Sunteți pe pagina 1din 185

COORDONATOR DISCIPLINĂ:

CUC SORIN

AUTOR:
CUC SORIN
- DEPARTAMENTUL PENTRU INVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ -

SUPORT PENTRU STUDIU INDIVIDUAL


la disciplina:

ISTORIA ŞI METODICA
PREDĂRII ISTORIEI

Universitatea din Oradea


- 2011 -
Cuprins

Pagina
Modulul 1: Rolul istoriei în programe şi planuri
de învăţământ 15

Obiective educaționale 15

Cuvinte cheie 15

Cuprinsul Modulului 15
Unitatea de învățare nr.1. Obiectivele studiului istoriei 17

1.1.Obiectivele studiului istoriei la clasa a IVa 17


1.2.Conținutul învățământului istoric 18
Întrebări de autoevaluare 25
Teste grilă pentru autoevaluare 27
Subiecte pentru evaluare şi control 29
Întrebări de evaluare 29
Studii de caz propuse pentru acest Modul 29
Aplicaţii/ Comentarii/ analize de texte/ situaţii 29
Referate/lucrări de reacţie 30
Rezumatul acestui Modul 30
Bibliografie obligatorie 30
Bibliografie 31

Modulul 2: Scurtă privire asupra spațiului românesc de la


preistorie la românia contemporană 33
Obiective educaţionale 33
Cuvinte cheie 33
Cuprinsul Modulului 33
Unitatea de învățare 1.Romanitatea românilor 35
1.1 Romanizarea 35
1.1.1. Civilizația daco-geților și cea romană 35
1.2. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor 50
Unitatea de învățare 2 Eroi şi evenimente în lupta pentru
neatârnare în secolele XIV-XVII 53
2.1. Mircea cel Bătrân 54
2.2. Iancu de Hunedoara 56
2.3. Vlad Țepeș 59
2.4. Ștefan cel Mare 60
2.5. Mihai Viteazul 63
Unitatea de învățare 3 România modernă și contemporană 68
3.1. Alexandru Ioan Cuza 68
3.2. Marea Unire 73
3.3. România în relaţiile internaţionale 74
3.4. Unitate şi diversitate în Europa secolelor XX-XXI 77
Subiecte pentru autoevaluare 78
Întrebări de autoevaluare 78
Teste grilă pentru autoevaluare 81
Probleme/Exerciţii rezolvate 83
Studii de caz propuse pentru acest Modul 84
Referate/lucrări de reacţie 84
Rezumatul acestui Modul 84
Bibliografie obligatorie 85
Bibliografie 86

Modulul 3:Metodica predării-învățării istoriei 87


Obiective educaţionale 87
Cuvinte cheie: 87
Cuprinsul Modulului 87
Unitatea de învățare 1 Metodele și mijloacele didactice.
Evaluarea la disciplina istorie 89
1.1 Fundamente procedurale. Metodele. Clasificarea metodelor 89
1.2 Mijloace de învățământ 97
1.3. Evaluarea și autoevaluarea cunoștințelor dobandite în
procesul de predare-învățare a istoriei 99
Subiecte pentru autoevaluare 103
Întrebări de autoevaluare 103
Teste grilă pentru autoevaluare 105
Subiecte pentru evaluare şi control 107
Întrebări de evaluare 107
Studii de caz propuse pentru acest Modul 107
Referate/lucrări de reacţie 107
Rezumatul acestui Modul 108
Bibliografie obligatorie 108
Bibliografie 109

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ 110


INTRODUCERE

Definirea conceptelor cu care operăm este una din deprinderile necesare şi specifice
meseriei de dascăl. Prin urmare în scurta introducere de faţă vom face referire la istorie ca
ştiinţă şi la factorii care influenţează scrisul istoric.
Există în literatura de specialitate diferite definiţii ale istoriei, care fac referire la
reconstituirea a ceea ce s-a petrecut pe baza izvoarelor istorice şi cu ajutorul ştiinţelor
auxiliare ale istoriei. Din numeroasele definiţii am remarca-o pe cea a lui Lucian Boia, care
în Introducere la una din lucrările domniei sale Istorie şi mit în conştiinţa românească,
defineşte istoria şi modul în care este reconstituită istoria prin intermediul discursului
nostru: „Cuvântul istorie are două semnificaţii distincte, pe care publicul larg, dar şi mulţi
profesionişti tind foarte adesea a le confunda. Istoria defineşte în acelaşi timp ce s-a
petrecut cu adevărat, şi reconstituirea a ceea ce s-a petrecut, cu alte cuvinte trecutul
în desfăşurarea sa obiectivă şi discursul despre trecut. Cele două istorii sunt departe de
a fi echivalente. Prima se şterge pe măsura derulării faptelor, iar cea de-a doua nu are cum
să o reânvie în deplinătatea ei. Ceea ce numim în deosebeşte istorie, este discursul
nostru despre istorie, este imaginea, inevitabil incompletă, simplificată şi deformată, a
1
trecutului pe care prezentul o recompune fără încetare.”

Rolul istoriei este acela de a prezenta trecutul, de a fi cât mai fidelă faţă de faptele
care s-au petrecut şi astfel onestă faţă de cei care doresc să o cunoască. Prin urmare
evenimentele trebuiesc filtrate, ordonate şi investite cu un sens bine definit. Dar această
filtrare, dificilă în sine prin faptul că timpul poate şterge anumite secvenţe ale unor
evenimente, este adeseori supusă unor presiuni venite din parte unor factori perturbatori şi
care nu au de a face cu evenimentul în sine. E vorba de factorul politic, care aşa cum s -a
demonstrat în România totalitaristă a influenţat scrisul istoric. Totuşi dorim să remarcăm
faptul că marea majoritate a cercetătorilor şi a profesorilor de istorie au prezentat atât cât
s-a putut istoria obiectivă apropiată de adevărul ştiinţific.

1
Lucian Boia, Istoie şi mit în conştiinţa românească, Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 5.

11
Trăim azi zile de construcţie europeană, în care valorile comune europenilor sunt
puncte de convergenţă, iar istoriei îi revine misiunea de a găsi cât mai multe punţi de
legătură între naţiunile Europei. După părerea noastră gândul ascuns al Europei este
dorinţa de hegemonie a ei, dar o hegemonie care să nu fie una monolitică. O Europă
uniformă ar fi negarea însăşi a ideii de Europă. Elementele de diversitate existente sunt
indispensabile ideii de Europa, iar istoriei îi revine misiunea de a le prezenta şi de a le
integra în patrimoniul european.
Din această perspectivă euroatlantică istoria românilor ca ştiinţă, ca de altfel şi alte
domenii au de profitat, deoarece conjunctura este una favorabilă şi de aşa manieră
cum nu a mai fost niciodată pentru noi românii.
Istoria trebuie studiată în continuare deoarece trecutul înseamnă legitimare şi
justificare. Fără trecut nu mai putem fi siguri de nimic.

Obiectivele cursului sunt:


să cunoasca obiectul didacticii predarii istoriei si tematica didacticii predarii
istoriei -să-şi înşusească principalele evenimente din istoria românilor
-să identifice obiectivele studiului istoriei
-să-şi recunoască aplicarea metodelor didactice in predarea istoriei
-să înteleagă necesitatea folosirii mijloacelor de invatamant pentru studiul istoriei.
Vei avea în vedere şi următoarele aspecte:
Cursul este disciplină de specialitate
; Competenţele disciplinei sunt:
Competenţe generale
Cunoaşterea conceptelor fundamentale ale istoriei şi aplicarea lor la
istorie. Formarea unor abilităţi fundamentale din sfera istoriei.
Formarea gândirii critice, a gândirii istorice.
Dezvoltarea capacităţilor de a comunica cunoştinţe istorice.
1. Cunoaştere şi înţelegere

- cunoaşterea şi înţelegerea problematici circumscrisă istoriei, proprii României şi Europei de


astăzi, prefigurându-se o intensificare a schimburilor şi transformărilor în educaţie
- să-şi înşusească principalele evenimente din istoria românilor
- să cunoasca obiectul didacticii predarii istoriei si tematica didacticii predarii istoriei

12
-să identifice obiectivele studiului istoriei
2. Explicare şi interpretare

- capacitatea de interpretare şi evaluare metodologică a unei cercetări cu privire la metodica


istoriei
- explicarea şi motivarea unui curriculum la clasa a IV -
Istorie -explicarea rolului şi importanţei istoriei în şcoală
-înţelegerea şi valorificarea standardelor, criteriilor şi metodelor istoriei
3. Instrumental - aplicative

- capacitatea de a prezenta unele strategii didactice

- capacitatea de adaptare, de reorganizare flexibilă a propriilor repere culturale

- stăpânirea unor noţiuni istorice

- capacitatea de a dezvolta idei în sfera metodicii istoriei

-să înţeleagă necesitatea folosirii mijloacelor de învăţământ pentru studiul istoriei


4. Atitudinale

Manifestarea unei atitudini pozitive si responsabile fata de metodologia cercetării ştinţifice


aplicate
Conştientizarea locului istoriei în formarea tuturor subiecţilor din perspectiva
caracteristicilor fundamentale ale acesteia
Valorificarea optima si creativa a propriului potenţial în activităţile specifice istoriei şi
metodicii acestei
Suportul de studiu individual este structurat astfel:
1. Introducere si problematica cursului.
2.Rolul istoriei în programe şi planuri de învăţământ.
3.Obiectivele studiului istoriei
4. Continutul invatamantului istoric
5. Romanizare
6. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor
7. Popoare medievale: românii, maghiarii, slavii
8. Eroi şi evenimente în lupta pentru neatârnare în secolele XIV- XVII
9. De la formarea României moderne la Făurirea statului unitar român
10. România în relaţiile internaţionale
11. Unitate şi diversitate în Europa secolelor XX-XXI
12.Fundamente procedurale. Metodele. Clasificarea metodelor
13. Mijloace de invatamant pentru studiul istoriei
14.Evaluarea si autoevaluarea cunostintelor dobandite in procesul de
predare-invatare a istoriei

13
Pentru fiecare temă vei găsi informaţia relevantă la cursul în format
electronic prezentat pe platforma de învăţământ la distanţă la adresa:

modalitatea de evaluare şi notare la disciplină


- numarul temelor de control (TC), este de două
- TC. 1. Referat care să abordeze o tema din conţinutul cursului sau seminarului,
cu respectarea stilului APA. Istoria ca ştiinţă la clasa a IV a.
Săptămâna 7.
TC. 2. Metode şi tehnici. Fundamente procedurale. Săptămâna 11.
criteriile de evaluare/notare şi modul de stabilire a notei finale (ponderea
evaluării pe parcurs şi a celei finale în nota finală).

- răspunsuri la examen / colocviu / lucrări practice 50%


- activităţi aplicative atestate / laborator / lucrări practice /
10%
Stabilirea notei proiect etc.
finale (procentaje) - teste pe parcursul semestrului / teme de verificare
10%
săptămânală / AT
- teme de control 30%

Recomandăm studenţilor să parcurgă modulele în ordine, iar unităţile din


module în ordinea numerică prezentată. Pentru parcurgerea cursului estimăm că
este nevoie de un timp de lucru de circa 40 de ore.

Materiale bibliografice obligatorii:

Toate cele patru lucrări indicate mai jos sunt utile şi relevante pentru cursul nostru,
pentru cunoaşterea strategiilor didactice specifice clasei a IV a.
1. Istoria Românilor, coord. Pompiliu Teodor ş.a, Bucureşti, 2005
2. C.Felezeu, Didactica istoriei, Cluj-Napoca, 2000
3.Ion Albulescu,Mirela Albulescu,Predarea si invatarea disciplinelor socio-
umane,Iasi,2000.
4. Gh.Tanasa, Metodica predarii-invatarii istoriei, Iasi, 1996.

14
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

1
MODULUL 1: ROLUL ISTORIEI ÎN
PROGRAME ŞI PLANURI DE
ÎNVĂŢĂMÂNT
Timpul mediu necesar pentru studiu: .120. minute.

Obiective educaţionale
În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele
competenţe şi aptitudini:
- SĂ CUNOASCĂ OBIECTUL DIDACTICII PREDĂRII
ISTORIEI ŞI TEMATICA ACESTEIA;
- SĂ IDENTIFICE OBIECTIVELE STUDIULUI ISTORIEI;

Cuvinte cheie:
Curriculum, didactică, plan de învăţământ, programe,

CUPRINSUL MODULULUI: ROLUL


ISTORIEI ÎN PROGRAME ŞI PLANURI DE
ÎNVĂŢĂMÂNT
Modulul 1: Rolul istoriei în programe şi planuri de
învăţământ 15
Obiective educaționale 15
Cuvinte cheie 15
Cuprinsul Modulului 15
Unitatea de învățare nr.1. Obiectivele studiului istoriei 17
15
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

1.1.Obiectivele studiului istoriei la clasa a IVa 17


1.2.Conținutul învățământului istoric 18
Întrebări de autoevaluare 25
Teste grilă pentru autoevaluare 27

Subiecte pentru evaluare şi control 29


Întrebări de evaluare 29
Studii de caz propuse pentru acest Modul 29
Aplicaţii/ Comentarii/ analize de texte/ situaţii 29
Referate/lucrări de reacţie 30
Rezumatul acestui Modul 30
Bibliografie obligatorie 30
Bibliografie 31
16
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1


OBIECTIVELE STUDIULUI ISTORIEI

Obiectul şi tematica didacticii predării istoriei şi educaţiei civice, didactice,


metodica
Rolul istoriei în şcoală, în programe şi planuri de
învăţământ Obiectivele studiului istoriei, plan cadru de
învăţământ Principiul integrării teoriei cu practica

1.1. OBIECTIVELE STUDIULUI ISTORIEI LA


CLASA A IV A

La clasa a IV-a studiul istoriei presupune familiarizarea elevilor cu


istoria românilor, a localităţii natale şi a Europei.

În elaborarea programei s-au avut în vedere contribuţia istoriei


la obiectivele etapei de şcolaritate pe care o reprezintă învăţământul
primar, recomandările referitoare la studiul istoriei cuprinse în documente
elaborate la nivel european, rezultatele unor cercetări referitoare la studiul
istoriei în învăţământul primar etc.
Programa şcolară la disciplina Istorie pentru clasa a IV-a
formulează 5 obiective cadru:
1) reprezentarea spaţiului şi a timpului în istorie
2) cunoaşterea şi utilizarea surselor istorice
3) cunoaşterea şi utilizarea termenilor istorici
4) cunoaşterea şi interpretarea faptelor istorice
5) dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi

Pentru realizarea acestor obiective, şcolarul mic trebuie să atingă la finele


ciclului primar următoarele standarde:
17
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

Obiective Standard minim Standard maxim


-să localizeze în timpşi spaţiu
-să localizeze în timp un eveniment
evenimente istorice studiate,
1) reprezentarea spaţiului şi a istoric studiat, iar în spaţiu numai
efectuând legături între mediul
evenimente legate de zona în care
timpului în istorie geografic şi viaţa oamenilor în
locuieşte
decursul istoriei
-să identifice informaţii simple dintr-o -să descrie imagini şi/sau tente
2) cunoaşterea şi
sursă istorică dată dintr-o sursă istorică
utilizarea surselor istorice
-să relateze, în scurte eseuri,
3) cunoaşterea şi utilizarea -să relateze oral sau în enunţuri scurte evenimente istorice cunoscute
un eveniment istoric prezentând cauzele ce le-au
termenilor istorici
determinat
-să prezinte un fapt istoric pe baza unui -să redacteze compuneri după
4) cunoaşterea şi plan simplu de idei sau completând
plan, pe teme istorice folosind
interpretarea faptelor istorice enunţuri lacunare cu termeni istorici un limbaj adecvat
cunoscuţi

1.2. CONȚINUTUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ISTORIC

Conţinutul învăţământului are un rol important în predarea istoriei, și


constituie cheia pentru realizarea obiectivelor propuse în lumina
adevărului istoric şi a dreptăţii. Prin urmare are rolul de a stimula și de a da
sens efortului de învăţare. El reprezintă elementul esenţial în dinamica.
învăţământului istoric, bucurându-se de primordialitate în ansamblul
celorlalte măsuri de perfecţionare şi modernizare.
Există o strânsă relație între obiective şi conţinut de aceea în multe
situații, când conținutul istoric se îmbogățește cu noi teme, unele obiective
sunt repuse în discuţie sunt ajustate sau chiar formulate altele noi, aşa cum
s-a întâmplat în urma evenimentelor din decembrie 1989 şi nu numai.
Conţinutul istoric prezintă atâtea valori istorice, culturale, morale,
estetice etc., atâtea tipuri de discurs istoric, atâtea modalităţi de activităţi şi
oferte de învăţare, încât elevii, prin efort didactic propriu, trebuie să descopere
şi să înveţe prin cercetare şi acţiune cum trebuie reconstituită, explicată şi
înţeleasă istoria în lumina adevărului şi ce câştig reprezintă pentru ei această
manieră de desluşire, de interpretare a învăţămintelor istoriei pentru realizarea
finalităţii studiului ei în şcoală. Stabilirea unor conexiuni dintre fapte și
fenomene istorice naționale și universale,
18
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

înțelegerea domeniilor, demografic, ecologic, economic, social, politic,


cultural, religios etc. cunoașterea mai multor opinii despre faptele istorice,
sunt doar câteva exigenţe ale unui învăţământ istoric activ.
Conţinutul învăţământului preuniversitar de istorie se obiectivează
in planurile de învăţământ, în programele şcolare, în manualele de istorie şi
în lecţia de istorie.
Planul de învăţământ este un document oficial cu caracter
obligatoriu și unitar pentru a asigura o pregătire identică în toate şcolile de
acelasi tip si grad de pe teritoriul ţarii. In planul de învăţământ sunt
prevăzute disciplinele şcolare care vor fi studiate în succesiunea lor pe
clase, numărul de ore săptămânal şi anual alocat fiecărui obiect, pe clase.
Programele de istorie sunt elemente oficiale aprobate de Minister.
Ele stabilesc conţinutul de idei, abilităţi şi atitudini pe care trebuie să le
dobândească elevii la istorie pentru fiecare clasă în parte într-un an şcolar,
precizează problematica, volumul, ordinea studierii cunoştinţelor şi stabilesc ce
şi cât trebuie să ştie un elev pentru a promova dintr-o clasă în alta.
Programa propune ca scop al studierii istoriei în clasa a IV-a
familiarizarea elevilor cu teme referitoare la trecutul mai apropiat sau mai
îndepărtat al localităţii natale, al României şi al Europei, utilizând mijloace
adecvate vârstei acestora.
Pornind de la modelul didactic al istoriei, conceput pentru toată
durata şcolarităţii, experienţele de învăţare propuse reprezintă, deopotrivă,
etape ale unui tip specific de antrenament intelectual şi ocazii pentru
valorificarea experienţelor afectiv-atitudinale.
Nucleul funcţional al programei este reprezentat de obiectivele de
referinţă, activităţile de învăţare şi conţinuturile propuse.
În elaborarea programei s-au avut în vedere:
- modificările de structură a sistemului de învăţământ (scăderea
vârstei de şcolaritate şi extinderea duratei învăţământului
obligatoriu) prevăzute de Legea nr. 268/2003 de modificare şi
completare a Legii învăţământului;
19
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

- contribuţia istoriei la obiectivele etapei de şcolaritate pe care o


reprezintă învăţământul primar;
- recomandările referitoare la studiul istoriei, cuprinse în
documente elaborate la nivel european, în mod deosebit,
Recomandarea nr. 15/2001 a Consiliului Europei cu privire
la studiul istoriei în secolul XXI şi Memorandumul pentru
educaţia permanentă, elaborat de Uniunea Europeană;
- rezultatele unor cercetări referitoare la studiul istoriei în
învăţământul primar;
- valorificarea experienţei cadrelor didactice care au utilizat
programa anterioară;
- contribuţia istoriei la competenţele de bază care se dezvoltă prin
învăţământul primar.
Luarea în considerare a acestor elemente a avut consecinţe la nivelul
definirii elementelor componente ale programei.
Programa şcolară are următoarea structură:
- nota de prezentare care identifică scopul studierii istoriei în
clasa a IV-a şi locul pe care îl ocupă această etapă de şcolaritate
în învăţământul obligatoriu;
- obiective cadru, reprezentând obiective cu un grad ridicat
de generalitate şi de complexitate, care se referă la formarea unor
capacităţi şi atitudini specifice obiectului de studiu şi sunt
urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu;
- obiective de referinţă care specifică rezultatele aşteptate ale
învăţării la nivelul fiecărui an de studiu;
- exemple de activităţi de învăţare construite astfel încât să
valorifice experienţa concretă a elevului şi să poată fi integrate
unor strategii de predare-învăţare adecvate contextelor variate
de instruire;
20
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

2
- conţinuturi organizate în jurul unor domenii relevante pentru elev
şi reprezentative din perspectiva ştiinţei şi a cerinţelor societăţii
contemporane. standarde curriculare de performanţă
reprezentând criterii de evaluare a calităţii procesului de învăţare;
- standarde curriculare de performanţă, reprezentând criterii de
evaluare a calităţii procesului de învăţare.
Forma actuală a programei îşi propune să contribuie la recâştigarea
interesului elevilor faţă de cunoaşterea trecutului prin:
- propunerea unui traseu de învăţare în care elevii fac cunoştinţă
cu trecutul pornind de la situaţii familiare (aspecte care ţin de
istoria locală sau de teme privitoare la copilăria în trecut şi
astăzi) urmate de cele care se află la mai mare distanţă în timp şi
spaţiu;
- adecvarea obiectivelor cadru la etapa de şcolaritate pe care o
reprezintă învăţământul primar;
- o diversificare a activităţilor de învăţare şi o creştere a ponderii
acestora în programă.
Programa propune obiective de referinţă, exemple de activităţi de
învăţare şi conţinuturi proiectate pe structura plajei orare de 1-2 ore.
Clasele care optează pentru 2 ore pe săptămână vor parcurge toate
obiectivele şi conţinuturile.
Date fiind elementele de noutate pe care le include programa, vor fi
realizate sugestii metodologice care să ofere învăţătorilor exemple de
aplicare creativă a acesteia.
Manualele de istorie cuprind cunoştinţele prevăzute de programele
şcolare, respectând structura acestora şi concretizând prevederile lor.

