Sunteți pe pagina 1din 8

Filozofii lucrurilor pamantesti

de Robert L.Heilbroner

Recenzie

Studiul economiei nu pare sa reclame inzestrari deosebit de inalte si de specializate.Este o materie


usoara on care insa foarte putini exceleaza.Paradoxul isi afla explicatia, probabil, in faptul ca un bun
economist trebuie sa posede o rara combinatie de sursa-matematician, istoric, om politic, filozof.Trebuie sa
inteleaga simboluri si sa vorbeasca in cuvinte.Trebuie sa priveasca particularul prin prisma generalului si
intr-un acelasi elan de gandire sa cuprinda deopotriva abstractul si concretul.Trebuie sa studieze prezentul in
lumina trecutului, pentru scopuri situate in viitor.Nicio parte a naturii umane sau a institutiilor omenesti nu
trebuie sa ii scape cu totul din vedere.El trebuie sa fie dezinteresat si in acelasi tim sa vizeze un scop; sa fie
distant si incoruptibil ca un artist, dar uneori totusi la fel de cu picioarele pe pamant ca un politician.

Robert L.Heilbroner (1919-) este Profesor Emerit la New School for Social Research, New York.
Absolvent summa cum laude al Harvardului, in 1940, cu o diploma in istorie, guvernamant si economie, a
lucrat, pentru o scurta perioada, in Office of Price Administratiom.Dupa serviciul militar din timpul celui de-
al doilea razboi mondial, a inceput sa lucreze ca economist, curand dupa aceasta dedicandu-se in intregime
scrisului. In 1971, a fost nominalizat in comitetul executive al American Economic Association, unde a fost si
vicepresedinte.A fost numit Scholar of the Year de catre New York Council of Humanities.

Principalele sale lucrari:The Crisis of Vision in Modern Economic Thought, An Inquiry into Human
Prospect, Visions of the future, Twenty-First Century Capitalism etc.

Cartea “Filozofii lucrurilor pamantesti” a aparut in urma hotararii autorului de a scrie o istorie a
evolutiei gandirii economice ,reusind cu aceasta sa ademeneasca zeci de mii de persoane sa urmeze cursuri de
economie.Ea s-a vandut in mai multe exemplare decat si-ar fi inchipuit autorul ca este posibil.Cuprinde 11
capitole, finalizandu-se cu niste concluzii si un ghid pentru alte lecturi in care autorul subliniaza faptul ca
lumea e in general convinsa ca scrierile economice reprezinta desert de proza prafoasa pentru ca cine se
apuca de studiul economiei politice trebuie sa fie pregatit pentru lungi calatorii in care uneori nu va intalni o
fraza racoritoare;pentru a strabate pana la capat unele dintre marile texte este nevoie de o rezistenta de
camila si o rabdare de sfant.Totusi, nu toata literatura economica intra in aceasta categorie, existand lucrari
vii, incitante si stimulative chiar si pentru un novice, si mult mai multe care sunt sificient de interesante,
convingatoare sau importante pentru a merita osteneala de a fi citite.Are o parte introductive si una de
prezentare a contextului aparitiei scolii clasice engleze de economie,facnd apoi analiza gandirii unor
economisti cunoscuti plus reprezentantii mai putin proeminenti ai unor curente de idei.In Romania, ea a
aparut sub variant celei de-a sasea editii, la editura Humanitas, 1994.

Primul capitol, “Introducere”, evidentiaza pe larg subiectul tratat de cartea Filozofii lucrurilor
pamantesti (editia a 6-a).Este vorba despre o mana de oameni care si-au castigat faima intr-un mod in
aparenta inexplicabil.Ei nu sunt oameni care au domnit peste imperii sau care au participat la hotarari
istorie.Unii dintre ei si-au dobandit un renume, dar nici unul nu a ajuns un erou national; unii au fost blamati
fara menajamente, dar nici unul nu a fost o pacoste nationala.Totusi ei au fost cei care au modelat si
influentat gandirea oamenilor.Si cum cel care pune stapanire pe gandirea unui om dobandeste o putere mai
mare decat cea pe care o dau palosul si sceptrul, oamenii acestia au modelat si influentat lumea.Pe toti i-a
pasionat sa studieze comportamentul semenilor lor, mai intai ca producatori de avutie materiala, iar apoi ca
insi ce se imbulzesc bezmetic sa apuce pentru ei o parte din aceasta.Din acest motiv autorul a considerat ca
este potrivit sa ii numeasca filozofi ai lucrurilor pamantesti, pentru ca s-au straduit sa cuprinda intr-o viziune
filozofica cea mai pamanteasca dintre indeletnicirile omului-ravna pentru bunuri material.

