UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

CATEDRA ECONOMIE, MARKETING ȘI TURISM

NACU MIHAELA

PIAȚA FINANCIARĂ ȘI MECANISMELE FUNCȚIONĂRII EI

Lucru individual

Conducător științific:

HAMURARU Maria, lector universitar

CHIȘINĂU, 2019
 CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR……………………………………………………………………. 3
INTRODUCERE……………………………………………………………………………… 4
Capitolul I. CONCEPTE TEORETICE PRIVIND PIAȚA FINANCIARĂ. FUNCȚII,
CLASIFICĂRI, TRĂSĂTURI………………………………………………………………. 5
1.1 Aspecte generale privind termenul de piață financiară………………………………... 5
1.2 Funcțiile, clasificarea și trăsăturile pieții financiare…………………………………… 6
1.3 Instrumentele principale ale pieței financiare. Acțiunile și obligațiunile……………... 8
Capitolul II. MECANISMUL ȘI SECTOARELE PIEȚEI FINANCIARE……………… 13
2.1 Sectoarele pieței financiare………………………………………………………………. 13
2.2 Piața de capital ca parte componentă principală a pieței financiare………………….. 14
CONCLUZII………………………………………………………………………………….. 17
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………... 18

2
 LISTA ABREVIERILOR
TS Termen scurt
TL Termen lung
TM Termen mediu
AGA Adunare generală a acționarilor
CNPF Consiliul Național al Pieței Financiare

3
 INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei. Notiunea de piata apare foarte timpuriu în istoria umana
si initial se utiliza în sensul – de loc de întâlnire între vânzator si cumparator. În economia moderna
notiunea de piata ca loc de întâlnire are un aspect foarte îngust al pietei în sens economic larg. În
acest sens reprezinta o institutie fundamentala de bunuri (exprimata prin cumparatori) si oferta de
bunuri (exprimata prin vânzatori) adica reprezinta totalitatea tranzactiilor de cumparare-vânzare a
bunurilor si serviciilor. Anume pe piața finaciară au loc zilnic tranzacțiile de capital, valori
mobiliare etc.
Scopul referatului dat este de a accentua importanța existenții unei pieți financiare, de a
prezenta care sunt sectoarele pe care le cuprinde și cum funcționează aceasta, în acest am context am
stabilit principalele obiective pe care le-am realizat pe parcursul lucrării date, și anume:
- Definirea noțiunii de piață financiară;
- Prezentarea funcțiilor și caracteristicilor unei pieți financiare;
- Clasificarea pieței financiare;
- Caracterizarea celui mai important element al pieței financiare;
- Prezentarea sectoarelor pieței financiare.
Obiectul analizat este reprezentat de locul unde au loc tranzacțiile finaciare de capital, valori
mobiliare, acțiuni, obligațiuni.
Metodologie de cercetare este prezentată de informația accesată din internet și din note de
curs privind bazele funcționării pieții financiare. Drept metode cercetare am folosit metoda inducției
si deducției, si metoda observației, prezentarea informației are loc și sub formă de scheme.
Cuvinte-cheie. Piață financiară, sectoare, piața monetară, piață bancară, piața secundară,
piața primară, valori mobiliare, funcții, clasifcare, cerere, ofertă.

4
 Capitolul I. CONCEPTE TEORETICE PRIVIND PIAȚA FINANCIARĂ.
FUNCȚII, CLASIFICĂRI, TRĂSĂTURI
1.1 Aspecte generale privind termenul de piață financiară

În literatura de specialitate, există mai multe definiții ale pieței financiare, cum ar fi:
- Piața financiară reprezintă o instituție sau un atanjament care facilitează cumpărarea sau
vânzarea de bunuri și servicii care se numesc active financiare;
- Piața financiară cuprinde totalitatea relațiilor care vizează emisiunea, circulația, schimbul
și stocarea nemijlocită a banilor, executate în mod direct, prin instrumentele sale speciale, în scopul
susținerii întregii activități economico-sociale cu capitalul necesar funcționării și dezvoltării
producției de bunuri și servicii. Cu alte cuvinte, piața financiară este mecansimul prin care activele
financiare sunt emise și introduse în circuitul economic;
- Piața finaciară constituie locul sau ansamblul mijloacelor de comunicație care facilitează
vânzarea-cumpărarea ectivelor financiare nebancare la prețuri formate în funcție de cerere-ofertă și
influența unor factori economici, financiari, monetari, psihologici și tehnici.
O piată finciara este o locaţie pentru tranzacţionarea instrumentelor financiare precum
acţiuni, valute, obligaţiuni sau mărfuri. O piaţă poate avea un ring bursier fizic sau poate exista doar
în spaţiul virtual, dar în ambele cazuri vor exista reguli de conduită pe care traderii trebuie să le
respecte.
Piața financiară colectează disponibilitățile bănești în favoarea solicitanților prin emisiunea
și plasarea de titluri mobiliare precum: acțiunile, obligațiunile, certificatele de investiții și alte
produse financiare. De asemenea, pe această piață, au loc tranzacții cu titluri emise anterior, între
vânzătorii de titluri, care doresc să își recupereze capitalul bănesc avansat și diferiți cumpărători,
care își propun să investeasc. Acțiunile reprezintă titluri de valoare care reprezintă o parte din
capitalul social al unei societăți pe acțiuni. Valoarea nominală sau prețul acțiunii se determină prin
raportarea capitalului social la numărul de acțiuni emise de o firmă. Obligațiunile sunt titluri de
valoare care reprezintă o cotă parte dintr-un împrumut colectiv, pe termen mediu sau lung, solicitat
de un agent economic. Valoarea nominală a obligațiunii se restituie posesorului la scadență, iar pe
întreaga perioadă a creditului, acesta va primi o dobândă anuală fixă, înscrisă pe obligațiune.
Pentru o desfășurare normală a activității, agenții economici au nevoie de împrumuturi pe
termen lung cu care să își finanțeze investițiile. Aceste capitaluri bănești pot fi procurate pe piața
financiară. Oferta de capital este realizată de către deținătorii de resurse financiare care plasează

5
aceste resurse pe piața de capital, prin cumpărarea de titluri de valoare. Deținătorii de capital bănesc
sunt: firmele, băncile, persoanele fizice și juridice.
Conform economistului Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel "a fost întotdeauna un
decalaj între ceea ce se întâmplă în economia reală și piețele financiare".
Pieţele financiare variază foarte mult în dimensiune, lichiditate şi adoptarea tehnologiei. Dar
tind să aibă caracteristici comune. Activele pe care le tranzacţionează acestea sunt standardizate: un
dolar, o acţiune General Electric sau un baril de ţiţei Brent este la fel ca oricare altul. O bursă a
diamantelor nu este o piaţă financiară reală pentru că toate pietrele sunt diferite.
De regulă există ore şi perioade de tranzacţionare în care tranzacţiile trebuie stabilite.
Tranzacţiile sunt autorizate fie direct de piaţă, fie conform regulilor acesteia. Cele mai respectabile
pieţe vor susţine fiecare tranzacţie, garantând fiecare pierdere suferită de o contraparte în cazul în
care un trader îşi încalcă obligaţiile asumate.
Piata financiara este locul schimburilor directe de capitaluri pe termen mediu si lung intre
debitori(emitenti de titluri) si investitori(cei care se subscriu); suportul operatiunilor cel constituie
valorile mobiliare: actiuni, obligatiuni; aceste permitind satisfacerea nevoilor de capital ale
emitentilor si controlul structurilor de capital.
Piața de financiară realizeză așadar legătura dintre emitenți și investitori, a căror decizie de
investire vizează două obiective complementare:
- Rentabilitatea, respectiv un grad înalt de fructificare a capitalurilor;
- Lichiditatea, adică recuperarea cât mai rapidă a capitalului investit.

1.2 Funcțiile, trăsăturile și clasificarea pieții financiare

Din noțiunile prezentate putem conchide că piața financiară are anumite funcții și anume:
 Mobilizează importante resurse financiare în favoarea diferitelor firme sau alți agenți
economici;
 Plasează titluri de valoare emise.;
 Asigură mobilitatea capitalurilor și posibilitatea schimbării plasamentelor acționarilor
prin transformarea în lichidități a valorilor mobiliare și invers;
 Indică starea economiei și perspectivele ei;
 Orientează disponibilitățile bănești ale persoanelor fizice și juridice spre cele mai
profitabile domenii.

6
 Din punct de vedere al sferei de influență, în literatura de specialitate s-au structurat două
concepții referitoare la piața financiară: concepția anglo-saxonă și concepția continental-europeană.
1. Conceptul anglo-saxon conform căreia piața financiară este formată din următoarele
elemente
- piața de capital – pentru capitaluri pe TS pe TM și pe TL;
- piața monetară – pentru capitalurile atrase și plasate pe TS
2. Conceptul continental-european conform căreia piața finaciară este formată din:
- Piață monetară – capitaluri atrase pe TS și TM
- Piața ipotecară – capitaluri atrase în special pentru construirea de locuințe;
- Piața financiară – pentru emisiunea, plasarea și tranzacționarea titlurilor de capital pe TL
Trăsăturile pieții financiare sunt:
- Este o piața deschisă în care plasamentul este efectuat în marea masa a investitorilor, iar
tranzacțiile cu valori mobiliare au caracter public;
- Produsele pieții sunt instrumente pe TL și TM
- Valorile mobiliare se caracterizează prin transferabilitate și negociabilitate, cee ace înseamnă
că valorile mobiliare se pot negocia și transfera între personae;
- Tranzacționarea valorilor mobiliare nu este direct, dar este intermediate de agenți
specializați.
Funcționarea pieței financiare este influențată de mai mulți factori precum: starea economiei,
logica politicelor monetare, bugetare și sociale, calitatea reglementărilor juridice, existența
procesului de economisire la nivel național.
Pietile financiare se clasifica:
I. Din punct de vedere al agentilor implicati:
 Piata primara – emiterea actiunilor si obligatiunilor;
 Piata secundara – vinzarea/revinzarea hirtiilor de valoare.
II. Din punct de vedere al duratei p/u care sunt mobilizate resursele:
 Piata monetara pentru tranzactiile pe TS (mai mici de 1 an);
 Piata de capital pentru tranzactii pe TM si TL (mai mari de 1 an).
III. Din punct de vedere al titlurilor ce fac obiectul tranzactiilor:
 Piata certificatelor de depozit;
 Piata actiunilor;
 Piata obligatiunilor;

7
  Piata interbancara etc
1.3 Instrumentele principale ale pieței financiare. Acțiunile și obligațiunile.
Piața de capital are la bază tranzacțiile cu valorile mobiliare. Valorile mobiliare constituie un
atribut inerent economiei de piață, fiind emise în vederea atragerii de capital, sunt negociabile, adică
se vând și se cumpără pe piață, asigurîndu-se un flux permanent între investitori și utilizatori. Piața
financiară se caracterizează prin tranzacții cu titluri mobiliare specifice: acțiunile, obligațiunile,
instrumentele financiare ale administrației publice centrale și locale, precum și instrumentele
finaciare derivate sau orice alte titluri de credit (instrumente financiare) încadrate de CNPF în
această categorie.
Un instrument financiar primar al pieții sunt acțiunile
Acţiunea este un instrument de capital sau o valoare mobiliară, care face parte din categoria
valorilor mobiliare ce reprezintă relaţii de proprietate, specifice numai emitentului organizat juridic
ca societate comercială, în care capitalul social este divizat, etalonat sub forma unitară de acţiune.
Caracteristicile fundamentale, pe care le comportă acţiunile sunt următoarele:
 acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală;
 acţiunile sunt fracţiuni egale ale capitalului social, respectiv acestea conferă drepturi egale
posesorilor lor (de exemplu, drepturi acordate de acţiunile ordinare), totuşi, în condiţiile
actului constitutiv, se pot emite categorii de acţiuni care conferă titularilor drepturi diferite
(de exemplu, drepturi acordate de acţiunile preferenţiale);
 acţiunile sunt indivizibile, această caracteristică are ca scop evitarea divizării excesive a
capitalului social, prin stabilirea unei limite minime a valorii nominale a acţiunilor;
 acţiunile sunt instrumente negociabile, respectiv ele pot fi transmise altor persoane, conform
relaţiei cerere-ofertă, cu respectarea cadrului legal.
Investitorii în acţiuni îşi asumă poziţia de asociaţi-părtaşi la afacere printr-o contribuţie
irevocabilă la patrimoniul societăţii şi obţin dreptul de participare la deciziile privind funcţionarea
societăţii, angajând definitiv întreaga lor participare la investiţie şi riscând obţinerea unor beneficii –
care sunt incerte, nedeterminate şi reziduale atât din exploatarea patrimoniului comun, cât şi din
lichidarea acestuia. Aceşti investitori poartă denumirea de acţionari.
Acţionarii sunt persoane fizice sau juridice, care, din punct de vedere legal, deţin una sau
mai multe acţiuni la o societate pe acţiuni. Acţionarilor li se acordă privilegii speciale în funcţie de
clasa acţiunilor deţinute, inclusiv dreptul de vot (de obicei, un vot pentru o acţiune deţinută, iar,
uneori, un vot pentru mai multe acţiuni) privitor la: alegerile pentru consiliul de administraţie,

