U.V.A.B.

– Facultatea de Inginerie
Fabricaţia Asistată de Calculator – sem. II – Master

1. Fabricația hibridă

În general, termenul de „imprimare 3D” conturează imaginea printer-elor de

dimiensiuni reduse conectate într-o mai mare sau mai mică măsură la calculatoare,
dar înseamnă mult mai mult decât atât. În ultimi 25 de ani, obiectivul principal al
imprimării 3D s-a transformat din realizarea prototipurilor utilizând cuve cu rășini și
suporturi de pulbere, în realizarea reperelor de serie din materiale metalice sau
ceramice. Aceste procese fac referire la „fabricarea aditivă” (FA). Prin ultimile activități
de standardizare întreprinse de ASTM si ISO, procesele aditive au fost grupate în
șapte categorii (fig.1).

Fig.1 Procesele aditive standardizate în prezent

Îm cele ce urmează, cele șapte categorii de procese aditive vor fi prezentate succint:
1. Fotopolimerizarea VAT – mai este cunoscută și ca SLA (stereolitografiere),
DLP (procesarea digitală a luminii), 3SP (scanare, rotire, fotoprocesare), CLIP
(producție prin interfață lichidă continuă).
Acest proces se caracterizează prin utilizarea unui
recipient cu rășină fotopolimerică lichidă care
urmează a fi procesată selectiv prin expunere la
lumină (prin intermediul unui laser sau proiector),
inițiindu-se astfel polimerizarea solidificând
suprafețele expuse.
Prin SLA se pot obține piese deosebit de complexe
și cu o precizie ridicată. De asemenea, suprafețele
reperelor obținute astfel au o rugozitate minimă. Procesele din această categorie
suportă suprafețe de lucru generoase. Materialul utilizat trebuie să fie o rășină
fotopolimerică procesabilă prin raze UV.

1
Note de curs
 U.V.A.B. – Facultatea de Inginerie
Fabricaţia Asistată de Calculator – sem. II – Master

2. Fuziunea suportului de pulbere (PBF) – mai este cunoscută și ca SLS

(sinterizare selectivă cu laser), SLM (topire selectivă cu laser), EBM (topire cu
fascicol de electroni), MJF (fusiune multi jet).
În acest caz, materialul primar
este o pulbere (în general
nemetalică). Această pulbere
este consolidată selectiv prin
topire fină utilizându-se o sursă
de căldură (laser sau fascicol de
electroni).
Prin PBF se pot obține repere de
o înaltă complexitate, iar
pulberea neutilizată joacă rol de
suport. Trebuie menționat că o
gamă foarte largă de materiale
(plastic, metal, ceramică, nisip)
pot fi aduse și sub formă de pulbere.
3. Pulverizarea de lianți – mai este cunoscută și ca 3DP (imprimare
tridimensională), ExOne sau Voxel Jet.
3DP-ul utilizează lianți lichizi care sunt aplicați pe straturi fine de pulberi pentru a
construi repere strat cu strat. Acești lianți sunt fie organici fie de origine anorganică.
De cele mai multe ori, reperele fabricate din pulberi metalice sau ceramice sunt tratate
termic după obținere.

Fig.4 Sistem industrial de pulveriazare cu lianți (ExOne – Stratasys)

Reperele obținute astfel pot avea orice culoare și pot fi realizate din aproape orice
material. Procesul este unul cu o productivitate ridicată comparativ cu alte tehnologii
aditive. Materialele utilizate într-un astfel de proces sunt pulberi plastice, metalice,
ceramice, sticloase și nisip.
4. Pulverizarea de material – mai este cunoscută și ca PolyJet, SCP (imprimare
suprafețelor fine), MJM (modelarea cu jeturi multiple).
Caracteristica principală a acestui proces este că utilizează picături fine de material
depuse strat cu strat pentru a obține repere. Cel mai des este utilizată pulverizarea

