Economie Predonu

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE
Prof.univ.dr. Balaceanu Cristina Lect.univ.dr. Bentoiu Claudia

Lect.univ.dr. Nae-Predonu Andreea–Monica
Economie
Curs în tehnologia ID-IFR
Bucureşti
2017
CUPRINS
INTRODUCERE ...................................................................................................................................... 4
MODULUL 1
Unitatea de învăţare 1
Nevoi şi resurse
1.1. Introducere ........................................................................................................................................... 6

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare .................................................................................. 6
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................................. 7
1.3.1. Definirea şi caracterizarea nevoilor umane........................................................................ 8
1.3.2. Resursele şi limitele lor ..................................................................................................... 8
1.3.3. Raţionalitatea utilizării resurselor ..................................................................................... 8
1.3.4. Economia, o realitate diversă ............................................................................................ 9
1.3.5. Caracteristicile economiilor moderne ................................................................................ 11
1.4. Îndrumar pentru autoverificare ......................................................................................................... 11
Consumatorul si utilitatea
2.1. Introducere .......................................................................................................................................... 14

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare .................................................................................. 14
2.3.1. Consumatorul ........................................................................................................................ 15
2.3.2.Utilitatea economica ............................................................................................................... 15
2.3.3. Rata marginală de substituţie ................................................................................................ 16
2.3.4. Alegerea consumatorului rational ......................................................................................... 16
2.4. Îndrumar pentru autoverificare ........................................................................................................ 17
Producatorul
3.1. Introducere ........................................................................................................................................... 19

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............................................................ 19
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................................ 20
3.3.1. Factorii de producţie ......................................................................................................... 20
3.3.2. Utilizarea şi combinarea factorilor de producţie ............................................................... 21
3.3.3. Productivitatea ................................................................................................................... 22
Costurile de producţie. Echilibrul producătorului
4.1. Introducere ........................................................................................................................................... 26

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ........................................................... 26
4.3.1. Costurile de producţie ........................................................................................................ 27
4.3.2. Căi de reducere a costurilor ............................................................................................... 28
4.3.3.Echilibrul producătorului ................................................................................................... 28
4.4. Îndrumar pentru autoverificare .......................................................................................................... 29
2
Economia de piaţă
0
5.1. Introducere ........................................................................................................................................... 31
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................................ 32
5.3.1. Sistemul economiei de piaţă ..................................................................................................... 32
5.3.2. Proprietatea ................................................................................................................................ 32
5.3.3. Libera iniţiativă ......................................................................................................................... 33
1
Piata
6.1. Introducere ........................................................................................................................................... 36

6.3.1. Cererea ................................................................................................................................... 37
6.3.2. Oferta ..................................................................................................................................... 38
6.3.3. Preţul şi echilibrul pieţei ........................................................................................................ 39
MODULUL 2
47
Indicatorii macroeconomici de rezultate
1.1. Introducere ........................................................................ 47

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ............. 47
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare ................... 48
1.3.1. Rezultatele activitatii economice 48
1.3.2. Functiile indicatorilor 48
1.4. Îndrumător pentru autoverificare 50
Unitatea de învăţare 8 53
Venit, consum, economii si investitii
3.1. Introducere .......................................................... .......................................................... .................... 53

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare .......................................................... 54
3.3.1. Venitul si consumul 54
3.3.2. Economii si investitii 55
3.3.3. Multiplicatorul investitiilor 56
Piata monetara
4.1. Introducere .......................................................... .......................................................... ................... 60

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare .............................................. .......................................................... ... 61
4.3.1. Originea, evolutia si functiile banilor.......................................................... .................... 63
4.3.2. Masa baneasca si puterea de cumparare a monedei..........................................................
4.3.3. Cererea si oferta de moneda.......................................................... ...............................
4.3.4. Operatii pe piata monetara.......................................................... ............................... 65
4.3.5. Disponibilitatile banesti.......................................................... .....................................
4.4. Îndrumător pentru autoverificare .................................................. ...... 66
Inflatia
2
3
5.1. Introducere .................................................................................. . 69
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat .................. 69
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare .......................................... .......................................................... 70
5.3.1. Mecanismele inflatiei.......................................................... ........................................... 71
5.3.2. Formele inflatiei.......................................................... ........................................................ 71
5.3.3. Masuri antiinlafioniste.......................................................... .............................................. 72
5.4. Îndrumător pentru autoverificare ............................ 72
Piata muncii
6.1. Introducere .................................................................. .......................................................... 75

6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ................. 75
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare ..................................................... 75
6.3.1. Cererea si oferta de munca.......................................................... 76
6.3.2. Efectul de substitutie si efectul de venit.......................................................... . 76
6.3.3. Caracteristici ale pietei muncii.......................................................... ............................... 77
6.4. Îndrumător pentru autoverificare ......... 78
Somajul
7.1 Introducere ................................................................................................. 81

7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ...... 81
7.3 Conţinutul unităţii de învăţare................................................... 81
7.3.1. Somajul, dezechilibrul pe piata muncii .......................................................... ... 82
7.3.2. Tipuri de somaj.......................................................... 83
7.3.3. Ajutorul de somaj, indemnizatia de somaj........................................................... 85
7.3.4. Politica de diminuare a somajului.......................................................... . 86
7.4. Îndrumător pentru autoverificare ....................................... 87
Piata capitalurilor
8.1. Introducere ............................................................................................................... 89

8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ................................ ... 90
8.3. Conţinutul unităţii de învăţare ................................................................. ....... 91
8.3.1. Actiuni si oligatiuni......................................................................... 93
8.3.2. Formele pietei financiare......................................................................... 93
8.3.3. Rolul Bursei de Valori......................................................................... ..
8.4. Îndrumător pentru autoverificare ......................................................................... 93
Piata valutara
9.1. Introducere .................................................................................................. 96

9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ................... 96
9.3. Conţinutul unităţii de învăţare ................................................................ ................... ........................ 97
9.3.1. Convertibilitatea monedei................................................................ ................... .............. 98
9.3.2. Piata schimburilor valutare
9.3.3. Operatii pe piata schimburilor 99
9.3.4. Piata valutara interbancara
102
Fluctuatile activitatii economice
10.1. Introducere 102

10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 102
10.3. Conţinutul unităţii de învăţare 104
10.3.1. Caracterizarea ciclicitatii in economie.......................... 104
4
10.3.2. Ciclul economic si fazele sale 105
10.3.3. Politici anticiclice
INTRODUCERE
Disciplina Economie este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu caracter

teoretico-aplicativ ca urmare a faptului că una dintre cele mai pregnante tendinţe din domeniul economic
şi paraeconomic o reprezintă înţelegerea mecanismului economic şi a comportamentului microeconomic
si macroeconomic al agenţilor economici.
Cursul de Economie prezintă şi explică principiile şi conceptele de bază ale economiei de piaţă, cu
accent deosebit pe expunerea instituţiilor şi instrumentelor economiei de piaţă. De asemenea, cursul îşi
propune să formeze şi să consolideze studenţilor deprinderi de analiză şi interpretare economică a
informaţiilor din realitatea înconjurătoare. La sfârşitul semestrului, studenţii vor avea formată baza
instrumentelor de evaluare a politicilor microeconmice si macroeconomice şi vor putea să argumenteze
opiniile personale şi orientarea către una dintre principalele teorii economice.
Obiectivele cursului
Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind procesele şi
fenomenele economice pornind de la bazele conceptuale cu care operează ştiinţa economică. De
asemenea sunt abordate o serie de aspecte legate de particularităţile variabilelor economice, legităţilor
economiei la scară microeconomică si macroeconomica, mecanismele pieţei, comportamentul agenţilor
economici în raport cu legităţile pieţei.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competențe generale și specifice:
1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)
 identificarea de termeni, relaţii, procese, perceperea unor relaţii şi conexiuni în cadrul
disciplinelor economice;
 utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul economic;
 definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea firmei;
 capacitatea de adaptare la noi situaţii apărute pe parcursul activităţii firmei;
2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi a

conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
 generalizarea, particularizarea, integrarea unor domenii economice;
 realizarea de conexiuni între elementele funcţiilor întreprinderii;
 argumentarea unor enunţuri în faţa partenerilor de afaceri, anagajaţilor;
 capacitatea de organizare şi planificare a activitatii dede producţie;
 capactitatea de analiză şi sinteză în procesul de luare a deciziilor.
3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice;

utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)
 relaţionări între elementele ce caracterizează activităţile firmei;
 descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii firmei;
 capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului;
 abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul economic;
 capacitatea de a concepe proiecte şi de a le derula activităţi de producţie;
 capacitatea de a soluţiona litigii apărute în activităţile desfăşurate în cadrul unei firme.
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific /

cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui
5
sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în
activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice /
angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea
la propria dezvoltare profesională )
 implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina economie;
 acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform legislaţiei în
vigoare;
 capacitatea de a avea un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri, angajaţilor;
 capacitatea de a aprecia diversitatea şi multiculturalitatea analizei probelor;
 reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde la provocările
specifice mediului de economic european;
 acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform legislaţiei în
vigoare;
 abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.
Resurse şi mijloace de lucru
Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de material
publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz, aplicaţii, necesare întregirii
cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt
folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru
conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate. Activităţi tutoriale se pot desfăşura după
următorul plan tematic, conform programului fiecărei grupe:
1. Nevoi şi resurse (2 ore)
2. Teoria consumatorului si utilitatea economica (2 ore)
3. Teoria producatorului. Factorii de productie (2 ore)
4. Productivitatea (2 ore)
5. Costurile de producţie. Echilibrul producătorului (2 ore)
6. Piata. Cererea si oferta. (2 ore)
7. Concurenta (2 ore)
8. Indicatorii macroeconomici de rezultate (2 ore)
9. Venit, consum. Economii si investitii (2 ore)
10. Piata monetara. (2 ore)
11. Inflatia (2 ore)
12. Piata muncii (2 ore)
13. Somajul (2 ore)
14. Recapitulare (2 ore)
Structura cursului
Cursul este compus din 15 unităţi de învăţare:
Unitatea de învăţare 1. Nevoi şi resurse (3 ore)

Unitatea de învăţare 2. Consumatorul si utilitatea (3 ore)
Unitatea de învăţare 3. Producatorul. (3 ore)
Unitatea de învăţare 4. Costurile de producţie. Echilibrul producătorului (2 ore)
Unitatea de învăţare 5. Economia de piaţă. (4 ore)
Unitatea de învăţare 6. Piata. (3 ore)
Unitatea de învăţare 7. Indicatorii macroeconomici de rezultate (3 ore)
Unitatea de învăţare 8. Venit, consum. Economii si investitii (3 ore)
Unitatea de învăţare 9. Piata monetara. (3 ore)
Unitatea de învăţare 10. Inflatia (3 ore)
Unitatea de învăţare 11. Piata muncii (3 ore)
Unitatea de învăţare 12. Somajul (3 ore)
Unitatea de învăţare 13. Piata capitalurilor (2 ore)
Unitatea de învăţare 14. Piata valutara (2 ore)
6
Unitatea de învăţare 15. Fluctuatile activitatii economice (2 ore)
Teme de control (TC)
Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea
următoarele subiecte:
1. Agenţii economici; Cererea; Oferta; Formarea preţurilor
2. Venit, consum, economii si investitii
3. Inflatie v.s. Somaj
Bibliografie obligatorie:
C. Bălăceanu, C. Bentoiu, Microeconomie, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007
C. Bălăceanu, C. Bentoiu, Microeconomie. Aplicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009
C. Bălăceanu, C. Bentoiu, Macroeconomie, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007
C. Bălăceanu, C. Bentoiu, Macroeconomie. Aplicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009
C. Bentoiu, A. M. Predonu, Economie. Teste, Editura ProUniversitaria, Bucureşti, 2013
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de grile și subiecte în extenso, ţinându-se cont
de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.
7
MODULUL 1
Nevoi şi resurse
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Definirea şi caracterizarea nevoilor umane
1.3.2. Resursele şi limitele lor
1.3.3. Raţionalitatea utilizării resurselor
1.3.4. Economia, o realitate diversă
1.3.5. Caracteristicile economiilor moderne
1.4. Îndrumar pentru autoverificar.
1.1. Introducere
Economia este ştiinţa socială ce studiază comportamentul

raţional al individului în procesul de alocare eficientă a resurselor
în scopul satisfacerii nevoilor sale. Scopul principal al economiei
este de a înţelege modul de funcţionare a mecanismelor din jurul
nostru cu referire la bunuri, mărfuri, servicii, bani, precum şi de a
adopta cele mai bune decizii în ceea ce priveşte viaţa individuală şi
socială, în privinţa afacerilor sau în cadrul organizaţiilor şi al
instituţiilor.
Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoașterea specificităţilor şi dimensiunilor resurselor
economice;
– definirea sistemului de nevoi;
– cunoașterea comportamentului agenţilor economici.
Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni precum cerere,
oferta, preţ, piaţă;
– studenţii vor putea să diferențieze comportamentele
agenţilor economici;
– studenţii vor putea să descrie particularitățile și
8
caracteristici ale pieţei, precum şi tipologia pieţelor.
Timpul alocat unităţii de învăţare:
Pentru unitatea de învățare Nevoi şi resurse, timpul alocat este

de 3 ore.
1.3.1. Definirea şi caracterizarea nevoilor umane
Omul este o fiinţă tridimensională, conform piramidei lui Maslow:

 biologicănevoi de hrană, îmbrăcăminte
 socială nevoi de grup, de mediu
 raţională nevoi spirituale, de eficienţă, de raţionalitate
În economie un rol fundamental îl are raportul nevoi-resurse.

Tendinţa permanentă şi normală pe care omul o are, de a-şi acoperi cât
mai bine nevoile, orientează şi stimulează întreaga sa activitate
creatoare, îi determină comportamentul în societate.
Clasificarea nevoilor
a) După cele trei dimensiuni ale fiinţei umane:
Nevoi -fiziologice
-sociale, de grup
-raţionale, spiritual-psihologice: devin deosebit de importante o
dată cu instruirea
b) În funcţie de gradul de dezvoltare economică-
-elementare (de bază, fundamentale)
-superioare (complexe, elevate)
Caracteristici ale nevoilor

 constituie motorul întregii activităţi sociale, economice;
 nevoile sunt nelimitate ca număr;
 nevoile sunt limitate în capacitate (satisfacerea unei nevoi
presupune consumarea unei cantităţi date dintr-un bun);
 nevoile sunt concurente (unele se extind în detrimentul altora,
sunt substituibile, se înlocuiesc);
 nevoile sunt complementare (evoluează în sensuri identice);
 orice nevoie se stinge momentan prin satisfacere.
Multiplicarea şi diversificarea nevoilor sunt condiţionate de nivelul de

dezvoltare al societăţii (condiţionare obiectivă) dar şi de nivelul de
dezvoltare al individului (condiţionare subiectivă).
 nevoile au două laturi:
 subiectivă (dată de aspiraţiile, doleanţele, resimţirile,
aşteptările individului)
 obiectivă (întipărite în conştiinţa oamenilor şi intrate în
obiceiurile lor)
9
Activitatea umană
-este generată şi orientată de necesitatea acoperirii nevoilor dar şi
permanent creatoare de noi nevoi
-gravitează în jurul muncii (munca îl defineşte pe om ca specie)
Activitatea economică
-lupta împotriva rarităţii
-proces complex ce reflectă actele, faptele, comportamentele şi
deciziile oamenilor, privitoare la atragerea şi utilizarea resurselor
economice, în vederea producerii, circulaţiei, repartiţiei (distribuţiei) şi
consumului de bunuri, în funcţie de nevoile şi interesele economice.
1.3.2. Resursele şi limitele lor
resurse economiceproces de transformarebunuri economice

activitate economică
Resursele economice- totalitatea elementelor, premiselor directe şi

indirecte, ale acţiunii sociale practice, care sunt utilizabile, pot fi
atrase şi sunt efectiv utilizate la producerea şi obţinerea de bunuri
economice
Clasificarea resurselor
a. După forma de existenţă:
-primare (naturale, şi umane)
-derivate (formate pe baza celor dintâi)
resurse materiale
- primare
- derivate (echipamente, tehnologii, infrastructura)
umane
–primare
-derivate (potenţial inovaţional, stoc de învăţământ)
informaţionale -primare
-derivate
b. După durata de folosire:

-neregenerabile, epuizabile (combustibil, resursele primare)
-regenerabile (resursele derivate)
c. După posibilităţile de recuperare:

-nerecuperabile
-parţial recuperabile
-recuperabile
Caracteristicile resurselor
 resursele sunt suportul consumului
 sunt limitate în raport cu nevoile umane, sunt rare
Legea rarităţii-volumul, structurile şi calitatea resurselor se

modifică mai încet decât volumul, structura şi intensitatea nevoilor
umane
1.3.3. Raţionalitatea utilizării resurselor
Dintre multiplele variante de folosire a resurselor rare, oamenii sunt

puşi în situaţia de a alege pe cea care permite obţinerea de bunuri
cât mai multe şi de calitate corespunzătoare, în condiţiile
10
raţionalităţii economice (maximizarea efectelor utile prin
minimizarea consumului de resurse).
efect efort
Eficienţă - efort ≥1 sau efect  1
acelaşi efect cu efort mai mic SAU efect mai mare cu acelaşi efort
Frontiera posibilităţilor de producţie

- este un instrument de identificare şi cuantificare a raţionalităţii
economice, eficienţei economice
- reflectă combinaţiile posibile de producere a două bunuri prin
folosirea integrală şi eficientă a resurselor disponibile la un moment
dat
Cost de oportunitate
- costul alegerii, al şansei sacrificate (valoarea bunurilor alternative
sacrificate pentru a alege un anume bun spre a fi produs sau
consumat)
- este măsurat în termenii celei mai bune alternative sacrificate
Economia-proces de administrare a unor factori şi disponibilităţi

băneşti limitate cu utilităţi alternative, în vederea satisfacerii
nevoilor reţinute spre a fi satisfăcute în schimbul celor sacrificate
Raţionalitatea conferă activităţii economice eficienţă, arată în ce

măsură activitatea economică poate satisface trebuinţele cu
resursele disponibile.
Problema generală a ec- de a alege resursele şi de a ierarhiza

folosirea lor pentru o cât mai bună satisfacere a nevoilor (raportul
nevoi-resurse)
- se conturează prin răspunsurile la 4 întrebări:
Ce să producă? -
Cât să producă?
Cum să producă? – tehnică şi tehnologie
Pentru cine să producă? distribuirea bunurilor între membrii
societăţii-cererea
1.3.4. Economia, o realitate diversă
Bunurile economice
Finalitatea economiei o constituie satisfacerea trebuinţelor cu
ajutorul bunurilor economice.
Clasificarea bunurilor ec
după provenienţă bunurile pot fi:
-libere-un dar al naturii
-au caracteristică abundenţa
-oricine are acces la ele în mod liber
-se consumă după nevoie
-economice-materiale
-servicii
-informaţiile
-provin din activitatea economică
-se caracterizează prin raritate: există numai în măsura în care sunt
produse
11
Clasificarea formelor de economie:
A) În funcţie de modul în care oamenii au acces la bunurile ec,

există economie naturală şi economie de schimb.
Economia naturală – trebuinţele oamenilor sunt satisfăcute prin
consumul de bunuri asigurate direct, prin activităţi ec proprii, fără a
apela la schimb
Economia de schimb naturală- presupune schimbul direct de

bunuri, fără intermediar bănesc
- se mai numeşte troc
-se poate reda prin ecuaţia: Bun ecBun ec
Economia de schimb contemporană – economia de mărfuri

- accesul la bunurile ec destinate satisfacerii trebuinţelor se
realizează indirect, prin intermediul schimbului
- se poate reda prin ecuaţia: Bani MarfăBani
cumpărare vânzare
(actul de vânzare-cumpărare)
Condiţii ale economiei de schimb
 -diviziunea muncii (specializarea agenţilor ec pe activităţi)
 -autonomia, independenţa producătorilor
 -se fundamentează pe o anumită formă de
proprietate, în special privată;
 -expresia libertăţii agenţilor ec pentru realizarea
propriilor interese;
Interesele economice – acele nevoi umane, înţelese de oameni
(conştientizate) şi devenite mobiluri, ţeluri, scopuri
(directe şi indirecte, imediate şi relativ îndepărtate) ale
luptei oamenilor pentru existenţă, ale confruntării şi
cooperării lor în vederea dobândirii bunurilor
necesare satisfacerii nevoilor
Obiectul schimburilor îl constituie bunurile ec şi mărfurile.
Marfa- orice bun ec apt să satisfacă o nevoie şi care face obiectul
schimbului prin vânzare-cumpărare
B) Diversitatea economiilor în funcţie de gradul de satisfacere a

trebuinţelor:
-economii dezvoltate sau superdezvoltate (asigură cel mai înalt grad
de satisfacere a trebuinţelor);
-economii în curs de dezvoltare (asigură parţial satisfacerea
trebuinţelor);
-economii subdezvlotate (nu pot asigura satisfacerea trebuinţelor).
Universul economiei
Subiecţii economici (unităţile ec, agenţii ec)
1.Statul (menaje publice)
2.Gospodăriile (menaje private)-principalii furnizori de forţă
de muncă
3.1.Societăţile nefinanciare (societăţi comerciale ce produc
bunuri şi servicii)
3.2.Societăţi financiare (gestionează banii şi creanţele)
3.3.Instituţiile de asigurări (gestionează riscurile)
4.Restul lumii, străinătatea (relaţiile de import-export)
12
Obiectul economiei- bunurile economice
Actele economice, acţiunile pe care le realizează unităţile

economice
operaţiuni economice-de producţie
-de consum
-de schimb
-de repartiţie
-financiare
-de schimb extern
I+II+III= universul economic
Fluxurile economice – legăturile, tranzacţiile sau transferurile
realizate între unităţi (agenţi economici) în decursul unei perioade
Circuitul economic= totalitatea fluxurilor economice
-există flux real (are o exprimare cantitativă, în bunuri şi servicii) şi
flux monetar (are o exprimare valorică);
1.3.5. Caracteristicile economiilor moderne
Caracteristicile economiilor moderne

-„furnizează maximum de ceea ce au nevoie oamenii” (J.K.
Galbraith)
-domină proprietatea privată
-libertatea de acţiune a agenţilor ec, concurenţa
-intervenţia statului limitată (ca agent ec public, ca reglator al
activităţii ec prin sistemul de pârghii ec)
-pârghiile ec sunt:-subvenţiile (sume acordate de guvern unor
agenţii ec pentru funcţionarea unor domenii de activitate
-lichidare unei activităţi ec, falimentul
-creditele, rata dobânzii, cursul valutar, rata de schimb
-rata fiscalităţii (nivelul taxelor şi impozitelor)
-eficienţă de ansamblu ridicată (promovarea largă a progresului
tehnic, maximizarea producţiei prin minimizarea consumului)
-problema poluării, a protejării mediului natural.
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unităţii de învăţare 1
Activitatea economică, lupta împotriva rarităţii, reprezintă un proces complex ce reflectă actele,
faptele, comportamentele şi deciziile oamenilor, privitoare la atragerea şi utilizarea resurselor economice,
în vederea producerii, circulaţiei, repartiţiei (distribuţiei) şi consumului de bunuri, în funcţie de nevoile şi
interesele indivizilor.
Activitatea teoretică urmăreşte descoperirea şi formularea unor teorii cu privire la legile care
guvernează spaţiul specific uman, în vederea diminuării tensiunii dintre nevoi şi resurse.
Scopul activităţii economice este satisfacerea nevoilor cu ajutorul bunurilor economice, prin
utilizarea eficientă a resurselor. Resursele reprezintă potenţialul natural, material, financiar, ştiinţifico-
tehnic, informaţional şi uman de care dispune societatea la un moment dat pentru satisfacerea trebuinţelor.
13
Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor, premiselor directe şi indirecte, ale acţiunii
sociale practice, care sunt utilizabile, pot fi atrase şi sunt efectiv utilizate la producerea şi obţinerea de
bunuri economice. Resursele apar atât ca stoc, ca existent la un moment dat (totalitatea resurselor natural-
materiale, umane şi informaţionale de care depinde un popor, sub forma avuţiei naţionale), cât şi ca
fluxuri, ca elemente atrase şi utilizate în activitatea economică, într-o anumită perioadă determinată de
timp (factorii de producţie: munca, natura şi capitalul).
Concepte şi termeni de reţinut
Resurse
Nevoi
Activitate economică
Forme de economie;
 Operaţiuni economice;
 Circuit economic.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Care sunt categoriile de nevoi ale indivizilor?

