Sunteți pe pagina 1din 14

Întroducere:

1. Rudenia și gradele de rudenie.


1) Definția rudeniei.
2) Gradele de rudenie.
2. Filiația.
1) Filiația față de mamă.
2) Filiația față de tată.

3. Situația legală a copilului.

4) Dovada rudeniei.

1
1.Rudenia și gradele de rudenie.
1)Definția rudeniei.
Rudenia1este legătura bazată pe descendența unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că
mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz rudenia este în linie dreaptă, iar în al
doilea în linie colaterală. Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă.
Rudenia este de urmatoarele tipuri:

a) Civilă, adică cea care rezultă dinadopție . Aici nu se întemiază pe sânge.


b) Rudenia de sânge,adică între care există legătură de sânge.

În conformitate cu Noul Cod Civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, cu completările ulterioare, în
România, gradele de rudenie exprimă apropierea, mai mare sau mai mică, a legăturii de sânge
dintre rude. Acestea rezultă din numărul de nașteri sau de generații care despart rudele în linie
dreaptă și, respectiv, din însumarea numărului de nașteri (sau de generații) care despart pe
fiecare dintre rudele colaterale de ascendentul lor comun cel mai apropiat.

2)Gradele de rudenie.2

Șirul de persoane între care există rudenie su numește linia de rudenie. Ea se poate prezenta
subdoua forme:

 Dreaptă

Rudenia dreaptă. Legătura de rudenie dintre persoane care descind unele din altele, fie în
mod nemijlocit, în sensul că o persoană este copilul celeilalte, fie în mod mijlocit, indirect, în
sensul că persoanele respective nu sunt născute una din alta, dar între ele există un şir
neîntrerupt de naşteri, un şir neîntrerupt de persoane între care s-a stabilit, prin faptul naşterii,
legătura de la părinte la copil. Sunt rude în linie dreaptă tatăl, fiul, nepotul de fiu.
Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă. Prima este aceea care leagă o
persoană cu cei din care coboară (de exemplu, plecând de la copil spre părinţi, bunici), iar
cea de-a doua leagă o persoană cu acei care coboară din aceasta (de exemplu, plecând de la
părinţi spre copil, nepot de fiu).în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi
părinţii sunt rude de gradul întâi, nepoţii şi bunicii sunt rude de gradul al doilea.

1
https://dreptmd.wordpress.com/(Drept MD)
2
https://legeaz.net/ (Legea AZ)
2
 Colaterală

Rudenia colaterală. Legătura de rudenie dintre două persoane care, fără a reieşi una din alta,
au un părinte comun. Astfel, de exemplu, fraţii între ei, verii primari între ei sunt rude în linie
colaterală.
Filiaţia. În literatura de specialitate întâlnim lămurirea noţiunii de filiaţie în sens larg şi în
sens restrâns. Astfel, în sens larg filiaţia desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o
persoană de un strămoş al ei. În sens restrîns, filiaţia este raportul de descendenţă dintre un
copil şi fiecare din părinţii lui.

