Primele conditii pentru desfasurarea unei lectii, a unui proces de învatare sunt prezenta

elevilor la ore si atentia pe care acestia o acorda.

Mutatiile din societate si din familia contemporana (problemele

economice, problemele de relationare intre parinti si copii, timp redus petrecut
cu familia, redistribuirea rolurilor, suportul social si emotional redus,
supraincarcarea profesionala a parintilor sau munca in strainatate) determina mai
multe probleme emotionale la copii decat in trecut.

La acestea se adauga presiunea grupului, riscul consumului de droguri si a

altor forme de dependenta, metodele din partea parintilor sunt slabe, inconstante,
supraincarcarea scolara, disfunctiile in evaluare si notare, frica de a fi examinati
constituindu-se in adevarati stresori pentru elevi care, din pacate, uneori evita
confruntarea cu ,,problema” prin fuga de la ore. Vazut din aceasta perspectiva,
absenteismul devine o problema sociala, un semnal tardiv al existentei unor
probleme, o conduita care reflecta atitudinea structurata a lipsei de interes,
motivatie, incredere in sine.

Atentia elevilor presupune orientarea selectiva a activitatii psihice, asupra unui obiect,
fenomen etc. paralel cu asigurarea unui tonus cerebral optim. Din multimea de stimulari care
actioneaza asupra receptorilor, subiectul alege si raspunde în mod corespunzator numai la o
mica parte: circa 1% din aceste influente parcurg- dupa D.E.Berlyne- sistemul nervos pentru a
iesi sub forma de comportamente. Filtrajul si selectia mesajelor are loc nu numai la nivelul
scoartei cerebrale, ci si în etajele inferioare ale sistemului nervos.
Concentrarea atentiei determina cresterea eficientei activitatii cognitive si motorii.
Cercetarile arata ca un optim de atentie corespunde unui grad de excitabilitate medie, unui nivel
medie de activare cerebrala, care faciliteaza integrarea mesajelor si ca sub acest nivel nu are
loc reactia de orientare, în timp ce depasirea nivelului optim produce mai curând o reactie de
alarma, de neliniste, care distorsioneaza perceptia sau caracterul adaptiv al reactiei.
Focarul de excitabilitate optima corespunzator atentiei concentrate atât în sfera
senzoriala, intelectuala, cât si în cea motrica determina -prin inductie negativa- inhibitia
celorlalte zone corticale. În consecinta, atentia comporta doua laturi solidare: concentratie
asupra unui fapt, asupra unei idei sau activitati si detasarea simultana fata de rest. Rezistenta
fata de stimulii perturbatori, distractivi, constituie indirect o masura a gradului de concentrare.
Elevul îsi poate mentine atentia concentrata asupra unui fapt sau obiect în medie 15-20
de minute, eventual si mai mult daca îl observa, îl examineaza etc. Evident, exista variatii în
gradul de concentrare, anumite oscilatii usoare, fara a se întrerupe directia, orientarea de baza
a atentiei. Dificultatea la lectii consta în a mentine stabila concentrarea activitatii.
De asemenea, volumul atentiei, adica numarul de obiecte sau fenomene care pot fi
cuprinse simultan si cu suficienta claritate în câmpul atentiei, are un caracter limitat. Dupa
unele estimari câmpul nostru perceptiv nu depaseste, într-un domeniu senzorial dat, 4-7
elemente diferite prezentate simultan. În centrul atentiei se afla desigur, la un moment dat, un
numar mai mic de date discrete. La scolarii din primele clase volumul atentiei este mai restrâns.
De aceea anumite dificultati de învatare pot sa provina din supraîncarcarea câmpului de
aprehensiune al elevului. De exemplu, tabla este prea încarcata, sau se cer corelate la lectie
prea multe elemente, eventual distantate în spatiu ori timp. Alternarea focarului de
excitabilitate optima presupune, de asemenea, o anumita mobilitate a proceselor nervoase.
Fenomenul atentiei se exteriorizeaza într-un tablou de comportare usor de identificat
de profesorul cu experienta: o motricitate redusa a corpului si a mâinilor, privirea atintita asupra
sursei de stimuli, orientarea aparatului auditiv pe traiectoria undelor sonore, o mimica
aprobativa sau dezaprobatoare (dupa caz), dupa caz reactii spontane -în expresia fetei- în
momentele de neîntelegere a materialului etc. În schimb, elevul neatent are o privire absenta,
distrata, se preocupa de lucruri straine de lectie, este mereu agitat, da semne de plictiseala,
parca numara minutele pâna la pauza. Când atentia este centrata unui punct oarecare, ochii
privesc parca în gol.
Se întâmpla însa ca expresia sa nu redea fidel starea reala a atentiei. Spre exemplu, un
elev poate sa stea nemiscat si cu privirea atintita spre profesor, dar când este întrebat în legatura
cu cele predate sa dea raspunsuri cu totul straine de lectie; dimpotriva, un alt copil mai vioi, nu
tocmai linistit în banca si cu tendinte de a antrena vecinii la vorba, surprinde prin raspunsul
corect la o întrebare adresata de profesor pe neasteptate. Prin urmare, asupra atentiei copiilor,
ca si asupra reusitei lectiei ca atare, nu se poate conchide numai pe baza expresiei, ci trebuie
puse întrebari de sondaj sau prevazute fixari partiale. Pe de alta parte, trebuie mentionat ca
linistea ideala, pozitia riguroasa de ascultare, stare completa de nemiscare -prin faptul ca silesc
copiii sa-si inhibe prea mult miscarile, reactivitatea- duc mai repede la oboseala, îndeosebi la
clasele mici si mijlocii.

