Pr.

Cătălin Varga
Psalmii celor 7 trepte

1
2
 Pr. Cătălin Varga

Psalmii celor 7 trepte

Editura ASTRA-DEJ
2019

3
 Prepress & design copertă:
E&D Prepress

Lucrare realizată cu sprijinul Despărțământului

„Dr. Teodor Mihali” Dej al ASTRA
- Președinte: Dr. ec. Radu GAVRILĂ -

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

VARGA, CĂTĂLIN
Psalmii celor 7 trepte / pr. Cătălin Varga. - Dej : Astra-Dej, 2019
ISBN 978-973-1942-75-9

821.135.1

Editura ASTRA-DEJ
Dej, str. N. Iorga, nr. 5, jud. Cluj, România
Telefon: 0722 994 508, 0742 001 233
e-mail: cartiradu@yahoo.com
cartiradu@gmail.com

4
În cinstea poeților Mihai Eminescu și Tudor Arghezi,
Veșnică recunoștință!

5
6
 Prefață

Apropierea de cele 7 trepte pe care urcă Psalmii tânărului

preot poet Cătălin Varga, fără o cât de sumară notă explicativă,
este destul de derutantă. Nu atât în ceea ce privește conținutul
lor, cât mai ales referitor la structurarea în cele 7 trepte. Poate
că până la apariția lor în formă definitivă, adică tipărită, va
apărea și această notă. Dacă nu, nu-i nicio pagubă. Numai bine
cititorul pasionat și interesat va avea libertatea să intre și să
străbată misterul acestora în voie, atât cât autorul îi sugerează
și cât pe el (pe cititor) îl țin puterile. Asta pentru că soarta unei
poezii – ceea ce ne oferă autorul acestor psalmi fiind adevărată
poezie – nu se datorează exclusiv poetului creator, ci și
receptorului, care este și el poet în felul lui.
Când cu peste 20 de ani în urmă, autorii primei
monografii „Patriarhul Miron Cristea”, au inițiat Simpozionul
toplițan intitulat „Zilele Miron Cristea”, având șansa să fiu
invitat, am prezentat o comunicare ce a surprins puțin:
„Valențe poetice la Elie Miron Cristea”. Ideea nu a fost
rezultatul unor stăruitoare căutări, ci a venit firesc din faptul că
cel dintâi patriarh al României, student fiind la Budapesta, a
avut revelația să-și ia un doctorat cu tema „Eminescu – viața și
opera”. Și am socotit că nu poți fi atras de poezie dacă în
străfunduri nu ai un clocot poetic. Abia mai târziu aveam să
aflu că Elie Cristea era un remarcabil culegător de folclor și că
în cuvântările lui se regăseau multe sclipiri poetice. Așa am
înțeles că poezia îl răsfață și pe cel ce creează propriu-zis
poezie și pe cel ce se hrănește cu poezie. Ruben A. Alves în

7
Cartea cuvintelor bune de mâncat, ne arată cum vine aceasta
când spune: „Suntem mâncați de mâncare; mâncarea ne
asimilează, devenim ceea ce mâncăm...”.
Poetul creator ne pune înainte tava încărcată, cititorul se
hrănește cu conținutul ei și devine la rându-i „poet”. Miracolul
se petrece la interferența dintre ceea ce spune unul și ceea ce
înțelege celălalt. Pentru că o vorbă de duh bună, zice
Shakespeare, poate să adoarmă într-o ureche bleagă. Iar un
proverb zen, sfătuiește ca nici măcar să nu-ți arăți niciodată
poezia unui nepoet, pentru că asta ar însemna să arunci
mărgăritare porcilor... Poezia își împlinește menirea atunci
când între poetul creator și cititorul poet se produce acea irizare
care provoacă emoții, stârnește idei și deschide câmp
imaginației. De aceea, nici nu se impune a intui rigid ce anume
a vrut să spună creatorul.
Când criticul și istoricul literar Luden, l-a întrebat pe
Goethe ce a vrut să spună în celebra sa lucrare „Faust”, acesta
răspunse: „Domnule, eu ce am avut de spus am spus; ce am
vrut să spun, aceasta este treaba dumitale”. Adică ai și
dumneata un rol, dacă ești în stare să înțelegi, continuă Nae
Ionescu, explicând studenților episodul...
Părintele Cătălin Varga, pe care doar cu câțiva ani în
urmă, în cadrul Colocviilor astriste de la Nicula, l-am surprins
în postura de receptor al mesajelor câtorva poeți: Ioan
Alexandru, Valeriu Anania, Grigore Vieru, Mihai Eminescu;
ne face acum surpriza de a se situa la capătul celălalt al poeziei,
adică acolo de unde se transmit mesajele. Că este sau nu poet –
cel puțin în devenire, pentru a nu ne pripi în aprecieri – rămâne
să constate cei ce vor avea plăcerea și puterea să adulmece

8
psalmii săi, sau sonetele care împodobesc ca niște glastre
înflăcărate, cele 7 trepte.
Că el dorește și speră să-și pună toate puterile în slujba
nobilei misiuni, se vede încă de la primele versuri: „Sunt fiu
plătit să caut prin plantații / Întâiul rod al vițelor de vie / Să-l
vărs ca jertfă scumpei mele nații, / Să-i stâmpăr setea ei de
veșnicie” (Psalmul I). Important este că și cutează: „Vreau să
Te-ating cu rațiunea pură / Și să-Ți pătrund misterul infinit /
Vreau să-Ți cuprind cuvintele din Gură / Și-n carne să Te simt
nemărginit” (Psalmul V).
Pornirea este frumoasă și promițătoare. Regret că nu am
răgazul să urc mai pe îndelete cele 7 trepte, pe care un covor al
speranței, așternut cu măiestrie, le face atât de ademenitoare.
Fiecare vers pretinde o profundă analiză, întrucât te duce înspre
tine, te face să te regăsești printre metafore, cum ți-ai auzi
proprii pași prin frunzișul unei poteci de pădure. Este semnul
că te simți asimilat poeziei. Adică, pe măsură ce parcurgi
versurile, simți ce a vrut să spună autorul și mai simți că ai
avea și tu atâtea de adăugat. Semn că a spus ceva!
Nu aș vrea să sugerez celor aflați în pericolul de-a nu
putea parcurge da capo al fine o operă în zilele noastre grăbite,
că psalmii-sonete ai fratelui Cătălin spun atât de mult
parcurgând chiar și numai ultimele două versuri ale fiecăruia,
pe care înșirându-le ai putea obține un prețios colier liric. Nu
doar ideile curg limpezi, firesc în poezia lui Cătălin, ci și
cuvintele care le îmbracă, sunt la fel. Întâlnești poeți care se
căznesc să împodobească ideile cu expresii alambicate crezând
că prin aceasta sporesc valoarea ideilor. Nu o sporesc. Ba chiar
o diminuează. Ideile, dacă există, ele lucesc prin ele însele,
indiferent de veșmântul pe care îl poartă. Poezia mare nu este

9
formată din cuvinte mari, ci din scânteierile produse de vibrația
acestora. Ne gândim de pildă când Eminescu a vrut să-și
spânzure lira în cui, să pună capăt poeziei, cum a fost trezit de
un ușor mers de șoareci și de greieri care i-au stârnit
melancolia, iar aceasta a devenit vers. Iată din ce era în stare să
facă el poezie. Este adevărat că aceasta nu e la îndemâna
oricui. La fel se petrec lucrurile și în cazul cititorului. Nu este
indiferent cu ce tonalitate sau muzicalitate este citită sau
decantată poezia. Ca să nu mai vorbim de sentimentele cu care
este ea percepută. Multă vreme m-a obsedat cu fascinație,
exemplul ce mi l-a dat odată, profesorul-poet P. Șoitiș: „Mai
suna-vei dulce corn pentru mine vreodat?”.
Drum bun, frate Cătălin. „Să mergi cu sănătatea precum
cu sufletul, bine ai apucat-o!”, căci: „E plin de sens și viață
Universul / Căci Dumnezeu la toți veghează mersul!”
(Psalmul I).
Pr. Ioan Morar
(Președinte ASTRA Gherla)

10
 Cuvânt înainte

Cartea Psalmilor (ebr. Sefer Tehilim) din punct de vedere

biblic, este prima carte a secțiunii Hagiografelor, alcătuită din
150 de psalmi cuprinzând un total de 2.527 de versete. Potrivit
tradiției iudaice, Cartea Psalmilor ar fi fost compusă de însuși
regele David, însă teologii raționaliști spun că redactarea
Psalmilor, ar aparține unei epoci posterioare. Tot ei spun că
izvoarele Psalmilor ar fi unele imnuri egiptene, babiloniene sau
chiar canaaneene. Din perspectiva noastră, acestea sunt pure
speculații ateiste, căci izvorul Psalmilor lui David este unul
singur: Yahweh – Dumnezeu Cel ce este (Ieșirea 3, 14).
Cartea Psalmilor face parte din arealul poeziei iudaice, în
contextul lumii antice, evreii au fost poporul cu cea mai bogată
înzestrare poetică. Aproximativ o treime din corpusul
Vechiului Testament, este alcătuit din texte poetice: poemul lui
Lameh (Facerea 4, 23-24); cântarea lui Moise (Ieșirea 15, 1-
19); cântarea Chivotului (Numeri 10, 35-36); cântarea Fântânii
(Numeri 21, 17-18); a doua cântare a lui Moise (Deuteronom
32, 1-43); cântarea blestemelor (Deuteronom 28, 16-68); cartea
lui Iov; Psalmii; Proverbele; Cântarea Cântărilor; Plângerile lui
Ieremia; cărțile profeților Avdia, Miheia, Naum, Avacum și
Sofonie; o bună parte din cărțile profeților Isaia, Osea, Ioil și
Amos sunt poetice; cartea profetului Ieremia este pe jumătate
poetică; de asemenea, amintim despre existența fragmentelor
lirice din cărțile Judecători, 1 și 2 Regi, Ecclesiastul, Iezechiel,
Daniel și Zaharia.