Art. 45, alin. 2, C.F. prevede: „Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri”.
Aşadar, distanţa între rude se măsoară cu ajutorul gradului de rudenie. Stabilirea gradului de
rudenie se face diferit după felul liniei de rudenie. Astfel, la rudenia în linie directă, gradul de
rudenie se stabileşte după numărul de naşteri prin care se află legătura de sînge între două
persoane, în acest sens, fiul şi tatăl sunt rude de gradul întîi, nepotul de fiu cu bunicul sunt
rude de gradul al doilea.
La rudenia în linie colaterală, gradul de rudenie se stabileşte după numărul naşterilor, pornind
de la una din rude, în linie ascendentă pînă la autorul comun, şi apoi de la acesta, în linie
descendentă, pînă la cealaltă rudă. Astfel, de exemplu, fraţii sunt rude de gradul al doilea,
unchiul şi nepotul de frate – de gradul al treilea, verii primari – de gradul al patrulea. Deci, în
linie colaterală nu există rude de gradul întâi.
În cazul rudeniei prin adopţie gradul de rudenie se stabileşte ca şi la rudenia firească. Între
adoptator şi adoptat rudenia este de gradul întâi, ca între părinte şi copil. În conformitate cu
alin. 3 al aceluiaşi articol din Codul familiei, rudele unuia dintre soţi sunt afinii celuilalt soţ.
Noţiunea afinităţii. Afinitatea nu este definită de lege, ea este legătura unuia dintre soţi cu
rudele celuilalt (între ginere şi socri, între cumnaţi). Ea nu există între rudele unui soţ şi
rudele celuilalt soţ (între cuscri).
Întinderea legăturii de afinitate. Rudele unuia dintre soţi sunt afini cu celălalt soţ indiferent
daca rudenia este din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.
Durata afinităţii. În momentul în care căsătoria încetează sau se desface prin divorţ ori
rudenia prin adopţie ia sfîrşit, legătura de afinitate încetează.
Felurile şi gradul afinităţii. În stabilirea gradului afinităţii, se vor aplica prin asemănare
regulile de la rudenie. În consecinţă, un soţ este afinul rudelor celuilalt soţ şi în acelaşi fel în

3
grad în care acest din urmă soţ, este rudă cu rudele sale (astfel unul dintre soţi este afin de
gradul doi, în linie colaterala, cu cumnatul său).3

 Cum se calculează gradele de rudenie?

Gradul de rudenie măsoară "distanţa între rude" şi se stabileşte după numărul naşterilor,
trecând, în cazul liniei colaterale, prin ascendentul comun. Există astfel două feluri de
rudenie: - rudenia în linie dreaptă - unde calculul este simplu, numărând efectiv naşterile, fie
în sens ascendent (de la fiu spre tată, bunic, străbunic etc.), fie în sens descendent (adică
invers). -rudenia în linie colaterală- unde numărăm naşterile urcând până la ascendentul
comun, şi apoi coborând până la ruda pentru care dorim să calculăm gradul. Observăm că în
cazul rudeniei în linie dreaptă, nu se pune problema "ascendentului comun", deoarece rudele
sunt ei înşişi ascendent (respectiv descendent) unul pentru altul, practic, calculul se face fie
doar prin "urcare" (în cazul rudeniei în linie dreaptă ascendentă), fie prin "coborâre" (în cazul
celei descendente), deci nu va exista simultan urcare şi coborâre, pentru că în caz contrar, ar
fi rudenie în linie colaterală.4Tabloul gradelor de rudenie de la I – IV

Gradul I

- copilul faţă de părinte;

- părintele faţă de copil.

Observăm că rudenia de gradul I există doar între părinţi şi copii.

Gradul II

- fraţii între ei;

- nepotul (de fiu) faţă de bunic;

- bunicul faţă de nepot.

Gradul III

- nepotul (de frate) faţă de unchi;

- unchiul faţă de nepot;

- nepotul (de fiu) faţă de străbunic;

- străbunicul faţă de nepot

Gadul IV

3
https://legeaz.net/ (Legea AZ)
4
https://ru.scribd.com/ (Gradele de rudenie )
4
- verii primari între ei;

- nepotul faţă de unchiul mare (fratele bunicului);

-unchiul mare faţă de nepotul fratelui său

 Ce sunt afinii?

Afinii sunt rudele unui soţ, cu celălalt soţ.

Afinitatea este o legătură juridică "de rudenie" (impropriu spus, pentru că afinii nu sunt rude)
derivată din căsătorie; este un fel de "înrudire" prin alianţă între rudele unui soţ şi celălalt soţ. Ca
atare, nu putem extinde afinitatea dincolo de celălalt soţ, deci rudele unui soţ cu rudele celuilalt
soţ nu sunt afini şi nu au nicio legătură de rudenie sau de afinitate din punct de vedere juridic.

