Amsterdam Orphanage - Aldo van Eyck

Aldo van Eyck a avut un rol important in dezvoltarea gandirii de dupa al Doilea Razboi
Mondial, lucru recunoscut de catre diversi autori, care in mod surprinzator il situeaza diferit. Charles
Jencks l-a vazut ca fiind un important reprezentant al traditiei “idealiste” pe care a considerat-o ca
fiind principiul Miscarii Moderne. Intr-un mod contrastant, Kenneth Frampton a subliniat critica
radicală pe care a exercitat-o asupra mișcării moderne și a acordat o atenție deosebită poziției
neortodoxe pe care a ocupat-o în raport cu contemporanii săi din cadrul echipei 10. Paradoxal, multe
dintre aceste conceptii sunt considerate ca fiind partial adevarate. Gandirea lui Van Eyck a continuat
fundamental in ceea ce priveste impacarea contrariilor. De-a lungul carierei sale, s-a dedicat explorarii
si relatiilor dintre polaritati, cum ar fi trecutul si prezentul, clasicul si modernul, arhaicul si avangarda,
constanta si schimbarea, simplitatea si complexitatea, organicul si geometricul. Aprecierile divergente
ale autorilor par sa provins din concentrarea lor pe doar jumatate din aceste polaritati, in timp ce Van
Eyck le considera complementare. El a vazut ca mentinerea dialecticii acestor factiuni opuse era o
conditie necesara pentru dezvoltarea unei arhitecturi adevarat contemporane.
Am ales arhitectul Aldo van Eyck pornind de la citatul sau: “O casa trebuie sa fie ca un mic
oras daca este sa fie o casa reala, un oras ca o casa mare daca este sa fie oras adevarat”. Ne-a
impresionar totodata viziunea sa despre cum ar trebui sa fie perceputa arhitectura, nu doar ca
functionalitate lipsita de semnificatii, ci ca o relatie intre partea functionala si factorul uman, simbioza
dintre venustas, utilitas si firmitas.
Orfelinatul din Amsterdam al lui Van Eyck
este atat o casa, cat si un oras, compact si
policentric, unic si divers, clar si complex, static si
dinamic, contemporan si traditional; inradacinat la
fel de mult in clasic, cat si in traditia moderna.
Traditia clasica rezida in ordinea geometrica
regulata care se afla la baza planului. Cea moderna
se manifesta in spatiul centrifugal dinamic care
traverseaza ordinea clasica. Traditia arhaica apare
in diferite componente ale aspectului formal al
cladirii. Datorita cupolelor delicate si biomorfe care
acopera intreaga cladire, prima impresie pe care o
evoca este accea a unei asezari arhaice, care
aminteste de un mic oras arab sau un sat african.
Ordinea geometrica a cladirii este articulata de o
versiune contemporana a ordinelor clasice, compusa
din coloane si arhitrabe. Coloanele sunt cilindrii subtiri din beton turnat, carora le-a pastrat venatura
fina ramasa in urma decofrarii; arhitravele sunt grinzi din beton, fiecare cu o fanta alungita in centru.
Extremitatile lor unite dau impresia de capiteluri, desi aceastea sunt absente. Cupolele mici formeaza
o grila care se extinde uniform pe intreaga cladire, astfel incat modelul general poate fi citit in fiecare
moment. De-a lungul liniilor axiale ale acestei grile, stalpii, arhitravele si zidurile solide marcheaza o
serie de spatii inchise bine ancorate: camerele de zi si terasele alaturate, sala de festivitati, sala de
sport si curtea centrala. Toate sunt spatii legate in primul rand de centrul lor, centru stabilit de formele
mari de cupola, liniile axiale ale grilei generate de cupolele mici si usile asezate axial. Punctul de
interes al curtii interioare este un scaun circular marcat prin doua lampi, care, mai degraba decat sa
ocupe centrul geometric al acestui spatiu, este deplasat la patru metrii pe diagonala de acesta.
Ordonarea axiala a patratului nu se extinde in niciun fel catre zonele de circulatie interna. Acesta
ofera doar impulsul initial pentru cele doua strazi interioare, care se ramifica in miscari contra-zig-zag,
pentru a da acces, prin curtile interioare si exterioare, la diferitele unitati. In consecinta, unitatile
rezidentiale care se desfasoara de-a lungul acestor strazi, nu sunt in niciun fel legate de o perspectiva
centrala. Ele se schimba una in raport cu cealalta, ca si elementele unei contra-compozitii de Van
Doesburg. Coeziunea lor, in mod paradoxal, se afla in mare parte in miscarea centrifuga din care fac
parte.
Formele de baza ale celor doua grupuri de unitati rezidentiale sunt o uniune distinct “deschis”
si distinct “inchis”. Partea din spate a unitatilor care se intorc in partea de nord consta dintr-un zid
neintrerupt, solid, in unghi drept, fata lor orientata spre sud fiind o succesiune in unghi drept de pereti
vitrati. In spatiile destinate copiilor mai mari, peretii vitrati si caramizi se unesc intr-un spatiu simplu,
alungit, in forma de L, dar in unitatile pentru cei mici, zidul de caramida inveleste cea mai mare parte
a zonei cupolei si intreaga aripa a caminului. Peretii vitrati se intorc spre sud pentru a marca un spatiu

