CUPRINS

1. INTRODUCERE ................................................................................................................ 1
2. SALMONELOZA ............................................................................................................... 1
3. YERSINIA PSEUDOTUBERCULOSIS ............................................................................ 3
4. HERPESVIRUS .................................................................................................................. 4
5. LISTERIA MONOCYTOGENES ...................................................................................... 9
6. ERINACEUS CORONAVIRUS ...................................................................................... 10
7. MYCOBACTERIUM ....................................................................................................... 12
8. YERSINIA PESTIS .......................................................................................................... 12
9. VIRUSUL TAHYNA ȘI BHANJA .................................................................................. 12
10. VIRUSUL ENCEFALITIC TRANSMIS DE CĂPUȘĂ .............................................. 13
11. FEBRA HEMORAGICĂ .............................................................................................. 14
12. PARAMYXOVIRUS .................................................................................................... 15
13. RABIE ........................................................................................................................... 17
14. FEBRA AFTOASĂ....................................................................................................... 17
15. DIFTERIA ..................................................................................................................... 17
16. RICKETTSIAE ............................................................................................................. 18
17. BORELIA BURGDORFERI ........................................................................................ 19
18. PARVOVIRUS ............................................................................................................. 20
19. E COLI. ......................................................................................................................... 20
20. CAMPYLOBACTER.................................................................................................... 21
21. LEPTOSPIROZA .......................................................................................................... 21
22. STAFILOCOCCUS ...................................................................................................... 22
23. TRICHOPHYTON MENTAGROPHYTES ................................................................. 23
24. ADENOVIRUS ............................................................................................................. 23
BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................................... 25

0
 1. INTRODUCERE

Animalele de companie exotice, inclusiv aricii, au devenit populare în ultimii ani în rândul
proprietarilor de animale de companie. Aricii sunt insectivore mici, nocturne, acoperite cu
spini. Aceste animale au sosit inițial din Europa, Asia și Africa și, deși există mai multe
specii, în special 2 sunt văzute în mod obișnuit ca animale de companie: ariciul european,
Erinaceus europaeus și ariciul african mai mic, Atelerix albiventris.
Aricii trăiesc într-o varietate de habitate unde își fac cuiburi, petrec zilele dormind și ies
noaptea pentru a se hrăni.Aricii prezintă spini scurți care se găsesc pe toată partea dorsală a
corpului. Când este înspăimântat de un sunet sau mișcare bruscă, animalul se strange într-o
minge.În această postură defensivă, ariciul își aduce botul și membrele aproape de corp, ceea
ce face ca spinii să devină erecți.
Ariciul -european (Erinaceus europaeus) este găsit în multe țări europene. Deși este listat
drept cea mai mică preocupare pe lista roșie a speciilor amenințate, aceasta a fost în declin
semnificativ de cel puțin două decenii . Cauzele sugerate pentru acest declin includ pierderea
și fragmentarea habitatului, limitarea hranei datorată utilizării pesticidelor și accidentelor de
trafic rutier. Nu se știe dacă bolile infecțioase contribuie la acest declin.
Bolile infecțioase întâlnite la arici se pot împărți în bacterienie și virale. Bolile infecțioase
bacteriene sunt produse de: Salmonella, Yersinia pseudotuberculosis, Mycobacterium
marinum, Chlamydia psittaci, Coxiella burnetii, Yersinia pestis. Bolile infecțioase virale sunt
produse de: virusul rabic, herpesvirus, arbovirus, flavivirus, nairovirus, virusul Tahyna,
virusul Bhanja, Paramyxovirus.
Într-un studiu al aricilor europeni din Stiria, Austria, au fost detectați anticorpi împotriva
Coxiella burnetii (febră Q), Chlamydia (ornitoză) la 64 de animale testate.
Analiza fecalelor de arici a evidențiat prezența:Salmonella enterica și Campylobacter
jejuni.În plus, E. coli rezistent la ESC a fost observat cu o prevalență ridicată în probele de
fecale, dar nu a fost detectată nicio bacterie E.coli producătoare de toxine Shiga.

2. SALMONELOZA

Genul Salmonella aparține familiei Enterobacteriaceae.Este o bacterie gram-negativă,

mobilă, facultativ anaerobă.Salmonelele cresc între46 ° F (8 ° C) și 113 ° F (45 ° C) și la un
pH de 4 până la 8. Nu supraviețuiesc la temperaturi mai mari de 158 ° F (70 ° C).Aceste
bacterii pot rezista la deshidratare pentru o perioadă foarte lungă de timp,atât în materiile
fecale, cât și în alimente destinate consumului uman și animal. Salmonella are mai mulți
factori de virulență care contribuie la simptomele clinice, diaree, bacteremie și septicemie.
Principalele simptome constau în dureri abdominale, greață, vărsături și diaree. În unele
cazuri, aricii prezintă o erupție cutanată cu pete roșii plate, care indică infecție sistemică.
Sindromul Reiter,o artrită reactivă, poate să apară în unele cazuri. Salmoneloza are în mod
normal o evoluție benignă și recuperarea clinică are loc în 2 până la 4 zile cu rehidratare și
electroliți.
Salmonella se găsește în întreaga lume. Salmonella enterica subsp. enterica și
serogrupurile sale A, B, C1, C2, D și E, se găsesc în mod obișnuit la animalele domestice și
sălbatice .Salmoneloza a fost raportată la arici (Erinaceus europaeus).Populațiile de arici sunt
considerate purtători frecvenți ai Salmonellei în multe țări. Un studiu asupra prevalenței

1
Salmonella Typhimurium la arici norvegieni a arătat rezultate variind de la 0 la 40%, în
funcție de zona eșantionată în timp ce în Danemarca și în Anglia ariciul pare să fie un
rezervor pentru S. Enteriditis PT11.
Infecția poate sau nu să fie clinic aparentă.În forma subclinică, un animal poate avea o
infecția latentă și menținerea agentului patogen în ganglioni limfatici sau poate fi purtător și
eliminator de virus intermitent sau persistent, prin fecale.
Salmoneloza este o boală cauzată de bacterii din genul Salmonella și poate infecta marea
majoritate a animalelor cu sânge cald. Salmoneloza este o boală zoonotică bine cunoscută.
Există multe specii de bacterii din genul Salmonela unele dintre ele putând afecta aricii.
(Erinaceus europaeus).Salmonella Enteritidis PT 11 este cea mai frecventă tulpină izolată de
la arici în Europa. Salmonella Enteritidis PT 66, o altă tulpină a bacteriei, a fost recent
detectată pentru prima dată la arici. Până în prezent, aceasta a fost detectată doar în Scoția,
unde este posibil ca această tulpină nouă să fi apărut. Infecțiile aricilor cu alte tipuri de
Salmonella (de exemplu Salmonella Typhimurium, Salmonella Agama) sunt rareori întâlnite.
Salmoneloza este principala boală asociată cu aricii, precum și cu alte câteva specii de
animale de companie exotice. Deși aricii afectați pot prezenta anorexie, diaree și pierdere în
greutate, ≈28% dintre arici sunt purtători asimptomatici.
Mai multe serotipuri de Salmonella apar la arici și cazuri de transmitere de la arici la
oameni au fost documentate.Serotipul Salmonella Tilene a fost izolat la un arici african. Aricii
au excremente moi și o tendință de a merge în fecale, ceea ce, poate, facilitează diseminarea
Salmonellei.Animalele infectate pot elimina virusul în mod intermitent; prin urmare,culturile
fecale negative nu trebuie utilizate pentru a exclude starea de purtător. Tratamentul pentru
eliminarea stării de purtător la un animal este puțin probabil să aibă succes și nu ar trebui să
fie încercat deoarece poate rezulta rezistență la antibiotice.
Aricii infectați cu Salmonella pot dezvolta salmoneloză sau pot deveni purtători
asimptomatici ai bacteriei.Salmoneloza poate varia de la o gastro-enterită ușoară până la o
afecțiune severă care afectează mai multe organe ducând la septicemie și moarte.O
manifestare a salmonelozei la arici este abcedarea ganglionilor limfatici.Prin urmare, semnele
variază și sunt nespecifice, dar pot include pierderea în greutate, deshidratarea, pierderea
poftei de mâncare, slăbiciune, diaree (adesea verde, mucoidă sau cu sânge) și dificultăți de
respirație.
Transmiterea Salmonellei are loc prin ingestia bacteriei odată cu apa, alimentele sau prin
contactul cu suprafețe contaminate cu fecale infectate.Infecția poate urma și în urma
contactului unei răni deschise cu material contaminat. Riscul de infecție cu Salmonella este
crescut prin capacitatea sa de a persista în mediu pentru perioade îndelungate de timp.De
exemplu, s-a descoperit că a supraviețuit până la patru luni în apa din iaz și pe pășune și mai
mult de doi ani în materiile fecale uscate contaminate.Infecția cu Salmonella poate apărea atât
la pui, cât și la adulți, deși este mai frecventă la primii.
Diagnosticul de salmoneloză la arici se bazează pe examinarea acestuia de către medicul
veterinar. Probele de fecale pot fi examinate, pentru prezența bacteriilor.În timp ce
medicamente sunt disponibile pentru tratarea salmonelozei la mamifere în captivitate, nu este
posibilă dozarea eficientă pentru aricii din libertate.
Tratamentul, de exemplu la animalele sălbatice, cum ar fi aricii aduși în centrele de
reabilitare, nu este adesea recomandat din cauza implicațiilor zoonotice și trebuie respectate

2
precauțiile stricte de igienă. Dacă este efectuat, tratamentul constă în îngrijire de susținere
(terapie cu fluide, medicamente antidiareice) și antibiotice adecvate, de preferință bazate pe
antibiogramă. Tratamentul cu antibiotice poate, totuși, să promoveze statutul de purtător.
Prognosticul este de obicei grav, mai ales în cazurile de septicemie, iar aricii afectați grav
trebuie eutanasiați.
Oamenii contactează Salmonella în principal prin ingestia de alimente contaminate.
Deoarece Salmonella poate fi un rezervor prin animale sălbatice și, de asemenea, poate
contamina mediul, unele activități în aer liber pot fi responsabile pentru infecția umană. În
unele cazuri, focarele umane se corelează cu o populație de animale sălbatice infectate, așa
cum s-a întâmplat în Norvegia, unde aricii au fost probabil responsabili.
Se poate produce transmiterea reciprocă a Salmonellei între animalele domestice și cele
sălbatice; cel mai eficient mod de a preveni răspândirea infecției între diferite populații de
specii este de a eradica boala la animale și de a adopta protocoale de igienă și de gestionare
corespunzătoare. Măsurile de siguranță ar trebui luate în ferme pentru a controla prezența
unor transportatori potențiali, cum ar fi aricii.
Infecția cu salmonella a fost cercetată la 320 de arici din municipalitatea Moss din sud-
estul Norvegiei, municipalitățile Askøy, Bergen și Os din centrul vestului Norvegiei și cinci
municipalități din sud-vestul și centrul Norvegiei. Eșantionarea la Moss a fost efectuată la 1
an după un focar uman de salmoneloză, în timp ce prelevarea în Askøy, Bergen și Os a fost
efectuată în timpul unui focar uman. Ambele focare au fost cauzate de Salmonella
Typhimurium. Nu a fost detectată salmonella la arici din sud-vestul (0/115) și centrul (0/24)
Norvegia. Treizeci și nouă la sută (39/99) dintre animalele eșantionate pe Jeløy, iar 41%
(34/82) dintre cele din Askøy, Bergen și Os, au avut S. Typhimurium. Profilul PFGE al
izolatelor de arici și ființe umane au fost identice în fiecare dintre cele două zone de focar.
Populațiile de arici infectate cu salmonella au constituit cel mai probabil sursa principală de
infecție în timpul ambelor focare umane, iar ariciul norvegian este sugerat ca gazdă și
rezervor de S. Typhimurium.

