Cosmetica

Cosmetica (greacă κοσμετικός kosmetikós – aranja,

împodobi) este arta și practica îngrijirii, păstrării și
înfrumusețării corpului uman, în special a feței și a
părului.

Cosmetica apare și se răspândește în secolul XVIII,

ea este numită „cosmétique“ în Franța. Termenul
ajunge să fie folosit în Germania abia din anul 1850;
până în secolul XVIII se foloseau termenii pentru
înfrumusețare, „cosmetica medicamenta” și „ ars
cosmetica”.

Cu aproape două milenii în urmă, împăratul și

filozoful roman Marc Aureliu spunea că aspectul
exterior al omului este “cea mai bună scrisoare de
recomandare a lui“.
Structura pielii

Pielea este constituită din 3 învelișuri: epidermul de

origine ectodermică, dermul și hipodermul (stratul
celular subcutanat) de origine mezodermică
(mezenchimală).

Epidermul este alcătuit dintr-un epiteliu stratificat și

pavimentos, cornificat, celulele sale fiind în
permanență regenerare. El este lipsit de vase
sangvine, nutriția celulelor are loc prin difuzarea
limfei interstițiale din derm, prin intermediul
membranei bazale și prin spațiile înguste (de cca 10
milimicroni), care separă între ele celulele vitale ale
acestui strat. Epidermul este un protector mecanic
contra pierderilor de apă din straturile profunde ale
pielii și împiedică pătrunderea microbilor în ele.
Celulele epidermului se împart, după origine, aspect
microscopic și funcții, în două linii distincte:
keratinocitele, care constituie marea majoritate a
masei celulare și melanocitele mult mai puțin
numeroase.

Keratinocitele provin din celulele stratului bazal, care

se divid permanent, celulele fiice fiind împinse spre
suprafață. Se realizează astfel o mișcare celulară
lentă-ascendentă, în cursul căreia ele se încarcă
progresiv cu keratină. Melanocitele elaborează
pigmentul melanic, care, eliberat din ele, este stocat
atât în celulele epidermice (mai ales în stratul bazal)
cât și în macrofagele dermice, care astfel devin
melanofore. În piele se așază între celulele bazale.

Dermul constituie scheletul nerezistent conjunctivo-

fibros al pielii. El este separat (și totodată reunit) de
hipodrema prin membrana bazală. Membrana bazală
este alcătuită dintr-o împletire de fibre epidermice și
dermice. Ea îndeplinește o funcție de filtru selectiv,
pentru substanțele provenite din derm și care servesc
la nutriția epidermului, dar constituie și a doua
„barieră” pentru substanțele ce ar putea pătrunde din
epiderm.

Dermul este compus din două straturi. Stratul

superficial subepidermic cuprinde papilele dermice și
o zonă subțire situată sub ele. El este denumit strat
subpapilar și se caracterizează prin elemente fibrilare
gracile, elemente celulare mai numeroase, substanța
fundamentală mai abundentă și o vascularizație și
inervație bogată (plexuri subpapilare). Stratul
profund numit dermul propriu-zis sau corionul este
mult mai gros, este mult mai rezistent și e compus
preponderent din fibre colagenice, elastice și
reticulare.

Hipodermul este stratul care separă pielea de

straturile subiacente. El este alcătuit din lobuli de
celule grase (lipocite) conținând trigliceride, cu rol de
rezervă nutritivă și de izolator termic și mecanic.
Acești lobuli sunt separați prin septe conjunctive, în
care se găsesc vase și nervi.
Functiile pielii

Funcția de apărare, împiedică pătrunderea unor agenți

patogeni în organism (bacterii, substanțe toxice,
radiații)

Funcția termoreglatoare constă în menținerea unei

temperaturi constante a corpului, pentru evitarea
supraîncălzirii.
Pielea:

– elimină toxinele şi apa în exces;

– contribuie la menţinerea co nstantă a temperaturii

organismului;

– previne supraîncălzirea prin evaporarea

transpiraţiei;

– favorizează încălzirea corpului prin contracţia

muşchilor erectori, anexaţi firului de păr.

Funcția de apărare față de razele ultraviolete. La om,

stratul cornos absoarbe și reflectă cam 50% din
radiații. Absorbirea radiațiilor se realizează prin
pigmentul din piele numit melanină producând
bronzarea pielii. La o expunere extremă la aceste
radiații se poate produce cancerul de piele.

