1.

INTRODUCERE

Etică, deontologie și morală. Sunt trei științe, concepte, valori? Nu putem știi cu siguranță
dar ce știm cu adevărat, este că aceste lucruri au pus semne de întrebare fiecărui om, încă de la
începutul lumii. De la poruncile religioase până la codurile deontologice, omul a avut nevoie de
reguli pe care să le urmeze, de percepte morale , etice și deontologice.
Platon, explica într-un dialog din Republica1, că omul dacă ar putea fi invizibil, ar face
toate lucrurile pentru care ar fi pedepsit de legi sau de societate, dându-l exemplu pe păstorul
Gyges. Conform lui Platon, nimeni nu este drept de bună voie, ci numai constrâns de legi și împre-
jurări.
Indiferent că este vorba despre etică sau morală, acestea simbolizează cunoașterea omului,
comportamentul acestuia în societate și mai mult, îl ajută să decidă ce este mai bine să facă. Ele
instituie nu obligația, ci nevoia de a face bine și de a acționa după anumite criterii sau din datorie.
Dacă noi am fi invizibili, oare ce am face?

1
Platon, Republica, în Opere, vol. V. Cartea a II-a, traducere de Andrei Cornea, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1986, pag 358.

1
 2. MORALA

Nu putem vorbi despre deontologie, dacă nu definim mai întâi etica, dar cum să vorbim
despre etică, daca nu știm ce este morala?
Dicționarul explicativ al limbii române definește morala ca fiind „ansamblul facultăților
psihice, spirituale; stare de spirit; curaj”. Dar morala a fost o problemă pe care omul a înfruntat-
o în fiecare zi a vieții sale, uneori a ieșit învingător alteori, conștiința sa i-a șoptit că nu a ales bine.
Morala a apărut odată cu omul, probabil că și Adam, după ce Eva i-a dat să muște din măr
a avut o problemă morală, gândindu-se ca a încălcat o promisiune făcută lui Dumnezeu. Așadar,
morala a existat de când a apărut omul și a coexistat împreună cu el.
Morala reprezintă ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unii față
de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege ci de opinia publică.2
Aceasta ar fi una dintre cele mai pragmatice definiții ale moralei, dar oamenii trăiesc în locuri
diferite, au religii diferite și obiceiuri diferite3. De aceea, morala este cu siguranță văzută diferit,
este eterogenă și deseori, ce este moral pentru unii este de neînțeles, chiar absurd pentru alții. În
această situație, cum putem da o definiție omogenă și total acceptată moralei? Este morala univer-
sală sau relativă?
Grecii antici spuneau prin vocea lui Socrate4 că morala reprezintă „binele și frumosul”, în
Evul Mediu, morala era dată de dogmele bisericești, iar după această neagră perioada a umanității,
filosofii au început să deslușească conceptul de morală.

2
Dicționar explicativ al limbii române, Editura Academiei R.S.R. , București, 1984.
3
De exemplu, o femeie din Afganistan poate să fie omorâtă cu pietre fiindcă a râs pe strada, un lucru normal, ce ține
de morala locului și religiei.
4
Socrate a fost fondatorul filosofiei grecești, de la care nu avem mărturii scrise, doar ceea ce a scris Platon despre el
în „Dialoguri” și „Republica”.

2
 Emmanuel Kant5, despre care Goethe spunea că „ atunci când citesc Kant, parcă intru într-
o cameră plină de lumină” , a reușit să înțeleagă și să explice din punctul său de vedere ce este
morala, morala kantiană. Kant leagă ideea de moralitate, ideii de fericire și spunea „ fă ceea ce te
face demn de a fi fericit”6, așadar sistemul moralității este inseparabil legat de cel al fericirii. Kant
separă legalitatea și moralitatea, implicit acțiunea determinată din respect pentru lege și acțiunea
din datorie sau determinată de conștiință.

5
Emmanuel Kant (1724-1804) , filosof german, unul dintre cei mai mari gânditori din perioada iluminismului.
6
E. Kant, Critica rațiunii pure, Editura Iri, București, 1998, pag.330.

