5.

Christos sau Caesar – Persecuțiile împotriva Bisericii Creștine

Încă de la începuturile creștinismului viața credincioșilor nu a fost deloc ușoară. Însuși
Isus Hristos și apoi ucenicii cei mai importanți au murit ca martiri. Motivele și maniera
persecuțiilor au fost variate de la caz la caz, de la epocă la epocă, de la o zonă la alta. Biserica
a avut de înfruntat pe plan intern problema eraziilor, iar pe plan extern aceea a persecuțiilor.

Cauzele persecuțiilor

A. Politice
În perioada în care creștinismul nu se distingea concret de iudaism, biserica a suferit
puțină persecuție, deoarece iudaismul era „religio licita”. La momentul desprinderii de
iudaism, creștinismul a devenit o grupare separată, considerată societate secretă. Solicitând
adepților săi devotament dincolo de cerințele împăratului, creștinismul a devenit dușmanul
statului și potențial focar de trădare – o amenințare la siguranța statului roman.
Suveranitatea lui Caesar era amenințată total de Hristos, creștinii fiind priviți ca unii
care încercau să facă stat în stat, enclave creștine în cadrul imperiului.

B. Religioase
Religia romană era rigidă și formală. Pentru un panteon plin de zei nu conta prea mult
faptul că adăugarea altor zeități atâta vreme cât noii veniți nu amenințau vechile figuri, crezuri
și ritualuri. Creștinii nu aveau accesorii externe ale închinării și au fos etichetați mai târziu
atei – fără zei.
Adunările secrete ale creștinilor au atras suspiciunea asupra lor și au fost acuzați de
imoralitate, acțiuni sntisociale – incest canibalism.
Orice calamitate naturală a ajuns să fie atribuită creștinilor.

C. Sociale
Creștinismul ca filosofie susținea egalitatea oamenilor și ca urmare mulți oameni de
rând și sclavi erau convertiți. Noi convertiți răreau rândurile participanților la acțiunile
religioase și distracțiile cetățenilor romani – adunările de la temple, teatru, locuri de distracții.
Călcarea tiparelor sociale le-a adus caracterizarea de antisociali, și perocol pentru omenire.

D. Economice
Orice creștin în plus adăugat bisericii însemna un închinător mai puțin la templele
păgâne, un client mai puțin pentru fabricanții de idoli și vânzători de animale. Mai mult decât
un simplu client lipsă el însemna de acum un concurent puternic pentru orice preot, vânzător,
pictor, sculptor, arhitect sau ghicitor din imperiu.

E. Cultul Împăratului
Începând cu Octavian Augustus, divinizat după moarte (14 d.Hr.) şi Caligula (37-41),
care s-adeclarat „Deus” încă din viaţă, şi continuând cu Domiţian, care s-a declarat „Dominus
ac Deus”,împăraţii romani aveau un cult propriu; li se aduceau jertfe publice în temple
speciale, exact ca unor zei.
Cultul împăratului era o adevărată religie de stat şi o obligaţie cetăţenească pentru toţi
locuitorii imperiului. Se tolera orice religie dar era obligatoriu cultul împăratului. Refuzul

1
 cultului împăratuluiera socotit sacrilegiu si „les majestates” (crimă de stat). Această cauză a
declanşat public şi imediat persecuţiile anticreştine

Secolul I
Persecuția din partea Evreilor
Primii persecutori ai creştinilor au fost evreii, la început creştinismul fiind văzut doar
ca o nouă sectă iudaică. Creştinii evrei erau diferiţi de ceilalţi evrei prin faptul că erau
convinşi şi mărturiseau că Mesia a venit în persoana lui Isus Hristos. Evreii considerau
creştinismul o erezie, şi se purtau ca atare, apostoli ca Ştefan, Pavel,Petru şi alţi pionieri
creştini suferind o prigoană serioasă din partea fraţilor lor evrei.

