Sunteți pe pagina 1din 17

Capitolul I

Anatomia Articulatiei Cotului

Legătura dintre braţ şi antebraţ este realizată de cot. Din punct de vedere anatomic cotul
este

Scheletul Articulaţiei Cotului

La alcătuirea articulaţiei cotului participă trei oase: extremitatea inferioară a humerusului,


extremitatea superioară a cubitusului şi extremitatea superioară a radiusului.
Extremitatea inferioară a humerusului sau „paleta humerală” este lăţită în sens frontal.
Urmărind conturul acestei „palete” dinăuntru în afară găsim o tuberozitate internă, numită
epitrohlee, pe care se inseră ligamentul lateral intern al articulaţiei cotului şi muşchii epi-
trohleeni.
Sub epitrohlee şi în afară se găseşte scripetele numeral sau trohleea propriu-zisă care
prezintă - în porţiunea mijlocie - un jgheab orientat puţin oblic în sus şi înăuntru. Către
acest jgheab se înclină cele două versante (intern şi extern) ale trohleei. Direcţia jgheabului
trohleei este direcţia pe care se realizează flexia şi extensia antebraţului pe braţ, articulaţia
cotului fiind o articulaţie cu conducere osoasă.
În afara trohleei se află o tuberozitate rotundă ca o emisferă, numită „condilul humeral”.
Între condil şi trohlee se găseşte şanţul condilo/trohlean, cu aceeaşi direcţie ca şi jgheabul
trohlean. În afara condilului se găseşte o altă tuberozitate, epicondilul, pe care se inseră
ligamentul lateral extern al articulaţiei cotului şi muşchii epicondilieni.
Pe faţa anterioară a paletei humerale, deasupra trohleei, se află fosa coronoidă, iar
deasupra condilului, fosa supracondiliană.
Pe faţa posterioară a paletei humerale se găseşte fosa olecraniană, în care intră şi se
blochează ciocul olecranului în mişcarea de extensie maximă.
Atât trohleea, cât şi condilul, sunt acoperite cu cartilaj articular, grosimea variind între l
şi 1,5 mm.
Extremitatea superioară a cubitusului prezintă pentru articulaţie o scobitură semilunară,
numită „marea cavitate sigmoidă”. Această cavitate are în mijloc o creastă orientată dinainte
- înapoi, de la care pleacă două versante. Creasta corespunde ca formă şi direcţie jgheabului
pe care îl prezintă trohleea humerală.

1
În partea anterioară a marii cavităţi sigmoide se află apofiza coronoidă iar în partea
posterioară a acestei cavităţi, o altă tuberozitate numită olecran.
Apofiza coronoidă şi olecranul iau parte la alcătuirea marii cavităţi sigmoide care este
acoperită în întregime de cartilaj articular.
La marginea externă a acestei cavităţi se află o altă scobitură semilunară, mica cavitate
sigmoidă, acoperită, de asemenea, cu cartilaj articular şi care ia parte la alcătuirea articulaţiei
radio-cubitale superioare.
Extremitatea superioară a radiusului prezintă o scobitură perfect regulată, numită „cupula
radială”, care se adaptează pe condilul humeral şi este acoperită cu cartilaj articular.
Ea reprezintă faţa superioară a unui cilindru, capul radial, a cărui suprafaţă exterioară înaltă
de 7-8 mm, este acoperită de cartilaj şi se articulează cu mica cavitate sigmoidă a cubitusului.
Deci, capul radial, prin faţa sa superioară, cupula radială, contribuie la alcătuirea articulaţi-
ei cotului, iar prin faţa sa laterală, cilindrică, contribuie la formarea articulaţiei radio-cubitale
superioare.

Articulaţia Cotului

Articulaţia humero-cubito-radială este o trohleartroză şi permite mişcarea de flexie-


extensie a antebraţului pe braţ.
Supraferele articulare descrise anterior, sunt reprezentate de trohlee şi condilul humeral,
marea cavitate sigmoidă a cubitusului şi cupuşoara radială. Cele trei suprafeţe articulare sînt
menţinute în contact de o capsulă şi de ligamente.
Capsula articulară constituie un manşon care uneşte pe de-o parte extremitatea inferioară a
humerusului, iar pe de altă parte extremităţile superioare ale cubitusului şi radiusului.
Manşonul capsular se inseră anterior pe humerus, deasupra liniei superioare a foselor
supracondiliană şi coronoidă, trece apoi lateral la limita dintre trohlee şi epitrohlee; pe faţa
posterioară a paletei numerale trece pe limita superioară a fosei olecraniene şi, în continuare,
pe marginea externă a paletei, între epicondil şi condil.
Pe cubitus, capsula se prinde de jur împrejurul cavităţii sigmoide, iar pe radius la 6-7 mm
sub capul radiusului Articulaţia cotului prezintă patru ligamente dispuse anterior, posterior,
lateral extern şi lateral intern.
Ligamentul anterior este mai subţire şi întăreşte anterior capsula articulară, în funcţie de
direcţia fibrelor, se descriu trei fascicule: mijlociu, oblic extern şi oblic intern.
Dintre acestea, fasciculul oblic intern este mai bine reprezentat. Ligamentul anterior
contribuie la limitarea mişcării de extensie a antebraţului.