Reţinem astfel că deşi, popular, se consideră "cuscrii" (părinţii soţilor) ca fiind rude, în realitate
aceştia nu sunt nici rude, nici afini. Afini sunt, de exemplu, părinţii unui soţ, cu celălalt soţ.
Gradul afinilor este acelaşi cu gradul de rudenie al rudelor soţului faţă de soţ. 5

2.Filiația
5
https://ru.scribd.com/ (Gradele de rudenie )
5
Filiaţia reprezintă legătură de rudenie între copii și părinți, descendenţă, adică provenienţa
acestora de la părinţi.

1) Filiația față de mamă

Legislaţia naţională prevede că drepturile şi obligaţiile reciproce ale părinţilor şi copiilor rezultă
din provenienţa copiilor, atestată în modul stabilit de lege. Modul de atestare a provenienţei
copilului este prevăzut în art. 47, C.F. alin. 1. Provenienţa copilului de la mamă (maternitatea) se
stabileşte în baza documentelor care confirmă naşterea copilului de la mamă într-o instituţie
medicală, iar alin. 2 prevede că, în cazul cînd copilul nu este născut într-o instituţie medicală,
maternitatea se stabileşte pe baza documentelor medicale, a depoziţiilor martorilor sau pe baza
altor probe. Stabilirea provenienţei copilului de la mamă cunoaşte aceiaşi reglementare juridică,
fie că este din căsătorie, fie că este din afara căsătoriei. Elementele provenienţei copilului de la
mamă sunt:

a) faptul nașterii copilului


b) identitatea copilului față de mamă

2) Filiația față de tată

Filiaţia faţă de tată din căsătorie. Provenienţa copilului de la tată (filiaţia faţă de tată) se numeşte
paternitate. Paternitatea sau filiaţia faţă de tată desemnează legătura juridică dintre un copil şi
tatălsău.
În mod corelativ, copilul poate fi:

a) Din căsătorie, copilul născut în timpul căsătoriei îl are ca tată pe soțul mamei.
b) Copilul nascut în timpul căsătoriei lovite de nulitate absolută sau relativă este considerat
din căsătorie.
c) Copilul născut după desfacerea, declararea nulitații sau anularea căsătoriei are ca tată pe
fostul soț al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea a avut loc înainte
ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.
d) Conceput și născut înafara căsătoriei.

Filiaţia faţă de tată din afara căsătoriei. Paternitatea copilului născut în afara căsătoriei poate fi
recunoscută de către tată, printr-o declaraţie comună a acestuia şi a mamei copilului, depusă la
organul de stare civilă. În cazurile cînd mama este decedată, declarată decedată, incapabilă sau
dispărută, ori cînd nu i se cunoaşte locul aflării, precum şi în cazul decăderii ei din drepturile

6
părinteşti, paternitatea se stabileşte în baza declaraţiei tatălui şi a acordului scris al autorităţii
tutelare sau prin hotărîrea instanţei judecătoreşti, dacă lipseşte un astfel de acord.6