2
Note de curs
 U.V.A.B. – Facultatea de Inginerie
Fabricaţia Asistată de Calculator – sem. II – Master

unei rășini fotocurabile, procesată

ulterior cu o surză de raze UV. O
altă variantă a acestui proces
presupune pulverizarea de
material topit termic care se
solidifică la temperatura ambiantă.
Procesul are un nivel ridicat de
precizie, obținându-se piese din
orice culoare și se pot utiliza mai
multe materiale în același reper.
Acest fapt este posibil prin faptul
că materialele utilizabile sunt fotopolimeri, polimeri și iferite tipuri de ceară.
5. Laminarea straturilor – mai este cunoscută și ca LOM (fabricrea obiectelor
laminate), SDL (depunerea prin laminare selectivă), UAM (fabricarea aditivă
ultrasonică).
Prin laminarea straturilor de material se înțelege
depunerea de straturi succesive de material,
adeziunea realizându-se prin : adezivi, procese
chimice, sudare ultrasonică, brazare. Regiunile
inutilizabile sunt îndepărtate prin debitare ulterioară
strat cu strat.
Aceste procese au o foarte mare productivitate
volumetrică, au un cost relativ scăzut pentru
materialele nemetalice și permite combinarea unor
materiale diferite.
6. Extrudarea de material – mai este cunoscută și ca FFF (fabricarea prin filament
fusionat), FDM (modelarea prin depunere fusionată).
Poate unul dintre cele mai răspândite
modalități de propagare a fabricației
aditive este imprimarea 3D cu filament.
Acest proces presupune ca un material
să fie extrudat printr-o duză pe un
anumit traseu interpolat cartezian,
formându-se astfel straturile succesive.
Cele mai des întâlnite variații ale acestui
proces sunt reprezentate de extrudarea
materialelor termoplaste încălzite cu
dozarea limitativă.
Procesul este unul economic în comparație cu celelalte procese aditive. Permite
utilizarea mai multor culori. Tehnologie este nepoluantă și ușor de transportat. De
asemenea, reperele au proprietăți structurale bune.

3
Note de curs
 U.V.A.B. – Facultatea de Inginerie
Fabricaţia Asistată de Calculator – sem. II – Master

Această tehnologie permite utilizarea filamentelor din materiale termoplaste sau peleți
pentru FFF și lichide sau șlamuri pentru FDM.
7. Depunerea prin fascicol direcționat (DED) – mai este cunoscută și ca LMD
(depunerea laser a metalelor), LENS (formarea finală prin procesare laser),
DMD (depunere directă de metal).
Asemănător sudurii cu Argon, procesul
presupune alimentarea cu pulbere sau fir
într-un punct termic generat pe suprafața
reperului, adeziunea realizându-se cu
ajutorul unui laser sau fascicol de
electroni.
Procesul nu este limitat pe niciun grad de
libertate și este eficient mai ales în
reparația reperelor costisitoare sau
adăugarea de caracteristici reperelor
existente. De asemenea, se pot utiliza
diferite materiale într-un singur reper.
Dintre toate celelalte procese aditive, acesta are cea mai mare rată de depunere într-
un singur punt, ceea ce-l face cel mai productiv proces aditiv.Materialele utilizate sunt
pulberi și/sau fire metalice/ceramice.
Fabricația aditiv-hibridă (HAM) a atras atenția într-o măsură importantă în ultimi patru,
cinci, insă este o tehnologie cu destule necunoscute. În primul rând denumirea acestei
tehnologii este destul de evazivă, fiind în mare măsura enigmatic. Descrierea cea mai
facilă a acestei tehnologii ar fi, totuși, combinarea placarii cu laser și a frezării CNC în
mediul de prelucrare a aceleiași mașini.
La prima vedere, cele două tehnologii par complet diferite și combinarea lor pare foarte
complexă. În anumite puncte de vedere, chiar este complexă alăturarea tehnologiei
aditive cu tehnologie subtractivă.

1.1. Cum funcționează tehnologia aditiv-hibridă ?

Fabricația hibridă produce repere prin angajarea atât a tehnologiei aditive, cât și pe
cea subtractivă. Datorită caracteristicii lor duale, mașinile hibrid pot începe realizarea
unui reper fie prin utilizarea unui proces, fie a celuilalt. Totuși, începerea unui reper
printr-un proces aditiv este oarecum mai eficient, oferind o libertate de design
superioară.
Sistemele hibride utilizează o metodă
aditivă de producție numită placare cu
laser. Acest proces este defapt o tehnică
de sudare de precizie, care depune
pulberi metalice pe o suprafață, unde
sunt imediat topite de un laser de mare
putere. Odată recită, depunerea metalică
devine solidă.

4
Note de curs
 U.V.A.B. – Facultatea de Inginerie
Fabricaţia Asistată de Calculator – sem. II – Master

Pentru începerea unui reper nou, procesul hibrid integrat în mașina-unealtă inițiază
sistemul de placare laser. Utilizând g-codul generat de datele CAD, capul de placare
realizează depunerea și „sudarea” straturilor de pulbere metalică pentru obținerea
unei structuri solide compacte.
Odată ce operația de placare este finalizată și materialul s-a răcit, sistemul schimbă
sculele utilizate pregătindu-se operațiile subtractive (frezare CNC). În general,
sistemele hibride vin echipate cu instrumentație în 5-axe, asigurându-se faptul că orice
suprafață poate fi prelucrată. În mod similar mașinilor de frezat tradiționale, mașinile
hibrid pot angaja un număr oarecare de scule pentru a finisa suprafețele și pentru a
realiza caracteristici importante acolo unde sunt necesare.
După încetarea procesului subtractiv, un reper oarecare poate solicita placare
suplimentară pentru a adăuga noi caracteristici constructive, după care sistemul
realizează operațiile subtractive pentru realizarea noilor caracteristici calitative sau
poate elimina reperul dacă acesta este complet.

