Compusi organici

Nume elev: Visan Dragos Valentin

Clasa: a X-a C
 Benzenul

Structura Structura in 3D

Benzenul (cunoscut și sub denumirea mai puțin frecventă de benzol) este o

hidrocarbură cu un nucleu aromatic, care are formula chimică C6H6. Este
întâlnit în cărbuni, petrol și se obține în mod natural prin arderea incompletă a
compușilor bogați în carbon. Până la Al doilea război mondial, benzenul rezulta
ca produs secundar al procedurii de formare a cocsului. După anii 1950,
hidrocarbura a fost extrasă din petrol. Există patru metode de laborator din care
se obține: reformare catalitică, hidrodezalchilarea toluenului, disproporționarea
toluenului și cracare cu abur. Participă la reacții de substituție, oxidare și adiție.
Etimologic, cuvântul provine de la rășina „benzoe” care prin sublimare formează
acidul benzoic.
 Au fost emise numeroase formule pentru benzen. Kekulé a propus în 1865 o
aranjare ciclică a atomilor de carbon în care legăturile simple alternează cu cele
duble, însă această structură nu explica în totalitate proprietățile hidrocarburii.
Erich Hückel în 1931 a demonstrat prin teoria orbitalilor moleculari că benzenul
este reprezentat de un ciclu de șase atomi de carbon, în interiorul lui fiind un
cerc sau o linie circulară punctată pentru a sugera delocalizarea electronilor din
legătura C-C.

Compusul organic este incolor, extrem de inflamabil și volatil, având un punct

de solidificare de 5,5 °C și cel de fierbere fiind de 80,1 °C. La 20 °C are o
densitate de 0,88 g·cm−3 și este mai solubil în solvenți organici decât în apă.
Face parte din categoria substanțelor cancerigene, din care cauză sunt folosiți
ca diluanți derivații metilați ai benzenului ca toluenul și xilenii. Este un solvent
foarte utilizat în industria chimică și reprezintă un precursor important al
sintezei chimice de medicamente, plastic, gumă sintetică sau coloranți.

Cele mai importante cai de chimizare a benzenului sunt indicate in urmatoarea

schema:

Polistiren Mase plastice

Etilbenzen Stiren
Cauciuc butadienstirenic

Benzen
α -metilstiren Cauciuc butadiene α -metilstirenic
Izopropilbenzen
n
Fenol si acetona
 Mase plastice
Plasticele sunt adesea materiale polimerice de natură organică, cu masă
moleculară mare, care conțin de obicei alți aditivi. Majoritatea materialelor
plastice sunt sintetice, derivate din produse petrochimice, însă există și alte
tipuri de plastice realizate din materiale regenerabile

Structura:
Majoritatea plasticelor sunt polimeri organici, deci sunt alcătuite din unități
repetitive numite monomeri (numărul acestora poate ajunge la câteva mii de
unități pentru fiecare moleculă). În funcție de natura grupelor care s-au legat de
catena principală a moleculei polimerice, compusul respectiv prezintă diverse
proprietăți. Altfel spus, structura catenelor laterale influențează proprietățile
plasticului.

Structura polipropilenei
Clasificare:
Materialele plastice utilizate în tehnică se împart în două grupe:
 Termoplaste, care prin încălziri repetate trec în stare plastică (polistiren,
polimetacrilat,
celuloid, poliamidă, policlorura de vinil). Piesele din aceste materiale se obțin
prin presare și turnare, având o mare productivitate.
 Termoreactive, care prin încălziri repetate nu mai trec în stare plastică
(polistireni nesaturați, rășini fenolfolmaldehidice, etc.). piesele în acest
caz se prelucrează prin presare.

Proprietati:
Plasticele prezintă următoarele proprietăți fizice: duritatea, densitatea,
rezistența la rupere, rezistența la căldură. Din punctul de vedere al
proprietăților chimice se poate menționa rezistența sau reacția cu diferiți
produși chimici, precum solvenții organici sau agenții oxidanți, sau
comportamentul în prezența radiațiilor ionizante. Majoritatea materialelor
plastice se topesc încălzite la temperatură de câteva sute grade Celsius.

