Sunteți pe pagina 1din 78

CUPRINS

ARGUMENTUM ......................................................................................................... 3
CAPITOLUL 1. SCURT ISTORIC PRIVIND APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA
CRIMINALISTICII .................................................................................................... 4
CAPITOLUL 2. NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA RECONSTITUIRII ................. 6
CAPITOLUL 3. RECONSTITUIREA. ASPECTE DE DREPT PENAL
MATERIAL ŞI DREPT PROCESUAL PENAL .................................................... 10
3.1. GENURILE DE INTRACŢIUNI ÎN CARE SE FOLOSEŞTE
RECONSTITUIREA ................................................................................................ 10
3.2. RECONSTITUIREA CA MIJLOC DE PROBAŢIUNE ................................... 11
CAPITOLUL 4. FELURILE RECONSTITUIRII ................................................. 13
4.1. CLASIFICAREA POTRIVIT LITERATURII JURIDICE DE SPECIALITATE
.................................................................................................................................. 13
4.1.1. Reconstituirea în vederea verificării declaraţiilor martorilor ................. 14
4.2. CLASIFICAREA PORTIVIT PRACTICII JUDICIARE .................................. 22
4.2.1. Reconstituirea efectuată pentru stabilirea posibilităţilor de observare,
percepere, memorare sau reproducere a unui fapt sau fenomen. ..................... 22
4.2.2. Reconstituirea efectuată în vederea verificării posibilităţilor de săvârşire
a infracţiunii într-un anumit mod, verificării dacă în urma unor activităţi
determinante se produc anumite rezultate .......................................................... 23
4.2.3. Reconstituirea efectuată pentru verificarea faptului dacă învinuitul sau
inculpatul posedă deprinderile profesionale necesare pentru săvârşirea unei
fapte oarecare....................................................................................................... 25
5. ETAPELE EFECTUĂRII RECONSTITUIRII .................................................. 26
5.1. DISPUNEREA RECONSTITUIRII .................................................................. 26
5.2. ORGANIZAREA RECONSTITUIRII. PREGĂTIREA ÎN VEDEREA
EFECTUĂRII RECONSTITUIRII .......................................................................... 26
5.2.1. Activităţi ce se desfăşoară până la deplasarea la locul unde se efectuează
reconstituirea ....................................................................................................... 27
5.2.2. Activităţi ce se desfăşoară la locul reconstituirii înainte de începerea
acesteia ................................................................................................................. 30
5.3. PLANUL DE RECONSTITUIRE ..................................................................... 32
5.4. EFECTUAREA RECONSTITUIRII ................................................................. 33
5.4.1. Chestiuni prealabile ................................................................................... 33
5.4.2. Participanţii la reconstituire...................................................................... 35
5.4.3. Condiţiile de realizare ................................................................................ 38
5.4.4. Calitatea şi cantitatea informaţiilor .......................................................... 43
5.5. FIXAREA REZULTATELOR RECONSTITUIRII.......................................... 45
5.5.1. Procesul-verbal de efectuare a reconstituirii ........................................... 46
5.5.2. Fotografiile şi schiţele .............................................................................. 49

1
5.5.3. Filmul şi videofonograma judiciară ........................................................ 56
CAPITOLUL 6. APRECIEREA ŞI FOLOSIREA RECONSTITUIRII ............. 60
6.1. APRECIEREA REZULTATELOR RECONSTITUIRII ................................. 60
6.2. FOLOSIREA REZULTATELOR RECONSTITUIRII ..................................... 61
CAPITOLUL 7. DELIMITĂRI ÎNTRE RECONSTITUIRE ŞI ALTE
ACTIVITĂŢI PROCEDURALE ............................................................................. 63
7.1. RECONSTITUIREA ŞI CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI ..................... 63
7.2. RECONSTITUIREA ŞI EXPERIMENTUL JUDICIAR ................................. 66
7.3. RECONSTITUIREA ŞI EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ ............................ 68
CONCLUZII .............................................................................................................. 71
ANEXA ....................................................................................................................... 74
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................ 76

2
ARGUMENTUM

Pornind de la ideea că dreptul nu este ceea ce îţi dă cineva, ci este ceea ce nu


îţi poate lua nimeni, putem spune că dreptatea reclamă o libertate egală, iar dreptul
este măsura acestei libertăţi. Un instrument al dreptăţii afirmăm că este procesul
penal, dar până la a se ajunge aici trebuie parcurse diferite etape.

Având în vedere faptul că societatea este îtntr-o continuă schimbare, astfel că


factorii de ordin social, economic, educativ şi familial, generează în rândul claselor
sociale o discordanţă care favorizează dezvoltarea fenomenului infracţional, în
prezent o mare varietate de forme şi tendinţe, trebuie precizat faptul că este o
problemă de actualitate cu care se confruntă societatea română şi care implică anumite
chestiuni deosebit de complexe.

În ceea ce priveşte tema aleasă de mine cu titlul „Reconstituirea”, aş dori să


menţionez faptul că nu am ales întâmplător această temă ci din dorinţa de a susţine
necesitatea rezolvării unor probleme din domeniul infracţional.

Domeniul criminalisticii, ca ştiinţă autonomă, a luat amploare atunci când a


devenit mai mult decât necesară crearea unui sistem ştiinţific destinat investigării
faptelor penale.

Rec. este un concept care necesita o abordare multiisciplinară(din mai multe


pct de vedere)

Activitatea in sine poate parea una dintre cele mai incitante activitati crimin. Intru cat
prin intermediul ei se incearca practic o punere in scena a inractiuni deja comise.

Cei care sunt intreptatiti sa dispuna efectuarea reconstituirii pe langa org de cercetare,
trebuie sa posede nu doar cunostinte de dreptci si temeinice cunostinte psihologice,
intru cat cel mai adesea rec. presupune si preyenta autorului infractiunii.

3
CAPITOLUL 1. SCURT ISTORIC PRIVIND APARIŢIA ŞI
EVOLUŢIA CRIMINALISTICII

Domeniul criminalisticii este întâlnit încă din cele mai vechi timpuri, din
necesitatea aflării adevărului și identificarea celor vinovaţi şi prin alte metode decât
cele empirice ori religioase. În Roma antică apar primele reguli de cercetare a
falsurilor, când apare expertiza scrisului, determinată de creșterea considerabilă a
litigiilor privind autenticitatea unor acte, acest moment putând fi considerat începutul
istoriei criminalisticii. Pe parcursul dezvoltării societății umane, au crescut numărul
proceselor având ca obiect falsul, la fel și odată cu începutul folosirii impresiunilor
dgitale cu prilejul încheierii unor acte juridice, de pildă în China în secolele XII-XIII
metoda amprentelor digitale era utilizată nu numai în cercetarea omorurilor, dar și în
încheierea tranzacțiilor comerciale și în procesele de divorţ.1
Ca știință autonomă, criminalistica s-a conturat la începutul secolului al XIX-
lea, atunci când a devenit mai mult decât necesară crearea unui sistem științific,
destinat investigării faptelor penale.
În țara noastră, începuturile criminalisticii sunt strâns legate de medicina
legală. Necesitatea rezolvării unor probleme de identificare a persoanei sau a
cadavrului, a determinat elaborarea unor metode specifice criminalisticii de mai
târziu. Se consideră că întemeietorii criminalisticii românești sunt frații Minovici.
Astfel, Mina Minovici2 a fost printre primii care a aderat la sistemul de identificare al
lui Alphonse Bertillon, bazat pe măsurători antropometrice. El a înființat la 13 martie
1892 Serviciul antropometric, care a funcționat ca unitate a Ministerului de Justiție.

1
Vasile Bercheșan, Valoarea Științifică a urmelor infracțiunii, Curs de tehnică criminalistică, vol.I,
Editura Little Star, București, 2002, pag.30.
2
Întemeietorul Institutului de Medicină Legală din Bucureşti la data de 20.12.1893

4
Fișele antropometrice întocmite de acest serviciu cuprindeau date de stare civilă,
antecedente penale, măsurile capului și alte date. Prin publicarea lucrării
”Identificarea antropometrică, metoda Bertillon” Mina Minovici și-a adus o
contribuție valoroasă la descoperirea infractorilor recidiviști, în special a celor care
încercau să-și atribuie o identitate falsă, aceasta în ciuda limitelor metodei datorate în
principal impreciziei măsurătorilor și a modificărilor pe care le suferă în timp
scheletul uman. În 1892 Mina Minovici plănuia înființarea cazierului judiciar bazat pe
datele antropometrice ale deţinuţilor.3
O altă personalitate care a avut preocupări în domeniul criminalisticii a fost și
Nicolae Minovici. La început pasionat și el de sistemul antropometric, a întocmit
numeroase fișe în Europa și Africa de Nord, constatând cât de diferite pot fi valorile
obținute pentru aceeași persoană. Nicolae Minovici a contribuit și la înbunătățirea
fotografierii post-mortem, în sensul eliminării erorilor de identificare ce ar putea servi
ca urmare a modificărilor cadaverice4.
Al treilea dintre frați, Ștefan Minovici5, este considerat părintele expertizei
științifice a înscrisurilor. El a fost primul care a introdus metode obiective de
examinare a înscrisurilor, procedee fizico-chimice de evidențiere a falsificării actelor
și bacnotelor.6 De asemenea a studiat vechimea cernelurilor și comportamentul
acestora în combinație cu diverși reactivi, având și preocupări în domeniul prevenirii
infracțiunilor prin mijloace tehnice.
Introducerea masivă a dactiloscopiei ca metodă de identificare în România este
legată de numele lui Andrei Ionescu, șeful Serviciului de antropometrie între anii
1892 – 1914.
O contribuție semnificativă la dezvoltarea criminalisticii românești a avut-o și
Constantin Țurai, specialist în dactiloscopie, traseologie și balistică.7

3
Vasile Bercheşan, Valoarea Ştiinţifică a urmelor infracţiunii, Curs de tehnică criminalistică, vol.I,
Editura Little Star, Bucureşti, 2002., pag. 32
4
Este vorba de utilizarea ochilor artificiali, corijarea diformităţilor datorate relaxării muşchilor
masticatori – prin folosirea unui dispozitiv de închidere a gurii - şi evacuarea prin incizii a gazelor la
înecaţi.
5
Ştefan Minovici a fost, începând cu 1894, şeful secţiei de chimie şi toxicologie a Institutului de
Medicină Legală.
6
Vasile Bercheşan, Valoarea Științifică a urmelor infracțiunii, Curs de tehnică criminalistică, vol.I,
Editura Little Star, București, 2002, pag.33
7
Vasile Bercheşan, op. cit., pag35

5
CAPITOLUL 2. NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA
RECONSTITUIRII

Orice interpretare cu privire la noțiunea roconstituirii trebuie să pornească de


la reglementarea acesteia făcută de legiuitor în Titlul III, Capitolul 2, Secțiunea a XII-
a Cod procedură penală, care are următorul conținut : „organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată, dacă găseşte necesar pentru verificarea şi precizarea unor date,
poate să procedeze la reconstituirea la faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi
a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta” unde avem de a face cu o definiție completă
care, dupa opinia unor autori, cuprinde toate elementele definitorii ale reconstituirii.8
Reconstituirea poate fi deci definită ca o activitate tactică prin care sunt
reproduse integral sau parţial împrejurări ale cauzei, fapte sau secvenţe ale acestora,
care s-au produs înainte, în timpul, ori după comiterea infracţiunii, astfel verificându-
se probatoriul existent, în condiţiile concrete şi cu mijloacele care rezultă din
conţinutul său, putând fi obţinute şi probe noi.
În practică, necesitatea efectuării de reconstituiri este dată de incertitudinile ce
pot apărea privind anumite probe, rezultate fie din diferite activităţi tactice, fie din
declaraţiile unor părţi, din percheziţii, din opiniile formulate de experţi, totodată
reconstituirea poate determina necesitatea efectuării unor alte activităţi tactice de
exemplu reascultarea persoanelor ale căror declaraţii au fost infirmate prin
reconstituire.9
O definiţie a reconstituirii, în literatura de specialitate străină, întâlnim la
Henry Rhodes, în viziunea căruia, a reconstitui o crimă, înseamnă a conduce acuzatul
la locul faptei şi de a repeta desfăşurarea infracţiunii în prezenţa sa, existând supoziţia
că, dacă reconstituirea e exactă, iar acuzatul e vinovat, îşi va mărturisi crima; deseori
această metodă determinând acuzatul să vorbească, cu toate că celelalte tactici
utilizate pentru obţinerea unei mărturisiri au eşuat.10
Mijlocul de verificare a condițiilor în care s-au produs fapte și împrejurări de
fapte legate de acțiunea săvârșită sau de cei care au participat la comiterea faptei într-
o calitate sau alta, îl constituie procedeul probator cunoscut sub denumirea de
reconstituire.

8
Adrian Frățilă, Constantin Mirea, Reconstituirea Judiciară, Editura Global Lex, București, 1996,
pag.10.
9
Sorin Alămoreanu, Elemente de criminalistică, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2000, pag. 192
10
Sorin Alămoreanu, op.cit., pag.193

6
Reconstituirea reprezintă o activitate procedurală auxiliară, apropiată de
cercetarea la fața locului, ce constă în reproducerea pe cale experimentală a unor fapte
și împrejurări ce au însoțit fapta săvârșită, s-au a întregului mecanism de săvârșire a
infracțiunii, în vederea precizării, prin mijlocirea experimentelor, a modului de
producere în condiții determinate de spațiu și timp, a unui fapt sau fenomen ce
gravitează în jurul infracțiunii, sau în vederea precizării împrejurării dacă un anumit
fapt sau fenomen a putut sau nu, avea loc.11
Deși faptele și împrejurările ce pot fi reproduse pe cale experimentală sunt de
mare diversitate, din punctul de vedere al conținutului lor, acestea ar putea fi așezate
în una dintre următoarele grupe și anume:
Într-o primă categorie ar putea fi incluse toate acele fapte, situații, activități,
fenomene legate de mecanismul producerii infracțiunii, în vederea stabilirii
împrejurării dacă în condiții determinate de loc și timp puteau sau nu, avea loc, iar în
caz afirmativ, condițiile în care s-au produs; dacă un anumit fapt sau fenomen putea
produce un anumit rezultat.
În cea de a doua categorie ar putea fi grupate toate acele experimente prin
mijlocirea cărora se verifică posibilitățile subiective de percepție sau de efectuare a
unor anumite activități, ale celor care în diverse calități au participat la săvârșirea
infracțiunii, sau prin care se verifică sinceritatea declarațiilor acestora.
Natura cauzelor și a împrejurărilor care pot reclama efectuarea reconstituirii
sunt extrem de variate. De aceea, indicarea unor asemenea situații, fapte sau
împrejurări nu pot avea decât caracterul unei enumerări enunțiative. Criteriile după
care organele judiciare se pot călăuzi pentru stabilirea împrejurărilor ce ar putea forma
obiectul unei reconstituiri îl constituie natura circumstanței, raportul în care se află
cu fapta săvârșită, necesitatea și importanța reproducerii pe cale experimentală a
unei anumite împrejurări. De aici rezultă că sfera împrejurărilor ce pot fi refăcute
experimental și natura acestora sunt extrem de variate, urmând ca organul judiciar, să
decidă dacă împrejurările cauzei impun necesitatea unei reconstituiri.
Oportunitatea de a recurge la reproducerea experimentală a unor fapte poate fi
uneori, limitată de natura împrejurării ce ar urma să fie verificată, sau de starea de
pericol ce ar putea rezulta ca urmare a reproducerii unui anumit fapt. Așadar, nu este
permisă reproducerea acelor împrejurări care ar putea pune în pericol viața, sănătatea

11
Aurel Ciopraga , Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1997, pag. 89.

7
participanților la reconstituire sau ale altor persoane, avutul public sau privat, sau care
ar leza onoarea ori demnitatea persoanelor, ori a acțiunilor a căror reproducere ar fi de
natură a dezvălui fapte cu caracter intim. Pentru rațiunile invocate, nu se pot executa
trageri cu arme de foc în louri frecventate, nu pot fi folosite materiale explozive sau
incendiare pentru a se verifica experimental aptitudinea unor astfel de substanțe de a
provoca o distrugere sau un incendiu, nu pot fi reproduse anumite scene legate de
infracțiunile sexuale.
Prin reconstituire nu trebuie să se înţeleagă refacerea, reproducerea locului
săvârşirii faptei. Reamenajarea locului faptei este numai o activitate pregătitoare a
reconstituirii. De fapt, reamenajarea, refacerea locului săvârşirii infracţiunii, nu este
obligatorie întotdeauna la reconstituire. De exemplu, dacă se urmăreşte verificarea
deprinderilor inculpatului, necesare executării unei anumite activităţi, reproducerea se
poate desfăşura şi în altă parte, nu numai în locul în care a fost săvârşită infracţiunea.
Reconstituirea nu presupune reproducerea faptei, ci doar a împrejurărilor în
care aceasta a avut loc, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la reproducerea unor
urmări socialmente periculoase, la săvârşirea unor infracţiuni, ceea ce este cu
desăvîrşire interzis.12
Mai putem preciza faptul că reconstituirea are funcţia de a permite organelor
de cercetare penală sau magistraţilor să verifice şi să precizeze datele administrate în
procesul de probaţiune, prin refacerea totală sau parţială, în condiţiile create artificial,
a desfăşurării activităţii infracţionale ori a împrejurărilor în care s-a comis fapta,
precum şi să aprecieze veridicitatea declaraţiilor martorilor, părţii vătămate etc, rolul
fiecăruia din mijloacele materiale de probă la consemnarea activităţii ilicite şi, prin
urmare, aptitudinea acestora de a servi aflării adevărului în cauză.
Ținând cont de literatura de specialitate şi practica organelor judiciare, se pot
aprecia trăsăturile caracteristice ale reconstituirii, trăsături care o deosebesc de alte
activităţi de urmărire penală şi de tactică criminalistică, cum ar fi: cercetarea la faţa
locului, expertiza, prezentarea pentru recunoaştere etc, astfel:
- în cadrul reconstituirii, organul judiciar percepe nemijlocit fenomenele
şi acţiunile dar nu urmele acestora: obiectul perceperii este fenomenul,
expertiza şi rezultatele lor;

12
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpaţi, Oradea
1992, pag. 272.