2. Care sunt categoriile de resurse economice?
3. Care sunt caracteristicile economiilor moderne?
4. Definiţi sistemul economic contemporan.
5. Denumiţi interesele economice.
14
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Bunurile destinate autoconsumului:

a) sunt bunuri libere
b) sunt bunuri economice
c) sunt in cantitati nelimitate
2. Administratile publice:
a) prestează servicii necomerciale destinate întregii colectivităţi
b) sunt unităţi economice omogene
c) furnizează servicii comerciale
3. Care din aprecierile de mai jos sunt false:

a) societăţile comerciale produc numai bunuri materiale
b) regiile autonome sunt in proprietate publică
c) societatea pe acţiuni este cea mai reprezentativă formă de întreprindere contemporană
4. În ştiinţa economică, resursele sunt limitate în sensul că :

a) scad continuu
b) se modifică mai încet decât nevoile
c) nu sunt refolosibile
5. Un bun economic nu poate fi:

a) destinat autoconsumului final
b) nonmarfar
c) un dar al naturii
1. C. Bălăceanu, C. Bentoiu, Microeconomie, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007

2. C. Bălăceanu, C. Bentoiu, Microeconomie. Aplicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009
3. C. Bentoiu, A. M. Predonu, Economie. Teste, Editura ProUniversitaria, Bucureşti, 2013
15
Consumatorul si utilitatea
2.1. Introducere
2.3.1. Consumatorul
2.3.2. Utilitatea economica
2.3.3. Rata marginală de substituţie
2.3.4. Alegerea consumatorului rational
2.1. Introducere
Comportamentul agentului economic consumator este un

comportament de tip raţional, de stabilire a unei funcţii-obiectiv
prin care se urmăreşte maximizarea satisfacţiei resimţite prin
consumul de bunuri economice.
Abordarea economică asumă comportamentul maximizator
al utilităţii, existenţa pieţei care prin diferite grade de eficienţă
coordonează acţiunile diferiţilor participanţi, astfel încât
comportamentele lor devin reciproc comparabile. Economiştii
pornesc de la presupunerea că preferinţele nu se schimbă
substanţial în timp, preferinţele presupuse a fi stabile nu se referă la
bunurile materiale şi servicii, ci la obiectivele ce stau la baza
activităţii economice. Astfel de supoziţii furnizează o bază solidă
pentru generarea de previziuni cu privire la semnalele din partea
pieţei, repercutate prin sistemul de preţuri. Preţurile, fie ele preţuri
din sectorul de piaţă sau preţuri „umbră” în sectorul din afara
pieţei, măsoară costul favorabil pentru utilizarea resurselor rare, iar
mărimea lor este dată de utilitatea ultimei unităţi consumate dintr-
un bun oarecare.

– cunoașterea conţinutului utilităţii economice;
– definirea comportamentului consumatorului;
– cunoaşterea echilibrului economic al consumatorului.

– studenţii vor putea să definească tipurile de utilitate;
– studenţii vor putea să analizeze comportamentul
consumatorului;
16
caracteristici ale comportamentului consumatorului.
Pentru unitatea de învățare Consumatorul si utilitatea, timpul

alocat este de 3 ore.
2.3.1. Consumatorul
Comportamentul economic e un comportament de tip raţional care

implică atât producătorul (vânzătorul) cât şi consumatorul
(cumpărătorul).
Atitudinea raţională vizează la producător:
-maximizarea producţiei sau minimizarea costurilor
-se referă la teoria factorilor de producţie (combinarea lor)
-legea Wmg descrescânde şi teoria costurilor
la consumator:
-utilitatea bunurilor ec (legea utilităţii marginale descrescânde)
2.3.2.Utilitatea economica
Utilitate- capacitatea unui bun de a satisface o nevoie

Utilitatea economică- satisfacţia pe care crede că o obţine un
consumator dat prin folosirea unei cantităţi determinate dintr-un
bun economic, în anumite condiţii de loc şi de timp
Condiţii pentru determinarea utilităţii:

a) cantitatea determinată dintr-un bun (doze);
b) consumator precis în anumite condiţii de loc şi de timp, cu
preferinţe, gusturi, situaţie economică;
c) consumatorul nu deţine acel bun dar doreşte să-l
achiziţioneze, este dispus să facă sacrificii în acest sens.
-utilitatea economică are un caracter eminamente subiectiv
-utilitatea economică este expresia intensităţii nevoii resimţite de
un consumator dat de a dobândi şi a consuma o cantitate bine
determinată din bunul respectiv în condiţiile determinate de piaţă
-utilitatea economică este în funcţie de:
cantitatea în care bunul e oferit
intensitatea nevoilor cumpărătorului
Legea lui Gossen- mărimea intensităţii unei plăceri descreşte până

la saturare, dacă respectiva plăcere este satisfăcută continuu şi
neîntrerupt
Utilitatea poate fi:
 individuală- utilitatea resimţită de un consumator prin
consumarea unei doze dintr-un bun
 totală- suma utilităţilor individuale (satisfacţia resimţită din
17
consumarea unei unităţi sau a tuturor unităţilor de bunuri
de acelaşi fel)
x=x1+x2+x3+…+xn
UT=u1+u2+u3+…+un
n
UT= u
i 1
i
2.3.3. Rata marginală de substituţie
Rata marginală de substituţie= cantitatea dintr-un bun la care

consumatorul renunţă (- y ) în schimbul unei unităţi suplimentare
din alt bun ( x ), în condiţiile aceleiaşi utilităţi agregate (UA)
 y
RMS=
x
Utilitatea marginală Umg= satisfacţia adiţională, suplimentară

resimţită de un individ UT , pe baza consumării unei unităţi
suplimentare dintr-un alt bun x
UT
Umg=
x
Legea utilităţii marginale descrescânde= când cantitatea consumată
dintr-un creşte, Umg (utilitatea suplimentară adăugată de ultima
cantitate consumată) tinde să se diminueze până la 0 (punct de
saţietate când Umg=0)
2.3.4. Alegerea consumatorului rational
Consumatorul se confruntă cu două restricţii (mai importante):

 venitul disponibil
 preţul bunului
Programul de consum (de achiziţie, coşul bunurilor de consum)=
specificarea unor cantităţi de bunuri diferite care asigură
consumatorului o anumită utilitate
Curba de indiferenţă= ansamblul combinaţiilor bunurilor x şi y care
îi asigură consumatorului aceeaşi utilitate agregată (totală)
Linia bugetului= totalitatea combinaţiilor între preţuri şi cantităţi

V= x  Px +y  PY unde Px, Py sunt preţurile lui x şi y
Maximizarea utilităţii consumatorului= se atinge dacă el alege
cantitatea de bunuri ale căror preţuri sunt accesibile la nivelul dat al
bugetului, dacă este cheltuit integral venitul destinat consumului
Echilibrul consumatorului= când consumatorul obţine cea mai mare
satisfacţie (utilitate) î n condiţiile restricţiilor bugetare (buget, preţ)
-când curba de indiferenţă este tangentă la linia bugetului
La punctul care asigură varianta optimă avem:
U mg x P U mg x U mg y
 x 
U mg y Py Px Py
dacă avem în vedere toate bunurile (a,b,c,…z) ech
consumatorului (obţinerea utilităţii totale maxime din cheltuirea
într-o perioadă dată, a unui anumit venit) se asigură:
U mg a U mg b U mg z
  ..... 
Pa Pb Pz
18
În sens general, utilitatea reprezintă capacitatea unui bun de a satisface o nevoie. Utilitatea
economică desemnează satisfacţia pe care crede că o va obţine un consumator dat prin folosirea unei
cantităţi determinate dintr-un bun economic, în anumite condiţii determinate de loc şi de timp, având un
caracter eminamente subiectiv.
Utilitatea economică este expresia intensităţii nevoii resimţite de un consumator dat de a dobândi şi
a de consuma o cantitate bine determinată dintr-un bun în condiţiile determinate de piaţă fiind influenţată
atât de intensitatea nevoilor cumpărătorului, cât şi de cantitatea în care bunul este oferit.
Condiţii pentru determinarea utilităţii:

a) consumatorul să dorească o cantitate determinată dintr-un bun (bunul să existe şi să fie dozat);
b) să existe un consumator precis în anumite condiţii de loc şi de timp, cu preferinţe, gusturi, situaţie
economică certă;
c) consumatorul nu deţine acel bun dar doreşte să-l achiziţioneze, este dispus să facă sacrificii în
acest sens.
Utilitate
Consumator
Surplusul consumatorului
Echilibrul consumatorului
1. Care sunt tipurile de utilităţi economice?

2. Definiţi legea utilităţii marginale descrescânde
3. Definiţi echilibrul consumatorului.
4. Identificaţi condiţiile utilităţii economice.
5. Denumiţi linia bugetului.
19
1. Atunci când utilitatea totală scade, utilitatea marginală:

a) scade, dar este pozitivă
b) devine negativă
c) este egală cu zero
2. Se consideră funcţia de utilitate a unui consumator U = xy, x şi y fiind cantităţile variabile din
cele două bunuri. Venitul disponibil pentru achiziţiile săptămânale este de 500 u.m., iar preţurile
sunt Px = 5 u.m., Py = 10 u.m. Să se determine cantităţile optime consumate din cele două bunuri.
3. În curs de o săptămână o persoană consumă un kg. de banane care aduce consumatorului o

anumită utilitate. Dublarea acestei cantităţi va conduce la :
a) creşterea satisfacţiei în aceeaşi proporţie
b) o utilitate economică a celui de-al doilea kg. mai redusă decât a primului
c) o utilitate economică a celui de-al doilea kg. mai mare decât a primului
4. Aprecierea utilităţii economice :

a) are un caracter eminamente individual şi subiectiv, diferind de la un individ la altul
b) are un caracter eminamente individual şi obiectiv, diferind de la un individ la altul
c) are un caracter eminamente individual şi subiectiv, fiind aceeaşi pentru toţi indivizii
5. Funcţia de utilitate a unui consumator este: U(x,y) = 8x 2y. Dacă Px = 6 u.m., Py = 4 u.m. şi V =
200 u.m. se cere să se afle cantităţile din x şi y ce asigură consumatorului maximizarea utilităţii
agregate.

Producatorul
20
3.1. Introducere
3.3.1. Factorii de producţie
3.3.2. Utilizarea şi combinarea factorilor de producţie
3.3.3. Productivitatea
3.1. Introducere
Activitatea economică realizează procesul de alocare a

resurselor rare în vederea satisfacerii trebuinţelor şi intereselor
umane, prin crearea de bunuri economice, prin intermediul firmelor
(întreprinderilor, unităţilor economice).
Unităţile economice constau din acele entităţi tehnico-
organizatorice, economice, juridice, sociale, în care se produc
bunuri materiale şi servicii pe baze comercial-lucrative.
Firma reprezintă o unitate economică sau mai multe unităţi
economice, aparţinând unui proprietar sau mai multor proprietari,
având ca scop adoptarea unor decizii, în vederea maximizării
profitului ori minimizării pierderilor. Scopul poate fi atins având în
vedere:
 cantitatea bunurilor produse;
 tehnologiile şi metodele de producţie;
 combinarea optimă a factorilor de producţie;
 preţul de vânzare al bunurilor obţinute;

– cunoașterea conţinutului teoriei producătorului;
– definirea comportamentului producătorului;
– cunoaşterea şi definirea factorilor de producţie.

– studenţii vor putea să definească tipurile de costuri;
– studenţii vor putea să analizeze comportamentul
producătorului;
caracteristici ale comportamentului producătorului.

21
Pentru unitatea de învățare Producătorul, timpul alocat este de 3
ore.
3.3.1. Factorii de producţie
-ansamblul elementelor care participă la producerea şi obţinerea de

bunuri ec şi servicii
-resurse atrase şi consumate în procesul de producere al bunurilor
ec
 combinarea eficientă a factorilor de producţie
 îmbunătăţirea calitativă şi structurală a lor (progresul
tehnic)
-orice factor de producţie are determinări:
*cantitative (volum)
*calitative (eficienţă, rentabilitate)
dezvoltarea ec este: extensivă (are la bază factori cantitativi)
intensivă (are la bază factori calitativi)
creşterea ec este extensivă si intensivă
Factorii de producţie clasici sunt: munca, natura, capitalul.
Informaţia este considerat neofactor.
Munca- factor activ şi determinant al producţiei

Natura- pământul (tinde să devină restrictiv pentru activitatea ec)
- este factor de producţie regenerabil
Capitalul- ansamblul bunurilor produse prin muncă şi folosit
pentru obţinerea altor bunuri şi servicii destinate comercializării
Capitalul tehnic (mijloace de producţie)
- serveşte la obţinerea altor bunuri şi servicii
- este fix –participă la mai multe cicluri de producţie (îşi
transmite valoarea în mod treptatuzura, se amortizează)
capital fix
- Amortizarea=
durata de functionare a utilajului
Uzura este fizică- deprecierea treptată a caracteristicilor funcţionale
ale capitalului fix
morală- apare sub incidenţa progresului tehnic
- circulant –participă la un singur ciclu de producţie (se
consumă)
Consum specific (tehnologic)= cantitatea consumată de capital
circulant în expresie fizică (consum material)
Progresul factorilor de producţie
cantitativ
- tendinţa generală de creştere a
numărului factorilor de producţie
- diversificarea lor
- creşterea cantităţii, mărimea volumului
de factori de producţie
calitativ
-creşterea raţionalităţii utilizării factorilor de producţie, a eficienţei
lor
22
-combinarea lor în variante şi cu rezultate tot mai diferite
-utilizarea lor pe principii ecologice
3.3.2. Utilizarea şi combinarea factorilor de producţie

Combinarea
- operaţia tehnică economică de unire a factorilor de producţie care
se realizează în orice activitate economică
- depinde de:
 natura activităţii economice- diviziunea muncii
 nevoile de bunuri şi servicii- eficienţa
 condiţiile tehnice de producţie
 abilitatea întreprinzătorului- adaptarea rapidă şi eficientă la
condiţiile pieţei ca urmare a priceperii, pregătirii, iscusinţei,
dibăciei întreprinzătorului
- combinarea eficientă a factorilor de producţie presupune aplicarea
principiilor marketingului şi ale managementului
Substituirea factorilor de producţie în condiţiile tehnice şi

tehnologice existente= înlocuirea parţială sau în întregime a unuia
sau mai multor factori de producţie cu unul sau mai mulţi factori de
producţie deja folosiţi sau noi în condiţiile obţinerii aceloraşi
rezultate sau a unora chiar mai bune
- presupune compatibilitatea caracteristicilor de utilitate şi de
adaptabilitatea părţilor care se combină
Specializarea factorilor de producţie- creşterea eficienţei activităţii
ec presupune ca o necesitate adâncirea specializării factorilor de
producţie
-efectul specializării îl constituie schimbul
-între specializarea factorilor de producţie şi schimbul de bunuri şi
servicii există o relaţie directă
- specializarea contribuie la creşterea cantităţii de bunuri şi servicii
şi la dezvoltarea schimbului numai dacă se desfăşoară în
conformitate cu legea avantajului comparativ (un factor de
producţie este specializat în acel domeniu în care are cel mai mare
avantaj comparativ sau cel mai mic dezavantaj comparativ, adică se
realizează cu cele mai mici costuri, utilizarea factorilor de producţie
este eficientă, este înlăturată risipa, iar produsele sunt competitive)
Limite ale specializării:
 dimensiunile pieţei (determinată de capacitatea de absorbţie
a pieţei)
 condiţiile tehnice
 condiţiile economice
Rata tehnică marginală de substituţie a capitalului prin muncă=

legea tendinţei de reducere a gradului de substituire
- dacă un factor de producţie este înlocuit cu altul atunci, pentru o
unitate din factorul de producţie adiţional, suplimentar, trebuie să se
renunţe la o cantitate din ce în ce mai mică din factorul de
producţie înlocuit, pentru a obţine aceeaşi cantitate de bunuri
RTMS=
factorul de productie care substituie x x Wmgy
 
 factorul de productie substituit y  y Wmgx
- se reprezintă grafic prin izocuanta producţiei- diferite combinări
posibile între 2 factori de producţie, pentru realizarea unei cantităţi
23
determinate de bunuri
3.3.3. Productivitatea
Productivitatea W- eficienţa utilizării factorilor de producţie

- nivelul productivităţii W se determină pe firmă, ramură, economie
naţională privită în ansamblu
- nivelul şi evoluţia W depind de numeroase împrejurări economice
şi extraeconomice
bunuri economice obtinute Q
- W=
factori de productie implicati Fi
- se exprimă în unităţi fizice (volum) şi valorice (valoare)
Q
- formele W: W muncii WM=
L
W pământului (a factorului natural) =randament
Q
WP =
P
Q
W capitalului =eficienţă WK=
K
W muncii este un criteriu de stabilire a salariului, de a aprecia

eficienţa economică şi competitivitatea firmei, ramurii, economiei
naţionale
-W poate fi: medie, parţială şi globală
W medie (a muncii)= producţia medie obţinută pe o unitate de

muncă vie cheltuită
W parţială- este cea a unui factor de producţie considerat a fi la
originea producţiei (Q) şi a modificării acestuia, ceilalţi factori
fiind constanţi
- WM, WK, WP
W globală- eficienţa agregată a tuturor factorilor de producţie
implicaţi în obţinerea unui rezultat
W marginală- sporul de producţie obţinut (  Q) prin creşterea cu o
unitate a factorului de producţie utilizat (  F), ceilalţi rămânând
nemodificaţi
Legea Wmg  - atunci când se utilizează un factor fix, iar

cantitatea din factorul variabil creşte, W creşte până la un anumit
nivel al factorului variabil utilizat, după care începe să se reducă
Zona I - zona economică extensivă (  W , Wmg , Q )
- Wmg W
- factorul fix nu este folosit la cel mai înalt grad posibil
Wmg  W
Zona II – zona economică intensivă
Wmg  0, Q max
-.Q creşte cu o rată descrescătoare, W mg, W scad
Zona III este o zonă neeconomică, W, Wmg, Q scad
Randamentul extremal- producţia maximă ce poate fi obţinută prin

sporirea unui factor în condiţiile în care ceilalţi factori rămân
constanţi
24
Combinarea factorilor de producţie presupune:
1. maximizarea cantităţii de bunuri realizate cu un volum dat
al cheltuielilor sau minimizarea costurilor;
2. perioada de timp avută în vedere:
a) pe termen scurt- oferta de factori de producţie nu poate fi
schimbată şi adaptată
- se numeşte factor fix factorul de producţie a cărui cantitate nu
poate fi schimbată imediat, când piaţa impune o creştere a cantităţii
de bunuri
- ex.: forţa de muncă, capitalul fix
- factor variabil- factorul de producţie care se poate schimba într-o
perioadă scurtă de timp
- ex. materii prime, energia electrică
- pe termen scurt o firmă poate realiza diverse niveluri de producţie,
prin combinarea, în anumite proporţii, a factorului variabil cu
factorul fix, o dată cu modificarea producţiei
b) pe termen lung- toţi factorii de producţie devin variabili, pot fi
combinaţi
Factorii de producţie reprezintă ansamblul elementelor care participă la producerea şi obţinerea

de bunuri economice, fiind resurse atrase şi consumate în procesul de producere al acestora. În vederea
maximizării cantităţii de bunuri economice produse şi consumate, se au în vedere:
 combinarea eficientă a factorilor de producţie
 îmbunătăţirea calitativă şi structurală a lor prin implementarea pe scară largă a progresului tehnic
Utilizarea factorilor de producţie în cadrul activităţii economice poate fi de natură intensivă, prin
creşterea eficienţei, ca urmare a ridicării calităţii, încorporării progresului tehnic, şi extensivă, cantitativă,
ca urmare a creşterii în volum şi diversificării lor.
Producător
Factori de producţie
Combinarea factorilor de productie
Substituirea factorilor de productie
1. Care sunt factorii de productie?

2. Definiţi legea productivităţii marginale
3. Identificati factorii de productie
4. Definiti combinarea factorilor de productie
5. Definiti substituirea si specializarea factorilor de productie.
25
1. Sporul de productivitate dintr-o firma se datoreaza modificarii cantitative sau calitative?

