Tema: Organizarea circulaţiei băneşti la întreprindere

1. Esenţa, rolul şi bazele organizării circulaţiei băneşti

2. Trezoreria şi funcţiile sale
3. Gestiunea şi previziunea încasărilor şi plăţilor
4. Formele, modalităţile şi instrumentele de plată utilizate la întreprindere.

1. Esenţa, rolul şi bazele organizării circulaţiei băneşti

Pe parcursul activităţii financiar- economice, întreprinderea intră în relaţii cu diverşi subiecţi,
cu sisteme financiare, cu băncile, muncitorii, furnizorii, clienţii, ş.a. Astfel de relaţii apar în mai
multe cazuri:
- la cumpărarea –vînzarea produselor;
- prestarea serviciilor;
- achitarea plăţilor la buget;
- utilizarea resurselor bugetare şi extrabugetare;
- primirea şi achitarea creditelor;
- plata dobînzilor;
- achitarea salariilor etc.
Aceste relaţii se efectuează prin intermediul mijloacelor băneşti. Mişcarea şi realizarea
acestor relaţii prezintă cirulaţia bănească, care poate fi efectuată prin 2 forme:
1. în forma banilor lichizi
2. în forma transferurilor bancare
Transferurile bancare ocupă ponderea cea mai mare din circuitul bănesc şi includ plăţile
care nu necesită bani lichizi.
În R.M. transferurile de mijloace băneşti se bazează pe următoarele principii:
1. unicul mijloc de plată este valuta naţională;
2. întreprinderea efectuează plăţi numai prin intermediul transferurilor bancare;
3. întrepinderile sunt în drept să gestioneze cu mijloace băneşti de la bancă în
corespundere cu destinaţia statală a acestora;
4. transferurile de mijloace băneşti se efectuează numai la cerinţa clientului;
5. se trec la contul furnizorului mijloace băneşti numai în cazul cînd acestea sunt scoase
de pe contul clientului, etc.
Prin intermediul transferurilor bancare se poate duce o evidenţă strictă a activităţii
întreprinderii, se organizează activitatea întreprinderii, la timp se achtiă plăţile faţă de buget, se
economiseşte timpul necesar pentru efectuarea plăţilor bunurilor vîndute sau procurate şi nu se
pierd mijloacele băneşti în timpul gestionării şi transportării acestora.

2. Trezoreria şi funcţiile sale

Trezoreria este imaginea disponibilităţilor băneşti apărute din evoluţia curentă a încasărilor
şi plăţilor, disponibilităţi care trebuie să facă faţă scadenţelor în mod continuu.
La nivelul fluxurilor monetare legătura dintre intrări şi ieşiri este asigurată de trezorerie.
Trezoreria prezintă următoarele trăsături:
1. este un element esenţial şi totodată principala caracteristică a gestiunii fiananciare
a întreprinderii;
 2. în ea se concretizează rezultatele modului de realizare a activităţii şi de respectare
a cerinţelor echilibrului financiar;
3. nu întotdeauna o întreprindere care încheie exerciţii cu profit are şi o trezorerie
pozitivă. Acest fapt se datorează decalajului dintre înregistrările în contabilitatea
cheltuielilor şi veniturilor şi scadenţa lor ca încasări şi plăţi, decalaj care poate fi
hotărîtor pentru soarta financiară a întreprinderii.
4. trezoreria este influenţată de factorii macro- şi microeconomici, la creşterea
inflaţiei, creşterea Rd, scăderea ratelor de rentabilitate şi a gradului de autofinanţare.
Relaţia de determinare a trezoreriei este următoarea:
Trezorerie+lichidităţi = active financiare de trezorerie - pasive financiare de
trezorerie.
În componenţa activelor financiare de trezorerie intră:
1. lichidităţile în contul curent şi în casă
2. valorile mobiliare de plasament
3. efectele financiare de încasat
4. biletele de trezorerie
5. certificatele de depozit în portofoliu
În componenţa pasivelor financiare de trezorerie se includ:
1. soldul creditelor al contului curent
2. creditele de trezorerie
3. creditele de scont
Funcţia de trezorerie este una din cele mai importante şi mai responsabile pentru soarta
întreprinderii, obiectivele cărora sunt:
 evitarea pierderilor în zilele de decontare la încasările şi plăţile efectuate
prin bancă;
 creşterea operativităţii încasării creanţelor întreprinderii fără a afecta
politica faţă de clienţi;
 eşalonarea echilibrată şi degajată a scadenţelor obligaţiunilor de plată ale
întreprinderii;
 obţinerea celui mai bun credit şi la cel mai mic cost real al acestuia;
 asigurarea unui sold „0” al trezoreriei care nu antrenează nici costuri de
finanţare şi nici de oportunitate;
 optimizarea utilizării excedentului de trezorerie prin cea mai bună plasare a
lichidităţilor care să asigure rentabilitatea, siguranţa şi lichiditatea optimă.
Respectarea acestor obiective duce la creşterea valorii capitalului propriu al întreprinderii.