Miezul stiintei economice il reprezinta cautarea ordinii si rosturilor istoriei sociale.Ea constituie si tema
centrala a acestei carti evidentiata printr-o calatorie intr-o lume a ideilor care au modelat istoria.

Inainte ca autorul sa se concentreze asupra micului grup de oameni care au trait in ultimele doua secole,
incepe prin a face cititorul sa inteleaga lumea care a precedat inaintea lor in scena si sa ia neaparat aminte de
faptul ca acea lume anterioara a dat nastere epocii moderne- epoca economistilor-in tumultul si chinurile
unei revolutii de amploare.

Al doilea capitol, “Revolutia economica”, arata exact lumea care a precedat epoca moderna.

In primul paragraf se evidentiaza problema esentiala a omului:de cand a coborat din copac, omul s-a
confruntat cu problema supravietuirii nu ca individ izolat ci ca membru al unui grup social.Existenta sa
neintrerupta e o dovada a faptului ca a facut fata problemei ce i se punea.Omul a izbutit, de bine de rau, sa
supravietuiasca numai datorita faptului ca este o fiinta socialmente cooperanta.Totusi, in fiecare zi
comunitatea se confrunta cu posibilitatea destramarii-nu ca efect al unor forte ale naturii, ci in virtutea
caracterului impredictibil al insesi actiunilor umane.In decursul secolelor omul a fasit 3 modalitati de a
preveni o asemenea calamitate:1)el si-a asigurat continuitatea organizand societatea in jurul traditiei,
transmitand functiile variate si necesare din generatie in generatie, prin datini si cutune;2)societatea poate
folosi biciul carmuirii autoritare pentru a asigura indeplinirea corespunzatoare a diferitelor functii.Timp de
foarte mult timp, omul a aplicat una din cele doua solutii la problema supravietuirii.Pentru ca sa apara
economistii trebuia sa fie mai intai inventata o a treia solutie.Trebuia sa se iveasca o uimitoare injghebare in
cadrul careia societatea isi asigura propria perpetuare oferind posibilitatea fiecarui individ sa faca ceea ce
gaseste de cuviinta-cu conditia de a se conforma unei reguli de baza.Injghebarea s-a numit “sistemul pietei”
in care fiecare sa faca ceea ce e cel mai avantajos pentru el sub aspect pecuniar.In sistemul pietei, ispita
castigului il indeamna pe fiecare sa isi indeplineasca functia sociala.Aceasta solutie paradoxala, subtila si
plina de dificultati a problemei supravietuirii este cea care a creat nevoia de economisti.Nu era deloc evident
ca daca fiecare individ e preocupat doar de propriul castig, societatea va putea in fapt sa dainuie.Cei care au
purces la dezlegarea acestei enigme au fost economistii.Enigma nu avea o realitate.Pentru ca siguranta lumii
sa fie abandonata in favoarea mecanismului dubios si ascuns de piata a fost nevoie de o adevarata revolutie.A
fost revolutia cea mai importanta pentru nasterea societatii moderne.Sistemul de piata, cu componentele sale
esentiale-pamantul, munca, capitalul- s-a nascut, asadar, in chinuri care au inceput in secolut ai XIII-lea si au
durat pana catre mijlocul secolului al XIX-lea.A luat nastere pamantul comercializabil,iar din randul
ucenicilor someri si al taranilor deposedati s-a format forta de munca salariata.Pistonul neobosit al
tranzactiilor si al goanei dupa castig devenise o noua si neasteptata de puternica forta motrice.Noul mod de
viata s-a infiripat in sanul celui vechi, ca fluturele in cristalida;cand a devenit sufficient de puternic, el a
sfaramat vechea structura.

