METODE DE CUANTIFICARE A EMISIILOR IN ATMOSFERA

1
 Cuprins

Cap1:

1-METODE DE CUANTIFICARE A EMISIILOR DE AER..………….. ….. 3

1.1- Elemente necesare pentru identificarea si cuantificarea emisiilor.............3
1.2. Principalele tipuri de estimari………………………………………….……8
1.3Principiile de baza utilizate pentru inventarierea emisiilor………………...9

Cap2:

2. PROCEDEE DE REDUCEREA CONCENTRATIILOR DE PRAF ….12

2.1. Particule poluante………………………………………….……………....12
2.2.Eficienta instalatiilor de filtrare……………………………..…………….13
2.3. Metode de retinere a prafului…………………………………………..…14
2.4. Filtre mecanice pentru desprafuire…………………………………...…..15
2.5. Filtre electrostatice………………………………………………………....17
2.6. Filtre totale sau in strat poros ………………………………………….....20
2.7. Filtre hidraulice umede……………………………………………….…...24

CAP 3

4. PROCEDEE DE REDUCERE A ODORIZANTILOR…………………..29

4.1. Reducerea odorizantilor prin dilutie…………………………………….29
4.3. Conversia odorizantilor…………………………………………………..29
4.2. Captarea odorizantilor…………………………………………………...29

1.METODE DE CUANTIFICARE A EMISIILOR IN AER

2
 1.1. Elemente necesare pentru identificarea si cuantificarea emisiilor
Fiecare om are dreptul de a respire un aer care sa nu-i dauneze sanatatii, adica un aer in
care concentratiile se substante eventual daunatoare pentru sanatatea umana si pentru ecosisteme
sa nu depaseasca nivelurile de referinta admise.
Nivelurile concentratiei diferitelor substante in aer constitue indicatori ai starii mediului
inconjurator. Aceste niveluri depind de marimea reziduurilor datorate activitatilor antropice
(incalzire, transport, ….) si unor fenomene naturale (vulcanism,….), care alcatuiesc indicatorii
de presiune asupra mediului inconjurator.
Relatia dintre “presiune” (emisiile in atmosfera) si “stare” (calitatea aerului) este
complexa. Intr-adevar, substantele aruncate in aer sunt, pe de o parte, transportate la distante mai
mult sau mai putin indepartate de sursa si, pe de alta parte, ele sufera multiple transformari
fizico-chimice, in special sub actiunea radiatiei solare.
In cadrul politicii referitoare la mediul inconjurator, autoritatile publice incurajeaza
crearea de modele care sa permita reprezentarea acestor fenomene si stabilirea frecventei
actiunilor de poluare, in scopul imbunatatirii masurilor de protectie pe termen scurt si a
directiilor de urmat pe termen lung, pentru ameliorarea calitatii aerului. Acest lucru se
concretizeaza printr-un sistem cu mai multe componente, prezentate in figura 2.1, in care
emisiile in atmosfera reprezinta o parte esentiala.
De altfel, interesul purtat altor fenomene ca: subtierea stratului atmosferic de ozon,
sporirea efectului de sera, ploile acide, etc., conduce la urmarirea unor scheme asemanatoare si la
interesul crescand acordat cunoasterii emisiilor in atmosfera. Poluarea aerului, in general si
emisia de substante in aer, in particular, pot fi abordate sub diferite aspecte: stiintific, economic,
politic, care pana la urma, se intrepatrund.
Conform gradului de implicare si aspectului asupra caruia ne concentram numeroasele cerinte
privind emisiile in aer sunt formulate de:

 oamenii de stiinta, pentru modelarea fenomenelor si analiza impactului fiziologic,

economic, etc;
 industriasii, pentru determinarea partii de responsabilitate si respectarea legilor cu privire
la mediul inconjurator
 administratie, in vederea dezvoltarii unor strategii de reducere a emisiunilor in atmosfera
si ameliorarea calitatii aerului si, in general a biosferei;
 colectivitatile locale, in scopul precizarii actiunilor de urmat la acest nivel;
 publicul care reclama accesul la informatie.

3
 Figura 2.1 Relatia dintre emisiile in aer, impact si actiuni asupra surselor.

a) Specificatii tehnice referitoare la surse

Pentru a identifica corect atat sursele cat si poluantii emisi de acestea sunt necesare, in
principal, specificatii tehnice care sa precizeze dimensiunea temporala si geografica, sursele
emitente precum si substantele emise.
1 Dimensiunea temporala

In majoritatea cazurilor, emisiile sunt inventariate pe perioada unui an calendaristic.

Pentru aprecierea evolutiei si in mod special pentru “a masura” impactul actiunilor intreprinse in
vederea protejarii mediului inconjurator este, in general, necesara stabilirea unei serii
cronologice.
Sporirea modelelor de transport si de transformari fizico-chimice in atmosfera necesita
procurarea de informatii privitoare la intervale de timp mult mai scurte, de ordinul orei, in scopul
studierii unei secvente care sa nu depaseasca in general, cateva ore. Totusi, aceste secvente se pot
referisi la oricare perioada din an.
1 Dimensiunea geografica

Conform practicilor curente, din punct de vedere spatial, poluarea poate fi considerate la
fel de bine pentru o tara intreaga pentru un continent planetar sau doar pentru o suprafata foarte
redusa, care sa acopere mai putin de 1 km patrat.
4
1 Surse emitente

Pentru cuantificarea emisiilor, in general, sunt luate in calcul toate sursele. Totusi, campul
acoperit de anumite inventarieri este restrans (de exemplu, excuderea surselor “naturale”, a
emisiilor care depasesc altitudinea de 1000 de metri, a surselor neacoperite de jurisdictia
nationala, precum cea a vapoarelor in largul marii etc.)
1 Substante emise

Substantele analizate intr-o inventariere sunt grupate in functie de obiectivul urmarit, adica de utilizarea
prevazuta a rezultatelor, concretizata prin efectul predominant al acestora. Cel mai adesea, emisiile sunt
inventariate si grupate pe categoriile trecute in tabelul 2.1.

