Universitatea de Vest Vasile Goldis Arad

Master AEC AN II
Departamentul: Piete financiare si gestiunea portofoliilor de titluri

Contractele futures

Prof. univ dr. Dumiter Florin Huluban Donatella

1
 I. INTRODUCERE

Portofoliul este o combinaţie de active financiare, deţinută de

un investitor individual sau instituţional cu scopul reducerii riscului
prin diversificare1. În sens restrâns, noţiunea de portofoliu se
utilizează numai pentru combinaţiile de valori mobiliare (titluri
financiare în terminologia anglo-saxonă) sau active de capital.
Derivatele , sub multiplele lor forme, au devenit o parte vitala a
pieţelor moderne de valori mobiliare . Contractele futures , ca cea mai
importantă formă de instrumente derivate , reprezintă acorduri între
două părţi pentru a realiza o tranzacţie la un preţ convenit la o dată
viitoare specificată.
La expirarea datei contractului futures , preţul contractului este
acelaşi cu preţul activului fundamental de livrat.
Termenii şi condiţiile contractelor la termen financiare sunt
determinate de bursă în funcţie de aprobarea regulamentară .
Specificaţiile pentru contract se referă la : unitatea de cotaţie ,
mărime , fluctuaţia preţului minim , nivelul şi orele de tranzacţionare.
Contractul specifică de asemenea limitele zilnice de preţ şi termenii
de livrare precum şi procedurile de livrare .
Apărute cu peste o sută de ani în urmă, contractele futures au
cunoscut o expansiune culminantă în lumea financiară a sfârşitului de
secol XX, volumul de tranzacţionare al acestora depăşind în prezent
pe plan mondial orice alte produse bursiere. Explicaţia acestei stări
de fapt este în esenţă foarte simplă: prin natura lor, aceste contracte
futures, oferă celui care le tranzacţionează posibilitatea unor câştiguri
substanţiale prin imobilizarea unei sume de bani relativ reduse.
Desigur, riscul asumat într-o asemenea tranzacţie există şi nu poate fi
ignorat. Cu cât este el mai mare, cu atât sporesc şansele de câştig,
pe de o parte, dar şi cele de pierdere, pe de altă parte. Însă marea
diversitate a acestor produse derivate (se numesc astfel pentru că au
întotdeauna la bază un activ suport – acţiuni, devize, rate ale
dobânzii) şi mai ales flexibilitatea lor permit investitorilor nu doar
reducerea substanţială a riscului pe care îl presupune
tranzacţionarea unui astfel de produs, ci în unele cazuri, chiar
evitarea lui, desigur în cadrul unei strategii bine pus la punct teoretic
şi corect aplicate în practică.

2
Contractele futures au apărut pentru a soluţiona dezavantajele şi
problemele ridicate de primele contracte la termen (forward). Bazele
acestor contracte au fost puse in 1863 de către CBOT (Chicago
Board Of Trade), prin introducerea acordurilor pentru cereale, care
standardizau urmatoarele:
- calitatea cerealelor
- cantitatea de cereale pentru contract
- data şi localizarea pentru livrarea de cereale.
Singura condiţie rămasă nestandardizată pentru contract a fost
preţul. Acesta era deschis pentru negociere ambelor părţi, însă a fost
adus în ringul bursei utilizându-se strigarea deschisă. Aceasta
înseamnă că preţurile convenite au devenit accesibile tuturor
operatorilor (traders) din ring: preţurile au devenit transparente.
De-a lungul următoarei perioade, de peste un secol, tot mai multe
burse au procedat la tranzacţionarea de contracte futures pentru o
largă varietate de mărfuri. Pe la începutul anilor ‘70, pieţele mondiale
pentru mărfuri şi instrumente financiare au devenit subiectul unor
schimbări dramatice, pe plan politic, economic şi al reglementărilor,
ce au condus la introducerea unor rate flotante de schimb şi la
introducerea, pe scară largă, a unor sisteme îmbunăţite de
comunicaţii şi computere. Toţi aceşti factori conjugaţi au generat pieţe
volatile, în care atât producătorii / utilizatorii, cât şi emitenţii /
cumpărătorii de instrumente financiare au resimţit o nevoie crescândă
de a-şi proteja activele de riscul fluctuaţiilor de preţ.
Atât nevoia de protecţie contra riscului de fluctuaţie a preţurilor, cât şi
oportunităţile de a specula s-au accentuat şi au contribuit la apariţia
pieţelor pentru contracte derivate, cum ar fi contractele futures.
Pieţele futures cu instrumente financiar – valutare s-au format prin
extinderea principiilor care guvernează activitatea pieţelor futures
pentru mărfuri asupra activelor monetare (în speţă valute) sau
diferitelor titluri financiare (bonuri de tezaur, obligaţiuni, depozite în
eurodolari).

II. GESTIUNEA PORTOFOLIULUI

3
Portofoliul este o combinaţie de active financiare, deţinută de un
investitor individual sau instituţional cu scopul reducerii riscului prin
diversificare1. În sens restrâns, noţiunea de portofoliu se utilizează
numai pentru combinaţiile de valori mobiliare (titluri financiare în
terminologia anglo-saxonă) sau active de capital.
Portofoliul de acţiuni oferă deţinătorului randamente mai mari
comparativ cu un portofoliu din obligaţiuni. Teoreticienii diferenţiază
gestiunea portofoliului în funcţie de gradul de risc al activului de
capital din compoziţie: gestiune activă şi gestiune pasivă.
Gestiunea pasivă are la bază cumpărarea unui portofoliu sau
constituirea acestuia, de regulă din obligaţiuni care să reproducă cât
mai fidel portofoliul de piaţă. Gestionarii vând numai la scadenţa
(maturitatea) activelor de capital sau la dorinţa investitorilor.
Gestiunea activă constă în decizia gestionarului (managerului) de a
constitui portofoliul din acţiuni individuale după o analiză a acestora,
cu respectarea obiectivului investitorului privind rentabilitatea şi riscul
sau numai unul dintre aceşti doi termeni, urmărind prin cumpărări şi
vânzări să bată piaţa. Susţinătorii managementului activ sunt
gestionarii care au reuşit să bată piaţa frecvent şi consistent.
Gestiunea portofoliului reprezintă totalitatea principiilor, metodelor,
operaţiunilor care stau la baza constituirii, selectării portofoliului optim
şi evaluării performanţei acestuia.
Principiile gestiunii portofoliilor sunt:
• nu cumpăra prea scump;
• diversificarea portofoliului.
Principiul nu cumpăra prea scump constă în cumpărarea unui număr
de valori mobiliare de clase sau tipuri diferite, care să satisfacă
obiectivul sau obiectivele investitorului. În acest stadiu, investitorul
trebuie să cunoască rapid preţul unei valori mobiliare şi tendinţa
acestuia. El se informează direct din rapoartele emitenţilor, din
analizele publicate în presa financiară sau indirect, apelând la
profesionişti (analiştii de valori mobiliare). Principiul diversificarea
portofoliului constă în minimizarea riscului prin modificarea structurii
portofoliului.