Declaraţia comună a mamei şi tatălui copilului privind paternitatea poate fi depusă la oficiul de
stare civilă şi pînă la naşterea copilului. În situaţia în care copilul este născut din părinţi
necăsătoriţi, iar declaraţia comună a părinţilor sau a tatălui copilului lipseşte, paternitatea se
stabileşte de către instanţa judecătorească în baza declaraţiei unuia dintre părinţi, a tutorelui
(curatorului) copilului, sau a copilului însuşi la atingerea majoratului.Timpul legal al concepţiei.
Legiuitorul a instituit prezumţia timpului legal al concepţiei, care se stabileşte făcînd diferenţa
dintre durata maximă a gestaţiei, fixată la 300 de zile, şi durata minimă, fixată la 180 zile.
Rezultă că perioada legală de concepţie este de 121 de zile. Termenul se calculează regresiv, pe
zile, pornindu-se de la ziua naşterii copilului, care nu se ia în calcul, în schimb se ia în calcul
ziua de împlinire a termenului. În virtutea acestei prezumţii, pentru ca un copil născut după
încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei să fie considerat conceput în timpul căsătoriei,
naşterea trebuie să fi avut loc înainte de împlinirea a 300 de zile de la încetarea, desfacerea sau
desfiinţarea căsătoriei (şi fără ca mama să se fi recăsătorit), iar la data naşterii să se fi împlinit cel
puţin 180 de zile de la încheierea căsătoriei. Este suficient ca o singură zi din timpul legal al
concepţiei să se găsească în timpul căsătoriei, pentru a se stabili filiaţia, paternitatea faţă de
fostul soţ al mamei.Tăgada paternităţii. Tăgada (contestarea) paternităţii desemnează acţiunea
prin care soţul femeii căsătorite care a născut un copil, urmăreşte să răstoarne în justiţie
prezumţia de paternitate care operează împotriva sa. Se înţelege că, în marea majoritate a
cazurilor, provenienţa de paternitate corespunde cu realitatea.În acest sens, art. 49 C.F. dispune
că paternitatea (maternitatea) poate fi contestată numai pe cale judecătorească de către
persoanele înscrise drept tată sau mamă, sau de către persoanele care sunt mama sau tatăl firesc
al copilului, de către copil la atingerea majoratului, de către tutorele (curatorul) copilului sau
tutorele părintelui declarat incapabil.Cererea privind contestarea paternităţii (maternităţii) poate
fi depusă timp de un an din momentul când a aflat sau trebuia să fi aflat despre înscrierea
privind paternitatea (maternitatea), sau din momentul atingerii majoratului, în cazul unui minor.

Nu au deptul sa contesteze paternitatea:

 soţul care şi-a dat acordul scris la fecundarea artificială sau implantarea embrionului
soţiei;

6
https://dreptmd.wordpress.com/(Drept MD)
7
 persoana care a fost înscrisă drept tată al copilului în baza declaraţiei comune a
acestuia şi a mamei copilului sau în baza declaraţiei proprii, dacă în momentul
depunerii acesteia, ştia că nu este tatăl firesc al copilului.

Recunoaşterea de paternitate reprezintă declaraţia făcută de bună-voie de către un bărbat, într-


una din formele prevăzute de lege prin care mărturiseşte că este tatăl unui anumit copil.
Stabilirea paternităţii în instanţa judecătorească. Dacă copilul este născut din părinţi necăsătoriţi
iar declaraţia comună a părinţilor sau a tatălui copilului lipseşte, paternitatea se stabileşte de către
instanţa judecătorească în baza declaraţiei unuia dintre părinţi, a tutorelui (curatorului) copilului
sau a copilului însuşi la atingerea majoratului.
Efectul principal al recunoaşterii de paternitate constă în stabilirea legăturii de filiaţie firească
între copil şi tatăl său din afara căsătoriei. Efectele care decurg sunt cele referitoare la nume,
ocrotire părintească, obligaţia de întreţinere şi se produc retroactiv din momentul concepţiei. 7

3.Situația legală a copilului


Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului se asigură de părinţi sau persoanele care
îi înlocuiesc, iar în cazurile prevăzute de lege – de procuror, autoritatea tutelară sau de alte
organe abilitate (exemplu: avocatul parlamentar pentru copii). Minorul care a căpătat capacitatea
deplină de exerciţiu pînă la atingerea majoratului, îşi apără drepturile şi interesele legitime
individual.Copilul are dreptul la protecţie contra abuzurilor din partea părinţilor sau a
persoanelor care îi înlocuiesc. În cazul încălcării drepturilor şi intereselor legitime ale copilului,
inclusiv prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi (sau unuia dintre
ei) a obligaţiilor de întreţinere, educaţie şi instruire sau în cazul abuzului de drepturi părinteşti,
copilul poate să se adreseze individual autorităţii tutelare pentru apărarea drepturilor şi
intereselor sale legitime, iar de la vîrsta de 14 ani –instanţei judecătoreşti.Conform art. 60 din
C.F., părinţii au dreptul şi sunt obligaţi să-şi educe copiii, să aibă grijă de sănătatea lor, de
dezvoltarea lor fizică, spirituală şi morală, de instruirea şi de pregătirea lor pentru munca social-
utilă. Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copiilor se pune pe seama autorităţii tutelare
în cazurile de:

 deces al părinților,
 decăderea lor din drepturile păritești,
 declararea părinților ca fiind incapabili,

