Sunteți pe pagina 1din 369

Prof.

Ileana Constantinescu MD, PhD


Imunologie
Institutul Clinic Fundeni

ileana.constantinescu@imunogenetica.ro
www.imunogenetica.ro

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 1


Curs 1: Definirea aspectelor generale
ale răsp ns l i imun
• Imunologie
• Imunitatea innascuta
• Imunitatea dobândi ă
• Selec ie clonală
• Imunitatea umorală i cel lară
• Migrarea limfoci elor în e rile limfoide
• Centre germinale
• Celulele dendritice foliculare
• Sistemul imunitar la nivelul mucoaselor
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 2
Imunologia
Imunologia: aceasta ramura a stiintei biomedicale se ocupa cu studierea raspunsului
organismului la antigene, recunoasterea self si nonself, precum si toate aspectele
fenomenelor imunitare de natura biologica (in vivo), serologica (in vitro) si fizico-
chimice. Imunologia inseamna studierea structurii si functiei sistemului imunitar
(imunologie fundamentala); imunizare, transplant de organe si celule, transfuzii si
imunopatologie (imunologie clinica); testarea in laborator a imunitatii celulare si
umorale (imunologie de laborator) si utilizarea de reactii antigen-anticorp in alte teste
de laborator (serologie si imunochimie)

Memorie imunologica
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 3
• Sistemul imun innascut si cel de adaptare ne
protejeaza de agen i po en ial infec io i
(virusuri, bacterii, etc.), care au ob in acces
la corpul nostru prin piele sau mucoase. Astfel
de sisteme au evoluat pentru a ne proteja nu
numai de agentii intracelulari (virusuri, unii
paraziti mai mici, unele bacterii) i
extracelulari (cele mai multe bacterii, paraziti
mari); agenți patogeni i alergeni păr de
animale, polen, produse chimice), dar si de noi
în ine în ceea ce priveste potentialul de
crestere necontrolat al unor malignitati si boli
autoimune.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 4
IMUNITATEA INNASCUTA
• Imunitatea innascuta este un ră p n celular i
umoral nespectific care actioneaza ca o prima
linie de apărare împotriva agen ilor patogeni.
Patogenii extracelulari sunt luati imediat i
degradati de catre neutrofile și fagocitele
mononucleare. Para i i mari sunt omorati de
eozinofile. Limfocitele natural killer (NK) ucid
unele tumori i celule infectate viral. Mediatorii
solubili preexistenti ai im ni ă ii înnă c e sunt
anticorpi naturali i componente ale
complementului, care se pot atasa, de asemenea,
pe membranele celulare ale multor agen i
patogeni.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 5
Si emele înnă c e i adaptative
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 6
Im ni a ea inna c a incl de de a emenea o componen ă cel lară Distrugerea
patogenului în fagolizozom. - Recep orii de rec noa ere a pattern-ului - PRR

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 7


• Principalele caracteristici i componente ale im ni ă ii înnă c e apar în ră p n l inflamator. Dacă un
organism in ră în corp prin ruperea barierelor de la nivelul pielii si mucoaselor ce căp esc prafe ele
corpului, vine în contact cu fagocitele (neutrofile, eozinofile, monocite / macrofage) i / sau cu celule
natural killer (NK), precum i cu sistemul complementului.
• Complementul este format din peste 20 de proteine, toate care in erac ionea ă în ca cadă pentru a atrage
celulele fagocitare (chemotaxie), invelisul bacteriilor (opsonine) astfel încât celulele fagocitare le
recunoasc i apoi le inghit, i ă in erac ione e cu anticorpii pentru a liza membrana cel lară a
organismului invadator.
• Astfel, principalii mediatori ai im ni ă ii înnă c e sunt enzime lizozomale și interferoni, precum i a altor
citokine, proteine ale complementului și proteine de fa ă ac tă (CRP MBL).
• Trebuie remarcat faptul că apărarea innascuta a gazdei se gă e te în toate organismele multicelulare,
dintre care majoritatea nu au un sistem imun adaptativ. Cu toate acestea, în organismele multicelulare cu
un sistem adaptiv, multi dintre mediatorii im ni ă ii înnă c e pot recruta celulele imune adaptative.
• În scopul de a gestiona anumiti agen ii patogeni, organisme multicelulare au dezvoltat în mare mă ră un
grup de celule circulante cu receptori foarte specifici pentru fragmente de peptide imunogene atât pentru
patogeni intracelulari cat i extracelulari. Când ace i receptori sunt activati, celulele pot secreta diversi
mediatori solubili care ataca direct patogenul (anticorpi, granule perforin etc.) sau de a stimula alte celule
(citokine).
• Celulele prezentatoare de antigen (APC), fie in proces sau peptide antigenice deja prelucrate prezente la
suprafata receptorii de im noglob lină pe celulele B si receptorii de tip im noglob lină de celule T. În
timp ce imunoglobulina de prafa ă de pe celulele B poate ră p nde direct la o pie ă imunogena (epitop)
a unui agent patogen, în scopul de a se dezvolta in celulele plasmatice mature, au nevoie de obicei de
ajutor sub formă de citokine din celulele T.
• Prin urmare, celulele T sunt esențiale pentru un răsp ns imun adaptativ. Celulele T helper (Th), nu ofera
ajutor numai celulelor B pentru a deveni celule plasmatice, ci ele pot ajuta, de asemenea, la dezvoltarea
celulelor citotoxice T la fel ca in cresterea activitatii macrofagelor. Cu toate acestea, spre deosebire de
celulele B, receptorii de pe prafa a celulelor T pot doar recunoaste epitopii antigenici prelucrati care le
sunt prezentati ca MHC de s prafață. Capacitatea celulelor T de a vedea antigenul strain cuplat numai cu
MHC se numeste restrictie MHC si este o masura de siguranta critica pentru sistemul imunitar adaptativ
pentru a elimina numai agentii patogeni, si nu celulele normale.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 8


In erac i nile din re sistemul imun innascut si cel adaptativ
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 9
Celulele Th centrale ale ră p n l i im n adap a i
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 10
• Celulele T si B se dezvolta cu receptorii lor
adecvati pentru epitopul unui antigen i fără a
vedea acest antigen înainte, o da ă
confruntate cu acest antigen vor genera un
raspuns imun complet, si ulterior î i vor aminti
de aceasta primă întâlnire.
• Prin urmare, atunci când aceste celule T si B
cu memorie reintalnesc acela i antigen,
ră p n l lor este mult mai rapid i mai
puternic.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 11


Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 12
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 13
Activarea celulelor fagocitare prin legarea de receptori Pattern Recognition (PRRS). Legarea PRRS la patogeni asociaza modele
moleculare (PAMPs) asupra celulelor microbiene, im lea ă fagoci e ă de ină ac i a e cre când dimen i nea lor ac i i a ea
fagoci ară prod cerea de b an e antimicrobiene i prod c ia de ci okine i chemokine pen r a a rage i ac i a al e
componente ale sistemului imunitar.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 14


Celulele Natural killer(NK). Celulele (A) NK folosesc o arie a e de recep ori pen r a iden ifica cel lele in ă spre a fi
omorate. Acestea includ receptori Fc, receptorii complementului i recep ori care e al ea ă molec lele MHC I
pre en e pe cel lele in ă
In pl cel lele NK po infl en a de ol area cel lelor T în ini ierea ră p n rilor im ne adap a i e
Celulele (B) NK utilizeaza receptori de activare killer (KAR) ă rec noa că celulele. Odata angajat, KAR activeaza
celula NK pentru a cide in a. Receptori inhibitori Killer (KIR) "examineaza" obiectivul de niveluri suficiente de
molecule "independen e" MHC I. În cazul în care KIR sunt implicate suficient, programul de ucidere este încheiat.
Dacă n ciderea din celulele in ă
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 15
SELECTIA CLONALA

• Când antigenul se leagă la oricare


im noglob lină de prafa ă de pe celulele B
sau receptorul ă specific de pe celulele T,
acestor celule le este indusa o proliferare
rapida. Prin urmare, antigenul selecteaza si
clona specifica generata se leagă i ră p nde
fata de el.
• Acest proces se numeste selectie clonala si
este o parte extrem de importanta in
raspunsul imun adaptativ.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 16
Procesul de selectie clonala
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 17
IMUNITATEA CELULARA SI UMORALA
• Imunitatea umorala este mediata de anticorpii
secretati de celulele B differentiate - celule
plasmatice. Imunitatea mediata celular implica celulele
T care recunosc antigenul intr-o maniera MHC-limitata
si fie secreta cytokine (Th cells) fie devin celule
citotoxice (Tc cells) care omoara celulele infectate viral
sau celulele anormale ale gazdei.
• Ar trebui ă se în eleagă faptul că în multe cazuri, un
ră p n umoral normal nu va continua dacă nu este
acompaniat de un raspuns al celulelor Th; aceasta se
da orea ă faptului că celulele Th secreta variate
citokine care sunt necesare pentru maturarea completa
a celulelor B i schimbarea clasei de anticorpi.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 18


Interactiunile celulare din cadrul raspunsului imun
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 19
Pre en are generală a procesului imun care implică imunitatea mediata celular
i im ni a ea media ă de an icorpi
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 20
Inducerea de imunitate media ă celular i anticorpi împotriva unei infec ii virale
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 21
MIGRAREA LIMFOCITELOR IN TESUTURILE LIMFOIDE
• Migra ia limfocitelor în e rile limfoide implică o familie de molecule de adeziune numite selectine,
integrine i membre ale superfamiliei imunoglobulinelor
• Both naive and memory lymphocytes continue to recirculate between blood and secondary lymphoid
tissue. However, once activated, memory cells tend to recirculate back to the tissue where they were
activated. Lymphocytes respond to chemotactic signals from inflamed tissues or secondary lymphoid
organs initially via surface glycoproteins called selectins. E-selectin (ELAM-1) on endothelial cells binds L-
selectin (LAM-1) on lymphocytes, causing a loose association or tethering. Firm adhesion is mediated by
lymphocyte integrin proteins such as VLA-4 or LFA-1 interacting with their respective ligand VCAM or
ICAM (member of the immunoglobin superfamily) on the surface of endothelial cells.
• Atât limfocitele native cat i cele cu memorie sunt recirculate între sânge i e urile limfoid secundare
continuu. Cu toate acestea, oda ă activate, celulele cu memorie au tendinta de a recircula înapoi la e l
unde au fost activate. Limfocitele ră p nd la semnalele chemotactice din e ri inflamate sau organe
limfoide secundare ini ial prin glicoproteine de suprafata numite selectine. E-selectina (ELAM-1) de pe
celulele endoteliale leagă L-selectina (-LAM 1) pe limfocite, provocând o asociere libera sau legata.
Adeziunea este mediata de proteine de integrare a limfocitelor cum sunt VLA-4 sau LFA-1 care
interactioneaza cu liganzii respectivi VCAM sau ICAM (membru al superfamiliei de imunoglobuline) de pe
suprafata celulelor epiteliale
• Aceasta actiune de adeziune provoaca o activare a limfocitelor pentru a creste exprimarea integrinelor,
consolidand astfel aderenta. Celula endoteliala conduce apoi limfocitele spre lamina bazala in acelasi timp
cu procesul de down-regulating al expresiei ICAM. Migrarea limfocitelor intre celulele epiteliale dintr-un
organ sau tesut sufera procesul de up-regulating in ceea ce priveste productia de proteinaze.
• Odata ce un limfocit nativ este activat, afiseaza o densitate diferita de molecule de adeziune specifice
pentru tesutul in care a fost initial activat, permitandu-i astfel sa se intoarca in mod repetat la acel tesut.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 22
CENTRE GERMINALE
• Centrele germinale (GCs) se dezvolta in foliculii primari ai ganglionilor limfatici si splinei in timpul
raspunsului imun dat de celulele T. GCs sunt locurile de expansiune clonala a centroblastilor si a
hipermutatiilor somatice date de regiunea VH , selectie de inalta afinitate a centrocitelor
producatoare de anticorpi, eeliminarea centrocitelor cu afinitate scazuta, productia de anticorpi de
clasa izotip Th1- si Th2- si eventuala generare a plasmoblastilor sau a celulelor cu memorie.
• Celulele B din ganglionii limfatici si splina intalnesc Ag in zonele bogate in celule T din parocortex si
mantaua limfoida periarteriala (PALS). Ag sunt prezentati acestora de catre celulele dendritice
(DCS), care exprima un nivel ridicat al complexului major de histocompatibilitate clasa II (MHC),
adeziune si molecule co-stimulatoare. Dupa activare, in termen de 2 zile, acesti blasti B produc
afinitate scazuta pentru Ig fara mutatii, fiind capabili sa formeze complexe Ag-Ig pe celulele
dendritice foliculare din cadrul foliculilor primari. Multe dintre aceste celule mor in termen de 10
pana la 12 zile. In medie, trei blasti B colonizeaza fiecare folicul primar si sunt numiti apoi
centroblasti. Centroblastii care se gasesc in baza sau zona intunecata a foliculului, regleaza (prin
proces de down-regutation) Ig de suprafata si sufera o faza de expansiune clonala, impartindu-se la
fiecare 6-7 ore. In timpul proliferarii, activeaza un locus specific mecanismului de hipermutatie, care
introduce mutatii punctiforme aleatoare in genele lor din regiunea VH a Ig.
• Centrocitele sunt descendenti ai unor centroblasti care migreaza apical in zona bazala, unde sufera
un proces de mutatie a suprafetei somatice a Ig prin procedeu de up-regulation (receptori). Aici,
reactioneaza cu celulele dendritice foliculare (FDC), care pot contine Ag neprelucrati sub forma de
complexe imune de suprafata timp de luni de zile. Centrocitele care exprima mutatii somatice ale
receptorilor Ig de suprafata cu afinitate inalta pentru legarea FDC de Ag prin proces de up-
regulation si exprimarea bcl-2 (este opusa selectiei de limfocite). Aceste centrocite interactioneaza
cu celule Th2 si pot deveni fie plasmoblasti, fie celule B cu memorie, in functie de semnalele co-
stimulatoarepe care le primesc de la FDC si celulele Th1 sau Th2. Cu toate acestea, ele au, de
asemenea, o tendinta mare de a recicla inapoi in centroblasti pentru a se prolifera si matura in
continuare cu afinitate crescuta. Centrocitele cu afinitate scazuta a receptorilor pentru FDC-Ag
reglate de bcl-2 mor prin apoptoza. Astfel, exista reglajul fin extins al centrocitelor inainte de a li se
permite sa produca anticorpi pentru a fi exportati.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 23


Centrii germinali (GC)

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 24


• Genele de activare a recombinarii RAG1 si RAG2, care conduc rearanjarea genomica V(D)J
sunt, de asemenea, induse pentru a fi reexprimate in centrocite preapoptotic in zona bazala
luminoasa. Aceasta inductie a unui stadiu imatur in GC centrocitelor pot fi necesare pentru
editarea receptorilor lantului usor receptor in efortul de a salva aceste celule.
• Aceasta editare a genelor VL, impreuna cu apoptoza reglata de bcl-2, ofera un mecanism
suplimentar pentru indepartarea eventualelor celulelor autoreactive producatoare de
anticorpi. Astfel, in GC, exista o oportunitate sa apara rearanjarea V(D)J secundara , in scopul
reglarii specificitatii.
• Odata ce centrocitele cu Ig de mare afinitate pentru suprafata si inalta expresie a bcl2 au
trecut de mediul discriminator al zonei bazale, migreaza in zona apicala. Aici clasele de Ac
comuta si se matureaza in plasmoblasti sau apar celule cu memorie. Plasmoblastii migreaza
in cordoanele medulare ale nodulilor limfatici si pulpa rosie a splinei, unde se diferentiaza in
celule plasmatice terminale mature si secreta Ac in circulatie.
• Unele celule B activate sau plasmoblasti pot parasi organe limfoide secundare, intorcandu-se
in circulatie si reaparand in maduva osoasa si intestin. Celulele B cu memorie se gasesc in
zonele limitrofe GC (mantii foliculare) o zona marginala a splinei.
• Proliferarea initiala a centroblastilor conduce la primele focare foliculare in termen de 2 zile,
iar dezvoltarea unei zone complete de intuneric si lumina GC dureaza 14 zile. Dezvoltarea GC
necesita formarea de cluster intre LFA-1 pe celulele B si ICAM-1 pe FDC precum VLA-4 pe
celulele B activate si VCAP pe FDC.
• In plus, IL-4,-5,-10 trebuie sa se obtina de la celulele Th1 sau Th2, pentru schimbarea clasei
de anticorpi si dezvoltarea completa a centrocitelor in plasmoblasti sau celule cu memorie.
GC in splina si ganglionii limfatici are un maxim la 2 saptamani si incepe sa scada dupa 3
saptamani; cu toate acestea, GC ramane constitutiv in intestin.
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 25
CELULE DENDRITICE FOLICULARE
• FDC au procese lungi i receptorii Fc, C, TNF, precum i ICAM-1, VCAM-1, dar
nu si MHC-II. Ele con in complexe Ag-Ab pe prafa a lor de luni până la ani.
• Centrocitele care con in ă ă men ină niveluri ridicate ale expresiei bcl-2 pot
primi complexe membranare imune (iccozomi) din FDC i induc expresia
moleculelor de suprafata ale celulei T reactive cum ar fi B7.2. Acea ă
in erac i ne rezultata determina dacă e i ă diferen iere într-un centrocit GC
matur sau reciclarea centroblastului. Cu toate acestea, formarea de clustere
FDC are o dependenta critica fata de TNFa i LT-, deoarece aceste citokine
sunt necesare pentru formarea de cluster FDC i în con ecin ă, foliculi
secundari care indică că au TNF-R1s.
• Faptul că FDC poate con ine Ag pentru perioade prelungite de timp este
motivul pentru care nu avem nevoie ă fim frecvent im ni a i cu anumite
antigene, deoarece FDC poate oferi un depozit continuu de Ag chiar i fără un
GC existent. Acesta a fost recent recunoscut ca virusul im nodeficien ei
umane, pentru a disparea din sange, poate fi eche ra ă pe bra ele
dendritice ale FDC pentru un n măr de ani. În cele din rmă FDC nu mai
poate ine virusul sub control, virusul este eliberat în sânge periferic, iar
pacientul in ră etapele letale de SIDA.

Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 26


MUCOASA SISTEMULUI IMUNITAR (MSI)
• Mucoasa sistemului imunitar (MSI) este formata din țes t rile limfoide și direct în interiorul epiteliului
respirator, genitourinar și tractului gastrointestinal, precum si in sistemul ductal de salivare, lacrimale și
glandele mamare. S prafa a mucoaselor este de peste 100 de ori mai mare decât cea a pielii i MIS con ine
până la 75% din toate celulele B ale corpului. Produsul principal al MIS este IgA.
• În tractul gastro-intestinal, antigenul solubil este preluat de ilo i ă i epiteliu i antigene de particule sunt
luate în principal în por i nea ileala a intestinului b ire prin celulele speciale de pe suprafata
microfaldurilor (M). Celulele M internalizeaza Ag i il transporta la baza macrofagelor pe lamina propria,
unde le prel crea ă i le prezinta la colectii de celule limfoide care fac patch-uri Peyer ileale (PP) din jur.
• PP con in foliculi, similari cu ganglionii limfatici i splina, cu venule endoteliale înalte i colec ii importante de
celule T între. Blastii T i B activati aici merg la cel mai apropiat nod limfatic mezenteric pentru maturar,
schimbarea clasei lantului alfa H, sau formarea de lan J sau ergere. Ei in ră apoi in canalul toracic i fluxul
sanguin, intorcandu-se înapoi la acelea i site-uri sau mucoase. Astfel, chiar dacă o mare parte din procesarea
i reactivitatea la antigen are loc în ileon, pro ec ia prin IgA are loc la mai multe prafe e mucosae.
• IgA seric este monomeric i repre in ă doar 11% din toate imunoglobulinele din ser. Secretia IgA repre in ă
peste 95% din toate Ig gă i e în ecre iile i este în primul rând dimeric cu do ă ni ă i monomerice unite
covalent printr-un lan J. IgA dimeric se leaga la un receptor de im noglob lină polimeric (pIGR) pe prafa a
ba ală a celulelor epiteliale ale mucoasei. Acest complex de IgA pIGR este endocitozat i transportat apical
(luminal) la suprafata celulei epiteliale.
• În timpul acestui proces de transport, o mică b ca ă de pIGR este scindata cu componenta răma a numita
componenta secretorie. Astfel, IgA este secretata ca dimer IgA legat la o componen ă secretorie.
• Secretia de IgA nu acti ea ă sistemul complement, dar unele invelisurile bacteriene și virusuri (polio,
Coxsackie, Rota, și herpes), prevenind astfel aderarea lor la mucoasele ce căpt șesc epiteliul. De asemenea,
unele virusuri în epiteliul de prafa ă pot fi neutralizate prin pIGR-internalizate IgA. Cu toate acestea, trebuie
remarcat faptul că imunizarea orală cu Ag solubil nu generea ă întotdeauna un ră p n imun i poate genera
în schimb lipsa unui raspuns.

27
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu
Circuitul Ag si celulelor
Curs 1: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 28
Curs 2: Originea de ina ia i structura
celulelor i e ilo sistemului imunitar
• Maduva osoasa
• Celule stem
• Eritropoieza
• Granulocitopoieza
• Eozinofile
• Bazofile
• Neutrofile
• Limfopoieza
• Celulele Natural Killer
• Monocite
• Celule dendritice
• Timus
• Noduli limfatici
• Splina
• Tesut limfoid asociat musoaselor (MALT)
• Circulare si Recirculare
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 1
MADUVA OSOASA
• Maduva osoasa reprezinta aproape 5% din
greutatea totala a corpului si este responsabila
de procesul de formare al sangelui la adulti
(hematopoieza)
• De asemenea, ofera un micromediu necesar
pentru maturarea limfocitelor B si formarea de
celule pre-T (limfopoieza)

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 2


CELULE STEM
• Toate aceste celule provin din celule stem
hematopoietice pluripotente nediferentiate (PHSC),
care pot fi gasite in embrionul de mamifer, in ficat si
apoi in splina.
• Celulele stem (SC) sunt pluripotente CD34+ si
reprezinta mai putin de 0,1% din toate celulele din
maduva adulta. Celulele stem au limitat capacitatea
proliferativa si prezinta potential de diferentiere in
toate celulele mieloide (eritrocite, granulocite,
monocite si trombocite) sau tesutului limfatic (celulele
T si B). Cand celulele stem se divid, cele doua celule
fiice (DCS) pot continua sa fie ca celuelele stem sau sa
aleaga oricare alta cale de diferentiere.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 3
Celulele sistemului imunitar - hematopoieză
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 4
Celulele și factorii de creștere în hematopoieză
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 5
• Daca o celula fiica (DC) se desfasoara in calea diferentierii,
aceasta devine o colonie multipotenta de unitati - splina(CFU-
S) sau colonii formatoare de unitati limfoid (CFU-Ly) celule
precursoare si apoi o celula de maturizare precursoare
unipotenta de maturizare progresiva pentru oricare din
celulele mature din sangele periferic. Celula precursor pierde
treptat capacitatea de auto-reinnoire si apoi de a se divide
aproape ca un fenotip matur.
• Celulele stem nu depind numai de un micromediu specific
pentru maturarea lor, ele depind si de numerosi factori de
crestere glicoproteici care actioneaza in diferite stadii pentru a
controla tipul de celule, precum si viteza de formare
acelulelor. Unii dintre acesti factori de crestere cum ar fi
factorul de celule stem (SCF) si interleukina (IL)-7 sunt
secretate de celulele stromale, dar cele mai multe sunt
produse in alta parte si transportate la nivelul maduvei prin
fluxul sangvin (endocrin). Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 6
ERITROPOIEZA
• Eritropoieza apare atunci cand o celula CFU-S da nastere la
unitati de rupere a stantarii eritrocitelor (BFU-E) si apoi la
unitati formatoare de colonii eritrocitare (CFU-E) toate sub
influenta eritropoietinei (EPO) din cortexul renal ca si IL-3 si
factorul de stimulare al coloniilor de granulocite-macrofage
(GM-CSF).
• CFU-E formeaza precursori ai eritrocitelor, proeritroblast. In
conditii normale, in fiecare zi sunt produse 2,5x1011
eritrocite. Proeritroblast -> eritroblast bazofil -> eritroblast
policromatofilic -> eritroblast ortocromatofilic -> reticulocit
-> eritrocit este succesiunea evenimentelor din procesul de
maturare. In timpul acestei secvente, nucleul este
condensat si apoi se pierde iar celula ajunge la 6-7 microni.
• Aceste evenimente de maturare au loc in jurul
macrofagelor, care fagociteaza nucleele extrudate,
asigurand si unii factori de crestere.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 7
GRANULOCITOPOIEZA
• Granulocitopoieza reprezinta producerea a
trei tipuri de granulocite (neutrofile,
eozinofile, bazofile) de catre CFU-S. Celulele
mature sunt denumite dupa colorarea
granulelor lor specifice. Toate provin de la
UFC-S (splina) -> CFU-Eo, -BASO sau CFU-NM-
+ CFU-N -> mieloblaste -> promielocite ->
mielocite -> metamielocite -> celule mature.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 8


Eozinofilele
• Eozinofilele necesita in procesul de maturare
GM-CSF, IL-3 si IL-5. Ele reprezinta 2-4% din
celulele albe din sangele periferic. Granulele
lor specifice contin o serie de factori, inclusiv
histaminaza, fosfataza acida si proteine majore
de baza. Ele sunt importante in distrugerea
parazitilor, fagocitarea complexelor antigen-
anticorp si combaterea nivelurilor histaminice
in timpul reactiilor alergice.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 9
Bazofilele

• Bazofilele necesita in procesul lor de maturare


GM-CSF, IL-3 si IL-4. Ele reprezinta <1% din
celulele albe din sangele periferic. Granulele
lor specifice contin histamina, heparina si
factori chemotactici pentru eozinofile si
neutrofile.
• Ele sunt asemanatoare cu celulele mastocitare
care participa la reactiile de hipersensibilizare
mediate de IgE.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 10


Neutrofilele
• In procesul de maturare, neutrofilele necesita GM-CSF,
IL-3 si de factor stimulator de colonii granulocitare (G-
CSF). Spre deosebire de eozinofile si bazofile, CFU-S da
nastere la o celula CFU-NM, care, in functie de nivelul
de granulocite si de factorul de stimulare al coloniilor
de macrofage din mediul inconjurator, se pot diferentia
intr-o celula CFU-Neut sau CFU-M. 60%-70% din totalul
celulelor albe sunt neutrofile.
• Granulele lor specifice contin fosfataza alcalina, lizozim,
lactoferina, fagocite si colagenaza de tip IV. Acestea
sunt cele mai timpurii celule fagocitare care apar intr-o
infectie bacteriana si sunt un element constitutiv
proeminent.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 11


LIMFOPOIEZA
• Limfopoieza reprezinta abilitatea CFU-Ly de a forma
CFU-LyB sau CFU-LyT in maduva osoasa.
• Celulele CFU-LyB se dezvolta in prezenta IL-7 si IL-3 in
celulele B cu IgM din maduva imunocompetentilor.
• Maturarea in continuare a acestor celule are loc in
centre germinale de tesut limfoid secundar. Celulele
CFU-Ly T devin celule pre-T, care parasesc maduva
osoasa si gasesc drumul spre zona subcapsulara a
cortexului timusului in cazul in care prolifereaza si se
matureaza adanc in cortexul timusului intr-una din
celulele CD3+4+ sauCD3+8+.
• Astfel, maduva osoasa si timusul sunt considerate
tesuturi limfoide primare, iar ganglionii limfatici, splina,
tesutul limfoid asociat intestinului si altele, sunt
considerate tesuturi limfoide secundare.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 12
CELULELE NATURAL KILLER
• Celulele Natural killer (NK) se dezvolta, de
asemenea, in maduva si apoi se gasesc in
sangele periferic, sinusoide hepatice si
sinusoidele splenice, dar nu in conductul
limfatic toracic.
• Celulele NK apar devreme in infectii
bacteriene, pot secreta interferon-y si pot
ucide spontan unele celule infectate viral si
unele celule tumorale.
• Ele raspund la IL-2 si se dezvolta independent
de timus.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 13
MONOCITELE
• Monocitele se dezvolta din celulele progenitoare CFU-M sub
influenta GM-CSF, IL-3 si G-CSF. Ele reprezinta 3%-8% din leucocitele
din sangele periferic.
• Monocitele au numeroase granule azurofile (lizozomi) in citoplasma
lor si pot lasa usor circulatia a da nastere la macrofage in aproape
fiecare organ. Astfel, ei sunt sursa sistemului fagocitar mononuclear
din intreg corpul.
• Ele sunt chiar mai fagocitate decat neutrofilele sau eozinofilele, de
aceea pot degrada bacterii mai mari in cadrul fagozomilor prin
formarea de peroxid de hidrogen, acid hipocloros si superoxid.
• Ele pot, de asemenea, fuziona pentru a forma un corp strain cu
celule gigante, ca raspuns la o incarcare antigenica mare.
Macrofagele exprima clasa II a complexului major de
histocompatibilitate si pot functiona ca procesator de antigene si
prezentator de celule. Ele secreta citokine proinflamatorii IL-1, IL-6
si factorul de necroza tumorala (TNF) asupra activarii.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 14


CELULELE DENDRITICE
• Celulele dendritice sunt celule din maduva osoasa
derivate, specializate pentru prezentarea de
antigene fie CD4+ sau CD8+, celule T, in scopul de
a initia un raspuns imun primar.
• Aceste celule par a fi generate din celule CD34+ si
necesita GM-CSF, TNF-α si posibil si TGF-β pentru
maturarea completa. Celulele dendritice se
gasesc in toate tesuturile limfoide unde au nume
specifice. Datorita functiei lor sunt extrem de
eficiente in prezentarea antigenului, ajungand sa
fie numite adjuvantul naturii

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 15


Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 16
TIMUSUL
• Timusul este un organ limfoid primar necesar in generarea
celulelor imunocompetente CD3+4+ si CD3+8+ necesare in
raspunsul imun adaptativ.
• Stroma timusului este compusa din celule epiteliale care
provin din a treia punga embrionara a emrionului.
Parenchimul este alcatuit din timocite care sunt fie pozitive,
fie negative selectate pentru maturare (<1%) sau sterse prin
apoptoza (>99%).
• Cea mai mare parte a eliminarii celulelor are loc in cortex,
cu medulara care contine in principal celule mature.
• Dupa SLG+ celule B, celule pre-T, monocite, celule NK si
celule dendritice s-au dezvoltat in maduva si CD3+4+ si
CD3+8+. Celulele s-au maturizat in timus, parasesc aceste
organe limfoide primare si migreaza periferic in tesuturi
limfoide secundare: ganglioni limfatici splina si mucoasele
asociate tesutului limfoid.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 17
NODULI LIMFATICI
• Ganglionii limfatici (LN) sunt structuri
incapsulate care sunt plasate strategic pe tot
corpul pentru a primi antigenele de filtrare si
celule de la fluidul interstitial periferic si
limfatic. Toate LNS in cele din urma dreneaza
in sistemul de conducte toracice si inapoi in
sangele periferic.
• Exista aproximativ 550 de noduli limfatici
reniformi in corp care au diametre cuprinse
intre 1-10mm. Hilurile lor contin sange si vase
limfatice.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 18
Structura nodulului limfatic
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 19
• Astfel, LN au doua tiraje, limfa si sange, care permit
patrunderea in stroma a colagenului de dimensiuni
mare tipul III si tipul I. Colagenul de tip III este aranjat
astfel incat sa formeze sinusuri limfatice ce sustin un
parenchim format din celule imunocompetente T si B,
precum si macrofage si alte celule prezentatoare de
antigen. Aceste celule sunt localizate in:
• CORTEXUL SUPERFICIAL: contine foliculi primari si
secundari cu centri germinativi ce contin zone
luminoase si zone intunecate;
• CORTEXUL DE PROFUNZIME: contine venule
postcapilare endoteliale;
• MEDULARA: cu cordoane medulare.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 20


• Limfa intra intr-un LN la suprafata sa si numeroase orificii
aferente ale capsulei de colagen de tip I si se goleste in
sinusul subcapsular. Apoi patrunde prin cortex in sinusurile
medulare de unde paraseste hilul prin limfaticele aferente.
• Artera hilului dreneaza spre maduva spinarii si cortexul
profund, dar apoi se varsa intr-o retea capilara pe fiecare
parte a foliculilor corticalei superficiale. Aceste capilare se
scurg in reteaua de venule post-capilare (PCV), cu un
endoteliu cuboidal in cortexul profund. Trec prin maduva
spinarii si parasesc nodulii sub forma de vene hilare. In
venulele post-capilare (PCV) din profunzimea cortexului
circula celule T si B care adera la endoteliul PCV si migreaza
intre celule prin intermediul nodulului (diapedeza)
• Cele mai multe celule B migreaza superficial in foliculi, cu
cele mai multe celule T ramase in cortexul profund. Pot
ramane in LN pentru o perioada nedeterminata sau sa intre
intr-un sinus limfatic si sa iasa prin intermediul unui limfatic
eferent. Vom dezvolta in continuare structura LN in timpul
unui raspuns imun.
Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 21
SPLINA
• Splina este un organ încapsulat cu tesut limfoid
numit pulpa albă (WP), care poate răspunde la
antigenele transmise prin sange înconjurate de
pulpă roșie (RP). Mai multe limfocite circula prin
ea in fiecare zi decat prin oricare alt organ limfoid
secundar.
• Similar cu LN, splina are o stroma de tip III și I
capsulă și trabecular) colagen care sprijină
parenchimul WP și un sistem sinusoidal sangvin
cu legaturi hemopoetice și țesut limfoid numit RP
separate una de alta printr-o zonă marginală.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 22


Structura de splină centrul de culoare albă cu teaca limfoida periarteriolare PALS)

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 23


• Partea Pulpei Albe (WP) din jurul unei arteriole centrale este numita
teaca limfoida periarteriolara (PALS) si contine in principal celule T.
Astfel, este analog cu cortexul profund al LN. Intre periferia WP si
zona marginala este un sinus marginal umplut cu sange, care
primeste ramuri capilare din arteriola centrala. Celulele T si B
parasesc circulatia splenica si migreaza la PALS sau foliculi.
• Zona marginala contine macrophage si unele celule B cu memorie.
Aceasta, alaturi de functia sinusului, ca puncte de intrare a celulelor
B si T in WP este similara cu venulele endoteliale inalte ale LN, dar
sinusul marginal are endoteliu scazut. Celulele B si T pot migra din
WP intr-un cordon RP prin canalele de legatura (BCS), in zona
marginala.
• Pulpa rosie (RP) contine sinusoide de sange cu macrofage asociate
si cordoane de celule. Unele cordoane RP contin granulocite, dar
altele se conecteaza cu foliculii WP si contin celule plasmatice.
Macrofagele sinusoidale distrug trombocitele vechi si eritrocitele.
Arteriolele centrale se golesc direct in cordoanele RP sau sinusuri si
apoi in venele trabeculare.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 24


TESUTUL LIMFOID ASOCIAT MUCOASELOR (MALT)
• Mucoasa epiteliala, lamina propria si submucoasa tracturilor
gastrointestinal, respirator, genito-urinar, contin celule
solitare, agregate in noduli secundari care pot deveni
incapsulati. Toate acestea sunt numite generic tesut limfoid
asociat mucoasei (MALT).
• In timp ce partea cea mai mare de tesut limfoid difuzat si
agregat (MALT) este responsabila de producerea de IgA, cele
mai multe limfocite intraepiteliale (IEL) sunt celule T CD8+
αβ(60%) sau γ (40%). Se pare ca celulele γ pot reactiona la
hsp65 bacterian. Captuseala epiteliala pe placile Peyer (PP)
contine antigen specializat in transportul celulelor M, care
transporta antigen luminal sub antigenul limfocitelor reactive.
• De asemenea, trebuie realizat ca, multe din celulele activate
in MALT raman sau se intorc in MALT. Astfel, celulele stimulate
in PP sau amigdale intra in ganglionii limfatici mezenterici sau
cervicali pentru maturare pe mai departe.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 25


Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 26
TESUT LIMFOID ASOCIAT MUCOASEI (MALT)

ORGAN LOCALIZARE EPITELIU

Tonsile Palatine Orofaringe Scuamos stratificat


Faringiene Nasofaringe Pseudostratificat
ciliat columnar
Lingual Parte distala a limbii Scuamos stratificat
Patch-uri Peyer Ileon Simplu columnar cu
celule M (microfold)
Apendice Colon Simplu columnar
Tesut limfoid asociat Bronhii Respirator
bronhiilor-
plaman(BALT)
Genitourinar Ureter, Vezica Tranzitional

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 27


CIRCULATIA SI RECIRCULATIA
Atat celulele T cat si B circula si recircula continuu, sange-> limfa-
> sange. Aproximativ 1-2% circula la fiecare ora. Cu toate acestea,
celulele NK se gasesc numai in sange, splina si ficat.

Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 28


Curs 2: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 29
Cursul 3: Antigenul

• Definitie
• Imunogenitate
• Specificitate
• Determinanti antigenici
• Superantigenii
• Structura si functie
• Imunizare
• Vaccinare

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 1


Definitie
• Antigen: substanta care poate declansa un raspuns imun si care poate reactiona in mod
specific cu anticorpii corespunzatori sau receptorii celulelor T. Un antigen poate contine
factori determinanti.
• Determinant antigenic sau epitop: portiune a unui antigen care marcheaza contactul cu un
anumit anticorp sau receptor de celule T.
• O proteina poate avea determinanti secventiali si/sau conformationali.
• Derivatie antigenica: modificare minora in suprafata a unui microorganism patogenic.
• Ex. derivatia antigenica a virusului Influenza tip A este rezultatul mutatiilor in genele
hemoglobulin si/sau neuraminidaza.
• Variantele antigenice apar prin elec ia de m an i, care sunt mai p in sensibili la
neutralizare prin anticorpii dominanti în gazda infectata.
• Schimbul antigenic: schimbare majora brusca intr-un antigen de suprafata a unui organism
• Infectia virala tip A: marile variante antigenice sunt numite subtipuri de variatie antigenica.
• Păca antigenic original: endin a de a reac iona la imunizare prin producerea de anticorpi la
un determinant pe antigen stimulator care eamănă cu un determinant de pe antigenul
întâlnit anterior. Anticorpii care reac ionea ă încr ci a cu antigenul original sunt produsi
preferen ial. Termenul a fost folosit prima pentru a descrie ră p n l la reinfectare cu gripa
când gazda a prezentat un raspuns imun secundar la tulpina de gripa a unei infec ii
anterioare. În intervalul dintre infec ii virusul gripal a suferit o schimbare de antigen.
• Autoantigen: un antigen care, in ciuda unui tesut constituen normal este tinta unui raspuns
imun mediat umoral sau celular, ca in bolile autoimune. Mai este numit si antigen de sine.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 2


Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 3
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 4
ANTIGEN: Un antigen este o molecula care se leaga de o proteina structurala
specifica numita anticorp.
• Un antigen se leaga la un anticorp specific pentru a furniza un mecanism prin care
antigenul este recunoscut si inactivat. In acest mod, un antigen cuplat cu un
anticorp specific, formeaza un complex ce se poate atasa la celulele imune
specializate care fie internalizeaza complexul sa il distruga fie elibereaza mediatori
biologici, cum ar fi histamina care induce un raspuns alergic/inflamator.
• Procesul de legare a antigenului la forme de anticorpi specifici reprezinta baza unui
test numit ELISA (enzyme-linked immunosorbent assay) care poate fi utilizat
pentru a masura cantitatea de antigen intr-un fluid biologic.
• Dupa cum se observa intr-o proba de fluid biologic cum este serul sangvin, acesta
este plasat intr-o celula solida care a fost acoperita cu un anticorp care recunoaste
in mod specific o anumita parte a unor antigene gasite in sange. Acest antigen se
leaga la anticorpul de acoperire si este detectata prin adaugarea unui alt anticorp
care recunoaste in mod specific o alta parte specifica a antigenului care este legat
la anticorpul de acoperire.
• Aceasta detectie de anticorp este lega ă de o enzima care reac ionea ă în mod
specific cu un substrat care este apoi adă ga ă la amestecul de reac ie pentru a se
ob ine o ol ie colora ă. Intensitatea culorii a ol iei indică cantitatea de antigen
din proba de fluid (mai închi ă culoarea, mai mare cantitatea de antigen prezent în
probă e a ă . Astfel, legarea unui antigen la un anticorp specific a ig ră
medicului un mijloc pentru a mă ra concen ra ia de un antigen specific în fluidele
biologice.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 5


Schema testului ELISA

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 6


Imunogeni, haptene si tolerogeni
• Exista trei tipuri de antigeni: imunogeni, haptene si
tolerogeni.
• Imunogenii sunt molecule care pot, prin ele însele, atât
sa stimuleze un răspuns imun cat și, la rândul său, să
fie o intă a unui răspuns imun ulterioare expunerii la
același imunogen ducand în general la răspunsurile
secundare sporite de către sistemul imunitar adaptativ.
• Haptene sunt molecule mici, care, prin ele însele pot
stimula răspunsuri imune și servesc ca inte ale
acestor răspunsuri.
• Spre deosebire de imunogeni, expunerea ulterioară a
sistemului imun la aceeași tolerogen duce la
diminuarea răspunsului împotriva ei.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 7


CONJUGAREA HAPTENEI – APLICATIE CLINICA

• Cuplarea hapteneI la o pro eină p r ă or (carrier) îmb nă ă e e


imunogenitatea haptenei. Acea ă abordare este folo i ă cu succes pentru
a prepara vaccinul împotriva Haemophilus influenzae tip B.
• Ca urmare, meningita din cauza Haemophilus B, care a fost cea mai
frecventa cauza de meningita la copii, a fost practic elimina ă.

• Specificitate: Capacitatea anticorpilor sau limfocitelor de a


alege între diferiti liganzi.
- Antigenemia prezenta antigenelor in sange.
- Antigenemic prezentand antigenemie.
- Antigenic are proprietatile unui antigen
- Antigenicitate proprietatea de a fi capabil de a induce un raspuns imun
specific sau gradul in care o substanta este capabila sa stimuleze un
raspuns imun. Numit de asemenea imunogenitate.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 8


SUPERANTIGENII

• Superantigenii sunt anumite glicoproteine virale i bacteriene care


se leaga antigene TCR i MHC clasa II în afara an l i con en ional
pentru peptide antigenice de legare, ceea ce duce la activarea
ne pecifică a mai multor clone de celule T.
• În timp ce o singur pep idă antigenica poate fi recunoscuta de că re
un n măr mic de clone de celule T, o categorie aparte de antigene,
cunoscut sub numele de superantigene, au capacitatea de a stimula
mai multe clone de celule T. Superantigenele, care au fost
identificate până în prezent ca glicoproteine virale i bacteriene,
sunt super-stimulatori de celule T, deoarece acestea sunt capabile
ă se lege la un n măr mare de receptori de celule T - ec en e V
precum i la moleculele MHC clasa II in afara peptidei canelure.
Legarea superantigenilor la regiuni relativ non polimorfe de
molecule MHC i TCR promo ea ă adeziunea celulelor T la celule
prezentatoare de antigen, indiferent de specificitate TCR. Astfel de
legare incrucisata a TCR cu moleculele MHC conduce la activarea
multor clone de celule T, în special celule CD4 +.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 9


Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 10
Molecule antigenice. Microbii invazivi exprima mai multe molecule antigenice care pot fi
iden ifica e indi id al de diferi i recep ori de an igen im noglob line
Prin rmare ră p n l an icorpilor împo ri a n i microb poa e con a din mai m l e
im noglob line diferi e rec noa erea diferi elor an mi e i e- ri pe microb O molec lă
singura poa e con a chiar din pie e mici care n rec no c e în mod pecific de că re
diferite imunoglobuline.
Cea mai mică en i a e în par e care poa e fi de ec a de n recep or e e den mi n
epitop.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 11
Imunogenitatea. Antigenele care sunt mai complexe în structura tind sa aiba site-uri mai
multe de legare i e prima o arie a e mai mare de diferi i epitopi.
Antigenii care pot fi recunoscuti de cea mai mare gama de receptori disponibili pe cel le T i
B i an icorpi, or im la în general cele mai p ernice ră p n rile im ne generale care a
mai mare imunogenitate).
Antigenicitate: capacitatea unui antigen de a ind ce n ră p n im n
2. se combina c an icorpi pecifici i a recep ori
celulari. 12
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
Immunogene, haptene și tolerogene. Imunogenele i olerogenele, prin ele însele, pot
atat stimula cat i er i ca in e ale ră p n lui imun. Haptenele nu poate stimula
ră p n rile pe con propri dar po er i ca in e ale ră p n rilor genera e dacă
hap ena e e a a a a la un imunogen. Re-expunerea la immunogene i hap ene
genereaza de obicei ră p n ri pori e Re-expunerea la tolerogene duce de obicei la
ră p n ri dimin a e
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 13
IMUNOGEN: Un imunogen este un antigen care activeaza celulele imune
pentru a genera un raspuns imun impotriva lui insusi. Un imunogen este un
antigen dar un antigen nu este neaparat un imunogen.

• Prin ea însăși, penicilina este un antigen care se poate lega de un


anticorp specific, dar nu este imunogenă; nu poate activa celulele
imune pentru a declanșa un răspuns imun pentru a produce acești
anticorpi specifici.
• Pentru a fi imunogena, penicilina trebuie să devină mai întâi o
moleculă reactivă chimic, cum ar fi acidul penicilloic, care este capabil
de a se atașa covalent cu o proteină vehicul endogen, cum ar fi
albumina serică sau alte proteine membranare de suprafa ă celulară.
In acest mod, molecula de acid penicilloic-proteina devine un
imunogen care este capabil să activeze limfocitele T și B pentru a
obtine producerea de anticorpi de către celulele B, care sunt capabile
să se lege în mod specific la penicilină, antigenul.
• Trebuie subliniat faptul că termenii de antigen și imunogen sunt
adesea folositi alternativ în cele mai multe manuale și articole, o
în elegere a diferen ei conceptuale dintre cei doi termeni este
esen ială pentru în elegerea mecanismului prin care răspunsuri imune
sunt generate împotriva antigenilor.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 14


HAPTENA: O haptena este o molecula organica de dimensiuni
mici care nu este imunogena de la sine

• Pentru a studia specificitatea de legare a antigenului de molecule de


anticorpi, cercetătorii au sintetizat molecule organice mici ale căror
structuri pot fi modificate în mod specific la anumite site-uri.
• De exemplu, inele de benzen, fie cu grupari nitrozo sau arsonate cu
diferite pozi ii ale inelului posedă numai un loc pentru legarea unui
anticorp și sunt denumite haptene. Folosind o haptenă cuplată la un
anumit purtător de proteină imunogenă, un anticorp specific poate fi
produs care se leaga fie puternic la care haptena specifice singura,
și nu la haptene conexe, sau se leagă puternic la haptena specifica,
și slab la haptene aferente.
• Aceste efecte oferă o bază mecanica pentru capacitatea unui
anticorp de a lega alte molecule care se aseamănă îndeaproape cu
o anumită structură antigenică (reac ie încrucișată).
• Alte exemple de haptene includ acizi nucleici, fosfolipide, și
molecule mici cu greutate moleculară, cum ar fi penicilina.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 15


Conjugat de acid peniciloic-proteina
Gr pe de acid Penicilloic po fi or conj ga la pro eine Conj garea are loc de obicei la
gr pările amino ale li inei
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 16
• În afara laboratorului, haptenele p e in un risc grav pentru n a ea
oamenilor. Acest risc a crescut dramatic în ultimii ani, de când oamenii sunt
expuși la un n m tot mai mare de haptene în mediul lor.
• Atunci când aceste haptene ob in intrarea în ga d , ele pot forma complexe
cu proteine gazda pentru a crea molecule imunogenice haptena-proteina. In
acest mod, o hap en de mediu, cum ar fi nichelul, poate ini ia complex cu
proteine ga d și p o oac producerea ini ial de anticorpi împotriva
haptenei. Cu toate acestea, d p re-expunerea la nichel, pot avea loc do
reac ii separate.
• O reac ie este de protec ie și implic producerea de anticorpi care se leaga
de haptena și il scot din circula ie. Cealal reac ia este pa ologic și
implic legarea antigenului la anticorp specific IgE care este atașat la
celulele mastocitare, precipitarea eliberarii de hi amin și o reac ie
ale gic .
• Astfel, haptenele sunt antigene mici nonimmunogenice care pot fi f c e în
imunogene care pot provoca reactii imune fie clinice fie patologice.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 17


Anticorpul recunoaste un epitop specific pe o
molecula (ex. Acid peniciloic) atasat unei
proteine

Afinitatea de legare a anticorpului


Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 18
• Al i factori care de e min gradul de imunogenitate al antigenului include: calea de administrare a
antigenului, doza de antigen, frecven a de administrare a antigenului si utilizarea adjuvantilor. De exemplu,
particulele precum bacteri și viruși, sunt mai imunogene când sunt administrate intravenos. In contrast,
antigenele solubile, cum ar fi proteinele, acizii nucleici și carbohidra i, sunt mai imunogene când sunt
administrate subcutanat.
• De asemenea, antigenele administrate oral (parenteral) pot provoca p n i imune in intestin care permit
producerea de anticorpi ce ne p o ejea de traversarea mucoasei intestinale a antigenului și patrunderea sa
in compartimentele interne ale corpului.
• Cu toate acestea, administrarea parenterala de antigene poate induce, de asemenea, o stare de toleran la
antigenul respectiv în cazul în care ar patrunde pentru a doua oa in organism printr-o al cale în doze
adecvate. Acest din m fenomen poate fi legat de constatarea c doze foarte mici sau foarte mari de
antigen, nu sunt în m declanșeze un p n imun puternic și pot induce o stare de fapt de raspuns
imun nonresponsiveness / toleran în ga d .
• In contrast, doze intermediare de antigen provoaca p n i imune puternice care ofere protec ie
gazdei împotriva antigenului.
• Frecven a administrarii antigenului, de e min de asemenea m imea p n l i imun care este generat
impotriva unui antigen. Cele mai multe antigene au nevoie de mai multe administrari pentru a atinge
imunogenitatea op im .

• De ex. o administrare p ima a antigenului de e min un p n imun primar de o anumita magnitudine.


O a doua administrare a antigenului de e min un p n secundar care este de o magnitudine mai mare
comparativ cu p n l primar. O a treia administrare a antigenului p o oac un raspuns imunitar și mai
mare și, în final, imunogenitatea antigenelor solubile poate fi crescuta atunci când sunt administrate în
asociere cu compușii cunoscu i ca adjuvan i.
• Adjuvan ii, cum ar fi mycrobacterii ucise sau Bordetella pertussis, contribuie la sporirea p n l imun
care este generat de un anumit antigen
• Mecanismele responsabile de ac iunea adjuvan ilor nu sunt bine în elese în prezent, dar probabil implica
activarea celulelor prezentatoare de antigen, cum ar fi macrofagele, pentru captarea eficienta a antigenului
și prelucrarea lui pentru prezentarea peptidelor imunogene degradate celulelor T.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 19


FACTORI CARE DETERMINA POTENTIALUL IMUNOGEN AL UNUI
ANTIGEN

• Gradul de instrainare: gradul de satisfacere al unei molecule este diferit de


moleculele care se gasesc in mod normal in organism;
• Distanta in relatiile filogenetice: celulele soarecelui sunt imunogene la
oameni;
• Accesibilitatea unui epitop antigenic de recunoastere a celulelor imunitare;
epitopii in cadrul unei structuri sunt slab imunogeni.
• Calea de administrare a antigenului: iv. pentru antigene particulate,
subcutanat pentru antigene solubile;
• Doza de antigen: doze foarte mari sau mici pot induce o stare de lipsa a
reactiei.
• Frecventa de administrare a antigenului: mai multe administrari de antigen
face antigenul mai imunogen;
• Adjuvanti: cresterea imunogenitatii unui antigen solubil

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 20


REZUMAT
• Si em l im ni ar reb ie ă fie capabil ă di ingă ing r ceea ce apar ine
organismului de ceea ce este nonself. Celulele Nonself pot intra in organism din
exterior sau pot reprezenta o modificare ireversibila în interiorul organismului (de
exemplu, transformarea unei celule sanatoase in celula maligna).
• Sistemul imunitar uman este complex
• Sistemul imunitar este compus din mai multe organe, tipuri de celule, si molecule
care reb ie ă l cre e împre nă
• Pro ec ia împo ri a infec iei ini ială e e a ig ra ă de barierele mecanice c m ar fi
pielea i m coa ele i prin bariere chimice c m ar fi molec lele microcidale
secretate de unele celule ale pielii), care pot bara destul de eficient intrarea
microbilor în organism.
• Noi folo im do ă i eme im ni are pen r a comba e in a ia de organi me
infec ioa e Un l e e n i em an ic de a o-apărare i em l im ni ar înnă c
(uneori numit sistemul imunitar "nespecific"). Cealalalt este sistemul imun
adaptativ specific prin antigene (numit sistemul imunitar "specific").
• Folo ind o arie a e de recep ori de prafa ă cel lele po in erac iona n n mai
c medi l lor dar i c cel lele i molec lele c care in în con ac

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 21


• Un antigen este o r c ră ce poate fi rec no c ă i lega ă de receptorii specifici
limfocitelor T sau B. Antigenii pot fi proteine, carbohidra i lipide, sau combina ii cum ar fi
glicoproteine sau glicolipide.
• Un antigen poate provoca reac ii diferite la fiecare persoana.
• Cea mai mica parte iden ificabilă a unei molecule antigenice care pot fi recunoscuta de că re
un receptor de celule T sau B se n me e un epitop sau determinant.
• Immunogenii sunt molecule antigenice care pot stimula un ră p n imun sau pot fi la rândul
lor o in ă a unui ră p n imun. Expunerile ulterioare ob in de obicei, ră p n ri sporite
împotriva imunogenului specific.
• Haptenele sunt molecule mici, care nu pot stimula singure un ră p n imun, dar pot fi
recunoscute de sistemul imunitar în cazul in care apare legat de o molec lă im nogenă.
• Telerogenii sunt molecule care, la fel ca imunogenii pot stimula ră p n ri imune i servesc ca
in e ale acestora, dar expunerile ulterioare duc la un ră p n redus al telerogenilor specifici.
• Procesul prin care suprafata receptorilor transfera informatii în ci opla mă i de multe ori la
nucleul este cunoscut sub numele de ran d c ie a semnalului. Acest proces implică o serie
de etape care ac i ea ă seturi succesive de enzime ce pot modifica moleculele de substrat
pentru a deveni biologic active.
• Răspunsul imun adaptativ este ini ial întâmplător și rezultat al celulelor T și B, care (1)
identifică nonself în mod corespunzător, (2) sunt poten ial reactive sau (3) care vor
finefunctionale in organism (în cazul limfocitelor T).

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 22


PREVENIREA INFECTIEI: VACCINAREA
• Oamenii cunosc vaccinurile si efectele acestora de
sute de ani
• Vaccinarea este o inoculare de microbi nevirulenti
sau inactivati, ca mijloc de inducere a im ni ă ii
specifice. Cei care au pra ie i bolii, cum ar fi
ciuma, variola, precum i a altor boli epidemice au
fost folositi pentru boli asemanatoare dezvoltate
iar de catre alti oameni care puteau muri. Nu
numai că pra ie irea lor a fost o binecuvântare
pentru ceilalti pra ie i ori, dar, de asemenea,
au dat societatii un set de indivizi capabili sa ajute
pe al ii i de a efectua ac i i ă i critice în fa a
epidemiilor ulterioare.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 23


Istoria vaccinarii
• Vechii egipteni și chinezi au experimentat forme de vaccinare pentru a
încerca să se protejeze împotriva bolilor, cum ar fi variola, prin expunerea
persoanelor la pulberi formate din crustele si escarele persoanelor infectate.
persoanele astfel tratate au suferit forme usoare de boala sau aceasta a
lipsit cu desavarsire, acele persoane dezvoltand protectie.
• În 1794, Edward Jenner a demonstrat că inocularea inten ionat cu cowpox
(o boală ușoară la om cauzate de o formă de vaccina, un virus care
infecteaza in mod normal bovine) conferă protec ie împotriva variolei, a unei
boli umane cu potential letal cauzata de o formă relevanta, dar mai virulent
de vaccina. La acea vreme, desigur, nu a existat nici o cunoaștere a rolului
microbilor în a provoca astfel de boli. Jenner numit vaccinare procedura sa,
iar cuvântul mai târziu a fost adaptat pentru a numi organismul viral
identificat a fi fi agentul cauzator. Mai târziu, descoperirea lui Robert Koch a
rolului microbilor specifici în boli specifice a stimulat activitatea în domeniu.
Louis Pasteur a avansat știin a de vaccinare către dezvoltarea de vaccinuri
eficiente impotriva bolilor epidemice la animale domestice și în cele din
urmă a efectuat o demonstra ie dramatică a unui vaccin antirabic care a
salvat via a unui băiat mușcat de un câine turbat. Din acel moment,
vaccinarea a revolu ionat sănătatea umană și animală. Vaccinarile de rutina
ale copilariei au eliminat o mare parte din afectiunile invalidante, mutilante si chiar
fatale date de afectiuni aparent banale cum ar fi rujeola, difteria, i poliomielitei.
• Variola, o boala care a ucis mii de oameni, la rândul său, a fost practic
eliminata, iar virusul variolei exista acum doar în câteva laboratoare
protejate.
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 24
APLICATII CLINICE ALE VARIOLEI
• Variola este o boală foarte contagioasă care se raspandeste de la o
persoana la alta, de multe ori prin picaturi de saliva din gura persoanei
afectate. Primele simptome sunt similare cu cele ale gripei si includ febra
mare, dureri de cap, oboseală, dureri musculare și vărsături. In aproximativ
2 - 3 zile de la debutul simptomelor, apare o erup ie cutanată. Eruptia este
văzuta ini ial pe fata si orofaringe, apoi se răspândește la nivelul bra elor,
picioarelor și trunchi.
• Rata de mortalitate este de aproximativ 30%, moartea apar de obicei cu a
doua săptămână de boală. Tratamentul pentru variola este, în principal de
sus inere, pentru că nu există nici un tratament eficient cunoscut.
Vaccinarea în decurs de 4 zile de expunere la variola poate preveni
consecin e fatale și poate reduce severitatea bolii.
• Thomas Jefferson, într-o scrisoare la 1806 catre Edward Jenner, a scris că:
"Na iunile viitoare vor ști numai din istorie că scarboasa variola și prin
tine a fost extirpata". Din cauza unui program de succes de vaccinare la
nivel mondial, nici un caz de variola, nu a fost raportată din 1977. În Statele
Unite, vaccinarea de rutina a copiilor pentru variola s-a încheiat în 1972.
Există, totuși, preocuparea curent cu privire la utilizarea poten ială a variolei
ca arma biologica.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 25


Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 26
• Impactul benefic al vaccinării a fost raspandit atât de mult
incat ne confruntăm acum cu situa ia în care mul i oameni nu
mai recunosc pericolele care au fost. Un număr tot mai mare
de părin i nu reușesc să recunoască nevoia de a vaccina
copii, iar unele persoane sus in eliminarea vaccinărilor pentru
că ei cred ca acestea sunt responsabile pentru multe alte
afectiuni avand ca argument efectele adverse destul de rare.
Ca urmare, există pericolul ca un bazin de indivizi neprotejati
sa poata fi creat, care ar putea fi din nou supusi principalelor
boli infec ioase.
• Probabil că nu este necesar ca fiecare individ dintr-o
popula ie sa fie vaccinat. Atât timp cât o popula ie suficient de
mare este vaccinata, șansele ca un agent infec ios "sa
gaseasca" o persoană neprotejata devin foarte mici, iar
popula ia în ansamblu rămâne în esen ă rezistenta. Acest
concept se numeste imunitate de turma. Riscul inerent este
apare în cazul în care un organism infec ios infectează un
număr semnificativ de persoane neprotejate, infec ia se poate
răspândi rapid între ei, iar muta iile care decurg neprevăzute
de vaccin ar putea pune în pericol persoanele vaccinate.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 27


Caracteristicile esențiale ale vaccinurilor
• Pentru ca vaccinările sa fie eficiente în protejarea populatiilor
destinate, mai multe caracteristici trebuiesc indeplinite
• Vaccinul trebuie să asigure o protec ie eficientă împotriva
agentului patogen din care este derivat fără pericol
semnificativ de a cauza de fapt boala sau efecte secundare
severe.
• Protec ia oferită de vaccin trebuie să fie eficienta pe o
perioadă lungă de timp.
• Vaccinul trebuie să stimuleze dezvoltarea acestor răspunsuri
imune care sunt cele mai eficiente împotriva patogenului
respectiv (răspunsuri ale celulelor T protectoare).
• Acesta trebuie ă stimuleze producerea de anticorpi ne rali an i
pentru a minimiza reinfectarea.
• Trebuie să fie suficient de stabil pentru depozitare, transport și
utilizare.
• Vaccinurile sa fie economice pentru a putea fi folosite pe scara
larga.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 28


Tipuri de vaccinuri
• Vaccinurile pot fi preparate din organisme patogene într-o varietate de moduri.
• Vaccinurile vii sunt cele care includ organismele capabile de infec ii normale și replicare. Aceste vaccinuri
nu sunt utilizate împotriva agen ilor patogeni care cauzează boli grave.
• Vaccinurile atenuate sunt cele în care organismele incluse sunt vii, dar capacitatea lor de a reproduce și
a provoca o boala a fost deteriorat prin tratament cu căldură, substan e chimice, sau prin alte mijloace.
Aceste vaccinuri provoca numai forme subclinice sau usoare ale bolii în cel mai rău.
• Vaccinuri ucise include organisme care au fost ucise prin tratamentul cu agen i fizici sau chimici și pot
include toxine inactivat (toxoizi). Acestia ar trebui să fie incapabili de replicare sau infec ie, dar încă în
măsură să provoace răspunsuri imune.
• Extractele sunt vaccinuri compuse din materiale derivate din materiale izolate din organisme perturbat și
lizate. Aceste vaccinuri ar fi cele mai potrivite pentru protec ia împotriva bolilor în care organismele sunt
atât de virulente ca nici vaccinurile ucise nu sunt folosite, din cauza riscului pe care câteva organisme pot
supravie ui tratamentului menit să le omoare.
• Tehnici moderne de biologie moleculară au permis unor forme suplimentare de vaccinuri să se dezvolte.
• Vaccinurile recombinante sunt cele în care organismele au fost proiectate în laborator prin eliminarea
anumitor gene critice pentru capacitatea lor de a provoca de fapt boala (gena care codifică o toxină
critica) sau sa reproduca complet. Aceste organisme sunt de obicei capabile să infecteze celulele gazda
si sa prolifereze, dar nu pot induce boala si nici nu se asociaza cu ea.
• Vaccinurile ADN sunt acelea în care materialul genetic al organismului este injectat în gazdă. ADN-ul a
fost, de obicei, modificat pentru a elimina unele gene care sunt critice pentru care provoaca boala, ci ii
include pe cei ale căror produse vor stimula răspunsuri imune. Inten ia este ca celulele gazdă sa aleaga
ADN-ul, sa-l incorporeze și si sa exprime produsele de gene de la agentul patogen. Stimulul antigenic
rămâne intact mai mult timp dupa ce vaccinul este eliminat prin diferite metode rapide din gazda și
stimularea sistemului imunitar se oprește.
• În general, vaccinurile vii genereza răspunsurile imune cele mai eficiente, iar vaccinuri atenuate mai
pu in, urmate de vaccinuri ucise și extracte. În mod paradoxal, vaccinul mai sigur ar putea fi mai pu in
eficient. Traind, replicarea organismele poate sintetiza și exprima molecule care sunt extrem de
stimulatoare pentru sistemul imunitar, dar aceste molecule pot fi absente din vaccinuri care con in
organisme doar ucise sau atenuate. Poten ialul vaccinurilor poate fi crescut prin administrarea de
adjuvanti modificati.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 29


Adjuvantii
• Adjuvan ii sunt substan e sau amestecuri care sunt date împreună
cu vaccinuri pentru a spori eficacitatea vaccinării.
• Adjuvan ii prelungesc perioada de timp în care un vaccin persistă
pentru a stimula răspunsurile imune și / sau atragerea celulelelor
fagocitare la locul de aplicare și stimulează activarea lor, astfel încât
prezentarea antigenelor limfocitelor este crescuta. Adjuvan ii sunt
amestecuri de componente bacteriene suspendate în mediu sonic
cum ar fi uleiul să încetinească și să prelungească dispersarea lor în
esuturi.
• Materialul bacterian provoacă o inflama ie ușoară, atrage fagocitele
și alte celule la un loc. Unele componente ale vaccinului pot servi ca
adjuvan i. In vaccinul DTP (difterie-tetanuspertussisa), componenta
pertussis (de la Bordetella pertussis, agentul cauzator de tuse
convulsivăa) este un adjuvant eficient. Alti adjuvan i includ alum si
BCG (Bacillus Calmette Guerina).
• Acesta din urmă nu este folosit pentru vaccinarile omului în Statele
Unite și în alte ări, deoarece foloseste materiale derivate din
Mycobacterium și poate provoca indica ii fals-pozitive la persoanele
testat pentru tuberculoză.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 30


Dificultati in dezvoltarea vaccinurilor
• Dezvoltarea de vaccinuri eficiente nu este neapărat una simplă. Deși
principalele boli infec ioase periculoase sunt acum prevenite sau reduse la
minimum prin vaccinarea de rutină, multe altele, cum ar fi malaria,
schistosomioza si SIDA încă nu au vaccinuri eficiente. Adesea dificultatea
de a elabora un vaccin este legată de caracteristicile organismului infec ios.
Așa cum am men ionat mai devreme, capacitatea celulelor de a se adaposti
în anumite tipuri de celule gazdă de efectele anticorpilor. Dacă gazda nu
este generatoare de răspunsuri celulare suficient de eficiente, clearance-ul
agentului patogen este dificil. Și, așa cum am descris mai devreme, anumi i
agen i patogeni, cum ar fi Plasmodium intra in eritrocite care nu exprima
molecule MHC clasa 1 sau 2 și sunt în mod esen ial invizibile pentru
celulele T.
• In multe cazuri, însă, dificultatea constă în capacitatea agentului patogen de
a-si schimba antigenele astfel incat raspunsul imun sa devina ineficient. Cel
mai bun exemplu este HIV. Sistemul imunitar poate genera raspunsuri
puternice împotriva anumitor structuri de pe suprafata virale si pentru că
virusul se transforma foarte rapid in timpul replicării, sunt generate un
număr mare de noi structuri de suprafa ă care sunt necunoscute pentru
sistemul imunitar.
• Acesti mutanti sunt liberi să continue replicarea in timp ce sistemul imunitar
încearcă să ajungă din urmă. Din păcate, dacă și când o face, noi genera ii
de noi mutan i au fost deja dezvoltate, iar răspunsul imun ramane depasit.

Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 31


Bibliografie recomandata
• Abbas AK, Lichtman AH. General properties of immune responses. In
Cellular and molecular immunology, 5th ed. Philadephia: WB Saunders
Co., 2003.
• Berzofsky JA, Berkower IJ. Immunogenicity and antigen structure. In Paul
WE, ed. Fundamental immunology, 5th ed. Philadelphia: Lippincott
Williams & Wilkins, 2003.
• Chaplin DD. Overview of the immune response. J Allergy Clin Immunol
2003; 111 :S442.
• Janeway CA, Jr. Evolution of the immune system. In Janeway CA Jr, Travers
P, Walport M, Shlomchik P, eds. Immunobiol-ogy: The immune system in
health and disease, 6th ed. Philadephia: Garland Publishing, 2004:665-
682.
• Paul WE. The immune system: An introduction. In Paul WE, ed.
Fundamental immunology, 5th ed. Philadelphia: Lippincott Williams &
Wilkins, 2003.

32
Curs 3 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
- Rodey Glenn E : HLA beyond tears. Introduction to human
histocompatibility, second
edition, De Novo,Inc.Durango,CO, 2000.
- Tsongalis Gregory J, Coleman William B :Molecular Diagnostics a
training and study
guide, AACC Press,2002.
- Battler Alexander, Leor Jonathan, Eds, Stem Cell and Gene-Based
Therapy, Frontiers in
Regenerative Medicine,Springer - Verlag London Limited.
- Wood Peter : Understanding Immunology, second edition, 2006.
- Cant Andrew J, Galloway Angela, Jackson Graham :Practical
Hematopoietic Stem Cell
Transplantation, Blackwell Publishing Ltd. 2007
- Forsythe John L.R :Transplantation, Fourth Edition, Saunders
Elsevier, 2009.
- Ileana Constantinescu : Imunologia transplantului, Editura
Universitara "Carol Davila", Bucuresti, 2009.
- Jorde Lynn B,Carey John C, Bamshad Michael J: Medical Genetics,
Mosby Elsevier,2010

Curs 3: Imunologie, Prof. Ileana Constantinescu 33


Cursul 4: Anticorpul

• Definitie
• Anticorpi sau Imunoglobuline
• Structura
• Izotipuri
• Idiotipuri
• Alotipuri
• Papaina
• Pepsina
• Productia de anticorpi
• Functiile anticorpilor
• Aplicatii clinice

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 1


Definitie

• Anticorpul: este o proteina care este produsa


ca raspuns la stimularea produsa de antigen si
care reactioneaza specific cu acel antigen.

• Anticorpii sunt imunoglobuline.

