Sunteți pe pagina 1din 5

Perioada pasoptista

La sfarsitul secolului al XIX-lea, civilizaţia şi cultura din ţările


române încep să se orienteze spre Occident. Redirecţionarea are două
cauze importante: pe de o parte, criza Imperiului Otoman, iar pe de altă
parte, trezirea conştiinţei naţionale.
Independenţa politică şi libertatea naţională devin coordonatele
fundamentale ale acestei perioade. Epoca paşoptistă marchează începutul
literaturii noastre moderne.
Funcţia literaturii nu mai rămane doar aceea de a răspandi
cultura, de a “lumina”, ci induce conceptul de literatură ce include acum
noi valenţe: transmiterea emoţiilor estetice, trezirea sentimentului
national si educaţia morală.
Caracterizată prinr-o puternică manifestare a constiinţei naţionale
în toate provinciile româneşti, perioadă fixată cu aproximaţie între
1830-1860, pasoptismul delimitează o epocă distinctă în evoluţia
istorică a literaturii române, fiind o epocă de afirmare a literaturii
naţionale.
Zorii secolului al XIX-lea găseau lumea româneasca într-o dilemă
ce va deveni cu timpul obsesivă, în oscilaţia ei perpetuă între Orient şi
Occident. Câteva secole de dominaţie otomană, acutizată de peste o sută
de ani de fanariotism, situeaza spiritul public românesc într-o inerţie
balcanică şi feudală, de care cu greu se elibereaza.
Pasoptismul românesc are ca nucleu revolutia anului 1848, dar
implica o perioada mai
indelungata de pregatiri si una de repercursiuni. Ca miscare politica si
culturala, pasoptismul are un rol decisiv in procesul de modernizare al
societatii romanesti. Pasoptistii din tarile române aveau origini sociale,
formare si studii diferite, insa ii unea constiinta misiunii lor istorice.
Prima jumătate a secolului al XIX-lea reprezintă, în planul
succesiunii generaţiilor, trecerea de la boierii cu ilic şi şalvari la tinerii
bonjurişti care se întorc de la studii din străinătate în haine
„europeneşti” şi aduc ideile revoluţiilor de la 1848 şi proiectele
reformării societăţii româneşti şi ale constituirii statului român modern.

1
În acest timp, în saloanele moderne din Bucureşti şi din Iaşi, intră
ofiţerii ruşi, cei mai mulţi din partea occidentală a Imperiului Ţarist, de
la Sankt Petersburg, vorbitori de limbă franceză. Apar acum, în limba
română, elementele de jargon şi, odată cu aceste tendinţe, creaţiile
dramatice cu caracter satiric, “Comodia vremii” sau
„Franţuzitele”(1833) de Constantin Faca, ori, ceva mai tarziu, ciclul
Chiriţelor, al lui Vasile Alecsandri.
Tot in aceasta perioada, se pun bazele institutiilor moderne.
Intelectualii vremii contribuie la propasirea culturii si a neamului
romanesc, punand bazele invatamantului, scriind manuale in limba
romana si infiintand scoli normale in sate si provincii, apar primele scoli
specializate (Conservatorul) si de asemenea, infiinteaza societati
culturale si progresiste.
Reformele lui Cuza grabesc procesul de institutionalizare al
invatamantului, care culmineaza cu infiintarea Universitatilor din Iasi
(1860) si Bucuresti (1864). Trebuie mentionat ca in aceasta perioada
numerosi tineri si-au facut studiile in strainatate, centrul de atractie
fiind Parisul.

Teatrul
Primele spectacole teatrale în limba română abordează piese
clasice cu temă pastorală, cum este “Mirtil şi Hloe”, de Gessner şi
Florian, prezentată de Gheorghe Asachi la Iaşi, în anul 1816.
Pana la 1840, in teatrele romanesti s-au interpretat doar traductii de
piese straine. Pana atunci, nu existau trupe romanesti, asadar
spectacolele erau oferite de trupe straine, trupe ambulante.
Primele piese in limba romana sunt jucate la "Cismeaua Rosie.
Cişmeaua Roşie este numele unei fântâni şi al unei mahalale care se
găsea în secolul XIX pe Podul Mogoşoaiei (azi Calea Victoriei) , din
Bucureşti. În acest loc, la întretăierea Căii Victoriei cu strada General
Berthelot, a fost fondat primul teatru bucureştean de către domniţa
Ralu, fiica domnului Ioan Gheorghe Caradja, unde au dat spectacole în
limba greacă tineri eterişti, în frunte cu Costache Aristia. Pe această
primă scenă de la Cişmeaua Roşie, publicul românesc a văzut pentru
prima dată "Hoţii" de Schiller, "Faust" de Goethe, "Emilia Galotti" de
2
Lessing. Reprezentantii fiind: Gheorghe Asachi, Gheorghe Lazar, Alecu
Russo, Nicolae Balcescu, Vasile Alecsandri si Costache Negruzzi.
Reprezentantele teatrale dateaza inca din timpul regimului
fanariot si chiar mai inainte.
Se remarca o preocupare permanenta a intelectualilor epocii de a
crea un teatru national, fapt ce l-au dus la bun sfarsit, dupa cum se vede
in zilele noastre.