11
 Principiul fundamental al poeziei ebraice este
paralelismul stihurilor în două sau trei versuri succesive: ideea
din primul vers este reluată în al doilea, care după caz fie o
neagă, fie o îmbunătățește. Alcătuită astfel, ea era un unicat al
culturii epocii, aceasta neavând nimic în comun cu structurile
poeziei grecești. Cartea Psalmilor conține trei tipuri de
paralelism: paralelismul sinonimic în care cel de al doilea stih
repetă ideea primului (Psalm 2, 1; 18, 1); paralelismul antitetic
care pune cele două stihuri în contrast de gândire (Psalm 1, 6;
19, 8); paralelismul sintetic în care cel de al doilea stih preia
ideea primului și o transmite celor următoare (Psalm 13, 1-2).
Observăm din structura psalmilor biblici, că tehnica rimei
silabice este înlocuită cu tehnica unei rime a gândirii; ritmul
prozodic la rândul lui, este înlocuit cu un ritm interior - poezia
modernă cu vers alb, împrumutând mult din această tehnică
poetică inspirată de Dumnezeu poetului David și cântăreților
săi.
Fără îndoială că Psalmii sunt corolarul poeziei ebraice,
numele acestei compoziții poetice vine de la instrumentul
muzical, în limba greacă psaltérion – o harpă a zilelor noastre,
cu care erau acompaniate imnurile religioase de la Templu.
Autorul psalmilor este în primul rând Dumnezeu, însă El își
rostește Psalmii prin gura regelui David, care își pune și el
asupra lor amprenta universului său interior, fiind împreună
lucrător cu Dumnezeu (1 Corinteni 3, 9) în nașterea acestei
capodopere a istoriei umanității. El creează astfel, inspirat de
Sfântul Duh, câteva subspecii lirice, demne de toată reverența:
psalmul de lamentație; psalmul de laudă; psalmii despre natură,
închinare, mulțumire, încredere, domnie și înțelepciune;
psalmul de tip elogiu etc. Un univers sufletesc uman din care

12
nu lipseau interogațiile, imprecațiile, deprecațiile, angoasa,
certitudinea, turpitudinea, jubilațiile, nostalgia, imputarea,
revolta, nădejdea, credincioșia, extazul, bucuria... iată, tot
atâtea trepte ale templului de carne al psaltirii românești.
Imageria psalmistului ce descrie natura lui Dumnezeu,
cuprinde o paletă largă de întrebuințări și însușiri. Dumnezeu
este în primul rând Împăratul Care domnește pe tron (Psalm
93, 2; 99, 1), purtând coroană și mantie (Psalm 93, 1), adesea
stăpânind peste vaste domenii (Psalm 47, 6-7), El fiind în
sincron legiuitor, judecător și păzitor al păcii (Psalmii 93, 5;
74, 12; 96, 10-13; 98, 9; 99, 4). Imagistica inspirată la nivel de
duh a regelui David, se extinde și înspre zona bucolică,
Yahweh este numit „Păstorul” în Psalmul 23. Nu lipsește din
acest câmp vizual al implicării afective, imaginea sensibilă a
lui Dumnezeu, Care este când o umbră ce luminează adâncul
învolburat al omului (Psalm 91, 1); când un zbor subtil de
pasăre măiastră (Psalm 91, 4) ce-și picură roua de sudoare
peste frunțile oamenilor cocârjați, după ce în prealabil a
psalmodiat întreaga noapte, asemeni privighetorii lui Blaga;
când lumină lină necreată (Psalm 104, 2) care din scorbura
milenară plină de miere duhovnicească, cade odihnitoare peste
limba lui Ioan Alexandru și peste țăranii înveșniciți din Topa
Mică. Oarecum la antipod, Îl vedem pe Dumnezeu, ca mare
războinic, și aceasta tot în psalmii davidici, serios sensibili la
indicele de umanitate din jurul lor. În această atmosferă
belicoasă, Yahweh este ca un scut (Psalm 3, 3), călărind norii
cerului (Psalm 68, 4), ieșind la atac din fortăreața Sa metafizică
(Psalm 18, 1-2), trezindu-Se din ațipire ca un voinic înveselit
de vin (Psalm 78, 65-66). Dar noi știm, tot prin inspirația
Sfântului Duh, că Acest Sublim Războinic, a avut de-a face cu

13
moartea doar o singură dată, și atunci pe Cruce, ca să ne
mijlocească nouă, accederea spre izvorul vieții și al apei celei
vii (Facerea 26, 19; Levitic 14, 5; 15, 13; Numeri 19, 17;
Ieremia 2, 13; Zaharia 14, 8; Ioan 4, 10). Vinul de veselie al
Acestui Voievod Ceresc (Iosua 5, 13-15) este Sângele Său Cel
Sfânt, picurând din Trupul Lui de carne spiritualizată, pentru
iertarea tuturor josniciilor și ignominiilor naturii umane
(Zaharia 9, 11; Luca 22, 20).
Vechea școală rabinică și Părinții Bisericii primelor patru
secole, credeau cu tărie că David este cel ce semnează cu pana
sa de poet inspirat, toate cele 150 de titluri. Doar critica
textuală modernă pune sub îndoială paternitatea davidică a
fiecărui psalm în parte, propunându-se și alți câțiva autori
(Asaf și urmașii lui; Moise, Agheu, Zaharia, Solomon, Heman
și Etan) cei despre care se spune că redactează psalmii 89, 136,
145-148. Însă ipotezele de acest fel, cu întregul lor aparat
științific de lucru și cu întreaga metodologie modernă sau
postmodernă, merg aplicate pe analiza literară a psalmilor lui
Arghezi sau Macedonski – nicidecum pe Psalmul sacru, care
nu poate fi circumscris hermeneuticii profane și care de la un
capăt la altul, este străbătut de duhul unui singur autor: duhul
davidic, inspirat și el de Duhul lui Dumnezeu!
După conținut, psalmii davidici propriu-ziși pot fi
împărțiți în cel puțin trei mari categorii: imnuri de laudă, elegii
și psalmi cu caracter didactic. Se poate identifica chiar și o a
patra categorie, cântările de speranță (Psalmii 23 și 129).
Elegiile colective sau individuale, deplâng aparenta absență a
lui Dumnezeu din cursul istoric al evenimentelor, psalmistul
plângându-se de nefericita stare de recluziune ce-l încearcă
pân’ la os. Psalmul didactic, repovestește istoria lui Israel,

14
emițând o reflecție proprie asupra Torei (Psalmii 1; 19, 8-15;
119) sau examinând problema răului (Psalmii 37; 49; 73). Alți
Psalmi precum „Cântările Treptelor” (Psalmii 120-134), erau
cântați de pelerinii care urcau colina Templului sau de leviții ce
slujeau la Templul din Ierusalim de pe Muntele Sionului.
Destinația principală a psalmilor lui David, a fost
folosirea lor la cultul liturgic de la Templu. Ei se cântau de
asemenea și la serviciul divin sinagogal, iar din perioada
talmudică, începând cu secolul II î.Hr., cântarea psalmilor a
început să domine cultul public de închinare, ceremoniile
particulare și cărțile tradiționale evreiești de rugăciune. Rabinii
consideră că nucleul originar cuprindea psalmii de laudă
(Halel), adică Psalmii 113-118 care erau recitiți la sărbătorile
de pelerinaj, la luna nouă și la sărbătoarea Hanuca. În zilele de
sărbători mai importante, cum ar fi Șabat-ul sau Peșah-ul, se
citea Psalmul 136, cunoscut sub denumirea de Marele Halel,
adică măreața laudă închinată lui Dumnezeu. Alături de acest
măreț psalm 136, se citeau și psalmii celor șapte zile ale
săptămânii de către leviții de la Templu (Psalmii 24, 48, 82, 94,
81, 93, 92). La acest tipic al Cultului iudaic, au mai fost
adăugați alți câțiva psalmi: în fiecare dimineață și la începutul
serviciului religios iudaic, se recitea de două ori Psalmul 145;
de asemenea, Psalmul 24 în sărbătorile de Șabat când se așează
sulul Torei la loc în Chivot după lectură; Psalmii 144 și 67 care
preced ultimul serviciu religios de Șabat; Psalmii 137, 126 și
23 care introduc binecuvântările de după mese; Psalmul 47
care se repetă de șapte ori în timp ce sună șofarul de
sărbătoarea Noului An (Roș Hașana). Alți psalmi sunt recitați
la oficierea căsătoriei, la sfințirea casei, la înmormântări, la
rugăciunile din casele îndoliate (Psalm 119) etc.

