UTILIZAREA INTERNETULUI ÎN AFACERI

Examen oral: 10.12.2019, ora 0800, sala CD 22

Subiecte:
1. Inteligența artificială - concept
2. Internet of Things (Internetul lucrurilor) - concept
3. Tehnologia Blockchain
4. Piata Unică Digitală
5. Indicele economiei și societății digitale
6. Cadrul european al competențelor digitale pentru cetățeni (DigComp)
7. Cloud computing – concept și caracteristici
8. E-business – E-commerce
9. Enterprise Resource Planning
10. SaaS – Software as a Service (Software ca Serviciu)
11. PaaS – Platform as a Service (Platformă ca Serviciu)
12. IaaS – Infrastructure as a Service (Infrastructură ca Serviciu)

1. Inteligența artificială - concept

În termeni simpli, inteligenţa artificială (IA) se referă la sisteme sau la maşini care imită
inteligenţa umană, pentru a efectua diverse activităţi şi care se pot îmbunătăţi iterativ pe baza
informaţiilor pe care le colectează. IA se manifestă într-o serie de forme.
Iată câteva exemple:
 Boţii de chat utilizează IA pentru a înţelege mai repede problemele clienţilor şi pentru a oferi
răspunsuri mai eficiente,
 Asistenţii inteligenţi utilizează IA pentru a analiza informaţiile esenţiale din seturile de date
mari de text, pentru a îmbunătăţi programarea
 Motoarele de recomandare pot oferi recomandări automate pentru emisiunile TV, în funcţie de
obiceiurile de vizionare ale utilizatorilor
IA se referă mai mult la procesele şi funcţionalităţile pentru gândirea şi analizele de date
extraordinare decât la un anumit format sau funcţie. Deşi IA inspiră imagini ale unor roboţi
performanţi, cu aspect uman, care vor cuceri lumea, IA nu are intenţia de a înlocui oamenii. Scopul său
este de a spori semnificativ funcţionalităţile şi contribuţiile umane. Acest lucru face ca IA să devină un
activ foarte valoros pentru afaceri.

Resursă educațională:
https://www.oracle.com/ro/artificial-intelligence/what-is-artificial-intelligence.html

2. Internet of Things (Internetul lucrurilor) - concept

Internetul lucrurilor (Internet of Things - IoT) este un concept care defineşte o lume în care toate
obiectele (maşini, electrocasnice, sisteme de iluminat, dispozitive mobile, portabile etc.) sunt conectate
între ele prin intermediul Internetului. Internetul lucrurilor nu se bazează numai pe calculatoare ca să
existe. Fiecare obiect, chiar şi corpul uman, poate deveni o parte din Internetul lucrurilor dacă este
echipat cu anumite componente electronice. Aceste părţi variază cu siguranţă, în funcţie de ce trebuie
să efectueze obiectul, dar se încadrează în două mari categorii:
- obiectul trebuie să fie capabil să captureze date, de obicei, prin intermediul senzorilor.
- obiectul trebuie să fie în măsură să transmită aceste date în altă parte prin intermediul Internetului.
Un senzor şi o conexiune, prin urmare, sunt cele două părţi electronice primare ale unui obiect
inclus în Internetul lucrurilor.
3. Tehnologia Blockchain