2
Aceste domenii, prezente pe toată durata studierii istoriei în învăţământul preuniversitar
sunt: Popoare şi spaţii istorice; Oamenii, societatea şi lumea ideilor; Statul şi politica; Religia
şi viaţa religioasă; Relaţiile internaţionale. Deoarece clasa a IV-a reprezintă o introducere în
studiul istoriei, programa a optat pentru teme care fac trimitere la trei dintre
domeniile menţionate
21
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

Învăţământul preuniversitar istoric beneficiază la clasa a IV a, la ora actuală,


de manuale alternative. Prin urmare învățătorul trebuie să opteze pentru un
anumit manual, dar va trebui să respecte programa școlară, deoarece nu
toate aspectele acesteia sunt tratate în totalitate în manual. Cadrul didactic
trebuie să fie în permanență informat în domeniul științei istorice, cu cele
mai noi descoperiri, dar și în domeniul psihopedagogiei şi metodicii.
Este necesar ca profesorii să aplice creator manualul şi programa
existente, fie tratând distinct istoria noastră, cu conexiunile şi
interferenţele fireşti cu marile civilizaţii și plasarea evenimentelor naționale
în cadrul momentelor de istorie universală. Învățătorul va trebui să aibă o
viziune metodologică pentru a reliefa original fenomene și fapte din
istoria națională și universală dar şi compararea propriei noastre civilizaţii
cu marile civilizaţii ale lumii antice, influenţa lor reciprocă, distingerea
particularităţilor şi diversităţii culturale şi etnice a comunităţilor.
Programa ne impune să restrângem la strictul necesar învăţarea la nivelul
memoriei mecanice, să situăm la loc central învăţarea istoriei la nivelul
înţelegerii, să stimulăm şi să extindem tot mai mult învăţarea la nivelul
reflecţiei, elevii fiind antrenaţi efectiv în dobândirea, în sistematizarea
şi clarificarea cunoştinţelor de bază.
Conținutul învățământului istoric se regăsește, pe lângă programă și
manual, și în lecția de istorie. Aceasta nu este o reproducere de către
profesor a lecţiei din manual deoarece, nu există manuale complete şi
perfecte.
Fiecare lecţie de istorie este un act de creaţie a dascălului şi a elevilor.
Deşi programa şcolară, manualul de istorie şi cunoştinţele profesorului
continuă să rămână baza de elaborare a oricărei lecţii, totuşi profesorul trebuie
să adopte o atitudine creatoare, critică faţă de primele două. Dintre lecţie,
programă şi manual, lecţia reuşeşte cel mai bine să asigure prospeţimea de idei
istoriei ca obiect de învăţământ şi să-i înarmeze pe elevi, pas cu pas, cu
deprinderi de muncă intelectuală. Învățătorul are menirea de a selecta, de a
prelucra critic, informațiile istorice de a împrospăta permanent informația în
raport cu știința istorică.. Profesorul
22
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

este cel care garantează, în ultima instanţă, calitatea activităţii şcolare, zi de


zi.
Așa cum preciza și Gheorghe Tanasă, lecţia reprezintă forma cea mai
dinamică în perfecţionarea învăţământului istoric şi calea hotărâtoare în
"ajustarea" unor "neajunsuri" sau "rămâneri în urmă" ale programelor şi
manualelor de istorie, în acord cu progresele ştiinţei şi cu sarcinile şcolii ca
instituţie de pregătire şi formare a tineretului. Fiecare lecţie de istorie este o
cărămidă de bază cu care clădim cultura generală a viitorului absolvent în
echilibru cu specializarea sa şi prin care împrospătăm informaţiile transmise.
Acest deziderat se realizează printr-o informare sistematică a elevilor cu
cunoştinţe de bază, de cea mai mare autoritate ştiinţifică, de dată recentă, ca
rezultat al consultării de către profesor a noutăţilor din domeniul
istoriografiei, psihopedagogiei şi metodicii predării
- învăţării istoriei.
Autoevaluare:

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog


să răspunzi la următoarea întrebare:
Precizează cel puțin trei obiective cadru așa cum
apar ele în programa școlara la disciplina istorie?
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
..........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................

Dacă consideri că ai răspuns corect, verifică-te mai jos. Dacă


nu, atunci te rog să revenii asupra paragrafelor parcurse până
acum, pentru a le aprofunda.
1) reprezentarea spaţiului şi a timpului în istorie
2) cunoaşterea şi utilizarea surselor istorice
3) cunoaşterea şi utilizarea termenilor istorici
4) cunoaşterea şi interpretarea faptelor istorice
5) dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de sine
şi faţă de ceilalţi
23
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

Răspunsul corect la întrebarea anterioară este:


Cel puțin două enunțuri de la 1……5.
Dacă ai răspuns corect, te felicit!
Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor
parcurse până acum, pentru a le aprofunda.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog


să completezi cuvintele lipsă în textul de mai jos:
Este necesar ca profesorii să aplice ……. manualul şi
programa existente, fie tratând distinct istoria
noastră, cu conexiunile şi interferenţele fireşti cu
marile civilizaţii și plasarea evenimentelor naționale în
cadrul momentelor de istorie universală.

Scrie aici răspunsul considerat corect de către tine:


...........................................................................................
şi apoi, verifică-te mai jos dacă ai dat răspunsul corect.

Răspunsul corect este:


creator,

Dacă ai răspuns corect, te felicit!


Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor
parcurse până acum, pentru a le aprofunda.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog


să completezi cuvintele lipsă în textul de mai jos:
Fiecare lecţie de istorie este un act de …. a dascălului şi
a elevilor.

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:


...........................................................................................

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:


creație

Dacă ai răspuns corect, te felicit!


Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor
parcurse până acum, pentru a le aprofunda.
24
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

Subiecte pentru
autoevaluare:

Întrebări de autoevaluare:
1. Formulează un standard minim și maxim pentru următoarele
obiective cadru: cunoașterea și utilizarea termenilor istorici!
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Standard minim: să relateze oral sau în enunțuri scurte un eveniment
istoric. Standard maxim: să relateze în scurte eseuri, evenimente istorice
cunoscute prezentând cauzele ce le-au determinat.

2. Ce prezintă conținutul istoric?


Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Conţinutul istoric prezintă valori istorice, culturale, morale și estetice.
25
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

3. Ce cuprind manualele de istorie?


Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Manualele de istorie cuprind cunoştinţele prevăzute de programele şcolare,
respectând structura acestora şi concretizând prevederile lor
4. Învățătorul trebuie să respecte programa școlară sau manualul?
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Va trebui să respecte programa școlară!
5. Cum trebuie să fie conținutul unei lecții de istorie?
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
26
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

Conținutul trebuie să fie în concordanță cu programa școlară, să fie


atractiv, să vizeze aspectele formative și să fie în concordanță cu noile
descoperiri din domeniul științei istorice.

Dacă aţi terminat de răspuns la întrebările de mai sus, verificaţi-vă


răspunsurile date confruntându-le cu materialul teoretic prezentat
în acest Modul.
Nu aţi răspuns corect la toate întrebările? Nu fiţi dezamăgiţi,
căci vă recomandăm să reparcurgeţi materialul teoretic şi cu
siguranţă veţi putea răspunde acestor întrebări. E simplu! Puteţi
de asemenea, să vă notaţi eventualele nelămuriri, pentru a le
clarifica în cadrul Activităţii tutoriale (AT).
Aţi răspuns corect la toate întrebările? FELICITĂRI!!!
Continuaţi parcurgerea acestui Modul pentru a vă pregăti
corespunzător în vederea atingerii obiectivelor stabilite pentru
acest Modul.

Teste grilă pentru autoevaluare:


1.La clasa a IV-a studiul istoriei presupune familiarizarea
elevilor cu:
a) istoria românilor, a localităţii natale şi a Europei
b) istoria evreilor
c) istoria universală
d) localității.
Răspunsul pe care îl consideri corect
este: ............................

2.Cunoașterea și utilizarea surselor istorice este:


a) obiectiv operațional
b) standard minim
c) standard maxim
d) obiectiv cadru
Răspunsul pe care îl consideri corect
este: ............................

3.Să localizeze în timp un eveniment istoric studiat este:


a) standard minim
b) standard maxim
c) obiectiv cadru
d) obiectiv de referință
Răspunsul pe care îl consideri corect
este: ............................
27
Modulul 1 – Istoria și metodica predării istoriei

4. Evenimente din istoria Europei nu sunt necesare la clasa a IV a!


a) Adevărat
b) Fals
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

5. Conținutul istoriei trebuie să fie studiat:


a) cronologic
b) pe unități de învățare
c) combinat

6. Programa are conţinuturi proiectate pe structura plajei orare de:


a) 1-2 ore
b) 2-3 ore
c) 3 ore
d) 1 ore
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

7. . Programele de istorie sunt elemente oficiale aprobate de:


a) director
b) inspectorul școlar
c) minister
d) metodist
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

8. . Conţinuturile istorice organizate în jurul unor domenii se


regăsesc:
a) în programă
b) în planificări
c) în manual

Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

9. Obiectivele de referință se regăsesc în:


a) planificare
b) programă
c) agenda directorului
d) manual

Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

Dacă aţi terminat de răspuns la testele grilă de mai sus, verificaţi-vă


răspunsurile date confruntându-le cu cele din tabelul următor:
Nr. întrebării Răspunsul corect: Nr. întrebării Răspunsul corect:
1. A 6. a
2. D 7. c
3. A 8. a
4. B 9. b
5. C
28
30
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

2
MODULUL 2: SCURTĂ PRIVIRE ASUPRA
SPAȚIULUI ROMÂNESC DE LA
PREISTORIE LA ROMÂNIA
CONTEMPORANĂ
Timpul mediu necesar pentru studiu: 360. minute.

Obiective educaţionale
În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele
competenţe şi aptitudini:
- SĂ IDENTIFICE PRINCIPALELE MOMENTE DIN ISTORIA
ROMÂNILOR;
- SĂ LOCALIZEZE ÎN TIMP ȘI SPAȚIU EVENIMENTE
ISTORICE STUDIATE
- SĂ RELATEZE EVENIMENTE ISTORICE CUNOSCUTE
- SĂ PREZINTE UN FAPT ISTORIC;

Cuvinte cheie:
Romanizare, luptă antiotomană, reformă, stat național, România
modernă, interbelic, unitate și diversitate europeană, simbol, patrie,
patriotism.
33
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Cuprinsul Modulului:
Modulul 2: Scurtă privire asupra spațiului românesc de la
preistorie la românia contemporană 33
Obiective educaţionale 33
Cuvinte cheie 33
Cuprinsul Modulului 33
Unitatea de învățare 1.Romanitatea românilor 35
1.1 Romanizarea 35
1.1.1. Civilizația daco-geților și cea romană 35
1.2. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor 50
Unitatea de învățare 2 Eroi şi evenimente în lupta pentru
neatârnare în secolele XIV-XVII 53
2.1. Mircea cel Bătrân 54
2.2. Iancu de Hunedoara 56
2.3. Vlad Țepeș 59
2.4. Ștefan cel Mare 60
2.5. Mihai Viteazul 63
Unitatea de învățare 3 România modernă și contemporană 68
3.1. Alexandru Ioan Cuza 68
3.2. Marea Unire 73
3.3. România în relaţiile internaţionale 74
3.4. Unitate şi diversitate în Europa secolelor XX-XXI 77
Subiecte pentru autoevaluare 78
Întrebări de autoevaluare 78
Teste grilă pentru autoevaluare 81
Probleme/Exerciţii rezolvate 83
Studii de caz propuse pentru acest Modul 84
Referate/lucrări de reacţie 84
Rezumatul acestui Modul 84
Bibliografie obligatorie 85
Bibliografie 86
34
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1


ROMANITATEA ROMÂNILOR

Romanizarea reprezintă un proces istoric de importanță majoră la


nivelul genezei etnice a Europei. Obiectivele studiului istoriei la clasa a IV a
abordate în unitatea anterioară fac referire la reprezentarea spațiului și
timpului istoric din cele mai vechi timpuri și până azi. Cunoașterea și
interpretarea faptelor istorice, utilizarea termenilor sunt obiective pe care
școlarul mic trebuie să le atingă la finalul ciclului primar.

1.1. ROMANIZAREA

Însușirea culturii materiale și spirituale de catre populațiile cucerite de către


romani se numește romanizare. Rezultatul procesului de romanizare sunt
popoarele romanice: italienii, francezii, spaniolii, românii și portughezii.

1.1.1. CIVILIZAȚIA DACO-GEȚILOR ȘI CEA ROMANĂ

Suntem tributari cu toţii trecutului care ne influenţează adeseori într-o


atât de mare măsură încât probabil traseele pe care le urmăm în evoluţia
noastră ulterioară sunt şi rezultatul trecutului.
Civilizaţia daco-geţilor
Civilizaţia daco-geţilor se desprinde din cercetările arheologice, dar
şi izvoarele istorice scrise de către unii autori greci sau latini.
Monumentul de la Adamclissi şi Columna lui Traian evidenţiază
trăsături fizice ale bărbaţilor daco-geţi, care nu erau prea înalţi, dar erau totuşi
bine legaţi şi voinici. Purtau barbă, iar părul era tăiat în chică. Femeile erau de
stattură potrivită, aveau părul pieptănat cu cărare la mijloc şi legat la spate.
Portul era constituit din: câmaşă lungă peste pantaloni, încinsă cu o curea.
Uneori purtau o manta pe care o prindeau pe umeri cu o fibulă. O altă piesă
vestimentară era un fel de cojoc strâmt şi nu prea lung. În picioare aveau opinci
peste care pe timp de iarnă erau prinse mâţe pentru mersul pe
35
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

zăpadă. Portul femeilor se compunea dintr-o cămaşă cu mâneci scurte şi o


fustă lungă, uneori aveau şi o mantie, iar pe cap un testemel.
Geţii erau monogami, trăind în familii. Casele lor aveau formă
patrulateră, fiind compuse în mod obişnuit din două încăperi.
Se ştie destul de puţine despre limba dacilor. Era o limbă
indoeuropeană de tip satem. S-au păstrat foarte puţine cuvinte în texte antice,
câteva toponime, hidronime (Maris-Mureş, Alutus- Olt, Samus-
Someş, Crisius- Criş, Tibisis-Timiş etc.) şi antroponime. În limba română
există vreo 160 de cuvinte care ar pute fi de origine geto-dacă.
Structura socială a geto dacilor era constituită din: aristocraţie
(tarabostes-pileati) şi oamenii de rând (capilati-comati). Cei dintâi purtau
ca semn distinctiv un fel de căciulă de lână şi dintre ei se alegea regele.
Capilati sau comati aveau capul descoperit.
Este dificil de reconstituit viaţa de zi cu zi a daco-geţilor deoarece
izvoarele arheologice pe baza cărora se poate reface aceste aspecte nu sunt
atât de grâitoare ca şi cele literare, iar scriitorii antici nu ne-au lăsat descrierea
unor astefel de scene şi nici artişti nu le-au dăltuit în piatră şi nici
nu le-au pictat pe vre-un vas.
Prin urmare vom reproduce prin cuvintele istoricului Hadrian
Daicoviciu nomente din viaţa daco-geţilor: „ Iată-l pe plugarul get ieşind din
bordei în zorii zilei, pregătindu-se să se ducă la muncă. Îşi înjugă boii la plugul
cu brăzdar de corn şi începe să are , sau retează spicele bogate cu coasa, sau
porneşte în pădure, cu toporul de fier la brâu, să abată vreun copac falnic,
trebuitor grecilor pentru un catarg de corabie. Iată-i pe copii mânând vitele la
păşune sau punând la cale jocuri „de-a râzboiul”, mânuind săbii de lemn
imitate după cele de fier ale părinţilor sau trăgând cu săgeţi, tot din lemn din
arcuri mininaturale. În timpul acesta femeia a râmas acasă, a aprins focul
pevatra din mijlocul bordeiului şi fumul se înalţă acum, ieşind prin
deschizătura rotundă lăsată în acoperişul de paie, stuf sau şindrilă. Din vatra
de provizii gospodina scoate câţiva pumni de boabe de grâu pe care le macină
pe o lespede mare de piatră, zdrobindu-le cu o piatră mai mică, sau pe care le
pune pur şi simplu la fiert într-o oală grosolană de lut, făcută tot
36
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

de ea. Poate că astăzi mâncarea va fi mai bogată: unul din bărbaţii casei a
plecat la vânătoare sau la pescuit şi se va întoarce curând cu tolba sau năvodul
pline. La aceasta se gândeşte gospodina în timp ce fiica mai mare îşi priveşte
chipul într-o oglindă de bronz cumpărată la ultimul târg de la un negustor din
Histria; îşi admiră mârgelele de pastă sticloasă cu ornament „în ochi”, inelele
de tâmplă din bronz cu unul din capete terminat într-un cap de
şarpe schematic, care-i stau aninaţi de şuviţe, cerceii de bronz cu capete
conice.
Dar iată şi un fruntaş al comunităţi un nobil. A ieşit dint-o locuinţă
mai mare şi mai arătoasă decât celelalte. Nu pleacă la lucru, căci alţii
muncesc pentru el; împreună cu soaţa-i se îndreaptă către locul unde un
neguţător grec şi-a desfăşurat marfa. Bărbatul poartă o manta din stofă
scumpă, grecească, prinsă pe umeri cu o fibulă de fier lucitor; o spadă
scurtă din fier îi atârnă la cingătoare în partea stângă, în timp ce pe umăr
poartă arcul şi tolba cu săgeţile de bronz în trei muchii. Nevasta-i poartă
podoabe scumpe: inele de tâmplă de argint, cu capetele conice, cercei de
argint, iar pe braţ o brăţară de bronz ornamentată cu trei grupe de câte trei
3
bobiţe din acelaşi metal... .”
Poate că anumite scene nu s-au întâmplat în modul în care şi le-a
imaginat istoricul Hadrian Daicoviciu, dar cu siguranţă cunoştinţele solide
de dacologice ale acestuia ne permit să identificăm în tabloul imaginar
prezentat mai sus multe din trăsăturile civilizaţiei daco-geţilor.
Reconstituirea culturii spirituale a daco-geţilor pe baza datelor
argheologice este dificil de realizat, iar informaţiile păstrate la scriitorii antici
sunt puţine şi răzleţe. Date puse la dispoziţie de arheologie indică faptul că
riturile de înmormântare au fost inhumaţia şi incineraţia. Cercetătorii au
constatat că în perioada hallstattiană (prima vârstă a fierului) ritul predominant
a fost cel al inhumaţiei. Mortul era depus în groapă cu diferite obiecte, unelte,
arme podoabe, de care se folosise în timpul vieţii, dar şi vase cu mâncare şi
băutură. Acest obicei este legat de credinţa în viaţa