15
 În ciuda acestui reviriment al psalmodierii, au existat
totuși perioade sumbre în istoria sinagogii, când lectura
psalmilor a fost marginalizată. Ispita dulce a lecturii și plăcerea
textului, au căzut pe plan secund. În Evul Mediu, mai ales
odată cu secolul al VII-lea, psalmii au fost înlocuiți treptat în
cărțile de rugăciune de așa numiții piyutim, niște poeme
liturgice prin care duhul psalmilor davidici încerca să respire.
Însă în urma reformei religioase din secolul al XVIII-lea care a
vizat Cultul iudaic, s-a revenit la tradiționala lecturare a
psalmilor din părinți.
În Cultul Bisericii Ortodoxe în schimb, nu au existat
astfel de sincope, intrați cu aplomb de foarte timpuriu în
practica liturgică, ei se regăsesc fie integral, fie pe bucăți de
pericope, în toate cele Șapte Laude ale timpului liturgic, în
Sfintele Taine și Ierurgii dar și în cărțile de rugăciune. Practica
Psaltirii este cel mai genuin răspuns de iubire agapică a
Bisericii, adresat psalmodierii davidice, unduirii de inimă. În
unele mănăstiri ortodoxe, împărțită pe catisme (gr. káthisma –
„acțiunea de a se așeza [a călugărilor sau călugărițelor în
străni]”), Psaltirea este citită spre hrana sufletului aproape fără
întrerupere, prin rotație ziua și noaptea, constituindu-se în ceea
ce se numește foarte inspirat „rugăciunea neîncetată”.
În spațiul ortodox românesc, cea mai complexă împărțire
a Psalmilor a fost realizată de Ioan Popescu Mălăiești, care a
sistematizat psalmodierea în trei mari categorii: psalmii de
laudă, după sentimentul încercat pe moment de psalmistul
David; psalmii după cuprins, care descriu fulgurant lucrarea
soteriologică a lui Dumnezeu în lume și psalmii după stil, adică
imne prin care I se aduc lui Dumnezeu laudă și mulțumire. Tot
Biserica Ortodoxă, identifică nucleul rugăciunii mistice sau așa

16
numita „Rugăciune a lui Iisus1”, în expresia arhicunoscută a
psalmilor Yahweh hanneni – Doamne miluiește, prezentă în
următoarele texte psalmice: 4, 2; 6, 3; 9, 14; 25, 16; 26, 11; 27,
7; 30, 11; 31, 10; 41, 5 etc.
Ca o primă concluzie la cele exprimate până acum,
putem spune că psalmii („cântece de laudă” în limba ebraică),
sunt niște poeme ce se remarcă printr-o exprimare concisă și
printr-un paralelism frecvent. Cititorul psalmilor se poate
aștepta la o tematică bine definită, la o dezvoltare a ideaticii
împinsă până înspre finalul psalmilor, unde se atinge punctul
culminant.
Este exact ceea ce am încercat și noi să facem cu psalmii
noștri, să oferim punctul culminant al ideii tratate, în ultimele
două stihuri, care din punct de vedere stilistic, reprezintă
apoteotica cutezanță de a ne apropia ca formă, de modelul
sonetului shakespearian. Imaginile pe care le-am încapsulat în
psalmii noștri, mustind a simbolistică și metaforizare a unor
realități biblice, au menirea de a-l provoca pe cititor să
transgreseze liniaritatea respectiv circularitatea ideilor, și să
evadeze în transcendent. Lectorul nostru este invitat să recreeze
imagistica familiară propusă, să determine logica detaliilor și
să aplice mai apoi sensul corespunzător al acestora, sporind
înțelegerea ideilor asociate, umplându-le de sevă proprie și de
carnație. Astfel, savoarea textului nostru psaltic, credem că va
fi asigurată la nivel recreativ.
Am încercat prin psalmii aceștia, 49 la număr, să
prelungesc marea dezbatere cu privire la vocația sacră a
1
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine
păcătosul!

17
poeziei, problematizare ridicată recent de literații Anca
Tomoioagă respectiv Ion Simuț. Consider și eu, că arta, de
orice fel ar fi ea, nu doar poetică, este original, viabilă și
legitim ancorată în sacralitate. În enigmaticul periplu spre
modernitate, cu accente serioase în Renaștere și Iluminism, arta
a fost sistematizat desacralizată. Energii latente dar și
implozive, și-au dat concursul în a mistifica sentimentul curat
religios din om, înlocuindu-l cu surogate ieftine, care au
devenit peste noapte, prin noaptea minții, adevărate religii
antropocentriste, goale de conținut, însă pline de absint.
Exercițiul acesta frizează ridicolul în postmodernism, unde
inepția și cabotinismul sunt la ele acasă. Tocmai de aceea, cred
cu tărie că această nouă epocă ce se consumă sub ochii noștri,
plimbă peste lumea genuină a ideilor, o privire obturată de
cataractă, un ochi critic stricat, însuflețit de-o inimă și mai
stricată: moda absurdităților literare, ca psalmii (sic) scriitoarei
Marta Petreu de exemplu2, care sunt de fapt o contradicție în
termeni (psalm înseamnă originar, laudă adusă lui Dumnezeu –
nu invective neinspirate).
Ca reacție la procesul întunecat al desacralizării poeziei
românești, se manifestă tendința pregnantă a nostalgiilor
paradisiace, pierdute sau diminuate pe coridoarele largi ale
istoriei. Consider că psalmul românesc, este cel mai suculent
fenomen de contra-modernitate, avându-și cheia de boltă în cea
mai sinceră declamare a lirismului românesc: „Singuri, acum,
în marea ta poveste, / Rămân cu tine să mă mai măsor, / Fără

2
„Noi suntem adevărul, târfa ta cu multe capete / noi te judecăm / (...) /
noi scandăm: / ia-ți Doamne cheia înapoi / cheia împărăției tale de
boală, de moarte, de gunoaie” (Psalmul Judecata din urmă).

18
să vreau să ies biruitor. / Vreau să te pipăi și să urlu: Este!3”.
Etapele de evoluție a psalmului românesc, de la Dosoftei la
Macedonski, de la Arghezi, Blaga și Voiculescu la Ștefan
Augustin Doinaș; își găsesc punctul culminant în neobosita
căutare mistică a prezenței Creatorului în noi. Cel pe Care
dintotdeauna, făptura dacică, valahică, și-a dorit să-L prindă de
Mână, să Îl pipăie și să-I spună melodios, doinit chiar: „Rămâi
[Doamne] cu noi, [românii] că e spre seară” (Luca 24, 29).
Rămâi în casa noastră, rămâi în carnea noastră, și învață-ne Tu
cum s-o pregătim pe aceasta de-nviere, căci Ioan Alexandru n-a
mai apucat să ne spună, fiindcă s-a grăbit să Te vadă în
splendoarea Ta cum cânți prin Univers la harpă. Am vrea ca
Voiculescu4 odinioară să Te ținem Prizonier la noi în piept, dar
ne temem că după aceea va trebui să-Ți dăm drumul, și visul
frumos se va termina, iar noi nu dorim să înceteze Visul...!
Am încercat după cum m-a inspirat Milostivul
Dumnezeu, să pompez un sânge mistic proaspăt în venele
amorțite ale psalmodierii românești – dacă am reușit aceasta, îl
rog pe cititor să îmi comunice. Am ales simbolic să psalmodiez
în 7 trepte a câte 7 psalmi, fiecare construit în maniera
sonetului shakespearian a celor 14 stihuri (dublul lui 7),
deoarece cifra 7 pentru evrei și pentru noi creștinii,
simbolizează sfințenia și slava lui Dumnezeu, la care suntem
chemați cu toții să luăm parte. Psalmii totalizează cifra 49, căci

3
Tudor Arghezi, Psalm.
4
„Oh, Te-am prins, Doamne, nu mai scapi, Te țin Prizonier... / Bine,
zâmbi El, ține-Mă o clipă – Ah, gemui, pier... / O clipă, inima mi se
făcuse Cer...” (Prizonierul).

19
am dorit ca Psalmul Jubileu5 (IOVEL), adică al 50-lea, psalmul
eliberării mele din chingile păcatului, să-L scrie Dumnezeu cu
Degetul Său adânc în trupul meu ce tremură și-asudă după
Împărăția Iubirii.
De asemenea, cititorul nostru, nu trebuie să rămână uimit,
când pe parcursul lecturării acestor psalmi, se va întâlni cu
unele ipostaze stranii ale eului sacerdot: cu dezolarea, cu ispita
deznădejdii, cu acțiunea de a blestema, cu necredința chiar, cu
deplângerea sufletului coruptibil și cu alte câteva ipostasuri ale
sinelui rănit. Aceste trăiri zilnice, sunt tot atâtea trepte ale
universului meu lăuntric, pe care am hotărât să le scot la
lumină, cu nădejde în procesul taumaturgic de care mă agăț de
mai bine de un deceniu...
Întru totul ferecați în temnița unui eu retractar oricărei
pedagogii, psalmii aceștia, sunt totuși în naivitatea lor artistică,
un urlet de eliberare, o rugăciune ce se vrea ascultată și
împlinită totodată: „Poate că nu știu să mă rog... Prihană, /
Sălbăticie-i tot ce-ncerc a-Ți spune... / Dar urletul de lup prins
în capcană / Nu-i pentru Tine tot o rugăciune6?”. IOVEL –
eliberează-mi sufletul, învață-l să zboare spre înalt, spre
Acasă...
Autorul

5
Jubileul evreiesc (Iovel) este o instituție a dreptului biblic, poruncită de
Dumnezeu (Levitic 25), marcată la fiecare ciclu de 50 de ani, prin
eliberarea robilor evrei și restaurarea proprietății familiale. Jubileul se
celebra o dată la 7 cicluri de ani șabatici, fiecare ciclu având durata de 7
ani.
6
Vasile Voiculescu, Urlet.

