Activitatea organelor afacerilor interne în domeniul prevenirii și combaterii violenței sexuale

Cuprins:
1. Definiția judirico-penală a infracțiunii de violentă sexuală. Forme și manifestări ale
infracțiunilor ce atentează la viața sexuală a persoanei.
2. Activitatea organelor afacerilor interne de înregistrare și monitorizare a infracțiunilor
de violență sexuală.
3. Activitatea organelor afacerilor interne de prevenire a infracțiunilor de violență
sexuală.
4. Activitatea organelor afacerilor interne combatere și prfilaxie a infracțiunilor de
violență sexuală.
5. Protecția victimelor violenței sexuale.
6. Concluzii și recomandări.
1. Definiția judirico-penală a infracțiunii de violentă sexuală. Forme și manifestări
ale infracțiunilor ce atentează la viața sexuală a persoanei.
Orice atentat la libertatea vieţii sexuale sau la inviolabilitatea sexuală constituie şi un
atentat împotriva dreptului persoanei la onoare şi demnitate, la dreptul acesteia de a-i fi
protejate integritatea corporală şi sănătatea şi constituie frecvent un atentat la însăşi viaţa
persoanei.
Viaţa sexuală, ca valoare socială, este apărată de dreptul penal în două dintre aspectele
acesteia, cărora le corespund două drepturi ale persoanei - dreptul de libertate sexuală şi
dreptul de inviolabilitate sexuală.
Primul dintre acestea constă în dreptul persoanei de a dispune în mod liber de corpul
său în raporturile sexuale, libertate încorsetată doar în norma de drept, de moravurile
sociale şi de moralitatea sexuală. în acest caz se are în vedere posibilitatea persoanei,
indiferent de sex, de a lua decizii în ce priveşte viaţa sexuală şi de a întreţine raporturi
sexuale după voinţa sa, fără temerea că i s-ar putea produce vreun rău1. Cel de-al doilea
este dreptul persoanei de a i se asigura inviolabilitatea corpului sub aspect sexual,
împotriva oricăror acţiuni înfăptuite cu violenţă sau cu perfidie.
Pe de altă parte, drepturile individului la libertate şi inviolabilitate sexuală nu pot fi
exercitate, aşa cum am arătat, contrar regulilor de drept sau cu depăşirea limitelor fixate
de morala şi moravurile admise în societate. Legea impune, totodată, că această libertate
nu va fi exercitată în mod abuziv.
După cum s-a menţionat, pericolul social ce decurge din infracţiunile privind viaţa
sexuală constă, în primul rând, în râul provocat direct victimei, iar, în al doilea rând, în
consecinţele destabilizatoare pe care le provoacă în plan social asupra desfăşurării
normale a vieţii. încălcarea libertăţii sexuale creează o stare de nesiguranţă generală în
societate, un dezechilibru deosebit de primejdios şi de grav pentru organismul social. De
aceea, în condiţiile amplificării violenţei în ţară, ocrotirea persoanei prin mijloace de drept
penal presupune, în mod necesar, sancţionarea cu mai multă severitate a infracţiunilor
privitoare la viaţa sexuală.
Încadrarea de către legislator a unor fapte în sistemul infracţiunilor privitoare la viaţa
sexuală este în deplină dependenţă de faptul care relaţii sunt recunoscute ca obiect de
apărare prin intermediul Dreptului penal. De aceea în legislaţia penală atestăm o mare
diversitate în ce priveşte atât denumirea capitolului respectiv, cât şi tipurile de infracţiuni
incluse în ele. De acest lucru ne convingem din cele expuse în continuare.
În literatura de specialitate întâlnim diverse criterii în baza cărora se clasifica
atentatele ia libertatea şi inviolabilitatea sexuală, determinate de necesităţile investigaţiilor
concrete.
1)infracţiuni care atentează la sănătatea, onoarea, libertatea şi inviolabilitatea femeii;
2)infracţiuni care atentează la inviolabilitatea sexuală, morală şl fizică a minorilor;
3)homosexualismul.
Savantul I. Macari de asemenea evidenţiază trei grupuri de infracţiuni privitoare la
viaţa sexuală
1)infracţiuni contra libertăţii sexuale;
2)infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi contra dezvoltării normale a minorilor;
 3)infracţiuni care atentează la modul normal de desfăşurare a relaţiilor sexuale
adoptate in societate.
În literatura de specialitate română, găsim de asemenea diverse tentative de clasificare
a infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală In una dintre ele se disting:
- infracţiuni de constrângere la raport sexual ori de abuzare de incapacitatea
persoanei de a se opune unui asemenea raport (violul - art.197 Cod penal),
- infracţiuni de determinare la raport sexual profitându-se de imaturitatea
persoanei ori prin înşelarea acesteia (raportul sexual cu o minoră - art.198 Cod penal şi
seducţia - art.199 Cod penal), de pervertire a sentimentului pudorii la minori (corupţia
sexuală -art. 202 Cod penal):
- infracţiuni de înfrîngere a moralei şi a moravurilor sexuale prin practicarea
unor raporturi sexuale împotriva naturii, anormale (incestul - art. 203 Cod penal).