3
Hadrian Daicoviciu, Dacii, Chişinău, 1991, p. 32-33.
37
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

de dincolo de moarte. Peste groapă se ridica o movilă înaltă de pământ, un


tumul.
La începutul celei de-a doua vârste a fierului (La Tene) geto-dacii
trec la incineraţie, această practică fiind adoptată, probabil, datorită unei noi
concepţii despre nemurire. În prima etapă se credea că omul trece cu trup cu
tot în viaţa de dincolo de mormânt la un zeu subpământean. Noua credinţă a
incineraţiei socotea că el se ridică la cer, spre aştri, iar sufletul trebuia să fie
eliberat, prin ardere.
În opinia unor cercetători daco-geţii erau monoteişti. Am remarca în
acest sens contribuţia lui Vasile Pârvan care credea într-un zeu unic al
daco-geţilor al cărui lăcaş se găsea în cer şi care nu avea un singur nume:
Zamolxis şi Gebeleizis fiind doar două din numeroasele atribute pe care
acest zeu le avea. Alţi cercetători susţin ideea politeismului. Din panteonul
dacic am putea aminti pe: Zamolxis, Gebeleizis, şi zeiţa Bendis.
Izvoarele istorice confirmă existenţa unor cunoştinţe de botanică
medicinală (numele dacice de plante vindecătoare apar menţionate la
Dioscoride şi Pseudo-Apuleius), cunoşteau efectele apelor vindecătoare de
la Geoagiu, Călan şi Băile Herculane, aveau cunoştinţe de medicină (I.
Crişan în situl arheologic de la Sarmizegetusa a descoperit o trusă medicală
compusă din bisturiu, o pensetă, ma multe vase mici pentru păstrarea
substanţelor medicamentoase şi o placă mică de cenusă vulcanică care avea
rolul de a grăbi cicatrizarea) şi cunoştinţe de astronomie.
Deşi au fost consideraţi de către romani barbari, ca de altfel toţi cei
care erau în afara limesului roman, daco-geţii au creat o civilizaţie
distinctă în lumea antică, deosebită de cea greacă sau romană care au avut
un caracter urban şi au fost net superioare.
Caracterul urban a lipsit civilizaţiei daco-getice, dar acest fapt nu
exclude existenţa unei capitale amplasată în munţii Orăştiei şi care sub
influenţa celţilor a adoptat elemente de tip protourban.
Sistemul şi unitatea construcţiilor din munţii Orăştiei dovedesc
conceptul de apărare a capitalei, în fapt protejarea marelui centru economic,
politic şi religios-cultural de la Sarmizegetusa. Fortificaţiile de la Costeşti,
38
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Blidaru, Vârful lui Hulpe, Piatra Roşie, Băniţa au fost construite de o


autoritate centrală, pentru a se sprijini reciproc în cazul unui atac.
La sfârşitul celui de-al doilea deceniu al secolului I î.Hr. în Dacia,
getul Burebista „ajungând în fruntea neamului său” reuşeşte în câţiva ani să
făurească un stat puternic. În scopul constituirii statului el a avut concursul
preotului Deceneu, iar Burebista îşi extinde autoritatea asupra triburilor geto-
dacice. Prin mijloace paşnice sau pe calea armelor el reuşeşte să aducă sub
ascultarea sa neamul geto-dac, într-o acţiune de unificare. Momentul exact
al închegării primului stat dac nu poate fi precizat cu exactitate. Dar dacă dăm
crezare lui Iordanes – în lucrarea Getica - atunci începutul
domniei lui Burebista ar fi prin 82-80 î.Hr. Data nu are o importanţă atât de
mare. Important este faptul că existenţa statului poate fi dovedită arheologic şi
descoperirile din Munţii Orăştiei o dovedesc. O analiză atentă a zonei arată că
cetăţile de la Costeşti, Blidaru, Vârful lui Hulpe, Piatra Roşie, Băniţa au fost
concepute în vederea unui scop limpede: protejarea marelui
centru de la Sarmizegetusa Regia. .
Aceste informaţii arheologice sunt susţinute de scrierile istoricilor
antici. Spre exemplu Strabon menţionează că oastea daco-geţilor în vremea
lui Burebista era de 200 000 de soldaţi un număr considerabil pentru acele
timpuri. Tot din scrierile istoricilor antici – Strabon – aflăm despre
campaniile celtice ale lui Burebista din N-V Daciei: îi învinge pe boii
conduşi de Cristasiros şi pe taurisci. După înfrângerea celţilor sunt învinşi
şi scordiscii dintre Morava şi Drina, astfel dacii se întind spre V şi N-V
până la Dunărea Mijlocie şi în Moravia.
După aceste campanii anti-celtice de prin anii 60 î.Hr., Burebista
începe din anul 55 î.Hr. cucerirea cetăţilor vest-pontice: Olbia, Tyras,
Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis, Odessos, Masembria şi Apollonia.
Unele au fost cucerite prin forţă, altele s-au supus de bună voie. Astfel
hotarele Daciei lui Burebista s-au extins spre răsărit – Marea Neagră şi
gurile Bugului, iar spre miazăzi au ajuns la Balcani. În decretul
dionysopolitan dat în cinstea lui Acornion (sol al lui Burebista la Pompei),
regele dac este numit „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”.
39
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Această apreciere este întărită de legătura care va exista cu primul


triumvirat din timpul Republicii romane. Burebista va reuşi să se intervină în
războiul civil dintre Cezar şi Pompei, promiţând ajutor acestuia din urmă prin
intermediul unui sol – Acornion. Câştigând bunăvoinţa lui Pompei, Burebista
şi-a atras duşmănia lui Cezar învingătorul din războiul cu Pompei.
Numai asasinarea lui Cezar în anul 44 î.Hr. a împiedicat o campanie de
pedepsire a dacilor. Cam în aceeaşi vreme Burebista este ucis într-o
răscoală, iar construcţia lui politică se dezmembrează.
Întinsul regat nu a supravieţuit după moartea lui Burebista, Cotyso,
Coson, Dicomes, Roles, Daphyx, Zyraxe domneau peste formaţiuni
statale despre care Strabon spune că nu puteau trimite în războaie mai multe de
40000 de ostaşi. Centrul politic al lumii daco-gete se mută acum definitiv în
sudul Transilvaniei, unde regii Deceneu, Comosicus, Scorilo, Duras
continuă tradiţia politică moştenită de la Burebista pregătind epoca lui
Decebal (87-106).
Conflictele cu romanii, noii stăpâni ai Balcanilor au devenit cronice în
primul secol al erei creştine, invaziile dacice de jaf la sudul Dunării,
alternând cu expediţiile de pedepsire romane la nordul fluviului, până când
sub împăratul Domiţian, romanii hotărăsc lichidarea centrului politic din
Munţii Orăştiei aşa cum lichidaseră formaţiunile politice din Dobrogea şi
Câmpia munteană.
Conştient de nevoia aşezării pe tron a unui rege tânăr, bătrânul rege
Duras a cedat în anul 87 tronul lui Decebal. Noul rege se află în fruntea unui
popor în ascensiune şi de înfloritoare civilizaţiei. Multe dave vădesc existenţa
unei populaţii numeroase şi active, care se îndeletnicea cu diverse ocupaţii,
inclusiv cu baterea monedei din secolul al III-lea î.Hr., după model
macedonean, thasian sau roman. Sarmisegetuza Regia va deveni o cetate în

adevăratul sens al cuvântului, pregătită să facă faţă unor conflicte puternice. Ca


urmare, a deselor incursiuni din sudul Dunării a dacilor conduşi de Duras sau
de Decebal, puterea romană se hotărăşte să lichideze duşmanul de la nord de
Dunăre. Astfel, în anul 86 î.Hr. Cornelius Fuscus general roman se
aventurează imprudent înlăuntrul Daciei, fiind înfrânt de către
40
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Diurpaneus care îşi ia numele de Decebal (cel puternic). Succesul geto-


dacilor stârneşte uimirea romanilor, care în 88 d.Hr. trimite pe vestitul
general Tettius Iulianus pentru a învinge pe daci. Victoria romanilor va fi
exploatată cu profit de către regele Decebal care aşa cum spune Dio
Cassius: „... ştia să iasă cu bine dintr-o înfrângere ...”. Planurile lui
Domiţian de ai învinge pe cvazi şi marcomani au eşuat şi ca urmare
victoria lui Tettius Iulianus nu au putut fi exploatată cu profit. Astfel pacea
din 89 apare ca un intermettzo pentru ambele tabere. În schimbul
închinării, Decebal primeşte şi stipendii anuale şi meşteri şi bani care să-i
întărească cetăţile. Ca urmare, nu trebuie să ne mire faptul că Decebal şi-a
respectat promisiunea şi anume de a nu mai ataca provinciile romane.
La adăpostul acestei avantajoase păci, regatul a continuat să se
dezvolte economic şi cultural. Deşi, mai mic din punct de vedere al
întinderii, statul lui Decebal va fi mai puternic decât statul lui Burebista.
Sub autoritatea lui Decebal se aflau Transilvania, zonele nord-vestice
până la Tisa superioară, Banatul, Moldova, până la Siret, Oltenia şi o parte a
Munteniei.
Considerată ruşinoasă de către romani pacea din 89 va fi spulberată
după urcarea pe tron a lui Traian.
Format în ambianţa războaielor cu germanii şi sub aripa protectoare a
împăratului Nerva, Traian se hotărăşte să şteargă aceste condiţii ale păcii
din 89 şi să lichideze definitiv problema dacică. Concentrările de trupe în
Moesia Superior dovedesc hotărârea acestor planuri „Puterea şi
îngâmfarea dacilor sporiseră neîncetat” (D. Cassius), iar Traian era hotărât
să suprime stipendiile către daci şi chiar să-i cucerească.
Militar desăvârşit, Traian este hotărât să ducă la îndeplinire planul lui
Caesar, de cucerire a Daciei pe calea armelor. Dornic să obţină noi teritorii
cu resurse prospere, proaspete şi mari, Traian va pregăti o armată
formidabilă, evaluată la vreo 150 000 – 200 000 de oameni, alcătuită din
13 legiuni şi numeroase trupe auxiliare, aduse din diferite provincii. Acestei
uriaşe forţe de invazie, dacii i-au opus o armată probabil la fel de mare ca şi
număr, bine echipată şi mai presus de toate animată de un eroism fără
41
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

margini, care nu izvora însă atât din credinţa lor în nemurire, cum lăsa să se
înţeleagă scriitorii antici, cât din elanul pe care îl dădea convingerea că
luptă pentru a-şi apăra libertatea şi independenţa. În frunte cu regele lor
Decebal ei au dat conţinut de epopee războaielor cu romanii.
Pentru cucerirea Daciei, Traian a purtat două crâncene războaie din
101-102 şi 105-106. La 11 august 106 izvoarele romane înşiră pentru
prima dată Dacia, între provinciile imperiului.
Civilizaţia romană
Cetatea celor şapte coline, Roma, s-a născut sub semnul legendei
şi a evoluat de la o simplă aşezare de păstori şi agricultori la o mare cetate
care şi-a impus dominaţia asupra unor vaste teritorii.
Izvoarele civilizaţiei romane sunt:
tradiţia italică a vârstei fierului – 1000 – 800 î.Hr., caracterizată de
existenţa culturilor de tip Villanova – necropole şi grupuri de colibe de
plan circular, existente în Italia centrală
civilizaţia etruscă, cu o accentuată componentă de tradiţie orientală şi
probabil asiatică, activă în cetăţile din zona Toscanei-800 –500 î.Hr.
civilizaţia grecească, pătrunsă prin sudul Italiei şi Sicilia care
constituiau zonă de colonizare grecească sub numele de Grecia Magna.
Leagănul civilizaţiei romane
se consideră a fi Peninsula Italică, dar prin politica sa de expansiune
Imperiul Roman a depăşit infinit aceste graniţe , devenind imperiu
universal şi constituie astfel o matrice la nivelul european
stăpânirea se întinde asupra întregii Europe şi a zonelor civilizate din
Asia şi Egipt.
Apărută în 753 î.Hr. Roma s-a organizat sub autoritatea unui rege
ajutat de Senat şi de Adunarea poporului. În 509 î.Hr. regalitatea a fost
înlocuită cu republica. În timpul republicii, romanii duceau o viaţă simplă, nu
erau obişnuiţi cu luxul, locuiau în case modeste, lipsite aproape cu totul de
mobilier. Simplitatea se regăseşte şi în hrana şi îmbrăcămintea lor. Au fost
politeişti, iar autoritatea religioasă era reprezentată de preoţi organizaţi în
colegii, între care cel mai important a fost cel al Pontifilor.Mai exista un
42
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

colegiu al Augurilor care interpretau intenţiile şi voinţa zeilor observând


zborul şi cântecul păsărilor. Colegiul Haruspiciilor făceau preziceri
cercetând măruntaiele animalelor sacrificate.
Începând cu 264 î.Hr., Roma s-a angajat într-o serie de războaie în urma
cărora a cucerit întreaga lume mediterană occidentală. În secolul al II-lea
î.Hr. a cucerit Macedonia şi Grecia, ajungând apoi până în Asia Mică şi
Egipt. Concomitent romanii au cucerit Spania şi Galia, punând bazele unui
vast imperiu şi astfel au intrat în contact cu popoare, culturi şi civilizaţii
diferite, care au îmbogăţit substanţial valorile romanilor.
Afluxul de bogăţii au dezvoltat gustul pentru lux, manifestat în
construcţia de locuinţe, în decoraţiunile interioare- tablouri, mozaicuri,
fresce murale, basoreliefuri. S-a format un cult închinat marilor zei.
Cultura greacă a constituit surse pentru romani în teatru, retorică,
poezie, gândire filozofică, istorie, arhitectură şi pe bună dreptate se spune
că influenţele greceşti şi elenistice au contribuit la naşterea culturii romane.
Perioada de apogeu a civilizaţiei romane a fost cea a impeirului,
perioadă în care administraţia a fost una eficientă. S-a introdus
recensământul periodic al populaţiei şi evidenţa cadastrală a proprietăţii
funciare pentru a se putea percepe impozitele.
Securitatea locuitorilor imperiului este un element de civilizaţie şi este
specific statelor puternice. Pax romana a însemnat asigurarea securităţii
locuitorilor dar şi o perioadă de prosperitate economică. Ea s-a realizat
printr-un sistem defensiv, prin consolidarea frontierelor imperiului (limes)
în graniţe naturale. Să adăugăm faptul că pe aceste frontiere de aproximativ
9000 Km staţiona o puternică armată organizată în 30 de legiuni.
Un alt aspect al civilizaţiei romane este infrastructura. Reţeaua de
drumuri a legat provinciile de Roma, dar şi între ele, contribuind esenţial la
deplasarea de trupe, desfăşurarea de activităţi comerciale şi deplasarea
civililor.
Măreţia cetăţii eterne se resimte peste secole în popoarele romanice,
rezultat al romanizării. Un rol important în această direcţie l-a avut şi
intensa urbanizare. Civilizaţia romană a fost una urbană şi s-a născut din
43
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

adaptarea modelelor urbane greceşti la noile exigenţe ale romanilor. Oraşele


aveau ca elemente principale forumul, bazilicile, monumentele, arenele de
spectacole, teatrele.
Jean Carpentier şi Francois Lebrun în Istoria Europei spuneau: „ Timp
de patru veacuri, în cadrul unui imperiu unificat, Europa cunoştea o
perioadă unică în istoria ei, în care formele de civilizaţie greco-romane
pătrund din plin în toate provinciile, fără să lezeze cu toate acestea
caracteristicile componentelor regionale.”
Ceea ce a urmat după cucerirea Daciei este pus sub aşa numitul
Sigil al Romei, formulă lansată în istoriografia noastră de N. Iorga.
Traian a inclus în noua provincie Dacia: Oltenia, Banatul şi
Transilvania, iar Muntenia şi sudul Moldovei au fost alipite Moesiei.
Majoritatea dacilor liberi au rămas neocupaţi, dar procesul de
romanizare se va exercita şi asupra lor.
În 106 provincia a fost organizată într-una singură unitară, apoi în
două Dacia Superior şi Dacia Inferior - 119, iar apoi în trei– Dacia
Apulensis, Porolisensis şi Malvensis- 123-124, acordându-li-se şi o
atenţie ce vădea dorinţa de a face din această cucerire un puternic şi avansat
bastion al lumii romane în faţa barbarilor ce ameninţau imperiul dinspre
nord şi răsărit.
După cucerire imperiul a avut o politică oficială şi organizată de
colonizare acordând pământ cetăţenilor şi chiar necetăţenilor romani,
întemeind oraşe (colonia şi municipia), aducând grupuri întregi de lucrători
specializaţi în exploatarea minelor de aur.
Important în procesul romanizării nu a fost elementul biologic, ci
factorul cultural. Indiferent de unde veneau, coloniştii reprezentau
cultura şi civilizaţia imperiului aducând cu ei cel mai puternic instrument
de romanizare, limba latină. Aceasta s-a răspândit prin intermediul unor
factori dintre care amintim: armata, coloniştii, veteranii, şcoala (ludi
literatti), administraţia, dreptul, viaţa religioasă etc.
Controversatul pasaj al lui Eutropius, redactat în secolul al IV-lea
d.Hr., în care se arată că Dacia a fost exhausta, secătuită de locuitori , nu
44
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

mai este luat în seamă. Populaţia dacă nu a fost exterminată. Colonizarea


oricât de masivă, n-ar fi putut singură să pună în valoare o ţară atât de
întinsă. Pe de altă parte înflorirea economică şi culturală a teritoriului
cucerit nu se explică decât prin aderarea masei dace la noua stăpânire şi
asimilarea de către ea a tipului superior de civilizaţie pe care-l reprezentau
cuceritorii.
„Sigiliul Romei” se va impune în provincia Dacia în: administraţie,
urbanizare, economie şi viaţa politică. Atacurile popoarelor migratoare ale
cvazilor şi vandaliilor din timpul împăratului Caracalla (211-217) la care se
adaugă atacurile dacilor liberi şi anarhia militară care începea în timpul lui
Maximinus Trax (235-238) când armata proclamă şi detronează împăraţi la
Roma, vor spori dificultăţile prin care vor trece Dacia şi Dobrogea. Acum
începe epoca marilor atacuri carpice şi gotice la Dunărea de jos. Am
remarca marele atac al carpilor din timpul lui Filip Arabul (244-249) când
provinciile suferă distrugeri ca pe vremea războaielor marcomanice.
După anul 260 situaţia din Dacia devine tulbure, iar în timpul
împăratului Aurelian cândva între 270-275 a fost retrasă armata şi
administraţia din Dacia. Motivele retragerii armatelor romane din Dacia
sunt limpezi: o scurtare considerabilă a frontierelor imperiului asaltate de
barbari, o repliere tactică pe graniţa naturală a Dunării, mai uşor de apărat.
Ca urmare, Dacia a fost sacrificată pentru liniştea Imperiului Roman, aşa
cum în 106 contribuise la redresarea economică a acestuia.
Dacă familiile au însoţit trupele şi ofiţerii la sud de Dunăre la fel ca şi cei
bogaţi, orăşenii, negustorii au rămas pe loc, neavând nici de ce, nici unde se
duce, la fel ca şi ţăranii, marea majoritate a populaţiei daco-romane.
Romanizarea reprezintă prima etapă în lungul proces de formare a
poporului român şi constă în însuşirea culturii materiale şi spirituale
romane de către daco-geţi. Un popor se consideră a fi romanizat în
momentul în care şi-a însuşit limba latină.
Sintezele daco-romană si romanică rezultate din simbioza acestor doi
factori ai etnogenezei româneşti evoluează în trei etape :
45
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

a) faza preliminara (sec I î.Hr.-I d.Hr., în 46 d.Hr. Dobrogea


este anexată provinciei romane Moesia şi astfel începe
romanizarea acestui teritoriu )
b) romanizarea propriu zisă care cuprinde şi dacii liberi 106-
271/275 pentru Dacia şi 46-602 pentru Dobrogea
c) generalizarea procesului de romanizare în condiţiile marilor
migraţii 275-602.
preromanizarea romanizarea propriu-zisă postromanizarea
sec. I î.Hr.-106 106------------------ 270/275 275------- sec.VII