Revolutia economica nu s-a savarsit prin evenimente mari.Ea a fost un process de crestere launtrica.Un prim
factor a fost inchegarea treptata in Europa a entitatilor politice nationale.Un al doilea mare current de
schimbare l-a reprezentat declinul treptata al spiritului religios sub impactul ideilor sceptice, iscoditoare si
umaniste ale Renasterii italiene.Un al treilea curent de profunzime l-au constituit schimbarile materiale care
au facut in cele din urma posibil sistemul pietei. Ulterior sistemul de piata s-a nascut,iar supravietuirea
societatii avea sa fie rezolvata prin actiunea libera a indivizilor preocupati de profit,intre vare singurele
legaturi erau cele ale pietei.Sistemul era numit capitalism,iar idee de castig aflata la baza lui se intarea.Ideea
avea nevoie de o filozofie.Omul are drept principal trasatura cunostiinta de sine.Dupa ce si-a injghebat
societatea el nu se multumeste cu faptul ca ea exista,ci simte nevoia sa isi spuna ca societatea anume, in care el
traieste, este cea mai buna dintre societatile posibile.Asa se face ca fiecare epoca isi produce
filozofii,apologetii,criticii si reformatorii ei.Cat timp lumea a fost carmuita de cutuma si de autoritate,
filozofii nu s-au prea interest de problema bogatiei si a saraciei.Aristotel scria ca “Inca de la nastere unii sunt
destinati sa fie supusi, iar altii sa porunceasca”.Atunci cand in sec al XVIII-lea s-a pus accentul pe comert ca
fiind marea sursa de vitalitate nationala,aducand in actualitate problema sociala:cum sa fie mentinuta
saracia celor saraci.S-a incercat detectarea ordinii in haosul vietii cotidiene.Oamenii vroiau sa puna in ordine
intelectuala materialul oferit de viata,pentru a intelege cu ajutorul ei lumea in care traiau.Lumea economica
avea o importanta tot mai mare.

Capitolul III,”Minunata lume a lui Adam Smith” ne prezinta un filozof de mare anvergura.

Adam Smith era un om foarte bine cunoscut.Multi oameni cultivate veneau pentru a-I asculta discursul prea
fluent de entuziast.El era recunoscut ca o personalitate neobisnuita si s-a numarat printer filozofii de frunte
ai epocii sale.Prelegerile de filozofie morala le tinea la Glasgow si cuprindea teologie
naturala,etica,jurisprudenta si economia politica.Smith putea pe oricine sa se faca se simta in largul sau
atunci cand asculta expozeurile despre legile natural ce stau in spatele haosului aparent din universt.El stia ca
in toata aceasta invalmaseala exista o ordine,o structura si o finalitate.In 1759 a publicat o carte ce a starnit
pe loc senzatie,”Teoria sentimentelor morale”.Teoria era o cercetare privind originea aprobarii si
dezaprobarii morale.Una dintre marile intuitii a lui Smith a fost faptul ca nu natura ci munca este izvorul
“valorii”.El nu putea sa accepte exclusivismul agricol al fiziocratilor.In 1776 a publicat de altfel “Avutia
natiunilor” care a fost numita vlastarul nu numai al unei mari inteligente, ci al unei epoci intregi.Nu era pe
deplin originala,dar era o capodopera,ea avand o semnificatie revolutionara.Pe el il preocupa avutia natiunii
intregi,iar ea consta in bunurile pe care le consuma toti membrii societatii,precum si incotro se intreapta
societatea.Smith a formulat legi ale pietei care sunt in esenta simple.Ne spun ca un anumit gen de
compotament, intr-un anumit cadru social, produce rezultate perfect determinate si previzibile.

Intr-adevar cele doua carti, precum si multe alte eseuri ale sale arata ca Smith n-a fost nicidecum doar un
economist.”Avutia natiunilor” arata la ce servesc avaritia si ambitia,evidentiind faptul ca isi are ultima
justificare in bunastarea omului de rand.Catre sfarsitul vietii,Smith era incarcat de onoruri si respect,iar in
1790 Smith s-a stins din viata.