Abaterea sau distrugerea atentiei apare uneori ca efect al inhibitiei externe. Un stimul
nou, neobisnuit sau mai intens, provoaca prin inductie negativa în scoarta cerebrala un focar
puternic de excitatie, care pune în umbra, inhiba pe cele existente. În consecinta, atentia se va
îndrepta spre noua sursa de stimulari. În cazul lectiilor orale, stimulii sonori colaterali exercita
obisnuit o influenta perturbanta mai mare decât cei vizuali.
Desigur în baza fenomenului neatentiei stau, de asemenea, numeroase surse interne:
lipsa de interes, de motivatie, preocupari laterale, starea de oboseala, lacune în educatia vointei,
probleme în familie si altele. Dupa cum se stie, în clasele mari intervine o diferentiere a
intereselor, care se accentueaza evident catre sfârsitul scolaritatii, datorita mai ales
supraîncarcarii. Anchetele efectuate în rândul elevilor atesta disocierea neta a mecanismelor
energetice, repartizarea eforturilor în clasele terminale ale scolii medii îndeosebi asupra
domeniului de optiune profesionala. În consecinta atentia va fi prin definitie selectiva.
Nu trebuie ignorat la lectii nici fluxul liber al asociatiilor, orientat mai ales pe directia
preocuparilor laterale. O parte din elevi abia asteapta sa fie chemati alti elevi la raspuns sau sa
înceapa explicarea noii teme, pentru ca în timpul acesta sa poata visa. O asociatie provocata de
o întâmplare sau o preocupare exterioara lectiei pot avea ca efect îndeosebi la preadolescenti,
o distragere îndelungata si constanta. Pe fondul monotoniei se instaleaza usor saturatia psihica.
Exista diferente individuale relativ stabile în ceea ce priveste manifestarea neatentiei,
fapt care a dus chiar la schitarea unei tipologii. Astfel unii elevi prezinta o atentie extrem de
fluctuanta, manifesta nerabdare la lectii, nevoia de variatie în activitate si în decor, sunt mereu
agitati sau ocupati cu ceva strain de ora, întreaba ceva pe vecini, rasfoiesc cartea, întorc capul
la cel mai mic zgomot. Este tipul excitabil nestapânit, la care neatentia se contureaza într-un
tablou de indisciplina.
La alti elevi, lipsa de atentie apare sub forma unei pasivitati, care se asociaza cu o stare
exterioara de nemiscare, deci cu o concentrare aparenta; în fond ei fixeaza privirea mult timp
asupra obiectului fara sa-l urmareasca în fapt, sunt inerti, nu-si pot comuta atentia de la un
obiect la altul.
 O organizare corecta a lectiei poate preveni sau elimina în buna masura toate aceste
forme de neatentie. Printre procedeele eficace în aceasta privinta se mentioneaza grija de a da
sarcini concrete , de a face ca fiecare elev sa fie ocupat, apoi asigurarea unui continut si a unor
metode variate în cadrul lectiei, si desfasurarea activitatii în ritm optim.