Procesul de romanizare nu s-a oprit însă la 275, continuând până la


începutul secolului al VI-lea, adică atâta timp cât Imperiul, puternic la
Dunăre şi în Dobrogea, şi-a exercitat influenţa romanizatoare asupra
teritoriului de la nordul fluviului, influenţa facilitată şi de permanenţa
circulaţiei de oameni şi de bunuri dintre cele două maluri. Imperiul şi-a
păstrat numeroase capete de pod peste Dunăre, iar prezenţa economică a
Imperiului la nord de Dunăre este dovedită şi de numeroasele monede
emise de urmaşii lui Aurelian, descoperite în Dacia.
Restaurările romanilor la nord de Dunăre, în timpul lui Constantin cel
Mare şi Iustinian au fost efemere.
Un factor important al romanizării a fost creştinismul, care începe să se
răspândească în limba latină, în secolul I d.Hr. în Moesia şi apoi în Dacia,
devenind liantul spiritual al comunităţilor obşteşti după retragerea aureliană.
După 313, anul recunoaşterii religiei creştine în Imperiul Roman,
populaţia daco-romană trebuie să fi fost în mare măsură creştinată.
Creştinismul daco-roman este un creştinism popular, răspândit spontan prin
numeroasele comunităţi creştine existente de-a lungul Dunării. Originea
latină a creştinismului român este atestată de inscripţiile descoperite în
siturile arheologice, pe diverse obiecte, dar şi de faptul că terminologia de
bază - Dumnezeu, biserică, cruce, sfânt - este de origine latină.
46
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Peste această populaţie daco-romană s-a întins, după retragerea


romanilor, autoritatea diferitelor seminţii migratoare: goţii, hunii, gepizii,
avarii şi slavii.
Odată cu migraţia slavilor, la începutul secolului al VI-lea intrăm în
cea de-a doua etapă a formării poporului român. Slavii s-au aşezat pe
teritoriul de azi al României, având însă o cultură şi o civilizaţie materială
mai puţin dezvoltate decât a băştinaşilor. După aşezarea lor legăturile cu
sudul Dunării se întrerup şi apare o anumită ruralizarea în spaţiul de azi al
României. În urma atacurilor popoarelor migratoare populaţia s-a retras
din oraşe spre mediul rural. În anul 602, prăbuşirea frontierei bizantine la
Dunăre va permite slavilor să se reverse în Balcani, până în sudul Greciei,
întrerupând contactele daco-romanilor cu nordul Dunării. În nordul Dunării
populaţia romanică va asimila masa slavă rămasă, în timp ce în sud slavii vor fi
aceia care-i vor asimila pe băştinaşi, schimbând cu totul aspectul
etnic.
După aceste evenimente nu mai avem de-a face cu un proces de
romanizare, ci unul de menţinere şi asimilare a populaţiilor slave rămase aici.
Putem socoti că începând cu secolul IX-X se poate vorbi de un popor
român definitiv constituit.
Procesul de formare a poporului român şi a limbii române în acest
spaţiu a fost contestat. În secolul al XVIII-lea, în condiţiile luptei românilor
din Transilvania pentru afirmare naţională, este lansată şi dezvoltată teoria
imigraţionistă, ce contestă autohtonia şi romanitatea românilor.
Replica românească a venit din partea reprezentanţilor Şcolii
Ardelene, care cu argumente preluate din cronicile maghiare, de la
cărturarii români şi erudiţii europeni, studiate în bibliotecile din Viena şi
4
Roma, au respins ca fiind nefondată teoria imigraţionistă , afirmând cu tărie
romanitatea românilor.

4
Teoria imigraţionistă a fost reluată de Robert Roesler, în lucrarea Studii româneşti.
Cercetări cu privire la istoria veche a României, tipărită la Leipyig în 1871. El a încercat să
fundamenteze ştiinţific ideea că românii s-au format ca popor la sud de Dunăre, de unde în
47
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Ce trebuie să înţelegem prin romanitatea românilor?


- descendenţa romană a românilor,
- latinitatea limbii române,
- continuitatea geto-dacilor,
- unitatea de neam a românilor din întreg teritoriul locuit de ei,
- păstrarea esenţei romane în datini şi obiceiuri.
Dovezile acestei continuităţi sunt de ordin logic, arheologic, lingvistic,
etnografic, istoric.
Componenţa etnogenezei românilor este:
ADSTRATUL- slav
STRATUL- LATIN
SUBSTRATUL- daco-getic
Izvoarele din Evul Mediu timpuriu menţionează poporul din acest
spaţiu, folosind pentru acesta diferite denumiri:
- romani – termen folosit de Constantin al VII lea –
Porfirogenetul (912-959), în opoziţie cu termenul romei folosit
de el pentru bizantini.
- vlahi, termen care desemnează un neslav, un popor de origine
romanică– termen folosit şi de cronicarii maghiari, Anonymus şi
Simon de Keza.
Originea latină a limbii şi a poporului român, precum şi prezenţa
neîntreruptă a românilor în teritoriile nord-dunărene, au fost pentru multe
secole un fapt de conştiinţă istorică europeană, în condiţiile apariţiei şi
dezvoltării pericolului otoman.
În secolele XV-XVI, umanişti precum Enea Silvio Piccolomini,
Francesco della Valle, Antonio Bonfinius sunt preocupaţi de existenţa

secolul al XIII-lea, au migrat la nordul acesteia, în teritorii care fuseseră deja ocupate de
unguri şi saşi.
Şcoala istorică românească, prin B.P. Haşdeu, A.D. Xenopol, D. Onciul, D. Photino, M.
Kogălniceanu, Nicolae Iorga, V. Pârvan, Gh. I. Brătianu, C.C. Giurăscu, D. Prodan, C.
Daicoviciu ş.a., a dat răspunsuri clare la problemele ridicate de Robert Roesler, dovedind
netemeinicia teoriei acestuia.
48
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

insulelor de romanitate din Europa răsăriteană şi la toţi, ideea descendenţei


românilor din „coloniile romanilor” stă la baza teoriei umaniste asupra
autohtoniei românilor, asociată cu latinitatea limbi lor. În secolele următoare
ideea descendenţei din „coloniile romane” a prins şi mai mult contur.
Dacă geneza etnică a dacilor şi a poporului român este una unitară din
punct de vedere a spaţiului de formare, acelaşi lucru nu îl putem spune şi
despre geneza statală din timpul Evului Mediu – timpuriu.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog


să exemplifici trei trăsături ale civilizației daco-getice și trei
ale civilizației romane!

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:


...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:


Civilizația daco-geților
1.existența unei sturcturi sociale
2.monogamia
3.politeismul
4.așezările întărite…
Civilizația romană
1.politeismul
2.urbanizarea
3.administrația
4.infrastructura

Dacă ai răspuns corect, te felicit!


Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor
parcurse până acum, pentru a le aprofunda.
49
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

1.2. ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA


ISTORICILOR
Romanitatea este elementul esențial al identității lingvistice și
culturale a poporului român sau originea noastră latină.
Începând din secolul al VII o serie de istorici au vorbit în lucrările lor
despre romanitatea noastră. Astfel, în lucrarea Strategikon, Mauricius
menționează elementul romanic la N de Dunăre. Două secole mai târziu
cronica turcă Oguzname, scrie despre o țară a vlahilor. Constantin al VII-lea
Porfirogenetul în lucrarea Despre administrarea imperiului, transmite
informații despre populația protoromânească desemnând-o cu numele de
romani, iar pe cea bizantină cu numele de romei.
Apare astfel în aceste lucrări termenul de vlah, care a fost aplicat
de slavi străinilor, adică romanicilor. Termenul a suferit variațiuni:
Vlah-la bizantini și slavii sudici
Voloh- slavii de răsărit
Valachus- slavii apuseni
Olah- ungurii.
Apariția acestui termen la vecinii noștri marchează sfârșitul
etnogenezei și subliniază caracterul romanic al poporului român.
În secolul al XII-lea ideea romanității românilor apare la Ioan
Kynnamos, dar și în lucrarea Gesta hungarorum, care îi desemnează pe
români cu numele de balchi.
În secolul al XIV-lea informațiile și izvoarele istorice despre
români se înmulțesc pe măsură ce crește interesul față de români. Premisele
care au concurat la aceasta au fost, formarea statelor medievale,
declanșarea cruciadei târzii și mai târziu Renașterea.
Originea romanică a românilor este afirmată și în secolul al XV-lea
de Poggio Bracciolini, Flavio Biondo, Enea Silvio Piccolomini, Antonio
Bonfini.
Problema romanității și a etnogenezei începe să fie politizată în
secolul al XVI-lea, după unirea de la 1600, deși o serie de autori continuă să
50
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

vorbească despre originea noastră latină: Nicolaus Olahus, Jan Laski,


Johanes Honterus.
Atunci când spre sfârșitul secolului al XVII lea și în secolul următor,
primele semne ale conștiinței naționale apar, problema originii popoarelor
devine o problemă politică. Originea noastră latină, autohtonia și vechimea
noastră pe aceste meleaguri încep să fie contestate. În Transilvania apar idei de
pretinsă întâietate pe pământul Transilvaniei a celor trei națiuni
privilegiate.
În a doua jumătate a secolului XIX Robert Roesler, folosind izvoare
istorice latine târzii și nesigure susține teza exterminării populației de origine
dacică, odată cu cucerirea romană, precum și pe cea a retragerii complete a
populației romanizate din cuprinsul provinciei Dacia în secolul al III.
Locuitorii fostei provincii ar fi fost strămutați la sud de Dunăre unde s-ar fi
format limba română și poporul român. La venirea maghiarilor în
Transilvania aceasta ar fi fost un teren pustiu pe care coroana
maghiară l-a anexat și colonizat.
Istoricii și lingviștii români din secolul al XIX lea au dat răspunsuri
clare și limpezi în lumina izvoarelor istorice: A.D. Xenopol, B. P. Hasdeu.
După Marea Unirea din 1918 negarea continuității românești a
continuat. Școala istorică și lingvistică românească produce opere științifice
importante pentru înțelegerea etnogenezei românilor. Vasile Pârvan, Nicolae
Iorga, Al. Rosetti, Gh. I. Brătianu au adus contribuții semnificative în
combaterea teoriei roesleriene.
În condițiile actuale argumentul întâietății istorice nu mai are
valoare politică, iar reconstituirea trecutului nu mai are consecințe asupra
drepturilor inalienabile ale cetățenilor și comunităților acestei regiuni.
51
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog


să identifici doi autori de secol XVI care vorbesc despre
romanitatea românilor:
.......................................................................................?
.......................................................................................
.

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:


...........................................................................................
...........................................................................................

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:


Nicolaus Olahus, Jan Laski, Johanes Honterus

Dacă ai răspuns corect, te felicit!


Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor
parcurse până acum, pentru a le aprofunda.
52
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 2


EROI ȘI EVENIMENTE ÎN LUPTA PENTRU
NEATÂRNARE
ÎN SECOLELE XIV-XVII

Afirmarea spațiului românesc în context european și localizarea în


timp și spațiu a evenimentelor istorice constituie obiective în studiul istoriei
la clasa a IV a. În unitatea de învățare anterioară s-a făcut referire la geneza
etnică a poporului român. Actuala unitate își propune să exemplifice modul
în care se structurează conținutul istoric, noțiune abordată în unitatea de
învățare 1.
La scurtă vreme după afirmarea lor politică ca state independente, Ţara
Românească şi Moldova se manifestă ca importante forţe politice în istoria
sud-estului european. Orientarea spre o politică de sine stătătoare a statelor
româneşti se loveşte de tendinţele expansioniste ale marilor state feudale,
Ungaria şi Polonia, care încercau să-şi asigure, ajungând adeseori în
conflict între ele, suveranitatea asupra lor.
Tendinţele politice expansioniste ale celor două puteri li se asociază
Imperiul otoman care, prin cucerirea Peninsulei Balcanice, constituia o
gravă primejdie pentru existenţa politică independentă a Ţărilor Române.
În aceste condiţii de ameninţare permanentă se va declanşa procesul de
consolidare a puterii centrale. Acest proces ascendent a fost întruchipat de
două dinastii,cea a Basarabilor în Ţara Românească şi cea a Muşatinilor în
Moldova, care au reuşit în ciuda tendinţelor contrarii ale boierimii, să
consolideze prerogativele domniei şi să stăvilească afirmarea social-politică
a marilor stăpâni de domenii.
53
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

2.1. MIRCEA CEL BĂTRÂN

Debutul domniilor strălucite aparţine lui Mircea cel Bătrân (1386-


1418) în Ţara Românească şi Alexandru cel Bun (1400-1432) în Moldova.
Aceste domnii ilustrează prin durata şi prin realizările politicii lor interne şi
externe procesul de întărire a statului în cele două ţări.
În timpul celor doi domnitori şi voievozi se afirmă caracterul
autocratic al domniei: spre exemplu relaţiile lui Mircea şi ale lui Alexandru
cu Bizanţul, sau în plan practic, caracterul autocratic, manifestat prin
asocierea la domnie a fiilor lor, încercând să instituie automatismul
succesiunii la tron.
Dezvoltarea economică a Ţării Româneşti şi a Moldovei a primit un
puternic impuls din partea celor doi domni. Legăturile comerciale ale celor
două ţări cu Transilvania şi Polonia au fost reglementate prin marile
privilegii vamale acordate de Mircea negustorilor din Braşov 1412 şi de
Alexandru celor din Lvov 1408.
Mircea a pus în exploatare minele de le Baia de Aramă. În timpul lui
s-a desăvârşit organizare socială a ţării, sistemul de obligaţii şi privilegii,
sistemul proprietăţii feudale – prin actele emise de cancelaria domnească –
şi dregătoriile. El a întărit sistemul de cetăţi de la Dunăre, organizând şi
„oastea cea mare”.
Alexandru cel Bun a desăvârşit organizarea administrativă, financiară
şi militară, care a dus la consolidarea puterii, la creşterea prestigiului şi
autorităţii sale. Aceste realizări pe plan economic explică într-o bună
măsură succesului celor două domnii în plan extern.
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân cunoaşte două direcţii:
1) în prima parte a domniei înfruntarea cu Regatul Ungar urmând
direcţia dominantă a predecesorilor săi. Pericolul venit dinspre Ungaria îl
determină să se apropie de Polonia. A încheiat în 1389 un tratat cu V.
Jagello regele Poloniei.
2) Prezenţa turcilor la Dunăre îl determină să se orienteze spre Ungaria
la fel de ameninţată ca şi Ţara Românească. În acest context a încheiat
54
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

alianţa cu Sigismund de Luxemburg care îi recunoaşte stăpânirea lui


Mircea asupra Amlaşului, Făgăraşului şi Banatului de Severin.
Principalele momente ale confruntării cu puterea otomană în timpul lui
Mircea au fost:
- Rovine – 10 octombrie 1394 / primăvara lui 1395
- Nicopole – 25 septembrie 1396.
De asemenea trebuie menţionat gestul diplomatic de sprijinire a
pretendenţilor la tronul Imperiului Otoman după moarte lui Baiazid I (1389-
1402). Mircea a sprijinit pe rând pe Musa şi Mustafa, dar sultan a ieşit al
treilea fiu Mehmed, astfel încât domnul Tării Româneşti a fost nevoit spre
sfârşitul vieţii să plătească tribut turcilor.
Deşi, Ţara Românească a ajuns să plătească tribut Imperiului
Otoman, aceasta nu a însemnat supunerea ţării faţă de turci. La moartea sa
31 ianuarie 1418 Mircea a lăsat o ţară liberă şi independentă. A fost
înmormântat la mănăstirea Cozia, ctitoria sa.
Politica externă a lui Alexandru cel Bun este pusă sub semnul relaţiilor
cu Ţara Românească şi Polonia. Tratatul încheiat cu Mircea, în care se făcea şi
delimitarea graniţelor – Mircea lăsat lui Alexandru sudul Moldovei pentru a-l
cointeresa în lupta antiotomană, a dus la o strânsă alianţă şi colaborare.
Tradiţia, drumurile comerciale şi dorinţa de neutralizare a pretenţiilor
Ungariei, îl determină pe Alexandru cel Bun să se aproprie de Polonia. Tratate
cu Polonia au fost încheiate în 1402, 1404, 1407 şi 1411. Raporturi de
colaborare au existat şi cu ducele Lituaniei, Vitold. Toate acestea au vizat
crearea unui sistem politic defensiv pentru preîntâmpinarea unui atac din
afară.
Relaţiile bune cu Polonia au fost consolidate şi prin participarea oştilor
moldovene alături de cele poloneze la luptele împotriva cavalerilor teutoni
în 1410 la Grünwald şi apoi 1422 la Marienburg. Cu toate acestea în 1412
la Lublau, Sigismund de Luxemburg ajunge la o înţelegere cu Vladislav
Jagello, respectiv un front comun antiotoman la care trebuia să participe şi
Alexandru cel Bun. În caz de refuz Moldova urma să fie împărţită între cele
55
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

două puteri, fapt încercat de mai multe ori de către regele Ungariei, dar
refuzat de regele Poloniei.
Destinul au fost favorabile lui Alexandru, deoarece în 1420, turcii
atacă Moldova şi sunt înfrânţi prin forţele-i proprii de către Alexandru. A murit
în decembrie 1431, fiind înmormântat la mănăstirea Bistriţa. În timpul domniei
sale Moldova a devenit o forţă însemnată a Răsăritului Europei.