20
 Prima treaptă:
Psalmii treptei viticultorului
În cinstea poetului Grigore Vieru

„Dacă o persoană visătoare, inocentă, dăruită cu intuiție

și aspirații înalte, crede într-un univers al bucuriei, al luminii
și al perfecțiunii ființei, și dacă ea se înșeală în toate acestea și
moare, nu este ea cea caraghioasă, ci însuși universul”.

Richard Bach

21
 Psalmul I:
Către sufletul meu, în nădejdea responsabilizării lui

Sunt fiu plătit să caut prin plantații

Întâiul rod al vițelor de vie
Să-l vărs ca jertfă scumpei mele nații,
Să-i stâmpăr setea ei de veșnicie.

Eu sunt trimis să caut prin ogoare

Din spic în spic, adevărata mană.
Am datoria să hrănesc popoare
C-un miez de pâine – scos ca dintr-o Rană.

22
 Mă înconjoară valuri înspumate
Lovind tiranic în ziduri de atom,
Sunt o plămadă de divinitate
Iar în același timp sunt bulgăre de om.

Ești suflete un strop de veșnicie

La mine-n trup, ascuns în carne vie.

11 aprilie 2017

23
 Psalmul II:
Osana în cinstea Vierului7

Aș vrea să cânt poemul de iubire

A’ Prietenului meu – Vier bogat,
În cinstea viei, care spre rodire,
Primi și teasc în cruce-adânc săpat.

El a sădit-o cu viță de bun soi

Și-un turn i-a ridicat cu veghetori;
Să nu-nseteze vara după ploi
Cu lacrimi a hrănit-o uneori.

7
Isaia 5, 1-4.

24
 Nădejdea Lui spre rod e încă trează
Ca Mirele-n odăjdii încordat
Se-ngrămădesc nuntașii la amiază
Și vor să guste vinul de-mbătat8.

... Dar, cântecul tresare îngrozit

Căci via aguridă a rodit9.

11 aprilie 2017

8
Cântarea Cântărilor 2, 4-5.
9
Luca 13, 6-9.

25
 Psalmul III:
Unde sunteți fulgere?

Privind, n-am vorbe dulci, doar imprecații

Și jurăminte pline de absint,
Otravă cadă-n zori din constelații
Pe fruntea vițelor de mărgărint.

Să nu te miri că n-am scos ghiara încă

S-o adâncesc în carnea ei turbat,
Oricât ar fi durerea de adâncă
N-am drept de replică de la-Împărat10.

10
Matei 26, 51-52.

26
 Vierul încă tot nădăjduiește
În rodul cel de strugure dorit11
Chiar dacă negura se-ngrămădește
Pieziș, în Ochi, la Omul Răstignit.

O, unde sunteți fulgere din Hades?...

Veniți eroic la vreme de cules!

11 aprilie 2017

11
Filipeni 1, 11.

27
 Psalmul IV:
Psalmul fără titlu

Din miezul celui mai înfierbântat abis

Opun Vierule împotriviri12
Îți las un colț de inimă întredeschis
Ca semn de sincere învinuiri.

Toți munții mei duhovnici se răscoală

Suind din Gheenă clocotit de lavă,
Și de-ar putea lumina ei opală
Ar preschimba această vie-n pleavă.

12
Matei 16, 21-23.

28
 Nu Te-nțeleg Vierule cuminte
Cum poți iubi pe cel ce-aruncă piatra,
Cum ai nădejdi spre cel ce pururi minte
Și cum Te-ncrezi tâlharului de-a dreapta?

Nu-mi pare, sincer, taina ne-nțeleasă,

Ci desuetă, tristă, caraghioasă.

11 aprilie 2017

29
 Psalmul V:
Sublima cutezare

Vreau să Te-ating cu rațiunea pură

Și să-Ți pătrund misterul infinit
Vreau să-Ți cuprind cuvintele din Gură
Și-n carne să Te simt nemărginit.

Ca Voiculescu13, într-un fapt de seară

Cer să Te pun în templu prizonier,
Vreau să Te pipăi pentru-a doua oară
Fără să urlu: „Este!” către cer14.

13
Vasile Voiculescu, Prizonierul.
14
Tudor Arghezi, Psalm.

30
Cer să mă îmbeți cu dulcele sărut
În care nu încape fărdelege,
Extaziat atunci, cu glasul mut,
Putea-voi liniștit a Te-nțelege.

Să Te cunosc – sublimă cutezare

Cu cât Te-apropii, inima mă doare!

12 aprilie 2017

31
 Psalmul VI:
Sângele Legământului

E parcă via-aceasta răstignită

În inima Vierului milos
Și dacă cade-o poamă ruginită
E semn că încă-L doare pe Hristos.

În carnea Lui, ca într-un trup de carte

Pe fiecare pagină am scris
Cu slove mari, ca sângele de moarte
Un Legământ al sinelui proscris.

32
 Cu stropii lui cei roșii, mă stropește15,
Vierule, în zori de răsărit;
Iar via Ta și-n mine o sădește
Să-mi curgă-n vene vinul de jertfit.

Vreau să mă ‘nalț cu trupul în văzduh

Ca sângele, să se transforme-n duh!

5 iunie 2019

15
Ieșirea 24, 7-8.

33
 Psalmul VII:
Șaptele învierii

E șaptele-nvierii – toaca bate

Și de Vecernii inima se umple
Cad ziduri grele, lanțuri și lăcate
Ce-au apăsat cu spinii lor pe tâmple.

Din nesfârșitul Cer cu-ntinse arii

Vierul, face semnul de chemare16
Se-nalță către Soare17 telegarii
În zvon de maiestoasă sărbătoare.

16
Iezechiel 9, 4-6.
17
Maleahi 4, 2.

34
 Când nimeni nu credea în mângâierea
Mlădițelor din via muribundă18,
Atunci, au prins să guste învierea
Sorbind din cupa vinului ce-abundă!

În urma lor, mă-nalț și eu spre cer,

Căci port în vene sânge de vier...

5 iunie 2019

18
Iezechiel 37, 1-14.

35
36
 Treapta a doua:
Psalmii lepădării de sine
În cinstea poeților Tudor Arghezi
și Daniel Turcea

37
 Psalmul I:
Psalmul vinovatelor dorinți

Naiv am fost când jinduind Cetatea

Am dat frâu liber patimilor multe19,
Căci strecurându-se acestea noaptea
S-au preschimbat din gânduri, catapulte.

Cu pumnii mari s-au repezit spre ziduri

În gest de rapt și violență sacră,
Priveau străjerii îngânând în childuri
Cu chiote și aere de soacră.

19
1 Corinteni 6, 9-10.

38
 Râdea și Dumnezeu din colțul gurii
Spre cel ce se credea cuceritorul20
Cercasem eu, atunci, în noaptea urii
Să Te răstorn pe Tine, Creatorul!

Istoria acestor avatare

E vina și păcatul meu cel mare.

19 iunie 2019

20
Facerea 11, 7-8.

39
 Psalmul II:
Psalmul răzvrătirii

S-a răspândit în mine necredința

Ca gerul ce troznește-n calendare,
Roiește pe deasupra mea sentința
Înfiptă stând în trupul meu călare.

Am îngropat urechea în pământ

Subtil de-acolo, neamul să mi-l cheme.
Să-mi spună el, înfrângeri câte sunt
În pieptul meu, și câte sunt blesteme21.

21
Psalm 108, 17-19.

40
 Uită-te neam preasfânt în mine
Și ai să-ți vezi eroii pironiți,
Se roagă cel întemnițat la tine
Cu mâini de plumb și ochii nesfințiți.

S-a prăbușit în mine legea firii,

Pe buze port ecoul răzvrătirii.

19 iunie 2019

41
 Psalmul III:
Psalmul lepădării de sine

Am implodat puternică latența

A tot ce-mi amintea cândva de Tine,
Când Ți-am negat, o Doamne, existența
Fără să știu, m-am lepădat de mine.

O șoaptă m-a călăuzit spre bezne

Și-am vrut să pier acolo risipit.
Să nu se știe că am lanț pe glezne,
Să nu mai văd că-n mine Ai trăit.

42
 Sătul de-atâta răutate sumbră
Prezentă-n tot ce am și-n tot ce-a fost,
Am devenit o sângerândă umbră
Privind religiosul prea anost.

E psalmul lepădării de ființă

Mușcând turbat și greu din conștiință!

20 iunie 2019

43
 Psalmul IV:
Psalmul nimfelor vinovate

Sorbind haotic cupa blestemată

Din plinul nesfârșitului arheu,
Dând glas filozofărilor deodată
M-am pomenit luptând cu Dumnezeu.

