Sunteți pe pagina 1din 1

A fost odată ca niciodată o broscuță, pe nume Teresa, ce locuia în iazul de lângă o fermă.

Ea era mai degrabă o broscuță aventuroasă, ce îi plăcea să exploreze. Unii o descriau ca fiind
antipatică, sau băgăreață. Mama ei îi spunea adesea că își bagă nasul unde nu îi fierbe oala, și că într-
o zi va da de belele. Dar Teresa trebuia să afle, sa descopere, să exploreze lucruri pe care nu le știa.

Era distractiv să iasă din iaz și să inspecteze iarba din jurul fermei.

Ise părea amuzant să privească puii cum ciugulesc și se învârt în jurul cloștii. A descoperit că de câte
ori vizita cotețul porcului- acesta îi dădea mereu șansa să prindă o muscă sau două. Avea atât de
multe în jur încât limba ei lungă putea ușor să prindă una sau doua și așa își asigura o masă
delicioasă.

Într-o zi anume, broscuța Teresa, trecea pe lângă lăptărie, când a simțit mirosul proaspăt de
smântână. Urmând mirosul, și dorindu-și să guste smântâna- a vrut să sară pe marginea vasului, dar
nu a reșit să sară suficient de sus. A încercat încă o dată cu toate eforturile. De data aceasta a asărit
prea sus, depășind marginea și aterizând în smântâna cremoasă. Era moale și călduță. Era mult mai
plăcut decât decât să înoate în iazul ei rece. Și mai bine- avea un gust delicios. Și-a lins buzele cu
limba ei lungă, înghițind câteva guri bune. Dar după ce s-a jucat și mâncat pe săturate, broscuța
Teresa s-a gândit că e timpul să se întoarcă la ea acasă în iaz. Aici au început problemele ei.

Căci broscuța nu s-a gândit prea departe- doar cum să intre în vas, nu și cum să iasă.

Marginile erau alunecoase, smântâna îi acoperea picioarele care deveneau și mai alunecoase, pentru
a sări, și pur și simplu nu putea sări peste margine. Era blocată, se simțea fără speranță, și nu știa ce
să facă. Putea continua să înoate, și-a spus, dar deși se putea bucura de asta pentru o vreme, nu i-ar
fi rezolvat problema. Ar fi putut să aștepte să o salveze cineva, dar ar putea dura foarte mult. Și dacă
fermierul ar fi găsit-o- nu ar fi fost fericit să vadă o broască ce tocmai a vizitat cotețul porcilor-in
smântâna lui. Dacă renunța și se oprea- s-ar fi înecat.

Totul părea așa dificil pentru săraca broscuță. Neștiind ce să facă- a făcut unicul lucru pe care știa să îl
faă- să continue să înoate. A făcut valuri și cercuri mari în smântână- așa cum fac broaștele. A
continuat să își ia având cu piciorușele, căci era determinată să nu renunțe și să se înece. Trebuia să
continue- și pe măsura ce făcea asta a observat că devenea tot mai dificil de înotat în smântână- căci
devenea mai densă și greoaie. Loviturile ei din piciorușe transformaseră smântâna în unt!

Văzând asta speranța i-a revenit și a continuat până când untul a fost suficient de ferm încât putea
sta pe el, și să îți facă avânt afară din vas.

Extenuată cum era, s-a întors în lac. În timp ce își spăla untul de pe corp, Teresa se gândea “
Întotdeauna mi-a plăcut smântâna, dar îmi place mult mai mult untul.”