2.2. IANCU DE HUNEDOARA

Secolul al XV-lea deschide în istoria popoarelor din Europa Centrală


şi de sud-est, un capitol decisiv în lupta pentru salvarea independenţei statelor
din această parte a continentului. Odată cu venirea la tron a lui
Mahomed al II-lea, începe extinderea stăpânirii otomane asupra ţărilor
Europei sud-dunărene şi cucerirea Constantinopolului (1453). Ofensiva
otomană cunoaşte o nouă dimensiune. Pe lângă direcţia de atac – Dunăre –
Marea Neagră se adaugă una nouă: Constantinopol – Adrianopol – Filipopol
– Belgrad – şi mai târziu Viena. Porţile Europei centrale puteau fi deschise
prin ocuparea Belgradului. În aceste condiţii Ţărilor Române le revine
misiunea istorică de a opri ofensiva otomană. Aici, pe aceste pământuri şi în
mijlocul popoarelor ce le locuiesc reînvie ideea de cruciadă pe care o vor
realiza Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare.
Revendicat atât de istoriografia maghiară cât şi de cea românească,
Iancu de Hunedoara se afirmă în contextul încercărilor turcilor de a ocupa
Belgradul. Continuator al politicii de apărare a liniei Dunării, la fel ca şi
Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara s-a ridicat din mijlocul cnezilor
români din Ţara Haţegului. În 1409 tatăl său Voicu este dăruit cu castelul şi
domeniul Hunedoarei. Deşi, român din naştere, ca şi formaţie, Iancu se
raportează la spaţiul occidental.
În tinereţe Iancu a îndeplinit slujbe militare, în serviciul lui Sigismund
de Luxemburg. A fost în serviciul ducelui de Milano, pentru ca în 1434 să-l
regăsim în suita lui Sigismund la Basel, unde se desfăşurau lucrările unui
56
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

îndelungat şi important conciliu al bisericii catolice. În anii următori,


participă la unele lupte din Boemia, împotriva husiţilor care i-au atras
atenţia asupra valorii militare a elementelor populare şi asupra tacticii de
luptă a husiţilor. Şi-a câştigat o imensă avere. Întreţinea pe cheltuială
proprie detaşamente de 50-100 de ostaşi, împrumută lui Sigismund o
apreciabilă sumă de bani, primind pentru aceasta zălog nişte moşii. Astfel,
pe la 1450 Iancu ajunge unul din cei mai mari proprietari feudali din
regatul maghiar, având domenii în întindere la circa 5 milioane jugăre. S-a
ridicat astfel în rândul nobilimii mari.
În 1438 este numit ban de Severin, iar din 1441 este numit voievod al
Transilvaniei. Demnitatea o ocupă datorită sprijinului acordat lui Vladislav
al III-lea regele Poloniei, pentru ca acesta să ocupe şi tronul Ungariei. În
această nouă funcţie, Iancu a întărit legăturile cu mica nobilime. S-a
preocupat de organizarea şi controlul minelor şi al ocnelor de sare, ramură
care aducea venituri importante vistieriei.
Întărirea armatei va fi una din preocupările de seamă ale voievodului.
Pe lângă armata sa proprie, alcătuită din cnezi şi mici nobili, au pătruns în
rândurile acestuia multe elemente din ţărănimea liberă. Neavând încredere
în nobilimea mare, şi-a completat armata cu trupe de mercenari. A
studiat cu multă atenţie tactica de luptă a turcilor, căreia i-a opus ideea
luptei ofensive, pentru a-i înfrânge în teritoriile pe care le stăpânea.
Seria confruntărilor cu turcii începe în 1441 când Iancu reuşeşte să
înfrângă o oaste a acestora în Serbia. Replica otomanilor nu a întârziat, în
martie 1442 turcii înving pe Iancu la Sântimbru lângă Alba Iulia.
Mobilizarea generală în tabăra lui Iancu transformă înfrângerea în
victorie. Îi urmăreşte pe turci până în Ţara Românească unde l-a înscăunat pe
Basarab al II-lea ca domn, acest gest arătând dorinţa lui Iancu de a forma un
front antiotoman prin alianţa cu Ţara Românească. Sultanul a simţit acest lucru
şi trimite noi trupe care sunt învinse în septembrie 1442 pe Ialomiţa. Vestea
victoriei renaşte ideea de cruciadă. Unele state ca Polonia, Veneţia, Burgundia,
Aragonul plănuiesc o coaliţie antiotomană sub conducerea lui Iancu. Ca
urmare, în 1443 începe „campania cea lungă”. Ajutorul promis de
57
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

statele creştine a fost sub aşteptări. Cu forţe proprii Iancu ocupă Nis şi
Sofia, dar sosirea iernii şi rezistenţa turcilor în trecătorile munţilor Balcani
îl determină să se retragă. Imperiul otoman oferă pace. Aceasta s-a
încheiat în iulie 1444 la Seghedin, pe o durată de 10 ani. Deşi pacea a
fost foarte avantajoasă creştinilor, regele Vladislav s-a lăsat convins de
legatul papal Cesarini să reia ostilităţile, întrucât Veneţia acceptase să
trimită o flotă care avea să facă imposibilă trecerea prin strântori a trupelor
turceşti, aflate în cea mai mare parte în Asia Mică. Campania avea să fie un
eşec pentru creştini.
De teama instaurării la strâmtori a rivalilor lor veneţieni, genovezii
din Pera au transportat în Europa pe ambarcaţiunile lor trupale sultanului
Murad al II-lea. Astfel bătălia de la Varna din 10 noiembrie 1444 a fost un
fiasco pentru creştini, regele Vladislav însuşi a rămas pe câmpul de luptă.
La Varna a fost nimicită nu numai armata creştină dar şi ultima mare
speranţă de salvare a Bizanţului şi de înlăturare a turcilor din Europa.
În 1446 Iancu este ales guvernator al Ungariei. Stabileşte legături cu
Skanderberg conducătorul luptei de eliberare a albanezilor. Participă în
1448 la bătălia de la Kossovopolje, însă sunt înfrânţi.
Deşi nu a reuşit să-i scoată pe turci din Europa, Iancu a reuşit să
împiedice înaintarea lor spre centrul Europei. În 1453 Mahomed al II-lea
cucereşte Constantinopolul, astfel primejdia otomană era de neînlăturat.
Sultanul se îndreaptă spre Belgrad, cheia Europei centrale. Fanatismul
turcilor se va lovi de eroismul creştinilor, conduşi de Iancu. Armata turcilor
s-a izbit de oştirea lui Iancu, a cărui victorie era evidentă (1456). Iancu
învinsese. Turcii se retrag în derută. Mohamed a fost rănit.
Din Belgrad, Europei i se dădea de ştire despre marea victorie.
Procesiuni şi sărbători pretutindeni, din Veneţia până în Anglia, în timp ce la
pâlpâitul unei lumânări în tabăra de lângă Zemun în 11 august 1456, Iancu a
murit răpus de ciumă. Trupul lui a fost înmormântat în catedrala catolică din
Alba Iulia, în mijlocul acelei ţări pe care o stăpânise şi aproape de cei pe care
i-a condus la biruinţă. În semn de respect pentru faptele sale şi
58
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

pentru personalitatea sa, pe lespedea de mormânt au fost gravate cuvintele:

„s-a stins lumina lumii”.

2.3. VLAD ȚEPEȘ

Faima europeană de care s-a bucurat Vlad Ţepeş are ca punct de


plecare puternica personalitate a domnului Ţării Româneşti, domn autoritar,
necruţător cu duşmanii, dar şi luptător neînfricat împotriva turcilor. Cu
ajutorul protectorului său Iancu de Hunedoara, Vlad se înscăunează domn
în 1456 (a doua domnie). Domn autoritar, Ţepeş a urmărit întărirea puterii
centrale. El le spunea braşovenilor: „Gândiţi-vă şi voi când un domn este
tare şi puternic poate face pace cum vrea, iară când este slab un altul va
veni asupra lui şi va face cu el ce va voi”
Pe plan intern a dus o politică antiboierească, în sensul că a înlăturat
pe cei care unelteau sau a îngrădit abuzurile marii boierimi. Şi-a recrutat
dregătorii dintre oamenii devotaţi lui; a încurajat comerţul prin protejarea
negustorilor locali, a eliminat din Sfat boierii fără dregătorie. A menţinut
oastea cea mare, dar a instituit un corp de oaste, un fel de gardă personală,
alcătuită din soldaţi credincioşi lui şi din mercenari. A acordat un rol
important în administraţia ţării călăreţilor. Construieşte curtea domnească
la Bucureşti.
În politica externă avea să continue ceea ce începuse Mircea cel
Bătrân şi anume apărarea liniei Dunării.
Încetând să mai plătească tribut Porţii, Vlad Ţepeş a deschis seria
luptelor sale cu turcii. În iarna anului 1461-1462 are loc campania sa pe
ţărmul sudic al Dunării, însoţită de acte de maximă cruzime, atât împotriva
turcilor cât şi a localnicilor. Acţiunea a declanşat inevitabil reacţia
sultanului. Asaltul otoman, desfăşurat în stil nou al strategiei lui Mohamed
(Mehmed) al II-lea caracterizate de îmbinarea operaţiilor terestre şi navale a
început în iunie 1462.
Oastea de 100 000 de oameni a sultanului a înaintat înlăuntrul ţării,
printr-un teritoriu pustiit din ordinul domnului român care îi hărţuia
59
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

necontenit pe turci (tactica pământului pârjolit). În cursul acestor acţiuni are


loc celebrul atac de noapte, de la Târgoviște operaţie care s-a bucurat de o
largă notorietate în Europa. Dar eşecul a fost transformat de Mehmed al II-
lea într-un succes politic graţie acordului încheiat cu boierii Ţării Româneşti
care, pentru a scăpa de regimul apărător al lui Vlad Ţepeş, l-au acceptat ca
domn pe fratele acestuia Radu cel Frumos, favoritul sultanului. Vlad Ţepeş s-a
retras în Transilvania în speranţa închipuită de a reveni cu concursul militar al
lui Matias Corvin. O închipuită scrisoare compromiţătoare care era trimisă
chipurile sultanului, în care Ţepeş făgăduia ajutor împotriva
Ungariei a ajuns în mâinile regelui maghiar. Astfel, regele Ungariei Matias
Corvin, preocupat de confruntarea sa cu Ferdinand al III-lea de Habsburg,
l-a arestat pe Vlad Ţepeş şi l-a dus cu sine la Buda, unde l-a închis timp de
peste un deceniu.
În toamna lui 1476, la îndemnul lui Ştefan cel Mare, Matias Corvin
l-a eliberat pentru a-şi prelua tronul. N-a domnit însă decât două luni,
fiind ucis de boieri, în urma uneltirilor lui Laiotă Basarab şi ale turcilor.
Astfel se încheia o viaţă pe care, de la început şi până la sfărşit, a
dedicat-o ideii de păstrare a independenţei Ţării Româneşti.

2.4. ȘTEFAN CEL MARE

O nouă eră a afirmării internaţională a Moldovei a fost inaugurată de


Ştefan cel Mare (1457-1504). Cadrul internaţional al domniei lui Ştefan s-
a desfăşurat în condiţiile rivalităţii dintre cele trei mari puteri Ungaria,
Polonia şi Imperiul Otoman, care deopotrivă aspirau la dominaţia asupra
Moldovei.
Ştefan preia domnia de la unchiul său Petru Aron care închinase ţara
turcilor. Prin preluarea domniei se restabileşte legătura dinastică a domniei,
respectiv în spiritul principiului eredităţii. Bogdan tatăl lui Ştefan fusese ucis la
Răuseni de fratele său Petru Aron care astfel, prin uzurpare, devine
domn.
60
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Confruntarea cu Petru Aron are loc la Doljeşti pe Siret, în 12 aprilie


1457, în Ţara de Sus, şi s-a sfârşit cu victoria lui Ştefan. După victorie,
Ştefan a fost proclamat domn, pe locul numit sugestiv Direptate, având
adeziunea „ţării”, adică a marii adunări.
În politica internă a întărit puterea centrală şi deci s-a emancipat politic
de sub tutela marii boierimi. A reconstituit domeniul domnesc şi a limitat
posibilităţile de acumulare a pământurilor de către marea boierime. A făcut
danii numeroase mici boierimi, ţărănimii libere pe care se întemeia efortul său
militar. A întărit sfatul domnesc, a acordat un loc important pârcălabilor în sfat
a acordat o deosebită orăşenimii. Armata a constituit una din principalele sale
preocupări. El se baza pe: boierimea mică, orăşenime, ţărănimea liberă. Astfel
locul cetelor marilor boieri este luat de unităţile de cavalerie ale micilor boieri
şi ale ţăranilor liberi. Un rol important în sistemul de apărare l-au avut cetăţile
Suceava, Neamţ, Hotin, etc.
În plan economic acordă privilegii negustorilor din Liov şi Braşov,
dar protejează negustorii locali.
Politic externă a lui Ştefan cel Mare cunoaşte două etape:
Prima etapă – emanciparea de sub suveranitatea Ungariei şi a
Poloniei preocupate în special de cetăţile de la gurile Dunării, respectiv
Chilia şi Cetatea Albă.
Ştefan a revenit la orientarea tradiţională a politicii externe a
Moldovei, alianţa cu Polonia.
În 1459 Ştefan încheie o convenţia cu regele Cazimir al Poloniei, prin
care aceasta este recunoscut suveran unic, şi anularea implicită a
angajamentelor asumate anterior faţă de Ungaria. Ca şi gaj al fidelităţii sale
Ştefan a lăsat în stăpânirea regelui polon cetatea Hotin, şi s-a angajat să
respecte bunurile boierilor moldoveni refugiaţi în Polonia. Contravaloarea
acestor concesii a fost îndepărtarea lui Petru Aron din Polonia. Acesta din
urmă se va refugia în Ungaria la curtea lui Matias Corvin. În 1462 Ştefan
atacă Chilia, pe care o şi cucereşte în 1465. Drept urmare, are loc campania
lui Matias Corvin din 1467, în Moldova şi înfrângerea sa la Baia. Prin
aceasta Ştefan se emancipează cu forţa armelor de sub pretenţiile de
61
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

dominaţie ale Ungariei asupra Moldovei şi totodată spulberă o eventuală


revenire la tron a lui Petru Aron cu sprijinul Ungariei.
A doua etapă o constituie luptele cu turcii . Încercările
Semilunei de a pune stăpânire pe Caffa (stăpânirea Genovei la Marea
Neagră) pe Mangop, pe hanatul Crimeei, pe Chilia şi Cetatea Albă îl vor
aduce pe Ştefan în poziţia de apărător al bazinului Mării Negre.
Acţiunea antiotomană o începe în Ţara Românească. La Soci în 1471
îl înfrânge pe Radu cel Frumos şi îl impune pe Laiotă Basarab credincios
politicii antiotomane. Încetează să mai plătească tribut Porţii otomane.
Principiile politicii externe au fost expuse cu limpezime în actele
diplomatice: independenţa ţării şi apărarea civilizaţiei europene. Moldova
devine „o poartă a creştinătăţii”, iar mijloacele utilizate au fost:
1)Sistemul de alianţe cu ţările europene;
2)lupta armata.
Campania turcilor de cucerire a Moldovei din 1475 se va încheia cu
succesul lui Ştefan la 10 ianuarie 1475 la Vaslui. Victoria lui Ştefan, la
Vaslui, a fost cea mai strălucită biruinţă a sa împotriva turcilor.
Conştient de faptul că sultanul nu va renunţa la gândurile sale de a
ocupa Moldova, Ştefan va încheia la 12 iulie 1475 cu Matias Corvin
un tratat de alianţă orientat împotriva turcilor. Sultanul ocupă Caffa şi
Mongopul aducând sub controlul său Hanatul tătarilor de aici.
În vara anului 1476 pe Pârâul Alb, lângă satul Războieni moldovenii
au fost învinşi. Cetăţile au rezistat în totalitatea lor. La chemarea domnului,
aproape 16 000 de oameni s-a adunat la oştire, atacându-i pe turci.
Înfometaţi şi hăituiţi, turcii s-au îndreptat spre Dunăre. Ştefan i-a urmărit
până la Dunăre, transformând înfrângerea în victorie. Fiindcă Laiotă
Basarab trecuse de partea turcilor, la intervenţia lui Ştefan, cu ajutorul
oştilor sale şi ale lui Matias Corvin în toamna anului 1476 a fost instalat ca
domn pentru a treia oară Vlad Ţepeş.
După acest episod ofensiva antiotomană prin antrenarea unor forţe
puternice aliate eşuează deoarece Imperiul otoman încheie pace cu Vaceţia
1479 şi cu Ungaria 1483, iar Polonia duce o politică de neutralitate. În
62
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

aceste condiţii turcii cuceresc Chilia şi Cetatea Albă. Singur în faţa


pericolului otoman Ştefan va depune jurământ de omagiu regelui Poloniei
Cazimir al IV-lea la Colomeea în 1485. Dar în loc de a-i da ajutor, aşa cu
presupuneau relaţiile suzerano-vasalice, acesta a încheiat în 1487 pace
cu sultanul. În aceste împrejurări regele Ştefan este nevoit să plătească
tribut Porţii suma de 5 000 de ducaţi.
Văzând ineficienţa aliaţei cu Polonia, Ştefan va întări alianţa cu
Ungaria în 1489. El a şi obţinut cetăţile Ciceiu şi Cetatea de Baltă în
Transilvania.
Emanciparea de sub suveranitatea polonă se va face printr-o luptă
la Codrii Cosminului (1497) unde Ştefan îl învinge pe Ioan Albert. Tratatul
cu Polonia din iulie 1499, consemnează independenţa Moldovei,
recunoscută, deopotrivă şi de regele Ungariei.
La 2 iulie 1504, Ştefan cel Mare „închidea ochii” după o domnie de
aproape o jumătate de veac. A fost înmormântat într-una din ctitoriile sale şi
anume la mănăstirea Putna.

2.5. MIHAI VITEAZUL


Perioada de apogeu a Imperiului Otoman, dar şi începutul decăderii sale pot

fi surprinse în vremea sultanului Soliman Magnificul (1520-1566). Pentru


Moldova şi Ţara Românească această perioadă a fost una a definirii regimul
dominaţiei otomane: îşi păstrau, teoretic, dreptul de a-şi alege domnii, dar
în practică, aceştia sunt numiţi sau maziliţi de către Poarta Otomană.

Spaţiul românesc în întregul său, cu Transilvania, a ajuns după prăbuşirea


Regatului Ungariei în urma înfrângerii de la Mohacs, să depindeă politic de
Imperiul Otoman, având ca obligaţii alinierea politicii externe la cea
turcească şi plata unor obligaţii (tribut, peşcheş, mucarer etc.) mereu în
creştere. Transilvania s-a organizeazat ca principat autonom sub
suzeranitatea otomană. La sfârşitul secolului al XVI-lea, în condiţiile
evidentei crize a Imperiului Otoman, tributul cerut Ţării Româneşti, plus
63
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

alte obligaţii financiare şi datorii acumulate de domnie ajunseseră la un


nivel record.

Într-un asemenea context avea să ajungă domn în Ţara Românească Mihai


Viteazul, probabil fiu a lui Nicolae Pătraşcu fost domitor. Înainte să devină domn,
Mihai Viteazul a îndeplinit mai multe dregătorii şi anume ban de Mehedinţi
şi ban al Craiovei. În 1593 îşi cumpără domnia Conform obiceiului din
acele timpuri. Deşi la început solii Ligii Sfinte l-au ocolit, considerându-l
un apropiat al Imperiului Otoman, în 1594 din proprie iniţiativă începe
colaborarea cu această alianţă a statelor creştine condusă de împăratul
german Rudolf al ll-lea de Habsburg, la care aderase şi principatul
transilvănean.
În acelaşi an, 1594, a declanşat luptaantiotomană, prin uciderea
creditorilor turci instalaţi la Bucureşti în aşteptarea recuperării sumelor cu care
îl împrumutaseră pe Mihai în vederea cumpărării domniei. Acest gest a fost
urmat de declanşarea unei campanii în sudul Dunării. Participarea în comun la
Liga Sfântă, dar şi nevoile luptei antiotomane i-au impus lui Mihai
reglementarea raporturilor cu principele Transilvaniei, Sigismund Bâthory,
care se dorea conducător al luptei comune împotriva turcilor, şi unic exponent
în zonă al Ligii Sfinte. În acest sens o delegaţie de boieri munteni a mers în
Transilvania pentru a ăncheia un tratat cu principele transilvănean.
Negociat de marii boieri în propriul avantaj, la Alba-lulia se incheie la 20
mai 1595 un tratat între Transilvania şi Ţara Românească, care îl
transforma pe Mihai într-un simplu locţiitor al principelui Transilvaniei.
Acţiunile lui Mihai au generat intervenţia trupelor turceşti. În august
1595, marele vizir Sinan Paşa trece Dunărea cu o armată evaluată la circa
100 000 de oameni. Domnitorul muntean dispunea de 16 000 de oşteni,
la care se adăugau 7 000 conduşi de Albert Kirâly, ca ajutor trimis din
Transilvania. Bătălia a avut loc la Călugăreni, la 23 august 1595. A fost
necesar exemplul personal al domnitorului pentru a obţine victoria în
această bătălie. Deşi au fost victorioşi românii nu au putut opri înaintarea
turcilor spre capitală. Turcii au început organizarea ţării în paşalâc.
64
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

În aceste condiţii, în toamnă se declanşează ofensiva care angrena


forţe din Ţara Românească, Transilvania şi Moldova, silindu-l pe Sinan
Paşa să se retragă spre Dunăre. Între 15 şi 20 octombrie 1595, la Giurgiu, s -
a dat bătălia care s-a soldat cu o mare victorie creştină.
Tendinţele cancelarului polonez Zamoiski de a obţine ieşirea la gurile Dunării
şi atitudinea ezitantă a principelui Sigismund Bathory cu privire la tronul
Transilvaniei au impus lui Mihai luarea unor decizii urgente. Astfel încheie pace cu

turcii în 1597 în condiţii foarte avantajoase pentru Ţara Românească. Imperiul Otoman
îi recunoştea lui Mihai domnia pe viaţă şi diminua semnificativ tributul. În 1598
încheia şi un tratat de prietenie cu împăratul german Rudolf al ll-lea de Habsburg
anulându-se, în practică, tratatul de la Alba-lulia, încheiat de boierime

cu Sigismund Bâthory.
Instalarea lui Ieremia Movilă supus Poloniei în Moldova şi acţiunile
acestuia pentru obţinerea tronului muntean pentru fratele său, Simion, renunţarea
lui Sigismund Bathory la tronul Transilvaniei în favoarea vărului său
Andrei Bahory, apropiat de Polonia si partizan al păcii cu otomanii au
afectat echilibrul politico-militar în care se găsea Ţara Românească. Soluţia
lui Mihai a fost aducerea celor trei ţări româneşti sub o singură cârmuire.
În octombrie 1599, Mihai intra în Transilvania şi prin puterea
exemplului personal obţinea prin bătălia de la Şelimbăr victoria împotriva lui
Andrei Bathory, ceea ce îi permitea ca în noiembrie a aceluiaşi an să-şi facă
o intrare triumfală în Alba-lulia, capitala principatului.
A urmat apoi campania împotriva Moldovei, unde nu a întâmpinat
rezistenta prea mare cetatea Sucevei, care rezistase în vremea lui Ştefan otomanilor
şi-a deschis porţile în faţa lui Mihai. Astfel, la 27 mai 1600 se putea intitula

Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei.


