Sunteți pe pagina 1din 11

Abordarea metodica a implementarii sistemului de management al calitatii

(SMC) intr-o societate civila medicala (SCM)

Introducere :

Cabinetul medical este unitatea cu sau fara personalitate juridica, furnizoare de servicii
publice de stat sau private, de asistenta medicala umana preventiva, curativa, de recuperare si de
urgenta.

Managementul reprezinta procesul de organizare si de conducere a unei activitati in


vederea atingerii obiectivelor propuse prin utilizarea optima a resurselor materiale si umane de
care dispunem.
In calitatea lui de proces de organizare si de conducere a unei activitati in vederea obtinerii
unor rezultate optime, managementul poate fi aplicat in orice domeniu de activitate. El poate fi
aplicat in domeniu social, economic si medical. In domeniul medical, el poate fi aplicat la
conducerea sistemului sanitar, la conducerea unui spital, a unui cabinet medical, sau la
managementul unei boli, si el este cu atat mai necesar cu cat domeniul respectiv este mai dinamic
si mai complicat.

Ce este cabinetul medical:


„Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubiref aţă de oameni.”, spunea Dr. Iuliu
Hațieganu, iar unul dintre motivele pentru care medicii aleg această meserie nobilă este ca la un
moment dat să se bucure de libertatea în practică, deschizându-și cabinete medicale
private.Conform O.G. nr. 124/1998, republicată, privind organizarea şi funcţionarea cabinetelo
rmedicale, cabinetul medical este unitatea cu sau fără personalitate juridică, furnizoare de servicii
publice, de stat sau private, de asistenţă medicală umană preventivă, curativă, de recuperare şi de
urgenţă.În cabinetul medical serviciile de sănătate se realizează de medici de medicină generală -
medici de familie, medici stomatologi, medici specialiști șialte categorii de personal medical
autorizat.
Cum se infiinteaza un cabinet medical:
Un cabinet cabinetul medical individual poate fi înfiinţat doar de cătremedicul care îşi va desfăşura
activitatea în respectiva unitate. Fiind forma de exercitat eliberală a profesiei medicale, cabinetul
medical individual nu are personalitate juridică distinctă, ci funcţionează ca persoana fizică.
În cabinetul medical individual îşi exercita profesia medicul titular, care poate avea ca salariaţi ori
colaboratori medici sau orice altă categorie de personal.
Pentru înfiinţarea unui cabinet medical, medicul solicitant trebuiesă se prezinte la Colegiul
Medicilor din judeţul în care îşi va afla sediul cabinetul respectiv.
Tipuri de cabinet medicale:
Cabinet medical individual – în care medicul titular își exercită profesia. Acesta poate avea
salariați, medici colaboratori sau altă categorie de personal;
Cabinete medicale grupate – în care mai multe cabinete individuale își creează facilități
economice și își păstrează individualitatea în relațiile cu terții. Cabinetele medicale grupate pot
avea un nume propriu, altul decât cel al medicilor titulari ai cabinetelor medicale individuale;
Cabinete medicale asociate – în care mai multe cabinete medicale s-au asociat pentru a
exercita în comun, în beneficiul pacienților, servicii medicale complete. Medicii titulari ai
cabinetelor asociate își păstrează drepturile și responsabilitățile dobândite în cabinetul medical
individual.
Societate civilă medicală – este formată din cel puțin doi medici asociați și poate avea
salariați, medici colaboratori sau orice altă categorie de personal.