Impactul substantelor emise in atmosfera Categoria

Efecte acide SO2, NOX, HCL, NH3
Contaminarea solului si apelor Metale grele,poluanti organici persistenti
Distrugerea stratului de ozon CFC
Oxidari fotochimice NOX; Compusi organici volatili,alti decat
metanul(COVNM)
Eectul de sera Direct prin CO2 CH4, N2O SF6, HCL,
PFC; Idirect prin, CO, COVNM, HCL,
NH3, SO2
Sanatatea populatiei SO2, NOX,COVNM, CO, praf, metale
grele.

b) Tipuri de inventarieri
Pentru cunoasterea emisiilor poluante in atmosfera sunt practicate mai multe tipuri de
inventarieri, respective cele care au ca obiestiv sursele, produsele si efectele economice.
1 Inventarierea avand ca obiectiv sursele

Aceasta abordare se bazeaza pe cunoasterea reziduurilor datorate fenomenelor fizice,

chimice, biologice si altele, precum zdrobirea, evaporarea, arderea, reactii chimice, fermentatie.
Fiecare element al inventarului prezinta emisia datorata unei tehnologii sau unui fenomen natural
legat de mediul inconjurator. Inventarierea depinde de caracteristicile specifice entitatii
examinate, in special de conditiile de manifestare si eventual de alti parteneri exteriori.
Putem lua ca exemplu concludent un automobil propietate particulara; emisia de oxizi de
azot depinde de tipul motorului, de prezenta sau absenta filtrului catalitic, de modul de
alimentare, de viteza vehicului, de comportamentul soferului, de temperatura exterioara, etc
1 Inventariere avand ca obiectiv produsele

Abordarea are ca scop cuantificarea cantitatilor de substante poluante legate de un produs

sau de un serviciu, luand in considerare totalitatea ciclului sau de viata, adica emisiile care au loc
in urma fabricarii acestuia, a utilizarii sale si a hotararii privind sortarea lui (reciclarea,
distrugerea, depozitarea, etc.).
Aceasta analiza cere cunoasterea emisiilor datorate numeroaselor procese industriale.
Putem relua exemplul unui automobil: in acest caz, continutul de poluanti aruncati in aer de un
5
vehicul cuprinde atat poluarea datorata fabricarii lui, cat si pe aceea legata de producerea si
vanzarea carburantului, fara sa uitam poluarea legata de utilizarea si de procesul de transformare
a unui vehicul scos din uz.
1 Inventarierea avand ca obiectiv efectele economice

In urma analizei parametrilor mediului inconjurator, acestia sunt introdusi in modele

macro-economice. Este necesar ca in cadrul unui sector economic sa se analizeze cantitatiile de
emisii in atmosfera, in stransa legatura cu datele oferite de cifra de afaceri si alti indicatori de
productie.
Aceste informatii permit analiza tuturor tehnologiilor existente intr-un domeniu de
activitate si in special, contributia acestora in ceea ce priveste emisiile in atmosfera.
Se constata ca inventarierile orientate spre “produs” si spre economie au in vedere, in
mod constant, datele emisiilor luate din inventarele orientate spre “sursa”. Aceste ultime
inventare constituie, asadar, o baza pentru celelalte analize si raspund multor cerinte. Ele
furnizeaza date, mai mult sau mai putin complexe (avem in vedere inventarele orientate spre
“produs” si spre “economie”). Si din acest motiv, in continuare tehnologiile de depoluare
abordeaza numai aspectele care trateaza emisiile orientate spre “sursa”.
c) Metode utilizate pentru cunoasterea emisiilor
Pentru determinarea emisiilor in aer sunt utilizate, in principal, patru metode, fiecare
dintre ele avand avantaje, inconveniente si limite de utilizare. Aceste patru metode sunt:
masurarea emisiilor, determinarea emisiilor prin bilant, prin corelatii si determinarea emisiilor pe
baza unor factori caracteristici de emisie.
Masurarea emisiilor
Principiul consta in masurarea, cu ajutorul unui lant de masuratori adecvate, a
concentratiei de diverse substante din emisiile de gaze nocive.
Cea mai raspandita aplicare a acestei metode este aceea de supraveghere a surselor
industriale cu emitere de gaze dintr-un punct fix (in mod current un cos de fum), in cadrul
dispozitiilor legale in vigoare. Cand pe cos este instalat un dispozitiv de masurare, el furnizeaza
informatii foarte precise despre variatiile de temperatura si despre emisiile de substante, emisii
observate in conditii de functionare a sursei industriale.
In mod special, sunt masurate continuu pulberile, dioxidul de sulf si oxizii de azot. In
anumite industrii se masoara, de asemenea, si alte substante precum acidul clorhidric,compusi
organici volatili, acidul fluorhidric.
Punerea in practica a lantului de masuratori a emisiilor este complexa si costisitoare in
ceea ce priveste investitiile si asigurarea functionalitatii aparatelor (cuprinzand citirea si
intretinerea acestora). Din aceasta cauza, aceasta metoda este in general folosita pentru
masurarea emisiilor marilor unitati industriale poluante.
Masurarea emisiilor se realizeaza uneori de laboratoare specializate doar la un interval
regulat (se vorbeste, in acest caz, de masuratori periodice).
Avantajul metodei masurarilor periodice este, mai ales, de ordin economic, deoarece folosirea
servicilor oferite de laboratoarele specializate evita o mare parte din inconvenientele tehnice si se
dovedesc a fi, din punct de vedere financiar, mai putin costisitoare decat masuratorile
permanente, cu atat mai mult cu cat masuratorile periodice au un mare grad de incertitudine.
Bineinteles, trebuie acordata o mare atentie valorilor rezultatelor obtinute.
Masuratorile periodice sunt foarte raspandite (legal obligatorii atunci cand marimea
instalatiei depaseste o anumita capacitate si in cazul unei surse de poluare), si desi costa mai
6
putin, aduce informatii mai mult sau mai putin pertinente. Combinate cu cunoasterea volumului
debitului de gaze emise, masuratorile concentratiei ponderale permit calculul masei debitului
poluantului.
Determinarea emisiilor prin bilant
Plecand de la principiul conservarii materiei, emisiile anumitor substante precum sulful si clorul,
metale grele, etc., pot fi determinate, prin bilant, dupa cum se prezinta si in figura 2.2

