Sunteți pe pagina 1din 17

Expertiza și auditul afacerilor

Piramida performanței – sistem de indicatori pentru


analiza rezultatelor economico-financiare
NUMĂRUL 11, 27 MAR. - 2 APR. 2018 » EXPERTIZA ȘI AUDITUL AFACERILOR

CECCAR

REZUMAT
Consolidarea și dezvoltarea activității economice a unui operator
economic implică aplicarea unei metodologii de cercetare care să faciliteze
identificarea factorilor și a cauzelor care explică o anumită stare
economico-financiară a acestuia. Se asigură astfel premisele necesare
implementării celor mai bune decizii care să conducă la creșterea
performanțelor financiare și, pe această bază, la sustenabilitatea stării
funcționale a operatorului economic.
În acest articol prezentăm analiza dinamicii ratei rentabilității
financiare prin prisma unui sistem de indicatori sistematizați în piramida
performanței, cuantificând influențele factorilor luați în considerare în cadrul
unor relații factoriale particularizate.
Termeni-cheie: rata rentabilității financiare, rata rentabilității
economice, multiplicatorul capitalului propriu, efectul de pârghie
Clasificare JEL: M41

Introducere

Rata rentabilității financiare este un indicator de expresie relativă


care sintetizează în forma cea mai reprezentativă performanța economico-
financiară a unei entități, deoarece exprimă în modul cel mai sintetic
eficiența utilizării capitalului propriu. Mărimea ratei rentabilității financiare
este determinată în mod nemijlocit de indicatori cu conținut atât cantitativ,
cât și calitativ, sistematizați în piramida performanței.

Rata rentabilității economice, rata rentabilității comerciale,


multiplicatorul capitalului propriu ca expresie a formei inverse a ratei
autonomiei financiare generale, viteza de rotație a activului contabil, a
activelor circulante și a stocurilor sunt factori care explică fie o creștere, fie
o diminuare a ratei rentabilității financiare de la un segment de timp la altul.
Analiza acestor indicatori oferă posibilitatea identificării punctelor tari și a
celor slabe din activitatea entității și, pe această bază, a fundamentării unor
măsuri de corecție.
Analiza dinamicii ratei rentabilității financiare prin prisma
piramidei performanței
Datele utilizate pentru a realiza analiza dinamicii ratei rentabilității
financiare aparțin unui operator economic cu profil de activitate productivă.
Acestea sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul 1. Sistemul indicatorilor de sinteză contabilă


utilizați la calculul și analiza piramidei performanței

Notă:
Valoarea medie anuală este calculată ca media aritmetică simplă
dintre valorile înscrise în bilanțul contabil la începutul și la sfârșitul
perioadei.

Piramida performanței prezintă într-o formă grafică un sistem de


indicatori economico-financiari de natură factorială care definesc mărimea
ratei rentabilității financiare. Se conturează astfel un sistem de relații cu o
semnificație deterministă pe baza cărora se stabilește influența factorilor
care explică modificarea ratei rentabilității financiare în perioada de calcul
comparativ cu cea de bază.

Forma grafică a piramidei performanței este următoarea:


Sistemul de indicatori derivați necesari elaborării și analizei piramidei
performanței este prezentat în tabelul de mai jos.
Tabelul 2. Sistemul indicatorilor derivați calculați pe baza informațiilor
contabile
O poziție importantă în sistemul de relații din cadrul piramidei
performanței o deține indicatorul multiplicatorul capitalului propriu, care
evidențiază și gradul de îndatorare al agentului economic prin prisma
raportului dintre datoriile totale și capitalul propriu:

în care datoriile totale sunt constituite din următoarele posturi ale


bilanțului: Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un
an, Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an,
Provizioane și Venituri în avans.
Rata rentabilității financiare se majorează pe măsura creșterii gradului
de îndatorare. Acest efect multiplicator constituie o componentă a efectului
de pârghie, deoarece împrumuturile reprezintă o pârghie financiară care
prin utilizare în procese economice rentabile determină o creștere a
profitului și a ratei rentabilității financiare.

