Eseu: “Perspectivele soluționării divergențelor prin intermediul negocierilor diplomatice”

Experiența istorică a dovedit că, în practica internațională, existența diferendelor și

conflictelor este un proces real și inevitabil. Totodată experiența a dovedit necesitatea și
posibilitatea soluționării acestora. În drumul său spre progres şi civilizaţie, omenirea este
confruntată necontenit cu
numeroase probleme noi şi din ce în ce mai complexe, a căror soluţionare reclamă participarea tu
turor statelor. Adesea abordările şi punctele lor de vedere sunt diferite, uneori chiar diametral
opuse,ceea ce generează neînţelegeri, diferende sau fricţiuni.

Soluţionarea diferendelor dintre state s-a făcut, de-a lungul istoriei, prin două categorii de
mijloace: prin forţă, inclusiv prin recurgerea la război şi prin mijloacele paşnice. Primele
tentative de eliminare a războiului ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state şi de
impunere a mijloacelor paşnice au avut loc către sfârşitul secolului al XIX-lea. Conferinţele de la
Haga din 1899 şi 1907, reunite sub auspiciile “păcii, dezarmării şi arbitrajului”conţin numai
recomandarea de a se folosi de mijloace pașnice în soluționarea diferendelorinternaționale. Carta
O.N.U. prevede în art. 2, paragraful 3, următoarele: „Toţi membrii organizaţiei vor rezolva
diferendele lor internaţionale prin mijloace paşnice, în aşa fel încât pacea şi securitatea
internaţională, precum şi justiţia, să nu fie puse în primejdie”. Mijloacele de soluţionare a
diferendelor internaţionale se clasifică, în raport de specificitateamodului în care sunt destinate
să contribuie la obţinerea rezultatului, în 3 categorii:
a) mijloace politico-diplomatice (fără caracter jurisdicţional): tratativele (negocierile),
buneleoficii, mediaţiunea (medierea), ancheta şi concilierea;
b) mijloace cu caracter jurisdicţional: arbitrajul internaţional şi justiţia internaţională;
c) mijloace şi proceduri de soluţionare în cadrul organizaţiilor internaţionale cu vocaţieuniversală
sau regională (zonală).
Negocierile diplomatice pe de o parte constituie un mijloc paşnic desoluţionare a problemelor
litigioase şi sunt recunoscute în vremea noastră ca având un caracter universal, pe de altă parte,
negocierile servesc ca mijloc paşnic de dezvoltare şi de întărire a relaţiilor paşnice între state
atunci când nu sunt legate de rezolvarea unor probleme litigioase. Din acest punct de vedere,
tratativele pot fi apreciate ca adevărate punţi de legătură care realizează schimbări în
valori spirituale între popoare şi naţiuni. În esenţă negocierile sunt un mijloc de reglementare a
problemelor iniţiale prin stabilirea unui contract între părţile interesate, expunerea punctelor de
vedere şi găsirea de comun acord a unei soluţii acceptabile pentru părţi. Negocierile reprezintă
cel mai important, mai eficient şi mai folosit mijloc de soluţionare a problemelor internaţionale,
pentru încheierea de tratate şi acorduri între state. Negocierile pot avea ca obiect un schimb de
păreri asupra unor probleme,stabilirea liniei politice comune în viitor, rezolvarea unor
probleme noi,nelitigioase, încheierea de tratate, crearea unor organe
internaţionale,reglementarea diferendelor etc.

Metoda negocierilor diplomatice constituie, prin supleţea şi caracteristicile lor, o

caleuniversală de reglementare a oricăror diferende dintre state, de evitare a soluţiilor
violente,esenţa lor constând în dezbaterea pe baza de argumente a tuturor problemelor în cauză.

202 RI
Eseu: “Perspectivele soluționării divergențelor prin intermediul negocierilor diplomatice”

Prin natura lor specifică, negocierile diplomatice satisfac necesităţile unei reglementări prompte
şiflexibile. Statele pot recurge în orice moment la ele, atât în timp de pace, cât şi în timp de
război, pentru aceasta nefiind necesar decât acordul lor asupra oportunităţii, obiectului, nivelului
şi caracterului negocierii. Totodată, negocierile diplomatice au un caracter universal,
toatediferendele, de orice natură, pretându-se la această procedură.Pericolele cele mai grave
pentru pacea lumii le comport recurgerea la mijloacele militare, folosirea sau tentația de a folosi
forța și amenințarea cu forța, care așa cum dovedește cu prisosință
viața însăși, nu a dus niciodată la rezolvarea reală și trainică a problemelor, ci dimpotrvă nu a
făcut decât să le complice și să le agraveze, să genereze noi forme de tensiune,să compromită
cursul relațiilor dintre statele respective pentru îndelungate perioade de timp, să aducă mari
daune materiale și umane statelor. Am observat că negocierile sunt primul pas spre o mai bună
cooperare între state, pentrusoluționarea diferendelor internaționale. Prin trăsăturile lor specifice,
negocierile presupun o perseverentă activitate diplomatică și politică. Ele au o contribuție
indiscutabilă în rezolvareadiferendelor internaționale.

202 RI