Produse realizate din plastic

 Petrol
Petrolul, sau țițeiul, împreună cu cărbunii și gazele naturale fac parte din
zăcămintele de origine biogenă care se găsesc în scoarța pământului. Petrolul,
care este un amestec de hidrocarburi solide și gazoase dizolvate într-un
amestec de hidrocarburi lichide, este un amestec de substanțe lipofile. Țițeiul în
stare brută (nerafinat) conține peste 17 000 de substanțe organice complexe,
motiv pentru care este materia primă cea mai importantă pentru industria
chimică (vopsele, medicamente, materiale plastice, etc.) și producerea
carburanților. Ca o curiozitate, se poate menționa că unele varietăți de țiței
devin fosforescente în prezența luminii ultraviolete.

Formare:
Teoria biogenă de formare a zăcămintelor de petrol susține că petrolul ia
naștere din organisme marine plancton care după moarte s-au depus pe fundul
mării, fiind acoperite ulterior de sedimente.
Conform acestei teorii perioada de formare a petrolului se întinde pe perioada
de timp de ca. 350 - 400 milioane de ani în urmă Devonian perioadă în care a
avut loc în rândurile florei și faunei o mortalitate în masă, explicată prin teoria
meteoritului uriaș care a căzut în acea perioadă pe Pământ, declanșând
temperaturi și presiuni ridicate.
Astfel s-au format așa numitele substanțe cherogene ce provin din substanțe
organice cu un conținut ridicat în carbon și hidrogen.
Prin procesele următoare de diageneză aceste substanțe cherogene pot deveni
substanțe bituminoase, rocile sedimentare ce conțin substanțe cherogene sunt
denumite roci mamă a zăcămintelor de petrol.
Materia cherogenă alcătuită din particule fin dispersate în roca mamă, sub
anumite condiții, mai ales în prezența temperaturilor înalte suferă un proces de
migrație fiind împinse de apa sărată care are o greutate specifică mai mare, sub
presiunea exercitată particulele fine se unesc într-o masă compactă de petrol.
Această migrație are tendință ascendentă spre suprafață, dacă acest proces de
migrație este oprită de un strat impermeabil (argilos), are loc sub presiune
îmbogățirea zăcământului care se află deja în porii rocii de depozitare a
petrolului, în condiții asemănătoare iau naștere gazele naturale, de aceea
deasupra unui zăcământ de petrol se poate afla o cupolă de gaz natural. În
peninsula Arabiei zăcămintele de petrol se află înmagazinate într-un calcar
poros biogen care a luat naștere din corali.
Compoziția zăcământului de petrol poate avea un raport diferit de alcani și
alchene, la fel poate diferi raportul grupărilor alifatice și aromatice.
Teoria abiogenă are adepți mai puțini (Thomas Gold). Aceasta sustine ca
petrolul ar fi rezultat din minerale, roci cu un conținut ridicat în carbon și
hidrogen care având greutatea specifică mai mică au fost presate spre
suprafață.

Extractie:
Dacă zăcământul de petrol se află aproape de suprafață, exploatarea se poate
realiza prin cariere de suprafață, pe când zăcămintele din profunzime sunt
extrase prin sonde de petrol (foraje de adâncime). O altă modalitate de
extragere a petrolului este extragerea din zăcămintele submarine cu ajutorul
unor insule sau platforme de foraj, unde dificultățile de forare sunt mult mai
mari. La toate procedeele de foraj se folosește un lichid de sondă cu polimeri
pentru a stabiliza gaura de foraj, lichid care necesită o greutate specifică mare -
pentru aceasta se adaugă baritină, lichidul de foraj trebuind să aibă o anumită
viscozitate. Capul de foraj, freza, este prevăzut cu tăișuri cu vârf de diamant, iar
coloana de sondă este alcătuită din țevi de oțel care se montează împreună prin
înșurubare (una în alta), această coloană atingând lungimi de până la câteva mii
de metri. În cazul zăcămitelor de petrol care nu se află sub presiune, această
presiune se realizează prin pomparea de apă sau gaz, iar în cazul zăcămintelor
cu o viscozitate ridicată se presează lichide pentru reducerea viscozității.
 Combustibili & Carburanti

