Avarul

Avarul este o comedie satirică în cinci acte din 1668 a dramaturgului francez Molière. A avut premiera la
9 septembrie 1668 la Théâtre du Palais-Royal. În Avarul, pornind de la Aulularia lui Plaut, Molière
păstrează doar ideea centrală: un zgârcit care își ascunde comoara, obsedat de pierderea ei.

Cei doi copii ai lui Harpagon s-au îndrăgostit: Cleante îi mărturisește surorii sale, Eliza, marea iubire
pentru Marianne, fiica unei văduve destul de strâmtorate din apropiere. Eliza, la rândul ei este
îndrăgostită de Valere, fiu rătăcit al unei familii bogate, care chiar își caută părinții atunci când a întâlnit-
o. De dragul său și-a ascuns identitatea și s-a tocmit slujitor al tatălui ei. Pentru a căpăta încrederea
suspiciosului avar, îi laudă fără încetare bunul simț și cumpătarea, aprobându-i inițiativele cele mai
absurde. Deși amândurora dragostea le este confirmată, Eliza și Cleante nu sunt tocmai fericiți, căci știu
că zgârcenia tatălui său nu le va permite niciodată să se căsătorească după pofta inimii.

Norocul pare însă să-i surâdă lui Cleante: Harpagon îl cheamă să-i ceară părerea chiar în privința
Mariannei, vrând să știe dacă fiul său o găsește potrivită pentru o soție. Firește că tânărul îi face
portretul cel mai încurajator, totuși Harpagon întrebase pentru sine, căci s-a decis să-și ia o soție tânără
și cuminte. „Fără să fie prea egoist”, fiului său îi rezervase deja o văduvă bogată, în vreme ce Elise se va
căsători cu bătrânul Anselme, care nici nu cere zestre.

Cleante trebuie să o ia înaintea tatălui său, dar nu are nici un ban. Cămătarul la care apelase printr-un
mijlocitor pentru a se împrumuta se dovedise a fi chiar Harpagon. Cel care găsește soluția este La Fleche,
valetul lui Cleante, care-i fură bătrânului caseta cu bani îngropată în grădină.

Înnebunit, Harpagon își amenință servitorii și îl cheamă pe procuror. Jupân Jacques (bucătar și vizitiu)
care nu-l poate suferi pe Valere, aruncă vina asupra lui. Luat din scurt asupra "crimei" sale, Valere crede
că este vorba de dragostea ascunsă pentru Elise și încearcă să-și ceară iertare în fața lui Harpagon, a
procurorului și a lui Anselme, sosit și el întâmplător. În felul acesta iese la iveală nu doar adevărata vină
a lui Valere, dar și identitatea sa. Lovitură de teatru: atât acesta, cât și frumoasa Marianne sunt copiii
domnului Anselme, pe numele său adevărat don Thomas d’Alburcy, a cărui familie se risipise pe vremuri
într-un naufragiu din care fiecare se socotise unic supraviețuitor.

Căsătoria celor două perechi nu mai este în pericol, căci Anselme, generos, a acceptat toate condițiile lui
Harpagon: suportarea tuturor cheltuielilor, lipsa oricărei zestre pentru Elise și Cleante, iar, în plus, haine
noi de nuntă pentru părintele lor, care și-a recuperat și iubita casetă.