Pornind de la scopul investigaţiei date, am considerat drept criteriu de clasificare a
infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală violenţa, adică în lucrare sunt evidenţiate şi
supuse studiului respectiv doar acele atentate la libertatea şi inviolabilitatea vieţii sexuale
care în mecanismul de desfăşurare presupun folosirea violenţei. Însă, pentru a trece la o
analiză detaliată a componentelor respective, este necesară o referinţă asupra înţelegerii în
ştiinţa dreptului penal şi în criminologie a noţiunilor de violenţă şi de infracţiune săvârşită
prin violenţă.
Legislatorul nu defineşte în lege noţiunile ce ţin de violenţă, după cum nu specifică
nici semnificaţia altor termeni care de asemenea presupun aplicarea violenţei (comportare
rea, cruzime, atentat, constrângere, coerciţie etc.). Mai mult decât atât, nu întotdeauna se
respectă semnificaţia termenilor indicaţi, ceea ce admite diverse tălmăciri ale acestora; în
mod diferit se determină caracterul şi gradul pericolului unei forme oarecare de violenţă.
Doctrina arată că violenţă semnifică orice act de constrângere fizică, directă sau
indirectă, de o anumită finalitate şi este o acţiune umană ce presupune intensificarea
brutalităţii, realizate cu ajutorul forţei, aceasta fiind orientata împotriva unei persoane,
situaţii instituţii, comunităţi sau împotriva oricărui alt obiect, acţiune în urma căreia
obiectul poate fi distrus1.
Privită din acest punct de vedere, violenţa reprezintă acele acte antisociale ce lezează
viaţa, demnitatea, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, iar mijloacele de înfăptuire
sunt constrângerea, abuzul, panica etc.
Nu este întotdeauna obligatorie folosirea efectivă a constrângerii fizice sau psihice,
fiind suficient ca persoanei vătămate să i se creeze o stare de teamă, insecuritate etc
În opinia noastră, violenţa din punct de vedere obiectiv, empiric nu este altceva decât
influenţa exercitată asupra unui subiect al raportului social; este un act de aplicare a forţei,
manifestat prin constrângere, reprimare sau chiar prin nimicirea acestui subiect. Atare
influenţă are drept scop realizarea intereselor şi satisfacerea propriilor necesităţi contrar
voinţei şi dorinţei cuiva, in detrimentul intereselor altui subiect2.

1
C. Gros. Dicţionar enciclopedic de psihiatrie Bocureești,1992 pag. 731
2
Rădulescu, D. Banciu Sociologia crimei şt criminaități Bucureşti, 1996, pag. 469
 Accentuăm de asemenea asupra caracteristicilor esenţiale ale violenţei care, în
viziunea noastră, permit conceperea fenomenului respectiv3.
• Ca orice fenomen social, violenţa se manifestă în raporturi sociale. Subiecţi ai actului
de violenţă pot fi indivizi izolaţi şi grupuri sociale.
• Ca fenomen social, actul de violenţă se distinge prin anumite caracteristici cantitative
şi calitative.
Sub aspect exterior, violenţa reprezintă influenţa unui subiect asupra altuia, un act de
aplicare a forţei, deşi actul de violenţă nu se reduce numai la acţiuni cum ar fi aplicarea
forţei sau ameninţări cu o asemenea aplicare. Forţa în concepere sociologică nu e numai
posibilitatea şi capacitatea de a acţiona de sine stătător, ci şi posibilitatea de a determina o
comportare străină. Forţa este un virtual act de violenţă. Realizarea acestei poîenţe (adică
a unui act de aplicare a forţei) încă nu poate fi calificată ca violenţă. Atare ea va deveni în
căzui în care influenţa asupra altui subiect (subiectul actului de violenţa) se înfăptuieşte
contrar voinţei şi dorinţei lui sau voinţa şi dorinţa obiectului este ignorată, negată. în acest caz,
interesele, bunăstarea unuia (unora) sunt satisfăcute contrar intereselor altora (altuia).
• A vorbi despre actul de violenţă se poate doar în cazul în care se face uz de forţă nu
numai contrar voinţei şi dorinţei, ci şi contrar prevederilor legii. Menţionăm că în cazul dat
pornim de la conceperea vastă a ilegalităţii aplicării forţei, ca o încălcare nu numai a
interdicţiei juridice, ci şi a normelor morale, ceea ce este contrar procesului obiectiv, firesc
al dezvoltării sociale şi progresului social Luînd drept bază acest lucru, se presupune că
violenţa nu poate fi legitimă, legitimă poate fi doar aplicarea forţei.
• în fine, subliniem că violenţa, ca formă de coerciţie, înseamnă cel mai înalt grad de
intensitate în aplicarea nu numai a forţei materiale, ci şi a altor măsuri de coerciţie. Actul
de violenţă nu poate fi redus numai la coerciţie, el poate îndeplini şi funcţia de reprimare
sau chiar de nimicire a obiectului violenţei.