7
https://dreptmd.wordpress.com/(Drept MD)

8
 boala sau absență îndelungată,
 eschivarea de la educația copiilor,
 de la apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, inclusiv în cazul refuzului părinţilor
de a-şi lua copiii din instituţiile educative, curative sau din alte instituţii în care se află
aceştia,
 alte cazuri de lipsă a grijii părintești,

Dreptul copilului la un nume şi la o cetăţenie. Din momentul naşterii, copilul are dreptul la un
nume şi este înregistrat conform prevederilor legale.Înregistrarea este prima recunoaştere oficială
a existenţei copilului – ea reprezintă recunoaşterea statutului legal al acestuia. Datele
minime prevăzute pentru a fi consemnate sunt:

 numele copilului de la naștere,


 sexul copilului,
 data nașterii copilului,
 locul nașterii,
 numele părintilor și adresa lor,
 naționalitatea parinților,8

În conformitate cu articolul 55, C.F., copilul dobîndeşte numele de familie al părinţilor săi. Dacă
părinţii poartă nume de familie diferite, copilul va lua numele de familie al tatălui sau al mamei,
în baza acordului comun al acestora.
Legislaţia naţională prevede şi modul de schimbare a numelui copilului. În baza cererii comune a
părinţilor (sau a unuia dintre ei), oficiul de stare civilă poate schimba numele de familie şi/sau
prenumele copilului care nu a atins vîrsta de 16 ani. În caz de litigiu între părinţi, problema
privind schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului este soluţionată de către
oficiul de stare civilă, cu concursul autorităţii tutelare în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul
minorul, ţinîndu-se cont în exclusivitate de interesele copilului.Schimbarea numelui de familie al
ambilor părinţi atrage după sine schimbarea numelui de familie al copilului, iar în cazul
schimbării numelui de familie al unuia dintre părinţi, numele de familie al copilului poate fi
schimbat în baza acordului comun al părinţilor, în lipsa unui atare acord, va decide autoritatea
tutelară.

8
https://dreptmd.wordpress.com/(Drept MD)

9
Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului care a atins vîrsta de l0 ani se face,
în toate cazurile, cu acordul acestuia (art. 56 C.F.).
Dreptul la învăţătură. Dreptul la învăţătură este garantat, indiferent de naţionalitate, sex, rasă,
vîrstă, de originea şi starea socială, de apartenenţa politică sau religioasă, de antecedentele
penale. Statul asigură şanse egale de acces în instituţiile de stat liceale, profesionale şi
superioare, în funcţie de aptitudini şi capacităţi.
Drepturile patrimoniale ale copilului. Copilul este proprietar al veniturilor obţinute, al bunurilor
primite în dar, moştenite sau dobîndite într-un alt mod, şi al tuturor bunurilor procurate din
mijloacele lui. Dreptul de proprietate al copilului este realizat în modul stabilit de Codul civil.
Copilul nu are drept de proprietate asupra bunurilor părinţilor, iar părinţii – asupra bunurilor
copiilor, excepţie făcînd dreptul la moştenire şi dreptul la întreţinere. Părinţii şi copiii care
locuiesc împreună posedă şi folosesc bunurile fiecăruia dintre ei de comun acord.
Drepturile şi obligaţiile părinţilor. Faţă de persoana copilului minor, părinţii au drepturi şi
obligaţii.
În conformitate cu art. 58, C.F: „Părinţii au drepturi şi obligaţii egale faţă de copii, indiferent de
faptul dacă copiii sunt născuţi în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau
separat”. Măsurile cu privire la persoana şi bunurile copilului se iau de către părinţi de comun
acord, însă, sunt situaţii în care nu este cu putinţă ca minorul să fie ocrotit de ambii părinţi, ci
numai de către unul din aceştia.

