Lista abilităților parentale necesare în comunicarea părinte-copil

1. Abilități parentale

1.1. Abilitatea de a percepe copilul în mod realist

1.2. Abilitatea de a accepta că este responsabilitatea adulţilor să satisfacă nevoile copilului şi

nu invers

1.3. Abilitatea de a pune limite copilului

1.4. Abilitatea de a se angaja pozitiv în interacţiunea cu copilul

1.5. Abilitatea de a avea o relaţie empatică cu copilul

1.6. Abilitatea de a oferi copilului experienţe noi, de a-l stimula cognitiv şi afectiv.

1.7. Abilitatea de a-şi înfrâna propriile dureri şi porniri agresive fără a le proiecta în relaţia
cu copilul

1.8. Abilitatea de a răsplăti/valoriza copilul

 Descrieți un tip de comunicare pe baza oferit clasificării de mai sus

Abilitatea de a percepe copilul în mod realist

De modul în care părinţii îşi percep copilul depinde atitudinea şi comportamentul faţă
de el. Aşteptările faţa de copil sunt determinate de imaginea pe care părintele o are despre
acesta. Adesea, părinţii nu observă calităţile reale ale copilului său dificultăţile care pot apărea
datorită nivelului de dezvoltare la care se află copilul său datorită unor condiţii speciale în care
se află acesta.

Părintele care nu îşi percepe copilul în mod realist şi îşi proiectează asupra lui
resentimentele faţă de o altă persoană sau propriile aşteptări neîmplinite, va avea faţă de copil
aşteptări prea mari, nerealiste sau negative.

Aşteptările părinţilor susţin conduita lor faţă de copil. Ele pot stimula copilul,
provocându-l la dezvoltarea acelor trăsături pe care părintele le aşteaptă şi pot fi deci confirmate
de evoluţia copilului. Aşteptările trebuie să fie în permanenţă pozitive şi în acord cu capacităţile
şi vârsta copilului. Exigenţele prea mari pentru un copil pot produce sentimente de frustrare,
acesta simţindu-se trădat, neiubit şi neacceptat. Pe de altă parte, exigenţele prea mici conduc la
nedezvoltarea capacităţii de rezolvare a problemelor şi la iresponsabilitate