Unele lucrări din domeniul psihologiei sau sociologiei au investigat fenomenul violenţei
încercând sâ-i găsească elementele definitorii, cauzele care o generează, arhitectura sa
internă, aspecte reliefate şi unele ierarhizări.
• După formele de manifestare, persoanele implicate şi mobilurile urmărite, violenta se
clasifică astfel4.
Violenţa primitivă, a cărei cauzalitate este considerată întâmplătoare, accidentală
sau ocazională şi se caracterizează prin reacţii spontane (necontrolate) ori explozive ale unor
persoane. Se consideră că aceste reacţii au ca factori favorizanţi consumul de alcool, relaţiile
conflictuale de moment etc. Aceste tip de violență surprinde prin modalitățile de exprimare
apreciate ca grosiere, de o simplitate dezarmantă.

3
V. Bujor. Drept penal. Chișinău: Editura Arc. 1998, pag. 244
4
Rădulescu. Op.Cit. Pag. 341.
 Violența utiltară. Generată de mobiluri ce urmăresc profitul, interesele materiale,
bunuri și servicii, intîlnită la nfracțiuni de tîlhărie, piraterie, şantaj, precum şi ia alte
infracţiuni cu care acestea intră în concurs.
Violenţa pseudojustiţiară se înfăptuieşte. în general, pentru repararea prejudiciului
cauzat şi pentru pedepsirea făptuitorului unor infracţiuni grave (de exemplu: omor. viol
tâlhărie). Este practicată de un grup sau o comunitate, entităţi ce se substituie justiţie» legale,
practicând linşajul sau vendeta (vezi evenimentele din Târgu Mureş, cele de la Bolitin Vale,
Hădăreni etc).
Violenţa simbolică este generată de anumite coduri, mesaje şi simboluri, ce se
constituie în factori declanşatori ai actelor de violenţă săvârşite de anumite persoane asupra
altora.
Violenţa raţională este caracteristică crimei organizate şi activităţilor desfăşurate de
organizaţiile criminale, având ca finalitate obţinerea de profituri ilicite;
Infracţiunile săvârşite prin aplicarea forţei fizice, combinata cu unele instrumente,
arme sau alte mijloace de natură a provoca suferinţe fizice sau psihice de moment sau pentru
o perioadă îndelungată ori decesul persoanei au fost denumite, în mod generic, infracţiuni
comise prin violenţă.
 § 2.Activitatea organelor afacerilor interne de înregistrare și monitorizare a
infracțiunilor de violență sexuală.

Respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, asigurarea liniştii în

societate şi ordinii publice, apărarea vieţii şi sănătăţii persoanei, constituie premise ce se
impun în mod firesc, ca o prioritate naţională, în activitatea organelor de poliţie.
Ca formă principală de manifestare a violenţei bazate pe gen, violenţa fizică este în
atenţia organelor afacerilor interne, care îşi orientează activitatea cotidiană la prevenirea şi
combaterea acestui fenomen.
Astfel, pe parcursul anului 2012, potrivit statisticii, organele afacerilor interne au
înregistrat 6706 infracţiuni. Din numărul total de infracţiuni, 340 crime au avut referire la
categoria celor ce atentează la viaţa şi sănătatea persoanei, din ele: 46 sunt omoruri şi
tentative de omor (în care au decedat 34 persoane), 60 - vătămări intenţionate grave
(soldate cu decesul a 10 persoane) şi 172 vătămări intenţionate medii.
Din numărul total de infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei, 39 omoruri au fost
comise de către bărbaţi şi 9 de către femei. Concomitent, 3 omoruri au fost comise de
către persoane în stare de ebrietate, 4 infracţiuni au fost comise de către persoane cu
antecedente penale, un omor a fost comis cu aplicarea armei de foc, 4 omoruri au fost
comise de către persoane în vîrstă cuprinsă între 14 - 17 ani, 3 omoruri au fost comise în
grup şi 11 omoruri au fost comise de către persoane apte de muncă, însă neangajate în
câmpul muncii.
Pe parcursul perioadei de referinţă au fost înregistrate 130 infracţiuni ce atentează la
viaţa sexuală, dintre care 78 infracţiuni sunt atribuite violurilor şi 52 se atribuie în
categoria acţiunilor violente cu caracter sexual. Astfel, 4 infracţiuni au fost comise în
locurile publice, 5 crime s-au comis de către persoane în stare de ebrietate, 6 infracţiuni au
fost comise de către persoane anterior condamnate şi 2 au fost comise de către minori în
vîrstă cuprinsă între 14-17 ani şi 2 infracţiuni au fost comise în grup, deasemenea, 25
crime au fost săvîrşite de către persoane apte de muncă, însă neîncadrate în cîmpul
muncii.
Prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica naţională de
ocrotire şi sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.
Aceste activităţi au drept scop consolidarea, ocrotirea şi sprijinirea familiei, pentru
asigurarea respectării principiilor fundamentale ale legislaţiei referitor la familie, egalităţii
de şanse între femei şi bărbaţi în realizarea dreptului lor uman la viaţă fără violenţă.