Asemenea situații sunt următoarele:

 Decesul unuia dintre părinți,


 Decăderea unui părinte din drepturile părintești,
 Punerea sub interdicție a unia dintre părinți,
 Unul dintre părinți este în imposibilitatea de a-și menține voința,

Domiciliul copilului minor. Potrivit art. 51, C. F., fiecare copil are dreptul să locuiască în
familie, să-şi cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor, să coabiteze cu ei, cu excepţia
cazurilor cînd aceasta contravine intereselor copilului. În cazul cînd părinţii locuiesc separat,
domiciliul copilului, care nu a atins vîrsta de 14 ani, se determină prin acordul părinţilor (art. 63,
C. F.). 9

9
https://dreptmd.wordpress.com/(Drept MD)

10
Răspunderea pentru neîndeplinirea îndatoririlor părinteşti. Pentru neîndeplinirea îndatoririlor
părinteşti codul familiei prevede următoarele sancţiuni:

 Decăderea din drepturile părintești,


 Luarea copilului fără decădere din drepturile părintești,

Decăderea din drepturile părinteşti este cea mai severă sancţiune prevăzută de Codul familiei. Ea
se aplică în cazul în care părinţii, pun în primejdie sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului,
precum şi în cazurile în care părinţii nu-i dau o educaţie conformă cu morala. Deci, decăderea se
poate lua împotriva părinţilor numai pentru greşeli de o anumită gravitate în exercitarea
drepturilor ori îndeplinirea îndatoririlor părinteşti cu privire la persoana copilului.

Părinți pot fi decazuți din drepturile parintești dacă:

 se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de


întreţinere,
 refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă, dintr-
o instituţie de asistenţă socială sau alta similară,
 fac abuz de drepturile părinteşti,
 se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează la
inviolabilitatea sexuală a copilului,
 prin comportare amorală, influenţează negativ asupra copilului,
 suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie,
 au săvârşit infracţiuni premeditate contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului,
 în alte cazuri cînd aceasta o cere interesele copilului.

Decăderea din drepturile părinteşti are loc numai pe cale judecătorească. Acţiunea privind
decăderea din drepturile părinteşti poate fi pornită de celălalt părinte, tutorele copilului,
autoritatea tutelară sau procurorul. Cererea privind decăderea din drepturile părinteşti se
examinează cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare.
Părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti pot avea întrevederi cu copilul lor numai cu
permisiunea autorităţii tutelare. Întrevederile nu se acordă dacă contactul părinţilor cu copilul
poate cauza daune dezvoltării lui fizice sau intelectuale. Părinţii pot fi restabiliţi în drepturile
părinteşti dacă au încetat împrejurările care au condus la decăderea lor din aceste drepturi şi dacă
restabilirea în drepturile părinteşti este în interesul copilului.
Restabilirea în drepturile părinteşti se face pe cale judecătorească, în baza cererii persoanei

11
decăzute din aceste drepturi, cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare,ţinîndu-se cont şi de
opinia copilului dacă are 10 ani. 10

Dacă copilul a fost adoptat şi adopţia nu a fost desfăcută, hotărîrea privind decăderea din
drepturile părinteşti o ia instanţa de judecată.La cererea autorităţii tutelare, instanţa
judecătorească poate hotărî luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora din drepturile
părinteşti. În cazuri excepţionale, dacă există un pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea
copilului, autoritatea tutelară poate decide luarea copilului de la părinţi, comunicând acest fapt
procurorului în termen de cel mult 24 ore.