Din punct de vedere chimic, combustibilii sunt substanțe care prin reacția
chimică de oxidare eliberează energie.
În industria energetică prezintă importanță combustibilii energetici, la care
căldura degajată prin ardere poate fi utilizată din punct de vedere economic.
-combustibil este substanta care prin ardere produce o anumită cantitate de
caldură (lemn,alcool,benzină,motorină,hidrogen,gaz metan)
-reactiile chimice care au loc in timpul combustiei combustibililor obisnuiti
implica combinatia oxigenului cu carbonul, hidrogenul sau sulful prezent in
combustibili
-in urma acestor reactii rezulta dioxidul de carbon, apa sau dioxidul de sulf
-alte substante prezente in continutul combustibililor nu contribuie la
combustie; ele se evapora in timpul combustiei sub forma de vapori sau raman
in forma de cenusa
2. dupa puterea calorica inferioara raportata la masa initiala:
• combustibili inferiori, cu puterea calorifică inferioară sub 3000 kcal/kg
• combustibili medii, cu puterea calorifică inferioară între 3000 – 5000 kcal/kg
• combustibili superiori, cu puterea calorifică inferioară peste 5000 kcal/kg
Clasificare
Combustibili solizi - Carbunii fosili
Smarandescu Patricia
&
Craciun Luciana
Combustibili gazosi
-mijloacele folosite pentru a arde gaze atât pentru caldura cat si pentru
iluminare constau intr-un arzator si niste cai de amestecare a aerului inainte ca
acesta sa ajunga la arzator
-combustibilii gazosi cei mai folositi in zilele noastre sunt carbunele in stare
gazoasa (produs prin distilarea carbunilor); gazele naturale (extrase din paturile
subterane de gaze); gazele imbuteliate (produse din hidrocarburi usoare)
Combustibili lichizi - Petrolul
• solizi (mangalul, cocsul)
• lichizi (benzina, petrolul lampant, motorina, gazul petrolier lichefiat,păcura)
• gazosi (gazul de furnal, gazul de rafinarie, hidrogenul)
b) artificiali:
• solizi (carbune, lemn, grafit)
• lichizi (titeiul)
• gazosi (gazul natural, gazele de sonda)
1. dupa modul de obtinere & starea de agregare
-carbunii fosili s-au format prin imbogatirea in carbon a substantelor de origine
vegetala (celuloza, lignina, rasini naturale, etc.)
a) naturali:
-combustibilii solizi (lemnul, mangalul, carbunii de pamant, cocsul) contin, pe
langa partea combustibila (carbon si hidrogen), umiditate si cenusa.
-carburantul (benzina, motorina etc.) este un combustibil care declanseaza
functionarea unui motor termic(diesel,otto,etc)
-nu toti combustibilii pot declansa functionarea unui motor termic.
 Vitamine
Vitaminele sunt substanțe chimice organice necesare în cantități mici pentru ca
organismul să fie sănătos. Majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de către
organism, deci ele trebuie obținute din alimentație.
Termenul de vitamine nu cuprinde alți nutrienți esențiali cum ar fi mineralele,
acizii grași esențiali sau aminoacizii esențiali.
Suplimentarea cu vitamine este larg răspândită în ziua de azi. Multor alimente li
se adaugă vitamine în plus față de ce conțin inițial în timpul procesului de
fabricație. Una din problemele suplimentării cu vitamine este faptul că multe
dintre ele cresc în mod semnificativ apetitul. În ziua de astăzi, obezitatea este o
problemă serioasă, iar suplimentarea cu vitamine o poate crea sau accentua.
Există oameni care au devenit obezi din cauza suplimentării cu vitamine în
copilărie sau adolescență.