Explicati.
2. Pentru o firmă ce utilizează un singur factor de producţie, munca profitul este maxim sau
pierderea este minimă, atunci când :
a) venitul marginal produs de factorul muncă este superior costului marginal al factorului muncă
b) venitul marginal produs de factorul muncă este inferior costului marginal al factorului muncă
c) venitul marginal produs de factorul muncă este egal cu costul marginal al factorului muncă
3. Întreprinzătorul este:
a) persoană publică
b) persoană juridică
c) figură centrală a economiei care realizează activităţi economice folosind resurse rare în vederea
satisfacerii nevoilor dinamice, nelimitate
4. Reprezintă limită a diviziunii muncii :

a) natura muncii
b) monotonia
c) utilizarea progresului tehnic
5. Care din relaţiile de mai jos exprimă rata marginală de substituţie a factorilor de producţie :
a) Wmg a unui factor substituit raportată la Wmg a factorului ce substituie
b) numărul de unităţi din factorul care substituie ce revin la o unitate din factorul substituit
26
c) creşterea producţiei raportată la creşterea volumului factorilor de producţie

27
Costurile de producţie. Echilibrul producătorului
4.1. Introducere
4.3.1. Costurile de producţie
4.3.2. Căi de reducere a costurilor
4.3.3. Echilibrul producătorului
4.1. Introducere
Costul reprezinta, în forma baneasca, totalitatea cheltuielilor

efectuate si suportate de cãtre agenþii economici pentru
producerea si desfacerea de bunuri materiale si servicii. Se pot
delimita urmatoarele concepte:
a) costul contabil, care reflecta, în bani, cheltuielile efectiv
suportate de întreprindere, rezultate din evidenta contabila;
b) costul economic cuprinde, pe lânga costul contabil, si consumul
de resurse
care nu presupune plati efective evidentiate sub forma de cheltuieli;
c) costul explicit indica cheltuielile efectuate de întreprindere si
înregistrate în costurile efectiv platite
d) costul implicit, reflecta acel consum de resurse al întreprinderii,
neinclus în costul efectiv platit;
e) costul de oportunitate reprezinta valoarea celei mai bune sanse
sacrificate în procesul de alegere a
variantei optime.

– cunoașterea conţinutului costurilor economice;
– cunoaşterea echilibrului economic al producătorului.

– studenţii vor putea să definească tipurile de costuri de
producţie;
caracteristici ale comportamentului producătorului.
28
Pentru unitatea de învățare Costurile de producţie. Echilibrul

producătorului, timpul alocat este de 2 ore.
4.3.1. Costurile de producţie
Costul de producţie- totalitatea cheltuielilor ocazionate de

producerea unui anumit bun
Poate fi:
a) în funcţie de modul de utilizare a resurselor:
Cost explicit- totalitatea cheltuielilor efectuate de către un agent
economic către posesorii resurselor economice, resurse atrase,
utilizate şi consumate în procesul de producţie
 Profitul contabil= Venitul total- Costul explicit
Cost explicit= utilizări alternative ale disponibilităţilor băneşti
Costul implicit= costul alegerii făcute de agentul economic (costul

de oportunitate)
Costul de oportunitate= toate veniturile care ar fi putut fi obţinute
de către agentul economic de pe urma resurselor avute în
proprietate, în cea mai bună variantă de utilizare a acestora şi la
care a renunţat
Costul implicit= utilizări alternative ale factorilor de producţie
 Profitul normal= Cost implicit
 profitul economic= profitul contabil +profitul normal
Costul de producţie= Cost explicit +Cost implicit
b) în funcţie de schimbarea producţiei:

Cost fix (CF)- cuprinde acele cheltuieli care nu depind de
schimbarea producţiei (dobânda, chiria)
Cost variabil (CV)- cuprinde acele cheltuieli care se modifică în
funcţie de volumul producţiei (materii prime, materiale,
combustibili)
Când Q =0  CV=0
c) după existenţă:
cost total, de producţie- CT: Cost fix total- CF
Cost variabil total- CV
CF
cost mediu, pe unitatea de produs- cost fix mediu- CFM=
Q
cost variabil mediu- CVM=
CV
Q
29
CT
cost total mediu- CTM= Q
CTM=CFM+CVM
Consum specific= consum de capital circulant în expresie fizică
CT= Cost material+ Cost salarial
Costul marginal- costul de producţie adiţional sau suplimentar care

rezultă din creşterea cu o unitate a volumului producţiei
CT
Cmg=
Q

Când Cmg   CVM  CTM 
Când C mg  CVM  CTM 
Cmg= CVM în pct. min al CVM
Cmg= CTM în pct. min al CTM
Pe măsură ce Q  diferenţa dintre CVM şi CTM se reduce
continuu.
Suma Cmg este egală cu mărimea CVM.
4.3.2. Căi de reducere a costurilor
Căi de reducere a costurilor:

 Obţinerea unor preţuri de cumpărare a factorilor de
producţie mai mici
 Reducerea stocurilor
 Reducerea consumului de materiale
 Reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs
prin creşterea rapidă a W muncii
 Micşorarea cheltuielilor de exploatare a utilajelor
 Reducerea cheltuielilor de dezvoltare
 Reducerea cheltuielilor administrative
 Reducerea cheltuielilor de desfacere
 Reducerea cheltuielilor de publicitate
4.3.3. Echilibrul producătorului
Alegerile producătorilor în ceea ce priveşte proporţiile

factorilor de producţie utilizaţi în procesul de producţie sunt puse în
evidenţă cu ajutorul izocuantei producţiei şi al liniei izocostului.
Linia izocostului prezintă diferitele proporţii de combinare a
doi factori de producţie în funcţie de preţul de piaţă al acestora, preţ
format pe baza cererii şi ofertei de pe piaţa factorilor de producţie
respectivi.
În situaţia în care se utilizează doi factori de producţie
-muncă şi capital- cu preţurile de piaţă aferente- salariul, preţul
factorului muncă şi preţul capitalului, ecuaţia costului total devine:
C=KPk+LS
unde:
C- costul total;
K-factorul de producţie capital;
Pk- preţul capitalului;
L- factorul de producţie muncă;
S- preţul muncii, salariul.
La un nivel dat al S şi P k, costul total al celor doi factori este
30
identic la orice punct de pe linia izocostului.
Panta izocostului este dată de raportul preţurilor celor doi
factori de producţie utilizaţi (derivata de ordinul I al ecuaţiei
costului total).
K P
L  S  K  PK  C  0   K
L S
Teoria producătorului are afinităţi multiple cu cea a consumatorului şi, evident, deosebiri.În ambele
cazuri, agenţii economici producători şi consumatori sunt consideraţi raţionali, urmărind maximizarea
avantajelor lor sub constrâgere. În cazul consumatorului, constrângerile ţin de venitul disponibil şi
preţurile bunurilor de consum, iar pentru producători de buget, preţurile factorilor de producţie,
clienţi,concurenţi şi tehnologie. Dacă pentru consumator funcţia obiectiv constă în maximizarea gradului
său de satisfacţie sau a utlităţii, producătorul vizează cu precădere maximizarea profitului. În anumite
circumstanţe, producătorul poate urmări maximizarea cifrei de afaceri sau un obiectiv de ordin social. La
momentul deciziei, nivelul resurselor de care un producător dispune ca şi preţurile factorilor de producţie
sunt considerate determinate exogen.
Costuri de producţie
Căi de reducere a costurilor
Echilibrul producătorului
1. Prezentaţi în ce constă echilibrul producatorului.

2. Prezentaţi costurile de productie.
31
1. Când CT evoluează corespunzător relaţiei CT=5Q 2 + 150Q+150, la o producţie de 10 buc.,

CFM, CVM, CTM, Cmg, iau următoarele valori:
a) 15, 200, 215, 250
b) 15, 215, 250, 350
c) 15, 200, 250, 300
2. Fie venitul marginal al unei firme cu concurenţă perfectă: Vmg = 200 – 14Q iar costul total al
acestei firme: CT = 3Q2 + 80Q + 100, să se determine:
a) producţia optimă a firmei pe termen scurt şi profitul atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung
b) costul fix mediu şi costul variabil mediu pe termen scurt
3. Un întreprinzător cunoaşte următoarele date privind stuaţia economică a firmei : preţul unitar
al bunurilor pe care le vinde este 100 u.m / buc., CF = 60000 u.m., CVM = 30 u.m. Ce
cantitate de bunuri trebuie să vândă şi să producă pentru a obţine un profit total brut de 80000
u.m.?
4. Costul producţiei este important într-o economie de piaţă deoarece influenţează:

a) capacitatea de concurenţă
b) gradul de profitabilitate
c) productivitatea muncii
5. Dacă funcţia CT este CT = aQ + b, unde a şi b sunt constante pozitive, atunci :

a) Cmg este superior CTM
b) Cmg este inferior CTM
c) CTM este inferior Cmg

32
Economia de piaţă
5.1. Introducere
5.3.1. Sistemul economiei de piaţă
5.3.2. Proprietatea
5.3.3. Libera iniţiativă
5.1. Introducere
Începuturile problematicii economice (Ce să facem?, Cu ce

mijloace? În ce cantitate?) au apărut doar de aproximativ 10000 de
ani, odată cu revoluţia agricolă când oamenii au descoperit pentru
prima dată că este posibil să stea într-un singur loc şi să
supravieţuiască, abandonând treptat vechea viaţă nomadă de
culegător de hrană, învăţând să cultive plante şi să domesticească
animale. Din acel moment s-a confruntat cu problema alegerii în
condiţii de raritate a resurselor.
Stabilizarea a condus în timp la creşterea producţiei de bunuri
atât în scopul satisfacerii nevoilor proprii, cât şi pentru schimb, ca
urmare a specializării muncii pe diferite meserii (agricultori,
vânători, artizani, soldaţi, preoţi, oficiali guvernamentali).
Specializarea conferă eficienţă activităţii economice prin:
 creşterea producţiei de bunuri şi înregistrării surplusului
destinat schimbului; fundamentarea producţiei pe principiul
avantajului comparativ (specializarea în acel produs
realizat cu costuri relative mai mici, în condiţiile unei
eficienţe mai ridicate);
 învăţarea prin practică, ceea ce facilita perpetuarea
procesului de producţie, dar şi creşterea numărului de
lucrători;
 adâncirea diviziunii muncii (specializarea, în cadrul
procesului de producţie, în realizarea unui anumit bun);
 intensificarea comerţului;

– cunoașterea conţinutului economiei de piaţă;
– definirea sistemului de proprietate;
– definirea şi înţelegerea principiilor liberei iniţiative.

33
– studenţii vor putea să definească tipurile de proprietate;
– studenţii vor putea să definească libera iniţiativă;
- studenţii vor putea să descrie particularitățile și
caracteristicile economiei de piaţă.
Pentru unitatea de învățare Economia de piaţă, timpul alocat

este de 4 ore.
5.3.1. Sistemul economiei de piaţă
Trăsături:
1. Proprietatea privată este dominantă în cadrul unui
pluralism al formelor de proprietate
2. Piaţa- în cadrul pieţei se stabileşte:
ce se produce?
cât se produce, în ce condiţii?
pentru cine se produce?
În condiţiile libertăţii de acţiune sau liberei iniţiative a agenţilor

economici
3. Concurenţa sau competiţia- relaţiile dintre agenţii
economici pe piaţă
4. preţurilor bunurilor ec se formează în mod liber pe piaţă, în
condiţiile în care fiecare urmăreşte propriul interes
5. Motivaţia participării la activitatea ec- realizarea
intereselor, maximizarea satisfacţiei (maximum de profit
pentru producători sau maximum de satisfacţie pentru
consumator)
6. Existenţa statului democratic – asigură cadrul instituţional,
legal necesar economiei de piaţă, reglează activitatea
economică
Economia de piaţă- este o economie de schimb întemeiată în
special pe proprietatea privată şi în care cererea şi oferta determină
principiile de stabilire a priorităţilor economiei, a metodelor de
producere şi organizare, iar preţul este cel mai important instrument
de reglare a accesului la bunurile economice
5.3.2. Proprietatea
Definiţie- proprietatea este o relaţie între oameni, un contract social

cu privire la bunurile materiale, spirituale şi de altă natură existente
în societate sau obţinute în activităţile economice
Atributele proprietăţii
 Posesiune
34
 Utilizare
 Dispoziţie
 Uzufruct (dreptul asupra rezultatelor obţinute)
 Administrare
Obiectul proprietăţii- bunurile economice
Subiectul proprietăţii- agenţii economici
Pluralismul formelor de proprietate (existenţa mai multor forme de
proprietate)
Proprietatea privată- proprietate individuală-mică
- mare
- proprietate asociativă
Proprietate publică- statul, administraţiile publice centrale şi
locale
Proprietatea mixtă- ia naştere prin asocierea în diferite forme a
proprietăţii private şi publice
- pluralismul formelor de proprietate generează competiţie pentru
menţinerea şi afirmarea tot mai puternică a intereselor ec
- presupune- reducerea cheltuielilor
creşterea calităţii
promovarea progresului tehnic
creşterea volumului producţiei
- coexistenţa formelor de proprietate este expresia firească a liberei
iniţiative, a dreptului de a alege
5.3.3. Libera iniţiativă
Libera iniţiativă- libertatea agentului economic de a acţiona aşa

cum consideră că este de cuviinţă, pentru realizarea propriilor
interese
- este o caracteristică generală, aplicabilă în mod egal tuturor
agenţilor ec şi orice iniţiativă este admisă cu respectarea
unor condiţii (de a nu afecta libertatea celorlalţi)  legi
juridice ce stabilesc coordonatele majore ale libertăţii de
acţiune
- fundamentul libertăţii de acţiune îl constituie proprietatea,
în special privată
- dreptul proprietarului de a adopta decizii
- proprietatea conferă motivaţii agentului economic (prin
iniţiativă, stimulare, responsabilitate, competenţă)
- libertatea de acţiune cunoaşte cea mai mare dezvoltare în
condiţiile proprietăţii particulare
- în condiţii de monopol sau dictatură, libera iniţiativă este
îngrădită, i se substituie decizia obligatorie a organelor
administrative de stat
- proprietatea privată restructurează activitatea economică în
funcţie de interesul agenţilor economici  veniturile vor fi
distribuite inegal pentru că reflectă inegalitatea eficienţei
agenţilor economici
35
Economiile de piaţă moderne au apărut pentru prima dată în Europa, preluând din caracteristicile
economiilor de tip feudal (preponderenţa producţiei manufacturieră destinată schimbului) şi îmbunătăţind
relaţiile de schimb prin introducerea unor instituţii cheie cum sunt proprietatea privată şi libertatea
contractului, protejate de autoritatea guvernamentală. Economiile de piaţă moderne sunt bazate pe
tranzacţii de piaţă între oameni care decid voluntar să participe sau nu la procesul de schimb.
Economia de piaţă este o economie de schimb întemeiată în special pe proprietatea privată şi în
care cererea şi oferta determină principiile de stabilire a priorităţilor economiei, a metodelor de producere
şi organizare, iar preţul este cel mai important instrument de reglare a accesului la bunurile economice.
Condiţiile necesare funcţionării economiilor de piaţă sunt: dinamismul agenţilor economici în
vederea satisfacerii nevoilor prin alocarea resurselor rare; comportamentul raţional al agenţilor economici
bazat pe principiile de eficienţă; existenţa sistemului politic şi a statului democratic care să faciliteze
relaţiile concurenţiale de piaţă, redistribuirea veniturilor pe principiile echităţii şi justiţiei sociale.
Economie de piaţă
Proprietate
Libera iniţiativă
1. Care sunt caracteristicile economiei de piaţă?

2. Definiţi sistemul de proprietate
3. Definiţi principiile liberei iniţiative.
4. Identificaţi restricţiile formei de proprietate publică.
5. Identificaţi oportunităţile formei de proprietate privată.
36
1. În modelul teoretic al economiei cu piaţă concurenţială, rolul “mâinii invizibile” este jucat de :
a) preţurile libere şi concurenţă
b) proprietatea publică
c) pârghiile economico-financiare stabilite de către stat.
2. În economiile moderne activitatea economică este reglată prin :

a) atragerea cumpărătorilor printr-o publicitate agresivă
b) existenţa unui sistem concurenţial
c) programarea economică
3. Regia autonomă reprezintă acea formă de întreprindere care :

a) are ca obiect producerea de bunuri economice în scopul obţinerii de profit şi gestionarea
bunurilor aflate în proprietatea statului
b) nu îşi exercită dreptul de proprietate asupra bunurilor din patrimoniu
c) desfăşoară activităţi economice fără scop lucrativ
4. În calitate de parte a activităţii sociale, economia se caracterizează prin :

a) obţinerea bunurilor libere
b) producerea de bunuri economice utilizând mijloace limitate
c) folosirea unor resurse regenerabile nelimitate în scopul satisfacerii nevoilor limitate
5. În modelul teoretic al economiei cu piaţă concurenţială, rolul “statului” este jucat de :

a) preţurile libere şi concurenţă
b) proprietatea publică
c) pârghiile economice stabilite de către stat.

37
Piata
6.1. Introducere
6.3.1. Cererea
6.3.2. Oferta
6.3.3. Preţul şi echilibrul pieţei
6.1. Introducere
Piata desemnează:
1.Un spaţiu economic;
2.Locul de întâlnire al agentului ec, care se împart în două
mari categorii (vânzători şi cumpărători);
3.Locul de întâlnire al cererii şi ofertei de bunuri ec şi
servicii ai căror purtători sunt cumpărătorii (beneficiarii) şi
vânzătorii (producătorii). Cererea şi oferta se exprimă una
faţă de alta într-un anumit raport de mărime şi de structură în
funcţie de care agenţii ec îşi desfăşoară activitatea;
4.Pe piaţă se formează preţul la care se vând şi se cumpără
bunurile ec şi în funcţie de care agentul ec se orientează ce şi
cât să cumpere;
5.Reglatorul pieţei este concurenţa, relaţiile dintre agenţii ec
care acţionează în acelaşi spaţiu economic fiind relaţii în
cadrul cărora fiecare urmăreşte să-şi realizeze activitatea şi
interesele sale.
Forme de manifestare: târguri, magazine, expoziţii, tranzacţii între

firme, agenţi specializaţi, bursa de mărfuri (sunt tranzacţionate
partizi mari de mărfuri fungibile, omogene)

– cunoașterea conţinutului sistemului de piaţă;
– definirea cererii;
– definirea ofertei;
– determinarea echilibrului pieţei.

– studenţii vor putea să definească tipurile de piaţă;
– studenţii vor putea să analizeze raportul între cerere şi
ofertă;
– studenţii vor putea să descrie particularitățile sistemului de
38
piaţă.
Pentru unitatea de învățare Piaţa, timpul alocat este de 3 ore.
6.3.1. Cererea
Definiţie- expresia trebuinţelor care se pot satisface prin

intermediul pieţei, în condiţiile impuse de restricţiile existente, prin
mărimea şi dinamica preţului
- cantitatea în care un bun poate fi cumpărat în funcţie de
preţul său, în decursul unei perioade;
Legea cererii: când P  Q c  unde P= preţ iar Qc= cantitatea
cerută
Modificarea cererii în funcţie de factorii care o determină este
denumită elasticitatea cererii.
C P
 
E C0 P0
cp
Factorii care influenţează cererea:
economici: venitul consumatorilor (elasticitatea cererii la venit)
preţul (elasticitatea cererii la preţ)
extraeconomici: preferinţele consumatorului
gradul de substituire al bunurilor în consum
numărul consumatorilor care doresc acel bun
previziuni privind evoluţia preţurilor şi a venitului
În funcţie de modul în care reacţionează cererea pentru

diferite economice la modificarea preţului, există:
a) bunuri cu cerere elastică: (o modificare a P determină o
modificare mai mare a Qc)
C P
Ecp   
E C0 P0
cp>1 sau
b) bunuri cu cerere de elasticitate unitară (o modificare de o
anumită mărime a lui P determină modificarea în aceeaşi măsură a
lui Qc)
Ecp=1
c) bunuri cu cerere de elasticitate subunitară (o modificare de o
anumită mărime a lui P determină o modificare în mai mică măsură
a lui Qc)
Ecp<1
d) bunuri cu cerere perfect elastică (la acelaşi P Q c poate creşte
oricât)
Ecp= 
e) bunuri cu cerere perfect inelastică (la aceeaşi Qc P poate creşte
oricât)
39
Ecp=0
Factori care determină elasticitatea cererii:

 ponderea venitului cheltuit pentru un bun în totalul
bugetului unei familii
în funcţie de modificarea venitului se defineşte
elasticitatea cererii la venit astfel:
C V
Ecv= 
Co Vo
Bunuri inferioare, cererea se modifică în sens contrar
modificării venitului: Ecv<0
Bunuri normale, cererea se modifică în acelaşi timp cu venitul,
0<Ecv<1
Bunuri superioare, de lux, când venitul creşte, ele se modifică
în acelaşi fel, dar într-o proporţie mult mai mare: E cv>1
 gradul de substituire al bunurilor
 gradul necesităţii în consum (bunuri normale, de strictă
necesitate cu cerere inelastică în raport de preţ, bunuri de
lux, cu cerere elastică)
 durata de timp de la modificarea preţului (pe termen scurt
şi foarte scurt după ce preţurile s-au modificat, cererea este
inelastică, pe termen lung cererea devine elastică)
6.3.2. Oferta
Definiţie- cantitatea dintr-un bun care poate fi vândută în condiţiile

preţului existent
Factori de influenţă:
economici: costul producţiei
preţul altor bunuri
numărul firmelor care produc acelaşi bun
taxele şi subsidiile
previziuni privind evoluţia preţului
extraeconomici: evenimente social politice şi naturale
Modificările care survin în mărimea ofertei unui bun
economic, ca urmare a acţiunii factorilor care o influenţează
reprezintă elasticitatea ofertei.
Legea ofertei: P  Qo  (acţionează în acelaşi sens)
O P
Eop= 
Oo Po
% O
Eop=
% P
Elasticitatea ofertei
a) bunuri cu ofertă elastică (modificarea P cu o anumită mărime

determină o modificare mai mare a Qo)
Eop>1
b) bunuri cu ofertă cu elasticitate unitară (modificarea P este
egală cu modificarea Qo)
Eop=1
c) bunuri cu oferta inelastică (modificarea P cu o anumită mărime
determină modificarea Qo cu o mărime mai mică)
Eop<1
d) bunuri cu oferta perfect inelastică (Eop=0)
e) bunuri cu oferta perfect elastică (Eop=  )
40
Factori care determină elasticitatea
 costul ofertei
 costul stocării
 posibilităţile de stocare a bunurilor
 perioada de timp de la modificarea preţului (perioada
pieţei- oferta este perfect inelastică; pe termen scurt- oferta
este inelastică; pe termen lung- oferta este elastică)
6.3.3. Preţul şi echilibrul pieţei
Preţul - suma de bani pe care o primeşte vânzătorul unui bun

economi de la cumpărător
- se formează la întâlnirea cererii cu oferta  preţul de
echilibru
Preţul de echilibru- Pe este acela la care cantitatea vândută dintr-
un bun economic este maximă, când cererea şi oferta se egalizează
la nivelul celui mai mare volum de vânzări şi cumpărări pe piaţă
-apropierea de el diminuează riscurile şi creşte gradul de câştig în
condiţii de eficienţă
Pe se formează pe piaţa fiecărui bun economic, este legat de
celelalte pieţe, atât direct (piaţa factorilor, substituenţilor), cât
şi indirect
Pe trebuie să se formeze liber pe piaţă; statul să intervină direct,
prin pârghii ec (la nivelul Pe)
Piaţa este un sistem de relaţii între agenţii economici în funcţie de interese, concentrate pe trei
aspecte majore: cantitate, calitate şi preţ.
Relaţiile dintre agenţii economici pe piaţă în funcţie de interese constituie sistemul economic de
concurenţă, în care fiecare are libertatea să producă şi să vândă ce-i convine, în condiţiile pe care le
consideră cele mai favorizante. Astfel, cumpărătorii caută vânzătorii ce practică preţul cel mai mic,
calitatea cea mai bună, condiţiile cele mai atractive de distribuţie a bunurilor de consum, de efectuare a
operaţiunilor economice, în timp ce vânzătorii caută cumpărători numeroşi, cu o situaţie economică certă
şi stabilă. Premisa existenţei concurenţei este libertatea preţului, ca expresie a fluctuaţiei libere a cererii şi
ofertei pe piaţă.
Preţul exprimă cantitatea de bani pe care cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi din bunul
economic, fiind expresia bănească a valorii de schimb pe care o încasează vânzătorul pentru o unitate din
bunul tranzacţionat. Preţul este deci suma de bani încasată-plătită pentru transferarea definitivă a
atributelor dreptului de proprietate de la o persoană la alta.
Piaţa
Cerere
Oferta
Preţ
Preţ de echilibru
41
1. Care sunt caracteristicile pieţei?

