Istoricul și scopul monedei euro

Necesitatea introducerii unei monede unice

Uniunea economică și monetară (UEM) a reprezentat o ambiție recurentă pentru Uniunea
Europeană încă de la sfârșitul anilor 1960. UEM presupune coordonarea politicilor economice și
bugetare, aplicarea unei politici monetare comune și utilizarea unei monede unice, euro. O
monedă unică oferă multe avantaje: întreprinderile pot face mai ușor comerț transfrontalier,
economia evoluează mai bine, iar consumatorii au mai multe oportunități și posibilități de
alegere.
Au existat însă obstacole politice și economice – de la angajamentul politic uneori slab și
divergențele de opinii asupra priorităților economice până la turbulențele de pe piețele
internaționale. Toate aceste obstacole au trebuit să fie depășite pentru a înainta către uniunea
economică și monetară.
Calea spre moneda euro
Stabilitatea valutară internațională din perioada imediat postbelică nu a durat mult. Tulburările
de pe piețele valutare mondiale amenințau sistemul de prețuri comune asociat politicii agricole
comune, unul din pilonii principali ai Comunității Economice Europene de la acel moment.
Încercările ulterioare de a atinge rate de schimb stabile au fost afectate de crizele petroliere și de
alte șocuri, până când, în 1979, a fost lansat Sistemul Monetar European (SME)EN.
Sistemul Monetar European s-a bazat pe menținerea cursurilor de schimb ale monedelor
participante într-un interval restrâns. Această abordare complet nouă a reprezentat o coordonare
fără precedent a politicilor monetare ale țărilor UE și a funcționat cu succes timp de peste un
deceniu. Apoi, sub președinția lui Jacques Delors, guvernatorii băncilor centrale din țările UE au
elaborat „Raportul Delors” privind modul în care ar putea fi realizată UEM.
De la Maastricht la euro și la zona euro: 1991-2002
Raportul Delors propunea o perioadă de pregătire în trei etape pentru uniunea economică și
monetară și pentru zona euro, care acoperea perioada 1990-1999. Liderii europeni au acceptat
recomandările formulate în Raportul Delors.
Noul tratat privind Uniunea Europeană, care conține dispozițiile necesare pentru punerea în
aplicare a uniunii monetare, a fost convenit la Consiliul European de la Maastricht, din Țările de
Jos, în decembrie 1991.
După un deceniu de pregătiri, moneda euro a fost lansată la 1 ianuarie 1999: în primii trei ani, a
fost o monedă „invizibilă”, utilizată doar pentru contabilitate și plăți electronice. La 1 ianuarie
2002, au fost lansate monedele și bancnotele euro. Astfel, în 12 țări ale UE, a avut loc cea mai
mare schimbare de monede din istorie.
Aspectul monedelor și bancnotelor euro

La prima emitere, în ianuarie 2002, au fost concepute 7 bancnote și 8 monede. Bancnotele au

aceleași modele în toate țările din zona euro. Monedele au un motiv comun pe una dintre fețe și
unul specific fiecărei țări pe cealaltă.
De-a lungul anilor, s-au introdus treptat bancnote din seria „Europa”. Realizate sub
responsabilitatea Băncii Centrale Europene (BCE) și a băncilor centrale naționale (BCN), aceste
bancnote prezintă elemente de siguranță consolidate și un nou model, ilustrând personajul
mitologic Europa.
Simbol
Denumirea „euro” a fost aleasă în 1995 la o reuniune a Consiliului European desfășurată la
Madrid.
 Simbolul euro (€) a fost inspirat de litera greacă epsilon (Є) și de prima literă a cuvântului
„Europa”. Cele două linii paralele simbolizează stabilitatea.
Codul ISO pentru moneda euro este EUR. Acesta se utilizează atunci când se face referire la
sume în euro fără a utiliza simbolul.
Drepturile de autor pentru simbol
Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană, deține drepturile de autor pentru
simbolul euro. În unele cazuri, Oficiul UE pentru Proprietate Intelectuală (mărci, desene și
modele industriale) a convenit totuși să înregistreze anumite logouri care conțin simbolul euro.
Condiția este ca acestea să fie suficient de creative și diferite față de simbolul oficial al monedei
euro.
Reguli

 Denumirea trebuie să fie aceeași în toate limbile oficiale ale UE – „euro” (cu variațiunile aferente
alfabetelor diferite). Acest lucru este valabil și pentru textele juridice ale UE. Euro este „ευρώ” în
alfabetul grecesc și „евро” în alfabetul chirilic.
 Formele de plural sunt acceptate atâta timp cât nu schimbă rădăcina „eur”.
 Alte forme sunt acceptate în texte juridice care nu țin de UE, cum ar fi în legislația națională

Cum aderă o țară a UE la zona euro

Evaluarea gradului de pregătire a țării pentru aderarea la zona euro: rapoartele de convergență

Cel puțin o dată la 2 ani, Banca Centrală Europeană (BCE) și Comisia Europeană examinează
dacă statele membre care nu fac parte din zona euro (așa-numitele „state membre cu derogare”)
îndeplinesc criteriile de convergență și, prin urmare, sunt pregătite să introducă moneda euro.
Fiecare dintre acestea emite un raport de convergență care prezintă constatările lor. Rapoartele
sunt transmise Consiliului UE în vederea examinării și a unor decizii ulterioare.

BCE și Comisia pot de asemenea întocmi un astfel de raport în orice moment la cererea unei țări
a UE care dorește să adere la zona euro.

Clauzele de neparticipare
Rapoartele de convergență evaluează situația din toate țările UE care nu au adoptat încă moneda
euro, cu excepția Danemarcei și a Regatului Unit. Aceste 2 țări au în tratatele UE „clauze de
neparticipare”, care le scutesc de aderarea la zona euro. Totuși, acestea pot solicita aderarea la
zona euro dacă decid astfel.

 Protocolul nr. 15 privind Regatul Unit

 Protocolul nr. 16 privind Danemarca

Luarea deciziei privind extinderea zonei euro

Consiliul UE decide dacă o țară este pregătită să adere la zona euro.

Consiliul adoptă o astfel de decizie după ce:

 a primit o propunere din partea Comisiei

 a primit o recomandare din partea statelor membre ale zonei euro
 a consultat Parlamentul European
 în cadrul Consiliului European a avut loc o dezbatere

Decizia finală este luată de toate statele membre ale UE. În legislația UE, acest lucru este
menționat drept „abrogarea derogării”.

Stabilirea cursului de schimb

În plus, Consiliul stabilește irevocabil cursul la care euro substituie moneda statului
membru.

Consiliul ia această decizie pe baza unei propuneri din partea Comisiei și după consultarea
Băncii Centrale Europene.

Decizia este luată de statele membre ale zonei euro și de țara care dorește să adere la zona euro,
prin vot în unanimitate în Consiliu.

Sediul Băncii Centrale Europene (BCE) din Frankfurt pe Main (Germania) BCE este instituția
UE responsabilă de politica monetară în zona euro

Rolul statelor membre ale zonei euro

Țările din zona euro:

 examinează rapoartele de convergență care evaluează progresele realizate de țările

care nu fac parte din zona euro
 emit o recomandare adresată Consiliului UE cu privire la gradul de pregătire a unei
anumite țări pentru adoptarea monedei euro

Statele membre ale zonei euro trebuie să emită recomandarea în termen de 6 luni după ce
Consiliul a primit propunerea Comisiei privind extinderea zonei euro.

Recomandarea trebuie să fie adoptată cu majoritate calificată a statelor membre a căror

monedă este euro