3. YERSINIA PSEUDOTUBERCULOSIS-YERSINIOZA

Yersinia pseudotuberculosis este o bacterie Gram-negativă care cauzează febră, care

ocazional are rol zoonotic, cel mai adesea pe calea alimentară. Aricii sunt, de asemenea,
infectate cu Yersinia pseudotuberculosis.
Yersinia pseudotuberculosis a fost detectată la> 110 specii, inclusiv la arici. Yersinia
pseudotuberculosis poate supraviețui luni până la ani în sol, apă și vegetație. Aricii tineri,
bătrâni, imunosupresați și cei cu boli hepatice par a fi mai susceptibili la această bacterie.
Focare de Y. pseudotuberculosis apar cel mai frecvent în lunile de iarnă,din cauza stresului și
a supraaglomerării, precum și a factorilor de virulență sporiți, la temperaturi mai scăzute.
Un studiu a raportat, prima izolare a Yersinia pseudotuberculosis în Regatul Unit la 2 arici
care au murit la un centru de reabilitare din Berkshire. Organismul cauzează în primul rând o
gastroenterită caracterizată printr-o limfadenită mezenterică auto-limitată, care imită
apendicita.Complicațiile postinfecțioase includ eritem și artrită.
Atât Yersinia pseudotuberculosis cât și infecțiile cu Yersinia enterocolitica pot provoca
același tablou clinic. Cele mai frecvente manifestări clinice ale yersiniozei sunt enterocolită,
febră, diaree, dureri abdominale, greață, vărsături ,adenită mezenterică și / sau ileită terminală
și leucocitoză. Yersiniosis acută ia forma unei septicemii fulminante care implică organe

3
viscerale (de exemplu, ficat și splină), enterită și moarte în decurs de 1 până la 3 zile. În
formele subacute și cronice, boala se caracterizează prin pierderea în greutate pe o perioadă de
câteva zile sau săptămâni, din cauza enteritei necrozante sau ulcerative, anorexiei, diaree
severă, probleme respiratorii, slăbiciune musculară și incoordonare.Boala este predominant
gastrointestinală, deși pot apărea și simptome extraintestinale. Boala poate fi acută, subacută
sau cronică.Semnele variază în funcție de specie și individ, dar cel mai frecvent se observă
semne de gastroenterită. Cazurile severe progresează spre septicemie.Semnele pot include
letargie, anorexie, diaree verde sau cu sânge, probleme respiratorii, incoordonare, anoexie și
moarte subită.Alte forme ale bolii includ:ganglioni limfatici măriți; erupții cutanate. Se poate
dezvolta și doar un statut de purtător. Yersinia pseudotuberculosis poate provoca enterocolită
ulceroasă,hepatomegalie și splenomegalie, necroză multifocală văzută ca noduli cenușii albi
pe ficat, splină, posibil pe plămâni și rinichi, pneumonie interstițială, mărirea și abcedarea
ganglionilor limfatici abdominali și peritonita. Diagnosticul se bazează pe leziuni
caracteristice și histopatologice cu prezența coccobacililor gramnegativi, identificarea din
cultura bacteriană și prin PCR.
Tratamentul cu antibiotice trebuie să se bazeze pe sensibilitate.Deși diferite tulpini au
demonstrat sensibilități variabile, majoritatea tulpinilor sunt sensibile la cefalosporine de
generația a treia, fluorochinolone și cloramfenicol. Terapia cu fluide trebuie administrată
deoarece deshidratarea apare frecvent.
Bacteriile pot supraviețui atât în animale, cât și în mediu.Focare de yersinioză sunt
asociate cu perioadele de stres, cum ar fi vremea rece și umedă, scăderea sau modificarea
disponibilității alimentare, supraaglomerare, parazitism intestinal sau păstrarea aricilor în
captivitate.

4. HERPESVIRUS

Herpesvirusurile au o structură unică în patru straturi: conține genomul ADN cu capsidă

icosapentaedrică care este compusă din capsomeri.
Herpesvirusurile se găsesc la multe specii de animale. Herpesvirusurile care infectează
animalele cu sânge cald aparțin familiei Herpesviridae, care este împărțită în trei subfamilii:
alfa, beta și gammaherpesvirusuri. Majoritatea herpesvirusurilor sunt specifice anumitor
specii de animale (adică pot infecta o singură specie), dar unele sunt cunoscute pentru a putea
infecta mai multe specii. S-a dovedit că virusurile aparținând a două subfamilii Herpesviridae
infectează aricii europeni occidentali (Erinaceus europaeus): în Marea Britanie, au fost
identificate cel puțin două gammaherpesvirusuri, în timp ce în Suedia și Elveția, un
alfaherpesvirus numit alfaherpesvirus uman 1 a fost confirmat la doi arici, unul din fiecare
țară.
Infecția cu herpesvirus a fost raportată atât la arici europeni, cât și africani. La ambele
specii, locul principal de infecție a fost ficatul. Într-un studiu, un arici european a avut necroză
hepatică severă cu hemoragie și hiperemie. Particule de herpesvirus au fost observate prin
microscopie electronică. Într-un al doilea studiu, care a cuprins mai mulți arici europeni
orfani, un animal a fost necropsiat și s-a dovedit că are un ficat gălbui pal, friabil.Cultura din
ficat a condus la observarea unor particule herpetice, care determină un efect citopatic
caracteristic alfa herpesvirusului. Un studiu mai recent a implicat un arici african deținut de
un crescător privat. Acest animal a fost inițial adus pentru tratamentul ataxiei acute
posterioare, care a progresat rapid spre pareză. Ariciul a fost tratat pentru prolaps de disc
intervertebral și la început starea acestuia s-a îmbunătățit dramatic, dar a murit la 2 săptămâni

4
după evaluarea inițială. La necropsie, ficatul a arătat focare distribuite aleatoriu de necroză și
reacție inflamatorie extinsă. Nu s-au cultivat bacterii, dar cultura virală a produs un izolat care
a fost ulterior identificat ca virusul herpes simplex uman.
Cazuri sporadice de boală asociată herpesvirusului au fost raportate la ariciul din Europa
(Erinaceus europaeus), dar până în prezent nu a existat o caracterizare a secvenței
herpesvirusurilor la această specie. O reacție în lanț cu pan-herpesvirus polimerază (PCR)
care vizează o regiune a genei ADN-polimerazei a fost utilizată pentru a testa 129 arici
europeni în 2011-2016; dintre care 59 (46%) au fost pozitivi la PCR. În plus, probele din două
cazuri publicate anterior de infecție cu herpesvirus fatal în E. europaeus, din Suedia și Elveția,
au fost pozitive folosind acest PCR. Nu a fost detectată nicio relație semnificativă statistic
între rezultatul PCR și sex, vârstă, an sau sezon pentru aricii testați. La majoritatea animalelor
pozitive cu PCR (19/22) de la care s-au testat separat ficat și creier, ambele au fost pozitive cu
PCR. Secvențializarea de la 59 de arici a dezvăluit cel puțin două virusuri noi în cadrul
Gammaherpesvirinae. Treisprezece dintre acești arici aveau țesuturi hepatice și creier
examinate pentru anomalii microscopice, dintre care unul a avut meningoencefalită non-
supurative, fără corpuri de incluziune intranucleare și nici virioni herpesvirus (la examenul
microscopic electronic). Secvențializarea întregii gene ADN-polimerază a confirmat două
virusuri umane diferite alfaherpesvirus 1 la arici.
În timp ce o serie de agenți infecțioși au fost detectați la arici, investigațiile virale au fost
de obicei limitate la rapoarte de caz unic. Au fost raportate cazuri sporadice de boală asociată
herpesvirusului la ariciul din Europa și ariciul cu patru degete (Atelerix albiventris). Particule
asemănătoare herpesvirusului au fost depistate la examinarea prin microscopie electronică de
transmisie (TEM) a ficatului unui arici din Europa care a murit la scurt timp după internarea
într-o unitate veterinară. Descoperirile post-mortem au inclus splenomegalie și un ficat pal,
friabil și mărit. Examenul histopatologic al ficatului a arătat zone extinse de hiperemie,
hemoragie parenchimatică și necroză hepatocelulară cu corpuri de incluziune intranucelară în
hepatocite. Particule asemănătoare herpesvirusului au fost, de asemenea, observate la
examinarea TEM a ficatului unui arici de sex feminin din Europa, ținut în captivitate pentru
creșterea în greutate, care a murit cu hepatită necrozantă multifocală. În acest caz, izolarea
virusului a scos la iveală un efect citopatic caracteristic unei infecții cu alfaherpesvirus.
Descoperirile de la acest arici au inclus un ficat palid, galben friabil, cu hemoragii petechiale,
splenomegalie, edem pulmonar și un tract gastrointestinal gol. Antigenul alfaherpesvirus
uman 1 și 2 (genul Simplexvirus, subfamilia Alphaherpesvirinae) a fost vizualizat folosind
imunohistochimia în creierul unui arici de sex feminin dintr-un centru de reabilitare. Acest
animal, inițial liber, a prezentat semne clinice neurologice și a murit în ciuda tratamentului.
Rezultatele au inclus emaciere, ganglionii limfatici prescapulari mariti si ulcerele gastrice
multifocale. Examenul histopatologic a arătat o pneumonie ușoară de aspirație și
meningoencefalită severă cu numeroase corpuri de incluziune intranucleară eozinofile în
neuroni și celule gliale. Un alfaherpesvirus similar a fost detectat în ficatul unei arici adult
captiv cu patru picioare (Atelerix albiventris) folosind izolarea virusului. Animalul a avut
antecedente de ataxie acută posterior cu necroză hepatică multifocală detectată la examenul
post-mortem. Din câte știm, niciun herpesvirus nu a fost caracterizat genetic până în prezent.
Scopul acestui studiu a fost investigarea apariției infecțiilor cu herpesvirus la arici
europeni, caracterizarea acestor herpesvirusuri și a celor detectate anterior și evaluarea
semnificației clinice a infecțiilor cu herpesvirus identificate la această gazdă.
O schemă de supraveghere a ariciului european a fost realizată în Marea Britanie ca parte
a proiectului Garden Wildlife Health (GWH), coordonat de Institutul de Zoologie.