2
Ligamentul posterior întăreşte, posterior, capsula. Acest ligament are fibrele orientate
transversal, fibrele superioare trec de la marginea externă la cea internă a fosei olecraniene şi
sunt deci fibre humero-humerale, iar fibrele inferioare trec de la humerus la olecran şi sunt
fibre humero-olecraniene.
Ligamentul lateral intern întăreşte înăuntru capsula articulară, în funcţie de direcţia
fibrelor, se disting şi la acest ligament trei fascicule: unul superior, mai puţin evident, altul
mijlociu, orientat în formă de evantai şi unul inferior, care este cel mai puternic.
Tot pe această parte a articulaţiei se găseşte şi ligamentul arciform, ale cărui fibre sunt
orientate transversal, de la apot'iza coronoidă la olecran.
Ligamentul lateral extern întăreşte capsula în afară şi, la fel ca şi cel intern, cuprinde şi el
trei fascicule, în funcţie de orientarea pe care le au fibrele: superior, mijlociu, inferior.
Sinoviala, ca o foiţă subţire, înveleşte pe dinăuntru capsula articulară, precum şi porţiunile
din paleta humerală aflate în interiorul capsulei, cum sunt: fosele coronoidă şi supracondilia-
nă în faţă şi cea olecraniană în spate. De asemenea, ea înveleşte şi gâtul radiusului. La aceste
niveluri, sinoviala descrie trei funduri de sac.

Muşchii Articulaţiei Cotului

Articulaţia humero-cubito-radială este pusă în mişcare de grupele musculare denumite în


anatomia descriptivă, muşchii flexori şi extensori. Muşchii flexori sunt bicepsul şi brahialul
anterior, ca flexori principali şi muşchii epicondilieni, ca accesorii.

Bicepsul Brahial - este un muşchi fuziform,cu două capete superioare (de unde şi numele
de biceps) şi unul inferior.
Proximal, bicepsul brahial se inseră cu un cap (scurta porţiune) pe vârful apofizei coracoi-
de, printr-un tendon comun cu coracobrahialul; cu celălalt cap, reprezentat de un lung tendon
(lunga porţiune), se inseră pe suprafaţa de deasupra cavităţii articulaţiei scapulo-humerale,
ocoleşte deasupra extremitatea superioară a humerusului şi apoi se îndreaptă în jos, prin culisa
bicipitală.
Prin unirea celor două porţiuni se formează corpul muscular, care descinde vertical în faţa
humerusului şi a cotului şi se inseră distal, printr-un tendon puternic pe tuberozitatea bicipita-
lă a radiusului.
Când ia punct fix pe omoplat, bicepsul brahial are mai multe acţiuni: proiectează înainte şi
rotează înăuntru braţul; flectează antebraţul supinat pe braţ; rotează antebraţul în afară (deci

3
efectuează mişcarea de supinaţie); prin porţiunea scurtă este adductor al braţului, iar prin
porţiunea lungă abductor. Acţiunea cea mai importantă este supinatia, bicepsul brahial fiind
cu preponderenţă supinator şi numai pe plan secundar flexor al antebraţului pe braţ.
Când ia punct fix pe antebraţ (ca în poziţia atârnat), bicepsul brahial flectează braţul pe
antebraţ şi apropie omoplatul.

Brahialul Anterior - este un muşchi aplatizat, situat sub biceps, între acesta şi jumătatea
inferioară a humerusului. Se inseră proximal pe buza inferioară a amprentei deltoidiene şi pe
faţa internă şi externă a jumătăţii inferioare a humerusului. Se îndreaptă în jos şi, după ce
trece de faţa anterioară a articulaţiei cotului, se inseră distal pe o mică suprafaţă rugoasă,
situată pe faţa internă a bazei apofizei coracoide a cubitusului.
Când ia punct fix pe humerus, brahialul anterior flectează antebraţul pe braţ; când ia punct
fix pe cubitus, flectează braţul pe antebraţ. Muşchii epicondilieni sunt în număr de patru:
brahioradialul, primul radial extern, al doilea radial extern şi scurtul supinator.

Muşchii extensori sunt tricepsul, ca extensor principal, anconeul şi muşchii extensori ai


degetelor, ca muşchii accesorii.