Termenul a fost menţionat pentru prima dată în 1991 de un grup de cercetători. Tehnologia era
utilizată pentru a data documente digitale astfel încât să nu fie posibilă alterarea acestora. În 2009
tehnologia a fost adoptată şi utilizată, se spune, de către Satoshi Nakamoto pentru a crea prima
criptomonedă din lume, bitcoin; cu toate acestea, identitatea creatorului bitcoin nu este 100% sigură,
numele fiind de fapt un pseudonim.
În esenţă, blockchainul este un registru descentralizat (adică nu este ţinut într-un singur loc, ci
numeroşi actori deţin o copie) care stochează anumite informaţii ce nu mai pot fi modificate ulterior. E
un fel de registru digital în care orice informaţie introdusă e criptată în formule matematice şi fiecare
formulă matematică autentifică şi validează o altă formulă matematică ce conţine alte date criptate la
rândul lor. Această bază descentralizată de date conţine toate informaţiile tuturor tranzacţiilor ce
implică valoare şi care sunt criptate pe blockchain, cu permisiunea de a le verifica autenticitatea în
orice moment.
Blockchainul este format dintr-o reţea de aşa-numite „noduri” de calcul. Nodul (computer
conectat la reţeaua blockchain şi care foloseşte un client de internet ce rezolvă sarcinile de validare şi
retransmitere a tranzacţiilor) primeşte o copie a blockchainului, care se actualizează în mod automat în
momentul în care se face logarea la reţea.
Se spune că nodurile minează bitcoin, dar, de fapt, nodurile se întrec în a rezolva probleme de
calcul pentru a câştiga bitcoini. Bitcoinul a fost motivul pentru care a fost iniţial creat blockchainul.
Însă, în prezent, este recunoscut doar ca prima din multiplele aplicaţii pe care le poate avea această
tehnologie.
Fiecare block conţine informaţii (date), hash şi hash-ul blockului anterior. Ce fel de informaţii
conţine un bloc depinde de ce fel de blockchain este. În cazul bitcoinului, datele respective se referă la
tranzacţii (expeditor, destinatar şi numărul de bitcoini). Hash-ul este ca un fel de amprentă (fiecare este
unică) şi are rolul de a identifica un bloc şi conţinutul acestuia. Odată ce un bloc apare în lanţ, hash-ul
acestuia este calculat. Cum are loc prima tranzacţie în interiorul blocului, se schimbă şi hash-ul.
Al treilea element pe care un bloc îl conţine este hash-ul blocului anterior; astfel se creează un
lanţ de blocuri. Dacă am avea trei blocuri, atunci blocul numărul trei ar conţine informaţia despre
blocul doi, care ar cuprinde informaţia despre blocul unu, care nu conţine informaţie despre blocul
anterior pentru că este primul de acest fel.
Şi, în final, o altă metodă de securizare este distribuirea datelor într-o reţea. Astfel, fiecare utilizator
are parte de o copie a lanţului de blocuri. Aşadar, atunci când un nou bloc se creează, fiecare dintre
participanţii la reţea primeşte blocul, care este verificat şi, dacă totul este bine, este apoi introdus în
lanţ.
Sistemul se bazează pe consens. Pentru ca un bloc să fie adăugat în lanţ trebuie ca toţi
validatorii să fie de acord că acela este un bloc bun.
Blockchainul nu este destinat exclusiv tranzacţiilor şi criptomonedelor, ci poate fi folosit pentru
a stoca date medicale, pentru a colecta taxe şi chiar ar putea fi soluţia pentru votul online.

Resursă educațională video: https://www.youtube.com/watch?v=WiRFuHXHBhk

4. Piata Unică Digitală

Comisia Europeană a sesizat faptul că Internetul și tehnologiile digitale transformă lumea în care
trăim şi că orice barieră în accesul la Internet poate însemna punerea cetățenilor în imposibilitatea
obținerii de bunuri și servicii on-line, limitarea orizonturilor companiile și mai ales a start-up-urilor, iar
pentru mediul de afaceri și guverne lipsirea de instrumentele digitale ce le pot ajuta în transformarea
lor digitală.
Pentru a beneficia de avantajele economiei digitale Comisia Europeană a decis trecerea de la 28
de piețe naționale la una singură, digitală în concordanță cu noua economie, şi transformarea acestora
într-o piață unică digitală a UE.
 Comisia Europeană și-a stabilit drept prioritate crearea unei piețe unice digitale prin înlăturarea
obstacolelor pentru cetățeni și întreprinderi. Pentru a realiza acest obiectiv, strategia privind piața unică
digitală este construită pe trei piloni:
1. Îmbunătățirea accesului consumatorilor și al întreprinderilor la bunuri și servicii digitale în
întreaga Europă
2. Crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea rețelelor și a serviciilor digitale
3. Valorificarea maximă a potențialului de creștere al economiei digitale

Strategia privind piața unică digitală, Propusă de Comisia Europeană în 2015 a pus bazele unei
societăți digitale europene durabile și unite. (Revizuita in mai 2017)
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM:3102_3
Strategia privind piața unică digitală are scopul de a asigura că economia, industria și societatea
Europei profită pe deplin de noua eră digitală. Pe lângă soluțiile și datele electronice și serviciile
digitale transfrontaliere, aceasta face parte integrantă din proiectul UE pentru o Europă digitală.
O serie de realizări importante au urmat în 2016 și 2017:
• eliminarea tarifelor de roaming
• modernizarea protecției datelor
• portabilitatea transfrontalieră a conținutului online
• încetarea geoblocării nejustificate , etc.
2018:
• Portalul digital unic: care va oferi persoanelor fizice și organiyaţiilor acces online la informații
și proceduri, precum și la servicii de asistență și de soluționare a problemelor. Consiliul a
adoptat regulamentul - sept. 2018
• Prima semnare electronică a unui act legislativ al UE – oct. 2018. Prima semnare electronică
a unui act legislativ al UE a avut loc la 25 octombrie, la sediul Parlamentului European de la
Strasbourg. Președintele PE, Antonio Tajani, și Matti Maasikas, din partea președinției
estoniene a Consiliului, au semnat electronic regulamentul revizuit privind siguranța furnizării
de gaze, pregătind astfel calea pentru intrarea în vigoare a regulamentului respectiv -
transformarea digitală devine realitate.
• Consiliul Europei a adoptat programul „WiFi4EU” pentru internet gratuit în spații publice –
oct. 2018. UE va sponsoriza puncte de acces gratuit la internet fără fir în locuri publice.

5. Indicele economiei și societății digitale

Indicele economiei și societății digitale (DESI) este un indice compus care rezumă indicatorii
relevanți asupra performanței digitale a Europei și urmărește evoluția statelor membre ale UE în
competitivitatea digitală.
DIMENSIUNI DESI:
1. Conectivitate - măsoară desfășurarea infrastructurii în bandă largă și calitatea acesteia. Accesul
la servicii rapide și ultrarapide cu bandă largă este o condiție necesară pentru competitivitate.
2. Capital uman / abilități digitale - măsoară abilitățile necesare pentru a profita de posibilitățile
oferite de digital.
3. Utilizarea serviciilor Internet de către cetățeni - reprezintă o varietate de activități online, cum
ar fi consumul de conținut online (videoclipuri, muzică, jocuri etc.), precum și cumpărături și
servicii bancare online.
4. Integrarea tehnologiei digitale de către întreprinderi - măsoară digitalizarea întreprinderilor
și comerțul electronic. Prin adoptarea tehnologiilor digitale, întreprinderile pot îmbunătăți
eficiența, reduce costurile și pot angaja mai bine clienții și partenerii de afaceri. În plus,
internetul ca punct de vânzare oferă acces la piețe mai largi și potențial de creștere.
5. Servicii publice digitale - măsoară digitalizarea serviciilor publice, cu accent pe guvernare
electronică și sănătate electronică. Modernizarea și digitalizarea serviciilor publice poate duce
la câștiguri de eficiență pentru administrația publică, pentru cetățeni și pentru întreprinderi.
 6. Cercetare și dezvoltare TIC - prezintă analize privind tendințele sectorului TIC și ale cercetării
și dezvoltării furnizate de Comisia Europeană, precum și studii externe realizate la solicitarea
Comisiei Europene.

Resursă educațională video: https://www.youtube.com/watch?v=WiRFuHXHBhk

6. Cadrul european al competențelor digitale pentru cetățeni (DigComp)

Trăim într-o societate digitală și este esențial ca toată lumea să fie „competentă digital” pentru a
accesa noile oportunități de a învăța, de a lucra, de a crea și de a se implica într-o societate care este
modelată de tehnologia digitală.
Comisia Europeană a dezvoltat DigComp: Cadrul european de competență digitală ca cadru de
referință pentru a explica ce înseamnă a fi „competent digital”.
DigComp este despre oameni. Cadrul nu se concentrează pe dispozitive sau software, ci caută să
sprijine utilizarea sigură, critică și responsabilă a tehnologiei digitale de către oameni. Cadrul oferă o
descriere cuprinzătoare a cunoștințelor, abilităților și atitudinilor de care oamenii au nevoie în 5
domenii cheie.
Sursa: https://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=1315&langId=en

7. Cloud computing – concept și caracteristici

Conceputul de cloud computing a devenit atât de omniprezent în activitatea economică și

socială încât pare aproape normal să știm sau să înțelegem ce înseamnă. În fapt, sesizăm că multe din
principiile și conceptele care guvernează acest concept devin pe zi ce trece tot mai transparente față de
utilizatorul final.
Caracteristicile esențiale ale infrastructurilor cloud includ autoservice la cerere, acces în bandă
largă la rețea, resurse utilizate în mod partajat, flexibilitate rapidă și instrumente de comensurare a
calității serviciilor oferite. Accesul la cloud este permis în mod concurent unui număr mare de
consumatori prin intermediul tehnologiilor de virtualizare cu funcții de auto-scalare și provizionare
automatizate în funcție de numărul de cereri de procesare. Din punct de vedere teoretic cantitatea de
resurse de procesare și stocare de care poate beneficia un utilizator este nelimitată.
În opinia unor autori (Grossman, 2009), cloud computing nu are o definiție standard, dar
accepțiunea generală simplificată este acea de a oferi servicii computaționale prin intermediul unei
rețele de calculatoare, în special Internetul.
În sens mai larg (Sosinsky, 2011), cloud computing-ul se referă la aplicațiile și serviciile care
rulează pe sisteme de rețea distribuite, care folosesc tehnicile de virtualizare a resurselor și care pot fi
accesate în mod general prin intermediul Internetului, folosind protocoalele și serviciile standard de
rețea (Collier & Shahan, 2015). Cloud-ul asigură transparența resurselor fizice și a configurațiilor
acestea, utilizatorii finali având percepția că resursele de care dispun sunt teoretic nelimitate.
Alți autori renunță să caute/ofere definiții (Sullivan, 2010) concrete ale conceptului, preferând să
prezinte caracteristicile esențiale ale cloud-ului:
• Scalabilitate masivă;
• Abilitatea de a aloca cu ușurință resurse;
• O platformă de management a serviciilor.

Sursa: http://intranet.uaic.ro/sites/research/eDB/Cloud%20Computing%20Caracteristici%20si%20Modele%20-%20VGreavu.pdf
8. E-business – E-commerce

Comerțul electronic reprezintă doar o parte din e-business, deoarece prin definiție e-business se
referă la toate tranzacțiile online, inclusiv vânzarea directă către consumatori (comerțul electronic),
relațiile cu producătorii și furnizorii și desfășurarea de interacțiuni cu partenerii. Schimbul de
informații prin intermediul bazei de date centralizate se realizează și în comerțul electronic. Funcțiile
de afaceri sunt limitate doar la resursele tehnologice ale companiilor.
Comerțul electronic implică în principal schimburi de bani în tranzacții. În e-business, deoarece este
mai larg, nu se limitează la tranzacțiile monetare. Sunt incluse toate aspectele legate de afaceri, cum ar
fi marketingul, designul produsului, managementul aprovizionării etc..
E-business este mai mult despre a face produse grozave, brainstorming și de a oferi servicii de
calitate, planificarea expunerii produselor și executarea acesteia. Bineînțeles, comerțul electronic este o
parte integrantă a procesului e-business, dar în termeni stricți, este activitatea de vânzare și cumpărare.

9. Enterprise Resource Planning

Definiția 1: Un sistem ERP (Enterprise Resource Planning) reprezintă un complex de module

software prin intermediul cărora se obține integrarea tuturor informațiilor disponibile într-o
organizație, având drept scop optimizarea resurselor disponibile ale acesteia.
Definiția 2: Sistemul ERP este instrumentul software care facilitează integrarea tuturor
informaţiilor dintr-o organizaţie într-o platformă unică. Scopul ERP este să asigure transparenţa
datelor în cadrul unei organizaţii şi să faciliteze accesul la orice tip de informaţie utilă în desfăşurarea
activităţii.
Definiția 3: ERP reprezintă un set de sisteme bazate pe arhitectura client/server dezvoltate pentru
prelucrarea tranzacțiilor şi facilitarea integrării tuturor proceselor, din faza planificării proceselor,
dezvoltării producției, până la relațiile cu furnizorii, clienții sau alți parteneri de afaceri. ERP este
considerată expresia cea mai fidelă a interdependenței dintre economic şi tehnologia informației.
Definiția 4 (orientată tehnologic): ERP reprezintă un sistem informaţional contabil bazat pe
interfețe grafice utilizator, baze de date relaționale, limbaje de generația a IV-a, instrumente CASE şi
arhitectură client/server. Definiția 5: ERP este, la bază, un concept legat de managementul
întreprinderii care vizează eficientizarea prin planificarea adecvată a resurselor, urmărire şi
replanificare.