• Anticorpii sunt sintetizati de limfocitele B si


celulele plasmatice.
Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 2
Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 3
Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 4
Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 5
Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 6
Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 7
Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 8
Izotipuri
• Sunt doua izotipuri ale lanturilor usoare L (K sau
) bazate pe diferente structurale.

• Tot pe diferente structurale se formeaza si cele 5


izotipuri ale lanturilor H grele (µ, , , , ).
• Cele 5 izotipuri sau clase de imunoglobuline sunt:
- IgA, IgD, IgE, IgG si IgM.

• IgA si IgG se impart in 2 mai multe subclase


bazate pe diferente structuri ale regiunilor C ale
lanturilor grele.
Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 9
Izotipuri
• IgA – este abundent in secretii de pe suprafata mucoaselor. Are 2 subclase IgA1 si IgA2 care
contin diferente la nivelul regiunilor C ale lanturilor grele.

• IgD este o molecula legata de membrana de pe suprafata celulelor B naive. IgD impreuna cu
IgM actioneaza ca receptor pentru recunoasterea antigenului.

• IgE – este o clasa de anticorpi legata de membrana celulelor mast bazofile, eozinofile de
care este legata printr-un receptor al fractiunii Fc. La contactul cu antigenul se produce
degranularea si eliberarea mediatorilor inflamatiei. Acest proces are un rol in initierea
inflamatiei acute si in reactiile alergice .

• IgG este cea mai abundenta clasa de anticorpi din sange si tesutul din afara mucoaselor. Are
rol in sistemul imun matur, adaptat si este singura clasa de anticorpi care traverseaza
placenta si patrunde in circulatia fetala. Se imparte in 4 subclase IgG1, IgG2, lgG3 si IgG4.

• IgM – este primul tip de anticorpi produsi intr-un raspuns imun; este initial prezent in sange
ca pentamer a 4 molecule identice fiecare avand lanturile grele compuse din 5 domenii. IgM
se afla ca molecula unica pe suprafata celulelor B naive unde actioneaza ca un receptor de
antigen (receptorul celulei B; BCR)

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 10


Structura izotipului Ig

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 11


Regiunea hipervariabila

• Atat lanturile grele H cat si lanturile usoare L au o regiune variabila care


are anumite regiuni in care secventa aminioacizilor este extrem de
variabila.

Aceste arii hipervariabile din regiunile variabile sunt denumite regiuni


determinante complementare (CDRs) deoarece sunt importante in
determinarea structurii locusului de legare al antigenului (paratop).

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 12


Locusul de legare al antigenului este format din regiunile hipervariabile
A - regiunile hipervariabile ale IgG
B – imaginea marita a locusului de legare a antigenului

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 13


ALOTIPURI
• Formele diferite ale unei gene pentru un locus particular care determina
compozitia aminoacizilor lanturilor H si L ale IgG pentru fiecare individ se
numesc alotipuri.

• Exista anticorpi specifici de alotipuri care pot detecta diferentele de la


nivelul lanturilor grele si usoare intre indivizi.

• Markerii alotipici au fost utilizati pentru a rezolva cazurile


medicolegale de paternitate si depistarea originii unor pete de sange.

• Utilizarea lor este extrem de valoroasa in verificarea grefarii celulelor


B dupa transplantul medular.

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 14


IDIOTIPURI
• Idiotipurile sunt determinanti antigenici unici
(epitopi) prezenti la nivelul sau in apropierea locului
de legare a antigenului de pe lanturile H si L.

• Anticorpii anti idiotip pot fi utilizati pentru a induce


productia de anticorpi de origine intr-un receptor
neimunizat.

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 15


Recapitulare

ISOTIPURI, ALOTIPURI & IDIOTIPURI

Izotipurile sunt definite ca diferentele antigenice de la


nivelul regiunilor constante.

Alotipurile sunt caracteristici antigenice ale


imunoglobulinelor care variaza de la individ la individ.

Idiotipurile sunt determinatii antigenici formati de catre


secventele specifice ale aminoacizilor de la nivelul
regiunilor hipervariabile.

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 16


PAPAINA
• Papaina este o enzima proteolitica care imparte moleculele IgG in 3
fragmente proximal de regiunea balama.

PEPSINA
• Pepsina este o enzima proteolitica care cliveaza moleculele IgG la capatul
carboxi terminal al regiunii balama in apropierea domeniului C 2 .

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 17


Locurile de actiune proteolitica ale papainei si pepsinei la nivelul moleculei Ig

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 18


Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 19
Diversitatea combinarilor este metoda prin care se produce diversitatea anticorpilor

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 20


EXCLUDEREA ALELICA
• Fiecare celula B este capabila sa produca anticorpi de o anumita
specificitate.

• Fiecare celula B poate produce un lant greu si un lant usor asigurand


specificitatea unica.

• Acest fapt este dat de rearanjamentul genelor in procesul denumit


excluderea alelica.

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 21


PRODUCTIA DE ANTICORPI

Productia de anticorpi are 4 faze distincte: faza de lag, faza de log, faza de
platou si faza de declin.

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 22


Eliberarea directa de IL-4

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 23


Productia de anticorpi monoclonali

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 24


Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 25
FUNCTIILE EFECTORII ALE ANTICORPILOR

Odata ce anticorpul s-a legat la antigenul specific, in conditii de imunocompetenta poate


performa un numar de functii care contribuie la indeparta sau inactivarea antigenului

• Neutralizarea:anticorpii care se leaga de antigenele specifice, virale sau


bacteriene, previn posibilitatea infectarii celulelor gazdei

• Activarea complementului: componentul C1q se leaga de


portiunea Fc a IgG sau IgM cand este legat de antigen. In aceasta situatie el devine
activat initiind cascada clasica a complementului. Acest fapt are cateva efecte cum sunt:
raspunsul inflamator, chemotaxis pentru fagocite, ceea ce duce la liza micro-
organismelor prin formarea complexului de atac al membranei.

• Opsonizarea: anticorpii actioneaza ca opsonine, adica, sunt capabili de a


creste abilitatea fagocitelor de a ingera si distruge patogenii.

• Citotoxicitatea mediata celular: aceasta proprietate


implica folosirea anticorpilor in distrugerea celulelor infectate sau patogenilor prea mari
pentru fagocitoza. Acest lucru are loc cand receptorii Fc ai celulelor NK sau
macrofagelor sunt activati de anticorpii cuplati cu antigenele specifice.
Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 26
Imunoglobulina Functii majore

IgG Anticorpul principal in raspunsul imun secundar.


Opsonizeaza bacterii facandu-le mai usor de fagocitat.
Fixeaza complementul care sporeste rata de distrugere
bacteriana. Neutralizeaza toxinele bacteriene si virusurile.
Traverseaza placenta.

IgA IgA secretor previne atasarea bacteriilor si virusurilor la


membranele mucoase. Nu fixeaza complementul.

IgM Este produs in raspunsul imun primar fata de antigen.


Fixeaza complementul. Nu strabate placenta. Receptor
antigenic pe suprafata celulelor B.

IgD Se gaseste pe suprafata multor celule B dar si in ser. Rol


incert.

IgE Mediaza hipersensibilitatea imediata prin eliberarea de


mediatori din mastocite si bazofile in momentul expunerii
la antigen (alergen). Apara organismul fata de infectiile
parazitare eliberand enzimele din eozinofile. Nu fixeaza
complementul.

Curs 4 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 27


Aplicatii clinice
• Anticorpi anti ADN
• Anticorpi anti receptori de acetilcolina
• Anticorpi anti mitocondriali
• Anticorpi anti membrana bazala glomerulara
• Anticorpi anti neutrofile
• Anticorpi anti nucleari
• Anticorpi anti tiroglobulina
• Anticorpi anti idiotipici
• Anticorpi fixatori de complement
• Anticorpi completi
• Anticorpi incompleti
• Anticorpi reactivi la rece
• Anticorpi reactivi la cald
• Anticorpi monoclonali OKT3
• PRA anticorpi anti-HLA
• Anticorpi policlonali
• Anticorpi anti-VHC
• Anticorpi anti-HBs

• Toti acesti anticorpi au diferite semnificatii clinice in practica medicala- imunopatologie

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 28


Aplicatii Clinice
• Anticorpii antinucleari (ANA), anticorpi directionati impotriva antigenelor
nucleare; ANA impotriva unei varietati de diferite antigene sunt aproape invariabil
gasite in lupusul eritematos sistemic si frecvent gasite in artrita reumatoida,
sclerodermia (scleroza sistemica), sindromul Sjogren si boala mixta de tesut
conjunctiv. ANA pot fi detectati prin colorare imunofluorescenta. Testele serologice
sunt de asemenea folosite pentru determinarea titrurilor de anticorpi impotriva
antigenelor specifice.
• Anticorpi anti-Ro , anticorpi anti-SS-A.
• Ac. anti-SS-A, un anticorp antinuclear care apare in sindromul Sjogren și lupusul
eritematos sistemic. De asemenea se mai numeste Ac. anti-Ro.
• Ac.anti-SS-B, un anticorp antinuclear care apare in sindromul Sjogren și lupusul
eritematos sistemic. De asemenea se mai numeste Ac. anti-La .
• Anticorpii antithyroglobulina sunt anticorpi impotriva tireoglobulinei, prezenti in
proportie de 50-70% la pacientii cu tiroidita Hashimoto si la aproximativ o treime
din pacientii cu alte tipuri de tiroidita (Boala Graves si carcionom tiroidian)

• Ac. Anti-tiroidieni, a se vedea Ac. Anti-microsomali si Ac. Anti-tireoglobulina.

• Ac. Anti-idiotipici, Ac. anti-idiotip autologi care deprima raspunsul imun in multe
situatii experimentale; auto-Ac. anti-idiotip apar in anumite boli autoimune

• Ac. autologi, Auto-Ac. derivati;

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 29


Aplicatii Clinice
• Ac. bispecific, un ac. in care fiecare din cele doua situsuri de legare a antigenului este specific pentru determinanti antigenici
separati. Este un ac. artificial produs in laborator, format prin reasocierea a jumatate din moleculele a doi anticorpi de
specificitate diferita pentru a forma un hibrid sau ac. bispecifici cu situsuri de legare distincte. Mai este numit si Ac. hibrid.

• Ac. de blocare, oricare ac. care, prin cu blocuri antigenice ale altei reactii imunologice cu un antigen. La majoritatea
pacientilor, imunoterapia (hiposensibilizarea sau desensibilizarea) pentru afectiuni alergice induce IgG de blocare a ac. care
pot lega alergenul si previn fixarea celulara a IgE, declansand hipersensibilitate imediata; poate induce astfel toleranta
imunologica partiala.Ac. blocanti indreptati impotriva antigenelor specifice tumorale au sugerat un mecanism care permite
tumorii sa scape supravegherii sistemului imunitar. Ac. de blocare pot preveni aglutinarea in teste serologice.

• Ac.legati celular, orice anticorp legat la o suprafata celulara fie prin situsurile de combinare de la suprafata celulei
determinante antigenice sau de alte situsuri le receptori specifici de suprafata celulara (receptori Fc, receptori IgE ).

• Ac. reactivi la rece, anticorp de obicei IgM, dar ocazional IgG, care reactioneaza mai eficient cu antigen la 37°C decat la
temperaturi mai scazute.

• Ac. de fixare a complementului, ac. care activeaza complementul atunci cand reactioneaza cu antigenul; IgM si IgG (de
obicei ac. de fixare a complementului) fixeaza complementul pe calea clasica, in timp ce IgA fixeaza complementul pe calea
alternativa.

• Ac.complet, orice ac. capabil de aglutinare in solutie salina fiziologic. Numit, de asemenea aglutinina salina. Comparativ cu
Ac.incomplet de reactie incrucisata, unul care se combina cu un antigen, altul decat cel care a indus productia sa.

• Ac. citofilic, Ac. Citotropic.

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 30


Aplicatii Clinice
• Ac. citotoxic, orice ac. specific directionat impotriva antigenilor celulari, care atunci cand este legat
la antigen, activeaza calea complementului sau activeaza celulele killer, ducand la liza celulara.

• Ac. citotropici, ac. care se leaga la celulele mastocitare si bazofile de receptorii specifici; sunt
intotdeauna din clasa IgE. In unele cazuri IgG, IgA, IgM de la o specie (ac. heterocitotropic) poate
sensibiliza tesuturi ale unei alte specii; de exemplu, iepurele IgG poate sensibiliza pielea de porc
pentru anafilaxie cutanata pasiva.

• Ac. heteroclitic, ac. produs ca raspuns la imunizare cu un antigen, dar avand o afinitate mai mare
pentru un al doi-lea antigen care nu a fost prezent in timpul imunizarii.

• Ac. heterofili, ac. indreptat impotriva antigenilor heterofili. Aglutininele eritrocitare heterofile ale
oilor apar in serul pacientilor cu mononucleoza infectioasa (vezi testul Paul-Bunnell). Numite de
asemenea Ac.heterogenic.

• Ac. hibrid, Ac. bispecific

• Ac. imun, ac. indus prin imunizare sau incompatibilitate de transfuzie, spre deosebire de ac.
naturali.

• Ac. incomplet, 1. Ac. care se leaga de eritrocite sau bacterii, dar nu produce aglutinare; Ac.
neaglutinant este detectat testul antiglobulinei (Coombs). De exemplu, ac. IgG anti-RH fac
eritrocitele sa nu aglutineze in ser, in timp ce ac. IgM fac acest lucru. 2. un fragment de ac.
monovalent, de exemplu, fragment Fab.

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 31


Aplicatii Clinice
• Ac. isofil, ac. impotriva antigenilor celulelor rosii din sange produsi de specii ale celulelor de origine
a celulelor rosii.

• Ac. mitocondrial, Ac.antimitocondrial.

• Ac.monoclonal, ac.omogeni chimici si imunologici produsi de hibridoame, utilizati ca reactivi in


radioimunitate, ELISA si teste de imunofluorescenta; de asemenea, utilizat in imunoterapia
cancerului.

• Ac. natural, Anticorpii prezenți în serul indivizilor normali în absența aparentă a oricărui contact
cu antigenul specific, probabil indusă prin expunere la antigeni cu reactivitate încrucișată Acesta
poate rezulta din expunerea necunoscut natural antigeni, de exemplu, produse alimentare sau flora
bacteriană

• Ac. de neutralizare, - neutralizare virala, sub neutralizare.

• Ac. monoclonal OKT3, un anticorp monoclonal de șoarece îndreptat împotriva limfocitelor T3 și


folosite pentru a pre eni sau trata respingerea dup transplantul de organ.
• Ac.panel-reactive(PRA), 1. anticorpul preexistent anti-HLA în serul unui potențial beneficiar de
alogrefă care reacționează cu antigenul specific într-un panou de leucocite vezi căutarea
anticorpilor, sub screening). Un procent mai mare de PRA indică un risc mai mare de a avea
crossmatch pozitiv.
2. procentul de astfel de anticorpi în serul primitorului.
• Ac.policlonal, ac. produs de mai mult de o clona de ac. ce sintetizeaza celule plasmatice (limfocite
B); ac. care nu este monoclonal, de exemplu, cea produsa prin imunizarea unui animal.

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 32


Aplicatii Clinice
• Ac.Prausnitz-Kiistner, ac. IgE citotropic responsabil pentru anafilaxia cutanata;

• Ac. protector, ac. responsabil pentru imunitatea la un agent infectios observat in imunitatea pasiva.

• Ac. Rh, dirijeaza spre antigenul Rh uman. In mod normal nu sunt prezenti, dar pot fi produsi atunci
cand persoane Rh-negative primesc sange Rh-pozitiv prin transfuzie sau atunci cand o persoana Rh-
negativa este insarcinata cu un fat Rh-pozitiv.

• Ac. de sensibilizare, un termen vag, aplicat la anticorpi care sunt atasati la celulele organismului si
care "sensibilizeaza" celule sau le face susceptibile la distrugere prin apararea organismului uman.

• Ac. coloidal tiroidian, ac. la antigenele coloidului tiroidian, cum ar fi tireoglobulina sa Ca2: intalnit
in boala Hashimoto

• Ac. de deplasare TSH (TDA), imunoglobuline de inhibare a legarii TSH.

• Ac. reactivi la cald, ac., de obicei IgG dar ocazional si IgM sau IgA, care reactioneaza mai eficient cu
antigenul la 37°C decat la temperaturi mai scazute.

• Toti acesti anticorpi cauzeaza afectiuni medicale =


Imunopatologie

Curs 4 - Imunologie- Prof. Ileana Constantinescu 33


Curs 5: dezvoltarea celulelor B
• Dezvoltarea celulelor B in maduva osoasa
• Rearanjarea genelor de imunoglobulina
• Recombinarea enzimelor RAG-1 si RAG-2
• Receptorul celular Pre-B: o Ig exprimata
timpuriu in celulele B
• Selectarea celulelor B imature
• Genele de imunoglobulina sunt complet
rearanjate numai in celulele B
• Surse de diversitate a anticorpilor

Curs 5 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 1


Celulele B se dezvolta in maduva osoasa

• Limfocitele B sunt formate în e ile hematopoietice ale mamiferelor,


mai întâi în ficatul fetal i în final măd a o oa ă. Celulele B provin din
celulele stem hematopoietice multipotente care dau na e e tuturor
tipurilor de celule din sânge.
• Limfopoieza B este în general definită drept generarea de un bazin de
celule B mature, cu o diversitate mare de receptori pentru mai multe
antigene diferite.
• Fiecare receptor de antigen al celulei B imunoglobulină Ig) trebuie să
prezinte mono specificitate, astfel încât fiecare celulă B poate produce
anticorpi de un singur fel. Celule ce se alatura liniei celulelor B din măduva
osoasă, glicoproteinelor de suprafață celulară expresă CD45RA (B220) și
CD19.
• Do ă evenimente in formarea limfocitelor B în măd a înainte de
retragerea lor in țesuturile limfoide periferice sunt importante:
rearanjarea secventelor genelor somatice de lan greu și șor de
imunoglobulină și expresia unui model caracteristic de s prafa ă cel lară
și molecule intracelulare care reglează diferențierea.
• Expresia moleculelor de suprafață celulară a permis recunoașterea
etapelor distincte ale diferențierii celulelor B. Cu toate acestea, trebuie să
se realizeze că procesul este unul continuu, astfel încât împărțirea în etape
este oarecum arbitrară.
Curs 5 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 2
ETAPE IN DEZVOLTAREA LIMFOCITULUI B

ETAPA REARANJAREA CROMOZOMIALA A GENEI Ig EXPRIMAREA PROTEINEI Ig

IgH IgL

Pre-pro DJ/GL GL/GL -

Timpuriu pro DJ/DJ GL/GL -

Tarziu pro VDJ/DJ GL/GL Receptor Pre-B

Pre VDJ/DJ VJ/GL Igµ

Nou-format VDJ/DJ VJ/GL IgM

Matur VDJ/DJ VJ/GL IgM,IgD

GL:germline

Curs 5 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 3


Curs 5 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 4
• Limphopoieza B apare pe întreaga durată a vietii oamenilor.
• Proliferarea etapelor precursoare este un element cheie în reglarea
producției de celule B. Celulele nonhematopoietice similare
fibroblastelor, numite celule stromale, alcătuiesc micromediul care
controleaza celulele stem în linia de celule B și numărul de limfocite
produse pe zi.

• Celulele stromale formează o rețea reticulară de procese celulare


care contacteaza milioane de precursori hematopoietici ai tuturor
liniilor. La stadii incipiente, precursorii de celule B (celule pre-pro-B)
trebuie să interacționeze fizic cu celulele stromale în ordine pentru
ca proliferarea și maturarea să apară. Etape ulterioare (ulterior
celulelor pro-B) prezinta doar nevoia de factori de crestere solubili
produsi de celulele stromale.

• Celulele stromale produc mai m l i factori de c e e e necesari i


molecule de adeziune cel lă-cel lă. Un factor cheie de c e e e
pentru limfopoieza B este interleukina-7.

Curs 5 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 5


REARANJAREA GENELOR IMUNOGLOBULINEI
• Procesul de rearanjare a genei imunoglobulinei a fost studiat extensiv. Rearanjarea
Ig este un proces foarte ordonat, care asigură că numai limfocitele B vor produce
imunoglobuline.
• Cea mai veche etapă identificabilă de diferențiere celulară B este celula de pre-
pro-B. In aceasta etapa începe procesul de rearanjare a genei Ig.
• Prima rearanjare presupune îmbinarea segmentului D la segmentul J a genei de
lanț greu a Ig (IgH). Rearanjamente ulterioare aduce regiune V juxtapuse la
porțiunea DJ.
• O rearanjare productivă a genei IgH trebuie să aibă loc înainte rearanjare a genei
de lanț ușor Ig (IgL) va începe.
• Etapa de celule pro-B este evidențiata prin continuarea rearanjarii IgH, aderarea la
zona V cu segmentele ce deja s-au alăturat DJ. În timp ce rearanjamente DJ au loc
pe ambii cromozomi, rearanjarea VDJ apare de obicei pe un singur cromozom. În
cazul în care rearanjarea nu este productiva, de exemplu din cauza introducerii
unui nou codon stop sau frame, rearanjarea continuă apoi la al doilea cromozom.
Până la sfârșitul etapei pro-B, rearanjarea IgH este completă.
• Până în momentul când celulele ating stadiul de celule pre-B, Igμ proteina poate fi
observata în citoplasmă și rearanjarea unuia dintre cele doua lanțurile ușoare de
imunoglobulină (IgL) initiate de gene.
• Metoda de rearanjare este similară dar numai o imbinarea este necesara pentru a
aduce secvența regiunii V la segmentul J.
• Rearanjarea începe pe gena kappa, iar în cazul în care acest lucru este neproductiv,
atunci genele lambda sunt rearanjate.
Curs 5 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 6
RECOMBINAREA ENZIMELOR RAG-1 SI RAG-2
• Două proteine necesare pentru procesul de rearanjare, RAG-1 și RAG-2 (gene de
activare a recombinarii 1 i 2), apar în stadiul de celule pre-pro-B. Genele RAG-1 și
RAG-2 sunt active în toate fazele de rearanjare a Ig, dar aceste gene nu sunt
exprimate în celulele B mature care au absolvit rearanjarea. Cu toate acestea, Ag
activat de celule B in centrele germinale de reexprimare a genei RAG ca celulele
supuse maturarii.

• Transferaza dezoxinucleotidil terminala (TdT) este o alta enzima care este


implicata in rearanjarea IgH și este exprimată timpuriu în formarea de celule B, dar
nu este necesar ca rearanjarea să aibă loc.

• Când TdT este prezenta, nucleotide aleatorii sunt adăugate pentru a deschide N
regiuni in timpul rearanjarii segmentelor D și J, crescând astfel diversitatea
secvențelor.

• Expresia de TdT diminuata cu stadiul tardiv de celule pro-B, anterior rearanjarii


lanțului ușor. TdT este un marker de celule leucemice de tip B si T precoce și de
origine descendentă . TdT este exprimat prin precursori normale de celule B numai
în timpul etapei de rearanjare a genei IgH. În consecință IgH dar nu Igl prezinta
diversitatea regiune N.

Curs 5 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 7


RECEPTORUL CELULEI PRE-B: O Ig EXPRIMATA DE CATRE
CELULELE B TIMPURII
• Doua proteine exprimate tranzitoriu s-a descoperit recent că
formează o moleculă cu lanț usor numit lan l șor surogat. Lanțul
ușor surogat este compus din do ă produse genetice, lambda 5 și
V-pre-B, care sunt omoloage respectiv cu lambda IgL și genele
regiunii V. Lan i oa e surogat se pot combina cu proteinele
din lan ul greu în celulele pro i pre-B, formând o c ă
den mi ă receptorul de celule pre-B.

• Combinația de proteine IgH și lanțurile ușoare surogat pot fi


implicate în stimularea proliferării celulelor în faza tardiva de celule
pro-B de diferențiere. Puține celule B formează în absența
receptorilor celulelor pre-B. După kappa sau lanțul ușor lambda,
proteinele sunt sintetizate, IgL deplasează lanțul ușor surogat de
interacțiune cu proteina IgH astfel încât im noglob lină intacta
poate fi formata i livrata la p afa a celulei.

Curs 5 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 8


SELECTAREA CELULELOR IMATURE B
• O cel lă B nou fo ma ă afi ea ă IgM pe p afa a celulei. În această
etapă celula B este încă imatura și răspunde la antigene diferite fata de o
celulă B matură.
• Celulele imature B pot fi îndepărtate funcțional prin interacțiunea cu
auto-antigenul, fie prin moartea cel lară programată (apoptoza) sau prin
anergie, în care celula este redata ca fiind nonresponsiva în prezența
antigenului. Astfel, in mod similar ca in cazul celulelor T, limfocitele B
imature sunt supuse unui proces de elec ie nega i ă pentru a e ge
celulele care sunt reactive la auto-antigene (antigene care in ciuda
faptului ca sunt un component tisular normal, devin tinta raspunsurilor
umoral si respectiv mediat celular ca in bolile autoimune).

• Celulele B imature care nu sunt eliminate prin procesele de elec ie


nega i ă, pă ă esc măd a o oa ă i migreaza la nivelul tesuturilor
limfoide periferice sau secundare, cum ar fi ganglionii limfatici i plină.
Continuarea maturarii are loc și nou formatele celule B exprima IgD, în
plus față de IgM, pe suprafața celulei. Celulele B mature răspund acum pe
deplin la antigene și interacțiunea cu celulele T. Atunci când
interacționează cu antigenul în țesutul limfoid secundar, ca si unele celule
Th, ajuta la formarea de centre germinale, după care hipermutatia
somatica, selecția celulelor care produc anticorpi cu afinitate mare,
schimbarea de cla ă i p od c ia de plasmoblasti, precum i aparitia de
celule cu memorie. Curs 5 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
9
Organizarea genelor Ig

Curs 5 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 10


GENELE IMUNOGLOBULINEI SUNT COMPLET
REARANJATE NUMAI IN CELULELE B
• Factorii de an c ip ie specifici e ului reglementeaza accesibilitatea cromatinei genei Ig.
• Segmente de gene Ig sunt flancate de ec en e unice de semnal de recombinare.
• Exprimarea enzimelor de recombinare este foarte reglementata în celulele limfoide.
• Specificitatea fiecă ei celule B nou formate se eali ea ă prin procesele insumate de
dife en ie e cel la ă. Acest fenomen se n me e excludere alelică referindu-se la faptul ca
numai genele Ig de pe o alelă (cromozom) sunt transcrise i traduse în proteine. Acest lucru
a ig ă că o cel lă B va eac iona cu un singur determinant antigenic si va produce
anticorpi numai pentru acel antigen.
• Recombinarea somatică a lanturilor grele si usoare ale genei Ig segmente de gene greu și lanț
ușor reprezinta diversitatea e emă a repertoriului de antigen al celulei B. In gena de lanț
greu, oricare din cele patru regiuni ale segmentului J se poate combina cu oricare dintre 15
segmente D, iar produsul VD poate combina cu oricare dintre mai mult de 200 de gene V.
• Diversitatea este extinsa prin aderarea imprecisa a ADN-ului sau chiar adăugarea de
nucleotide aleatorii de către TdT în timpul rearanjarii. Chiar mai multa diversitate se adaugă
prin rearanjamente. Genele cu catene lungi rearanjeaza anterior genele de lanț ușor. Odată
ce o rearanjare productiva a lanțului greu este atinsa, o fază de diviziune celulara rapida se
produce, care produce mai multe celule-fiice care exprimă lanțuri grele identice Ig.
• Celulele fiice produc fiecare diferite rearanjamente genei de lanț ușor și ulterior, proteine
care se combină cu proteinele cu lanț greu pentru a produce mai multe specificități unice
antigenului de legare. In acest mod, nu mai puțin de 1011 specificități diferite de anticorpi
pot fi generate în repertoriul primar din celulele B nou formate. Cu toate acestea, trebuie să
se realizeze că selecția pentru celulele producătoare de anticorpi cu afinitate mare va avea
loc în centrele germinale de e limfoid secundar.

Curs 5 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 11


SURSE DE DIVERSITATE ALE ANTICORPILOR

• Mai multe gene D și J pot combina în mai multe


modele diferite, cu până la 200 de gene V.
• Se realătură situsurilor de scindare a AND, pot
obtine codoni pentru noi secvențe de aminoacizi.
• TdT adaugă nucleotide regiunilor N ale ADN-ului
care sunt scindate în timpul recombinarii.
• Combinarea proteinelor IgH identice cu diferite
lanțuri Igl produce mai multa specificitate.

Curs 5 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 12


Cursul 6: Dezvoltarea celulelor T

Arhi ec ra e imic
Stadiile dezvoltarii celulei T in timus
Structuri fizice ale genelor receptorilor
celulelor T (TCR)
Selec ia de celule T în timus
Complex major de histocompatibilitate (MHC)
Soareci transgenici

Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 1


Recapitulare
Celulele imune care i e i ea ă i ec e ă Ig sunt denumite celule B.
Identificarea celulelor B vine de la ob er a ia că înlă rarea bursei lui
Fabricius (bursectomie), un organ limfoid secundar la pă ări, inhiba
total capacitatea de a produce anticorpi. În schimb, capacitatea de a
respinge o grefa de piele răina este intacta la pă ările
bursectomizate. Cu toate acestea, eliminarea timusului (timectomia)
la oareci nou-nă c i ulterior prelungeste supravietuirea grefei de
piele si reduce ră p n ul anticorpilor la antigenele specifice.

Din aceste rezultate, este clar că e i ă cel p in do ă tipuri de celule


ale sistemului imunitar: celulele B, care produc Ig i a ici ă la
ă l imun umoral, i celulele T care se de l ă în timus i sunt
responsabile pentru respingerea grefei de piele i a altor raspunsuri
immune mediate celular.

Mai mult decât atât, o reducere a ră p n rilor anticorpilor la


animalele timectomizate indică faptul că celulele B nu f nc ionea ă în
mod independent, ci necesită mai degrabă cooperarea celulelor T.
Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 2
STRUCTURA TESUTULUI TIMIC
Timusul este format din diferite tipuri de celule derivate din diverse origini. Histologic, timusul are
trei componente distincte: cortexul subcapsular, cortexul, i medulara. Dezvoltarea celulelor T sau
a timocitelor are loc într-o re ea epi elială cunoscuta ca stroma timusului. Dezvoltarea anormala a
timusului este data de depletia celulelor T mature si de afectiuni imunodeficitare.
Si la oameni si la soareci, timusul este un organ bilobat care este situat chiar deasupra inimii,
anterior tuturor vaselor mari de sange, dar pozitia sa variaza la alte vertebrate. De exemplu, la
pasari, timusul este situat de-a lungul zonei gatului. Histologic, acest organ este compartimentat in
lobuli incompleti; fiecare este delimitat de un strat exterior de tesut conjunctiv sau capsula si tesut
conjunctiv interlobar sau sept. In cadrul fiecarui lobul se poate identifica exteriorul dens al
cortexului inconjurat de celule T ale timusului sau timocite si la interior medulara timusului cu mai
putine timocite si corpusculi Hassall, un grup special de celule epiteliale din medulara. Stratul de
celule epiteliale care se afla proximal de capsula si sept este cunoscut sub numele de cortex
subcapsular, iar zona dintre cortexul si medulara timusului este denumita jonctiune cortico-
medulara. Jonctiunea cortico-medulara se afla acolo unde celulele precursoare intra si migreaza
spre regiunea corticala subcapsulara.
Celulele T mature din cortex migreaza spre medulara. Celulele T mature ies din medulara in
circulatia periferica prin intermediul venulelor postcapilare si a limfaticelor. Timocitele in curs de
dezvoltare din cortex si celulele T din medulara sunt incorporate intr-o retea epiteliala cunoscuta
sub numele de stroma timusului care creaza un micromediu unic dezvoltarii celulelor T. In timpul
dezvoltarii embrionare, epiteliul timic formeaza un timus rudimentar (anlage timus), care atrage
celulele hematopoietice mai intai din sacul vitelin si apoi din maduva osoasa. Celulele care
colonizeaza acest timus rudimentar includ celule precursoare T, celule dendritice si macrofage.

Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 3


ORIGINEA CELULELOR TIMICE
TIPUL DE CELULA ORIGINEA CELULARA
Epiteliu:
Cortex subcapsular Ectodermul din a treia scizura a faringelui
Cortex Endodermul din a treia punga a faringelui
Medulara Ectodermul din a treia scizura a faringelui
Celule timice asistente Epiteliu
Celule dendritice sau celule interdigitate Maduva osoasa
Macrofage Maduva osoasa
Timocite Sac vitelin, ficat fetal, maduva

Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 4


În sindromul DiGeorge la om, un individ se a e cu o
aplazie congenitala a timusului. În aceasta c di ie, numai
dezvoltarea celulelor T este afec a ă in timp ce
dezvoltarea celulelor B decurge in mod normal.

Sindromul DiGeorge este diferit de sindromul


im nodeficien ei severe combinată (SCID), în care
dezvoltarea timusului este normala, dar e i ă defecte
în compartimentele celulelor T i B.

Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 5


STADII DE DEZVOLTARE ALE CELULELOR T IN TIMUS
Diferentierea limfocitelor T are loc in 2 etape: 1. diferentierea independenta de antigen in
maduva osoasa si in organele limfoide primare; 2. diferentierea dependenta de antigen in
organele limfoide secundare.

Maturarea limfocitelor semnifica dobandirea imunocompetentei, adica a capacitatii de a


recunoaste specific antigenul si de a se activa.

Celulele precursoare T încep ă colonizeze timusul devreme, in timpul dezvoltarii embrionare.


Aceasta începe în saptamana 7 - 8 de ge a ie la om. Rata de dezvoltare a celulelor T în timus
este mai mare înainte de pubertate i scade brusc d pă aceea, de i n măr l de celule T mature
în periferie nu ara ă o reducere imilară.

Scăde ea d c iei de celule T, de asemenea, se c elea ă cu atrofia stromei timusului, o


stare fi i l gică mală cunoscuta ca i l ie a timusului. I l ia timusului specifica
vârstei, este cunoscuta ca i l ie cronica si este diferita de in ol ia ca a ă de o i fec ie
ac ă stres, sarcina i ală a ea. În timusul involuat de imbatranire, se pot detecta schimbari
in arhitectura a e ului, în primul rând cu c e e ea a iilor dintre e l conjunctiv i
perivasculara i mai târziu cu înlocuirea e il de mai sus cu tesut adipos. Cu toate
acestea, chiar i la indivizi în â ă un timus mic rudimentar compus din epiteliu i timocite
ămâ e identificabil.

Producerea de anticorpi monoclonali care recunosc un epitop specific al unei molecule


facili ea ă foarte mult caracterizarea i identificarea celulelor în diferite etape ale diferen ierii
lor. Anticorpii monoclonali care recunosc epitopi dife i i ai aceleia i molecule dife e iate sunt
grupati îm e ă i se constituie ca grup de diferen iere (CD).

Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 6


In cazul celor mai timpurii celulele precursoare care ajung în timus, majoritatea
moleculelor de prafa ă cel lară care sunt or detectabile pe celulele T mature,
sunt absente.
Cand ajung în timus, celulele precursoare in erac ioneaza fizic cu celulele stromale
ale timusului, care apoi f rni ea ă stimuli pentru a induce în mod selectiv
exprimarea unui grup de molecule specifice de pe prafa a cel lară. La om, prima
molecula specifica celulei T care se exprima in timus este CD1;
Aceste celule T imature nu e imă molecule de afa ă CD4 sau CD8 i sunt
denumite în mod bi i a fi timocite dublu negative.
Celulele dublu negative, de asemenea, nu e primă CD3 i prin urmare, sunt uneori
numite timocite triplu negative. S-a descoperit recent că primele celule T
precursoare e primă un nivel foarte că CD4 la prafa a celulei.
In rmă oarea e apă di inc ă de maturare a timocitelor, timocitele exprima
ambele molecule de afa ă CD4 i CD8 i sunt denumite timocite dublu
pozitive; aceste timocite, de asemenea, încep ă- i exprime moleculele de
prafa ă CD3 i TCR in timp.
P la ia de timocite dublu pozitive este cea mai mare populatie de timocite i
este responsabila pentru celularitatea densa a cortexului timusului. Spre
deosebire de celulele dublu negative, celulele dublu pozitive nu proliferea ă i sunt
inactive. In urmatoarea etapa de dezvoltare a celulelor T, celulele dublu pozitive
inceteaza complet ă exprime fie CD4 sau CD8, i se ma ri ea ă în celule pozitive
unice care sunt fie CD4 + sau CD8 +.

Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 7


Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 8
Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 9
COMPARTIMENTAREA CELULELOR T DESFASURAREA ETAPELOR LA NIVELUL TIMUSULUI
COMPARTIMENTUL TIMIC SUBSETURILE DE TIMOCITE STATUSUL REARANJARII GENELOR TCR

Cortex subcapsular CD3-CD4LOCD8- Linie germinativa sau Linie germinativa sau


nerearanjata nerearanjata

Linie germinativa sau Rearanjat


CD3-CD4-CD8-
nerearanjata

Cortex CD3+CD4+CD8+TCR+ Rearanjat Rearanjat

Medulara CD3+CD4+TCR+ sau Rearanjat Rearanjat


CD3+CD8+TCR+

Celulele T mature CD4, (Th), a ig ă f c iile de intrajutorare celulara i c e ea ă cu


celulele B în ă l imun umoral, în timp ce celulele CD8, (CTL), sunt responsabile
pentru ec a e ea celulelor ăi e la fel ca în cazul grefelor straine, precum i a
celulelor infectate de virus pentru care sunt responsabile de uciderea lor. Astfel,
celulele precursoare traverseaza cortexul subcapsular, cortexul, j c i ea
corticomedulara si medulara, si i e ac i ea ă cu stroma timusului fiind induse pentru
a se dezvolta i matura. 10
Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
STRUCTURA GENELOR RECEPTOARE ALE CELULELOR T
La nivel de gena, TCR i sunt organizate în segmente distincte de gene desemnate
variabil (V), diversificat (D), de asamblare (J), i regiuni constante(C). Genele i au doar
segmentele V, J si C, în timp ce genele i au toate cele patru segmente. E i ă mai mult
decat un V, D, J i C în fiecare locus al genei, cu segmentele V i J având cel mai mare n măr;
numerele fiecăr i segment de genă sunt diferite la oareci i la om.
Ca i în cazul celulelor B, o carac eri ică ică în dezvoltarea celulelor T este producerea de
celule cu un TCR specific fiecare care ec a e un antigen peptidic specific.
In timp ce celulele B recunosc epitopi c f ma i ali TCR exprimat pe celulele T
ec a e peptide antigenice care sunt asociate cu complexul major de
histocompatibilitate (MHC), care sunt prezentate de că e celulele prezentatoare de antigen
(APC).
Generarea nei mari pop la ii de cel le T fiecare cel lă c o pecifici a e nică TCR e
reali ea ă prin ăierea i îmbinarea de regiuni ale diferitelor segmente de gene ce codifică
TCR. P ce l e e c c b mele de ea a ja e a ge ei i e e e ec a de că e
produsele a d ă ge e di i c e ge ele de ac i a e a recombinarii i RAG-1, RAG-2).
Re l a l fi al e e c lec ie de a e a ic la i ă ile de TCR e ima e e cel lele T ca e
este denumit repertoriul de celule T.
Suprafata celulara a TCR este un heterodimer format din produse genetice de la patru gene
di inc e i

Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 11


Cromozom
Uman Soarece Rearanjare

Organizarea receptorilor , , si ai unei celule T la om și șoarece. În lanțurile și , ordinea de rearanjare


e e VJ, de a ece n e i egmen e D. In c n a , dinea de ea anja e e e de la D la J și de la DJ la
V formarea VDJ în si genele catenei receptorilor celulelor T

Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 12


Lan l al TCR face perechi n mai c lan l în imp ce lan l n mai c lan l
Acea ă a ociere pecifica generea ă do ă pop la ii di inc e de cel le T c do ă TCR- ri di inc e pop la ia cea mai
ab nden ă de celule T i pop la ia minoră de cellule T
În cadrul populatiei de celule T ordinea de rearanjarii genei i e pre ie de rearanjare a lanturilor i lan rile de pe
suprafata celulelor are loc într-un mod strict reglementat, paralel cu maturizarea celulelor T de la dublu negativ la etapa
dubla pozitiv.
Lan l rearanjea ă în prim l rând cel lele d blu nega i e Deoarece genele D i J ale lan l i n organi a e în do ă
gr p ri de D J i C e i ă do ă an e pen r o genă V ă adere la n egmen DJ în fiecare cromo om o al de pa r
posibilitati de a rearanja o genă V în r-o pereche de cromozomi).
În cazul în care o cel lă nu poate realiza toate cele patru an e de rearanjare a genelor V productiv, va muri. Rearanjarea
cu succes a unui V pe un cromozom previne celula sa continue o a doua rearanjare a genei V ; acest lucru este cunoscut
ca excluderea alelică.
Rearanjarea cu succes a lan l i cu proteine productive i f nc ionale din lantul va asigura exprimarea lan l i unic
pe prafa a cel lară a celulelor dublu negative. S-a constatat că lan l este exprimat pe prafa a cel lară în asociere cu
o pro eină no ă den mi ă pre-TCR. Este posibil ca f nc iile complexe ale B-pre-TCR ca un receptor pentru un ligand
necunoscut care induce exprimarea CD4 i CD8 i declan area rearanjarii TCR. Spre deosebire de rearanjare lan ului B, care
este în conformitate cu excluderea alelică segmentele V ale unui lan V sunt rearanjate pe ambi cromozomi 14.
În plus, n măr l mare de segmente J (70 la om i 50 la oareci permite mai multe an e pentru o rearanjare prod c i ă a
genelor TCR V . Deoarece locusul este situat în interiorul locusului rearanjarea genelor V rezulta în locusul de deletie
al genei .
D pă reamenajarea cu succes a ambelor lan ri i celulele dublu pozitive e primă acum lan ri TCR . La acea ă
e apă de i TCR sunt exprimate pe prafa a cel lară genele RAG-1 i RAG-2 con in ă ă fie exprimate, permi ând altor
gene V sa se rearanjeze.
TCR este exprimat în asociere cu molecula CD3, care formea ă unitatea f nc ională de ran d c ie a semnalului de TCR.
Moleculele CD3 de prafa ă sunt formate din cinci lan ri: (epsilon), £ (Zeta), i (eta).£ poate forma fie ££
homodimeri sau heterodimeri £ . Cu toate acestea, majoritatea TCR se asociaza cu homodimerii ££. Lanturile i ale
CD3 sunt diferite de lanturile TCR i care sunt exprimate numai pe o pop la ie de celule T minora.

13
Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
Structuri ale receptorului celulei T - CD3 (TCR-CD e prima pe prafa a cel lară a cel lelor T Lan rile ale TCR
formea ă i l de legare pep ide an igenice în imp ce comple l CD f nc ionea a drep componen a a emnal l i de
ran d c ie Legă rile di lf rice n pre en e în re lan ri i ale TCR i în re do ă lan ri CD

Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 14


SELECTIA CELULELOR T IN TIMUS
Pe lângă furnizarea unui micromediu inductiv pentru celulele T
precursoare pentru a se dezvolta in celulele T mature, timusul
e ec ă do ă procese critice de screening pentru a selecta celulele
T de protective utile elec ia i i ă i pentru a elimina celulele
T autoreactive elec ie ega i ă irelevante sau po en ial
dă nă oare. Ambele procese selective au loc în etapa dublu
pozitiva.
A a cum tocmai s-a discutat, generarea repertoriului de celule T de
catre procesul de rearanjare a genei i recombinarea este
intamplator. Deoarece TCR-uri pot rec noa e numai peptide
antigenice asociate cu MHC i prezentat de că re o cel lă
prezentatoare de antigen (APC), elec ia pentru TCR-uri f nc ională
depinde de tipul de MHC exprimate pe APC. Aceste argumente pun
bazele pentru conceptul de restric ie MHC.

Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 15


RESTRICTIILE COMPLEXULUI MAJOR DE
HISTOCOMPATIBILITATE (MHC)

Conceptul de re ric ie MHC epară în continuare antigenul de


rec noa ere a specificitatii TCR exprimat pe celulele T de la
exprimarea Ig de catre celulele B, a căror capacitate de a lega
antigenul nu nece i ă re ric ie MHC.

În general, celulele T mature CD4 sunt selectate de MHC


clasa II, în timp ce celulele T mature CD8 sunt selectate de
MHC clasa I pe epiteliului corticalei timusului. Astfel, MHC
exprimate de epiteliul corticalei timusului dic ea ă specificul
TCR-ului selectat pozitiv.

Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 16


Celulele T in curs de dezvoltare aflate in faza de
dublu pozitivitate, trebuie ă reacă un al doilea
proces de elec ie în drumul lor spre maturizare.
Spre deosebire de procesul de elec ie po i i ă în
care celulele selectate sunt suportate pentru
dezvoltare, procesul de elec ie nega i ă elimină
selectiv celulele T cu specificitate TCR.

Procesul de elec ie nega i ă a ig ră că celulele T


mature nu reac ionea ă cu auto-antigenul
prezentat de auto-MHC.

Procesul de elec ie nega i ă este cel mai bine


demonstrat în TCR la oarecii transgenici cu
specificitate pentru antigenul specific masculin.
Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 17
Ambele procese de elec ie i i ă i ega i ă elimina
efectiv majoritatea celulelor T dezvoltate în timus astfel încât
mai mult de 90% din cele în curs de dezvoltare in timocite
dublu pozitive mor în timus. Cu toate acestea, moartea
intratimica masiva a celulelor nu induce nici o i flama ia
c ică deoarece aceste celule mor printr-un proces cunoscut
sub numele de apoptoza.

În timus, celulele neselectate sau celulele T autoreactive sunt


instruite ă moară prin fragmentarea ADN-ului lor. Cu acea ă
moarte cel lară carac eri ică se pot detecta timocite dublu
pozitive în cortexul timic i jonc i nea cortico-medularei
deoarece mor prin apop o ă din cauza lipsei de elec ie po i i ă
sau nega i ă.

Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 18


SOARECII TRANSGENICI

Animale transgenice au incluse permanent


transgene, gene exogene care nu fac parte
din bagajul lor genetice normal, în ADN-ul lor.
Șoarecii transgenici sunt construiti prin
injectarea de ADN ce con ine transgena în
pronucleul mascul al o ălor fertilizate i
ulterior se face implantarea o ălor fertilizate
in soareci gestanti. Dupa nastere, unii rma i
vor încorpora transgena i vor fi capabili ă o
transmita de cenden ilor lor.
Curs 6 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 19
Cursul 7: Structura si rolul complexului
imun de histocompatibilitate (MHC)

Complexul major de histocompatibilitate (MHC)


Organi area gene ică a MHC
Structura MHC de clasa I
Structura MHC de clasa II
Familia supergenei Imunoglobulinei
Dis rib ia de an igene MHC
Tipizarea tisulara
Boli associate HLA
F nc ia de MHC
Res ric ia MHC
Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 1
COMPLEXUL MAJOR DE HISTOCOMPATIBILITATE
(MHC)
Complexul major de histocompatibilitate (MHC) este un grup de gene
localizate pe un singur cromozom la toate speciile de mamifere studiate
pana in present.
MHC permite unui individ care este capabil să genereze un răsp ns imun
de a distinge ceea ce este propriu lui de ceea ce este strain.
MHC a evoluat fundamental protejand împotriva agentilor patogeni
invadatori și a tuturor s bs an elor care poar ă antigene.
Un individ dobândeș e capacitatea de a distinge ce este propriu de ceea ce
este strain, în timpul de ol ării celulelor T și selec iei în timus.
Astfel, capacitatea de a discrimina este un proces dependent de celulele
T. In timpul ma rării celulelor T în timus, celule T afla ce este propriu și
sunt educate sau selectate pentru a răsp nde doar la peptidele antigenice
prezentate de auto-MHC.
Oarecum ironic, sistemul imunitar al unui mamifer s-a dezvoltat pentru a
răsp nde la pericolul fata de sine prin rec noaș erea agentilor patogeni
s răini numai în contextul auto- MHC. În acest fel, sistemul imunitar este
axat pe eliminarea agen ilor patogeni care au devenit asociati celulelor și
prin urmare, pre in ă pericol iminent.
Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 2
ORGANIZAREA GENETICA A MHC
Complexul antigenelor leucocitare umane (HLA) este
localizat pe cromozomul 6 care, eventual, codifică mai
multe sute de gene și este organizat în trei regiuni
genetice majore sau locusuri desemnate clasa I, II, i
III.
Genele de clasa a III-a codifica în primul rând
componente ale sistemului complement, care tind să
fie relativ conser a ă (non polimorfă între membrii
identice sau specii similare. Acest grup de proteine,
prin urmare, se consideră separat de MHC clasa I și II.
Locusurile clasa I i II, codifica fiecare un n măr de
proteine de suprafata celulara foarte polimorfe,
aceste proteine con in ec en e de aminoacizi foarte
variabile care diferă între membrii aceleiași specii.
Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 3
Cromozom uman 6

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 4


Locusul HLA clasa I este împăr i ă în sub-regiunile HLA-A, HLA-B și HLA-C, fiecare
codifica lantul de gene classa I . Locusul HLA clasa II, HLA-D, este împăr i ă în cel
p in șase sub-regiuni (HLA-DR, -DQ, DP, -DX, -DO, și -DZ), care codifică un n măr
variabil de de gene sau pseudogene de pe lantul și (HLA-DO și -DZ).

In ciuda polimorfismului considerabil al MHC, un singur individ e primă un


n măr finit de antigene MHC și în pop la iile neinrudite este de obicei
heterozigot pentru fiecare genă MHC.

Acest lucru înseamnă că nu o sing ră persoană este capabilă să răsp ndă


puternic pentru fiecare agent patogen care necesi ă un răsp ns al celulelor T
pentru eliminare.

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 5


STRUCTURA MHC CLASA I
MHC clasa I este o molecula heterodimerica exprimata la suprafata celulei care contine doua
subunitati diferite : un lant si 2 microglobulina.
Molecula MHC clasa I este o glicoproteina heterodimerica de la suprafata celulei compusa
dintr-un lant greu variabil (45kd) si un lant usor nonvariabil de 2 microglobulina (12kd).
Lantul α al MHV clasa I este format din trei domenii globulare extracelulare, α1, α2 si 3, cu
al treilea domeniu 3 asociat necovalent lantului usor nonpolimorfic de 2 microglobulina
(12kd).
2 microglobulina este codata în afara MHC pe cromozomul 15 uman și cromozomul 2 la
soareci. Intelegerea structurii de clasa 1 a venit de la studii cristalografice cu raze X, în cazul în
care moleculele sunt cristalizate în forma lor cea mai p ră. Aceste studii au indicat că
domeniile 1 și 2 ale clasei I asociaza lan uri grele într-o s r c ră carac eri a ă ca un sant.
Molecula MHC clasa I canulara este constituita din păr i formate de eliciile domeniilor 1 și
2, precum și constituirea unei structuri asemanatoare unei table intre domeniile .( -foaie
pliata)
Studierea co-cristalizarii a ară a că fragmente peptidice scurte de aproximativ no ă
aminoacizi se încadrea ă în aceas ă canula. Aceas ă molecula ridimensională de MHC clasa I
conformata de fetele 1 si 2 si cu un -foaie pliata cu rol de podea repre in ă un situs de
legare al peptide antigenului, în cazul în care peptida an igenică se po ri eș e molecule
canulare MHC ca o minge de baseball in manusa unui prinzator.

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 6


Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 7
STRUCTURA MHC CLASA II
MHC clasa II este o molecula heterodimerica exprimata la s prafa a
celulei, care este constituita din do ă s b ni ă i diferite n lan și
n lan .
S r c ra molec lelor MHC de clasa II es e foar e asemănă oare c
clasa I Deși o glicopro eină he erodimer de s prafa a cel lară
molecula MHC clasa II, este compusa dintr- n lan gre ariabil
și kd și de lan șor ariabil la de kd
Aces e do ă domenii glob lare e racel lare ariabile și se
asociaza necovalent.
S dii recen e cris alografice a indica că la fel ca MHC clasa I
moleculele de clasa II sunt caracterizate printr-o canulă forma ă din
regiuni elicoidale ale domeniilor e racel lare și considera a
forma un situs de legare al peptidelor.
Peptidul găsi în șan l MHC clasa II es e de apro ima i la de
aminoacizi în lungime, astfel încât complexul peptidic clasa II a fost
asemăna c o pep idă mare în r-o clasă II mai mica.

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 8


Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 9
FAMILIA SUPERGENEI IMUNOGLOBULINEI
Aceas ă familie este constituita din molecule, cum ar fi MHC clasa I și II,
care posedă domenii de tip im noglob lină.
O carac eris ică izbitoare a multora dintre moleculele de s prafa ă cel lară
care par icipă în răsp ns l imun este că au în comun o remarcabila
omologie structural.
Molecule MHC, precum i molecula de im noglob lină i lanturile i
ale receptorului celulei T împă ă e c un motiv structural, și anume una
sau mai multe domenii extracelulare care con in aproximativ 70
aminoacizi fiecare. Fiecare domeniu este caracterizat de reziduuri de
ci o ină, care oferă o legatura disulfurica inchide fiecare domeniu într-o
unitate s r c rală globulara. Molecula de im noglob lină a căr i
s r c ră glob lară a fost descrisa pentru prima data, a împrumutat
numele să la un grup de molecule care par icipă la diferite faze ale
răsp ns l i imun, în cazul în care fiecare molec lă este codifica ă de gene
distincte și îndepăr a e fizic. Acest grup de molecule este denumit familia
supergenei imunoglobulinei.
Moleculele MHC clasa I și clasa II ce apar in acestei familii, ai carei membri
poseda domenii globulare legate disulfidic sunt asemanatoare
imunoglobulinei.

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 10


Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 11
DISTRIBUTIA ANTIGELOR MHC

Molecule MHC posedă modele distincte de es și


dis rib ie a tipurilor de celule. În general, moleculele MHC
de clasa I se gasesc pe suprafata tuturor celulelor
nucleate.
Moleculele MHC clasa II, pe de al ă parte, sunt mult mai
res ric iona e în dis rib ia lor.
Celulele B, macrofagele, celulele dendritice, i la om
celulele T activate sunt printre cele mai puternic pozitive la
clasa II.
Anumite tipuri de celule, în special celulele epiteliale, pot fi
induse pentru a exprima MHC clasa II în timpul
evenimentelor inflamatorii sau în p e en a citokinei
interferonului .

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 12


Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu

13
FUNCTIA MHC
Pentru a ne asigura că antigenul este prezentat pe moleculele MHC pe suprafata
celulei astfel încât antigenul liber singur nu satureaza moleculele receptorilor
celulelor T (TCR), prevenind astfel eliminarea pericolului a celulelor.
Pentru a asigura, prin diversificarea MHC pe o specie (MHC polimorfism), că
speciile în ansamblu pot răsp nde la antigen și de a s pra ie i pericolului, o
sing ră molec lă MHC este incapabil de a se lega la și prezentarea o i antigenii.
Intelegerea f nc iei moleculei MHC a fost ob in a cu demonstrarea că celulele
citotoxice sau ucigase T izolate de la un șoarece care a fost imunizat cu un virus ar
putea doar să rec noască și să di gă celulele infectate viral din aceea i sau de
la tulpini identice MHC de oa ece (MHC- e ic ie ).
Aceste celule citotoxice nu au putut rec noaș e și distruge celulele dintr-o lpină
de șoarece neidentic MHC infectate cu același virus.
Astfel, raspunsul imun a ajuns să fie cunoscut ca fiind MHC-res ric iona . Nu pare
numai ca MHC să f nc ione e în contextul definirii a ceea ce este de la sine, dar
răsp ns l imun este limitat la participarea într-un mediu definit ca self. Un astfel
de angajament de a vinde apare devreme în timpul de ol ării și nece i ă ajutorul
timusul pentru a crea i monitoriza mediul MHC-limitat a sistemului imunitar
adaptativ. În acest fel, MHC este absolut nece a ă pentru auto- ec noa e e i
inducerea unui ă p n imun dependent de celule T eficace în timpul p oce ă ii
antigenului i prezentarii.

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 14


15
Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
RESTRICTIILE MHC
MHC class I Situat pe s prafa a tuturor celulelor nucleate. Pre in ă peptide derivate din antigeni
endogeni recunoscute de celulele CD8 +
MHC class II - Situat pe celule B, macrofage, celule dendritice și celule T activate pre in ă peptide
derivate din antigeni exogeni recunoscute de celulele T CD4 +.

Celulele T CD8 +, care sunt de obicei celulele citotoxice atunci când sunt activate în mod
coresp n ă or recunosc antigenul peptidic endogen sau intracelular numai în asociere cu sau
canalul incarcat al MHC clasa I asupra celulelor in ă.
Celule T CD4 +, care sunt denumite celule T helper, sunt limitate la rec noaș erea antigenului
pep idă exogen sau extracelular asociate cu moleculele MHC de clasa II pe celulele prezentatoare
de antigen.
MHC a fost definit ca un grup sau complex de gene care codifică printre alte produse, glicoproteina
de suprafata a celulei inalt polimorfe. Aceste molecule par a fi necesare pentru un răsp ns imun
efficient la mamifere. Aceste caracteristici pot apărea încurcat la început, dar ar putea fi explicat
prin rmă oarele considerente.
În primul rând, gradul ridicat de polimorfism al moleculelor MHC clasa I i II, concentrate în
regiunea de legare a peptidului a ig ă o intreaga specie ca are po en ial l de a ă p nde în mod
eficient i a elimina orice antigen în âmpină. În al doilea rând, necesitatea unui sistem de
ec noa e e asociat de TCR, în scopul de a produce un ă p n imun, i anume peptide
antigenice în asociere cu molecule MHC, poate preveni eficient a a ia TCR cu antigen liber. O
astfel de situatie ar preveni efectul celulei T helper si/sau uciderea celulei tina care prezinta
antigen.

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 16


Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 17
TIPIZAREA TISULARA
Tipizarea tisulara reprezinta identificarea alelelor MHC exprimate pe p afa a
celulelor, în scopul de potrivire a po en ialilo donatori de transplant de e i
receptori.
Impor an a MHC pentru succesul transplantului de organe a devenit clara cu
primele studii de transplanturi de es ri la șoareci. MHC mai aproape de a fi
identice la donatorul de transplant și primitor inseamna probabilitate mai mica de
a respinge grefa transplantata.
Prin urmare, în scopul optimizarii între donatorul și primitorul de transplant,
leucocitele de la un potential donator si proba de sange de la primitor sunt
examinate pentru identitatea de erminan ilor MHC utilizând un test de
citotoxicitate i / sau o eac ie a limfocitelor mixte.
În testul de citotoxicitate, anticorpii care recunosc specifici ă i diferite ale
de erminan ilor MHC sunt aplicate individual leucocitelor împre nă cu
complementul. Dacă leucocitele poar ă o molec lă MHC recunoscuta de un
anticorp anti-MHC, atunci complementul va fi activat de anticorp și liza celulei va
avea loc. Alternativ, în reac ia limfocitelor amestecate, celulele T trebuiesc testate
pentru identitate MHC fiind plasate în c l ră în mod individual cu celule de
iden i ă i cunoscute MHC care nu se divid în condi iile de c l ră.
Limfocitele T sunt stimulate ă prolifereze în p e en a celulelor care poa ă
de e minan i MHC ăine dar, de obicei, nu p olife ea ă în p e en a MHC.
Aceste studii timpurii efectuate cu oa ecii au fost confirmate ulterior in studiile
umane.

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 18


Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
19
Numarul alelelor HLA cunoscute in anul 1999

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu


Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 21
Proba de celule sau tesut

Extragerea ADN

Combin ADN c sec enț


specific primer fi pen r
fiecare alela

Termo
cycler
Amplificare PCR

Gel electroforeza fiecare proba

1. Colorat cu bromura de Control


etidium; intern
2. Fotografiere sub lampa UV Amplificarea
alelelor HLA

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 22


Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 23
Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 25
Assay Report
Sample ID: 455FM59

Patient Name: F.M. Kidney donor(mother) for recipient F.I.


Entered on: 1/22/2002

Account: admin LiPA HLA-A/v.1.4/001102

AssayResult

ALLELE GROUP TYPING:

A*24
A*02

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 26


Assay Report
Sample ID: 456FI38

Patient Name: F.I. Kidney recipient


Entered on: 1/22/2002

Account: admin LiPA HLA-A/v.1.4/001102

AssayResult

ALLELE GROUP TYPING:

A*02 A*24

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 27


Assay Report
Sample ID: 455FM59

Patient Name: F.M.


Entered on: 1/24/2002

Account: admin LiPA HLA-B/v.1.4/001102

AssayResult

ALLELE GROUP TYPING:

B*18
B*35

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu


28
Assay Report
Sample ID: 456FI38

Patient Name: F.I.


Entered on: 1/24/2002

Account: admin LiPA HLA-B/v.1.4/001102

AssayResult

ALLELE GROUP TYPING:

B*39
B*18

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 29


Assay Report
Sample ID: 455FM59

Patient Name: F.M.


Entered on: 1/21/2002

Account: admin LiPA HLA-DRB/v.5.4/001102

AssayResult

ALLELE GROUP TYPING:

DRB1* DRB1*
07 11

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 30


Assay Report
Sample ID: 456FI38

Patient Name: F.I.


Entered on: 1/21/2002

Account: admin LiPA HLA-DRB/v.5.4/001102

AssayResult

ALLELE GROUP TYPING:

DRB1* DRB1*
11 13

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 31


Assay Report
Sample ID: 455FM59

Patient Name: F.M.


Entered on: 1/21/2002

Account: admin LiPA HLA-DQB/v.2.6/001102

AssayResult

DQB1* DQB1*
03 03

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 32


Assay Report
Sample ID: 456FI38

Patient Name: F.I.


Entered on: 1/21/2002

Account: admin LiPA HLA-DQB/v.2.6/001102

AssayResult

DQB1* DQB1*
03 06

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 33


PREPARAREA LIZATULUI

34
Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 35
36
37
38
6.2

2015 39
Iasi

Cluj Napoca

Targu Mures

Timisoara

Bucuresti
Constanta

40
AFECTIUNI ASOCIATE HLA

Oda ă cu apari ia tipizarii MHC sau HLA uman,


anumite asocieri de boli au apăr corelate cu
anumite tipuri HLA.
Aceste boli sunt, în general de natura
autoimuna.

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 41


AFECTIUNI ASOCIATE HLA
AFECTIUNI ANTIGEN HLA ASOCIAT
Miastenia gravis B8,DR3
Lupus eritematos sistemic DR3
Spondilita anchilozanta B27
Sindrom Reiter B27
Tiroidita subacuta B35
Psoriazis Cw6
Boala celiaca DR3,DQ2,DQ8
Boala Addison DR3
Diabet juvenil DR3
Artrita reumatoida DR4

Curs 7 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 42


Curs 8: Magia prelucrarii i prezentarii
antigenului
• Prelucrarea antigenului
• Legarea si asimilarea antigenului
• Nivelurile scăzute de particule sau antigene solubile
• Nivelurile ridicate de particule sau antigene solubile
• Proteine virale sau proteine tumorale produse intracelular
• Prelucrarea antigenului
• Prelucrarea de catre MHC clasa I
• TAP (transportor cu prelucrare de antigen)
• Prelucrarea de catre MHC clasa II
• Lanțul invariabil
• Interacțiunea peptid antigenic-MHC
• Prezentarea antigenului
• Prezentarea antigenului către celulele T
• Recunoașterea asociata de peptide antigenice și MHC
• Superantigene
• Celulele prezentatoare de antigen

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 1


• Pentru a menține supraviețuirea organismului, celulele sistemului
imunitar trebuie să fie capabile să recunoască și să elimine antigenele
care intră în organism. Antigenele care nu in ă in celula, cum ar fi
bacteriile sau proteine mari, sunt recunoscute de celule numite celule
prezentatoare de antigen (APC), cum ar fi macrofage sau limfocite B.
• Aceste celule sunt numite celule prezentatoare de antigen (APC),
deoarece acestea internalizeaza antigenul și il p el c ea ă pentru
prezentare la receptorii specifici asociati cu limfocite T CD4+.
• În contrast, antigenele care intra în cel lă si locuiesc in interiorul
celulei, cum ar fi virusurile, sunt prelucrate de către celula gazdă pentru
prezentare la receptori specifici asociati cu limfocitele T CD8 +.
• Antigenul este prezentat ca o ec en ă e idică c ă în asociere cu
o eină de afa ă cel la ă codificata în interiorul complexului
major de histocompatibilitate (MHC) de catre celulele prezentatoare
de antigen. Astfel, moleculele MHC prevăd prezentarea extracelulara
de peptide antigenice care au fost internalizate și prelucrate în mediul
intracelular.

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 2


LEGAREA SI ASIMILAREA ANTIGENULUI
Legarea i a imila ea antigenului în cel lă de inde de
starea fi ică a antigenului i de i l de cel le im lica e.

NIVELURI SCAZUTE DE PARTICULE SAU ANTIGENE SOLUBILE


• Nivelurile scazute de antigen se leagă la un receptor specific de
im n gl b lină e ima e cel lele B și sunt internalizate printr-un
proces cunoscut sub numele de end ci ă.
• De asemenea, antigenele se pot lega de receptorul lor specific cu
ajutorul unei imunoglobuline atașata la un macrofag prin receptorii
pentru porțiunea Fc ai imunoglobulinei. In acest mod, imunoglobulina
legata de receptorul Fc captează antigenul, iar complexul receptor de
antigen-im n gl b lină-Fc sufera procesul de endocitoza. Aceste
antigene se vor asocia cu moleculele MHC clasa II după prelucrare.
NIVELURI RIDICATE DE PARTICULE SAU ANTIGENE SOLUBILE
• Nivelurile ridicate de antigen sunt înghițite nespecific de catre
macrofage prin fagocitoza. Aceste antigene se vor asocia cu
moleculele MHC clasa II după prelucrare.

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 3


PROTEINE VIRALE SAU PROTEINE TUMORALE PRODUSE INTRACELULAR

• Aceste antigene scapa de legarea și de preluarea de către celulele B și


macrofage. Proteinele mari produse de virusuri sau tumori vor fi
degradate de celulele somatice intracitoplasmatic în peptide mai mici și
se vor asocia cu molecule MHC clasa I. Antigene extracelulare preluate
prin fagocitoza sau endocitoză merg direct la endozomi și sau la lizozomii
pentru degradarea antigenului și legarea pe moleculele MHC clasa II.
Enzimele endozomale și sau lizozomale descompun proteinele în
fragmente peptidice conținând o secvență scurta de aminoacizi.

• Moleculele MHC clasa II nou sintetizate vor fi transportate de la nivelul


reticulului endoplasmatic (RE) la endozomi si/sau lizozomi, unde se vor
asocia cu fragmente de peptide derivate din antigene extracelulare. Pe de
altă parte, proteinele antigenice intracelulare sunt transformate în peptide
mici în proteozomi, care conțin proteaze.

• Aceste peptide se vor atasa la proteine transportatoare care le vor muta la


RE pentru a interacționa cu moleculele nou sintetizate MHC clasa I.

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 4


Calea de procesare a HLA Clasa I
Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 5
PROCESAREA ANTIGENULUI
• Prelucrarea antigenului im lică degradarea antigenului intern sau extern în
ec en e peptidice scurte i asocierea peptidelor cu molecule MHC. D ă clase
distincte de molecule MHC, MHC clasa I i MHC clasa II, regleaza prezentarea
antigenelor la celulele CD8 + sau CD4 + .
• Localizarea antigenului, extracelular sau intracelular, de e mină care dintre
moleculele MHC vor lega peptida. Peptidele derivate din proteine antigenice care
sunt stocate în interiorul celulei, cum ar fi proteine virale, se leagă de molecule
MHC clasa I, în timp ce peptidele derivate din proteine antigenice care se află
ini ial în afara celulei, cum ar fi fie proteine bacteriene sau proteine mari a a a e
de haptene mici, se leaga de moleculele MHC clasa II.
CALEA DE PRELUCRARE MHC clasa I
• Proteină antigenica -> proteozom - fragment de peptidă eliberat in citosol ->
legare de proteine TAP -> transport la RE
• Lanț clasa I nou sintentizat și microglobulina -> trasnport la ER -> calnexina se
leagă la lanțul -> fragmentul de peptidă și microglobulina se leagă la lanțul -
> eliberarea unui lanț de calnexina -> complexul este transportat la aparatul Golgi
-> glicozilare în aparatul Golgi -> formarea veziculelor de secreție -> eliberare la
nivelul membranei plasmatice.
• Lanțul alfa nou sintetizat și beta-2-microglobulina a moleculei MHC clasa I sunt
sintetizate și translocate prin ribozomii la reticulului endoplasmatic (RE) si nu
interacționează numai între ele, ci și cu fragmente de peptide antigenice procesate
de proteozomi.

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 6


Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 7
TAP - TRANSPORTOR ASOCIAT CU PRELUCRARE DE ANTIGEN

• TAP este o proteină care transportă peptide mici în citosol la


RE, astfel încât acestea să poată fi legate de molecule MHC
clasa I.

• Pentru ca peptidele antigenice mici situate în citosol sa se


atașeaze la molecule de clasa I, acestea trebuie transportate
din citosol la RE de o proteina transportor, TAP, care este
specifica pentru dimensiunile peptidului și secvența de
aminoacizi.

