Suport de Curs – Psihologie Juridică - 2019

CURSUL 2
CONCEPTE DE BAZĂ ÎN PSIHOLOGIA
JURIDICĂ

INDIVID UMAN / NATURĂ UMANĂ

Este esenţial să conceptualizăm cele două vocabule, cu atât mai mult cu cât dacă avem în
vedere că dreptul se adresează oamenilor ca indivizi şi se raportează tot la aceştia atunci când
reglementează raporturile al căror suport sunt.
În cele ce urmează vom încerca să prezentăm, de o manieră, succintă conceptele de:
INDIVID, NATURĂ şi CONDIŢIE UMANĂ pentru a putea înţelege dreptul şi investigarea
proceselor legate de derularea acestuia. Cu toate acestea, trebuie să subliniem că legea juridică ca
prescripţie abstractă nu poate face diferenţiei, concretizări, obligativitatea preceptelor1 sale vizând
conduite şi nu indivizi anume.
Dacă avem în vedere descoperirile biologiei umane se poate constata o mare diversitate a
indivizilor, mult mai mare în specia umană decât la orice altă specie actuală; având în vedere aceste
aspecte, se poate aprecia că generaţiile umane s-au perpetuat, pornind de la un trunchi comun,
traversând o diaspora2 ecologică şi o diferenţiere socio-culturală.
Atunci când ne raportăm la OM trebuie să avem în vedere două componente principale: una
naturală şi una culturală; culturile în care se formează omul reprezintă specificul organizării sociale
a unei fiinţe biologice. Din interfaţa celor două componente decurge marea diversitate a conduitelor
şi comportamentelor oamenilor cărora dreptul, în mod explicit, le prescrie norme de obligativitate,
de conduită, în fine o linie de urmat.
În pofida diversităţii biologice şi culturale dreptul se instituie ca o limitare a voinţelor
individuale care în lipsa unor norme standardizate ar periclita convieţuirea umană şi socială.

1
A se înţelege normă, regulă etc.
2
În sens de dispersare.
Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici Page 1
 Suport de Curs – Psihologie Juridică - 2019
În aceeaşi mare diferenţiere culturală îşi află temeiul nu numai obligativitatea legii pentru
toţi (a se vedea principiul egalităţii în faţa legii), ci şi aspecte graduale ale sancţiunilor, nivelul şi
forma lor fiind valabile, în anumite limite ale legii şi în funcţie de latitudinea judecătorilor având în
vedere circumstanţele multiple (exemplu: vârstă, intenţii, capacitate intelectuală, discernământ,
situaţie familială etc).
Legea, ca normă de drept, nu poate miza doar pe individul uman ca fiinţă biosocială, ci, în
primul rând, ca fiinţă bioculturală, deoarece în acest mod omul intră într-o reţea complexă de relaţii,
de roluri şi statusuri.
Cf. lui Edgar Morin - omul este o fiinţă culturală prin natură pentru că este o fiinţă naturală
prin cultură.
Prin prisma sociologului, factorii sociali şi culturali sunt cei determinanţi, însă şi cei
biologici pot influenţa (uneori chiar foarte mult) cele mai specifice fenomene sociale, inclusiv
capacitatea de a recepta şi respecta normele.
Astfel, condiţii fiziologice precum: perturbări ale vederii, diminuarea capacităţilor de efort,
scăderea concentrării neuropsihice au un feed-back direct în comportamentul / randamentul unui
individ în sferea preocupărilor sale.
Dintotdeauna omul a fost dependent de mediul înconjurător, respectiv condiţii geografice /
demografice, astfel că acestea pot fi deosebit de importante în ansamblul factorilor participativi la
organizarea şi desfăşurarea vieţii sociale umane. Cu toate acestea, oamenii sunt diferenţiaţi prin
natură / trăsături genetice, prin cultură / migraţii, selecţii matrimoniale etc.

ACŢIUNEA UMANĂ

Alfred Victor Espinas este cel care a pus bazele studiului analitic al acţiunii umane, pe care o
numeşte PRAXIOLOGIE.
Dacă privim în istorie, respectiv în antichitate, vom remarca faptul că Aristotel este cel care a
pus bazele filosofiei acţiunii umane vehiculând cu două concepte de bază: SCOP şi MIJLOC.
Max Weber va asocia acţiunea umană cu INTENŢIA, SCOPUL şi MIJLOCUL, prin
corelarea acţiunii cu ideea de conduită.

Acţiunea umană presupune doi poli:

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici Page 2

 Suport de Curs – Psihologie Juridică - 2019
 Agentul (care poate fi o persoană sau un grup/colectiv) care acţionează;
 Obiectul supus acţiunii.
Cele două elemente sunt mediate de scop, care decurge din capacitatea de cunoaştere.
Actul / acţiunea umană este un act social, iar motivele obiective şi subiective care-l călăuzesc pe
agent / subiect / autor /actor / individ în proiectarea şi execuţia acţiunii se înscriu într-un cadru social
dat.

SEMNIFICAȚIILE / SENSURILE ACȚIUNII UMANE POT FI

URMĂTOARELE:

1. desfăşurare a unei activităţi (ansamblu de acte fizice, intelectuale şi morale făcute în scopul
obţinerii unui anumit rezultat);
2. faptă întreprinsă pentru atingerea unui scop, mijlocită instrumental, indiferent de caracterul
mijloacelor;
3. cf. lui T. Parsons, acţiunea este relaţia individului cu o situaţie raportată la finalităţi şi valori;
4. în psihologie – termenul de acţiune poate reprezenta o unitate de conduită elaborată şi bazată
pe un program psihic;
5. totalitatea proceselor prin care se descarcă tensiunile interne create de activarea trebuinţelor
(cf. Sigmund Freud).
6. acţiunea poate avea şi sensul de acţiune judecătorească – care presupune declanşarea unei
proceduri civile / penale de către subiecţii de drept în scopul revendicativ sau reparatoriu în
apărarea unor interese sau valori.

Georges Hostelet defineşte conceptul de acţiune având în vedere trei aspecte esenţiale:
a) stabilirea scopului urmărit;
b) determinarea condiţiilor realităţii;
c) determinarea unor mijloace adaptate atât scopului urmărit, cât şi realităţii existente.

Rezultă, astfel, că elementele principale ale acţiunii umane sunt:

1. scopul;

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici Page 3

 Suport de Curs – Psihologie Juridică - 2019
2. condiţiile – acestea pot fi: obiective şi subiective, naturale şi artificiale (create) toate având o
dublă ipostază: necesare şi întâmplătoare;
3. mijloacele – sunt alcătuite din instrumente de acţiune cu valoare operaţională.

Acţiunea este o acţiune umană dinamică, astfel că ea se concepe şi reconcepe pe tot parcursul de
la declanşare şi până la finalizare şi realizare.
Execuţia este operaţia propriu-zisă de realizare a actului / acţiunii umane.
Obiectul acţiunii are o dublă ipostază:
a) obiect al acţiunii la începutul procesului de transformare la care se raportează agentul în
calitatea sa de obiect;
b) obiectul transformat, element al realizării acţiunii care se structurează în faza finală a
desfăşurării acţiunii.

ÎN CADRUL UNUI PROCES JUDICIAR SAU ÎN

INVESTIGAREA SOCIO-PHISO-JURIDICĂ,
CERCETĂTORUL, TREBUIE SĂ-ȘI REPREZINTE ȘI SĂ
ANALIZEZE CÂTEVA NOȚIUNI SUBSUMATE
CONCEPTULUI DE ACȚIUNE:

a) SENSUL DISPOZIȚIONAL = care priveşte posibilitatea înfăptuirii acţiunii, faptei

incriminată juridic, în raport cu împrejurările date în momentul respectiv;
= sensul dispoziţional se referă posibilitatea ca un subiect să fie
capabil să facă o faptă, un lucru, în condiţiile în care doreşte şi este
suficient de puternic să se concentreze mental şi ştie să procedeze
pentru a începe acea acţiune.
b) ÎN SENS SITUAȚIONAL = acţiunea se referă la circumstanţe, la ceea ce se întâmplă
cu lucrurile exterioare în raport cu individul respectiv şi la starea în care se află ele în
momentul în care el îşi exercită impulsul.
→ Ambele sensuri definesc executabilitatea acţiunii.

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici Page 4

 Suport de Curs – Psihologie Juridică - 2019
c) MOMENTUL CRITIC = hotărâtor sau clipa despre care se spune adeseori « acum, ori,
niciodată ».
d) SITUAŢIA CU O SINGURĂ IEŞIRE = există situaţii când cineva posedă posibilitatea
de acţiune dintr-un anumit punct de vedere, dar în care persoana respectivă este obligată
la act din acelaşi punct de vedere.
= situaţia cu o singură ieşire este aceea când nu există decât o
singură modalitate de evitare a răului, în raport cu care situaţia
dată devine coercitivă.

FAPTELE JURIDICE POT FI EFECTUL:

1. fie al unui act simplu provenit dintr-un impuls şi are un singur subiect;
2. fie act compus rezultat din mai multe implusuri dar tot cu un singur subiect. Există totuși cîteva
situaţii în care actul compus are mai mulţi subiecţi, ceea ce echivalează cu cooperarea /
coautoratul.