Imperiul Habsburgic, factorul de decizie în zonă, îi recunoaşte domnia
asupra celor trei ţări. Măsurile fireşti cu caracter românesc pe care le-a luat în
Transilvania, au declanşat reacţii ale elitelor locale. In septembrie 1600,
nobilimea maghiară se revoltă şi este sprijinită chiar de trupele imperiale,
conduse de generalul Giorgio Basta, care de fapt fusese trimis în ajutorul lui

Mihai. La Mirăslău, domnul muntean este înfrânt şi pierde Transilvania. In


65
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

octombrie, cu ajutor polon, Movileştii cuceresc Moldova şi apoi si Muntenia,


unde este instalat domn Simion Movilă, recunoscut şi de otomani.
Situaţia i-a impus calea pribegiei. Între 1600 şi 1601, Mihai a plecat la
Praga şi Viena, încercând sa-l convingă pe Rudolf să-l ajute să-şi recapete domnia.
Deoarece nobilii maghiari se răsculaseră şi împotriva lui Basta, alungându-l,
şi îl reînscăunasera pe Sigismund Bâthory, împăratul, conştient că a pierdut
Transilvania, îl ajuta Mihai cu bani şi contribuie la reconcilierea cu generalul
Basta.
La 13 august 1601, la Guruslău, Mihai obţinea victoria împotriva lui
Bathory redevenind stăpân al Transilvaniei. Dar, redobândirea puterii de către
Mihai Viteazul nu a fost văzută cu ochi buni de către habsburgi şi, la 19 august,
în tabăra militară aflată pe Câmpia Turzii, domnul român este
asasinat din ordinul lui Basta.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog


să identifici trei momente din lupta antiotomană. Unul din
perioada domniei lui Mircea cel Bătrân, altul din perioada lui
Vlad Țepeș și un al treilea din primii ani de domnie a lui
Ștefan cel Mare, cea mai strălucită biruinţă a sa împotriva
turcilor. Apreciază în maxim două rânduri importanța bătăliei
de la Belgrad din 1456.
Evidențiază și importanța domniei lui Mihai Viteazul!

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:


...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.


66
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Răspunsul corect este:


Domnitorii și voievozii români au purtat bătălii cu
turcii la:
Rovine……………..Mircea cel Bătrân
Târgoviște…………Vlad Țepeș
Vaslui……………..Ștefan cel Mare
Victoria lui Iancu de Hunedoara la Belgrad a
însemnat stăvilirea înaintării turcilor spre Europa
centrală.
Importanța domniei lui Mihai Viteazul este dată de
realizarea primei uniri a celor trei tări românești și
măsurile cu caracter românesc luate în Transilvania.

Dacă ai răspuns corect, te felicit!


Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor
parcurse până acum, pentru a le aprofunda.
67
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 3.


ROMÂNIA MODERNĂ ȘI CONTEMPORANĂ

Constituirea României moderne este o încununare a evoluției istorice a


românilor. Unitatea continuă cronologic pe cea anterioară și are rolul de a
evidenția o anumită structură a conținutului istoric.

3.1. ALEXANDRU IOAN CUZA

După înfrângerea revoluţiei de la 1848-1849, mulţi revoluţionari


români au fost forţaţi să emigreze mai cu seamă în Franţa, unde au
desfăşurat o bogată activitate pentru a face cunoscută dorinţa de unire a
românilor din Principate. Un rol important l-a avut presa atât cea din
ţară, cât şi cea din străinătate în sensul afirmării dorinţei de unire, dar şi
motivaţiile acesteia.
În 1853 a izbucnit războiul Crimeei între Rusia şi Imperiul Otoman.
După trei ani de război a urmat Congresul de pace de la Paris deschis la 18
aprilie 1856 şi la care au prticipat cele şapte puteri europene ale
momentului: Anglia, Franţa, Imperiul Otoman, Sardinia, Austria, Prusia şi
Imperiul Ţarist. Pe lângă hotărârile care au vizat retragerea Rusiei de la
gurile Dunării, la propunerea ministrului de externe al Franţei, contele
Walewski problema românească a devenit problemă europeană. Ministrul
francez a propus unirea celor două principate româneşti sub autoritatea
unui principe străin. Deoarece Austria şi Turcia au respins categoric
propunerea s-a hotărât de către participanţii la Congres să fie consultată
voinţa românilor prin intermediul unor adunări reprezentative, divanurile
ad-hoc, alese pe baza unei noi legi electorale. Hotărârile divanurilor urmau
să fie aduse la cunoştinţa unei comisii a reprezentanţilor celor şapte puteri,
care trebuiau să sosească în principate pentru a urmări acest proces. Acest
Congres de la Paris, care a schimbat destinul istoric al românilor a mai
68
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

hotărât ca cele trei judeţe din sudul Basarabiei (anexată Imperiului Ţarist în
1812), Cahul, Ismail şi Bolgrad să revină Moldovei.
După 1856 o parte din revoluţionarii paşoptiştii s-au întors în ţară şi
liderii s-au reunit în cadrul unei partide naţionale, care a avut ca obiectiv
central realizarea unirii.
Într-un entuziasm general au avut loc alegeri pentru divanurile ad-
hoc, dar în Moldova acestea au fost falsificate pentru ca în componenţa acestui
divan să intre aceia care nu doreau unirea. S-au declanşat proteste şi cel mai
vehement s-a arătat a fi pârcălabul de Covurlui, Alexandru I. Cuza, care a
demisionat din această funcţie. Decisivă pentru dezamorsarea situaţiei a fost
întâlnirea de la Osborne între împăratul Napoleon al III-lea şi regina
Victoria la 25 iulie 1857. Compromisul a fost ca Franţa să nu mai susţină
unirea deplină sub un principe străin, iar Anglia era de acord cu refacerea
alegerilor din Moldova. Sultanul a anulat rezultatul scrutinului, iar la noile
alegeri din 29 august 1857 a avut câştig de cauză partida unionistă. De
menţionat faptul că aceste adunări ad-hoc au avut un caracter
reprezentativ prin aceea că au putut fi aleşi şi tărani, este adevărat că doar
unul pentru fiecare judeţ.
Divanurile ad-hoc, convocate pentru acest scop al consultării
voinţei românilor cu privire la unire, au depăşit chestiunea unei reforme
agrare adusă în discuţie în divanul Moldovei, dar reprezentanţii marilor
puteri au luat act de această doleanţă a ţaranilor.
Hotărârile adunărilor din cele două principate au fost aceleaşi: unirea
într-un singur stat sub numele de România, autonomia şi neutralitatea în
cuprinderea vechilor capitulaţii încheiate cu Înalta Poartă, prinţ străin cu
moştenirea tronului ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei a cărui
urmaşi să fie crescuţi în religia ţării, un singur guvern şi o singură adunare,
aleasă pe o largă bază reprezentativă.
În decembrie 1857, divanurile au fost dizolvate şi hotărârile lor de
realizare a unirii, împreună cu raportul Comisiei europene prezentă în
Principate, au fost înaintate Conferinţei reprezentanţilor puterilor convocate
la Paris pentru 10 mai 1858.
69
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Conferinţa de la Paris a adoptat în august 1858 o Convenţie care a ţinut


mai mult cont de acordul de la Osborne, decât de doleanţele românilor exprimate
prin divanurile ad-hoc. Convenţia de la Paris menţinea suzeranitatea Porţii
otomane, sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de la Paris.
Principatele Unite Moldova şi Valahia urmau să aibă fiecare câte un domnitor,
ales pe viaţă de Adunarea electivă din fiecare principat.
Domnii reprezentau puterea executivaşi niciun act al lor nu avea valoare dacă
nu era contrasemnat de ministrul de resort. Puterea legislativă se exercita
colectiv de către domn, Adunare si Comisia Centrală de la Focşani. Adunările
funcţionau ca un parlament unicameral, care dezbătea şi adopta legile, fără a avea
însă iniţiativă legislativa şi alegea domnitorul. Guvernele erau alcătuite din miniştri
numiţi de domnitori responsabili în faţa acestora şi a Adunărilor elective. In afara
instituţiilor menţionate existau şi două instituţii comune: Comisia Centrală de la
Focşani, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. Convenţia de la Paris garanta
libertatea individuală, proprietatea şi egalitatea depturilor politice pentru toţi
moldovenii şi valahii de orice rit creştin. Aceasta era completată de un act
electoral, care stabilea sistemul de alegeri pentru cele două adunări; alegătorii se
împărţea în funcţie de venit (vot cenzitar), în alegători direcţi şi alegători indirecţi
(votau prin intermediul unor delegaţi).
Cu toate limitele sale Convenţia de la Paris a dat girul unirii celor
două principate, prin aceea că nu a avut înscris faptul că domnul nu poate fi
una şi aceeaşi persoană. Pe de altă parte spirtul acestui act a fost unul blând
al recomandărilor, lăsând loc iniţiativelor politice ale românilor.
Adunarea electivă a Moldovei a ales la 5 ianuarie 1859 pe colonelul
Alexandru Ioan Cuza ca şi domnitor cu unanimitate de voturi (48). În
Adunarea electivă a Ţării Româneşti reprezentanţii Partidei Naţionale erau
în minoritate, dar voinţa poporului ieşit pe străzile Bucureştiului a
determinat pe conservatorii din Adunare să-l aleagă la 24 ianuarie pe
domnul Moldovei şi în Muntenia. Astfel cu unanimitate de voturi Cuza a
devenit domnitor în cele două principate, fiind realizată o uniune
personală şi nu una politică, dar evenimetul a fost un succes. Românii au
pus astfel, Europa, în faţa faptului împlinit.
70
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Dubla alegere a lui Alexandru loan Cuza (5 şi 24 ianuarie 1859)


deschidea una dintre perioadele cele mai dense în înnoiri din istoria
modernă româneasca. Domnia sa poate fi împărţită în trei mari etape:
•perioada consolidării unirii (1859-1861), caracterizată prin eforturi
diplomatice pentru recunoaşterea internaţională a unirii şi prin eforturi
interne în vederea unificării legislative si a celei administrative
•perioada reformelor realizate pe cale constituţionala(1862-1864)
•regimul guvernării autoritare (1864-1866)
Reformele sale au avut un rol covârşitor în dezvoltarea României:

DOMENII LEGISLATIE SI INSTITUTII


-Infiintarea Consiliului de Stat
-Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris (1864)
Politic -Legea Electorală (1864)
-Ziua Naţională: 24 ianuarie
-Capitala României: Bucureşti
-Legea pentru organizarea Curţii de Casaţie
-Legea pentru organizarea judecătorească
Juridic
-Codul penal şi de procedură penală
-Codul civil
-Legea pentru organizarea administrative
-Legea comunală
Administrativ
-Legea pentru organizarea administrative a
ministerelor
-Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti
(1863)
-Legea rurală
Economic -Legea contabilităţii
-Înfiinţarea burselor de comerţ
-Introducerea sistemului metric de măsuri şi greutăţi
-Înfiinţarea Casei de depuneri şi consemnaţiuni
71
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

-Legea instrucţiunii
Învăţământ -Universitatea din Iaşi (1860)
-Universitatea din Bucureşti (1864)
-Direcţia generală a arhivelor statului
Servicii publice -Legea pentru unificarea serviciului sanitar
-Legea pentru unificarea serviciului de poştă şi telegraf
-Legea pentru recrutarea şi organizarea armatei
Armata
-Legea pentru organizarea puterii armate
-Înfiinţarea Ministerului de Externe (1862)
-Înfiinţarea agenţiilor diplomatice româneşti în
străinătate
Politica externă
-Limitarea jurisdicţiei consulare
-Încheierea unor convenţii vamale, poştale şi de
comerţ

Divergenţele de opinie dintre guvernul Kogălniceanu susţinut de domn şi adunare,


au făcut ca domnitorul să dizolve adunarea şi a supus aprobării prin plebiscit si un nou
act cu valoare constituţională, Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris, însoţit
de o nouă lege electorală. Statutul a crescut drepturile puterii

executive, limitându-le pe cele ale legislativului. Domnul singur avea


iniţiativă legisltivă. Adunarea devenea bicamerală, prin înfiinţarea Senatului
cameră legislativă superioară, formată din membri de drept şi membri numiţi
de domn. Adunarea electivă se alegea în continuare prin vot cenzitar, dar
noua Lege electorală reducea mult censul sporind astfel numărul alegătorilor.
Perioada 1864-1866 este una dintre cele mai active şi mai reprezentaţi
punct de vedere al legilor adopate: Legea rurală, Legea instrucţiunii publice, organizării
judecătoreşti, Codul civil şi de procedură civilă, Codul penal de procedură penală.

Guvernarea autoritară a lui Cuza a făcut ca opoziţia internă la adresa sa să cuprindă


toate forţele spectrului politic, iar marile puteri să îl privească cu neâncredere.
Opoziţia, materializată în aşa-numita monstruoasă coaliţie, s-a coagulat în jurul
ideii înlocuirii lui Cuza cu un prinţ străin, care ar fi permis consolidarea situaţiei
72
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Principatelor în exterior şi sfârşitul regimului domniei personale în interior.


În februarie 1866, în urma unui complot, Cuza a fost silit să abdice.

3.2. MAREA UNIRE

Primul Război Mondial a constituit prilejul și nu cauza dezagregării


imperiilor multinaționale din Europa. La sfârșitul războiului a triumfat
dreptul popoarelor la autodeterminare, pentru români aceasta însemnând
implinirea speranțelor lor de a uni într-un singur stat toate teritoriile locuite
majoritar de ei.
Prima provincie care s-a unit cu România a fost Basarabia, care a
beneficiat de noua politică în domeniul naționalităților promovată de Rusia
bolșevică. Emanciparea națională a început cu constituirea Partidului Național
Moldovenesc, la 3 aprilie 1917, urmată de proclamarea autonomiei
provinciei și alegerea unui Sfat al Tării. La 2 decembrie 1917 acesta a
proclamat Republica Democratică Moldovenească, în cadrul Federației Ruse.
În ianuarie 1918 își proclamă însă independența, iar în martie, acelașii Sfat al
Țării votează la Chișinău unirea Basarabiei cu România.
În toamna anului 1918 se vehiculau idea anexării Bucovinei la
Galiția, dar și anexarea ei de către Ucraina. La 14 octombrie 1918 la
Cernăuți s-a constituit Consiliul Național Român sub conducerea lui Iancu
Flondor. La 15 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei a votat
unirea acestei provincii cu România.
Vestea transformării dublei monarhii austro-ungare într-o federație a
generat reacția românilor transilvăneni, care prin reprezentanții lor întruniți la
Oradea au adoptat Declarația de autodeterminare citită în Parlamentul de la
Budapesta de Al. Vaida-Voievod. S-a constituit Consiliul Național
Român Central (CNRC)din 6 reprezentanți ai Partidului Național Român și
6 ai Partidului Social Democrat. CNRC preia puterea în Transilvania și
decide convocarea la Alba Iulia pe 18 noiembrie/1 decembrie 1918 a unei
Adunări naționale a românilor din Transilvania și Ungaria. La 1 decembrie
cei 1228 de delegați au votat unirea Transilvaniei cu România, fapt adus la
cunoștiința celor peste 100 000 de participanți pe Câmpul lui Horea
73
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog


să:
Precizezi provinciile istorice care în 1918 s-au unit cu
România.

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:


...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:Basarabia, Bucovina și Transilvania.


.....................................................................................
.....................................................................................
.....................................................................................

Dacă ai răspuns corect, te felicit!


Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor
parcurse până acum, pentru a le aprofunda.

3.3. ROMÂNIA ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

Politica externă a României după 1859 s-a derulat până la Primul


Război Mondial în sensul obținerii independenței și a unor garanții de
securitate în fața unor posibile agresiuni externe.
Independența a fost dorită de întreaga clasă politică românească,
însă căile pentru obținerea ei erau văzute în mod diferit. La 4 aprilie 1877
România a semnat o convenție cu Rusia pentru trecerea armatelor țarului
prin teritoriul românesc spre sudul Dunării. Cheltuielile urmau să revină
armatei rusești, iar Rusia se obliga să respecte independența teritorială a
României.
74
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Congresul de pace de la Berlin din 1878 desfășurat după războiul


rus-româno-turc recunoștea independența României și a Serbiei,
autonomia principatului Bulgaria, Rusia reprimește sudul Basarabiei, iar
Dobrogea era cedată de turci României.
În perioada următoare cuceririi și recunoașteri independenței,
România a participat la cel de-al doilea răzbi balcanic, iar pacea semnată
la București (1913) îi permitea României să anexeze Cadrilaterul.
După încheierea Tratatului de pace de la Paris (1919-1920),
Europa a fost pusă în fața unor noi raporturi de putere, care au schimbat
harta geopolitică a Europei. În acest context România a urmărit păstrarea
integrității sale teritoriale. Au fost încheiate tratate cu Polonia (1921),
(1926), cu Franța (1926), Tratatul de amiciție și colaborare cordială cu
Italia (1926). In politica regională România s-a implicat activ și a încheiat
Mica Înțelegere și Înțelegerea Balcanică.
Un obiectiv important al diplomației românești interbelice a fost
recunoașterea de către Rusia a unirii Basarabiei cu România. Cu toate
eforturile întreprinse de N. Titulescu, Rusia nu a recunoscut unirea acestei
provincii românești cu România.
Cel mai cunoscut diplomat român din perioada interbelică, N.
Titulescu, fervent susținător al politicii de securitate colectivă, a fost ale de
două ori consecutiv, în 1930 și 1931, președintele Adunării Generale a
Societății Națiunilor. Cele două mandate ale sale s-au desfășurat într-un
context internațional incert, datorită crizei economice, la nivel mondial dar
și tensionării treptate a relațiilor internaționale.
Încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov și izbucnirea celui de-al
Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939, au găsit diplomația
românească într-o fază avansată de izolare.
1940 a fost un an tragic pentru România, datorită cedărilor
teritoriale, realizate în contextul pozițiilor de forță, adoptate de URSS,
Germania și Italia. România a fost obligată să cedeze Basarabia, Nordul
Bucovinei și ținutul Herța către Rusia.
75
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

La 30 august României i s-a impus semnarea Arbitrajului de la


Viena, prin care s-a cedat Ungariei partea de N-V a Transilvaniei, iar la 7
septembrie a fost parafat Tratatul de la Craiova, în urma căruia România
ceda Bulgariei sudul Dobrogei.
Regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său Mihai, la 6
septembrie 1940, iar conducător al statului a devenit generalul Ion
Antonescu. Singura alternativă pentru diplomația românească a fost
apropierea de Germania. La 23 noiembrie 1940 România a aderat la Pactul

Tripartit, intrând în sistemul de alianțe al Axei. Perioada colaborării


româno-germane a durat până la 23 august 1944, când România a întors
armele împotriva Germanie și a intrat în sistemul de alianțe al Națiunilor
Unite. În fapt impunerea Cortinei de Fier a lăsat România în sfera de
influență sovietică până în 1989.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog


să răspunzi:
Care au fost obiectivele diplomației românești antebelice și
interbelice?

