Sunteți pe pagina 1din 5

Principalii zei și zeițe ale romanilor

Jupiter

Stăpânul zeilor și al oamenilor, asemănat cu Zeus din mitologia greacă, protectorul Romei, Zeul Luminii și tatăl zeilor;
are ca simboluri vulturul și fulgerul. Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de viața și de lumină, care
cârmuia cerul și pământul, stăpânea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile. Legate de aceste atribute,
Jupiter purta o serie de epitete, ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans. Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de
aici, el a mai căpătat un epitet - Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscută care îl desemna era Optimus
Maximus ("cel mai bun și cel mai mare"). Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Jupiter era cinstit cu
precădere de consulii care intrau în funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile
sportive, de cei care împărțeau dreptatea. El era venerat și avea câte un templu în toate orașele Italiei și ale
provinciilor
Junona / Juno

Este soția credincioasă a lui Jupiter, simbolizând zeița Lunii. Ca zeiță a Lunii, ea s-a contopit cu Diana, zeița
vânătorii. Este cunoscută cu atributele de protectoare a logodnicilor, de călăuză a mireselor la casa logodnicului ș.a.
O are drept corespondentă în mitologia greacă pe Hera.

Era „patroana protectoare” a orașului Roma fiind venerată pe Capitoliul din Roma

Venus

Venus este numele roman al zeiței grecești Afrodita, zeița dragostei, frumuseții și fertilității. Inițial o veche divinitate
de origine latină, protectoare a vegetației și a fertilității, ea a fost identificată apoi cu Afrodita. Era consoarta
lui Vulcan. Era considerată strămoașa romanilor datorită întemeietorului legendar, Aeneas, și juca un rol important în
multe mituri și festivități romane.

Legenda spune ca “Stâncile Afroditei” se găsesc pe țărmul sudic al insulei Cipru, pe locul unde - potrivit mitologiei
grecești - a căzut în apa mării înspumate organul masculin de reproducere a zeului Uranus, amputat de Cronos. Aici
s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeița dragostei Afrodita / Venus. Marele pictor italian renascentist Sandro
Botticelli s-a inspirat din această legendă, pictând tabloul „Nașterea lui Venus“.
Vulcan (Vulcanus)

Vulcan a fost o veche divinitate romană, identificată de timpuriu cu Hefaistos din mitologia greacă. Vulcan, fiul
lui Jupiter și al Iunonei, era considerat zeul focului. Vulcan era șchiop iar infirmitatea sa se datora fie faptului că
fusese aruncat de Jupiter din înaltul cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre părintele zeilor si Iuno, el luase
apărarea mamei sale, fie faptului că se născuse infirm și, rușinată, Iuno îl aruncase în mare, de unde a fost luat și
crescut de Tethys. Timp de nouă ani Vulcan a trăit într-o grotă din fundul mării, după care a fost readus în Olimp.
Reședința sa de predilecție a rămas însă vulcanul Etna din Sicilia. Acolo, în atelierele fierăriei lui divine, ucenicii săi -
ciclopii - prelucrau fierul și celelalte metale. Din mâinile dibace ale zeului făurar au ieșit tot felul de obiecte și
fenomene minunate: un tron de aur dăruit Iunonei, armele lui Ahile, lucrate la rugămintea lui Tethys, trăsnetele
lui Jupiter, faimosul colier al Harmoniei etc. Vulcan a fost cel care a ajutat la nașterea Minervei, înlesnind ca zeița să
iasă din capul divinului ei tată. Zeul Vulcan a fost cel care a modelat, din țărână, trupul Pandorei. Vulcan a fost cel
care l-a țintuit și pe Prometeu de muntele Caucasus. Deși înzestrat cu un fizic urât, Vulcan era considerat soțul unei
grații, dar de cele mai multe ori era considerat soțul lui Venus. Lui Vulcan îi sunt atribuiți mulți copii.
Saturn

Saturn (în latină Saturnus) a fost o veche divinitate de origine italică, care patrona muncile agricole și roadele
pământului. El a fost identificat de-a lungul timpului cu titanul Cronos, din mitologia greacă.În evul mediu el era
cunoscut ca fiind zeul roman al agriculturii, justiției și dreptății; în mâna stângă avea o seceră, iar in mâna dreaptă
avea spice de grâu. Numele mamei sale era Helen sau Hel. Soția lui Saturn era Ops (echivalenta română a
lui Rhea). Saturn a fost tatăl lui Ceres, Jupiter si Veritas, printre alții. Saturn avea templul pe Forum Romanum, care
conținea trezoreria regală.

Minerva
Zeiță cunoscută la etrusci și la greci. Minerva era patroana înțelepciunii. Împreună cu Jupiter și cu Junona formau o
triadă divină. O are corespondentă în mitologia greacă pe Athena (spre deosebire de Ares, zeul războiului nedrept și
al violenței). S-a născut din capul lui Jupiter / Zeus după ce mama ei a fost înghițită de către acesta și a ales să
rămână pe veci fecioară. Este de asemenea zeița artelor și a meșteșugurilor patronând deopotrivă mobilitatea minții,
era pentru romani și inventatoarea construcțiilor navale.

Mercurius

Mercurius (sau Mercur) este un zeu în mitologia romană. Corespondentul său din mitologia greacă
este Hermes (ambii mesageri/soli ai zeilor).Primul său templu la Roma (pe colina Aventin) a fost clădit în
anul 495 î.C. La fel ca și Hermes, Mercur era și zeul comerțului/negustorilor.În Imperiul Roman Mercur era în
provinciile celților și germanilor un zeu adorat, probabil prin identificarea lui cu un zeu autohton cu un nume
asemănător, dovadă fiind diferitele nume acordate zeului.După numele Mercur a fost denumită ziua a treia a
săptămânii Mercurii (miercuri). Carateristicile zeului: toiag, coif și încălțăminte cu aripi

S-ar putea să vă placă și