3. Gestiunea şi previziunea încasărilor şi plăţilor

Bugetul de trezorerie are ca funcţie previziunea încasărilor şi plăţilor pornind de la
planificarea cheltuielilor din care sunt excluse cele neplătibile şi de la planificarea veniturilor din
care sunt excluse şi cele neîncasabile.
Încasările cuprind:
1. vînzări cu plată imediată
2. încasarea vînzărilor pe credit din perioada anterioară
3. vînzarea valorilor mobiliare
4. vînzarea valorilor imobiliare
 5. vînzarea unei noi emisiuni de titluri
6. obţinerea unui împrumut
7. încasarea chiriilor, dobînzilor, dividendelor şi altor venituri.
Plăţile cuprind achitarea previzibilă a următoarelor datorii:
1. plata vînzărilor la vedere şi pe credit
2. plata salariilor şi a premiilor
3. plata dobînzilor şi a ratelor scadente
4. răscumpărarea titlurilor emise de către întreprindere
5. vărsarea dividendelor către acţionari
6. retragerea de fonduri de către proprietari
7. vărsarea impozitelor şi taxelor la bugetul statului
În funcţie de datele disponibile şi de interesele gestiunii financiare se pot face previzuni ale
trezoreriei în bugete lunare, trimestriale, simestriale sau anuale.
Metodele de gestionare a încasărilor şi plăţilor sunt:
1) gestionarea încasărilor şi plăţilor zi cu zi – care prezintă avansarea sau devansarea în timp
a cheltuielilor şi veniturilor într-o asemenea manieră încît respectînd angajamentele asumate,
excedentele de trezorerie să fie generatoare de venituri, iar deficitele de trezorerie să fie finanţate
la timp şi cu costuri minime. Această metodă furnizează informaţii sigure şi permite de a face
concluzii viabile, însă necesită un volum mare de lucru şi un personal numeros.
2) metoda termenilor de plată sau încasare. Pentru a întocmi situaţia de trezorerie este necesar
de a porni de la cifra de afaceri, de la aprovizionarea cu mărfuri, materii prime şi materiale
previzionate. Aceşti indicatori sunt estimaţi în încasări sau care se realizează prin credit. Pentru ca
această metodă să fie mai avantajoasă este necesară:
a) optimizarea încasărilor şi plăţilor care constă în aplicarea anumitor mijloace tehnice
necesare pentru a evita risipa de fonduri şi pentru a reduce la maximum apelarea la credite bancare
pe termen scurt;
b) accelerarea încasărilor care poate fi realizată prin alegerea judicioasă a locului unde se vor
efectua plăţile şi banca care le va efectua;
c) reducerea fondurilor care stau neutilizate, care sunt datorate unei gestionări rele.

4. Formele, modalităţile şi instrumentele de plată utilizate la întreprindere.

Pe parcursul activităţii sale întreprinderea utilizează diverse forme de plată:
1. încasări şi plăţi cu numerar – care sunt utilizate pentru vînzarea mărfurilor şi prestarea
serviciilor, pentru depunerile de garanţii, pentru plata salariilor, premiilor, dividendelor,
participaţiilor la beneficiile salariaţilor, plata chiriilor ş.a.
Încasările şi plăţile cu numerar efectuate de întreprindere sunt înregistrate în registrul de casă
în baza documentelor justificative.
2. încasări şi plăţi fără numerar – care sunt utilizate de agenţii economici cu scopul de efectua
mai rapid operaţiunile şi de a fi mai siguri în încasările şi plăţile efectuate. Mijloacele de plată fără
numerar sunt împărţite în 2 categorii mari:
1) mijloace de plată tradiţionale (cecul, cambia, biletul la ordin, viramentul)
2) mijloace de plată informatizate
 Cecul este un instrument de plată ce cuprinde ordinul dat de trăgător unei instituţii financiare
(tras) să plătească necondiţionat o sumă de bani la vedere beneficiarului. Din p. de v. al
beneficiarului cecurile pot fi:
- nominative
- la purtător
De asemenea pot fi:
- simple
- cec-certificat
- cec de călătorie
- poştal
Cambia este un titlu de credit şi de plată susceptibil de a circula pe calea girului şi care
reprezintă ordinul dat de o persoană numit trăgător către o altă persoană numit tras de a plăti o
sumă la scadenţă unei a treia persoane numite beneficiar. În cazul cambiei trasul este o persoană
fizică, un agent economic care avînd o datorie către trăgător este obligat de acesta să plătească
suma cuvenită unui terţ.
Caracteristicile cambiei:
 acceptare – menţiunea făcută pe cambie de către tras prin care recunoaşte plata către
beneficiar la scadenţă;
 avalul – formă suplimentară de garanţie prin care o persoană numită avalist garantează
efectuarea plăţii pentru una din persoanele obligate prin cambie;
 plata cambiei – se efectuează la scadenţă fie direct beneficiarului fie prin compensare.
Biletul la ordin este un titlu de credit şi de plată care cuprinde angajamentul unei persoane
(emitent) să plătească o sumă anumită la data şi locul indicat în titlu unei alte persoane numite
beneficiar.
Viramentul este ordinul dat de client băncii sale de a transfera o sumă de bani din contul său
în contul altui titular în vederea stingerii unei obligaţii care decurge din contractele economice sau
din lege.
Cărţile de credit se bazează pe un sistem electronic prin care un posesor autorizat poate
achita contravaloarea mărfurilor sau serviciilor unor furnizori.
În cazul cardurilor sau cărţilor de credit participă:
- emitentul cărţii de credit
- posesorul
- unităţile care furnizează mărfuri şi servicii