Misterul veşniciei lui Dumnezeu. Paralelă cu gândul.

17. Mai 1941. B.D. NR. 1921.

Înaintea creaţiei lumii a fost Dumnezeu, deoarece El este din eternitate, şi

va fi în toată eternitatea. Acest mister va rămâne un mister pentru oameni,
deoarece fiinţele a căror existenţă are loc în mijlocul a ceea ce este material, nu pot
înţelege ceea ce este în afara materiei, atât de complet independent de aceasta. Dar
creaţia materială este numai un mic regat de entităţi, care are nevoie ca lucruri să fi
devenit formă pentru a fi din nou capabile să se alăture regatului spiritual. Dar
regatul spiritual nu are nicio restricţie de spaţiu şi timp - este întotdeauna şi
pretutindeni - deoarece în aceasta este Dumnezeu, şi Dumnezeu este dintotdeauna
şi pretutindeni.
Singura explicaţie care v-ar putea fi dată vouă oamenilor este să consideraţi
gândul ca paralelă la aceasta, gândul care nu este nimic vizibil şi nimic tangibil şi
totuşi este cel mai mare în existenţa umană. Ce ar fi omul fără gândire - o fiinţă ca
o maşină care în ciuda activităţii exterioare ar trebui să fie numită moartă. Numai
gândul este ceea ce este viu în om, şi acesta este încă ceva pentru care omul nu
poate da nicio explicaţie. Cum s-ar zice omul a devenit o fiinţă liberă numai prin
activitatea sa de gândire deoarece nici constrângerea nici influenţa din afară nu
poate determina gândul omului.
Gândul este bunul său exclusiv, care niciodată nu-i poate fi luat, deoarece
gândul este ceva spiritual, ceva care în sine nu are nimic de a face cu materia, care
prin urmare rămâne şi el când fiinţa a devenit liberă de toată materia. Astfel omul
poate fi în mijlocul materiei şi totuşi să se deconecteze de tot din jurul lui şi să
locuiască în spiritual, imediat ce îşi lasă gândurile să-şi urmeze cursul. Chiar şi
când gândul se întoarce către lucrurile pământeşti rămâne totuşi ceva spiritual,
deoarece gândul ca atare nu este nimic material, este putere spirituală, care este
doar folosit greşit. Imediat ce omul, neimpresionat de împrejurimile sale materiale
pământeşti, îşi lasă gândurile să hoinărească, nu contează unde, fiinţa din om
ajunge în regatul spiritual şi prin urmare va fi de înţeles acum că tot ce este
material tot ce este vizibil poate scădea şi totuşi esenţialul rămâne - că fiinţa
gânditoare nu are nevoie de nicio împrejurime materială - important este numai
către ce ţintă se întoarce gândirea fiinţei.