Absenteismul Mutatiile din societate si din familia contemporana

(problemele economice, problemele de relationare intre parinti si copii, timp
redus petrecut cu familia, redistribuirea rolurilor, suportul social si emotional
redus, supraincarcarea profesionala a parintilor sau munca in strainatate)
determina mai multe probleme emotionale la copii decat in trecut.

La acestea se adauga presiunea grupului, riscul consumului de

droguri si a altor forme de dependenta, metodele din partea parintilor sunt slabe,
inconstante, supraincarcarea scolara, disfunctiile in evaluare si notare, frica de a
fi examinati constituindu-se in adevarati stresori pentru elevi care, din pacate,
uneori evita confruntarea cu ,,problema” prin fuga de la ore. Vazut din aceasta
perspectiva, absenteismul devine o problema sociala, un semnal tardiv al
existentei unor probleme, o conduita care reflecta atitudinea structurata a lipsei
de interes, motivatie, incredere in sine.

Absenteismul
Absenteismul şcolar este un fenomen cu o dinamica spectaculoasă în ultimele
decenii. Este definit ca o problemă socială, fiind explicata mai mult prin caracteristicile
socioculturale ale mediului de provenienta si aparand mult mai frecvent în mediul urban
si în familiile sarace. Desemnaeză un tip de conduită evazionista stabila, permanentizata,
ce prefigurează sau reflectă deja atitudinea structurata a lipsei de interes, motivatie,
încredere în educatia scolara.
Atunci cand elevii încep să lipsească sistematic si generalizat de le scoala, aceasta
conduita reprezinta un semnal tardiv al existentei problemelor; absenteismul constituie o
forma de agresiune pasivă împotriva scolii, indicand ca elevii fug de la scoala chiar cu
riscul de a fi pedepsiti. Reactiile negative ale scolii si ale parintilor între tin mecanismele
de aparare ale elevului, creand un cerc vicios, în care abandonul tinde sa apara drept
unica solutie prin care se pot rezolva toate problemele.
Absenteismul este principalul factor asociat cu abandonul scolar, având o înalta
valoare predictiva în raport cu acesta; numerosi autori care au studiat conduitele elevilor
ce se coreleaza cu decizia lor de a abandona scoala au fost de acord ca cea mai mare
probabilitate de a abandona se înregistreaza la cei care lipsesc excesiv de la scoala si au
probleme de disciplina; variabila cheie în etiologia inadaptarii scolare este atitudinea
parintilor fata de scoala; prin consiliere individuala, atat a elevilor, cat si a parintilor, se
poate ajunge la o mai buna adaptare scolara.
La acestea se adaugă presiunea grupului, riscul consumului de droguri şi a altor
forme de dependenţă, metodele educative slabe, inconstante, supraîncărcarea şcolară,
disfuncţiile în evaluare şi notare, frica de examene etc. constituindu-se în adevăraţi
stresori pentru elevi care, din păcate, uneori evită confruntarea cu ,,problema” prin fuga
de la ore. Văzut din această perspectivă, absenteismul devine o problemă socială, un
semnal tardiv al existenţei unor probleme, o conduită care reflectă atitudinea structurată
a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară. Din păcate, absenteismul este
în creştere, mai ales la nivel liceal, iar ignorarea sau pedeapsa excesivă pot doar contribui
la cronicizarea fenomenului.
Abesteismul poate îmbrăca mia multe forme cum ar fi:
-absenteism selectiv care însemnă fuga de la şcoală este frecventă la o singură
disciplină sau doar la câteva discipline.
-absenteism generalizat care este fuga de la şcoală este frecventă şi generalizată,
prefigurează abandonul şcolar.
-căutarea singurătăţii care este o reacţie la tensiunea puternică intra- sau
interpersonală.
-dorinţa de a fi cu partenerul se ragăseşte mai ales la adolescenţi.
-dorinţa de apartenenţă la grup prin ,”ritualuri de iniţiere”.
-atitudine defensivă faţă de autoritatea unui sistem.
Semnificaţiile psihosociale ale fugii de la şcoală poate fi funcţia de separare şi
individualizare mai ales la adolescenţi.
Cauzele care duc la absenteism pot fi multiple şi dintre care amintim cele mai
relevante.
Care ţin de personalitatea şi starea de sănătate a elevului: motivaţie şcolară
scăzută, lipsă de interes, încredere scăzută în educaţia şcolară, oboseală, anxietate,
autoeficacitate scăzută, imagine de sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilităţi
sociale reduse, pasivitate; refuzul de a adera la o alegere făcută de alţii ca reacţie la
presiunea exercitată de dorinţele adulţilor.
Care ţin de familie, condiţiile socio-economice ale familie: sărăcia, stil parental
indiferent, neglijent, familii dizarmonice, părinţi foarte ocupaţi sau plecaţi în străinătate.