2. Definiţi sistemul economic al cererii ;
3. Definiţi sistemul economic al ofertei ;
4. Determinaţi tipurile de piaţă în funcţie de criteriul elasticitate;
5. Ce reprezintă preţul de echilibru?.
1. Legea ofertei este cel mai bine explicată de:

a) cerere
b) legea utilităţii marginale descrescânde
c) funcţionarea preţurilor
2. Coeficientul de elasticitate al cererii la preţ este subunitar :

a) cererea este perfect elastică la preţ
b) cererea este elastică la preţ iar venitul vânzătorului creşte când preţul scade
c) cererea este inelastică la preţ iar venitul vânzătorului creşte când preţul creşte
3. Cantitatea oferită dintr-un bun creşte dacă:

a) costul unitar şi marginal al bunului produs creşte
b) fiscalitatea creşte
c) preţul bunului respectiv creşte
4. Dacă preţul unui bun x creşte cu 20% , iar cantitatea oferită din bunul x în perioada curentă este cu
10% mai mare decât cea din perioada de bază, atunci :
a) raportul dintre indicele cantităţii oferite şi indicele preţurilor este supraunitar, iar oferta este elastică
b) raportul dintre indicele cantităţii oferite şi indicele preţurilor este subunitar, iar oferta este inelastică
c) oferta este elastică
5. În cazul cererii elastice la preţ:

a) la o modificare a preţului, cantitatea cerută se modifică în sens contrar
b) la o modificare a preţului, cantitatea cerută se modifică în sens contrar, dar mai intens
42
c) la o modificare a preţului, cantitatea cerută se modifică în acelaşi sens modificării preţului, dar
mai intens

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
43
Unitatea de învăţare 1: 1) b; 2) a; 3) a; 4) b; 5) c.
Unitatea de învăţare 2: 1) b; 2) ; 3) b; 4) a; 5) c.
Unitatea de învăţare 3: 1) ; 2) a; 3) c ; 4) a; 5) b
Unitatea de învăţare 4: 1) a; 2) ; 3) ; 4) b; 5) b.
Unitatea de învăţare 5: 1) a; 2) b; 3) a; 4) b; 5 c.
Unitatea de învăţare 6: 1) c; 2) c; 3) c; 4) b; 5) b.
44
BIBLIOGRAFIE

45
MODULUL 2
Indicatorii macroeconomici de rezultate
1.1. Introducere
1.3.1. Rezultatele activitatii economice
1.3.2. Functiile indicatorilor
1.4. Îndrumar pentru autoverificar.
1.1. Introducere
In vederea analizelor macroeconomice este absolut necesara

cunoasterea nivelului si evolutiei principalilor indicatori agregati.
Indicatorii macroeconomici de rezultate masoara
rezultatele activitatii economice din intreaga economie nationala.
Principalii indicatori macroeconomici sunt: Produsul Intern,
Produsul National, Venitul National.

– cunoașterea specificităţilor şi dimensiunilor indicatorilor
macroeconomici de rezultate;
– definirea indicatorilor macroeconomici de rezultate;
– cunoașterea deosebirilor si asemanatorilor dintre
indicatorilor macroeconomici de rezultate.

– studenţii vor putea să definească termeni precum Produsul
Intern, Produsul National, Venitul National;
– studenţii vor putea să diferențieze acesti indicatorii
macroeconomici;
– studenţii vor putea să descrie functiile indicatorilor
macroeconomici de rezultate;

Pentru unitatea de învățare Indicatorii macroeconomici de
rezultate, timpul alocat este de 3 ore.
46
1.3.1. Rezultatele activitati economice
-se măsoară cu ajutorul indicatorilor economici- expresia

cantitativă a rezultatelor activităţii umane prezentată în unităţi
fizice (natural-convenţionale) şi valorice (monetare)
Măsura activităţilor se face la nivel:
1. microeconomic (la nivel de firmă): CA;
2. mezoeconomic (la nivel de ramură): VA (valoarea
adăugată-ceea ce se adaugă de la un intermediar la altul);
3. macroeconomic (la nivel de ţară): PIB (produs intern
brut) sau PNB (produs naţional brut).
1.3.2. Functiile indicatorilor
1. relevă numeric activitatea economică sau anumite aspecte ale

acesteia, fluxurile materiale şi băneşti care se formează între agenţii
economici
Circuitul economic
Forţa de muncă
Plata bunurilor şi serviciilor (venituri pentru firmă)
FIRME MENAJE
Plata forţei de muncă (cheltuieli pentru firmă)

Bunuri şi servicii
De la menaje intră către firme forţă de muncă (flux real) şi primesc

în schimb salarii (flux monetar) cu care achiziţionează bunuri şi
servicii (flux real); plata acestora constituie flux monetar către
firme
Flux monetar: ---→
Flux real: →
2. oferă informaţii necesare pentru analiză, orientare şi decizie în

activitatea economică
3. asigură posibilitatea comparării diferitelor activităţi, ramuri şi
economii naţionale
ramura economică- totalitatea activităţilor economice de un anumit
fel
economia naţională- totalitatea activităţilor agenţilor economici în
interdependenţele dintre ei= circuitul economic
- pentru comensurarea activităţilor e nevoie de un sistem de
indicatori macroeconomici PIB sau PNB
Există două noţiuni referitoare la indicatori macro:

a) intern- produsul sau venitul consumat de către rezidenţii ţării
(locuitorii permanenţi)
47
naţional- are în vedere apartenenţa statală a agenţilor economi
b) brut- includerea consumului de capital fix (CCF-amortizarea)
net- excluderea CCF
PIB- expresia valorică a producţiei de bunuri şi servicii finale,
create în decursul unei perioade (1 an) de agenţii economici ce îşi
desfăşoară activitatea în interiorul ţării
PIBpf=  VAB i (metoda valorii adăugate)

VABi=valoarea adăugată brută sau totală a bunurilor produse de un
sector sau ramură (PGB) din care se scade consumul intermediar
(Ci)
PIB=PGB-Ci
PGB=produsul global brut- valoarea totală a bunurilor şi serviciilor
produse în perioada de calcul
Ci=consumul intermediar- valoarea bunurilor şi serviciilor produse
şi consumuate în scopul producerii de noi bunuri şi servicii
PIBpp=  VAB i pf+IIN
PIBpp=Cp+Cpr+IB+EN (metoda cheltuielilor)

Cp- consum public (guvernamental)
Cpr-consum privat Cf=Cp+CPr
Cf-consum final
IB- investiţia brută IB=IN+A
IN investiţia netă
A- amortizare (CCF)
EN- exportul net EN=EX-IM
EX- export
IM- import
IB=FBC=FBCF+∆Stoc
FBC-formarea brută de capital; FBCF-formarea brută de capital
fix; ∆Stoc-variaţia stocurilor
PIBpf=  VF +A (metoda veniturilor)

Se bazează pe agregarea veniturilor factorilor de producţie în
funcţie de cele două faze ale repartiţiei, primară şi secundară.
Repartiţia primară se concretizează în separarea acestora în
venituri din muncă angajată, venituri din activitatea
întreprinzătorilor şi venituri din patrimoniu. Veniturile secundare
se formează în urma tranzacţiilor de redistribuire.
 VF - suma veniturilor factorilor de producţie
A- amortizarea sau consumul de capital fix (CCF)
PIBpp=  VF +A+IIN
Deflatorul PIB (D) se calculează ca raport între PIB exprimat în

preţuri curente (PIB1) şi PIB exprimat în preţuri comparabile (prin
raportarea indicatorilor exprimaţi în preţuri curente la un indice
care reflectă modificarea preţurilor bunurilor care se include în
conţinutul indicatorului)
PIB1
Dinamica nominală a PIB: I PIBno min al 
PIB0
Dinamica reală a PIB: PIB1 se recalculează în preţurile
perioadei de bază, deci în preţuri comparabile, cu
ajutorul deflatorului.
48
PIB1
PIB1comp=
D
PIB comp 1
I PIBreal 
PIB0
I PIBno min al
I PIBreal 
D
Venitul naţional (VN) exprimă veniturile factorilor de producţie
calculate după conceptul naţional, respectiv veniturile provenite din
muncă angajată, venituri din activitatea întreprinzătorilor şi venituri
din patrimoniu.
VN=PNNpf
PNB- expresia valorică brută, curentă sau de piaţă a bunurilor şi
serviciilor finale produse de agenţii economici naţionali, în
decursul unei perioade
PNB=PIB+SVAB
SVAB-soldul valorii adăugate brute= producţia finală brută a
agenţilor economici naţionali ce îşi desfăşoară activitatea în
străinătate - producţia finală brută a agenţilor economici străini ce
îşi desfăşoară activitatea în România
PIB=PIN+CCF
PIN=PIB-CCF
PNN=PNB-CCF
Preţul factorilor pf-nu includ IIN (impozite indirecte nete)
Preţul pieţei pp- includ IIN
IIN=II-SE
II-impozite indirecte
SE- subvenţii de exploatare
pp=pf+IIN
PNNpp=VNpp (venit naţional în preţurile pieţei)
PNBpf=VNBpf (venit naţional în preţurile factorilor)
Venitul disponibil (VD) se obţine adăugând la venitul naţional (VN)

transferurile de la bugetul de stat, fără echivalent (Td), şi scăzând
impozitele pe venituri (Tv).
Activitatile economice ce se desfasoara in cadrul unei economii nationale se concretizeaza intr-o

gama variata de bunuri si servicii. Evaluarea acestora sub aspect fizic sau valoric se realizeaza cu ajutorul
indicatorilor economici. Pentru a analiza probleme economice precum inflatia, somajul sau criza actuala,
sunt necesare aceste concepte economice fundamentale, indicatorii macroeconomici de rezultate.
49
Prin urmare, cunoasterea acestor indicatori macroeconomici este deosebit de benefica. Aceste
marimi sunt rezultatele agregate ale activitatii economice, ce formeaza o imagine de ansamblu privind
locul pe care il ocupa economia unui stat la un moment dat.
Produs Intern Brut

Venit National
Produs National Brut
Circuit economic
 Deflatorul PIB
6. Care sunt pricipalii indicatori macroeconomici de rezultate?

7. Care sunt deosebirea dintre PIB si PNB?
8. Ce reprezinta un circuit economic?
9. Definiţi Venitul National.
10. Definiţi Deflatorul PIB.
1. Care din aprecierile de mai jos sunt adevarate:

a) PINpp cuprinde si CCF
50
b) Diferenta dintre PIBpp si PIBpf reprezinta IIN
c) Daca din marimea PNBpf se scad IIN obtinem VN
2. Potrivit Sistemului Conturilor Nationale:
a) Numai activitatile economice desfasurate in sfera productiei materiale creeaza venit
national;
b) Toate activitatile care produc utilitati pentru necesitati sunt activitati economice si
creeaza venit national;
c) Activitatile economice sunt considerate cele care produc numai bunuri materiale.
3. Potrivit metodei utilizarii finale, PIB cuprinde:
a) Numai consumul final
b) Consumul intermediar
c) Exportul net
4. PIB nu include:
a) Venitul factorului de productie munca
b) Venitul factorului de productie pamant
c) Activitati economice ilegale
5. VN al societatii:
a) Reprezinta expresia marimii agregate a veniturilor factorilor de productie care au
contribuit la realizarea productiei nationale
b) Cuprinde numai veniturile provenite din activitatile intreprinzatorilor
c) Reprezinta suma VAB creata de factorii de productie nationali in interiorul tarii si in alte
tari.
C. Bentoiu, C. Bălăceanu, Macroeconomie, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007

C. Bentoiu, C. Bălăceanu, Macroeconomie. Aplicaţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007
51
Venit, consum, economii si investitii
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
3.3.1. Venitul si consumul
3.3.2. Economii si investitii
3.3.3. Multiplicatorul investitiilor
3.4. Îndrumător pentru autoverificare
3.1. Introducere
În general, veniturile au următoarele destinaţii: cumpărarea de

bunurişi servicii finale (consum), cumpărarea de bunuri pentru
producţie(investiţii), achiziţia de active financiare (plasamente), şi
păstrareamonedei (tezaurizare). Ultimele trei destinaţii constituie
direcţiile deutilizare a economiilor. Economisirea creativă este cea pe
baza căreia seachiziţionează bunuri şi servicii pentru producţie (şi
vor genera venituriviitoare). Investiţiile constituie, în accepţiunea lui
J.M. Keynes, actul economic fundamental care determină creşterea
capacităţii de producţie şi deci,creşterea venitului.
– cunoașterea specificităţilor şi dimensiunilor indicatorilor

venit, consum şi investiţii;
– definirea Legii psihologice fundamentale;
– cunoașterea comportamentului agenţilor macroeconomici în
raport cu Legea psihologică fundamentală.
– studenţii vor putea să definească termeni precum venit,

consum, investiţii;
agenţilor economici în funcţie de comportamentul de
economisire/investire/consum;
caracteristici preferinţei pentru consum/economisire.
52
Timpul alocat unităţii de învățare:
Pentru unitatea de învățare Venit, consum si investitii, timpul

alocat este de 3 ore.
3.3.1. Venitul si consumul
Venitul se creează prin activitatea agenţilor economici şi se

consumă sub două forme: - consum personal (agent
consumator)
- consum productiv (de cumpărări de
noi factori de producţie)
V=C+I
V=C+E
I=E
Consumul C- folosirea de către fiecare agent economic a unei părţi
din venit pentru cumpărarea de noi bunuri şi servicii necesare
satisfacerii nevoilor de viaţă şi funcţionării societăţii
Funcţia consumului: Fc=Ca+c’VD
Ca-consum autonom, care se realizează indiferent de nivelul

venitului
VD-venit disponibil
c’-înclinaţia marginală spre consum
C
Rata consumului c   C  cV
V
C
Rata marginală a consumului c  1
V
Economiile E- partea din venitul unei persoane peste consum
Funcţia economisirii: Fe=Ca+s’VD
s’- înclinaţia marginală spre economii
E
Rata economiilor s 
V
E
Rata marginală a economiilor s 
V
53
C  E  V /  V
C E
 1
V V
c  s  1
Factorii care influenţează consumul
 mărimea şi dinamica salariilor

 modificările neprevăzute ale valorii capitalului şi neluate în
seamă în calculul de previzionare al venitului
 modificarea raportului dintre bunurile prezente şi cele
viitoare (determinat de schimbarea puterii de cumpărare,
existenţa riscului)
 modificarea politicii fiscale (scade sau creşte cererea de
consum)
 modificarea aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul dintre
venitul actual şi nivelul viitor al venitului
 tendinţa oamenilor de a folosi venitul pentru menţinerea
standardelor de viaţă obişnuite
 înclinaţia spre economisire- diferenţa dintre venitul efectiv
şi cheltuielile determinate de standardele de viaţă obişnuite
 tendinţa de creştere a diferenţei dintre venit şi consum pe
măsură ce oamenii realizează venituri mai mari
bugetul de familie, coşul bunurilor de consum- evidenţiază

evoluţia consumului după:
 necesităţile vitale ale existenţei (hrană, locuinţă,
îmbrăcăminte)
 în raport cu mediul urban şi rural
 pe categorii de vârstă şi sex
 în funcţie de venituri
 evoluţia şi ponderea bunurilor alimentare şi nealimentare, a
bunurilor de folosinţă îndelungată, a serviciilor
Din analiza datelor statistice din ultima perioadă se constată:
 reducerea ponderii bunurilor alimentare pe măsură ce V
creşte
 menţinerea constantă a ponderii produselor de
îmbrăcăminte şi confort personal
 creşterea ponderii cheltuielilor pentru servicii (cultură şi
civilizaţie)
Legea psihologică fundamentală (a lui Keynes)- de regulă şi în

medie, oamenii înclină să-şi mărească consumul atunci când
veniturile lor cresc, dar nu cu atât cu cât sporeşte venitul
3.3.2. Economii si investitii
Venitul se transformă în cheltuieli pentru consum şi cheltuieli

productive (investiţii)
Investiţiile- partea din venit cheltuită pentru formarea capitalului
(pentru creşterea volumului capitalului fix şi pentru creşterea
volumului stocurilor de capital circulant)
I şi E sunt mărimi egale reprezentând, la nivelul unei ţări, două feţe
54
diferite ale aceluiaşi bun
E- rezultatul comportamentului colectiv al consumatorului
individual
I- rezultatul comportamentului colectiv al întreprinzătorului
individual
Mobiluri psihologice ale înclinaţiei oamenilor pentru

economisire:
 nevoia de a crea rezerve pentru situaţii neprevăzute;
 nevoia de a se asigura pentru bătrâneţe sau pentru a
întreţine anumite persoane;
 dorinţa de a beneficia de dobânzi şi de sporuri de valoare;
 senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare pe care
o conferă suma economisită
 crearea unor condiţii pentru realizarea unor afaceri pentru
viitor;
 plăcerea de a lăsa avere moştenitorilor;
 zgârcenia.
Aceste mobiluri pot fi caracterizate astfel:

 Prudenţă, prevedere, calcul
 Sete de propăşire, independenţă, spirit de afaceri
 Mândrie, avariţie
3.3.3. Multiplicatorul investitiilor
Multiplicatorul investiţiilor k- raportul dintre creşterea producţiei

şi sporirea investiţiilor
V
k
I
Atunci când are loc o creştere a investiţiilor faţă de o situaţie
iniţială, V creşte cu o mărime de k ori mai mare decât sporul I
V  kI
V  C  I
I  V  C
V  k ( V  C )
V V 1 1
k    
V  C C  s
V (1  ) 1 c
V
Factori ce influenţează înclinaţia spre investiţii:
 cererea de investiţii;
 rata dobânzii; raportul ei faţă de rata de rentabilitate (a
profitului);
 asumarea riscului întreprinzătorului sau al creditorului;
 existenţa unui număr suficient de mare de întreprinzători
optimişti;
 fluctuaţiile cotidiene ale profitului la investiţiile existente;
 creşterea răspunderii statului în organizarea directă a
investiţiilor;
 situaţia economiei mondiale;
Investiţia este actul fundamental ce provoacă o creştere a venitului,

de unde decurge o nouă creştere a consumului şi a economiilor, un
nou imbold de a injecta în economie noi factori de producţie
 I  V  C  E  I
55
Creşterea investiţiilor poate avea ca rezultat:
 crearea de noi locuri de muncă;
 înlocuirea şi modernizarea echipamentelor tehnice de
producţie;
 promovarea progresului tehnic;
 creşterea ofertei de bunuri şi servicii;
 diversificarea bunurilor şi serviciilor şi creşterea calităţii;
 condiţii mai bune de lucru şi de viaţă pentru cetăţeni;
 desfăşurarea concurenţei transformă investiţiile într-un
factor hotărâtor de promovare a progresului tehnic şi de
creştere economică.
În 1936, economistul britanic J. M. Keynes publica „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a
dobânzii şi a banilor”. Această lucrare avea să orienteze politicile economice ale tuturor guvernelor lumii
vreme de peste jumătate de secol. În esenţă, modelul keynesist aşează în centrul raţionamentelor sale
cererea agregată. Pentru Keynes, încetinirea performanţelor economice ar fi rezultatul unei cereri agregate
insuficiente, iar dezvoltarea producţiei ar trebui stimulată prin stimularea cererii agregate. Întreaga
abordare a lui Keynes se bazează peanumite regularităţi cantitative ce s-ar manifesta între cateva variabile
economice fundamentale: venit, consum, economii şi investiţii.
venit;
consum;
investiţii;
cererea de investiţii;
multiplicatorul investiţiilor.
1. Ce reprezintă multiplicatorul investiţiilor?