5
 Examinările post-mortem au fost efectuate pe carcasele de arici prezentate după un
protocol standardizat pentru a asigura inspecția sistematică a tuturor sistemelor de organe, așa
cum este descris de Franklinos et al. Fiecare carcasă a fost fie examinată la sosire, fie
congelată la -20 ° C până la examinare. Vârsta a fost atribuită în funcție de dentiție (foioase în
raport cu dinții permanenți). Când a fost posibil, un set standard de țesuturi, inclusiv ficat și
creier, a fost menținut la -80 ° C. În cazul în care starea de conservare a țesuturilor a fost
permisă, s-a stabilit un set standard de țesuturi, plus orice leziune detectată, în formalină
tamponată neutru 10%. Data și locația unde animalul a fost găsit mort, vârsta și sexul au fost
înregistrate pentru fiecare arici.
Un studiu al țesuturilor hepatice și cerebrale de la 129 arici liberi a fost inclus în studiul
curent. Fiecare arici a fost găsit mort sau a fost eutanasiat, din 2011 până în 2016. Cazurile cu
țesuturi hepatice și creier disponibile au fost selectate din arhiva a 185 de arici pentru a se
asigura că sunt reprezentați toți anii și regiunile geografice. Majoritatea (59%, n = 76) dintre
acești 129 arici au fost găsiți morți de către membrii publicului. Restul au fost aduși de centre
de reabilitare a animalelor sălbatice. În cazul în care au fost disponibile informații cu privire
la durata de timp în care aceștia au fost îngrijiți, 82% (42/51) au murit sau au fost eutanasiați
în 48 de ore de la internare, prin urmare, s-a presupus că rezultatele reflectă starea lor de
sănătate și infecție din sălbăticie. Selecția cazurilor a fost independentă de cauza decesului
(adică inclusiv a bolilor infecțioase și neinfecțioase), cu excepția unui arici de sex feminin cu
meningoencefalită non-supurative. Aceasta a fost o femelă pui care a fost ținută în captivitate
pentru tratament timp de câteva luni în 2013, dar care, în cele din urmă, a fost eutanasiată pe
motive de bunăstare. Investigația post-mortem a identificat criptosporidioza jejunală
localizată și meningoencefalita non-supurativă, așa cum s-a descris de Sangster et al. Probele
de la acest arici au fost incluse în studiul curent pentru a investiga dacă infecția cu herpesvirus
a fost cauza meningoencefalitei ne-supurative.
În plus față de aricii britanici, ADN-ul extras din ficatul unui arici suedez și creierul unui
arici elvețian, ambii diagnosticați anterior cu infecție cu alfaherpesvirus, au fost incluse în
acest studiu.
Extracțiile ADN ale eșantioanelor de țesut de la arici britanic au fost efectuate folosind
kitul DNeasy Blood & Tissue (QIAGEN Ltd., Manchester, Marea Britanie), după
instrucțiunile producătorului. Greutăți egale ale țesuturilor hepatice și ale creierului au fost
combinate pentru extragerea ADN-ului de ls fiecare dintre cei 128 de arici. ADN-ul hepatic
și al creierului au fost extrase separat de la un arici diagnosticat cu meningoencefalită non-
supurative. Douăzeci și unul dintre arici au fost reacție în lanț polimerază (PCR) -positive pe
țesuturile reunite.
ADN-ul a fost extras din țesutul hepatic congelat de la ariciul suedez folosind 5% rășină
Chelex 100 (Bio-Rad Laboratories Inc., Hercules, California, SUA) și o suspensie de 10%
țesut, conform instrucțiunilor producătorului. ADN-ul a fost extras din țesutul cerebral
încorporat în parafină fixat de formalină de la ariciul elvețian folosind kitul GeneRead ADF
FFPE (QIAGEN Ltd., Manchester, Marea Britanie), conform instrucțiunilor producătorului.
Pentru a caracteriza genetic alfaherpesvirusurile raportate de la ariciul suedez și elvețian,
opt seturi de primer suprapuse care vizează întreaga genă a ADN-polimerazei umane
alfaherpesvirus 1 (aproximativ 4.300 bp) (tabelul 1) au fost proiectate folosind Primer315. Au
fost folosiți în PCRs 2,0 ul ADN extras din țesutul de la arici și 0,5 pM din alfaherpesvirusul
uman 1. PCR-urile au fost efectuate la 95 ° C timp de 5 minute pentru denaturarea inițială,
urmate de 35 de cicluri de denaturare la 95 ° C timp de 15 secunde, recoacere la 55 ° C timp
de 15 secunde, extensie la 72 ° C pentru 1 minut și o prelungire finală la 72 ° C timp de 2
6
minute. În cazul în care o pereche de primer nu a reușit să producă un amplicon în PCR, o
diluție de 1:10 a produsului PCR a fost re-amplificată în urma protocolului PCR inițial.
Rezultatele post-mortem pentru ficat și creier au fost revizuite pentru toți aricii britanici
pozitivi cu PCR-Herpesvirus. Pentru ficat, o atenție specială a fost acordată leziunilor
raportate anterior în asociere cu infecția cu herpesvirus la arici, inclusiv hepatomegalie,
hemoragie petechială și focare miliare la nivelul ficatului. Au fost rezumate dovezile acestor
anomalii sau alte dovezi ale unei boli hepatice substanțiale pentru care nu a fost identificată
nicio etiologie alternativă în timpul examinării post mortem și testarea microbiologică de
rutină. Deși niciunul dintre rapoartele anterioare cu infecții herpesvirale fatale la arici nu a
identificat anomalii cerebrale grave, descoperirile cerebrale post-mortem au fost revizuite
pentru orice boală substanțială (de exemplu, congestia vaselor creierului), pentru care nu a
existat o etiologie alternativă. Treisprezece arici pozitivi pentru PCR pentru care au existat
țesuturi bine conservate, fixate în formalină (adică excluzând carcasele care au fost înghețate
sau care au fost supuse unei autolize moderate sau avansate) au fost selectate pentru examenul
histopatologic al ficatului și creierului. Țesuturile fixate cu formalină au fost procesate pentru
examen histologic și colorate cu hematoxilină și eozină. Ambele tipuri de țesut au fost
examinate pentru prezența corpurilor de incluziune intranucleară, necroză și inflamație;
fiecare dintre ele a fost raportat anterior nu numai la arici, dar și la alte specii afectate de boala
herpesvirală.
Proporția aricilor pozitivi la PCR a fost comparată în funcție de sex (masculin, feminin)
clasa de vârstă (adulți, tineri, subadulte, necunoscute), an găsit mort (2011-2016) și sezon
găsit mort (iarnă, primăvară, vară , toamna) folosind testele exacte ale lui Fisher calculate în
RStudio (RStudio Desktop versiunea 1.0.143) 19. Nivelul pragului de semnificație a fost
stabilit la 0,05.
Dintre cei 129 arici examinați, 59 (46%) au fost pozitivi pentru PCR-herpesvirus. Nu au
fost detectate relații semnificative statistic între rezultatul PCR și sex (p = 0.16), clasa de
vârstă (p = 0.10), an (p = 0,76) sau sezon (p = 0,29). Aricii pozitivi pentru PCR au avut o
distribuție geografică largă .Pentru cei 22 de arici pentru care s-au testat ficatul și țesuturile
creierului separat folosind protocolul PCR pan-herpesvirus, 19 (86%) au fost pozitive pentru
PCR pentru ambele țesuturi, două (9%) au fost pozitive cu PCR doar pentru țesutul creierului
și unul. (5%) a fost pozitiv pentru PCR doar pentru țesutul hepatic. Atât proba ariciului suedez
cât și elvețian au fost pozitive cu PCR-herpesvirus.
Acest studiu a identificat cel puțin două gammaherpesvirusuri la arici britanici, un
alfaherpesvirus la ariciul suedez și un al doilea alfaherpesvirus la ariciul elvețian.
La revizuirea celor 59 de arici pozitivi la PCR nu s-au găsit anomalii grave consistente cu
boala hepatică asociată. La examenul histopatologic, au fost detectate anomalii la doi arici:
Animalul cu meningoencefalită non-supuratorie; și un alt animal care avea câteva hepatocite
multinucleate în ficat. Nu s-au observat dovezi ale organismelor de incluziune în nicio
secțiune examinată. TEM efectuat pe țesuturile hepatice și cerebrale ale ariciului cu
meningoencefalită nu a reușit să detecteze virioni sau orice alt agent cauzal.
În acest studiu, au fost furnizate dovezi că ariciul european, la fel ca alte specii de
vertebrate, este susceptibil la infecții cu herpesvirusuri, inclusiv cel puțin două
gammaherpesvirusuri noi. Nu a existat o predispoziție aparentă la infecție în funcție de sex,
vârstă, an sau sezon. În Marea Britanie, arici-pozitivi PCR au avut o distribuție spațială largă,
fără dovezi aparente de aglomerare geografică, cu excepția celor așteptate de la un eșantion de
arici din centre de reabilitare. Aceste descoperiri indică faptul că HHGHV-1 este endemică în

7
populația de arici liberi. În schimb, HHGHV-2a și HHGHV-2b au fost găsite fiecare la un
singur arici.
Secvențele obținute pentru gamaherpesvirusuri la arici britanici au fost relativ scurte și,
prin urmare, limitează caracterizarea filogenetică peste nivelul subfamiliei. Secvențializarea
întregii gene ADN-polimerază ar fi benefică pentru caracterizarea ulterioară. Prima rundă de
pan-herpesvirus PCR nu a reușit să producă un produs detectabil, posibil indicând o
concentrație redusă de virus în țesuturile examinate. PCR și secvențializarea genelor
suplimentare, așa cum s-a efectuat în alte studii , este probabil să nu reușească. Amplificarea
aleatorie a ADN-ului extras urmată de secvențializarea întregului genom ar fi o opțiune
alternativă pentru caracterizarea ulterioară a gammaherpesvirusurilor aricilor britanici.
Semnificația clinică a gammaherpesvirusurilor la arici britanici detectați în acest studiu
rămâne incertă. Deși meningoencefalita a fost observată la un arici infectat cu HHGHV-1, nu
au fost observate organisme de incluziune la examen microscopic și nici virioni nu au fost
detectați cu TEM; prin urmare, nu este clar dacă HHGHV-1 a fost agentul cauzal al acestei
boli. Prin urmare, sugerăm că infecția cu HHGHV-1 (și potențial, de asemenea, infecțiile cu
HHGHV-2a și HHGHV-2b) au fost subclinice la aricii examinați. Rămâne necunoscut dacă
aceste virusuri pot provoca boli substanțiale la infecția inițială sau când sunt reactivate, cum
ar fi atunci când sistemul imunitar este compromis, așa cum se poate întâmpla cu unele
infecții cu alfa, beta și gammaherpesvirus.
Calea de transmitere pentru infecția cu gammaherpesvirus la arici nu este în prezent
cunoscută.Cu toate acestea, herpesvirusurile sunt cunoscute ca fiind transmise prin fluide
corporale (de ex. Salivă) și, în general, își infectează gazda pe viață, ceea ce înseamnă că,
odată infectată, gazda nu va scăpa niciodată de infecție.Herpesvirusurile pot deveni latente pe
perioade lungi de timp, ele rămânând în interiorul corpului, evitând sistemul imunitar al
gazdei. În aceste perioade latente, virusul nu poate fi transmis, dar reactivarea și replicarea pot
începe din nou când factorii declanșatori afectează organismul (de exemplu, stres, boală,
imunosupresie sau modificări hormonale).În ceea ce privește aricii infectați cu alfaherpesvirus
uman 1, ambii au fost în centre de reabilitare este posibil ca acești arici să fi contactat infecția
prin contact direct sau indirect cu o persoană infectată.
Infecția aricilor europeni (Erinaceus europaeus) cu un herpesvirus clasificat drept
Erinaceid herpesvirus 1(ErHV-1) a fost descris în Europa . Particulele de herpesvirus au fost
găsite în ficatul unui arici cu hepatită din Marea Britanie, infecția cu herpesvirus fatal a fost
detectată la un arici în vârstă de 3 luni din Suedia și o meningoencefalită virală severă cauzată
de herpesvirus la un arici orfan adus într-un centru de reabilitare a vieții sălbatice a fost
observat în Elveția. Herpesvirusul a fost izolat în ficatul ariciului din Suedia și s-a observat un
efect citopatic caracteristic alfaherpesvirusului în 48 de ore . Particule de herpesvirus au fost
observate prin microscopie electronică în cazul din Marea Britanie .Antigenul viral abundent
a fost detectat prin imunohistochimie în nucleul și citoplasma neuronilor și celulelor gliale
folosind anticorpi pentru virusul herpes simplex tip 1 și 2 .Se știe puțin despre epidemiologie.
Cazul din Marea Britanie a afectat o femelă adultă. În Suedia, patru arici orfani de 2 ani au
fost crescută de oameni până la vârsta de 3 luni după care au fost ținuți împreună cu aricii.
Trei dintre arici au murit în două zile de la amestecarea grupurilor, iar cel rămas în a cincea zi.
Doar unul a fost prezentat pentru examinarea postmortem. Cazul din Elveția a afectat o
femelă tânără. În cazurile din Marea Britanie și Suedia, ficatul a fost cel mai grav afectat,
prezentând necroză coagulativă, degenerare grasă și infiltrat ușor inflamator, au fost observate
corpuri de incluziune acidofilă în hepatocitele și celulele Kupffer. Leziuni similare au fost
observate în glandele suprarenale. În cazul Elveției, au fost observate infiltrație meningeală

8
difuză cu limfocite și celule plasmatice, numeroase corpuri de incluziune intranucleară
eozinofilice în neuroni și celule gliale ale cortexului. Cursul clinic în toate cazurile a apărut
acut, iar aricii erau în stare corporală bună. Cazul meningoencefalitei a prezentat clinic o
incoordonare progresivă, mișcare în cerc și pierderea definitivă a poftei de mâncare. Se poate
concluziona că în Europa există o infecție cu alfaherpesvirus potențial fatal la arici.
Infecția cu Gammaherpesvirus apare pe scară largă la arici. Un studiu recent realizat pe
arici din Marea Britanie, examinați post mortem a constatat că aproximativ jumătate au fost
pozitivi pentru cel puțin unul dintre cele două gammaherpesvirusuri identificate.În toate
cazurile, aricii examinați au murit din cauze care nu au legătură cu infecția cu
gammaherpesvirus.Alfaherpesvirusul uman 1 este foarte frecvent la oamenii din întreaga
lume, dar se crede că este o cauză rară de boală la arici.
Diagnosticarea unei infecții cu herpesvirus la arici necesită teste de laborator. Până în
prezent, herpesvirusurile au fost confirmate numai la arici examinați post mortem, folosind
teste moleculare (adică reacție în lanț a polimerazei), microscopie electronică și / sau izolarea
virusului.Cu toate că unele medicamente antivirale sunt disponibile pentru tratarea animalelor
domestice, nu este posibilă dozarea eficientă și orientată a ariciilor din libertate.
Majoritatea aricilor infectați nu prezintă semne clinice. Infecția experimentală a aricilor cu
tulpini virulente a dus la o boală fatală. Un focar a fost raportat unde au prezentat semne
clinice nervoase, iar mortalitatea a fost de 14% (13). Doi arici cu semne de tulburări
neurologice au fost diagnosticați în Germania. Aceste informații indică faptul că în Europa
pot apărea cazuri de boală clinică la arici liber, dar sunt observate rar.Au fost observate semne
clinice ușoare, inclusiv pirexie ușoară, strănut, secreție nazală și conjunctivită la aricii
infectați. Simptomele acestora includanorexie, ganglionii limfatici prescapulari mariți și
ulcerele gastrice multifocale.Primele semne sunt pierderea apetitului și diminuarea activității,
dar mai târziu animalul dezvoltă semne nervoase ușoare. Poate apărea o secreție nazală sero-
mucoidă, precum și tulburări respiratorii și febră. Animalele afectate dezvoltă adesesea prurit.
Ulterior, excitația și hiperaestezia devin mai mari și pot apărea convulsii înainte ca animalul
să se prăbușească și să moară. În unele cazuri, cursul clinic este foarte scurt, iar moartea este
rapidă, fiind observate doar semne clinice minime.
Aricii prezintă semne neurologice și frecvent mor în ciuda tratamentului. Examenul
histopatologic a arătat o pneumonie prin aspirație și meningoencefalită severă cu numeroase
corpuri intranucleară eozinofilice în neuroni și celule gliale.Un alfaherpesvirus similar a fost
detectat în ficatul unui arici adult captiv (Atelerix albiventris) din Statele Unite ale Americii
folosind izolarea virusului. Animalul a avut antecedente de ataxie posterioară cu debut acut,
cu necroză hepatică multifocală detectată la examenul post-mortem.