Elemente cheie pentru infiintarea unui cabinet medical:


Pentru înființarea unui cabinet medical privat este necesară precizarea următoarelor elemente:
Sediul: Bacau , Strada Stefan cel Mare nr.1A
Medicul își poate desfășura activitatea într-o locație avizată și acreditată ca atare de către forurile
competente. Acesta trebuie să prezinte dovada deținerii legale a spațiului în care urmează să
funcționeze cabinetul medical, inclusiv schița spațiului.
În același spațiu nu pot funcționa mai mult de două cabinete medicale și asta doar dacă medicii
practicieni îndeplinesc condițiile de compatibilitate între specialitățile medicale privind serviciile
medicale furnizate.
Obiectul de activitate:
Cabinetul medical trebuie să fie avizat să desfășoare activitatea medicală în specialitățile medicale
și domeniile certificate prin atestatele de studii complementare definite conform normelor legale
în vigoare.
Societățile comerciale vor avea un obiect de activitate unic, constând în furnizarea de servicii
medicale, cu sau fără activități conexe acestora, stabilite prin ordin al ministrului sănătății.
Acte necesare pentru înființarea unui cabinet medical:
Dovada de deţinere a spaţiului (comodat, act de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, donaţie,
etc.);
Schiţa spaţiului (cu numerotarea camerelor componente);
Acordul scris al colocatarilor, dacă spaţiul respectiv se află într-o locaţie unde locuiesc sau îşi
desfăşoară activitatea alte persoane fizice sau juridice;
Autorizaţia de liberă practică a medicului titular;
Dovada achitării taxei de avizare, pentru fiecare specialitate – în cazul în care există mai multe
specialităţi;
Dovada achitării cotizaţiei la zi către Colegiul Medicilor;
Cerere tip completată în momentul depunerii actelor.
După depunerea actelor, Colegiul Medicilor va stabili cu medicul solicitant o dată în care
va avea loc inspecția pentru a verifica existenţa dotării minime (conform legislaţiei).
În termen de maxim 30 de zile Colegiul Medicilor va definitiva certificatul de Avizare a
Înfiinţării Cabinetului Medical Individual.
Cu certificatul de Avizare a Înfiinţării Cabinetului Medical Individual și cu celelalte acte
enumerate mai jos, medicul solicitant se va prezenta la Direcţia de Sănătate Publică, pentru
înscrierea în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale.

Definitii:

Endocrinologia este o specialitate medicală interesată de diagnosticul și tratamentul bolilor


sistemului endocrin, un complex de organe și țesuturi ce își desfășoară activitatea prin intermediul
unor substanțe numite hormoni. Aceștia sunt secretați de diferite glande sau țesuturi din organism,
cu efecte extrem de variate și importante pentru sănătate.

Specialitate medicala de sine statatoare care ofera asistenta medicala primara, continua,
personalizata de tip preventiv, curativ, educational persoanelor, familiilor acestora si comunitatii.

Directia de actiune pentru cabinetul de endocrinologie:

MicroMedica SRL are ca scop prestarea de inalta calitate a serviciilor in domeniul


endocrinologiei cat si a medicinei de familie. Afectiunile endocrine sunt complexe si necesita
analize de laborator specifice (determinari hormonale & fertilitate) şi investigaţii radiologice
multiple, pentru acurateţea şi precocitatea diagnosticului, de aceea clinica noastra moderna dispune
de aceste aparaturi pentru a putea satisface nevoile fiecarui pacient.
MicroMedica detine:
 Cabinet medical de medicina de familie
 Cabinet endocrinologie

Directia de actiune pentru cabinetul de medicina de familie:

Prezentat anterior in cadrul clinicii de endocrinologie, MicroMedica.SRL va fi deschis si


un cabinet de medicina de familie, asistenta medicala primara (de prim contact), integrativa (de
analizare a factorilor bio-psiho-sociali care influenteaza starea de sanatate) si continua.
Clinica este situata in Judetul Bacau, Localitatea Bacau, in centrul orasului, pe strada
Stefan cel Mare numarul 1A.

Descrierea Cabinetului Medical:

Cabinetul medical pentru medicina de familie are o suprafata totala de 37 metrii patrati care sunt
compartimentate in:

 Sala de receptie 8mp


 Sala de consultatie 15mp
 Vestiarul 8mp
 Unitatea sanitara 6mp

Iar cel pentru endocrinologie are o suprafata totala de 34 metrii patrati care sunt compartimente in:

 Sala de receptie 8mp


 Sala de examinare 10mp
 Vestiarul 8mp
 Unitatea sanitara 8mp

Total suprafata de 71 de metrii patrati.