2. Definiţi venitul.
3. Care sunt caracteristicile consumului?
4. Definiţi investiţiile.
5. Denumiţi economisirea.
56
1. Principiul multiplicatorului exprimă:

a) cu cât cresc investiţiile la o creştere cu o unitate a venitului;
b) interacţiunea care se formează între creşterea investiţiilor şi creşterea venitului;
c) interacţiunea care se formează între creşterea venitului şi creşterea investiţiilor.
2. Investiţia brută:
a) face parte din utilizarea finală a PIB;
b) contribuie la formarea netă a capitalului;
c) este o componentă a investiţiei de înlocuire.
3. Investiţiile brute (IB) cuprind:

a) numai investiţiile pentru dezvoltare destinate sporirii valorii capitalului tehnic real;
b) totalitatea cheltuielilor efectuate de menaje în scopul achiziţionării de bunuri de folosinţă
îndelungată;
c) atât investiţii de înlocuire, cât şi investiţii nete.
4. Potrivit legii psihologice fundamentale a lui Keynes, atunci când venitul creşte:
a) e’ este un număr pozitiv şi supraunitar;
b) consumul creşte, dar într-o proporţie mai mică;
c) suma dintre c’ şi e’ este mai mare decât 1.
5. În condiţiile sporirii venitului disponibil, înclinaţia medie spre consum:

a) are o tendinţă de creştere;
b) are o tendinţă de reducere;
c) rămâne neschimbată.
57
Bibliografie obligatorie

58
Piata monetara
4.1. Introducere
4.3.1. Originea, evolutia si functiile banilor
4.3.2. Masa baneasca si puterea de cumparare a monedei
4.3.3. Cererea si oferta de moneda
4.3.4. Operatii pe piata monetara
4.3.5. Disponibilitatile banesti
4.1. Introducere
Economia mondială, ca economie de schimb nu a putut evolua

fărăexistenţa unor mijlocitori ai schimbului, bunuri de referinţă,
divizibile, şi înraport de care să se stabilească valoarea celorlalte
bunuri şi servicii.Aceşti intermediari ai vânzării şi cumpărării au luat
forma pe care ocunoaştem astăzi ca urmare a creşterii necontenite a
volumului mărfurilortranzacţionate.Banul este definit ca orice bun
care mijloceşte schimbul de bunuri şiservicii. Astfel că rolul banilor a
fost „interpretat” de foarte multe bunuride-a lungul dezvoltării
umane, cum ar fi: scoicile, pieile, cerealele, pietrele,metalele, hârtia,
plasticul.
– cunoașterea specificităţilor şi dimensiunilor pieţei monetare;

– definirea agregatelor monetare;
raport cu politica monetară.
– studenţii vor putea să definească termeni specifici pieţei

monetare;
agenţilor economici în funcţie de politica monetară;
caracteristici ale agregatelor monetare.
59
Pentru unitatea de învățare Piaţa monetară, timpul alocat este

de 3 ore.
4.3.1. Originea, evolutia si functiile banilor
-iniţial a existat trocul= schimb (fără intermediar)

-ulterior a apărut necesitatea unui intermediar, etalon, pentru
măsurarea celorlalte (primele forme concrete de bani apar sub
forma unor obiecte diferite, reprezentative pentru zona sau regiunea
respectivă; ex: piatră, scoici, pene, sare etc.)
-baterea de monedă apare în sec.VII-VI îen
-în sec XVI apar bancnotele (creanţe asupra economiei);
moneda fiduciară folosită numai în interiorul unei ţări
Procesul istoric de evoluţie al banilor a continuat prin apariţia
şi extinderea monedei scripturale existentă sub forma unor
înscrisuri în conturi bancare sau la casele de economii şi care
circulă prin înregistrări contabile dintr-un cont în altul.
Banii (moneda)= bancnote +monedă metalică +monedă

scripturală+ alte instrumente având formă şi denumiri specifice,
diferite de la ţară la ţară, acceptate pentru schimb şi plăţi
Funcţiile banilor
 de măsurare a activităţii ec (preţ), etalon general pentru
a măsura şi compara bunuri şi servicii
 mijloc de schimb
 mijloc de plată
mijloc de rezervă, simbol al avuţiei, conferă putere
economică deţinătorului
4.3.2. Masa baneasca si puterea de cumparare a monedei
Masa bănească (M)- suma de bani aflată în circulaţie şi

aparţinând diferiţilor agenţi economici la un moment dat (agregatul
monetar M1)
M= numerar (M0)+ bani scripturali
M1
M0 =bancnote + monedă metalică
Bani scripturali= sume înscrise în conturile bancare sau la
60
casele de economii
numerarbani scripturali
ecuaţia cantitativă a banilor: MV= PT (ecuaţia lui Fisher)
unde:
M= masa monetară
V= viteza de rotaţie a banilor- numărul mediu de operaţiuni
de vânzare-cumpărare şi de plăţi pe care o unitate monetară le
mijloceşte într-o perioadă de timp
P= preţul bunurilor şi serviciilor
T= volumul tranzacţiilor
PT= valoarea tranzacţiilor
M este direct proporţional cu P şi T şi invers proporţional cu
V
Puterea de cumpărare a banilor- cantitatea de bunuri şi

servicii ce se poate cumpăra cu o unitate bănească
IPC= indicele preţurilor de consum
P1
IPC=  100
P0
1
Puterea de cumpărare=
P
1
Indicele puterii de cumpărare=
IPC
Factori care influenţează puterea de cumpărare

 starea economiei (fiecare popor îşi are moneda care o
merită)
 forţa, nivelul de dezvoltare, stabilitatea şi eficienţa ec
 puterea de cumpărare îşi are premisa într-un act politic
(moneda este un simbol al dreptului de a obţine o parte din bunurile
şi serviciile din ţară)
 preţul bunurilor şi serviciilor
Reglarea masei monetare- se face de către bănci prin:

 emisiunea, retragerea de numerar de către Banca
centrală (BC)
 crearea de cantităţi suplimentare de bani scripturali,
retragerea unei părţi a acestora de către orice bancă
Emisiunile se fac pentru:

 acoperirea nevoilor suplimentare de bani generate de
creşterea lui T
 acoperirea deficitului bugetar (ChV)
 pentru a oferi agenţilor ec monedă naţională în schimbul
celei străine
Diminuarea masei monetare

 scăderea volumului de bunuri şi servicii
 excedentul bugetar (VCh)
 acordarea de monedă străină în schimbul celei
naţionale
Băncile comerciale creează M prin acordarea de credite

(multiplicatorul monetar).
M nevoile economieiinflaţie
61
4.3.3. Cererea si oferta de moneda
Cererea de monedă
-provine de la agenţii economici care, prin natura activităţii lor,
cheltuiesc mai mult decât resursele proprii, astfel încât, pentru a-şi
realiza interesele trebuie să recurgă la împrumuturi
-reprezintă cantitatea de bani propriu-zişi (M 1) pe care populaţia,
diferiţi agenţi economici intenţionează să o deţină
Cererea totală de bani este o cerere agregată care rezultă
din deciziile şi acţiunile tuturor participanţilor la viaţa economică şi
socială
Oferta de monedă
-reprezintă ansamblul mijloacelor băneşti şi financiare care există la
un moment dat în economia naţională (oferta totală de monedă)
-oferta monetară de bază (M0) reprezintă stocul total de bancnote şi
monede metalice care se află la dispoziţia populaţiei (reprezintă un
monopol absolut al statului)
Ofertanţii sunt agenţii economici ale căror resurse monetare
rămân, într-o proporţie mai mare sau mai mică, temporar
disponibile
Oferta monetară are mai multe accepţiuni:
1. baza monetară şi banii scripturali (de cont) utilizaţi prin cecuri
-îndeplinesc toate funcţiile banilor
2. alte categorii de active băneşti şi financiare= intermediarii
(bănci, case de economii, societăţi de asigurări)—colectează
disponibilităţi băneşti din economie pentru a le fructifica
acordându-le celor ce au nevoie sub formă de credite
-nu îndeplinesc toate funcţiile banilor
Piata monetara:
-locul de întâlnire al cererii cu oferta monetară

-are rolul de a compensa deficitul de monedă şi de a regla cantitatea
de monedă existentă în economie
Cererea de monedă provine de la:
-întreprinderi-pentru finanţarea activităţii economice
-trezorerie-pentru finanţarea deficitului bugetar
-bănci şi alte instituţii financiare
-populaţie
Ofertanţii de monedă sunt:
-bănci
-case de economii şi de pensii
-societăţi de asigurare, alte instituţii financiare cu disponibilităţi
-trezoreria dacă are excedent
-populaţia
62
-BNR pentru refinanţarea băncilor, pentru acoperirea deficitului de
stat
Cantitatea de monedă depinde de:
-compensarea deficitelor cu excedentele
-restrângerea sau extinderea creditelor (rata dobânzii)
-cantitatea de bunuri şi servicii
-intervenţiile băncii centrale (politica de open market, rata
rezervelor minime obligatorii)
Cererea de monedă este influenţată şi de preferinţa pentru
lichiditate (dorinţa oamenilor de a deţine bani în numerar sub forma
disponibilităţilor curente operabile prin cecuri)
Preferinţa pentru lichiditate este determinată de trei mobiluri
1. speculaţiei
2. tranzacţiei (afacerilor)
3. precauţiei
-cererea se poate extinde sau contracta în funcţie de rata dobânzii
-rata reală a dobânzii—costul oportun al păstrării banilor sub forma
activelor lichide (preţul plătit sub forma unui venit la care se
renunţă)
rata dobânzii   cererea de bani 
rata dobânzii   cererea de bani 
Cererea reală de bani (puterea de cumpărare a masei monetare)=
cerereano min alaM 1`
IPC
Cererea de bani e influenţată de rata dobânzii si de alţi factori:
venitul, avuţia, indicele preţurilor, incertitudinea
4.3.4. Operatii pe piata monetara
Orice operaţie trebuie să se aibă aceeaşi finalitate intrarea în

posesia cantităţilor de monedă de către cei ce le-au solicitat.
Clasificare
a) după modul cum este implicat patrimoniul (averea) celui ce
solicită disponibilităţile băneşti
există operaţii fără garanţie (împrumuturi sau credite în alb)
-au risc mic
-sunt în funcţie de capacitatea de plată a debitorului şi de situaţia
creditorului
cu garanţie-risc mare
-creditorul are rezerve în ceea ce priveşte capacitatea de plată a
debitorului
-uneori chiar şi situaţia creditorului este incertă şi se asigură prin
obţinerea de garanţii
b) în funcţie de complexitatea relaţiilor dintre agenţii economici
63
de pe piaţa monetară
există operaţii de finanţare
finanţarea- acordarea de către bănci şi/sau alte instituţii
financiare sau agenţi economici a
disponibilităţilor băneşti solicitate de diferite
firme pentru desfăşurarea activităţii lor
operaţii de refinanţare
refinanţarea- apare atunci când creditorul nu mai are
disponibilităţi şi, pentru a le obţine, se
împrumută de la alte bănci sau instituţii
financiare pentru a le obţine
c) după durata angajamentelor care le generează
pot fi: *operaţii pentru credite de o zi (credite de la o zi la
alta);
*credite pentru o noapte
*operaţii pentru credite de la 2 la 90 de zile
*operaţii pentru credite pe perioade mai lungi de 90
de zile (90 de zile  18 luni  2 ani)
4.3.5. Disponibilitatile banesti
Extinderea/restrângerea cantităţii de monedă în funcţie de

starea activităţii economice trebuie să se realizeze prin intermediul
pieţei monetare.
Prin operaţii pe piaţa monetară are loc reglarea masei monetare.
Cauze ale creşterii volumului masei monetare
 Creşterea volumului valoric al bunurilor şi serviciilor
supuse vânzării
 Acoperirea deficitului bugetului de stat (prin intervenţia
Băncii Centrale la sesizarea trezoreriei-casieria statului)
 Reducerea vitezei de circulaţie a banilor
 Convertibilitatea monedelor străine în moneda naţională
 Reţinerea de către anumiţi agenţi economici (îndeosebi de
către populaţie şi întreprinderi), sub formă de rezervă, a
unor sume mai mari sau mai mici de monedă efectivă
(bilete de bancă şi monedă metalică), ce nu se depun la
bănci, case de economii sau alte instituţii financiar-bancare,
ci sunt practic retrase din circulaţie (tezaurizarea forţată)
Creşterea M
a)acordarea de credite (economii, sumele temporar disponibile,
excedentul sau disponibilităţile agentului ec)
Vezi multiplicatorul monetar
D 1
M  unde D=depozit
R r
R=rezerve
r=rata rezervelor minime obligatorii
64
Banca A Banca B Banca C
D D-R D-2R
…..
R R R
operaţii de multiplicare a creditului până când R=D
b)emisiunea monetară- se practică de către Banca Centrală pentru
creşterea M prin intermediul creditului (se emite atunci când se
apreciază că cererile de credite trebuie satisfăcute)
c)diminuarea rezervei obligatorii instituite de BC (un procent de
9+10% pentru România) din disponibilul existent la orice bancă şi
care nu poate fi folosit pentru acordarea de credite fără indicaţia
expresă a BC)
d)schimbul valutar al monedelor străine convertibile pe moneda
naţională
Extinderea cantităţii de monedă prin operaţiile de creditare este
stimulată sau frânată de mărimea dobânzii.
Dobânda- suma pe care trebuie să o plătească debitorul
creditorului său pentru folosirea disponibilităţilor băneşti ale
creditorului, până la restituirea lor
Mărimea dobânzii= Capitatul împrumutat  rata dobânzii
Câştigul băncii (venitul brut)= dobânda încasată de bancă-
dobânda acordată de bancă
-din acest câştig se acoperă cheltuielile băncii
Profitul brut= Venitul – Cheltuielile de funcţionare
-profitului brut i se aplică impozitul
Cauzele restrângerii M
 Reducerea volumului valoric al bunurilor şi serviciilor
supuse vânzării
 Excedentul bugetar
 Convertibilitatea monedei naţionale în alte monede
 Creşterea vitezei de circulaţie a banilor
Restrângerea M
 Limitarea (suma maximă) sau plafonarea creditului
(cuantum sau procent din disponibilităţile băncii)
 Creşterea rezervelor obligatorii impuse de BC
 Schimbul valutar al monedelor naţionale pe alte monede
convertibile
65
Piaţa monetară este o piaţă specifică, în cadrul căreia setranzacţionează moneda creată de întregul
sistem bancar. Pe aceastăpiaţă se confruntă cererea cu oferta de monedă, în funcţie de preţulacesteia -
dobânda. Într-o accepţiune mai restrânsă şi frecvent utilizată, piaţa monetară este definită ca o piaţă a
capitalurilor pe termen scurt,unde se întâlneşte cererea şi oferta de fonduri, din partea agenţilor economici
şi instituţiilor financiar-bancare. Piaţa monetară asigurăcompensarea excedentului şi deficitului de
lichidităţi prin oferta şi cerereade credite pe perioade scurte de timp (până la un an).
Pentru a înţelegemai profund, însă, conceptul de piaţă monetară, este necesar a se face oanaliză
succintă a structurii acesteia, din punct de vedere al relaţiilordiverse care iau naştere în cadrul acestei
pieţe şi al participanţilor peaceastă piaţă. Astfel, în majoritatea ţărilor cu economie de piaţădezvoltată,
piaţa monetară este compusă din două segmente: -piaţa scontului şi - piaţa interbancară. Fiecare dintre
aceste segmente de piaţăpoate fi o ipostază a pieţei monetare, care, nu este altceva decât o piaţă
acreditului pe termen scurt. De precizat că, în sens larg, piaţa monetarăcuprinde şi piaţa creditului (clasic),
segment al pieţei ce se află uneori laconfluenţa cu piaţa capitalului.
Cererea de monedă;
Oferta de monedă;
Agregat monetar;
Masa monetara;
Rata dobanzii de politica monetară.
6. Care sunt categoriile de agregate monetare?

7. Care sunt componentele politicii monetare?
8. Care sunt componenetele masei monetare?
9. Definiţi politica monetară.
10. Denumiţi rata dobânzii de politică monetară.
1. Creşterea cererii de monedă determină:

a) reducerea cantităţii de monedă pe piaţă şi creşterea ratei dobânzii;
b) creşterea cantităţii de monedă pe piaţă şi creşterea ratei dobânzii;
66
c) sporirea masei monetare tranzacţionate pe piaţă şi reducerea ratei dobânzii.
2. Reducerea ofertei de monedă determină:

a) creşterea masei monetare tranzacţionate pe piaţă şi reducerea ratei dobânzii;
b) reducerea masei monetare tranzacţionate pe piaţă şi reducerea ratei dobânzii;
c) reducerea cantităţii de monedă pe piaţă şi creşterea ratei dobânzii.
3. Constituie obiect al pietei monetare:

a) Masa moneetara;
b) Actiunile si obligatiunile
c) Institutiile financiar-monetare
4. Puterea de cumpărare a banilor reprezintă:

a) cantitatea de bunuri materiale care se poate cumpăra cu o unitate monetară, într-o perioadă dată;
b) cantitatea de bunuri economice care se poate cumpăra cu o unitate monetară, într-o perioadă dată;
c) numărul mediu de operaţiuni de vânzare-cumpărare şi de plăţi pe care o unitate monetară le
intermediază într-o perioadă de timp.
5. Între cererea de monedă şi rata dobânzii există o relaţie:

a) pozitivă;
b) direct proporţională;
c) negativă.

67
Inflatia
5.1. Introducere
5.3.1. Mecanismele inflatiei
5.3.2. Formele inflatiei
5.3.3. Masuri antiinlafioniste
5.1. Introducere
Fenomenul denumit inflaţie constituie o problemă complexă

deanaliză macroeconomică şi una dintre cele mai importante forme
aledezechilibrului economico-social. Termenul de inflaţie a început
să fiefrecvent utilizat în rândul oamenilor de ştiinţă şi al oamenilor de
afaceri(bancheri), abia pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, deşi
fenomenulinflaţionist exista cu mult înainte de această perioadă.
Acest fenomen aapărut cu mult înainte ca ştiinţa economică să se fi
constituit, iar teoriainflaţiei s-a conturat mult mai târziu decât ştiinţa
economică, astfel căinflaţia rămâne cea mai de temută şi
controversată formă a dezechilibruluimacroeconomic, din punct de
vedere al analizei naturii sale şi a cauzelor şimecanismelor
declanşatoare. Pornind de la premisa că inflaţia este înprimul rând un
fenomen monetar (inflaţia există doar în prezenţa banilor),explicarea
genezei şi naturii acesteia trebuie să înceapă de la formeleistorice pe
care le-au îmbrăcat banii de-a lungul secolelor. În acestcontext, se
pot sintetiza trei forme istorice ale fenomenului inflaţionist.Prima
formă a inflaţiei a fost cea monetaro-bănească, care s-a manifestatsub
forma devalorizării mascate a monedelor din metale preţioase,
prinpunerea în circulaţie a unor monede false, cu o greutate mai mică
sau unconţinut în aur mai redus decât cele oficiale.
– cunoașterea specificităţilor şi dimensiunilor fenomenului

inflaţie;
68
– definirea tipurilor de inflaţie;
raport cu inflaţia.
– studenţii vor putea să definească termeni ca inflaţie,

deflaţie;
agenţilor economici în funcţie de politica antiinflaţionistă;
caracteristici ale măsurilor antiinflaţioniste.
Pentru unitatea de învățare Inflaţie, timpul alocat este de 3 ore.
5.3.1. Mecanismele inflatiei
Inflatia este un dezechilibru care afectează, în proporţii diferite,

toate economiile naţionale şi poate fi sesizat prin două tendinţe
majore concomitente:
 creşterea generalizată a preţurilor
 scăderea puterii de cumpărare a banilor
-inflaţia este o stare caracterizată prin creşterea permanentă mai
rapidă a valorii puterii de cumpărare faţă de volumul bunurilor şi
serviciilor, astfel încât din acestea  creşterea veniturilor şi
seviciilor, în timp ce valoarea banilor scade
-măsurarea inflaţiei se face cu ajutorul indicelui general al
preţurilor (IPC) care exprimă creşterea preţurilor din economie în
decursul unei perioade
P1
IPC=  100 IPC=indicele general al preţurilor
P0
I=R+100 R=ritm Ritmul are semn (+/-)
P1  P0
R=  100 I=indice
P0
Scăderea puterii de cumpărare – în decursul unei perioade relativ
lungi, volumul bunurilor şi serviciilor ce se cumpără într-o
economie scade, în comparaţie cu masa monetară şi nivelul
preţurilor
69
Puterea de cumprare a masei monetare (M 1)=
masamonetaM
indicelepreturilorIPC
-arată câte bunuri şi servicii se pot cumpăra cu cantitatea de bani

existenţi în economie, la un nivel dat al preţurilor
Inflaţia are cauze multiple:

 Creşterea excesivă a creditului
 Acoperirea deficitului bugetar şi a balanţelor de plăţi externe
 Creşterea costurilor
 Creşterea salariilor
 Reducerea producţiei de bunuri şi servicii
Mecanismul de declanşare şi desfăşurare a inflaţiei:

-dezechilibrul între masa monetară M excedentară în comparaţie cu
volumul bunurilor şi serviciilor Q (M>Q)
-cauze ale rămânerii în urmă a ofertei de bunuri şi servicii:
 insuficienţa factorilor de producţie, imposibilitatea de a
mări eficienţa lor
 progresul tehnico-ştiinţific (lipsa acestuia)
 elasticitatea ofertei în raport cu variaţia veniturilor,

disponibilităţile băneşti existente în economie sunt decisive pentru
instalarea stării de inflaţie
-există mecanisme ale inflaţiei importate ce se interferează cu cele
dintâi, amplificând fenomenul inflaţionist (preţul bunurilor
importate intră în calculul IPC)
creşterea preţului bunurilor importate  creşterea costurilor 
creşterea preţului de vânzare (pentru a nu-şi micşora beneficiile)
 creşterea veniturilor nominale (pentru a nu-şi micşora puterea
de cumpărare)  inflaţiei
-cu cât ponderea bunurilor importate scade, cu atât impactul
inflaţiei asupra creşterii puterii de cumpărare este mai mic
-cu cât elasticitatea cererii în raport cu preţul de import sau ale
celor fabricate de import este mai mică, incidenţa inflaţiei
importate este mai mare
-dacă firmele importatoare şi cele care consumă bunuri importate
acceptă să-şi reducă beneficiile şi salariaţii lor îşi limitează
revendicările de creştere a salariilor nominale, preţurile vor fi
ajustate la un nivel mai mic
5.3.2. Formele inflatiei
Formele inflaţiei
a) inflaţie târâtoare IPC (0-3%)
b) moderată IPC  (4-9%)  creşterea cererii totale
c) galopantă IPC  (10-50%)  reducerea ofertei totale
d) hiperinflaţie IPC peste 50%)  cauze structurale
e) stagflaţie- inflaţie rapidă şi lipsa de creştere notabilă a
70
economiei, “creştere zero” şi prin recesiune economică; Q
scade, M constant
f) slumflaţie- declin economic, o scădere a producţiei
naţionale şi o inflaţiei rapidă, chiar galopantă
5.3.3. Masuri antiinflationiste
-inflaţia afectează, direct sau indirect, întreaga societate

-agenţii economici cumpărători sunt primii care recepţionează
creşterea preţurilor; valul inflaţionist este diferit întrucât propagarea
creşterii preţurilor nu este uniformă în timp şi pe domenii iar
situaţia lor este diferită
-scad economiile agenţilor economici pentru că puterea de
cumpărare a banilor scade şi resursele lor se diminuează în mod
relativ
efecte pozitive:
- debitorii: de la contractarea creditelor până la rambursarea lor
puterea de cumpărare a banilor scade
-agenţii economicice-şi convertesc economiile într-o monedă mai
stabilă: cîştigă diferenţa dintre rata inflaţiei interne (mai mare) şi
rata inflaţiei monedei străine (mai mică)
Măsuri antiinflaţioniste
1. de protecţie a agenţilor economici
2. de scădere şi control al inflaţiei
1. indexarea
-creşterea procentuală sau în sume absolute a veniturilor agenţilor
economici (salarii, pensii) lunar, trimestrial sau semestrial astfel
încât să acopere parţial sau total creşterea preţurilor şi reducerea
puterii de cumpărare
-creşterea dobânzilor plătite pentru economiile păstrate la
instituţiile financiare
-acordarea de compensaţii de către stat şi întreprinderi pentru
salariaţi, pensionari şi alte categorii ale populaţiei
-subvenţionarea preţurilor unor produse
2. refacerea echilibrului economic deteriorat de inflaţie acţionând
concomitent atât asupra masei monetare cât şi asupra
volumului de bunuri şi servicii
măsuri care vizează reducerea masei monetare

 creşterea ratei dobânzii creditelor acordate de bănci
 măsuri care contribuie direct la reducerea masei
monetare (vezi masa monetară)
 îngheţarea salariilor, preţurilor
 echilibrarea bugetului de stat şi a balanţei de plăţi
externe
măsuri care vizează la creşterea volumului de bunuri şi servicii

 dezvoltarea activităţilor productive cu scopul de a mări
71
oferta de bunuri şi servicii
 introducerea şi dezvoltarea producţiei de noi bunuri şi
servicii
 schimbarea şi adaptarea structurii activităţii economice
în vederea apropierii ofertei volumului de bunuri şi structura
cererii de bunuri economice
-împotriva inflaţiei se promovează “pachete de măsuri” care trebuie

să se completeze pe termen mediu şi lung întrucât implică o
readaptare a întregii economii la o nouă stare de echilibru
 Inflaţia este un dezechilibru major a unei economii cu un impact puternic asupra tuturor
laturilor vieţii economice.
 Fenomenul inflaţionist stă în atenţia teoreticienilor şi practicienilor , mai ales, începând
cu a doua jumătate a secolului al XX-lea de când manifestările sale sunt mai pregnante.
 După cel de-al II-lea război mondial, inflaţia a devenit permanentă multiformă şi
mondială.
Inflaţie;
Deflaţie;
Stagflaţie;
Slumflaţie;
Politici antiinflaţioniste.
1. Care sunt categoriile fenomenului inflaţie?