5. LISTERIA MONOCYTOGENES-LISTERIOZĂ

Listeria monocytogenes este o bacterie care este distribuită pe scară largă în mediu, în
special în sol și în materialele vegetale care se descompun.Listerioza, boala cauzată de această
bacterie, este cel mai adesea raportată la animalele rumegătoare (de exemplu, oaie sau
bovine), dar este cunoscută, de asemenea, că afectează oamenii și ocazional aricii.
Listeria monocytogenes este o bacterie ubicvitară care cauzează boala la un număr mare
de specii. Examenele postmortem la arici europeni occidentali (Erinaceus europaeus) din
Marea Britanie (2011-2017) au identificat cinci (5/266, 2%, 95%: 0,8–4,3%) animale cu
infecție cu L. monocytogenes. Izolatele L. monocytogenes au cuprins trei serogrupuri 1 / 2a și

9
două serogrup 4.. Aceste constatări sunt în concordanță cu faptul că ariciicontacteză infecția
sporadic, din mediu, poate prin consumul de nevertebrate care trăiesc în sol. Ariciul este unul
dintre animalele sălbatice la cae Listeria a fost observată cel mai frecvent.Cu toate aceste nu
se cunoaște cu siguranță frecvența infectării cu această bacterie. Bacteria a fost izolată din
zonele extraintestinale la mai mulți arici, ceea ce a dus la apariția septicemiei. Deși L.
monocytogenes este un agent patogen zoonotic, boala la oameni este de obicei contractată de
la ingestia alimentelor contaminate. Riscul pentru imunocompetenți de contactare e
listeriozei de la arici este considerat foarte scăzut până la neglijabil.
Semnele bolii variază, dar pot include semne neurologice dacă sistemul nervos central este
afectat și avortul la femelele de arici. Listeria monocytogenes poate fi transportată și în tractul
gastro-intestinal al indivizilor fără a produce boala. Supravegherea bolilor a detectat un număr
mic de cazuri de infecție cu L. monocytogenes la arici, deși nu a fost posibil să se stabilească
dacă acești arici suferă de listerioză sau pur și simplu purtau bacteria fără semne
clinice.Infecția a fost confirmată atât la arici de sex masculin, cât și feminin, la diferite
vârste.Toate cazurile confirmate la arici până în prezent au fost la animale individuale, fără
dovezi de focare de boală care implică mai mulți arici.
Un studiu recent a realizat caracterizarea moleculară a tipurilor de L. monocytogenes
găsite la arici și au găsit câteva tipuri. Fiecare dintre tulpinile bacteriene identificate în studiu
au fost distincte, ceea ce înseamnă că nu a existat nicio dovadă a unei legături epidemiologice
între aricii afectați.Deși izolatele erau de asemenea tipuri cunoscute boală la om, niciuna
dintre tulpinile de la arici nu erau genetic identice cu cele identificate în cazurile
umane.Aceste descoperiri sugerează că aricii contactează infecții sporadice din mediu, poate
prin consumul de nevertebrate care se află în sol, cum ar fi viermii de pământ.
Listeria monocytogenes este o bacterie ubicvitară cu o mare distribuție. Un studiu recent a
detectat infecția cu L. monocytogenes în cinci dintre cele 266 de arici examinați post mortem
în Marea Britanie pe o perioadă de patru ani - aceasta corespunde cu 2% din animalele
examinate, indicând infecția ca fiind relativ puțin comună.Diagnosticarea infecției cu L.
monocytogenes la în arici necesită teste de laborator (de exemplu, cultura microbiologică și
examen histologic).Cu toate că antibioticele sunt disponibile pentru tratarea animalelor
domestice, nu este posibilă dozarea eficientă a acestora pentru aricii din libertate.

6. ERINACEUS CORONAVIRUS

Subfamilia Coronaviridae conține patru genuri Alpha-, Beta-, Gamma- și

Deltacoronavirus Betacoronavirusurile sunt în continuare împărțite în clase de la a la d.Până
de curând, cinci coronavirusuri umane (VHC) erau cunoscute,și anume, alfacoronavirusurile
HCoV-229E și HCoV-NL63și betacoronavirusurile HCoV-OC43, HCoV-HKU1
(ambelegrupa a) și coronavirusul care provoacă sindromul respirator acut (SARSCoV, grupa
b). În 2012, un tip de virus extrem de patogen HcoVa provocat sindromul respirator din
Orientul Mijlociu (MERSCoV). MERS-CoV aparține Betacoronavirusului grupa c, care
anterior conținea doar coV-uri bat (BtCovs) .Din cauza numărului mare de CoV-uri întâlnit la
lilieci descrise recent în urma SARS, s-a presupus că toate COV-urile care afectează
mamiferele au originea în ordinul Chiroptera. Majoritatea acestor CoV-uri noi au fost găsite la
liliecii insectivori. Prin urmare, a fost de așteptat că și alte mamifere insectivore ar putea
adăposti CoV-uri. Acest lucru se poate aplica în mod specific pentru ordinul animal
Eulipotyphla, care include ariciul. Din acest motiv, au fost analizate probe de fecale de la 248
arici europeni (Erinaceus europaeus) pentru CoV. A fost descoperită și descrisă o nouă specie
din grupul c de betacoronavirus folosind instrumente moleculare și imunologice.

10
 Colectarea, prelucrarea și testarea probelor pentru ARN coronavirus. Probele de fecale,de
la arici europeni (Erinaceus europaeus) păstrați timp de un an într-un adăpost de animale din
nordul Germaniei din cauza condițiilor fizice precaresau leziunilor extinse, au fost prelevate
neinvaziv și depozitate la 20 ° C până la investigarea ulterioară. Inițial s-au realizat teste din
10 diferite probe de fecale de la diferiți arici. Purificarea și detectarea CoV a fost făcută
folosind două teste diferite de transcripție inversă-PCR (RT-PCR). Probele individuale de la
probele pozitive au fost identificate folosind o tulpină specificăRT-PCR în timp real (secvențe
de oligonucleotide disponibile la cerere)pe baza secvențelor de nucleotide obținute în urma
secvențierii inițiale.
În plus, carcasele de la 27 de arici care au murit la adăpost timp de un an au fost colectate
și depozitate la 20 ° C până la disecție. Au fost prelevate probe din creier, inimă, plămâni,
ficat, rinichi, splină și intestin. Intestinele a cinci animale suplimentare pozitive pentru CoVau
fost curățate și disecate în 10 părți egale imediat de la stomac și până la orificiul anal.
Deoarece numai fragmente mici din intestinul a 27 de arici fuseseră colectate pentru
disecție, era imposibil de determinat în ce porțiune a tractului gastro-intestinal virusuls-ar
putea replica. Prin urmare, cinci intestine suplimentare EriCoV-pozitive au fost identificate
prin testarea a 10 carcase suplimentare de arici. Cele mai mari concentrații au fost detectate în
părți distale (aborale). Concentrațiile de virus din aceste secțiuni au fostsemnificativ mai mari
decât cele din stomac (testul Mann-Whitney U, P 0,005). Fig. 2B arată că cele mai mari
concentrații au fost detectate în părți distale (aborale).
S-a prelevat sânge din interiorul inimii și urină din interiorul vezicii urinare prin puncția
acestor organe înainte de îndepărtare. CuantificareaARN viral a fost realizată folosind teste
specifice tulpinii și fotometric.
Probele fecale de la 248 arici europeni (Erinaceus europaeus) au fost testate pentru COV-
uri cu RT-PCR-ur. Animalele erau din diferite regiuni. Această abordare a dat patru secvențe
de virus diferite. Aceste secvențe(Numerele de acces GenBank KC545383 la KC545386) au
fost clasificate ca betacoronavirusuri din grupa c în comparațiile BLAST inițialeși au primit
numele de Erinaceus CoV (EriCoV). În cadrul EriCoVs, au fost două clase diferite cu distanță
de nucleotide de la 3,1 până la 3,4% .Fragmentul RdRp 816-nt a fost identificat.Toate
EriCoV-urile au fost grupate filogenetic în clada Betacoronavirus c. EriCoV-urile au fost
grupate în relațiile foarte aproapite cu grupa CoV-urile de la lilieciHKU4 și HKU5.
Erinaceus coronavirus (EriCoV) este un virus care a fost descris pentru prima dată la aricii
europeni occidentali (Erinaceus europaeus) din Germania și ulterior a fost detectat tot mai
frecvent la această specie de animale sălbatice. Erinaceus coronavirus aparține unui grup de
virusuri numite betacoronavirusuri C.
Există o mare varietate de coronavirusuri care infectează diferite gazde, inclusiv oameni,
animale domestice și sălbatice.Coronavirusurile vizează adesea sistemele respirator sau
gastrointestinal, cu semne de boală corespunzătoare sistemului afectat, de ex. tuse sau diaree.
Calea de transmitere a infecției cu EriCoV este în prezent necunoscută.Deoarece virusul a
fost detectat în conținutul intestinului gros al ariciului, se poate produce transmiterea prin
fecale, orală. Supravegherea a detectat EriCoV în 10% din aproximativ 350 de arici care au
fost testați în Marea Britanie.Deși o serie de animale domestice sunt sensibile la alte
coronavirusuri, nu există dovezi că alte specii pe lângă arici, pot fi infectate sau se pot
îmbolnăvi ca urmare a infecției cu EriCoV.Diagnosticarea infecției cu EriCoV la arici

11
necesită teste de laborator (de exemplu, testare moleculară).Nu există niciun tratament
specific pentru infecția cu coronavirus la animale.

7. MYCOBACTERIUM-TUBERCULOZĂ/GRANULOMUL ACVARIULUI

Genul Mycobacterium aparține familiei Mycobacteriaceae, care are peste 100 de membri.
Mycobacterium avium poate afecta și produce tuberculoză și la aricii europeni (Erinaceus
europaeus) .În general, există câteva semne specifice pentru tuberculoza. Prezentarea clinică
este cel mai tipic oboseala cronică, aricii devenind emaciați. Aricii pot fi slabi și letargici. În
stadiile târzii ale bolii apare distensia abdominală ca urmare a măririi ficatului și acumularea
de lichid ascitic
Un arici european a fost adus pentru tratamentul pentru mase nesupurative la nivelul
regiunii cervicale ventrale. Starea animalului s-a agravat și a murit. La necropsie, leziunile
granulomatoase multiple găsite în ganglionii limfatici, plămâni, splină, ficat și inimă au fost
pozitive pentru M. marinum. În cazul raportat, ariciul a contactat M. Marinum din acvariul de
pești în care a fost adăpostit animalul la un magazin de animale de companie. Organismul
intră în mod obișnuit printr-o rană sau o abraziune la nivelul pielii și se poate răspândi
sistemic de-a lungul sistemului limfatic. Boala rezultată produce leziuni asemănătoare cu cele
ale sporotrichozei, tularemiei, nocardiozei și blastomicozei.
Șaptezeci și nouă de arici sălbatici dintr-o zonă în care tuberculoza bovină este endemică,
au fost examinați pentru leziunile care sugerează tuberculoza. Șaisprezece animale cu leziuni
suspecte au prezentat probe pentru cultură. Mycobacterium bovis a fost recuperat de la patru
animale cu leziuni pulmonare. Sunt descrise aspectul histopatologic al leziunilor și
semnificația infecțiilor experimentale și captive ale animalelor. Este posibil ca infecția să se
transmită din cauza comportamenului de scormonit al ariciului.Prevalența moderată (5%) a
tuberculozei la aceste animale, combinată cu micșoararea numărului de habitate ale acestora,
le poate permite să fie utilizați în sondajele faunei sălbatice.