III. CONTRACTUL FUTURES ( LA TERMEN )

4
1. Definiţia contractului futures

Istoria modernă a tranzacţiilor futures a început pe la 1800 . În 1848 ,

datorită extinderii considerabile a comerţului cu cereale , s-a constituit
o piaţă centralizată – Chicago Board of Trade (CBOT) care în primii
ani încheia doar contracte forward. Totuşi , contractele forward aveau
o serie de neajunsuri . Ele nu erau standardizate din punctul de
vedere al calităţii sau al datei livrării şi de multe ori se întâmpla ca unii
dintre participanţii la tranzacţii să nu-şi îndeplinească angajamentele
asumate anterior. Drept urmare , în 1865 Chicago Board of Trade a
făcut un pas major în oficializarea comerţului cu cereale prin
instituirea unor înţelegeri standardizate , numite contracte futures .
Contractele futures , spre deosebire de contractele forward , sunt
standardizate din punct de vedre al calităţii , cantităţii , datei şi locului
de livrare a mărfii supuse tranzacţionării.
Un mecanism de garantare a fost pus la punct chiar în acelaşi an
pentru a elimina situaţiile în care vânzătorii şi cumpărătorii nu-şi
respectau obligaţiile contractuale ( acest mecanism presupunea ca
operatorii de pe piaţă să depună animte sume sau alte valori care să
ofere garanţii că prevederile contractuale vor fi îndeplinite ). Datorită
acestor transformări fundamentale , au fost puse în practică acele
principii ale tranzacţiilor futures pe care le întâlnim şi în prezent. Dar
nimeni nu-şi putea măcar imagina cât de mult se va schimba şi
dezvolta această industrie în secolul următor.
Evoluţia produselor bursiere a fost determinată de necesităţile
agenţilor economici. Produsele bursiere moderne sunt produse
derivate : suportul lor îl reprezintă un alt activ bursier , existenţa
acestora depinzând fundamental de acestea.
Contractele futures intră în această categorie : cotaţia futures
depinde de cotaţia spot , reprezentând în fapt o previzionare la un
anumit termen a cursului zilnic pentru o anumită marfă . Această
previzionare este rezultatul mai multor factori care acţionează
concomitent la un moment dat : condiţiile cererii şi oferei pentru marfă
pentru care se încheie contractul futures , factori economici la nivel
micro şi macroeconomic , aşteptările agenţilor economici ( raţionale ,
obiective sau subiective ).
Fundamentarea pieţe produselor derivate are la bază , de regulă ,
riscul , care provine din deţinerea unui activ în piaţa de spot. Cea mai
simplă definiţie a riscului , acceptată în mediile economice , este
aceea că riscul este generat de expunerea la incertitudine.

5
Delimitarea celor două componente ale riscului , respectiv ,
incertitudinea şi expunerea la incertitudine , face posibilă demararea
activităţii de gestionare a riscului.
În general , fiecare organizaţie şi fiecare persoană prezintă o
atitudine diferită faţă de riscurile potenţiale . Aceste atitudini se traduc
în indiferenţa faţă de risc şi aversiunea faţă de risc . Cele două
niveluri au un grad mare de subiectivitate , dar identificarea lor
reprezintă primul par în vederea reducerii/măririi gradului de
incertitudine provocat de risc. Astfel , gestionarea riscului ( sau
managementul riscului ) este modalitatea de definire a nivelului de
risc dorit de organizaţie , identifică nivelul de risc existent şi foloseşte
instrumentele de derivate ori alte instrumente financiare pentru a
ajusta nivelul de risc existent către cel dorit. În acest sens , în piaţa
futures , un nivel ridicat de risc îşi asumă speculatorii , iar unul scăzut
– hedgerii.
Contractul futures reprezintă o înţelegere între părţi – un cumpărător
şi un vânzător – de a cumpăra sau de vinde un activ oarecare ( marfă
, valută , titlu de valoare ) la o dată viitoare.
Toate clauzele contractului futures sunt standardizate : preţ , cantitate
, scadenţă. De asemenea fiecare bursă stabileşte pentru fiecare tip
de contract limitele de variaţie ale preţului în cadrul unei şedinţe de
tranzacţionare , pasul de variaţie (tick) , lunile de scadenţă , ultima zi
de tranzacţionare şi preţul de regularizare. Aceste caracteristici sunt
cuprinse în Specificaţia contractului futures.
În funcţie de activul de bază , contractele futures pot fi împărţite în
două mari categorii : contracte futures pe mărfuri ( commodity futures
) şi contracte futures financiare ( financial futures ) , acestea din urmă
având drept activ suport un activ financiar ( cursul unei valute faţă de
o altă valută , un indice bursier , rata dobânzii ). Dintre acestea ,
contractele futures financiare au cunoscut o răspândire extraordinară
datorită existenţei unui mediu economic mai puţin stabil , caracterizat
de frecvente variaţii ale ratelor dobânzilor , de creşteri pronunţate ale
volumului datoriei publice şi de o mai mare interdependenţă
financiară a statelor lumii.
Contractele futures valutare au fost introduse în 1972 şi au precedat
contractele la termen pe rata dobânzii. În anii ce au urmat importanţa
lor a crescut , cele mai tranzacţionate fiind cele care au drept activ
suport : lira sterlină , yen-ul japonez , francul elveţian , euro .
Importanţa acestor contracte rezidă din scopul în care sunt folosite :
societăţile comerciale cu activitate curentă de import – export se

6
folosesc de aceste instrumente contractula pentru a se proteja
împotriva variaţiilor nefavorabile de curs.
Contractul futures este o înţelegere între un vânzător şi un
cumpărător de a vinde respectiv de a cumpăra o cantitate standard
de mărfuri cu livrarea în viitor la o dată numită scandţă şi la un preţ
negociat în prezent în momentul încheierii tranzacţiei.
Garantarea bunei execuţii a contractului futures este o componentă
esenţială în procesul de tranzacţionare . În momentul încheierii unui
contract pe piaţa futures , atât vânzătorul cât şi cumpărătorul depun o
garanţie bănească la o terţă persoană independentă . Pe piaţa
futures , această persoană este Casa de Compensaţie . Această
entitate colectează garanţiile necesare de la toţi participanţii şi
calculează zilnic situaţia financiară a fiecărui participant în funcţie de
mişcările preţurilor pe piaţa futures garantând în acelaşi timp
acestora că obligaţiile asumate de contrapartea în tranzacţii vor fi
respectate. Acest proces se numeşte compensare .
De asemenea , Casa de Compensaţie calculează zilnic profiturile şi
pierderile realizate de către participanţi realizând transferurile de bani
din contul celor care au pierdut în contul celor care au câştigat. Acest
proces se numeşte decontare .
Practic , Casa de Compensaţii intervine în fiecare tranzacţie realizată
pe piaţa futures , cumpărând de la vânzători şi vânzând
cumpărătorilor . Astfel , fiecare participant de pe această piaţă
încheie tranzacţii cu contrapartea sa prin intermediul Casei de
Compensaţii . Acest proces se numeşte garantare.