3
 ETICA

Etica este răspunsul la întrebarea „Ce trebuie să facem?” 7 Practic, etica este știința de a
deosebi binele de rău, știința care are ca obiect de studiu însăși morala.
Ceea ce dă noblețe omului sunt alegerile pe care le face în anumite circumstanțe, cum acți-
onează din proprie voință, fără să fie restricționat sau obligat de lege sau reguli.
Din când în când ne întrebăm dacă sunt etice fapte precum reproducerea in vitro, pornogra-
fia, euthanasia, războiul, ne întrebăm ce responsabilități avem față de cele întâmplate cu noi în
regimul nazist sau comunist. Religia, după unii sau filosofia morală după alții, par a fi instanțele
intelectuale cele mai potrivite pentru a ne ajuta să tranșăm asemenea întrebări incomode; religia pe
bază de credință iar filosofia pe bază de temeiuri raționale.8
Să ne amintim de Caiafa infamul, care spunea când îl condamna pe Isus Hristos la moarte
„nu e mai bine să fie omorâtă o persoană nevinovată, decât să piară un popor întreg?” Biblia nu
ne spune și despre problemele de morală pe care le-a avut Caiafa până să îl condamne pe Isus și
care a acționat etic, dar imoral în cele din urmă.
Să presupunem că ai ieșit cu câinele tău, Faust, la o plimbare pe calea ferată. Mergând tu alene și
admirând peisajul, observi un tren gonind pe șine. Pentru că este o zi frumoasă de primăvară, putem ob-
serva și cinci laureați ai premiului Nobel, mergând agale și admirând panseluțele ce au crescut între șinele
de cale ferată. Este evident că trenul este ieșit de sub control și că acești oameni ce vor schimba cursul
umanității se află în calea mastodontului, metalic, ucigaș. Norocul este că tu te afli lângă un macaz, ai
posibilitatea să-i salvezi, însă pe linia cealaltă se află o domnișoara ce adulmecă vaporii motoarelor diesel.
Schimbi macazul, ucigând-o, pentru a salva laureații?

Este imoral să ucizi ( “Sa nu ucizi.”) – din punct de vedere moral aceasta nu este o opțiune.
Este ne etic să ucizi,, pentru ca o acțiune este etică sau ne etică indiferent de consecințe.
Este etic să ucizi, pentru că scopul tău a fost să salvezi mai multe vieți.
Este etic să ucizi deoarece, consecințele negative fiind mai mari dacă mor cinci persoane și con-
secințele pozitive fiind mai mari dacă trăiesc cinci laureați ai premiului Nobel.9

7
Nicolai, Hartmann, Etica, Editura Encuentro S.A, Madrid, 2011, pag. 52.
8
Valentin, Mureșan, Filosofia morală a lui R. M. Hare. Teorie și aplicații, Editura Paideia, București, 2006, pag. 7
9
http://webcultura.ro/diferenta-dintre-etica-si-moralitate/ (accesat în 25.03.2019)

4
 Este etic dacă tu vrei să fii o persoana care salvează cinci oameni, este ne etic dacă tu vrei sa fii o
persoana care nu ucide.
Moralitatea este un concept profund religios, dar etica nu are nevoie de credință, ea fiind
un mod de gândire, uneori pragmatic, pus în slujba binelui general. De aceea, așa cum se observă
din exemplul de mai înainte, uneori, ceea ce este moral nu este neapărat și etic și ceea ce este etic
poate fi uneori imoral.
V. Mancoviciuc definește etica drept „ teoria filosofică sau științifică asupra moralei (…)
morala este obiectul de studiu al eticii, chiar dacă în întrebuințarea cotidiană a celor doi termeni,
aceștia pot avea aceleași semnificații.10