Capitolul al IV-lea,”Presimtirile sumbre ale pastorului Malthus si ale lui David Ricardo” incepe prin a
evidentia o alta mare problema a Angliei care o framanta in sec al XVIII –lea, si anume la cat se cifreaza
populatia tarii? William Godwin ,un ministru,a publicat Justitia politica in care preconize egalitate totala si
un communism anarhic.Thomas Robert Malthus nu a fost favorabil acestei publicatii.In 1708 a realizat un
tratat si o data cu el s-au naruit sperantele optimiste intr-un univers al armoniei.Despre populatie,eseul arata
ca exista o tendinta naturala ca populatia sa depaseasca totalul mijloacelor de subzistenta posibile.David
Ricardo ,un agent de schimb care cunoscuse un success uluitor a creionat de asemenea o teorie conform
careia pentru viitor insemna sfarsitul unei teorii despre societatea potrivit careia toata lumea urca laolalta pe
scara progresului(unii urcau triumphal pana sus,iar altii erau purtati doar cateva trepte).Malthus,totusi nu a
reusit in perioada sa sa edifice o lume abstracta comparabila,dar a semnalat teribila problema a
populatiei.Cei doi au facut un lucru uimitor:au schimvat optimismul epocii in pesimism.Oamenii incepura sa
caute o scapare pentru societate nu in cadrul presupuselor legi,ci sfidandu-le.Malthus si Ricardo au aratat ca,
lasata in voia ei, societatea s-ar indrepta catre o stare deopotriva jalnica si nedreapta.Au fost oameni de o
desavarsita onestitate, care au urmat logica ideilor lor, indifferent incontro duce aceasta.

Capitolul V,”Viziunile socialistilor utopici” este capitolul care ni-i expune pe Robert Owen,pe Saint-Simon,pe
Charles Fourier si pe J.S.Mill.
Robert Owen a mai fost supranumit si “marinimosul domn Owen din New Lanark”.Pe el nu-l putem numi
economist,deoarece a fost ceva mai mult de atat:un inovator economic care a remodelat datele brute cu care
economistii au de-a face.L fel ca toti socialistii utopici,Owen a vrut ca lumea sa se schimbe;dar in timp ce altii
au elaborate scrieri,influente sau nu,el s-a apucat efectiv sa realizeze schimbarea.El a fost convins ca
omenirea nu e mai buna decat mediul in care traieste sic a prin schimbarea acestui mediu se putea infaptui
un adevarat rai pe pamanr.In ultimii sai ani a gasit un refugiu in spiritism,in nesfarsite scrierii ce repetau
mereu aceleasi lucruru si in minunata sa Autobiografie.A murit in 1858, la varsta de 87 de ani fara ca
speranta sa-l fi parasite.

Saint-Simon,descendent din Carol cel Mare a fost un adept patimas al noilor idei de libertate si egalitate.El a
intemeiat o religie industrial.Nu o facuse din cartile sale, destul de voluminoase dar necitite,nici prin
conferinte,nici infaptuind “lucruri marete”.Cumva omul insusi inspirase o secta,stransese o mica ceata de
discipoli si daduse societatii o noua imagine a ceea ce putea sa devina.Invatatura propavaduita de Saint-
Simon nu e tocai socanta pentru omul de astazi.Ea proclama ca “omul trebuie sa munceasca” daca vrea sa se
impartaseasca din roadele societatii.Lucratorii din toate categoriile merita cea mai inalta rasplata de la
societate, pe cand indivizii neproductivi merita cel mai putin.Saint-Simon propunea ca piramida sa fie
indreptate,dar nu aflam cum anume sa se realizeze acest lucru.

In timp ce ex-aristocratul fusese inspirit de pasiunea pentru marea idee, Charles Fourier era inspirit de
pasiunea pentru detalii.Credea si el ca lumea e dezorganizata,dar tratamentul pe care-l propune era explicit
pana in cele mai mici amanunte.Lumea lui era o fantezie.Reteta lui era extreme de exacta:societatea urma sa
fie organizata in falanstere ,unde fiecare putea locui la nivelul cel mai potrivit si cu o doza de comunicare
adecvata pentrru a raspandii o doza de cultura.De asemenea toti munceau ceea ce le placea cel mai mult.

Obsevam astfel ca toti fauritorii de utopii erau niste visatori,dar fara visatori omenirea ar trai inca si azi in
pesteri.Ei merita atentia noastra pentru ca au fost niste ganditori curajosi,animati de intentii bune.Aveau
nevoie de girul cuiva care sa simta ca ei,dar sa fie mai lucid ca ei.Acesta a fost J.S.Mill,un om care s-a bucurat
de mare respect.Principiile de economie politica eu cunoscut un success rasunator(cartea acopera domeniul
de economie politica:se ocupa de renta,de salarii,de preturi si impozite,descoperirea lui fiind faptul ca
adevaratul teritoriu guvernat de legea economica este productia si nu repartitia).A trait pana in 1873 ,iar in
final ideile ideile sustinute de el nu erau atat de socante incat sa nu poata fi imbratisate si de multi care nu
sunt socialisti:impozitarea rentelor,taxelor de succesiune si formatarea de sooperative muncitoresti.

