CUPRINS

1. Latinitate și Dacismul……………………………………………………………………………………………..

- Etnogeneza românească;

2. Dovezile latinității...................................................................................................

- Dovezi ale romanizării;

- Latinitatea limbii române;

3. Strat vs adstrat.......................................................................................................

4. Etapele formării limbii române...............................................................................

5. Reflectarea temei în literature………………………………………………………………………………

- Mituri;
- MITROPOLITUL DOSOFTEI;
- MITROPOLITUL VARLAAM;
- MIHAI EMINESCU ,,Rugăciunea unui Doc”;
- MIHAIL SADOVEANU ,,Creanga de aur”;
- LUCIAN BLAGA ,,Revolta fondului nostrum nelatin”;
- Școala Ardeleană.

6. Reflectarea temei in cinematografie……………………………………………………………………..

- ,, Columna ”
- ,,Dacii”
- ,,Burebista”

7. Reflectarea temei în domeniul artei………………………………………………………………………

 l. LATINITATE SI DACISM
Temelia limbii și a poporului român o reprezintă latinitatea si dacismul, două curente de idei,
care au străbatut cultura românească de-a lungul timpului, generate de condițiile istorice în care
au trăit românii pentru a dovedi continuitatea poporului român, unitatea naționala si drepturile
românilor.
Latinitatea este un curent apărut în lingvistică și în filologia românească în secolul XIX, pentru a
demonstra caracterul latin al limbii române, a încercat să elimine din ea cuvintele de alte origini
și sa modifice astfel forma celor latine, încât să le apropie cât mai mult de forma originală.
Latinitatea s-a format prin cronicile cronicarilor: Miron Costin, Grigore Ureche și Ion Neculce și
în Școala Ardeleană: Samuil Micu, Gheorghe Șincai.
Dacismul este un curent în istoriografia autohtonă, afirmat la începutul secolului XX, prin
absolutizarea contribuției dacilor la formarea poporului român și în general la istoria universală.
A apărut odată cu preocuparea romanticilor pentru cunoașterea etnogenezei: pașoptiștii, M.
Eminescu și Lucian Blaga.
ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ
Etnogeneza românească se încadrează în amplul proces de etnogeneză europeană, desfășurat
la sfârșitul Antichității și începutul Evului Mediu. În urma avestui proces au apărut principalele
grupuri etnolingvistice actuale: germanice, slave, romanice și fino-ugrice.
Etnogeneza românească s-a desfășurat în spațiul romanității răsăritene(nord și sud de Dunăre)
între secolul I î. Hr. Până in secolele VIII-IX d.Hr.
Geneza limbii române si etnogeneza românilor constituie o realitate materială, dar și spirituală
ce cuprinde mai multe etape și care trebuie urmarită de la începuturi până in prezent și dincolo
de prezent.
Etnogeneza românilor reprezintă un eveniment istoric fundamental în istoria noastră
națională, întrucât arată cum s-a format civilizația noastră. Ea a fost un proces cpmplex,
îndelungat la care au contribuit stabilitatea dacică și creșterea puterii acesteia, cucerirea Daciei
de către romani, colonizarea, romanizarea dacilor, continuitatea populație daco-romane în
condițiile conviențuirii cu populațiile migratoare, răspândirea creștinismului, ducând în final la
crearea une etnii distincte în spațiul central-sud-est european.
Etnogeneza română a fost una dintre preocupările majore ale primilor noștri cronicari Grigore
Ureche în Letopisețul Țării Moldovei ,,Rumanii, câti sa afla locuitori în Țara Ungurenească și la
Ardeal și la Maramureș, de la un loc sântu cu moldovenii și toți de la Râm se trag.” Această
glorificare a latinității noastre a devenit, după Grigore Ureche, un adevărat laitmotiv în cultura
română fiind întâlnit la Miron Costin, la stalnicul Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir,
Samuil Micu, la Gheorghe Șincai și la alții.
 ll. DOVEZI ALE LATINITĂȚII
 Dovezi ale romanizării
Cele mai importante sunt inscripțiile, în Dacia au fost gasite peste 3000 de incsripții înpeste 200 de
localități.
Prima inscripție consemnată în Greverul lui Eutropius ex: ,,tot orbe romana infinitos lo copias hominun
transtulerat od ogros et urbs colentos.” = ,,Traian adusese accolo oamenidin toată lumeea romană,
nesfîrșită mulțime de oameni spre a lucra ogoarele și a popula orașele”.
A doua inscripție consemnată de Theophiloctus Simoctta în secolul VII: ,, torna, torna frotre rostita de
catre un soldat în timpul unui marș nocturn, frază auzită de mai mulți soldați producîndu-se astfel
debandodă în cadrul armatei bizantine.

