Sunteți pe pagina 1din 9

Care sunt cele şapte păcate de

moarte?
Întrebare: Care sunt cele şapte păcate de moarte?

Răspuns: Există mulţi oameni care se gândesc cu frică la o listă de şapte


păcate de moarte despre care ei presupun că Dumnezeu nu le iartă niciodată. Este
într-adevăr această idee a “celor şapte păcate de moarte” biblică? Da şi nu.

Proverbe 6:16-19 spune: “Şase lucruri urăşte Domnul, şi chiar şapte Îi sunt
urâte:

(1) ochii trufaşi,

(2) limba mincinoasă,

(3) mâinile care varsă sânge nevinovat,

(4) inima care urzeşte planuri nelegiuite,

(5) picioarele care aleargă repede la rău,

(6) martorul mincinos, care spune minciuni, şi:

(7) cel ce stârneşte certuri între fraţi”.

Cei mai mulţi oameni înţeleg prin lista “celor şapte păcate de moarte”
următoarele: mândria, invidia, lăcomia, pofta trupească, mânia, aviditatea şi lenea.
Cu toate că acestea sunt cu siguranţă păcate, ele nu sunt descrise în Biblie ca fiind
“cele şapte păcate de moarte”. Lista tradiţională a “celor şapte păcate de moarte”

1
poate fi luată ca o modalitate bună pentru a categorisi păcatele între ele. Aproape
fiecare păcat care ar putea fi imaginat se poate încadra într-una din cele şapte
categorii biblice. Însă ceea ce este mai important este faptul că nici unul dintre
aceste şapte păcate nu este mai “de moarte” decât oricare alt păcat. Toate păcatele
duc la moarte (Romani 6:23). Lăudat să fie Dumnezeu pentru faptul că prin
Mântuitorul Iisus Hristos, toate păcatele noastre, inclusiv “cele şapte păcate de
moarte” pot fi iertate (Matei 26:28; Faptele Apostolilor 10:43; Efeseni 1:7).

Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este
viaţa veşnica în Iisus Hristos, Domnul nostru. Romani 6:23

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care,


dupa îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Iisus Hristos din
morţi, la o nădejde vie. 1Petru 1:3

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu,
pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Ioan 3:16

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci
este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Efeseni 2:8-9

Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Iisus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta


că Dumnezeu L-a înviat din morţi vei fi mântuit. Romani 10:9

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi
încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Romani 5:8

2
Cele şapte răni de moarte
Care m-au vânat mereu
Şi slăbănogit-au foarte
Sufletul smerit al meu!

I. Mândria

Dacă mai doreşti acuma


Suflete să ne mândrim,
Vino de pogoară numa
Până jos la ţintirim!

Ca să vezi mai bine-acolo


Pentru cine te mândreşti,
Care este slava lumii
Şi a vieţii pământeşti!

Iată, hârca asta slută


Este a unui boier,
Care petrecea cu slavă
Ca un mândru Lucifer.

Mai încolo este alta,


A unui om cerşetor,
Care şi-a târât viaţa
Umilit şi răbdător.

3
Care dintre ei acuma
Îl găseşti mai fericit?
Răsfăţatul cel prea mândru
Ori săracul umilit?

Iată colo proestosul,


Ce era ca un butoi
Şi-i gonea pe bieţii pustnici
Defăimându-i ca pe boi.

Mai la vale iată capul


Unui biet nevoitor,
Care sta ascuns prin peşteri
Gol, tăcut şi postitor.

Ce cunoşti acum din slava


Celor graşi de la Vasan,
Iată numai ce rămâne
De la bietul pământean!

II. Zavistia

De zavistie urâtă
Dacă vezi că eşti luptat,
Află că această boală
Este greu de vindecat.

4
Toate celelalte patimi
Sunt din fire omeneşti
Şi lucrându-le îţi pare
Că din ele te-ndulceşti.

La zavistie din contra,


Simţi că eşti ca otrăvit,
Căci la inimă te roade
Viermele neadormit.

Deci, pe gânduri tu adesea


Spovedeşte-le curat
Şi te roagă pentru care
Urâciunea te-a luptat.

A zavistiei meteahnă
Este lucru diavolesc,
Care nu te lasă-n pace,
Când vezi alţii că sporesc.

Nu lăsa ca să mocnească
Răul nemărturisit,
Nu cumva să putrezească
Binele agonisit.

III. Iubirea de Argint

5
Când te prinde în capcană
Lăcomia de arginţi
S-o vădeşti ca pe o rană
La duhovniceşti Părinţi.

Căci fiind năravul tainic,


Este greu de priceput
Şi pe mulţi din cei cu râvnă
Lăcomia i-a pierdut.

Rădăcina răutăţii
La păgâni şi la evrei;
Ai pe Iuda doar ca pildă
Şi începător al ei.

IV. Desfrâul

La dulceaţa desfrânării
Dacă eşti obişnuit,
Vino tainic, ticăloase,
Pân-la Poarta lui David.

Să-ţi închipui tu acolo


Cum la ziua cea de-apoi,
Scaun greu de judecată
Se va pune pentru noi.

6
Cum vei suferi mânia
Dreptului Judecător?
Cum vei trece peste râul
Cel cu focul arzător?

Cum vei suferi osânda


Care se va hotărâ?
Cum vei suferi pe demoni
Când la munci te vor târâ?

V. Lăcomia pântecelui

Dacă ai din nesimţire


Pântece nesăţios,
Vino până la Golgota
Lângă Crucea lui Hristos!

Iată, suflete, priveşte


Stânca cum s-a despicat
La vederea răstignirii
Pentru cel necumpătat!

Deci, în taină mergi adesea


La Golgota cugetând,
Ca să capeţi înfrânare
Umilindu-te în gând.

7
VI. Trândăvia

Iară duhul trândăviei


Dacă vezi că te-a cuprins,
Cugetă la ceasul morţii
Şi la focul cel nestins.

VII. Mânia

Suflete, de ai mânie,
Dacă lesne te iuţeşti,
De a treia fericire,
Ticăloase, te lipseşti!

Nu vei moşteni pământul


Fericiţilor de sus!
Celor blânzi le este partea
După cum Domnul a spus!

- Vino, fire mânioasă


Ca să vezi pe Mielul blând
Cum Se junghie pe Cruce,
Toate pentru noi răbdând.

Deci, primeşte cu blândeţe


De la oameni câte vin,

8
Ca să moşteneşti pământul
Celor blânzi, în veci, AMIN.

Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul