Sunteți pe pagina 1din 1

Teză la limba și literatura română

Citește cu atenție textul, apoi răspunde cerințelor de mai jos:

Cică era odată o babă și un moșneag; moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și
amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricina că nu
aveau copii. Și Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea
de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuia urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toate
aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii; un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute
pe lăiți, și atâta era tot. Ba, de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om
nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!
(Ion Creangă – Povestea porcului)
1. Scrie sinonime contextuale pentru cuvintele subliniate în text. 0,5 puncte
2. Alcătuiește un enunț în care cuvântul a mânca să fie folosit cu sens conotativ. 0,5 puncte
3. Precizează două expresii/locuțiuni care să conțină substantivul vreme. 1 punct
4. Explică în ce constă durerea celor doi bătrâni. 1,5 puncte
5. Transcrie două figure de stil din textul de mai sus. 1 punct
6. Evidențiază un element specific basmului din textul de mai sus. 1, 5 puncte

SUBIECTUL II (3p)
Comentează semnificația titlului unei nuvele psihologice studiate într-un eseu de 15 – 30
rânduri, raportându-te la informațiile din text, la pasajul descriptiv de la început și de la finalul
tragic.

1p. – din oficiu, dacă se respectă regulile de ortografie şi de punctuaţie, aşezarea textului în
pagină, lizibilitatea acestuia.

S-ar putea să vă placă și