Persecuția Romană
Legislația
 de la Traian pe bază de rescript imperial
 de la Decius pe bază de edict imperial
 legea celor 12 table – interzicea cultele străine şi nepermise, pedepsea magia
 un Decret al Senatului Roman din 189 d.Hr.
 De la Traian (98-117) pana la Deciu (249-251), crestinii au fost urmariti si
persecutati pe baza unei dispozitii oficiale, provizorii si marginite,
numita rescript , care se aplica intr-o cetate sau regiune.
 De la Deciu pana la sfarsitul domniei lui Diocletian (285-305), crestinii au fost
persecutati pe baza unei dispozitii generale data de imparat, numita edict ,
valabila in tot Imperiul, ceea ce a dus la persecutia generala a crestinilor. In
genere, la crestini nu se cautau si nu se condamnau anumite crime prevazute si
pedepsite de legile in vigoare, ci doar calitatea si numele lor de crestini

Pedepsele – documentele contemporane menţionează câteva forme de pedepse

 Creştinii nobili să fie deportaţi
 Să fie decapitaţi. Pedeapsa prin decapitare era considerată de condiţie bună,
decapitarea fiind o formă de moarte onorabilă
 Moartea umilitoare: prin răstignire, ardere, lupte cu gladiatori sau aruncare la
fiare.
 Alte pedepse: pierderea libertăţii, pierderea drepturilor civile, confiscarea averii,
munca în mine, în cariere, munca la galerie, închisoarea, vinderea femeilor în case
de toleranţă, flagelarea, bătaia cu verigi, lapidarea, arderea cu fierul roşu.
Creştinii care se lepădau de credinţa creştină se numeau „lapsi” („căzuţi”, din
demnitatea creştină) şi alcătuiau o categorie specifică în sânul Bisericii primare, creând mari
probleme.

Martiri:
Din numerosul grup de creştini martiri fac parte şi apostolii Domnului Isus(cu excepţia lui
Ioan fiul lui Zebedei care a murit de bătrâneţe):
 Petru a fost crucificat la Roma în aprox. 64 d.H.
 Iacov fiul lui Zebedei, fratele lui Ioan a murit ucis cu sabia din ordinul lui Irod Agrippa I
regele marionetă al Iudeei, în anul 44 d.H.
2
 Andrei a fost crucificat
 Filip a fost crucificat în anul 54 d.H. la Hierapolis în Asia Mică
 Bartolomeu/Natanael a fost jupuit de piele şi decapitat
 Matei a fost ucis cu o suliţă
 Toma a fost ucis cu o suliţă în India, în anul 72 d.H.
 Iacov fiul lui Alfeu a murit după ce a fost bătut cu o bâtă, lovit cu pietre şi crucificat
 Iuda/Tadeu fiul (în unele texte fratele) lui Iacov a fost crucificat
 Simon Zelotul a fost crucificat
 Matia a fost ucis cu pietre şi decapitat
 Trebuie totuşi precizat faptul că informaţiile care descriu martirajul acestor apostoli se
bazează pe tradiţii orale sau cronici scrise la mai mult timp după epoca în care au trăit
apostolii şi e posibil ca unele (sau toate) aceste informaţii să fie greşite.

1. Persecuția din timpul lui Nero (54 - 68)

În noaptea de 18/19 iunie a anului 64 cetatea Romei a luat foc, zece dintre cele
paisprezecesectoare ale cetăţii fiind distruse. Diferitele zvonuri privitoare la autorul
incendiului s-au strâns în jurul împăratului Nero, suspect de a fi încercat distrugerea cetăţii
pentru ca mai apoi să o poate reface după propria sa imaginaţie. Două dintre cele patru
sectoare care nu au ars erau populate în majoritate decătre evrei şi creştini, motiv pentru care
aceştia au devenit ţapii ispăşitori, acuzaţi de către împărat.
Istoricul roman Tacitus descrie evenimentul arestării creştinilor acelei perioade
oferindinformaţii preţioase mai ales asupra motivaţiilor: „un mare număr dintre ei au fost
condamnaţi, nu atât de mult pentru focul în sine, cât pentru ura lor faţă de umanitate”.
Martirajul creştinilor a fost extrem de aspru şi crud – astfel credincioşii au fost
batjocoriţi,aruncaţi la câini şi fiare sălbatice, răstigniţi sau arşi de vii. Se pare că această
persecuţie s-a limitat la cetatea Romei, fiind cunoscută pentru intensitate şi caracter decât
pentru extensie.
Tradiţia aminteşte pe Pavel şi Petru ca martiri ai acestor timpuri.