În cazurile prevăzute anterior, autoritatea tutelară, în termen de 7 zile, va porni o acţiune


în instanţa judecătorească privind decăderea din drepturile părinteşti sau luarea copilului de la
părinţi fără decăderea lor din aceste drepturi. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită, copilul va
fi înapoiat părinţilor.

La cererea părinţilor, instanţa judecătorească poate să le înapoieze copilul, dacă aceasta


nu contravine intereselor copilului. În cazurile luării copilului fără decădere din drepturile
părinteşti, părinţii pierd dreptul de a comunica cu acesta, de a participa personal la educaţia lui şi
de a-i reprezenta interesele. Părinţii de la care a fost luat copilul pot avea întrevederi cu acesta, în
unele cazuri, doar cu permisiunea autorităţii tutelare. Autoritatea tutelară este obligată să
examineze condiţiile de trai ale copilului şi ale persoanei care pretinde la educaţia copilului şi să
prezinte instanţei judecătoreşti avizul respectiv.

4)Dovada rudeniei
Potrivit art. 409 Noul Cod Civil, filiaţia se dovedeşte prin actul de naştere întocmit în registrul de
stare civilă, precum şi cu certificatul de naştere eliberat pe baza acestuia. Mijloacele de probă a
rudeniei fireşti diferă în raport de interesul urmărit prin dovedirea rudeniei. Din acest punct de
vedere, deosebim mai multe situaţii:
a) când prin dovedirea rudeniei se urmăresc efecte de stare civilă, dovada rudeniei se poate
face, în principiu, cu acte de stare civilă. în anumite împrejurări, potrivit art. 103 Noul
Cod Civil, când nu au existat registre de stare civilă ori acestea s-au pierdut sau au fost
distruse, în tot sau în parte, ori când nu este posibilă procurarea din străinătate a
certificatului de stare civilă sau a extrasului de pe actul de stare civilă sau întocmirea

10
https://dreptmd.wordpress.com/(Drept MD)

12
actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată, starea civilă se poate dovedi
prin orice mijloc de probă;
b) când, din orice împrejurare, dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin
certificatul de naştere ori când se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul de
naştere şi posesia de stat, dovada filiaţiei faţă de mamă se poate face, de asemenea, prin
orice mijloc de probă;
c) când prin dovedirea rudeniei se urmăresc interese patrimoniale (de exemplu, în materie
succesorală), dovada rudeniei se poate face şi prin alte mijloace de probă decât cu
certificatele de stare civilă. De exemplu, în cadrul procedurii succesorale, stabilirea
numărului şi calităţii moştenitorilor de către notar se poate face şi prin martori, iar dacă
există contestaţii, notarul îndrumă pe moştenitori la instanţa judecătorească, pentru ca ea
să decidă.11
În ceea ce priveşte rudenia prin adopţie, dovada ei se face prin actul juridic al adopţiei, şi anume
prin hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei şi actul de stare civilă întocmit pe baza
acesteia.
Pentru a produce efectele prevăzute de lege, rudenia trebuie să fie dovedită. Cu toate acestea, în
scopul ocrotirii căsătoriei şi familiei, trebuie admis că, uneori, să poată produce anumite efecte
juridice şi rudenia nedovedită. Aşa este cazul rudeniei de sânge dinaintea căsătoriei, în cazul
adopţiei, când această rudenie trebuie să constituie impediment la căsătorie, iar încălcarea sa să
atragă nulitatea absolută a căsătoriei astfel încheiate [art. 274 alin. (3) Noul Cod Civil].

11
https://legeaz.net/ (legea ZN)
13
Bibliografie
Cărțile:
1. ”Rudenia în dreptul Român”scrisă de Dr.Adrian Pricopi
2. ”Relațiile de rudenie” scrisă de C.C.Harris
Siteuri:
1. https://legeaz.net/ (legea ZN)
2. https://dreptmd.wordpress.com/(Drept MD)
3. https://ru.scribd.com/ (Gradele de rudenie )

14