Gustasem fructul nimfei vinovate22

Ce-avea miros de dulce anarhie,
Căderile mi-au devenit stigmate
Rodind pieziș credința-aporie!

22
Facerea 3, 6-7.

44
 E rătăcirea existențială
Negând dumnezeiescul chip din noi;
E goana către moartea abisală
Lăsându-ne în drum cu pumnii goi.

Toți cei ce neagă duhul de Părinte

Sunt cruci rătăcitoare pe morminte!...

20 iunie 2019

45
 Psalmul V:
Psalmul fiului risipitor

Copil risipitor de Sfânt Părinte

Deodată m-am trezit în sinea mea23,
Lipsit de sens e drumul înainte
Chiar dacă-i îmbrăcat în catifea.

Mai am puțin de dus pe conștiință

Povara viețuirii-n Dumnezeu;
Când liber voi redeveni-n ființă
Atinge-voi umanul apogeu.

23
Luca 15, 11-32.

46
Prin rațiune mi-am clădit convingeri
Și-am hotărât să fug de Creator.
Axiologic am gustat înfrângeri
Ca oaia rătăcită de Păstor...

Cât ceru-i alb și soarele în scapăt

Tot nu e nimeni singur pân’ la capăt.

20 iunie 2019

47
 Psalmul VI:
Psalmul entropiei

Trufia minții cea iscoditoare

Mi-a șlefuit pesemne caracterul,
Negând arcanele din calendare
M-am îmbrăcat treptat cu efemerul.

Lumina lină cea dumnezeiască

Și energia vieții din atom
Le-am transmutat sub șoaptă diavolească
Negând dumnezeiescul chip de om.

48
 Misterul existenței ce palpită
Prin galaxii mesajul unic: „Vino”!
Am hotărât să-l scot de pe orbită
Și să-l transfer sub semnul neutrino24.

Știința mi-a răpit și veșnicia

Lăsându-mi peste suflet entropia25.

22 iunie 2019

24
Particulă elementară fără sarcină electrică și cu masa mai mică decât
cea a electronului (DEX).
25
Mărime care, în termodinamică, permite a evalua degradarea energiei
unui sistem.

49
 Psalmul VII:
Psalmul disperatelor chemări

E frig peste cavoul meu himeric

Și nu știu să Te chem cum se cuvine
Scăpare nu există-n întuneric
Ci doar un strigăt palid către Tine.

Mi-e rugăciunea fără de cuvinte

Cum stă gătită masa de la-amiaz’
Dar cum să vii, eu pentr-un blid de linte
Te-am lepădat, când fost-am la necaz.

50
 Nu-Ți cer un lucru fără de putință
Căci Te pândesc din ascunziș sfios,
Coboară-n iadul meu de suferință
Să creadă-n Tine Doamne-un păcătos.

Vreau să te-ating în coastă ca și Toma,

Și să exclam: „Există!” aidoma26…

22 iunie 2019

26
În văzul tuturor, în mod evident, în mod real (DEX).

51
52
 Treapta a treia:
Psalmii devenirii întru ființă
În cinstea filozofului Constantin Noica

53
 Psalmul I:
Psalmul libertății prin Lumină27

Acum sunt liber să iubesc misterul

Luminii ce-a atins și coasta mea,
Născând o nouă Evă: caracterul
Ce-adânc, de ani, în mine clocotea.

De-abia acum mi-a izbucnit în lavă

Dorința de-a-L trăi pe Dumnezeu;
Când Te-ai atins de-o inimă bolnavă
Atunci a explodat Big-Bang-ul meu.

27
Ernest Bernea, Preludii, Editura Predania, București, 2011, p. 23:
„Lupt continuu împotriva dușmanului din mine, mă străduiesc să-mi
scutur rugina sufletului și e nedemn ca pentru un moment de falsă
biruință să-mi frâng lumina”.

54
 Și tot ce-a fost știință ateistă
În Hades zace, fără de temei
Iar înșelarea evoluționistă
S-a prăbușit în grobianul ei.

E plin de sens și viață Universul

Căci Dumnezeu la toți veghează mersul!

4 iulie 2019

55
 Psalmul II:
Psalmul devenirii

Cum poartă bogăție luminoasă

În trupul ei, misterioasă, scoica;
Și noi purtăm ființă maiestuoasă,
Precum ne-a profețit bătrânul Noica.

De-aceea, totul moare-n devenire

Ca viața să renască răstignită.
E moartea astfel, unica iubire,
Pecetluind ființa-nveșnicită.

56
 E datul ei, încremenit în ontic
Să predice Lumina printre morți
Căci învierea din trecutul antic
Răstoarnă logica lui Dante de pe porți28.

E devenirea, drumul către casă

Lipsit pe veci de negură și ceață!

4 iulie 2019

28
Dante Alighieri, Divina Comedie: Infernul, text bilingv, cu versiune
românească, note, comentarii, postfață și repere bibliografice de Răzvan
Codrescu, Editura Christiana, București, 2006, pp. 36-37: „Dinanzi a me
non fuor cose create se non eterne, e io eterna duro: lasciate ogni
speranza, voi ch’entrate / Până la mine lucruri trecătoare n-au fost
defel, și eu durez în veci: voi, ce intrați, nu mai sperați scăpare!”.

57
 Psalmul III:
Psalmul de Duminică29

Să ieși din tine însuți în unire

Cu tot ce e frumos din Dumnezeu,
E-un drept al omului la nemurire
Când chipul se preschimbă marmoreu.

Nu este-un bun de neatins extazul

De fapt, e la-ndemâna orișicui.
Când Heruvimii îți ating obrazul
Nu poți sfințeniei să te opui.

29
Constantin Noica, Eseuri de Duminică, Editura Humanitas, București,
2011, p. 22: „E ziua Domnului; adică ziua singurătății tale, a
întoarcerii tale la izvor. Cum ar putea fi binecuvântată munca din
celelalte zile dacă n-ai avea la începutul și capătul lor, această
Duminică de regăsire?”.

58
 Aceasta-i unica filozofie
De care se-nfioară Belzebut
Când trupul meu miroase-a veșnicie,
E semn că Duminica a-nceput.

În vis, sunt propriul dumnezeu de carne

Și nu pot demonii să mă răstoarne!

4 iulie 2019

59
 Psalmul IV:
Psalmul părții celei întregi

Încă mai sângeră în mine duhuri

Când după Chip30 se-avântă-n devenire31,
E mintea risipită prin văzduhuri
Și-aș vrea de braț s-o duc lui Yahweh-Mire.

Copilul, inocent ca o fecioară,

Până mai ieri își contempla podoaba,
Azi, trage sufletul în el să moară
Întins pe cruci, ca oarecând Baraba.

30
Coloseni 1, 15.
31
Facerea 1, 26-27.

60
Din turma Ta, sunt cea mai neagră oaie,
Sunt vinovat, sau poate doar îmi pare?
Cât încă arde-n mine o văpaie,
Redă-mă Doamne-Asemănării Tale.

Când eu eram sămânță-n devenire

Tu mă vedeai întreg schimbat la fire.

3 septembrie 2019

61
 Psalmul V:
Psalmul cercului ontologic

În cercuri ne întâmpină ființa

Din viață către moarte și retur,
De sub tării se-ncoardă neputința
Dând trupului vremelnicul contur32.

Ne naștem aruncați din lumea dulce

În recele mormânt numit: „viață”,
Degeaba îngeri vin să ne abduce
Cât cercul stă închis spre Dimineață.

32
Constantin Noica, Devenirea întru Ființă, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1981, p. 127: „Devenirea întru ființă, implica
prin ea însăși schema cercului. Ca atare, condiția deplină de
posibilitate a filozofiei ne apărea a fi: cercul devenirii întru ființă”.

62
 Deși sunt mort, nu-s consumat de moarte
Căci cercul ontologic mi-am deschis33,
Pot heruvimi să vină să mă poarte
Nălțându-mă spre Ceruri din abis.

S-a preschimbat triunghi tot cercul meu,

Cu vârful înclinat spre Dumnezeu.

3 septembrie 2019

33
André Scrima, Timpul Rugului Aprins, Editura Humanitas, București,
2012, p. 115: „De aceea, o spune viziunea creștină, trupul lui a murit,
dar, în loc să fie consumat de moarte, descompus și restituit substanței
nutritive a universului, el mănâncă moartea, o înghite prin elementul
incoruptibil pe care l-a fixat și care e Duhul. Acesta e sensul Învierii”.

63
 Psalmul VI:
Psalmul spațial

Sunt totul în toate ca fiu de Hristos,

Sunt spațiul cu stele ce crește mereu,
Sunt punct ce unește un drum luminos:
Întregul cu partea din sufletul meu34.

Măsură în toate și sens ascendent

E spațiul luminii cuprins în revers,
Transpare spre margini un Gând conștient
Ce naște prin sine un nou univers.

34
Martin Heidegger, Originea operei de artă, Editura Humanitas,
București, 2011, p. 221: „Spațiul – acea întindere uniformă, în care nici
un punct nu are o valoare distinctă, deopotrivă în orice sens te-ai
deplasa, însă de necuprins prin simțuri”.