8
- în cursul reconstituirii se pot produce şi modifica fapte, fenomene care
nu lasă urme materiale. Spre exemplu, în cazul reconstituirii efectuate
în scopul verificării posibilităţilor de a vedea sau de a auzi;
- la reconstituire, faptele, fenomenele sunt examinate întotdeauna
provocate artificial, de aceea ele sunt asemănătoare, dar nu identice cu
cele adevărate;
Reconstituirea este, de fapt, o experienţă, o încercare de a stabili pe cale
experimentală posibilităţile de existenţă a faptelor ori a fenomenelor.13
Alături de constatările și expertizele medico-legale și criminalistice ale căror
rezultate sunt extrem de utile, uneori determinate pentru aflarea adevărului în cauzele
penale, reconstituirile sunt, din punct de vedere criminalistic, de o importanță cel
puțin egală cu cea a cercetărilor la fața locului, câteodată devenind o concluzie a
tuturor problemelor administrate până în acel moment
În practica judiciară, de multe ori reconstituirile au avut rezultate
spectaculoase, lămurind probleme și versiuni care altfel nici nu ar fi fost lămurite sau
care ar fi fost considerate imposibile.14
Astfel, în cercetarea criminalistică a unor infracțiuni de omor, viol, furt din
buzunar și altele, organul de urmărire penală nu cunoaște întotdeauna locul săvârșirii
acestora. În această situație, avându-se în vedere valoarea pe care o are cercetarea
locului faptei în probațiunea infracțiunii, una dintre activitățile prioritare este
stabilirea locului în care s-a săvârșit infracțiunea. Pentru atingerea acestui scop,
organul de urmărire penală poate apela, în funcție de situație, la persoana vătămată,
martori sau învinuit ori inculpat, iar activitatea de identificare a locului faptei se face
prin așa-numita conducere, deplasare și ieșire la locul faptei.15

13
Constantin Aioaniţoaie, Ion Eugen Sandu, Tactica efectuării reconstituirii, Curs de tactică
criminalistică, voi. II, Academia de Poliţie "Al. I. Cuza" Editura 1983, pag. 256.
14
Vasile Lepăduși, Reconstituirea – etapă decisivă în drumul către adevăr, Revista Română de
Criminalistică, nr.2/2000, pag. 10-13.
15
Nelu Viorel Cătuna, Criminalistică, Editura C.H. Beck, 2008, pag. 213-221.

9
CAPITOLUL 3. RECONSTITUIREA. ASPECTE DE DREPT
PENAL MATERIAL ŞI DREPT PROCESUAL PENAL

3.1. GENURILE DE INTRACŢIUNI ÎN CARE SE FOLOSEŞTE


RECONSTITUIREA

Reconstituirea este, după cum s-a demonstrat, o activitate procedurală și


tactică de anchetă. Orice modalitate de tactică criminalistică oferă un mijloc aplicabil
pentru elucidarea oricărei infracțiuni. Textul articolului 130 Cod procedură penală,
stabileşte că reconstituirea poate fi dispusă de către organul judiciar atunci când
consideră că aceasta este necesară.
Din aceste scurte idei s-ar putea deduce că reconstituirea ar putea fi, teoretic,
folosită la instrumentarea oricărei cauze penale. Dar în realitate ne putem da seama că
lucrurile nu stau tocmai așa. Din cazuistica anchetelor penale se poate constata că
această activitate procedurală nu se folosește în instrumentarea oricărei infracțiuni
dintre cele prevăzute de partea specială a Codului penal român. Pe baza unor date
statistice care reflectă modul de lucru al organelor penale se poate trage concluzia că
reconstituirea se efectuează în cauze complexe, vizând comiterea unor fapte penale
grave sau, exprimându-ne în limbaj juridic consacrat, a căror obiect juridic generic
lezează relații sau valori sociale de o importanță deosebită. S-a observat, astfel că
reconstituirea se efectuează în mod curent în cazul anchetei unei infracțiuni contra
persoanei, respectiv acele infracțiuni indreptate împotriva vieții, a integrității
corporale și sănătății.16
Se constată, de asemenea, că reconstituirea este folosită și în anchetele privind
anumite infracțiuni contra patrimoniului precum furtul calificat, în special cel comis
prin efracție, escaladare, sau prin folosirea fără drept a unei chei adecvate.
Trebuie subliniat că reconstituirea își poate aduce un aport foarte important în
anchetele privind faptele penale de o gravitate deosebită, dar aceasta rămâne desigur
la latitudinea organului judiciar să organizeze sau nu o reconstituire. Mai trebuie
amintit faptul că orice activitate tactică consfințită de lege reprezintă e esență a
planificării și organizării activității de anchetă și de aceea recurgerea la un astfel de
procedeu trebuie bine evaluată, inclusiv sub aspectul cheltuielilor și eforturilor pe care
16
Adrian Frățilă, Constantin Mirea, Reconstituirea Judiciară, Editura Global Lex, București, pag.38.

10
le presupune. La această activitate tactică, organele judiciare nu apelează decât atunci
când este absolut necesar.
Latura obiectivă a infracțiunii este, de asemenea, extrem de importantă pentru
luarea unei decizii în sensul organizării unei reconstituiri.
Astfel, sunt infracțiuni care, deși nu pot fi nominalizate din punct de vedere al
pericolului social pe care îl reprezintă nu se pretează, însă, la efectuarea unei
reconstituiri. De pildă, în cazul unei fapte reconstituirea nu poate fi indicată deoarece,
ar leza și traumatiza victima și ar fi scandaloasă pentru opinia publică. Infracțiuni ca
insulta, calomnia, determinarea sau înlesnirea sinuciderii se află în aceeași situație.17
Prin conținutul laturii materiale, anumite fapte infracționale ar fi dificil sau
aproape imposibil de reprodus prin reconstituire, cum ar fi de exemplu infracțiunea
de fals material în înscrisuri oficiale. Precizăm de asemenea, că reconstituirea este de
obicei folosită în așa numitele „infracțiuni de rezultat”, „infracțiunile de pericol”
nesoliocitând organizarea unei astfel de activități.
De reținut ar fi că o activitate procedurală și tactică extrem de eficace precum
reconstituirea este folosită în mod firesc pentru stabilirea adevărului în cauzele penale
cu un ridicat grad de complexitate și dificultate, privind comiterea unor fapte, în mod
obișnuit considerate ca având un grad maxim de periculozitate socială.

3.2. RECONSTITUIREA CA MIJLOC DE PROBAŢIUNE

Art. 62 Cod procedură penală care prevede că în vederea aflării adevărului


organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza
sub toate aspectele pe bază de probe. Probele sunt fapte sau împrejurări cu ajutorul
cărora se stabilește adevărul și se soluționează cauza. Aceste elemente de fapt trebuie
însă prezentate, printr-o anumită modalitate organului judiciar. Instrumentele prin care
sunt administrate probele poartă denumirea de mijloace de probă, acestea fiind tratate
de legiuitor în Titlul III al Codului de procedură penală.
În literatura modernă procesuală penală se disting două linii: de a prezenta în
legea organică, respectiv codul de procedură penală, mijloacele de probă. Una dintre
acestea optează pentru un sistem foarte exact în care mijloacele de probă sunt
prezentate limitativ. Ceea ce înseamnă că indiferent de proba a cărei administrare se

17
Adrian Frățilă, Constantin Mirea, Reconstituirea Judiciară, Editura Global Lex, București, pag.40.

11
dorește aceasta se poate realiza doar prin apelarea la unul din mijloacele de probă
consemnate de lege. În legea procesual penală română mijloacele de probă admisibile
sunt prevăzute de articolul 64 care are următorul conținut: „Mijloacele de probă prin
care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declarațiile îvinuitului
sau ale inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții
responsabile civilmente, declarațiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio și
video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-științifice,
constatările medico-legale și expertizele”.18
După cum se observă, reconstituirea nu este considerată în mod expres de
legiuitor ca reprezentând un mijloc de probă și astfel, dat fiind sistemul riguros
determinat ce funcționează în România, trebuie admis că în conformitate cu legea,
reconstituirea nu poate fi considerată un mijloc de probă. Tot astfel sunt și alte
activități procedurale, unde avem în vedere confruntarea, ridicarea de obiecte și
înscrisuri, percheziție și cercetarea la fața locului. Toate aceste activități prezentate
împreună cu mijloacele de probă, sunt considerate a reprezenta procedee probatorii,
prin care se înțeleg modalități concrete, reglementate de legea procesuală penală, prin
care se operează cu mijlocele de probă.

18
Valerian Cioclei, Codul Penal și de Procedură Penală, Editura C.H. Beck, București 2010, pag.193.

12
CAPITOLUL 4. FELURILE RECONSTITUIRII

4.1. CLASIFICAREA POTRIVIT LITERATURII JURIDICE DE


SPECIALITATE

În ceea ce privește reconstituirea pe baza practicii organelor de urmărire penală, în


literatura de specialitate s-a încercat clasificarea principalelor titluri de reconstituire,
în raport cu câteva criterii de natură subiectivă şi obiectivă potrivit obiectului acesteia,
cum ar fi, de exemplu, verificarea declarațiilor martorilor, a învinuiților sau
inculpaților. De pildă, reconstituirea în vederea verificării unor susțineri ale
martorilor, explicațiilor învinuitului, condițiilor de audiție și de vizibilitate,
posibilității săvârșirii anumitor acțiuni sau reconstituirea efectuată în vederea
verificării posibilităților de observare, percepere sau memorare.19
Cu toate că, aşa cum s-a precizat, sfera şi natura împrejurărilor care pot fi
verificate prin mijlocirea reconstituirilor sunt extrem de variate, convenţional, privite
sub raportul conţinutului, acestea ar putea fi incluse în una din următoarele categorii:20
- într-o primă categorie se cuprind toate acele fapte, fenomene, împrejurări
legate de modul şi condiţiile de realizare a activităţii informaţionale prin care se
săvârşeşte infracţiunea sau fapte şi fenomene aflate într-o strânsă legătură cu
primele, a căror reproducere oferă posibilitatea verificării experimentale a diverselor
activităţi întreprinse de făptuitor anterior, concomitent şi ulterior săvâşirii faptei;
- cea de-a doua categorie cuprinde verificarea experimentală a tuturor
împrejurărilor ce reflectă modul în care fenomenele, situaţiile legate de condiţiile
reproducerii faptelor, în primul rând activitatea ce constituie elementul material al
infracţiunii au fost percepute de cei care, într-un fel sau altul, au participat la
producerea faptului adică învinuit sau inculpat, martori oculari, persoana vătămată.
Altfel spus, reproducerea pe cale experimentală a acestor din urmă împrejurări
urmăreşte verificarea aptitudinilor subiective de percepţie ale persoanelor, în prezenţa
condiţiilor obiective contextuale percepţiei.

19
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediția a IV-a revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București , 2007, pag. 501.
20
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 92.

13
Fără a epuiza situaţiile obiective ce pot fi reproduse experimental, adeseori,
chiar şi în practica organelor judiciare, potrivit cu obiectul reconstituirii se recurg la
următoarele forme de reconstituire21:

-reconstituirea în vederea verificării declaraţiilor martorilor, în special a


condiţiilor de vizibilitate şi audiţie;
-reconstituirea în vederea verificării declaraţiilor învinuitului sau inculpatului
prin care se urmăreşte în primul rând posibilitatea producerii unor anumite acţiuni în
condiţiile date ale infracţiunii;
-reconstituirea tabloului de ansamblu al infracţiunii, adică a principalelor
momente, episoade, în succesiunea producerii lor.

4.1.1. Reconstituirea în vederea verificării declaraţiilor martorilor

La reconstituirea în vederea verificării declaraţiilor martorilor se recurge


atunci când de exacta percepţie a împrejurărilor aflate într-un anumit raport cu
infracţiunea sau cu făptuitorul depinde orientarea, cursul pe care îl va lua cercetarea,
elaborarea celei mai verosimile versiuni cu privire la persoana făptuitorului, adică
atunci când astfel de împrejurări pot avea o importanţă decisivă asupra ulterioarei
desfăşurări a cercetării. Aşa fiind, nu numai atunci când există suspiciuni, nu numai
când buna-credinţă a martorilor este pusă la îndoială, ci ori de câtre ori soluţionarea
unor importante aspecte ale cauzei este condiţionată de fidelitatea percepţiei unor
fapte sau împrejurări, organele judiciare vor putea proceda la verificarea lor pe cale
experimentală.22
Reconstituirea declaraţiilor martorilor urmăreşte verificarea aptitudinilor
subiective de percepere ale acestora, în nemijlocita legătură cu condiţiile în care
mărturia s-a transformat, adică în contextul factorilor obiectivi existenţi în momentul
perceperii, ale căror consecinţe pot influenţa într-un sens optimizator sau, dimpotrivă,
într-un sens perturbator desfăşurarea percepţiei.
De vreme ce rolul precumpănitor în formarea mărturiei revine analizatorilor
vizuali şi auditivi, în literatură şi în practică se face distincţie între reconstituirea

21
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediția a IV-a revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București , 2007, pag 503
22
Aurel Ciopraga, Criminalistica , Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 93

14
pentru verificarea condiţiilor de vizibilitate şi reconstituirea pentru verificarea
condiţiilor de audiţie.

a. Verificarea condiţiilor de audiţie


Necesitatea verificării pe cale experimentală a fenomenelor sonore percepute
de martori, se iveşte mai cu seamă atunci când în momentul percepţiei au existat
condiţii cu totul improprii pentru vizibilitate (în timpul nopţii) sau improprii (lumină
crepusculară, în prezenţa unor fenomene atmosferice, cum ar fi, ceaţa, ploaia, viscolul
etc.) care fac inoperantă sau incertă percepţia vizuală, precum şi atunci când deşi au
existat condiţii proprii de vizibilitate, un anumit fenomen nu a putut fi perceput
datorită impunerii unor obstacole, sau situării martorilor dincolo de limitele eficienţei
privirii binoculare. în toate aceste situaţii, faptele nu pot fi percepute vizual ci numai
auditiv.
Categoric, la aceasta se adaugă condiţia ca infracţiunea săvârşită să fi fost
însoţită de producerea unor fenomene sonore, sunete sau zgomote, în categoria
sunetelor ce pot fi reproduse experimental pe calea reconstituirii se înscriu: vorbirea,
ţipetele, semnalele sonore ale unor autovehicule etc., iar în categoria zgomotelor, cele
produse de instrumente la săvârşirea infracţiunii, cum ar fi armele de foc,
instrumentele de lovire, zgomote produse de mijloacele de transport, de obiecte în
cădere etc.
Reproducerea pe cale experimentală a fenomenelor sonore în vederea
verificării posibilităţilor de percepţie ale acestora, trebuie efectuată în condiţii cât mai
apropiate celor existente în momentul percepţiei iniţiale: unele dintre acestea privesc
condiţiile de loc şi timp, adică sunt condiţiile obiective de mediu contextuale
percepţiei, altele se referă la fenomenul sonor propriu-zis şi privesc intensitatea, sursa
fenomenului sonor, distanţa de la care a fost perceput şi direcţia de propagare.
Fidelitatea percepţiei fenomenelor sonore este într-o însemnată măsură
influenţată de locul în care s-au produs respectivele fenomene sonore. Astfel,
percepţia fenomenelor sonore în condiţiile unei anumite situări geografice a locului și
anume munte, deal, depresiune, pădure,etc, a unei anumite configuraţii a acestuia
poate fi mult denaturată de fenomenul acustic numit ecou. Ecoul reprezentând
fenomenul acustic provocat de undele sonore astfel încât, după un anumit interval de