O cooperare este efectivă, autentică numai când scopul este comun.

În luarea hotărârilor justiţiarul are datoria să elucideze atunci când una şi aceeaşi faptă
incriminată juridic este rezultatul acţiunii multor persoane, care sunt autorii (autorul) principali,
persoanele complice şi instigatorii, tăinuritorii sau orice altă persoană care explicit sau implicit au
favorizat acţiunea.
Pot fi astfel descoperiţi autorii efectivi, materiali şi autorii morali, ambele categorii
prezentând interes pentru investigarea socio-juridică şi pentru procesul judiciar.
În aceeaşi măsură poate fi incriminată o faptă atunci când se constată că este rezultatul unor
agenţi, autori care încalcă legile din greşeală, teamă sau alte motive.

Cf. Noului Cod Penal3:

Art. 46 Autorul
(1) AUTOR este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea
penală.

3
Intrat în vigoare la 1 februarie 2014.
Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici Page 5
 Suport de Curs – Psihologie Juridică - 2019

Art. 46 Coautorii
(2) COAUTORI sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevazută de legea
penală.

Art. 47 Instigatorul
INSTIGATOR este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o
faptă prevăzută de legea penală.

Art. 48 Complicele
(1) COMPLICE este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei,
că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea
faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Art. 49 Pedeapsa în cazul participanţilor

COAUTORUL, INSTIGATORUL ȘI COMPLICELE la o faptă prevăzută de legea
penală, savârşită cu intenţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La
stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii.

Art. 50 Circumstanţe personale şi reale

(1) CIRCUMSTANŢELE PRIVITOARE LA PERSOANA AUTORULUI SAU A
UNUI PARTICIPANT nu se răsfrâng asupra celorlalţi.
(2) CIRCUMSTANŢELE PRIVITOARE LA FAPTĂ se răsfrâng asupra autorului şi a
participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

Circumstanţele reale sunt împrejurări care privesc fapta şi care se răsfrâng asupra tuturor
participanţilor în măsura în care le-au cunoscut sau le-au prevăzut. Constituie circumstanţe reale
săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună, săvârşirea pe timpul nopţii, într-un loc
public.

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici Page 6

 Suport de Curs – Psihologie Juridică - 2019
Circumstanţele personale sunt împrejurări care ţin de persoana unui participant.
Circumstanţele personale pot fi clasificate în:
a) Circumstanţele subiective:
Sunt cele care privesc starea sau poziţia psihică a autorului (participantului) faţă de urmarea faptei
săvârşite. Ele nu se răsfrâng niciodată asupra altor participanţi.
b) Circumstanţele de individualizare:
Se referă la anumite calităţi ale unui participant. Sunt susceptibile să se răsfrângă şi asupra altor
participanţi, în măsura în care le-au cunoscut şi le-au prevăzut.
Ex: calitatea de gestionar.

Art. 51 Împiedicarea săvârşirii infracţiunii

(1) PARTICIPANTUL NU SE PEDEPSEȘTE DACĂ denunţă în timp util săvârşirea
infracţiunii şi astfel este impiedicată consumarea ei sau dacă împiedică el însuşi consumarea
infracţiunii.
(2) Dacă actele îndeplinite până în momentul denunţării sau împiedicării constituie o altă
infracţiune, participantului i se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.

Art. 52 Participaţia improprie

(1) Săvârșirea nemijlocită, cu intenție, de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea penală la
care, din culpă sau fără vinovăție, contribuie cu acte de executare o altă persoană se sancționează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție.
(2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o
altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru fapta comisă cu intenţie.
(3) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

COMPLICITATEA

În raport de modalităţile de realizare, complicitatea poate fi:

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici Page 7

 Suport de Curs – Psihologie Juridică - 2019
a) Materială;
b) Intelectuală.
A) COMPLICITATEA MATERIALĂ
Se realizează prin:
1) procurarea de către complice a mijloacelor de săvârşire a infracţiunilor;
2) înlăturarea unor piedici pe care le-ar putea întâmpina autorul;
3) ajutarea acestuia în orice mod;
a. de ex: este complice persoana care procură arma, persoana
care îl ajută pe infractor să escaladeze un gard pentru a intra în
incinta de unde va sustrage bunuri, casierul care lasă deschisă
casa de bani etc.
 Actul complicelui poate fi în sine un act fără relevanţă penală.
→ Ex: Împrumutarea unui vehicul cu care autorul va săvârşi infracţiunea
 Actul complicelui poate constitui prin el însuşi o faptă prevăzută de legea penală.
→ Ex: Transmiterea unor documente cu caracter secret
Pentru a fi în prezenţa complicităţii materiale este necesar ca mijloacele procurate de
complice să fie puse efectiv la dispoziţia autorului. În plus, este necesar ca aceste mijloace să fie
folosite de autor la săvârşirea infracţiunii.