2. Persecuția în timpul domniei lui Domițian (81-96)

Titus Flavius Domitianus s-a născut în anul 51 din Vespasian si Flavia Domitilla şi a
fost desemnat succesor la tron în 79 de fratele său mai mare, Titus. Este caracterizat ca fiind
un om ambiţios şi foarte gelos, dar mai ales răzbunător. Domiţian se autointitulează “dominus
et deus” şi guvernează pe baza despotismului, ca şi Caligula şi Nero.
Se pare că Domiţian a dorit să refacă tradiţiile Romei, iar creştinii şi evreii, prin
practicile lor contrare legilor romane, erau piedici în calea sa. Cerând bir evreilor (fiscus
iudaicus), împăratul s-a izbit de refuzul unora dintre aceştia, motiv pentru care a început o
persecuţie asupra acelor care aveau „practici iudaice”, evrei şi creştini. (birul era o sursă de
finanțare pentru templul lui Jupiter)
Chiar credincioşi din casa imperială au fost executaţi, unii fiind rude cu împăratul (văr
- Flavius Clemens, Flavia Domitillia). Deşi se poate să fi avut o anumită extensie pe teritoriul
imperiului, rapoartele cele mai sigure cu privire la această persecuţie vin doar de la Roma şi
din Asia Mică.

3
 În Asia Mică persecuţia s-a soldat chiar cu o binecuvântare, căci în urma exilului lui
Ioan (90-95) a luat naştere cartea Apocalipsa. Generaţiile următoare au rememorat această
perioadă ca una de încercări, fiind indicii că un mare număr de creştini au suferit martirajul.
Persecuţia lui a fost scurtă, el căzând victimă unui complot organizat de Partenius,
comandantul gărzii palatului şi de soţia sa Domitilla Longina. După el, senatul l-a proclamat
împărat pe Nerva (96-98) care nu a mai dat curs acuzaţiilor împotriva creştinilor.

SEC II
3. Persecuția în timpul lui Traian (98-117)
Marcus Ulpius Traianus s-a născut în sudul Spaniei în anul 53, fiind un foarte bun
militar, administrator şi cel mai însemnat cuceritor roman după Iulius Caesar. Cu toate ca era
drept şi cinstit, el a fost un persecutor al creştinilor, realizând primul rescript referitor la ideile
sale despre creştini. Rescriptul a fost emis datorită unei scrisori din partea lui Pliniu cel Tânăr
(guvernatorul Bitiniei – azi Turcia ) în 111-112 din care Traian afla că datorită creştinilor
templele se goleau, nu se mai respectau sărbătorile, iar animalele nu se mai cumpărau pentru
sacrificii.
Traian stabileste: crestinii sa nu fie cautati din oficiu; daca sunt denuntati si dovediti ca
crestini, sa fie pedepsiti; sa lase liberi pe apostati; sa respinga denunturile anonime, ca pe ceva
nedemn pentru secolul lui În concluzie creştinii nu erau pedepsiţi datorită faptului că încălcau
legile, ci datorită numelui de creştin.
Rescriptul lui Traian are o importanta considerabila, caci el va servi ca norma în
urmarirea si pedepsirea crestinilor pâna la Deciu (249-251).

