Sunteți pe pagina 1din 1

Masă creştinească

Într-o zi, trecea pe lângă o casă sf.Nifon ,inăuntru, stăpânul casei cu femeia şi copiii erau la masă. În jurul lor
a văzut servind nişte tineri frumoşi în haine strălucite, fiind la număr tot cât erau şi casnicii.
Acea familie părea a fi foarte săracă. De aceea cuviosul a zis mirat: „Ce este aceasta? Cei ce stau la masă sunt
foarte săraci, iar cei ce-i servesc sunt plini de strălucire?”

Atunci Dumnezeu i-a descoperit cine erau cei ce serveau şi ce însemna acea minunată masă. Tinerii cei
frumoşi şi luminoşi erau îngerii nevăzutului Dumnezeu, care sunt rânduiţi să slujească creştinilor în vremea
mesei, ca nişte buni slujitori. Dar dacă la masă se aude vreun cuvânt nepotrivit, îndată îngerii fug de vorba
cea rea, ca albinele de fum.

Şi dacă se depărtează sfinţii îngeri, vine un diavol negru şi întunecat şi îi îndeamnă să vorbească cuvinte
deşarte.

(Un episcop ascet, Viața și învâțâturile Sfântului Ierarh Nifon, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 52)

S-ar putea să vă placă și