Curs 5

4.METODA APROXIMATIILOR SUCCESIVE PE R

Definitia 1: Fie g : [ a, b ] → R . Un punct p ∈ [ a, b ] se numeste punct fix pentru

functia g daca g ( p ) = p .
Definitia 2: Functia g se numeste α − contractie pe intervalul [ a, b] daca
( ∃) α ∈ ( 0,1) astfel incat g ( x) − g ( y ) ≤ α ⋅ x − y , ( ∀ ) x, y ∈ [ a, b] .

Observatii:
1) Daca g este o α − contractie si are un punct fix, atunci punctul fix este unic.
2) Daca g : [ a, b ] → R este derivabila si ( ∃) α ∈ ( 0,1) astfel incat g ' ( x) ≤ α , ( ∀ ) x ∈ [ a, b ] ,
atunci g este o α − contractie .
3) Daca g : [ a, b] → [ a, b] este continua, atunci g are un punct fix.

Demonstratii:
1) Presupunem ca functia g admite doua puncte fixe. Fie p1 , p2 cele doua puncte fixe, adica
g ( p1 ) = p1 , g ( p2 ) = p2 . Folosind definitia 2, g fiind α − contractie ,
avem: g ( p1 ) − g ( p2 ) = p1 − p2 ≤ α p1 − p2 , de unde rezulta p1 − p2 (1 − α ) ≤ 0 . Cum
1 − α > 0 avem p1 − p2 ≤ 0 si prin urmare avem p1 = p2 , ceea ce inseamna ca functia g
admite un unic punct fix.
2) Functia g fiind derivabila pe intervalul [ a, b] este continua pe acel interval. In aceste
ipoteze, teorema Lagrange spune ca ( ∃) c ∈ ( a, b ) astfel incat g (b) − g (a) = g ' (c) ⋅ ( b − a ) .
Fie intervalul [ x, y ] ⊂ [ a, b] . Aplicam teorema lui Lagrange pe intervalul [ x, y ] si avem
g ( y ) − g ( x) = g ' (c) ⋅ ( y − x ) . Aplicand modulul si folosind relatia din ipoteza rezulta:
g ( x) − g ( y ) = g ' (c) ⋅ x − y ≤ α ⋅ x − y , ceea ce inseamna ca functia g este o α − contractie .
3) Fie h : [ a, b ] → R , h( x) = g ( x) − x , functia h fiind continua. Cu functia h astfel definita si
functia g cu proprietatile din ipoteza ajungem la h(a ) = g (a ) − a ≥ 0 si h(b) = g (b) − b ≤ 0 ,
adica h(a ) ⋅ h(b) ≤ 0 . Cum functia h este continua rezulta ca exista p ∈ [ a, b ] astfel incat
h( p ) = 0 , adica g ( p ) = p , ceea ce inseamna ca functia g admite un punct fix.

Teorema: Metoda aproximatiilor succesive

Fie g : [ a, b] → [ a, b] o α − contractie cu α ∈ ( 0,1) . Atunci ( ∀ ) x0 ∈ [ a, b ] , sirul
( xn )n∈N dat de xn +1 = g ( xn ) , ( ∀ ) n ∈ N , converge catre unicul punct fix p al lui g. In plus,
avem evaluarea xn − p ≤ α n (b − a) , ( ∀ ) n ∈ N * .
Observatii:
1) Aceasta metoda poate fi folosita pentru rafinarea aproximatiilor initiale ale radacinilor,
furnizate de metoda secantei sau bisectiei.
2) Ecuatia initiala f ( x) = 0 se scrie sub forma x = g ( x) , unde g este contractie pe [a,b].
Aceasta se intampla daca functia g :[a, b] → R , derivabila are proprietatea ca (∃)α astfel
incat g '( x) ≤ α < 1, (∀) x ∈ [a, b] .
Fie x0 o aproximatie initiala pentru radacina ξ a ecuatiei x = g ( x) .
Se construieste succesiv sirul aproximatiilor succesive xn +1 = g ( xn ), n ∈ N , care, conform
Teoremei punctului fix a lui Banach, converge catre ξ radacina unica in [a,b].
3) Din punct de vedere geometric, o radacina reala ξ a ecuatiei x = g ( x) este abscisa
punctului de intersectie a curbei y = g ( x) cu prima bisectoare y = x .
4) Cu cat α este mai mic, cu atat convergenta catre ξ va fi mai rapida.
5) Procesul iterativ continua pana cand xn +1 − xn ≤ ε sau f ( xn ) ≤ ε . Daca xn ≠ 0 , in locul
xn +1
erorii absolute se poate folosi eroarea relativa: 1 − ≤ε .
xn
6) Limitarea numarului de iteratii permite detectarea situatiilor in care metoda este divergenta.
7) Rezultatul teoremei este valabil si pentru functii g : M → M , g α − contractie pe M ⊆ R ,
αn
M multime inchisa. In acest caz are loc evaluarea xn − ξ ≤ ⋅ x0 − x1 , ( ∀ ) n ∈ N * .
1− α

Exemplu:
Sa se calculeze cu o eroare ≤ 10 −4 radacinile ecuatiei x 3 + 12 x − 1 = 0 .
Solutie:
Utilizand sirul lui Rolle, obtinem ca ecuatia are o unica radacina reala ξ ∈ [0,1] . Ecuatia se
scrie sub forma:
1
x = g ( x) , unde g ( x) = 2
x + 12
2x 2
α = sup g '( x) = sup 2 = .
x∈[0,1] ( x + 12)
2
x∈[0,1] 169
1 144
Fie x0 = 0; x1 = g ( x0 ) = ; x2 = g ( x1 ) = ≈ 0, 08328
12 1729
d ( x0 , x1 ) n
Din demonstratia Teoremei Banach, avem: d ( xn , ξ ) ≤ ⋅α < ε
1−α
167 ⋅12
n
1 169 n  2 
⇒ ⋅ ⋅ α < 10−4 ⇒   < ⇒n=2
 169  169 ⋅10
4
12 167
Deci ξ ≈ x 2 cu o precizie ≤ 10 −4 .

