Sunteți pe pagina 1din 2

Principalele diferenţe dintre prevederile Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr.

1802/2014 şi cele ale standardelor IAS/IFRS.

În practică pot apărea şi alte diferenţe faţă de cele identificate, după cum este posibil ca
efectul unor diferenţe să fie nesemnificativ sau inexistent pentru anumite entităţi, în funcţie de
tranzacţiile efectuate şi specificul activităţii. O serie de prevederi ale standardelor
internaţionale au fost deja preluate în reglementările contabile naţionale, ceea ce facilitează
într-o oarecare măsură procesul de retratare. Retratările necesare pot fi mai numeroase în
cazul în care conformitatea cu referenţialul naţional este parţială.

Deşi elemente din Cadrul Conceptual Internaţional au fost preluate în reglementarea


naţională (definiţiile elementelor, criteriile de recunoaştere, utilizatorii de informaţie
contabilă, caracteristicile calitative ale informaţiei contabile), utilizarea lor în selectarea şi
argumentarea soluţiilor normative este limitată, ceea ce poate afecta într-o oarecare măsură
coerenţa logică şi conceptuală a acestora din urmă. Diferenţele între cele două referenţiale
vizează prezentarea situaţiilor financiare, politicile de recunoaştere, evaluare, derecunoaştere
şi prezentare a elementelor în situaţiile financiare şi informaţiile ce trebuie divulgate
obligatoriu sau voluntar.

Dacă în Ordinul 1802/2014, bilanţul şi contul de profit şi pierdere sunt standardizate,


IAS1 solicită o listă de elemente care trebuie să apară obligatoriu în bilanţ sau situaţia
rezultatului global.

Semnificaţia principiului pragului de semnificaţie este diferită în Ordin, care permite


prezentarea separată a elementelor semnificative doar în notele explicative.

În situaţia poziţiei financiare (titulatura sub care apare bilanţul în IAS 1), activele şi datoriile
curente sunt prezentate separat de cele pe termen lung. Deşi clasificarea este preluată în textul
Ordinului 1802/2014, formularul prestabilit de bilanţ solicită prezentarea unor posturi
(provizioane, cheltuieli în avans) care sunt prezumate a fi implicit pe termen lung, respectiv
pe termen scurt.

O serie de posturi, obligatorii potrivit IAS 1, nu apar în formularul de bilanţ din OMFP
1802/2014. În această categorie intră activele imobilizate deţinute în vederea vânzării
(IFRS5), activele sau datoriile incluse în grupurile de active deţinute în vederea vânzării
(IFRS 5), investiţiile imobiliare (IAS 40), activele biologice (IAS 41), creanţele sau datoriile
de impozit amânat (IAS 12) pentru care referenţialul internaţional prevede politici contabile
specifice.

Situaţia poziţiei financiare poate conţine trei rânduri de sume în cazul aplicării
tratamentului retrospectiv pentru schimbările de politici şi corecţiile de erori.

Reglementarea naţională impune tuturor entităţilor prezentarea unui cont de profit şi pierdere
cu cheltuielile clasificate după natură, însoţit de o detaliere a cheltuielilor după funcţii în
notele explicative,
în timp ce IAS 1 solicită fie prezentarea situaţiei rezultatului global, fie prezentarea unui
cont de profit şi pierdere (cu cheltuielile clasificate după natură sau după funcţii în funcţie de
opţiunea entităţii) şi a situaţiei rezultatului global.

Prezentarea distinctă a elementelor extraordinare este interzisă de IAS 8.

Situaţia fluxurilor de numerar are conţinut similar cu cel descris de IAS 7.

Structura situaţiei variaţiei capitalurilor proprii este asemănătoare în cele două referenţiale cu
menţiunea că IAS 1 solicită prezentarea separată a elementelor care decurg din tranzacţiile cu
proprietarii.

Politicile contabile specifice stocurilor în OMFP 1802/2014 sunt aplicate şi unor active ce
intră în sfera de aplicare a altor standarde internaţionale, cum ar fi IAS 11 „Contracte de
construcţie” sau IAS 41 „Agricultura”.

Deşi prevederile standardului IAS 2 „Stocuri” au fost preluate în mare parte în reglementarea
naţională, rămân câteva diferenţe în special în planul evaluării.

IAS 2 „Stocuri” nu face distincţie între diferitele tipuri de reduceri de preţ, toate diminuând
costul de achiziţie. Tratamentul contabil al reducerilor de preţ prevăzut de Ordinul 1802/2014
este diferit în funcţie de natura acestora (comerciale, financiare) şi în funcţie de înscrierea lor
în factura iniţială sau într-o factură ulterioară. Reducerile financiare nu sunt deduse din costul
de achiziţie, ci sunt recunoscute ca venituri financiare (767 „Venituri din sconturi primite”).
Reducerile comerciale primite în facturi ulterioare ajustează cheltuielile din exploatare (prin
utilizarea contului de ajustare – 609 „Reduceri comerciale primite”).

Metoda LIFO (permisă de OMFP 1802/2014) este interzisă de IAS 2.

Sfera imobilizărilor corporale este mai extinsă în OMFP 1802/2014, faţă de IAS 16,
ceea ce înseamnă că vor exista active pentru care se aplică tratamente contabile specifice
imobilizărilor corporale în reglementarea naţională, dar care intră în sfera de aplicare a altor
standarde (de exemplu, IFRS 5 „ Active imobilizate deţinute în vederea vânzării şi întreruperi
de activităţi” sau IAS 40 „Investiţii imobiliare”). Potrivit OMFP 1802/2014, se amortizează
întreg costul imobilizărilor, în timp ce IAS 16 „Imobilizări corporale” permite deducerea
valorii reziduale (dacă poate fi estimată fiabil) şi întreruperea amortizării atunci când
aceasta depăşeşte valoarea netă contabilă. IAS 16 este mult mai flexibil în maniera de
determinare a amortizării prin posibilitatea de revizuire periodică a duratei de viaţă utilă, a
valorii reziduale şi a metodei de amortizare în cazul în care aceste estimări nu mai corespund
condiţiilor actuale de utilizare a imobilizării. Deşi principial reglementarea naţională permite
utilizarea unor politici contabile diferite de tratamentele fiscale în cazul imobilizărilor
corporale, din raţiuni ce ţin de costurile unei raportări duble sau de existenţa unor stimulente
fiscale ce încurajează reevaluarea, deconectarea de facto poate fi ceva mai redusă.