Analiza factorială a ratei rentabilității financiare se poate derula pe


două paliere:
● identificarea influențelor prin luarea în considerare a indicatorilor din
cadrul piramidei performanței;
● determinarea rolului efectului de pârghie.
Analiza factorială a ratei rentabilității financiare poate reliefa aspecte
de detaliu privind efectul de pârghie dacă se are în vedere următoarea
relație:

Se observă că efectul de pârghie are un conținut complex format din:


● multiplicatorul capitalului propriu, cu rol de pârghie financiară a
datoriilor totale și în principal a împrumuturilor și datoriilor asimilate;
● raportul dintre rezultatul net și cel brut ale exercițiului financiar, care
redă impactul fiscalității, respectiv pârghia financiară a impozitului pe profit;
● raportul dintre rezultatul (profit sau pierdere) brut al exercițiului
financiar și rezultatul economic, ce surprinde impactul cheltuielilor cu
dobânzile aferente creditelor contractate, exprimând astfel pârghia
financiară a dobânzilor.
Rezultatul economic este obținut înainte de deducerea impozitului pe
profit și a cheltuielilor cu dobânzile aferente creditelor contractate. Astfel, el
este constituit din următoarele componente:
● rezultatul net al exercițiului financiar (profitul sau pierderea net(ă));
● impozitul pe profit;
● cheltuielile cu dobânzile aferente creditelor.
Multiplicatorul capitalului propriu este cunoscut și sub denumirea de
indicatorul structurii financiare a capitalului, prin intermediul lui putând fi
determinate trei rapoarte de proporționalitate distincte între:
● activele imobilizate și capitalul propriu (Mai);
● activele circulante și capitalul propriu (Mac);
● cheltuielile în avans (activele de regularizare curente) și capitalul
propriu (Mca).

Cea de-a treia proporție, Mca, se referă la cheltuielile în avans


înscrise în grupa C a bilanțului. Aceasta are însă o semnificație redusă în
contextul analizei piramidei performanței, deoarece cheltuielile înregistrate
în avans sunt definite ca fiind acele cheltuieli care urmează a se suporta
eșalonat, pe baza unui scadențar, în perioadele sau exercițiile viitoare, și
se referă la abonamente, chirii, valoarea dobânzilor aferente contractelor
de leasing financiar sau alte cheltuieli efectuate anticipat.

Rapoartele de proporționalitate Mai, Mac și Mca ne edifică asupra


modului de repartizare a multiplicatorului capitalului propriu pe feluri de
active (imobilizate, circulante și cheltuieli în avans). În continuare este
posibil să se determine și proporții cu caracter mai analitic, luând în calcul
imobilizările pe tipuri (corporale, necorporale și financiare) și activele
circulante pe categorii (stocuri, creanțe, investiții pe termen scurt, casa și
conturi la bănci).

Pe baza sistemului de indicatori din cadrul piramidei performanței,


viteza de rotație a activelor totale sau numărul de rotații al activelor totale
(Vra) constituie un factor de influență a mărimii ratei rentabilității
economice. În aceste condiții, viteza de rotație a activelor este la rândul ei
influențată de următorii trei factori:
● viteza de rotație a stocurilor exprimată prin numărul de rotații al
acestora (Vrs);
● proporția stocurilor în totalul activelor circulante (Psa);
● proporția activelor circulante în totalul activelor (Pac).

Sistemul interdependent al indicatorului viteza de rotație a activelor în


funcție de Vrs, Psa și Pac conține ca element principal de influență
dinamică viteza de rotație a stocurilor. Aceasta impune obținerea unei
creșteri a vitezei de rotație a stocurilor prin stabilirea unui nivel optim al
acestora și majorarea cifrei de afaceri. De asemenea, este important ca
nivelul stocurilor în cadrul activelor circulante să aibă o mărime care să
asigure continuitatea activităților economice în condiții de calitate și cost
redus și să nu producă imobilizări financiare supranormative.

Analiza dinamicii ratei rentabilității financiare are în vedere


determinarea modificării totale a acestui indicator și a influenței factorilor
care explică modificarea, cu ajutorul metodei substituirilor succesive.