15
timp, se percepe un sunet asemănător, ce dă impresia celui ce-l percepe, că vine dintr-
o altă direcţie.23
Datorită percepţiei concomitente a undelor sonore directe cât şi a celor
reflectate, ori numai a acestora din urmă, aprecierea de propagare a fenomenelor
sonore, în prezenţa ecoului, poate merge până la indicarea unei direcţii opuse celei din
care în mod real provine fenomenul sonor.24
Când fenomenele sonore au fost percepute în locuri închise cum ar fi curţi
interioare, săli de dimensiuni mari, hale, clădiri şi alte obstacole reflectatoare,
percepţia auditivă poate fi într-o însemnată măsură perturbată de la un alt fenomen
acustic, reverberaţia, care este fenomenul caracteristic spaţiilor închise, prin care
sunetele sunt prelungite şi amplificate imediat ce au fost emise, datorită unor reflexii
multiple şi succesive pe pereţi şi obstacolele acestui mediu. Acest fenomen
influenţează nu numai posibilitatea localizării spaţiale auditive a sursei sonore (de
pildă, fereastra de la care s-a auzit o împuşcătură sau ţipete, cuvinte etc.) ci şi
claritatea audiţiei, deoarece datorită prelungirii sunetelor primare şi a variaţiei de
intensitate, percepţia este neclară, neinteligibilă şi deformată.25
La reproducerea pe cale experimentală a fenomenelor sonore percepute în
medii închise va trebui, de asemenea, să se ia în considerare nu numai natura şi
intensitatea fenomenului acustic cum ar fi convorbiri, ţipete, strigăte, zgomotul produs
de împuşcătură etc., ci şi natura obstacolelor ce separau martorul de sursa sonoră, cum
ar fi percepţia dintr-o cameră alăturată despărţită prin pereţi, uşi, ferestre etc.
În ceea ce priveşte condiţiile de timp, reconstituirea trebuie efectuată în
condiţii similare celor existente în momentul percepţiei iniţiale. Aici vor trebui avute
în vedere în primul rând condiţiile atmosferice din momentul percepţiei. Fidelitatea
percepţiei auditive va fi în mai mare măsură influenţată, după cum aceasta s-a petrecut
în condiţiile unei atmosfere liniştite, calme (în general în timpul nopţii, într-un loc
izolat, pe câmp, în pădure etc.) sau, dimpotrivă în condiţiile unui mediu zgomotos (în
timpul zilei, într-un centru populat, ori de trafic intens, de activitate intensă şi alte
asemenea medii), în această din urmă situaţie fenomenele acustice sunt percepute pe
un fond perturbator.26

23
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpaţi, Oradea
1992, pag. 262.
24
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, op. cit., pag.263.
25
Ibidem, pag. 263.
26
Ibidem, pag. 264

16
De asemenea, dacă percepţia iniţială s-a desfăşurat în condiţiile unui vânt de o
anumită intensitate, reproducerea experimentală a fenomenului sonor va trebui să aibă
loc în condiţii similare deoarece forţa şi direcţia vântului influenţează în mare măsură
posibilitatea determinării exacte a distanţei la care este situată sursa sonoră şi implicit
claritatea audiţiei. Undele sonore purtate de vânt în aceeaşi direcţie sau într-o direcţie
contrară celei în care se află martorul, poate explica percepţia clară a sunetelor sau
zgomotelor în prima situaţie şi neputinţa de a fi perceput în cea de-a doua situaţie.27
A doua categorie de condiţii care se impun a fi observate cu ocazia verificării
posibilităţilor de audiţie priveşte fenomenul sonor propriu-zis şi se referă la
intensitatea, sursa sau natura fenomenului acustic, distanţa de la care este perceput şi
direcţia de propagare.
Astfel, sunetele sau zgomotele a căror posibilitate de percepţie se verifică
experimental trebuie reproduse la o intensitate sau forță apropiată, de aceasta
depinzând, între altele, percepţia clară, denaturată sau neputinţa percepţiei
fenomenului sonor, în ceea ce priveşte sursa sau natura fenomenului sonor, se impune
ca aceasta să fie reprodusă experimental de însuşi obiectul care l-a generat iniţial, de
pildă arma sau pistolul cu care s-a executat tragerea, iar atunci când aceasta nu mai e
posibilă, de obiecte de acelaşi tip. Când obiectul reproducerii îl constituie vorbirea,
ţipetele sau strigătele, se impune repetarea lor la diferite intensităţi pentru a le
apropria cât mai mult de intensitatea avută în momentul percepţiei iniţiale.28
În sfârşit, eficienţa reconstituirii condiţiilor de audiţie este condiţionată de
respectarea aceloraşi condiţii de distanţă şi de direcţie de propagare a fenomenului
sonor.
Dacă fenomenul sonor reprodus în condiţiile de timp şi de loc semnalate, a fost
perceput de martor şi cu ocazia reproducerii experimentale, dar nu şi de martorul sau
martorii existenţi aflaţi lângă el, trebuie să se verifice dacă nepotrivirea nu-şi află
cauza în existenţa unor diferenţieri în planul sensibilităţii auditive a martorului auditiv
(acuitatea deosebită a analizatorului auditiv datorată, de pildă exersării profesionale)
şi martorul existent (al cărui organ auditiv poate fi afectat auditiv), în astfel de situaţii
se impune repetarea experimentului cu participarea unor martori asistenţi a căror
acuitate auditivă este sensibil apropiată, de pildă martori recrutaţi din aceeaşi
categorie profesională cu cea a martorului propriu-zis.

27
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 92.
28
Aurel Ciopraga, op. cit., pag. 92.

17
Pentru a înlătura un număr cât mai mare de semne de întrebare cu privire la
rezultatele obținute, se vor efectua repetări ale experimentelor, prin modificarea
distanței, a intensității sonore a sunetelor ce însoțesc fapta incriminată sau a iluminării
zonei.
Rezultatele obținute, eventual coroborate cu alte probe, pot confirma sau
infirma declarațiile celor implicați ca părți vătămate sau martori, organele de cercetare
penală văzându-se puse în fața unor reclamații nefondate sau acuze false29

b. Verificarea condiţiilor de vizibilitate


La reconstituirea în vederea verificării condiţiilor de vizibilitate se poate
recurge atunci când faptele au fost percepute exclusiv vizual, sau şi vizual, fără a se
face distincţie după cum percepţia vizuală s-a desfăşurat în condiţii proprii sau
improprii de vizibilitate30, întradevăr, chiar şi atunci când percepţia iniţială s-a
desfăşurat în condiţii proprii de vizibilitate, reproducerea experimentală a faptelor
percepute vizual poate fi impusă de consecinţele ce ar decurge din faptul a cărui
restabilire se încearcă. Aşa, de pildă, afirmaţia potrivit căreia, de la distanţa, să zicem
de 300 de metri, martorul a dentificat infractorul în persoana lui X, sau, de la aceeaşi
distanţă a observat numărul autovehiculului, care a părăsit în viteză locul accidentului
este, în mod firesc, de natură a explica neîncrederea organului judiciar, iar mijlocul
cel mai potrivit pentru a o înlătura îl constituie reproducerea experimentală a faptelor.
Cu atât mai justificată apare efectuarea reconstituirii, când percepţia s-a
desfăşurat în condiţii cu totul improprii, adică în timpul nopţii, sau improprii de
vizibilitate, la lumina crepusculară, în prezenţa unor fenomene atmosferice
perturbatoare care anulează sau reduce simţitor eficienţa percepţiei vizuale.
În mod curent, prin mijlocirea acestei activităţi, se verifică aptitudinile
subiective ale martorilor de a percepe vizual, dar în raport cu natura împrejurărilor,
reconstituirea care poate fi efectuată şi pentru verificarea aptitudinilor învinuitului sau
inculpatului, de pildă, în cazul unui omor săvârşit fără voie cu o armă de foc, se
verifică experimental susţinerea învinuitului potrivit căreia, din locul în care a
executat tragerea, dată fiind configuraţia terenului, nu a avut posibilitatea să observe
victima.

29
Adrian Frățilă, Constantin Mirea, Reconstituirea Judiciară, Editura Global Lex, București, pag.44
30
Aurel Ciopraga, op. cit., pag. 96.

18
Obiectul reconstituirii îl constituie verificarea experimentală a posibilităţilor
de percepţie vizuală a persoanelor, de regulă a infractorului, a acţiunilor întreprinse de
acesta precum şi a unor obiecte, în această din urmă situaţie, în afară de condiţiile de
vizibilitate, fidelitatea percepţiei vizuale a obiectelor va fi determinată într-o anumită
măsură, de mărimea, culoarea, forma acestora, de împrejurare dacă acestea au fost
percepute în condiţii statice sau de mişcare, de raporturile de distanţă dintre obiecte şi
cel ce percepe, de durata percepţiei, etc. De aici cerinţa ca în procesul verificării
experimentale şi numai atunci aceasta nu mai este cu putinţă, să se utilizeze obiecte cu
aceleaşi însuşiri, obiecte ce aparţin aceluiaşi gen.31
În timp ce prin reconstituire se urmăreşte a se verifica în ce măsură în
condiţiile date de vizibilitate, percepţia vizuală a fost sau nu posibilă, este firesc ca
această activitate să fie efectuată în condiţii de vizibilitate cât mai apropiate celor
existente în momentul percepţiei vizuale iniţiale.
Din acest punct de vedere, factorul fizic de prezenţă sau absenţă de care este
legată plenitudinea şi fidelitatea percepţiei vizuale îl constituie intensitatea luminii.
Intensitatea luminii, fie că avem în vedere fapte percepute în condiţiile luminii
naturale, fie că avem în vedere fapte percepute în condiţiile luminii artificiale, diferă
după cum împrejurările legate de infracţiune sau de infractor au fost recepţionate la
lumina zilei, în zori sau amurg, sau în timpul nopţii. Mai mult, intensitatea luminii nu
este egală de-a lungul întregii zile, ci prezintă grade diferite şi în consecinţă va oferi
condiţii propice sau mai puţin propice de vizibilitate, de percepţie vizuală. Constatarea
se impune şi mai pregnant dacă avem în vedere distribuţia luminii în raport cu
anotimpul. Una este intensitatea luminii şi respectiv intensitatea de percepţie într-o zi
de toamnă, lipsită de soare, şi alta va fi posibilitatea de percepţie vizuală într-o zi de
iarnă, pe fondul alb al zăpezii.
De asemenea, la efectuarea reconstituirii trebuie să se ţină seama de ora la
care, în raport cu anotimpul şi chiar cu zona geografică, începe lumina diurnă, cu alte
cuvinte, trebuie să se determine limitele de timp ale luminii diurne.32
Când se reproduc experimental împrejurări legate de percepţia însuşirilor
cromatice, fie că este vorba de recunoaşterea infractorului pe baza descrierii culorii
îmbrăcămintei, a pigmentaţiei pielii sau a părului, ori a obiectelor purtătoare ale
anumitor culori, nu numai intensitatea, dar şi natura iluminatului, poate influenţa

31
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, op. cit., pag. 263
32
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 97.

19
perturbator asupra acestui proces33. Este cazul mediilor iluminate cu neon, de regulă
al faptelor petrecute în interioare, dar şi al celor petrecute în exterior, mai ales în
mediul urban, la lumina reclamelor şi firmelor fluorescente policrome, care
diminuează mult posibilitatea discriminării culorilor în mod corect. Aşa fiind, se
impune ca astfel de fapte să fie reproduse nu numai la o lumină de aceeaşi intensitate,
ci şi de aceeaşi natură.
De asemenea, se impune ca faptele să fie reproduse în aceleaşi condiţii
atmosferice deoarece condiţiile de vizibilitate diferă într-o însemnată măsură, după
cum acestea au fost percepute în condiţiile unei atmosfere rarefiate, purificate, de
exemplu după ploaie, într-o zonă muntoasă, sau în condiţiile unei atmosfere încărcate
adică fum, vapori, cer încărcat de umiditate, timp noros, ceaţă etc..
Un alt factor, ce nu trebuie nesocotit la efectuarea reconstituirii, îl constituie
distanţa34 ce separă martorul de faptul vizual, deoarece se ştie, fidelitatea percepţiei se
află într-un raport direct sau invers proporţional cu distanţa de la care s-a perceput.35
În fine, trebuie luat în considerare şi unghiul vizual sub care au fost percepute
persoanele, obiectele, întrucât unghiul mare de vizibilitate asigură percepţia exactă a
obiectelor, în timp ce faţă de obiectele percepute sub un unghi redus se manifestă
tendinţa supraestimării dimensiunilor.
O altă încercare de clasificare a reconstituirii, potrivit literaturii juridice de
specialitate, consideră că principalele tipuri de reconstituire sunt: reconstituirea
destinată verificării veridicităţii declaraţiilor martorilor, reconstituirea destinată
verificării posibilităţilor de percepţie şi reconstituirea destinată verificării
posibilităţilor de săvârşire a anumitor acţiuni în condiţiile date, tipuri de reconstituire
care, fără a diminua importanţa lor în practică, se prezintă doar un alt punct de vedere
al autorilor, având relativ aceleaşi conţinuturi.36
Reconstituirea destinată verificării veridicităţii declaraţiilor martorilor,
învinuitului sau inculpatului, ca şi a altor persoane vătămate, presupune reproducerea
pe cale experimentală, fie în totalitate, fie în parte, a împrejurărilor, a faptelor sau

33
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 98.
34
Aurel Ciopraga, op. cit., pag. 98.
35
Ibidem, pag. 98.
36
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediția a IV-a revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București , 2007, pag. 505.

20
episoadelor privind o anumită acţiune, la care s-au referit subiecţii procesuali
menţionaţi, referiri ce pot conţine neclarităţi sau contradicţii.37
În acest context se reaminteşte că reconstituirea prezintă şi avantajul reactivării
procesului memorial al persoanelor ascultate, al stabilirii exacte a succesiunilor
producerii în timp a unor acte.
Reconstituirea destinată verificării posibilităţilor de percepţie, mai ales vizuală
sau auditivă, în condiţiile existenţei unor factori care ar fi putut influenţa acest proces,
este vorba de factorii meteorologici, de distanţă, de particularităţile locului în care s-a
făcut percepţia şi altele, deci de factori obiectivi, dar şi de factori subiectivi, cum ar fi,
de pildă, calitatea organelor de simţ, gradul de concentrare a atenţiei etc.
Astfel, într-un caz s-a impus verificarea sincerităţii unui martor, care susţinea
că nu a auzit ţipetele puternice ale victimei lovite cu un cuţit, deşi avea o acuitate
auditivă normală şi se afla în apartamentul vecin, grosimea zidului despărţitor
permiţând propagarea unor sunete chiar de intensitate mică.
Reconstituirea destinată verificării posibilităţilor de săvârşire a anumitor
acţiuni în condiţiile date, de pildă, trebuie verificată posibilitatea efectuării unor
acţiuni în anumite condiţii de timp şi de spaţiu, ori posibilitatea pătrunderii sau ieşirii
dintr-un loc, precum şi dacă o persoană are capacitatea sau deprinderea necesară
realizării unor operaţii cum ar fi falsificarea bancnotelor.
Asupra acestui tip de reconstituire este atrasă atenţia, dată fiind semnificaţia sa
în elucidarea unor împrejurări ale cauzei, cum ar fi, de pildă, verificarea susţinerilor
autorului faptei cu privire la faţa locului, fără ajutorul unor complici sau transportării
de obiecte grele, de imobilizare a victimei fără sprijinul altcuiva. Se mai poate stabili
dacă o faptă a fost simulată în scopul ascunderii altei infracţiuni, de exemplu, se
simulează o spargere sau o tâlhărie, pentru disimularea delapidării38.
Se mai menţionează că, pentru reconstituirile prezentate mai sus, organul
judiciar va fi în măsură să verifice versiunile elaborate în caz, să cunoască nemijlocit
sau mai exact locul faptei.

37
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediția a IV-a revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București , 2007, pag. 505.
38
Emilian Stancu, op. cit. 506.

21
4.2. CLASIFICAREA POTRIVIT PRACTICII JUDICIARE

Practica organelor de urmărire penală, având în vedere aceleaşi sau


aproximativ aceleaşi elemente de structură ca şi în cazul diferitelor clasificări potrivit
literaturii juridice de specialitate, cunoaşte următoarele feluri de reconstituire:

4.2.1. Reconstituirea efectuată pentru stabilirea posibilităţilor de observare,


percepere, memorare sau reproducere a unui fapt sau fenomen.

Din această categorie fac parte reproducerile al căror obiect îl formează


verificarea vizibilităţii, audibilităţii, perceperii şi fixării în memorie a diferitelor fapte
sau fenomene.
De regulă, se verifică declaraţiile martorilor oculari ori ale persoanelor sau
părţilor vătămate din care rezultă că, în condiţiile de timp, de loc, de vizibilitate, de
acustică date, au perceput cele petrecute la locul săvârşirii infracţiunii, în acest scop,
cu ocazia reconstituirii respectându-se condiţiile existente în timpul săvârşirii
infracţiunii, se reproduc artificial activităţile ce s-au desfăşurat atunci, urmărindu-se
posibilitatea perceperii lor.
Verificarea posibilităţilor de percepere şi fixare în memorie a anumitor fapte
sau fenomene, prin reconstituirea împrejurărilor în care acestea au avut loc, se impune
adesea cu ocazia instrumentării cauzelor penale. Astfel, referitor la evenimentele cu
desfăşurare rapidă, în cazul cărora posibilitatea perceperii şi fixării în memorie este
mai redusă, se observă necesitatea şi importanţa reproducerilor ce se efectuează în
acest scop.39
Asemenea reconstituiri oferă posibilitatea verificării declaraţiilor martorilor,
cu efecte deosebite pentru înlăturarea mărturiilor nesincere, atunci când, prin
reproducerile ce se realizează, se demonstrează imposibilitatea perceperii ori fixării
fidele în memorie a faptelor şi fenomenelor în condiţiile date. În aceeaşi măsură, astfel
de reconstituiri prezintă importanţă pentru verificarea declaraţiilor persoanelor sau
părţilor vătămate de a se dovedi netemeinicia unor plângeri tendenţioase.

