Sunteți pe pagina 1din 1

Art.

362

Obiectul
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea
frontierelor și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și ordinea stabilită de
trecere a frontierei de stat. Infracţiunea dată, în general, nu are obiect material.

Latura obiectivă
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de trecere ilegală a frontierei de stat a
Republicii Moldova. Trecerea frontierei de stat se consideră ilegală în cazul când este efectuată
fără pașaport stabilit sau fără autorizare ori este săvârșită în baza pașaportului fals sau a altui
document fals, a autorizaţiei false sau a documentelor altor persoane. Trecerea ilegală a
frontierei de stat se poate efectua prin orice metodă: pe jos, înot, cu folosirea mijloacelor de
transport etc., în orice timp al zilei și în orice alt loc decât cele stabilite pentru trecerea
frontierei de stat. De asemenea, se va considera trecere ilegală a frontierei de stat în cazul când
persoana are autorizaţie de intrare sau de ieșire în Republica Moldova, dar trece sau a încercat
să treacă frontiera de stat în locurile unde lipsesc punctele de trecere a frontierei, inclusiv în
scopul obţinerii unor foloase materiale. Deci modalitatea faptică a făptuitorului a fost prin
înnot, și prin eludarea de la controlul vamal.

Latura Subiectivă
Latura subiectivă a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat se manifestă prin intenţie
directă, deoarece făptuitorul înţelege că, prin acţiunile sale, trece ilegal frontiera de stat, și
dorește săvârșirea acestor acţiuni.

Subiectul
Subiectul infracţiunii este general: persoana fizică responsabilă, care a atins la momentul
săvârșirii infracţiunii vârsta de 16 ani. Deci, în cauză îl avem pe Artenii Mihai Vasile, care perfect
se încadrează în limitele subiectului acestei infracțiuni.

Concluzia.
Consider că instanța de fond a apreciat corect și echitabil faptele infractorului, și Curtea de Apel
a menținut sentința primei instanțe. Prin sentinţa Judecătoriei Ungheni /sediul Nisporeni/ din
18 august 2017, cauza fiind examinată pe baza probelor administrate în faza de urmărire
penală, în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Artenii Mihail a fost
recunoscut vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 362 alin. (1) Cod penal, fiindu-i
aplicată pedeapsa de 1 an închisoare. Deasemenea analizînd speța, deducem că faptele
infractorului perfect se încadrează la acest articol, deoarece sînt întrunite toate elemntele
infracțiunii.

S-ar putea să vă placă și