Tricepsul Brahial - este un muşchi voluminos, care ocupă singur faţa posterioară a
braţului. Prezintă trei capete superioare (de unde şi numele de triceps) şi unul inferior.
Dintre cele trei capete superioare, unul este lung (lunga porţiune) şi se inseră pe suprafaţa
rugoasă, situată imediat sub cavitatea glenoidă a omoplatului. Celelalte două capete sunt scur-
te şi iau numele de „vastul extern” şi „vastul intern”.
Vastul extern, se inseră pe faţa superioară a humerusului, deasupra şanţului de torsiune.
Vastul intern se inseră pe faţa posterioară a humerusului, sub şanţul de torsiune.
Cele trei porţiuni se unesc şi, se îndreaptă vertical în jos, fixându-se distal, printr-un tendon
puternic, pe faţa posterioară şi, pe marginile laterale ale olecranului.
Când ia punct fix proximal, tricepsul este un extensor al antebraţului pe braţ. Prin lunga lui
porţiune este adductor al braţului. Când ia punct fix pe olecran, tricepsul este fie coborâtor,
fie ridicător al omoplatului, după cum membrul superior este orientat în jos sau în sus.

Anconeul - este un muşchi scurt şi triunghiular, situat pe faţa posterioară a cotului. Se


inseră proximal, prin baza sa, pe faţa posterioară a epicondilului. Se îndreaptă în jos şi
înăuntru şi se inseră distal, prin vârful său, pe marginea externă a olecranului.

4
Când ia punct fix pe humerus, anconeul este extensor al antebraţului pe braţ când ia punct
fix pe cubitus, este extensor al braţului pe antebraţ.
În plus, joacă un rol important în mişcările de lateralitate ale cubitusului, în timpul prono-
supinaţiei.
Dintre muşchii extensori ai degetelor, numai extensorul comun al degetelor, extensorul
propriu al degetului mic şi cubitalul posterior participă ca muşchi accesorii în efectuarea
extensiei antebraţului.

Biomecanica

Articulaţia humero-cubito-radială este o trohleartroză cu un singur grad de libertate şi


permite numai executarea mişcărilor de flexie-extensie.
Conformaţia tipică a extremităţilor osoase articulare dirijează mişcările, de unde şi afirma-
ţia că direcţia de mişcare la nivelul cotului are o conducere osoasă.

Goniometria Normală

Flexia-extensia se execută în plan sagital în jurul unui ax transversal care se suprapune


practic liniei bi-epicondiliene.
Flexia şi extensia active au o amplitudine medie normală de 150° pe arcul de cerc 0-150°.
Flexia pasivă şi extensia pasivă au o amplitudine medie normală de 160°.
Diferenţa dintre mobilitatea activă şi cea pasivă este deci de 10°.

Mişcarea de Flexie.

Prin mişcarea de flexie, antebraţul se apropie de braţ. Amplitudinea ei activă normală


este de aproximativ 150°.
În faza finală a mişcării de flexie, mâna nu se orientează spre umăr, ci spre torace,
deoarece axul antebraţului nu se suprapune axului braţului, ci este dirijat faţă de acesta
înăuntru. Explicaţia constă în orientarea oblică în sus şi înăuntru a jgheabului trohleei
humerale.

5
Muşchii flexori sunt: brahialul anterior şi bicepsul, iar ca accesorii, muşchii epicondili-
eni.
Când membrul superior acţionează ca un lanţ cinematic deschis, prin intrarea în contrac-
ţie izotonică a brahialului anterior şi a bicepsului, antebraţul acţionează ca o pârghie de
gradul al III-lea cu forţa la mijloc, punctul de sprijin fiind reprezentat de articulaţia cotului,
iar rezistenţa de greutatea antebraţului.
Mişcarea de flexie este oprită, prin pătrunderea ciocului apofizei coronoide în foseta
corespunzătoare de pe faţa anterioară a paletei humerale, de ţesuturile moi din plică cotului
şi de punerea sub tensiune a ligamentului posterior al articulaţiei cotului.
Când membrul superior acţionează ca un lanţ cinematic închis, ca în poziţia stând pe
mâini, antebraţul acţionează ca o pârghie de gradul I, cu sprijinul la mijloc.
Dacă din această poziţie se flectează coatele, mişcarea este dirijată de muşchii extensori,
care îşi iau ca punct fix de inserţie capetele lor periferice şi se contractă izometric.

Mişcarea de Extensie.

Prin mişcarea de extensie, antebraţul se îndepărtează de braţ, ajungând în ultima fază a


mişcării să-l prelungească. Amplitudinea activă de extensie se suprapune celei de flexie şi
este tot de 150°.
Mişcarea de extensie este limitată de vârful olecranului, care se opreşte în fundul fosei
olecraniene şi de ligamentul anterior al cotului care este pus sub tensiune. În faza finală a
mişcării de extensie, axul longitudinal al antebraţului nu prelungeşte rectiliniu axul longitu-
dinal al braţului, ci formează între ele un unghi obtuz de 170°, deschis în afară (valgus
fiziologic al cotului). Explicaţia constă tot în orientarea oblică în sus şi înăuntru a jgheabului
trohleei numerale.
Muşchii extensori sunt, în primul rând, tricepsul, iar în mod accesoriu anconeul şi unii
dintre extensorii degetelor.
În poziţia stând în picioare, mişcarea de flexie a antebraţului pe braţ se efectuează prin
contracţia izotonică a muşchilor flexori, care îşi iau punct fix pe inserţiile proximale.
Mişcarea de extensie nu se face prin intrarea în funcţiune a muşchilor extensori, ca
agonişti ci datorită forţei gravitaţionale şi intrării în acţiune tot a muşchilor flexori, care,
contractându-se izometric, gradează extensia antebraţului.
În poziţia stând în picioare, muşchii extensori efectuează extensia numai dacă braţul este
abdus la 90° şi rotat înăuntru, iar antebraţul atârnă în jos.