 Latinitatea limbii române

Romanizarea lingvistică, fundamentală și decisivă pentru apariția limbii române, a constat în
deprinderea limbii latine de către populația autohtonă.
Generalizarea latine a determinat fenomenul de regres și de eliminare treptae a limbii materne, traco-
doca.
Aceasta substituție de limbi s-a produs în cadrul unui proces îndelungat și necesar deoarece latinitatea
asigura populațiilor posibilitatea de comunicare cu reprezentații Imperiului Roman. Limba latină realiza
astfel o unitate situată deasupra diversității sociale, politice, etnice și lingvistice.
Stratul de origine latină se reflectă la nivel fonetic, gramatical și lexical.
La nivel lexical putem spune ca 60% dintre cuvinte sunt de origine latină: parțile corpului omenesc(cap,
mână, picior, piept), grade de rudenie(frate,socru), termeni religioși, zilele săptămânii, obiecte de uz
casnic, vorbe care indică acțiuni esențiale ( a bate, a mânca, a lua, a alerga), unități ale timpului ( an,
noapte, dimineață).
La nivel gramatical limba română a preluat cazurile din lb. latină , cele trei genuri, cele 4 conjugări,
modurile și timpurile verbale, prepoziții, conjuncții, mare parte din numerale.
La nivel fonetic s-au realizat mai multe transformări ale cuvintelor latine: caderea consoanelor finale
,,m”, ,,n”, ,,s”, ,,t”; transformarea lui ,,l” încojurat de vocale în ,,r”.

lll. SUBSTRAT VS ADSTRAT

Componentele principale ale etnogenezei românilor, în procesul de constituire a poporului român pot fi
evidențiate în componentele lui fundamentale.
 SUBSTRATUL( Elemente pătrunse într-o limbă din limba populației autohtone carea adoptat-o,
părasindu-și limba proprie în urma unei cuceriri, a unei migrațiuni sau a unei colonizări. Din fr.
subs trat, lat substratum) îl prezintă tracii de nord sau geto-dacii. Această ramură a marelui neam
al tracilor, aflată timp îndelungat în contact cu civilizația antică ( la început greacă, apor romană),
a creat o cultură originală, care a atins un înalt nivel de dezvoltare. Aceasta le-a permis geto-
dacilor să creeze stratul lor propriu.
Al doilea component fundamental în etnogeneza românilor este elementul roman( sau stratul roman).
Acest strat s-a suprapus celui geto-dac: la început, până la cucerirea Daciei de către Imperiul Roman ( anul
106 d.Hr.) – numai în aspect economic si cultural, iar după aceasta s-a produs o sinteză etno-
culturală dacoromână. Datorită prezenței parțiale la nord de Dunăre, aprofundarea acestei sinteze a
continuat și dupa anul părăsirii Daciei de către legiunile romane( 271-275).
 Slavii au influențat într-o anumită măsură etnogeneza românilor alcătuind adstratul ( Totalitatea
elementelor dintr-o limbă străină care pătrund în cazul interferenței lingvistice i se adaugă unui idiom
după constituirea lui, ca rezultat a unor influențe străine.) procesului de desăvîrșire în constituirea
neamului românesc (secolele VI-IX). Slavii, fiind agricultori și crescători de animale sedentari,au
convențuit mai îndelungat cu autohtonii, lasând în limba română cuvinte de origine slavă( plug, prieten,
drag, iubire etc.), care denotă multiple contacte umane. Rolul slavilor în etnogeneza românilor este
asemănător cu cel a germanicilor în constituirea popoarelor vest-romanice ( francezilor, italienilor,
spaniolilor și portughezilor).