Modificarea absolută a ratei rentabilității financiare

⇒ Modelul 1

∆ = Rrf1 – Rrf0 = 8,6720% – 6,4000% = 2,2720%

∆ = ∆Mcp + ∆Rre = 1,4709% + 0,8010% = 2,2720%

din care:
a) Influența modificării multiplicatorului capitalului propriu:

∆Mcp = (Mcp1 – Mcp0) x Rre0 = (3,9453 – 3,2080) x 1,9950% =


1,4709%

∆Mcp = ∆Mai + ∆Mac + ∆Mca = 0,9917% + 0,5518% – 0,0726% =


1,4709%

din care:

a1) Influența modificării multiplicatorului capitalului propriu prin activele


imobilizate:

∆Mai = (Mai1 – Mai0) x Rre0 = (1,7851 – 1,2880) x 1,9950% =


0,9917%

a2) Influența modificării multiplicatorului capitalului propriu prin activele


circulante:

∆Mac = (Mac1 – Mac0) x Rre0 = (2,0766 – 1,8000) x 1,9950% =


0,5518%

a3) Influența modificării multiplicatorului capitalului propriu prin


cheltuielile în avans:

∆Mca = (Mca1 – Mca0) x Rre0 = (0,0836 – 0,1200) x 1,9950% = -


0,0726%

b) Influența modificării ratei rentabilității economice:

∆Rre = (Rre1 – Rre0) x Mcp1 = (2,1980% – 1,9950%) x 3,9453 =


0,8010%

∆Rre = ∆Vra + ∆Rrc = -0,3400% + 1,1410% = 0,8010%

din care:

b1) Influența modificării vitezei de rotație a activelor totale:

∆Vra = (Vra1 – Vra0) x Rrc0 x Mcp1 = (0,5784 – 0,6045) x 3,3000% x


3,9453 = -0,3400%

∆Vra = ∆Pac + ∆Psa + ∆Vrs = -0,4876% + 1,4129% – 1,2653% = -


0,3400%

din care:
● Influența modificării proporției activelor circulante în totalul activelor:

∆Pac = (Pac1 – Pac0) x Psa0 x Vrs0 x Rrc0 x Mcp1 = (52,6336% –


56,1097%) x 48,0000% x 2,2446 x 3,3000% x 3,9453 = -0,4876%

● Influența modificării proporției stocurilor în totalul activelor circulante:

∆Psa = (Psa1 – Psa0) x Pac1 x Vrs0 x Rrc0 x Mcp1 = (57,1859% –


48,0000%) x 52,6336% x 2,2446 x 3,3000% x 3,9453 = 1,4129%

● Influența modificării vitezei de rotație a stocurilor:

∆Vrs = (Vrs1 – Vrs0) x Pac1 x Psa1 x Rrc0 x Mcp1 = (1,9217 – 2,2446) x


52,6336% x 57,1859% x 3,3000% x 3,9453 = -1,2653%

b2) Influența modificării ratei rentabilității comerciale:

∆Rrc = (Rrc1 – Rrc0) x Vra1 x Mcp1 = (3,8000% – 3,3000%) x 0,5784 x


3,9453 = 1,1410%

Concluzii

Pe baza calculelor efectuate se constată că rata rentabilității


financiare a fost în perioada de calcul mai mare cu 2,27% față de nivelul
înregistrat în perioada de bază. Factorii care au determinat această
creștere pot fi apreciați ca având atât o influență pozitivă, cât și un impact
negativ, precum și ca factori cu influență pozitivă, dar insuficient valorificați,
astfel:

✔ Creșterea ratei rentabilității financiare este explicată pe seama


majorării atât a multiplicatorului capitalului propriu, cu 1,47%, cât și a ratei
rentabilității economice, cu 0,80%.

✔ Se remarcă influența preponderentă a factorului de natură


cantitativă Mcp, cu 64,76%, comparativ cu 35,24%, cât reprezintă influența
factorului calitativ Rre, aceasta semnalând necesitatea transformării tipului
de activitate extensiv într-unul intensiv, care asigură un curs economic
performant și sustenabil.

✔ Multiplicatorul capitalului propriu stabilește raportul totalului


activului sau al pasivului cu capitalul propriu, iar forma inversă a acestui
raport, denumită rata autonomiei financiare generale, înregistrează o
scădere cu 18,67%. Se constată astfel creșterea proporției datoriilor totale
(credite bancare și surse financiare atrase) în pasivul contabil de la 68,83%
la 74,65%, care are o influență benefică asupra ratei rentabilității financiare.
✔ Având în vedere aceste constatări, este necesar ca rata medie a
dobânzilor aferente creditelor bancare să nu fie mai mare decât rata
rentabilității financiare, pentru a nu fi afectat profitul.