Fig 2.2.Elemente necesare bilantului

1.2. Principalele tipuri de estimari

Fiecare din componentele care concura la cunoasterea emisiilor descrise anterior, se pot
descompune la nevoie, in subansamble mai fine, mai detaliate, conform cerintelor din
specificatiile cu privire la inventariere. Din punct de vedere teoretic sunt posibile doua tipuri
extreme de estimari a emisiilor.
a) Estimarea de la detaliu la ansamblu (bottom-up)
Prin insumarea datelor este posibila calcularea, de exemplu, a emisiilor pentru intreaga
tara plecand de la: emisiile judetene pentru un an, emisiile zilnice pentru un sector, sub-sectoare
pentru o familie de componenti, luand in calcul rezultatele proprii pentru fiecare component.
Aceasta estimare presupune ca emisiile sa fie determinate intr-un mod aproape exhaustiv la
nivelul unei retele detaliate, ceea ce reclama accesul la un numar foarte mare de date.
Daca rezolutia retinuta este prea amanuntita, ne lovim de dificultati adesea de netrecut referitoare
la:
1 costul prelucrarii informatiilor, care creste rapid, intr-un mod exponential;
2 incertitudinea asupra rezultatului final cumulat poate fi considerabila, astfel incat se poate
pune la indoiala temeinicia analizei;
3 accesul la informatii poate fi dificil, chiar imposibil, deoarece uneori acestea nu exista la
nivelul de rezolutie considerat sau sunt confidentiale.
7
 Totusi, aceasta estimare este utilizata intr-un numar mare de cazuri, atunci cand sursele ce
apartin unui sector dat sunt relativ putine si cand importanta gazelor daunatoare impune folosirea
acestei estimari.
b) Estimarea de la global la detaliu (top-down)
Strategia acestei estimari consta in evaluarea emisiilor la nivelul unor ansamble mari (o
tara intreaga, un an calendaristic, mari sectoare de activitate, etc.). Distributia in subansamble
este obtinuta prin intermediul datelor tehnice si/sau socio-economice (consumul de energie,
populatie, servicii, ferme agricole, suprafata, etc.)
Disponibilitatea acestor date este asigurata, deoarece ele sunt alese plecand de la statisticile
existente.
Aceasta estimare prezinta urmatoarela caracteristici:
1 o mai buna fezabilitate decat estimarea “bottom-up” si un cost mai redus, mai ales in
cazul ansamblelor importante;
2 la nivel global, estimarea constituie un element de validare foarte util pentru estimarea
“bottom-up”, deoarece incertitudinea care o insoteste este in general mica;
3 metoda de distributie in substantele ramane adesea relativ imprecisa, deoarece nu poate
tine cont de specificul fiecaruia dintre subansamble, astfel ca, din aceasta cauza, sunt constatate
abateri importante de la realitate, pe masura ce rezolutia devine mai amanuntita.

Aceste doua estimari, respectiv bottom-up sau de la baza catre varf si top-down sau de
sus in jos sunt folosite, in general complementare decat concurente. Recurgerea la una sau la
cealalta depinde de obiectivul propus si, ca urmare, de specificatiile inventarului de emisii.
Pentru a defini domeniile de pertinenta ale acestor doua estimari se recurge la notiuni
subiective. O exemplificare a modului de utilizare a acestor metode este data in figura 2.3,
referitor la componentele spatiale si sectoriale ale emisiilor.
In practica este nevoie adesea de a folosi un amestec bine dozat al acestor doua estimari,
mai ales cand este ceruta o buna fiabilitate pentru nivelurile de rezolutie la care estimarea ”top-
down” nu este direct aplicabila.
In plus, se cuvine sa nu uitam faza de validare a rezultatelor, pentru care o estimare
globala este deseori extreme de indicata.

8
 Fig. 2.3. Aplicabilitatea estimari ”de sus in jos” si “de la baza catre varf”

1 1.3 Principiile de baza utilizate pentru inventarierea emisiilor.

a) Caracteristicile unui inventar

Un inventar de emisii este o descriere calitativa si cantitativa a procesului prin care
anumite substante sunt aruncate in atmosfera din surse antropice si naturale.
Inventarul se caracterizeaza prin specificatii referitoare la patru componente:
 Timpul (adica perioada cuprinsa de inventar) si rezolutia temporala (intervalul de timp)
pentru care trebuie sa se stabileasca emisiile in aer;
 Spatiu (adica aria geografica cuprinsa in inventar) si rezolutia spatiala (adica entitatile
teritoriale) pentru care se determina emisiile in aer;
 Emitorii (adica ansamblul de surse inscrise in inventar) si categoriile de surse (sau
sectoare) pentru care se calculeaza emisiile in aer;
 Substantele cuprinse in inventar si daca este nevoie, diferitele forme fizice si chimice sub
care ele pot fi emise.