8. YERSINIA PESTIS-PESTA

În Madagascar, Y. pestis a fost izolat de la un arici (Hemicentetes nigriceps) și anticorpi

de pestă au fost detectați la o altă specie de arici (Tenrec ecaudatus)

9. VIRUSUL TAHYNA ȘI BHANJA

Mai multe virusuri ale encefalitei au fost studiate la arici. Un studiu a arătat că aricii sunt
susceptibili la cantități foarte mici de virus Tahyna din familia Bunyaviridae și pot produce un
nivel de viremie destul de mare. Aricii care hibernează pot juca rol de rezervor pe termen lung
al virusului. Virusul Bhanja, care de asemenea face parte din familia Bunyaviridae, a fost
studiat și la arici europeni. Aricii nu au generat titluri de viremie, ceea ce indică faptul că
animalele nu sunt probabil gazde pentru virus. Totuși, Hubalek și colab. au sugerat că nivelul
scăzut de anticorpi poate indica faptul că aricii sunt distribuitori pasivi ai căpușelor infectate.
Când aricii (Erinaceus roumanicus) au fost inoculați cu doze mici de virus Tahyna, au
dezvoltat o viremie care a durat 10 zile. Nu au existat semne de boală. Când aricii au fost
inoculați imediat înainte de hibernarea, viremia s-a dezvoltat la scurt timp după ce hibernarea
a fost întreruptă. Anticorpi neutralizanți împotriva virusului Tahyna au fost prezenți în serul
ariciilor imediat după viremie. Sensibilitatea ariciilor la infecția cu virusul Tahyna nu a fost

12
influențată de vârstă. Aceste experimente au demonstrat că aricii ar putea transporta virusul
de-a lungul lunilor de iarnă.
În zona studiată, în Austria, aricii au fost prezenți 100 pe km2. Doar 7 din 154 testați s-au
descoperit că au anticorpi împotriva virusului Tahyna. Nu s-au detectat anticorpi împotriva
virusului Calovo.Se concluzionează că, deși ariciul poate acționa ca o gazdă ocazională.
Virusu Bhaja a fost găsit la insectivore fiind izolat din sângele unui arici african (Atelerix
albiventris) în Decembrie. Au fost examinați 450 de arici din zonele din care acest virus a fost
frecvent izolat de la căpușe. Un arici a fost infectat experimental prin inoculare intracardiacă.
Nu a fost descoperită viremie între zilele 2 și 20, dar în ziua 21 a fost detectată prin testul de
fixare a complementului. A fost demonstrată inhibarea hemaglutinării și neutralizarea
anticorpilor virusului Bhanja la 36% din cei 22 de arici Erinaceus europaeus concolor.
A fost făcut un studiu în Anglia cu nouă arici Erinaceus europaeus capturați și ținuți în
captivitate într-un țarc exterior. Aceștia au fost capturați cu trei săptămâni înainte de începerea
experimentului.În timpul experimentului animalele au fost ținute singure sau în perechi, în
țarcuri cu temperatura între 20 și 26 de grade celsius. Înainte și în timpul experimentului aricii
au fost hrăniți cu șoareci de laborator morți, iar apa de băut a fost schimbată zilnic.
Aricii au fost inoculați subcutanat (0,2 ml) în regiunea scapulară dreaptă, în zona fără țepi.
Au fost inoculați cu tulpina Bg 326 a virusului Bhanja. Inoculatul a fost steril din punct de
vedere bacterian și a fost inoculat în două doze diferite al căror titru a fost verificat înainte și
după inocularea intracerebrală la șoareci SPF de două-trei zile. A fost inoculat la arici dupa ce
a trecut de șase ori la nivel cerebral pe șoareci. Sângele pentru testele serologice și
virusologice a fost recoltat prin puncție cardiacă sub anestezie cu halotan. Probele de sânge au
fost puse în două tuburi: unul cu 5 microlitri pe mililitru de heparină. Sângele din tubul cu
heparină a fost introdus, după diluție cu ser bovin și antibiotice, intracerebral la șoareci de 2-3
zile. După șapte zile a fost inoculat sângele care a fost depozitat timp de o săptămână la minus
60 de grade celsius. Serul a fost depozitat până la examinare la minus 20 de grade celsius, a
fost inactivat pentru 30 de minute la 56 de grade celsius pentru testul de neutralizare.

10. VIRUSUL ENCEFALITIC TRANSMIS DE CĂPUȘĂ

Virusul encefalitic transmis de căpușă a fost găsit la aricii europeni. În cel puțin 1 focar
natural al virusului, frecvența anticorpilor a fost considerabil mai mare la arici decât la
rozătoarele mici, acest lucru fiind posibil legat de ciclul de viață mai lung al ariciilor, spre
deosebire de rozătoare, crescând astfel probabilitatea apariției reinfecției. Kozuch și colab. au
demonstrat că este posibilă infecția orală. În plus, aricii pot menține virusul în timpul
hibernării și pot acționa ca rezervoare în perioadele epidemice și interepidemice.
Aricii europeni (Erinaceus europaeus) au un nivel ridicat de expunerea la diverse căpușe,
care ar putea transmite agenți patogeni cu semnificație directă pentru gazdă și poate și
potențial zoonotic. Meningoencefalita transmisă de căpușă (FSME) este o boală importantă
transmisă de căpușe cauzată de virusul encefalitei purtate de căpușe. Despre apariția sa în
populația europeană de arici nu se cunosc multe detalii. Au fost examinate diferite organe,
sânge și căpușele a 65 de arici europeni pentru a obține date despre prezența virusului FSME
la această specie.RT-PCR în timp real din plămâni, ficat,splină și rinichi de la 56 de arici și
114 căpușe (Ixodes hexagonus sau Ixodes ricinus) a fost utilizat pentru detectarea ARN viral.
În plus, 19 probe de sânge au fost testate pentru anticorpi împotriva FSME.Anticorpii
împotriva virusului FSME au fost detectați pentru prima dată în serul unui arici european.

13
Plămânul și splina ale aceluiași animal au fost testate și au ieșit slab pozitiv pe RT-PCR.
Clinic, ariciul a arătat simptome neurologice. ARN-ul a fost detectat în oricare dintre căpușe.
Detectarea simultană a anticorpilor și a ARN-ului virusului la același animal face ariciul
european o gazdă bună a virusului encefalitei transmisă de căpușe și duce la presupunerea că
această specie poate acționa ca rezervor.
Specia de arici Erinaceus roumanicus a fost inoculată intracerebral cu 104,8 LD50 virus
de encefalită centrală europeană (TE) (Strain Hypr M50) și apoi pus la hibernare prin
depunerea într-un țarc la temperatura care variază între -2 ° și 4 ° C. Înainte de inoculare,
animalele nu aveau anticorp împotriva virusului TE. E. roumanicus a intrat în hibernare în 2-3
ore; 3 pui hibernau adânc, 2 adulți hibernau doar ușor. După 29 de zile în țarc, hibernarea a
fost întreruptă prin ducerea animalelor la o temperatură de 18 ° -20 ° C. Toți aricii s-au trezit
în câteva ore.
Un arici a murit în timpul hibernării, în zilele 8 și 9; niciun virus nu a fost demonstrat în
organele lui. Celelalte două animale nu au prezentat semne de boală după întreruperea
hibernării. Sângele lor a fost examinat pentru virus la intervale de 12 zile; viremia a fost
prezentă din zilele 1 până la 8. Anticorpii împotriva virusului TE au fost găsiți din zilele 14
până la 48, cu titruri de la 1 la 16 la 1 în 256.
2 pui au murit în timpul hibernării, în ziua 25 după inoculare; virusul a fost recuperat din
organe, de la nivelul inimii, creierului, pancreasului, ficatului și splinei. Singurul pui
supraviețuitor nu a arătat semne de boală la trezirea de la hibernare, dar semne de encefalită s-
au dezvoltat curând, iar animalul a murit la 20 de ore după trezirea din hibernare; virusul a
fost găsit în inimă, pancreas, ficat și splină. La 2 adulți virusul a fost prezent în ziua a 7-a
după întreruperea hibernării și anticorpii împotriva virusului TE, la titruri de la 1 la 16 la 1 din
64, au fost găsite în zilele 14 și 21. Astfel virusul a fost prezent în sânge timp de 36-37 de zile
la aceste animale. Capacitatea acestor specii de a menține virusul în acest mod indică faptul că
acestea ar putea acționa ca rezervori de virus TE în natură.

11. FEBRA HEMORAGICĂ

Virusul febrei hemoragice (CCHF) este un membru al genului Nairovirus din familia
Bunyaviridae. CCHF este una dintre formele severe de febră hemoragică care este endemică
în Africa, Asia, Europa de Est și Orientul Mijlociu și este invariabil fatală. Virusul CCHF este
un virus ARN înglobat, sferic, monocatenar, format din trei segmente ARN, mici (S), medii
(M) și mari (L), care codifică proteina nucleocapsidică, glicoproteine și respectiv polimeraza
virală. Virusul este transmis prin căpușă, iar distribuția sa se corelează cu cea a căpușei
Hyalomma, care este principalul vector, deși alte specii de ixodide pot fi, de asemenea,
infectate. Virusul circulă într-un ciclu enzootic și o gamă largă de specii domestice și sălbatice
pot acționa ca rezervor. Anticorpii împotriva virusului CCHF au fost depistați la numeroase
mici mamifere sălbatice, printre care și ariciul (Erinaceus europaeus).
Infecția, care este adesea letală, poate fi dobândită prin mușcătura de căpușă, contact cu
sângele sau țesuturile de la animalele infectate. Studiile efectuate atât pe arici europeni cât și
pe cei africani au demonstrat infecția cu virusul CCHF.
Aricii cu pieptul alb, Erinaceus concolor, sunt mamifere sălbatice foarte comune care
împart aceleași habitate cu oamenii, în special în zonele rurale. Aricii pot fi infestați de căpușe
și contribuie la circulația diferiților agenți patogeni transmiși de căpușe. În studiul de față, am
investigat căpușele ixodide care infestează arici uciși de mașini pe autostrăzi pentru prezența

14
virusului febrei hemoragice din Crimeea (CCHFV) folosind RT-PCR în timp real. Au fost
colectate 54 de căpușe ixodide de la 52 de arici și au fost identificate ca Hyalomma aegyptium
(9,26%), Hyalomma marginatum (9,26%), Scupența Hyalomma (3,7%) și Rhipicephalus
turanicus (77,8%). Conform testelor RT-PCR în timp real, CCHFV a fost detectat într-una din
cele cinci probe de H. aegyptium. Rezultatele au arătat că H. aegyptium poate contribui la
transmiterea CCHFV către oameni din zonele urbane. În plus, CCHFV în H. aegyptium au
fost documentate pentru prima dată.

12. PARAMYXOVIRUS-PARAINFLUENȚA

Vizoso și Thomas au raportat că un paramyxovirus din grupul Morbillivirus a fost izolat la

1 arici bolnav și la mai mulți arici europeni aparent sănătoși. Animalul bolnav a prezentat
semne neurologice, leziuni ulcerate pe labe și modificări histologice asemănătoare cu
distemperul canin, un alt virus al grupului Morbillivirus. Paramyxovirusurile sunt frecvent
întâlnite la arici și există posibilitatea ca virusurile să treacă și la alte specii, dând naștere și la
infecții la om.
A fost demonstrat potențialul acestui virus de a afecta o varietate de specii.
Morbillivirusurile au fost izolate la arici: Erinaceus europaeus.
Arici morți și bolnavi (Erinaceus europeus) au fost examinați, împreună cu indivizi
aparent sănătoși, iar virusul paramyxo din grupul morbilivirus a fost izolat. Simptomele au
fost similare cu cele comune la câini și izolarea virusului din suspensiile fecale de la acest
animal a fost legată antigenic în diverse grade de virusul rujeolic, distemper.
Semnele variază în funcție de specie, tulpină virală, condiții de mediu, vârstă și status
imunitar. Perioada de incubație variază de la aproximativ 1 săptămână la 1 lună sau mai mult.
Durata bolii clinice este, de asemenea, variabilă și depinde de mulți factori, dar variază de la 1
la 4-6 săptămâni cu recuperare sau deces. Prezentarea clinică depinde oarecum de specie;
semnele clasice sunt depresia și scurgeri oculo-nazale mucopurulente. Semnele timpurii pot fi
subtile sau nu sunt observate la aricii din libertate și uneori nici la cei din captivitate.O tuse
uscată poate progresa spre o tuse umedă. Foarte frecvent apar febră, depresie, anorexie,
vărsături și diaree. Letargia este cel mai întâlnit simptom la arici.
De-a lungul anilor au existat rapoarte ocazionale nedocumentate care descriudescoperirile
ariciilor (Erinaceus europeus) fie morți în număr neobișnuit sau într-o stare
neobișnuită.Rapoartele menționează animale cu paralizie la nivelul membrelor posterioare
alții menționează numeoși arici găsiți într-o stare emaciatăcare refuză să accepte mâncarea
ceea ce a dus rapid la moarte.
Probele au fost prelevate de la arici bolnavi în diferite perioade ale anului și de la alte 5
animale sănătoase.Probele fecale au fost prelevate de la aricii capturați și în cazul celor
bolnavi s-a luat sângeprin puncție cardiacă sub anestezie. Probele fecale au fost, de asemenea,
colectate timp de un an de la alte 5 exemplare sălbatice. Probele au fostpăstrate la - 70 ° sub
formă de suspensii de 10% sau 20% însoluție salină tamponată cu fosfat (PBS) cu 50) g /
mlgentamicină și fungizona 25 /, g / ml (Amfotericin B, Gibco Biocult). Au fost clarificate
prin centrifugare la 3000 r.p.m. timp de 15 min șifiltrat printr-un filtru Millipore. Unele probe
au fost parțial purificate și concentrateprin precipitare de polietilenglicol.
Histologie. Organele au fost îndepărtate pentru histologie și pentru o posibilă izolare a
virusului. Anterior au fost fixate în secțiuni saline de formol și parafină ,pentru izolarea
virusului au fost depozitate la - 20 ° și au fost folosite la o dată ulterioară pentru a face
15
frotiurisă fie testate prin tehnici de colorare immuinofluorescentă.Țesut pulmonar proaspăt a
fost redus în bucăți mici cu dimensiunea de aproape 1 mm;au fostspălate de trei ori
gentamicină și 50, ug / ml fungizonă. Au fost apoi distribuite în mai multe baloane de 25 ml
(NUNC),cultivat în mediu BHK 21 (Glasgow mediu esențial (MEM; Gibco Biocult) cuSer de
vițel 100% fetal, șibicarbonat de sodiu la 37 °.
Un arici găsit într-un parc public în timpul verii inițial a atras atențiadin cauza timpului
neobișnuit al activității saleși prin mișcările sale neobișnuite. A mers în mod repetat în
cercuri,în sensul acelor de ceasornic, cu pauze ocazionale cand ridica capul și adulmeca aerul.
Mersul a fost uneori pe vârfuri și a căzut ocazional când a mers într-un cerc strâns.. Eliberat
într-o grădină privată, acesta s-a ciocnit de orice obiect din calea sa, dar în timp foarte scurt
părea să fi învățat amenajarea grădinii și a prezentat o capacitate remarcabilă de a evita
obstacolele. Când a fost examinat ariciul nu a făcut nicio încercare de a se strânge într-o
minge sau de a facealte mișcări defensive sau agresive.
Animalul era un mascul care cântărea 750 gși la prima vedere, deși mic, a apărut sa fie in
stare relativ buna si nu infectat cu ectoparaziți. Ochiul drept a fost grav deteriorat, arătând ca
o bilă albă iar mai târziu la disecarea lui s-a descoperit că este încorporat în țesutul
fibros;ochiul stâng era intact, dar avea aspect tulbure. Animalul era, evident, orb și nu
reacționa la mișcare doar dacă exista un curent slab de aer realizat de mișcare. Acesta nu
reacționa nici la lumina îndreptată direct spre ochi.Avea răni în jurul gurii și pe fața și o
ușoară scurgere a fost vizibilăatât din ochi cât și din nas. Labele erau ulcerate și umflate, cu
îngroșarea considerabilă a pernuțelor (hiperkeratoză). Gleznele și articulațiile sale erau de
asemenea umflate și distorsionate.
Ariciul a fost ținut în captivitate; a scăpatcu o ocazie, dar a fost recuperat după2
saptamani. Mânca mult, menținândgreutatea corporală timp de 2 luni, dar apoia început să
slăbească și a devenit rapid anorexic. Și-a pierdut 370 g din greutatea corporalăîn ultimele 2
săptămâni. Fecalele au fost moi și lichide în timpul captivității.A fost pus sub anestezie pentru
realizarea unui examen clinic dar acesta nu a supraviețui anesteziei.
Probele de fecale de la arici. Probele din prima suspensie fecală preparată la scurt timp
după capturare au fost inoculate pe culturi din toate cele 3 linii celulare. În toate cazurile, a
fost observat un efect citopatic după câtevazile de incubare. Cel mai caracteristic efect a fost
producerea de micicelule rotunjite.Unele celule erau aliniate camărgele într-un rozariu.
Izolarea din plămânii. Izolarea fost încercată și din țesut pulmonar .Celulele au crescut în
aproximativ 7 zileiar probele au fost prelevate din mediul de cultură cu supernatant peste 2
sau 3 săptămâni.A fost observată în 24 de ore o formă tipică de fus sau celule stelate.
Creier--au fost observate leziuni focale.În unele zone leziunile au apărut ca degenerare
spongiformă, în timp ce în altele degenerarea s-a observat în neuronii. Foarte rar, au fost
hemoragii mici fără infiltrare celulară.
Plămânul-Plămânul a prezentat bronhopneumonie și au fost găsite celule gigant
multinucleate.Rinichii prezenau un număr mare de celule gigant multinucleare.