2. Tipurile şi caracteristicile contractelor futures ( la termen)

7
Contractele la termen (futures ) sunt instrumente bazate pe schimb
tranzacţionate pe o piaţă reglementată . Un investitor care doreşte să
cumpere sau să vândă pe pieţele de futures dă ordin unui broker ( un
comerciant comisionar de futures ) care apoi îi transmite unui trader
la bursă ( groapa de tranzacţionare a contractelor futures ) . După ce
s-a convenit asupra unei tranzacţii , detaliile acesteia sunt trecute
unei case de cliring , care cataloghează tranzacţia.
Beneficiarii finali ai contractului futures niciodată nu tranzacţionează
între ei direct . Ei tranzacţionează întotdeauna cu casa de cliring care
este totodată responsabilă şi de supravegherea procesului de livrare
stabilind pierderile şi câştigurile zilnice şi garantând tranzacţia
generală.
Există trei tipuri de contracte futures financiare :
futures pe indici de bursă ,
futures pe devize
futures pe rate de dobândă .

Contractele futures pe indici de bursă – au fost create în 1982 în SUA

pentru a întruni necesitatea de a gestiona riscul pieţei de acţiuni .
Contractele futures pe indici de bursă pot fi utilizate de instituţiile
financiare ca un instrument de diminuare a riscului sistematic în
portofolii sau prin blocarea în preţurile acţiunilor . Dar ele pot fi
utilizate şi de investitorii individuali ca un instrument eficient pentru
tranzacţionarea pe baza previziunilor lor viitoare privind mişcările
globale ale pieţelor de acţiuni , cu costuri reduse.
Contractele futures pe indici de bursă sunt decontate cu livrarea de
numerar şi valoarea fiecărui punct de indice este diferită în
conformitate cu indicele bursei . În SUA , acest multiplicator pentru
cei mai mulţi indici bursieri care constituie baza contractelor futures
este 500 $ în valoarea contractului .

Contractele futures pe devize ( monede ) – pot fi utilizate ca un

instrument de control al riscului pe devize şi sunt supuse
tranzacţionării pe piaţa monetară internaţională . Baza pentru acest
tip de contracte futures financiare o constituie cele mai importante
monede mondiale ( yenul japonez , lira britanică , dolarul australian ,
etc. ).

8
Un contract futures pe devize poate fi definit ca un contract pentru
schimbul unei anumite sume de devize pentru alta la o dată viitoare
fixă pentru un preţ predeterminat .
O firmă care se protejează de riscurile valutare cu contracte futures
de obicei va încerca să aibă o poziţie futures care are un profil egal şi
opus tranzacţiei de bază . Frecvent , poziţia futures va fi închisă
înainte de termenul de livrare , pentru a da o pierdere sau profit în
numerar , pentru a compensa pierderea sau profitul pe piaţa spot .
Contractele futures pe rata dobânzii – au fost printre primele derivate
care să specifice o valoare mobiliară financiară ca activ fundamental .
Contractele futures pe rata dobânzii pe termen scurt au devenit
segmentul cu cea mai rapidă extindere al pieţei valutare pentru că ele
pot fi utilizate de investitori pentru a se proteja de variaţiile ratei
dobânzii pe termen scurt . Ele includ două contracte de bază :
Eurodollar şi bonuri de Trezorerie .
Contractul Eurodollar a fost lansat în 1981 pe Piaţa Monetară
Internaţională la Bursa Comercială din Chicago . Acest contract
presupune o poziţie lungă pentru a face un depozit bancar pe 90 de
zile de 1.000.000 $ cu poziţie scurta la data scadentă . contractul
Eurodollar cere ca toate obligaţiile neachitate să fie decontate în
numerar. Rata dobânzii fundamentată este LIBOR care este cotată
cu caracter de adiţionare bancară la 360 de zile .
Contractele futures pe bonuri de Trezorerie necesită o poziţie lungă
pentru a cumpăra o poziţie scurtă pentru a vinde bonul de Trezorerie
de 90 de zile la scadenţă şi pot fi decontate în numerar sau prin
schimb fizic.
Contractele futures pe rata dobânzii pe termen lung includ contracte
futures pe obligaţiuni de Trezorerie şi contracte futures pe bonuri de
tezaur şi au fost lansate în SUA în 1977, respectiv 1982 . Aceste
contracte sunt printre cele mai populare între contractele futures
financiare .

3. Specificaţii ale contractului futures

9
Simbolurile sunt elementele care codifică şi individualizează fiecare
tip de produs bursier tranzacţionat, formate din litere şi cifre şi
reprezintă forme prescurtate pentru fiecare contract şi pentru lunile
lor de livrare.
Contractele futures au stabilite, pe lânga reguli de tranzacţionare, şi
particularităţi menţionate în specificaţiile acestor contracte.
Specificaţiile includ următoarele date:

Simbolul contractului
La BMFMS s-au adoptat următoarele simboluri:
- contractul futures pe dolarul SUA are simbolul : RON/USD
- contractul futures pe euro are simbolul: RON/EUR
- contractul futures pe USD/EUR are simbolul: USD/EUR
- contractul futures pe indicele bursier al celor mai lichide 10 acţiuni
cotate la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti, stabilit după
metodologia BVB şi denumit oficial BET, are simbolul: BET (RON)
- contractul futures pe indicele bursier, al acţiunilor cotate la categoria
I a Bursei de Valori Bucureşti, stabilit după metodologia BMFMS şi
denumit BMS 1, avea simbolul: BMS 1 (în prezent nu se mai
tranzacţionează).

Unitatea de tranzacţionare
Specific pentru contractele futures este faptul că acestea au
standardizate cantităţile produselor, singura variabilă fiind preţul.
Unitatea de tranzacţionare stabileşte cantitatea, în funcţie de care se
determină valoarea contractului.
Definirea unităţii de tranzactionare pentru produsele care nu au o
valoare în lei faţă de o cantitate stabilită se face diferit, prin
multiplicarea unei valori în puncte cu o sumă în lei. Acest sistem de
calcul se aplică indicilor bursieri, cursurilor de schimb încrucişate şi
ratei dobânzii.

Cotarea

10
 Acest element defineşte preţul pe unitate de tranzacţionare a
produsului. Preţul astfel obţinut, multiplicat cu unitatea de
tranzacţionare, dă valoarea contractului. Spre exemplu, la contractul
RON/USD cotarea se face în lei pentru un dolar SUA, la indicele
bursier cotarea se face în puncte pentru un indice, iar la ratele
dobânzii cotarea se face în valoarea procentelor.

Pasul
Pasul reprezintă fluctuaţia minimă cu care se poate modifica
cotaţia şi se referă la o mişcare în sus sau în jos a preţului activului
suport.
La contractele tranzacţionate la BMFMS, pasul este de:
- 1 leu pentru contractele futures RON/USD, RON/EUR;
- 0,1 puncte pentru contractul futures pe indicele bursier BET.

Limita de oscilaţie zilnică a preţului

Pentru protecţia clienţilor, operatorilor şi a pieţei însăşi, bursele

decid un nivel de oscilaţie zilnică a preţului faţă de ziua precedentă.
Această limită poate fi în procente sau în valoare fixă. Alte alternative
de limitare constau în faptul că se poate opri total tranzacţionarea
pentru ziua respectivă sau se poate doar întrerupe sesiunea de
tranzacţionare până când casa de compensaţie determină conturile
de marjă, raportând poziţiile deschise la preţul la care a fost oprită
sesiunea.
Stabilirea limitelor de oscilaţie zilnică a preţurilor este foarte
importantă pentru pre-întâmpinarea unei activităţi speculative intense
care ar duce la creşterea volatilităţii preţurilor futures şi pentru
acordarea timpului necesar clienţilor şi agenţiilor de brokeraj să
răspundă apelului în marjă.

Marja iniţială
Aceasta este valoarea pe care un titular de cont trebuie să o deţină în
contul de marjă la iniţierea fiecărui contract. Valoarea marjei este
stabilita de bursă, după consultarea casei de compensaţie şi orice
modificare a acesteia, în situaţii de destabilizare a pieţei, este
aplicată imediat. Respectarea nivelului marjei iniţiale asigură
integritatea pieţei. Agenţiile de brokeraj pot cere de la clienţi sume
suplimentare marjei iniţiale, în baza unui angajament bilateral.

11
Marja de menţinere
Este elementul esenţial care asigură integritatea casei de
compensaţie şi a agenţiei de brokeraj. Marja de menţinere reprezintă
suma minimă pe care un titular de cont poate să o deţină în contul de
marjă pentru a menţine poziţii deschise la contractele futures.
Aceasta reprezintă aproximativ ¾ din marja iniţială.

Scadenţa contractului
Având în vedere că tranzacţiile la termen au o dată de scadenţă fixă,
aceasta este specificată pentru fiecare în parte. Tranzacţia la termen
pentru un produs poate avea mai multe zile de scadenţă, la 1 luna, 3
luni, 6 luni, 9 luni, 12 luni, dar nu mai mult de 18 luni.

Lichidarea contractului la scadenţă

Acest element defineşte modul în care se sting obligaţiile
contractuale în momentul în care se ajunge la scadenţa acestuia. Aici
sunt incluse date privind regularizarea în raport cu preţul de lichidare.
La contractele futures pe valute fără livrare, lichidarea la scadenţă se
face la cursul comunicat de Banca Naţională a României în acea zi.
La contractele futures pe indici bursieri, lichidarea se face la valoarea
indicelui, comunicată de instituţia care îl calculează.

Orele de tranzacţionare
Fiecare sesiune de tranzacţionare are o anumită durată trebuie
stipulată în contracte, motiv pentru care este prezent şi acest
element.
Programul de tranzacţionare în ringurile de la Sibiu este:
- ringurile de valute orele 9:00 – 13:00
- ringurile de indici bursieri orele 9:00 – 14:00
- ringurile de opţiuni orele 9:00 – 14:00

4. Mecanismul de tranzacţionare al contractelor futures

Tranzacţionarea pe piaţa futures presupune pe lângă o cât mai bună

cunoaştere a instrumentelor financiare şi înţelegerea cât mai corectă
a mecanismului de tranzacţionare pentru a preîntâmpina eventualele
greşeli care pot apărea şi care pot avea efecte nedorite asupra
portofoliului investitorului .

12
Să presupunem ca Dl. Ionescu doreşte să tranzacţioneze contracte
futures pe acţiuni , valute sau indici bursieri . După ce a făcut
formalităţile necesare pentru deschiderea unui cont de investiţii (a
semnat contractul , a alimentat contul cu suma minimă necesară şi a
primit user şi parolă pentru platforma de tranzacţionare online )
investitorul poate începe tranzacţionarea aplicând strategia de
investiţii aleasă de către el .
În situaţia în care Dl. Ionescu anticipează o creştere a pieţei ,
respectiv o creştere a preţului acţiunilor , acesta va deschide o poziţie
long sau o poziţie de cumpărare , pentru a achiziţiona un contract
futures având ca activ suport un emitent tranzacţionat pe piaţa spot .
Dacă din contră anticipează o scădere , acesta va putea vinde un
contract futures (fără ca acesta să îl deţină în prealabil) şi astfel va
vinde o poziţie short , sau de vânzare.
Prin urmare putem spune că o poziţie deschisă pe piaţa futures este
un contract futures cumpărat sau vândut şi nelichidat printr-o
operaţiune inversă . În momentul în care un investitor cumpără sau
vinde un contract futures pe un anumit simbol , i se deschide o
poziţie pe piaţa respectivă , adică investitorul respectiv şi-a asumat o
obligaţie de cumpărare sau vânzare a activului suport la scadenţa
contractului. Orice contract futures tranzacţionat presupune
deschiderea a două poziţii : una de vânzare ( short) în contul
vânzătorului şi una de cumpărare (long) pentru cumpărător. Poziţiile
deschise sunt înregistrate la Casa de Compensaţie . În momentul în
care contractul futures este lichidat , poziţiile deschise corespunzător
se închid.
Trebuie precizat faptul că o poziţie deschisă pe piaţa futures (long
sau short) poate fi deschisă şi închisă (lichidată) în orice şedinţă de
tranzacţionare , pe durata de viaţă a contractului ( începând cu prima
zi de tranzacţionare şi sfârşind cu ziua de scadenţă) , iar în situaţia în
care Dl. Ionescu decide să-şi păstreze poziţia long sau short
deschisă până la scadenţa contractului , aceasta va fi închisă
automat de către Casa de Compensaţie , utilizând ca preţ de referinţă
preţul de pe piaţa spot sau cursul de schimb comunicat de Banca
Naţională a României conform regulamentelor .
Pentru a putea tranzacţiona un contract , investitorul va trebui să aibă
disponibilă în cont o garanţie , numită marjă de risc , indiferent dacă
poziţia iniţială de către acesta este de cumpărare sau de vânzare .
Acesta este preţul pe care Dl. Ionescu îl va plăti pentru contractul
respectiv , suma de bani urmând a-i fi returnată în momentul lichidării

13
poziţiei . Nivelul marjelor este stabilit pentru fiecare contract în parte
de către Casa de Compensaţie.
Să presupunem că investitorul nostru , Dl. Ionescu , a decis să
deschidă o poziţie short pe contractul DESIF2 cu scadenţa în
Septembrie 2010 , deoarece anticipează o scădere a preţului
acţiunilor SIF Moldova în următoarele luni. Acestuia i s-a blocat marja
necesară în cont , iar din acest moment , în funcţie de mişcările
preţului din piaţă ale contractului , investitorul începe să înregistreze
profit sau pierdere . Dacă preţul va creşte el va pierde , iar dacă
preţul va scădea , investitorul va avea un câştig teoretic atâta timp cât
poziţia rămâne deschisă . În momentul închiderii poziţiei acestea
(profitul / pierderea ) devin efective .
Determinarea profitului / pierderii aferente poziţiei deschise de către
investitorul nostru se face prin marcarea la piaţă , mai precis de
fiecare dată când în piaţă se face o tranzacţie , Dl. Ionescu poate
vedea cum evoluează portofoliul în funcţie de preţul de cotare . În
orice moment investitorul nostru poate să retragă din contul său
suma disponibilă (adică suma care depăşeşte marja / garanţia
reţinută ), inclusiv profitul rezultat în urma marcării la piaţă a poziţiei
deschise. Pentru protecţia investitorilor , există o variaţie maximă
zilnică admisă de preţ , atât pentru creştere cât şi pentru scădere.
Astfel nu se pot introduce ordine şi automat nu se pot face tranzacţii
în piaţă peste această limită de variaţie faţă de preţul de cotare din
ziua precedentă .
Preţul de deschidere al şedinţei de tranzacţionare este preţul la care
se face prima tranzacţie , iar variaţia de preţ se face în comparaţie cu
preţul de închidere din ziua precedentă .

5. Determinarea preţurilor contractelor futures

Exprimarea preţurilor futures diferă de la un contract la altul.

Rezultatul şedinţelor de tranzacţionare se finalizează zilnic cu un
sumar al tranzacţiilor care arată cum a evoluat piaţa în ziua
respectivă. Sumarul tranzacţiilor cuprinde:
- preţ de deschidere (open): preţul corespunzător primei tranzacţii a
zilei;
- preţ maxim (high): preţul cel mai ridicat înregistrat pentru o
tranzacţie în timpul şedinţei;

14
- preţ minim (low): preţul cel mai scăzut înregistrat pentru o tranzacţie
în timpul şedinţei;
- preţ inchidere (last); preţul corespunzător ultimei tranzacţii a zilei;
- preţ de cotare (settle): preţul la care se realizează marcarea la
piaţă;
- variaţia (change): diferenţa netă dintre preţul de cotare al zilei
respective şi cel al zilei anterioare de tranzacţionare;
- poziţii deschise (open interest): numărul total de poziţii futures care
nu au fost lichidate;
- volumul (volume): numărul total al contractelor futures
tranzacţionate în ziua respectivă;
- valoarea tranzacţiilor (trading value): valoarea contractelor futures
tranzacţionate în acea zi, exprimată în lei.

În fiecare dintre ringurile de tranzacţionare ale BMFMS se află

angajaţi ai bursei. Aceştia sunt reporteri de piaţă. Când în cursul unei
sesiuni de tranzacţionare se produce o schimbare a preţului, aceşti
observatori anunţă pe alţi membri ai personalului de la calculatoare
care se află într-un loc special din apropierea ringului. Schimbarea de
preţ va fi imediat înregistrată şi, prin sistem, sunt transmise noile date
pe monitoarele de afişare a cotaţiilor. La ora actuală, preţurile la care
se încheie tranzacţiile sunt scrise pe o tabelă, aflată în imediata
apropiere a ringului. Pe aceeaşi tabelă sunt actualizate în timp real
informaţiile necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii din ring,
informaţii preluate de pe piaţa interbancară, Bursa de Valori Bucureşti
şi bursele de mărfuri americane.
Dar informaţia nu se opreşte la afişarea pe tabele. Prin aceeaşi reţea
se pot transmite informaţii pretutindeni în lume prin sistemele de
cotaţie, dând brokerilor şi clienţilor posibilitatea de a urmări piaţa fără
a-şi părăsi vreodată birourile.
Monitoarele din ringuri au rolul de arăta brokerilor ce se întâmplă în
ringurile futures. De exemplu, un contract poate să fie tranzacţionat
pe tot parcursul zilei, dar brokerii vor dori să ştie care este preţul de
vânzare şi de cumpărare al acestuia. Pe aceste ecrane apar date
actualizate în acelaşi mod în care sunt actualizate tabelele
dimprejurul ringului de la reporterii din ring până la cineva care
lucrează la terminal. Acesta este un model necesar deoarece există
foarte multe tipuri de contracte puse la dispoziţia brokerilor.
Cunoaşterea ultimei cotaţii este neimportantă în comparaţie cu
cunoşterea “cotaţiilor pe piaţă” a fiecărei pieţe.

15
6. Fundamentele utilizării contractelor futures pe indici bursieri

Contractele futures pe indici bursieri sunt utilizate într-o mulţime de

scopuri. Folosirea acestor contracte în operaţii de hedging şi investiţii
poate fi considerată, în contextul strategiilor de administrare a unui
portofoliu de acţiuni, o ştiintă aplicată a pieţei bursiere.
În general, există două tipuri de risc al preţului pe piaţa de
acţiuni.Primul dintre ele se referă la schimbările de preţ la nivelul
general al pieţei, preţ măsurat adesea cu ajutorul indicelui compozit
al pieţei respective, ca de exemplu S&P 500 Stock Index, NYSE
Composite Index al Bursei de Valori din New-York sau indicele BET
compozit al Bursei de Valori Bucureşti.
A doua categorie de riscuri se referă la schimbările de preţţ ale
acţiunilor luate individual, raportate la nivelul preţului general al pieţei.
Primul tip mai este denumit risc de piaţă sau risc sistematic
(sistematic risk), iar al doilea se mai numeşte risc specific sau
nesistematic (nonsystematic risk).
Riscul pieţei de valori mobiliare
Respectând riscul pieţei, preţul unora dintre acţiunile cotate la o
bursă de valori înegistrează o volatilitate egală cu volatilitatea
generală a pieţei, în timp ce preţul altor acţiuni cotate la aceeaşi
bursă prezintă o volatilitate mai mică sau mai mare decât cea
generala.
O mărime statistică utilizată în analiza pieţei de acţiuni, numită
„coeficient beta", este folosită pentru a măsura volatilitatea preţului
unei acţiuni, raportată la volatilitatea generală a preţurilor de piaţă
(volatilitatea veniturilor din acţiuni, care include şi dividendele este
utilizată mai des decât volatilitatea obişnuită a preţurilor). Acţiunile cu
o volatilitate mare mai sunt denumite „acţiuni cu un coeficient beta
înalt" (high-beta stocks), iar cele cu volatilitate mică -„acţiuni cu un
coeficient beta scăzut" (low-beta stocks).
De exemplu, dacă preţul unei acţiuni se modifică cu 1,5%, iar nivelul
general al preţului pieţei se mişcă în aceeaşi direcţie cu 1%, atunci se
poate spune despre acţiunea respectivă că are un coeficient beta de
1,5 (sau, pe scurt, are un beta de 1,5). Preţul unei acţiuni cu un beta
scăzut poate, de exemplu, să se modifice cu 0,5%, în timp ce nivelul
general al preţului pieţei (dat de obicei de indicele compozit al bursei

16
respective) se mişcă în aceeaşi direcţie cu 1%. În acest caz acţiunea
are un beta de 0,5.
Dacă se calculează o volatilitate medie a unei acţiuni raportată la
volatilitatea generală a pieţei, atunci se observă că preţul unei acţiuni
urmează trendul pieţei şi prezintă o volatilitate apropiată de cea
medie (evoluţia lor este bine corelată cu evoluţia pieţei, sau, cu alte
cuvinte, sunt „sunt bine corelate cu piaţa"), în timp ce preţul altor
acţiuni deviază frecvent de la trendul general al pieţei (acţiuni „slab
corelate cu piaţa"). Acţiunile din categoria descrisţ mai sus şi care
urmează îndeaproape trendul pieţei au un grad de risc specific
scăzut, iar al doilea tip de acţiuni, care se abat frecvent de la trendul
general, prezintă un grad de risc specificat ridicat.
În concluzie, în studierea comportamentului unei acţiuni relativ la
evoluţia generală a pieţei trebuie analizate două elemente :
- volatilitatea medie a unei acţiuni raportată la volatilitatea generală a
pieţei (adică valoarea lui beta);
- valoarea corelaţiei (cât de fidel urmează preţul unei acţiuni trendul
general al pieţei).
În general, deţinătorii de acţiuni pot face ca portofoliul lor să aibă un
comportament mult mai asemănător cu cel al pieţei, în sensul de a fi
mult mai bine corelat cu aceasta (de a avea aproximativ aceeaşi
volatilitate). Acest lucru poate fi realizat prin diversificarea portofoliului
(includerea în portofoliul respectiv a acţiunilor cât mai multor societăţi.
Evident , dacă un portofoliu ar fi format din acţiuni ale tuturor
societăţilor cotate la bursa, atunci comportamentul portofoliului s-ar
suprapune peste cel al indicelui compozit al bursei respective. Un
grad înalt de corelaţie cu indicele compozit poate fi realizat şi cu
ajutorul unui portofoliu în care numărul de acţiuni care îl compun este
mai mic decât numărul de acţiuni ce compun indicele.
De exemplu, dacă preţul unei acţiuni creşte cu 1,5%, iar preţul unei
alte acţiuni creşte cu 0,5%, în condiţiile în care valoarea indicelui
creşte cu 1%, atunci valoarea unui portofoliu compus din cele doua
acţiuni va înregistra o creştere medie cu 1%. În concluzie, printr-o
diversificare corespunzătoare a tipurilor de acţiuni, un manager de
portofoliu poate face ca portofoliul său să înregistreze o evoluţie
asemanătoare cu cea a indicelui.
Managerii de portofolii, fie ele mari sau mici, gestionează riscul
specific şi pe cel al pieţei în două moduri diferite. Întâi, ei reduc riscul
specific prin diversificarea portofoliului (achiziţionarea de acţiuni ale
unor societăţi). După această operaţiune, portofoliul său va prezenta

17
doar risc de piaţă, care va avea o mărime egală cu cea a riscului
general al pieţei. De asemenea, ei mai pot lupta împotriva riscului
pieţei şi altfel.
În momentul în care se aşteptă ca piaţa să intre „sub semnul
taurului"- ceea ce înseamnă că se aşteaptă o creştere a preţurilor ei
îşi vor ajusta portofoliul prin includerea în el a celor mai volatile
acţiuni existente pe piaţă în acel moment, ceea ce va face ca
valoarea portofoliului să crească mult mai puternic decât valoarea
preţului general al pieţei, dată de nivelul indicelui compozit.
Pe de altă parte, când se aşteptă ca piaţa să intre „sub semnul
ursului", adică se anticipează o scadere a preţurilor de piaţă, ei îşi vor
ajusta portofoliul incluzând în el acţiunile cu valoarea cea mai scăzută
şi, astfel, valoarea portofoliului va înregistra o scădere mai puţin
accentuată decât cea a indicelui compozit. În cazuri limită, când se
aşteaptă o scadere puternică a preţurilor, managerii de portofoliu
procedează la lichidarea stocului de acţiuni şi se orientează către
instrumente de investiţii mai putin riscante cum ar fi cele ale pieţei
monetare.
În concluzie, managerii de portofoliu apelează în general la
douăstrategii.
Prima strategie numita şi „de selecţie a acţiunilor" (stock selection),
care, după cum sugerează şi denumirea, constă în selectarea pentru
cumparare a acţiunilor care vor fi incluse în portofoliu dintre cele cu
performanţe peste medie ale pieţei şi selectarea pentru vânzare a
acţiunilor cu performanţe situate sub media pieţei.
Al doilea tip de strategie numit şi strategie de „sincronizare cu piaţa"
(timing market), ceea ce s-ar traduce prin cumpărarea de acţiuni cu o
volatilitate ridicată atunci când se anticipează pentru viitor o tendinţă
bull a pieţei sau cumpărarea de acţiuni cu o volatilitate scăzută când
se aşteaptă ca piaţa să capete o tendinţă bear. Desigur, cele două
strategii pot fi combinate într-una singura.
Este evident că pot să existe probleme de strategie în ambele cazuri
prezentate mai sus (stock selection şi market timing) atunci când se
operează doar pe piaţa de acţiuni.
De exemplu, dacă s-ar presupune situaţia în care un investitor
doreşte să ia o decizie în ceea ce priveşte alegerea acţiunilor. El va
proceda la cumpărarea de acţiuni ale unei anumite societăţi cotate la
bursă, bazându-se pe faptul că preţul acţiunilor respective va creşte,
deoarece a observat că performanţele lor se situează peste cele ale
pieţei în general. Se presupune că el are dreptate şi, deci, că