Ciudat capriciu al sortii a fost faptul ca a aparut o carte “Manifestul Partidului Comunist” care demonta cu
vehementa esafodajul rational,calm si optimist pe care-l ridicare J.S.Mill.

Capitolul VI,”Inexorabilul system al lui Karl Marx” incepe prin amintirea Manifestului,mai exact a
inceputului acestuia:”O stafie umbla prin Europa-stafia comunismului..”Manifestul dupa cum stie toata
lumea,era vlastarul intellectual al acelui geniu manios,Karl Marx,a unei colaborari a acestuia cu Friedrich
Engels si reprezenta un program deschis pentru viitor.Filosofia marxista este adesea numita materialism
dialetic pentru ca incorporeaza ideea hegeliana a schimbarii inerente si materialism pentru ca isi ia ca punct
de sprijin nu lumea ideilor ci mediul social si fizic.E un rationament viguros.Orice societate,spunea Marx este
edificata pe un fundament economic-pe realitatea dura a existentei unor finite umane care sunt nevoite sa isi
organizeze activitatile pentru a-si satisfice alta.Suprastuctura de gandire este cea care nu poate fi aleasa la
intamplare,ea oglindind in mod necesar fundamental pe care a fost inaltata.

Marx nu a fost numai un mare economist.El a descoperit legea evolutiei in istoria omenirii.Viziunea lui Marx
a avut o extraordinara importanta asupra procesului istoric ca arena in clasele sociale se infrunta pentru
suprematie.Mrx ne-a invatat nu doar sa privim istoria,ci sa si vedem prin ea,intocmai cum Freud ne-a invatat
sa patrundem cu privirea dincolo de fatada personalitatii pentru a descoperii procesele psihice din noi.Toti
cei dornici sa continue exploatarea acestui continent, fie ca sunt sau nu de accord cu concluziile lui Marx,
datoreaza respect celui care l-a revendicat primul pentru omenire.

Capitolul VII,”Lumea Victoriana si subterana stiintei economice” incepe prin concluzia trasa de Karl Marx
referitoare la capitalism din Manifestul (1848);sistemul capitalist fiind declarat suferind de o maladie
incurabila.Cea mai importanta persoana prezentata in acest capitol este Alfred Marshall.Cuvantul ce rezuma
preocuparea de baza a lui Marshall este unul identificat in lumea victoriana, ca o viziune a acesteia:termenul
“echilibru”.In comparatii cu alte nume ale lumii victriene,Marshall a fost preocupat mai ales de natura
autodaptiva,autocorectiva a lumii economice.In vestitele “Principii ale stiintei economice” el a combinat un
spirit de precizie matematica cu un stil domol,discursiv.Cartea a inregistrat un success rasunator;publicata in
1890,ea figureaza si astazi in bibliografia obligatory pentru studentii ce aspira sa devina
economisti.Principala sa contributie a fost sublinierea importantei timpului ca elemnt chintesential in
realizarea procesului de echilibrare.Pentru ca echilibru,arata Marshall isi modifica semnificatia sa de baza
dupa cum procesul de adaptare a economiei ar loc intr-o perioada scurta sau in una mai lunga.In timp ce
Marshall si colegii sai se osteneau sa rafineze delicatul lor mechanism al echilibrului,cativa ganditori
neortodocsi subliniau ideea ca nu echilibrul,ci schimbarea-schimbarea violenta-caracteriza lumea reala si
trebuia sa constituie obiectul de capetenie al cercetarii economice.Atunci insa cand acesti eretici si amatory
au semnalat asta oficialitatii academic victoriene,vociferarile lor au intampinat cu ostilitate,la avertismentele
lor s-a ridicat din umeri, recomandarile lor au fost tratate cu dispret.