16
 13. RABIE

A fost semnalat un caz de rabie la un arici. O familie din Budapesta a găsit un arici și, în
timp ce se juca cu acesta, a fost expusă secrețiilor tipice salivare.Animalul a murit ulterior și a
fost confirmat a fi pozitiv pentru rabie.

14. FEBRA AFTOASĂ

Virusul aftos este un picornavirus, membru al genului Aphthovirus din familia

Picornaviridae.Aricii sunt sensibili la febra aftoasă și poate acționa ca purtători ai virusului.
Nu este clar dacă aceștia acționează ca un rezervor pentru boala. Studiile timpurii care indică
infecția latentă trebuie privite cu precauție, deoarece tehnicile utilizate la acea vreme erau
nesigure și există puține dovezi că aricii au fost implicați în răspândirea febrei aftoase în
Europa sau Africa. Aricii afectați prezintă vezicule, eritem și umflături pe părțile corpului,
membre, buze, perineu. Anorexie, strănutul și hipersalivație sunt, de asemenea, semne clinice
proeminente. Diagnosticul este pus pe prezența semnelor clinice și izolarea virusului și
tratamentul nu este în mod normal realizat. Această boală poate fi transmisă oamenilor, care
pot fi purtători asimptomatici și elimina virusul pentru o perioadă lungă de timp. Importul de
arici africani a fost interzis de către SUA în 1991 pentru a preveni introducerea bolii.
Comerțul curent cu animale de companie în Statele Unite este alcătuit în totalitate din animale
crescute în captivitate.
Există dovezi care sugerează transmiterea în ambele direcții între bovine și arici europeni
Erinaceus europaeus și existența infecției latente la arici hibernanți
Atât aricii europeni cât și cei africani sunt sensibili la virusul febrei aftoase. Febra aftoasă
poate avea un efect devastator pentru aricii sensibili. Cea mai timpurie înregistrare de infecție
la arici a sugerat că animalele ar fi putut juca un rol în răspândirea locală a bolii. Leziuni
veziculare tipice se pot dezvolta pe limba, botul și membrele ariciului. Virusul izolat de la mai
mulți arici găsiți în apropierea zonelor afectate în timpul unui focar de febră aftoasă în Marea
Britanie a fost identic cu cel izolat de la bovinele din focarul respectiv.
Deoarece nu există descrieri recente ale FMD clinice care apar în mod natural la speciile
de arici din Europa, descrierile următoare se bazează pe studiile experimentale. Aspectul
clinic al leziunilor și severitatea bolii nu au fost afectate de calea infecției (inoculare sau
contact).. Leziuni veziculare dezvoltate pe limba și membre.

15. DIFTERIA

Corynebacterium ulcerans poate determina atât difterie respiratorie, cât și cutanată la om.
Ca agent patogen zoonotic emergent a fost izolat la o mare varietate de animale care trăiesc în
captivitate, animale de companie, din grădini zoologice și animale de cercetare și, în plus, la
un număr mare de animale sălbatice.
Difteria și boala asemănătoare difteriei sunt cauzate de speciile Corynebacterium care
adăpostesc toxina difterică (DT) care codifică gena tox. A fost raportată descoperirea de C.
ulcerans la patru arici (Erinaceus europaeus), trei dintre ei fără un contact anterior cunoscut cu
oamenii.
În decembrie 2017, un arici tânăr a fost găsit cu o greutate de 1026 g, într-o grădină, cu
leziuni severe ale țesuturilor moi după ce a fost tăiat de o mașină de tuns .Animalul rănit a fost

17
adus la un medic veterinar local și tratat timp de 12 zile cu enrofloxacină și un unguent. Din
cauza unei vindecări a rănilor extrem de grele și a unei pierderi mari de greutate, animalul a
fost transferat la o asociație de reabilitare a aricilor în martie 2018, unde animalul (750 g) a
fost prezentat unui alt medic veterinar și îngrijit. Au fost prelevate probe cu un tampon de pe
rană pentru diagnostic bacteriologic. Animalul a fost tratat cu o cefalosporină de generația a
treia, și a fost trecută mai târziu la sulfonamide timp de 10 zile. Rana a continuat să se vindece
în decurs de trei luni, cu diminuarea marginilor necrotice.
În aprilie 2017, un arici de sex masculin a fost găsit în Berlin, Germania, într-o stare
muribundă. Animalul a murit și a fost supus unei necropsii. Acesta prezenta o greutate de 570
g, dar având în vedere țesutul adipos a avut încă o stare nutritivă bună. Examenul patologic a
evidențiat otita externa (urechea stângă), anemie și infestare severă cu căpușe. S-a observat
îngroșarea și eritemul plămânului sugestivă pentru pneumonie, care a determinat investigații
histologice și bacteriologice suplimentare.
În iulie 2018, doi arici au fost găsiți în Hanovra, Germania și, în final, eutanasiați din
cauza stării muribunde. Ambii au fost animale adulte, de sex masculin, cu o greutate de 760,
respectiv 605 g. Examinarea patologică a evidențiat miaza și otita în ambele cazuri. S-au făcut
investigații histologice și bacteriologice ulterioare din cauza aspectelor patologice ale
pneumoniei severe și septicemiei în ambele cazuri. Niciunul dintre cei patru arici nu a
prezentat descoperiri tipice locale sau sistemice ale efectelor toxinei difterice, cum ar fi
pseudomembrane sau leziuni histopatologice care indică miocardita sau deteriorarea
sistemului nervos periferic.
Din cultura obținută de pe rana primului arici a crescut C. ulcerans (număr tulpină KL
1151) și Streptococcus pyogenes. Toxicitatea a fost verificată prin PCR în timp real și un test
Elek modificat obținând rezultate pozitive. Examinarea histopatologică a țesuturilor
pulmonare de arici nr 2, # 3 și # 4 a arătat pneumonie și, respectiv, o infecție severă cu
paraziți pulmonari la ariciul # 2. Materialul țesutului pulmonar obținut de la ariciul nr. 2 a
crescut C. ulcerans (numărul tulpinii KL 955) în cultura pură. Testarea toxicității prin tox-
PCR și Elek a identificat izolatul ca purtător de tox ne-toxigenic (NTTB). Materialul
pulmonar și țesutul cardiac obținut de la ariciul nr. 3 au crescut Enterococcus avium,
Morganella morganii și C. ulcerans (KL 1203). Tulpina C. ulcerans KL 1204 a fost izolată în
cultură pură din materiale de țesut cardiac și pulmonar obținute din ariciul nr. 4. Atât KL
1203, cât și KL 1204 au fost toxigenice, așa cum se arată în testele toxice-PCR pozitive,
respectiv Elek. Toți C. ulceranii au fost identificați prin secvențiere parțială a rpoB, analize
FT-IR și MALDI-TOF.

16. RICKETTSIAE

Aricii au devenit animale de companie populare, în ciuda rolului lor potențial în

transmiterea bolilor zoonotice. A fost efectuat un studiu entomologic într-o regiune muntoasă
din nord-estul Algeriei, în care au fost colectați 387 de purici (Archeopsylla erinacei) și 342
de căpușe (Rhipicephalussanguineus și Haemaphysalis erinacei) de la Paraechinus aethiopicus
și Atelerix algirush. Dintre aricii eșantionați, 77,7% și 91% au fost infectați cu purici și,
respectiv, căpușe. În mod semnificativ, mai multe căpușe și purici au fost colectate de la A.
algirus decât de la P.aethiopicus. Rickettsia felis a fost detectată în 95,5% din purici și R.
massiliae a fost detectată în 6,25% din. căpușe. O nouă specie Rickettsia a fost detectată la
11,25% din Rh. sanguineus și în 77% din căpușele H. erinacei.

18
 Rickettsiae sunt mici bacterii intracelulare obligatorii din familia Rickettsiaceae și din
ordinul Rickettsiales și cauzează boli emergente sau reemergente pe toate continentele. Ele
sunt frecvent detectate în artropode, cum ar fi căpușe și acarieni și în alte insecte, inclusiv
păduchi, fluturi, albine; precum și în lipitori.Artropodele hematofage sunt considerate vectori
principali și rezervoare pentru Rickettsiae, deși vertebratele pot fi rezervoare secundare.
Ariciul este unul dintre mamiferele spinoase din subfamilia Erinaceinae și din ordinul
Erinaceomorpha, cu șaptesprezece specii din cinci genuri găsite în toate zonele din Europa,
Asia, Africa și Noua Zeelandă (prin import). Arici pot transporta mai multe specii de căpușe
și purici.Rata de parazitare a aricilor în medii urbane a fost asociată cu mirosuri legate de
starea de sănătate a gazdei. Recent, în Germania, Borrelia burgdorferi și Anaplasma
fagocytophilum au fost detectate la ariciul european(Erinaceus europaeus) și în căpușa, Ixodes
hexagonus.
Rezultatele sugerează că aricii poartă ectoparaziți infectați cu mai multe specii de
Rickettsia, inclusiv R. felis. În ultimii ani, achiziționarea de arici domesticiți a crescut
considerabil, iar acest lucru poate crește posibillitatea de infestare cu căpușe și purici și în
consecință poatecrește expunerea umană la boli zoonotice.
Aricii au fost sugerați a fi un potențial rezervor de Rickettsia conorii conorii, care este
agentul infecțios al MSF și de R. conorii caspia, care produce febră de Astrakhan .R. conorii
conorii a fost detectat într-un singur Rh. sanguineus colectat de la un arici. În plus, R. sibirica
sibirica, care produce tifos, a fost izolat de la un arici. A fost sugeratca transmisia orizontală a
Rickettsiae între căpușe și arici face ca ariciul să fie un rezervor.