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:


...........................................................................................
...........................................................................................

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:


Obținerea independenței.
Păstrarea integrității teritoriale a statului român.

Dacă ai răspuns corect, te felicit!


Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor
parcurse până acum, pentru a le aprofunda.
76
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

3.4. UNITATE ŞI DIVERSITATE ÎN


EUROPA SECOLELOR XX-XXI
Europa reprezintă simplă denumire geografică pentru Herodot,
continentul cu cele mai alese calități pentru Plinius, spațiul de extindere al
creștinismului în Evul Mediu, un ansamblu de state rivale, supunându-se
totuși anumitor reguli ale dreptului public și al echilibrului între puteri în
epoca modernă, o constelație de state națiuni în a doua jumătate a secolului
XX și începutul celui următor. În viziunea lui Mazzini acestea trebuia să se
simtă solidare, dar care au sfârșit în conflicte înfiorătoare. Astăzi Uniunea
Europeană, dă viață unei idei ce poate fi detectată de-a lungul secolelor-
ideea europeană.
Europa s-a întrupat într-atâtea Europe:Europa greacă, Europa
Romană, Europa napoleoniană, Europa statelor naționale. La ora actuală sub
noțiunea de Europa se înțelege spațiul care a reușit să conserve în secolul
XX valorile democrației și liberalismului, care a fost în măsură să mențină
și să atingă un nivel de civilizație, care este un atribut al fiecărui atat,
pentru a face parte, realmente din Uniunea Europeană.
Civilizația europeană s-a constituit de-a lungul timpului și a dat
contur conștiinței europene care la rândul său a dat contur continentului.
Puternice curente europeniste au avut loc în perioada interbelică și sunt
legate de nume precum Coudenhove Kalergi, A. Briand, iar mai târziu de
personalități celebre, părinții fondatori ai Europei Unite: W. Churchill, L.
Blum, P.H. SpaaK, A. D. Gasperi, J. Monet, R. Schuman.
Dezvoltarea Comunității Economice Europene a dat un impuls
europenismului, iar alegerea Parlamentului european în 1979 și hotărârea
de a dezvolta ulterior uniunea politică a Comunității Europene, confirmată
de Tratatul de la Maastricht (1992), prin crearea Uniunii Europene din
1993 și introducerea monedei euro, sunt dovezi ale unității în diversitate.
Simbolurile UE sunt: Drapelul European, Imnul european, 9 mai-ziua
Europei, deviza Unitate în diversitate, moneda unică: Euro
77
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog


să completezi
Civilizația europeană s-a constituit de-a lungul timpului
și a dat contur …….. care la rândul său a dat contur
continentului.

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:


...........................................................................................
...........................................................................................

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:


conștiinței europene

Dacă ai răspuns corect, te felicit!


Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor
parcurse până acum, pentru a le aprofunda.

Subiecte pentru
autoevaluare:

Întrebări de autoevaluare
1. Ce este romanizare?
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Romanizarea este un proces etnic prin care popoarele cucerite de
romani și-au însușit cultura materială și spirituală romană.
78
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

2. Care sunt etapele romanizării?


Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Pre-romanizarea sec.I-II î.Hr.-106, Romanizarea propriu-zisă 106-270/275,
Post-romanizarea 270/275-sec.VII.
3. Care au fost domnitorii și voievozii români care au avut ca și obiectiv
apărarea liniei Dunării, dar a bazinului Mării Negre?
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
.Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș au apărat linia Dunării,
iar Ștefan cel Mare bazinul Mării Negre!
4. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a constituit îneputul construirii
României moderne? Argumentează cu cel puțin trei reforme din timpul
domniei sale!
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Prin dubla alegere a lui Cuza a început constituirea României moderne.
Epoca marilor reforme a contribuit la aceasta. Dintre măsurile adoptate în
acest sens menționăm: reforma învățământului, reforma rurală,
secularizarea averilor mănăstirești etc.
5. Unirea din 1918 a fost rezultatul unei conjuncturi istorice?
Scrie răspunsul tău aici:
79
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
.Moment de importanță majoră al istoriei noastre, Unirea din 1918 a fost
rezultatul unei evoluții firești și nu o consecință a Primului Război
Mondial. Războiul a fost doar prilejul, nu și cauza acestui proces istoric.
6. Care a fost obiectivul principal al diplomației românești în perioada
interbelică?
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Diplomația românească interbelică a avut ca și obiectiv primordial păstrarea
integrității teritoriale a României Mari.
7. Menționați alianțele regionale semnate de România în perioada
interbelică!
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Mica Înțelegere și Înțelegerea Balcanică.
8.Ce înțelegi prin unitate și diversitate europeană?
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
.
9.Care sunt simbolurile Uniunii Europen?
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
80
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

.
Dacă aţi terminat de răspuns la întrebările de mai sus, verificaţi-vă
răspunsurile date confruntându-le cu materialul teoretic prezentat
în acest Modul.
Nu aţi răspuns corect la toate întrebările? Nu fiţi dezamăgiţi,
căci vă recomandăm să reparcurgeţi materialul teoretic şi cu
siguranţă veţi putea răspunde acestor întrebări. E simplu! Puteţi
de asemenea, să vă notaţi eventualele nelămuriri, pentru a le
clarifica în cadrul Activităţii tutoriale (AT).
Aţi răspuns corect la toate întrebările? FELICITĂRI!!!
Continuaţi parcurgerea acestui Modul pentru a vă pregăti
corespunzător în vederea atingerii obiectivelor stabilite pentru
acest Modul.

Teste grilă pentru autoevaluare:


1.Romaitatea românilor este:
a) caracterul romanic al românilor
b) caracterul indo-eruropean al românilor
c) romanizarea
d) originea geto-dacă a românilor.
Răspunsul pe care îl consideri corect
este: ............................

2. Limba slavă constituie:

a) substratul limbii române


b) stratul limbii române
c) adstratul limbii române

Răspunsul pe care îl consideri corect


este: ............................

3.Este înmormântat la Putna, ctitorie a sa?


a) Iancu de Hunedoara
b) Mihai Viteazul
c) Mircea cel Bătrân
d) Ștefan cel Mare
Răspunsul pe care îl consideri corect
este: ............................

4. Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în Moldova și în Țara


Românească la:
a) 3 ianuarie respectiv 22 ianuarie 1859
b) 4 ianuarie respectiv 23 ianuarie 1859
c) 5 ianuarie respectiv 24 ianuarie 1859
d) 6 ianuarie respectiv 25 ianuarie 1859
81
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

5. Introducerea învățământului de patru ani obligatoriu și gratuit s-a


realizat în vremea lui:
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

a) Mihai Viteazul
b) Alexandru Ioan Cuza
c) Carol I
d) Nicolae Ceaușescu
6. Unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918 a fost:
a) o conjunctură istorică
b) un rezultat al Primului Război Mondial
c) rezultatul dorinței românilor
d) rezultatul Conferinței de la Paris
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

7. În perioada interbelică România a fost un factor de echilibru în


Balcani?
a) Da
b) Nu.

Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

8. România face parte din Uniunea Europeană?


a) Da
b) Nu
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

9. Uniunea Europeană are ca și simbol:


a) drapelul albastru cu 12 stele aurii
b) drapelul albastru cu 15 stele aurii
c) drapelul albastru cu 27 stele aurii
d) drapelul albastru cu 30 stele aurii

Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

Dacă aţi terminat de răspuns la testele grilă de mai sus, verificaţi-vă


răspunsurile date confruntându-le cu cele din tabelul următor:

Nr. întrebării Răspunsul corect: Nr. întrebării Răspunsul corect:


1. a 6 c
2. c 7 a
3. d 8 a
4. c 9 a
5. b
82
Modulul 2 – Istoria și metodica predării istoriei

Probleme:
Rezolvă exerciţiile propuse mai jos. Pornind de la textele date realizează în
20 de rânduri o prezentare în care să susții importanța istoriei ca și știință.
Folosește cel puțin două informații din textele date.
„Istoria este cartea de căpătâi a unei naţii” Nicolae Bălcescu
„Ea ne arată întâmplările, faptele strămoşilor noştri, care prin moştenire,
sunt ale noastre. Inima mi se bate când aud rostind numele lui
Alecsandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, … şi nu mă ruşinez
a vă zice că aceşti bărbaţi sunt pentru mine mai mult decât Alecsandru
cel Mare, Anibal, decât Cezar; aceştia sunt eroii lumii, pe loc că cei dintâi
sunt eroii patriei mele. Pentru mine bătălia de la Războieni, are mai mare
înţeles decât lupta de la Termopile şi izbânzile de la Racova şi de la
Călugăreni, îmi par mai strălucite decât acelea de la Maraton şi
Lelamina, pentru că sunt câştigate de către români. Mihail Kogălniceau,
Curs de deschidere, in Dacia literară, Bucureşti, 1993, p. 34.

Rezolvă aici problema


..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................

Verifică-te aici dacă ai rezolvat corect problema:


Ai răspuns corect dacă ai atins următoarele aspecte:
deschidere spre adevăr, principiul unei strânse legături între
învăţământ şi viaţă, trecutul ţării şi al poporului din care facem parte
este la fel de important, pentru că prezentul în care trăim este
datorat, aproape în întregime trecutului, formarea dragostei de
ţară, suntem moştenitorii unui trecut plin de fapte de vitejie.
Istoria și metodica predării istoriei

3
MODULUL 3: METODICA PREDĂRII-
ÎNVĂȚĂRII ISTORIEI
Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.

Obiective educaţionale
În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele
competenţe şi aptitudini:
- SĂ SE ÎNSUȘEASCĂ APLICAREA METODELOR
SPECIFICE ISTORIEI;
- SĂ SE ÎNȚELEAGĂ NECESITATEA FOLOSIRII
MIJLOACELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PENTRU STUDIUL
ISTORIEI;
- SĂ SE IDENTIFICE IMPORTANȚA UNEI CORECTE
EVALUĂRI
- SĂ SE CUNOASCĂ ELEMENTELE FUNDAMENTALE CE
COMPUN EVALUAREA.

Cuvinte cheie:
Metodă, clasificarea metodelor, mijloace de învățământ, evaluare și
autoevaluare.

Cuprinsul Modulului:
Modulul 3:Metodica predării-învățării istoriei 87
Obiective educaţionale 87
Cuvinte cheie: 87
Cuprinsul Modulului 87
87
Istoria și metodica predării istoriei

Unitatea de învățare 1 Metodele și mijloacele didactice.


Evaluarea la disciplina istorie 89
1.1 Fundamente procedurale. Metodele. Clasificarea metodelor 89
1.2 Mijloace de învățământ 97
1.3. Evaluarea și autoevaluarea cunoștințelor dobandite în
procesul de predare-învățare a istoriei 99
Subiecte pentru autoevaluare 103
Întrebări de autoevaluare 103
Teste grilă pentru autoevaluare 105
Subiecte pentru evaluare şi control 107
Întrebări de evaluare 107
Studii de caz propuse pentru acest Modul 107
Referate/lucrări de reacţie 107
Rezumatul acestui Modul 108
Bibliografie obligatorie 108
Bibliografie 109
88
Istoria și metodica predării istoriei

5
În continuare

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1.


METODELE ȘI MIJLOACELE DIDACTICE. EVALUAREA
LA DISCIPLINA ISTORIE

Metodele, mijloacele și evaluarea constituie piloni importanți în


didactica istoriei. Unitatea continuă pe cele anterioare, deoarece
fenomenele și procesele istorice alcătuiesc substanța cu care operează
metodica. Metodica istoriei reprezintă aplicarea didacticii la predarea
istoriei ca obiect de învățământ.

1.1. FUNDAMENTE PROCEDURALE.


METODELE. CLASIFICAREA METODELOR

Metodele pot fi definite ca acţiuni și acte formative deliberate și


sistematice ale educatorului, derulate în cadrul activităților cu elevii pentru
5
însușirea cunoștințelor istorice, pentru formarea unui profil cetățenesc.
Ansamblul de metode și procedee la care apelează formatorul pentru
realizarea obiectivelor istoriei constituie strategia didactică a acestei
discipline. Particularitatea acestei strategii constă în a pune pe elevi, mai
înainte de toate, în fața unor acte de cunoaştere, ca acestea consumându-se,
să favorizeze acte de conduită.
Metodele de învățământ utilizate în lectiile și activitățile de istorie
pot fi clasificate în funcție de
I. Obiectivele operaționale:

Gh.Tanasa, Metodica predarii-invatarii istoriei, Iasi, 1996. C.Felezeu,

Didactica istoriei, Cluj-Napoca, 2000. Laura Capita, Carol Capita, Tendinte in


didactica istoriei, Pitesti, 2005
89
Istoria și metodica predării istoriei

- metode informaţionale – prin care elevul dobândeşte o


cantitate de informaţii
- metode formative – prin care se dobândeşte de către
elev funcţional şi axiologic fapte şi fenomene
II. Psihologia celui care învaţă:
- participative – axate pe activitatea elevului
- neparticipative – centrate pe activitatea profesorului
La rândul lor acestea pot fi clasificate astfel:

Caracteristici Formative Informative


Învăţarea prin: acţiune Prelegerea dezbatere
prin cercetare, prin Observaţia
descoperire, prin proiecte Excursia
Experimentul Vizita
Studiul de caz Conversaţia
Participative
Jocul de rol Demonstraţia
Simulările Dialogul
Problematizarea Comparaţia
Brainstorming-ul
Inventica
Exerciţiul Prelegerea magistrală
Neparticipative Instruirea programată Explicaţia
Algoritmizarea Povestirea

Ce trebuie să avem în vedere cu metodele de învăţământ:


1. Să cunoaştem temeinic fundamentele teoretice ale
metodelor
2. Să alegem adecvat metodele
3. Să evităm folosirea abuzivă a formelor expunerii
4. Să accentuăm tendinţa formativ-educativă a metodei de
învăţământ
5. Să distingem metoda de procedeu
6. Să renunţăm la o metodă dominantă în favoarea unei varietăţi şi
flexibilităţi metodologice
90
Istoria și metodica predării istoriei

Expunerea sistematică a cunoștințelor

Datorită specificului conţinutului istoriei, metoda expunerii


sistematice a cunoştinţelor rămâne una dintre metodele cu numeroase
valenţe educative, bazată pe utilizarea cuvântului.
In predarea cunoştinţelor de istorie nu se poate evita comunicarea
orală a cunoştinţelor, întrucât faptele istorice nu pot fi supuse verificării
directe a celor care învaţă, nu pot fi, prin urmare, înţelese pe calea cercetării
efectuate de elevi şi nici nu pot fi sintetizate sau integrate într-un sistem,
în mod independent. De aceea, în multe siUiaţii de învăţare a istoriei se
foloseşte transmiterea orală a cunoştinţelor. In structurarea istoriei,
expunerea cunoştinţelor oferă profesorului posibilităţi largi de spontaneitate
şi de adaptare cu uşurinţă la specificul temei şi la nivelul clasei, iar elevilor
le oferă un model raţional de abordare a realităţii istorice.
Este o metodă simplă, rapidă, directă. Ea are câteva variante și
anume: povestirea, explicația și prelegerea. Virtuţile şi avantajele
expunerii:
Este o cale simplă, directă, rapidă de transmitere a unui volum
mare de informaţii într-un timp determinat, scurtând
considerabil drumul de acces la valorile culturii
Un singur profesor poate instrui simultan o colectivitate
Valorifică potenţialul educativ al lecţiei de civică, cultivând
sentimente morale şi influenţând atitudinile, convingerile şi opiniile
elevilor
Oferă modalităţi de gândire
Ajută la dezvoltarea imaginaţiei
Conversaţia
Metodă bazată pe cuvânt a cărui scopul este dezvăluirea de noi
aspecte ale realităţii. Se bazează pe:
întrebări puse de
profesor răspunsurile
elevilor discuţii
dezbateri
91
Istoria și metodica predării istoriei

Forme ale conversaţiei:


a. Euristică – este aplicată în scopul dobândirii unor noi informaţii
în mod activ şi conştient pe baza unor experienţe de cunoaştere
b. Examinatoare – are rolul de a evalua pe baza unor itemi
rezultaţi din obiectivele operaţionale
c. De consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor.
În cadrul conversației un rol aparte îl are erotetica – tehnica sau
logica punerii întrebărilor.
Tipuri de întrebări:
Frontală - tuturor participanţilor
Directă – unui anumit participant
Inversată – primită de conducătorul discuţiei de la x şi returnată
lui De releu şi de comunicare – adresată prof. şi redirijată la
altul/alţii De revenire – reluarea unei observaţii
Imperativă – o cerere categorică şi necondiţionată

De controversă – răspunsuri contradictorii

Condiţiile răspunsurilor:
1. Să fie clare
2. Să fie conştiente
3. Să fie complete
4. Să fie date individual
5. Să ofere tuturor elevilor posibilitatea participării la dialog
Fiind o metodă bazată pe cuvânt este necesară optimizarea conversaţiei,
iar în acest sens se propune adeseori:
- folosirea formei euristice
- obişnuirea elevilor să-şi pună ei întrebări
- îmbinarea cu alte metode
- îmbinarea cu mijloacele de învăţământ
92
Istoria și metodica predării istoriei

Demonstraţia

In predarea istoriei, demonstraţia este metoda cu ajutorul căreia


profesorul prezintă elevului obiective arheologice în mod direct sau
indirect, prin imagini ale acestora, cu scopul de a asigura activităţii de
învăţare o bază perceptivă şi documentară mai bogată şi mai sugestivă.
A apărut ca o reacţie împotriva folosirii excesive a cuvântului
Are trei componente:
1. Ideea sau teza de demonstrat
2. Fundamentul demonstraţiei – faptele sau argumentele
3. Procedeul prin care demonstrăm – modul de a lega adevărurile între
ele
Are un caracter ilustrativ, la baza ei fiind un suport material de la care se

pleacă şi se reconstituie reprezentări, constatări, interpretări.