Capitolul VIII,”Societatea salbatica a lui Thorstein Veblen” ne evidentiaza o figura stranie,Thorstein


Veblen.El avea infatisarea de taran,de fermier norvegian.Totusi autorul ne subliniaza faptul ca in spatele
acestei infatisari se afla o personalitate si mai bizara.Ochii iscoditori puteau sa sugereze o minte asijderea,iar
tinuta rustic ate putea face sa te astepti la o judecata greoaie.Nici un semn exterior nu trada insa dominant
launtrica a vietii lui Veblen:instrainarea sa de societate.In comunitatea gregara,agitate si expansiva in care
traia, el se tinea deoparte:neimplicat,distant,superior,dezinteresat-intr-un cuvant,strain.El era un
neconformist.Lui Veblen lumea din jur ii parea neprimitoare si respingatoare.Multi l-au admirat si chiar l-au
iubit.El vroia sa stie de ce lucrurile erau din capul locului asa cum erau.S-a apucat sa sondeze natura omului
economic si riturile si ritualurile lui economice.Cauta sa desluseasca adevarata natura a societatii.Dupa
aparitia in 1899,a “Clasei neproductive”,Veblen a dobandit o reputatie-desi mai mult in calitate de satiric
decat de economist.El a fost un om al extremelor.Asemeni lui Marx,Veblen n-a explicat in ce masura
afacerile,intocmaica monarhia Angliei,au capacitatea de a se adapta la o lume in care s-au produs ample
schimbari.Nu si-a dat seama ca masina avea sa schimbe natura functiei antreprenoriale la fel de mult cum
avea sa modifice procesele de gandire in capul muncitorului sic a insusi imul de afaceri avea sa se remodeleze
intr-o figura mai birocratica gratie indatoririlor sale de manager al unui urias mecanism cu functionare
neintrerupta.Veblen a pus degetul pe un process de schimbare de importanta central .Este vorba de
afirmarea tehnologiei si a stiintei ca forte ce aveau sa stea in fruntea schimbarii istorice din secolul al XX-
lea.Tot el a daruit stiintei economice o noua pereche de ochi cu care sa priveasca lumea.Dupa descrierea
necrutatoare facuta de Veblen moravurilor vietii cotidiene,a devenit tot mai greu de sustinut imaginea
neoclasica in care societatea se infatisa ca o reuniune amicala de oameni cumsecade si manierati.Omul,zicea
Veblen ,nu poate fi inteles prin prisma unor sofisticate “legi economice” in care ferocitatea lui inascuta si
deopotriva creativitatea lui sunt acoperite sub un val de rationalizari.Tot el le cerea economistilor sa caute ,sa
afle de ce omul se comporta asa cum se comporta.

Capitolul XIX,”Ereziile lui John Maynard Keynes” ne aduce in prim plan un traditionalist,caruia ii placea sa
creada ca nobletea si valoarea sunt ereditare si adevarul e ca propriul sau tata e si el un bine cunoscut
economist.S-a nascut in 1883,in anul mortii lui Marx,dar cei doi desi au avut o mare influenta asupra
filozofiei sistemului capitalist erau foarte diferiti.Era o figura central-sfatuitor,consilier,arbitru.In tratatul de
la Versailles Keynes vedea imboldul dat in mod involuntary spre o si mai formidabila resurectie a autarhiei si
militarismului german.Inainte cu 3 zile de a fi semnat el a relizat o polemica impotriva lui,”Consecintele
economice ale pacii”.Era o carte stralucit scrisa si zdrobitoare,iar caracterul inaplicabil al tratatului a fost
evident aproape din clipa in care a fost semnat,dar Keynes a fost primul care a vazut si a spus acest
lucru.”Tratatul despre reforma monetara” a fost o alta lucrare care a starnit din nou atentia lumii. El s-a
ridicat de data aceasta impotriva fetisismului aurului si a ciudatei pasivitati concretizate in abdicarea
oamenilor de la controlul constient al propriilor lor momente si in transfer al responsabilitatilor asupra
mecanismului impersonal ale talonului international. Multi l-au categorisit in mod gresit pe Keynes drept un
economist care ar fi favorizat inflatia, dar de fapt el a favorizat “reflatia”(cresterea veniturilor si nu a
preturilor). Keynes n-a fost nicidecum un inger. Autorul il priveste ca pe o faptura umana remarcabila ce-i
drept avand defecte si slabiciuni ca oricare alt om, desi el a fost poate cel mai scanteietor dintre marii
economisti. Keynes a oferitel insusi cheia pentru intelegerea geniului sau, desi in textul cu pricina nu vorbeste
despre sine. De aseamenea el a enumerate calitatile pe care trebuie sa le intruneasca un economist si pe care
le-am ales in inceputul acestei recenzii. Keynes a fost mai aproape de economistul ideal decat Marshall. A
cultivat o gandire economica rafinata, avand insa totodata viguroase atasamente politice si maretia sa ii
rezulta tocmai din aceasta curioasa combinatie dintre o inteligenta inginereasca si o inima calda animate de
bune intentii.