În contextul implementării angajamentelor internaţionale a Republicii Moldova la
capitolul dat, autorităţile abilitate în prevenirea şi combaterea VF şi TFU, au întreprins pe
parcursul anului 2011 mai multe acţiuni în domeniu. Astfel, în vederea asigurării
coordonării eforturilor specialiştilor structurilor abilitate au fost organizate patru şedinţe
trimestriale ale Consiliului Coordonator interministerial în domeniul prevenirii şi
combaterii violenţei în familie. În cadrul şedinţelor au fost discutate diverse chestiuni
legate de elaborarea şi implementarea politicilor şi acţiunilor strategice în domeniu:
Instrucţiunile privind intervenţia secţiilor/direcţiilor asistenţă socială şi protecţie a
familiei, instituţiilor medicale şi organelor afacerilor interne în cazurile de violenţă în
familie; prezentarea şi analiza cazurilor de violenţă în familie înaintate la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului (Mudric, Busuioc, Eremia); organizarea Campaniei 16
zile de acţiuni împotriva violenţei în bază de gen; prezentarea studiului “Violența față de
femei în familie în Republica Moldova”; aspectele ce țin de finanțarea Instituției publice
”Servicii de asistență subiecților violenței în familie”, etc.
În acest sens, MAI a elaborat şi a expediat circulara în subdiviziunile teritoriale de
poliţie, prin care conducătorilor subdiviziunilor teritoriale de poliţie li s-a trasat drept
sarcină formarea pe lângă consiliile locale a echipelor multidisciplinare (reprezentanţii
autorităţilor administraţiei publice locale, medicii de familie, asistenţii sociali, profesori,
ONG-uri, şefi de post, ofiţeri operativi de sector şi formaţiunile obşteşti), în vederea
monitorizării şi relevării familiilor generatoare de conflict şi celor social-vulnerabile,
inclusiv asigurarea schimbului de informaţie şi coordonarea activităţilor de prevenţie între
actorii şi intervenţia în aplanarea situaţiilor de conflict.
Analiza stării infracţionale, în sfera relaţiilor familiale denotă faptul, că în anul 2012,
în funcţie de calificarea juridică a faptei, au fost înregistrate 158 infracţiuni, printre care 3
omoruri (art. 145 CP) (Bălţi, Ialoveni şi Ungheni), 3 vătămări grave a integrităţii corporale
(art. 151 CP) (CPR Donduşeni, Rîşcani şi Criuleni), precum şi 152 infracţiuni de violenţă
în familie (art. 2011 Cod penal).
La capitolul infracţiunilor de violenţă în familie, 5 cauze penale au fost pornite pentru
vătămare intenţionată medie, provocată de către agresor faţă de victimă, aflaţi în relaţii de
familie, concomitent, 2 cazuri din această categorie sunt atribuite infracţiunilor grave,
dintre care, într-un caz a survenit decesul victimei (decesul a survenit ca urmare aplicării
armelor albe).
Astfel, pe parcursul anului curent în adresa subdiviziunilor teritoriale de poliţie au
parvenit 1512 adresări ce vizează conflictele în cadrul relaţiilor familiale. Printre aceste
informaţii, 110 cazuri au fost înregistrate ca urmare autosesizării ofiţerului operativ de
sector.
În perioada de raportare MAI a continuat monitorizarea şi analiza stării infracţionale,
inclusiv cu referire la violenţa în familie. Analiza stării infracţionale, în sfera relaţiilor
familiale denotă faptul, că în anul 2011, în funcţie de calificarea juridică a faptei, au fost
comise 491 infracţiuni, printre care 22 omoruri (art. 145 CP), 11 vătămări corporale grave
(art. 151 CP), precum şi 458 infracţiuni în baza art. 2011 (Violenţa în familie) Cod penal.
În funcţie de consecinţe şi gravitatea faptei, în sfera relaţiilor familiale au fost comise 22
omoruri, 45 vătămări corporale grave, 75 vătămări corporale medii şi 349 vătămări
intenţionate uşoare a integrităţii corporale. Analiza motivelor şi cauzelor comiterii
omorurilor în cadrul familiei înregistrate în anul curent denotă faptul, în 6 cazuri soţii au
omorât soţiile, într-un caz concubinul a asasinat-o pe concubină, în 4 cazuri fiul a omorât
pe tatăl său, în 4 cazuri fiul a asasinat mama, un caz concubinul a omorât-o pe concubina
sa, în 2 cazuri soţia a atentat asupra vieţii soţului, 2 cazuri mama a omorât pruncul nou
născut şi 2 cazuri între fraţi. Analiza infracţiunilor în baza de gen comise în sfera relaţiilor
familiale (art. 2011 CP), denotă faptul că, urmare acţiunilor violente comise de către
agresori în cadrul familiei, victime au devenit 376 femei dintre care 16 copii minori şi 82
bărbaţi, respectiv calitatea de agresori din această categorie le revine pentru 437 bărbaţi şi
21 femei.
 Prin urmare, 236 cazuri de violenţă în familie au fost examinate prin prisma art. 247
Cod de procedură penală, pentru care fapt prin ordonanţa procurorului au fost iniţiate 84
proceduri contravenţionale, iar pentru alte 152 cazuri a fost iniţiată procedura penală în
baza elementelor constitutive ale componenţei de infracţiune prevăzută de art. 2011
(Violenţa în familie) Cod penal.
Ca măsură preventivă, în vederea asigurării protecţiei victimelor violenţei în familie,
din cele 131 ordonanţe de protecţie, emise de către instanţele judecătoreşti şi
supravegheate de către organul de poliţie, 89 ordonanţe privind aplicarea măsurilor de
protecţie victimelor violenţei în familie au fost emise la demersul ofiţerului operativ de
sector, 2 ordonanţe – la demersul organului de urmărire penală, 22 – la demersul
procurorului, 1 – la demersul asistentului social, 16 ordonanţe – la cererea directă a
victimelor sau reprezentanţilor lor legali şi o ordonanţă emisă la demersul altor autorităţi.
Respectînd prevederile procesuale, o ordonanţă de protecţie emisă de către instanţa în
fond a fost contestată, pe marginea cărui fapt instanţa de apel nu a reuşit să adopte o
decizie fondată, cauza fiind neexaminată.
În aceiaşi ordine de idei, de către angajaţii serviciilor de ordine publică ale
subdiviziunilor teritoriale de poliţie au fost supravegheate 70 ordonanţe de protecţie,
emise de către instanţele judecătoreşti pentru victimele femei, 59 – pentru victimele femei
şi copii şi 2 ordonanţe emise pentru victimele bărbaţi.
În procesul supravegherii ordonanţelor de protecţie, emise de către instanţele
judecătoreşti, de către agresori au fost încălcate restricţiile puse în 21 ordonanţe de
protecţie, iar pentru încălcarea acestora, de către organul de poliţie au fot iniţiate 19
proceduri contravenţionale în baza art. 318 Cod contravenţional. Pentru neexecutarea
intenţionată sau eschivarea de la executare a hotărîrii instanţei de judecată, în sensul
încălcării repetate a restricţiilor prevăzute în ordonanţele de protecţie a victimelor
violenţei în familie, faţă de agresori au fost iniţiate 2 proceduri penale în baza elementelor
constitutive ale componenţei de infracţiune prevăzute de art. 320 Cod penal.
Necesită a consemna, că pe parcursul anului curent, de către ofiţerii operativi de sector
din cadrul subdiviziunilor teritoriale de poliţie, au fost înaintate 113 demersuri către
instanţele judecătoreşti, privind aplicarea măsurilor de protecţie victimelor violenţei în
familie, dintre care 2 demersuri au fost înaintate repetat instanţei de judecată.
Printre acestea, 15 demersuri au rămas neexaminate din diferite motive, iar altele 9
demersuri au fost respinse de către judecători, nefiind motive obiective pentru aplicarea
măsurilor de protecţie.
Concomitent, sarcinile trasate au direcţionat obiectivele în fortificarea activităţilor
comune a echipelor multidisciplinare formate din reprezentanţii autorităţilor administraţiei
publice locale, medicii de familie, asistenţii sociali, profesori, şefi de post, ofiţeri operativi
de sector, şi nu în ultimul rînd societatea civilă, în vederea evaluării situaţiilor,
monitorizării şi relevării familiilor de risc şi celor social-vulnerabile, inclusiv asigurarea
schimbului de informaţie şi coordonarea activităţilor de prevenţie între actorii prevenţiei,
evidenţierea de comun a cauzelor şi condiţiilor generatoare de conflict şi intervenţia în
aplanarea posibilelor focare.
La compartimentul vizat, colaboratori serviciilor de ordine publică au intervenit de
comun cu echipe multidisciplinare în soluţionarea a 11 cazuri de violenţă în familie, iar
 alte 38 cazuri au for referite altor autorităţi şi organe pentru acordarea serviciilor de
consiliere, potrivit competenţelor funcţionale.
În contextul sporirii răspunderii juridice, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.
165 din Codul penal (trafic de fiinţe umane), art. 206 Codul penal (trafic de copii), precum
şi altor infracţiuni, asociate traficului – organizarea migraţii ilegale, au fost operate
modificări şi completări la Codul penal, Codul familiei etc.
Pe parcursul anului 2011 au foste efectuate operaţiuni cu caracter internaţional în
colaborare activă cu reprezentanţii organelor de drept ale Polonia, Germania, Ucraina,
România, Georgia, Azerbaidjan, prin intermediul SECI/GUANM şi a statelor-membre ale
CSI în cadrul Biroului de Coordonare pentru Combaterea Crimelor Organizate. Urmare
acestor operaţiuni au fost relevate mai multe infracţiuni de trafic de persoane,
proxenetism, organizarea migraţiei ilegale, alte infracţiuni similare.
De asemenea în perioada de referinţă a fost demascată activitatea a 3 grupări criminale
specializate în trafic de fiinţe umane, în scop de exploatare sexuală a femeilor şi
proxenetism. Membrii grupării racolau tinere din Republica Moldova, ca ulterior să fie
exploatate sexual în România şi Cipru de Nord. Pe marginea acestor cazuri au fost reţinute
6 persoane în privinţa cărora au fost pornite cauze penale. În contextul relaţiilor de
colaborare, s-au folosit toate oportunităţile pentru a promova imaginea Republicii
Moldova.
De regulă, măsurile comune de anihilare a grupărilor criminale specializate în trafic de
fiinţe umane, inclusiv trafic de femei şi fete, se desfăşoară în comun cu organele de forţă
ale ţărilor participante, inclusiv reprezentanţi ai Organizaţiilor Internaţionale EUROPOL,
INTERPOL şi FRONTEX. De asemenea, toate măsurile de investigaţie operativă se
desfăşoară sub egida Misiunilor EUBAM şi GUAM.5
Menţionăm organizarea de către Guvernul RM în parteneriat cu Oficiul Înaltului
Comisar ONU pentru Drepturile Omului a Conferinţei internaţionale cu genericul
„Lansarea comentariilor pentru principiile recomandate şi liniile directoare privind
drepturile omului şi traficul de fiinţe umane”. Participarea la eveniment a reprezentanţilor
CCTP şi altor structuri reprezintă un pas important în îmbunătăţirea capacităţilor teoretice
şi practice.6

5
RAPORT privind monitorizarea realizării planului de acțiuni pentru implementarea programului de acțiuni
pentru implementarea programului național de asigurare a egalității de gen pe anii 2010-2015.
6
Notă: în contextul activităţii menţionăm capacități şi resurse insuficiente de management a cazurilor de VF,
inclusiv la CEDO / insuficiență de asistență juridică, etc. Este necesară eficientizarea activităţii Consiliului
Coordonator interministerial în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie (prin asigurarea cu resurse
relevante).
 §3. Activitatea organelor afacerilor interne de prevenire a infracțiunilor de
violență sexuală.
În cadrul acivității de prevenire și combatere a infracțiunilor de violență sexuală,
Ministerul afacerilor interne a elabotrat o instrucțiune specială în acest sens, denumită
INSTRUCŢIUNE METODICĂ privind intervenţia organelor afacerilor interne în
prevenirea şi combaterea cazurilor de violenţă în familie, semnadă prin ordinul Ministerul
Afacerilor Interne al Republicii Moldova din 14.08.2012 semnată de ministrul D. Recean.
Acestă instrucțiune prevede principalele direcții și principii de activitate, competențele
organelor afacerilor interne la nivel de structură specializată ale administraţiei publice
centrale şi locale, în procesul prevenirii şi identificării cazurilor de violenţă în familie,
coordonării şi soluţionării multidisciplinare a cazurilor relevate sau înregistrate, prevenirii
şi combaterii fenomenului violenţei în familie, asigurării protecţiei victimelor,
supravegherii executării măsurilor de protecţie în cazurile de violenţă în familie şi
reabilitării agresorilor.
În exercitarea atribuţiilor de serviciu, angajaţii organelor afacerilor interne, abilitaţi cu
competenţe în domeniul prevenirii şi combaterii cazurilor de violenţă în familie (în
continuare – angajaţii serviciului ofiţeri operativi de sector (serviciului minori)), vor
desfăşura activitatea în baza respectării principiilor:
a) legalităţii;
b) respectării demnităţii umane;
c) nediscriminării şi egalităţii de şanse;
d) promovării valorilor non-violente la nivelul comunităţii;
e) responsabilizării;
f) participării;
g) complementarităţii dintre prevenire şi combatere;
h) securizării şi protecţiei victimei;
i) priorităţii interesului victimei şi accesul la justiţie;
j) parteneriatului;
k) abordării multidisciplinare;
l) confidenţialităţii.
Măsurile de prevenţie individuală a cazurilor de violenţă sexuală, sunt orientate în vederea
influenţării asupra psihicului şi comportamentului agresorului familial, în scopul schimbării
concepţiei antisociale ale acestuia şi prevenirii comiterii repetate a actelor de violenţă în
familie, precum şi asigurării protecţiei victimelor.
Angajaţii serviciului ofiţeri operativi de sector (serviciului minori) vor desfăşura masuri
de prevenţie individuală cu atragerea spre colaborare a membrilor echipelor multidisciplinare,
care, în funcţie de caz pot fi realizate prin:
a) avertizarea în scris;
b) luarea la evidenţă nominală;
c) convorbire de prevenţie;
d) aducerea agresorului sexual care a comis, sau care este predispus de comiterea actelor
de violenţă sexuală, în sediile organelor afacerilor interne, în vederea documentării cazurilor
săvîrşite, sau pentru iniţierea procedurilor contravenţionale sau penale, precum şi pentru
iniţierea procedurii de aplicare a restricţiilor, prin ordonanţa de protecţie a victimelor violenţei
sexuale, emisă de către instanţa judecătorească;
e) supravegherea modului de executare a ordonanţei de protecţie;
f) aplicarea faţă de agresor a măsurilor procesual contravenţionale sau penale de
constrîngere;
g) obligarea agresorului de a participa la programele de reabilitare medicală (se aplică de
către instanţele judecătoreşti);
h) stabilirea unor cerinţe specifice, ce vizează comportamentul agresorului faţă de
victimele violenţei în familie (se stabilesc prin avertizare scrisă);
i) înaintarea demersului privind lipsirea de drepturile părinteşti sau limitarea exercitării
anumitor drepturi de părinte, anularea adopţiei, îndepărtarea şi eliberarea tutorilor şi
curatorilor de la îndeplinirea obligaţiilor lor, anularea deciziilor privind plasarea copiilor în
case de tip familial, sau în alte forme de îngrijire (se aplică de către instanţele judecătoreşti la
iniţiativa autorităţii tutelare);
j) aplicarea restricţiilor stabilite prin ordonanţa de protecţie a victimelor violenţei în
familie, emisă de către instanţa judecătorească, atît pe cale procesual civilă, cît şi pe cale
procesual penală.