4. Persecuția în timpul lui Hadrian (117-138)

Publius Aelius Hadrianus s-a născut în Italia în anul 76. Era caracterizat printr-o
mare pasiune de a cunoaşte cât mai multe, fiind un iubitor de cultură si artă şi poate din
această cauză el a încercat să liniştească furia maselor precizând ca oamenii să nu fie
deranjaţi, însă dacă denunţătorii creştinilor pot dovedi acuzațiile cu privire la creștini, acei
creştini să fie aduşi în faţa tribunalului.
Cu toată moderația împăratului, au existat și martiri

5. Persecuția în timpul lui Antonius Pius (138-161)

S-a născut în anul 86 şi provine dintr-o familie senatorială din Galia. A fost un
împărat pașnic, înțelept, onest și ponderat. În timpul domniei sale a asigurat statului o bogăţie
financiară, o bună administraţie fiind considerat tipul împăratului ideal. Cu toate că el nu a
persecutat creştinii, totuşi au existat martiri datorită unor guvernatori provinciali și datorită
urii populației

6. Persecuția în timpul lui Marcus Aurelius (161-180)

Marcus Annius Verus s-a născut 121 în Peninsula Iberică. Devenit împărat la anul
161, era una dintre cele mai luminate minţi ale vremii sale. Deşi era mânat de idealuri nobile,
se va întoarce împotriva creştinilor. Consecvenţa lor şi dispoziţiade a merge până la martiraj
erau văzute ca „îndărătnicie”, şi deci dispreţuite.Mai mult decât atât, împăratul era un om
foarte superstiţios. Dacă se adaugă o suită de ciumi, invazii, catastrofe şi alte dezastre, atunci
nu este greu de înţeles că nu după mult timp vina pentru toate aceste nenorociri a căzut asupra
4
creştinilor. Motivaţia era aceea că au adus mânia zeilor asupra imperiului. Nu se ştie sigur
dacă împăratul a dat crezare deplină acestor explicaţii, venite cel mai probabil din partea
consilierilor săi pe care îi consulta foarte des, dar este cert că a dat sprijinul total pentru
derularea persecuţiilor favorizând renaşterea vechii religii păgâne a imperiului roman.
Martiri
Un document informativ prezintă moartea unei văduve care a suferit martirajul
împreună cu cei şapte fii ai ei. Un alt caz memorabil este cel al teologului Iustin, care se pare
că ar fi murit acuzat de cătreun filozof păgân pe care l-a combătut într-o dezbatere publică.
Alte informaţii vin din scrisoarea trimisă de bisericile din Lyon şi Vienne din Galia
care încurajau pe credincioşi din Asia Mică în faţa persecuţiilor. Acestora li s-a interzis
vizitarea locurilor publice. În cele din urmă unii creştini au fost prinşi, arestaţi şi aduşi în faţa
autorităţilor. Scriitorul epistolei afirmă că persecuţia a venit pe neaşteptate, „ca un fulger”,
motiv pentru care mulţi nu erau pregătiţi. În timpul mărturisirilor şi torturilor mulţi alţii au
revenit asupra renunţării lor la creştinism şi au decis să moară martiri. Nu ni spune câţi au
murit, dar epistola menţionează că locul în care se aflau arestaţi a determinat sufocarea unora
dintre ei chiar înainte ca executorii să ajungă la ei.