Capitolul X, “Contradictiile lui Joseph Schumpeter” incepe printr-o referire la faptul ca preocuparea
principala a majoritatii oamenilor e reprezentate de aspectele cat mai sumbre ale crizei din 1930. Contrar
acestei idei Keynes formulase o profetie cu o tonalitate diferita; el vedea in acest viitor o perspectiva aproape
incredibil de luminoasa. Keynes gandea ca in 2030 problema economica ar putea fi rezolvata. Pornind de la
aceasta idee ajungem la un filozof al lucrurilor pamantesti care, poate chiar mai mult decat Keynes, vorbeste
cu o voce inconfundabil contemporana, Joseph Schumpeter . El a fost primul care a tinut sa sublinieze ca
viziunea despre viata sa economica era in dezacord cu cea a lui Keynes. Autorul ne prezinta cei doi barbate
ca avand multe idei sociale comune, dar cu toate acestea ei au formulat viziuni diametral opuse asupra
viitorului. Keynes considera ca sistemul capitalist era amenintat de posibilitatea stagnarii pe cand, Joseph
Schumpeter era orientat spre crestere. Prima sa carte despre natura cercetarii teoretice in domeniul
economic a publicat-o in timpul sederii sale in Egipt. Ulterior a publicat o capodopera “Teoria dezvoltarii
economice” si care suna a o analiza a lumii subdezvoltate. Este o carte consacrata cresterii si dinamicii
capitalismului. Aceasta carte l-a lansat pe autor intr-o cariera academic ace nu v-a fi intrerupta decat pentru
scurta vreme de o incursiune a sa in lumea circurilor guvernamentale si de afaceri. De asemenea in 1919 el a
facut parte dintr-o comisie pentru internationalizarea industriei si tot in acelasi an i s-a oferit portofoliul de
ministrul al finantelor. El a elaborat un plan ambitionos de stabilizare a monedei austriece. Schumpeter a
nazuit sa fie un mare economist . El nu avrut niciodata sa tina prelegeri despre propriile sale teorii in ciuda
indemnurilor studentilor si colegilor sai. Autorul este nehotarat in a concluziona daca a nazuit sa fie un mare
vizionar . Ca analist sau vizionar oricine se intereseaza de stiinta economica, este obligat sa se confrunte cu el,
nu doar pentru ceea ce a realizat in cadrul acestei discipline, ci si pentru ca in chiar relizariile sale si-a dat in
vileag limitele.

Capitolul XI, “Dincolo de filozofia lucrurilor pamantesti” incheie cartea prin a face cateva reflectii asupra
drumului parcurs in evidentierea unor oameni care si-au castigat faima intr-un mod in aparenta
inexplicabil.Autorul rvine la lucrarile elaborate de aceasta mana de oameni remarcabili.Aceste respunde la
urmatoarele intrebari:In ce masura au izbutit marii economisti in straduinta lor de a descoperi Ordine si
Sens in istoria sociala?In ce masura ne ofera stiinta economica posibilitatea de a sesiza o structura dincolo de
incalceala vietii cotidiene, niste linii de forta in valtoarea evenimentelor?
Toti au proiectat in viitor anumite directii si tendinte economice.Cel mai apropiat de prototipul economistului
agnostic a fost John Stuard Mill, care a infatisat cititorilor sai un catalog de cai posibile catre starea
stationara, cai ce depindeau, bunaoara, de ritmul de crestere a populatiei in comparatie cu cel al acumularii
capitalului.Dar pana si la Mill, una dintre optiuni era”cea mai probabila”,iar majoritatea economistilor,
dupa cum am vazut, n-au infatisat cititorilor decat o singura cale.De o predictie univocal si categorical s-a
apropiat cel mai mult Malthus in primul si implacabilul sau “Eseu asupra populatiei”.