IV. FORMAREA LIMBII ROMÂNE

Originea limbii române se găsește înaintea erei noastre, când Dacia a fost cucerită de către
romani, sub cnducerea lui Traian, însa procesul de romanizare începusue cu mult înainte ca
Dacia sa fie transformată în provincie romană.
Romanizarea în Dacia, deși s-a produs într-o perioadă scurtă, a fost intensă și decisivă pentru
constituirea noului popor și noii limbi. Acest proces început din perioada regatului dac, continuat
dupa 106 sub influența romană, iar dupa anul 271 influența a stat la baza formării poporului
român.
Romanizarea s-a produs și pe alte teritorii. Astfel sub influențe lingvistice diferite a consud la
apriția mai multro limbi romanice: română, franceza, italiana, portugheza, spaniola,
catalana(Spania), occitana(Provence Franța), sarda (Italia, Sardinia), reto-română,
dalmata(dispărută în sec. XIX).
Limba slavăa influențat limba română dupa secolul VI și în mod paradoxal va întări latinitatea
limbii române. Slavii migrează la sudul și nordul Dunării, însă vor fi asimilați de populația
autohtonă. Stabiliți aici ei vor găsi un popor deja format și cu o limbă proprie. Totuși reușesc sa
influențeze ușor fonetica: vocativul ,,o”, sufixele –an, -iță, genul neutru, prefixele ne-, răs-.
La inceputul secolului al VII-lea, anul 602, slavii au împărțit romanitatea răsăriteană în 2 zone:
nord-dunăreană, unde se formează dialectul daco-român și sud-dunăreană, unde îi întâlnim pe
vlahii balcanici( a-românii, megleno-românii, istro-românii).
Influența slavonă din secolele IX până în secolul XVI va avea consecințe importante:
 Bilingvismul slav-român;
 Limba liturgică: slava veche;
 Organizarea statală în cnezate si voievodate;
 Apariția dialectelor în limba romană.
Influența greacă veche se exercită asupra limbii române în secolele VII- VIII, datorită relațiilor
cu Imp. Bizantin. Cuvintele grecești patrund direct ( catarg, flamură, mătase, sal, zale) sau mai
târziu, până în sec. al XII-lea prin intermediul limbii slave (busuioc, comoară, corabie, crin, dafin,
hârtie, livadă).
În sec XVIII, în limba română patrund cele mai multte împrumuturi din turcă. Lexicul turcesc,
care marchează epoca și nuse va păstra decât în mică măsură în secolele ulterioare este cel legat
de administrație, de ceremoniile și divertismentele curții: liliac, lalea, acadea, cafea, geam, cazan,
saltea.
Potrivit lingvistului Al. Rasseti, limba română ,,este limba latina vorbită neîntrerupt în partea
orientală a Imperiului Roman cuprizând provinciile dunărene( Dacia, Dardania, Pannonia de Sud,
Moesia Superioară și Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și
până în zilele noastre.”
 Individualizarea românilor a fost consemnată de documentele medievale , primele informații
cu privire la lumea româneasca ne provin din documentele străine ( bizantine, maghiare,
orientale) și mult mai târziu din documente romînești (din sec. XIV, când, apar statele medievale
românești).
Cea mai veche relatare datează din sec. VII și aparține împăratului bizantin Mauricius, care
folosește termenul de ,,romani” pentru a desemna populația la Nord de Dunăre în lucrarea
,,Strategikan”. În următorul secol, alte informații ne provin din documentele bizantine, cât și din
cele orientale( armene, persane și turcești).
Schimbările politice, culturale și religioase ce au avut loc în Europa în secolele XIV- XVI au
determinat o creștere a interesului față de lumea românească. Ca urmare din acest interval de
timp ne-au provenit numeroase documente occidentale care surprind o imagine complexă a
spațiului românesc. Relatările menționeaza latinitatea limbii române, descedența română, dar și
autohtonia românilor, unitatea de neam și de limbă.
Cel mai vechi document în limba română reprezintă scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung 1521
către Hanks Benkner, judele Brașovului. În scrisoare nu se menționează data, stabilirea acesteia
făcându-se pe baza evenimentelor istorice descrie și a persoanelor implicate.
"Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov
mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. I pak dau ştire domnie tale za lucrul turcilor, cum am auzit
eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.I pak să ştii
domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au
trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte
50 de omin să fie de ajutor în corăbii.I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad
cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.I pak spui domniie tale de
lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au
dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să
treacă.I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai
vârtos de domniile voastre.
I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară
domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile
vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.I bog te veselit. Amin."
Scrisoarea reprezintă un document oficial si a fost descoperit în 1894, în arhivele județului
Brașov, unde se află și astăzi. Limba scrisorii este caracterizată de fluență, evocă o limbă curate,
accesibilă, de aceea lingviștii consider că textile rotacizante circulau dinaintea acestei scrisori.
Aurel Nicolescu arată în observațiile sale lexicale asupra textului că majoritatea cuvintelor
romînești folosite în text au origine latină.
Caresi a fost un diacon ortodox și meșter tipograf român originar din Târgoviște, fiid editorul
primelor cărți în limba română. A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de
exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului
român, dar și apariția limbii române literare. Înființează prima tipografie de pe teritoriul
României în secolul XVI, iar această activitatea va contribui major la constituirea variantei literare
culte a limbii române, căci în vremea haosului produs de migratoriicare treptat au supus întreaga
zonă balcanică , limbile populare aveau să se piardă. Prin stabilirea limbii literae din traducerile
sale, Caresi a oferit o referință în formarea mibii române. Tradiția traducerilor religoase
caresiene au format limba română pentru a putea deveni mai târziu limba literară de cronică
pentru Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce.
 V. REFLECTAREA TEMEI ÎN LITERATURĂ
Încă de la început, literatura română scrisă, cultă a fost strâns legată de literatura orală populară.
Pe de o parte , fiindcă acolo este deja structurat codificat universul imaginar românesc, pe de
altă parte fiindcă poeții, dar și prozatorii, au folosit frecvent structurile ritmice, imaginile,
metaforele, rimele, structurile epice din literatura populară.
Unele din miturile literaturii române sunt:
1. Primul mit e Traian si Dochia simbolizând însăși constituirea poporului român.
2. Al doilea mit, cu ecoul cel mai larg, e Miorița cu punctul de plecare în cântecul bătrânesc
publicat de Vasile Alecsandri. Aici e simbolizată existența pastorală a poporului român și
chiar unitate în mijlocul real al țării reprezentat de lanțul carpatin.
3. Mitul Meșterului Manole se leagă de vestita biserică de la curtea de Argeș, a lui Neagol. El
simbolizează condițiile creației umane, încorporarea ființei individuale în opera de artă.
4. Al patrulea mit este erotic. Zburătorul este un demon frumos, un Eros adolescent, care dă
fetelor adolescente tulburarile și tânjirile întâiei iubiri.
Literatura veche:
1. Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau, Teodosie.
2. Grigore Ureche.
3. Miron Costin.
,,Epoca înfațișată de M. Costin este o epocă de mari frământori în orient, de lupte
înversunate între două civilizații diferite turcii, care sub vizirul Kiupruli, se străduie să-și
croiască drum spre Orient; creștinii întețiți de papă și de venețieni se zbăteau să alunge pe
păgâni dincolo de Dunăre. În această mare încăierare, Moldova și Muntenia sunt silite și
ele să ia parte, după vechile capitulațiuni cu Poarta, dar pe când domnii noștri se găseau
cu boierii și oștirea în tabăra turcească , gândurile și simțirea ei se îndreaptă tainic spre
steagurile creștine.”
(Nicolae Cortojan ,,Istoria literaturii române vechi”)
4. Ion Neculce
5. Antim Ivereanul
6. Dimitrie Cantemir care a scris Istoria eriglifică un prim roman românesc în care subiectul
este foarte simplu. Împărăția animalelor și cea a păsărilor se află într-un conflict foarte
vechi, și au rămas fără conducător de aceea are loc o adunare a tuturor animalelor pentru
stabilirea unui nou conducător, dar adunarea nu ajută la nici un rezultat.

