Sunteți pe pagina 1din 2

Dacă

de Rudyard Kipling

Dacă poţi în vijelie să-ţi păstrezi întreaga minte


Când îşi pierd cu toţii capul şi te fac răspunzător,
Dacă poţi să crezi în tine când ceilalţi nu au cuvinte
De-ndoială, dar ţii seama de-ndoiala tuturor,
Dacă poţi s-aştepţi şi nu eşti obosit de aşteptare,
Şi minţit de toată lumea, tu să nu spui o minciună
Şi să nu urăşti pe nimeni, chiar urât de fiecare
Fără-a te feri cu mintea sau cu inima ta bună.

Dacă poţi visa şi nu eşti robul visărilor tale,


Dacă poţi gândi, dar fără a-ţi croi din gânduri ţel,
Biruinţa sau dezastrul întânindu-le în cale
Dacă poţi, cu-aceşti făţarnici să te porţi mereu la fel,
Dacă poţi răbda în tihnă, când din vorbele-ţi rostite
Ticăloşii fac capcane ca să prindă proştii-n joc
Să vezi lucruri pentru care ţi-ai da viaţa, năruite
Şi cu aceleaşi vechi unelte să le-nalţi din nou la loc.

1
Dacă poţi juca la rişcă munca ta de-o viaţă-ntreagă
Şi s-o pierzi pe-o lovitură ca s-o iei de la-nceput
Cu aceeaşi hotărâre şi neistovită vlagă,
Fără să suspini o vorbă, oricât ai fi pierdut,
Dacă inima şi muşchii ţi-i sileşti să se-ncleşteze
Şi să-şi facă datoria când de mult s-au istovit
Şi stai dârz când nu-i în tine nici un muşchi să mai vibreze.
Doar voinţa care-ţi strigă: stai şi luptă neclintit!

Dacă poţi păstra virtutea cănd vorbeşti cu biata gloată


Şi plimbându-te cu regii să rămâi cu mintea clară
Dacă duşmani şi prieteni nu te pot jigni vreodată
Şi pui preţ pe fiecare, nu de tot din cale-afară,
Dacă poţi lupta cu timpul care fără milă zboară
Smulge case zeci de clipe din minutul lung şi greu
E al tău întreg pământul şi cu-ntreaga lui comoară,
Însă mai presus de toate eşti un OM, copilul meu!