• Prin acest mod, de legare a peptidelor mici antigenice, TAP


exclude posibilitatea ca moleculele de clasa I sa lege proteine
mari neprelucrate. Din RE, complexul peptidă antigenică
molecula clasa I trece in aparatul Golgi, unde are loc
glicozilarea înainte de exportul complexului la suprafața
celulei.
Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 8
CALNEXINA
• Calnexina este o proteină membranara integrala de transport de 88-kd a RE care
se leagă la lanțul al MHC clasa I după eliberarea din ribozom în lumenul RE astfel
încât lanțul nu va părăsi RE până când nu leagă atât o secvență peptidica scurta
și o 2 microglobulină.

• Moleculele de clasa I din RE care sunt în așteptare pentru a lega peptidele sunt
păstrate în RE prin legarea calnexinei de lanțului .

• Pentru ca moleculele de clasa I sa treaca de la RE la aparatul Golgi, calnexina


trebuie ă se decupleze de lan l . Această decuplare a calnexinei de lanțul
necesită ca atât secvența peptidică scurta și 2 microglobulina sa se lege de lanțul
. Dupa decuplarea de calnexina, complexul microglobulina-peptidă cu catenă 2
este transportat către și prin aparatul Golgi pentru glicozilare și apoi într-o
veziculă secretoare care se mișcă la exteriorul membranei plasmatice. Rezultatul
acestui proces de control și echilibru este faptul că nici o molecula MHC clasa I
libera nu este prezenta pe suprafața celulei pentru a lega antigene exogene.

• In acest mod, receptorul celulei T CD8 + se c ncen ea ă asupra celulelor care


sunt infectate în mod activ i astfel, exprima o e idă an igenică a agentului
infec i intracelular în locusul de legare a MHC clasa I.

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 9


BREFELDIN A

• Brefeldin A este un medicament care blochează specific


trecerea complexelor peptide antigenice - MHC clasa I prin
aparatul Golgi, si nici un complex peptidă antigenica-MHC
clasa I nu este exprimat pe suprafața celulei.

• Daca acest medicament este prezent, complexul MHC de


clasa I-peptidă antigenică se va acumula intracelular și nu
vor fi detectate pe suprafața celulei.

• Acest lucru va arăta că mișcarea complexelor prin aparatul


Golgi , și glicozilarea lor, sunt esențiale pentru ambalarea
complexelor în vezicule secretorii pentru exprimare la
suprafața celulei.

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 10


CALEA DE PRELUCRARE MHC clasa II
• Proteină antigenică -> endozom/lizozom -> fragment de peptidă
nou sintetizata de molecule clasa II -> transport la RE și se leaga cu
proteine lanț -> transport la aparatul Golgi -> transport la
endozomi/lizozomi -> eliberare de molecule clasa II -> moleculele
clasa II se leagă de fragmentele de peptide antigenice -> transport
la suprafața celulei.
• Spre deosebire de moleculele de clasa I, moleculele MHC de clasa II
se asociaza cu fragmente de peptide antigenice care sunt derivate
de la antigene exogene care au fost endocitate în endozomi/
lizozomi la nivelul citosolului. Moleculele nou sintetizate de clasa II
sunt transportate la RE și apoi direct la aparatul Golgi. Din Golgi,
moleculele de clasa II se misca fie in endozomi sau lizozomi, unde se
leagă de fragmente de peptide, spre deosebire de fragmentele de
peptide de legare in RE așa cum se întâmplă pentru molecule de
clasa I.
• O moleculă care ajută la reglarea transportului specific pentru
moleculele de clasa II la endozomi/lizozomi si pentru legarea
fragmentului de peptidă se numește lan invariant.
Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 11
Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 12
E

Calea de procesare a HLA Clasa II


Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 13
LANTUL INVARIANT
• Lanțul invariant direcționează mișcarea moleculelor de clasa II nou
sintetizate în aparatul Golgi și apoi in compartimentul endolitic.

• Lanțul invariant de asemenea, previne legarea peptidelor antigenice


la molecule de clasa II, cel puțin până când molecula de clasa II
ajunge in compartimentul endolitic, unde peptidele antigenice și
moleculele de clasa II se leagă împreună pentru prima dată.

• Este încă un punct de dezbatere cu privire la locatia exacta a


locusul de legare a peptidelor pe moleculele de clasa II, dar cele
mai multe date arată că legarea are loc în cadrul endozomilor sau
lizozomilor unde mediul devine din ce in ce mai acid.

• Astfel, o combinație de pH și proteaze acide în cadrul endozomilor/


lizozomilor scindează lanțul invariant din molecula de clasa II și
expune situsul de legare la peptide.

• Complexul peptidă antigenică-moleculă clasa II MHC, se mută la


suprafața celulei.

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 14


Clorochina
• Clorochina este un medicament care ridic efectiv pH-ul endozomilor și
lizozomilor, f c nd astfel mediul mult mai bazic.
• Un mediu bazic în aceste compartimente previne degradarea proteinelor în peptide
mici antigenice. Utilizarea acestui medicament mpiedic procesarea antigenului
și, în consecinț , previne producerea de peptide antigenice care se leaga de
moleculele MHC clasa II în endozomi. Acesta este un instrument experimental care
este folosit pentru a arăta că procesarea antigenului este necesară pentru a obține
un răspuns imun conditionat de MHC clasa II.
• Analiza acestor molecule prin cristalografie cu raze X arată că fiecare genă HLA
codifică regiuni ale moleculei intacte care furnizează un locus de legare pentru
secvențe peptidice scurte de antigen. Natura variabil a moleculei MHC este
localizata în primul rând la aceste locusuri de legare de peptide, care permit
gazdei s prezinte o multitudine de antigene invadatoare. Toate moleculele MHC
de pe suprafața unei celule particulare prezentatoare de antigen leagă aceeași
secvență lineară de aminoacizi din antigenul prelucrat. In acest mod, toate
complexele MHC-peptidă de pe suprafața unei APC sunt capabile de a se asocia cu
un singur receptor specific al celulelor T.
• Lungimea secvenței peptidei în asociere cu molecule MHC este importanta,
deoarece cu cat mai scurtă este lungimea peptidului antigenic, cu atât mai probabil
este ca proteinele prezente în mod normal în celula vor conține, de asemenea,
aceeași secvență de aminoacizi. Această posibilitate înseamnă că celulele imune ar
putea recunoaște proteinele proprii și sa reacționeze împotriva lor. Prin urmare,
peptidele antigenice trebuie să aibă o lungime care să asigure recunoașterea
acestora de către receptorul celulei T ca antigen. 15
Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
INTERACTIUNEA PEPTID ANTIGENIC-MHC

• Peptidele care se leag la locusurile MHC clasa I sunt, de


obicei, între 8 și 10 aminoacizi lungime, în timp ce peptidele
care se leag la MHC clasa II sunt, de obicei, între 12 și 24
aminoacizi.

• Secvența peptidică se leagă strâns la molecula MHC în mai multe


puncte, astfel că recunoașterea de către receptorul celulei T poate
avea loc înainte ca peptida sa se decupleze de molecula MHC.

• Cerința pentru ca o secvență de peptidă scurta sa se lege la


molecula MHC înseamnă că cele mai multe antigene proteice
trebuie să fie dezmembreze în peptide mai mici pentru a distruge
structura secundară și terțiară a antigenelor mari proteice. Unele
proteine antigenice, cum ar fi insulina externa, necesită dezintegrare
limitată pentru a expune epitopul antigenic necesar legarii la
molecula MHC, în timp ce altele, cum ar fi fibrinogenul extern, nu
necesita dezmembrare.

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 16


Procesarea si prezentarea antigenului MHC clasa II
Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 17
Procesarea si prezentarea antigenului MHC clasa I

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 18


PREZENTAREA ANTIGENULUI
PREZENTAREA ANTIGENULUI LA CELULELE T
• Prezentarea antigenului este, strict vorbind, activarea celulelor T, prin
intermediul receptorilor de celule T, care recunosc specific peptide
antigenice în asociere fie cu MHC clasa I sau molecule MHC clasa II pe
afa a celulelor prezentatoare de antigen (APC).
• Este demn de remarcat faptul că celulele B sunt capabile sa recunoasca i
sa lege anumite antigene fă ă e ic ii din partea MHC din cauza
receptorilor lor antigenici de afa ă cel la ă de im n gl b lină sau
anticorp.

• Celula T este celula ima ă care ă nde la prezentarea antigenului.


Celulele T recunosc antigenul doar în contextul moleculelor MHC
adecvate. Prin urmare self MHC este necesar pentru prezentarea
an igenică efec i ă a celulelor T, care sunt activate pentru a oferi ajutor
celulelor T sau pentru a deveni citotoxice.

• Celulele T CD8+, de obicei, citotoxice, recunosc antigenul numai în


asociere cu moleculele de clasa I MHC. Celule T CD4+, de obicei celulele
T-helper, sunt limitate la ec n a e ea antigenului numai în asociere cu
molecule MHC clasa II.
Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 19
RECUNOASTEREA ASOCIATA A PEPTIDULUI
ANTIGENIC SI MHC
• D ă teorii pot explica ce in a ca un antigen dependent de celule T trebuie prezentat
îm e nă cu antigene MHC pentru a genera un ă n imun eficient.
• Conform teoriei dublei ec n a e i, o celula T poate purta două tipuri distincte de
receptori, un receptor de legare la peptide antigenice și celălalt pentru legarea de molecule
MHC.
• Cealaltă teorie, cea a ec n a e ii asociate, impune ca celula T sa prezinte un receptor
capabil sa recunoasca atât peptide antigenice cat și molecule MHC.
• Cele două teorii de recunoaștere au fost testate. Celule T rezultă din fuziunea unei celule T
parentală cu un antigen definit (A) și specificități MHC (k) cu o celulă T care poartă antigen
diferit (B) și specificități MHC (1). Teoria recunoașterii asociate susține că un astfel de hibrid
de celule T va răspunde si va prolifera ca răspuns la specificitățile antigen-MHC a celulei
originale parentale (Ak sau B1), dar nu A1 sau Bk.
• Dacă pe de altă parte, dubla recunoaștere a moleculei de antigen și MHC de două tipuri
distincte de receptori de pe celulele T este eficace, o astfel de celulă hibridă T ar trebui să
răspundă la toate cele patru specificități antigen-MHC: Ak, B1, A1, și Bk, datorită asociație
independente de antigen de celule T și receptori MHC. Astfel de răspunsuri nu au fost gasite
când au fost testate hibrizi de celule T. Toate dovezile experimentale au sprijinit până acum
teoria recunoaștere asociate de antigen și MHC de catre celulele T. Acum stim ca un receptor
al celulelor T singur recunoaște atât MHC și cat specificități antigenice. Mai recent, cunoștințe
detaliate despre structura moleculei MHC și propria sa capacitate de a lega antigenul
peptidic, a rafinat înțelegerea noastră despre recunoașterea antigenului celular de catre
celula T. Interpretarea mai e ac ă a modului de legare a receptorul celulei T (TCR) la
antigen i la moleculele MHC clasa I în cazul celulelor T CD8+ i clasa II, în cazul celulelor T
CD4+, este descrisa in continuare. TCR se c lea ă cu complexul peptida an igenică-MHC,
celule T CD4+ se leaga de o regiune c n e a ă a moleculei MHC clasa II, i moleculele CD8+
se lega la o regiune c n e a ă a MHC clasa I.
Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 20
Recunoastere
Recunoastere dubla
NU
DA
asociata

A.B=Specificitate antigen receptor

K.I=Specificitate MHC receptor

Recunoasterea asociata versus recunoasterea antigenica duala de catre celulele T

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 21


Recunosterea antigenului de catre celulele T
Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 22
SUPERANTIGENE
• Superantigenele sunt anumite glicoproteine virale și bacteriene care se leaga
la TCR și antigene MHC clasa II în afara locusului convențional de legare pentru
peptide antigenice, ceea ce duce la activarea nespecifică a mai multor clone
de celule T.

• În timp ce un singur antigen sau peptidă poate fi recunoscut de către sau este
imunogen pentru un număr mic de clone de celule T, o categorie aparte de
antigene, cunoscut sub numele de superantigene, au capacitatea de a stimula
mai multe clone de celule T.

• Superantigenele, care au fost identificate până în prezent ca glicoproteine


virale și bacteriene, sunt super-stimulatori de celule T, deoarece acestea sunt
capabile să se lege la un număr mare de receptori de celule T prin secvențele
V precum și la moleculele MHC clasa II intr-un alt locus de legare.

• Legarea superantigenelor la regiuni relativ nonpolimofice ale molecule MHC și


TCR promovează adeziunea celulelor T la celule prezentatoare de antigen,
indiferent de specificitate TCR. Astfel de interactiune a TCR cu moleculele MHC
conduce la activarea multor clone de celule T, în special celule CD4+.

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 23


Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 24
CELULELE PREZENTATOARE DE ANTIGEN

• Macrofage, celule dendritice, celule B, și practic orice alt tip


de celule capabile să exprime moleculele MHC clasa II poate
funcționa ca celulele prezentatoare de antigen (APC).
Amintiti-va ca celulele T helper CD4+ pot recunoască și să
răspundă la antigen în contextul MHC clasa II.

• Macrofagele sunt celule fagocitare ale liniei monocitare


prezente în țesuturi și sunt deosebit de bine echipate pentru
prezentarea eficace a antigenului. Ele exprimă, în general,
moleculele MHC clasa II și, împreună cu proprietățile lor
fagocitare sunt extrem de eficiente în acapararea materialelor
macromoleculare sau a particulelor, le digera, si sunt
prelucrate cu ajutorul unui sistem lizozomal la peptide
antigenice, și le exprimă pe suprafata celulelor pentru
recunoașterea de către limfocitele T .

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 25


CELULE PREZENTATOARE DE ANTIGEN
APC PREZENTE IN
Macrofage Celule T via antigene MHC
Celule dendritice Celule T via entigene MHC
Celule B Celule T via captarea antigenului de catre
anticorpii de suprafata si antigenele MHC

Celule T helper activate Celule T via entigene MHC

Celulele dendritice, denumite astfel pentru morfologia lor extrem de ramificata,


se gasesc in multe organe prin tot corpul, sunt derivate din maduva osoasa și,
de obicei, exprima un nivel ridicat de antigen MHC clasa II. Celulele dendritice
sunt activ motile si pot recircula între fluxul sanguin și țesuturi. Spre deosebire
de macrofage, celule dendritice au o capacitate limitată pentru procesarea
antigenului și pot prezenta antigene prelucrate și eliberat de la alte celule
anterior. În acest fel, ele sunt considerate APC-uri importante. Celulele
Langerhans sunt un exemplu de celule dendritice care sunt localizate la nivelul
pielii.

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 26


• Datorită potențialului mare de legare a antigenului, celulele B
sunt unic înzestrate cu capacitatea de a concentra cantitati
scăzute de antigen pe suprafața lor, sa realizeze endocitoză,
sa prelucreaze, și sa prezinte peptidele antigenice în
asociere cu antigene MHC pe suprafața lor. In acest mod,
celulele B devin celule prezentatoare de antigen eficiente.

• Deși nu sunt considerate APC clasice, celulele T helper merită


menționate pentru capacitatea lor de a acționa ca atare în
anumite condiții de activare a lor. La om si alte specii de
mamifere, cu excepția soarecilor, celulele T activate exprima
moleculele MHC clasa II și, de asemenea, regleaza MHC
clasa I.

• Astfel de evenimente de activare pot servi pentru a recruta


ajutor suplimentar de celule T CD4+, de celule B, precum și
de a oferi ajutor eficient celulei citotoxice T CD8+.

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 27


Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 28
REZUMATUL 1
• Răspunsuri imune adaptive cer ca celule specifice T, inițial prezente în frecvență
joasă, să identifice și sa se lege la un număr relativ mic de peptide specifice legate de
complexul MHC (pMHC) gasit pe celulele prezentatoare de antigen (APC).
• Prezentarea antigenului este procesul în care fragmente proteolitice de antigene sunt
încărcate în molecule MHC (pMHC) și prezentate pe suprafața celulei. APC prezinta
pMHC ducând la activarea și reactivarea celulelor T. In general, celulele care prezintă
molecule pMHC clasa II sunt cunoscute ca celule APC profesionale, iar acestea sunt
celule dendritice, macrofage în primul rând, și celulele B.
• Fragmente proteolitice ale proteinelor exogene, cele care au originea în afara celulei,
cum ar fi bacteriile și proteinele găsite în țesuturile și fluidele extracelulare, sunt
încărcate în molecule MHC clasa II. Fragmente proteolitice ale proteinelor provenite
din interiorul citoplasmei celulei, cum ar fi proteine virale, sunt încărcate în molecule
MHC clasa I.
• Celule dendritice imature capteaza microbi, celulele infectate, celule moarte, sau
molecule acestora, fie prin fagocitoza mediată de receptor sau prin macropinocitoza.
• Prin aplicarea de selecție pozitive și negative ale timocitelor, sistemul imunitar adaptiv
este asigurat de o populație de celule T naive care au TCR-uri care pot răspunde la
peptide nonself prezentate de molecule MHC self. Celulele-T autoreactive sunt
eliminate.
• Celulele naive T CD4 activate prin sinapsa imunologica încep să-și exprime o
varietate de citokine și receptori pentru citokine la suprafață celulară.

29
Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu
REZUMATUL 2
• Răspunsurile imune umorale sunt cele care implică acțiunile imunoglobulinelor,
anticorpilor, sau complementului. Numai celulele B și forma lor complet diferențiată,
celulele plasmatice, sintetizeaza imunoglobuline. Celulele mature B, care coexprima
IgD și IgM, sunt gata activate.
• Celulele T și B cresc în număr ca răspuns la stimuli antigenici pentru a produce celule
T și B mature, activate.
• Reacțiile de hipersensibilitate de tip intârziată (DTH) sunt localizate în zona imediat
înconjurătoare locului injecției antigenului.
• Reacția se caracterizează prin indurație localizată (umflare), poate duce la necroză
localizata și ulcerație, și este urmată de o scădere a induratiei și/sau vindecarea
leziunii.
• Eozinofilele și celulelor NK recunosc alterarea în porțiunea Fc a anticorpului legat.
Aceste celule ucid celulele marcate de anticorpi printr-un proces cunoscut sub numele
de citotoxicitate mediată celular dependentă de anticorpi (ADCC).
• Mastocitele și bazofilele conține granule citoplasmatice compuse dintr-o varietate de
mediatori chimici (histamina, serotonina, factorului plachetar activator) implicate în
generarea de inflamație.
• Sistemul imunitar adaptiv al mamei oferă protecție pasivă la făt. Aceasta se
realizează prin transferul pasiv al IgG prin placentă.
• Celule epiteliale specializate din glandele salivare și lacrimale, ale tractului respirator,
intestinului subțire, și din tesutului de transport mamar pentru IgA (IgA fie, sau lgA2)
folosesc un receptor specializat care este proteolizat si scurtat transformându-se in
componentă secretorie.

Curs 8 - Imunologie - Prof. Ileana Constantinescu 30


Curs 9: Receptori de celule T: structura
i f c ii în activarea celulelor T

Structura anatomic a receptorilor celulelor T


(TCR)
Superantigene
Molecule CD3 ca componente a complexului
TCR
Semnal + componentele de transductie ale
complexului CD3-TCR
CD4 și CD8 co-receptori
Activarea celulelor T
Celulele T și citokine
Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 1
Ca și celulele B care sinteti ea imunoglobuline (Ig) cu specificitate
pentru antigene, celulele T exprima receptori (receptorii celulelor T,
TCR-uri) care se leag specific la peptide antigenice. Fiecare celula
matura T exprim aproximativ 30.000 de TCR-uri. Deși ambele
celulele B care sintetizeaza Ig și TCR-uri poate recunoaște și se
leag la antigene, exist mai multe caracteristici importante care
disting TCR de imunoglobulinele Ig.

În primul rând, TCR este o molecula integral membranara celular


și nu este un produs de secreție ca anumite Ig-uri. În al doilea rând,
IgG este bivalent si se leaga de antigene solubile; TCR este
monovalent și poate recunoaște și lega peptide antigenice când
aceste peptide sunt încorporate în canelura MHC clasa I sau clasa II
și complexele antigen-MHC prezentate de c tre o celul
prezentatoare de antigen (APC).

Complexul TCR are dou molecule distincte: TCR care leag


antigenul-MHC, și moleculele CD3, care funcționea ca si
componente pentru transducția de semnal. Este nevoie de
exprimarea atât a CD3 și cat si a TCR pentru activarea celulelor
T și generarea de celule T efectoare.

Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 2


STRUCTURA ANATOMICA A RECEPTORILOR CELULELOR T (TCR)
TCR este un heterodimer conținând lanțuri sau lanțuri .
Cele mai multe celule T periferice ale organelor limfoide
secundare, cum ar fi ganglionilor limfatici și splin , exprima
lanțuri TCR . Situsul de legare a antigenului la TCR este codificat
de segmentele genetice VDJ recombinate ale , și VJ ale , .

Regiunile moleculei TCR care formea suprafața


complementar cu antigenul sunt denumite regiuni de
determinare complementare, sau CDR.

Astfel, cele trei CDR-uri ale TCR, CDR1, CDR2 și CDR3, formea
situsul de legare cu antigenului.

CDR3 este în centru, afișea cel mai mare diversitate, și


interacționea direct cu antigenele, în timp ce CDR1 și CDR2 sunt
la periferie și interacționeaza cu spirala a moleculelei MHC.

Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 3


Structuri ale receptorului celulei T - CD3 (TCR-CD3) exprimat pe suprafața celular a celulelor T , . Lanțurile ,
ale TCR formea situsul de legare peptide antigenice, n timp ce complexul CD3 functionea a drept componenta
a semnalului de transductie. Leg turile disulfurice sunt pre ente ntre lanțuri si ale TCR și ntre dou lanțuri
CD3.

Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 4


Diversitatea TCR este generata de rearanjarea genelor. Pentru la ile TCR i CDR-urile sunt
produsele finale ale rearanjarii VJ, iar pentru i CDR-urile sunt generate prin recombinarea
segmentelor VDJ.

În procesul de rearanjare a genelor, completarile de nucleotide la fiecare jonc i ne a fiecăr i


segment cresc diversitatea TCR i extinde repertoriul TCR. Adaosul de nucleotide este catalizat de
enzima deoxinucleotidiltransferaza e mi ală (TdT) i nu necesi ă ma ri ă de ADN.

Astfel, aceste nucleotide sunt denumite nucleotide N-regiune (nucleotide non- abl ). Oda ă
rearanjata, sec en a de codificare a fiecărei TCR rămâne neschimbata i nu afi ea ă hipermutatii
somatice ca la imunoglobulinele derivate din celulele B.

La nivelul s prafe ei celulare a celulei T, TCR-uri sunt exprimate ca heterodimeri fie de sau .
Nu au fost descoperite alte combina ii sau un singur lan TCR. Toate cele patru lan ri TCR sunt
molecule ale membranei celulare integrale care afi ea ă un domeniu extracelular, un domeniu
transmembranar, i o coadă ci oplasma ică sc r ă. Domeniile extracelulare constau in regiuni
variabile, regiuni constante, i balamale.

Cele trei CDR-uri se gasesc pe regiunea ariabilă. CDR3 afi ea ă cea mai mare diversitate genera ă
de îmbinarea segmentelor D i J i nucleotide N-regiune la fiecare in ersec ie. În contrast, CDR1 i
CDR2 sunt codificate de genele V i V
CDR3 formea ă centrul situsului de legare a antigenului, în timp ce CDR1 i CDR2 formea ă periferia
situsului de legare a antigenului i prezinta mai p ina diversitate. Când un TCR se leaga de
complexele antigen-MHC de pe o APC, CDR3 se leaga direct de peptida an igenică, i CDR1 i CDR2
iau contact ce spiralele ale celor do ă domenii MHC exterioare. S-a sugerat că numerele limitate
ale segmentelor genice V genereaza diversitatea necesara pentru rec noa erea moleculelor MHC
i marea diversitate intalnita la regiunile jonc ionale, si asigurara rec noa erea majoritatii
peptidelor antigenice.
Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 5
Structura exterioara care arat secțiunea transversal ori ontal a TCR CDR1,
CDR2 și CDR3 c nd TCR se leag la o peptid antigenic n canelura MHC I sau
MHC II. CDR3 care are o diversitate mai mare se leag la peptida antigenic , n
timp ce CDR1 și CDR2 leag la spiralele ale celor dou domenii MHC
exterioare.

Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 6


SUPERANTIGENE
Superantigenele sunt o clas unic de antigene bacteriene și
virusuri, care au capacitatea de a se lega la complexul TCR-
MHC într-o manier mai puțin stricta și activeaza un mare
num r de celule T, care conduce la diferite boli severe cum
sunt toxiinfecția alimentar și sindrom de șoc toxic.

Deși cele mai multe peptide antigenice sunt prezentate TCR


prin inserarea între dou spirale ale moleculelor MHC,
superantigenele se leaga de suprafețele laterale ale MHC I
sau MHC II.

Mai mult, acestea se leag direct la porțiunea TCR codificata


de genele V care nu fac parte din locusurile de legare a
antigenului (CDR3). Este important de remarcat faptul c
legarea superantigenelor la TCR este independent de
lanțul și de segmentele DJ ale lanțurilor V , segmentul care
codific CDR3.

Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 7


Activarea celulelor T helper de superantigen.
Sus: Celula T helper este activata prin prezentarea antigenului procesat în asociere cu proteine MHC clasa II la por i nea specifica antigenului de pe
receptori celulelor T. Re ine i că superantigen nu este implicat i că doar unul sau un n măr mic de celule helper T specifice pentru antigenul sunt
activate.
Jos: Celula T helper este activata prin legarea superantigenului la por i nea V a receptorului celulelor T în afara locului să specific de antigen fără
a fi prelucrate de că re celula prezentatoare de antigen. Pentru că ocole e locusul de antigen specific, superantigenele pot activa mai multe celule
T helper. 8
Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Toate cele cinci lanțuri ale moleculelor CD3 conțin
o regiune conser at în coada citoplasmatica care
are rol în transducția semnalului.

Domeniul conservat este denumit receptor imun pe


baz de tirozin sablon de activare (ITAM) și
conține o pereche de reziduuri de tiro in și leucina.
Reziduurile de tirozina sunt substraturi pentru
proteinele tirozin-kinazelor în timpul activ rii celulelor
T. Lanțuri CD3 , , au doar un ITAM în coada lor
citoplasmatica, în timp ce și au trei copii ale ITAM.

Fosforilarea, acestor regiuni duce la recrutarea de mai


multe ZAP-70 la complexele TCR-CD3 si la activarea
ZAP-70.

Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 9


CORECEPTORI CD4 SI CD8
De i TCR-CD3 este direct responsabil de legarea la complexul antigen-MHC si livrarea de semnale în
celule, legarea op imă i activarea celulelor T necesi ă co-receptori i molecule de s prafa ă cel lară.
CD4 i CD8 sunt co-receptori impor an i pentru legarea TCR la MHC I i MHC II, precum i pentru
activarea celulelor T. Atât CD4 i CD8 sunt asociate cu proteina tirozin-kina ă.
Prin procesul de selec ie po i i ă, celulele T maturate în timus sunt selectate în f nc ie de capacitatea
TCR de a se lega la moleculele MHC I i II.Capacitatea de a lega MHC I sau II este dic a ă de CD8 i CD4.
Astfel, CD4 se leagă la domeniul invariabil a MHC II, în timp ce CD8 se leagă la domeniul invariabil a
MHC I. Din acest motiv, moleculele CD4 i CD8 sunt numite co-receptorii TCR.
CD4 i CD8 sunt membri ai superfamiliei de imunoglobuline. Molecula de CD4 con ine patru domenii
de tip im noglob lină (D1-D4); primele do ă domenii sunt separate de D3 i de D4 de o regiune
balama. CD4 este e prima ă ca o singur lan proteic de membrană. În contrast, CD8 este e prima ă ca
heterodimeri sau ca homodimeri. Mai mult decât atât, por i nea e racel lară a moleculelor
CD8 are un singur domeniu de tip im noglob lină. Cozile citoplasmatice ale ambelor CD4 i CD8 sunt
asociate cu lck.
Când TCR-CD3 a unei celule T CD4+ leaga molecule MHC II pe APC, domeniul D1 a moleculelor CD4 se
leaga simultan la domeniul al MHC II În mod similar, por i nea a moleculelor CD8 se leagă la
domeniul MHC I atunci când celulele T CD8+ recunosc antigenul prezentat de APC. Legarea CD4 la
MHC II i CD8 la MHC I s abili ea ă in erac i nea celula T-APC i facili ea ă activarea celulelor T.
Activarea celulelor T este media ă de o pro eină asocia ă receptorului tirozin-kinaza, tck, care este
asociat cu cozile citoplasmatice ale moleculelor CD4 i CD8.
În plus fa ă de co-receptorii CD4 i CD8, e is ă i alte molecule accesorii exprimate pe celulele T i APC
care par icipă la activarea celulelor T. Moleculele accesorii actioneaza ca perechi ligand-receptor care
participa adeziunea cel lă-cel lă i ransd c ia semnalului.

10
Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
ACTIVAREA CELULELOR T
Pentru a realiza f nc ii efectoare, cum ar fi activitatea celulelor T helper CD4 sau
CD8 citotoxice, celulele T trebuie să fie activate. Activarea celulelor T este i i ia ă
prin agregarea complexelor TCR-CD3 cauzata de legarea antigenului.
Aceasta agregare activeaza o fosfataza proteica de pe s prafa a cel lară (CD45), o
serie de proteine tirozin-kinaze asociate receptorului, i protein-kinaza C (PKC).
Aceste evenimente intracelulare activeaza ulterior o serie de factori de transcriere
care se transloca la nivelul nucleului i ini ia ă ranscrip ia citokinelor i
receptorilor pentru citokine.
Celulele mature T, atunci când părăsesc timusul, rămân inactive în faza G0 a ciclului
celular. Aceste celule T, care nu au confruntat încă niciun antigen s răin sunt celule
T naive. Celulele T naive, atunci când recunosc un complex antigen-MHC pe o APC,
se va fi activa, si va ini ia un răsp ns primar.
Ca o consecin ă a răsp ns l i primar, celule T efectoare sau celule T activate i cu
memorie sunt generate. Celulele T activate au o ia ă sc r ă i vor muri prin
apoptoza la 2-3 zile d pă răsp ns l primar. Dimpo ri ă, celulele cu memorie au o
d ra ă de ia ă mai l ngă (luni sau ani) i răsp nd viguros la contactul cu acela i
antigen intr-o infectie ulterioara, raspuns secundar. Când un n măr suficient de
molecule TCR-CD3 se angajeaza cu complexe antigenice MHC, are loc agregarea
complexelor TCR-CD3 la nivelul s prafe ei cel lară i rezulta in recrutarea de co-
receptorilor suplimentari, cum ar fi CD4 sau CD8, i de molecule accesorii CD45 la
receptori. Se es imea ă că agregarea a aproximativ 100 molecule TCR-CD3 este
s ficien ă pentru a activarea ini iala a celulelor.

Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 11


Activarea celulelor T.
Stânga: O cel lă prezentatoare de antigen (APC) pre in ă antigen prelucrat în asociere cu o pro eină MHC clasa II. Antigenul
este recunoscut de receptorul celulelor T (TCR) specific pentru acel antigen, iar celula T helper este activate pentru a
produce interleukina-2 (IL-2). IL-2 se leagă de receptorul de pe celula T helper i o ac i ea ă în continuare. Re ine i că
proteina CD4 pe celula T helper se leagă de proteina MHC clasa II de pe APC, care s abili ea ă in erac i nea dintre cele do ă
celule, i că B7 de pe APC trebuie sa interactioneze cu CD28 de pe celulei T helper pentru activarea comple ă a celulelor T
helper.
Dreapta: O cel lă infec a ă cu un virusul pre in ă un antigen viral în asociere cu clasa I de proteine MHC. Antigenul viral este
recunoscut de TCR specific pentru acest antigen i, în combina ie cu IL-2 prod să de celula T helper, este activate celula T
citotoxica pentru a ucide celula infec a ă cu virusul. Proteina CD8 de pe celula T citotoxica se leagă de proteina MHC clasa I
de pe celula infec a ă viral, si s abili ea ă in erac i nea dintre cele do ă celule. Re ine i că proteina MHC clasa II este
formata din do ă polipeptide, ambele fiind codificate de gene din locusul HLA. Proteina clasa I, în contrast, este format
dintr-o polipep idă codifica ă de locusul HLA i -microglob lina MG care este codifica ă în al ă parte.
12
Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Citokine produse de celulele T activate

Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 13


Celulele T cu memorie
Celulele T cu memorie ( i B), cum s gerea ă i numele, confera
sistemului imun capacitatea de a ă de rapid i viguros timp de
m l i ani d ă expunerea i i ială la un microb sau alte materiale
ăi e.
Acest tip de răsp ns la un antigen specific se da orea ă mai multor
caracteristici:
(1)mai multe celule de memorie sunt produse, astfel încât
ă l secundar este mai mare decât ă l primar, în care
foarte i e celule ă d;
(2) celule de memorie ăie c de mai m l i ani sau au capacitatea
de a se reproduce;
(3) celule de memorie sunt activate de ca i ă i mai mici de
antigen i ece i ă mai i a co-stimulare decat celulele naive,
celule T neactivate;
(4)celule de memorie activate produc cantitati mai mari de
interleukine decat celulele T naive atunci cand acestea sunt
activate primele.
Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 14
Caracteristicile celulelor T

Celulele T repre in ă 65-80% din fondul de recirculare de limfocite


mici. În cadrul ganglionilor limfatici, acestea sunt situate în regiunea
in erioară, subcorticala, nu în centrele germinale. Celule B
alcă iesc cea mai mare parte din restul de limfocite mici i se
găsesc în principal în centrele germinale ale ganglionilor limfatici.
Durata de ia ă a celulelor T este lunga: de luni sau ani. Ele pot fi
stimulate să se divida când sunt expuse la anumiti mitogeni, de
exemplu, fitohemaglutinina sau concanavalina A (endo o ină, o
lipopoli aharidă de pe suprafata bacteriilor gram negative, este un
mitogen pentru celulele B, nu si pentru celulelor T). Cele mai multe
celule T umane au receptori pentru eritrocitele de oaie pe s prafa a
lor i pot forma "rozete" cu ele; aceasta constatare ser e e ca un
mijloc de identificare a celulelor T într-o pop la ie mi ă de celule.

F c iile efectorii ale celulelor T


E is ă do ă componente importante ale apărare ale gazdei mediate
de celulele T: hipersensibilitate întârziata i citotoxicitatea.