39
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediția a IV-a revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București , 2007, pag. 504

22
4.2.2. Reconstituirea efectuată în vederea verificării posibilităţilor de săvârşire a
infracţiunii într-un anumit mod, verificării dacă în urma unor activităţi
determinante se produc anumite rezultate

Majoritatea reconstituirilor organizate pentru lămurirea diferitelor împrejurări


ale cauzei se includ în această categorie. În acest sens, pot fi menţionate reproducerile
ce se execută de către învinuiţi sau inculpaţi în scopul verificării declaraţiilor lor cu
privire la modul în care au săvârşit infracţiunea, în asemenea cazuri se impune
refacerea locului săvârşirii infracţiunii şi, în general, crearea unor condiţii
asemănătoare celor existente la săvârşirea faptei ale cărei împrejurări se reproduc.
Obiectul unei asemenea reconstituiri îl poate constitui reproducerea tuturor
împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea, nu numai a unor părţi din acestea
sau ale unor amănunte ale faptei, care prezintă interes pentru explicarea mecanismului
comiterii ei.40
De asemenea, din această categorie fac parte reconstituirile efectuate pentru a
se verifica dacă o persoană poate pătrunde printr-o anumită despărţitură, escalada un
zid, scoate un anumit obiect printr-un orificiu sau dacă, în urma săvârşirii unor
acţiuni, se creează anumite urme etc.
Prin exemplele care urmează vom încerca să ilustrăm cum, prin reconstituire,
s-au verificat declaraţiile inculpatului cu privire la modul de săvârşire a infracţiunii şi
mecanismul creării unor urme care au dus la dovedirea înscenării unui furt.
Într-o cauză, cu ocazia ascultării, inculpatul a declarat că a săvârşit mai multe
furturi dintr-un magazin universal, precizând modul în care a procedat pentru
sustragerea sumei de peste 2.500 lei.
Astfel, inculpatul pătrundea în magazin, în timpul pauzei de prânz, folosindu-
se de o uşă din spatele imobilului, uşă ce era încuiată, dar care putea fi deplasată în
partea de jos a imobilului în aşa fel încât îi dădea posibilitatea să intre în magazin.
După pătrunderea în magazin mergea la cele trei sectoare şi lua din fiecare câte 200 –
300 lei, după care, prin acelaşi loc părăsea unitatea. Activitatea sa a fost favorizată de
faptul că acţiona în zilele de târg, când vânzările erau, de obicei, mai mari, iar la
prânz, gestionarii raioanelor nu făceau casa şi nu depuneau sumele din vânzări,
sustragerile neputând fi sesizate.

40
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpaţi, Oradea
1992, pag. 261-262.

23
Pentru verificarea explicaţiilor inculpatului, cu privire la modul de pătrundere
în magazin şi de săvârşire a infracţiunilor, a fost organizată reconstituirea.
La faţa locului, după realizarea condiţiilor indicate de inculpat, s-a cerut
acestuia să demonstreze cum a pătruns în magazin şi să precizeze locurile de unde a
sustras banii. Inculpatul a depărtat uşa în partea de jos, şi, deşi aceasta a rămas
încuiată, a reuşit să pătrundă în magazin, prin spaţiul format, încercările au fost
repetate de mai multe ori şi, de fiecare dată, inculpatul a pătruns în magazin prin
deschizătura creată.
După pătrunderea în magazin, inculpatul a condus organul de urmărire penală
la cele trei sectoare, indicând locurile de unde a furat banii.
Organele de urmărire penală au fost sesizate despre faptul că autori
necunoscuţi au pătruns în magazinul unei cooperative de producţie, achiziţie şi
desfacere a mărfurilor, de unde au furat diferite bunuri.41
Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a constatat că sistemul de închidere de la
uşile magazinului, precum şi de la cele două ferestre din faţă, erau intacte şi nu
prezentau urme de forţare, în schimb, fereastra din spatele imobilului în care se afla
magazinul era întredeschisă, prezentând geamul spart.
Examinându-se solul din jurul imobilului, s-a constatat că era moale şi, contrar
aşteptărilor, nu au fost descoperite urme. La examinarea ferestrei, prin care se reclama
că au pătruns infractorii, s-a constatat că majoritatea cioburilor, provenite de la
geamul spart, erau dispuse în exterior, iar pe pervazul acesteia, stratul de praf era
neatins, în interiorul magazinului nu au fost găsite urme.
Avându-se în vedere cele constatate cu ocazia cercetării la faţa locului, faptul
că gestionarul reclama că au fost furate mărfuri în valoare de peste 35000 lei, printre
versiunile formulate în cauză, a fost şi aceea potrivit căreia furtul a fost înscenat de
chiar gestionarul în cauză.
Prin verificarea acestei versiuni, în sensul de a se stabili dacă, în condiţiile în
care o persoană, trecând peste solul din faţa ferestrei, nu creează urme, dacă,
spărgându-se geamul din exterior spre interior, dispunerea cioburilor nu este cea
constatată cu ocazia cercetării la faţa locului, dacă, după trecerea unei persoane spre
fereastră, stratul de praf de pe pervazul acesteia rămâne neatins, a fost organizată
reconstituirea.

41
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, op. cit., pag. 262 - 263.

24
Rezultatul reconstituirii a demonstrat faptul că furtul nu putea fi săvârşit în
condiţiile în care a fost reclamat şi, coroborat cu rezultatul celorlalte activităţi
întreprinse în cauză, a atestat că, în speţă, a fost vorba despre înscenarea furtului de
către gestionarul magazinului. De altfel, chiar în timpul reconstituirii, dându-şi seama
că rezultatele acesteia demonstrează netemeinicia susţinerilor sale, gestionarul a
recunoscut că, ştiind că are lipsă în gestiune, ca urmare a sustragerilor săvârşite a
înscenat furtul pentru a scăpa de răspunderea penală.

4.2.3. Reconstituirea efectuată pentru verificarea faptului dacă învinuitul sau


inculpatul posedă deprinderile profesionale necesare pentru săvârşirea unei fapte
oarecare
Acest tip de reconstituire se efectuează mai ales în cazurile de falsuri de
bancnote, efecte de valoare sau alte documente oficiale, când învinuitul ori inculpatul
afirmă că a lucrat singur la confecţionarea matriţelor respective42, în astfel de situaţii,
în prezenţa martorilor asistenţi, învinuitul sau inculpatul este invitat să execute,
experimental, o parte din matriţele cu care a lucrat, şi astfel observându-se dacă acesta
execută la fel resperctivele bacnote sau alte documente oficiale.

42
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, op. cit., pag. 263

25
5. ETAPELE EFECTUĂRII RECONSTITUIRII

5.1. DISPUNEREA RECONSTITUIRII

Potrivit Codului de procedură penală, reconstituirea poate fi dispusă motivat


de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, dacă aceasta
consideră necesar să verifice ori să precizeze o serie de date ce prezintă importanţă
pentru soluţionarea cauzei şi care nu au fost clarificate prin alte mijloace de probă.
Odată întrunite aceste condiţii, inclusiv cele care să permită efectuarea
verificării în împrejurări cât mai apropiate de cele ale săvârşirii infracţiunii, este
posibilă dispunerea reconstituirii în orice moment al desfăşurării procesului penal.
Pentru luarea deciziei de efectuare a reconstituirii organul judiciar este obligat să ţină
seama de oportunitatea ei, ceea ce face necesară examinarea probatoriului existent în
cauză, pentru a se evita dispunerea unei acţiuni inutile.43
Referitor la modalitatea de dispunere, aceasta se face, în faza de urmărire
penală, printr-o rezoluţie motivată a organului judiciar, după începerea urmăririi
penale, în faza de judecată, reconstituirea este dispusă de către instanţă, printr-o
încheiere, după începerea cercetării judecătoreşti.44
Aceste precizări le socotesc necesare pentru că, în literatura de specialitate, s-a
încercat susținerea ideii conform căreia reconstituirea s-ar efectua, de regulă, în faza
de finalizare a cercetărilor, respectiv la sfârşitul urmăririi penale.

5.2. ORGANIZAREA RECONSTITUIRII. PREGĂTIREA ÎN VEDEREA


EFECTUĂRII RECONSTITUIRII

Ca şi în cazul altor acte procedurale analizate de literatura de specialitate, cum


este cercetarea la faţa locului, sau altele, reconstituirea presupune aceeaşi pregătire
atentă, aceeaşi organizare temeinică sub raport tehnico-tactic, pe baza unui plan
întocmit judicios, organul judiciar însărcinat cu efectuarea ei trebuind să aibă în
vedere mai multe probleme, reliefate de practica organelor de cercetare penală.45

43
Emilian Stancu, Criminalistica, Ediția a II - a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 1997, pag. 213
44
Vasile Bercheşan, Ion N. Dumitraşcu, Probele şi mijloacele de probă, Editura Ministerului de
Interne, Bucureşti 1994, pag.197
45
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpaţi, Oradea
1992, pag. 264.

26
Astfel, în cadrul pregătirii în vederea reconstituirii, se întreprind mai multe
activităţi, ce se pot împărţi în două mari categorii: activităţile ce se desfăşoară până la
deplasarea la faţa locului unde se va efectua reconstituirea şi activităţile ce se
desfăşoară la locul reconstituirii înainte de începerea acesteia.46

5.2.1. Activităţi ce se desfăşoară până la deplasarea la locul unde se efectuează


reconstituirea

Din această categorie fac parte mai multe activităţi, fiecare având un rol
important în ansamblul reuşitei, din punct de vedere procedural, al reconstituirii.
O primă mare cerinţă este aceea a stabilirii scopului reconstituirii. Independent
de materia împrejurării ce se verifică experimental, organizarea reconstituirii
presupune, în primul rând, o reprezentare exactă a scopului urmărit.47
În funcţie de finalitatea urmărită prin reproducerea experimentală a unei
anumite împrejurări, să zicem verificarea oportunităţilor martorilor de percepţie
auditivă sau vizuală, este posibil ca în planul de efectuare a reconstituirilor să fie
incluse şi alte elemente sau aspecte ce trebuiesc precizate.
Astfel, o a doua cerinţă, este reliefată de determinarea conţinutului
activităţilor ce urmează a fi efectuate pentru realizarea scopului reconstituirii şi a
ordinii în care se va desfăşura, determinarea cu exactitate a problemelor ce vor fi
verificate, în funcţie de obiectul reconstituit.48
Pentru aceasta se vor vedea materialele, datele existente în dosar, şi, la nevoie,
va fi efectuată o nouă ascultare cu privire la aspectele ce se cer a fi clarificate.
Referitor la acest ultim aspect, menţionăm că pot apărea situaţii în care, de exemplu, o
persoană suspectă revine asupra declaraţiilor anterioare, recunoscând că a simulat
spargerea pentru a acoperi o lipsă în gestiune, împrejurare ce determină renunţarea la
efectuarea reconstituirii.49
O altă cerinţă este reprezentată de stabilirea persoanelor participante la
reconstituire: învinuiţi ori inculpaţi, martori oculari, părţi vătămate, specialişti în
anumite domenii, martori asistenţi ori invitarea apărătorului. Sfera participanţilor la

46
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpaţi, Oradea
1992, pag. 265
47
Aurel Ciopraga, op. cit., pag. 98 - 99.
48
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, op. cit., pag. 264.
49
Emilian Stancu, Criminalistica, Ediția a II - a, voi. II, Editura Actami, Bucureşti, 1997, pag.214.

27
efectuarea reconstituirii este determinată de natura faptului ce se verifică
experimental, precum şi de condiţiile în care se efectuează. Astfel, prezenţa unora
dintre participanţi apare întotdeauna necesară, în vreme ce prezenţa altora poate fi
impusă de natura împrejurării ce se verifică şi de aceea este lăsată la aprecierea
organului judiciar.50
În mod obligatoriu la reconstituire trebuie să participe persoanele învinuite,
inculpate, martori oculari, persoane vătămate, ale căror declaraţii se verifică
(refacerea, pe baza declaraţiilor acestora, a aspectului iniţial al locului infracţiunii,
reproducerea principalelor episoade ale infracţiunii, înlăturarea contradicţiilor
existente între declaraţiile martorilor şi învinuiţilor sau inculpaţilor), precum şi atunci
când prin efectuarea experimentului se urmăreşte verificarea aptitudinilor lor
subiective de percepţie sau de a efectua diferite activităţi51 ca: posibilitatea de a auzi,
de a vedea, de a transporta obiecte de o anumită greutate, de a executa acţiuni care
presupun cunoştinţe de specialitate, şi altele.
În legătură cu participarea martorilor asistenţi, din coroborarea prevederilor
art. 130 şi a art. 129 alin. 2 Cod. Proc. Pen., rezultă că reconstituirea se face în
prezenţa lor, afară de cazul când aceasta nu este posibilă. Se consideră că ea este
indispensabilă, mai ales în situaţii deosebite, când, alături de asigurarea obiectivitătii
şi exactităţii modului de efectuare a reconstituirii, se preîntâmpină astfel o eventuală
încercare de retragere a declaraţiilor într-o fază ulterioară a procesului penal. Numărul
acestora este de doi, dar natura împrejurărilor ce se verifică poate face necesară
prezenţa unui număr mai mare.52
Natura şi gradul de complexitate al împrejurărilor ce se verifică experimental,
precum şi necesitatea de a asigura experimentului un fundament ştiinţific pot reclama
participarea unor specialişti într-un domeniu sau altul al ştiinţei sau tehnicii.
Specialiştii pot aduce o însemnată contribuţie la pregătirea şi efectuarea reconstituirii,
la fixarea şi aprecierea rezultatelor. Natura specialităţii din care se vor recruta
specialiştii cum ar fi de exemplu medic legist, tehnician auto, etc., este indicată de
caracterul fenomenului cercetat.
În sfârşit, uneori poate fi necesară şi prezenţa altor persoane care vor ajuta
organele judiciare la efectuarea propriu-zisă a activităţilor experimentale, dar prezenţa

50
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, op. cit., pag. 265.
51
Emilian Stancu, Criminalistica, Ediția a II - a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 1997, pag. 214;
Aurel Ciopraga, op. cit., pag. 99 - 100.
52
Aurel Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactică criminalistică, Editura Gama, Iași 1997, pag. 99

28
acestora nu poate fi însă stabilită până la deplasarea la faţa locului unde se efectuează
reconstituirea.53
O a patra cerinţă este pregătirea mijloacelor materiale de probă sau a
obiectelor care vor fi folosite în cursul efectuării reconstituirii. Este vorba, în primul
rând, de obiecte care au constituit instrumentul de săvârşire a infracţiunii (armă, cuţit,
topor, etc.), cele care constituie un produs al infracţiunii, de regulă cele care au făcut
obiectul sustragerii adiă cele de anumite dimensiuni, greutate şi cantitate când se
verifică experimental explicaţia învinuitului sau inculpatului potrivit căreia singur le-
ar fi sustras şi transportat de la locul faptei şi, în sfârşit, obiectele ce poartă urme ale
săvârşirii faptei ca de exemplu obiectul pe care s-au imprimat urme ale instrumentului
cu care s-a acţionat.54
În privinţa acestor obiecte se impune regula tactică, potrivit căreia, trebuie
folosite însăşi obiectele utilizate la producerea acţiunii ce se verifică, însă, este
posibilă înlocuirea unui obiect, să zicem cel ce a servit drept instrument la săvârşirea
infracţiunii, cu obiecte de acelaşi fel sau asemănătoare sau chiar imitaţii ale celui
original, atunci când natura unui astfel de obiect pune în pericol ceilalţi participanţi la
reconstituire sau atunci când este posibilă distrugerea sau deteriorarea urmelor ce le-ar
conţine acest obiect.
A cincea cerinţă este stabilirea mijloacelor tehnice care vor fi folosite şi
verificarea stării acestora.55 Este vorba de luarea măsurilor necesare pentru asigurarea
mijloacelor tehnico-materiale ale echipei ce se ocupă cu reconstituirea, măsuri care
privesc printre altele pregătirea trusei fotografice (aparate foto, filme, filtru, etc.),
dotarea echipei cu aparatura necesară pentru filmare, videofilmare, înregistrări audio
şi altele, dotarea membrilor echipei cu materialele necesare comunicării şi ţinerii
legăturii între ei. Sarcina verificării şi eventual a completării mijloacelor tehnico-
materiale revine atât şefului echipei, cât şi fiecăruia dintre membrii acesteia, potrivit
competenţei, în anumite situaţii, în raport cu natura infracţiunii săvârşite ce se
reconstituie, apare necesară folosirea unui aparat anume, a anumitor procedee tehnice,
sau efectuarea de fotografii judiciare color.56

53
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oeadea
1992, pag. 264
54
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan , op. cit., pag. 266.
55
Ibidem , pag. 265.
56
Ibidem, pag. 266.

29
O ultimă cerinţă, referitoare la activitatea ce se desfăşoară până la deplasarea
la locul reconstituirii, o reprezintă reamenajarea locului unde se va efectua
reconstituirea57, atunci când respectarea condiţiilor de loc are importanţă pentru
efectuarea şi realizarea scopului urmărit şi dacă reamenajarea nu implică distrugeri
sau degradări de obiecte. Are avantajul că permite verificarea declaraţiilor martorilor
referitoare la percepţia auditivă şi vizuală, şi, de asemenea, sunt create condiţii
propice pentru reproducerea cât mai fidelă a modului în care s-a săvârşit infracţiunea
sau o parte a acesteia.