64
 Acesta respectă din toate ce sunt
O singură Lege: Iubirea și-atât!
E unicul Logos pe noul pământ35
În carne, din Ceruri, sublim coborât.

Sunt spațiul și timpul un nou început

Din care vecia, de-abia s-a născut.

4 septembrie 2019

35
2 Petru 3, 13.

65
 Psalmul VII:
Psalmul omului dinăuntru36

Creația sublimă ce se vede

Excelsior ascuns în trupul meu,
E apanajul celui ce se crede
Nemuritor de braț cu Dumnezeu.

Cu cât m-apropii psalm divin de Tine

Te cânt inscripționat la mine-n trup
Și toate harfele îmi par străine
Căci curgerile inimii-ntrerup.

36
Soren Kierkegaard, Opere: Discursuri Edificatoare, vol. 3, Editura
Humanitas, București, 2011, p. 138: „Cât de întristătoare este o astfel
de mistuire de sine, cât de departe este un astfel de om de a depune
mărturie prin viața sa, de a exprima prin viața sa destinul mai înalt al
omului, acela de a fi colaboratorul lui Dumnezeu”.

66
Cât timp rosteam doar de pe buze slove
Am fost un cântec dureros de mut,
Dar cer exploziei de supernove
Să pună-n viața mea nou început.

E singura scăpare izbucnirea

Când arde-adânc în noi întreagă firea!

4 septembrie 2019

67
68
 Treapta a patra:
Psalmii sufletului coruptibil
Dedicați tuturor sistemelor de conducere

69
 Psalmul I:
Corupția din noi

La rădăcină vreau să pun securea

Și să extirp corupția din noi,
De-atâtea cioate nu mai văd pădurea
Când frunzele-s mânjite cu noroi.

Suntem corupți ca neam, ca moștenire,

Purtăm în sânge genele de drac,
Femeile ca semn de prețuire
Ne poartă-n pântec virus geto-dac37.

37
Petre Țuțea, Între Dumnezeu și neamul meu, Editura Arta Grafică,
București, 1992, pp. 105-106: „Dar nu suntem pierduți, ca popor. Poate
că Dumnezeu are milă de noi și ne mai dă un picior în cur”.

70
 Degeaba a-ncercat și creștinismul,
Nu cred să mai existe antidot
Peste români tronează doar cinismul
Căci totul se rezolvă prin complot.

A devenit a doua noastră fire

Mentalul de corupt ca moștenire!

11 iulie 2019

71
 Psalmul II:
Icoane coruptibile

Icoană ce miroase-a veșnicie

A fost creat să fie efemerul,
Să sângere ca dintr-o rană vie
Sanctificându-și astfel caracterul.

Dar s-a-ntâmplat ceva în ciclul vieții

Un virus printre noi s-a strecurat,
Și-acel „ceva”, ne-a omorât poeții
Suind pe cer un soare timorat.

72
 Fatidic au pătruns prin catedrale
Atâția nori de ceață din văzduh.
Și stăm privind spre sfinți, cu brațe goale,
Când ne răpun înfrângerile-n duh.

Păcatul dezbinării cel proscris,

Ne torturează până și în vis.

11 iulie 2019

73
 Psalmul III:
Rețeta succesului instituțional

E loc în societatea românească

Doar pentru-acei ce-au învățat să-nșele,
Doar cei ce au deprins să răstignească
Au numele trecute-n dipticele.

Cel ce-Adevărul mușamalizează

Călcând ca fiara peste conștiinți,
E teologul care azi tronează –
Căci singura virtute e să minți.

74
 Căci cei ce-au fost lăsați să lumineze
Se preocupă doar de buzunar38,
Sunt gata orișicând s-abandoneze
Micuța turmă fără sanctuar.

E ceață groasă, Doamne, pe Tabor

Biserica-i lipsită de Păstor.

11 iulie 2019

38
Iezechiel 34.

75
 Psalmul IV:
Psalmul simoniei

E o problemă de mentalitate
Când spiritul corupt se vrea păstor39,
Acel tâlhar cu părul în etate
Nu are dreptul de predicator.

Cel ce-a mințit spre sfinții din icoane

S-a cununat cu duhul lui Irod;
Dacă-a respins și legea din canoane
Atunci doar moartea-i singurul său rod!

39
Mitropolitul Bartolomeu, Corupția Spirituală, Editura Eikon, Cluj-
Napoca, 2011, p. 78: „Dacă în accepțiunea generală a cuvântului,
corupția vizează în primul rând mita, limbajul bisericesc, pornind de la
tentativa lui Simon Magul de a-i mitui pe Sfinții Apostoli (FA 8, 21), îl
numește simonie”.

76
 E secetă de verticalitate
Peste întreagă via lui Hristos,
Această lipsă de onestitate
E cancerul ce roade pân’la os.

Grăbește, Doamne, Ziua vindecării

Căci au pătruns tâlhari la cârma țării.

11 iulie 2019

77
 Psalmul V:
Psalmul celor ce ucid cuvinte

E noaptea epocii acadiană

Când rozele se sting pe sub morminte,
E profeția macedonski-ană40
A oamenilor ce-au ucis cuvinte!

Pentru aceste minți prea vinovate

Eu știu că versul meu, nimic le spune;
Sunt inimi înghețate de păcate
Rostind discret un fel de rugăciune:

40
Alexandru Macedonski, Rondelul rozelor ce mor, Editura Cartier,
Chișinău, 1999, p. 140: „E vremea rozelor ce mor, / Mor în grădini, și
mor și-n mine - / Ș-au fost atât de viață pline, / Și azi se sting așa ușor”.

78
 „Ajută-mă Fortunas – zeu al soartei
Să șed nemuritor pe piedestal,
Închin libații, tot de dragul artei,
Când nalț spumos pahare de cristal”.

Au nimicit tot duhul din cuvinte

Umblând să-nșele blidul cel de linte41.

4 septembrie 2019

41
Facerea 25, 29-34.

79
 Psalmul VI:
Psalmul ironiei

Ca dezirat, cunoașterea morală

Provoacă ironii socratice42,
Din pieptul generației exală
Cunoașteri ce-au ajuns fatidice.

O singură constantă guvernează

În cugetul corupt și dizident:
Cunoașterea plăcerii ce dictează
Măsura spiritului contondent.

42
Gregory Vlastos, Socrate – Ironist și filozof moral, Editura
Humanitas, București, 2002, p. 45: „Socrate nu spune că acea
cunoaștere, care trebuie să ne ghideze și nouă, și lui viața, este cu totul
diferită de ceea ce a înțeles sau și-a închipuit vreodată cineva că poate
fi cunoașterea morală. El spune numai că nu posedă nici un fel de
cunoaștere”.

80
 Am provocat cunoașteri anxioase
Când sinele treptat l-am viciat,
Din pomul cunoștințelor cărnoase
Cu sete, omenirea a mușcat.

Domnește peste toate ironia

Ca o cucoană ce-a impus sclavia43.

4 septembrie 2019

43
Apocalipsa 17, 3-6.

81
 Psalmul VII:
Psalmul minții

De ce mi-ai dat Stăpâne-atâta minte

Să-i chibzuiesc pe toți din calea mea,
Sunt tot atât de prost ca înainte
Când am crezut că pot schimba ceva.

A obosit în mine rațiunea

Și mă cuprinde tristul surmenaj.
De ne-mblânzită pare azi genunea
Lipsită de-un elementar drenaj.

82
 O luptă crâncenă se dă în mine
Și sânge am stropit peste pereți:
Cu mintea, blestem orișice ruine,
Cu inima, binecuvânt poeți!

E mintea cea din urmă, jucăușă,

Când pier nădejdi – ea mai deschide-o ușă...

4 septembrie 2019

83
84
 Treapta a cincea:
Psalmi eclesiastici
Dedicați poeților Vasile Voiculescu,
Ion Pillat și Valeriu Anania

85
 I: Psalm Bisericii străbune

De veacuri brazda neamului se-ncrede

În tine: Biserică-Semănător,
Tu preot alb, tămâia o străvede
Și binecuvântează-acest ogor.

Pe sub pământ, din straturi de uitare,

Atunci martirii, își vor stinge somnul.
Clădi-vom peste orizont cărare
Și-n Ceruri vom liturghisi cu Domnul.

86
 Sămânța ta, în noi să încolțească
Când pe altare sângerează via;
Ca jertfa ta spre toți să dăinuiască,
Tu neam român, să te-nmulțești cu mia!

Cu-acest psalmist, Biserică străbună

În trei culori să te înalți de mână!

29 septembrie 2019

87
 II: Psalmul rugăciunii

Extazul rugăciunii de-nviere

Ușor ca dintr-o moarte muribundă,
Îl simt venind de printre alte ere
Cu moșii mei, în piept să îmi pătrundă.

Lumina lină a Învierii stând

Deasupra inimilor adunate,
Pare-un strămoș român cu graiul blând
Mijlocitor spre Cer pentru păcate.

88
 La glas cu-această voce milenară
Proștern genunchi și tremur invocații;
Mă rog discret și sufăr pentru țară
Și harpa mea o sfarm în deprecații.

Strămoș român, mă cheamă-n rugăciune!

Să ard în pieptul tău ca un tăciune...

