Sunteți pe pagina 1din 2

Dreptul european afacerilor – Teme de control (Drept IV, ID)

Libera circulație a mărfurilor

• Conținutul și aplicarea art. 110 TFUE (ex-art. 90 TCE)

1. În absența normelor de armonizare ale UE, măsura națională prin care


persoanele care doresc să înmatriculeze în statul lor un autoturism dintr-un
alt stat membru, trebuie să achite o sumă de bani înainte de punerea în
circulație a autoturismului:

a) este permisă de Tratat, în măsura în care nu se produce o discriminare între


produsele autohtone similare și cele de import și nu se favorizează sectoare interne de
producție;
b) este interzisă de Tratat, cu excepția situației în care este justificată de unul din
motivele limitativ prevăzute de art. 36 TFUE, dacă este o măsură discriminatorie;
c) este interzisă de Tratat, cu excepția situației în care este justificată de unul din
motivele prevăzute de art. 36 TFUE sau de cerințele imperative de ordine publică dezvoltate
de jurisprudența CJUE, dacă este o năsură cu adevărat neutră;
d) niciuna dintre variantele de mai sus.

Libera circulaţie a persoanelor și serviciilor

• Dreptul de stabilire. Accesul la desfășurarea și exercitarea activităților


independente. Libertatea de stabilire a societăților pe teritoriul UE

2. În condiţiile în care o societate-mamă constituită şi cu sediul în statul membru


B doreşte să înfiinţeze o sucursală în statul membru A, în scopul eludării normelor
statului membru A privind constituirea societăţilor, care sunt mai stricte în materie de
vărsare a unui capital social minim decât cele ale statului membru B din motivul
protejării creditorilor, cererea de înfiinţare a sucursalei în statul membru A:

a) nu poate fi refuzată de autorităţile competente ale statului A deoarece refuzul ar fi


disproporţionat faţă de cerinţele imperative de ordine publică urmărite de statul A
şi anume protejarea creditorilor societăţii;
b) poate fi refuzată de autorităţile competente ale statului A, deoarece constituie un
abuz de drept atât al dreptului naţional în materie cât şi al dreptului de stabilire
consacrat de Tratat.
c) poate fi refuzată în lumina jurisprudenţei CJUE referitoare la cerinţele imperative
de ordin public, în acest caz protejarea creditorilor.
d) niciuna dintre variantele de mais sus.

3. Prin decizia din 17 martie 1981, Consiliul Baroului avocaţilor din Paris a
respins cererea domnului Leonardo da Vinci, cetăţean italian, membru al Baroului
avocaţilor din Florenţa, Italia, de a fi primit în cadrul Baroului din Paris, în timp ce îşi
menţinea calitatea de membru al Baroului din Florenţa şi îşi păstra cabinetul şi
reşedinţa din statul său de origine. Cererea sa a fost respinsă deoarece, deşi îndeplinea
celelalte condiţii pentru admiterea în profesia de avocat, nu îndeplinea cerinţa prevăzută
de art. 83 din decretul 72-468. Potrivit acestei dispoziţii naţionale, un avocat are dreptul
de a se stabili profesional numai într-un singur loc, iar acesta trebuie să se afle în raza
teritorială a tribunalului la care este înregistrat.
În absenţa unor norme europene de armonizare privin dreptul de stabilire
pentru avocaţi, prevederea din decretul francez:

a) nu încalcă libertatea de stabilire protejată de dreptul Uniunii deoarece este


justificată de interesul public al bunei administrări a justiţiei care presupune, printre altele, ca
avocaţii să îşi exercite profesia în aşa fel încât să menţină contact suficient cu clienţii lor şi
instanţele unde îşi desfăşoară activitatea.
b) încalcă libertatea de stabilire protejată de dreptul Uniunii.
c) nu încalcă libertatea de stabilire protejată de dreptul Uniunii deoarece este
aplicabilă fără distincţie cetăţenilor francezi şi străini.
d) niciuna dintre variantele de mai sus.