Un inventar de emisie realizat fara preocupari in ceea ce priveste respectarea calitatilor

esentiale descrise mai jos este, in mod practic, inutilizabil, chiar daca este foarte bine intocmit.
Un inventar de emisie trebuie sa fie astfel realizat incat sa asigure: consistenta, precizie,
comparabilitate si transparenta.
Pentru a asigura consistenta inventarului trebuie ca toate sursele care intra in campul
specificat sa fie analizat la fel ca si emisiile despre care sunt informatii.
9
Inventarele de emisii nu constituie o stiinta exacta. Incertitudinea asociata cu diferite informatii
si ipoteze nu poate fi calculata. Cu toate acestea, pentru a asigura precizia unui inventar este
important sa ne straduim sa furnizam o apreciere calitativa si, daca este posibil, una cantitativa, a
incertitudinii referitoare la rezultatele obtinute. In general, aceasta indicatie se limiteaza la
rezultatele de ansamblu si/sau la cateva entitati ale caror contributii sunt importante.
Trebuie remarcat ca un inventar este rar destinat sa fie izolat, de cele mai multe ori el va
servi ca element de comparatie (compararea zonelor geografice, a sectoarelor economice, a
evolutiei in timp,… sau chiar a tuturor acestor factori luati impreuna). Aceasta comparabilitate
nu poate fi garantata decat prin utilizarea de date referentiale identice. In acest scop, se cuvine
evidentiata folosirea unor metode recunoscute.
Pentru a asigura transparenta unui inventar trebuie ca informatiile cuprinse in acesta sa fie
suficient de complete si de amanuntite pentru a permite unui tert sa reconstruiasca intervalul.
Aceasta calitate, inlesneste actualizarea si imbunatatirea inventarului si permite evitarea unor
greseli importante de comparabilitate, atunci cand, in decursul timpului, ipotezele si metodele de
determinare a principalelor date de baza, precum si factorii de emisie, evolueaza.
c) Tipuri de surse
In momentul de fata sunt, in mod obisnuit, luate in considerare mai multe categorii de
surse de poluanti atmosferici, dintre care cele mai importante sunt marile surse punctuale, sursele
de suprafata si sursele lineare.
In categoria marilor surse punctuale (SP), intra sursele fixe canalizate sau difuzate, ale
caror emisii potentiale sau efective in atmosfera depasesc anumite praguri. Aceste praguri
constituie o specificatie proprie fiecarui inventar si provin din mai multi parametri (obiectivele
inventarului, zona studiata, substantele analizate, resursele si timpul acordat pentru inventariere).
Categoria surse de suprafata (SS) cuprinde, pe de o parte, sursele fixe neincluse in
categoria marilor surse punctuale si, pe de alta parte, sursele mobile (in special circulatia
urbana), cu exceptia surselor lineare care sunt diferentiate la nevoie.
Sursele lineare (SL) sunt alcatuite, in majoritate, de principalele cai de comunicatie
(rutiere, fluviala, maritima,..). Asadar, ele sunt de obicei legate de sursele mobile si doar in mod
ocazional de sursele fixe (precum gazoduct, oleoduct, etc.,). In numeroase inventare, sursele
lineare sunt asimilate cu sursele de suprafata, atunci cand nu se justifica diferentirea lor.
Aceasta clasificare are drept scop sporirea fiabilitatii estimarilor si preocuparea de informatii mai
corecte, informatii cerute de anumite nevoi (de exemplu, modelarea relatiei emise - calitatea
aerului). Intr-adevar, se observa ca o parte importanta de emisii provine dintr-un numar restrans
de surse. Aceasta poate depinde de substantele analizate, ca si de specificul zonei si a perioadei
luate in calcul.

2. PROCEDEE DE REDUCEREA CONCENTRATIILOR DE PRAF

10
2.1. Particule poluante
Praful este o componenta importanta a particulelor solide suspendate in aer, care de
obicei sunt invizibile individual pentru ochiul liber. Totusi, colectiv, particulele mici formeaza
deseori o pacla care limiteaza vizibilitatea. Intr-adevar, in multe zile de vara cerul de deasupra
oraselor poluate cu praf are o culoare alba laptoasa in loc de albastra, datorita imprastierii luminii
de catre particulele
18 19 suspendate in aer.
Trebuie remarcat ca particulele suspendate intr-o masa data de aer nu sunt nici toate de
aceeasi marime sau forma si nici nu au aceeasi compozitie chimica. Cele mai mici particule
suspendate au o marime aproximativ de 0,002μm (adica 2nm); in comparatie, lungimea
moleculelor gazoase tipice este cuprinsa intre 0,0001 si 0,001 μm (0,1 pana la 1nm). Atunci cand
picaturile mici de apa din atmosfera se contopesc in particule mai mari decat aceasta valoare, ele
corespund picaturilor de ploaie si cad din aer atat de repede incat nu sunt considerate ca fiind
suspendate.
Desi putine dintre particulele suspendate in aer au forma exacta sferica, conventia este sa
se vorbeasca de toate particulele ca fiind asa. Intr-adevar diametrul particulelor este proprietatea
lor cea mai importanta. Din punct de vedere calitativ, particulele individuale sunt clasificate in
functie de diametrul lor in grosolane, daca este mai mare de 2,5μm si fine daca este mai mic, [4].
De exemplu, pentru a acoperi suprafata unei mici monede ar fi nevoie de aprox. 100 milioane de
particule cu diametrul de 2,5μm.
In mod intuitiv, se poate crede ca toate particulele trebuie sa se depuna rapid pe suprafata
pamantului sub influenta gravitatii, insa acest lucrul nu este adevarat pentru particulele mai mici.
Conform Legii lui Stoke, viteza cu care particulele cad pe pamant creste cu patratul diametrului
lor. Particulele mici cad atat de incet, incat ele sunt suspendate un timp aproape nedeterminat in
aer. Cele foarte mici se aglomereaza pentru a forma particule mai mari, de obicei tot din
categoria celor de marime fina. Astfel, particulele fine raman de obicei in aer timp de zile intregi
sau saptamani, pe cand cele grosolane se depun destul de rapid. Prin urmare, cu cat aceste
particule sunt mai fine, cu atat se imprastie pe o suprafata mai mare, reducand emisia din jurul
surselor poluate (centrale electrice, fabrici de ciment, etc.).
Particulele au in compozitia lor concentratii mari de Al, Ca ,Si si O sub forma de silicati
de aluminiu dintre care unii mai contin si ionul de calciu.
Continutul organic mediu al particulelor fine este in general mai mare decat cel al
particulelor grosolane. De exemplu, arderea incompleta a combustibililor pe baza de carbon
precum carbunele, pacura, benzina si combustibilul diesel produce multe particulele de
funingine, care in principal sunt cristaloizi de carbon. In consecinta, una din principalele surse de
particule atmosferice pe baza de carbon, atat fine cat si grosolane, sunt centralele termoelectrice
clasice, [18].
Normele de protectia mediului limiteaza cantitatea de praf depusa intr-un an la nivelul
solului la 200g/m2.