17. BORELIA BURGDORFERI-BOALA LYME

Borrelia este o bacterie helicoidală lungă, extrem de motilă, lungă de 10-30 m, are
cerințe nutritive complexe.Borelia se transmite prin căpușe Ixodes hexagonus fiind cea care
transmite bacteria la arici. În plus, aricii ca gazdă pot funcționa ca o punte între cele două
cicluri terestre enzootice deoarece aricii sunt adesea infestați de I. ricinus și I. hexagonus.
Există foarte puține rapoarte la speciile sălbatice. Prevalența ridicată a anticorpilor
Borrelia a fost găsită la efectivele de arici care au avut probleme musculo-scheletice, ceea ce
sugerează că Borrelia ar putea fi un factor care contribuie la aceste probleme.Doi arici arătau
semne clinice atribuite infecților borreliale.Unul dintre aceste animale a dezvoltat anorexie,
ataxie, mers rigid și efuziune articulară și a murit ulterior.
Ariciul european, Erinaceus europaeus, este cunoscut pentru a găzdui o varietate de
agenți patogeni transmiși de căpușe, inclusiv cel puțin 3 specii din grupul Borrelia
burgdorferi: B. burgdorferi, B. afzelii, și B. garinii.Membrii B. burgdorferi. sunt cei mai
comuni agenți patogeni la arici. Rolul ariciilor ca gazde pentru acești patogeni este, prin
urmare, de un interes epidemiologic considerabil. Aricii sunt o specie comună care trăiește în
medii urbane, suburbane și rurale și sunt cunoscute că transportă nu numai căpușa ariciului,
Ixodes hexagonus, ci și cea mai comună căpușă europeană, I. ricinus . Ambele căpușe sunt
vectori cunoscuți ai lui B. burgdorferi .I. ricinus este cel mai important vector al ambelor în
Europa .A fost raportată prezența a 3 specii B. burgdorferi la arici europeni.
Aricii cercetați proveneau din 2 surse diferite: 9 de la ≈40 într-o parcelă experimentală
din orașul Karlsruhe, statul Baden-Wuerttemberg, iar restul de arici sălbatici care au fost aduși
în centrele de îngrijire a aricilor din diverse zone din Germania. Toți aricii au murit în mod

19
natural, iar probele de țesut au fost prelevate de la 43 de animale (rinichi de la 43, inimă de la
22, vezică de la 33). Corpurile fuseseră înghețate la -17 ° C înainte de prelevarea probelor.
Pentru 6 arici, Borrelia spp. a putut fi clar definită prin utilizarea ambelor secvențe de
gene. Două animale suplimentare au avut rezultate pozitive, dar secvențierea nu a fost posibilă
din cauza ADN-ului prea mic sau a unei infecții mixte. ADN-ul B. spielmanii a fost detectat
la rinichii a 2 arici: 1 de la Karlsruhe și 1 de la 30 km vest de acest oraș în statul federal
german Renania-Palatinat. Când secvențele au fost comparate folosind BLAST, 4 secvențe
BLAST (AM055823, AM055822, DQ133518, AY 995900) au arătat o asemănare 100% cu B.
spielmanii. B. garinii a fost detectat în inima a 2 animale (de la Berlin și Karlsruhe); B. afzelii
la 3 animale (la rinichi de 2 din Hamburg și Karlsruhe și în vezica 1 din Renania-Palatinat).
Un singur animal (din Karlsruhe) avea B. afzelii la rinichi și vezică și B. garinii în inimă. De
asemenea, rezultatele preliminare au arătat că căpușele colectate de la arici din Karlsruhe au
fost infectate cu B. afzelii (o nimfă I. hexagonus și o femelă I. ricinus) și cu B. spielmanii (o
femelă I. ricinus, o nimfă și o larva) .
Aceste rezultate arată că aricii adăpostesc cel puțin 3 din cele 5 specii Borrelia
recunoscute , toate cunoscute (B. afzelii, B. garinii) sau sunt puternic suspectate (B.
spielmanii) de a fi agenți patogeni pentru oameni. Că infecțiile cu Borrelia spp. apar frecvent
la arici europeni este probabil. Cu toate acestea, rămân întrebări cu privire la rolul acestor
agenți patogeni în reglarea populațiilor de arici europeni și despre starea acestor mamifere.

18. PARVOVIRUS

Parvovirusurile (familia Parvoviridae) sunt virusuri mici (cu diametrul de 18 - 26 nm),

neînvelite, cu un singur ADN catenar de 5.000 - 5.200 nucleotide. Antigenele FPLV au fost,
de asemenea, detectate prin imunohistochimie la arici europeni (Erinaceus europaeus) afectați
de gastroenterita acută; sursa de infecție era suspectată a fi pisicile domestice.
Infecțiile pot avea un curs subclinic. Perioada de incubație poate varia între 2 și 10
zile, iar semnele clinice sunt, de obicei, caracterizate de anorexie, depresie, dureri
abdominale, vărsături și diaree. Febra poate fi succedată de hipotermie, în special în stadiile
terminale ale bolii. Numărul WBC poate fi deosebit de scăzut, atingând valori mai mici de
500 l eucocite / μ l de sânge. Ca urmare a infecțiilor bacteriene secundare pot apărea tulburări
respiratorii și secreții nazale.

19. E COLI.

Speciile Escherichia au caracteristicile comune ale familiei Enterobacteriaceae. Sunt

bacterii anaerobe,Gram-negative, de dimensiuni medii (0,4 - 0,6 × 2 - 3 μm), catalazo -
pozitive, oxidazo - negative, capabile să fermenteze glucoza .Escherichia coli este principalul
organism facultativ anaerob al florei intestinale normală a majorității speciilor de animale.
Escherichia coli provoacă septicemie la ariciul european (Erinaceus europaeus).
Semnele clinice de infecție variază în funcție de tipul de E. coli implicat și includ diaree
apoasă, deshidratare, emaciere și moarte din cauza șocului endotoxic. Rapoartele despre
semnele clinice, în special la arici, sunt rare.

20
 20. CAMPYLOBACTER

Campylobacter spp. sunt bacterii gram negative, subțiri, curbate. Formează forme
spiralate. Majoritatea speciilor sunt microaerofile. Campylobacter au fost odată plasate în
genul Vibrio, iar unele dintre boli sunt încă denumite ocazional ca „vibrioză” .De la animalele
sălbatice, inclusiv arici au fost izolate următoarele specii: Campylobacter coli (sinonime C.
hyoilei, Vibrio coli), C. hyointestinalis, C. jejuni (sinonime C. fetus subsp. Jejuni) și C. lari
(sinonime C. laridis).Nu au fost descrise până în prezent semne clinice la animalele aflate în
libertate, dar leziunile macrocopice și microscopice cauzate de Campylobacter sunt probabil
similare cu cele ale animalelor domestice și captive.

21. LEPTOSPIROZA

Leptospiroza (cunoscută și sub denumirea de boala Weil, febra canicola, febra de

trestie, febra nămolului, febra nanukayami, febra Fort Bragg și febra pretibială) este o boală
de importanță veterinară întâlnită peste tot în lume. Leptospiroza poate avea o evoluție ușoară
sau severă care duce la icter și insuficiență renală. Deși infecțiile sunt frecvente la multe
specii de animale sălbatice europene, rolul leptospirozei în morbiditatea faunei sălbatice
rămâne neclar.
Speciile Leptospira sunt bacterii gram negative care afectează o gamă largă de
mamifere. Bacteriile sunt transmise prin urină. Infecțiile sunt de obicei cronice și
asimptomatice, bacteriile colonizând de obicei la nivel renal. Speciile Leptospira sunt întâlnite
mai mult sau mai puțin în întreaga lume. Leptospiroza a fost raportată în toată Europa, de la
țările scandinave din nord până la cele care se învecinează cu Marea Mediterană în sud și din
Irlanda în vest până la Azerbaidjan, Kazahstan, Rusia și Turcia în est. Acum este acceptat pe
scară largă faptul că aproape fiecare mamifer poate servi ca gazdă a rezervorului pentru
leptospire; prin urmare, nu este surprinzător faptul că la multe animale sălbatice europene
diferite se întâlnește leptospiroza . Printre speciile insectivore europene, leptospirele au fost
asociate cu arici (Erinaceus europaeus și Erinaceus roumanicus).
Diferite specii de Leptospira au evoluat pentru a afecta diferite mamifere ca gazde. De
exemplu, L. interogani serovar Bratislava cu arici.
În literatura internațională nu au fost publicate rapoarte clinice de leptospiroză acută în
viața sălbatică europeană. Semnele clinice ale leptospirozei depind de vârsta și statutul
imunitar al animalului și de identitatea tulpinii infectante. Semnele comune asociate cu
leptospiroza acută includ febră (39,5 - 40 ° C), frisoane și mialgii, apoi ulterior vărsături,
deshidratare și colaps vascular periferic, deși au fost raportate și alte numeroase manifestări
nespecifice. Membranele mucoase devin congestionate și pot apărea hemoragii petechiale și
echimoze. Deteriorarea progresivă a funcției renale este reflectată în oligurie sau chiar în
anurie. Icterul este un alt semn comun în leptospiroza canină și a fost observat și la arici.
Manifestările intestinale și pulmonare se pot dezvolta și pe măsură ce boala se dezvoltă.Cu
toate acestea, leptospiroza acută, deși de obicei autolimitată, este observată la animalele
tinere, prezentând febră (40,5 - 4 1 ° C), anorexie, dispnee prin congestie pulmonară, icter,
hemoglobinurie și anemie hemolitică.

21
 22. STAFILOCOCCUS

Stafilococii sunt asociați frecvent cu infecții piogenice supurative, formarea abceselor

și infecția pielii. În medicina veterinară, trei specii de stafilococ, S. aureus, S. intermedius și
S. hyicus, au o importanță patogenă majoră. S. aureus, rezistent la meticilină (MRSA), este o
problemă emergentă în medicina veterinară și a fost raportat la o multitudine de animale atât
fiind cauză a infecției, cât și la purtătorii sănătoși. MRSA a fost izolat la un arici european
(Erinaceus europaeus) care suferea de rinită.
Stafilococii sunt bacterii gram pozitive (0,5 - 1,5 μ m în diametru), care apar
individual, în perechi, lanțuri scurte de trei până la patru celule și în grupuri neregulate sau
„buchete de struguri”. Au fost identificate patruzeci de specii din genul Staphylococcus.
Infecția cu stafilococ poate duce la o varietate de afecțiuni, incluzând infecții piogene ale
piele, formare de abcese, septicemie și sindroame toxice.
Au fost studiați doi arici de către Institutului Național Veterinar Suedez (SVA) ca
parte a programului suedez de supraveghere a sănătății faunei sălbatice. Acesta fost o femelă
adultă găsită moartă într-o grădină în iunie 2003, în Bankeryd (județul Jönköping, Suedia).
Greutatea sa a fost de 825 g. A fost găsit de aceștia încă un arici mascul adult cu o greutate
corporală de 722 g, găsit în viață în octombrie 2011 pe insula Gotland în Marea Baltică, în
largul coastei de est a Suediei și îngrijit într-un centru de reabilitare a vieții sălbatice. Avea
dermatită difuză, diaree și dificultăți de mișcare, în special în utilizarea picioarelor din față.
Datorită stării sale de sănătate a fost în cele din urmă eutanasiat. Alți trei arici cu semne
clinice similare au fost observați în aceeași zonă și au murit, dar corpurile nu au fost depuse
pentru necropsie.
Examenul de rutină post mortem a fost efectuat și probele de țesut selectate au fost
obținute proaspete pentru cultura bacteriologică și fixate în formalină tamponată neutră 10%
pentru histopatologie. Probele au fost prelucrate și înglobate în ceară de parafină, secționate la
5 um și colorate cu hematoxilină și eozină (H&E). Secțiunile selectate au fost colorate Gram
pentru vizualizarea bacteriilor.
Ariciul, o femelă, era în stare fizică precară, cu depozite de grăsime epuizate și
gestantă. Modificările au inclus un conținut abundent de lichide roșu-brun în stomac și
intestine, splina mărită, edem pulmonar și hiperemie severă a meningelor. Histologic, au fost
observate multiple focare de necroză și infiltrare inflamatorie a neutrofilelor, macrofagelor și
limfocitelor în cortexul și medulara rinichilor, în splină, plămâni, meningele și parenchimul
creierului. În aceste probe au existat numeroși coci Gram-pozitivi, formând adesea agregate.
Coci gram-pozitivi abundenți au fost prezenți în lumenul vaselor mici de sânge din mai multe
organe, scurgeri de fibrină și hemoragii focale La plămâni, a fost observată bronșita eozinofilă
cu nematode în lumenul bronhiilor.
Ariciul mascul era într-o stare fizică bună, dar a prezentat o dermatită difuză cu
îngroșarea pielii și cruste proeminente care afectează în mare parte zonele pielii fără țepi.
Histologic, leziunile pielii au inclus ulcerații și formarea crustelor. A fost observată
hiperkeratoză, parakeratoză, hiperpigmentare și hiperplazie epidermică neregulată cu
formarea de cruste inegale în lungime și formă. A existat o dermatită cu infiltrat de
macrofage, limfocite și puține neutrofile și inflamație perivasculară focală. Au fost observate
necroze focale și infiltrare densă a neutrofilelor cu puține celule mononucleare în dermul
superficial. A existat hiperplazie limfoidă foliculară în splină și bronșită eozinofilică cu
prezență de nematode în lumenul bronhiilor din plămâni.