Popovici Ana-Maria 41i

Neata Oana-Teodora 41i

deplasat suplimentar, pe care, intorcandu-se in aripa dormitorului, patrund in perimetrul cladirii pentru
a goli o terasa acoperita dincolo de coloane si arhitrave. Cu o cantitate maxima de inchidere si
deschidere, aceste unitati reprezinta, de asemenea, un exempl izbitor al viziunii lui Van Eyck, si
anume ca arhitectura ar trebui, la fel ca omul, sa respire inauntru si afara.
In acest “mic oras”, casele sunt legate de lumea exterioara prin spatii externe articulate cu
logii. Aceste spatii exterioare, atat mari cat si mici, se caracterizeaza printr-o structura centrifuga
similara. In mod similar, directia diagonala care se taie peste structura ortogonala a intregii cladiri este
de asemenea recunoscuta in unitatile rezidentiale. Spatiile acoperite de cupole mari, care sunt in
primul rand locuri centralizate, de sine statatoare, nu sunt confirmate in centralismul lor prin
amenajarea elementelor incorporate. Punctul de
interes al interiorului, o casa de joaca rotunda sau
patrata, este pus pe diagonala in raport cu centrul
geometric. Mai mult, principalele axe centrale ale
spatiului acoperit de cupole sunt compensate de
axe secundare marcate de cele trei coloane care
delimiteaza coltul de sud-est deschis al spatiului.
Alaturi de casa de joaca excentrica, aceste axe
deplasate confera spatiului cupolei o directie in
diagonala care se raporteaza la cea de-a doua
camera de zi deplasata spre sud.
A treia traditie, “vernacularul inimii”,
fuzioneaza organic cu cea clasica. Arhitrava
perforata se combina cu cupola intr-o forma
biomorfa expresiva care, sustinuta diferit, evoca o
imagine arhetipala in schimbare. Poate fi ferm
plantat in pamant pe doua coloane, acoperind un
golf care poate fi completat cu geamuri din doua
parti; sau sprijinit pe un perete solid si articulat in
forma de T de o fereastra sau o usa amplasata
axial. Drept urmare, spatiile sugereaza forme
corporale ale unei simetrii explicite. Cand sunt legate, arhitravele prezinta o imagine la fel de
evocatoare. Deschiderile lor orizontale amintesc de gaurile ochilor unei masti arhaice, in special
atunci cand sunt sustinute central de o coloana libera. Aceasta forma apare in diverse situatii, unde
coloana sa este orice altceva decat un obstacol. Mai degraba, aceasta stabileste un centru local,
tulpina pe care poate fi altoit un loc sau un element interior. Si indiferent daca sunt separate sau unite,
spatiile dau nastere unor imagini simetrice, imagini cu intensitate diferita care par a fi o reflectare
contruita a figurii umane. Ca atare, ele constituie o realizare sugestiva a intentiei lui Van Eyck de a
concepe cladirea “dupa chipul omului”.
Asadar, in orfelinat, Van Eyck nu a apelat numai la ideea de a ordinelor clasice, care, la fel de
bine cunoscute, sunt considerate a fi antropomorfe, dar in sensul destul de redus de a fi o
abstractizare a proportiilor umane. Inspirat de limbajul de forma arhaica, el a facut acest
antropomorfism mai tangibil prin revenirea la trasaturile comunicative ale corpului uman, la simetria
aspectului sau frontal, binar al fetei umane. Aceast limbaj de forma nu este in niciun caz expresionist.
Antropomorfismul si potentialul sau comunicativ sunt cuplate in forme elementare, pur geometrice.
Ele constituie simultan elemente structurale ale cladirii si, astfel, au sens. Arhitrava perforata poate fi
vazuta ca o grinda cu o zona neutra indepartata. Zonele rezidentiale recurente, de diferite forme, sunt
legate printr-o modulare, se intercaleaza contrapunctual. Prin diferitele “tonalitati” si “armonizari” pe
care le dobandeste tema, repetarea acesteia nu duce la monotonie, prezinta o schimbare continua de
caracter si dezvaluie bogatia pe care o contine.
In concluzie, complexitatea acestui proiect nu reiese doar din forma de ansamblu, ci si din
detaliile care ascund in spate o gandire foarte elaborata. Fiecare detaliu sugereaza o imbinare
perfecta intre stiluri, o esenta a umanitatii si a arhetipurilor stilizate si readuse la lumina. Am ales
acest proiect deoarece consideram ca viziunea acestui arhitect si dorinta sa de a arata ca defapt
stilurile nu trebuie sa fie contradictorii, ci complementare, sunt conforme cu propunerea noastra
pentru mansarda facultatii.

Bibliografie: Charles Jencks, Modern Movements in Architecture, Harmondsworth, 1973

O. Bohigas. ‘Aldo van Eyck or a New Amsterdam School’, in Oppositions, 1977

Aldo van Eyck, in Forum, 1962

Popovici Ana-Maria 41i

Neata Oana-Teodora 41i