Echipamentele Medicale:

MicroMedica.SRL este dotată cu aparatura medicală minimă obligatorie care este


prevăzută în Ordinul Ministrului Sănătăţii şi familiei nr. 609/2002:
Cabinetul de endocrinologie:
 Aparat de măsurat tensiunea arterială cu stetoscop (60 lei);
 Cântar pentru adulți (70 lei);
 Taliometru (83 lei);
 Centimetru (5 lei);
 Ciocan reflexe (35 lei);
 Ecograf (1.900 lei);
 Exoftalmometru (1.900 lei);
 Sfigmomanometru (70 lei);
 Instrument de antropometrie (Compas cu ramuri curbate, vârfuri neascuțite: 7.000 lei)
Explorări funcționale:
 electrocardiograf cu anexe pentru înregistrări fono-mecano-cardiografice şi de puls
carotidian (poligraf electro-mecano-fono) (2.900 lei);
 bicicletă ergonomică (1.000 lei);
 defibrilator (2.700 lei);
 ecocardiograf cu sisteme de înregistrare în modul M, 2D şi Doppler pulsatil, continuu şi
color;
 dispozitiv Doppler pentru flux arterial periferic (12.000 lei);
 pulsoximetru (90 lei).

Cabinetul medical pentru medicina de familie:

 Stetoscop
 Tensiometru
 Termometre
 Ciocan reflexe
 Apasator limba
 Cutii de instrumente
 Cantar de adulti si copii
 Taliametru
 Trusa de urgenta
 Masă ginecologică;
 Taliometru;
 Pelvimetru;
 Deschizător gură;
 Ciocan reflexe;
 Canule rectale;
 Canule uretrale;
 Canule vaginale;
 Trusă completă de mică chirurgie;
 Valve ginecologice şi pense de col;
 Centimetru de croitorie;
 Seringă Guyon pentru spălături auriculare;
 Atele Kramer;

Mobilarea cabinetului cu mobila necesara desfasurarii activitatii curente, asa cum ar fi:

 Birouri
 Canapele de consultatie
 Scaune, fotolii
 Dulapuri de instrumente
 Dulapuri de medicamente
 Masă de consultaţii
 Rafturi, biblioteci
 Fisiere
 Cuiere
 Paravane
Resurse umane:
Cabinet endocrinologie:
 Doi medici specialisti in endocrinologie
 O asistenta medicala
 O ingrijitoare

Cabinet medicina de familie:


 Un medic generalist
 O asistenta medicala
 O ingrijitoare
 Un contabil (pentru ambele cabinete)
 Un administrator (pentru ambele cabinete)

Pentru infiintarea clinicii, dotarea cu mobilier, achizitionarea spatiului, si aparatura


medicala, am aplicat pentru finantarea din partea Ministerului Fondurilor Europene, am reusit
obtinerea sumei de 130.000 de euro, iar veniturile clinicii provin din sumele incasate pentru
serviciilor prestate pe baza incheierii contractelor cu casa de asigurare de sanatate, sau direct
de la pacienti, plus alte surse, conform legii.
Clinica poate realiza venituri suplimentare din: (veniturile cabinetului medical, conform
Ordonanței 124 din 1998).
 Donații, sponsorizări;
 Închirierea unor spații medicale, echipamente sau aparatură medicală către alți furnizori de
aparatură medicală, în condițiile legii;
 Servicii de asistență medicală la domiciliu, furnizate la cererea pacienților;
 Servicii medicale cu plata directă din partea beneficiarilor.