2. Care sunt componentele politicii monetare antiinflaţioniste?
3. Care sunt măsurile antiinflaţioniste?
4. Definiţi termenul de indexare.
5. Determinaţi relaţia dintre inflaţie, venituri şi puterea de cumpărare.
72
1. În condiţiile derulării procesului inflaţionist într-o economie:

a) cei mai afectaţi sunt consumatorii finali;
b) cei mai afectaţi sunt debitorii;
c) sunt încurajate investiţiile.
2. Inflatia avantajeaza debitorii datorita:

a) Somajului
b) Cresterii valorii banilor
c) Reducerii valorii banilor
3. Stagflaţia caracterizează acea situaţie din economia unei ţări care:

a) înregistrează o reducere a ratei şomajului;
b) înregistrează o reducere sau o stagnare a PIB şi PNB în termeni reali;
c) înregistrează o inflaţie târâtoare caracterizată printr-o creştere generalizată a preţurilor cu 2-3
procente anual.
4. Spre deosebire de inflaţia prin cerere, inflaţia prin costuri generează:

a) creşterea PNBreal;
b) creştere economică inflaţionistă;
c) reducerea gradului de ocupare.
5. Cel mai utilizat instrument pentru a masura inflatia este:

a) IPC
b) IGP sau deflatorul PIB (PNB)
c) Indicele costului vietii

73
Piata muncii
6.1. Introducere
6.3.1. Cererea si oferta de munca
6.3.2. Efectul de substitutie si efectul de venit
6.3.3. Caracteristici ale pietei muncii
6.1. Introducere
Factorul muncă ± condiţie esenţială a oricărei activităţi - se

asigură, ca şi ceilalţifactori de producţie, prin intermediul pieţei.
Piaţa forţei de muncă (piaţa muncii) poate fi definită ca ansamblul
relaţiilor economice cu privire la angajarea şi utilizarea forţei de muncă,
precum şi la asigurarea protecţiei sociale a deţinătorilor acestei mărfi
speciale.
Piaţa forţei de muncă prezintă un conţinut deosebit de complex. În
primul rând,asigură echilibrul dintre necesităţile de resurse de muncă ale
economiei şi posibilităţile pentru acoperirea lor. În al doilea rând, piaţa
forţei de muncă asigură orientarea utilizăriiresurselor de muncă ale
fiecărei ţări cu eficienţă crescândă, prin repartizarea lor pe profesii,
ramuri cât şi prin folosirea lor în cadrul fiecărei unităţi economice şi
socialculturale - orientând astfel întregul potenţial uman spre o folosire
cât mai eficientă. În altreilea rând, piaţa forţei de muncă determină
adoptarea şi realizarea măsurilor de protecţiesocială a posesorilor acestei
mărfi speciale.
– cunoașterea specificităţilor şi dimensiunilor pieţei muncii;

– definirea componentelor pieţei muncii;
raport cu ocuparea.
– studenţii vor putea să definească termeni ca cerere şi ofertă de

muncă;
74
– studenţii vor putea să diferențieze comportamentele agenţilor
economici în funcţie de nevoia de muncă şi oferta de muncă;
– studenţii vor putea să descrie particularitățile și caracteristici
ale cererii şi ofertei de muncă.
Pentru unitatea de învățare Piaţa muncii, timpul alocat este de 3

ore.
6.3.1. Cererea si oferta de munca
Piaţa muncii
-asigură derularea fluxurilor reale şi monetare , desfăşurarea proceselor
de producţie, distribuire şi consum.
-determină structura bunurilor produse, precum şi procesul de
distribuire a acestor bunuri
Cererea şi oferta de muncă

Piaţa muncii se întemeiază pe întâlnirea şi confruntarea cererii
cu oferta de muncă.
Orice activitate care se iniţiază sau există generează nevoia de
muncă. Condiţia esenţială pentru ca nevoia de muncă să fie considerată
în categoria cererii de muncă este remunerarea sau salarizarea ei.
În cererea de muncă nu se includ muncile care se prestează
de către femei de profesie casnică, studenţi, militari în termen, alţi
nesalariaţi.
Cererea de muncă
-provine din partea firmelor care, pe bază de contract, angajează
lucrători specializaţi în diverse domenii de activitate, la un anumit preţ
al muncii, adică pentru un anumit salariu.
-este o cerere derivată, fiind determinată de cererea de bunuri rezultate
din utilizarea muncii
Principalii factori care determină creşterea sau reducerea cererii

de muncă
 preţul bunurilor rezultate din utilizarea factorului muncă (o
relaţie pozitivă);
 gradul de substituire a muncii cu un alt factor de producţie
(relaţie negativă);
 modificarea preţului unui alt factor de producţie, care poate
substitui munca, determină o modificare în aceeaşi direcţie a
cererii de muncă;
 nivelul calitativ al muncii (relaţie pozitivă);
75
 aşteptările întreprinzătorilor (relaţie pozitivă).
Oferta de muncă
-este asigurată de resursele de muncă existente pe piaţă
-este formată din munca pe care o pot depune membrii societăţii în
condiţii salariale
-nu se includ: femeile casnice, studenţii, militarii în termen, cei care nu
doresc să se angajeze în nici o activitate întrucât au resurse pentru
existenţă şi au în viaţă alte preocupări.
-oferta de muncă poate să fie:1 oferta individuală (numărul orelor de
muncă pe care o anumită persoană doreşte să le presteze)
Pe piaţă fiecare persoană are de ales între utilitatea puterii de
cumpărare, rezultată din numărul orelor prestate şi utilitatea timpului
liber, timpul destinat refacerii forţei de muncă şi obligaţiilor familiale.
Între mărimea perioadei de muncă şi refacerea timpului liber există
o relaţie negativă.
Echilibrul consumatorului: Umg a unei ore de muncă este egală cu
Umg rezultată din consumul bunurilor achiziţionate din câştigul obţinut
dintr-o oră suplimentară de muncă, adică:
U mg atimpuluiliber Pr etultimpuluiliber

U mg abunurilor sup lim entare Pr etulbunurilor sup lim entare
6.3.2. Efectul de substitutie si efectul de venit
Oferta totală a pieţei – este asigurată de lucrătorii angajaţi şi de cei

care caută un moc de muncă; suma ofertelor individuale.
efectul de substituţie- timpul liber este substituit cu munca

suplimentară în scopul creşterii în continuare a puterii de cumpărare
efectul de venit- reducerea perioadei de muncă cauzată de creşterea
venitului real care determină preferinţa spre un timp liber cât mai mare
Cererea şi oferta de muncă sunt două mărimi dinamice, care reflectă
legătura existentă între dezvoltarea economico-socială, ca sursă a
cererii şi populaţi, ca sursă a ofertei.
6.3.3. Caracteristici ale pietei muncii
Caracteristici ale pieţei muncii:

a. pe termen scurt forţa de muncă este practic invariabilă;
b. oferta de forţă de muncă în ansamblul său se formează în
decursul unui timp îndelungat în care creşte şi se instruieşte
fiecare generaţie de oameni până la vârsta aptă angajării;
c. mobilitatea redusă a posesorilor forţei de muncă- oferta de
forţă de muncă depinde de vârstă, sex, starea sănătăţii,
psihologie, condiţii de muncă;
d. oferta de forţă de muncă este eminamente perisabilă şi are un
caracter relativ rigid (cel ce face oferta trebuie să trăiască, nu
poate aştepta oricât angajarea);
e. oferta de muncă nu se formează în exclusivitate pe principiile
economiei de piaţă („omul este mai mult decât o marfă”
Samuelson);
f. cererea şi oferta de muncă nu sunt omogene ci se compun din
segmente şi grupuri neconcurenţiale sau puţin concurenţiale,
neputându-se substitui reciproc decât în anumite limite sau
deloc.
76
Piaţa muncii se desfăşoară în două faze sau trepte:
1.pe ansamblul unei economii sau pe segmente mari de cerere şi
ofertă determinate de particularităţile tehnico-economice ale
activităţilor
-se formează condiţiile generale de angajare a salariaţilor;
-se conturează principiile care acţionează la stabilirea salariilor şi o
anumită tendinţă de stabilire a salariilor la nivel înalt sau scăzut
(salariul minim sau mediu pe economie);
2.a doua fază e o continuare a primei şi constă în întâlnirea în termeni
reali a cererii cu oferta, în funcţie de condiţiile concrete ale firmei
şi ale salariaţilor săi.
Cererea se dimensionează ca volum şi structură pe baza contractelor şi

a altor angajamente asumate de către firmă.
Oferta se dimensionează prin programul de muncă, numărul de ore
suplimentare pe care acceptă să le realizeze sau nu salariaţii în
funcţie de nevoile şi aspiraţiile lor, de situaţia socială şi economică.
Din confruntarea cererii cu oferta rezultă mărimea şi dinamica
salariului real.
Salariu
Se
C
Le Muncitori
Piaţa muncii este o piaţă segmentată, datorită caracterului neomogen al muncii, adică existenţei
unor nivele diferite de calificare şi diverselor profesii . Astfel, piaţa muncii este compusă din piaţa:
economiştilor, managerilor, contabililor, medicilor, magistraţilor, avocaţilor, inginerilor, arhitecţilor, etc.
Trecerea de pe o piaţă pe alta este aproape imposibilă şi de aceea piaţa muncii devine una
neconcurenţială. Această situaţie duce de cele mai multe ori la şomaj, chiar dacă există o cerere suficient
77
de mare pentru anumite profesii. Piaţa muncii este o piaţa imperfect concurenţială, cel puţin din
următoarele motive:
•  lipsa de informaţii legate de locurile de muncă disponibile şi salariile acordate de angajator
•  intervenţia sindicatelor pe piaţa muncii
•  firmele aplică o politică salarială proprie indiferent de situaţia de pe piaţa muncii
–  piaţa primară
–  piaţa secundară
•  intervenţia statului pe această piaţă
•  incertitudinile legate de obţinerea unui loc de muncă
•  existenţa unui număr relativ redus (limitat) de firme pentru cele mai multe profesii
•  existenţa unor “costuri de tranzacţii” legate de negocierea salariilor şi a condiţiilor de muncă
Cerere de muncă;
Ofertă de muncă;
Resurse de muncă;
Piaţa muncii;
Ocupare.
1. Care sunt componenetele pieţei muncii?

2. Care sunt componentele resurselor de muncă?
3. Care sunt măsurile de creştere a cererii de muncă?
4. Definiţi termenul ofertă de muncă.
5. Determinaţi relaţia dintre salariul ca preţ al muncii şi salariu ca cost al muncii.
1. Potrivit pieţei muncii:

a. cererea de muncă este independentă de productivitatea marginală a muncii
b. cererea de muncă se exprimă prin număr de locuri de muncă
c. atunci când oferta de muncă este superioară cererii de muncă are loc o îmbunătăţire a gradului de
ocupare
2. La nivelul punctului de echilibru între cererea şi oferta de muncă se formează:

a. mărimea salariului real
b. mărimea salariului colectiv
78
c. mărimea salariului de echilibru
3. Cererea de muncă este exprimată prin intermediul:

a. numărul de locuri de muncă
b. persoanelor dispuse să muncească în condiţii salariale
c. resurselor de muncă de care dispune societatea la un moment dat
4. Atunci când cererea de muncă sporeşte din cauza progresului tehnic:

a. nivelul ocupării scade
b. nivelul ocupării creşte
c. salariul real scade
5. În care din condiţiile de mai jos, cererea de muncă este elastică:

a. dacă cererea pentru produsul final este inelastică
b. atunci când factorul de producţie capital este înlocuit cu factorul de producţie muncă
c. dacă costurile salariale nu se reflectă în costurile totale

79
Somajul
7.1 Introducere
7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
7.3 Conţinutul unităţii de învăţare
7.3.1. Somajul, dezechilibrul pe piata muncii
7.3.2. Tipuri de somaj
7.3.3. Ajutorul de somaj, indemnizatia de somaj
7.3.4. Politica de diminuare a somajului
7.1. Introducere
Şomajul este considerat unul din cele mai grave dezechilibre de la

nivel macroeconomic.
La nivel de individ, şomajul implică:
o reducere a venitului
o incertitudine legată de viitor
o pierdere a încrederii în sine.
Şomajul are şi aspecte pozitive:

- Într-o economie dinamică ,capabilă să se ajusteze permanent în
funcţie de trebuinţele consumatorilor, apar situaţii în care, în anumite
industrii scade volumul producţiei, iar în altele creşte într-un ritm
spectaculos.
- Unele persoane doresc, la un moment dat ,să-şi părăsească slujba
pentru a se angaja în alta cu un salariu mai bun
- Unii tineri doresc mai degrabă să-şi continue pregătirea decât să se
angajeze.
– cunoașterea specificităţilor şi dimensiunilor fenomenului

şomaj;
– definirea tipurilor de şomaj;
raport cu şomajul.
80
– studenţii vor putea să definească termeni ca şomaj,
ocupare, ocupare deplină;
agenţilor economici în funcţie de politica de ocupare;
caracteristici ale măsurilor de creştere a nivelului ocupării.
Pentru unitatea de învățare Şomaj, timpul alocat este de 3 ore.
7.3.1. Somajul, dezechilibrul pe piata muncii
Definiţie:
 Stare negativă a economiei care afectează o parte din
populaţia activă disponibilă prin neînregistrarea în câmpul
muncii (neasigurarea locurilor de muncă)
 Şomeri sunt toţi cei apţi de muncă dar care nu găsesc de
lucru şi care pot fi angajaţi, parţial sau în întregime, numai
în anumite momente ale dezvoltării macroeconomice
 Un surplus de forţă de muncă în raport cu numărul celor
angajaţi în condiţii de rentabilitate impuse de economia de
piaţă
 Sunt şomeri toţi cei care au înregistrate cereri de angajare
la oficiile de plasare a forţei de muncă sau toţi cei ale căror
cereri n-au fost satisfăcute până la sfârşitul fiecărei luni,
indiferent dacă solicită locuri de muncă permanente sau
temporare, cu timp de muncă parţial sau deplin, şi dacă au
loc de muncă, dar caută altul mai adecvat cu aspiraţiile
proprii
 Şomajul apare ca rezultat exclusiv al ofertei de muncă sau
de forţă de muncă, cererea nefiind luată în considerare
Aprecierea corectă de pe piaţa muncii se face prin corelarea cererii
cu oferta
of  cererea  deteriorarea situaţiei ocupării forţei de muncă 
apare şomajul sau dispare
cererea  oferta  şomajul 
Şomajul este apreciat ca o mărime omogenă, nediferenţiată,
ceea ce nu corespunde realităţii (se impune delimitarea sa pe
domenii de activitate, niveluri de pregătire, specialităţi şi meserii
ale şomerilor)
Definiţia dată de Biroul Internaţional al Muncii,

81
organizaţie din sistemul ONU, care elaborează statistici, studii de
profil, analize pe baza informaţiilor primite de la ţările membre:
„Este şomer oricine împlineşte 15 ani şi îndeplineşte condiţiile: este
apt de muncă, nu munceşte, este disponibil pentru o muncă
salariată sau nesalariată, caută un loc de muncă”
Caracteristicile şomajului:
a) Nivelul la care a ajuns: absolut (ca număr al şomerilor)
relativ (ca rată a şomajului)
numarulsomerilor
rata şomajului   100
populatiaocupata
Ptotală=Pactivă+Pinactivă
Pactivă=Pocupată+Şomeri
numarulsomerilor
rata şomajului=
populatiaactivadisponibila
b) Intensitatea cu care se manifestă

Şomajul presupune:
 pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii
 diminuarea activităţii depuse cu scăderea duratei de lucru şi
reducerea parţială a salariului (şomaj parţial)
c) Durata- perioada de la momentul pierderii locului de muncă sau
reducerea activităţii depuse până la reluarea normală a muncii
d) Structura sau componenţa- pe categorii de vârstă sau sex
- nivel de calificare
- rasă
7.3.2. Tipuri de somaj
Şomajul se formează pe baza a două mari procese:

1. Pierderea locului de muncă de către o parte a populaţiei
ocupate
Astfel se pot manifesta următoarele forme de şomaj:
a. Şomaj ciclic sau conjunctural- cauzat de crize şi
conjuncturi nefavorabile, trecătoare, dar care se
repetă la intervale variabile de timp, mai lungi sau
mai scurte
b. Şomaj structural- determinat de modificarea
structurii economiei pe activităţi, ramuri şi
subramuri sub incidenţa evoluţiei nevoilor, crizei
energetice, evoluţiei tehnico-ştiinţifice sau altor
factori
c. Şomaj tehnologic- ca urmare a înlocuirii vechilor
tehnici şi tehnologii cu altele noi şi restrângerea
locurilor de muncă prin reorganizarea unor
activităţi sau firme
Şomajul structural poate fi resorbit, total sau parţial, în
decursul unor perioade de avânt economic îndelungat
Celelalte forme de şomaj (ciclic şi tehnologic) se pot
resorbi şi ele într-un timp îndelungat prin măsuri care se realizează
pe multiple planuri (creşterea investiţiilor, reorientarea
învăţământului, recalificarea)
2. Creşterea ofertei de muncă prin realizarea de către

noile generaţii a vârstei legale pentru a se putea angaja şi
afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane apte de muncă dar
82
inactive, în condiţiile unei cereri de muncă inferioară acestei
creşteri
Cel de-al doilea proces generează şomaj datorită stării
economiei care, prin nivelul dezvoltării, dinamică, structură etc. nu
poate asigura crearea locurilor de muncă în pas cu creşterea ofertei
de muncă.
Şomajul este influenţat şi de migraţia internaţională a forţei
de muncă (deplasarea populaţiei active dintr-o ţară în alta în
căutarea unui loc de muncă, ceea ce reduce oferta de muncă din
ţara de origine dar o măreşte în ţara gazdă).
Din punct de vedere economic şomajul este apreciat ca expresie
a dezechilibrelor existente:
Dezechilibrul pe piaţa muncii: ofertacererea
În condiţii de echilibru economic orice individ care doreşte să se
angajeze găseşte un loc de muncă
Şomaj involuntar-keynesian
 acea parte a folosirii incomplete a forţei de muncă care
decurge din rigiditatea salariului (la scădere); unele
persoane ar accepta un salariu mai mic decât cel de
echilibru
 persoane neocupate care ar fi dispuse să lucreze pentru un
salariu real mai mic decât cel existent, astfel că atunci când
cererea efectivă de forţă de muncă creşte, va creşte şi
gradul de ocupare (scade oferta de muncă, creşte cererea de
muncă)
Şomaj voluntar
 acea neocupare datorată refuzului sau imposibilităţii unor
persoane de a accepta retribuţia oferită şi/sau condiţiile de
muncă existente
 o parte din oferta de muncă rămâne nerealizată
Şomajul decurge din:

 unele reglementări juridice
 uzanţe sociale
 caracterul mai lent al adaptării contractelor de muncă la
condiţiile muncii
 procesele demografice
 nivelul ridicat al salariilor impus prin negocieri colective
ceea ce determină reducerea cererii de muncă
Dezechilibru pe piaţa bunurilor şi serviciilor(W L  SR):

producţia de bunuri economice este inferioară cererii de
bunuri, determinată de insuficienţa sau ineficienţa capacităţilor
de producţie
Şomajul apare datorită insuficienţei resurselor destinate capitalului
ca factor de producţie în raport cu mâna de lucru disponibilă
Diminuarea şomajului şi a efectelor sale