✔ Componentele activului contabil contribuie la influența modificării


multiplicatorului capitalului propriu asupra creșterii ratei rentabilității
financiare astfel:
● prin active imobilizate: 0,99%;
● prin active circulante: 0,55%;
● prin cheltuieli în avans: -0,07%.

✔ Creșterea capitalului propriu cu 2,40% este devansată de mărirea


valorii atât a activelor imobilizate, cu 41,93%, cât și a activelor circulante,
cu 18,13%, fapt ce demonstrează majorarea proporției datoriilor în totalul
pasivului contabil, a gradului de acoperire financiară din surse externe și a
multiplicatorului capitalului propriu.

✔ Resursele financiare provenite din afara societății (datoriile totale)


acoperă o parte mai mare a activelor imobilizate și a celor circulante în
perioada de calcul față de cea de bază.

✔ Creșterea ratei rentabilității economice cu 10,18%, care se


concretizează în majorarea ratei rentabilității financiare cu 0,80%, suportă
la rândul său următoarele influențe:

● încetinirea vitezei de rotație a activelor totale cu 0,34%;


● mărirea ratei rentabilității comerciale (ratei marjei nete de
acumulare) cu 1,14%.

Încetinirea vitezei de rotație a activelor totale trebuie privită în primul


rând prin prisma vitezei de rotație a activelor circulante, care înregistrează
o creștere și o influență pozitivă asupra măririi ratei rentabilității financiare
cu 0,15% (∆Psa + ∆Vrs = 1,41% – 1,26%). Această influență favorabilă
este anulată prin diminuarea proporției activelor circulante în totalul
activelor de la 56,11% la 52,63%. În aceste condiții, activele imobilizate,
care au o viteză de rotație în scădere, obțin o majorare a proporției lor în
totalul activelor, iar rata rentabilității financiare suportă o reducere de
0,49%.

⇒ Modelul 2

∆ = Rrf1 – Rrf0 = 8,6720% – 6,4000% = 2,2720%

∆ = ∆Mcp + ∆Prn + ∆Prb + ∆Rre(re) = 1,4709% – 0,1234% + 0,1210%


+ 0,8035% = 2,2720%
din care:

a) Influența modificării multiplicatorului capitalului propriu:

∆Mcp = (Mcp1 – Mcp0) x Rre0 = (3,9453 – 3,2080) x 1,9950% =


1,4709%

b) Influența modificării proporției rezultatului net în rezultatul brut:

∆Prn = [(Prn1 – Prn0) x Mcp1 x Prb0 x Rre(re)0] x 100 = [(0,8271 –


0,8403) x 3,9453 x 0,9006 x 0,0263] x 100 = -0,1234%

c) Influența modificării proporției rezultatului brut în rezultatul


economic:

∆Prb = [(Prb1 – Prb0) x Mcp1 x Prn1 x Rre(re)0] x 100 = [(0,9147 –


0,9006) x 3,9453 x 0,8271 x 0,0263] x 100 = 0,1210%

d) Influența modificării ratei rentabilității economice calculate pe baza


rezultatului economic:

∆Rre(re) = [(Rre(re)1 – Rre(re)0) x Mcp1 x Prn1 x Prb1] x 100 = [(0,0290


– 0,0263) x 3,9453 x 0,8271 x 0,9147] x 100 = 0,8035%

Concluzii

Al doilea model folosit pentru analiza dinamicii ratei rentabilității


financiare ne oferă următoarele informații:

✔ Rata rentabilității financiare a fost mai mare în perioada de calcul


cu 2,27% față de nivelul înregistrat în perioada de bază. Factorii care
explică această stare a performanței economico-financiare sunt:
● rata rentabilității economice calculată pe baza rezultatului economic
are o influență de 0,80%;
● creșterea multiplicatorului capitalului propriu este de 1,47%;
● modificarea celor două proporții ale rezultatului net în rezultatul brut
și rezultatului brut în rezultatul economic are influențe contradictorii egale
cu -0,12% și +0,12%.