BIBLIOGRAFIE
1. Ion Radu - Psihologia scolara, Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975
2.Ioan Cerghit - Metode de învatamânt, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
1976
3. Florica Ortan - Introducere în pedagogia si stiintele educatiei, Editura Augusta,
Timisoara, 1995

https://ro.scribd.com/document/336916086/REFERAT-ABSENTEISM-docx

Modalităţi de antrenare şi dezvoltare a atenţiei elevilor – succesul reuşitei şcolare

Asigurarea succesului la învăţătură în funcţie de potenţialul fizic şi psihic al copilului, pe de o
parte, şi depăşirea eşecului şcolar, pe de altă parte, constituie obiective educaţionale de mare
complexitate. În cazul şcolarului mic, eficienţa actului de învăţare depinde nu numai de capacitatea
de asimilare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, dar şi de anumite trăsături de personalitate,
în particular de spiritul de observaţie, de facultatea de a se concentra, de a fi atent. Dezvoltarea
atenţiei, a calităţilor acesteia – concentrare, stabilitate, volum şi distribuţie – reprezintă una dintre
finalităţile formării intelectuale.
Pentru a identifica mijloacele ce întreţin atenţia concentrată şi factorii care intervin în
diminuarea acesteia au fost efectuate numeroase studii şi cercetări ştiinţifice. S-a constatat că atenţia
este un act adaptiv, ce poate fi dezvoltat prin învăţare, în fixarea ei un rol esenţial avîndu-l stările
afective. De asemenea, au fost relevate valenţele incontestabile ale interesului – tendinţa de a da
atenţie unor obiecte, persoane sau situaţii de care sîntem atraşi şi în care găsim satisfacţii. Tot el
stimulează şi menţine dorinţa de a continua o experienţă începută, în timp ce „oponentul său”,
aversiunea, duce la respingere, la abandonare. Suportul energetic al activităţii este asigurat de un
ansamblu motivaţional – trebuinţe, intenţii, aspiraţii, idealuri şi convingeri; într-un astfel de cadru
intervin procesele psihice de autocontrol şi de autoreglare în raport direct cu specificul şi nivelul
solicitărilor.
Un act de cunoaştere va fi eficient doar dacă va fi focalizat şi valorificat interesul elevului, îi va
fi „cucerită” atenţia. Selectînd o anumită secvenţă din cîmpul perceptiv, intensificînd impresia,
asigurîndu-i şi mai multă claritate, atenţia optimizează cunoaşterea.
Puternic influenţată de motivaţie şi de stările afective, aceasta dictează şi viteza cu care este
sesizat un eveniment aşteptat.
Cele trei forme principale ale atenţiei – involuntară, voluntară şi postvoluntară – sînt
indispensabile învăţării sistematice. Din punctul de vedere al desfăşurării şi organizării procesului
didactic, importante sînt condiţiile externe şi interne care favorizează concentrarea involuntară a
atenţiei. Condiţiile externe sînt: noutatea obiectelor, a fenomenelor, a situaţiilor – atrage atenţia
elevilor imediat; intensitatea stimulilor – culorile vii, intense; o lumină puternică; un sunet neobişnuit,
prelung, nou; obiectele mari (care sînt observate mai repede decît cele mici) captează atenţia
instantaneu; mişcarea, schimbarea, variaţia – de ex., un film este mai interesant şi mai util decît
prezentarea unor imagini statice, a unor planşe sau fotografii. Dintre factorii interni, cel mai important
este interesul, el influenţînd profund viaţa psihică, cultivarea acestuia fiind una dintre sarcinile
principale ale şcolii.