5.2.2. Activităţi ce se desfăşoară la locul reconstituirii înainte de începerea acesteia

În ceea ce privesc activitățile pregătitoare ce se desfăşoară la locul


reconstituirii se înscrie, în primul rând, invitarea martorilor asistenţi şi a
reprezentantului unităţii în incinta pe teritoriul căreia se desfăşoară reconstituirea.58
Astfel, martorilor asistenţi li se dau explicaţii asupra obiectului şi scopului
reconstituirii, fiind invitaţi să ocupe o poziţie din care să observe întreaga desfăşurare
a acţiunii, la fel procedându-se şi cu reprezentantul unităţii dacă prezenţa acestuia este
necesară.
A doua activitate principală este organizarea pazei locului reconstituirii59
asigurată de reprezentanţii parchetului sau poliţiei care primesc sarcini precise
referitoare inclusiv la supravegherea locului reconstituirii, a pazei acestuia. Această
măsură este importantă având în vedere desfăşurarea în condiţii cât mai apropiate de
planul stabilit de organele de cercetare penală care efectuează reconstituirea, prin
evitarea amestecului unor terţe persoane care, fie din curiozitate, fie cu rele intenţii,
pot zădărnici activitatea organelor judiciare competente, influenţând negativ asupra
scopului urmărit al reconstituirii. De asemenea, această activitate are în vedere
încercarea inculpatului sau învinuitului de a se sustrage urmăririi penale profitând de
această situaţie sau de a pune în pericol ceilalţi participanţi la reconstituire.
O altă activitate este reprezentată de verificarea locului în care se va efectua
reconstituirea şi reamenajarea acestuia pentru a corespunde condiţiilor ce au existat în

57
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, op. cit., pag. 265.
58
Aurel Ciopraga, op. cit., pag. 99.
59
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, op. cit., pag. 264; A. Ciopraga, op. cit., pag. 99.

30
momentul săvârşirii faptelor a căror reconstituire se face, dacă între timp a suferit
modificări.60
Această activitate reprezintă, de altfel, conţinutul unei reguli tactice, potrivit
căreia reconstituirea trebuie efectuată în aceleaşi condiţii similare sau cât mai
apropiate celor existente în momentul producerii faptului ori fenomenului, sau se
presupune că s-a petrecut. Aceasta deoarece numai o deplină coincidenţă între
condiţiile de timp şi de loc existente în momentul producerii faptei şi cele în care
aceasta a fost reprodusă în mod experimental, oferă garanţia obţinerii unor rezultate
identice sau foarte apropiate.
A patra condiţie este instalarea participanţilor la reconstituire şi reinstruirea
acestora cu privire la atribuţiile ce le revin şi activităţile pe care urmează a le
întreprinde.61 Activitatea tuturor participanţilor la efectuarea reconstituirii este
subordonată organului judiciar sub îndrumarea căruia se vor desfăşura toate
activităţile experimentate. Şi, deoarece, participarea oricăruia dintre aceştia este
justificată numai de o prezenţă activă, organului judiciar, mai întâi de începerea
experimentelor, îi revine obligaţia de a face cunoscute participanţilor scopul, precum
şi atribuţiile ce revin fiecăruia. Aşa, de pildă, la reconstituirea efectuată în vederea
verificării posibilităţilor de audiţie, organul judiciar va stabili care anume dintre
participanţi va rosti cuvintele, propoziţiile sau frazele ori va putea produce un anumit
zgomot, din care anume punct al locului, intensitatea cu care vor fi rostite sau
produse, de câte ori se va repeta, etc. Tot astfel, va fi precizată poziţia pe care trebuie
să o ocupe participanţii ce vor recepţiona fenomenul sonor (cel ale cărui aptitudini de
audiţie se verifică, însoţit de martorii asistenţi). Pentru a nu se influenţa defavorabil
desfăşurarea, dar mai ales rezultatul experimentului, scopul, conţinutul, precum şi
momentul rostirii sau producerii zgomotelor nu trebuie dezvăluite faţă de cei care le
vor recepţiona.
O ultimă activitate necesară ce se desfăşoară la locul reconstituirii, înainte de
începerea acesteia, aşa cum se desprinde din practica organelor judiciare, este
stabilirea semnelor şi a modalităţilor de legătură între participanţii la reconstituire.62

60
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag. 264
61
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, op. cit., pag. 264.
62
Ibidem, pag. 265.

31
5.3. PLANUL DE RECONSTITUIRE

Pregătirea reconstituirii presupune, de asemenea, întocmirea unui plan.


Planul de reconstituire trebuie, în principiu, să cuprindă mai multe menţiuni cu
privire la:63
- data şi locul reconstituirii, necesară luării unor măsuri pregătitoare
de natura celor prezente mai sus;
- scopul reconstituirii, unde se menţionează ce anume urmează a se
verifica prin efectuarea acesteia;
- modul de desfăşurare, specificându-se ce activităţi vor fi
întreprinse pentru reproducerea împrejurărilor a căror verificare se urmăreşte prin
reconstituire, ordinea lor şi persoanele ce le vor executa;
- participanţii la reconstituire, adică învinuiţii sau inculpaţii, martori
oculari, partea vătămată, martorii asistenţi, experţii, precum şi lucrătorii din organul
de urmărire penală, care vor lua parte la reconstituire, cu sarcinile concrete pentru
fiecare;
- asigurarea materială: mijloacele materiale de probă, obiectele ce vor fi
folosite, de unde vor fi procurate; mijloacele tehnice pentru fixarea rezultatelor
reconstituirii (cele care sunt necesare); mijloacele de deplasare;
- data, locul şi cine va face instructajul efectivelor ce vor participa la
reconstituire.
Cu ocazia prelucrării planului, care, pentru a asigura conspirarea acţiunii,
trebuie să aibă loc imediat înainte de trecerea la efectuarea acestei activităţi, este
necesar să se stabilească detaliile ce se impun pentru buna desfăşurare a reconstituirii
şi rezolvarea scopului acesteia.64

63
Frățilă Adrian, Mirea Constantin, Reconstituirea Judiciară, Editura Global Lex, București, 1996,
pag.52.
64
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992., pag. 265.

32
5.4. EFECTUAREA RECONSTITUIRII

5.4.1. Chestiuni prealabile

După încheierea pregătirilor în vederea efectuării reconstituirii, a organizării


sale potrivit planului întocmit, organul judiciar va trece la efectuarea sa în condiţiile
stabilite de lege, având în vedere condiţiile prealabile ale reconstituirii propriu-zise,
condiţii despre care s-au făcut referiri şi în capitolul anterior.65
Astfel o importanţă deosebită prezintă, alegerea momentului reconstituirii,
astfel încât să nu se repercuteze negativ asupra mersului reconstituirii, având în
vedere, îndeosebi, o eventuală organizare în condiţiile în care nu se deţine un
minimum de date necesar realizării acestui act procedural, ori nu este determinat cu
precizie scopul reconstituirii.66
De asemenea, o cerinţă importantă pentru efectuarea în bune condiții a
reconstituirii, indiferent de natura, de tipul acesteia, este necesar ca organul judiciar
care o conduce să aibă o idee clară despre scopul pe care trebuie să-l atingă
operațiunea respectivă.
O altă cerinţă necesară şi importantă în economia întregului act procedural al
reconstituirii este dată de verificarea prezenţei persoanelor stabilite să participe la
reconstituire67, cum sunt persoanele ale căror declaraţii se verifică, a martorilor
asistenţi, a specialiştilor, eventual a reprezentanţilor instituţiilor sau întreprinderilor,
dacă reconstituirea se efectuează într-un astfel de loc, ori priveşte un anumit aspect în
legătură cu activitatea de producţie. La locul reconstituirii, participanţii, cei prezenţi la
săvârşirea faptei ce face obiectul cauzei sau ale căror declaraţii urmează a fi verificate,
vor fi întrebaţi dacă consideră corespunzătoare condiţiile în care se va desfăşura
reconstituirea.68
Obiecţiile acestora vor trebui să fie avute în vedere şi, în funcţie de natura lor
şi de posibilităţi, să fie luate măsurile corespunzătoare pentru ca reconstituirea să se
efectueze în condiţii de maximă apropiere de cele ale reproducerii faptelor a căror
verificare se urmăreşte. Despre existenţa obiecţiilor şi măsurilor care au fost luate de

65
Emilian Stancu, Criminalistica, Ediţia a II-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti 1997, pag. 216.
66
Frățilă Adrian, Mirea Constantin, Reconstituirea Judiciară, Editura Global Lex, București, 1996,
pag.48.
67
Emilian Stancu, op. cit., pag. 216.
68
Aurel Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 102

33
către organul de urmărire penală cu referire la acestea sau despre lipsa acestora trebuie
să se facă menţiune în procesul-verbal de reconstituire.
În vederea efectuării reconstituirii, va fi verificată şi existenţa mijloacelor
tehnice criminalistice, necesare pe timpul reconstituirii, a mijloacelor materiale de
probă, a corpurilor delicte folosite de autor în comiterea infracţiunii sau a actelor
reconstituite, recomandându-se, de regulă, ca aceste corpuri delicte să fie originale,
exceptându-se, însă, din motive lesne de înţeles, obiectele de genul armelor,
topoarelor, cuţitelor, răngilor, etc., în locul cărora pot fi folosite obiecte care reproduc
mărimea, forma, culoarea celor originale.
În următoarea etapă, organul de urmărire penală, care conduce reconstituirea,
va explica participanţilor acţiunile pe care le au de efectuat. Reprezentanţii
parchetului şi poliţiei vor primi sarcini precise, referitoare la supravegherea
reconstituirii, a pazei locului în care aceasta se desfăşoară şi la fixarea rezultatelor cu
ajutorul mijloacelor tehnice din dotarea echipei.69
Apărătorii aleşi de părţi pot cere explicaţii suplimentare, pot face obiecţii, cu
condiţia ca acestea să fie întemeiate şi să nu obstrucţioneze aflarea adevărului.
După asigurarea tuturor condiţiilor, se trece la realizarea activităţilor stabilite
în funcţie de scopul pe care îl urmăreşte reconstituirea şi de felul ei. În acest sens, cel
care conduce reconstituirea va învăţa participanţii să ocupe locurile stabilite şi va da
semnalul de începere a experienţelor.
În cursul reconstituirii trebuie să se acorde atenţie legăturii dintre
participanţi, mai ales atunci când teritoriul pe care urmează a se desfăşura activităţile
prevăzute pentru realizarea scopului propus are o întindere mai mare. Pentru
realizarea acestei legături, în vederea unei corecte coordonări a activităţilor ce se
desfăşoară, poate fi folosit cu bune rezultate, radiotelefonul.70
Activităţile care se execută, rezultatele obţinute, numărul repetărilor şi
rezultatul fiecăreia dintre acestea trebuie să fie notate de către cel ce conduce
reconstituirea.
Indiferent de natura obiectului reconstituirii, aceasta trebuie să se desfăşoare
într-o atmosferă de calm şi de sobrietate, fără exagerări, gesturi sau acţiuni
spectaculoase, nesemnificative şi inutile.

69
Aurel Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 102.
70
Emilian Stancu, Criminalistica, Ediţia a II-a, voi. II, Editura Actami, Bucureşti 1997, pag.218.

34
Reconstituirea, aşa cum se va vedea, nu se va limita la o singură reproducere a
faptei sau împrejurării, fiind necesară o repetare a lor, astfel încât să se observe şi să
se fixeze cu exactitate rezultatele.
Ritmul de desfăşurare a acţiunilor va fi asemănător cu cel în care se presupune
ori se declară că a avut loc fapta. Pentru o apreciere corectă a rezultatelor, pentru
evitarea unor erori de percepţie, este bine ca la repetare, acţiunea să fie efectuată într-
un ritm ceva mai lent.
Pe parcursul reconstituirii se va insista asupra aspectelor mai importante, ce se
cer verificate sau precizate, evitându-se secvenţele lipsite de importanţă. De pildă,
dacă se constituie modul de pătrundere într-un apartament aflat la etajul 8, nu mai este
cazul să se indice autorului să urce opt etaje, pe scări, până la intrarea apartamentului
din care a furat. Nu trebuie exclusă nici posibilitatea simplificării unor acţiuni care se
pot reduce numai la componentele sale esenţiale, cu semnificaţie în cazul respectiv.71
Pentru asigurarea obiectivitătii şi a corectitudinii reconstituirii, vor fi evitate
sugestiile, indicaţiile privind efectuarea corectă a unui anumit gest ori fapte, persoana
verificată fiind lăsată să acţioneze potrivit susţinerilor sale anterioare. Numai astfel
este posibilă verificarea sincerităţii declaraţiilor unui învinuit, care încearcă, de
exemplu, să ia asupra sa o faptă săvârşită de altă persoană, care a săvârşit mai multe
furturi.
În aceste condiţii, cu ocazia efectuării reconstituirii, pentru a se asigura buna ei
desfăşurare şi obiectivitatea rezultatului obţinut, se impune respectarea unor reguli
tactice, îndeosebi cu privire la: participanţii la reconstituire, condiţiile de realizare,
cantitatea şi calitatea reproducerilor.

5.4.2. Participanţii la reconstituire

În rândul participanţilor, locul principal îl ocupă organul de urmărire penală


care instrumentează cauza. Acesta stabileşte necesitatea şi scopul efectuării
reconstituirii, fixează şi conduce activitatea ce va fi executată, materializează,
foloseşte şi apreciază în cursul cercetării rezultatele obţinute.72

71
Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1972, pag. 539.
72
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag. 266.

35
Prezenţa părţilor la reconstituire este facultativă, ele fiind invitate când este
necesar, fără ca neprezentarea, atunci când au fost încunoştinţate, să împiedice
efectuarea activităţilor de reconstituire. Apărătorul învinuitului sau inculpatului are
dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală. Lipsa acestuia nu
împiedică efectuarea oricărui act de urmărire penală. Lipsa acestuia nu împiedică
efectuarea reconstituirii dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştintat de data şi
ora efectuării actului.
Cât priveşte celelalte persoane, trebuie respectată regula care impune ca la
reconstituire să participe cele prezente la producerea faptului ale cărui împrejurări se
precizează.
Reconstituirea se efectuează cu asistenţa a doi martori, afară de cazul când
acest lucru nu este posibil. Martorilor asistenţi trebuie să li se asigure posibilitatea de
a continua activităţile şi rezultatul acestora. Ei trebuie să aibă un rol activ, de aceea se
aleg persoane cu pregătire şi experienţă suficiente pentru înţelegerea a ceea ce se
întreprinde, întrucât ei sunt chemaţi să facă observaţii, precizări sau completări cu
privire la modul în care se desfăşoară sau s-a desfăşurat reconstituirea şi au fost
consemnate rezultatele obţinute.
Participarea martorilor asistenţi este indispensabilă, fiind impusă de
necesitatea de a garanta obiectivitatea şi exactitatea modului de efectuare a
reconstituirii.
Natura împrejurării ce se verifică experimental poate face necesară prezenţa
unui număr mai mare de martori asistenţi ca în cazul, de pildă, al verificării
posibilităţilor de audiţie a unor fenomene sonore ce impune repartizarea
participanţilor pe grupe: una din grupe, însoţită de martori asistenţi, situată într-un
anumit loc, producând sunetele sau zgomotele; altă grupă, însoţită de asemenea de
asistenţi, situată într-un alt loc, unde va înregistra intensitatea sunetelor sau
zgomotelor produse.
La reconstituire pot lua parte martorii oculari ai infracţiunii, cât şi persoana sau
partea vătămată. Rolul acestora este de a ajuta organul de urmărire penală la
reamenajarea locului faptei, de a da explicaţiile cuvenite în ceea ce priveşte
desfăşurarea experienţelor. În cazul în care, prin reconstituire, se urmăreşte verificarea
şi precizarea declaraţiilor martorilor sau ale persoanelor sau părţilor vătămate, aceştia

36
pot participa nemijlocit la desfăşurarea reproducţiilor, în sensul de a demonstra o
acţiune sau alta. 73
„Totodată, trebuie avut în vedere ca martorii în cauză să fie aceiași de la locul
faptei”74, deoarece fiecare persoană are capacitatea proprie de percepere, unele
persoane disting mai bine activitatea desfășurată la distanță mai mare iar altele
dinpotrivă, obiectele și mișcările dintr-un spațiu în altul, la o distanță mai mare se
percep mai greu, cele percepute fiind de o claritate mai slabă.75
Atunci când partea vătămată nu poate participa la reconstituirea din motive
obiective, cum ar fi starea ei gravă, decesul şi altele, se poate recurge la o altă
persoană care să acţioneze în locul său, avându-se în vedere asemănarea de sex,
vârstă, constituţie fizică, starea sănătăţii, pentru a se ajunge la un rezultat cât mai
obiectiv.
Participarea specialiştilor la reconstituire este de natură a asigura acesteia un
nivel ştiinţific cât mai ridicat, pentru înlăturarea eventualelor erori în modul de
efectuare şi în special în apropierea rezultatelor experienţelor care se execută.
Prezenţa acestor specialişti într-un domeniu sau altul al ştiinţei ori tehnicii este
necesară atunci când efectuarea unor experimente presupune cunoştinţe de specialitate
într-un anumit domeniu, iar efectuarea acestora de către însuşi organul judiciar, cu
ignorarea cunoştinţelor din domeniul dat, ar putea compromite însăşi finalitatea
urmărită.
Specialiştii pot face parte din rândul criminaliştilor, experţilor medico-legali,
inginerilor auto, tehnicienilor etc., natura specialităţii din care se vor recruta, fiind
indicată de caracterul fenomenului cercetat.
Rolul specialiştilor este şi de a contribui la aprecierea rezultatelor
reconstituirii, în cazurile când, cu ocazia acesteia, nu au mai putut fi reproduse
condiţiile de desfăşurare a evenimentelor ale căror împrejurări se verifică, în sensul de
a se pronunţa asupra modului cum a putut influenţa lipsa lor asupra rezultatelor
obţinute.76