✔ Impactul fiscalității asupra dinamicii ratei rentabilității financiare


este nefavorabil, deoarece creșterea impozitului pe profit o devansează pe
cea a ratei rentabilității financiare (1,52 > 1,35). De asemenea, se constată
mărirea proporției impozitului pe profit în rezultatul economic de la 14,38%
la 15,81%, ca urmare a majorării proporției cheltuielilor nedeductibile la
calculul profitului impozabil. Această pârghie financiară este mai activă
dacă au loc modificări legislative care se referă la cota impozitului pe profit.

✔ Impactul cheltuielilor cu dobânzile aferente creditelor contractate


asupra ratei rentabilității financiare exprimă pârghia financiară a dobânzilor
prin proporția acestora în rezultatul economic. Suma cheltuielilor cu
dobânzile a fost mai mare cu 19,05% în perioada curentă față de cea de
bază, dar inferioară creșterii relative a ratei rentabilității financiare (cu
35,5%). Acest rezultat dovedește rolul pozitiv al creditelor bancare în
majorarea performanței economico-financiare a operatorului economic la
care s-a realizat analiza.

Concluziile expuse acordă factorilor de decizie șansa de a interveni


pentru a corecta influențele nefavorabile, în primul rând în direcția creșterii
mai susținute a ratei rentabilității economice prin mărirea vitezei de rotație a
activelor totale, care se poate realiza prin devansarea creșterii activului
contabil de către majorarea profitului net. Pentru a obține acest rezultat,
măsurile care favorizează diminuarea nivelului relativ al cheltuielilor
aferente procesului economic sunt o prioritate.

În contextul intervenției manageriale se conturează, prin urmare, și


ideea concentrării pe factorii care au avut o influență pozitivă mai redusă
(rata rentabilității economice și viteza de rotație a activelor circulante) și a
aplicării unor măsuri viabile, corect fundamentate, care să susțină
creșterea ratei rentabilității financiare.

Observații
Un reper de apreciere generală a mărimii ratei rentabilității financiare
este compararea acesteia cu nivelul mediu al ratei dobânzilor acordate de
bănci pentru depozitele bancare, care trebuie să fie devansată pentru a
confirma un minimum de performanță economico-financiară. De
asemenea, mărimea ratei rentabilității economice se compară cu rata
inflației, căreia trebuie să-i fie superioară, pentru a se evita un eventual
proces de decapitalizare a societății a cărei performanță este analizată.

Din punct de vedere metodologic și al logicii statistice, în vederea


asigurării comparabilității între indicatorii de performanță economico-
financiară calculați, este necesar să se folosească determinări medii
anuale pentru toți indicatorii de moment extrași din bilanț. Un indicator care
se referă la un interval de timp trebuie să fie comparat cu unul care are
aceeași extindere.

BIBLIOGRAFIE
1. Gheorghiu, Alexandru (2004), Analiza economico-financiară la
nivel microeconomic, Editura Economică, București.
2. Mihăilescu, Nicolae, Răducan, Mihaela (2008), Analiza
activității economico-financiare, Editura Victor, București.
3. Robu, Vasile, Anghel, Ion, Șerban, Elena-Claudia
(2014), Analiza economico-financiară a firmei, Editura Economică,
București.
4. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014 pentru
aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale
individuale și situațiile financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul
Oficial nr. 963/30.12.2014, cu modificările și completările ulterioare.

Structura financiară este esenţială pentru definirea şi implementarea strategiilor şi politicilor de


dezvoltare ale întreprinderii .

Lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii – întreprinderea activează în cadrul unui circuit


care-i permite producerea de mărfuri şi transformarea acestora în numerar.

Lichiditatea este capacitatea întreprinderii de a transforma activele în numerar.

Solvabilitatea este capacitatea întreprinderii de a plăti la scadenţă datoriile.

Flexibilitatea şi adaptabilitatea la schimbările mediului economic exprimă capacitatea


întreprinderii de a face faţă schimbărilor ce intervin în mediul economic , cum ar fi:

 recesiune sau avânt economic;


 modificarea condiţiilor pe pieţele externe;
 modificarea tehnologiilor.

Poziţia financiară în sine nu poate rezolva problemele întreprinderii deoarece ,rezultatele sau
performanţa se obţine din utilizarea capitalurilor şi patrimoniului existent.

Performanţele întreprinderii se pot aprecia pe baza unor indicatori, cum ar fi:

 ratele de rentabilitate;
 marja profitului;
 rata profitului;
 volumul absolut al cifrei de afaceri şi a profitului.