Măsurile de prevenţie individuală pot fi aplicate în privinţa agresorilor sexuali în funcţie
de caracteristicile individuale ale acestora şi gradul de pericol social al faptelor comise.
Cercetarea criminologică a infracțiunilor de viol, realizată în Republica Moldova,
mărturisește că, în mecanismul actului infracționl, o deosebită importanță revine trăsăturilor
personalității și particulrităților comportamentului femeilor care, apoi, devin victime ale
infracțiunii. Rezultatele obținute confirmă că violul, în multe cazuri, putea să nu fie comis, iar
cel început să nu fie dus până la capăt, dacă potențiala victim[ ar fi manifestat spiritul de a
prevedea sau ar fi opus o rezistență cuvenită viitorilor violatori.
Organelor afacerilor interne le revine un rol deosebit în calitate de subiect al prevenirii
infracţiunilor, deoarece sarcina principală şi nemijlocită a acestora, conform Legii Republicii
Moldova „Cu privire la politie", art. 2. pct 2. este prevestirea şi curmarea atît a crimelor, cît şi
a altor infracţiuni. Vorbind metaforic poliţia se află în primele linii ale luptei împotriva
criminalităţii. Instituţia dată, mai frecvent decît alte organe de drept, realizează funcţia de
prevenire a infracţiunilor Menţionăm că activitatea profilactică a poliţiei se desfăşoară, de
regulă, la nivel criminologic - special şi individual.
Prevenirea criminalităţii este o problemă complicată şi complexă, soluţionarea căreia
necesită atît organizarea ştiinţifică a domeniului dat cît şi cooperarea fructuoasă a poliţiei cu
alte organe de stat, antrenate în lupta împotriva fenomenului antisocial, şi societatea civilă.
Organizarea ştiinţifică a prevenirii infracțiunilor presupune conformarea acesteia în
corespundere cu condiţiile obiective ale dezvoltării sociale, elaborarea unor metode şi
procedee eficiente de contracarare, menite să influenţeze asupra sarcinelor ce stau în faţa
organelor afacerilor interne, ca instituţie complexă care realizează măsuri profilactice. În
scopul elaborării unor măsuri de prevenire a criminalităţii cu adevărat eficiente, este necesară
cunoaşterea aprofundată şi multilaterală a mecanismului infracţiunilor, adică a forţelor
motrice de natură obiectivă şi subiectivă care contribuie la apariţia şi dezvoltarea actelor
ilicite. În lipsa unor astfel de cunoştinţe, nu poate fi vorba despre o activitate serioasă,
ştiinţific întemeiată, privind contracararea faptelor antisociale Tradiţional, măsurile de
prevenire şi combatere a criminalităţii erau orientate doar spre infractor, la elaborarea cărora
se luau în consideraţie structura social-psihologică, însuşirile şi calităţile personalităţii şi
comportamentului infractorul. În acelaşi timp, nu se ţine cont sau foarte puţin se ţine cont de
următorea circumstanţă deosebit de importantă în organizarea luptei împotriva criminlității şi
anume: infractorul. Chiar dacă este principalul personaj în cadru actului ilicit nicidecum nu
este unicul. Infracţiunea, de regulă, reprezintă prin sine un sistem, fiind un produs al
interacţiunii următoarelor elemente: infractorul, acţiunea sau inacţiunea ilicită, victima şi
comportamentul acesteia.
Aşadar, organele afacerilor interne, în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind obligate
a scoate la iveală şi a lichida cauzele şi condiţiile ce determină săvîrşirea infracţiunilor,
trebuie sa-şi orienteze activitatea de prevenire nu numai asupra infractorilor sau potenţialilor
infractori, ci şi asupra victimelor, posibilelor victime ale infracţiunilor, utilizind măsuri de
apărare ale acestora împotriva atentatelor criminale.
De precizat că activităţile de prevenire ale organelor afacerilor interne sunt orientate atît
asupra persoanelor care pregătesc infracţiunea sau comit infracţiuni, asupra indivizilor cu
comportament ilegal stabil, inclusiv a celor care sunt traşi la răspundere penală, cît şi asupra
persoanelor care sunt victime potenţiale ale infracţiunilor datorită comportamentului ori
modului lor de viaţă7. În acest context, o importanţă deosebită pentru ţara noastră are
implementarea programelor poliţieneşti speciale de prevenire a criminalităţii, potrivit cărora,
funcţionarii organelor afacerilor interne vor prelua metodele lucrătorilor sociali - patronajul
asupra victimelor infracţiunilor, copiilor, acordarea ajutorului social şi a consultaţiilor8.