29 septembrie 2019

89
 III: Psalmul sufletului nobil

M-ai învățat să tac spre cel ignobil

Căci nu sfâșie leul orice zdreanță,
Eu sunt deasupra lor – un suflet nobil
Dispus să-nchei cu-oricine alianță44.

Nu mă-mplinește încordarea brută

Cum nu e pentru mine răzbunarea:
Pe cel abject, grăbește de-l sărută,
Căci arma cea mai nobilă-i iertarea!

44
Deuteronom 20, 10.

90
 E fără de sfârșit lucrarea păcii
Cum nu există-n dragoste sincopă,
Ca mierea scursă-n muntele prisăcii
Gust din Scriptură-o nouă pericopă45!

Mi-ai pus sărutul nobil peste față46

Și nu mai pot s-arunc priviri de gheață!

29 septembrie 2019

45
Psalm 18, 11.
46
Ioan 9, 6.

91
 IV: Psalm cântat pe înălțimi

Dinspre oglinda nufărului sferic

Pătrunzi în mine rază necreată,
Tu luminezi adânc de întuneric
Și simt cum crești în mine deodată.

Din carnea mea renaști a doua oară

Și creștem împreună către stele47,
Ni-s aripile lacrimi de fecioară
Retrase-n ochi sfioși de turturele.

47
Maleahi 4, 2.

92
 Din coasta mea a înflorit femeia
Cu chip eclesiastic de-nceputuri,
Mă obsedează, recunosc, ideea
Unui sărut deplin fără săruturi48.

De-aceea vreau să te sărut cu coasta,

Să ne-avântăm spre înălțimea-aceasta!

30 septembrie 2019

48
Cântarea Cântărilor 1, 1-2.

93
 V: Psalm meșterului Manole

Te-ai înălțat pe culmi de Argeș sobru

Să te cununi cu țara – mănăstire,
Zidit-au meșteri trupul tău din codru
Dar n-au lucrat cu teamă de iubire.

De-aceea, tot ce ei clădeau cu zile

Se transforma în pulbere spre seară,
Precum rupi grabnic dintr-o carte file
Cădeau pereți cu forță nucleară.

94
 Dar când cu dragoste de țară, Ana,
S-a împăcat cu sine și cu restul;
În ziduri și-a pătruns sublimă rana
Și-a dăinuit cu ea apoi și gestul!

M-am răstignit în zidul de Acasă

Cu Meșterul de braț să fiu Mireasă49.

30 septembrie 2019

49
Apocalipsa 21, 1-2.

95
 VI: Psalm pentru Utrenie

S-a adunat flămândă gloata lumii

Și toaca plânge greu pe sub pământ,
Pe iarba moale dinspre gerul humii
Un Miel bălai tăcerea și-a răsfrânt.

Tăcere-n clopotele dinspre turnuri

Când spânzurate stau pe după grinzi,
Gem răstignite vuietele-n tunuri
Și nici un psalm pe buze n-o să prinzi!

96
 E ceasul când fiorul jertfei urlă
Și nimeni nu se dă spre junghiere.
Doar Mielul răstignit Se lasă-n turlă
Spre hrana celor dornici de-nviere50!

A început de-acum să bată toaca

Să spargă de pe suflet promoroaca!...

30 septembrie 2019

50
Ioan 1, 29.

97
VII: Psalm de-nceput de Liturghie

Potirul încă freamătă și cheamă

Când sângele se scurge pe pereți,
Biserica întreagă pare-o mamă
Privind îngândurată spre poeți.

Se cere-mpreunată răstignirea
Ca jertfa să nu fie în zadar,
Dar fiii toți, trădează-mpotrivirea
Și nu se urcă nimeni spre calvar.

98
 Spumosul vin se toarnă în potire
Și pâinea sângerează în cuptor,
Sărută Maica Fiu-n despărțire
Ce poartă-n Trup, murirea tuturor.

E psalm; e rană Sfânta Liturghie;

Arzând în pieptul de Fecioară, vie!

30 septembrie 2019

99
100
 Treapta a șasea:
Psalmii blestemelor (anatemelor)
Fără dedicație

101
 Psalmul I:
Blesteme

În carnea mea adânc exiști, și iar mă tem,

Că n-am să pot vreodată să te scot,
De-aceea, libertate-mi iau să te blestem
Păcat hidos, cu șleahta ta cu tot.

Pe tine, copil de bastarzi și de Iudă

Născut de pe margini de negru sărut51,
Te blestem cu bube pe limbi să-ți asudă
Și gura să-ți pută, satan prefăcut52.

51
Luca 22, 48.
52
Deuteronom 28, 27.

102
 Pe tine, cadavru vopsit pe afară53
Putoarea de vomă să-ți dea la subsuori,
Din cap spre picioare, viermi mari să-ți apară
Să-ți roadă din gură, să-ți iasă pe nări54.

Să-ți crape toți dinții, să-ți cadă tot părul,

Să-ți verse pe creștet din baie hârdăul!

11 septembrie 2019

53
Matei 23, 27.
54
Fapte 12, 23.

103
 Psalmul II:
(Ne)Vinovății

Pe cei ce limbile și-au ascuțit turbat

Să mintă și să mușamalizeze55,
Să poată răstigni pe cel nevinovat;
Chem anateme să-i discrediteze.

Invoc blestemul Cărții Deuteronom56

Să cadă-asupra celui care minte,
Pe cel ce s-a făcut ucigător de om
Lovind cu spada asprelor cuvinte.

55
Psalm 63, 3.
56
Deuteronom 27, 11-26.

104
 Blestem să cadă peste idolul corupt
La care se închină azi stăpânii,
Să cadă de pe piedestalul cel abrupt
Și sângele cel scurs, să-l lingă câinii57!

Declar deschis: Am blestemat, sunt vinovat;

De sângele martirilor – nevinovat!

11 septembrie 2019

57
3 Regi 22, 38.

105
 Psalmul III:
Psalmul cel fără număr (666)

De mic copil m-a urmărit satana

Ca-n frunte, colții nemiloși să-și vâre58,
Să-mi prindă mâna dreaptă cu sutana;
Dar s-a lovit de-o aspră hotărâre59!

L-am blestemat, ca Hrist să-l nimicească,

Să îl lovească Mielu-ntins pe Cruce60;
Lumina – numărul să i-l zdrobească,
Să cadă de pe frunți – să se usuce.

58
Iezechiel 9, 4.
59
Apocalipsa 13, 18.
60
Apocalipsa 12, 11.

106
 Străin de pace și de bucurie,
Muncit de chinuri – în abis să steie61!
Să-l înfășoare-o unică tărie:
Durerea nașterilor de femeie.

Număr-fără-Unu, piară-n tine tot,

Demoni te sfâșie, ca la un complot.

11 septembrie 2019

61
Marcu 5, 13.

107
 Psalmul IV:
Psalmul lui Cain

Primul fiu de fiară, ucigaș Cain62

Morții rămâi geamăn – duh de sânge plin,
Viii să te-alunge, ca pe un hain
Căci îți curg prin vene valuri de venin.

Porți tu chip de om? Ești aceeași fiară

Ce-a mușcat din Pâine, cu Hristos de braț63!
Sângele trădării, curge pe afară,
Când la gură duce miezul cu nesaț.

62
Facerea 4, 10-15.
63
Luca 22, 21.

108
 Te blestem ca hrana ta să fie-n veci
Propriile-ți lacrimi șiroind în van,
De grumaz să-ți lege două funii reci
Să te-arunce-n ape, prins de-un bolovan64.

Hrană răpitoarei să sfârșești sub ape,

Colții, fără milă, capul să ți-l crape.

11 septembrie 2019

64
Matei 18, 6.

109
 Psalmul V:
Psalmul lui Iuda

Te blestem pe tine viperă de frate

Moartea să te uite, creanga să nu crape;
Să rămâi de-a pururi spânzurat de șoapte
Ce inspiră iude, abjurând pe-aproape65.

Să-ți contempli chipul monstruos pe care

Nerecunoștința îl sporește pradă,
Ardă pe-a ta frunte veșnice izvoare
Crimele-ți perfide lumea să le vadă.

65
Ioan 6, 70.

110
 Pe obrazul rece încrestez sub piele
Două palme aspre: cuiele și fapta;
Lacrimi de căință, vina să nu-ți spele –
Nu-i iertare celui ce-a trădat cu șoapta.

Fii deci paradigmă, capăt de sistem,

Grozăvie lumii, cel mai trist blestem!

11 septembrie 2019

111
 Psalmul VI:
Psalm pentru Diotref

Peste-a’ tale fapte, prieten dezbinat,

Gură bârfitoare ce-ai sorbit la pas;
Îți proștern de astăzi un etern stigmat,
Remușcării bocet eu de-acum te las66.

Am crescut la pieptul meu de tată blând

Cel mai negru șarpe dintre câți cunosc,
Printre roze albe ai venit crescând
Îmbiindu-mi casa cu miros de mosc.

66
3 Ioan 9-10.

112
 Când crezut-ai fiară c-ai muncit de-ajuns
Ai sărit cu ură să mă muști de piept67,
Legiuni sinistre te-au întrepătruns
Posedat de-ambiții – suflete inept68.

Zâmbet de satană, omule trufaș,

Ești atât de josnic, cel din urmă laș!