Problemele ridicate de şomaj sunt:
 pe termen scurt garantarea unui venit minim pentru şomeri
 pe termen lung asigurarea locurilor de muncă pentru
reducerea şi lichidarea şomajului
83
7.3.3. Ajutorul de somaj, indemnizatia de somaj
Caracteristici:
 ponderea faţă de salariu şi perioada pentru care se plăteşte
diferă pe ţări;
 cine nu reuşeşte să se angajeze în perioada pentru care se
acordă îşi pierde dreptul de a o încasa; este valabil şi pentru
cei care se angajează înainte de expirarea perioadei
respective
 garantarea acestui venit constituie o preocupare pentru
toate Guvernele, organizaţiile profesionale şi sindicale
pentru că realizarea sa întâmpină mari dificultăţi:
 limita fondurilor ce pot fi utilizate în acest scop
 necesitatea practicării unor sisteme de acordare cât
mai echitabile
 nemulţumirea celor care contribuie la formarea
fondurilor respective datorită creşterii sumelor
 necesitatea stabilirii unui asemenea nivel încât să
nu genereze suficienţă sau mulţumire în rândurile
şomerilor, ci să-i incite permanent la încadrarea în
muncă
Problemele pentru rezolvarea şomajului au un caracter complex,
vizând atât societatea cât şi firmele, pe şomeri şi pe persoanele
ocupate, formând obiectivul unor reglementări care sunt cunoscute
sub denumirea de politici, măsuri pentru reducerea şomajului.
Aceste măsuri sunt grupate astfel:
a. Măsuri care privesc direct pe şomeri
 pregătirea, calificarea, orientarea celor care caută
un loc de muncă pentru a putea face faţă noilor
tehnici şi tehnologii
 facilităţi acordate de stat pentru crearea de noi
întreprinderi care oferă locuri de muncă şi pentru
crearea de noi locuri de muncă în administraţia
publică
Măsuri pentru trecerea la noi forme de angajare:
 pe timp parţial sau cu orar atipic
 provizorie, pe durată medie sau scurtă
 stagii pentru operaţii specifice de foarte timp scurt
(proiecte)
 asigurarea unor salarii mai mici determină reducerea
costului salarial al firmei  acceptate şi practicate de firme
Determinarea şomajului este rezultatul realizării pentru
crearea locurilor de muncă.
Activităţi direct creatoare de locuri de muncă:
 reciclarea materialelor utile
 eliminarea şi gestionarea deşeurilor
 protecţia resurselor naturale
 gestionarea pădurilor
 producerea energiei neconvenţionale
 dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi
exploatarea rezultatelor
 promovarea acţiunilor de depoluare
 serviciile
b. Măsuri care privesc populaţia ocupată
Scop:
prevenirea creşterii şomajului prin pregătire şi calificare
84
reducerea şomajului prin crearea de posibilităţi suplimentare de
angajare (reducerea timpului de muncă; reducerea duratei vieţii
active; repatrierea emigranţilor)
împărţirea muncii e eficientă pe termen scurt; pe termen lung
reducerea şomajului e rezultatul creşterii investiţiilor care, în
timp, duc la ameliorarea productivităţii
garantarea locurilor de muncă pentru cei care lucrează prin
înscrierea acestei clauze în acordurilor încheiate între firmă şi
salariaţi cu prilejul negocierilor colective
statul intervine indirect
c. Alte măsuri
Acele măsuri care pot avea ca rezultat, pe termen scurt sau
termen lung acceptarea de către cei în căutarea unui loc de
muncă, a angajării lor cu contract de scurtă durată, cu program
zilnic redus sau atipic
Măsuri care vizează direct pe şomeri:
 creşterea indemnizaţiei de şomaj
 prelungirea perioadei de timp pentru reducerea acesteia
 asigurarea unor condiţii mai bune de asistenţă sanitară
Măsuri ce vizează populaţia ocupată:
 garantarea locurilor de muncă (prin contract)
 creşterea salariilor şi asigurarea unor condiţii mai bune
de lucru
 înlăturarea discrepanţelor dintre salariaţi
7.3.4. Politica de diminuare a somajului
1.Raţionalizarea muncii
 reducerea duratei muncii
 repatrierea imigranţilor
 programe de muncă reduse şi atipice
 reducerea vârstei de pensionare
2.Adaptarea la mediul economic

 adaptarea pregătirii (calificării) forţei de muncă
 creşterea productivităţii muncii, competitivităţii,
recucerirea pieţelor interne şi externe
3.Ajutorul de şomaj
 pentru protecţia socială a şomerilor
 pentru inserţia şomerilor în viaţa activă
4.Dezvoltarea economico-socială
 progrese în domeniul muncii
 managementul resurselor umane
 creşterea gradului de tehnicitate
 ameliorarea condiţiilor de muncă
5.Dezvoltarea economică şi crearea locurilor de muncă

 creşterea cheltuielilor publice
 crearea de locuri de muncă în administraţie
 dezvoltarea prestărilor de servicii care necesită mai puţin
capital şi mai multă muncă
 creşterea exporturilor şi a asistenţei tehnice externe
85
Cercetarile socio-umane au pus in evidenta faptul ca un individ se integreaza in societate numai

daca este ocupat intr-o activitate. Neocuparea produce externalitati negative in viata economica si sociala,
inclusiv cea personala.
In prezent, somajul a devenit o preocupare majora in toate statele lumii, iar in practica economica o
problema macrosociala.
Asadar, somajul este un fenomen negativ ale carui costuri depasesc cu mult avantajele atat pentru
persoanele afectate de nesiguranta locului de munca, cat si pentru economie si societate in ansamblu.
Şomaj;
Şomaj keynesian;
Şomaj voluntar;
Politica de ocupare;
Raţionalizarea muncii.
1. Care sunt categoriile fenomenului şomaj?

2. Care sunt componentele politicii de ocupare?
3. Care sunt măsurile creşterii nivelului de ocupare?
4. Definiţi termenul de şomaj keynesian.
5. Determinaţi relaţia dintre inflaţie şi şomaj.
1. Un somer care si-a pierdut locul de munca datorita modernizarii vechilor tehnici si tehnologii de
fabricatie, apartine somajului:
a) tehnologic
b) ciclic
c) sezonier
2. La nivelul în care oferta de muncă depăşeşte cererea de muncă se formează:
a) şomajul
86
b) mărimea salariului colectiv
c) mărimea salariului de echilibru
3. Şomajul involuntar creste atunci cand:
a) Somajul voluntar este zero
b) Salariile reale echilibreaza piata muncii
c) Salariile reale nu echilibreaza piata muncii
4. Reprezinta consecinta dezutilitatii negative a folosirii fortei de munca:
a) Somajul ciclic
b) Somajul frictional
c) Somajul structural
5. Indemnizatia de somaj reprezinta:
a) Modalitatea cea mai folosita de garantare a unui venit minim penrtu someri
b) O suma de bani care asigura acoperirea totala a salariului avut de somer in perioada
anterioara
c) O suma de bani care se raporteaza la marimea salariilor medii
87
Piata capitalurilor
8.1. Introducere
8.3.1. Actiuni si oligatiuni
8.3.2. Formele pietei financiare
8.3.3. Rolul Bursei de Valori
8.1. Introducere
Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si

mecanismelor prin care se realizeaza transferul fondurilor de la cei
care au un surplus de capital – investitorii – catre cei care au nevoie
de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare
emise) si prin intermediul unor operatori specifici (societatile de
valori mobiliare).
Se poate afirma despre piata de capital ca este specializata in
efectuarea de tranzactii cu active financiare cu scadente pe termene
medii si lungi. Prin intermediul ei, capitalurile disponibile sunt
dirijate catre agentii economici nationali sau de pe pietele altor tari,
unde nevoile de capital depasesc posibilitatile financiare interne de
acoperire sau autoritatile monetare impun anumite restrictii privind
accesul la resursele financiare interne.
Aceste definitii nu acopera in intregime activitatea de pe piata
de capital, tinand cont de locul si rolul pietei de capital in ansamblul
mecanismelor economice, deoarece nu se poate face o delimitare
stricta intre piata de capital si piata financiara, cele doua notiuni
confundandu-se, prin includere sau completare reciproca, in functie
de reglementarile fiecarei tari in parte.
– cunoașterea specificităţilor şi dimensiunilor pieţei de capital;

– definirea componentelor pieţei de capital;
raport cu bursa de valori.
88
– studenţii vor putea să definească termeni ca piaţa primară
şi piaţa secundară a pieţei de capital;
agenţilor economici în funcţie de fluctuaţia titlurilor de
valoare;
caracteristici ale cursului titlurilor de valoare.
Pentru unitatea de învățare Piaţa capitalurilor, timpul alocat

este de 2 ore.
8.3.1. Actiuni si oligatiuni
Pe piaţa capitalurilor se efectuează tranzacţii cu titluri de

valoare (acţiuni, obligaţiuni) între emitenţii şi posesorii de titluri şi
deţinătorii de capital bănesc.
Acţiuni şi obligaţiuni
Sunt titluri de valoare mobiliare sau fiduciare.
Acţiunile
-titluri financiare care atestă dreptul de proprietate
-sunt emise de anumite firme
-sunt purtătoarea unor însemne speciale:
 numele firmei emitente
 valoarea nominală
 seria, data emiterii
-sunt la purtător, dreptul de a uza de avantajele ce le conferă
revenind celui ce le deţine
-deţinătorul de acţiuni, acţionarul, obţine o parte din venitul
societăţii pe acţiuni numită dividend; dividendul variază de la un an
la altul, în funcţie de rezultatele economico-financiare ale societăţii
 acţiunile au venit variabil
Acţionarul
-participă prin vot la alegerea membrilor consiliului de
administraţie, la adoptarea altor decizii de către Adunarea Generală
a Acţionarilor (AGA)
-are dreptul de a fi informat asupra gestiunii şi situaţiei economico-
89
financiare a firmei
-obţine o parte din capitalul firmei când aceasta este lichidată şi
suportă o parte din pierderi când rezultatele sunt necorespunzătoare
Dreptul şi riscurile unui posesor de acţiuni sunt direct
proporţionale cu numărul acţiunilor deţinute.
Acţiunile se pot înstrăina prin moştenire, donaţie sau vânzare.
Obligaţiunile
-sunt titluri de valoare care atestă angajarea unui împrumut pe
termen lung, emitentul angajându-se să-l ramburseze într-un timp
determinat şi să asigure pe toată durata o dobândă anuală certă,
indiferent de situaţia economico-financiară  obligaţiunile sunt
titluri cu venit fix
-deţinătorii de obligaţiuni (obligatari) sunt creditori faţă de emitent
-statul (administraţia centrală şi locală) emite obligaţiuni pentru
acoperirea deficitului bugetar
-pot emite obligaţiuni şi întreprinderile publice, băncile, mari
societăţi industriale pentru a finanţa lucrări de investiţii şi pentru
sporirea capitalului
8.3.2. Formele pietei financiare
Piaţa financiară are două forme:

1. piaţa financiară primară
2. piaţa financiară secundară
Piaţa financiară primară

-pe această piaţă are loc emisiunea şi plasarea de titluri noi;
Emisiunea de titluri noi vizează obţinerea de capital bănesc iar
plasarea de titluri noi vizează obţinerea titluri de investitori.
Cursul se stabileşte în funcţie de:
 valoarea nominală a titlurilor
 preţul de vânzare al titlurilor
Când preţul de vânzare al obligaţiunii e sub valoarea

nominală (sub pari), răscumpărarea are loc la valoarea nominală (al
pari).
Obligaţiunea este o operaţiune tehnică ce vizează
mobilizarea rapidă a unor sume subscrise în favoarea unui
împrumut.
Operaţiile pe piaţa financiară primară se efectuează în principal
prin intermediul băncilor care, pentru un comision, plasează noile
titluri în schimbul capitalului bănesc mobilizat în favoarea
emitentului de titluri.
Băncile
-realizează campania de publicitate
-soluţionează şi alte probleme care apar
-efectuează studii de fezabilitate în vederea stabilirii coeficientului
90
de risc al anumitor agenţi economici
Piaţa financiară secundară
-reprezintă ansamblul tranzacţiilor cu titluri emise anterior
-un rol principal îl are bursa de valori
-se realizează cu ajutorul intermediarilor (agent de schimb-brokeri-
execută ordinele clienţilor prin respectarea unor reglementări şi
uzanţe clare, bine cunoscute şi ferme)
-bursele sunt organizate ca Societăţi pe acţiuni, conduse de
Consiliul bursei; activitatea bursei e strict supravegheată de către
autoritatea publică;
cursul titlurilor e diferit de valoarea nominală;
-acesta depinde de:
 cererea şi oferta de titluri
 mărimea veniturilor anterioare aduse de titluri şi perspectivele
de viitor
 nivelul ratei dobânzii
 starea de ansamblu a conjuncturii economice
 rata inflaţiei
 climatul politic intern şi internaţional
 lichiditate
 risc
Tranzacţiile efectuate la bursa de valori se pot realiza prin 2

operaţii:
-la vedere-schimbul titlurilor pe bani au loc în momentul
tranzacţiei, la cursul existent
-la termen-în momentul încheierii tranzacţiei se convine asupra
componentelor sale (număr de titluri, curs), iar executarea
contractului are loc ulterior (zi de lichidare) la cursul stabilit
-operaţiile la temen sunt speculative (unul pierde, celălalt câştigă)
-vânzătorul mizează că până la termen cursul titlurilor va scădea;
acestea se numesc a la baisse
-cumpărătorul mizează că până la termen cursul titlurilor va
creşte; acestea se numesc a la hausse
-operaţiunile la termen ocupă 80% din totalul operaţiunilor bursiere
VN dividend (cupon)
curs= curs=
d d
Vt
vp=  1  d  t
unde: Vp=valoarea prezentă

Vt=valoarea totală realizată sub forma de dobândă sau
dividend
t=număr de ani
d’=rata dobânzii
91
8.3.3. Rolul Bursei de Valori
-se apropie cel mai mult de modelul pieţei cu concurenţă perfectă

(informare, mecanisme)
-un titlu este calculat în principiu o singură dată (pentru a asigura
formarea unor preţuri unice)
-titlurile economice emise de societăţi de importanţă naţională, sunt
tranzacţionate în Capitală, cele de importanţă regională sunt
tranzacţionate la bursele din provincie
Bursa de valori – asigură transformarea, într-un termen scurt, a
capitalului real în capital bănesc (şi invers), mobilizarea rapidă a
unor importante resurse pentru activitatea de investiţii
Operaţiile speculative
- sustrag importante resurse, capacităţi băneşti,
- bani fierbinţi, capitaluri speculative
- pot influenţa evoluţia cursurilor
Bursa
 este o piaţă indispensabilă pentru transformarea unor
capitaluri individuale dintr-o întreprindere în alta sau dintr-
o ţară în alta;
 favorizează procesul de concentrare a puterii, controlul
unor societăţi pe acţiuni asigurându-se prin deţinerea
pachetului de acţiuni de control (numărul minim de acţiuni
care-i asigură deţinătorului posibilitatea de a dispune de
majoritatea voturilor în AGA;
 pachetul de acţiuni se realizează fie prin achiziţii treptate,
de către un agent economic, fie rapid prin oferta publică de
cumpărare;
 bursa este un barometru sensibil al stării economiei,
valoarea tranzacţiilor şi evoluţia cursurilor reacţionând
brusc, uneori cu anticipaţie, la modificarea conjuncturii
economice;
Organizarea unei piete de valori mobiliare depinde de satisfacerea unor conditii obligatorii:
existenta cererii de capital din partea societatilor publice sau private, guverne, institutii financiar-bancare,
societati de asigurare. Cererea este exprimata prin emisiunea de valori mobiliare, care urmeaza a fi
schimbate pe lichiditati pentru satisfacerea nevoii economice.
Cererea poate fi:
structurala pentru finantarea de investitii productive de bunuri si servicii, de creare de noi societati,
de dezvoltare a celor existente, de achizitionare de bunuri si servicii de catre persoane fizice sau juridice
conjuncturala pentru necesitati tranzitorii: limitari la plafonul de credite, deficite bugetare si ale
balantelor de plati;
92
 existenta ofertei de capital pe baza disponibilitatilor acumulate prin care se vor achizitiona
titlurile de pe piata;
 tranzactii cat mai usoare si rapide;
 posibilitatea de intalnire a cererii cu oferta intr-un loc centralizat, bine determinat: referinta poate
fi fizica sau informationala (concentrarea datelor intr-o retea electronica specializata);
 nivelul cursului de cumparare si de vanzare trebuie sa fie public.
Spre deosebire de pietele monetare, unde instrumentele se negociaza pe termen scurt, piata de
capital se caracterizeaza prin tranzactii pe termen mediu si lung cu valori mobiliare specifice: actiuni,
obligatiuni, bonuri de tezaur si derivate pe baza acestora - contracte options, futures (care au cunoscut o
dezvoltare spectaculoasa în ultimii ani). Activele financiare reprezinta corespondentul monetar al
activelor reale si ele releva caracterul dual al economiei de piata, respectiv procese materiale de producere
a bunurilor si serviciilor necesare pentru consumul individual sau pentru reluarea productiei si economie
simbolica sau financiara, adica procese de tip informational, reprezentate de miscarea banilor si hârtiilor
de valoare. În sensul economic, activul defineste un bun care are valoare pentru detinatorul acestuia. O
alta acceptiune a activului este valoarea comerciala sau de schimb obtinuta de afaceri, institutii sau
persone fizice.
Piaţa financiară primară;

Piaţa financiară secundară;
Cursul titlurilor de valoare;
Acţiuni;
Obligaţiuni.
1. Care sunt categoriile pieţei financiare?

2. Care sunt principalele titluri de valoare?
3. Care este rolul bursei de valori în economie?
4. Definiţi cursul titlurilor de valoare.
5. Determinaţi principalele caracteristici ale operaţiunilor speculative .
1. Vanzatorii de titluri pe piata financiara secundara, la termen:

a) sunt speculatori „a la hausse”
93
b) sunt speculatori „bull”
c) mizeaza pe scaderea cursului titlului
2. Pe piaţa financiară se efectuează tranzacţii cu:
a) monedă
b) acţiuni
c) active financiare
3. Au calitatea de creditori faţă de emitenţii de titluri:
a) acţionarii
b) obligatarii
c) agenţii de schimb
4. Când în tranzacţiile la termen cursul creşte faţă de cel negociat, câştigă:
a) vânzătorul
b) firma emitentă
c) cumpărătorul
5. Când rata dobânzii pe piaţa monetară creşte, cursul titlurilor pe piaţa financiară secundară:
a) creşte
b) scade
c) rămâne neschimbat
94
Piata valutara
9.1. Introducere
9.3.1. Convertibilitatea monedei
9.3.3. Operatii pe piata schimburilor
9.1. Introducere
Piata valutara reprezinta sistemul de relatii financiar-valutare

prin intermediul caruia se desfasoara vanzarea si cumpararea de
valuta efectiva sau in cont, precum si vanzarea-cumpararea de devize
(trate si bilete la ordin) exprimate in moneda straina. Aceasta
activitate de vanzare-cumparare de valute/devize reprezinta un gen
specific de comert, iar in cazul acestui gen, moneda este tratata ca o
marfa. Aceasta piata valutara trebuie reprezentata si de institutiile: -
bancile autorizate sa participe la acest comert specific (autorizarea se
face de catre Banca Centrala) - casele de schimb autorizate- alte
institutii financiar-valutare abilitate in acest sens.
– cunoașterea specificităţilor şi dimensiunilor pieţei valutare;

– definirea mecanismului cursului de schimb;
raport cu evoluţia cursului de schimb.
– studenţii vor putea să definească termeni precum: curs de

schimb, convertibilitate, piaţă valutară;
agenţilor economici în funcţie deevoluţia cursului de
schimb;
caracteristici ale convertibilităţii.
95
Pentru unitatea de învățare Piaţa valutară, timpul alocat este

de 2 ore.
9.3.1. Convertiblitatea monedei
Convertibilitatea- însuşirea legală a unei monede de a fi

schimbată cu o altă monedă, prin vânzare-cumpărare pe piaţă, la un
anumit preţ care se formează în funcţie de situaţia pieţei
-poate fi: convertibilitate totală (fără restricţii)
parţială- restricţii cu privire la:
-suma care se poate schimba
-scopul schimbării
-calitatea celui care sau pentru care se face schimbul
Cursul de schimb- numărul de unităţi monetare străine care

se primesc în schimbul unei unităţi monetare naţionale, în
condiţiile date de loc şi de timp
Factori care influenţează cursul de schimb
 cererea şi oferta de bani naţionali

 puterea de cumpărare a banilor care se schimbă
 conjunctura economică
 starea comerţului exterior
 turismul
Cursul de schimb poate fi: oficial (nominal)- stabilit de

Banca centrală- Banca Naţională a României
de piaţă (real)- stabilit în funcţie de cerere şi ofertă
Convertibilitatea nu e un scop în sine ci un mijloc de

asigurare şi sprijinire a dezvoltării economice.
Premise ale trecerii la convertibilitate
consolidarea ec naţionale (capacitatea acesteia de a

produce bunuri ec şi servicii competitive, de calitate, diverse)
crearea unor rezerve de valută care să asigure necesitatea
de import ale ţării pe o perioadă de 5-7 luni
formarea unui sistem de preţuri unice, flexibile şi reale,
fundamentate pe cheltuieli de producţie şi corelate cu cele
internaţionale
96
Pe această piaţă are loc schimbarea monedelor convertibile