8
dreptul de a propune acţionarilor rezoluţii, dreptul de a participa la distribuirile din profiturile
companiei, dreptul de a achiziţiona acţiuni noi emise de societate, precum şi dreptul la activele
societăţii, în cazul lichidării societăţii pe acţiuni.
Acţionarii, care deţin peste 50% din numărul total de acţiuni, conduc şi controlează activitatea unei
societăţi pe acţiuni. Acest nivel poate fi atins şi prin asocierea micilor acţionari.
Pentru acţionar, importanţa deţinerii acţiunilor derivă din dreptul acestuia la o parte din
profiturile companiei, care pot fi distribuite sub formă de dividende sau pot fi reinvestite de
companie la decizia Adunării generale a acţionarilor (AGA).
Acţiunile pot fi clasificate în funcţie de următoarele criterii:
I. Forma de prezentare:
 acţiuni materializate (într-un înscris);
 acţiuni dematerializate (prin înregistrări în cont).
Acţiunile materializate au înscrise, sub forma unor clauze şi menţiuni, principalele drepturi şi
obligaţii ale părţilor implicate. Astfel, pe respectivele acţiuni, se regăsesc următoarele informaţii
generale: tipul acţiunii, numele clientului, adresa acestuia, valoarea nominală, seria şi numărul
înscrisului, data emisiunii, semnătura şi ştampila emitentului.
Acţiunile dematerializate conţin aceeaşi informaţie, dar înregistrată pe suport magnetic
(electronic).
II. Modul de identificare:
 acţiuni nominative;
 acţiuni la purtător.
Acţiunile nominative au înscrise pe ele, pe lângă numele emitentului, şi numele
deţinătorului. Transmiterea acestor acţiuni se face prin simpla tradiţiune (ca bancnotele).
Acţiunile la purtător nu conţin decât numele emitentului şi identificarea lor se face după serie
şi număr de înregistrare. Transmiterea acestor acţiuni se efectuează prin cesiune.
III. Drepturile pe care le generează:
 acţiuni ordinare (comune sau simple), care reflectă mărimea capitalului social. Acestea
reprezintă dovada participării la societate. Deţinătorii acţiunilor ordinare au dreptul la vot
şi la dividende variabile în funcţie de mărimea profitului societăţii.
 acţiuni preferenţiale (privilegiate), care reprezintă dovada participării la societate, dar au
caracteristici ce le disting de cele ordinare. Deţinătorii acţiunilor preferenţiale au dreptul
la dividende fixe, care se plătesc prioritar dividendelor pentru acţiunile ordinare. Aceşti