11 septembrie 2019

67
Psalm 108, 1-5.
68
Marcu 5, 9.

113
 Psalmul VII:
Ultimul blestem

Moarte, ție-ți scriu acum, ultimul blestem

N-ai să-ți crezi privirii ce necaz te-așteaptă;
Mai putem răzbate, încă mai putem,
Mai nălțăm privirea, mai suim o treaptă.

În Lumina lină a-nvierii Sale

Mă cunun cu morții cei plecați din mine,
Neamul meu e veșnic cât Hristos e cale
Simt cum ard în mine mii de rădăcine.

114
 Port pe frunte semnul învierii noastre69
Smuls ca dintr-o Rană din strămoșii mei,
Între noi și Cerul apelor albastre
E înfiptă-o Cruce ce-a crescut din ei.

Nu mă tem de tine, moarte, – nu mă tem,

Știu că pentru tine-i ultimul blestem!

11 septembrie 2019

69
Iezechiel 9, 4-6.

115
116
 Treapta a șaptea:
Psalmii binecuvântărilor
În cinstea poetului național M. Eminescu

„Biserica Ortodoxă este maica spirituală a neamului

românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a
poporului...”.

Mihai Eminescu, Timpul, 14 august 1882

117
 I: Psalm Luceafărului

Binecuvântare zeului român

Plămădit din sânge de valah străbun,
Jertfa lui mă ține falnic și stăpân
Când spre-altar cu codrii vin să mă cunun.

Patria-mireasă – pohta ce-am pohtit,

Albul de fecioară mi-ești pe veci stindard.
N-au dreptate-aprozii ce m-au tot mințit
Eu sunt dacul liber – nu român bastard!

118
 Preot Eminescu, pune-mi dar inel,
Suntem frați de sânge, mă cunun cu neamul!
Sunt al Doinei tale, preasupus penel,
Când prin suferință scriu epitalamul.

Patria-mireasă, fiul mi-l născu

Poartă-n sânge dârz, duh de Eminescu!

26 septembrie 2019

119
 II: Psalmul condiției române

Sunt al tău luceafăr, simt că mă-nțelegi

Patrie-mireasă ce-ai trântit imamul;
Mi-apăr și eu rostul urgisit prin legi,
Nevoința lungă, foametea și neamul.

Crud ne cerne încă soarta lumii rea

Mioriță laie – patrie română,
Însă cât pe ceruri licări-va stea
Pot să urle lupii fioroși spre stână.

120
 Noi avem o taină ce veghează blând
Propășirea țării: Pasărea măiastră!
Când din stele cade harul sângerând
Știm că izbăvirea e numai a noastră.

Astfel, am deprins să facem din frustrări,

Ce-a dorit Arghezi: binecuvântări!

26 septembrie 2019

121
 III: Psalmul doinit

Doinesc cu moșii și strămoșii țării

Stropind cu lacrimi zestrea milenară,
Se ‘nalță demnă peste-ntinsul zării
Această nemaipomenită țară.

Iubesc pământul, de la care poame

De când sunt prunc am strâns la piept cuminte.
Iar astăzi, dacă simt că-mi este foame
Mă satur din aceste legăminte70.

70
Matei 4, 4.

122
 Cu inima s-asculți doinirea noastră,
Căci pentru-aceste sfinte simțăminte
Se cer urechile ascunse-n glastră71
Acolo, unde nu pătrund cuvinte.

Iubesc acest popor, iubesc fără motiv,

Iubesc înlăcrimat acest pământ votiv.

27 septembrie 2019

71
Avacum 2, 1.

123
 IV: Psalm pământului

Pământul țării, al cărui sân l-am supt,

Mi-a fost din leagăn cea mai sfântă mamă!
Eu nu cunosc vreun alt motiv să lupt
Când sângele eroilor mă cheamă.

La glasul clopotelor din biserici

În duh tresaltă voievozii țării,
Mai vii ca orice presupuși himerici
Cu brațul dârz în fața-amenințării.

124
 E laptele cel cald al gliei care
Zvâcnește printre venele martire
Băutu-l-au părinții fiecare
Când de pe front priveau spre mănăstire.

De-atâți eroi pământul curge sânge

Când prescura-n altare se străpunge!

27 septembrie 2019

125
 V: Psalm Cerului

Mi-e sfânt și drag pământul țării, însă,

Spre alte doruri sufletul abundă;
De Ceruri inima adânc mi-e strânsă
Mai mult decât de glia muribundă.

Noi vom muri în nemurirea noastră

Și tot ce-a fost pământ în noi va arde;
Făptura-mbracă haina cea sihastră
Purtând la piept drept tricolor: cocarde.

126
 Prin veacurile stinse-n suferință
Noi te-am purtat pământ sfințit pe scuturi.
Mi-ai stat ascuns în carne cu credință,
Dar astăzi caut alte începuturi!

Respir iubirea pentru absolut

Prefăte-ncet, tu bulgăre de lut...

27 septembrie 2019

127
 VI: Psalm sufletului încă tânăr

Copil bălai cu chip de Eminescu

Tu, Cătăline, file din poveste
Muncind sfios întruna, te-ai ales cu
Riduri mari sub tâmplele oneste.

E chipul României cel tomnatic

Ce-a asudat din greu să-și crească fiii,
Când toți huleau cu rânjet nebunatic
Tu-ai înhămat la car toți bidiviii!

128
 E vremea roadelor ce-n pârguire
Pe-altarul țării au stropit cu sânge,
Tu ți-ai crescut feciorii cu iubire
Strămoș pământ – tu, voievod pursânge.

E vremea sufletului încă tânăr

Chiar dacă peri cărunți ascunzi sub iugăr!

27 septembrie 2019

129
 VII: Psalm iubirii de Patrie

Întâiul gând a fost pământul mamei

Din care m-am hrănit ca dintr-o rană,
Râvnesc și azi cu jind mirosul poamei
Desprins din patria mea suverană72.

Tot ce s-a născut, în mintea mea de-atunci,

E rod bogat din trup de preoteasă;
Iar rănile din palme, cele-adânci,
Sunt lacrimile Patriei-mireasă.

72
Ieșirea 3, 8.

130
 Pământul sfânt al maicii mele bune
Este-ntâlnirea dintre fiu și tată,
Icoană adorată-n rugăciune
Mi-e Patria pe inimă-ncrestată.

Părintele-mplinit în dragostea de Fiu

E taina din strămoși, e Patria ce-o știu73!...

27 septembrie 2019

73
2 Petru 3, 13.

131
 Cuprins

Prefață 7
Cuvânt înainte 11
Prima treaptă: Psalmii treptei viticultorului
Psalmul I: Către sufletul meu,
în nădejdea responsabilizării lui 22
Psalmul II: Osana în cinstea Vierului 24
Psalmul III: Unde sunteți fulgere? 26
Psalmul IV: Psalmul fără titlu 28
Psalmul V: Sublima cutezare 30
Psalmul VI: Sângele Legământului 32
Psalmul VII: Șaptele învierii 34
Treapta a doua: Psalmii lepădării de sine
Psalmul I: Psalmul vinovatelor dorințe 38
Psalmul II: Psalmul răzvrătirii 40
Psalmul III: Psalmul lepădării de sine 42
Psalmul IV: Psalmul nimfelor vinovate 44
Psalmul V: Psalmul fiului risipitor 46
Psalmul VI: Psalmul entropiei 48
Psalmul VII: Psalmul disperatelor chemări 50
Treapta a treia: Psalmii devenirii întru ființă
Psalmul I: Psalmul libertății prin Lumină 54
Psalmul II: Psalmul devenirii 56
Psalmul III: Psalmul de Duminică 58
Psalmul IV: Psalmul părții celei întregi 60
Psalmul V: Psalmul cercului ontologic 62
Psalmul VI: Psalmul spațial 64
Psalmul VII: Psalmul omului dinăuntru 66

132
Treapta a patra: Psalmii sufletului coruptibil
Psalmul I: Corupția din noi 70
Psalmul II: Icoane coruptibile 72
Psalmul III: Rețeta succesului instituțional 74
Psalmul IV: Psalmul simoniei 76
Psalmul V: Psalmul celor ce ucid cuvinte 78
Psalmul VI: Psalmul ironiei 80
Psalmul VII: Psalmul minții 82
Treapta a cincea: Psalmi eclesiastici
I: Psalm Bisericii străbune 86
II: Psalmul rugăciunii 88
III: Psalmul sufletului nobil 90
IV: Psalm cântat pe înălțimi 92
V: Psalm meșterului Manole 94
VI: Psalm pentru Utrenie 96
VII: Psalm de-nceput de Liturghie 98
Treapta a șasea: Psalmii blestemelor (anatemelor)
Psalmul I: Blesteme 102
Psalmul II: (Ne)Vinovății 104
Psalmul III: Psalmul cel fără număr (666) 106
Psalmul IV: Psalmul lui Cain 108
Psalmul V: Psalmul lui Iuda 110
Psalmul VI: Psalm pentru Diotref 112
Psalmul VII: Ultimul blestem 114
Treapta a șaptea: Psalmii binecuvântărilor
I: Psalm Luceafărului 118
II: Psalmul condiției române 120
III: Psalmul doinit 122
IV: Psalm pământului 124
V: Psalm Cerului 126
VI: Psalm sufletului încă tânăr 128
VII: Psalm iubirii de Patrie 130
133
134