6
Extensia antebraţului pe braţ din această poziţie se face prin învingerea forţei gravitaţio-
nale.
Când se face îndoirea şi extinderea braţelor în poziţia stând pe mâini (deci membrul
superior acţionează ca un lanţ cinematic închis), antebraţul acţionează ca o pârghie de gradul
I, muşchii extensori preiau rolul de agonişti atât în mişcarea de extensie, cât şi în cea de
flexie.
Îndoirea braţelor în această poziţie o face forţa gravitaţională şi o gradează muşchii
extensori, prin contracţia lor izometrică, iar extensia coatelor este realizată de muşchii
extensori, prin contracţia lor izotonică.

Scheletul Braţului

Humerusul (humerus) este un os tubular lung, care prezintă o diafiză şi două epifize,
proximală şi distală.
Epifiza proximală este formată din: cap (caput humeri), de formă sferică, orientat medial şi
puţin posterior. Axul său formează cu axul diafizei un unghi de 130º.
Capul humerusului articulează cu cavitatea glenoidală a scapulei; pe marginea lui trece un
şanţ circular, numit colul anatomic: doi tuberculi - tuberculul mare, situat pe partea laterală a
capului şi, tuberculul mic, situat pe partea anterioară a epifizei. Între tuberculi se află şanţul
intertubercular, delimitat de creasta tuberculului mare şi creasta tuberculului mic. Prin şanţ
trece tendonul capului lung al muşchiului biceps brahial. Porţiunea de os mai jos de tuberculi
este mai îngustă şi constituie colul chirurgical.
Compacta osului aici este mai subţire, reprezentând sediul celor mai frecvente fracturi ale
humerusului. Aceste fracturi pot fi însoţite de lezarea nervului axilar, care înfăşoară colul
chirurgical. Tot aici poate avea loc dezlipirea traumatică a epifizei, care se poate produce la
copii şi tineri, deoarece epifiza superioară şi diafiza se sudează abia la vârsta de 20-25 ani.
De ambele părţi ale condilului humeral sunt două proeminenţe osoase, numite epicondili,
care servesc pentru inserţii musculare: epicondilul medial, pe faţa posterioară a căruia trece
şanţul nervului şi, epicondilul lateral, care este mai mic ca cel medial.

Explorare manuală.
Explorarea capului humeral este destul de dificilă, din cauza muşchilor ce înconjoară
articulaţia scapulo-humerală.

7
Porţiunea anterioară a capului se palpează prin muşchiul deltoid, braţul fiind în rotaţie
externă. Porţiunea inferioară a capului se poate explora prin fosa axilară, braţul fiind în
abducţie. Corpul humerusului poate fi palpat de ambele părţi ale muşchiului biceps brahial.
La nivelul epifizei distale a humerusului se pot palpa epicondilul medial, epicondilul
lateral, precum şi capitolul. Ultimul se poate explora lateral de olecranon, sub epicondilul
lateral.

Oasele Antebraţului

Antebraţul este constituit din două oase tubulare lungi: ulna situat medial şi radius de
partea laterală. Fiecare os este constituit din corp şi două extremităţi.
Diafizele celor două oase sunt prismatic triunghiulare fiecare prezentând trei feţe şi trei
margini: faţa posterioară, faţa anterioară şi faţa laterală a radiusului, iar la ulnă faţa medială.
Din cele trei margini, marginea orientată în spaţiul interosos este numită margine inter-
osoasă. Pe faţa anterioară a corpului se află orificiul nutritiv.
Volumul extremităţilor acestor două oase este diferit: epifiza superioară a ulnei este mai
voluminoasă decât a radiusului, iar inferior epifiza radiusului este mai voluminoasă decât
epifiza ulnei.

Ulna (ulna)
Epifiza proximală este formată din 2 apofize: una posterioară, proces olecranian şi alta
anterioară, numită proces coronoidian. Între aceste apofize se află incizura trohleară ce se
articulează cu trohleea humerusului.
Faţa laterală a apofizei coronoide prezintă o suprafaţa articulară, numită incizura radială,
care se va articula cu capul radiusului. Mai jos de apofiza coronoidă se află tuberozitatea
ulnei.
Extremitatea inferioară a ulnei prezintă două formaţiuni: capul - cu circumferinţa articulară
pentru incizura ulnară a radiusului şi procesul stiloidian - situat în partea medială a capului.

Explorare manuală.
La nivelul epifizei proximale se explorează olecranul, îndeosebi în flexia antebraţului; la
nivelul diafizei se palpează pe toată lungimea marginea posterioară; la nivelul epifizei distale
se explorează capul şi procesul stiloidian.

