Sunteți pe pagina 1din 3

Predică la Duminica a XXVI – a după Rusalii

În numele Tatălui și al Fiului și al Afântului Duh. Amin.


,,Deșteaptă-te tu, cel ce dormi, scoală-te din morți și asupra ta va lumina Hristos” (Efes.5,
14)

Preacucernice Părinte Profesor, dragi colegi

Pericopa apostolică de azi face parte din partea a doua a Epistolei către Efeseni, cap. 5 v. 8-
19, partea morală, în care se dau sfaturi practice, desprinse din învățăturile dogmatice expuse mai
înainte. Tema morală tratată aici este Sfințenia creștină în opoziție cu vițiile (dispoziție obișnuită spre
rău) păgânismului. Sf. Ap. Pavel se folosește de imaginea luminii fizice, în contrast cu întunericul,
spre a se înțelege cât mai bine virtuțile pe care trebuie să le urmeze creștinii și viciile pe care trebuie
să le înlăture.

După ideile pe care le conține și după modul lor de prezentare de către Sf. Pavel, pericopa
se împarte în două părți strâns legate între ele: prima parte -v. 9-14- și a doua parte –v. 15-19.

În prima parte, Sf. Ap. Pavel poruncește creștinilor din Efes să nu fie părtași la faptele
imorale, extrem de urâte ale păgânilor (v. 12) și să pornească o luptă încordată împotriva lor. În
versetul 8, Apostolul numește pe creștini ”lumină întru Domnul”, adică ei au primit harul lui
Dumnezeu prin Taina Botezului care se mai numește și luminare și față de păgâni, rămași în
păcatele lor, creștinii sunt ceea ce este lumina în întuneric. Fiind lumină, creștinii au îndatorirea să o
împrăștie și fiilor întunericului, adică celor păcătoși. Păcătoșii sunt numiți fiii întunericului și
întuneric, pentru că păcatul întunecă tot sufletul omului, și mintea și voința. Sfântul Maxim
Mărturisitorul spune că întunericul este ignorarea totală şi deplină a harului dumnezeiesc,
ignoranţă de care fiind străbătuţi prin buna plăcere a voii lor, nu se pot bucura de primirea fericită
şi prea strălucită a luminii celei atotcurate, cheltuindu-şi toată puterea cugetării dată lor după fire
în preocuparea cu nimicul.

Jocul acesta între lumină și întuneric, în care ne e prins mereu sufletul, pare să fie
provocator mântuirii. A înțelege voia lui Dumnezeu (v. 17) devine, pentru fiecare, cel mai important
lucru, de care atârnă mântuirea fiecăruia în parte. Sf. Apostol Pavel spune că lumina duhovnicească
de care s-au învrednicit creștinii, trebuie să rodească trei grupe de virtuți, concetrate în trei valori
morale: bunătatea, dreptatea și adevărul.

Bunătatea este starea de spirit care te îndeamnă sa-l ierți pe cel care ți-a greșit. Bunătatea
este puterea care te determină să alergi cu picioarele vesele întru recuperarea celui păcătos.
Bunătatea este lărgimea inimii care face să se astâmpere certurile din familie. Cu cât sporești în
bunătate, sporești în înfăptuirea omului adevărat, deci și în cunoașterea lui. Și totodată te apropii de
Dumnezeu, Care e adevărul desăvârșit, întrucât e bunătatea desăvârșită. (Sf. Maxim, p. 261)

1
Dreptatea, este virtutea opusă nedreptății, adică lăcomiei și zgârceniei, este calitatea de a
da fiecăruia ceea ce este al său, de a nu jigni pe nimeni și de a trăi în mod cinstit. Sf. Ambrozie al
Milanului spune că precum ,,nimic nu este mai urât decât nedreptatea, nimic nu este mai strălucitor
decât dreptatea”. Sf. Vasile cel Mare ne îndeamnă ,,să urmărim dreptatea, după cum animalele
caută iarba cea hrănitoare”.

Adevărul, este valoarea morală a creștinului de a nu minți. Adevărul dăruiește libertatea.


De adevăr depinde viața fericită a omului. Iar adevărul este Dumnezeu. Căci El Însușii zice: ,,Eu
sunt Calea, Adevărul și Viața”(In. 14, 6).

Aceste virtuți constituie veșmântul omului nou și sunt mijloacele care îl duc pe creștin la
sfințenie și la asemănarea cu Dumnezeu. Ele sunt puteri morale care îl ajută pe creștin să
săvârșească ,,ce este bineplăcut lui Dumnezeu” (v. 10), așa cum este și îndemnul Apostolului.
Creștinul, înzestrat cu acest trei grupe de virtuți, nu trebuie să rămână pasiv, ci să le pună în valoare,
să cerceteze, să admită, să socotească dreapt, potrivit, să aprobe și să recunoască drept lucru distins
și de pus în practică numai ceea ce izvorăște din bunătate, dreptate și adevăr. Creștinul, fiu al
luminii, mai are îndatorirea de a nu se face părtaș la faptele întunericului, atât de înjositoare pentru
om, încât ,,rușine este a le grăi”(v. 12). Apostolul înțelege aici unele serbări de noapte pe care le
făceau păgânii și unde se săvârșeau fapte rușinoase, îngrozitoare, oribile. Deci, creștinul trebuie să
fie un luptător neclintit împotriva păcatului, până la dispariția lui, precum lumina fizică, atunci când
apare face să dispară întunericul.