Curs 9 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 15


C rs 10: Im nitatea moral

Mecanismele prin care anticorpii asigura imunitatea


Opsonizarea
R ile primare și secundare mediate de anticorpi
Antigene independente și dependente de celula T
Teorii despre formarea anticorpilor antigen-specific
Formarea anticorpilor antigen-specifici T-dependenti
Molecule de interacțiune celule T-celule B importante
pentru producerea de anticorpi dependenti de celulele T
Tipuri de citokine și producția de anticorpi izotip

Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 1


MECANISME PRIN CARE ANTICORPII ASIGURA
IMUNITATEA

Neutralizarea antigenului
Fagocitoza media de receptorul Fc
Li a media de complemen

Exista trei mecanisme principale prin care anticorpii c fe


imunitate. În primul rând, anticorpii se pot lega la antigene
solubile sau asociate celulei si previn inducerea de efecte
d n oare.
De exemplu, HIV e im un m de antigene care im lea
producerea de anticorpi specifici. Anticorpii produși sunt apoi
capabili se lege la antigenele de suprafaț cel la , prezente pe
un virus intact, care a stimulat inițial producerea lor. Unele dintre
aceste antigene asociate HIV sunt importante pentru ca virusul sa
intre într-o cel l ga d T CD4+. Legarea unui anticorp specific de
aceste antigene va neutraliza capacitatea virusului de a intra in
celula T.

Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 2


OPSONIZAREA

Opsonizarea este procesul de acoperire a antigenului cu


un anticorp specific pentru favorizarea fagocitozei
antigenului.

În al doilea rând, anticorpii se pot lega la antigene


solubile și asociate celulei și, ulterior, se leaga de celulele
fagocitare prin porțiunea Fc a anticorpului la receptorul
Fc exprimat pe celulele fagocitare.
In acest mod, anticorpul acopera antigenul si li ea
antigenului la celulele fagocitare, favorizand fagocitoza și
distrugerea defi i i a antigenului de c e aceste celule.
În al treilea rând, anticorpii se pot lega la antigene
asociate celulei și activeaza proteine ale complementului
care formeaza pori in celula si distrug celula prin li .

Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 3


R sp ns rile primare și secundare mediate de
anticorpi

RASPUNS PRIMAR RASPUNS SECUNDAR


R l la ima R l la a d a
expunere la antigen expunere la antigen
Decalajul în ul IgM R imedia IgM
Anticorpi cu afinitate
c a Anticorpi cu afinitate ridicata
Expunerea la antigen pentru prima dată induce un răspuns imun care poate fi măsurată în
ser după o perioadă de latență de aproximativ 6 - 12 de zile. Anticorpii izotip produsi, în
timpul răspunsului primar, sunt în mare parte IgM. Nivelul de anticorpi produsi scade la
scurt timp după ce au fost obținute nivelurile de vârf, și incepe generarea de celule B cu
memorie.
În contrast, expunerea la același antigen a doua oară induce un răspuns imun care poate fi
măsurată în ser în câteva zile de expunere la antigen. Anticorpii izotip produsi sunt în
primul rând IgG, nivelul de anticorpi în serul persistă săptămâni sau luni de la expunerea la
antigen, și afinitatea anticorpului pentru antigenul este mult crescuta.

Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 4


Procesul de formare a anticorpilor este un fenomen
complex și complicat. Celula B este celula responsabila
pentru producerea de anticorpi. Cu toate acestea,
producerea de anticorpi de către celulele B poate avea loc
fie într-o celulă T-independenta sau într-o celulă T-
dependenta, în funcție de natura antigenului care provoca
răspunsul. Clasificarea acestor antigene depinde de
capacitatea dacă răspuns bazat pe anticorpi poate sau nu
poate fi generat într-o ga dă cu deficit de timus.

Deoarece timusul este responsabil pentru generarea


tuturor celulelor T mature, care genereaza răspunsuri
imune în organism, un antigen care generea ă un răspuns
imun la o ga dă la care lipsește timusul este clasificat ca un
antigen de celulă T independent, spre deosebire de un
antigen care este celulă T-dependent și necesită pre ența
unui timusului pentru a genera un răspuns cu anticorpi.

Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 5


ANTIGENE INDEPENDENTE SI DEPENDENTE DE
CELULELE T

Antigenele independente de celulele T sunt


antigenele care activea ă celulele B într-un
mod policlonal în absența celulelor T-helper
CD4 +.
Antigene dependente de celulele T sunt
antigene care activea ă celulele B numai în
pre ența limfocitelor T-helper CD4 +.

Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 6


Raspunsul primar si secundar mediat de anticorpi

Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 7


Antigenele independente de celulele T activea ă celulele B într-un mod policlonal. Activea ă
multe celule B diferite, indiferent de specificitatea epitopilor și nu activea ă neapărat celulele
B prin interacțiunea cu receptorul de imunoglobulină. In acest mod, antigenele independente
de celulele T induc productia de anticorpi de catre celulele B. Anticorpii se vor lega la multi
determinanți antigenici diferiți, chiar și la cei care celula B nu a fost expusa.
Antigenele independente de celulele T include lipopolizaharide ale bacteriilor Gram-negative
și alte antigene, în care un epitop imunodominant este repetat de multe ori, cum ar fi
proteinele polimerice. Antigenele independente de celulele T induc în principal producerea
IgM și nu stimuleaza producerea de celule B cu memorie.
Un răspuns al celulelor B la concentrații scă ute de antigene dependente de celulele T
necesită pre ența limfocitelor T-helper CD4 +. In acest mod, fie o haptenă sau un anumit
epitop al unei proteine antigen solubile este recunoscut de situsul de legare a antigenului al
moleculei de imunoglobulină de pe suprafața celulară a unei celule B. Celulele B sunt
selectate în mod specific de antigen. Pentru ca celula B selectată sa produca anticorpi, o
celulă T trebuie sa recunoasca un epitop unic, fie proteina antigen solubilă sau proteina de
transport atașat la haptena, ambele trebuind supuse mai întâi unei degradari excesive.
Acest proces de degradare are loc numai după ce antigenele intra în celula B prin endocitoza
mediată celular. Odată intrat interiorul celulei B, antigenul este procesat și reexprimat pe
suprafața celulei B în asociere cu produsele genelor MHC clasa II. Recunoașterea selectivă a
diferiți epitopi de pe același imunogen de catre limfocitele T și B forțea ă aceste două
limfocite diferite sa interacțione e fizic una cu cealalta pentru a se activa reciproc si pentru a
induce expansiunea clonală: celule unice T și B, antigen specifice vor prolifera pentru a
produce clone proprii, si vor produce același tip de citokine și anticorpi.
Antigenele dependente de celulele T induc răsp ns ri primare și stimuleaza proliferarea de
celule B cu memorie care conduc la producerea de anticorpi IgM, IgG, IgA, și IgE. Mai
important, aceste clase diferite de anticorpi se leagă numai la antigenul specific initial, legat
la molecula de imunoglobulină exprimate pe suprafața celulară a celulelor B producătoare de
anticorpi.

Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 8


TEORII DESPRE FORMAREA ANTICORPILOR
ANTIGEN-specifici
Teorii anterioare infirmate.
Teoria selec i : cel l B exprim mai multe
imunoglobuline specifice.
Teoria instructiv : antigenul modeleaza molecule
de imunoglobuline specifice.
Teorii actuale acceptate.
Teoria selecției clonale: diversitatea
imunoglobulinic este generat înainte ca
antigenul s intre în sistem.
Teoria rețelei: implic interacțiuni intre anticorpii
idiotip-anti-idiotip.

Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 9


Înainte de a discuta in detaliu mecanismul prin care celulele B devin activate si
produc anticorpi antigen specifici împotriva unui antigen dependent de celulele T,
trebuie sa înțelegem diferitele teorii care au fost propuse pentru explicarea
modului de formarea a anticorpilor.
Teoria selecti ă a propus ca un antigen, combinat cu una din moleculele de pe
suprafața celulelor imune, stimulea ă generarea și eliberarea unei molecule
specifice, mai mult decât altele. Această teorie a devenit invalida, atunci când s-a
demonstrat că fiecare celulă ar fi trebui sa exprime un număr mare de molecule
diferite pentru a recunoaște un număr mare de diferite structuri antigenice
naturale și sintetice.
În contrast, teoria instructiva propus ca un antigen acționea a ca un șablon pentru
crearea unui anticorp nespecific pe suprafața celulei, pentru a se plia în jurul
antigenul si pentru a produce un anticorp specific împotriva acelui antigen.
Această teorie a fost contestată atunci când a fost stabilit ca specificitate
anticorpilor constă în secvența primară de aminoacizi a moleculei proteice de
anticorp.
Teoria cea mai acceptată până în prezent este cunoscuta sub numele de teoria
selec iei clonale.
Această teorie propune ca diversitatea receptorilor de antigen este generata
înainte ca antigenul sa intre în organism și că rolul antigenului este de a stimula
selectiv receptorii specifici de pe o clona specifica de celule pentru a stimula
aceste celule să prolifereze și să producă anticorpi specifici împotriva antigenului.
Această teorie presupune că ansamblul anticorpilor secretati de celulele clonale
vor avea situsuri de legare ale antigenului identice cu receptorii de anticorpi pe
suprafața clonei originale. Astfel, anticorpii produsi impotriva unui singur antigen
sunt rezultatul selecției, activarii și expansiunii celulelor care e primă o
specificitate restricționata de receptori pentru antigen.
Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 10
Selecția clonală poate fi indusă printr-un mecanism care nu implică
antigenul extern dar implică un proces de interacțiuni anticorpi-idiotip -
anti-idiotip.
Acest mecanism de producere a anticorpilor este cunoscut sub numele de
teoria re elei. Această teorie propune că fiecare moleculă de
imunoglobulină e primă propriul set unic de determinanți în cadrul
domeniului variabil, fiecare este numit un idiotop. Împreună, toti idiotopii
individuali formea ă idiotipul anticorpului.
Idiotipul este recunoscut ca nonself de către moleculele de
imunoglobulină exprimate pe alte celule, iar acești anticorpi sunt
cunoscuti ca molecule de anticorp anti-idiotip.
Idiotopii anticorpilor anti-idiotip sunt, la rândul lor, recunoscuti de alte
molecule de imunoglobulină exprimate pe alte celule: astfel, se formeaza
o rețea de celule care interacționea ă. In acest mod, interacțiunea idiotip-
anti-idiotip limitea ă expansiunea clonală a celulelor B și, prin urmare,
păstrea ă aceste celule într-o stare de echilibru. Deoarece idiotopul imită
imaginea unui antigen străin extern, interacțiunea idiotip-anti-idiotip
poate fi intrerupta prin intrarea unui antigen extern în sistem.
Antigenul specific sparge starea de echilibru stabilită prin interacțiunile
idiotip-anti-idiotip și induce un set specific de celule B pentru proliferare
clonală.

Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 11


formarea ANTICORPILOR ANTIGEN-SPECIFICI
DEPENDENTI DE CELULELE T
Aceasta este producerea de anticorpi împotriva unui antigen
specific de o anumită celulă B și numai în pre ența celulelor T care
recunosc o formă prelucrată a antigenului.
Teoria selecție clonale a pus bazele studiilor care au stabilit ca
celulele B exprima molecule de imunoglobulină care leagă
antigenele și apoi trec printr-o succesiune de evenimente de
activare, proliferare, diferențiere și de producție de anticorpi care
neutrali ea ă și/sau elimină antigenele care initial au declanșat
activarea lor. Celulele B necesită "ajutor" pentru a trece prin
această succesiune de evenimente de activare.
Celulele T CD4+ furnizeaza acest ajutor. Celulele B funcționea a,
independent de celulele T CD4+ si pot lega, endocita, si procesa
antigenul în fragmente mici. Aceste fragmente mici antigenice sunt
apoi reexprimate pe suprafata celulelor B în asociere cu MHC clasa
II. După aceste evenimente, funcția celulelor B este dependentă de
pre ența celulelor T CD4+. Receptorul de celule T CD4+ recunoaște
complexul antigen-MHC prelucrat pe suprafața celulelor B și
interacționea ă cu celula B.
Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 12
Interacțiunea celulă-celulă care are loc permite transducția semnalelor prin membrana de
catre celulele T CD4+ și celulele B si induce eliberarea de limfokine de către celula T CD4+
și o stare de receptivitate pentru limfokine în celula B. In acest mod, celulele B antigen-
specifice devin activate si răspund la citokinele eliberate în mediul lor apropiat. In acest
moment, celulele B răspund la citokinele derivate din celulele T prin proliferare clonala, si
cateva zile mai târziu, incep sa secrete anticorpi antigen-specifici.
13
Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Molecule de interacțiune celule T-celule B importante
pentru producerea de anticorpi dependenti de
celulele T

CELULA T CELULA B
Receptor celular T / CD4 Antigen/MHC Clasa II
CD2 CD58 (LFA-3)
CD54 (ICAM-1) CDII/CD18(LFA-1 / )
CD11 / CD18 (LFA- CD54(ICAM-1)
CD28 CD80(B7.1)/CD86(B7.2)
CD40 CD40

Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 14


Mai precis, semnalele mediate prin contact pentru activarea celulelor T și celulelor
B încep când celulele B interacționea ă cu celulele T CD4+, cand acestea prezinta
fragmente antigenice procesate în asociere cu molecule MHC clasa II la nivelul
receptorului celulei T. Legarea CD4 la MHC clasa II și a CD2 la CD58 (denumit
anterior LFA-3) promovea ă inițierea procesului de semnalizare prin complexul
receptor al celulelor T.
Această interacțiune inițială este întărită de o serie de alte molecule de adeziune,
cum ar fi CD54 (denumita anterior ICAM-1) și CD11/18 (denumita anterior LFA-1
prezente pe suprafața celulară a ambelor celule. Alte molecule, numite
molecule co-stimulatoare, sunt necesare pentru activarea optima a celulelor T și a
celulelor B.
Aceste molecule co-stimulatoare includ celule T-CD28 stimulate de asocierea
celulei B-CD80 (denumita anterior B7.1) sau B-CD86 (denumita anterior B7.2) și de
asocierea moleculei CD40 la celula B care este stimulata de molecula CD40L
asociata celulei T.
Interesant, este semnalul co-stimulator CD28 CD86, care pare a fi responsabil
pentru activarea exprimarii molecule CD40L la nivelul celulei T, critică pentru
activarea limfocitelor B, prin stimularea moleculei CD40.Lipsa de expresie CD40L la
nivelul celulelor imunitare duce la dezvoltarea unei boli cunoscute sub numele de
sindromul hiper-IgM X-linkat. Simptomele clinice asociate cu acest sindrom,
include incapacitatea gazdei de a genera anticorpi IgG pentru combaterea
bacteriilor extracelulare și, prin urmare, gazda este pasibila la infecții bacteriene
severe. Boli, cum ar fi aceasta, ne-au ajutat să înțelegem semnificația fi iologică a
interacțiunii CD40L-CD40 între o celulă T și o celulă B.

Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 15


Interactiunea intre APC, celula B, si celula Th pentru generarea unei celule plasmatice
secretoare de anticorpi.
Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 16
Tipuri de citokine și producția de anticorpi
izotip
Celule Th1 -> IL-2 și IFN- -> IgM și lgG2a
Celule Th2 ->-IL 4, IL-5, IL-6, IL-10 -> IgM și lgG4

Celulele T-helper (Th) CD4+ activeaza celulele B în timpul in erac i nii


cel lă-cel lă, si oferă citokinele necesare pentru proliferarea celulelor B
și diferen ierea în celule-secretoare de anticorpi.
Do ă subseturi de celule Th CD4+ au fost identificate și sunt caracterizate
prin secretia de citokine. Celulele Th1 secre ă interleukina IL-2 și
interferonul IFN- . Celulele Th2 secre ă IL-4, IL-5, IL-6, și IL-10. Ambele
subseturi de celule T CD4+ oferă ajutor celulelor B pentru prod c ia de
IgM, în timp ce citokinele lor distinctive infl en ea ă producerea
anumitor izotipuri de anticorpi.
O anumită celulă B va fi activata pentru a produce anticorpi numai
împotriva antigenului legat initial la molecula de imunoglobulină a celulei
B. Este important de remarcat faptul că celula B și celulele T devin activate
ca urmare a recunoașterii aceluiasi antigen, sau ca urmare a recunoașterii
unor epitopi diferiți de pe același antigen.

Curs 10 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 17


Cursul 11: Inflamatia

Procesul inflamator
Inflamația ac
Chemotaxis
Molecule de adeziune
Mediatorii inflamatiei
Inflamația c onic

Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 1


PROCESUL INFLAMATOR
Procesul inflamator este raspunsul organismului la o trauma, declanșa de
invazia bacteriana sau alți agenți infecțiosi.
Reacția inflamatorie d un prejudiciu fizic are loc independent de
sistemul imunitar.
Reacția inflamatorie este caracterizata prin:
1) creșterea fluxului sanguin in zona afectata, pentru a dilua agenții
potențial toxici;
2) creșterea e meabili ții capilare, pentru a facilita transmiterea
moleculelor mai mari prin endoteliu;
3) migrarea leucocitelor (în special neutrofilele și în mai mic m
macrofagele) din sistemul circulator printre celulele endoteliale prin
dia ede (extravazare) in tesutul din jur. Aceste procese sunt inițiate în
câteva minute, dar consecințele pot persista timp de saptamani sau luni.
Scopul leucocitelor este de a elimina resturile și a restabili structura si
functia tesutului normal. Aceste celule sunt capabile de fagocitoza,
îndeplinind funcția de internalizare, digerare a țesutului necrozat și a
materialelor ine. Durata și amploarea n l i inflamator determina
rezultatul final. În cazul în care țesutul este mai grav avariat și n l
inflamator este prelungit, atunci aceasta isi va restabili arhitectura normala
mult mai greu. Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 2
Evenimentele inflamatorii in ordine cronologica

Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 3


INFLAMATIA ACUTA

Inflamația ac e e fa a im ie a oce l i
inflama o , ca ac e i a in:

Rubor (roșeaț )
Dolor (durere)
Cal (c ld )
Tumor (tumora, umflare, edem)

Leucocitele, care constituie în mod normal 1% din celulele


circulante, sunt active în timpul procesului de reparare care
mea dupa o trauma a tesuturilor si lupta impotriva
infectiei. Primul tip de celule care apare la locul inflamatiei
sunt neutrofilele, un subset de leucocite polimorfonucleare
(PMN).

Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 4


Caracteristicile celulelor inflamatorii

Tipul celular Diametru Frecventa in Morfologie Granule


sange % nucleara
Neutrofil 9-12µm 60-70 Multilobate Colorate
neutru
Celule 10-30µm Mari, rotunde, Mari, colorate
mastocitare localizate central metacromatic
Eosinofile 10-14µm 2-4 Bi/multilobate Colorate rosu-
portocaliu
Basofile 8-10µm 0.5-1 Bilobate sau in Mari, colorate
forma de U metacromatic
sau basofilic
Monocite 12-15µm 3-8 Ovale sau in ____________
forma de boaba
de fasole
Limfocite 8-10µm 20-35 Dense, rotunde, ____________
localizate
excentric
Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 5
La locul inflamatiei, neutrofilele adera la e e ii venelor
postcapilare i prin diapedeza migreaza printre celulele endoteliale
în matricea e l i conjunctiv. Oda ă ajunse la i ă, neutrofile
eliberareaza c i l i lor de granule citoplasmatice, care c i
enzime hidrolitice i radicali de oxigen. In plus, neutrofilele sunt
celule fagocitare eficiente in special împotriva bacteriilor.
Vacuolele lor fagocitare vor fuziona cu lizozomii. Acestia c i
enzime hidrolitice care digera c i l vacuolelor.

Mastocitele, situate in tesutul conjunctiv perivascular din tot


corpul, au rol în tipul 1 de eac ii de hipersensibilitate sau de
hipersensibilitate imedia ă.

Mastocitele au afinitate mare pentru receptorii de afa ă


cel la ă, i ea Fc a moleculei de im gl b li ă, fiind
capabile sa fixeze imunoglobulinele IgE i antigenul. Acest lucru
face ca celulele mastocitare sa initieze procesul de degranulare,
eliberând astfel mediatori chimici.

Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 6


Degranularea mastocitelor

Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 7


F c iile rezultate ca urmare a degranularii mastocitelor si producerii urmatoarelor
substante:
Histamina: c e e ea fluxului de sânge i a permeabilitatii capilare
Heparina: căde ea coagulabilitatii sângelui
Factorii anafilactici cu eliberare le ă (SRS-A): c e e ea tonusului muscular
Prostaglandinele: durere, c ac ia celulelor musculare netede
Factorii chemotactici: recrutare de neutrofile i eozinofile

Eozinofilele sunt implicate în ă ile alergice i ofera ajutor în e i e a la i fec ii parazitare. Ele
sunt de obicei gă i e în e l conjunctiv al sistemelor digestiv i respirator, precum i în ci c la ie in
timpul ă il alergice (febra fânului i astm) i in urma i fec iil parazitare. În plus fa ă de rolul lor
în procesele inflamatorii acute, eozinofile sunt de asemenea prezente în i flama ia c ică, de i mă l
de celule este destul de redus.
Ele nu fagociteaza direct bacteriile sau alte particule antigenice, dar preiau complexele antigen - anticorp.
Mai mult, ele elibe ea ă mediatori activi farmacologic care cresc permeabilitatea a c la ă, inclusiv
serotonina si prostaglandinele. În cele din mă, eozinofilele j acă un rol important în ă l
impotriva i fec iil parazitare. Proteina majora de ba ă c i a în granulele eozinofilelor, este
eliberata d ă degranulare. Proteinele acopera afa a cel la ă a a a i il i facili ea ă uciderea
de e de ă de anticorpi a organismelor. De asemenea, actioneaza asupra celulelor mastocitare si
provoaca degranularea lor.
Bazofilele eamă ă cu celula mastocitara din tesutul conjunctiv atât ca structura cat si ca functie, dar ele
provin din linii diferite. Ambele sunt implicate în c e e ea e meabili ă ii sistemului vascular în timpul
i flama iei i legarea imunoglobulinelor, în primul rând IgE. Degranularea are loc în urma eac iil
alergice dupa legarea complexului imunoglobulina-antigen la afa a celulei. Granulele c i age i
chemotactici pentru leucocite si histamina, care acă a dila a ie i m ea ă migrarea celulelor
sistemului imun din sistemul circulator in e l conjunctiv. Acest lucru poate provoca umflarea locala i,
în cazuri extreme c anafilactic.
In plus fata de leucocite, celulele epiteliale ale e l i conjunctiv, cum ar fi fibroblastele, despre care se
credea ca asista pasiv la evenimentele inflamatorii, joaca un rol critic în i flama ia ac ă i c ică, si
anume:
- exprima moleculele de adeziune pe afa a cel la ă (care media ă ade e a dintre leucocitele i
celulele endoteliale)
- produc citokine, care ec ea ă leucocite i le ac i ea ă in continuare.
8
Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Endoteliul capilar are mă a ele functii:
ba ie ă cu permeabilitate elec i ă
sistem de sinteza i metabolic
container nontrombogenic pentru sânge

Celulele endoteliale capilare, sunt o bcla ă de celule epiteliale care


inconjoara lumenul vaselor sanguine si f i ea ă bariera dintre e l
conjunctiv i sistemul vascular.
În c di ii anormale, cum ar fi inflamatia, permeabilitatea capilara i
postcapilara este mult crescuta. Acest lucru se eali ea ă prin modificarea
ă ii complexelor j c i ale dintre celulele endoteliale adiacente,
e mi â d astfel leucocitelor ă ă ă ea că fluxul sanguin si sa treaca
printre celulele endoteliale i sa intre în e l adiacent printr-un proces
numit dia ede ă.
Eliberarea l cală de mediatori, inclusiv hi ami ă i bradikinina, facili ea ă
diapedeza prin c e e ea e meabili ă ii stratului de celule endoteliale.
D ă activare, celulele endoteliale capilare pot produce molecule de
adeziune cel la ă i o varietate de citokine care permit leucocitelor sa
migreze din vasul de sange la locul i flama iei.

Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 9


Raspunsul inflamator acut
Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 10
CHEMOTAXIS-ul
Chemotaxis-ul este migrarea di ec i a ă de-a lungul unui gradient de
c ce a ie, spre deosebire de chemokinezis-ul sau citokinezis-ul, care
im lică mi ca ea cel la ă aleatorie.
Un element cheie în procesul inflamator este procesul de chemotaxis.
Celulele sunt deviate din sistemul vascular la nivelul leziunilor tisulare prin
factori chemotactici, care sunt generati la locul i flama iei i difuzeaza
lateral. Acesti factori sunt molecule mici, cu viata scurta care permit o
difuzie a a i o încetare rapida a efectelor lor.
Primul astfel de factor este C5a, o glic e idă eac i ă d ă prin
ambele cai de ba ă ale cascadei complementului, cla ică i al e a i ă.
C5a la c ce a ii nanomolare este chemotactic pentru neutrofile i
macrofage. Alti mediatori chemotactici includ peptide formil (f-Met-Leu-
Phe), leucotriena B4 trombina, factorul de crestere si transformare
(TGF), inlerleukina-8 (IL-8), peptida chemotactica pentru monocite (MCP-
1), factorul activator trombotic (PAF), proteinele e l i conjunctiv,
fibronectina, laminina, colagenul, i fragmentele de elastina.
Astfel, age ii sanguini i componentele membranelor bazale perturbate
au functia de a atrage celulele in a i l extravascular.

Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 11


MOLECULELE DE ADEZIUNE
Moleculele de adeziune sunt molecule de suprafaț cel la care sunt prezente
pe leucocite și pe celulele endoteliale care media interacțiunile adezive dintre
aceste populații de celule.
Pentru ca celulele sa migreze spre și prin monostraturile de celule endoteliale, in
primul rand trebuie sa adere la acestea. In timp ce celulele endoteliale sunt atașate
una de cealalta prin intermediul complexelor jonctionale, leucocitele nu sunt atasate.
Leucocitele folosesc un set de molecule de afa cel la numite molecule de
adeziune cel la sau MAC. Ca n la semnalele chemotactice, selectinele de
pe suprafata leucocitelor circulante interactioneaza cu selectina de pe suprafața
luminala a celulelor endoteliale.
Leucocitele apoi se ruleaza de-a lungul suprafetei celulelor endoteliale și apoi, fie se
desprind de celula da o i forței de forfecare a fluxului sanguin sau ade ferm la
celula endo elial .
Aderența ferma este media de integrine.
Moleculele de in eg in permit celulelor imune sa tinteasca anumite site-uri
(homing).
Aderenta este ma de migrarea leucocitelor între celulele endoteliale prin
dia ede . Citokinele și produsele bacteriene cresc expresia MAC pe suprafața
leucocitelor și a celulelor endoteliale. Ele pot acționa pentru a declanșa sau prelungi
procesul de adeziune și migrare.

Familiile de molecule de adeziune cel la sunt m a ele:


Selectinele: carbohidrati de leg , inițiaza interacțiunea dintre leucocite si
celulele endoteliale.
Integrinele: leag la MAC si proteinele de matrice e acel la si formeaza o
aderenț puternica.
Superfamilia imunoglobulinelor: membrii ei joac diferite roluri în adeziunea
cel la . Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 12
MEDIATORII INFLAMATIEI
Mediatorii inflamatiei sunt molecule secretorii produse de catre o
celula, care afec ea ă anumite f c ii (chemotaxis, activare, sau
proliferare) a acelea i celule sau a unei celule adiacente.
In plus fata de stimularea leucocitelor mediata prin contact celular,
starea de activare a celulelor poate fi decla a a de produsele
secretate.
Acestea includ citokine, me ab li ii acidului arahidonic
(prostaglandine, leucotriene, tromboxani), intermediarii reactivi de
azot (oxid nitric), radicalii de oxigen (superoxid, radical hidroxil i
peroxid de hidrogen), hi ami ă i componentele complementului.
Histamina este mediatorul principal pentru mastocite. Este
f ma ă din aminoacidul hi idi ă si de o e imă care se gă e e în
citoplasma celulelor mastocite i bazofile.
Efectele sale sunt mediate de d ă clase distincte de receptori, H1
i H2.
Efectele inflamatorii acute vasculare sunt transmise prin
intermediul receptorilor H1 la suprafata celulelor musculare netede,
iar efectele antiinflamatoare implica receptorii H2.

Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 13


Citokine inflamatorii cheie
Citokine Efecte majore
Interleukina 1 IL-1 Activeaza endoteliul si leucocitele,
stimuleaza sinteza proteinelor de faza
acuta, febra
Interleukina 6 IL-6 Activeaza limfocitele, creste productia de
anticorpi, stimuleaza sinteza proteinelor de
faza acuta, febra
Interleukina 8 IL-8 Chemotactic pentru leucocite (innspecial
neutrofile)

Interleukina 10 IL-10 Dezactiveaza macrofagele

Interleukina 12 IL-12 Activeaza limfocitele, creste productia de


anticorpi
Factor de necroza tumorala alpha (TNF ) Dezactiveaza macrofagele si stimuleaza
productia de colagen din fibroblaste
Factorul de crestere derivat din placutele Stimuleaza proliferarea fibroblastului
sangvine (PDGF)
14
Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Sin e a id l i ni ic a e l c d c m mea :
Arginina > Ci lin + Oxid nitric
Sintetaza oxidului nitric

Oxidul nitric i intermediarii de oxigen reactiv pot fi


considerati ca mediatori secretorii, deoarece sunt produsi de
o celula si isi exercita efectele asupra altei celule. Intermediarii
de oxigen includ superoxid, radicalul hidroxil, i peroxidul de
hidrogen.

Oxidul nitric, care este sintetizat din L-a gi i ă în macrofage si


pare ă joace unei rol important în activitatea
a imic bia ă.
Sintetaza oxidului nitric este enzima e abilă de
producerea intermediarului de reactie. El este activat de că e
citokine i de catre produsele microbiene.

Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 15


Metabolismul acidului arahidonic

Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu


16
INFLAMATIA CRONICA
Acest este un proces inflamator care c i ă dupa primele
cateva zile. I flama ia c ică apare atunci când stimulul
inflamator acut nu poate fi eliminat.
Când infiltrarea neutrofilelor nu este ficie ă pentru a
curata zona i flama ă, un sprijin suplimentar este furnizat de
catre leucocite non-granulare, limfocite, i macrofage. Acest
lucru ma chea ă intrarea în inflamatia cronica, care este de
d a ă mai l gă i im lică mai multe tipuri diferite de celule
care sunt localizate în sânge i e l conjunctiv.

Celulele din linia de monocit/macrofag:


Sânge: monocite
Țe conjunctiv: macrofage
Plaman: macrofagele pulmonare sau alveolare
Hepatice: celulele Kupffer
Piele: celule Langerhans
17
Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
INFLAMATIA CRONICA
Monocitele, precursorul circulant al macrofagelor tisulare, m n în circulație, timp de 1 n la 2
zile înainte sa se diferențiere în macrofage. Macrofagele sunt celule cu viaț l ng , extrem de
mobile, fagocitare care servesc pentru a proteja țesutul de materiale ine pe care le internalizeaza
(fagoci o ) și le digera. Citoplasma lor contine un numar mare de lizozomi și vacuole endolitice și
vezicule intracelulare care conțin material nedigerabil. În anumite condiții, cum ar fi invazia cu
materiale ine, macrofagele pot forma celule gigante multinucleate, care e l din fuziunea mai
multor macrofage. În plus faț de circulația directionata și aleatorie a întregii celule, macrofagele pot
extinde pseudopode într-un mod ameboid pentru a ajunge și pentru a explora mediul. Macrofagele
sunt, de asemenea, celule înalt secretorii care produc o varietate de mediatori, care a ia de la
citokine și prostaglandine la elemente din țesutul conjunctiv.

Revenirea la structura si functia tesutului normal in urma unui eveniment inflamator local depinde de
gradul de afectare a țesutului și capacitatea celulelor din țesutul de a se regenera. Deoarece la multe
site-uri inflamatorii epiteliul este deteriorat, rezoluția poate fi considerata ca o "competiție" între
reepitelializare, care duce un tesut cu structura si functie normala, si fibroza, înlocuirea țesutului
normal cu țesut conjunctiv care conține fibroblaste și colagen.
Dovezile ge ea c macrofagele, precum și limfocite, joac un rol important în ambele procese
prin elaborarea de citokine, care sporesc replicarea celulelor epiteliale și im lea proliferarea
fibroblastelor (PDGF și IL-1) și prin sinteza proteinelor matricei extracelulare, colagen tip 1 (TGF ).
În absența semnalelor inhibitorii, producerea abe an a acestor mediatori fibrogenici susține
acumularea țesutului conjunctiv, rezultând în modificarea permanenta a arhitecturii tesutului.

In timp ce agenții anti-inflamatori și imunosupresoarele, inclusiv glucocorticoizi, au fost


folositi clinic pentru a opri cascada evenimentelor inflamatorii, aceste tratamente nu pot
inversa procesul fibrotic d ce acesta a fost inițiat

18
Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Inflamatia acuta si cronica
Inflamatia acuta versus inflamatia cronica

Acuta Cronica
Celule implicate Neutrofile Macrofage alterate
Monocite Limfocite

Mediatori Kinine, complement, Celule T si macrofage


prostaglandine si Citokine
leucotriene

Leziunea caracteristica Abcesul (necroza Granulom (necroza


lichefianta cu neutrofile) cazeoasa cu celule
epitelioide si gigante)

Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 19


Un g an lom, ca e a a ac m la ea i ic focala de limfocite
și mac ofage n j l nei onei cen ale de nec o
ca eoa
Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 20
De la trauma la vindecare

Curs 11 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 21


CAZUL 1- VALORI NORMALE
METABOLISM LIPIDIC
VHB CRONICA
VHC CRONICA
ELECTROFOREZA
TROMBOCITOZA
Curs 12: Hipersensibilitatea imedia

R spunsul alergic
Tipuri de reacții alergice
Grupul I de p n i ale gice
Sindroame clinice induse de reacții
alergice mediate IgE
Grupul II de p n i ale gice
Grupul III de p n i alergice
Grupul IV de r p n i ale gice

Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 1


Introducere
Inflamatia excesiva cauzata de catre sistemul imun se numeste
hipersensibilitate.

Hipersensibilitatea este un concept important in patologia multor


boli.

Hipersensibilitate este termenul aplicat patologiilor care implică


leziuni mediate imun la nivelul țes t rilor ga dă. Există patru
categorii majore de reacții de hipersensibilitate: tipurile I, II, III și IV.

În cele mai multe cazuri, acestea implică un proces inflamator, deși


mecanismele pot varia de la un tip la altul.

Cele mai multe reacții de hipersensibilitate produc leziuni tisulare


mediate de eliberarea de diverse substanțe chimice care atrag și
activează alte celule și molecule implicate in procesul inflamator.

Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 2


Generarea de n i inflamatorii. Leziunile țesuturilor p o oac eliberarea de molecule care
stimuleaza infiltrarea țesutului deteriorat și inițierea inflamației. Oda cu distrugerea agentului care a
provocat leziunea, inflamația nce ea și începe procesul de vindecare. În cazul în care leziunea con in ,
inflamatia devine cronica si se ac m lea leziuni tisulare.
Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 3
Inflamatia este un proces foarte eficient de eliminare
a microbilor sau a altor substanțe ine.
Cu toate acestea, în unele cazuri, inflamația poate
deveni atat de intensa sau cronic producând leziuni
permanente la nivelul tesuturilor.
Reacțiile de hipersensibilitate de asemenea dife în
funcție de momentul apariției.
Reacțiile de hipersensibilitate de tip I sunt cele mai
rapide, uneori apar în câteva minute de la expunerea
la un antigen, în timp ce reacțiile de hipersensibilitate
de tip IV nece i , în general, 2 p n la 4 zile. Tipurile
II și III au intervale și mai mari. Nici unul dintre acestea
nu apar în timpul expunerii inițiale; toate sunt
n i secundare (sau ulterioare).

Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 4


Reacțiile de hipersensibilitate de tip I rezultă în urma reacției de
reticulare a moleculelor de IgE care se leagă la suprafața celulelor
mastocitare, bazofile și eozinofile și cauzează eliberarea de granule
citoplasmatice din aceste celule. Granulele citoplasmatice conțin
amine vasoactive și alte substanțe care pot produce inflamare.

Tipul II de reacții de hipersensibilitate sunt cele generate de


acțiunile anticorpilor (de obicei IgG, dar uneori și IgM) care
recunosc și se leaga de antigene asociate cu membrana celulei
ga dă sau cu matricea e tracel lară. Anticorpii pot fi îndreptați
împotriva lor (autoanticorpi) sau împotriva neoantigenelor create
prin legarea substanțelor reactive la celula sau la moleculele
matricei.

Daunele se produc în principal prin activarea complementului (pe


calea clasică sau prin citotoxicitate mediată celular dependentă de
anticorpi (ADCC), mediată de către celulele NK sau eozinofile. În
unele cazuri, moleculele de suprafață vizate pot fi receptori a căror
funcție este perturbata de anticorpii care se leagă la acestea.

Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 5


Tipul III de reacții de hipersensibilitate sunt cele
generate de acumularea și sedimentarea
conglomeratelor mari de antigen solubil și anticorpi
numite complexe imune.
Anticorpii pot fi uneori anticorpi autoreactivi, dar
antigenul țintă este unul solubil. Pot fi implicate IgG
sau IgM și activarea complementului se face pe calea
clasică.
Reacțiile de hipersensibilitate de tip IV sunt cele
generate de procesele mediate de celulele sistemului
imunitar. Pentru cea mai mare parte, aceste reacții sunt
răsp ns ri de tip hipersensibilitate întârziată (DTH),
dar în anumite circumstanțe pot include, de
asemenea, acțiunile celulelor T citotoxice.

Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 6


TIPURI DE RĂSPUNSURI ALERGICE
R p n i alergice au fost clasificate în patru grupe, în
funcție de natura reacției imunologice.

Grupul I de răspunsuri implică producerea de anticorpi IgE care


determina eliberarea de substanțe din mastocite care declanșează
anafilaxie și rinită alergică.
Grupul II de răspunsuri implică în primul rând anticorpii IgG care se
atașează la suprafață celulară reacționează cu complementul, și
produc liza cel lară.
Grupul III de răspunsuri implică anticorpii IgG care formează
complexe cu antigenul și complementul și mobilizează celulele
fagocitare, cum ar fi neutrofilele, într-o zonă unde pot elibera
citokine inflamatorii, ceea ce va duce la inflamație locală.
Grupul IV de răspunsuri implică celule T sensibilizate care
eliberează citokine inflamatorii care induc dermatită alergică de
contact.

Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 7


Tip Tinta Raspuns Mecanism Timp
declansator inflamator
Tip I (Imediat) Alergene Degranulare Histamine si alti Minute-ore
mastocitara mediatori ai
mediata de Ig-E inflamatiei
Tip II Membrana IgG se leaga de Activarea Ore-zile
autoantigene sau membrana complementului
neoantigene; (calea clasica)
matrix intracelular
Tip III Antigene solubile Complex imun Activarea Ore-zile
(Afectiuni imune depus in complementului
complexe) tesuturi (calea clasica)
Tip IV (Intarziat) Agenti infectiosi, Celule T CD4+ si Hipersensibilitate 2-4 zile
agenti chimici macrofage; mai de tip intarziat;
reactivi; putin frecvente, mai putin
neoantigeni celule T CD8+ frecventa;
limfocite T
citotoxice

Raspunsuri hipersensibile
Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 8
Hi e e ibili a e imedia
R n alergic - un n alergic apare atunci cand
gazda este expusa la un antigen pe care la întâlnit în
prealabil.
Orice simptom alergic care apare în cadrul expunerii individuale nu
este cauzat de antigen, ci este cauzat de produsele imune care sunt
eliberate din celulele sistemului imunitar care recunosc și
reacționea împotriva antigenului invadator.
Mecanismul responsabil de reacțiile alergice imediate implic
producerea de anticorpi de c e celulele B și de citokine de c e
celulele T. Anticorpii sunt îndreptați împotriva o ic ui complex de
proteine legate de o haptena (particule inhalate, cum ar fi polen de
ambrozie).
R p n l umoral ulterior care se de ol împotriva acestui antigen
este specific pentru haptena e pec i , chiar dac proteina de
transport este impo an pentru stimularea producției de citokine de
c e celulele T CD4+, care va ajuta celulele B p od c anticorpi.
De asemenea, prezentarea local a antigenului (în piele) induce
eliberarea de citokine inflamatorii de catre celulele T care produc un
p n inflamator local.
9
Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
TIPURI DE RĂSPUNSURI ALERGICE
Grupa I răsp ns rile alergice induc cele mai prevalente simptome cronice de disconfort
pentru multe persoane. Febra fânului este inclusă în acest grup. Granulele de polen
introduse în tractului respirator al unui individ, sunt transportate într-un nod limfatic
local care constituie țesutul limfoid asociat bronhiolei. Antigenul este apoi recunoscut de
un receptor de imunoglobulină al celulelor B. Celulele B procesează acest antigen și îl
prezintă celulelor Th, acest eveniment activează producția de citokine de către celula Th.
Dacă un tip de celule Th2 este activat, celula va produce interleukina-4. lnterleukina-4
este necesară pentru celula B pentru a produce anticorpi IgE, care apoi se leagă de un
receptor special Fc situat pe celulele mastocitare care locuiesc în epiteliul respirator al
căilor nazale și al bronhiilor. Când polenul reintră în tractul respirator, se leagă de
receptorul de imunoglobulină a anticorpului IgE atașat la mastocite, și duce la eliberarea
de histamină din acestea.
Histamina induce simptomele clasice de febra fânului, și anume constricție bronșică,
edem al mucoasei nazale, prod cție crescută de mucus și inflamarea tractului
respirator.

Antihistaminicele ameliorea aceste simptome.


Sindroame clinice induse de reacții alergice mediate de IgE:
ini ale gic : antigen inhalat (polen) - edem și iritarea mucoasei nazale
astm bronșic: antigen inhalat (polen) - constricție bronșic , producție crescut de mucus
anafilaxie sistemica: antigen intravenos (medicamente sau venin) - vasodilatație, edem,
ocluzie traheal , moarte
reacții hiperemice inflamatorii: antigen la nivelul pielii (mușc tura de insect ) -
vasodilatație localizat și umflare
alergii alimentare: antigen ingerate (lapte) - i și diaree
10
Sindroamele clinice ale alergiilor

Sindroamele clinice care exemplifică exemplul de mai sus al unei reacții


alergice mediate de anticorpii IgE sunt rinita alergică și astmul bronșic.
Anafilaxia sistemică este un alt sindrom clinic care implică o reacție
alergică mediată de IgE. Spre deosebire de rinita alergică și astm bronșic
care implică o reacție localizată la antigen, anafilaxie sistemică implică o
reacție la antigen care a difuzat pe tot corpul prin sânge. În acest caz,
antigenul se leagă la IgE atașat la celulele mastocitare situate în țesutul
conjunctiv al tuturor vaselor de sânge din organism.

Simptomele care rezultă din eliberarea diseminată de histamină includ


vasodilatație edem, ocluzie de trahee, și moarte. Alte două sindroame
clinice, care implica o reacție alergică mediată de anticorpi IgE include
hiperemia inflamatorie, care este indusă de efectuarea testelor cutanate
alergen și înțepături de insecte. Produce o vasodilatație locală și edem.
Sindromul alergiilor alimentare, este indusă de produse alimentare care
induc un răspuns sever al celulele mastocitare care locuiesc în țesutul
conjunctiv al intestinului și duce la pierderea de lichide transepitelial și la
contracția musculaturii netede, care rezultă în vărsături și diaree.

Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 11


Răspuns alergic mediat de IgE (Grupul de raspunsuri alergice)

Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 12


Grupul II și III de răsp ns ri alergice implică anticorpi IgG, dar nu implică
eliberarea de histamină din mastocite. Astfel, spre deosebire de răspunsurile
alergice IgE-mediate, care apar într-o chestiune de secunde, răspunsuri alergice
IgG-mediate apar la câteva ore de la expunerea la antigen. Grupul II de răspunsuri
alergice implică legarea anticorpilor IgG la antigenele care sunt exprimate pe
suprafața celulelor din organism.
De exemplu, unele medicamente se atașează pe celulele din organism, cum ar fi
celulele roșii din sânge. Anticorpi IgG din circulație recunosc și se leagă de
medicamentul atașat de celulă. Legarea IgG de celulă activează complementul și
celulele purtătoare de receptor Fc cum ar fi macrofagele și neutrofilele, la fel ca
în reacția de apărare împotriva microorganismelor. În acest mod, celulele
sănătoase ale corpului sunt lizate și distruse.
Grupul III de răsp ns ri alergice implică anticorpi IgG care se leagă la antigene
solubile din circulație sau din fluidul extracelular. În piele, anticorpii IgG și
antigenul formează complexe insolubile care activează complementul și produce
mediatori ai inflamașiei care cresc permeabilitatea vasculară și atrag neutrofile la
locul de formare al complexelor imune. Neutrofilele fagocitează complexele și le
elimina. Cu toate acestea, unele complexe antigen-anticorp pot circula și se depun
pe celulele purtătoare de receptori Fc7 ale vaselor, rinichilor, plămânilor, și
articulațiilor.
Porțiunea IgG a complexelor activează complementul și fagocitele, rezultând
leziuni tisulare considerabile care duc la boli clinice, cum ar fi vasculita, nefrita și
artrita.

Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 13


Răspuns alergic la antigene insolubile mediat de IgG (Grup II de raspunsuri alergice)

Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 14


Răspuns alergic la antigene solubile mediat de IgG (Grupul III de raspunsuri alergice)
Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 15
Grupa IV de răsp ns ri alergice sunt în
principal mediate de molecule solubile, care
sunt eliberate de celulele T activate specific.

Curs 12 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 16


Cursul 13: Hipersensibilitatea în âr ia ă
(DTH)
I i a ea edia ce ar (CMI)
Subseturi de celule T
Citokinele și CMI
Citokine și subseturi de celule Th
Interferonul Gama
Inducerea hi e e ibi i ții întârziate
Componentele proinflamatorii ale DTH
Componenta antigen ecific a DTH
Reglarea DTH

Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 1


IMUNITATEA MEDIATĂ CELULAR
Imunitatea media ă celular reprezinta capacitatea celulelor T de a
rec noa e antigenele prezentate de complexul major de
histocompatibilitate (MHC), de a se activa, produce i a reac iona la
citokine. În f nc ie de tipul de celule T activate, re l ă citotoxicitate
antigen-specifică sau mediată de macrofage.

Celulele T sunt principalii coordonatori i mediatori ai răspunsurilor


imune. Complexitatea crescatoare a amenin ărilor externe care găsesc noi
metode de a s pra ie i în organismul ga dă exemplificate de virusuri și
bacterii patogene, împre nă cu necesitatea intensificării mecanismelor
interne de supraveghere ale organismelor complexe și structura cel lară
au for a celulele T să elaboreze metode noi și specifice de apărare, și să
concentreze strategiile de apărare ale gazdei.

Imunitatea media ă celular s-a dezvoltat de-a lungul a două căi, ambele
fiind dependente de rec noaș erea e ac ă, a celulelor ga dă modificate,
prin supravegherea cons an ă și testarea peptidelor amplasate în
complexul MHC pe s prafa a celulelor nucleate de că re celulele T.
Celulele ga dă care afi ea ă peptide complexe modificate clasa I MHC
care apar d pă o infec ie irală sau prin generarea de neoproteine de
că re gene tumorale oferă un mecanism de alertare foarte specific care
ini iază diferen ierea celulor T CD3+8+ in celule citolitice eficiente sau
celule T killer (CTL). Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
2
Cealal ă forma majoră de imunitate media ă de celulele T antigen-
specifice este hipersensibilitatea de tip întârziat (DTH). Deși o mai
b nă descriere a acestei reac ii defensive ar putea fi activarea
media ă de celulele T monocite/macrofage (M/M), termenul DTH
este ferm înrădăcina atât în literatura experimentală cât și în
clinică. În realitate, DTH este în âr ia ă numai în sensul că e is ă un
decalaj de timp între stimularea limfocitelor T de că re antigenul
specific și recrutarea l erioară, activarea unei mase critice de
macrofage efectoare pentru a face fa ă agentului patogen.

O diferen ă f ndamen ală între răsp ns rile DTH și CTL este că


reac iile DTH sunt puse în mișcare de rec noaș erea de că re
celulele T a peptidului antigenic afișa la locul de legare a unei
molecule MHC clasa II, nu clasa I.

Deși în vivo și în vitro analizele pentru DTH au fost disponibile


pentru cercetatori ani multi, descoperirea subseturilor de celule T
helper (Th) au oferit baza eore ică pentru în elegerea dinamicii
unei reac ii de DTH.

Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 3


Subtipuri de celule T
Timocitele care e ig ea cu succes din timus ca
celulele T mature pot fi fenotipic țite în d
subgrupe majore: precursori citolitici CD3+,8+ CTL
și celule helper CD3+, CD4+.
E i de 2 ori mai multe celule T CD4+ care
ci c în sângele periferic în condiții normale
decât celulele T CD8+.
Primele idei despre funcțiile celulelor CD3+ CD4+
au a în timpul studiilor cu clone limfocitare T
helper de soarece. Diferențele funcționale similare
în limfocitele CD4+ umane au fost inițial, dificil de
atestat și puternic contestate, dar acum prezența
subseturilor CD4+ la om este universal acce a .

Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 4


Imunitatea mediata celular
Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 5
CITOKINELE SI IMUNITATEA MEDIATA CELULAR
Citokinele sunt mediatorii comunicațiilor celulare care a ig r
semnalele pentru raspunsul imun umoral (mediat de anticorpi)
și CMI. Celulele T CD4+ au funcții antigen-specifice de
amplificare și de reglementare care sunt importante pentru
menținerea homeostaziei imunologice. Celulele T CD4+ sunt
subdivizate în celule helper Th1 și Th2 in functie de producția și de
la citokine specifice, nu prin diferențe fenotipice
standard.

În general, cele mai multe citokine au d lanțuri polipeptidice


codificate de gene separate. Studiile sugereaza ca cele mai multe
gene "noi" pentru citokine și genele pentru receptorii lor au evoluat
de la factorii de creștere primordiali hemoproliferativi și din clusterele
de gene de i g b i prin duplicare. Acest concept este
susținut de suprapunerea multora dintre efectele lor biologice.
Presiunile evolutive au condus cele mai multe sisteme de citokine
sa dezvolte pleiotropism și redundanț .

Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 6


Citokinele acți ea în concentrații similare cu hormoni endocrini
si sunt homo- sau hetero- polipeptide cu o compoziție de aminoacizi
intre 70-190, și sunt produse numai d o stimulare celulara
adecvata.

Acestea nu sunt antigen-specifice, dar pot sa apara d activarea


antigen-specifica a celulelor T si B. Adic , celule antigen-specifice
imune efectoare, celulele T și celulele B și omologii lor nonantigen-
specifice, în special monocite și macrofage, comunica între ele prin
producerea si eliberarea de citokine și afișarea receptorilor citokinici.
Limfocitele și macrofagele produc mai multe citokine și le utilizeaza
pentru a scadea sau creste nivelul de intensitate a unui
imun (reglarea i imun).

Cele mai multe sisteme de citokine au in dinamica


agonisti/antagonisti, pentru a preveni reacțiile exagerate. Celulele
efectoare imune folosesc citokine pentru "reglajul fin" al raspunsului
imun, prin varietatea și cantitatea producției de citokine, și prin
reglarea de i ții și afinitatatii receptorilor pentru citokine. Chiar
dac citokinele sunt eliberate în exces în timpul unui imun
exuberant, fenomenul de down-regulation al receptorilor de pe
suprafata celulelor ți va preveni o reacție i auto-distructiva.

Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 7


Functiile Th1 si Th2

Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 8


CITOKINE si SUBTIPURI Th
Celulele T CD4+ migrea ă din timus înarmate cu receptori antigen-specifici pe
suprafata celulelor T (TCR), dar nu sunt diferentiate in subtipurile Th1 sau Th2
CD4+. Aceste limfocite precursoare CD4 sau naive sunt desemnate ca celule TH0.
Ele au o arie gene ică pentru un spectru larg de citokine care cuprinde interleukina
IL-2, IL-3, IL-4, IL-5, IL-6, IL-9, IL-I0, IL-13, interferonul (IFN)- factorul de necro ă
morală (TNF- factori de creș ere pentru macrofage/granulocite. Celulele TH0
se diferen iea a in f nc ie de profilul citokinelor specifice eliberate de organismul
infectant sau de stimulul inflamator.
IL-12 este o citokina secretata la nivelul micromediului local al unei reac ii
inflamatorii, care ini iea a dezvoltarea celulelor Th1 din precursorul Th0.
IL-I2 este citokina de activare timpurie (ini iere) a DTH. Aceasta citokina M/M
este, un stimulator puternic al proliferarii celulelor natural killer (NK) i al
prod c iei ulterioare de IFN-y. IFN-y ini ia ă amplificarea reac iilor imune și
inflamatorii prin activarea celulelor NK suplimentare și M/M, care elibereaza in
continuare IL-12.
Rezultatul final este diferentierea celulelor TH0 in subsetul Th1.

IFN-y este un promotor puternic pentru dezvoltarea celulelor Th1 si inhibitorul


major al transformarii celulelor TH0 in celule Th2.

Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 9


INTERFERONUL-
IFN- are un rol central și esen ial în toate fazele raspunsului imun si inflamator.
Este produs doar de limfocitele Th1 CD4 și celulele NK.
Celulele Th1 pot fi identificate prin prod c ia de IL-2, IFN- și TNF- cunoscut sub
numele de limfo o ină (LT ).
In cazul în care citokinele intalnite de precursori TH0 sunt predominant IL-4 i IL-
13, celulele TH0 se vor diferentia in celule Th2.
IL-4 este un factor major agonist si de cre ere pentru limfocitele Th2 i un
promotor principal al răsp ns l i umoral. Acesta este un antagonist major al
de ol ării subsetului Th1. IL-4 are efecte puternice asupra caracteristicilor de
cre ere i diferen iere ale limfocitelor B, este un promotor izotip si induce
diferen ierea celulelor B producatoare de IgM și sinteza de IgG de catre acestea.
Este o cerin ă absol ă pentru un răsp ns IgE la para i i și alte răsp ns ri IgE
antigen-specifice (alergice) si pentru hipersensibilitatea imedia ă (IH).
IL-4 și IL-13 au origini asemănă oare și omologi structurali care sunt reflectati în
ac i i ă ile lor biologice.
IL-I0 este un important reglator de citokine. IL-I0 este produsa relativ "târziu" în
cadrul unui răsp ns imun mediat de celulele Th2 activate și M/M. Ca si IL-4,
aceasta este un alt antagonist major al răsp ns rilor DTH generate de Th1,
celulele NK și M/M. Celulele Th2 pot fi caracterizate prin reac ia lor fata de, si
producerea unui grup specific de citokine, IL-4, -5, -10 și -13.

10
PROFILUL CITOKINIC AL CELULELOR T CD 3+4+

Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 11


F nc iile celor do ă subtipuri Th și ale citokinelor omoloage
f nc ionea ă într-o rela ie de colaborare si control.

Răsp ns rile Th1, foarte eficiente în cele mai multe cazuri împotriva
multor forme de infec ii intracelulare, pot provoca leziuni tisulare
dacă functioneaza in mod agresiv.

Răsp ns rile Th2 au dezvoltat strategii pentru a atenua reac iile DTH,
acestea promo ea ă simultan răsp ns ri cu anticorpi specifici pentru
prevenirea infec iei diseminate. Acest lucru este important, deoarece
anumite infec ii necesi ă citokine Th1 pentru rezolvarea lor
(tuberculoza, lepra și altele), dar alte infec ii (infec ii parazitare)
necesi ă citokine Th2 pentru re ol ie și pre en a citokinelor Th1
poate fi extrem de dă nă oare. Astfel, in erferen a cu, sau defecte, în
echilibrul delicat între CD4, Th1 și Th2 de asemeni, disfunctii in
prod c ia lor de citokine și capacitatea de prezentare a receptorului
pot avea implicatii importante in manifes ările multor boli
imunologice.
Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 12
INDUCEREA HIPERSENSIBILITATII DE TIP INTARZIAT (DTH)
Răsp ns rile antigen-specifice DTH se dezvolta ca raspuns la anumite
tipuri de infec ii.
In erac i nile complexe dintre citokine i celulele efectoare care culmina
cu DTH încep când componentele polizaharidice ale peretelui celular al
unui agent patogen sunt recunoscute intr-un mod de reactie de tip
innascut sau, intr-o maniera non-antigen specifica de catre macrofage.
Anumiti agen ii patogeni, chiar dacă sunt interiorizati, se sustrag cu succes
uciderii prin mecanisme litice și oxidative de catre macrofage.
Când macrofagele nu pot să reziste la infectii cu ajutorul mecanismelor
de apărare înnăsc e, ele trebuie să invoce imunitatea media ă celular,
mult mai eficienta.
Macrofagele fac acest lucru prin inducerea diferen ierii Th0 in celule Th1,
ini iind astfel DTH. M/M activeaza f nc ia lor prezentatoare de antigen
pentru a modifica și procesa antigene microbiene în citoplasma lor, pentru
a cupla antigenele cu moleculele MHC de clasa II și apoi transporta
complexul MHC-antigen la s prafa a celulei, unde peptidele antigenice
sunt prezentate la locul de legare a antigenului de pe MHC.
Oda ă cu legarea antigenului specific de CD4/TCR și co-activarea
coresp n ă oare, începe o reac ie DTH.

Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 13


COMPONENTELE PROINFLAMATORII ale DTH
Macrofagele, în timpul răsp ns l i nespecific și timpuriu al infec iei intracelulare,
produc și elibereaza citokine proinflamatorii IL-1, IL-6 i TNF- .

IL-1 are o gamă foarte mare de efecte biologice, dintre care multe nu sunt
res ric iona e la sistemul imunitar. IL-1 poate fi privita ca o citokina primordiala, cu
efecte cu spectru larg care facili ea ă reac ia gazdei la stres și la infec ie.

IL-1 este prod să de o gamă largă de tipuri de celule, in special M/M și


keratinocite, care răsp nd la stimuli de la alte citokine și la stimuli microbieni și de
mediu, inclusiv cristale de siliciu și chiar la anumite lungimi de ndă (UV).
Este un mediator proinflamator important, care poate ridica temperatura corpului
prin efectele sale asupra hipotalamusului, s im lea ă sinteza (impreuna cu IL-6)
de proteine de protectie in timpul fazei acute, de catre ficat, mobilizeaza
neutrofilele din măd a osoasă și induce factori stimulatori ai coloniilor pentru a
accelera prod c ia de neutrofile și pentru creș erea mobilizarii lor.
IL-1 are efecte neuroendocrine si ac ionea ă prin intermediul axei hipofizare
pentru a elibera hormonul adrenocorticotropic, care cre e prod c ia de
corticosteroizi de catre suprarenale ca răsp ns la stres.

IL-1 facili ea ă activarea celulelor T periferice mature și s s ine proliferarea lor prin
creș erea prezentarii receptorului IL-2 în faza timpurie a reac iilor imunologice.
IL-1, în mod autocrin, stimuleaza eficienta celulelor prezentatoare de antigen.
Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 14
IL-1 ra este antagonistul natural al IL-1 și conc rea ă pentru receptorii IL-1.
Este sintetizat pentru a preveni morbiditatea care poate sa survina in urma
unui răsp ns inflamator-IL-1 exagerat.

IL-6 poate fi discutat în același context ca IL-1, în care IL-6 are spectru larg de
efecte biologice asemanatoare IL-1. IL-6 este prod să de un spectru larg de
celule, inclusiv celulele T, monocite și fibroblaș i.

IL-6, impreuna cu IL-1, induce reactia celulelor T la IL-2 și este impor an ă


pentru activarea celulelor T. Similar cu aproape toate celelalte citokine,
aceasta nu se produce până cand celula sursa nu este provocata de
initializarea citokinelor. O f nc ie importanta distincta fata de IL-1 este efectul
sau asupra creș erii celulelor B și re is en a cresc ă la apoptoza. Aceasta
calitate a IL-6 a inspirat un interes clinic în utilizarea de agen i anti-IL-6 pentru
tratamentul lb rărilor de proliferare cel lară. Foarte recent, s-a demonstrat
ca IL-6 are o infl en ă p ernică asupra de ol ării im ni ă ii la nivelul
mucoaselor.

Un alt mediator important al răsp ns rilor celulare defensive este TNF- , o


polipep idă citokinica prod să în principal de M/M activate (și alte celule), cu
efecte foarte largi și predominant proinflamatorii.

IL-1 și TNF- sunt aproape imposibil de distins în efectele lor biologice în


timpul unei reac ii imunologice.
Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 15
COMPONENTELE ANTIGEN-SPECIFICE ale DTH
O carac eris ică impor an ă a DTH este ca o cel lă antigen-specifică Th1 ac i a ă poate recruta
un numar masiv de macrofage ciga e non-antigen-specifice la locul inflama iei.
D pă diferentierea Th0 la subtipul Th1, celula ac i a ă Th0 (în curând diferentiata in celula
Th1) s im lea ă secretia de IL-2, care în pre en a IL-1 stimuleaza proliferarea clonală Th1.

IL-2 este o citokină de inițiere importanta și un hormon de creștere central în timpul


răsp ns l i imun. Aceasta este prod să de celulele Th activate, ac ionea ă într-un mod
autocrin i paracrin i accelereaza cre erea celulelor NK i B. IL-2 este o glicopro eină de 15-
kD, iar f nc iile sale sunt dependente de structura er iară intacta.
Receptorul IL-2 cu afinitate înal ă este format din trei lan ri polipeptidice în formă de
heterodimer care sunt exprimate ca o unitate f nc ională în urma in erac i nilor TCR antigen-
specifice. Unul dintre cele trei lan ri ale receptorilor de IL-2 este o parte in egran ă a multor
altor citokine, în special IL-4 i IL-7. Acesta este un alt exemplu de red ndan ă ci okinică care
oferă un mijloc de cre ere pentru celulele T. Din cauza rolului esen ial al IL-2 într-un răsp ns
imun este evident că anomalii ale acestei citokine sau ale receptorilor săi vor avea implicatii
clinice majore. Astfel, defecte genetice în ansamblul receptorului IL-2 duc la o stare de
im nodeficien ă se eră.

IFN- secretat în can i ă i din ce in ce mai mari de că re celule NK, si rezultand ca urmare a
evenimentelor de activare și proliferare Th1 antigen-specifice, amplifică reac ia DTH prin
stimularea prezentarii moleculelor de adeziune endo elială. IFN- directioneaza macrofagele
circulante, limfocitele și neutrofilele la locul inflama iei.
Ieșirile și in rările, din sistemul de dis rib ie vascular sunt guvernate de un set complex de
in erac i ni structurale de rec noaș ere numite molecule de adeziune sau selectine. 16
Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Migra ia celulelor T prin ganglionii limfatici periferici este ghida ă de moleculele de
adeziune/homing situate pe venulele endoteliale înalte. Părăsirea circulatiei și migrarea în
zonele de inflamatie depinde de activarea unui al doilea set de molecule de adeziune/homing
asupra endoteliului și de creș erea fluxului sangvin local. L-selectinele sunt exprimate pe
leucocite, P-selectinele se găsesc în granulele alfa ale trombocitelor și E-selectinele se
găsesc pe endoteliu.

E-selectinele oferă un mecanism foarte eficient pentru devierea celulelor efectoare imune la
site-ul unui eveniment imunologic/răsp ns inflamator în curs de desfăș rare. Acestea sunt
afisate pe celulele endoteliale numai după activarea citokinelor.

Mecanismele de sortarea/deviere încep atunci când molecule de adeziune activate de pe


endoteliu atrag celulele efectoare din circ la ia capilară și să faciliteze rularea de-a lungul
celulelor endoteliului. Oda ă ini ia fenomenul de rulare pe endoteliu, e is ă un contact din
ce în ce mai frecvent între receptorii limfocitelor și aceste molecule endoteliale de pe
s prafa a celulelor activate.

Celula efectorie este a rasă de celulele endoteliale de un al doilea set de molecule de


adeziune numit ICAM-1 (CD54), VCAM-1, și ECAM-1. Aceste molecule de adeziune sunt
descenden ii genetici ai familiei de supergene de im noglob lină. Sunt larg distribuite pe
endoteliu, epiteliu si pe suprafa a fibroblastilor; ele fiind capabile de o reglare rapidă
pozitivă a citokinelor în timpul unui răsp ns imun și pot promova adeziunea fermă și
migrarea ransendo elială a celulelor efectoare imune la locul stimulului inflamator.
Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 17
Un participant obligatoriu la o reac ie DTH este IFN- . Într-un sens evolutiv, IFN- s-a
dezvoltat primul la începutul apari iei unui răsp ns imun complex.

Receptorii IFN- pot fi găsi i pe aproape toate tipurile de celule. Aceas ă ci okină este
conducatorul critic al unui răsp ns DTH, da ori ă capaci ă ii sale de a activa moleculele de
adeziune endo elială și să promoveze afișarea cresc ă a markerilor MHC clasa II pe
macrofagele care promo ea ă prezentarea antigenului la celulele Th1.

Împre nă cu capacitatea sa de a amplifica răsp ns rile inflamatorii celulare, INF- secretat


de celulele Th1 activate de antigen, promo ea ă diferen ierea limfocitelor B antigen-
specifice în celule plasmatice care promo ea ă fagocitoza i produc izotipuri de IgG.
Impor an a cri ică a IFN- pentru apararea antivirala adecvata DTH este demonstrata de
faptul că virusurile au codificat strategii anti-IFN- specifice.

Virusul Epstein-Barr, virusul care provoaca mononucleoza infectioasa si mai multe boli
limfoproliferative, deturneaza genele citokinice de IL-10. Acest lucru oferă virusului Epstein-
Barr posibilitatea de a inhiba puternic sinteza IFN- . Alte virusuri au dezvoltat metode de a
produce receptori solubili de IFN- care vor incapacita citokinele și vor inhiba apărarea
an i irală.

Aspectul histologic al unui loc al reac iei DTH pre in ă macrofage agregate i activate i un
n măr redus de limfocite, neutrofile i eozinofile. În f nc ie de forta răsp ns l i DTH,
macrofagele pot fuziona în celule epitelioide gigante, care produce aspectul caracteristic
granulomatos din multe reac ii DTH. 18
Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
U ga , ca e a a ac a ea i ic f ca a de limfocite
și ac fage j ei ei ce a e de ec
ca e a
Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 19
REGLAREA DTH
Sistemul imunitar are strategii de contrareglare care a en ea ă și în cele din rmă opresc
răsp ns rile DTH agresive. Aceas ă reac ie an agonis ă este mobili a ă prin activarea
limfocitelor Th2 CD4.
DTH poate fi o sabie cu do ă ăiș ri. Macrofagele activate provoaca leziuni tisulare fără
discernămân pentru a distruge agen ii patogeni. Dacă o infec ie care promo ea ă DTH se
de ol ă în organe vitale, de exemplu - tuberculoza în es l pulmonar sau anumite
virusuri, cum ar fi virusul Coxsackie în por i nea endocrină a pancreasului, es rile și
f nc iile organului afectat pot fi pierdute în timpul răsp ns l i mediat celular. Nu este
încă clar ce factori sunt critici pentru oprirea DTH, dar mai multe posibili ă i par evidente.
Simultan, ca răsp ns la nivelurile scă e de IL-12 și la nivelul de diferen iere al Th1,
nivelul de IFN- descreș e. Implica iile nivelului scă de IFN- în locul inflamator sunt
semnificative. Scade nivelul de activare al macrofagelor, scade nivelul de molecule de
adeziune endoteliale și se normali ea ă nivelul de markeri MHC clasa II.
IL-4 eliberat din celulele mastocitare, bazofile și celulele Th2 activate devine acum
citokina dominan ă. IL-4 este principalul factor al diferen ierii Th2 i un antagonist
puternic al IFN- .
Prod c ia de IL-10 de catre macrofage și subsetul Th2 creș e. IL-10 este o ci okină semnal
pentru oprirea Th1 i antagonistul cel mai puternic al ac i i ă ii Th1. Odata cu secre ia de
IL-10 DTH scade în intensitate și în cele din rmă înce ea ă. Histologic, apare fibroza i
patogenii s pra ie i ori intracelular sunt in i sub control de un echilibru delicat între
subseturi de Th1 i Th2 CD4 antigen-specifice.
20
Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Relatia dintre celulele Th si citokinele reglatorii

Pot fi de asemenea produse de alte celule prezentatoare de antigen

Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 21


Reac iile DTH pot fi utilizate clinic pentru a evalua dacă un pacient a fost infectat în
prealabil cu organisme care produc de obicei reac ii DTH. Exemple comune includ
tuberculoza, mai multe tipuri de ciuperci, protozoare i virusuri.
Date clinice privind expunerea an erioară a pacientului la organismul patogen a generat
un răsp ns DTH antigen-specific ce poate fi ob in prin simpla introducere a
antigenului respectiv sub epiderma pacientului și evaluarea ulterioara a apari iei unui
răsp ns micro-DTH în rmă oarele 24 până la 48 de ore (de aici derivarea termenului
DTH). Măs rarea papulei inflamatorii provocate de afluxul de macrofage și celule Th1 la
locul de depunere a antigenului confirmă dacă pacientul a avut o întâlnire im nologică
an erioară cu organismul patogen și aceste informa ii pot fi utile pentru diagnostic și
terapie.
Un avantaj suplimentar este că o reac ie DTH po i i ă a pielii s gerea ă că pacientul
are compe en ă generală în generarea răsp ns rilor Th1. Deoarece promovarea
eficien ă a DTH poate exercita o apărare extrem de eficienta împotriva expunerii la
berc lo ă, DTH poate fi exploatata pentru elaborarea de vaccinuri pentru prevenirea
bolilor cauzate de agen i patogeni.
Cea mai com nă utilizare a acestei strategii este de a infecta pacientul cu o formă vie
a en a ă a unui organism patogen, urmând ca pacientul să dezvolte imunitate
împotriva patogenului (BCG pentru berc lo ă). Aceas ă me odă este folosi ă cu
succes în ările în care infec ia berc loasă este agresi ă. O strategie modernă este
de a insera în preparate de vaccinuri masini genetice pentru producerea de citokine,
care vor genera un răsp ns din Th0 in Th1.

Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 22


Necesitatea unui echilibru dinamic între subseturile Th devine e iden ă atunci când factori
suplimentari sunt s prap şi pe ga dă şi pot înclina balan a spre dominarea comple ă a subsetului
Th2 sau pot altera f nc ia Th1.

CONSECINTE CLINICE ALE DEZECHILIBRULUI Th1/Th2


Daca brusc, câ i a agen i patogeni care au s pra ie i intracelular, in i în stare la en ă,
s spenda ă de că re macrofage și celulele Th1, se m l iplică din nou și amenin ă organismul,
inseamna un raspuns imun ineficient. Alterarea răsp ns l i Th1 CD4 de că re HIV sau terapia
imunosupresoare necesară pacien ilor dupa transplantul de organe sunt exemple de falimente
imunologice dobândite care lasă pacientul cu risc de infectare cu organismele de obicei inofensive
sau pot duce la reactivarea infec iilor suprimate anterior, cum ar fi tuberculoza.

Implica iile răsp ns rilor DTH deficiente sunt evidente la animalele de laborator. Al erările
genetice ale răsp ns rilor imune la soareci de ermină răsp ns ri deficitare de Th1 (deficit de IFN-
sau de gene IL-12) sau o s rsă e ogenă de IL-I0 apăr ă precoce dupa infectia cu agenti patogeni
intracelulari care s im lea ă DTH poate duce la un deficit de reactivitate a Th1 și la boală
disemina ă se eră.

Oprirea com nica iilor citokinelor efectoare care dic ea ă domina ia unui subset v-a controla și
modula expresia citokinelor. Genele responsabile de prod c ia IL-12 au fost injectate in tumori
pentru a stimula propria sinucidere prin provocarea unei reac ii DTH intratumorale locale.

Bolile autoimune in care DTH este afectata (autodirectionata), cum ar fi artrita reumatoida si
lupusul sistemic pot fi controlate clinic prin reglarea IL-10.
Bolile alergice, cum ar fi astmul, sunt mediate de răsp ns ri Th2 la alergeni pot fi suprimate
prin stimularea unui răsp ns dominant de Th1.
Curs 13 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 23
Curs 14: Liza mediată de complement
versus liza mediată celular
• Complement
• Calea clasică de activare a complementului
• Calea alternati ă de activare a complementului
• Citotoxicitate mediată cel lar
• Necro ă
• Apoptoza
• Sistemul imunitar poate distruge celulele prin
anticorpi care tili ea ă sistemul complement sau
direct prin citotoxicitate mediată celular.

Curs 14 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 1


COMPLEMENTUL
• Complementul consta intr-un grup de aproximativ 20 proteine serice normale
termolabile, de 24-550 kDa care împre nă cu anticorpii lega i de antigen
ac ionea ă într-o an mită sec en ă și în mod concertat pentru a produce diverse
efecte biologice asupra membranelor celulare. Un astfel de efect este liza celulelor
sau microorganismelor.
• Sistemul complement este ini iator l răsp ns l i inflamator și constă din do ă
căi: clasică și alternati ă.
Calea clasică de activare a complementului
• Calea clasică de activare a complementului contine 11 proenzime proteice diferite
(C1-9), activate în ordine. C1 este prima componentă acti ată. C1 este comp să
din trei s b nită i denumite C1q, C1r și C1s. Când un component este scindat într-
un fragment fiziologic este numerotat cu litere mici (C3a, C3b).
• Când o sing ră componentă en imatică sau un complex enzimatic este activ,
numerotarea se face în f nc ie de componentul activ (C4 activ este numerotat
C4).
• Componentele complementului au fost denumite în ordinea descoperirii lor,
înainte ca f nc ia să fie c nosc tă. Numele lor nu reflectă succesiunea lor în timpul
reac iei.

Curs 14 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 2


COMPONENTELE COMPLEMENTULUI
PROTEINA FUNCTIA
NATIVE ACTIVE
Calea clasica
Complexul C1
C1q Leaga regiunea Fc a IgM, IgG1,3,2(±)
C1r Proteaza serica: activeaza enzimatic C1s
C1s Proteaza serica: scindeaza C4 care scindeaza C2
C4
C4a Mediator peptidic slab al inflamatiei (anafilatoxina)
C4b Leaga C2 pentru scindarea C1s-C4b2a
C2
C2a Serinproteaza: C4b2a (C3convertaza)
C2b Kinina
C3
C3a Mediator peptidic slab al inflamatiei (anafilatoxina)
C3b Formeaza C5 convertaza cu C4b2a; Opsonina: initiaza calea alternativa a amplificarii

Calea alternativa
C3 Leaga B pentru scindarea D
Factor B
Ba Functie necunoscuta
Bb Serinproteaza: Activeaza enzima C3bBb (C3convertaza) care genereaza C3bBb3b
(C5convertaza)
D D Serinproteaza: scindeaza B obligat sa formeze C3b, Ba si Bb
Properdin Properdin Stabilizeaza C3bBb
Terminal
(ambele cai)
C5
C5a Peptid mic mediator al inflamatiei (anafilatoxina); Chemotaxis
C5b Leaga C6 pentru a forma nucleul MAC
C6 C6 C5b6 leaga C7
C7 C7 C5b67 leaga C8; tranzitia amfifila se insereaza in bistratul lipidic
C8 C8 C5b678 leaga 10-16 molecule de C9 initiind polimerizarea lor 3
C9 C9 Curs 14 - Imunologie - Prof.
Polimerizarea
Dr. Ileana Constantinescu
C5b678 pentru formarea MAC
(CONTINUARE)
PROTEINA FUNCTIE
NATIV ACTIV
Proteine reglatorii Calea afectata
Solubile
Inhibitor C1 Clasic (C1a) Legarea C1rs din C1q
Proteina de legare C4b C1a Legare la C4b deplasand C2a; cofactor pentru clivarea C4b de catre I

Factor H Altern (A) Leaga C3b deplasand Bb; cofactor I


Factor I C1a si A Serinproteaza care cliveaza C4b sau C3b folosind H, DAF, MCP, C4bBp sau CR1 ca si cofactor
(Inactivator C3b)
Proteina S Terminal Leaga C5b67si previne insertia membranara
Legare membranara
Receptor complement 1 (CR1) C1a si A Promoveaza C4b si C3b inactivat de factorul I

Proteina cofactor membranara (MCP)

Factor accelerator al descompunerii (DAF) C1a si A Deplaseaza C2b de la C4b si Bb la C3b

Factor omolog de restrictie (HRF) Terminal Leaga C5b678 blocand legarea C9 si prevenind formarea MAC

CD59 (protectina) Terminal Leaga C5b678 blocand legarea C9 si prevenind formarea MAC

Receptori Liganzi Celule Functii


CR1(CD35) C3b,C4b Eritrocite (E) E transporta complexele imune
Stimuleaza fagocitoza Promoveaza
Fagocite, descompunerea C3b si C4b
FDC, Celule B

CR2,(CD21) C3b inactiv (i); Epstein-Barr (EB) Celule B, Parte din coreceptorii celulei B
virus Leaga EBV
FDC
CR3 (CD11b/18) C3bi Fagocite, Legarea fagocitozei complexelor imune
Facilitarea neutrofilelor
FDC
CR4 (CD11c/18) Curs 14 - Imunologie
C3bi - Prof. Dr. Fagocite
Ileana Constantinescu Extravazarea moleculei de legare a 4
celulei de
adeziune
• Calea clasică de activare a complementului este ini iată d pă legarea complexul C1 la un complex
Ag-Ac depus pe s prafa a unei celule. Această rec noaștere este posibilă deoarece în momentul
legării Ag la IgG1, lgG2, lgG3, sau IgM se expune un situs de legare la domeniul CH2 al por i nii Fc a
anticorpului. În ser C1 este un complex macromolecular de 750 kDa dependent de Ca2+. Este
format din C1q și do ă molecule C1r și C1s (C1qr2s2). C1q este format din 18 perechi de lan ri
polipeptidice, care formea ă 6 bra e tripluhelicoidale colagen-like cu un cap globular similar cu un
buchet de șase lalele . Când vârfurile C1q leaga domeniul CH2 de a do ă molecule de IgG sau
fi ea ă o sing ră molec lă de IgM, se acti ea ă activitatea en imatică a C1r2. C1r2 activ, scindea ă
și acti ea ă serin-proteaza asociată C1s2, rezultând un complex C1 activ (C1qr2s2). C1s2 imparte C4
în do ă fragmente, C4a și C4b. C4b se leagă covalent la antigenul de s prafa ă cel lară și în
pre en a Mg2+ se leagă de C2 si activeaza C2, generând C2a și C2b. C2 poate fi activat de C1s,
generând C2a și C2b.

• C2b ac ionea ă ca o kinină și crește permeabilitatea asc lară, provocând umflare, edem și durere.
C2a se leagă pe suprafata celulelor la C4b, formând C4b2a (convertaza). Convertaza ac ionea ă
asupra C3 şi îl scindea ă în C3b și C3a, provocând amplificarea căii.

• C3a este o anafilato ină care pro oacă degranularea mastocitelor, contrac ia m șchi l i neted, și
creșterea permeabilită ii capilare. C3b se leagă de o componentă membranară și se alăt ră C42 pe
suprafata celulelor, formând un nou complex enzimatic, C423, care poate scinda peptidul C5 în C5a
și C5b.

• C5a ac ionea ă ca o anafilato ină și ca un factor chemotactic (atragere leucocitelor la zona


inflamată). C5b este instabil şi se alăt ră unei molecule de C6, formând complexul C56 stabil: acest
complex se leagă la rândul să de o molec lă de C7, ducând la formarea de C567. Complexul C567
se inserea ă în straturile duble lipidice ale membranelor celulare.

• C8 poate participa la formarea acestui complex, rezultând C5678.Complexul C5678 este


responsabil pentru scurgerea lentă prin membrană. Ulterior, C5678 poate lega până la șase
molecule de C9, formând un canal transmembranar, care poate cauza scurgeri celulare osmotice.
Acest complex C5b6789 este numit complexul de atac al membranei (MAC).
Curs 14 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 5
Calea alternati ă de acti are a complement l i
• Calea alternativa de activare a complementului este independentă de anticorp, dar
depinde de capacitatea anumitor antigene microbiene de s prafa ă de a activa C3.
Factorul B (similar cu C2), factorul D (serin protea ă activa, similar cu C1qr2s2) și
properdina joacă roluri importante în calea alternati ă.

• Calea începe cu hidroliza C3 în C3a și C3b de către produsele microbiene, cum ar fi


lipopolizaharide.

• C3b se leaga de membrana cel lară a microorganismului, și în pre en a Mg2+ se


leagă de factorul seric B (un substrat pentru factorul activ D).

• Factorul D este o proteinaza plasmatică și circ lă în sânge într-o formă acti ă.


Factorul D scindea ă B, eliberând Ba și generea ă C3bBb. Acesta ac ionea ă ca o
con erta ă C3, similar cu C4b2a din calea clasică. Properdina se leaga de C3bBb şi
o stabili ea ă, permi ând -i să activeze C3 nehidrolizat. Astfel procesul este
amplificat și se produc mai multe complexe de C3bBb3b pe s prafa a celulei. Acest
complex actioneaza ca C5 convertaza, se leagă de C5 și îl hidroli ea ă la C5a
(chemotactic) și C5b.

• C5b ini ia ă formarea complexului de atac al membranei ca în calea clasică.

Curs 14 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 6


ALTERNATIV

Curs 14 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 7


CITOTOXICITATEA MEDIATĂ CELULAR
• Citotoxicitatea mediată celular este capacitatea celulelor efectoare să rec noască receptori de
pe celulele intă, să se lege de acestia și să ini ie e distrugerea celulelor, fie prin mecanisme
secretorii (perforin, granzime, TNF ), fie în mod non-secretor (prin ligandul Fas/Fas). În ciuda
diferen elor de ini iere, atât mecanismele secretorii și calea non-secretorie ini iea ă evenimente
asemănătoare şi vor culmina cu apoptoza celulelor intă. Numai secre ia de granule de perforina
prin exocitoza poate provoca liza celulelor intă care duce la necro ă.

Necroza
• E istă celule citotoxice specifice și nespecifice. Celulele citotoxice specifice sunt în mare parte
CD8+ (câteva sunt CD4+) care recunosc celule intă care pre intă un set de 6-9 aminoacizi
peptidici cu ajutorul complexului de histocompatibilitate (MHC) clasa I. O astfel de rec noaștere
MHC-restric ionată stim lea ă celula CD8+ să secrete granule cu perforin și granzime (A și B) sau
să secrete citokine citotoxice cum ar fi TNF .
• Când perforinul este eliberat în pre en a Ca, se produce o reac ie de polimerizare en imatică a
perforinului, formând canale de poliperforina în membrana celulei intă, similare cu cele formate
de componenta C9 a sistemului complement. În cazul în care aceste canale formate sunt
numeroase, celula va fi li ată rezultând necroza. Granzimele prezente în celulele granulare CD8+,
sunt eliberate în celula intă prin canale de poliperforin. Dacă perforinul nu pro oacă liza, aceste
serin-proteaze pot participa la calea apoptotică prin activarea caspazei 3.
• Celulele CD8+ pot secreta TNF . Acesta se leagă la receptori TNF tip 1 (p55) (TNFR1) şi
acti ea ă caspaza 8 si cascada caspazei ulterior.
Curs 14 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 8
Citoto icitatea cel lelor T CD mediată cel lar

Curs 14 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 9


• Celulele natural killer (NK) sunt principalele celulele care participă la reac iile de
citotoxicitate nespecifică, dar şi macrofagele pot fi implicate.
• Pentru a ac iona, complexele CD3/TCR de pe celula T CD8+ detectea ă la s prafa a
celulelor pre en a complexelor formate din molecule MHC I şi peptidă non-self. Pe
de altă parte, celulele NK CD3-/TCR- CD16+ CD56+ detectea ă lipsa MHC I pentru a
actiona la nivelul celulelor intă. Unele celule tumorale și celulele infectate viral nu
exprima sau exprima niveluri scă te de MHC I la s prafa a cel lară şi prin urmare
aceste celule sunt sensibile la distrugerea de către NK.
• Distrugerea celulelor de către NK poate fi amplificată de către interleukina-2 (IL-2).
Atunci cand celulele NK sunt incubate in vitro cu IL-2 timp de 1 sau 2 zile, aceste
celule sunt activate şi vor fi numite celule killer activate de limfokine (LAK -
lymphokine-activated killer).
• De asemenea, celulele NK și LAK precum şi macrofagele pot distruge, celulele intă
acoperite cu anticorpi nonfixatori de complement prin legarea la capăt l Fc al
anticorpului prin intermediul receptorului lor Fc. Activarea receptorilor Fc
eliberea ă granule de perforin/gran imă similare cu eliberate de celulele T CD8+.
Această metodă de distrugere se n mește citotoxicitatea mediată celular
dependentă de anticorp sau ADCC (antibody-dependent cell-mediated
cytotoxicity). Cu toate acestea, trebuie să se înteleagă că distrugerea celulelor de
către NK-, LAK- și ADCC se face în același mod ca și în CTL, cu granule de perforină
și gran imă eliberate de toate cele trei tipuri de celule.

Curs 14 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 10


APOPTOZA
• Apoptoza este o formă de moarte cel lară în care celula acti ea ă o cascadă
internă de enzime letale care duce la proteoliza substraturilor , la modificări de
membrană, la daune nucleare, fragmentarea ADN-ului şi la deces.
• Apoptoza este ca ată de celulele CTL, NK, LAK și ADCC şi are loc în mod normal în
timpul de oltării celulelor T, în zona s bcorticală a timusului, precum și în zona
laminei bazale a centrelor germinale în timpul mat rării.
• Este important să reali ăm că în timp ce diferi i stimuli externi și molecule pot
activa mecanisme apoptotice în alte celule, doar ligandul FAS (FAS-D/FAS,
CD95L/CD95), TNF TNFR1 și exocitoza granulelor de perforin/granzima B sunt
activate d pă contactul receptorului celulei T (TCR) cu complexul peptide non-self-
MHC de pe s prafa a celulelor intă.
• D pă activarea TCR, semnalele sunt transpuse in celula T pentru a activa
transcrip ia și exprimarea FAS-L pe s prafa a sa. FAS-L se leagă la celulele intă care
e primă FAS în mod independent de CA2+ inducând trimerizarea FAS și activarea
unei succesiuni de evenimente care conduce la activarea sistemului caspazei,
rezultând apoptoza celulelor intă.

Curs 14 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 11


• Astfel, celulele citotoxice pot distruge celulele în do ă moduri: necroza si
apoptoza. Necroza este ca ată în principal de o concentra ie mare de
monomeri de glicoproteina perforina de 70 kD, care în pre en a Ca2+ s-au
inserat în membrana celulei intă similar cu C9 și apoi au agregat pentru a
forma homopolimeri structurali de 5 până la 20 nm.
• Astfel, apa și s bstan ele dizolvate cu greutate molec lară joasă intra
libere în celulele intă, provocând liza coloidosmotică sau explozia
celulelor care duce la necro ă.

• Apoptoza poate fi cauzata de FAS/FAS-L, TNF TNFRl, sau activarea


granzimei B şi a cascadei sistemului caspa ă, ceea ce duce la deteriorarea
membranei și fragmentarea ADN-ului. În urma apoptozei re ltă produse
celulare ale disocierii membranare numite corpi apoptotici. Aceştia sunt
șor de fagocitat de către macrofagele înconj rătoare fără necro ă
tis lară. Spre deosebire de perforină, care pro oacă liza cel lară
ire ersibilă similar cascadei complementului, semnalele de s prafa ă
cel lară care acti ea ă cascada caspazei pot fi blocate de proteinele
mitocondriale Bcl-2. Astfel, e istă o frână internă a apoptozei.

• Studii recente indică faptul că unele celule tumorale pot produce FAS-L,
care se leagă de FAS la nivelul suprafe ei celulelor T, provocând distrugerea
lor.

Curs 14 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 12


Inducerea FAS-L

Curs 14 - Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu 13


Curs 15: Imunitate microbiana si
imunoparazitologie

• Imunitatea nespecifica(innascuta)
• Imunitatea specifica(adaptativa)
• Infectia microbiana
• Infectia virala
• Infectia parazitara

Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu


Imunitatea nespecifica(innascuta)
• Imunitatea nespecifica se refera la mecanismul de aparare care nu
necesita recunoasterea specifica a antigenului, dar care amplifica
protectia prin mecanism imun specific.

• Mecanismul imunitatii innascute presupune fagocitoza, raspunsuri


inflamatorii acute, interferon de tip I si TNF.

• Abilitatea noastra de a combate multitudinea de microorganisme


care patrund in organism nostru zilnic depinde atat de mecanismul
specific cat si de cel nespecific. Unele mecanisme nespecificice
permit fie distrugerea microorganismelor, fie impiedica raspandirea
acestora la nivelul portii de intrare.

• De exemplu, bacteriile sunt fie distruse la nivelul pielii de ph-ul acid


creat prin eliberarea de acid lacic de catre glandele sudoripare, fie
sunt distruse de secretii mucoase cum ar fi saliva sau lacrimile, care
contin lizozim, o enzima care distruge peretele celular al bacteriilor
gram-pozitive producand moartea acestora.
Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu
• Odata ce microorganismul a patruns in organism, se declanseaza alte mecanisme nespecifice.
Fagocitoza este un proces prin care neutrofilele si macrofagele captureaza microorganismele ce
adera la suprafata lor si apoi le distruge in compartimentele lizozomale intracelulare. In interiorul
celulei, organismul captat este distrus de anioni superoxid, hidrogen peroxid sau de mediul cu ph
scazut din compartimentul lizozomal care contine numeroase enzime ce participa la distrugerea
microorganismului. Unii indivizi sunt vulnerabili la infectiile cronice, cei cu boli granulomatoase
cronice spre exmplu, deoarece celulele lor fagocitare nu pot produce anioni superoxid. In concluzie,
patrunderea microorganismului in corp induce un raspuns inflamator acut impotriva
microrganismului, care presupune producerea de proteine plasmatice ce ajuta la combaterea
infectiei. Aceste proteine plasmatice includ proteina C reactiva si complementul, ambele
contribuind la acoperirea bacteriilor pentru a facilita fagocitoza acestora de catre neutrofile si
macrofage.
• Un numar de cytokine contribuie de asemenea la mecanismul nespecific de control al expansiunii
microorganismelor in corp.
• Interferonii de tip I (IFNs), IFN-alfa si IFN-beta, sunt produsi de macrofage si respectiv fibroblasti, ca
raspuns la o infectie virala. Interferonii de tip I inhiba replicarea virala, cresc exprimarea MHC de
clasa I si scad exprimarea MHC de clasa II, inclinand astfel raspunsul imun preferential catre
raspunsul mediat celular CD8+ si crescand activitatea NKC (natural killer cell) pentru a distruge
celulele infectate viral. De asemenea, TNF-alfa este produs de macrofagele activate de endotoxine
(componente active ale bacteriilor Gram-negative) pentru a induce aderarea neutrofilelor la
endoteliul vascular. Aceasta aderare a neutrofilelor la endoteliul vascular creste numarul de celule
care adera la locul inflamatiei si astfel, creste sinteza de proteine plasmatice de catre neutrofile
care sunt asociate cu raspunsul inflamator acut. Interleukina-1 (IL-1) este o alta cytokina care
controleaza expansiunea microorganismelor in corp prin abilitatea ei de a induce febra si, intr-un
mod similar cu cel al TNF-alfa, creste sinteza de proteine plasmatice de catre neutrofile si
macrofage asociate cu raspunsul inflamator acut.
Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu

IMUNITATE SPECIFICA(ADAPTATIVA)
Imunitatea specifica constituie mecanisme de protectie care presupun recunoasterea specifica a
antigenului. Mecanismul imunitatii specifice include procese implicate in imunitatea mediata umoral si
celular.
Infectia bacteriana
• Rolul imunitatii umorale
• Cel mai eficient mecanism de a elimina bacteriile extracelulare este prin fagocitoza. Acesta este procesul
prin care o celula fagocitara precum macrofagele, monocitele si neutrofilele capteaza bacteria care adera
la suprafata lor si apoi o distrug in compartimentul lizozomal intracelular. Totusi, un numar de organisme
moarte, precum pneumococii incapsulati, nu adera bine nespecific la celulele fagocitare.
• Mecanismele imune specifice trebuie folosite pentru a promova aderarea bacteriilor extracelulare la
celulele fagocitare. Aceste mecanisme presupun producerea de anticorpi IgM si IgG si activarea
complementului.
• Peretele celular si capsula majoritatii bacteriilor sunt polizaharide si, astfel, actioneaza ca antigene
independente de celulele T pentru producerea de anticorpi. Acest mecanism particular pentru inducerea
productiei de anticorpi este bun pentru gazda deoarece produce moduri prin care bacteria poate activa
direct celulele B sa produca anticorpi IgM. In plus, este posibila producerea de anticorpi IgG prin acest
mecanism, dar doar atunci cand sunt prezente cytokine derivate din celulele T, precum IL-4 si IFN-alfa.
• Aceste citokine sunt produse de celule T ce au fost activate fie prin expunerea la un superantigen sau prin
interactia cu APC reprezentand antigen procesat bacterian in asociere cu MHC de clasa II. Asa cum e
descris, anticorpii IgM si IgG se leaga fie de antigene bacteriene de suprafata sau de toxine secretate
bacterial astfel activand componentele C3 ale complementului. Componenta complement se leaga de
receptorii complement pe celulele fagocitare a promova fagocitoza bacteriilor acoperite cu anticorpi sau
toxina In plus anticorpii IgG care se leagă atat la antigeni bacteriali de suprafață celulară cat și la toxinele
secretate se leagă de receptori speciali pe celulele fagocitare care se leagă la porțiunea Fc a anticorpilor
IgG numita receptori Fcy Legarea complexului antigen IgG la receptorii Fcγ promovează de asemenea
fagocitoza eficient.
• Acest mecanism de imunitate specifica se aplică persoanelor care primesc vaccin cu toxina tetanică În
aceste cazuri, toxina lansata de bacteria tetanosului este legat de IgG care a fost produs împotriva ei.
Complexul toxina tetanica-IgG se leaga apoi la fagocite prin receptorul Fcγ și promovează distrugerea
toxinei.

Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu


• Acest mecanism pentru dezvoltarea imunitatii impotriva
unui anume organism intracelular explica de ce gazda nu
numai ca este imuna la o provocare ulterioara cu
organismul intracelular original, dar, de asemenea, este
imun la o provocare ulterioara cu alte microorganisme
intracelulare in acelasi timp.
• Dupa cum se arata, microorganismul Mycobacterium
tuberculosis original ce produce un tubercul, stimuleaza
expansiunea catorva celule T tuberculoase specifice ce pot
fi prezente in gazda. Prin expunerea ulterioara la tubercul si
la un alt microorganism fara legatura, populatia extinsa de
celule T specific tuberculoase devine activata pentru a
secreta IFN-γ care, la randul sau, actioneaza asupra
macrofagelor pentru a activa fagocitoza. Deoarece functiile
macrofagelor sunt antigen-nespecifice, orice
microorganism in mediul unei macrofage activate va fi
eliminat. Prin urmare, specificitatea acestui raspuns imun
consta in activarea clonei extinse de celule T specifice
pentru recunoasterea organismului original.
Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Rolul imunitatii mediate celular

• IFN-γ joaca un rol critic in protectia impotriva bacteriilor intracelulare. Activarea


macrofagelor de catre IFN-γ produs de celulele T este faza critica de protectie
impotriva organismelor bacteriene intracelulare. In acest mod, IFN-γ stimuleaza
multe macrofage catre fagocitoza si distruge microorganismele.

• Unele bacterii, inclusiv Listeria monocytogenes, Mycobacterium tuberculosis si


Mycobacterium leprae, sunt captate de fagocite dar sunt, in esenta, rezistente la
degradarea prin enzimele lizozomale din cauza lipsei de fuziune intre veziculele
lizozomale si veziculele in care microorganismele cresc. Ca o consecinta, aceste
organisme supravietuiesc in interiorul celulei si, prin urmare, nu pot fi recunoscute
de orice anticorp ce poate circula in ser . In schimb, mecanismele imune mediate
celular sunt activate pentru a proteja gazda.

• Desi aceste microorganisme sunt, in esenta rezistente la enzimele lizozomale din


interiorul macrofagelor, cateva macrofage sunt activate, inducand fuziunea dintre
vezicule lizozomale si vezicule continand microorganismul si permit producerea de
fragmente de peptide, ce se pot asocia eficient cu MHC clasa I si II. Celulele T
implicate in raspunsul imun mediat celular includ celulele T CD8 + si CD4 + ce
devin activate la recunoasterea receptorului celulei T a antigenelor bacteriene
prezentate de macrofage in asociere cu molecule MHC de clasa I si, respectiv II.
Activarea celulei T induce productia de IFN-y, care, la randul sau, duce la activarea
ulterioara a macrofagelor, inclusiv a acelor macrofage ce nu sunt infectate.

Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu


Mecanisme umorale de imunitate specifica impotriva infectiei bacteriene
Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu
• Granuloamele rezulta dintr-o colectie de macrofage
activate, care se acumuleaza intr-o zona datorita stimularii
antigenice cronice ce rezulta din prezenta cronica a
bacteriilor intracelulare foarte rezistente.
• Un rezultat clinic al raspunsurilor imune mediate celular
impotriva bacteriilor intracelulare este dezvoltarea
granuloamelor. Prezenta acestor granuloame este
diagnostic pentru infectiile micorobacteriene cronice.
• De asemenea, este clar ca subseturi CD4 + pot fi implicate
diferentiat in raspunsuri imune mediate celular impotriva
diferitelor tipuri de lepra. In lepra lepromatoasa, ce se
caracterizeaza printr-o acumulare marcata a unui
microorganism intracelular, productia IL-4 prin celulele T
CD4+ este dominanta. Pe de alta parte, in lepra
tuberculoasa, ce se caracterizeaza prin prezenta catorva
microorganisme intracelulare, productia de IFN-y de catre
celulele T CD4 + este dominanta.

Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu


Reactii imune specifice ce pot induce mecanisme imune nonspecifice
Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Infectia virala
Rolul imunitatii umorale
• Un virus patrunde intr-o celula gazda prin legarea la molecule care sunt in mod normal
manifestate pe suprafata celulei gazda pentru a fi utilizate in functiile celulelor normale.
De exemplu, molecula CD4 pe celulele T este o molecula de suprafata celulara critica, ce
este folosita pentru recunoasterea antigenului prezentat de un APC. Cu toate acestea,
HIV-1 obtine intrarea intr-o celula gazda prin legarea la molecula CD4 exprimata prin
limfocite ajutatoare T.
• Prin urmare, este esential ca un mecanism sa existe pentru a neutraliza si distruge
virusul inainte de a se atasa de o celula de suprafata a gazdei. Acest mecanism implica
anticorpi indreptati impotriva virusului. Anticorpii specifici pot fie sa se lege pe partea
virusului ce se leaga de molecula de suprafata celulara a gazdei pentru a impiedica
depunerea acestuia, sau se lege de virus pentru a spori probabilitatea ca virusul sa fie
fagocitat si distrus, sau pot activa complementul ce fie va spori fagocitoza sau lizarea
directa a virusului.
• Imunitatea mediata umoral impotriva virusurilor este eficienta in primul rand in primele
etape ale unei infectii virale inainte de intrarea virusului in celula gazda. Deoarece
anticorpii nu sunt in masura sa penetreze celulele pentru a se lega de microorganismele
intracelulare, eficacitatea lor este limitata la momentele cand virusul este in afara
celulei, in timpul fie infectiei timpurii sau in timpul eliberarii virale din celula gazda.
• De asemenea, este dificil sa se stabileasca o protectie pe termen lung impotriva unui
virus, deoarece structura antigenica de suprafata a virusului se poate schimba pentru a
crea o tulpina virala diferita. Acest lucru este deosebit de important in cazul racelii
obisnuite, ce este cauzata de un rinovirus cu serotipuri diferite in timpul fiecarei infectii.
Cu toate acestea, IgA secretoare poate oferi o oarecare protectie in locurile de intrare a
rinovirusului, si anume nas si plamani.
Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Rolul imunitatii mediate celular

• Cel mai important mecanism celular de protectie impotriva virusurilor este dat de
limfocitele CD8+T. Celulele CD8+T recunosc antigenele virale ce au fost procesati si
asociati cu moleculele MHC de clasa I pentru exprimarea pe suprafata celulei.

• Complexul de antigen viral si MHC I pe suprata celulei este recunoscut de receptori


pe celule T CD8+ specifice. Pentru a face diferentiere intre celule T citolitice, celule
T CD8+ au nevoie de ajutorul citokinic al celulelor T CD4+ care sunt activate de
antigenii virali in asociere cu moleculele MHC II la suprafata APC specializate, ca
macrofagele, ce au fagocitat compexul anticorp-virus extracelular captat.

• Ajutorul citokinic oferit de celulele T CD4+, ce include citokinele IL-2 si IFN-y, induc
diferentierea si extinderea celulelor T CD8+ specifice virusurilor. Asfel, abilitatea
celulelor T CD8+Tde a liza si distruge celule vitale infectate depinde critic de
actiunea timpurie a citokinelor derivate din celule T CD4+.

• Mecanismul de protectie imuna mediata celular impotriva infectiilor virale este un


exemplu bun cum activari concurente mediate celular de MHC I si MHC II a
celulelor T CD8+ si respectiv CD4+ lucreaza pentru a proteja gazda impotriva
virusurilor.

Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu


Prezentarea antigenului viral sintetizat endogen pe calea restrictiva MHC de clasa I.

Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu


Cytokinele permit diferentierea celulelor T CD8+ citolitice in celule efectoare

Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu


Infectia parazitara
Rolul imunitatii umorale
• Parazitii includ helminti, suchas schistisomes si protozoare precum agentul malariei,
Plasmodium. Parazitii sunt organisme infectioase ce isi petrec parte din ciclul vietii in gazda
umana si cealalta parte in gazde intermediare muste, capuse, serpi sau tantari.
• De exemplu, malaria este transmisa omului prin muscaturi de tantari, in timp ce schistomiasis
este transmisa prin apa din zonele in care traiesc serpi infectati.
• Un mecanism major de aparare impotriva parazitilor este productia de IgE. Productia de IgE
este foarte dependenta de productia de IL-4 prin celule CD4+ Th2. Ca si consecinta a actiunii
IL-4 pe celule B activate de catre parazit, anticorpi IgE specifici parazitului sunt produsi si
opsonizeaza parazitul.
• Parazitul opsonizat se leaga apoi la eosinofile prin distributia Fc a IgE pentru a induce
eliberarea proteinelor ce lizeaza parazitul.
• Eozinofilele sunt in primul rand implicate in acest tip de protectie pentru ca parazitii par a fi
mai susceptibili la distrugere de catre proteinele toxice eliberate de eozinofile in comparatie
cu proteinele toxice si speciile de oxigen reactiv eliberat de macrofage si neutrofile.
• Infectiile parazite persistente duc catre formarea multor complexe parazit-anticorp care nu
numai ca se ataseaza la eozinofile dar si la vasele sanguine si la glomerulul renal.
• Ultima atasare produce consecinte daunatoare, ca si dezvoltarea vasculitei si nefritei. Acestea
sunt complicatii majore in cazul bolnavilor de malarie.

Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu


Rolul imunitatii mediate celular:
• Asa cum am descris pentru virusuri, cel mai important mecanism
pentru protectia impotriva parazitilor este limfocitul CD8+. Celula T
CD8+ recunoaste antigenele parazitare produse endogen ce au fost
procesate si asociate cu moleculele MHC clasa 1. Complexul format
de antigenele parazitare si MHC clasa I este recunoscut de celule T
specifice redand receptorului celula T si CD8.
• De asemeni, asa cum e descris mai sus, celula T CD4+ implicata in
functiile efective ale celulei T CD8+ prin furnizarea citokinelor
necesare diferentierii si extinderii celulei T CD8+.
• Totusi, parazitii sunt microorganisme foarte istete cand e vorba de
invadarea mecanismelor de aparare imune. Doua din cele mai
importante strategii invazive folosite de paraziti includ:
1. Abilitatea parazitilor de a dobandi un strat exterior de
proteine ale gazdei astfel incat aceste proteine, opuse proteinelor din
membrana exterioara a parazitului, nu vor fi recunoscute ca antigene
si astfel nu ataseaza IgE antigen specific.
2. Abilitatea parazitilor de a renunta la membrana de la
suprafata celulei dupa ce anticorpi specifici IgE s-au atasat, pentru a
preveni atasarea IgE mediata a parazitului la eozinofile.

Cursul 15 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu