Oficial si in spiritul

celor mai frumoase

traditii istorice
romanesti, prima
Unire a Principatelor
Moldovei si Munteniei
a avut loc la 24
ianuarie 1859.
 Daca, insa, ne amintim ca prima intregire a celor trei
provincii istorice romanesti - Muntenia, Ardealul si Moldova a faurit-
o cu spada Voievodul Mihai Viteazul la 1600 si a fost sarbatorita cu
mult alai la Alba-Iulia, rezulta ca la 24 ianuarie 1859 se realiza, de
fapt, a doua Unire a romanilor, de data aceasta, insa, fara
Transilvania si Basarabia, care aveau sa sufere in continuare jugul
austro-ungar si tarist pana la 1 decembrie 1918, cand prin jertfa de
sange a ostenilor romani, in timpul Primului Razboi Mondial, se
implinea visul milenar "De la Nistru pana la Tisa”...
 La 5 ianuarie, la Iaşi, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al
Moldovei. La 24 ianuarie, la Bucureşti, tot el este ales domn al
Munteniei. Astfel românii, deşi nu au călcat dorinţa marilor puteri de
a avea două ţări cu doi domnitori, două conduceri, două parlamente,
profitând de absenţa precizării ca aceşti domnitori trebuie să fie
persoane diferite, au ales deliberat şi calculat pe unul şi acelaşi
domnitor, Alexandru Ioan Cuza, care va efectua, de fapt, unirea
efectivă a Principatelor Române.
 Unirea cea multasteptata de veacuri,
dupa moartea napraznica a lui Mihai Viteazul,
ucis miseleste de unguri in 1601, pe Campia
Turdei, se infaptuise.
 Actul de la 24 ianuarie 1859, a inaugurat
politica faptului împlinit si a determinat, pe plan
international, o reactie contradictorie: acceptatã de
cãtre Franta, Rusia, Sardinia si Prusia, primitã cu
rezervã prudentã de guvernul englez, dubla alegere a
lui Cuza a fost combãtutã de Turcia si Austria.
 Recunoasterea internationalã a dublei alegeri si a
Unirii depline deschidea perspectiva înfãptuirii României
moderne. Un sprijin deosebit de important în punerea în
practicã a marilor reforme l-a avut domnitorul din partea
cabinetului condus de cãtre Mihail Kogãlniceanu (12/24
octombrie 1863 - 26 ianuarie/7 februarie 1865).
 În istoria noastrã nationalã, Alexandru Ioan
Cuza reprezintã o personalitate incontestabilã; în
perioada cât el s-a aflat la cârma tãrii au avut loc
transformãri structurale ce au deschis drumul spre
dezvoltarea statului român; Cuza a manifestat
competentã si patriotism, a condus cu demnitate,
având asigurat un loc statornic în memoria poporului
nostru. S-a stins din viatã, departe de patrie, la
Heidelberg, în Germania, în noaptea de 15 mai 1873, si
a fost înmormântat la Ruginoasa. În fata mormântului,
Mihail Kogãlniceanu spunea: "Vesnica lui amintire nu
se va stinge din inimile noastre si ale fiilor nostri; si
cât va avea tara aceasta o istorie... cea mai frumoasã
paginã va fi aceea a lui Alexandru Ioan I".
 Actul solemn al Unirii si aparitiei unui nou stat pe harta
Europei - Romania - a coincis in spatiu si timp cu data memorabila
de 24 ianuarie 1859, cand domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ales
unanim de cele doua camere de deputati, mai intai de cea de la Iasi,
apoi si de cea de la Bucuresti, a sosit in viitoarea capitala a tarii
unite.
“V-am zis - avea sa spuna Cuza despre Unire - ca ea va fi precum Romania
o va dori si o va simti.“