Pielea ca rezervor de celule embrionare– această

funcție este folosită de chirurgie în transplanturi.
Funcția imunologică a pielii este realizată de celulele
Langerhans din piele.

Funcția de organ de simț este una din funcțiile de

comunicare a pielii cu mediul înconjurător, aceasta
fiind îndeplinită de receptorii:

ü de durere (fiind până la 200/cm2),

ü de presiune (corpusculii Vater-Pacini),

ü termoreceptorii (corpusculii Krause),

ü receptorii la întindere (corpusculii Ruffini),

ü receptorii tactili sunt mai deși la buze, degete,

limbă, mamelon, organele genitale externe
(corpusculii Meissner și celulele Merkel).

Funcţia de respiraţie constă în absorbirea oxigenului

şi elimina¬rea bioxidului de carbon. La copii, difuzia
gazelor prin capilarele dilatate ale pielii este
amplificată. In comparaţie cu respiraţia pul¬monară,
pielea absoarbe 1/180 parte oxigen şi elimină 1/90-
1/65 parte bioxid de carbon. De pe suprafaţa pielii se
evaporă zilnic cir¬ca 800 g apa, ceea ce depăşeşte de
2—3 ori posibilităţile plămâni¬lor.

Absorbţia apei și a substanţelor chimice solide de pe

tegumentele normale aproape că nu are loc. Solvarea
unor substanţe în filmul hidrolipidic (rezocrină, sulf,
acid salicilic și acid boric, oxid de plumb, clorură de
fier, mercur, cloroform, pirogalol etc.) simplifică
absorbţia percutană. Gradul de absorbţie în diferite
regiuni cutana¬te depinde de starea mantalei acide,
capacitatea de buffer a pielii şi de prezenţa folictililor
pilosebacei. Astfel, pielea palmară şi planta¬ră, unde
glandele sebacee lipsesc şi stratul cornos este
compact, posedă capacităţi de absorbţie minime.

Comunicare: pielea reflectă anumite stări emoţionale

prin schimbarea coloraturii (palidă, roşie) şi de
asemenea semnalizează prezenţa unei boli
(tegumentul icteric din hepatite).
Examenul cosmetic

Examenul vizual urmareste: coloritul pielii, forma

fetei pentru efectuarea unor corecturi si alegerea
machiajului corespunzator; relieful ridurilor si gradul
de imbolnavire a tenului.

Examenul prin palpare conduce la determinarea

elasticitatii si rezistentei epidermei. Se stabileste
grosimea pielii, gradul de hidratare, tonicitatea etc.

Examenul cu lupa scoate in evidenta unele aspecte

care nu sunt sensibile cu ochiul liber, fiind un control
mai aprofundat.

Examenul cu lampa Wood evidentiaza cu ajutorul

radiatiilor ultraviolete, ce produc o fluorescenta
deosebita, daca pielea este deshidratata. Cand
fluorescenta este slaba, tenul este deshidratat iar la
fluorescenta puternica, pielea este hidratata. La o
piele normala fluorescenta este violacee.
Examenul cu ajutorul PH –metrului. Acest aparat
indica aciditatea sau alcalinitatea pielii. Pielea
sanatoasa are o reactie usor acida, PH 5,5 care
variaza in functie de agentii externi, digestie,
alimentatie sau de diferite afectiuni ale pielii. Prin
determinarea pH-ului se urmareste aplicarea unui
tratament corespunzator cu produse care sa-l aduca la
un pH normal. De aici necesitatea consultarii unei
specialiste, caci o simpla clasificare a tenului, si gras
si uscat nu corespunde unei realitati obiective.

Prin mijloacele mentionate cosmeticiana cerceteaza

tenul din mai multe puncte de vedere scotand la
iveala starea de hidratare profunda sau superficiala
diferitele aspecte de culoare ale pielii, cauzele
alterarii culorii (culoarea ideala este considerata
atunci cand tenul este roz stralucitor ), aspectele de
finete (cea normala avand o granulatie fina, neteda si
uniforma, pielea grasa fiind o piele care se
descuameaza. Cercetand modul cum reactioneaza
pielea la diversi excitanti se determina sensibilitatea
ei. Examenul aprofundat va determina modul de
functionare a glandelor sebacee, matit, normal,
diminuat si diferitele imperfectiuni, par de prisos,
efelide (pistrui) cicatrice etc, tulburarile circulatorii
ce determina cuperoza si gradul de imbatranire a
pielii, deshidratarea ei si lipsa de elasticitate.