între ele şi contra celorlalte monede naţionale ale ţărilor lumii;
-nu este geografic limitată;
-piaţa schimburilor valutare urmează în prezent mişcarea
soarelui în jurul globului prin intermediul sateliţilor de
telecomunicaţii;
-s-a dezvoltat rapid datorită progresului comunicaţiilor care
permit cunoaşterea în timp real a cotaţiilor monedelor;
Definiţie- operaţia de vânzare-cumpărare a banilor care
aparţin unor ţări diferite;
-presupune cunoaşterea regulilor şi tradiţiilor existente în
orice ţară;
-operaţiile se realizează în special prin intermediul băncilor;
-sumele depozitate pot fi depozite bancare sau bani în cont în
diferite investiţii financiare;
-proprietarii pot fi firme de orice natură (persoane juridice)
precum şi persoane fizice;
-finalizarea operaţiilor de schimb se face prin transferul
telegrafic al depozitelor bancare între cumpărători şi vânzători;
-băncile operează în nume propriu sau în numele (contul)
clienţilor;
Definiţie-cererea şi oferta îşi au sursa în activitatea băncilor
şi în activitatea clienţilor lor care pot fi persoane fizice sau juridice;
-cererea şi oferta pot fi generate de intenţii speculative (de
obţinere de profit) sau de protejare a agenţilor împotriva riscului;
Transferul telegrafic al depozitelor se face de către bănci şi
de alte instituţii financiare autorizate, pe baza unui ordin;
Clientul care are în cont la bancă o sumă A în monedă
convertibilă, emite ordin către banca respectivă să-i schimbe
întreaga sumă sau numai o parte într-o altă monedă B. Potrivit
ordinului, banca va micşora suma din primul cont sau o va lichida,
iar suma din al doilea cont o va spori corespunzător cursului de
schimb dintre cele două monede A şi B.
Cele 2 conturi pot aparţine aceluiaşi client sau unor clienţi
diferiţi şi pot fi la aceeaşi bancă sau nu.
Băncile stabilesc cursuri de cumpărare sau de vânzare pentru
monedele convertibile ale diferitelor ţări, dar pe care le pot
modifica în decursul aceleiaşi zile, în funcţie de evoluţia lor
Ex. USD/Euro paritatea: 1 USD =0,8853 Euro iar 1 Euro
=1,1295 (cumpără USD contra Euro sau vinde USD contra Euro);
diferenţa este comisionul băncii
Dacă, la un anume curs, banca apreciază că îi sunt vânduţi
(banca să cumpere) prea mulţi Euro şi se cumpără de la ea (banca
să vândă) prea mulţi USD, va proceda la creşterea cursului, iar în
situaţia inversă va reacţiona la scăderea cursului.
Cursul este expresia dinamică volumului cererii şi ofertei pe
piaţa schimburilor.
9.3.3. Operatii pe piata schimburilor
Piaţa la vedere (options)-constă în vânzări şi cumpărări ale

diferitelor monede care trebuie livrate, efectiv, în cel mult două zile
lucrătoare de la data realizării tranzacţiei sau contractului. Cursul
97
se formează din acţiunea cererii şi ofertei pe această piaţă.
Tranzacţiile au loc prin telefon şi fax, de regulă între bănci şi
alte instituţii financiare.
Piaţa la termen (futures)- vânzări şi cumpărări de diferite

monede care se contractează la cursul existent în momentul
contractării, dar care se finalizează prin livrare şi plata la o dată
ulterioară, fixată însă atunci când partenerii şi-au asumat
angajamentele
-termenele sunt de 1,2,3,6,12 luni
-cursul la termen este mai mare decât cursul la vedere
datorat perspectivei de a creşte sau scade, raportul de schimb
existent între diferite monede şi dobânda practicată pe piaţa
monetară (speculaţii pe piaţă)
-operaţiile la termen pot fi folosite şi pentru plasarea
capitalurilor disponibile în străinătate
-se efectuează direct operaţiuni de vânzare-cumpărare de

valută fără limitarea sumelor, la cursuri liber negociabile pe tot
timpul zilei;
-a intrat în vigoare la 1.08.1994, după deschiderea pieţei
libere la Bucureşti în feb.1991, organizată ca fixing de genul
licitaţiei închise sau ferme;
-în România moneda naţională se află în regim de
convertibilitate internă, limitată de cont curent
-limitarea convertibilităţii este relevată de caracterul său
intern, ceea ce înseamnă că moneda naţională se poate schimba
numai în interiorul ţării pe valută, iar schimbul se poate efectua
pentru agenţii economici rezidenţi, în timp ce pentru nerezidenţi nu
este permis, iar pentru anumite persoane juridice doar în condiţii
care decurg din reglementările în vigoare
-se referă la operaţii de cont curent şi numai parţial la operaţii
de capital
-pentru persoanele fizice rezidente intervine limitarea sumei
ce poate fi schimbată
Cursul oficial - nu este obligatoriu pentru agenţii economici

ci orientativ, fiind folosit în special de instituţii publice-vamă,
poliţie, Curtea de conturi
Pe piaţa valutară interbancară se pot executa vânzări şi
cumpărări de valută la vedere şi la termen
-principalii operatori sunt băncile comerciale care pot
participa atât în nume şi pe cont propriu, cât şi în nume propriu şi în
contul clienţilor lor
Băncile comerciale îşi anunţă un curs propriu la care sunt
dispuse, în funcţie de situaţia pe care o au, să efectueze operaţii
cerute de clienţi
Acest curs se formează în funcţie de cererea şi oferta proprii
fiecărei bănci, dar nu este rupt nici de cursul oficial, nici de cursul
celorlalte bănci care acţionează pe piaţa interbancară, întrucât
clienţii îşi pot alege orice bancă la care cursul este mai convertibil
dar şi pentru faptul că băncile vând şi cumpără unele de la altele.
98
Piata valutara reprezinta mecanismul prin care o persoana fizica sau juridica transfera puterea de
cumparare dintr-o tara in alta, obtine sau furnizeaza un credit pentru tranzactiile specifice comertului
international si/sau minimizeaza expunerea la riscurile rezultate din schimbarea cursurilor valutare.
Dezvoltarea comertului cu valute a dus la formarea bursei banilor, a burselor de valori. Bursa de valori
reprezinta piata pe care se negociaza si se tranzactioneaza efecte comerciale (cambii, cecuri, bilete la
ordin), efecte publice (obligatiuni, bonuri de rezaur etc.), certificate de depozit, actiuni preferentiale si
obisnuite, obligatiuni ale diferitelor societati comerciale, conosamente si alte titluri de credit.
Curs de schimb;
Contracte futures;
Contracte options;
Convertibilitate;
Politici valutare.
1. Care sunt caracteristicile cursului de schimb?

2. Care sunt premisele politicii valutare?
3. Care sunt principalele tipuri de contracte la temen?
4. Definiţi operaţiunile la vedere.
5. Determinaţi relaţia dintre cererea de monedă şi evoluţia cursului de schimb.
1. Factorii care influenţează hotărâtor creşterea fluxurilor pe piaţa valutară sunt:

a) extinderea investiţiilor externe
b) rata dobânzii
c) cursul de schimb
2. Cursul de schimb al unei monede este favorabil şi aceasta este mai apreciată când:
a) în ţara cu acea monedă se duce o politică monetară echilibrată
99
b) masa monetară creşte corespunzător creşterii bunurilor economice pe piaţă
c) moneda respectivă este făcută dintr-un aliaj mai bun
3. Pe piaţa valutară interbancară este posibilă speculaţia pentru că:

a) în orice moment cursurile băncilor diferă între ele
b) cursul se modifică în timp
c) cursul se formează liber
4. Moneda unei ţări este mai apreciată decât a alteia dacă:

a) preţurile, deşi sunt oscilante, au totuşi stabilitate
b) deţinătorii de mari capitaluri străine în alte monede urmăresc să le transforme în moneda
respectivă
c) moneda respectivă deşi este inflaţionistă are o rată a inflaţiei inferioară celorlalte monede
5. Factorii care nu influenţează hotărâtor creşterea fluxurilor pe piaţa valutară sunt:

a) extinderea investiţiilor externe
b) competitivitatea pe piaţa schimburilor de bunuri
c) cursul de schimb

100
Fluctuatile activitatii economice
10.1. Introducere
10.3.1. Caracterizarea ciclicitatii in economie
10.3.2. Ciclul economic si fazele sale
10.1. Introducere
Tendinţa naturală a oricărei mărimi economice este aceea de

a varia continuu în timp. Niciodată de la începutul activităţii
economice, în înţelesul contemporan al acestor termeni (şiistoria
economică situează apariţia activităţilor agricole în urmă cu
aproximativ 10.000 ani),viaţa economică nu a cunoscut un ritm
regulat de creştere. Ca orice organism viu, evoluţiaeconomică şi
socială este punctată de faze când favorabile (expansiune) când
nefavorabile(criză, recesiune, depresiune).
– cunoașterea specificităţilor şi dimensiunilor fluctuaţiilor

activităţii economice
– definirea fazelor ciclului economic;
raport cu politica anticiclică.
– studenţii vor putea să definească termeni ca ciclu

economic, criză economică, recesiune, depresiune,
ascensiune, boom;
agenţilor economici în funcţie de politica anticiclică
caracteristici ale măsurilor anticiclice.
101
Pentru unitatea de învățare Fluctuaţiile activităţii economice,

timpul alocat este de 2 ore.
10.3.1. Caracterizarea ciclicitatii in economie
Activitatea economică nu are o evoluţie uniformă, liniară,

este fluctuantă.
Def. Ciclicitatea
-acea formă de mişcare a activităţii economice dintr-o ţară în care
se succed alternativ perioade de expansiune cu cele de contracţie.
-se caracterizează prin fluctuaţii ale activităţii economice agregate,
cumulative a producţiei, a veniturilor, a ocupării forţei de muncă
urmată de stagnarea sau scăderea cumulativă a acestora
Fluctuaţii :
Sezoniere
 se derulează pe parcursul unui an
 sunt explicabile şi previzibile pentru că sunt determinate de
factori naturali, sociali
Întâmplătoare
 determinat de actori aleatori- cataclisme naturale,
evenimente sociale şi politice, acţiuni şi preferinţe
neaşteptate ale unor agenţi economici
 o anumită evoluţie a aprovizionării, a stării de spirit a
populaţiei
Fluctuante, determinate de factori interni
 ţin de funcţionarea activităţii economice de
interdependenţele dintre părţile sale
 se produc cu o anumită regularitate deşi nu pot fi încadrate
în termene riguroase, stricte
 s-au manifestat la începutul sec. XIX ; evoluţia activităţii
economice este pulsatorie, ciclică, alternează perioadele de
expansiune cu cele de corelaţie a afacerilor
Ciclicitatea este determinată de modul specific de evoluţie a

eficienţei utilizării factorilor de producţie  factorii de producţie
cu o anumită calitate şi structură cunosc într-o combinatre dată o
perioadă în care eficienţa utilizătorii lor creşte  expansiune şi
prosperitate economică  contracţie şi declinul economic  se
impune înlocuirea şi ameliorarea calitativă a acestora, schimbarea
unor structuri economice (tehnice, tehnice-economice,
organizatorice)
Fazele mişcării ciclice se condiţionează reciproc
102
Pregătesc premisele care asigură activităţii economice
continuitate, schimbări calitative şi progres
10.3.2. Ciclul economic si fazele sale
Definiţie- perioada de la începutul unei contracţii a activităţii

economice de ansamblu până la începutul celei următoare
Tipuri de cicluri economice
Ciclul Kondratief- apare pe o perioadă de 50 de ani cu o perioadă

de ascensiune urmată de o perioadă de declin ; între cele două are
loc schimbarea de sens a evoluţiei, criza structurală (de mai mică
amploare)
Există mişcare seculară, tendrul, cea mai lentă dintre mişcările
lente ; în cadrul ei se manifestă ciclul Kondratief (pe termen lung)
Ciclul Juglar - are o durată de 10 ani
- la intensitatea maximă era marcat de o criză de
supraproducţie (priveşte perioada industrială din sec. Al XIX-lea)
Ciclul Kitchin - o înrăutăţire a mişcării pozitive, a expansiunii
ciclului Juglar
- exprimă o uşoară repriză (relansare în faza de
depresiune)
- are o durată de 3-5 ani
Caracteristici ale ciclurilor
Faza de expansiune
 cresc producţia, VN, salariile, profiturile, vânzările pe
fondul unui proces investiţional intens
 afaceri prospere
 credit ieftin
 creşterea cursului titlurilor de valoare
 este remarcată o uşoară formă de regres sau chiar de o
înrăutăţire a acesteia mergând până la criză
 în unele domenii producţia şi vânzările stagnează sau scad,
numărul falimentelor şi şomerilor cresc
 creşterea inflaţiei
Faza de depresiune
 oferta agregată  cererea agregată
 măsuri vizând: reducerea costurilor, în special pentru
înlocuirea şi modernizarea masivă a capitalului fix, a
tehnologiilor şi sentimentului de fabricaţie
 creşterea investiţiilor care permit depăşirea depresiunii 
punct de cotitură (C) spre o nouă fază ascendentă
 creşte cererea de capital fix şi circulant  cresc producţia,
forţa de muncă  o nouă fază de depresiune
Ciclul economic are două faze, stări
Recesiunea (manifestările de criză economică şi depresiunea)
- situaţiile negative se văd « cu ochiul
liber », insatisfacţii sociale, grad
ridicat de incertitudine
Boom (reluarea creşterii economice, expansiunea)
-economia are o evoluţie favorabilă, fenomenele pozitive fiind
preponderente
103
Fiecare fază caracterizează o anumită stare a economiei şi are un
rol specific
În faza de expansiune sunt satisfăcute foarte repede unele aspiraţii
de progres tehnologic
In faza de recesiune – se restabilesc cu un cost social mai mare sau
mai mic, anumite echilibre în economie ; restructurarea şi
reînnoirea factorilor de producţie.
Politica
- monetară şi de credit,
- cheltuielile pubblice,
- fiscală.
Se bazează pe
Adevăruri economice formulate de ştiinţa
economică
Cunoaşterea interdependenţelor economice
informare promptă şi reală asupra evoluţiei
activităţii.
Politica monetară şi de credit

Instrumente:
 Creditul C;
 Rata dobânzii d;
 Masa monetară M.
se aplică diferenţiat în condiţii de boom şi de recesiune
Boom -creşterea ratei dobânzii

-restricţii suplimentare la acordarea de credite
-control asupra masei monetare
Recesiune –scăderea ratei dobânzii
- creşterea volumului de credite şi a M  stimularea
cererii de bunuri şi a investiţiilor favorizând creşterea producţiei şi
a ocupării forţei de muncă
Politica cheltuielilor
Creşterea, în faza de recesiune a cheltuielilor bugetului de stat
(chiar printr-o expansiune monetară suplimentară)  creşte
cererea globală  creşte producţia
Trecerea la faza de expansiune
Cheltuieli publice : achiziţii de stat
investiţii cu caracter social-cultural
investiţii în întreprinderi publice
Politica fiscală
-utilizarea pârghiei fiscale în scopuri anticiclice
faza de recesiune – reducerea fiscalităţii (gradul de impozitare a
venitului şi de taxare a consumului)
- încurajarea consumului şi a investiţiilor
faza de boom- creşterea fiscalităţii pentru a frâna consumul şi
investiţiile
se asigură încasări suplimentare la buget pentru
acoperirea deficitelor în faza de recesiune
104
Politica bugetară= politica cheltuielilor publice+ politica fiscală
Politici economice conjuncturale bazate pe cerere “stop and go”

Până în anii’70 (de esenţă keynesiană)
Politica monetară şi de credit + politica fiscală au fost promovate în
mod corelat cu scopul de a influenţa cererea totală în funcţie de
fazele ciclului
Au existat şi politici ‚”supplay side” de influenţare a producţiei de
esenţă monetaristă
”Mix policy”- promovarea diferenţiată de măsuri monetare
(dinamica preţurilor şi a inflaţiei) şi bugetare (valoarea activităţii
economice şi acoperirea deficitului bugetar nu prin emisiune
monetară ci prin credite pe piaţa monetară şi financiară pentru a nu
promova inflaţia)
Politica economică anticiclică reprezintă o intervenţie conştientă şi coerentă a puteriipublice în

desfăşurarea proceselor economice. Această intervenţie presupune o orientare atuturor acţiunilor publice,
care au impact asupra economiei, în vederea asigurării unei maimari stabilităţi a proceselor economice şi
a atenuării efectelor negative prezente în timpulcrizelor şi în timpul fazelor descendente (recesiunea,
depresiunea) din evoluţiile economice.Politicile economice au apărut iniţial cu scopul de a menţine
concurenţa în economiileconstruite pe principiile liberalismului clasic: funcţia statului era aceea de
asigura ordinea şijustiţia în folosul tuturor pentru a se preveni violenţa, frauda sau extinderea
monopolurilor,fapte în stare să afecteze ordinea economică apărută spontan. Ulterior s-a constatat
căeconomia liberă de piaţă nu tinde în mod spontan spre realizarea unor echilibre satisfăcătoare.Teoria
keynesiană a reprezentat o adevărată revoluţie în perceperea rolului politicilor economice în realizarea
stabilităţii şi atenuarea fenomenelor de criză: în esenţă, potrivitacestei teorii, statul trebuie să-şi asume
realizarea unor obiective privind creşterea economicăşi ocuparea într-o economie de piaţă care nu
reuşeşte să le realizeze prin simpla funcţionare amecanismelor specifice. Pentru aceasta, statul trebuie să
utilizeze instrumente de tipuldeficitului bugetar, fixarea preţurilor sau a cantităţii de monedă în circulaţie.
Politicaeconomică intervenţionistă a început să fie contestată: instrumentele de intervenţie s-audovedit a
fi extrem de costisitoare şi cu o eficienţă limitată; reacţia agenţilor economici nueste întotdeauna cea
aşteptată, apar în economie şocuri externe.
Ciclu economic;
Fazele ciclului economic;
Politici anticiclice;
Politici stop and go;
Fluctuaţii economice.
6. Care sunt cauzele şi efectele fluctuaţiilor economice?

7. Care sunt componentele politicii anticiclice?
8. Care sunt principalele caracteristici ale crizelor economice?
9. Definiţi termenul mix policy.
105
10. Determinaţi caracteristicile fazelor ciclului economic.
1. Adoptarea măsurilor pentru atenuarea fluctuaţiilor ciclice, are ca scop:

a) reducerea efectelor negative ale evoluţiilor ciclice;
b) menţinerea sub control a ratei inflaţiei şi ratei şomajului;
c) ieftinirea creditelor în scopul stimulării procesului de investire în economie.
2. În condiţii de recesiune, ca fază a ciclului economic:

a) băncile tind să respingă creditul, sporind rata dobânzii;
b) afacerile sunt prospere;
c) are loc un proces investiţional susţinut pentru modernizarea capacităţilor de producţie.
3. Într-o perioadă de criză, ca politică anticiclică se recomandă:

a) creşterea fiscalităţii;
b) reducerea deficitului bugetar;
c) ieftinirea creditului şi a ratei dobânzii.
4. În condiţii de recesiune economică, prin politicile anticiclice se urmăreşte:

a) frânarea cererii agregate;
b) echilibrarea balanţei comerciale;
c) încurajarea consumului şi a investiţiilor.
5. Într-o perioadă de boom economic prelungit, ca politică anticiclică se recomandă:

a) asigurarea unui buget echilibrat;
b) asigurarea unei balante comerciale active;
c) franarea cererii agregate.
106

107
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Unitatea de învăţare 7 1) b; 2) b; 3) a; 4) c; 5) a.
Unitatea de învăţare 8 1) c; 2) a; 3) c; 4) b; 5) a
Unitatea de învăţare 9 1) b; 2) c; 3) a; 4) b; 5) a.
Unitatea de învăţare 10 1) a; 2) c; 3) b; 4) c; 5) a.
Unitatea de învăţare 11 1) b; 2) c; 3) a; 4) b; 5) b.
Unitatea de învăţare 12 1) a; 2) a; 3) c; 4) b; 5) a.
Unitatea de învăţare 13 1) c; 2) c; 3) b; 4) c; 5) b.
Unitatea de învăţare 14 1) a,b,c; 2) a,b; 3) a,b,c; 4) a,b,c; 5) b.
Unitatea de învăţare 15 1) a; 2) a; 3) a; 4) c; 5) c.
BIBLIOGRAFIE

108

Economie Predonu

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Economie Predonu

Încărcat de

Drepturi de autor:

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Prof.univ.dr. Balaceanu Cristina Lect.univ.dr. Bentoiu Claudia

1.1. Introducere ........................................................................................................................................... 6

2.1. Introducere .......................................................................................................................................... 14

3.1. Introducere ........................................................................................................................................... 19

4.1. Introducere ........................................................................................................................................... 26

6.1. Introducere ........................................................................................................................................... 36

1.1. Introducere ........................................................................ 47

3.1. Introducere .......................................................... .......................................................... .................... 53

4.1. Introducere .......................................................... .......................................................... ................... 60

6.1. Introducere .................................................................. .......................................................... 75

7.1 Introducere ................................................................................................. 81

8.1. Introducere ............................................................................................................... 89

9.1. Introducere .................................................................................................. 96

10.1. Introducere 102

Disciplina Economie este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu caracter

2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi a

3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice;

4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific /

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul este compus din 15 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Nevoi şi resurse (3 ore)

Teme de control (TC)

Economia este ştiinţa socială ce studiază comportamentul

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

Competenţele unităţii de învăţare:

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învățare Nevoi şi resurse, timpul alocat este

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Definirea şi caracterizarea nevoilor umane

Omul este o fiinţă tridimensională, conform piramidei lui Maslow:

În economie un rol fundamental îl are raportul nevoi-resurse.

Caracteristici ale nevoilor

Multiplicarea şi diversificarea nevoilor sunt condiţionate de nivelul de

1.3.2. Resursele şi limitele lor

resurse economiceproces de transformarebunuri economice

Resursele economice- totalitatea elementelor, premiselor directe şi

b. După durata de folosire:

c. După posibilităţile de recuperare:

Legea rarităţii-volumul, structurile şi calitatea resurselor se

1.3.3. Raţionalitatea utilizării resurselor

Dintre multiplele variante de folosire a resurselor rare, oamenii sunt

Frontiera posibilităţilor de producţie

Economia-proces de administrare a unor factori şi disponibilităţi

Raţionalitatea conferă activităţii economice eficienţă, arată în ce

Problema generală a ec- de a alege resursele şi de a ierarhiza

1.3.4. Economia, o realitate diversă

A) În funcţie de modul în care oamenii au acces la bunurile ec,

Economia de schimb naturală- presupune schimbul direct de

Economia de schimb contemporană – economia de mărfuri

B) Diversitatea economiilor în funcţie de gradul de satisfacere a

Actele economice, acţiunile pe care le realizează unităţile

1.3.5. Caracteristicile economiilor moderne

Caracteristicile economiilor moderne

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Concepte şi termeni de reţinut

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care sunt categoriile de nevoi ale indivizilor?

1. Bunurile destinate autoconsumului:

3. Care din aprecierile de mai jos sunt false:

4. În ştiinţa economică, resursele sunt limitate în sensul că :

5. Un bun economic nu poate fi:

1. C. Bălăceanu, C. Bentoiu, Microeconomie, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007

Comportamentul agentului economic consumator este un