73
Aurel Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 99.
74
Teză de doctorat, Metodica cercetării criminalistice a infracțiunilor de furt, cordonator științific:
Ioan Nuțu Mircea, doctorand: Mihai Baco, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, 2006, pag.151.
75
Teză de doctorat, op. cit., pag. 151
76
Aurel Ciopraga, Criminalistica - Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 99

37
Uneori poate fi necesară şi prezenţa altor persoane care vor ajuta organele
judiciare la efectuarea propriu-zisă a activităţilor experimentale cum ar fi producerea
sunetelor sau zgomotelor, înlăturarea unor obstacole etc.
Activitatea tuturor participanţilor la reconstituire este subordonată organului
judiciar sub îndrumarea căruia se vor desfăşura toate activităţile experimentale şi,
deoarece participarea oricăruia dintre aceştia este justificată numai de o prezenţă
activă, organului judiciar, mai înainte de începerea experimentelor, îi revine obligaţia
de a face cunoscut participanţilor scopul precum şi atribuţiile ce revin fiecăruia. Aşa,
de pildă, la reconstituirea efectuată în vederea verificării posibilităţilor de audiţie,
organul judiciar va stabili care anume dintre participanţi va rosti cuvintele,
propoziţiile sau frazele ori va reproduce un anumit zgomot, din care anume punct al
locului, intensitatea cu care vor fi rostite sau produse, de câte ori se vor repeta etc.77
tot astfel, se vor preciza poziţiile pe care participanţii trebuie să le ocupe pentru a
recepţiona fenomenul sonor (cel ale cărui aptitudini de audiţie se verifică, însoţit de
martorii asistenţi).
Obligaţia organului de urmărire penală este de a stabili participanţii la
reconstituire în aşa fel încât numărul acestora să nu depăşească pe cel strict necesar al
activităţilor care urmează a fi efectuate pentru realizarea scopului propus.78
Participanţilor la reconstituire trebuie să li se atragă atenţia de a păstra secretul
activităţilor întreprinse şi rezultatul acestora, mai ales atunci când, cu ocazia efectuării
acestui act, ei pot lua cunoştinţă despre unele date care constituie secret de stat.79

5.4.3. Condiţiile de realizare

În ceea ce privește aceste condiții de realizare, o regulă tactică a cărei


observare este impusă de puternice raţiuni este cea potrivit căreia reconstituirea
trebuie efectuată în condiţii similare sau cât mai apropiate celor existente în momentul
producerii faptului sau fenomenului ori se presupune că s-a petrecut, aceasta, deoarece
numai o deplină coincidenţă între condiţiile de timp şi de loc existente în momentul
producerii faptului şi cele în care acesta a fost reprodus în mod experimental oferă
garanţia obţinerii unor rezultate identice sau foarte apropiate.

77
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag. 267.
78
Ion Mircea, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1978, pag. 102.
79
Nicolae Volonciu, Tratat de drept procesual penal, Editura Pleiade, Bucureşti 1994, Pag. 280.

38
Regula tactică anunţată trebuie riguros respectată, atunci când pe calea
reconstituirii se verifică posibilităţile subiective de percepţie auditivă şi vizuală a
martorilor, învinuiţilor sau inculpaţilor ori victimelor, precum şi în toate acele
împrejurări în care rezultatele experimentelor sunt nemijlocit condiţionate de locul şi
timpul procedurii lor.
Între condiţiile existente în momentul producerii unui anumit fapt şi cele
existente în momentul reproducerii sale experimentale, nu merge întotdeauna, până la
suprapunerea lor totală, până la identitate. Astfel, uneori, obiectivul cu privire la care
urmează a se face diferite experimente, de pildă verificarea posibilităţii izbucnirii
incendiului într-un anumit loc, nu mai există în materialitatea sa, ca o consecinţă a
infracţiunii, după cum alteori, efectuarea pe însăşi locul producerii lor a unor
experimente, ar putea constitui o sursă de pericol pentru viaţa sau integritatea fizică a
unor persoane, în astfel de cazuri dacă necesitatea experimentului o justifică, acesta
poate fi efectuat în condiţii schimbate de loc, asupra unor obiecte asemănătoare celor
care materialmente nu mai există, şi chiar în condiţii de laborator.80
Alteori, condiţiile de timp şi de loc sunt irelevante în sensul că acestea nu pot
în nici un mod influenţa rezultatul experimentului.81 În astfel de situaţii se poate face
abstracţie de condiţiile de loc şi de timp, adică experimentul poate fi efectuat în orice
loc şi în alte condiţii. Aşa, de pildă, sunt indiferente condiţiile de loc şi de timp în
situaţia în care, experimental, se verifică forţa fizică a infractorului care a afirmat că
fără a fi ajutat de alte persoane a transportat singur obiecte de o anumită greutate pe o
anumită distanţă sau când se verifică dacă infractorul ar fi putut acţiona într-un anumit
mod dacă nu ar fi avut cunoştinţe de specialitate într-un domeniu. De altfel,
coincidenţa condiţiilor de loc şi de timp nu înseamnă neapărat suprapunerea până la
detalii a acestor condiţii, ci respectarea fidelă a acestor condiţii care pot influenţa
decisiv, într-un sens sau altul, rezultatul fenomenului studiat experimental.
Condiţiile de timp şi de loc pot influenţa într-un mod hotărâtor rezultatul
experimentului, organul judiciar trebuind să se convingă dacă acestea corespund celor
existente în momentul producerii faptului. De regulă, experimentul se efectuează la o
dată mai mult sau mai puţin apropiată celei în care s-a produs faptul, timp în care
configuraţia locului infracţiunii poate suferi modificări impuse de însăşi natura locului
producerii faptului, de exemplu schimbarea, în cazul unui accident de trafic rutier, a

80
Aurel Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 101.
81
Ibdem, pag. 101.

39
aspectului locului infracţiunii, dictată de necesitatea de a reda circulaţiei o arteră de
trafic intens, după cum astfel de modificări se pot datora intervenţiei voluntare sau
involuntare ale unor persoane sau a unor fenomene atmosferice, în astfel de situaţii
experimentul va putea fi efectuat, de regulă, după restabilirea, pe baza arătărilor
persoanelor ascultate, a configuraţiei avute iniţial.82
Atunci când pe calea reconstituirii se verifică aptitudinile subiective de
percepţie ale persoanelor, ori posibilitatea producerii unor fapte în condiţii
determinate de loc şi de timp, persoanele ale căror aptitudini sau posibilităţi se
verifică, vor confirma dacă împrejurările de loc şi timp sunt corespunzătoare. Când
condiţiile de timp în care urmează a se verifica experimental un anumit fapt sunt mult
schimbate faţă de cele ce au existat în momentul producerii sale, fie se va renunţa la
efectuarea experimentului, fie se va amâna până ce condiţiile de timp vor fi
adecvate.83
Când reconstituirea a fost efectuată în condiţii schimbate de timp şi de loc, fie
datorită imposibilităţii restabilirii până la detalii a configuraţiei locului, fie datorită
imposibilităţii coincidenţei totale a condiţiilor de timp ori a considerării lor ca
irelevante, împrejurarea trebuie să-şi găsească reflectarea în procesul-verbal, deoarece
eventualele nepotriviri şi neconcordanţe îşi pot avea explicaţia în condiţiile schimbate.
Astfel, ca o concluzie, este necesar de precizat că locul reconstituirii trebuie să
fie cel în care s-au produs faptele ale căror împrejurări se verifică, dacă schimbarea lui
influenţează rezultatul acesteia.
Pentru asigurarea obţinerii unui rezultat cât mai concludent, se impune ca locul
reconstituirii să fie reamenajat, readus într-o situaţie cât mai apropiată de cea existentă
în momentul săvârşirii faptei, în acest sens, încă din timpul pregătirii reconstituirii,
trebuie luate măsuri pentru refacerea ori reamenajarea locului unde se va desfăşura.
Sublinierea se impune cu atât mai mult cu cât, după săvârşirea infracţiunii, se stabilesc
condiţiile care au favorizat, de exemplu, în cazul sustragerilor, se iau măsuri de către
unitatea prejudiciată pentru a împiedica săvârşirea unor noi asemenea acţiuni pe
viitor: construirea unui gard, înălţarea zidului, iluminarea unor porţiuni din perimetrul
acesteia, aşa încât, cu ocazia reconstituirii, locul faptei se prezintă modificat. Ori,
ignorarea acestor modificări, neluarea măsurilor pentru reamenajarea locului

82
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag. 539.
83
Emilian Stancu, Criminalistica, Ediţia a II-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti 1997, pag. 215.

40
reconstituirii au o influenţă deosebită asupra rezultatului ei, dacă nu chiar o
împiedică.84
Tot astfel, condiţiile de timp, vizibilitate, audiţie, atmosferice, etc. trebuie să
fie similare sau cât mai apropiate de cele care au existat în timpul producerii faptelor,
evenimentelor ale căror împrejurări se verifică prin reconstituire, dacă schimbarea lor
influenţează rezultatul, în acest sens este indicat să se stabilească aceleaşi ore de zi ori
de noapte, recunoscut fiind faptul că audibilitatea sau vizibilitatea diferă de la oră la
oră.
Când condiţiile de lumină ori de anotimp nu pot fi respectate, iar prin
reconstituire se urmăreşte stabilirea posibilităţii de a vedea, se va ţine seama de
răsăritul şi de apusul soarelui, în cursul nopţii se va avea în vedere fazele lunii,
prezenţa sau lipsa zăpezii, care influenţează substanţial vizibilitatea. De subliniat este
că importanţa timpului este dată de împrejurarea care se verifică prin reconstituire, şi
nu de natura faptei săvârşite. Astfel, dacă reconstituirea urmăreşte stabilirea
posibilităţilor inculpatului de a pătrunde într-un obiectiv printr-o anumită
deschizătură, acesta verificare nu se va desfăşura noaptea, pentru a respecta condiţiile
de timp care au existat la săvârşirea furtului, din moment ce timpul nu poate influenţa
rezultatul experienţelor ce se desfăşoară.
Cu privire la condiţiile atmosferice, acestea au o influenţă asemănătoare asupra
percepţiei auditive sau vizuale, inclusiv asupra modului de executare a unor acte.85
Ploaia, ninsoarea, ceaţa mai ales, reduc vizibilitatea. Vântul, la rândul său, poate
favoriza sau poate face dificilă audiţia, în funcţie de direcţia din care bate. Noaptea,
stratul de zăpadă, mai ales pe cer senin, creează condiţii relativ bune de vizibilitate. La
lumina fulgerelor se poate vedea foarte bine sau pe lună plină, iar zgomotele furtunii,
ale tunetelor acoperă orice alt sunet.
Prin urmare, încă din faza de organizare a reconstituirii, se va ţine seama, dacă
este posibil, şi de aceste condiţii, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele pot influenţa
decisiv posibilităţile de percepţie.
Pentru obţinerea de date cu privire la condiţiile atmosferice dintr-o anumită zi
sau interval de timp, se poate apela la sprijinul Institutului de Meteorologie, al
filialelor acestuia, care ţin o evidenţă completă a evoluţiei vremii, în acest fel, este

84
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag. 267.
85
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag. 268.

41
posibilă şi verificarea afirmaţiilor unor persoane, referitoare la starea timpului din
momentul comiterii faptei.
Cu prilejul reconstituirii, pot fi luate în consideraţie şi alte condiţii dacă
acestea au avut o anumită semnificaţie în săvârşirea faptei sau în percepţia sa. Aşa, de
exemplu, poate interesa condiţiile de iluminare artificială sau naturală, condiţii de
distanţă, de la care se percepe o acţiune, sau pe care trebuie să o parcurgă o persoană
pentru a ajunge într-un anumit timp la o anumită destinaţie, particularităţile terenului
sau spaţiului de comitere a infracţiunii, prezenţa unor condiţii specifice, cum ar fi, de
exemplu, zgomotul de fond într-un anumit loc.86
O altă condiţie de realizare, ce se prezintă, alături de condiţiile de loc şi timp,
ca o veritabilă regulă tactică în actul procedural al reconstituirii, este reprezentată de
faptul că la reconstituire trebuie să fie folosite obiectele întrebuinţate în timpul
săvârşirii infracţiunii, atunci când prin caracteristicile lor: mărime, greutate, culoare,
starea în care se află, sunt de natură a duce la obţinerea unui rezultat concludent. Este
vorba, în primul rând, de obiectele care au constituit instrumente de săvârşire a
infracţiunii, cele care au constituit un produs al infracţiunii, de regulă cele care au
făcut obiectul sustragerii şi în sfârşit, obiectele ce poartă urme ale săvârşirii faptei.87
Contrar regulii tactice potrivit căreia trebuie folosite însăşi obiectele utilizate,
folosite în producerea acţiunii ce se verifică, este posibilă, însă, înlocuirea unui obiect,
de exemplu, cel care a servit drept instrument la săvârşirea infracţiunii, cu obiecte de
acelaşi fel sau asemănătoare, sau cu imitaţii ale celui original, când caracteristicile
individuale ale obiectului înlocuit nu influenţează asupra rezultatului experimentului.
Astfel, când instrumentul folosit la săvârşirea infracţiunii este purtător al unor
caracteristici individuale, al unor urme a căror examinare apare necesară, de către un
specialist, se recomandă înlocuirea acestuia cu un alt obiect de acelaşi fel pentru a se
evita pericolul distrugerii sau degradării urmelor.88
Dacă atunci când, caracteristicile individuale ale obiectului folosit pot
influenţa asupra rezultatului experimentului, înlocuirea nu va mai fi îngăduită.
Înlocuirea mai apare ca necesară şi pentru a pune la adăpost participanţii la
reconstituire sau alte persoane, de consecinţele folosirii imprudente a unor obiecte,
care prin natura lor, ar putea pune în pericol viaţa sau integritatea lor corporală.

86
Aurel Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 98
87
Emilian Stancu, Criminalistica, Ediţia a II-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti 1997, pag. 217.
88
Aurel Ciopraga, op. cit., pag. 103

42
Astfel, un cuţit sau un alt corp tăios, ascuţit va fi înlocuit cu imitaţii inofensive din
carton sau alte materiale, apropiate sub aspectul formei şi dimensiunilor.89

5.4.4. Calitatea şi cantitatea informaţiilor

Cu ocazia reconstituirii nu se reproduc faptele, actele, gesturile ce prezintă


pericol pentru siguranţa statului, avutului public sau al celui particular, cele prin care
s-ar putea aduce atingere vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale, demnităţii ori onoarei
persoanelor.90
Astfel este interzis a se pune foc sau a se folosi materiale explozive pentru a se
verifica modul şi direcţia de propagare a incendiului ori cel de producere a exploziei,
precum şi urmările acesteia, nu pot fi reproduse catastrofe rutiere, de cale ferată, sau
aeriene. Nu sunt transmise reproducerile de natură a aduce atingere cultului datorat
morţilor, în cazul unor infracţiuni, cum ar fi violul, relaţii sexuale între persoane de
acelaşi sex, este interzisă reproducerea actelor prin care se aduce atingere demnităţii
sau onoarei participanţilor şi moralei publice, în asemenea cazuri, nu numai că nu se
reproduc scenele propriu-zise, dar nici lupta dintre inculpat şi victimă; reconstituirile
privesc doar verificarea posibilităţilor de a vedea, de a auzi, de a pătrunde într-un
anumit loc.91
De asemenea, trebuie să se evite situaţiile care ar putea provoca ilaritate sau
aduce atingere demnităţii organului de urmărire penală.
Pentru ca rezultatele obţinute prin reconstituire să fie concludente, să confirme
posibilitatea ori imposibilitatea producerii faptei în condiţiile date, se impune
respectarea unor cerinţe.
Astfel, activităţile prevăzute, trebuie să fie efectuate în ritmuri care să permită
corecta lor observare de către participanţi. În acest sens, în raport cu natura lor,
activităţile pot fi desfăşurate în ritmuri diferite: asemănător celui al producerii faptelor
ale căror împrejurări se verifică, sau într-un ritm mai lent, pentru ca, observându-se
rezultatele să poată ajunge la aprecierea lor corectă. Aşa, de exemplu, când se verifică
vizibilitatea, reproducerile trebuie să se execute la lumină de intensitate diferită, în
cazul verificării posibilităţilor de pătrundere printr-o anumită deschizătură ori scoatere

89
Ibidem, pag. 103
90
Emilian Stancu, Criminalistica, Ediţia a II-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti 1997, pag. 218.
91
Constantin Aioaniţoaie, Ion Eugen Sandu, Tactica efectuării reconstituirii, Curs de tactică
criminalistică, vol. II, Academia de Poliţie "A. I. Cuza", Bucureşti 1983, pag. 273.