8
Olecranul împreună cu epicondilul medial şi epicondilul lateral al humerusului în extensie
se găsesc pe aceeaşi linie, iar în flexia antebraţului pe braţ formează un triunghi.
Aceste repere osoase, uşor palpabile chiar şi în caz de edem, prezintă importanţă practică
în aprecierea luxaţiilor şi a fracturilor de la nivelul articulaţiei cotului.

Radiusul.
Epifiza superioară este compusă din trei elemente: capul - cu o depresiune pe faţa lui
superioară, numită foseta capului radial - care corespunde capitulului humerusului, şi
circumferinţa capului - ce corespunde incizurii radiale de pe ulnă; colul, porţiunea îngustă
dintre cap şi corp; tuberozitatea radiusului situată mai jos de col, locul de inserţie al muşchiu-
lui biceps brahial. Pe partea medială a epifizei distale se află incizura ulnară, cu care se
articulează capul ulnei. Faţa laterală se prelungeşte cu o proeminenţă osoasă, numită apofiza
stiloidă.

Explorare manuală.
În mişcările de rotaţie, sub epicondilul lateral al humerusului, prin palpare poate fi explorat
capul radiusului. În porţiunea distală se palpează procesul stiloidian.

Articulaţia Cotului

Articulaţia cotului uneşte oasele antebraţului - radiusul şi ulna - cu humerusul.


Articulaţia cotului este formată din trei articulaţii: humero-ulnară, humero-radială şi radio-
ulnară proximală.
Toate aceste trei articulaţii au o capsulă şi o cavitate comună, anatomic şi chirurgical se
descriu ca o singură articulaţie. Din punct de vedere al suprafeţelor articulare, articulaţia
humero-ulnară este trohleară, articulaţia humero-radială este sferoidă, iar articulaţia radio-
ulnară proximală este trohoidă, cuplată funcţional cu articulaţia radio-ulnară distală.
Din punct de vedere fiziologic se descriu două articulaţii: articulaţia humero-antebrahia-
lă, în care se execută mişcări de flexie - extensie, şi articulaţia radio-ulnară proximală în care
se execută mişcări de pronaţie-supinaţie.

Capsula articulară se fixează pe humerus în aşa mod ca fosele coronoidă, radială şi


olecraniană să fie în cavitatea articulară, iar cei doi epicondili - medial şi lateral - rămân liberi
pentru inserţii musculare şi ligamentare.

9
Pe oasele antebraţului inserţia capsulei se face la nivelul ulnei pe marginile incizurii trohle-
are şi incizurii radiale. Vârful olecranonului şi procesul coronoid sunt în interiorul capsulei.
Capsula articulară este întărită de trei ligamente: ligamentul colateral ulnar este cel mai
puternic ligament, format din fascicule care merg radiar de pe epicondilul medial la marginea
medială a incizurii trohleare; ligamentul colateral radial format din fascicule care pleacă de pe
epicondilul lateral al humerusului şi se inseră pe marginea incizurii trohleare a ulnei şi pe
marginea incizurii radiale a ulnei; ligamentul inelar al radiusului, prezentat de un fascicul, ce
cuprinde colul radiusului şi, se fixează pe marginile incizurii radiale a ulnei.
Conformaţia extremităţilor osoase articulare determină mişcările în articulaţia cotului.
În articulaţia cubitală sunt posibile mişcări de flexie şi extensie în jurul axului frontal.
Deoarece axul trochlea humeri trece oblic faţă de axul longitudinal al humerusului, în caz
de flexie are loc o uşoară deviere a antebraţului în direcţie medială. Amplitudinea mişcării de
flexie este cuprinsă între 90 - 140° până la maximum 150° (la subiecţii mai puţin musculoşi).
În extensie, cele trei proeminenţe osoase ale cotului - epicondilul medial, vârful olecrano-
nului şi epicondilul lateral - sunt situaţi pe aceeaşi linie orizontală.
Când antebraţul este flectat, vârful olecraniu lui părăseşte fosa olecraniană, în timp ce cei
doi condili rămân pe loc. În acest fel, linia dreaptă, care se află între cele trei proeminenţe
osoase, va deveni un triunghi cu vârful inferior. Acest aspect este important în diagnosticul
diferenţial al unei fracturi a extremităţii distale a humerusului de o luxaţie posterioară.
În luxaţie sau o fractură a olecranonului aceste rapoarte sunt profund alterate: cele trei
proeminenţe osoase ale cotului nu mai sunt pe aceeaşi linie şi modificări suferă triunghiul.
Articulaţia cotului participă şi la realizarea mişcărilor de pronaţie şi supinaţie ale oaselor
antebraţului ce se efectuează în jurul axului longitudinal. În acest caz, în articulaţia radio-
ulnară proximală se realizează rotaţia radiusului şi împreună cu el a mâinii. La efectuarea
acestor mişcări contribuie şi articulaţia humeroradială. Amplitudinea mişcării este de 120-
140°

Muşchii Braţului

Muşchii braţului sunt repartizaţi în două grupe: una anterioară, care cuprinde muşchii
flexori şi alta posterioară, care cuprinde muşchii extensori.
Cele două grupe musculare sunt separate de septurile intermusculare medial şi lateral.
Grupul anterior cuprinde trei muşchi: bicepsul brahial, brahialul şi coracobrahialul; grupul
posterior este reprezentat de doi muşchi: tricepsul brahial şi anconeul.