Exercitii:
Folosind principiul contractiei, sa se rezolve cu o aproximatie de 10 −3 ecuatiile:
1
x 3 + 4 x − 1 = 0; 10 x − 1 = sin x ; x = (1 − e − x ) ; x 5 + x 3 − 16 = 0 .
3
 5.METODA LUI NEWTON PE R . METODA TANGENTEI

Fie f : [ a, b ] → R , de clasa C 2 ([ a, b ]) . Presupunem ca ecuatia f ( x) = 0 are solutie

unica ξ ∈ [ a, b ] .

Din interpretarea geometrica a metodei ( xn este intersectia tangentei la graficul

functiei f in punctul A( xn −1 , f ( xn −1 )) cu axa ox ) se deduce formula de recurenta
f (x )
xn = xn −1 − ' n −1 , ( ∀ ) n ∈ N * .
f ( xn −1 )

Teorema. Metoda lui Newton:

i) In conditiile anterioare, daca in plus f ' (ξ ) ≠ 0 , atunci ( ∃) δ > 0 astfel incat pentru
f ( xn −1 )
( ∀ ) x0 ∈ [ξ − δ , ξ + δ ] , sirul ( xn )n∈N * dat de xn = xn −1 − , converge la ξ .
f ' ( xn −1 )
ii) Daca m1 , M 2 sunt date de m1 = inf f ' ( x) > 0 , M 2 = sup f '' ( x) , atunci avem
x∈[ a ,b ] x∈[ a ,b ]

M2
evaluarile: ξ − xn ≤ ⋅ ( xn − xn −1 ) 2 , ( ∀ ) n ∈ N * ,
2 ⋅ m1
M
ξ − xn ≤ 2 ⋅ (ξ − xn −1 ) 2 , ( ∀ ) n ∈ N * .
2 ⋅ m1
Observatie: Un dezavantaj al acestei metode este alegerea aproximatiei initiale x0 care trebuie
sa satisfaca conditia x0 ∈ [ξ − δ , ξ + δ ] , valorile ξ , δ nefiind cunoscute a priori. Acest neajuns
este eliminat de rezultatul:

Teorema. Metoda tangentei:

Fie f : [ a, b ] → R , de doua ori derivabila astfel incat f (a ) ⋅ f (b) < 0 , f ' ( x) ≠ 0 si

f ( xn −1 )
f '' ( x) ≠ 0 , ( ∀ ) x ∈ [ a, b ] . Atunci sirul dat de x0 ∈ [ a, b ] , xn = xn −1 − '
, (∀) n ∈ N * ,
f ( xn −1 )
asrfel incat f ( x0 ) ⋅ f '' ( x0 ) > 0 , converge strict monoton la ξ , unica solutie a ecuatiei
f ( x) = 0 .
Exemplu: f : R → R , f ( x) = x3 − x 2 − x − 1 , ε < 0, 2
Separam radacinile reale ale ecuatiei f ( x ) = 0 cu metoda sirului Rolle.
1
f ' ( x) = 3 x 2 − 2 x − 1 , f ' ( x) = 0 ⇒ 3 x 2 − 2 x − 1 = 0 ⇒ x1 = 1, x2 = −
3
1 22
f ( −∞ ) = lim f ( x ) = −∞ , f (∞) = lim f ( x ) = ∞ , f (1) = −2, f ( − ) = −
x →−∞ x →∞ 3 27
x -∞ -1/3 1 +∞
f(x) -∞ -22/27 -2 +∞
Sirul Rolle - - - +

Se observa schimbarea de semn ceea ce insemna ca ecuatia f ( x ) = 0 are o singura

solutie reala, pe intervalul (1, ∞ ) . Restrangem intervalul astfel:
f (1) = −2 < 0 
 ⇒ f (1) ⋅ f (2) < 0 ⇒ (∃)ξ ∈ (1, 2) astfel incat f (ξ ) = 0 ⇒ [ a0 , b0 ] = [1, 2] .
f (2) = 1 > 0 
a f (b0 ) − b0 f ( a0 ) 5 5 22 22
Calculam x0 = 0 = , f ( x0 ) = f ( ) = − ⇒ f ( x0 ) = ≈ 0,81 > 0, 2
f (b0 ) − f ( a0 ) 3 3 27 27
 5 5 
Din cele doua intervale 1,  ,  , 2  alegem acel interval pentru care produsul
 3 3 
valorilor functiei in capete este negativ.
5 22 
f (1) ⋅ f ( ) = ( −2)( − ) > 0 
 5 
 ⇒ [ a1 , b1 ] =  , 2  .
3 27
5 22 3 
f ( ) ⋅ f (2) = ( − )1 < 0 
3 27 
a f (b ) − b1 f ( a1 ) 89 89
Calculam x1 = 1 1 = , f ( x1 ) = f ( ) ≈ −0,12 ⇒ f ( x1 ) ≈ 0,12 < 0, 2
f (b1 ) − f ( a1 ) 49 49
89
⇒ x1 = este solutia aproximativa cu o eroare mai mica decat 0,2 a ecuatiei f ( x ) = 0 .
49