Vitaminele umane:
Necesarul
minim
Numele
Solubilitat Deficiență, Supradoz zilnic
vitamine Denumire chimică
e boală ă mediu
i
(M,19-
30)[2]
 Orbire de
Vitamin noapte,
Retinol Grăsimi 25.000 ui 620μg
aA Keratomalaci
a

Vitamin
Tiamină Apă Beriberi - 1 mg
a B1

Vitamin Ariboflavinoz
Riboflavină Apă - 1,1 mg
a B2 ă

Vitamin
Niacină Apă Pelagra 2.500 mg 12 mg
a B3

Vitamin
Acid pantotenic Apă Paresteziază - -
a B5

Vitamin
Piridoxină Apă - 400 mg 1,1 mg
a B6

Vitamin
Biotină Apă - - 30 µg
a B7

Vitamin
Acid folic Apă * 1.000 µg 320 μg
a B9

Vitamin
Cianocobalamină Apă Anemie - 2 µg
a B12

Vitamin
Acid ascorbic Apă Scorbut - 75 mg
aC

Lamisterol,
2 µg
Ergocalciferol,
pentru
Vitamin Calciferol,
Grăsimi Rahitism 50.000 IU toate
a D1-D4 Dihidrotachisterol
vitaminel
, 7-
eD
dehidrositosterol
Vitamin
Tocoferol Grăsimi - 50.000 IU 12 mg
aE

Vitamin
Naftoquinonă Grăsimi - - 75 µg
aK

Nomenclatura:
Vitaminele pot prezenta mai multe denumiri:
 DENUMIREA ALFABETICĂ:
se folosesc literele mari ale alfabetului A,B, C,D,E K și diferiți indici în cadrul unui
tip de vitamină D2-D3, B1, B2 ,B6 etc.
 DENUMIREA CHIMICĂ: are la bază structura chimică a vitaminei
o A1 RETINOL
o B1 TIAMINĂ
o B2 RIBOFLAVINĂ
o B6 PIRIDOXINA
o C ACID ASCORBIC
o E TOCOFEROL
o H1 ACID PARAAMINOBENZOIC
o K FITOMENADIONĂ
 DENUMIREA TERAPEUTICĂ după efectul terapeutic
o A ANTIXEROFTALMICA
o C ANTISCORBUTICĂ
o D ANTIRAHITICĂ
o E ANTISTERILITĂȚII
o PP ANTIPELAGRĂ
o K ANTIHEMORAGICA
Clasificare:
S-a încercat o clasificare în funcție de mecanismul de acțiune, deși nu este pe
deplin cunoscut pentru toate vitaminele. Multe vitamine funcționează ca atare
sau după o prealabilă biotransformare, formând coenzime ale unor enzime
specifice (toate vitaminele B, biotina, vitaminele A și K). Altele acționează pe căi
asemănătoare hormonilor (D și A). Unele (vitaminele C și E) funcționează ca
sisteme antioxidante față de peroxizii nocivi. Vitaminele A (retinalul, acidul
retinoic) au modalități particulare de acțiune. O clasificare mai veche împărțea
vitaminele în 2 mari clase, în funcție de solubilitatea lor:
- vitamine hidrosolubile (solubile în apă),din care fac parte toate vitaminele B,
biotina, acidul ascorbic;
- vitamine liposolubile, (insolubile în apă), solubile în lipide (grăsimi), din care fac
parte vitaminele A,D, E și K. Există o serie de substanțe, numite antivitaminecare
prezintă o acțiune antagonistă vitaminelor și care produc efectele
avitaminozelor respective. În principiu fiecare vitamină poate avea una sau mai
multe antivitamine.
 SOLUBILITATE:
o LIPOSOLUBILE : A, D, E. K (solubile în grăsimi).
o HIDROSOLUBILE: COMPLEXUL B , VITAMINA C (solubile în apă).
 MECANISM DE ACȚIUNE
EFECT NUCLEAR – acționează influențând transcripția ADN : vitamina A și
vitamina D. EFECT MEMBRANAR- împiedică acțiunea unor radicali liberi în
organism vitamina E, vitamina C. TRANSFERAREA UNOR GRUPĂRI FUNCȚIONALE
(CO2, CH3, NH2) vitaminele B1, B6, B12, BIOTINA, ACID FOLIC. TRANSFER DE
ELECTRONI : Vitamina PP, vitamina B2, vitamina K.
VITAMINELE HIDROSOLUBILE
Din această clasă fac parte compuși polari, solubili în apă, dar cu structuri și
funcții biochimice foarte diferite.Un număr dintre ele alcătuiesc grupul
vitaminelor B, prezente în drojdie, în semințe de cereale, în ficat. Lipsa de aport
prin alimentație, provoacă stări de policarență și nu de hipovitaminoză anume.
Sunt absorbite la nivelul intestinului subțire, trecând în circulația portală. Se
stochează în cantități foarte mici și sunt eliminate urinar.De aceea trebuie
continuu furnizate prin alimentație . Excesul este, în general bine tolerat,
surplusul eliminându-se urinar, fără afectarea organismului. Excepție face
supradozarea unora cum sunt acidul nicotinic și vitamina B6
 Droguri