Presa:

Primele publicatii romanesti apar in “Curierul Romanesc”, condus de


Ion Heliade Radulescu.
Curierul romanesc a aparut ca raspuns la nevoia unui mijloc de a se
răspândi mai repede ştirile despre întâmplările din ţară şi din străinătate.
Revista a aparut pe 8 aprilie 1829 cu sprijinul lui Dinicu Golescu,
comandantul armatelor ruseşti, care a obţinut aprobarea apariţiei gazetei.
Este prima gazetă românească cu periodicitate constantă şi cu apariţie
îndelungată, gazetă care pune bazele presei româneşti.
Încet- încet, Curierul românesc devine ecoul întregii mişcări literare
din ţară; îşi face o datorie să reproducă din confratele moldovean
"Albina românească" a lui Gheorghe Asachi, ştiri politice, culturale,
literare şi mai târziu să facă acelaşi lucru faţă de ziarele din Braşov ale
lui Bariţiu: "Gazeta de Transilvania" şi "Foaia literară".
În Curier “urmărim progresul şcolilor prin dări de seamă la finele

3
anului şi prin discursurile ţinute la diferite ocazii” . În el vedem
naşterea şi primii paşi ai teatrului românesc. În el se găsesc coloane
deschise, după bătrânul Iancu Văcărescu, Grigore Alexandrescu, Ion
Voinescu, Costache Aristia, Cezar Bolliac, Costache Bălăcescu,
Viişoreanu, Ion Catina, unii din ei rămaşi necunoscuţi, iar alţii
ilustrându-se mai târziu prin lucrări de valoare. Curierul românesc ne
ţine la curent cu tot ce se publică în limba română, mai ales în Valahia.
Ne face cunoscute foile literare ce apar în vremea aceasta, cum este
"Foaia ştiinţifică şi literară de la Iaşi" şi "Magazin istoric" din Bucureşti, pe
lângă foile proprii ale lui Heliade: "Gazeta Teatrului" (1835) şi "Curierul de
ambe sexe" (1836).

Albina românească
Albina românească a fost o gazetă politico-literară, editată de
Gheorghe Asachi la Iaşi. Apare la 1 iunie 1829 si i se adaugă in 1837
suplimentul literar “Alăuta românească”, sub îndrumarea lui Mihail
Kogălniceanu.
Dupa Courrier de Moldavie, tipărit la Iaşi in limba franceză, Albina
Românească este primul ziar în limba română din Moldova, care, alături
de Curierul Românesc, redactat de I. Heliade Rădulescu, la Bucureşti, si
de Gazeta de Transilvania a lui George Bariţiu de la Braşov, pune bazele
presei periodice româneşti.

Dacia literară

Aparuta intr-o perioada dificila pentru publicatiile autohtone,


revista “Dacia literara” a simbolizat un nou inceput pentru literatura
romana, reprezentand o noutate a presei. Intr-o perioada in care
putinele publicatii existente prezentau preponderente fapte politice,
“Dacia literara” a fost, prin caracterul sau pata de culoare in presa
romaneasca.
Publicata la 30 ianuarie 1840, sub conducerea lui Mihail
Kogalniceanu, la Iasi, revista marcheaza un punct de cotitura in

4
literatura romaneasca in care redactorul responsabil al revistei isi
fixeaza ca obiectiv exclusiv literatura, fara a parasi insa telurile politice
si nationale pe care mersesera predecesorii sai.
In Introductie, articol aparut in primul numar al revistei, sunt
prezentate realitatile vremii in privinta publicatiilor nationale.
Kogalniceanu spune ca revista este un factor de unitate al tuturor
regiunilor din Dacia. Scandalul era exclus, in articolele revistelor nu se
criticau artistii, ci operele lor.
Revista face simtita necesitatea unei critici estetice, care nu tine cont
de autor, ci de creatie.
Deasemenea, Kogalniceanu sustinea combaterea traducerilor din alte
limbi si stimularea crearii unor opere proprii.
Toate aspectele mentionate mai sus duc la formarea unei
literaturi originale. Kogalniceanu transmite publicului ideea ca oricat am
traduce operele altor popoare, nu asa ne vom forma o literatura a
noastra, una proprie, ci trebuie noi, romanii, sa scriem despre noi si
obiceiurile noastre.
De asemenea, in revista, sunt mentionate circumstantele politice
anterioare ce au impiedicat dezvoltarea presei de pana atunci,
aducandu-se in discutie si celelalte ziare nationale, care includeau prea
mult politica fara sa puna accentul necesar pe literatura.
Astfel, “Dacia literara” este prima revista care se angajeaza sa
publice doar lucrari literare originale din toate provinciile romanesti,
pentru a fi un repertoriu general al literaturii romanesti.
Mihail Kogaliceanu, redactorul responsabil al revistei, traseaza
directiile pe care ar trebui sa se dezvolte literatura autentica, sugerand
posibilele surse de inspirtatii in maniera romantica: istoria nationala,
natura si obiceiurile, traditiile noastre.