MITROPOLITUL VARLAAM
Sfântul Ierarh Varlaam (Moțoc) al Moldovei (n. 1580, 1585? – d. 18 august 1657) a
fost mitropolitul Moldovei (1632 - 1653, în timpul domniei lui Vasile Lupu), scriitor și om de
cultură.
Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1580, dintr-o familie de răzeși din Bolotești,
Putna. Numele său de mirean a fost Vasile Moțoc. De tânăr și-a îndreptat pașii spre Schitul
Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învățat carte, și-a dezvoltat talentul de vorbitor și
scriitor și a deprins limbile slavonă, latină și greacă. Pe locul schitului, vornicul Nestor Ureche
și soția sa Mitrofana au ctitorit, în 1602, Mănăstirea Secu în care a început să funcționeze și o
școală.
Tânărul Vasile Moțoc a intrat în obștea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele
de Varlaam. Fiind bun povățuitor, ajunge pe treptele ecleziastice cele mai înalte, fiind numit
egumen al mănăstirii.
Varlaam s-a ocupat în continuare cu studiul cărților, îndeosebi cele religioase,
traducând Scara (Leastvita) Sfântului Ioan Scararul (1618). Mai târziu, pentru strădaniile și
virtuțile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.
În 1628, ca urmare a faptului că era sfetnic de încredere al domnitorului Miron Barnovschi,
a fost trimis într-o misiune ecumenică la Moscova și Kiev. Întors în țară, primește vestea
morții mitropolitului Anastasie Crimca (1629) și pe cea a înlăturării Domnitorului Miron
Barnovschi, ceea ce îl determină să se retragă la Mănăstirea Secu.
În scurt timp însă, în anul 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Iliaș, arhimandritul
Varlaam a fost chemat la Iași și numit în fruntea Mitropoliei Moldovei în locul mitropolitului
decedat Atanasie (1629-1632). Ca nou mitropolit, Varlaam reușește să aibă multe realizări,
mai ales că reușește să-și atragă și sprijinul Domnitorului Vasile Lupu. Sprijinit și de
mitropolitul Petru Movilă al Kievului, mitropolitul Varlaam reușește chiar înființarea primei
tipografii românești din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea „Sfinții Trei
Ierarhi” din Iași. De asemenea, în 1645 a convocat un sinod al ierarhilor din Moldova și Țara
Românească, cunoscut ca Sinodul de la Iași.
Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidați propuși pentru
ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.
În timpul mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa și renumita biserică a
Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, ctitoria cea mai cunoscută a Domnitorului Vasile Lupu.
În anul 1641, în aceasta biserică, a adus moaștele Cuvioasei Sf. Parascheva, dăruite
domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol.
În anul 1640, cu ajutorul domnitorului Vasile Lupu, reușește să întemeieze la Iași, prima
școala de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei Duhovnicești de la Kiev, înființată
acolo de mitropolitul Petru Movilă.
Drept reacție la propaganda calvină din Transilvania a redactat „Cartea care se
cheamă Răspunsul împotriva Catehismului Calvinesc”, prima scriere românească de
polemică teologică.
În aprilie 1653 s-a retras la mănăstirea Secu, unde a decedat în anul 1657.
La propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în data de 12
februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a înscris în rândul sfinților din
calendar, cu zi de pomenire la 30 august.
Nimeni n-a evocat mai plastic rolul lui Varlaam decît Iorga (1985, pt 68-70), arătînd cum
acestui simplu fiu de țăran din părțile Odobeștilor, care, după ce a stat douăzeci de ani
egumen la Secul, ctitorialui Nestor Ureche, a ajuns mitropolit fără sa fi trecut prin scaunul
episcopal, i-a fost dat să scrie opera cea mai populară a întregii noastre epoci vechi, și anume
,,Cazania” din 1643. Dacă la redactarea răspunsului împotriva catehismului calvinesc, lipsitul
de cultură înaltă Varlaam a putut fi îndemnat de mai eruditul Udriște Năsturel, când s-au
întâlnit la București, ,,Cartea românească de învățătură” (tilul sub care mai e cunoscută
,,Cazania”).
 Iorga despre opera lui Varlaam spune: ,,În această oper masivă, cu groasa slovă ceteță, de
tăietură , este desigur o parte originală, dar stilul este al autorului: Varlaam a lăsat toată
învățătura cîtă o știa și o putea ști și a vorbit pe întelesul țeranilor săi. De aici vine un fapt pe
care l-am constatat în dată: în biserici părăsite, prin faptul îngrămădit de sute, iese din când în
când cîte o foaie cu acea slovă mare, care recunoști imediat Cazania lui Varlaam. În biserică nu
slujește, glasurile au amuțit de multă vreme, în cuprinsul zidului pustii, din secol în secol, și cu
toate acestea nu mor foile din Cazania lui Varlaam, care arată ce legături existau cândva între
toți românii, din toate satele cuprinsului românesc, măcar de ar fi fost pe alocuri stăpînitori de
alt neam decît al călugărașului ajuns mitropolit al Moldovei.Și acesta, încă acesta este operă
de unitate națională, o unitate care se face în suflete, pentru că ardeleanul cere același grai
pe care îl cere și moldoveanul și munteanul, Nu o dată, când vine, în satele de acum, un preot
e teologie și vrea să introducaîn mintea sătenilor lui elemente de cărturărie, așa cum de multe
ori nu le întelege nici el singur, însele, se ridică din mulțimea aceasta un glas care zice: ,,
Părinte, zici foarte bine, dar mai bine după cartea cea veche.” Cartea cea vechepentru toate
provinciile românești este această carte a părintelui Varlaam.”