Surse: http://www.aut.upt.ro/staff/diercan/data/PIPPS/curs-01.pdf

10. SaaS – Software as a Service (Software ca Serviciu)

SaaS reprezintă unul din cele mai utilizate modele de servicii în cloud prin faptul că permite unui
număr mare de utilizatori să beneficieze în mod gratuit sau plătit de un set de aplicații specifice,
standardizate și necesare în derularea activităților curente. Accesul la aplicații se realizează prin
intermediul browser-elor web sau pentru altele prin intermediul aplicațiilor client dedicate (ex.
Outlook, Skype, DropBox, Google Drive etc.). La nivel de companie, SaaS
reprezintă o alternativă viabilă pentru serverele de e-mail, serverele web, serverele de comunicare în
timp real, serverele de colaborare și stocare de documente, la un cost mai mic, modelul de licențiere
fiind acela al plății unui abonament lunar sau anual pentru utilizare, întreținere și suport.
Furnizorul de cloud are obligația de a gestiona și întreține aplicațiile, efectuarea actualizărilor și
a realizării copiilor de siguranță, un alt avantaj fiind acela al omogenizării serviciilor oferite, prin
asigurarea faptului că toți utilizatorii din companie folosesc aceeași versiune a unei aplicații.
În același timp, SaaS prin faptul că este accesibil din Internet oferă o mobilitate crescută
angajaților și implicit posibilități noi de colaborare și teleworking, accesul fiind asigurat în mod direct
sau prin aplicații specifice de pe orice terminal: PC, Laptop, Tabletă, SmartPhone care au o conexiune
de date la Internet. În anumite cazuri utilizatorii trebuie să instaleze plug-in-uri specifice în browser-
ele lor pentru a putea avea acces la toate funcționalitățile puse la dispoziție.
Alteori, în funcție de furnizor, sunt disponibile doar anumite funcționalități în browser: Office 365 nu
este suportat complet pe browser-ul Chrome, iar din Google App for Work se pot încărca
doar în Chrome anumite aplicații.
Din punct de vedere al caracteristicilor cloud, SaaS are la bază multi-tenanța, o singură versiune
a aplicației fiind oferită tuturor clienților prin instanțiere multiplă și balansare automată și transparentă
a cererilor de prelucrare între centrele distribuite teritorial (Collier & Shahan, 2015).
Nivelul de personalizare a aplicațiilor în SaaS este destul de limitat, utilizatorul având la
îndemână doar seturi restrânse și dedicate de instrumente pentru implementarea specificului propriilor
procese de afaceri. Aplicațiile de tip Office permit în mod limitat personalizarea mediului de lucru și
eventual crearea unui conținut activ (macros) pentru datele și fișierele proprii, fără a putea modifica
funcționalitatea aplicațiilor on-line. Pe de altă parte în aplicații pentru CRM sau de colaborare
(SharePoint) pot fi implementate prin intermediul pseudocod-ului procese personalizate de colaborare
sau fluxuri de lucru specifice.
Din punct de vedere al automatizării și administrării, fiecare furnizor de cloud, oferă un set
extins de script-uri și API-uri pentru conectarea de la distanță în format linie de comandă la modulele
de administrare.
Chiar dacă furnizorii de cloud garantează confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea
datelor și proceselor de afaceri stocate și rulate în cloud, multi-tenanța alimentează încă reticența unor
manageri în decizia de acces în cloud. Un aspect pozitiv este legat de varietatea de proceduri șablon
(template) colectate și implementate pe baza celor mai bune practici, care pot fi adoptate și adaptate
pentru optimizarea propriilor procese de afaceri.