Drogurile sunt simple substanțe care și-au găsit receptori în organismul nostru,
care acționează prin grăbirea, încetinirea sau modificarea proceselor unui
anumit organ. Dependența este o noțiune generalizată, există persoane
dependente de internet, de fast food asta deoarece orice substanță care îți
induce o stare mai mult sau mai puțin falsă de bine iți activează un sistem de
recompensare al creierului care eliberează anumite substanțe precum
dopamina sau serotonina, responsabile pentru starea ta de spirit. Acest tip de
dependență se numește dependență psihică, dependența fizică implică sevrajul
care intervine odată cu retragerea substanței, acest tip de dependență îl
întâlnim în rândul drogurilor tari (heroina, metamfetamina și cocaina).
Termenul de drog poate aveva mai multe definitii in functie de domeniu sau de
context. Spre exemplu, in medicina, termenul de drog face referire la
medicamente sau ingrediente ale unor medicamente, in farmacologie este
definit ca agent chimic care activează procesele biochimice sau fiziologice ale
ţesuturilor şi organelor, iar in limbajul colocvial, acesta se referă în mod specific
la substanţe naturale, sintetice sau semisintetice care sunt capabile sa produca
diverse tulburari si dependente.

Clasificare:
Avându-se în vedere principalul lor efect asupra creierului uman, drogurile se
clasifică în trei mari categorii:
1. Droguri care inhibă activitatea sistemului nervos central : Reprezintă
substanțele ce au in comun capacitatea de a diminua funcționarea
normală a creierului provocând reacții care merg de la dezinhibare până
la starea de voma:
 Alcoolul;
 Opiacee: heroina, morfina, metadona, etc;
 Tranchilizante;
 Substanțe hipnotice: somniferele.
 2. Droguri care stimulează activitatea sistemului nervos central: Grupul de
substanțe care accelerează funcționarea normalaă a creierului provocând
o stare de excitație ce poate merge de la insomnie până la hiperactivitate:
 Stimulente majore: amfetamine, cocaina;
 Stimulente minore: nicotina, cofeina, antidepresive.
3. Droguri care perturbă activitatea sistemului nervos central: Reprezintă
substanțele care perturbă funcționarea normală a creierului dând naștere
la percepții distorsionate, halucinații:
Halucinogenele:
 LSD, mescalina;
 Derivați ai canabisului: hașiș, marijuana;
 Droguri de sinteza: Ecstasy, ice, etc.
Caracteristica principală comună tuturor drogurilor este psihoactivitatea, adică
faptul cî ajung în creier și îi modifica functionarea obișnuită așa cum tocmai am
vazut.