MITROPOLITUL DOSOFTEI

Dosoftei (la naștere: Dimitrie Barilă; n. 26 octombrie 1624, Suceava, Moldova – d. 13

decembrie 1693, Jovkva, Ucraina) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și
traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților.

A învățat în Iași probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din
Iași, apoi la Școala Frăției Ortodoxe din Liov, unde a făcut studii umaniste și de limbi.
Cunoștea limba elenă, latina, slavona și polona. Datorită relațiilor sale cu
patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie
cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași, în românește, principalele cărți liturgice, unele
traduse de el însuși. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române
în biserică.
Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Husi (1658 - 1660)
și Roman (1660 - 1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675 - 1686). În toamna
anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia de oștile
regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârșitul vieții.
A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet național,
primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura
dramatică universală și din cea istorică în românește, primul traducător al cărților de slujbă în
românește în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, unul
dintre primii cunoscători și traducători din literatura patristică și post patristică și care a
contribuit la formarea limbii literare românești.
Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oară în românește, Istoriile lui Herodot,
Cronograful lui Matei Cigalas, un Pateric grecesc, cartea Mântuirea păcătoșilor a lui Agapie
Landos și fragmente din Viața și minunile Sf. Vasile cel Nou.
Ca episop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Milescu,
care s-a tipărit la București, în 1688. În timp ce se afla în exil în Polonia, a tradus introducerea
(prologue) dramei Erofili, scrisă de poetul cretan Gheorghe Hortatzis (începutul sec. XVII),
 inspirată, la rândul ei, din piesa Orbecche a italianului Giraldi, păstrată fragmentar (154 de
versuri); începe acum și traducerea Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se păstrează 4 capitole
din cartea I).
La rugămintea patriarhului loachim al Moscovei și a mitropolitului Varlaam lasinski al Kievului,
a tradus din –grecește în slavo-rusă mai multe lucrări teologice: Scrisorile Sfântului Ignatie
Teoforul, Constituțiile Sfinților Apostoli, Istoria bisericească și privire mistică a patriarhului
Gherman I al Constantinopolului (o explicare a Sf. Liturghii), Dialog împotriva ereziilor, și
despre credințe noastre a lui Simeon al Tesalonicului, 40 de cuvântări (Mărgăritare) ale unor
Sfinți Părinți (34 ale Sf. loan Gură de Aur). Tot acum a alcătuit, în slavo-rusă, o culegere de
texte patristice și liturgice despre prefacerea Sfântelor Daruri.
,, Acestu Dosoftei mitopolit nu era om prostu de felul lui. Și era neam de mazîl; pre învățat,