De reţinut este faptul că, orice decizie economică porneşte de la poziţia financiară a
întreprinderii şi îşi propune realizarea unui anumit nivel de performanţă.

Ca documente financiare pentru analiza poziţiei şi a performanţelor întreprinderii se utilizează


documentele sintetice , care sunt:
 bilanţul contabil;
 contul de profit şi pierdere;
 notele explicative.

Interpretarea financiară a contului de profit şi pierdere


Interpretarea financiară a contului de profit şi pierdere concentrează o complexitate de operaţii
economice şi financiare, care se reflectă în documentele contabile de sinteză sub forma fluxurilor
şi stocurilor.

Dacă bilanţul contabil exprimă starea patrimonială la încheierea exerciţiului financiar, contul de
profit şi pierdere exprimă, în parte, cum s-a ajuns la această stare.

Fluxurile au o influenţă imediată asupra rezultatului, în timp ce stocurile prezintă un impact


variabil în timp asupra echilibrului financiar al întreprinderii .

Veniturile, conform OMFP nr.1752/2005, sunt creşteri de avantaje economice în cursul


exerciţiului financiar ce au ca rezultat o creştere a capitalurilor proprii diferite de cea care provine
din contribuţiile proprietarilor capitalului. Formele pe care o pot îmbrăca veniturile:

Creşteri de activ: lichidităţi, creanţe, bunuri, servicii, obţinute în schimbul bunurilor şi serviciilor
pe care le furnizează întreprinderea.

Diminuarea datoriilor: din bunurile şi serviciile furnizate de întreprindere pentru acoperirea unui
împrumut.

Cheltuielile , conform aceluiaşi act normativ, reprezintă reduceri de avantaje economice ca


urmare a diminuării capitalurilor proprii diferite de cea care provine din distribuirile în favoarea
proprietarilor de capital (dividende, restituiri de capital etc). Formele în care se prezintă
cheltuielile sunt:

 Ieşiri sau diminuări de valoare a activelor (mărfuri, amortizare).


 Creşteri de datorii (salarii, impozite, furnizori etc).

Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli reprezintă rezultatul financiar al exerciţiului.

Diferenţieri de interpretare între contabilitate şi finanţe


Aceste diferenţieri rezultă din faptul că, din punct de vedere contabil predomină viziunea
patrimonială, iar optica financiară se exprimă în termeni de lichiditate, exigibilitate şi solvabilitate.

 VENITURILE 1. Fluxuri de lichiditate


generate de CA brută.
1. Sunt considerate venituri din producţia 2. Un flux real de lichiditate
vândută (CA) şi cele din producţia (o creştere a trezoreriei)
stocată. constituie intrare.
2. O vânzare reprezintă un venit chiar 3. Un flux de lichiditate (o
dacă nu se încasează, inclusiv într-un creştere a trezoreriei).
exerciţiu financiar următor. 4. Un flux negativ care
3. O creanţă încasată în cursul exerciţiului diminuează resursele de
anterior nu creează venit. trezorerie.
5. O sumă calculată care nu
 CHELTUIELILE diminuează trezoreria, dar
are impact fiscal.
6. Nu au nici un fel de
influenţă, singurul lucru de
luat în seamă în calcul
1. Achitarea unui furnizor în exerciţiul este sub aspectul
următor nu generează o nouă incidenţelor fiscale.
cheltuială. 7. Nu reprezintă un flux
financiar real. Afectează
 AMORTIZAREA – repartizarea valorii valorile ratelor de
unui activ imobilizat asupra duratei de rentabilitate.
utilizare estimată.

1. Este cheltuiala de exploatare ( IAS 4).

 PROVIZIOANELE (IAS 37 - datorii a


căror scadenţă sau mărime este
nesigură)

1. Sunt cheltuieli care afectează rezultatul


dar fără consecinţe asupra trezoreriei
nete.

 REEVALUAREA elementelor de activ


imobilizat reprezintă o creştere a valorii
acestora şi corespunzător o creştere a
capitalurilor proprii (rezerve din
reevaluare)

Fluxurile economice sunt generate de activitatea ordinară structurată pe trei domenii de


activitate:

Activitatea de exploatare, care este activitatea de bază ce vizează formarea profitului


întreprinderii din sectoarele industrial, comercial şi prestări servicii.