9
 acţionari nu dispun de dreptul la vot, în afara cazului în care a fost altfel stipulat în
contractul preferenţial.
Obligaţiunile se mai numesc „instrumente de datorie” (engl. debts instruments) sau valori
mobiliare cu venit fix, deoarece generează un venit cert – dobânda fixă.
Obligaţiunile conferă deţinătorului său anumite drepturi, precum:
 dreptul de a încasa de la emitent dobânzile datorate pentru sumele împrumutate;
 dreptul de a recupera întreaga sumă la scadenţa obligaţiunilor.
Obligaţiunile pot fi emise de:
 societăţile comerciale: obligaţiuni corporative;
 stat (emise direct sau prin diverse organisme subordonate, centrale sau locale):
obligaţiuni de stat, obligaţiuni municipale.
Elementele constitutive ale obligaţiunii sunt: denumirea de obligaţiune; seria şi numărul de
emisie; locul şi data emiterii; numele şi adresa emitentului; numele şi adresa investitorului
(beneficiarului titular), în cazul obligaţiunii nominative; numărul total al obligaţiunilor emise;
numele şi sediul băncii depozitare; imprimări speciale pentru a îngreuna falsificarea; semnătura
emitentului etc.
Obligaţiunile clasice sau obişnuite sunt obligaţiuni cu scadenţă determinată, iar dobânda
(fixă) se plăteşte periodic.
Cele expuse mai sus, cu referinţă la obligaţiuni, vizează tratări general-teoretice sau reflectă
diferite practici internaţionale.
În funcţie de necesităţile societăţilor emitente, precum şi în scopul sporirii atractivităţii
pentru investitori, au fost create numeroase tipuri de obligaţiuni, care ţin cont de diverse
caracteristici ale investitorilor: profilul de risc al acestora, randamentul pe care îl aşteaptă, durata
pentru care sunt dispuşi să investească, scopul urmărit de aceştia etc. Reieşind din aceasta,
obligaţiunile pot fi clasificate în baza mai multor criterii:
I. Din punct de vedere al modului în care creanţele sunt materializate:
 obligaţiuni sub formă de hârtie-document;
La fiecare obligaţiune, sub formă de înscris, se ataşează cupoane detaşabile, pe care se
înscrie dobânda de plătit periodic. Numărul cupoanelor este egal cu numărul perioadelor de plată. În
practica internaţională, dobânda se plăteşte, de regulă, o dată sau de două ori pe an.

10
  obligaţiuni înregistrate sau contabile: obligaţiunile, care nu există ca document
imprimat, ci figurează numai în documentele contabile ale emitentului, iar investitorul
primeşte doar confirmarea scrisă;
La obligaţiunile înregistrate în cont, dobânda se înregistrează, de asemenea, periodic în cont
şi se plăteşte sau se capitalizează, conform condiţiilor emisiunii.
II. Din punct de vedere al identificării deţinătorului de obligaţiuni:
 obligaţiuni nominative: obligaţiunile care, pe lângă numele emitentului, conţin şi numele
investitorului (beneficiarului titular). Transmiterea lor se face pe bază de cesiune.
 obligaţiuni la purtător: obligaţiunile care nu conţin numele titularului, iar transmiterea
lor se face prin simplă tradiţiune (înmânare). Se pot identifica numai pe baza seriei şi
numărului de emisiune.
III. Din punct de vedere al gestiunii creanţei:
 obligaţiuni garantate de un bun material, denumit colateral, conţinând şi numele
colateralului, care trebuie să fie un bun material negrevat de alte datorii. Se disting:
 obligaţiuni negarantate: obligaţiuni de bonitate, emise pe bază de onoare, singura
garanţie constituind-o semnătura emitentului.
IV. Din punct de vedere al venitului pe care îl generează:
 obligaţiuni participative:
 obligaţiuni cu dobândă variabilă:
 obligaţiuni cu cupon zero:
V. Din punct de vedere al modului de achitare:
 rambursabile: obligaţiuni, care acordă investitorului dreptul de a returna emitentului, în
orice moment,
 obligaţiuni rambursabile prin anuităţi constante: obligaţiuni la care emitentul va plăti
investitorului anual o sumă constantă (anuitate), care include atât dobânda aferentă
creditului, cât şi o parte din valoarea împrumutului.
 obligaţiuni rambursabile prin tragere la sorţi:
 obligaţiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit (OSCAR):
VI. Din punct de vedere al clauzelor speciale pe care le conţin:
 obligaţiuni revocabile sau retractabile (callable bonds
 obligaţiuni restrictive:
 obligaţiuni convertibile:
11
VII. După tipul emitentului:
 obligaţiuni corporative:
 obligaţiuni municipale:

12
 Capitolul II. MECANISMUL ȘI SECTOARELE PIEȚEI FINANCIARE
2.1 Sectoarele pieței financiare
Din punct de vedere al activelor care se negociază și al mecanismului prin care acestea sunt
introduce în circuitul economic, piața financiară este formată din trei mari sectoare, constituite ca
piețe distincte: piața bancară, piața monetară, piata de capital.
Piața bancară se caracterizează prin tranzacții cu active bancare non-negociabile, a căror
lichiditate este maximă. Societățile bancare au rol de intermediere între posesorii de disponibilități
bănești și utilizatorii de fonduri, pe baza relațiilor de credit.
Piața monetară este caracterizată prin tranzacții sau active financiare pe TS, de către
societățile financiare. Tranzacțiile includ depozitele bancare la vedere și la termen ale persoanelor
fizice și juridice, biletele la ordin, cecurile, certificatele de deposit și alte titluri mobiliare pe TS.
Piața de capital este specializată în tranzacții cu active financiare pe TM și TL. Acestea
prezintă un grad de risc mai mare și sunt negociabile. Motivația principal a unei piețe de capital
constă în plasarea valorilor mobiliare ale agenților economici în căutare de capital, către posibilii
investitori, deținători de excedente bănești.
Aceste trei piețe se interferează și se intercondiționează.