multe limbi ști: elinește, latinește, slovenește și altă adîncă carte și învățătura, deplin călugăr
și cucernic, și blînd ca un miel. În țara noastră pe-această vreme nu este om ca acela”, scrie
Neculce în letopiseț, folosind aceeași metaforă ca Sancho vorbind despre Quijote,
Cel mai mare merit al lui Dosoftei acesta și este: de a fi oferit în Psaltire , pe neașteptate,
întiul monument de limbă poetică românească. În acest scop, el a uzat de toată cultura
lingvistică, imprumutînd și calchiind termeni din cinci sau șase limbi; a creat, totodată alții
nemaiauziți, apelînd la vorbirea, și poate, și la poezia poporului , a silit cuvintele să primească
accentul trebuitor prozodiei lui pe atît de naive, pe atît de sotisficate; a supus topica unor
distorsiuni care ne duc cu gîndul la unii poeți din secolul XX, ca Ion Barbu, de exemplu; a
organizat, în fine, un adevărat sistem de rime și a încercat mai multe cadențe și mai mulți
metri decît găsim în toată poezia noastră de pînă la romantism.

Unele din cele mai importante și cunoscute opere care au stat la baza formarii limbii române
sunt:

1. ,, Rugăciunea unui dac” de Mihai Eminescu

Poemul constituie o rugăciune , deși una neobișnuită conține elementele esențiale ale
unei rugăciuni tradiționale: lauda, invocarea și slăvirea.
Prima parte înfătișează o descriere serioasa, așezată, a divinității, echivalentă cu
marturisirea credinței cu care să capteze atenția pentru a crea o bază solidă pe care să se
ridice cererea
Moartea ca risipire e cea mai dureroasă formă pe care moartea o poate lua, iar dacul
cere toate pedepsele de care poate avea parte un muritor pentru a trăi durerea până la
capăt și pentru a o uita mai apoi în ,,stingerea eternă”.
2. ,,Creanga de aur” de Mihail Sadoveanu.
Tema centrală a povestirii vizează pe un preot păgân ca nu vrea să devină ortodox și
încerca să descopere și celelalte religii pentru a vedea dacă nouă poate spori cu vreun
gram înțelepciunea.
Pe parcursul operei se face referire și la mitul Zburătorului care simboli
zează tema erotică, Constantin fiind văzut ca un demon frumos. Scriitorul evocă istoria
unui popor plasând povestirea in dimensiuni mitice.
3. ,,Revolta fondului nostru nelatin”de Lucian Blaga
În acest studiu se exprimă părerile autorului despre importanța fondului nelatin în
formarea limbii române. El susține importanța fondului autohton în formarea limbii
 române, dar recunoaște deopotrivă și stratul latin care s-a suprapus substratului Geto-
Dac.
”Ne-am considerat numai latini, poate pentru a primi mai mult respect. Generația
tânără are menirea de a corecta această mentalitate și de a deschide ochii celorlalți spre
elementul Geto-Dac, deoarece vrând-nevrând nu suntemdoar latini, ci suntem mai mult.”
Comparația cu genetica care explică cum prin încrucișarea une flori albe cu una roșie
din aceeași varietate pot ieși pe lângă exemplurile care îmbină cele doua culori și florile
care pastrează caracterele pure ale celor doua de la care s-a pornit.
Lucian Blaga dă dovadă de patriotism și își recunoaște originile.