Secolul III

7. Persecuția în timpul împăratului Septimius Severus (193-211)

Septimiu Sever s-a născut în anul 146 în oraşul Leptis Magna şi s-a căsătorit cu fiica unui
preot sirian, Iulia Domna. Tertulian spune ca Septimiu Sever tinea la palat pe un crestin,
Proculus Torpacion, care-l vindecase de o boala, ca si pe fiul sau mai mare, așa că la începutul
domniei lui creștinii s-au bucurat de pace.
După câțiva ani de domnie, Imperiul s-a confruntat cu serioase probleme de ordin politic
(existau numeroase grupări politice disidente care amenințau cu războiul civil) și
administrativ (barbarii de la granițe amenințau cu invazia).
În fața acestor provocări, Împăratul s-a hotărât să facă o reformă religioasă pentru a
câștiga favoarea zeilor, propunând o politică de sincretism religios, în care soarele să
primească închinarea tuturor cetățenilor imperiului. Toți zeii urmau să fie acceptați atâta timp
cât Soarele era recunoscut ca fiind cel mai mare dintre ei.
Primii împotrivitori au fost evreii și creștinii. A fost interzisă sub pedeapsa cu moartea
orice acțiune de convertire la cele două religii.
Martiri
La Alexandria, au murit ca martiri Leonida, tatal lui Origen si alti crestini. Izbucnirea
persecutiei la Alexandria, a adus inchiderea scolii crestine de aici. Conducatorul ei, Clement
Alexandrinul va parasit Egiptul. Scoala a fost redeschisa cu mari greutati de Origen. Unii din
elevii și profesorii de acolo au fost persecutați și omorâți

8. Persecuția în timpul lui Decius

Caius Messius Quintus Decius (249-251) a ajuns la domnie în urma unui asasinat (Filip
Arabul). Imperiul era măcinat de lupte pentru putere și nesiguranță. Credea că zeii sunt
supărați pe conducător și imperiu și dorește o reîntoare la valorile tradiţiile vechi păgâne.
Evident că această situaţie a fost întâmpinată de creştini cu împotrivire. Decius a dat edictul
de persecutie în toamna anului 249. Nu se pastreaza textul lui, dar se stie cum a fost aplicat.
Toti crestinii, de orice stare şi vârstă şi chiar cei doar bănuiţi a fi crestini, erau obligaţi să se

5
prezinte înaintea unei comisii de stat şi să facă acte de adeziune la paganism: sacrificii,
libatiuni1, participare la ospetele sacre. Crestinii au fost chemati nominal, dupa liste intocmite
de autoritati si invitati sa sacrifice zeilor, intr-un anumit termen. Celor ce faceau aceasta, li se
eliberau certificate (libelli). Fugarilor li se confisca averea, iar la intoarcere erau ucisi. Cei
care nu veneau singuri erau adusi cu forta, iar functionarii indulgenti erau amenintati cu grave
pedepse. Au fost loviti de masurile luate mai ales clericii si crestinii mai de
seama. Marturisitorii credintei crestine earu aruncati in inchisori si torturati. Unii erau chiar
ucisi, spre a fi intimidati ceilalti crestini. Autoritatea romana urmarea nu numai pedepsirea
crestinilor, ci mai ales apostasierea lor de la credinta crestina, negarea lui Hristos.

9. Persecuția în timpul lui Valerian (253-260)

Publius Licinius Valerianus s-a născut în anul 218 şi în timpul acestuia se face prima
divizare geografică a Imperiului. Ca persoană era cinstit şi onest, dar foarte influenţabil.
La început el a tolerat pe creştini, dar este influienţat de Macrian, seful trezoreriei
imperiale. Se credea că Biserica dispunea de mari averi, iar statul era atunci sărac, în mare
criză financiară.Valerian dezlănţuie persecuţia împortiva creştinilor considerând că va putea
acoperi o parte din deficitul economic al Imperiului din averile lor.
Acesta emite edictul din august 257 care prevedea: obligativitatea creștinilor de a sacrifice
zeilor, mai ales clericii; adunarile erau interzise sub pedeapsa de moarte, bunurile Bisericii
confiscate. Multi clerici si credinciosi au fost inchisi, condamnati la mine sau exilati.
Martiri: Ciprian al Cartaginei. În Africa, 153 de creştini sunt aruncaţi într-o groapă cu var
nestins, alţii sfâşiaţi şi arşi.