Metoda demonstraţiei în predarea-învăţarea istoriei României şi a


istoriei universale îmbracă forme variate, în funcţie de mijloacele de
învăţământ specifice istoriei şi anume:
Demonstraţia cu ajutorul unor obiecte şi urme istorice reale se
foloseşte ori de câte ori dascălul dispune de obiecte şi urme arheologice,
etnografice şi numismatice concludente pentru înţelegerea procesului
istoric studiat. O soluţie în realizarea acestui tip de demonstrațieeste vizita
la muzee sau pe şantierele arheologice.
Demonstraţia cu ajutorul documentelor istorice. Dintre toate
mijloacele de învăţământ folosite la lecţiile de istorie, cel care are valoarea
formativă deosebită pentru înţelegerea procesului istoric, şi, de altfel, cel
care este specific istoriei este izvorul istoric, inţelegând prin acesta dovada
de la care pornim. Utilizarea documentelor scrise dă posibilitate elevilor să
înţeleagă mai profund evenimentul studiat, să redescopere trecutul şi să
realizeze o învăţare a istoriei prin descoperire.
Demonstraţia cu ajutorul izvoarelor de istorie locală. Profesorul
poate folosi izvoarele de istorie locală, arheologice, documente, fragmente
din cronici, din arhivele instituţiilor, inclusiv ale şcolilor locale. Practica
şcolară atestă faptul că izvorul istoric local poate fi folosit în toate
momentele lecţiilor, acolo unde profesorul consideră că are cel mai mare
efect şi poate fi integrat în istoria patriei.
93
Istoria și metodica predării istoriei

Demonstraţia cu ajutorul beletristicii. In predarea-învăţarea


istoriei, profesorul poate apela şi la operele cu conţinut literar, care dau
posibilitatea prezentării faptelor istorice în forme accesibile şi plastice. Este
bine ca, în predarea istoriei, să fie selectate numai operele literare care
reflectă în modul cel mai autentic şi semnificativ realitatea istorică, faptul
sau evenimentul studiat şi care au o valoare artistică deosebită.
Demonstraţia cu ajutorul unor reprezentări grafice: tablouri,
fotografii, hărţi, planuri, scheme. Această variantă a demonstraţiei are o
importanţă deosebită în procesul predăriii istoriei, deoarece prezintă în faţa
elevilor imagini ale unor obiecte din trecut, personalităţi istorice, fapte şi
evenimente din istorie pe care ei nu le pot percepe în mod direct.
Demonstraţia cu ajutorul tabloului istoric se foloseşte la
majoritatea lecţiilor de istorie. Cu ajutorul tabloului sunt întregite
cunoştinţele despre anumite evenimente.
Demonstraţia cu ajutorul hărţii geografice şi istorice. Cu ajutorul
hărţii elevii dobârndesc cunoştinţe şi li se formează reprezentări asupra
spaţiului geografic ca element definitoriu, indispensabil evoluţiei în timp a
societăţii
Demonstraţia cu ajutorul schemei. Schema reprezintă o formă
specifică a demonstraţiei. Ea are o largă aplicabilitate în predarea-învăţarea
istoriei, datorită faptului că reprezintă extragerea esenţialului din
multitudinea de date, fapte şi evenimente istorice. Prin intermediul ei sunt
ordonate şi ierarhizate categorii de date şi evertimente, se evidenţează
cadrul cronologic în care, se petrec, legătura logică dintre ele; totodată, se
demonstrează cauzalitatea desfăşurării faptelor.în istorie. în felul acesta,
schema devine un important instrument în învăţarea istoriei; ea îi ajută pe
elevi în asmilarea structurii istoriei, în înţelegerea esenţei acesteia şi
contribuie la dezvoltarea gândirii lor.
Demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audiovizuale. O importanţă
deosebită revine demonstraţiei cu ajutorul mijloacelor audiovizuale,
deoarece valorifică virtuţile imagii îmbinate cu cuvântul şi adesea cu
mişcarea. Mijloacele audiovizuale dau posibilitatea observării.prelungi te
de către întreaga clasă a unor fenomene petrecute în istorie, îndepărtate în
timp şi spaţiu, inaccesibile sau greu inteligibile.
94
Istoria și metodica predării istoriei

Comparaţia
Este calea sau procedeul prin care profesorul şi elevii reconstituie
şi explică fapte, fenomene, prin desprinderea asemănărilor şi deosebirilor
pe baza unor criterii ştiinţifice.
Poate fi:
Concomitentă
Succesivă
Problematizarea
Este metoda de tip euristic care constă în crearea şi rezolvarea unor
situaţii problematice cu scopul de a activiza gândirea şi de a dezvolta
creativitatea elevilor.
Prin problemă – se înţelege o sarcină comunicată pentru rezolvare, cu
caracter de noutate pentru elev, ce se sprijină pe cunoştinţele anterioare ale
acestuia şi care în urma stării de tensiune psihică pe care o generează conduce
la elaborarea unor soluţii ce pot cuprinde elemente cognitive noi.
Prin situaţie problematică se înţelege tot o sarcină comunicată
pentru rezolvare, cu caracter de noutate pentru elev, dar care neagă parţial
convingerile anterioare ale acestuia şi care în urma stării de tensiune psihică
pe care o generează conduce la elaborarea unor soluţii ce pot cuprinde
elemente cognitive noi.
Întrebarea problemă şi situaţia problematică sunt diferite. Întrebarea
problemă nu conţine în sine o contradicţie, cum este cazul situaţiei
problematice.
Problematizarea provoacă – în gândirea elevului situaţii conflictuale
în urma cărora sunt dobândite idei noi necunoscute elevilor, dar care sunt
prevăzute şi stabilite de profesor în obiectivele operaţionale ale lecţiei, este
exersată creativitatea, unele calităţi ale gândirii cum ar fi caracterul său
divergent, flexibilitatea, fluiditatea.
Nu este învăţământ problematizat atunci când profesorul nu
reuşeşte să evite următoarele căi greşite:
1. Folosirea cu orice preţ a problematizării în studierea unor lecţii de
95
Istoria și metodica predării istoriei

civică al căror conţinut nu poate fi conceput astfel sau în detrimentul


altor metode mai eficiente
2. Lansarea unor întrebări problemă care pun la încercare gândirea
elevilor sub limita minimă şi al căror rezultat este previzibil
3. Punerea unor întrebări problemă cu grade de dificultate prea mare,
care depăşesc posibilităţile şi limitele de cunoaştere ale acestora.
Modelarea
Amsamblul de procedee practice sau teoretice prin care se transferă
şi se cercetează originalul prin modelul său.
Baza metodologică o constituie analogia.
Categorii de modele:
1. Obiectuale
2. Iconice
3. Simbolice

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog


să completezi:
..... pot fi definite ca acţiuni și acte formative deliberate
și sistematice ale educatorului, derulate în cadrul
activităților cu elevii pentru însușirea cunoștințelor
istorice, pentru formarea unui profil cetățenesc.
….este o metodă simplă, rapidă, directă. Ea are câteva
variante și anume: povestirea, explicația și prelegerea

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:


...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:


Metodele
Expunerea sistematică a cunoștințelor

Dacă ai răspuns corect, te felicit!


Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor
parcurse până acum, pentru a le aprofunda.
96
Istoria și metodica predării istoriei

1.2.MIJLOACELE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Totalitatea materialelor ajutătoare folosite de profesor în predare


şi de elev în învăţarea istoriei în scopul de a facilita dobândirea
cunoştinţelor, formarea deprinderilor, realizarea atitudinilor, valorilor şi
calităţilor personale şi evaluarea lor cât mai obiectivă şi exactă.
Funcţiile pedagogice ale mijloacelor de învățământ sunt:
1. Informativ – documentară
2. Formativ – educativă
3. estetică
O posibilă structură a mijloacelor de învăţământ utilizate la istorie:

Sursa: Gh.Tanasa, Metodica predarii-invatarii istoriei, Iasi, 1996


97
Istoria și metodica predării istoriei

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog


să completezi!
Funcţiile pedagogice ale mijloacelor de
învățământ sunt:

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:


...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:


1. ... Informativ – documentară
2. Formativ – educativă
3. estetică

Dacă ai răspuns corect, te felicit!


Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor
parcurse până acum, pentru a le aprofunda.
98
Istoria și metodica predării istoriei

1.3.EVALUAREA ȘI AUTOEVALUAREA
CUNOȘTINȚELOR DOBÂNDITE ÎN PROCESUL
DE PREDARE-ÎNVĂȚARE A ISTORIEI

Obiectivele operaţionale constituie cheia întregii strategii de


evaluare şi autoevaluare obiective şi exacte a rezultatelor înregistrate de
elevi, a eficacităţii de predare -învăţare a istoriei în şcoală. Cunoscându-se
de la început ce se cere în activitatea de învăţare de la o lecţie de istorie ,
elevii îşi concentrează atenţia asupra acelor fapte şi fenomene istorice pe
care profesorul le consideră mai importante. Se crează astfel un mare
avantaj: atenţia este dirijată de la motivaţia extrinsecă a notei spre una
intrinsecă a dorinţei de a realiza obiectivele stabilite.
În acelaşi timp tehnicile de evaluare sunt stabilite pe temeiul
obiectivelor operaţionale, astfel încât verificarea să fie în strânsă
concordanţă cu scopurile urmărite. în felul acesta, accepţiunea noţiunii de
evaluare se extinde asupra tuturor indicilor care privesc personalitatea
elevului: cunoaşterea (volumul cunoştinţelor de istorie, nivelul dezvoltării
intelectuale ca urmare a procesului educativ, capacitatea de aplicare a
conceptelor în practică), conduita şi personalitatea în ansamblu (aptitudini,
interese, atitudini etc). Prin obiective se formulează standarde sau
nivele cognitive, afective şi comportamentale ce trebuie atinse de elevi prin
activitatea de predare - învăţare a fiecărei lecţii de istorie în parte.
Noile reglementări curriculare implică o serie de provocări pentru
învățători în privința unităților de învățare și prin urmare și asupra
procesului de evaluare continuă.
O atenție deosebită trebuie acordată progresului pe care elevii ar
trebui să îl facă pe parcursul întregului an școlar, în atingerea obiectivelor
de referință. Progresul trebuie evaluat permanent.
Evaluarea diagnostică permite identificarea cunoștințelor pe care
elevii le știu deja, deprinderile pe care le au și evaluarea dificultăților care
99
Istoria și metodica predării istoriei

pot să apară pe parcurs. Această formă a evaluării constituie startul în


studiul istoriei la clasa a IV a.
Evaluarea este apoi una permanentă deoarece procesul de predare și
evaluare nu sunt activități separate ci reciproce. Elevul și profesorul au
nevoie de informații reciproce în sens reglator al acțiunilor viitoare. La
îndemâna dascălului stau o multitudine de metode, tehnici și instrumente de
evaluare. Evaluarea trebuie să fie nu numai riguroasă, validă și obiectivă, ci
și interesantă, provocatoare. Instrumentele și metodele vor fi adaptate
nivelului elevilor și obiectivelor pe care dorim să le evaluăm. Este
important ca elevii să fie familiarizați cu tipul de sarcină pe care trebuie să
o rezolve în cadrul unui test, să înțeleagă instrucțiunile. O discuție scurtă,
un antrenament, va asigura validitatea și obiectivitatea evaluării.
Randamentul şcolar este definit ca nivel de pregătire teoretică şi
practică a elevilor, reflectând o anumită concordanţă cu valorile intrinseci
ale obiectivelor pedagogice ale istoriei ca obiect de învăţământ şi cu
conţinutul programei şcolare. Raportul dintre obiectivul propus şi rezultatul
obţinut se stabileşte prin evaluare de către elev. Dacă evaluarea
performanţei elevului este corectă, riguroasă, ea se transformă în "reglator"
al întregii activităţi depuse de către elev şi profesor. Sistemul de evaluare,
fără a se rezuma la o singură acţiune, vizează interdependenţa celor trei
elemente constitutive:
examinarea (lat. examino = "a cântări", "a măsura"), care
înseamnă operaţia de a supune un elev la o probă de verificare sau control
a cunoştinţelor, priceperilor, aptitudinilor. Informaţiile obţinute constituie
baza de date pentru emiterea aprecierilor;
aprecierea, acţiunea de determinare a unei valori, de estimare a
situaţiei actuale sau de dare a unor prognoze ale rezultatelor viitoare pentru a
dovedi că cineva întruneşte sau nu condiţiile cerute pentru a promova la o
disciplină, un an de învăţământ, pentru a absolvi o treaptă de şcolarizare sau de
perfecţionare, pentru a fi admis într-o instituţie de învăţământ;
100
Istoria și metodica predării istoriei

notarea, acţiunea didactică prin care, ca rezultat al procesului de


examinare şi apreciere, profesorul (caracterizează performanţa elevului la un
moment dat cu ajutorul notelor, calificativelor, literelor sau culorilor.
Factorii Psihologici care Influenţează Evaluarea
Un mare număr de factori - un rol aparte jucându-l cei de natură psihologică
- pot introduce distorsiuni în măsurarea răspunsurilor elevilor.
a).Istoria ca disciplină de învăţământ
Toate faptele istorice sunt complexe şi fiecare în parte are valoare de
unicat. În studierea istoriei nu se poate porni de la simplu la complex, ci mai

degrabă se poate aplica principiul de la cunoscut la necunoscut. În


comparaţie cu probele orale, lucrările scrise se pretează la o apreciere mai
exactă, volumul de cunoştinţe dobândite, mai mult decât abilităţile,
convingerile şi sentimentele formate etc
b).Psihologia şcolarului
Prin trăsăturile personalităţii sale, elevul poate constitui un factor
generator al multor erori de apreciere: starea de emotivitate provocată de
exigenţa examinării, aprecierii şi notării; oboseala accentuată, mai ales la
sfârşitul trimestrului şi la finele anului şcolar; dispoziţia de moment (elevul
este într-o zi bună sau mai puţin favorabilă verificării), gândeşte mai lent
sau mai rapid, este un tip senzorial - intuitiv sau raţional, cunoaşte sau
nu criteriile de evaluare sau nu are capacitatea de a-şi autoevalua
rezultatele dobândite la istorie.
c) Psihologia dascălului.
Deficienţele deliberate ale unor dascăli - relaţii protecţioniste, notarea
arbitrară, abuzul etc. aduc foarte mari prejudicii evaluării corecte a rezultatelor
şcolare. Aceste conduite cer măsuri speciale şi radicale pentru a fi înlăturate.
Dar nu asupra acestora vom stărui, ci dorim să analizăm jocul unor variabile
psihologice în evaluarea rezultatelor obţinute de elevi la istorie. În diverse
situaţii, chiar în împrejurări ideale - în care profesorul se confundă cu
materia pe care o predă şi este constant obiectiv, elevul este silitor şi temeinic
pregătit, iar proba de verificare măsoară exact rezultatul muncii elevului -,
activitatea profesorului este însoţită de erori de apreciere,
101
Istoria și metodica predării istoriei

jocul unor variabile psihologice introduce devieri în notare. Ele pot fi reduse
ca ponderi şi semnificaţii prin autoeducaţia examinatorului.
Funcţiile pedagogice ale evaluării
Şi la istorie, principalele funcţii ale evaluării sunt:
constatativă (control) asupra nivelului de cunoştinţe, deprinderi şi capacităţi
dobândite în perspectiva ameliorării (feed - back);
selectivă şi de ierarhizare a valorilor umane în cadrul clasei din care
fac parte, în promovarea lor în clasele următoare, în clasificarea şi
admiterea candidaţilor la concursuri şcolare, în repartizarea sau ocuparea
locurilor în producţie, în funcţie de performanţele obţinute;
educativă, manifestată în formarea capacităţii de apreciere şi autoevaluare a
rezultatelor proprii la învăţătură, cât şi ale colegilor, stimulând schimbări
adecvate în structura personalităţii elevilor şi mobilizându-i în învăţarea
istoriei.

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog


să completezi:
…………constituie cheia întregii strategii de evaluare
şi autoevaluare obiective şi exacte a rezultatelor
înregistrate de elevi, a eficacităţii de predare -învăţare a
istoriei în şcoală.

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:


...........................................................................................
...........................................................................................

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:


Obiectivele operaţionale

Dacă ai răspuns corect, te felicit!


Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor
parcurse până acum, pentru a le aprofunda.
102
Istoria și metodica predării istoriei

Subiecte pentru
autoevaluare:

Întrebări de autoevaluare
1. Metodele de învățământ utilizate în lecțiile și activitățile de istorie pot
fi clasificate în funcție de?
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Obiectivele operaționale
Psihologia celui care învață
2. Rămâne una dintre metodele cu numeroase valenţe educative, bazată
pe utilizarea cuvântului?
Scrie răspunsul tău aici:
............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................

Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:


Expunerea sistematică a cunoștințelor.
103
Istoria și metodica predării istoriei

4. Care sunt cele trei componente ale demonstrației?


Scrie răspunsul tău aici:
............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................

Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:


1. Ideea sau teza de demonstrat
2. Fundamentul demonstraţiei – faptele sau argumentele
3. Procedeul prin care demonstrăm – modul de a lega adevărurile între
ele.

5. Sistemul de evaluare, fără a se rezuma la o singură acțiune,


vizează interdependența celor trei elemente constitutive. Care sunt
acestea?
Scrie răspunsul tău aici:
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
104
Istoria și metodica predării istoriei

Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:


examinarea (lat. examino = "a cântări", "a măsura"), care
înseamnă operaţia de a supune un elev la o probă de verificare sau control a
cunoştinţelor, priceperilor, aptitudinilor. Informaţiile obţinute constituie
baza de date pentru emiterea aprecierilor;
aprecierea, acţiunea de determinare a unei valori, de estimare a
situaţiei actuale sau de dare a unor prognoze ale rezultatelor viitoare pentru
a dovedi că cineva întruneşte sau nu condiţiile cerute pentru a promova la o
disciplină, un an de învăţământ, pentru a absolvi o treaptă de şcolarizare sau
de perfecţionare, pentru a fi admis într-o instituţie de învăţământ;
notarea, acţiunea didactică prin care, ca rezultat al procesului de
examinare şi apreciere, profesorul (caracterizează performanţa elevului la un
moment dat cu ajutorul notelor, calificativelor, literelor sau culorilor.

Dacă aţi terminat de răspuns la întrebările de mai sus, verificaţi-vă


răspunsurile date confruntându-le cu materialul teoretic prezentat
în acest Modul.
Nu aţi răspuns corect la toate întrebările? Nu fiţi dezamăgiţi,
căci vă recomandăm să reparcurgeţi materialul teoretic şi cu
siguranţă veţi putea răspunde acestor întrebări. E simplu! Puteţi
de asemenea, să vă notaţi eventualele nelămuriri, pentru a le
clarifica în cadrul Activităţii tutoriale (AT).
Aţi răspuns corect la toate întrebările? FELICITĂRI!!!
Continuaţi parcurgerea acestui Modul pentru a vă pregăti
corespunzător în vederea atingerii obiectivelor stabilite pentru
acest Modul.

Teste grilă pentru autoevaluare:


1. Studiul de caz este o metodă:
a) Participativ formativă
b) Neparticipativ formativă
c) Participativ informativă
d) Neparticipativ informativă.
Răspunsul pe care îl consideri corect
este: ............................
105
Istoria și metodica predării istoriei

2. Excursia este o metodă:


a) Participativ informativă
b) Participativ formativă
c) Neparticipativ formativă
d) Neparticipativ informativă
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

3. Forme ale conversației:


a) De consolidare și sistematizare a cunoștințelor
b) Discuția
c) Dezbaterea
d) Răspunsurile elevilor.
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

4. Cheia strategiei de evaluare este:


a) Manualul
b) Programa
c) Obiectivele operaționale
d) Planul cadru
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

5. Randamentul școlar este:


a) Nivelul de pregătire teoretică și practică a elevilor
b) Nivelul intelectual al elevilor
c) Suma nivelului clasei elevilor în procente
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

Dacă aţi terminat de răspuns la testele grilă de mai sus, verificaţi-vă


răspunsurile date confruntându-le cu cele din tabelul următor:

Nr. întrebării Răspunsul corect: Nr. întrebării Răspunsul corect:


1. A
2. A
3. A
4. C
5. A
106
Istoria și metodica predării istoriei

Subiecte pentru evaluare şi control

Întrebări de evaluare
3. Există diferență între metodă și procedeu?
4. Care sunt principalele metode utilizate la istorie?
5. De ce aplicăm evaluarea inițială?

Studii de caz propuse pentru acest


Modul:
Ai de citit şi de postat pe pagina web a disciplinei, la butonul creat în acest
scop în secţiunea specifică aferentă Săptămânii , soluţiile tale pentru
următoarele studii de caz, disponibile pe pagina web a disciplinei, astfel:

1. Studiu de caz: Evaluarea între tradițional și modern.;


Termen pentru postare: sfârşitul săptămânii .

Referate
Pornind de la materialul teoretic prezentat în acest Modul, realizează un
referat de 3-5 pagini A4 (marginile de 1,5 cm.), tehnoredactat în word (MS
Office), cu caractere TNR 12, la 1 rând, pe una dintre temele menţionate
mai jos. Referatul se va posta pe pagina web a disciplinei, la butonul
creat în acest scop în secţiunea specifică aferentă Săptămânii 3.

Referatul numărul 1. Mijloacele didactice utilizate în predarea învățarea


istoriei
Referatul numărul 2. Metode și tehnici. Fundamente procedurale.
Termen pentru postare: sfârşitul săptămânii 11.
107
Istoria și metodica predării istoriei

Rezumatul acestui Modul:


Metodele pot fi definite ca acţiuni și acte formative deliberate și sistematice
ale educatorului, derulate în cadrul activităților cu elevii pentru însușirea
cunoștințelor istorice, pentru formarea unui profil cetățenesc.
Metodele de învățământ utilizate în lectiile și activitățile de istorie pot fi
clasificate în funcție de: obiectivele operaționale și psihologia celui care
învață.
Mijloacele didactice sunt totalitatea materialelor ajutătoare folosite de
profesor în predare şi de elev în învăţarea istoriei în scopul de a facilita
dobândirea cunoştinţelor, formarea deprinderilor, realizarea atitudinilor,
valorilor şi calităţilor personale şi evaluarea lor cât mai obiectivă şi exactă.
Obiectivele operaţionale constituie cheia întregii strategii de evaluare şi
autoevaluare obiective şi exacte a rezultatelor înregistrate de elevi, a
eficacităţii de predare -învăţare a istoriei în şcoală.

S-ar putea să vă placă și