Activitatea financiară privind participaţiile la capitalul altor societăţi (participare strategică 20 –


40%, participare de control >40%).

Activitatea excepţională (extraordinară), care cuprinde operaţiuni de gestiune şi capital şi care


nu sunt legate de activitatea normală/curentă a întreprinderii.

Activităţile prezentate şi rezultatele lor sunt reflectate în contul de profit şi pierdere, iar structura
acestuia permite calculul unor solduri de acumulări băneşti potenţiale destinate să îndeplinească
o anumită funcţie de remunerare a factorilor de producţie şi de finanţare a activităţii viitoare ,
denumite solduri intermediare de gestiune (SIG).

Solduri intermediare de gestiune (SIG)


Soldurile intermediare de gestiune (SIG) reprezintă paliere succesive în formarea rezultatului
final; construcţia indicatorilor se realizează în cascadă , pornindu-se de la exerciţiul financiar sau
marja comercială , şi încheindu-se cu cel mai sintetic indicator care este rezultatul net.

Calculul lor se face pentru perioada de gestiune curentă şi pe mai mulţi ani.

În acest mod se evidenţiază tendinţele evolutive ale acestora; se pot face comparaţii cu
întreprinderi similare, cu media pe sector, cu întreprinderi care aplică politici de producţie
comercială, de gestiune, diferite, etc.
Marja comercială ( adaosul comercial ) este proprie întreprinderilor comerciale şi cu activitate
mixtă.

Pentru acest tip de întreprindere constituie principalul indicator, indicatorul de apreciere a


performanţelor.

Permite comparaţii în timp şi comparaţii cu întreprinderi similare sau media pe sector.

Analiza se face avănd in vedere :

 cât reprezintă CA;


 la producţia stocată şi la imobilizări, trebuie avute în vedere dacă acestea sunt la nivel de
optim.

Valoarea adăugată (VA)


Valoarea adăugată = producţia exerciţiului + marja
comercială – consumul de la terţi

Valoarea adăugată exprimă creşterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producţie,
îndeosebi cu forţa de muncă şi a capitalului, peste valoarea bunurilor şi serviciilor provenind de
la terţi, în cadrul activităţii curente.

M = cumpărări de materii prime variaţia stocurilor de materii prime + alte


cheltuieli externe

Unde , M reprezintă consumul de la terţi.

Valoarea adăugată nu este evidenţiat ca atare în contul de profit şi pierdere, dar acesta conţine
elementele necesare pentru determinarea sa.

Deoarece , în calculul valorii adăugate se pleacă de la producţia exerciţiului, se preia caracterul


eterogen al acesteia, iar valoarea ei brută se descompune în valoare adăugată din producţia
vândută şi valoare adăugată aferentă producţiei stocate şi producţiei în curs.

Dacă valoarea adăugată este pozitiva ( un rezultat favorabil ), aceasta constituie sursa de
acumulare bănească pe care întreprinderea o poate utiliza pentru remunerarea participanţilor
direcţi şi indirecţi la activitatea sa (salariaţi, acţionari, creditori, stat, întreprindere etc).

Valoarea adăugată (VA) evidenţiază , prin modul de remunerare, atât factorii sociali , cât şi
obiectivul întreprinderii - care este maximizarea averii acţionarilor.

Valoarea adăugată prezintă interes, deoarece:

 realizează legătura dintre micro şi macro economie, adică suma valorilor adăugate ale
întreprinderii constituie PIB;
 măsoară aportul specificat al întreprinderii la realizarea producţiei sale;
 este criteriul de apreciere a creşterii întreprinderii;
 măsoară gradul de integrare pe verticală al întreprinderii , exprimat prin raportul: VA/CA ,
şi cu cât acest raport este mai mare , cu atât întreprinderea este mai integrată, adică îşi
poate asigura un număr mare de faze de fabricaţie fără să recurgă la serviciile altor
întreprinderi.
Această politică este rentabilă pe termen scurt, dar pe termen lung determină creşterea riscului
de exploatare datorită cheltuielilor fixe cu investiţiile. Reflectă gradul de utilizare a factorilor de
producţie; pentru acelaşi nivel al VA şi cu structuri de exploatare identice, utilizarea factorilor de
producţie poate fi diferită.