10
Muşchiul Biceps Brahial, are originea pe scapulă prin două capete, unul lung şi altul scurt.
Capul lung, porneşte de la tuberculul supraglenoidal al scapulei, pătrunde prin capsula
articulară şi străbate articulaţia umărului, trece prin şanţul intertubercular al humerusului şi la
nivelul porţiunii medii a braţului se uneşte cu capul scurt, caput breve, care vine de pe apofiza
coracoidă a omoplatului. Printr-un tendon comun muşchiul se inseră pe tuberozitatea radială.
Din partea medială a acestui tendon se desprinde o lamelă fibroasă - aponevroza muşchiu-
lui biceps brahial,care se inseră pe fascia antebraţului. Sub el îşi au traiectul nervul median şi
artera brahială.
Acţiune. Este un flexor al antebraţului pe braţ. În poziţie de pronaţie a antebraţului are
funcţie de supinator. Trecând peste articulaţia scapulo-humerală, capul lung contribuie la
mişcarea de adducţie şi flexie a braţului, iar cel scurt la abducţia braţului.

Muşchiul Brahial, este situat sub biceps, având originea pe faţa anterioară a treimii medii
şi inferioare a humerusului şi de la septele intermusculare ale braţului, între inserţiile muşchi-
lor deltoid şi coracobrahial şi se inseră pe tuberozitatea ulnei. Fasciculele profunde ale
muşchiului se implică în capsula articulaţiei cotului.
Acţiune. Este un puternic flexor al antebraţului pe braţ şi un tensor al capsulei articulaţiei
cotului.

Muşchiul Coracobrahial, este situat la partea superioară şi medială a braţului, cu originea


pe procesul coracoid al scapulei, comună cu capul scurt al bicepsului şi se inseră pe humerus,
inferior de creasta tuberculului mic.
Acţiune. Este flexor şi adductor al braţului.

Grupul Posterior de muşchi ai braţului

Muşchiul Triceps Brahial, ocupă partea posterioară a braţului şi are trei capete de origine,
unul pe scapulă şi două pe humerus.
Capul lung, se inseră pe tuberculul infra-glenoidal al scapulei, trece printre rotundul mic şi
mare şi se inseră printr-un tendon plat pe olecranon. Capul lateral, caput laterale, are originea
pe faţa postero-laterală a humerusului, între tuberculul mare şi marginea superioară a şanţului
nervului radial şi septul intermuscular lateral. Fasciculele musculare, trecând oblic peste
şanţul nervului radial, îl transformă într-un canal osteo-muscular prin care trec: nervul radial,
artera brahială profundă şi cele două vene satelite.

11
Capul medial, are originea pe faţa posterioară a humerusului situată inferior de şanţul
nervului radial şi de la ambele septe intermusculare. Toate cele trei capete la nivelul treimii
medii a humerusului în urma fuzionării se inseră printr-un tendon comun pe olecranon.
Acţiune. Este extensor al antebraţului, iar prin capul lung este extensor şi adductor al
braţului.

Muşchiul Anconeu, este un muşchi mic, triunghiular, situat pe faţa posterioară a cotului cu
originea pe epicondilul lateral al humerusului şi inserţia la partea superioară a ulnei, capsula
articulaţiei cotului şi fascia antebraţului.
Acţiune. Este un extensor al antebraţului şi un stabilizator al rotaţiei ulnei.

Muşchii Antebraţului

Muşchii antebraţului în marea lor majoritate sunt pluriarticulari, acţionând asupra câtorva
articulaţii: a cotului, radio-ulnară, radio-carpiană, articulaţiile mâinii şi a degetelor.
După forma sa, majoritatea sunt muşchi lungi la care porţiunea musculară se află spre
partea proximală a antebraţului, iar tendoanele spre partea distală, din ce cauză antebraţul în
apropierea mâinii evident se îngustează.
Conform criteriului topografic, muşchii antebraţului se împart în trei grupe: anterioară,
posterioară şi laterală.

Grupa Musculară Anterioară

Această grupă este plasată anterior şi medial în raport cu scheletul antebraţului, fiind
formată din muşchi flexori ai mâinii şi degetelor şi din pronatori.
Aceşti muşchi sunt amplasaţi în patru straturi, în următoarea consecutivitate dinspre supra-
faţă spre profunzime:

a) Stratul Superficial:

Muşchiul Pronator Rotund, are originea prin două fascicule: humeral de pe epicondilul
medial al humerusului şi septul intermuscular medial al braţului şi fasciculul coronoidian

12
de pe apofiza coronoidiană a ulnei. Printre cele două fascicule ale muşchiului trece nervul
median, separat de artera ulnară prin fasciculul coronoidian.
După fuzionarea celor două fascicule, muşchiul se îndreaptă infero-lateral trecând pe
sub muşchii laterali ai antebraţu-lui unde se inseră pe partea mijlocie a feţei laterale a
radiusului.
Acţiune. Este un pronator al antebraţului şi al mâinii, participând şi la flexia antebraţului
în articulaţia cotului.