Programul de activitate al clinicilor:


Cabinetul medical de endocrinologie:
Luni: 09.00-17.00
Marti: 09.00-17.00
Miercuri: 09.00-17.00 Sambata-Duminica: Inchis
Joi: 09.00-17.00
Vineri: 09.00-17.00
Cabinetul medical de familie:

Luni: 10.00-17.00 Medic de familie, 08.00-16.00 Asistent.


Marti: 10.00-17.00 Medic de familie, 08.00-16.00 Asistent.
Miercuri: 10.00-17.00 Medic de familie, 08.00-16.00 Asistent.
Joi: 10.00-17.00 Medic de familie, 08.00-16.00 Asistent.
Vineri: 10.00-17.00 Medic de familie, 08.00-16.00 Asistent.
Sambata-Duminica: 12.00-16.00 Medic de familie, 10.00-14.00 Asistent.

Tipuri de servicii acordate:

Cabinetul de endocrinologie:

 Evaluarea oricarui tip de afectiune de profil (endocrinologice, diabet, boli de nutritie si


metabolice)
 Echilibrarea diabetului zaharat cu dezechilibru sever sau decompensare metabolica
 Evaluarea altor tulburari ale metabolismului glucozei si ale secretiei pancreatice interne
 Evaluarea tulburarilor endocrine in cursul altor boli
 Evaluarea tulburarilor nutritionale si metabolice in cursul altor boli
 Evaluarea complicatiilor induse de afectiunile endocrinologice sau de catre diabetul
zaharat si comorbiditatile la pacientii aflati in evidenta.
 Investigatii hormonale tiroidiene (TSH, FT4)

 Echografii tiroidiene, cu discontinuitate.

Cabinetul de medicina de familie:

 Servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală


 Supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic
 Consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei
 Consultaţiile de planificare familială
 Activităţi de suport
 Servicii medicale curative
 Servicii medicale de prevenţie şi profilaxie
 Servicii medicale la domiciliu
 Servicii medicale adiţionale
 Servicii de administrare de medicamente
 Recomnadări igieno-dietetice.

MicroMedica.SRL este in plina ascensiune in domeniul medical, drept dovată fiind numărul
pacienților care beneficiază de serviciile noastre medicale (aproximativ 30 pacienți/zi) datorită
specialiștilor în domeniu dar și amabilității personalului medical. Adresabilitatea serviciilor oferite
de clinică cuprinde copii(inclusive nou-nascuti), adulții și vârstnicii, cu un vârf între 30 și 75 ani,
din mediile urban și rural, cu o ușoară predominanță a mediului rural.

Analiza SWOT :

Puncte forte :
 Personal medical bine pregatit profesional;
 Adresabilitate crescuta;
 Utilizarea tehnologiei informaţiei ca instrument de marketing (web site);
 Dotarea corespunzatoare a cabinetului medical
 Informatizarea datelor medicale ;
 Existenţa unui sistem informaţional integrat;
 Existenţa unui climat organizaţional;
 Grad mare de satisfactie a pacientilor ;

Puncte slabe:
 Consultaţii de specialitate efectuate în alte unităţi spitaliceşti;
 Vechimea clădirilor;
 Lipsa de continuitate în trasarea sarcinilor ;
 Tariful alocat pe pacient este subdimensionat;
Bugetul de venituri și cheltuieli

Venituri cabinet endocrinologic: (lunar/anual)

30 de consultatii pe zi x pret aproximativ consultatie 200 RON x 22 de zile lucratoare ale lunii
=
30 x ~200 x 22 = ~132.000 RON lunar x 12 luni = ~1.584.000 RON Anul.