Diagnosticul pielii se poate face si cu urmatorul test

pentru care este nevoie de o buna iluminatie, de o
oglinda si de un pachet de hartie de matase subtire
(cea de tigari). Fata se spala cu un sapun fin si nu se
unge cu nici o crema. Dupa o ora se cerceteaza
pielea.

Examenul cosmetic se face in doua etape:

– examenul superficial;

– examenul de profunzime (examenul cosmetic

propriu-zis).

EXAMENUL SUPERFICIAL

Acest examen incepe din clipa in care clienta intra in

cabinet , se observa machiajul, coafura, eventualele
greseli in pensare, culoarea sprancenelor, etc. Tot in
cadrul acestui examen sut necesare informatii
referitoare la varsta, sanatate, mediu de lucru, etc.

EXAMENUL DE PROFUNZIME Este format din :

1. examenul vizual

2. examenul prin palpare

3. examenul cu ajutorul lupei

4. examenul cu lampa Wood

Tipuri de ten

Studiind pielea prin diferitele metode de examinare,

se pot observa o serie intreagă de caracteristici care
fac posibilă încadrarea tenului respectiv într-o
anumită categorie.

Tipurile de ten, ca de altfel orice caracteristică a

organismului uman, sunt definite de doi factori
cauzali:

• factori ereditari- înțelegem suma tuturor

proprietăților moștenite pe cale genetică de la
ancestori;

• factori externi- sunt mult mai numeroși și se

definesc ca fiind totalitatea elementelor care
acționează asupra calității pielii și a tenului și care nu
sunt de natură genetică. Ei pot fi: modificări
hormonale, alimentație, caracteristici de mediu,
climat, stres.

Între organism și piele există o legătură foarte

strânsă, orice disfuncție organică este reflectată pe
față. Unele boli cu caracter infecțios, tulburările
hormonale au ca efecte apariția eczemelor, acneelor
sau a părului de prisos.

Dezechilibrele nervoase, stările intens emotive, frica

au o influență nocivă asupra metabolismului pileii și
pot duce la apariția prematură a ridurilor.

Unele boli ale organelor interne, precum cele de

stomac și ficat generează reacții cutanate nedorite,
precum pete, schimbarea nuanței culorii pielii.
Tulburările digestive pot duce la iritare, și prurit.

Sensibilitatea la factorii externi variază de la o

persoană la alta, există persoane mai sensibile la
diverse alimente, la anumite medicamente sau la
folosirea unor produse cosmetice. Această stare de
intoleranță se numeste alergie și are varii forme de
manifestare cum ar fi: erupții cutanate, urticarii,
eczeme etc. În aceste cazuri, odată identificat factorul
alergogen, este esențial ca persoana să se fereasca de
el. Alimentația sănătoasa are un rol foarte important
în pastrarea unei pieli sanatoase.

Exista mai multe tipuri de ten: ten normal, ten gras,

ten uscat, ten mixt si orice alta combinatie a
acestora.
Intr-adevar, este complicat, dar este necesar sa ne
cunostem tipul de piele, tipul de ten. Asta ne va ajuta
sa-l ingrijim si sa stim sa ne alegem produsele
cosmetice in functie de tipul de ten pe care-l avem.
Astfel, putem aplica testul servetelului. Daca dupa
descrierile realizate inca nu ti-ai dat seama ce tip de
piele ai, pentru stabilirea precisa a tipului de ten,
parcurge si aplica urmatorii pasi:

Aplica pe frunte, obraji, nas si barbie mici bucati de

hartie foarte subtiri.

Tamponeaza usor fiecare zona cu cate una din acele

bucati de hartie, timp de cateva secunde, pentru o
aderenta cat mai buna.

Examineaza fiecare bucata de hartie in lumina si iti

vei da seama care din zonele pielii tale sunt grase si
care sunt uscate.

Prin acest procedeu, se scot in evidenta portiunile

uscate si cele grase ale tenului.

Daca nu vezi pete de grasime deloc, atunci ai tenul

uscat.

Daca vezi pete de grasime in zona nasului si a fruntii,

inseamna ca ai tenul mixt.

Daca vezi pete de grasime pe tot servetelul, inseamna

ca ai tenul gras.

Vezi foarte putina grasime dispersata pe tot

servetelul, inseamna ca ai ten normal.

Atentie, testul nu trebuie facut dupa curatarea fetei, ci

la sfarsitul unei zile obisnuite.