Predictia e un lucru destul de anevoios in toate stiintele, exceptand doar cateva cum sunt astronomia sau
fizica, unde lucrurile se petrec in laboratorul netulburat al spatiului cosmic sau in laboratoare contruite de
oameni si care il aproximeaza pe cel cosmic.Societatea, care este pentru observatorul social echivalentul
Universului, este in permanenta zguduita sau rascolita.

Ni se evidentiaza ca marii economisti nu scriu despre lucrurile din viitor in felul in care ar face niste
anticipari specific privind cotarile la bursa, ci ca si cum ar dezvolta consecintele pe termen lung ale unor
tendinte subiacente.Ei nu pretindeau ca generalizarile sau “legile” s-ar aplica in mod nemijlocit vietii reale.

Stiinta economica se pot incumeta sa fac prognoze numai daca sunt satisfacut 2 conditii:actiunile indivizilor
in societate sa fie guvernate de regularitati comportamentale,pronosticarea se sprijina pe credinta ca
rezultatul comportamentului economic va constitui influenta orientativa central asupra evolutiei societatii.

Schumpeter a fost primul dintre filozofii lucrurilor pamantesti care a proiectat un scenario economic
logic.Dupa a declarant ca nu va servi drept baza pentru evolutia sociala.

Scenariile filozofilor lucrurilor pamantesti sunt limitate in timp.

In ziua de azi, exista un numar foarte mare de economisti-peste 20.000 numai in Statele Unite.Ei sunt prezenti
in orice banca si in orice corporatie.Epoca noastra este prin excelenta epoca economistului.Totusi ei nu sunt
filozofi ai lucrurilor pamantesti .Cu foarte putine exceptii, nobelistii nu sunt prea interesati de constructia
unor mari modele cuprinzatoare ale dezvoltarii economice.

Desigur, pare improbabil ca vom avea din nou o filozofie a lucrurilor pamantesti.Contextul vuetii
contemporane nu sunt propice genurilor de previziuni prezentate de marii economisti.E posibil sa avem mari
vizionari , mari constructori de sisteme,dar e putin probabil ca aceste sisteme si viziuni sa aiba viguroasa
simplitate a celor elaborate de filozofii lucrurilor pamantesti.

Filozofii lucrurilor pamantesti ne-au invatat sa privim evolutia societatii ca pe o drama al carei sens
poate fi descifrat de indivizi care altmiteri s-ar simti doar purtati in voia unor forte coplesitoare si de
neinteles.Telul final al gandirii lor economice a fost intelegerea societatii.

Autorul incheie cartea intr-un mod inedit prin care reuseste sa inspire cititorului o nemurire a acestor
economisti si a incercarilor acestora de a-si ajuta semenii sa inteleaga din toate punctele de vedere lumea in
care ei traiesc:”Aceasta extraordinara lectie pentru emanciparea umana nu va fi uitata”.

In opinia mea, Robert L.Heilbroner,a incercat cu ajutorul cartii “Filozofii lucrurilor pamantesti” ca
in epoca noastra sa aminteasca despre oameni importanti care au influentat mult societatea si care, totusi, nu
sunt apreciati la adevarata lor valoare.Asa cum apare in incipitul cartii, ea a reusit sa-si influenteze cititorii,
indreptandu-i spre studiul aprofundat al economiei, ba chiar sa isi aleaga o cariera in acest domeniu.Finalul
cartii are drept scop chiar realizarea invitatiei la lectura, mentionand faptul ca desi exista multe lucrari greu
de deslusit, exista si lucrari usor de inteles si care pot fi pe deplin pe intelesul cititorului.Astfel,autorul a reusit
nu numai sa evidentieze “minti luminate” preocupate de studiul economiei, de starea societatii, precum si de
posibilul viitor al acesteia , ci si sa determine o “mana de oameni” sa le impartaseasca ideile, sa le aprobe sau
sa intervina cu pareri contrarii, ba chiar sa ii faca sa realizeze ca acele persoane care acum nu sunt amintite
asa cum ar merita,desi nu au fost conducatori ai unor imperii, au reusit sa influenteze mult
gandireaoamenilor.Inchei aceasta recenzie prin a reveni la o idee formulata de Aristotel, conform careia
“Inca de la nastere unii sunt destinati sa fie supusi, iar altii sa porunceasca”, vrand sa subliniez faptul ca este
o idee care s-a pastrat de-a lungul timpului, indiferent de schimbarile care au modelat societatea in diferite
feluri.Este o concepitie nemuritoare.