11. PaaS – Platform as a Service (Platformă ca Serviciu)

PaaS reprezintă unul din cele mai complexe modele de servicii cloud pentru că este o suită de
aplicații și servicii destinate construirii altor aplicații și servicii, oferind programatorilor seturi
specifice de API-uri. În acest model de servicii dezvoltatorii nu au nevoie să își instaleze și
configureze propriile servere de prelucrare (middleware), de persistență (baze de date) sau de
prezentare (servere web). Acestea sunt puse direct la dispoziție de furnizorul de cloud, dezvoltatorul
fiind mult mai focusat pe integrarea și logica de business a componentelor propriilor aplicații. Sigur,
apar o serie de schimbări de paradigmă în programare, în sensul îmbunătățirii elementelor de securitate
și canalelor de comunicație, dar migrarea de la dezvoltarea ”în local” la cea în PaaS este relativ simplă.
Prin intermediul PaaS se pot dezvolta aplicații de sine stătătoare adresate clienților în format
SaaS sau pot fi personalizate și dezvoltate module pentru aplicațiile și serviciile deja oferite prin SaaS.
Un alt avantaj este legat de faptul că unii furnizori pun la dispoziția programatorilor instrumente
de colaborare și monitorizare a proiectelor de dezvoltare precum și instrumente de versionare a
codului, controlul surselor, instrumente de testare și altele.
Un dezavantaj al dezvoltării aplicațiilor în PaaS este lipsa portabilității aplicațiilor dezvoltate
între furnizorii de cloud public. În momentul în care o aplicație este dezvoltată pe un anumit API
oferit, apar costuri suplimentare legate de adaptarea aplicației și a tuturor nivelurilor
acesteia la un alt furnizor.
Chiar dacă fiecare PaaS are propriile sale limbaje de programare și instrumente de dezvoltare,
sensul corect al acestora este de a oferi posibilitatea dezvoltării interfețelor utilizator pentru standarde
deschise, cum ar fi: HTML, JavaScript, CSS și altele (Sosinsky, 2011).
Furnizorii de cloud oferă de asemenea posibilitatea de stocare a datelor necesare prelucrărilor sau
doar pentru a asigura persistența acestora. Majoritatea furnizorilor de cloud oferă suport pentru bazele
de date relaționale și din ce în ce mai mult pentru bazele de date NoSQL (Collier & Shahan, 2015),
oferind în același timp instrumente avansate de BI sau analiză a datelor.
 Principalele categorii de servicii livrate de furnizorii PaaS pot fi clasificate după cum urmează:
- Dezvoltare de aplicații;
- Colaborare: instrumente care asigură integrarea echipelor distribuite teritorial într-un punct unic de
lucru, flexibil și securizat;
- Managementul datelor: prin instrumente specifice bazelor de date relaționale, NoSQL sau sisteme de
fișiere blob;
- Instrumente de testare și performanță: destinate analizei aplicațiilor implementate în scopul
optimizării consumului de resurse. Orlando (2011) consideră că instrumentele sunt la faza maturității,
moment în care ar trebui să permită dezvoltarea aplicațiilor direct din specificațiile BPM26 a
proceselor de afaceri. Cloud-ul este aparent nelimitat, dar bugetele sunt totdeauna restrictive, de aceea
scopul programării în PaaS este de a asigura un echilibru optim în consumul de resurse, versus puterea
de procesare disponibilă;
- Spațiu de stocare: aplicațiile pot utiliza datele stocate în cloud în formatul de baze de date sau fișiere
sau pot fi integrate în arhitecturi de cloud hibrid pentru a asigura persistența datelor istorice în centrul
de calcul al companiei;
- Managementul tranzacțiilor: instrumente puse la dispoziția utilizatorilor pentru managementul
tranzacțiilor sau servicii de intermediere (brokerage) pentru a asigura integritatea tranzacțiilor. Pentru a
putea dezvolta aplicații fiabile, scalabile, sigure și nu în ultimul rând portabile, soluțiile
PaaS ar trebui să îndeplinească în mod cumulativ un set de caracteristici esențiale:
- Transparență în procesul de gestionare a datelor;
- Respectarea standardelor și caracteristicilor esențiale ale cloud computing-ului;
- Existența unui mediu de dezvoltare integrat;
- Existența instrumentelor pentru managementul ciclului de viață al dezvoltării aplicațiilor;
- Suport, scalabilitate și securitatea în context-ul multi-tenanței cloud.