18
acţiunile în cauză au performanţe peste media pieţei. Dar, se admite
că piaţa intra într-un declin puternic şi chiar şi cele mai performante
acţiuni vor înregistra o scădere de preţ. Deşi investitorul are într-
adevăr dreptate în ceea ce priveşte selecţia acţiunilor, el va pierde
bani dacă piaţa se întoarce împotriva lui.
În al doilea rând, se presupune că investitorul doreşte să facă o
investiţie în piaţa de acţiuni, el aşteptându-se la o creştere a
preţurilor, astfel încât să obţina o sincronizare a acţiunilor sale cu
tendinţa generală a pieţei. În consecinţă el cumpără câteva acţiuni.
Se presupune din nou că anticipările sale au fost corecte şi că
tendinţa generală a pieţei este „bullish", adică preţurile cresc. Se
presupune însă că acţiunile cumpărate au performanţe sub media
pieţei, iar preţul scade chiar dacă indicele compozit al pieţei
înregistrează o creştere, aşa încât, în ciuda estimărilor sale corecte în
legătură cu evoluţia generală a pieţei, el va pierde bani.
Există, deci, probleme în implementarea ambelor strategii (selectarea
acţiunilor şi sincronizarea cu piaţa).
Prin utilizarea de contracte futures, problemele de aplicare combinată
a celor două tipuri de strategii sunt reduse sau chiar eliminate.
Se consideră, pentru început, că se recurge la strategia de selecţie a
acţiunilor şi că investitorul care doreşte să achiziţioneze acţiunile
respective consideră că acestea vor avea performanăţ peste media
pieţei.
Pentru a avea certitudinea că această strategie va da rezultatele
scontate, el poate să cumpere acţiuni de la bursa de valori şi să
vândă contracte futures pe indicele bursei de valori respective la o
bursă care tranzacţionează astfel de contracte. Apoi, chiar dacă
estimările sale sunt corecte şi acţiunile sale vor avea performanţe
peste media pieţei, el va câştiga bani chiar dacă piaţa de valori va fi
în declin (indicele compozit al bursei de valori respective
înregistrează o scadere). Acest lucru se întamplă deoarece orice
scădere a valorii indicelui va genera profituri pe piaţa futures (pe care
s-au iniţiat poziţii short), fapt ce contracarează efectul declinului pieţei
asupra acţiunilor din portofoliul deţinut, păstrând în acelaşi timp intact
profitul generat de evoluţia preţului acţiunilor din portofoliu, despre
care s-a afirmat că a avut performanţe peste media pieţei. În aceste
circumstanţe, investitorul poate aplica strategia de selecţie a
acţiunilor, fără a mai fi preocupat de riscul pieţei (sau systematic risk).
Această strategie permite investitorilor să cumpere un număr mai
mare de acţiuni când se aşteaptă ca piaţa să intre în declin.

19
Se consideră că trebuie luată o decizie în privinţa sincronizării
acţiunilor din portofoliu cu tendinţa generală de evoluţie a pieţei.
Dacă un investitor crede că în viitorul apropiat piaţa se va înscrie pe
un trend ascendent, însa nu este sigur în ceea ce priveăte
comportamentul preţurilor acţiunilor din portofoliul său, atunci el poate
să recurgă la cumpărarea de contracte futures pe indicele compozit
al bursei de valori la care sunt cotate acţiunile sale. Acest lucru se
poate realiza în cadrul unei burse care tranzacţionează contracte
futures pe indicele respectiv şi astfel va profita de orice evoluţie în
sus a valorii indicelui bursier (va realiza venituri pe piaţa futures) fără
a fi afectat de evoluţia preţurilor acţiunilor din portofoliul său.
Aceasta este o strategie obişnuită de utilizare a contractelor futures
pe indici bursier de către speculatori.
Un portofoliu de acţiuni are un grad mult mai mare de corelaţie cu
piaţă decât o singură acţiune (sau un pachet de acţiuni ale unei
singure societăţi). Un portofoliu de acţiuni poate fi mult mai uşor
protejat decât un singur tip de acţiuni, dar, bineînteles, are mai puţine
şanse de a avea performanţe peste media pieţei.
Valoarea cu care o acţiune este, din punct de vedere al
performanţelor sale peste media pieţei (outperform the market) sau
sub această medie (underperform the market) după o ajustare a
volatilităţii sale la piaţă (beta), este denumită mărimea „alfa" a acţiunii
(sau simplu, alfa).

7.Determinarea preţului unui contract futures pe indici

Două aspecte trebuie luate în considerare în determinarea unui

contract futures pe indici: nivelul indicelui şi preţul futures dat de
valoarea indicelui respectiv.
Basis-ul dintre valoarea indicelui şi nivelul preţului futures poate fi
definit ca diferenţa dintre preţul futures şi valoarea indicelui.
Nivelul unei pieţe de acţiuni este exprimat cu ajutorul indicilor bursieri.
Există două căi diferite de a estima comportamentul unei pieţe:
analiza fundamentala şi analiza tehnică. Aceasta din urma include la
rândul ei, două componente diferite. Prima componentă cuprinde
studiul graficelor şi câţiva algoritmi, în timp ce a doua componentă
utilizează indicatori de piaţă cum ar fi dobânda, raportul creştere-
descreştere, volumul tranzacţiilor, etc.

20
În continuare sunt prezentate câteva elemente esenţiale utilizate în
cadrul analizei fundamentale pentru analiza pieţei.
Profitul socieăţtilor.
Faptul că o societate înregistrează profituri mari şi acordă dividende
importante va conduce la creşterea preţului acţiunilor sale pe piaţă.
Rata dobânzii.
O rată a dobânzii ridicată generează profituri şi dividende de care nu
se poate face abstracţie în determinarea preţului unei acţiuni, de
obicei creşterea ratei dobânzii conduce la scăderea preţului acţiunilor.
Profiturile mari ale societăţilor care duc la creşterea preţurilor
acţiunilor şi rata ridicată a dobânzii care conduce la scăderea
preţurilor acţiunilor adesea pot acţiona în acelaşi timp .Fiecare factor
are perioada lui de dominaţie care se poate întinde de la câteva zile
la câţiva ani. A determina care este factorul dominant face parte din
arta de previzionare a nivelului pieţei în viitor.