10. Persecuția în timpul lui Dioclețian (284-305)

Caius Aurelius Valerius Diocletianus s-a născut în Dalmaţia la 240 dintr-o familie
săracă. Din momentul în care devine împărat, începe o reorganizare riguroasă a administraţiei
imperiului roman.
El inagurează o nouă formă de guvernare (tetrarhia) şi îl asociază pe Maximian
ca Augustus, iar după aceasta, cei doi îşi asociază câte un Cezar:2 Diocleţian pe Galerius, iar
Maximian pe Constanţiu Chlorus (tatăl lui Constantin cel Mare).
Primele edicte de persecuție a creștinilor au venit în primăvara lui 303 prevedeau:
daramarea locasurilor de cult, interzicerea adunarilor, arderea cartilor sfinte, fara sa se faca
victime ; crestinii care refuzau sa apostazieze erau pedepsiti; cei mai de seama pierdeau
drepturile si privilegiile, erau torturati; cei de jos erau facuti sclavi, iar sclavii erau exclusi de
la eliberare. Un edict de mai târziu ordona creștinilor să aducă jertfe zeilor zeilor păgâni, fiind
amenințați cu moartea dacă refuzau.
Soția lui Dioclețian și fiica acestuia care erau creștine, au fost exilate, iar creștinii de la
palat, care nu și-au renegat credința, au fost executați cu cruzime. Creștinii au fost răstigniți,
arși, tăiați, sfâșiați și torturați în cele mai rafinate moduri. Cea mai ușoară pedeapsă era
trimitrea într-un lagăr de muncă roman, unde munceau până la moarte. Sute de mii de creștini
au pierit în acest timp. Unii dintre ei sunt cunoscuți pe nume și canonizați ca sfinți în
calendarele răsăritene și apusene.
Istoricul creștin Eusebiu scoate în evidență faptul că închisorile s-au umplut așa de mult
cu creștini încât nu mai erau locuri libere pentru criminali.

1 Act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității. Închinare a
paharului cu băutură în cinstea cuiva la o petrecere. (dex)
2 Moștenitor imperial - La moartea sau retragerea augustilor, cezarii deveneau augusti; in locul lor ei numeau alti cezari.

Acest sistem trebuia sa asigure succesiunea la tron, pentru a se pune capat revolutiilor militare si loviturilor de stat.

6
 Pe patul de moarte unul dintre tetrarhi a acceptat să revoce edictele de persecuție, cu
condiția ca toți creștinii să fie buni cetățeni și să se roage Dumnezeului lor pentru stat și
pentru împărat.

Sfârșitul persecuțiilor
Constantin și Licinius, împărați și cumnați, au subscris în 312 la revoacarea semnată de
Galerius, dând amândoi un edict de toleranță.
Abia în 313 în urma Edictului de la Milano, creștinii au primit o deplină libertate a
cultului. De atunci înainte, creștinismul avea o bază legală pentru libera desfășurare a
existenței și vieții religioase.

Consecințele persecuțiilor
a. Răspândirea rapidă a creștinismului. Tertulian spusese: „sângele martirilor este
sămânța Evangheliei”.
b. Persecuția a împrăștiat creștinii în tot imperiul astfel încât au putut să-L mărturisească
pe Xp. S-au înființat biserici în Asia Mică, în Egipt, în Africa de Nord și în Cartagina.
În jurul anului 300 Biserica număra între 5%-15% din populația imperiului, estimată la
aproximativ 50-70 milioane.
c. Persecuția a creat probleme interne. Au apărut controverse cu privire la felul în care
trebuiau tratați creștinii apostaziați (traditores)
d. Persecuția a grăbit formarea canonului NT
e. Persecuția a ridicat problema relației dintre Stat și Biserică (Cristos sau Caesar)

Surse:

Creștinismul de-alungul secolelor, Earle Cairns

http://ro.orthodoxwiki.org/Persecu%C5%A3ii_%C3%AEmpotriva_cre%C5%9Ftinilor

http://www.scritube.com/istorie/Persecutiile-contra-crestinilo7322275.php

http://www.crestinortodox.ro/istoria-bisericii/istoria-bisericii-primele-trei-secole/persecutiile-70585.html