43
a unor obiecte, este indicat a se folosi persoane având constituţii fizice diferite,
obiecte de volum mai mare sau mai mic.92
Cu ocazia reconstituirii, se poate proceda şi la complicarea sau simplificarea
acţiunilor, la desfăşurarea lor pe diferite etape pentru asigurarea posibilităţilor de
observare, notare, fixare şi comparare a rezultatelor.93
În concordanţă cu cele menţionate mai sus, pentru obţinerea unui rezultat cert,
se impune o recomandare de ordin tactic ce priveşte modul propriu-zis de efectuare a
reconstituirii. Astfel, pentru ca rezultatele faptelor, fenomenelor ce se verifică
experimental să poată sta la baza convingerilor organelor judiciare, se impune ca
experimentele să fie efectuate cu maximum de atenţie, de exactitate, mai mult, când
este vorba de împrejurări esenţiale, se impune repetarea de un anumit număr de ori a
experimentului, în aceleaşi condiţii, cât şi în condiţii deliberat modificate.94
Repetarea de un număr de ori a experimentului în aceleaşi condiţii se impun
atunci când asupra rezultatului ar putea influenţa factori ocazionali neprevăzuţi, fie
obiectivi, fie subiectivi. Astfel, dacă verificarea posibilităţilor de audiţie a zgomotului
produs de o împuşcătură s-ar rezuma la un singur experiment, rezultatul fie pozitiv,
fie negativ ar putea fi fals, denaturat, datorat, de pildă, vântului iscat pe neaşteptate,
sau unor zgomote care l-au acoperit pe cel de împuşcătură, sau datorat unor iluzii
acustice, când zgomote care l-au acoperit pe cel de împuşcătură, sau datorită unor
iluzii acustice, când zgomote produse de alte obiecte sunt atribuite unor arme de foc.
Când prin efectuarea experimentului în aceleaşi condiţii se obţine în mod constant
acelaşi rezultat, reconstituirea oferă o dovadă peremtorie, certă.95
Repetarea experimentului în condiţii deliberat modificate îşi găseşte utilizarea
mai cu seamă la verificarea aptitudinilor persoanelor de a percepe auditiv sau vizual
anumite fapte sau fenomene. Astfel, la verificarea posibilităţilor de audiţie, când
distanţa de la care a fost perceput fenomenul sonor nu a putut fi precis determinată, se
impune ca experimentul să fie repetat, variind distanţa, de la locuri mai apropiate până
la cele mai îndepărtate, şi dacă este posibil, prin modificarea intensităţii fenomenului
sonor. La fel procedează şi în cazul verificării condiţiilor de vizibilitate, când

92
Emilian Stancu, Criminalistica, Ediţia a II-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti 1997, pag. 217.
93
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag. 269.
94
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 101.
95
Aurel Ciopraga, op. cit., pag. 103.

44
experimentul va trebui repetat în condiţii mai grele de vizibilitate, adică la o lumină de
intensitate mai redusă.96
În urma efectuării experimentului se poate ajunge la un rezultat pozitiv în
sensul că în condiţiile date un fenomen sau fapt putea să se producă, sau la un rezultat
negativ, în sensul că în acele condiţii faptul sau fenomenul nu putea să se producă.
Valoarea probantă a reconstituirii diferă după cum s-a ajuns la un rezultat pozitiv sau
negativ. Astfel, în vreme ce rezultatul pozitiv are valoarea unui indiciu, acela al
probabilităţii producerii unui anumit fapt, nefiind exclusă nici posibilitatea
reproducerii lui (faptul a putut fi auzit sau văzut), rezultatul negativ conferă, de cele
mai multe ori, valoarea unei constatări categorice (faptul nu a putut fi auzit sau văzut,
prin deschizătura unui perete nu puteau fi scoase obiecte de dimensiuni mari etc.).
Independent, însă, de rezultatul obţinut, repetarea experimentului este necesară
şi într-un caz şi în celălalt. Când rezultatul reconstituirii este pozitiv se impune
repetarea experimentului în condiţii mai grele, presupunând că acestea au existat.
Dimpotrivă, când rezultatul este negativ, se impune repetarea experimentului în
condiţii mai favorabile, presupunând, de asemenea, că acestea au existat. 97
De astfel, aşa cum s-a remarcat şi în doctrina de specialitate, în timpul
reconstituirii, organul de urmărire penală nu trebuie să fixeze limitele în cadrul cărora
să se desfăşoare activităţile atunci când prin efectuarea lor de învinuiţi sau inculpaţi,
se urmăreşte verificarea declaraţiilor acestora privitoare la modul cum au acţionat în
timpul săvârşirii infracţiunii. 98

5.5. FIXAREA REZULTATELOR RECONSTITUIRII

Constatările organelor de urmărire penală cu ocazia reconstituirii sunt


consemnate într-un proces-verbal, care este un mijloc de fixare cu valoare probantă de
sine stătătoare, care în raport de împrejurări poate fi întregit cu mijloace considerate
secundare, cum sunt: fotografiile şi schiţele, filmul şi videofonograma judiciară.99

96
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 104.
97
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 105.
98
Camil Suciu, op. cit., pag. 536.
99
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Gama, Iaşi 1996, pag. 104.

45
5.5.1. Procesul-verbal de efectuare a reconstituirii

Reconstituirea se fixează prin procesul-verbal încheiat cu ocazia efectuării


acesteia, prin executarea fotografiilor și realizarea filmului judiciar, el trebuie încheiat
cu respectarea prevederilor legale şi a normelor recomandate de criminalistică.100
Procesul-verbal de reconstituire, ca de altfel şi cele întocmite cu prilejul
desfăşurării altor activităţi cum sunt cercetarea la faţa locului, percheziţionarea,
confruntări şi altele are un dublu caracter.
În primul rând, el se numără printre mijloacele de probă cu semnificaţie
majoră în soluţionarea cauzei, în măsura în care, prin conţinutul său sunt evidenţiate
elementele de fapt ce pot contribui la aflarea adevărului. Sub un alt aspect, acesta se
constituie într-o dovadă procedurală, de natură a demonstra îndeplinirea dispoziţiilor
legale cu ocazia efectuării reconstituirii. Din acest considerent, procesul-verbal trebuie
încheiat imediat după terminarea activităţii de reconstituire, în nici un caz, acesta nu
va fi încheiat, imediat după terminarea activităţii, în alt loc decât acela în care s-a
făcut reconstituirea şi la o dată ulterioară.101
Dată fiind importanţa sa, el va trebui să corespundă anumitor cerinţe, o bună
parte stabilite în mod expres de legiuitor, astfel ca, din punct de vedere al formei şi
cuprinsului, procesul-verbal va cuprinde următoarele menţiuni, indicate în art. 91 Cod
procedură penală:
a) data şi locul unde este încheiat;
b) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;
c) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, când aceştia
există;
d) descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi amăsurilor luate;
e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă
procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
f) menţiuni prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
Procesul-verbal, care trebuie să reflecte cu fidelitate întregul proces al
activităţilor întreprinse cu această ocazie, precum şi rezultatele la care s-a ajuns, are
aceeaşi structură tripartită: partea introductivă, partea descriptivă şi partea finală, în

100
Elena Ana Mihuţ, Criminalistică. Tehnică și tactică criminalistică, Editura Universitatea Oradea
2006, pag. 241.
101
Vintilă Dongoroz şi alţii, Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român, vol. I, Partea
generală, Editura Academiei Române, Bucureşti 1975, pag. 216.

46
competenţa acestor părţi întâlnim, alături de elementele comune oricărui proces-
verbal, şi elemente proprii, determinate de natura şi finalitatea specifice urmărite prin
efectuarea acestei activităţi.
Ca şi în cazul cercetării la faţa locului, în partea introductivă a procesului-
verbal trebuie să se menţioneze data, locul, participanţii şi scopul efectuării acestei
activităţi.
Referitor la aceste menţiuni, în privinţa locului, trebuie să se arate denumirea
localităţii în care se efectuează reconstituirea, iar, în privinţa datei, se precizează anul,
luna şi ziua efectuării.
De asemenea, în privinţa participanţilor, se vor face menţiuni cu privire la
numele, prenumele şi calitatea celor care participă la efectuarea reconstituirii cu
precizarea organului de urmărire penală sau a instanţei de care aparţin: numele,
prenumele şi calitatea experţilor, specialiştilor şi tehnicienilor care participă, precum
şi numele, prenumele şi celelalte date de identificare a martorilor existenţi cu
indicarea adresei la care locuiesc.102
Partea descriptivă a procesului-verbal trebuie să reflecte toate activităţile, toate
experimentele întreprinse, în succesiunea efectuării lor. Aici se impune o descriere
detaliată a tuturor aspectelor pe cale experimentală, cu indicarea modului în care au
fost organizate, a procedeelor utilizate, a persoanelor care au participat la un anumit
experiment, a acţiunilor întreprinse de acestea, a rolului îndeplinit de fiecare dintre
ele, a rezultatelor obţinute.
Dacă experimentele sau anumite situaţii de fapt legate de comiterea
infracţiunii au fost repetate, va trebui să se menţioneze în ce condiţii şi de câte ori au
fost repetate şi la ce rezultate s-a ajuns.103
Atunci când prin reconstituire se verifică aptitudinile subiective de percepţie a
unor împrejurări legate de comiterea infracţiunii, vor trebui precizate condiţiile
atmosferice în care se efectuează reconstituirea cum sunt condiţii de vizibilitate,
prezenţa norilor, a precipitaţiilor, direcţia şi intensitatea vântului etc., iar cei ale căror
aptitudini se verifică pe această cale, vor trebui să declare dacă aceste condiţii sunt
identice cu cele ale recepţiei iniţiale.104

102
Adrian Frăţilă, Constantin Mirea, Reconstituirea Judiciară, Editura Global Lex, București, 1996,
pag. 55.
103
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 105.
104
Ibidem, pag. 105.

47
Dacă, dintr-un motiv sau altul, anumite condiţii în care se efectuează
reconstituirea au fost modificate, de pildă, înlocuirea instrumentelor cu care s-a
săvârşit infracţiunea, cu altele asemănătoare, condiţii schimbate de timp sau altele,
acestea pot fi indicate în procesul-verbal, precizându-se totodată cauza, precum şi
condiţiile în care au fost înlocuite.105
Această parte a procesului-verbal trebuie să prezinte, aşa cum s-a precizat, o
descriere riguros exactă a activităţilor reproduse pe cale experimentală, a condiţiilor în
care acestea au fost efectuate şi a rezultatelor la care s-a ajuns, ceea ce exclude
consemnarea opiniilor subiective ale organului de urmărire penală.
În partea finală a procesului-verbal de efectuare a reconstituirii vor trebui
consemnate următoarele elemente106:
- ora începerii şi ora terminării reconstituirii precum şi durata în timp a
celor mai importante experimente;
- menţiunea asupra obligaţiei participanţilor de a păstra secretul asupra
rezultatelor reconstituirii;
- faptul că procesul-verbal a fost citit în prezenţa participanţilor, iar
aceştia confirmă exactitatea celor consemnate;
- declaraţiile participanţilor la reconstituire;
- faptul dacă s-au efectuat fotografii judiciare, schiţe, dacă s-au realizat
filme şi videofonograme judiciare sau înregistrări pe bandă magnetică;
- semnăturile organului judiciar precum şi ale celor care în diverse
calităţi au participat la efectuarea reconstituirii.
În analiza importanţei procesului-verbal în cadrul actelor de procedură
efectuate pentru îndeplinirea activităţii de justiţie, având în vedere şi raportând
procesul-verbal de reconstituire la cel de cercetare la faţa locului, consemnarea fidelă
a rezultatelor activităţii de reconstituire, de cercetare la faţa locului sau de
confruntare, face mereu actuală aprecierea lui Hanns Gross, care, referindu-se la
modul în care trebuie redactat procesul-verbal afirmă că acesta ... "este piatra de
încercare pentru judecătorul de instrucţie, în nici o împrejurare el nu-şi manifestă
mai bine îndemânarea, limpezimea vederii, logica raţionamentului, energia metodică
şi conştientă a scopului pe care îl urmăreşte; şi iarăşi în nici o altă împrejurare nu-şi

105
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag. 50.
106
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 105.

48
manifestă mai bine neîndemânarea, neprevederea, dezordinea, nesiguranţa şi
ezitarea."107
Astfel în doctrină s-a subliniat încă o dată că în afara condiţiilor de fond cu
observarea cărora trebuie redactat procesul-verbal, acesta trebuie supus pe de o parte,
unor exigenţe de stil, iar pe de altă parte, trebuie să satisfacă anumite cerinţe care
vizează caracterul complet, precizia, claritatea şi obiectivitatea constatărilor făcute de
organul de urmărire penală.
Procesul-verbal, trebuie să fie complet, adică să cuprindă toate constatările
organului judiciar considerate importante pentru soluţionarea cauzei în acord cu
scopul pentru care s-a dispus efectuarea reconstituirii, unele omisiuni având drept
consecinţă faptul că aceste constatări îşi pierd orice valoare probantă şi nu vor putea
contribui la soluţionarea cauzei.
De asemenea, procesul-verbal trebuie să se caracterizeze prin precizie şi
claritate. Precizia redactărilor presupune consemnarea exactă a constatărilor organului
judiciar, iar claritatea reclamă folosirea unui limbaj adecvat, care să facă accesibilă
lectura, ceea ce implică evitarea unor termeni de strictă specialitate sau a
neologismelor, atunci când acestea îşi găsesc corespondent în limba literară.
Mai precis, procesul-verbal trebuie să fie succint, adică să redea într-o formă
concisă constatările organului de urmărire penală.

5.5.2. Fotografiile şi schiţele

Fotografiile şi schiţele ce se execută cu ocazia efectuării reconstituirii


întregesc procesul-verbal şi au menirea de a-l ilustra, de a spori caracterul său
demonstrativ.
Fotografiile
Fotografia judiciară executată cu ocazia diferitelor activităţi judiciare se
numără printre cele mai importante mijloace de fixare, ea impunându-se prin
multiplele avantaje pe care le oferă, concretizate în: rapiditatea înregistrării
imaginilor, fidelitate, exactitate şi prezentarea succesivă a celor mai importante şi mai
semnificative momente ale acestor activităţi judiciare.108

107
Hans Gross, Manuel Practique d'instruction criminelle, Paris 1899, pag. 28.
108
N. Ionescu, Fotografia judiciară la faţa locului, Tratat practic de criminalistică, vol. I, Ministerul de
Interne, Editura 1976, pag. 44.

49
Pentru a se asigura fixarea imaginii unui anume loc, locul unde se desfăşoară
cercetarea la faţa locului sau cel unde se efectuează reconstituirea, în principiu, se
efectuează fotografia obiectelor principale şi fotografia de detaliu. Fotografia de
orientare redă imaginea locului în întregul său împreună cu împrejurimile,
executându-se, de preferinţă, pentru a reda, cât mai complet posibil, şi cadrul
înconjurător al locului respectiv, iar fotografia schiţă având rolul de a fixa în mod
fidel locul infracţiunii, excluzând împrejurimile.109
La reconstituire se foloseşte fotografia judiciară operativă de fixare, aşa cum
reieşea din practica diferitelor organe judiciare şi aşa cum s-a subliniat în doctrină,
având rolul de a ilustra menţiunile din procesul-verbal care se încheie cu această
ocazie. La fel ca şi celelalte mijloace auxiliare procesului-verbal, dar într-un mod mai
sugestiv decât ele, fotografia ilustrează condiţiile în care a fost efectuată
reconstituirea, activităţile efectuate cu această ocazie şi rezultatele obţinute. Există
situaţii cum ar fi cea privind verificarea vizibilităţii când nici unul din mijloacele de
fixare, nici chiar procesul-verbal, nu poate reda mai exact rezultatul reconstituirii.110
Fotografia are valoare şi pentru evidenţierea şi ilustrarea condiţiilor şi
împrejurărilor care au favorizat săvârşirea unor infracţiuni atunci când reconstituirea
se efectuează la puţin timp, după acest moment şi când aspectul locului respectiv nu a
suferit nici un fel de modificări, aducându-şi, astfel, o substanţială contribuţie în
activitatea de prevenire.
Cu toate avantajele pe care le prezintă şi pe care le-am menţionat, nu se poate
supraaprecia rolul fotografiei în reconstituire. Trebuie să se ţină seama de limitele pe
care le are fotografia ca mijloc de fixare. De exemplu, fotografia nu va putea ilustra
vreo menţiune în procesul-verbal atunci când prin reconstituire se urmăreşte
verificarea audibilităţii ori a posibilităţilor de memorare a unor fapte sau fenomene, în
aceeaşi măsură trebuie apreciată folosirea itinerarului parcurs, posibilităţile
inculpatului de a parcurge o anumită distanţă într-un timp dat, ca şi alte împrejurări
când una din multiplele poziţii fixate, prin acest mijloc, în care se află cel ce execută
activităţile stabilite pentru a fi reproduse, prezintă o valoare relativă în cauză.111

109
V. Manea, Gh. Nita, Curs de tehnică criminalistică, vol. I, Academia de Poliţie „A. I. Cuza”,
Bucureşti 1983, pag. 69.
110
Constantin Aioaniţoaie, Ion Eugen Sandu, Folosirea fotografiei judiciare operative în reconstituire.
20 de ani de expertiză criminalistică, Editura Ministerului Justiţiei, 1978, pag. 178.
111
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpaţi, Oradea
1992, pag. 270.