Această diferenţă este dată de randamentul cu care se utilizează forţa de muncă şi


echipamentele productive:

η = VA/ Nr. Salariati = A dir. Produtive / Nr. Salariati= VA / A dir. Produtive

(randamentul (gradul de înzestrare (randamentul Muncii) tehnică a muncii )


echipamentelor)

Excedentul brut de exploatare (EBE)


EBE = VA + subvenţii de exploatare – ( cheltuieli cu personalul + taxe +
impozite)

EBE exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, admiţănd că amortizarea şi


provizioanele sunt doar cheltuieli calculate nu şi plătite, şi reprezintă resursa principală cu
influenţă hotărâtoare asupra rentabilităţii economice şi capacităţii de autofinanţare a investiţiilor.

Din perspectiva analizei financiare, rolul EBE poate fi urmărit sub 3 aspecte:

 Este o măsură a performanţelor economice ale întreprinderii, adică prin rentabilitatea


exploatării = EBE/ A de exploatare şi prin marja brută de exploatare = EBE / CE.
 Este independent de politica financiara, de cea de investiţii, de repartizarea profitului,
de politica fiscală sau de politica de amortizare. Este oglinda fidelă a ceea ce înseamnă
activitatea de exploatare şi pune în evidenţă deficienţele structurale la nivelul activităţii de
producţie.
 Reprezintă sursa financiară fundamentală a întreprinderii în sensul că, este o resursă de
trezorerie potenţială.

În ceea ce priveşte insuficienţa brută de exploatare , aceasta reprezintă pierderi la nivelul


exploatării, pierderi care pot proveni , din:

 conjunctura economică;
 scăderea vânzărilor;
 dintr-o politică comercială necorespunzătoare;
 dintr-o calitate îndoielnică a produsului;
 din costuri prea mari.

Rezultatul exploatării (RE)


RE = EBE + venituri din reluarea de provizioane din exploatare + alte
venituri de exploatare – cheltuieli cu amortizare şi provizioane de
exploatare – alte cheltuieli

Rezultatul exploatării (RE) exprimă mărimea absolută a rentabilităţii activităţii de exploatare.


Exprimat în forma relativă ( RE/AE) , serveşte la realizarea de comparaţii între întreprinderile
care promovează politici de amortizare diferite. Aceasta trebuie să acopere toate cheltuielile de
exploatare. Dacă RE 0 – înseamnă o situaţie normală (trebuie efectuată o comparaţie cu
întreprinderile similare) iar dacă, RE 0 – veniturile nu se realizează pe piaţă. Se impune o analiză
a gestiunii costurilor.

Rezultatul curent (RC)


RC = RE + Rezultatul financiar

Se ia în calcul şi incidenţa costurilor, prin care s-au analizat capitalurile folosite la exploatare.

Dacă RC < 0 - pot fi probleme de rentabilitate , urmare a :

 politicii financiare inadecvate (costuri mai mari decât se pot suporta);


 politicii de investiţii – deficitul este temporar; punerea în funcţiune a investiţiei va genera
venituri care să acopere cheltuielile iniţiale.

Dacă RC = 0 , se ajunge la pragul de rentabilitate (veniturile şi cheltuielile financiare şi de


exploatare fiind egale). Dacă RC > 0 , activitatea este rentabilă; se analizează veniturile şi
cheltuielile de exploatare şi financiare, prin referinţă la nivelul optim şi prin comparaţie cu alte
întreprinderi, media pe ramură sau ca perioada precedentă.

Rezultatul net (RN)


RN = RC + Rezultatul excepţional – impozitul profit

Rezultatul net reflectă rentabilitatea generală a întreprinderii diminuată cu incidenţa fiscală , şi


reprezintă sursa pentru autofinanţare şi remunerare a proprietarilor.

EBIT
EBIT exprimă potenţialul de remunerare a furnizorilor de capital şi se determină , astfel:

EBIT = Impozitul pe profit + ∑ Dobânzii + Profitul net

Sau, EBIT – Impozitul pe profit = Profitul net + ∑ Dobânzii, unde EBIT – Impozitul pe profit
reprezintă profitul brut de gestiune, respectiv rezultatul activităţilor de exploatare , financiare şi
excepţionale/extraordinare