B) COMPLICITATEA INTELECTUALĂ
Se realizează prin :
1) întărirea rezoluţiei / deciziei infracţionale a autorului ;
2) încurajări ;
3) asistarea în timpul săvârşirii faptei ;
4) promisiunea anterioară sau concomitentă de tăinuire sau de favorizare.
► Este un act de instigare înainte ca acesta să fi luat hotărârea.
► Este un act de complicitate atunci când intervine după ce hotărârea a fost luată.
Sub aspectul efectelor, actul de instigare este cel care îl determină pe autor să ia hotărârea, în timp
ce complicitatea intelectuală iî întăreşte hotărârea deja luată.

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici Page 8

 Suport de Curs – Psihologie Juridică - 2019
Spre deosebire de instigare, complicitatea nu se pedepseşte decât în măsura în care autorul a
trecut la executare. Nu există o faptă de complicitate neurmată de executare.

DELIMITAREA COMPLICITĂŢII INTELECTUALE DE

COMPLICITATEA NEGATIVĂ

Complicitatea negativă se realizează atunci când complicele asistă la săvârşirea acţiunii de

către autor, fără ca între ei să existe o legătură subiectivă.
► exemplu: Suntem în prezenţa complicităţii negative atunci când o persoană asistă la o
infracţiune (furt), dar nu face nimic pentru a o împiedica.
În dreptul românesc, complicitatea negativă nu se pedepseşte.
Prin excepţie, uneori, complicitatea negativă este sancţionată ca infracţiune de sine
stătătoare. Ex: Infracţiunea de nedenunţare a unor infracţiuni, omisiunea sesizării organelor
judiciare.
În măsura în care nu există legătură subiectivă avem complicitate negativă. Dacă există o
legătură subiectivă, suntem în prezenţa unei complicităţi intelectuale.

LEGĂTURA SAU LATURA SUBIECTIVĂ

► este una din laturile infracţiunii care constă în atitudinea conştiinţei faţă de fapta
concepută şi urmările ei.
Latura subiectivă face parte din conţinutul constitutiv al infracţiunii şi are ca elemente
componente: elementul subiectiv (vinovăţia cu modalităţile sale), mobilul şi scopul, ca cerinţe
esenţiale la unele infracţiuni.
Latura subiectivă constă în atitudinea psihică a persoanei care a săvârşit infracţiunea,
atitudine alcătuită din elemente intelective, afective şi volitive, pe baza cărora se stabileşte
vinovăţia.
Vinovăţia unei persoane poate fi considerată mai gravă sau mai puţin gravă, în funcţie de
forma de vinovăţie (intenţie, culpă) şi de mobilurile, motivele şi scopurile urmărite.

Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici Page 9

 Suport de Curs – Psihologie Juridică - 2019

RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE:

1. Prof. Univ. Dr. Dan Banciu, « Sociologie Juridică », Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2009.
2. Prof. Univ. Dr. Nicolae Bujdoiu, « Sociologie Juridică », Editura Romprint. Braşov, 2002.
3. Lect. Dr. Felicia Marian, « Sociologie. NOte de Curs », Universitatea Bioterra, 2003,
http://www.scribd.com/doc/4344990/Manual-de-Sociologie. Accesat: 7 martie 2011.

TEME PENTRU APROFUNDAREA CURSULUI: 4

1. Cum explicaţi faptul că dreptul oferă prescripţii abstracte, nu face diferenţieri vizând
conduite şi nu indivizi.
2. Delimitaţi rolul şi importanţa normelor standardizate în ceea ce priveşte convieţuirea umană.
3. Aşa cum am văzut în curs, comportamentul individual este influenţat de factori fiziologici,
mediul înconjurător, condiţii geografice etc. Daţi exemple concrete în acest sens!
4. Realizaţi o conceptogramă având în vedere raportul de cauzalitate dintre SCOP – MIJLOC –
CONDIŢII – ACŢIUNE UMANĂ.
5. Care dintre semnificaţiile acţiunii umane (prezentate în suportul de curs) defineşte cel mai
bine actul uman. Argumentaţi alegerea făcută.
6. În luarea hotărârilor legiuitorul trebuie să descopere care este autorul material/moral al
acţiunii incriminate. Daţi exemple punctuale de situaţii/autori materiali/morali!

4
Temele vor fi realizate pe grupuri de lucru.
Lect. Dr. Ana-Maria Bolborici Page 10