În încheierea prime părți, Apostolul arată, pe de o parte, nevoia de a fi descoperit si


mustrat în public păcatul, iar pe altă parte, datoria păcătoșilor de a se îndrepta. Păcatul este propriu-
zis moartea sufletească și de aceea, Sf Pavel îndeamnă pe păcătoși să se deștepte din somnul morții,
să se ridice din întunericul păcatului și îi asigură că Domnul Hristos, Care este Lumină, îi va
lumina, adică îi va mântui, scăpându-i din întunericul păcatului. Sf. Teodoret al Cirului, insistând
pe ceea ce afirmă apostolul în v. 14, spune că Hristos este Cel ce ne luminează, însă pentru aceasta
fiecare dintre noi trebuie să pună deoparte lenea și somnul, pentru a benificia de raza luminii lui
Dumnezeu.

În partea a doua (v. 15-19), Apostolul dă îndemnuri mai practice și mai explicite decât în
versetele anterioare, care conțin sfaturi mai generale, redate printr-un stil figurat, dominat de
imaginea care arată contrastul dintre lumină-întuneric, creștini-păgâni. Apostolul Pavel învață pe
creștini cum trebuie să-și întrebuințeze timpul, în mijlocul unei lume păgâne pline de vicii. Trebuie
să ne purtăm în viață ,,nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți”, adică să luăm seama cu grijă cum
umblăm și să folosim toate mijloacele morale, pentru ca să împlinim binele, în orice condiții ne-am
găsi. Cu cât e mai mare ascultarea de Hristos, cu atât libertatea se afirmă mai mult.

2
Mai departe Sf. Pavel ne îndeamnă să fugim de patima beției, fiindcă beția este un
stimulent puternic la desfrâu și aceasta la rândul ei, aduce după sine epuizarea puterilor trupești și
slufetești. Beția și desfrânarea, strâns unite, erau vicii mult răspândite la păgâni și de aceea Sf. Pavel
le prezintă și le condamnă în mai toate epistolele sale. Sf. Ioan Gură de Aur, care azi îl prăznuim,
spune că ,,Într-adevăr beția este o îndrăcire de bună voie. Beția întunecă mintea mai cumplit decât
îndrăcirea și lipsește pe omul beat de orice judecată. Adeseoari când vedem pe un îndrăcit avem
milă de el, suferim pentru el și-i arătăm multă simpatie, cu bețivul, însă, ne purtăm cu totul altfel, ne
revoltăm, ne supărăm, îl blestemăm în fel și chip. Pentru ce? pentru că un om chinuit de demonul
cel rău, face fără voia lui, ceea ce face,și merită iertare, însă bețivul, pentru că de bună voie a ajuns
așa de rău, pentru că de bună voie s-a dat în mâinile beției, nu merită iertare”.

Cuvinte grele, dar reale. Azi dacă le rostim suntem acuzați că discriminăm. Risc asumat.
Sf. Pavel ne încurajează să rămânem fii ai luminii. Să umblăm ca niște fii ai luminii, să căutăm
bucuria duhovnicească, bucuria dumnezeiască, și nu pe cea înjositoare și trecătoare, izvorâtă din
patima beției, bucurie mult căutată de păgăni. Să nu acceptăm păcatul ca lumină. E greu, fără
îndoială, dar nu e imposibil.

O interpretare pe v. 16 ne oferă Sf. Teofilact al Bulgariei, făcând analogia cu bogatul care


în vreme de necaz îți scapă viața din mâinile tâlharilor, oferindu-le acestora toți banii săi, tot așa și
creștinii sunt chemați să își împartă averile cu săracii, răscupărând, prin milostenie, propria lor
credință dintr-o lume devenită plină de răutate și indiferență. În viață, creștinul întâmpină multe zile
grele, adică momente nefavorabile sau piedici mari, nenorociri chiar, în activitatea lui de toate
zilele. El trebuie să fie înarmat cu învățătura creștină care îl previne pentru întâmpinarea tuturor
greutăților, cu puterile lui și cu ajutotul lui Dumnezeu. Orice biruință cere efort. Domnul Hristos ne
învață iarși: ,,Siliți-vă să intrați prin poarta cea strâmtă” (Luca 13,24) ,,că largă este poarta și
încăpătoare calea care duce la pieire, și mulți sunt cei care apucă pe ea” (Matei 7,13).

Din pericopa apostolică citită astăzi la Sf. Liturghie am învățat că toți creștinii sunt datori
să săvârșească fapte bune, pentru a bineplăcea lui Dumnezeu și să se ferească de păcat, osândindu-l
pe față, iar cei păcătoși să renunțe la păcat, pentru a fi luminați de Hristos, Lumina lumii. De vreme
ce diavolul îi ispitește pe oameni în fiecare zi, ei trebuie să folosească cât mai bine timpul vieții lor,
lucrându-și mântuirea. În loc să converseze între ei fără rost, este mai bine pentru creștini să
rostească psalmi, să cânte imne de laudă și cântări duhovnicești, slăvindu-L pe Dumnezeu în inimile
lor. Cunoscând toate acestea, să ne ferim de păcat, mai ales acum în acest post al Nașterii
Domnului, și nu numai, ci în toate zilele vieții noastre, să facem cât mai multe fapte bune, prin care
împlinim voia lui Dumnezeu, Care ne va răsplăti pentru aceasta primindu-ne în Împărăția Cerurilor.

AMIN!