12. IaaS – Infrastructure as a Service (Infrastructură ca Serviciu)

IaaS reprezintă unul din cele mai noi modele de servicii în cloud și permite clienților crearea
propriilor infrastructuri de calculatoare, echipamente de rețea și de stocare. Este cunoscut și sub
denumirea de HaaS (Hardware as a Service) pentru că pune la dispoziție posibilitatea de configurare a
echipamentelor prin specificarea numărului de procesoare și tipul lor, cantitatea de memorie RAM
alocată, dimensiunea spațiului de stocare și modul de conectare în rețea.
Elementul cheie în facilitarea serviciilor de tip IaaS este virtualizarea și echipamentele cu suport
pentru hypervisor. Chiar dacă termenul de virtualizare apare la începutul anilor 1970, marile companii
de echipamente fizice au implementat primele tehnologii hypervisor la începutul anilor 2000. Mai este
cunoscut și sub denumirea de VMM27 și poate fi de tip hypervisor nativ/fizic (type-1) implementat ca
funcție a echipamentelor de calcul sau logic (type-2) ca funcție a anumitor sisteme de operare.
În cloud, modelul de servicii IaaS beneficiază la nivel fizic de hypervisor type-1, care este
transparent față de utilizatorii serviciului și de un hypervisor logic pus la dispoziția utilizatorilor pentru
crearea propriilor infrastructuri de rețea. În mod specific furnizorii livrează clienților un număr limitat
de opțiuni de instalare a sistemelor de operare și a aplicațiilor preinstalate pe mașinile virtuale.
Ulterior, clienții pot opta pentru configurarea mașinilor virtuale în deservirea propriilor activități și
procese, având posibilitatea de transfer și instalare a propriilor aplicații și oferirea accesului către
clienți sau proprii utilizatori prin intermediul tehnologiilor Internet. Furnizorii dețin dreptul de
proprietate asupra echipamentelor fizice și a licențelor sistemelor de operare și aplicațiilor instalate, iar
clienții dețin dreptul de proprietate intelectuală pe aplicațiile pe care le construiesc în cloud a datelor
stocate.
În IaaS resursele virtuale sunt mapate28 pe dispozitive reale (Sosinsky, 2011) utilizate în mod
multi-tenant la o capacitate superioară utilizării în regim normal într-o companie. În momentul în care
o cerere de procesare este lansată către o mașină virtuală din IaaS, aceasta este redirecționată către
echipamentele de procesare în mod transparent față de utilizator.
 Clientul nu are control asupra hypervisor-ului sau echipamentelor fizice pe care sunt stocate și
rulează mașinile virtuale, dar are responsabilitatea de gestionare și configurare corectă a sistemelor de
operare, spațiului de stocare, a aplicațiilor instalate și în anumite cazuri, are un control limitat asupra
unor componente de rețea: NLB-uri sau firewall-uri.
Specificul mașinilor virtuale este acela de a deține spațiu de stocare virtual, cunoscut și sub
denumirea de discuri virtuale. Discurile virtuale au diferite formate, în funcție de producătorul
acestora: vmdk (VMware), vhd (Xen și Microsoft Hyper-V), vhdx (Microsoft Hyper-V), vdi (Oracle
VM VirtualBox). La ora actuală eforturile de standardizare nu sunt încă definitivate în domeniul
metodelor de stocare a discurilor virtuale, formatul OVF (Open Virtualization Format) fiind în schimb
adoptat de majoritatea furnizorilor publici de IaaS.
Discurile virtuale permit companiilor, prin utilizarea unor instrumente specifice să accelereze
procesele de adopție în cloud prin operațiunile de consolidare, care presupun crearea unei imagini
virtuale a unui server fizic și transferul acestuia în mașinile virtuale. IaaS permite în același timp
transferul mașinilor virtuale bidirecțional între centrele de date proprii și cele din cloud, beneficiind de
principiile de funcționare și integrare a cloud-ului hibrid. În felul acesta se pot efectua teste de
anduranță sau asigurarea disponibilității înalte a serviciilor informaționale puse la dispoziția
utilizatorilor prin intermediul mașinilor virtuale.

Sursa: http://intranet.uaic.ro/sites/research/eDB/Cloud%20Computing%20Caracteristici%20si%20Modele%20-%20VGreavu.pdf