2.2. Eficienta instalatiilor de filtrare

Daca exista un domeniu in care calitatea mediului ambient sa fie simtitor ameliorata,
atunci acesta este acela care se ocupa cu inlaturarea particulelor sedimentabile sau a particulelor

11
de praf in suspensie. Aceasta evolutie favorabila se datoreaza procedeelor industriale bazate pe
tehnici de separare mecanice, electrice, hidraulice si in strat poros.
Arderea carbunelui si in unele cazuri chiar arderea hidrocarburilor reziduale (pacura cu
continut ridicat de cenusa) impurifica gazele de ardere.
In cazul arderii carbunelui pulverizat filtrarea este obligatorie la orice dimensiune a
generatorului de abur, deoarece materialul necombustibil din carbune (anorganicul) se regaseste,
dupa cum se observa si in figura 3.1, in mare parte, sub forma de cenusa zburatoare in gazele de
ardere.
Din cantitatea Ai de anorganic intrata cu combustibilul, o parte, Ar, este retinuta in focar,
o alta parte, Af, este retinuta in instalatiile de filtrare, iar Ae este evacuata pe cos, o data cu
gazele de ardere, conform relatiilor, [11, 17], de bilant material,
Acceptarea finala a testului pentru calculul eficientei impune mentinerea constanta a raportului
D/E si pentru un numar mai mare de incercari, astfel ca la cel putin doua din trei sa se obtina
acelasi rezultat pentru eficienta.

Figura 3.1. Bilantul de praf la instalatiile din centralele termoelectrice

clasice.

2.3. Metode de retinere a prafului

Particulele din materie se indeparteaza din aer fie prin filtrarea acestuia, fie cu ajutorul
unor colectoare de praf.

12
 Prin filtrare se indeparteaza numai cantitatile mici de particule din materie, iar pentru
cantitatile mari se utilizeaza colectoarele de praf.
Principalele metode pentru stabilirea metodelor si a echipamentelor de retinere sunt:
concentratia de particule; analiza marimii particulelor; gradul necesar de indepartare a
particulelor; temperatura presiunea si debitul aerului sau gazului
poluat; caracterizarea fizico-chimica a prafului; cerinte utilitare; metoda dorita de indepartare a
particulelor.
Retinerea pulberilor sau prafului se face cu ajutorul filtrelor care se caracterizeaza prin:
debitul de gaze poluate care ies din proces Dg[m3/s]; domeniul diametrului particulelor d [μm];
temperatura maxima a gazelor [oC]; gradul de retinere sau eficienta filtrului β; viteza particulelor
in filtru w [m/s]; pierderi de presiune in filtru Δp [mm H2O]; costurile anuale de intretinere.
Principalele metode de retinere a prafului sunt:
 mecanice, avand la baza forta de gravitatie si de inertie;
 electrice, avand la baza ionizarea particulelor in camp electric;
 strat poros, utilizand caracteristicile curgerii fluidelor reologice;
 hidraulice, avand la baza metode de spalare

1 Caracteristici de exploatare a metodelor de desprafuire

Deoarece praful a fost unul dintre cei mai vechi poluanti cunoscuti, eforturile tehnico-
stiintifice au condus la elaborarea unor tehnologii avand o eficienta de retinere a particulelor
ridicata.
Caracteristicile de exploatare a metodelor de desprafuire sunt prezentate in tabelul 3.2,
[21, 22]. In cazul procedeelor de desprafuire avand cea mai ridicata performanta (precum filtrul
cu saci, electrofiltre), in atmosfera sunt emise numai anumite particule dintre cele mai fine.
Domeniul specific de aplicare, in functie de plaja granulometrica a materiilor solide
retinute se prezinta in figura 3.3. Totusi, uneori aceste particule fine pot fi periculoase, continand
compusi toxici cum ar fi metale grele (mercurul), sau compusii lor cu anumiti poluanti organici
persistenti (hidrocarburi aromatice policiclice).
Vehicularea poluantilor se face in functie de granulometria particulelor. Aceasta se
datoreaza faptului ca compusii toxici, aflati in stare de vapori in gazele de ardere la temperatura
ridicata, condenseaza pe particulele fine de praf, deja prezente. Acest proces este valabil chiar si
in cazul scaderi temperaturii, ca in cazul sintezei anumitor compusi organici grei cum ar fi
dioxinele si furanurile.
Tabelul 3.2

Caracteristicile de exploatare a Materiale Avantaje Inconveniente

sistemelor de desprafuire Metoda de
retinere

13
 Mecanice Camera de Rezistenta Inadaptarea la
decantare materialelor particule fine(de
Sac de praf exemplu mai mici
Separator cu de 5μm pentru
impact(jaluzele) ciclu)
Ciclon
Multiciclon
Electrosatice Electrofiltre Scaderea consu- Inadaptarea la
uscate variatii bruste ale
Electrofiltre mului de energie rezistivitatii
umede Eficacitate in prafului si
filtrare caracteristicilor de
flux gazos
In strat poros (totale) Filtru textile de Eficacitate in Consum mare de
tip sac filtrare energie
Posibilitatea de Sensibilitatea
captare a mediului filtrant
anumitor poluanti la temperatura
gaosi
Filtru cu nisip Domeniu de
aplicare limitat
Hidraulice Turn de spalare Posibilitatea de Consum mare de
Scruber de tip tratare a gazelor energie(mai ales
soc(cu fierbinti cu tubul Venturi)
pulcerizare) Posibilitatea de Riscul
Scruber Venturi captare a transportului
Scruber uscat anumitor poluanti poluantilor catre
gazosi apa si sol

2.4. Filtre mecanice pentru desprafuire

Camera de decantare
Filtrele cameri de decantare sunt cele mai vechi tehnologii de desprafuire, avand forma
unei camere sectionate in forma de cruce. Atunci cand un curent de aer patrunde in camera,
printr-un canal de diametru mic, viteza lui se reduce, determinand depozitarea particulelor,
datorita gravitatiei, dupa cum se observa din figura 3.4