10
V. Mancoviciuc, Probleme de etică, Editura didactică și pedagogică R.A, București, 1992, pag. 207.

5
 DEONTOLOGIA

Dacă morala este o stare de spirit cu rădăcinile adânc înfipte în credință, care urmează niște
principii fixe prin care deosebim binele de rău, etica este o știință cere are ca obiect de studiu însăși
morala și este pusă în slujba binelui general, spunem că deontologia este etica datoriei. În filosofia
morală contemporană, deontologia reprezintă o teorie normativă cu privire la alegerile morale ne-
cesare interzise sau permise.
Teoriile deontice (deontic theories) se referă la comportamente obligatorii, necesare, în
timp ce teoriile aretice (aretaic virtue theories) arată conduitele virtuoase a căror urmare este me-
ritorie.
Teoriile deontologice emit judecăți cu privire la moralitatea alegerilor și la criteriile după
care se pot clasifica acțiunile în etice sau non-etice11. Deontologia au un caracter universal și în
general negativ, în alegerile făcute, dreptatea fiind cea care câștigă în fața binelui.
Deontologia reprezintă, în sensul comun indicat de dicționare, un ansamblu de reguli
după care se ghidează o organizație, o instituție, o profesie sau o parte a acesteia, elaborarea și
aplicarea acestor reguli fiind atributul organizațiilor profesionale.
Deontologia unei profesii stabilește normele care guvernează o anumită activitate institu-
țională, sub aspectul a ceea ce e interzis și permis în comportamentul reprezentanților instituției
respective. Normele deontologice ale profesiei sunt formulate imperativ în coduri deontologice.
Unul dintre pilonii deontologiei este simțul datoriei, care se adaugă perceptelor libertății și
moralității.12
Deontologia este o știință pluridisciplinară, însumând drepturile și obligațiile profesionale
a celor ce practică o anumită profesie. Drepturile sunt universale și aplicabile tuturor, fundamen-
tale, concretizate de constituții și aplicabile tuturor cetățenilor statului și statutare, care se aplică

11
A. Sandu, Etica și deontologia profesională, Editura Lumen, Iași, 2012, pag.12
12
C. Cozma, Elemente de etică și deontologie, Editura Universității „ Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1997, pag. 92.

6
numai indivizilor care practică o anumită profesie. Pe de altă parte, obligațiile se reflectă în statu-
tul profesional, în codul deontologic sau jurământul de credință, unde este cazul (ex. „Jurământul
lui Hipocrate”).13

13
M. Vintilă, Deontologie. Caiet de seminar, Tipografia Universității de drept Timișoara, Timișoara, 1996, pag. 5.

7
 CONCLUZII

Morală, etică și deontologie, altfel spus, binele suprem, binele general și sentimentul dato-
riei, sunt valori recunoscute unanim de societate.
Adevărul, binele și dreptatea sunt relative, fiecare individ având propria sa percepție despre
acestea. Dacă aceste valori ar fi absolute, am fi conduși doar de morală, una absolută la rândul ei,
fără a mai fi nevoie de legi, regulamente și coduri.
Morala este un șir de reguli care creează o conduită de viață, determină ce este bine sau rău,
rolul eticii este să-l ajute pe om să aleagă ceea ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă și
care sunt motivațiile morale ale acțiunilor sale, iar deontologia reprezintă felul în care omul acțio-
nează, mânat de simțul datoriei.
Oricum eu aș alege în orice împrejurare concluzia genială a lui Kant : „ Trăiește-ți viața
ca și cum fiecare faptă a ta ar deveni lege universală”.

8
 BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI DE SPECIALITATE

1. Dicționar explicativ al limbii române, Editura Academiei R. S. R, București, 1984.

2. Cozma Carmen, Elemente de etică și deontologie, Editura Universității „Alexandru Ioan
Cuza”, Iași, 1997.
3. Hartmann Nicolai, Etica, Editura Encuentro S.A, Madrid, 2011.
4. Kant Emmanuel, Critica rațiunii pure, Editura Iri, București, 1998.
5. Mancoviciuc Vasile, Probleme de etică, Editura Didactică și Pedagogică R.A. București,
1992
6. Mureșan Valentin, Filosofia morală a lui R. M. Hare. Teorie și aplicații, Editura Paideia,
București, 2006.
7. Sandu Antonio, Etica și deontologia profesională, Editura Lumen, Iași, 2012.
8. Platon, Republica, în Opere, vol. V. Cartea a II-a, traducere de Andrei Cornea, Editura
Științifică și Enciclopedică, București, 1986.
9. Vintilă Mona, Deontologie. Caiet de seminar, Tipografia Universității de Drept Timișoara,
Timișoara, 1996.

RESURSE ÎN FORMAT ELECTRONIC

1. Diferența dintre etică și moralitate, www.webcultura.ro, (accesat în 25.03.2019)

9
10