Muşchiul Flexor Radial al Carpului, începe de pe epicondilul medial al humerusului,


fascia antebraţului şi se inseră pe baza osului metacarpian II.
Acţiune. Este flexor al mâinii pe antebraţ şi abductor al mâinii.

Muşchiul Palmar Lung, cu originea pe epicondilul medial al humerusului, care dispu-


nând de un corp muscular scurt şi fusiform spre mijlocul antebraţului continuă cu un ten-
don aplatizat şi subţire. Ultimul, trecând pe deasupra retinaculului flexor, continuă în
porţiunea proximală a aponeurozei palmare. Uneori acest muşchi poate lipsi.

Muşchiul Flexor Ulnar al Carpului, are originea prin două capete - unul humeral de
pe epicondilul medial al humerusului şi fascia antebraţului, şi celălalt ulnar de pe olecranon
şi treimea superioară a marginii posterioare a ulnei. În treimea superioară a antebraţului
ambele capete fuzionează şi distal, printr-un tendon lung înglobează osul pisiform,
transformându-l într-un os sesamoid şi inserându-se pe baza metacarpianului V şi pe
cârligul osului cu cârlig.
Acţiune. Este un flexor slab al mâinii şi întinde aponeuroza palmară; este flexor şi
adductor al mâinii.

b) Stratul al Doilea - este format de:

Muşchiul Flexor Superficial al Degetelor, care prezintă două capete de origine: capătul
humero-ulnar, mai voluminos, ce începe de la epicondilul medial al humerusului, fascia
antebraţului, ligamentul colateral ulnar şi apofiza coronară a ulnei şi capătul radial, mai
mic, ce începe pe cele două treimi superioare ale marginii anterioare a radiusului. Cele
două capete se unesc, formând o arcadă fibroasă, pe sub care trec nervul median şi artera
ulnară.

13
Masa musculară rezultată din unirea celor două capete se împarte în patru fascicule
musculare, care continuă cu patru tendoane cilindrice. Ultimele, împreună cu tendoanele
flexorului profund al degetelor, traversează canalul carpal şi se îndreaptă spre faţa palmară
a degetelor II-V, unde se inseră pe baza falangelor medii ale degetelor 2-5. La mijlocul
falangelor proximale fiecare tendon se bifurcă în doi pedunculi, printre care trece tendonul
respectiv al flexorului profund al degetelor.
O parte din fasciculele acestor pedunculi se încrucişează dorsal de tendonul flexorului
profund al degetelor, formând încrucişarea tendinoasă - „chiasma tendineum”. Deci,
fiecare tendon al flexorului superficial formează la nivelul degetului un inel, prin care trece
tendo-nul corespunzător al flexorului profund. De aici rezultă denumirea de tendoane
perforante şi tendoane perforate.
Acţiune. Trecând peste mai multe articulaţii el produce flexia falangei mijlocii pe cea
proximală, flexia falangei proximale pe metacarp şi flexia mâinii pe antebraţ. Este un
adductor al mâinii şi apropie degetele depărtate.

c) Stratul al Treilea de Muşchi

Muşchiul Flexor Profund al Degetelor, are originea pe faţa anterioară (două treimi
proximale) a ulnei şi membrana interosoasă a antebraţului, împărţit în partea inferioară în
patru fascicule, care se termină fiecare prin câte un tendon ce trec împreună cu tendoanele
flexorului superficial al degetelor în canalul carpal. La nivelul falangelor proximale
tendoanele flexorului profund trec printre tendoanele bifurcate ale flexorului superficial şi
se inseră pe faţa anterioară a bazei falangelor distale ale degetelor II-V.
Acţiune. Flectează falangele distale ale degetelor II-V, degetele şi mâna.

Muşchiul Flexor Lung al Policelui, are originea pe faţa anterioară a radiusului şi pe


membrana interosoasă, iar inserţia printr-un tendon lung, care trece prin canalul carpului pe
baza falangei distale a policelui.
Acţiune. Flectează falanga distală, policele şi participă la flexia mâinii.

d) Stratul Al Patrulea de Muşchi

Muşchiul Pronator Patrat, prezintă un patrulater situat în partea inferioară a antebraţu-

14
lui, înaintea celor două oase şi a membranei interosoase. Are originea şi inserţia pe faţa
anterioară a radiusului şi ulnei în porţiunea distală a lor; fibrele sale au un traiect
transversal.
Acţiune. Este un pronator al mâinii şi antebraţului.

Grupa Musculară Laterală

Această grupă cuprinde patru muşchi, care din superficial spre profunzime, sunt următorii:
brahioradialul, extensorul radial lung al carpului, extensorul radial scurt al carpului şi
supinatorul.