Schema 1: Sectoarele pieții financiare

13
 2.2 Piața de capital ca parte componentă principală a pieței financiare
Piața de capital reprezintă ansamblul relațiilor și mecanismelor prin care se realizează
transferal fondurilor de la cei care au un surplus de capital – investitorii – către cei care au nevoie de
capital- emitenții de titluri – cu ajutorul unor instrumente specific (valorile mobiliare emise) și prin
intermediul unor operatori specifici (societățile de servicii de investiții finaciare).
Pornind de la respectivele definiții, rezultă că elementele pieței de capital sunt:
- locul de desfășurare, format din mijloace de comunicație fie între operatori (piața
interdealeri) fie între aceștia din urmă și o instituție numită bursă de valori;
- obiectul, format din valori mobiliare ( sinonim cu titlurile financiare);
- operatorii, formați din intermediari: persoane juridice, persoane fizice abilitate, specialiști;
- operațiunile, care, în înșiruirea logică, formează un ansamblu, numit tranzacție sau plasament
Ca idee generală putem să considerăm piața de capital ca fiind piața asociată operațiunilor de
vânzare și cumpărare de instrumente financiare. Piața de capital include piețele diverselor
instrumente financiare și instituțiile financiare care activează și care sunt implicate în buna
funcționare a acestei piețe.
Sau altfel spus, piața de capital este un ansamblu de relații economice și mecanisme asociate
prin care investitorii - entități care au surplus de capital și doresc să îl fructifice intră în contact cu
emitenții de titluri (instrumente financiare), adică cei care au nevoie de investiții. Aceștia fac schimb
de fonduri bănești prin intermediul valorilor mobiliare/instrumentelor financiare. Astfel capitalurile
disponibile din economie ajung la cei care au nevoie de ele pentru a dezvolta activități economice.
Piața de capital înseamnă în primul rând piața investițiilor pe termen lung, adică acele
investiții care blochează capital pentru perioade mai mari de un an.
Se consideră că piața de capital este parte a pieței financiare pe care o formează alături de
piața asigurărilor și piața monetară.
Astfel:
 Piața de capital sau piața valorilor mobiliare - are drept obiect de activitate capitalurile și
investițiile pe termen mediu și lung
 Piața monetară este piața care se ocupă cu capitalurile și investițiile pe termen scurt, pe
această piață au loc tranzacțiile cu numerar și banii din conturi curente. Aici se includ
tranzacțiile comerciale curente, bonurile de tezaur, certificatele de depozit, biletele de
trezorerie. Participanți pe piața monetară sunt băncile comerciale, băncile centrale, trezoreria
statului, societățile de asigurări, etc.

14
  Piața asigurărilor - care are rol de suport pentru celelalte piețe
Piața de capital se caracterizează prin mai multe caracteristici și anume:
 Mobilizează sumele economisite pentru a finanța investiții pe termen lung
 Tranzacțiile cu titluri de valoare sunt publice
 Facilitează tranzacționarea titlurilor de valoare, care se realizează cu ajutorul intermediarilor
și nu în mod direct
 Minimizează costurile de tranzacționare și informare
 Încurajează diversitatea proprietății asupra activelor productive
 Asigură evaluarea rapidă a diverselor instrumente financiare cum sunt acțiunile
 Facilitează executarea tranzacțiilor în conformitate cu termenii contractuali definiți
 Oferă posibilități de asigurare pentru riscurile de preț sau piață, prin intermediul
tranzacționării produselor derivate
 Îmbunătățește eficiența alocării capitalului, cu ajutorul unui mecanism de preț competitiv, în
baza raportului cerere ofertă
 Investițiile se realizează în primul rând pe termen mediu și lung
Piața de capital este barometrul care arată starea de sănătate a unei economii și joacă un rol
important în dezvoltarea economică deoarece:
 atrage resurse financiare din economie și asigură plasarea lor în vederea creșterii
rentabilității capitalurilor
 asigură variante de finanțare directă pentru companii publice sau private, prin emisiuni de
titluri de valoare, acțiuni sau obligațiuni
 pune la dispoziție informații exacte referitoare la activitatea și starea financiară a companiilor
care se tranzacționează pe piața de capital
Deci piața de capital este una dintre cele mai bune surse de finanțare pentru companii și
oferă o paletă largă de opțiuni de investiții pentru investitori, ceea ce încurajează crearea de
capital în economie.
Companiile utilizează piața de capital ca să atragă fonduri și să-și finanțeze activitatea
economică. Inițial, atunci când se lansează la bursă, și ulterior, când doresc să vândă noi acțiuni sau
când emit obligațiuni.
Investitorii care doresc să primească dividende sau dobânzi pentru investițiile lor vor
cumpăra acțiunile sau obligațiunile emise de companiile care au nevoie de investiții.
Piața de capital este importantă, pentru ca servește doua scopuri majore.