22
 Fenotipic, ambele izolate de S. aureus au fost rezistente la penicilină și cefoxitină, dar
MIC-urile oxacilinei măsurate de VITEK au fost scăzute (> = 0,5 pg / mL). Ambele izolate au
fost sensibile la eritromicină, clindamicină, gentamicină, tobramicină, vancomicină,
teicoplanină, tetracicline, tigeciclină, co-trimoxacol, levofloxacină, moxifloxacină,
rifampicină, linzolid, mupirocin, fosfomicină.

23. TRICHOPHYTON MENTAGROPHYTES-TRICOFIȚIE

Leziunile cauzate de Trichophyton mentagrophytes var. erinacei reprezintă o infecție

importantă a aricilor europeni (Erinaceus europeaus). Este endemic la arici europeni și este
transportat între până la 50% dintre indivizi, adesea ca infecție subclinică. Transmiterea poate
fi directă, iar infecția este mai evidentă la arici urbani, la masculii care au teritoriul mai mare
și interacțiuni sociale mai mari . Aricii mai bătrâni par să aibă o incidență mult mai mare în
comparație cu cei sub 1 an . Acarienii de caparinia tripilis au fost implicați în transmiterea T.
mentagrofites var. erinacei, deoarece aceștia au fost recuperați din materiile fecale .Sporii
fungici persistă în cuiburi, iar transmisia poate apărea indirect prin intermediul zonelor în care
își realiezează cuiburile. Transmiterea de la mamă la urmași este de asemenea posibilă.
Trichophyton mentagrophytes var. erninacei poate duce la o infecție subclinică, fără
leziuni ale pielii evidente, sau pierderea țepilor, cruste și piele uscată. Țepii pot fi rupți cu
ușurință. În cazuri severe, poate apărea piele crăpată, de obicei la nivelul urechilor și capului,
care sângerează la ridicarea crustelor. Boala cronică poate duce la îngroșare și
hiperpigmentare. Pruritul se observă rar. Concomitent se observă și acarieni Caparinia tripilis
sau infecții bacteriene, acestea apar frecvent împreună. Incubarea ar putea fi pe o perioadă de
3 luni, iar boala poate dura câteva săptămâni până la luni. Confirmarea infecției se face prin
izolare și cultură. Tratamentul implică de obicei utilizarea de antifungice sistemice, cum ar fi
griseofulvină (30 - 50 mg / kg o dată pe zi), itraconazol (10 mg / kg o dată pe zi) sau
terbinafină (10 - 30 mg / kg o dată pe zi) administrate oral pentru 2 - 6 săptămâni. Terapia
antifungică topică este, de asemenea, utilizată în mod obișnuit folosind enilconazol 0,2%
diluție, dezinfectant F10 ® (Sănătate și Igienă (Pty) Ltd) sau miconazol. Repetarea culturii
este necesară pentru a confirma eliminarea infecției. Aceasta a fost o boală zoonotică bine
recunoscută încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

24. ADENOVIRUS

Un studiu raportează secvența completă a genomului a unui izolat adenovirus de la un

arici african care a prezentat simptome respiratorii care includeau secreții nazale, strănut, tuse
și probleme respiratorii.
Adenovirusurile sunt virusuri icosaedre, care au diametrul cuprins între 70 și 100 nm,
ADN dublu-catenar ,liniari și nesegmentat cu o dimensiune de la 26 până la 48 kb și conțin de
obicei între 22 și 40 de gene . Adenovirusurile sunt împărțite în cinci genuri, și anume
Mastadenovirus, Aviadenovirus, Atadenovirus, Siadenovirus și Ichtadenovirus. După
cunoștința noastră, peste 44 de specii au fost identificate în familia Adenoviridae și există o
gamă largă de specii gazdă capabile să susțină aceste virusuri. Membrii aparținând genului
Mastadenovirus infectează mamiferele.A fost raportată depistarea unui adenovirus 1, izolat la
un arici pigmeu african (APH; Atelerix albiventris) care suferă de traheită în Japonia.
A fost raportată secvența completă a genomului adenovirus-1 (AhAdV-1) izolat de la
un arici african, cu simptome respiratorii. Un eșantion de mușchi a fost colectat de la ariciul
pigmeu african, care a fost crescut în captivitate având părinți de origine necunoscută. Virusul
23
a fost izolat și cultivat pe mediu Eagle modificat de Dulbecco (DMEM) care conține 2% ser
fetal de vițel și incubat la 37 ° C într-o atmosferă de 5% CO2. Resturile celulelor au fost
aruncate. Suspensia virusului a fost completată cu polietilenglicol și NaCl și virusul a fost
purificat prin centrifugarea gradientului de densitate CsCl (40.000 × g, 4 ° C timp de 2 ore).
Extracția ADN-ului din particulele de virus concentrate a fost efectuată folosind un kit de acid
nucleic viral High Pure.
Unsprezece arici pigmei africani adulți (Atelerix albiventris) au fost adăugați la un
grup de 35 de animale, iar în decurs de 10 zile, tulburările respiratorii au afectat 8 din 35 de
animale rezidente din grup, dar nici unul dintre animalele introduse. Trei animale au murit în
urma semnelor clinice. Țesuturile de la un animal au fost colectate și prezentate pentru
histopatologie, care a evidențiat bronhopneumonie acută necrotică și traheită cu corpuri de
incluziune intranucleară intraepitelială. Microscopia electronică identifică virioni icosaedrici
încapsulați cu diametrul de 75–90 nm. Analiza PCR a identificat adenovirusul în țesutul
pulmonar afectat Adenovirusurile sunt de obicei adaptate la specii specifice, dar cazul
acestainfecția a fost realizată de către SkAdV-1, care indică faptul că acest virus poate infecta
alte specii și arată în continuare că poate provoca boli fatale.

24
 BIBLIOGRAFIE

1. Angela M.Lennox-(2007)-Emergency and Critical Care Procedures in Sugar Gliders

(Petaurus breviceps), African Hedgehogs (Atelerix albiventris) and Prairie Dogs
(Cynomys spp.)
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1094919407000023#!
2. Arie J. Zuckerman,Jangu E. Banatvala (Editor),Paul Griffiths (Editor),Barry Schoub
(Editor),Philip Mortimer (Editor)-(2009)-Principles and Practice of Clinical Virology
3. Assèta Kagambèga,Taru Lienemann,Laura Aulu,Alfred S Traoré,Nicolas Barro,Anja
Siitonen&Kaisa Haukka-(2013)-Prevalence and characterization of Salmonella
enterica from the faeces of cattle, poultry, swine and hedgehogs in Burkina Faso and
thei comparison to human Salmonella isolates
https://bmcmicrobiol.biomedcentral.com/articles/10.1186/1471-2180-13-253
4. Dolores Gavier‐Widén, J. Paul Duff , Anna Meredith-(2012)-Infectious Diseases of
Wild Mammals and Birds in Europe
5. Ekici M. Ahmet Bursali, Adem Keskin, Saban Tekin-(2013)-Investigation of Crimean
Congo Hemorrhagic Fever Virus in Ticks (Acari: Ixodidae) Infesting on Hedgehogs in
Turkey
https://www.researchgate.net/publication/248380949_Investigation_of_Crimean_Con
go_Hemorrhagic_Fever_Virus_in_Ticks_Acari_Ixodidae_Infesting_on_Hedgehogs_i
n_Turkey
6. Elizabeth Mullineaux, Emma Keeble-(2016)-BSAVA Manual of Wildlife Casualties
7. Erinaceus coronavirus infection in Hedgehogs (2019-GWH)
https://www.gardenwildlifehealth.org/portfolio/erinaceus-coronavirus-infection-in-
hedgehogs/
8. Florence Ayral,Zoheira Djelouadji,Vincent Raton,Anne-Laure Zilber,Patrick
Gasqui,Eva Faure,Florence Baurier,Gwenaël Vourc’h,Angeli Kodjo,Benoît Combes-
(2016)-Hedgehogs and Mustelid Species: Major Carriers of Pathogenic Leptospira A
Survey in 28 Animal Species in France
https://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0162549
9. Franklinos LH,Efstratiou AMacgregor SK,John SK,Hopkins T,Cunningham
AA,Lawson B-(2015)-Streptococcus pyogenes Infection in a Free-Living European
Hedgehog (Erinaceus europaeus)
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26242215
10. Helle B. Hydeskov,Akbar Dastjerdi,Kevin P. Hopkins,Marie-Pierre Ryser-
Degiorgis,Frederik Widén,Andrew A. Cunningham, Becki Lawson-(2018)-Detection
and characterisation of multiple herpesviruses in free-living Western European
hedgehog (Erinaceus europaeus)
https://www.nature.com/articles/s41598-018-31900-w
11. Herpesvirus in Hedgehogs (2019-GWH)
https://www.gardenwildlifehealth.org/portfolio/herpesviruses-in-hedgehogs/
12. Hiroo Madarame,Kikumi Ogihara,Hideharu Ochiai,Tsutomu OmatsuandTetsuya
Mizutani-(2019)-Detection of skunk adenovirus 1 in an African pygmy hedgehog
(Atelerix albiventris)
https://vetrecordcasereports.bmj.com/content/4/1/e000321?etoc=&utm_source=Trend
MD&utm_medium=cpc&utm_campaign=Vet_Rec_Case_Rep_TrendMD-0

25
13. J.Glenn Songer-(2006)-Veterinary Microbiology: Bacterial and Fungal Agents of
Animal Disease
14. Jahfari S,Ruyts SC,Frazer-Mendelewska E,Jaarsma R,Verheyen KSprong H-(2017)-
Melting pot of tick borne zoonoses: the European hedgehog contributes to the
maintenance of various tick borne diseases in natural cycles urban and suburban areas
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/28270232
15. Jessica R. Spengler,*Éric Bergeron, and Pierre E. Rollin- (2016) - Seroepidemiological
Studies of Crimean-Congo Hemorrhagic Fever Virus in Domestic and Wild Animals
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4704823/
16. Khaldi M1,Socolovschi C,Benyettou M,Barech G,Biche M,Kernif T,Raoult D,Parola
P.-(2012)-Rickettsiae in arthropods collected from the North African Hedgehog
(Atelerix algirus) and the desert hedgehog (Paraechinus aethiopicus) in Algeria
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22222114
17. Krawczyk AI,van Leeuwen AD,Jacobs-Reitsma W,Wijnands LM,Bouw E,Jahfari
S,van Hoek AH,van der Giessen JW,Roelfsema JH,Kroes M,Kleve J,Dullemont
Y,Sprong H,de Bruin A-(2015)-Presence of zoonotic agents in engorged ticks and
hedgehog faeces from Erinaceus europaeus in (sub)urban areas
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25885888
18. Labrut, S., Hoby, S., Kappeler, A., Ryser, M.-P. & Robert, N.-(2006)- Fatal
herpesvirus encephalitis in a Hedgehog (Erinaceus europaeus)
19. Listeria monocytogenes infection in Hedgehogs (2019-GWH)
https://www.gardenwildlifehealth.org/portfolio/listeria-monocytogenes-infection-in-
hedgehogs/
20. Marié JL1,Davoust B,Socolovschi C,Raoult D,Parola P-(2012)-Molecular detection of
rickettsial agents in ticks and fleas collected from a European hedgehog (Erinaceus
europaeus) in Marseilles, France
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22169021
21. Martin Kváč,Kamila Saková,Dana Kvĕtoňová,Marta Kicia,Maria Wesołowska,John
McEvoy,Bohumil Sak-(2014)-Gastroenteritis caused by the Cryptosporidium
Hedgehog Genotype in an Immunocompetent Man
https://jcm.asm.org/content/52/1/347.short
22. Patricia V. Turner,Dale A. Smith,Marina L. Brash-(2017)-Pathology of Small
Mammal Pets
23. Patricia Y. Riley,Bruno B. Chome-(2005)-Hedgehog Zoonoses,
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3294334/
24. Pignon C. Mayer J.-(2011)-Zoonoses of ferrets, hedgehogs, and sugar gliders
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21872787
25. Salmonellosis in Hedgehogs (2018-GWH)
https://www.gardenwildlifehealth.org/portfolio/hedgehog-salmonellosis/
26. Sangster, L.et al.-(2016)- Detection and molecular characterisation ofCryptosporidium
parvumin British European hedgehogs (Erinaceus europaeus)
27. Schönbächler K,Hatt J,Silaghi C,Merz N,Fraefel C,Bachofen C-(2019)-Confirmation
of Tick-borne encephalitis virus in an European hedgehog (Erinaceus europaeus)
28. Shuping Zhang-(2013) – Yersiniosis
https://cdn.ymaws.com/www.aazv.org/resource/resmgr/IDM/IDM_Yersiniosis_2013.p
df

26
29. Thomas M. Donnelly,Jörg Mayer-(2012)-Clinical Veterinary Advisor: Birds and
Exotic Pets
30. Thomas N. Tully,Mark Mitchell-(2008)-Manual of Exotic Pet Practice

27