Venituri cabinet medicina de familie: (lunar)

Clinica MicroMedica.SRL lucreaza cu un doctor care are contract cu Casa Nationala de


Asigurari de Sanatate.
Nr pacienti: 650 de persoane asigurate = un profit aproximativ de 4900 de lei (luna) x 12 = 58.800
RON

Total venituri:
Ambele clinici lunar : 190.800 RON
Ambele clinici anual: 1.642.800 RON

Cheltuieli de personal – pentru asistenta (sau asistente), cota-parte contabil, menajera, uneori si
alt tip de personal angajat temporar (reparatii, instalatii)

2 asistente – total cheltuieli = 2 x 2100 = 4200 RON;


Contractul de asigurare al medicului si impozitul pentru un venit net al medicului de
4.000RON (Medic afliat CAS)
2 Medici endocrinologi – total cheltuieli = 2 x 4500 = 9000 RON
Contabil – total cheltuieli = 1000 RON
Adminastrator – total cheltuieli = 2200 RON

Total cheltuieli de personal : 20.400 RON (lunar)

3. Cheltuieli pentru intretinere si gospodarie – total = 1.700 RON (incalzire, curent electric,
telefon, fax, apa, chirie sau rata etc.)
– incalzire = 200 RON
– electricitate, becuri, tuburi fluorescente = 150 RON
– apa, canal, salubritate, servicii incinerare = 100 RON
– telefon fix, posta, fax = 250 RON
– chirie/rata = 1000
4. Medicamente si materiale sanitare = 300 RON
– medicamente pentru trusa de urgenta = 150 RON
– seruri si vaccinuri urgente = 50 RON
– pansamente, seringi, seruri si solutii perfuzabile, alcool, fese = 100 RON

5. Servicii si materiale cu caracter functional


– pentru necesitati impuse de CNAS = 1000 RON
– sterilizare, incinerare, multiplicare, alarma = 200 RON
– intretinerea aparaturii medicale si biroticii = 150 RON
– cheltuieli benzina pentru deplasarile la domiciliu, conferinte, cursuri = 400 RON
– servicii curatatorie pentru cearceafuri, halate = 50 RON
– materiale curatenie, dezinfectante = 150 RON
– materiale de protectie si igienico-sanitare personal = 100 RON
– dezinfectie, deratizare = 300 RON
– prevenire incendii = 150 RON
– birotica = 50 RON
– hartie imprimanta, dischete, cd-uri pentru raportari si activitate financiar-contabila = 150 RON
– formulare tipizate, registre, imprimate impuse de CNAS si activitatea financiar-contabila = 200
RON

6. Obiecte de inventar si reparatii = RON


– lenjerie, aleze = 30 RON
– halate, bonete, manusi, masti = 50 RON
– obiecte de inventar cu valoare mica si cu durata normala de lucru pana la un an = 100 RON –
frigider, sterilizator cu schimbare la 5-10 ani = 150 RON
– mobilier cabinet, cu inlocuiri la 5 ani =200 RON
– reparatii curente = 50 RON
– instalatii, aparate, zugraveli, vopsiri = 100 RON
– reparatii capitale= (?!!?)

7. Carti, publicatii, EMC =


– abonamente Monitorul Oficial, reviste medicale = 100 RON – carti specialitate = 80 RON

8. Cheltuieli de capital
– aparatura, masina, PC, fisiere, fisete, mobilier mare, imprimante etc = 1200 RON
Bibliografie

1. ORDONANŢĂ Nr. 124 din 29 august 1998 *** Republicată, privind organizarea şi funcţionarea
cabinetelor medicale.

2. ORDIN Nr. 153 din 26 februarie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale.

3. ORDIN Nr. 1338 din 31 iulie 2007 pentru aprobarea Normelor privind structura funcţională a
cabinetelor medicale şi de medicină dentară.

4. http://www.spitalroman.ro/despre-noi/structura-organizatorica/compartimente-si-
sectii/compartiment-endocrinologie

5. http://medfam.ro/mm/download/Medic-ro_an-2017_nr-1.pdf

6. http://medfam.usmf.md/wp-content/blogs.dir/95/files/sites/95/2015/12/Managementul-
%C3%AEn-practica-medicului-de-familie.pdf

7. http://www.scritub.com/medicina/MANAGEMENTUL-IN-MEDICINA-FAMIL15419192317.php

S-ar putea să vă placă și