15
 Întâi pune în contact deținătorii de capital cu companiile care au nevoie de finanțare prin
intermediul titlurilor de valoare și împrumuturilor obligatare.
În al doilea rând furnizează o piață secundară unde deținătorii acestor titluri de valoare pot să
le vândă și să le cumpere între ei la prețul pieței. Fără lichiditatea generată de piața secundară cel
mai probabil investitorii ar fi mai puțin înclinați să cumpere titluri de valoare, întrucât s-ar teme că
nu ar putea să le mai vândă în viitor.
În funcție de tipul instrumentelor financiare tranzacționate, piața de capital poate fi:
 piaţa de acţiuni
 piaţa de obligaţiuni
 piaţa de opțiuni
 piaţa de instrumente derivate
 piaţa de contracte futures
În funcție de momentul finalizării tranzacțiilor, piața de capital poate fi:
 piața la vedere - tranzacția se inițiază în prezent și se finalizează în perioada imediat
următoare, în funcție de reglementările existente
 piața la termen - tranzacțiile se finalizează la scadențe diferite în viitor

16
 CONCLUZII
În urma realizării acestui referat por spune cu certitudine că existența unei pieți financiare
este foarte importantă, deoarece anume ea cuprinde totalitatea relațiilor care vizează emisiunea,
circulația, schimbul și stocarea nemijlocită a banilor, executate în mod direct, prin instrumentele sale
speciale, în scopul susținerii întregii activități economico-sociale cu capitalul necesar funcționării și
dezvoltării producției de bunuri și servicii. Cu alte cuvinte, piața financiară este mecansimul prin
care activele financiare sunt emise și introduse în circuitul economic, cee ace este foarte important
pentru o bună funcționare a economiei.
În capitolul I este dată explicația noțiunii de piață financiară, tot aici sunt explicate care sunt
cele mai importante funcții ale acesteia și caracteristicile pieții. La fel în acest capitol sunt
caracterizate principalele instrumente ale pieții, și clasificarea pieții financiare.
În capitolul II sunt repreentate sectoarele pieții financiare și descrierea succintă a acestora,
tot în acest capitol se regăsește caracterizarea principalului component a pieței financiare.
Existența unei piețe financiare este foarte importantă, deoarece aceasta colectează
disponibilitățile bănești în favoarea solicitanților prin emisiunea și plasarea de titluri mobiliare
precum: acțiunile, obligațiunile, certificatele de investiții și alte produse financiare. De asemenea, pe
această piață, au loc tranzacții cu titluri emise anterior, între vânzătorii de titluri, care doresc să își
recupereze capitalul bănesc avansat și diferiți cumpărători, care își propun să investeasc, totate
acestea reprezentînd un circuit economic, ce duce la buna funcționare a economiei.

17
 BIBLIOGRAFIE
1. Revista de Științe juridice, România, autor, drd. Andra Maria Gaina;
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pia%C8%9B%C4%83_financiar%C4%83?fbclid=
(accesat la 29.11.19)
3. https://capital.com/ro/piata-financiara-definitie (accesat la 29.11.19)
4. https://politici-economice.blogspot.com/2009/02/piata-financiara-si-componentele-ei.
(accesat la 30.11.2019)
5. https://admiralmarkets.com/ro/education/articles/forex-basics/piata-de-capital?
(accesat la 30.11.2019)

18