Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui

și Oțelului – Tratatul CECO - Tratatul de la Paris

Context
Europa era devastată de al doilea război mondial. Winston Churchill
menționează la Conferința de la Zurich „Statele Unite ale Europei”, sugerând
ideea de unitate a Occidentului. În anul 1950, Jean Monnet găsește soluția
pentru un posibil parteneriat franco-german, și anume, un proiect de nișă
economică - exploatarea în comun a regiunilor Alsacia și Lorena (zonele
cărbunelui și oțelului) și așezarea acestora sub o Înaltă autoritate comună. La 9
mai 1950, Robert Schuman, prim-ministrul francez, înaintează Declarația,
bazată pe ideile lui Jean Monnet, primind un răspuns pozitiv prompt de la
omologul său german, Konrad Adenauer. Astfel, la 18 aprilie 1951 a fost semnat
Tratatul de la Paris prin care se creează CECO, în formatul supranațional propus
de Jean Monnet și Robert Schuman.

Care a fost rolul acestui tratat?

• Tratatul a instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului
(CECO), care a reunit șase țări (Belgia, Germania, Franța, Italia,
Luxemburg și Țările de Jos), pentru a organiza libera circulație a
cărbunelui și oțelului și a elibera accesul la sursele de producție.

• Un element important a fost instituirea unei Înalte Autorități pentru:

• supravegherea pieței;

• monitorizarea respectării normelor privind concurența; și

• asigurarea transparenței prețurilor.

• Tratatul CECO a reprezentat originea instituțiilor UE de azi. Creată în

1951, în urma celui de Al Doilea Război Mondial, CECO a fost primul pas
în direcția integrării europene.

De când s-a aplicat tratatul?

Tratatul s-a aplicat din 1952, a fost în vigoare timp de 50 de ani și a
expirat în 2002. Piața comună creată prin tratat s-a deschis la 10 februarie 1953
pentru cărbune, minereu de fier și fier vechi și la 1 mai 1953 pentru oțel.

Obiective
Obiectivul tratatului, conform articolului 2, a fost de a contribui, prin piața
comună a cărbunelui și oțelului, la expansiunea economică, la ocuparea forței
de muncă și la creșterea nivelului de trai. Astfel, instituțiile au trebuit să asigure
o furnizare ordonată a cărbunelui și oțelului către piața comună, asigurând
accesul egal la sursele de producție, stabilirea celor mai mici prețuri și condiții
de muncă îmbunătățite. Toate acestea au trebuit însoțite de intensificarea
comerțului internațional și de modernizarea producției.

Creând o piață comună, tratatul a introdus libera circulație a mărfurilor

fără taxe vamale sau impozite. Acesta a interzis măsurile discriminatorii,
subvențiile, ajutoarele de stat sau taxele speciale impuse de state și practicile
restrictive.

Structura
Tratatul a fost împărțit în patru titluri:

1. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului;


2. instituțiile Comunității;

3. normele economice și sociale; și

4. norme generale.

De asemenea, acesta a cuprins:

• două protocoale, unul privind Curtea de Justiție, iar celălalt privind

relațiile CECO cu Consiliul Europei; și

• o convenție privind normele tranzitorii, care viza punerea în aplicare a

tratatului, relațiile cu țările neparticipante la CECO și garanții generale.

Instituțiile
Tratatul instituia o Înaltă Autoritate, o Adunare, un Consiliu de Miniștri și o
Curte de Justiție. CECO avea personalitate juridică.

• Înalta Autoritate, precursoarea actualei Comisii Europene, era

organismul executiv colegial independent care avea sarcina de a atinge
obiectivele stabilite în tratat și de a acționa în interesul general al CECO.
Aceasta cuprindea nouă membri (dintre care cel mult doi puteau fi de
aceeași naționalitate), numiți pentru șase ani. A fost cu adevărat un
organism supranațional cu putere de decizie. Înalta Autoritate
supraveghea:

• modernizarea și îmbunătățirea producției;

• furnizarea de produse în condiții identice;

• dezvoltarea unei politici de export comune; și

• îmbunătățirea condițiilor de muncă în industria cărbunelui și oțelului.

Înalta Autoritate lua decizii, formula recomandări și adresa avize. Aceasta

era asistată de Comitetul Consultativ (precursorul actualului Comitet
Economic și Social European), compus din reprezentanți ai producătorilor, ai
lucrătorilor, ai consumatorilor și ai distribuitorilor.

• Adunarea, precursoarea Parlamentului European, era compusă din 78 de

membri, care reprezentau propriile parlamente naționale. Erau câte 18
membri pentru Germania, Franța și Italia, 10 pentru Belgia și Țările de Jos
și patru pentru Luxemburg. Tratatul a conferit putere de control acestei
Adunări.

• Consiliul, precursorul actualului Consiliu al Uniunii Europene, era format

din șase reprezentanți ai guvernelor naționale. Președinția Consiliului era
deținută prin rotație de către fiecare țară membră a CECO pentru o
perioadă de trei luni. Rolul acesteia era de a armoniza activitățile Înaltei
Autorități și politica economică generală a guvernelor. Aprobarea acesteia
era necesară pentru deciziile luate de Înalta Autoritate.

• Curtea de Justiție, precursoarea Curții de Justiție a Uniunii Europene,

era formată din șapte judecători numiți pentru șase ani printr-un acord
comun între guvernele țărilor CECO. Aceasta asigura interpretarea și
aplicarea corectă a tratatului.