14
 Figura 3.4. Schema unei camere de decantare

Filtru mecanic de tip ciclon si multiciclon

La separatorii inertiali mecanismul de separare este forta centrifuga, care depinde de diferenta
dintre densitatea particulei de praf si a aerului in care este antrenata, astfel ca are loc separarea
inertiala a particulelor de praf. Fortele de franare ale particulelor sunt in functie de diametrul
acestora, astfel ca acesti colectori inertiali sunt eficienti pentru particule cu diametrul mai mare
de 10μm si foarte ineficienti pentru particule mai mici de 5μm..
Forta centrifuga ce actioneaza asupra particulelor este , unde: mp [kg] - masa particulei; V[m/s] -
viteza particulei; R[m] - raza de curbura; kc - un coeficient de proportionalitate ce include in el
diferenta dintre masa specifica a particulelor si cea a aerului si marimea particulelor (granulatia).
Din relatia de mai sus rezulta ca forta centrifuga creste si o data cu aceasta se mareste eficienta
de separare cu cresterea vitezei aerului sau gazului purtator, cu cresterea masei si diametrul
particulei si cu reducerea razei de curbura.
Cel mai comun separator inertial este ciclonul, realizat sub doua forme de baza, cu admisia
tangentiala sau axiala, prezentat in figura 3.5..

15
 Fig.3.5.Schema unui separator inertial de tip ciclon

2.5. Filtre electrostatice

Filtrele electrostatice (denumite curent electrofiltre), realizeaza separatia prafului prin ionizarea
gazelor purtatoare a particulelor de cenusa si prin urmare tensiunea de lucru a acestora este
ridicata. Principiul de functionare a fost brevetat la inceputul secolului XX de catre Fredrick
Cottrell, iar la ora actuala sunt numeroase variantele de realizare practica.
Avantajele comparative ale utilizarii filtrelor electrostatice in raport cu alte aparate colectoare de
particule sunt:
1 posibilitatea utilizarii la temperaturi ridicate ale gazelor purtatoare

(200÷250C) si prin urmare se pot utiliza si furnale si generatoare de

16
 abur;
1 au o extrem de mica cadere de presiune (10÷25 Pa), astfel incat

costurile cu energie electrica consumata de ventilatoare este minima;

1 eficienta colectari este extreme de mare (94÷99,5%), daca

utilizarea este adecvata tipului de praf, insa daca proprietatile prafului

nu sunt bine cunoscute aceasta eficienta scade la 92÷95%;
1 pot acoperi un larg domeniu de marimi de particule si concentratii de praf, dar cel mai
eficiente sunt pentru particule mai mici de 10 microni
2 costurile de intretinere si reparare sunt mult mai mici decat pentru oricare alt tip de sistem
de colectare.
Dezavantajele electrofiltrelor, care limiteaza intr-o oarecare masura folosirea lor, sunt:
cost initial ridicat
necesitatea unui spatiu de instalare mare;
nu pot capta particule de praf combustibile, ca de exemplu praful de lemn
sunt inadecvate pentru vibratii brutale ale rezistivitatii prafului si debitului de gaz.
Filtrele electrostatice lucreaza prin incarcarea prafului cu ioni si apoi colectarea
particulelor ionizate pe o suprafata colectoare, de forma tubulara sau plata, care este de obicei
curatata prin razuire.
La tensiune ridicata, peste 30 kv, curent continuu, se stabileste un camp electric intre
bobina electrodului central si suprafata de colectare. Tensiunea este destul de ridicata pentru un
efect corona vizibil intre electrod si suprafata, avand ca efect o cascada de ioni negative in
spatiul dintre electrodul central si suprafata din afara tubului.
Ionizarea are loc sub actiunea unei tensiuni electrice inalte care depaseste constanta
dielectrica a gazelor in vecinatatea electrozilor de ionizare, producand fenomenul corona.
Orice aerosol care intra in acest spatiu liber este incarcat si bombardat de acesti ioni,
astfel ca migreaza spre suprafata colectoare sub efectul atractiei electrice si al bombardarii, cum
se observa si in figura 3.6.

17
 Fig.3.6 Schema de principiu a unui electrofiltru

b - distanta dintre electrozii de ionizare (-) si cei de depunere (+)

w - viteza de migrare a particulelor de praf spre electrozii de depunere
ν - viteza de curgere a gazelor continand praf prin electrofiltru
Cand particulele ajung pe suprafata colectoare isi pierd sarcina electrica si adera la
aceasta datorita fortei de atractie, unde vor ramane fixate pana la intreruperea curentului si
indepartarea fizica prin razuire, curatare sau vibratii.
In general, distanta b dintre electrozii de ionizare si cei de depunere este de 0,3÷0,4 m,
viteza de migrare a particulelor de cenusa w pe electrozii de depunere este de 8÷12 cm/s, iar
viteza ν a gazelor in electrofiltru este de 1,5÷2,5 m/s.
Dupa forma electrozilor, filtrele electrostatice sunt tubulare sau cu placi. La filtrele
tubulare electrodul de depunere este un tub cilindric sau hexagonal, iar electrodul de ionizare o
sarma intinsa in lungul axei tubului. Aceste tuburi au diametrul de 150÷300 mm si o lungime de
3000÷4000 mm. Electrozii de ionizare sunt confectionati din sarma de otel cu diametrul de 1,5÷2
mm. Uneori sarma este prevazuta cu tepi sau muchii pentru a marii posibilitatea de strapungere
locala a campului.
Filtrele cu placi, prezentate in figura 3.7, sunt de fapt niste condensatori plani alcatuiti dintr-o
serie de placi paralele ce constituie de fapt electrozii de depunere, intre placi sunt situati
electrozii de ionizare, sub forma unor sarme la jumatatea drumului dintre doua placi.