Orientarea victimologică a prevenirii criminologice reprezintă un subsistem al sistemului
social de prevenire a infracţiunilor, care include măsuri sociale generale şi criminologice
speciale, orientate spre reducerea victimităţii individuale şi generale prin înlăturarea
predispoziţiilor victimale negative, activizarea posibilităţilor de apărare ale potenţialelor
victime şi asigurarea securităţii acestora. Prevenirea victimologică se caracterizează printr-un
şir de trăsături specifice:
- orientarea asupra victimelor reale şi potenţiale ale infracţiunilor, precum şi asupra
neutralizării situaţiilor periculoase, în care nu s-au manifestat încă potenţialii delincvenţi, dar
există condiţii ce le-ar permite să atace anumite tipuri de victime potenţiale;
- prevenirea victimologică se realizează, de regulă, prin metode de convingere;
- asigurarea informaţională a prevenirii victimologice se bazează atît pe sursele de date
utilizate de prevenirea criminologică tradiţională, cît şi pe aplicarea schemelor speciale de
relevare a victimelor şi situaţiilor victimogene (de exemplu variate clasificări ale acestora); -
prevenirea victimologic generală şi individuală se realizează, de asemenea, prin
implementarea pe larg a posibilităţilor ajutorului reciproc al populaţiei;
- prevenirea victimologică se caracterizează şi prin particulantăţi organizaţionale
determinate de instruirea specială a colaboratorilor organelor de ocrotire a normelor de drept
la crearea unor evidenţe speciale ale obiectelor ce se caracterizează prin vulnerabilitate

7
Криминология. Под ред Бурлакова В. Н. , Сальникова В.П. Степашин. С.В. СПБ, Санкт-Петербургский
Университет МВД России, 1999, с. 256
8
Кернер X. Ю., (составитель). Криминология, Словарь - справочник. Отв рсл. I перевода на русский язык
Долгова А И. Москва, НОРМА, Шк с 221
victimologică, organizarea subdiviziunilor psihopedagogice speciale în cadrul organelor
afacerilor interne.
Importanţa prevenirii victimologice constă în orientarea practicii luptei impotriva
criminalităţii asupra rezervelor neutilizate, legate de factorul „victima infracţiunii"9.
Bineînţeles, infractorul potenţial a fost şi râmîne în centrul atenţiei organelor afacerilor
interne, orice exagerări fiind inadmisibile, inclusiv sub aspect victimologic. Este necesar, în
opinia noastră, a utiliza cu eficienţă maximalх toate posibilităţile activităţii profilactice şi, în
acest context, realizarea măsurilor orientate asupra persoanei vătămate - devine un domeniu
parţial valorificat. De aceea, este important a menţiona că orientarea victimologică nu
înlocuieşte prevenirea tradiţională, ci doar o completează pe aceasta.
Măsurile de prevenire victimologicâ trebuie să vizeze persoanele care, în mod egal, pot
deveni atît infractori, cit şi victime, pentru a evita aşa-numitele , „infracţiuni inversate", în
care are loc schimbarea rolurilor „infractor - victimă". In asemenea caz, prevenirea
victimologicâ se intersectează cu cea criminologicâ tradiţională.
Menţionăm, de asemenea, că prevenirea victimologicâ trebuie realizată cu stimă profundă
faţă de persoană şi respectînd normele etice , deoarece activitatea dată este însoţită frecvent de
pătrunderea în viaţa intimă a oamenilor fară vreun temei juridic. De aceea, astfel de intervenţii
profilactice sunt posibile doar cu acordul benevol al potenţialelor victime sau la rugămintea
acestora.
Activitatea practică a organelor afacerilor interne în domeniul prevenirii victimologice
necesită o organizare şi asigurare informaţională la nivel înalt, determinînd soluţionarea unui
şir de probleme:
1. Instruirea poliţiştilor în domeniul prevenirii victimologice. Pentru realizarea acestei
sarcini este necesară introducerea în planurile de studii ale instituţiilor deînvăţămînt din
sistemul Ministerului Afacerilor Interne, a victimologiei, în calitate de disciplină obligatorie,
precum şi alte cursuri de specializare în problema dată.
2. Selectarea profesională pentru angajarea în serviciu în organele afacerilor interne.
Este important a se ţine cont de calităţile psihologice ale candidaţilor. Capacitatea
acestora de a se orienta corect în situaţii periculoase, exercitindu-şi obligaţiunile de
serviciu, fiindcă un colaborator de poliţie dezechilibrat ne atent este o victimă
potenţiala a infractorului.

9
Ривман Д.В. Криминальная виктимология, Санкт-Петербург, ПИТЕР, 2002, с. 242, Франк Л.В.
Потерпевшие от преступления и проблемы советской викгимилогии, Душанбе, Изд-во "Ирфон", 1977, с.
197.