Muşchiul Brahioradial, proemină sub piele, are originea pe epicondilul lateral al humeru-
sului şi inserţia pe extremitatea distală a radiusului, deasupra apofizei stiloide.
Acţiune. Produce flexia antebraţului în articulaţia cotului, iar când antebraţul este în
pronaţie, contribuie la mişcarea de supinaţie şi devine pronator când antebraţul este în
supinaţie completă.

Muşchiul Extensor Radial Lung al Carpului, este situat sub muşchiul brahioradial şi are
originea pe epicondilul lateral al humerusului şi septul intermuscular lateral al braţului şi
inserţia pe baza osului metacarpian II.
Acţiune. Muşchiul este extensor şi abductor al mâinii şi un flexor al antebraţului pe braţ şi
supinator.

Muşchiul Extensor Radial Scurt al Carpului, are originea pe epicondilul lateral al


humerusului şi se inseră pe baza celui de al III-lea os metacarpian.
Acţiune. Este extensor şi abductor al mâinii.

Muşchiul Supinator, are originea pe epicondilul lateral al humerusului, ligamentul


colateral radial, ligamentul anular radial şi creasta supinatorie a ulnei. Muşchiul are o direcţie
oblică, fibrele sale înconjoară radiusul şi se inseră pe faţa lui laterală, în partea proximală,
deasupra inserţiei muşchiului pronator rotund.
Acţiune. Este supinator al antebraţului.

15
Grupa Musculară Posterioară

Muşchii din această grupă sunt dispuşi în două planuri: superficial şi profund.
Planul superficial este format din trei muşchi care diverg de la epicondilul lateral al
humerusului la ulnă şi la oasele mâinii: extensorul degetelor, extensorul degetului mic, exten-
sorul ulnar al carpului.
Planul profund cuprinde patru muşchi: abductorul lung al policelui, extensorul lung al
policelui, extensorul scurt al policelui, extensorul indicelui.

Muşchiul Extensor al Degetelor, are originea pe epicondilul lateral şi pe fascia antebraţu-


lui, în apropierea articulaţiei radio-carpiene, se divide în patru tendoane ce trec pe sub retina-
culul extensorilor şi se inseră pe faţa dorsală a degetelor II-V.
Modul de inserţie a celor patru tendoane ale muşchiului este deosebit, în comparaţie cu
ceilalţi muşchi ai antebraţului: în dreptul feţei dorsale a falangei proximale, fiecare tendon se
împarte în trei benzi tendinoase, cea mijlocie fixându-se pe faţa dorsală a primei falange, în
timp ce celelalte două benzi, reunite la nivelul feţei dorsale a celei de a doua falange, se inseră
pe baza falangei distale. La nivelul capetelor oaselor metacarpiene tendoanele extensorului
sunt legate între ele prin punţi fibroase transversale - conexiuni intertendinoase.
Acţiune. Extensia degetelor II-V şi a mâinii în articulaţia radio-carpiană.

Muşchiul Extensor al Degetului Mic, are originea pe epicondilul lateral şi inserţia se face
pe baza falangelor medie şi distală ale degetului mic. Acţiune. Este extensor al degetului mic
şi al mâinii.

Muşchiul Extensor Ulnar al Carpului, are originea pe epicondilul lateral al humerusului,


fascia antebraţului şi capsula articulaţiei cotului, iar inserţia pe baza osului metacarpian V.
Acţiune. Este extensor şi adductor al mâinii.

Muşchiul Abductor Lung Al Policelui, îşi are originea pe faţa dorsală a radiusului,
membrana interosoasă şi de pe ulnă, de unde coboară, trecând peste muşchii extensori radiali
ai carpului şi se inseră pe baza metacarpianului I.
Acţiune. Abduce policele şi mâna.

Muşchiul Extensor Scurt al Policelui, are aceeaşi origine şi acelaşi traiect ca şi muşchiul
abductor lung, inserându-se însă pe baza falangei proximale a policelui.

16
Acţiune. Efectuează extensia falangei proximale şi abduce policele.

Muşchiul Extensor Lung al Policelui, cu originea pe faţa posterioară a ulnei şi membrana


interosoasă a antebraţului, intersectă oblic tendoanele extensorilor radiali şi se inseră pe baza
falangei distale a policelui. Pe partea laterală a articulaţiei radio-carpiene tendonul muşchiului
extensor lung al policelui, pe de o parte, şi tendoanele abductorului şi extensorului scurt al
policelui – pe de altă parte, delimitează un spaţiu triunghiular – tabachera anatomică.
Acţiune. Extensia policelui; policele fiind în abducţie, contribuie la mişcarea de adducţie.

Muşchiul Extensor al Indicelui, are originea pe faţa posterioară a ulnei, de pe treimea ei


distală şi membrana interosoasă, coboară împreună cu muşchiul extensor al degetelor şi se
inseră pe falanga proximală a indicelui.
Acţiune. Extensia indicelui şi a mâinii.

17