18
 Fig.3.7.Schema unui electrofiltru cu placi.

2.6. Filtre totale sau in strat poros

Fac parte tot din categoria filtrelor mecanice uscate. Mai poarta denumirea de filtre
totale sau in strat poros. Daca se deschide usa unui mecanism de saci colectori se va observa de
ce filtrele poarta acest nume. In interior se gaseste un numar de saci din panza care sunt sustinuti
doar de scurgerea de gaze care trece fie din interior spre exterior, fie exterior in interior prin filtre
izolante. Atunci cand granulele de praf se aseaza pe filtre, se mareste rezistenta si eficienta
filtrului care indeparteaza particulele din aer.Cand sunt acoperite in intregime, operatia de filtrare
este impiedicata.
Filtrele totale acopera un domeniu foarte larg, atat in ceea ce priveste spectrul
granulometric cat si temperatura de lucru, fiind cel mai eficient sistem de indepartare a
particulelor uscate. Eficienta lor medie este foarte ridicata (β=99,9%), in timp ce eficienta la
particulele sub 5μm este apropiata de 100%.
Din categoria filtrelor toatale sau in strat poros cele mai des utilizate sunt:
1 filtre textile de tip sac din tesuturi textile;
2 filtrele cu pat filtrant din fibre ingramadite sau umplutura de nisip.

19
 Functionarea filtrelor textile de tip sac din tesaturi textile este limitata de temperature in
jurul valorilor de 100-250 C (dependenta de natura materialului); in schimb rezistenta
gazodinamica este foarte mare ajungand la 200-250 Pa. La aceste filtre vitezele sunt mai mici ca
la filtrele de tip ciclon sau multiciclon.
Ele isi gasesc intrebuintarea la filtrarea debitelor mici de aer sau de gaze reci, precum
aerul din traseul transportului de carbune sau cenusa, gazele ventilate
in instalatile nucleare sau aerul folosit in transportul pneumatic.
Particulele separate sunt in general mai mici decat porii tesaturii,explicabili prin aceea ca,
la aceasta categorie de filtre, pe langa procesul de cermentare (sitare), apare fenomenul de
difuziune a particulelor la suprafata fibrelor. Aceasta difuziune se accentueaza pe masura ce
diametrul particulelor de praf este mai mic (sub 5μm) si conduce la imbacsirea filtrului si la
necesitatea inlocuirii tesaturii.
Filtrarea nu o face izolatia ci panza care acopera filtrele sau umplutura din interior, de
forma unui fagure sau strat poros. Se poate considera ca panza este un caz particular al fagurelui
sau stratului poros. In general rezistenta fagurelui se mareste proportional cu timpul si nu
depinde de curentul de aer, decat la inceputul utilizari filtrului.
Pierderea de presiune in figure (stratul poros) este proportionala cu concentratia de praf
cu timpul si patratul vitezei superficiale a aerului sau gazului.Viteza superficiala este definita ca
raportul dintre debitul volumetric de aer sau gaze si suprafata de filtrare.
Cunoscand pierderea de presiune initiala prin filtru curat se poate calcula timpul dupa
care este necesara curatirea pentru ca pierderea de presiune prin filtru sa se mentina sub o limita
maxima impusa.
Experimental s-a constatat ca eficienta separari creste cu reducerea diametrului fibrei,
concomitant cu reducerea pierderilor de presiune.
O alternativa a sistemului de filtrare cu tesaturi, aplicabila pentru temperaturi ridicate, o
constituie filtrele cu pat filtrant din fibre ingramadite sau umplutura de nisip, avand schema
prezenta in figura 3.12, [26].

20
Fig.3.12 Filtru cu pat filtrant.

21
 Ca material filtrant, pentru retinerea prafului, se utilizeaza straturi de materiale granulare
sau poroase constituite din pietris foarte fin si granule de samota. Aceste straturi schimba directia
si viteza scurgerii de gaz, permitand prin inertie particulei sa miste alte particule.
Dezavantajul folosirii acestui tip de filtre consta in faptul ca praful va

22
 acoperi straturile. De aceea, se cere o intretinere deosebita, pentru a impiedica acest lucru si
in acest scop se monteaza un ventilator pe coloana de absorbtie si se sigura etanseitatea
dispozitivului de colectare si evacuare pentru evitarea curentilor turbionari in conul filtrului.
Mecanismele de indepartare a particulelor de praf sunt
1 asezarea particulelor pe straturile de material filtrant
2 interceptarea directa a cantitatilor ramase de particule de praf si indepartarea lor de catre
curenti de aer, catre straturile de material filtrant
3 difuzia materialului, deoarece aerul isi mareste sau isi scade viteza atunci cand goleste
straturile de material filtrant, ce sunt relative curate in compartatie cu particulele din materie.
Aceste filtre cu pat filtrant sunt sensibile la modificarea debitului volumetric de aer sau
gaze poluate.
2.7. Filtre hidraulice umede
La acest tip de filtre retinerea particulelor se bazeaza pe spalarea aerului sau gazului
incarcat cu particule de praf cu un curent de fluid, cel mai adesea apa, intr-o instalatie de tip
scrubar, prin doua mecanisme distincte, prezentate in figura 3.13.

Fig. 3.13.Mecanisme de retinere a prafului in scruber

23
 Primul mecanism consta in umezirea particulei cu lichid din scruber, pulverizat printr-un
difuzor in bule mai mici. Particula de praf este retinuta atunci cand aceasta traverseaza linia de
demarcatie a interfetei lichid-gaz. Apare necesara o miscare relativa a particulei la interfata
lichid-gaz. In zona de pulverizare a picaturilor, aceasta pulverizare influenteaza ciocnirea
particulei de praf de cele de lichid. In bula de lichid, fortele inertiale si turbulentele intensifica
acest contact. Eficienta retinerii particulelor de praf creste cu numarul de picaturi si miscarea
relative a acestora. In scruber, miscarea picaturii mareste aria activa pentru transferul de masa si
creste sansa de umidificare a particulelor. Pentru o bula, miscarea ei inseamna nu doar marirea
suprafatei de schimb disponibila ci si scurtarea traseului pana la interfata unde poate fi umezita.
Dupa acest mecanism sunt construite turnurile de spalare.
Al doilea mecanism important in colectorii umezi (scuberi) este retinerea particulelor de
praf umede pe suprafata colectoare, urmata de curatarea suprafetei. Suprafata colectoare poate fi
sub forma de pat (strat) sau simplu, o suprafata umeda.
Scruberele industriale utilizeaza cele doua mecanisme esentiale expuse mai suspendate,
concomitent cu reducerea pierderilor de apa. O astfel de schema este prezentata in figura 3.14. In
acest caz, filtrul umed este constituit dintr-un tub aerodinamic conectat la un bazin si apoi o zona
ascendenta in care se plaseaza un separator de picaturi cu sicane. Pentru reducerea consumului
de apa initial se face stropirea cu apa bruta recirculara din bazinul colector, iar in final se retin
picaturile de apa din aerul sau gazul curat in separatoare cu sicane. Praful retinut este evacuat, in
stare umeda sub forma de slam.

24
Fig. 3.14. Filtru umed combinat

25
 Din cauza pulverizarii apei temperatura la iesire se reduce ajungand la circa 60 oC pentru
o temperatura la intrare de circa 140 oC. Temperatura la iesire redusa mareste pericolul de
aparitie a punctului de roua acida si inrautateste dispersia gazelor. Pentru evitarea acestor
neajunsuri este necesara ridicarea temperaturii gazelor pana la circa 90 oC, incalzirea acestora
facandu-se cu caldura din exterior sau recuperativ, prin montarea unui schimbator de caldura care
incalzeste gazele curate pe seama caldurii gazelor brute.
Viteza gazelor este 4-6 m/s, caderea de presiune de circa 150 Pa, iar eficienta foarte buna
(95-95,5%).
Acest filtru este eficient si la reducerea SO2 din gaze, in care scop se introduce in bazinul
de apa fie CaCO3, Ca(OH)2 sau MgCO3. Prin reactia cu SO2 se formeaza CaSO4 sau MgSO4
(sulfati).
Un sistem relatic recent care a inceput sa aiba o larga utilizare este scruberul de tip
Venturi, prezentat in figura 3.15, care lucreaza cu viteze mari ale lichidului si ale gazului sau
aerului poluat, rezultand o presiune transversala foarte mare a vaporilor.
Scrubarul uscat este ultima aplicatie a filtrarii hidraulice, filtrarea realizandu-se intr-un
pat de pietris. Unele unitati folosesc placi electrostatice
35
transversale sau pat de nisip, pentru retinerea particulelor. Eficienta filtrarii este acceptabila, de
circa 90-95%.

26
 Fig.3.15 Scuberul de tip Venturi

4. PROCEDEE DE REDUCERE A ODORIZANTILOR

27
 4.1. Reducerea odorizantilor prin dilutie
Reducerea odorizantilor este necesara ca un raspuns fiziologic la actiunea simtului
mirosului. Aceasta senzatie poate fi provocata de un compus chimic, ca de exemplu hidrogenul
sulfurat, H2S, sau un amestec de compusi (ex. cafea prajita). In general, daca un odorizant este
nedorit, atunci orice marire a concentratiei peste pragul de perceptie poate cauza senzatii
neplacute.
De aceea controlul odorizantilor devine o problema de reducere a lor, prin reducerea
concentratiilor, prevenirea eliminarii in atmosfera sau conversia acestora in substante care au un
prag de sesizare a mirosului mult mai mare.
Nu se recomanda mascarea mirosului, prin alte substante.
Daca odorizantul nu este o substanta toxica si nu are efect daunator asupra organismului,
atunci cea mai ieftina metoda de reducere este dilutia. Diluarea poate fi efectuata prin adaugare
de aer sau prin folosirea unui cos inalt pentru dispersie. Construirea cosului inalt poate fi
costisitoare ca investitile, darn evita cheltuieli suplimentare in exploatarea curenta.
Cunoscand pragurile de odorizare, se poate calcula inaltimea necesara a cosului, pentru
reducerea odorizantului sub prag. De regula se considera un factor de siguranta de 10%.
Controlul odorizarii prin aditie de aer ca diluant implica o corelatie a procesului
tehnologic cu dilutia, deoarece daca diluarea nu este corecta, odorizantii sunt eliminati in
atmosfera si creeaza cel putin senzatii neplacute.
4.2. Captarea odorizantilor
In unele cazuri este posibila captarea odorizantului printr-un sistem care previne
eliminarea in atmosfera, [58]. De exemplu un vaporizator cu efect multiplu poate fi inlocuit cu
un condensator de contact direct, intr-un proces cu emisii odorizante de gaze necondensabile.
Alta solutie posibila pentru captare este utilizarea de filtre totale avand ca strat poros o
substanta rasinoasa pe baza de formaldehida care sa retina odorizantul.
Multi odorizanti sunt retinuti prin utilizarea unor substante solide de adsorbtie, care de
cele mai multe ori sunt neeconomice.
4.3. Conversia odorizantilor
Multi compusi odorizanti pot fi convertiti in compusi cu un prag mai mare de odorizare
sau in substante neodorizante.
O solutie de astfel de conversie in alt compus este oxidarea hidrogenului sulfurat, cu prag de
odorizare 0,0005 ppm in dioxid de sulf, SO2, cu prag de odorizare de 0,5ppm. Odorizantul
rezultat din conversie este un compus care are un prag de odorizare cu 3 ordine de marime (103)
mai mare decat compusul original. Schema de principiu a unei astfel de instalatii se prezinta in
figura 8.1

28
 Fig. 8.1. Principiul instalatiei de conversie a H2S in SO2

O alta solutie de conversie in substante neodorizante este prin postardere, aplicabila de exemplu
la gazele continand butilaldehide (CH3CH2CH2CHO) cu un prag de odorizare de 0,040 ppm.
Dupa ardere rezulta dioxid de carbon, CO2 si apa, H2O, ambii produsi neodorizanti. Totusi,
arderea nu este un procedeu economic.

29