VI. REFLECTAREA TEMEI IN CINEMATOGRAFIE

Cinematografia românească din timpul comunismului abordează numeroase pelicule cu teme
istorice precum ,,Burebista”, ,,Columna” și ,,Dacii”. Acestea sunt filme realiste ce evocă
momente istorice ce pun în valoare etapele formării limbii române.
 ,,DACII” este un film româno-francez regizat de Sergiu Nicolăescu în 1967. Acțiunea se
petrece în preajma anilor 86-88 d.Hr. când Domițian, împăratul roman din acea vreme, a
încercat să cucerească Dacia. Acest film se află pe locul 4 în topul celor mai vizionate
filme românești.
 ,,COLUMNA” este o altă producție regizată de Mircea Drăgan după scenariul scris de
Titus Popovici avându-și demersul în aniii 106-111 d.Hr. în timpul celui de-al doilea război
daco-roman și după transformarea Daciei în provincie romană evocând momentele
colonizării Daciei de către romani
 ,,BUREBISTA” este deasemenea un film istorci din 1980 regizat Gheorghe Vitanidis
acțiunea filmului petrecându-se în secolul l î.Hr. în perioada domniei regelui Burebista.

VII. REFLECTAREA TEMEI ÎN DOMENIUL ARTEI

Dacii dispuneau de o bogată cultură spirituală, cunoșteauscrisul, folosind la început alfabetul
elen, iar apoi pe cel latin. La un înalt de grad de dezvoltare ajunsese ceramica. Serbările și
ceremoniile dacilor relevă diverse forme de artă ce cumulează procedee teatrale, muzicale și
caregrafice.
Afirmarea artei dacilor a avut loc în condițiile unui susținut proces de interferință dezvoltat
armonios între popoarele antice care s-au întâlnit în această zonă geografică, aducâdu-și fiecare,
aportul specific la progresul mijloacelor tehnice de expresie.
Contactul cu ilirii, sciții, celții, oryșii, bastarnii, agatîrșii și îndeosebi cu lumeea elenă,
stăpănitoare cetăților Pantului Euxim, a favorizat un larg schimb de valori, determinându-se
împrumuturi de bunuri culturale. Același proces are loc și între cultura dacă și cea a romanilor,
exercitând o influență activă asupra configurației manifestărilor artistice autohtone.
Schimburile permanente de valori au fost de naatură să aducă un suflu înnoitor asupra
stratului existent prefigurând valențe inedite, generalizatoare. Problema devine infinit mai
complexă în determinarea raportului dintre marea arie culturală a tracilor și ce a dacilor.
Sculpturi:
 Columna lui Traian este un monument antic din Roma, construit din ordinul
Împăratului Traian, pentru comemorarea victorie sale în Dacia, care s-a păstrat până în
zilele noastre.
Terminată ăn anul 113, columna are exteriorul prevăzut du un faimos basarelief
sculptat, în formă de spirală. Basarelieful prezintă scone de luptă din campaniile lui
Traian împotriva dacilor din 101-102 și 105-106.
Atingând apogeul basareliefului istoric roman cele 124 de episaode care îmbracă în
spirală trunchiul și care ilustrează comentariile lui Traian despre războaiele dacice, prin
caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat ,,act de naștere” al poporului
român.
 Arcul lui Constantin a fost construit între anii 312 și 315 d.Hr. și a fost dedicat pentru
a comemora zece ani domniei lui Constantin Cel Mare și victoria asupra lui Maxentus,
împărat al Romei în Bătălia de la Podul Milvian din 312.
Deși este dedicat lui Constantin, o mare parte din materialul decorativ evocă realizările
militare ale împăraților Traian(98-117), Hadrian( 117-138) și Marcus Aurelius(161-180.
Cele 8 statui de comandanți dacii așezate deasupra coloanelor ce decorează cele două
fațade ale Arcului, reprezintă glorificarea căpeteniilor armatelor dace biruitoare, cu care
Împăratul Constantin Cel Mare l-a invins pe Maxentius.