Situaţia generală a economiei

O economie puternica determină de obicei realizarea de către
societăţi a unor profituri mari şi, ca urmare, preţurile acţiunilor vor
avea un nivel ridicat. Dar este la fel de adevarat că asemenea
economie va genera şi rate ale dobânzilor mari, ceea ce va avea ca
rezultat scăderea preţurilor acţiunilor.
Un alt mod de a estima nivelul unei pieţe de acţiuni sau preţul unei
acţiuni este calcularea raportului preţ - profit. Preţul unei acţiuni poate
fi exprimat prin înmulţirea raportului dintre preţ şi profit cu profitul.
Factorii care determină creşterea profiturilor, de exemplu condiţiile
economice favorabile, fac ca raportul dintre preş şi profit să
descrească pentru că nişte condiţii economice favorabile duc la o
creştere a ratei dobânzilor.
Perspectivele de evoluţie în viitor
Perspectivele, care influenţează şi ele piaţa acţiunilor, stabilesc care
este componenta dominantă în influenţarea preţului acţiunilor -
profitul sau raportul dintre preţ şi profit. De cele mai multe ori,
punerea pe seama perspectivelor a modificărilor preţurilor acţiunilor
este o consecinţă a ignorării totale a cauzelor modificărilor respective.
În general, preţul contractelor futures urmăreşte îndeaproape preţul
indicelui.

21
Cele două diferenţe au un efect asupra preţului futures. Pentru a face
din contractul futures un adevărat substituent al indicelui, trebuie
plătit atât costul de finanţare al acţiunilor, cât şi dividendele plătite
până la scadenţa contractului pentru acţiunile ce compun indicele.
Această ajustare se numeşte cost de menţinere, iar preţul indicelui
împreună cu costul de menţinere determină valoarea teoretică a
contractului futures.
Procesul prin care valoarea teoretică a contractului futures este
menţinută la nivelul preţului cash al indicelui se numeste arbitraj.
Arbitrajul se referă la cumpărarea sau vânzarea de contracte futures
simultan cu vânzarea sau cumpărarea de acţiuni din structura
indicelui. Un aspect important legat de piaţa futures pe indici bursieri
se referă la faptul că odată cu creşterea numărului investitorilor
individuali pe piaţa de acţiuni, multe din tehnicile de tranzacţionare
aflate la dispoziţia traderilor profesionişti şi a managerilor de
portofoliu sunt aplicabile şi pentru micii speculatori.

8. Avantajele tranzacţionării contractelor futures

Unul dintre cele mai importante avantaje oferite de tranzacţionarea

contractelor futures este tranzacţionarea în marjă. Aceasta
presupune că pentru a tranzacţiona un anumit număr de acţiuni , pe
piaţa futures se plăteşte doar o fracţiune din valoarea acestora ( de
regulă un procent de 10-20%).
Un alt avantaj este posibilitatea de vânzare în lipsa (tranzacţii short)
însemnând că pe piaţa futures acţiunile se pot vinde fără a fi
cumpărate în prealabil. Pentru investitorii care deţin portofolii de
acţiuni şi doresc să le conserve valoarea în perioadele de declin
această facilitate este deosebit de utilă. Tot ce trebuie să facă este să
vândă cantitatea echivalentă de acţiuni de pe piaţa futures şi astfel ,
orice scădere pe piaţa Bursei de Valori Bucureşti va fi compensată de
profitul generat în urma vânzării de pe piaţa BMFMS. Aceste
operaţiuni poartă numele de hedging.
Dacă din punct de vedere al volatilităţii cele două pieţe generează
aproximativ aceleaşi rezultate , în schimb la capitolul investiţie
necesară , piaţa futures este în avantaj net , costurile fiind mult
reduse.
Investitorii interesaţi direct într-o companie sau cei dornici să profite
de dividendele acordate de aceasta vor alege însă piaţa de acţiuni

22
întrucât deţinerea unei poziţii de cumpărare pe un emitent în piaţa
futures nu dă dreptul la astfel de beneficii.
Marea problemă a unui investitor apare în momentul în care doreşte
să lichideze o poziţie şi să iasă din piaţă. Dacă pe o piaţă lichidă
acest lucru nu constituie o problemă , în schimb pe contractele mai
puţin tranzacţionate riscul de a lichida o poziţie la un preţ foarte prost
sau chiar de a nu găsi contraparte poate ţine departe în special
speculatorii. Pentru a nu se asigura un minim de lichiditate pe
contractele mai puţin tranzacţionate , prin sistemul numit Market
Making sunt asigurate cotaţii de cumpărare şi vânzare pe parcursul
sesiunii de tranzacţionare pe anumite contracte şi scadenţe .

IV. CONCLUZII

Contractele futures financiare au devenit o trăsătură importantă a

pieţelor de invesiţitii financiare. Ele stabilesc noi oportunităţi
tranzacţionale si sporesc alternativele pe care le au investitorii la
crearea şi gestionarea portofoliului.
Contractul futures este o întelegere între un vânzător şi un
cumpărător de a vinde / cumpăra o cantitate standard de mărfuri cu
livrarea în viitor la o dată numita “scadenţă” şi la un preţ negociat în
prezent în momentul încheierii tranzacţiei.
În momentul încheierii unui contract pe piaţa futures, atât vânzătorul
cât şi cumpărătorul depun o garanţie bănească la o terţă persoană
independentă. Pe piaţa futures, această persoană este Casa de
Compensaţie. Această entitate colectează garanţiile necesare de la
toţi participanţii şi calculează zilnic situaţia financiară a fiecărui
participant în funcţie de mişcările preţurilor pe piaţa futures garantând
în acelaşi timp acestora că obligaţiile asumate de contrapartea în
tranzacţii vor fi respectate. Acest proces se numeşte compensare.
Contractele futures pot fi folosite de către instituţii financiare pentru a
se asigura împotriva riscului ratei dobânzii şi de catre speculatorii
care încearca sa facă profit ghicind direcţia pieţii.
Contractele futures financiare joacă un rol important pe piaţa prin
transferarea riscului de la hedgeri la speculatori, adică de la cei care

23
sunt gata să plăteasca cu scopul evitării riscului la cei care îşi asumă
riscul pentru a a face profit.
Contractele futures financiare sunt de asemenea unelte ideale pentru
creşterea
performanţelor portofoliului. Riscul sistematic şi nesistematic al
portofoliilor se poate modifica folosind contractele futures. Pozitiile
long sau short din contractele futures respective pot schimba uşor şi
rapid compoziţia de active a portofoliului la costuri tranzacţionale mai
reduse tranzacţionând apoi cantiăţi mari de investiţii.

V. BIBLIOGRAFIE

„Piaţa contractelor futures” , Jacob Bernstein , Institutul Român de

Valori Mobiliare , Editura Hrema , Bucureşti 2000

“Abordari practice in finantele firmei- Contractele futures” , Dragota

Victor, Dragota Mihaela si altii , Editura IRECSON 2005

24