1.2. Utilizarea tehnologiei în reparații

Sistemele hibride sunt de asemenea concepute pentru a repara piese avariate sau
deteriorate. Pentru a desfășura operații de reparație o mașină hibrid va utiliza același
proces de placare pentru a construi o geometrie nouă înaintea schimbării operației
pentru a finisa piesa.
Dacă geometria generală a piesei este încă în parametri, un sistem hibrid poate fi
utilizat pentru a construi caracteristici noi, apoi să finiseze noua construcție prin
frezare.

1.3. Secretul fabricării hibride

Spre deosebire de sistemele strict subtractive sau aditive, sistemele fabricării hibride
nu utilizează doar o singură metodă de producție pentru obținerea unui reper. Pentru
ca sistemele hibride combină două metode de fabricație, un număr de caracteristici
complexe trebuie luate în considerație înainte ca reperul să fie produs.
În timp ce tehnologia de obținere a reperelor a fost mereu un punct important pentru
departamentele de proiectare și fabricare, fabricația hibridă este cu atât mai legată de
preocupările anterioare ale proiectanților și tehnologilor. Prin îmbinarea a două
tehnologii diametral opuse, proiectanții și tehnologii trebuie să fie într-o permanentă
comunicare pentru a stabili cum ar trebui produsă o piesă. Trebuie stabilit anterior
unde se va utiliza tehnologia aditivă și unde pe cea subtractivă și de câte ori se pot
repeta aceste operații pentru a finaliza construcția piesei.
Cu un astfel de sistem complex de fabricație în interiorul aceleiași mașini, este
obligatoriu pentru utilizatori să dezvolte cele mai bune practici în ceea ce privește
utilizarea sistemelor hibride. Cu toate acestea, având în vedere că tehnologia hibridă
este mai nouă, multe din aceste practici nu au ajuns încă să fie cunoscute în utilizarea
comună. Acesta este o etapă, specifică tehnologiilor noi, peste care se va trece normal
pentru că sistemele hibrid au de oferit nenumărate avantaje.

5
Note de curs
 U.V.A.B. – Facultatea de Inginerie
Fabricaţia Asistată de Calculator – sem. II – Master

1.4. Unde se poate utiliza tehnologia hibridă ?

În prezent, industriile aerospațială, automotive, medicală și industriile de apărare sunt
cele care beneficiaze cel mai puternic de pe urmă implementării tehnologiilor aditive
cu materiale metalice. Nu este de mirare ca aceleași industrii tind să fie mai receptive
și să profite de pe urma tehnologiilor hibride.
Un aspect important al sistemelor hibride ce le diferențiază față de alte tehnologii de
fabricare este abilitatea de al reduce deșeurile de material simutan cu scurtarea
timpului auxiliar de lucru. Prin combinarea tehnologiei aditive cu cea subtractive, prin
fabricația hibridă se pot obține repere finite de complexitate mult superioară pe o
singură mașină. Pentru orice producător de repere complexe acest atribut va fi foarte
atrăgător deoarece poate scurta timpul de proiectare și prototipare, reduce cantitatea
de deșeuri și poate elimina metode secundare de fabricație, cum ar fi turnarea.
De asemenea, tehnologia hibridă conferă posibilitatea fabricantului de a repera piese
metalice avariate – posibilitate care poate fi oferită de foarte puține alte tehnologii.
Fără îndoială, tehnologiile hibride continuă dezvoltarea și maturizarea lor pe piață
înainte de a fi implementate în fabricația generală. Nu doar că fabricația aditivă
metalică trebuie să avanseze, dar și cele mai bune practici trebuie să se dezvolte
înainte ca această tehnologie să poată fi adoptată de majoritatea producătorilor.
Un motiv pentru care fabricația hibridă va avansa mai greu la început este dezvoltarea
din ce în ce mai rapidă a fabricației aditive ca tehnologie de sine stătătoare. Dacă
sistemele aditive cu materiale metalice se vor îmbunătăți considerabil în deceniul
următor, este posibil ca sistemele duale (aditiv/subtractiv) să nu mai fie necesare.
Rezultatul final va fi dictat, în ultimă instanță, de viteza de producție pe care fiecare
dintre aceste tehnologii o va oferi pentru obținerea pieselor finite.
Fabricația hibridă ar putea fi o tehnologie de transformare care să extindă capacitatea
producătorilor de a crea produse personalizate pentru o gamă mult mai largă de
industrii și la scară mult mai variată.

6
Note de curs