50
Pentru ca fotografia folosită la reconstituire să aibă valoare în cauză, la
realizarea ei trebuie să fie respectate unele condiţii după cum urmează: locul unde se
efectuează reconstituirea, stabilirea judicioasă a ceea ce trebuie să se reprezinte şi
poziţia pe care o ocupă obiectul.
Deci, prima din aceste condiţii se referă la locul în care se efectuează
reconstituirea. Astfel, locul reconstituirii în ansamblul său nu trebuie fixat prin
fotografie (fotografie judiciară operativă schiţă) decât în măsura în care aceasta este
strict necesară pentru a facilita înţelegerea unor detalii, cum ar fi căile de acces sau
cele folosite de făptuitor pentru a părăsi locul infracţiunii, orificiile practicate pentru
pătrundere şi altele, situaţie când pe fotografie trebuie marcate, ulterior, toate aceste
elemente.112
Atunci când locul infracţiunii este o întindere mare şi aspectul lui trebuie fixat,
acest lucru se poate realiza în bune condiţii, după regulile fotografiei de orientare.
Dacă locul este restrâns ca dimensiuni ori este un interior, fixarea poate fi făcută după
regulile fotografiei schiţă cu folosirea unui aparat cu obiectiv superangular.
Fotografia locului reconstituirii oglindeşte întregul loc în care se desfăşoară
procesul de reproducere artificială a comiterii infracţiunii.
În esenţă, aceasta este o fotografie ce cuprinde aceleaşi elemente ca şi
fotografia schiţă a cercetării la faţa locului, având, însă, ca scop redarea locului
reconstituirii cu toate caracteristicile sale. Prin confruntarea ei cu fotografia schiţă a
cercetării la faţa locului, se poate constata dacă reconstituirea s-a efectuat sau nu la
locul comiterii infracţiunii cercetate.113
O altă condiţie esenţială pentru ca fotografia să-şi ocupe locul ei, ce i se cuvine
în rândul mijloacelor de fixare, o constituie stabilirea judicioasă a ceea ce trebuie să se
reprezinte.
Dintre multiplele acţiuni ce se întreprind pentru realizarea scopului
reconstituirii, trebuie alese numai acele experienţe sau numai acele momente din
timpul executării lor, care, redate prin fotografie, sunt esenţiale pentru înţelegerea
procesului-verbal. De exemplu, verificându-se posibilitatea trecerii printr-un anumit
loc, gemuleţ, despărţitură, orificiu, etc., cu ocazia reconstituirii trebuie să fie redate,
succesiv, momentul pătrunderii în locul respectiv, secvenţe din timpul deplasării prin
acele locuri, precum şi momentul ieşirii din locul respectiv. După cum, în situaţia

112
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, op. cit., pag. 270
113
Ion Mircea, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1978, pag. 38.

51
când se urmăreşte verificarea posibilităţii de a face o escaladare, cel care
demonstrează trebuie surprins în momentul de efort maxim depus pentru aceasta,
deoarece numai o asemenea fotografie va putea susţine menţiunea din procesul-verbal
şi va contribui la formarea convingerii cu privire la rezultatul obţinut într-un mod
cert.114
În concluzie, în ceea ce priveşte această condiţie, numărul fotografiilor
efectuate este dat de momentele mai importante din procesul comiterii infracţiunii,
prin care se poate stabili modul săvârşirii ei, vinovăţia făptuitorului, numărul
participanţilor, precum şi anumite circumstanţe ce au înlesnit sau împiedicat
producerea rezultatului. Astfel aşa cum s-a văzut, în cursul efectuării reconstituirii,
organul de urmărire penală fixează numai acele secvenţe din procesul producerii
artificiale a comiterii infracţiunii prin care se confirmă sau se infirmă anumite
susţineri ale făptuitorilor, martorilor ori ale victimelor sau prin care se stabilesc date
ce ar putea duce la descoperirea de probe noi. Dacă s-ar fixa toate secvenţele, dosarul
cauzei s-ar încărca prea mult cu fotografii şi astfel s-ar pierde ceea ce ar fi esenţial în
cazul respectiv.115
Pentru a se asigura o mai bună înţelegere a fotografiei, în cadru nu trebuie să
apară alte persoane în afara celor care execută activităţile prevăzute pentru a fi
reproduse.
De maximă importanţă pentru reprezentarea fidelă a ceea ce s-a întreprins şi a
rezultatelor obţinute, este poziţia pe care o ocupă obiectivul, respectiv cel care
fotografiază în raport cu cel care execută experienţele sau face demonstraţiile ce se
impun. Importanţa alegerii unghiului de fotografiere este determinată de necesitatea
de a reda pe fotografie în mod clar cine este persoana care execută demonstraţiile, iar
cel ce fotografiază, prin plasare, prin poziţia pe care o ocupă, nu trebuie să sugereze
celui ce execută experienţele modul cum să reacţioneze; este indicat a se proceda la
fotografiere după ce învinuitul ori inculpatul a declarat şi a demonstrat o dată ceea ce
susţine.116
Poziţia obiectivului aparatului de fotografiat prezintă o importanţă deosebită în
cazul când fotografia urmăreşte să ilustreze menţiunile din procesul-verbal referitoare
la verificarea vizibilităţii. Aşa, de exemplu, verificându-se declaraţia unui martor, cu

114
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag. 271.
115
Ion Mircea, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1978, pag. 39
116
Ion Mircea, op. cit., pag. 40

52
privire la posibilitatea de a observa, în condiţiile date, ceea ce s-a petrecut la faţa
locului, va trebui ca cel ce execută fotografia să se plaseze în locul ocupat de martor,
iar obiectivul aparatului să corespundă poziţiei ochilor, direcţiei de privire a
observatorului, pe fotografie trebuie să apară elementele caracteristice ale obiectivelor
ce mărginesc spaţiul respectiv, într-o asemenea situaţie, surprinderea a cât mai multor
imagini şi la intervale cât mai scurte de timp este de natură să asigure corectitudinea
rezultatului obţinut.117
Se cunoaşte faptul că, pentru a se asigura certitudinea rezultatului, una din
condiţiile reconstituirii este aceea de a se repeta de mai multe ori fiecare acţiune
prevăzută în vederea realizării scopului urmărit. Nu este necesar ca fiecare repetare să
fie fotografiată, este suficient ca fotografierea să se execute o singură dată pentru a
putea fi ilustrată activitatea desfăşurată şi rezultatul ei. 118
Pentru a se asigura forţa probantă a fotografiei, în procesul-verbal de
reconstituire trebuie să se facă menţiuni cu privire la ceea ce s-a fotografiat, aparatura
şi materialele folosite, iar planşa cu fotografiile executate să fie ataşată procesului-
verbal. Nu trebuie omisă obligativitatea unor explicaţii clare atât la planşa
reprezentând fotografiile executate, cât şi la fiecare fotografie în parte. Plasa cu
fotografii trebuie să fie semnată de către organul de urmărire penală care a condus
reconstituirea şi de cel care a executat-o.
Schiţele
La întocmirea schiţei sunt avute în vedere regulile generale folosite pentru
întocmirea schiţelor locului faptei în activitatea de cercetare la faţa locului.
Astfel, schiţa locului săvârşirii infracţiunii sau a locului de reconstituire,
constituie o modalitate de reprezentare grafică a situaţiei de la faţa locului. Prin
aceasta se redau în sistem octogonal, realizarea unor proiecţii obţinute prin lansarea
unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectare pe planul de proiecţie,
elementele esenţiale din câmpul infracţiunii, mărite sau micşorate la scară.119

117
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag.271.
118
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag.271.
119
Ion Eugen Sandu, Întocmirea schiţei la faţa locului, Tratat practic de criminalistică, vol. I,
Ministerul de Interne, Ediţia 1976, pag. 84.

53
În funcţie de împrejurarea dacă transpunerea în plan a locului faptei respectă
sau nu proporţiile reale ale suprafeţelor sau obiectelor reprezentate grafic, se disting
două modalităţi de utilizare a schiţei: planul schiţă şi desenul schiţă.120
Planul schiţă sau planul la scară presupune respectarea riguroasă a proporţiilor
reale ale terenului, interioarelor, obiectelor, etc. reprezentate, precum şi a raporturilor
de distanţă dintre acestea, micşorate de un număr de ori.121
Scara planului, care reprezintă proporţia în care au fost reduse dimensiunile şi
distanţele transpuse în plan faţă de mărimea lor naturală, se determină în raport cu
întinderea suprafeţelor şi dimensiunilor obiectelor ce urmează a fi reprezentate.
Desenul schiţă, aşa cum ne prezintă denumirea, se realizează prin desenare,
fără respectarea strictă a distanţelor şi dimensiunilor reale ale suprafeţelor sau
obiectelor reprezentate, cu ajutorul cifrelor sunt notate raporturile de distanţă la care
se află obiectele, precum şi dimensiunile acestora, după ce, în prealabil, s-au efectuat
măsurătorile necesare.122
Oricare ar fi modalităţile de reprezentare grafică, schiţa ajută la înţelegerea
mai exactă a tabloului real al locului săvârşirii infracţiunii, având menirea de a ilustra
constatările din procesul verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a
rezultatelor cercetărilor la faţa locului sau ale reconstituirilor.123
Pentru ca schiţa locului să formeze o imagine completă şi veridică a situaţiei
de la locul unde se desfăşoară activitatea de reconstituire, la întocmire trebuie
respectate unele reguli, care au fost impuse de o îndelungată practică în domeniu,
printre care:
a) Exactitatea schiţei.
Executarea corectă a schiţei impune fixarea exactă a dimensiunilor obiectelor
ce se reprezintă, precum şi a distanţelor şi unghiurilor. Aceasta, deoarece fiecare
dimensiune le influenţează pe celelalte, orice abatere afectând redarea exactă a
situaţiei. 124

120
Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1972, pag. 521.
121
Ibidem, pag. 521
122
Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1972, pag. 522.
123
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag. 51.
124
Ion Eugen Sandu, Întocmirea schiţei la faţa locului, Tratat practic de criminalistică, vol. I,
Ministerul de Interne, Ediţia 1976, pag. 84.

54
b) Cotarea schiţei.
Aceasta înseamnă notarea pe schiţă a dimensiunilor obiectelor reprezentate.
Este recomandat ca la alcătuirea unei schiţe să se folosească un singur fel de cotare şi
să se utilizeze aceeaşi unitate de măsură.
Trebuie reţinut că liniile de contur, liniile ajutătoare de cotă şi anexele nu pot fi
folosite ca linii de cotă.
Pentru acurateţea desenului şi pentru redarea cât mai fidelă a imaginii
obiectului reprezentat trebuie să se evite, pe cât posibil, încrucişarea acestor linii de
cotă cu alte linii ori pătrunderea liniilor de cotă exterioare în interiorul desenului.125
c) Întocmirea la scară a schiţei.
La întocmirea schiţei locului faptei trebuie să se ţină seama atât de rezultatele
măsurătorilor efectuate, cât şi de întinderea şi complexitatea locului cercetat, în
funcţie de aceasta se va determina scara schiţei, respectiv raportul dintre mărimea
obiectelor şi distanţelor în schiţă şi dimensiunilor lor reale. 126
d) Orientarea schiţei.
Cu ocazia întocmirii schiţei locului şi în special al locurilor deschise, aceasta
trebuie orientată după punctele cardinale, fie cu ajutorul busolei, fie a altor metode,
cum ar fi: după poziţia soarelui, după soare şi ceas, după steaua polară şi aşa mai
departe.127
Întotdeauna, latura din dreapta a schiţei trebuie să fie orientată pe direcţia
Nord-Sud.
e) Claritatea schiţei.
Pentru îndeplinirea acestei cerinţe, o schiţă trebuie să cuprindă numai acele
elemente ce ilustrează constatările menţionate în procesul-verbal, respectiv elementele
esenţiale, absolut necesare înţelegerii situaţiei existente în teren, în nici un caz, aceasta
nu trebuie să cuprindă detalii ce nu au legătură cu fapta.128
f) Reprezentarea prin semne convenţionale criminalistice.
Claritatea unei schiţe presupune ca reprezentarea în plan a obiectelor
aflate la faţa locului sau cele care prezintă importanţă în cazul reconstituirii, să se facă
prin anumite semne convenţionale, cu aceeaşi semnificaţie pentru organele judiciare.
125
Ion Eugen Sandu, op. cit., pag. 86.
126
Ion Eugen Sandu, Întocmirea schiţei la faţa locului, Tratat practic de criminalistică, vol. I,
Ministerul de Interne, Ediţia 1976, pag. 86.
127
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag. 53.
128
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan op. cit., pag. 53.

55
Dacă pentru anumite obiecte, elemente sau detalii pentru care sunt prevăzute semne
convenţionale criminalistice, acestea vor fi reprezentate, fie prin semne sau simboluri
utilizate în alte domenii de activitate cu explicarea lor prin legendă.129
g) Individualizarea schiţei.
Schiţa se individualizează prin menţionarea următoarelor date: titlu, scara la
care s-a întocmit, data, locul şi cauza în care s-a procedat la efectuarea reconstituirii şi
întocmirea schiţei, numele, prenumele, calitatea şi organul din care fac parte membrii
echipei de cercetare, inclusiv a celui ce a efectuat schiţa, semnăturile participanţilor la
cercetarea la faţa locului.130
Schiţa locului unei fapte nu poate fi şi nu trebuie să fie înlocuită cu fotografia,
în timp ce fotografia reprezintă imaginea locului în perspectivă, schiţă redă aceeaşi
imagine în plan. Pentru a putea prezenta cât mai complet situaţia de la locul faptei sau
al reconstituirii este necesar, ca unele porţiuni sau obiecte să fie reprezentate în unul
din cele trei planuri, folosindu-se următoarele procedee: schiţa, efectuată în proiecţie
orizontală, cea executată în proiecţie verticală, rabotarea planurilor de proiecţie şi
schiţa în secţiune.131
Schiţa executată în proiecţie orizontală, denumită şi desen în plan orizontal,
este utilizată cel mai frecvent în activitatea organelor de urmărire penală. Prin acest
procedeu obiectele şi celelalte elemente ale locului sunt reprezentanţi văzute de sus.132

5.5.3. Filmul şi videofonograma judiciară

Filmul şi videofonograma judiciară se înscriu printre metodele moderne de


fixare a rezultatelor, atât în cazurile cercetării la faţa locului cât şi în cele ale
diferitelor reconstituiri, metode devenite în prezent indispensabile în cazurile
deosebite cum ar fi de exemplu omor, distrugeri provocate de incendieri sau explozii,
accidente aeriene sau feroviare etc.
Prin intermediul filmului şi a videofonogramei judiciare se urmăreşte fixarea
pe de o parte, a locului unde se efectuează reconstituirea, iar pe de altă parte, a
activităţilor reproduse pe cale experimentală.133
129
Ibidem, pag. 53.
130
Ibidem, pag. 53.
131
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag. 54.
132
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediția a IV-a revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București , 2007, pag.31.

56
Filmul şi videofonograma judiciară trebuie să ofere o imagine de ansamblu a
limitelor teritoriale ale locului unde se efectuează reconstituirea, iar atunci când acest
loc are o largă întindere, după precizarea secvenţelor de ansamblu, se impune
realizarea filmării schiţă, adică a scenei propriu-zise a infracţiunii desprinsă de cadrul
înconjurător.134
Modalităţile de realizare a celor două metode de fixare diferă după cum
reconstituirea priveşte activitatea infracţională în întreaga sa desfăşurare sau numai
anumite momente ale acestei activităţi. Când reconstituirea se referă la unele
momente ale activităţii infracţionale, pe pelicula cinematografică se vor fixa, în
succesiunea reproducerilor, secvenţele care prezintă cel mai mare interes pentru
înţelegerea şi ilustrarea mecanismului producerii infracţiunii ce se reconstituie.
Pentru a se asigura o anumită cursivitate, momentele ce nu au fost reconstituite
vor fi reprezentate prin secvenţele de legătură realizate prin desene orientate, care vor
întregi astfel tabloul faptelor petrecute.
Filmarea tabloului de ansamblu al reconstituirii, al activităţii materiale în
întreaga sa desfăşurare presupune filmarea încrucişată, adică unul din aparate trebuie
să fixeze toate acţiunile întreprinse de făptuitor cu ocazia reconstituirii, iar cel de-al
doilea aparat, utilizat atunci când se reconstituie momentele principale ale activităţii
infracţionale, va trebui să surprindă detaliile.135
Când reconstituirea se efectuează în vederea reproducerii pe cale
experimentală a principalelor acţiuni întreprinse de făptuitor, a anumitor acţiuni
întreprinse de făptuitor, a anumitor aptitudini, mişcări ale acestuia, se impune
utilizarea tehnicii cunoscute în limbajul de specialitate sub denumirea de "stop-cadru",
ceea ce înseamnă "îngheţarea" momentelor importante, pentru a se permite în felul
acesta condiţii optime de observare, după care mişcarea continuă.
Dacă reconstituirea este filmată, discuţiile purtate cu participanţii la această
activitate sunt înregistrate fie sincron, fie în condiţii de laborator.
Pentru realizarea filmării este necesar să se asigure personalul specializat,
precum şi mijloacele tehnice corespunzătoare.
Atunci când reconstituirea urmează a se fixa pe peliculă cinematografică, se
impune ca pregătirea şi realizarea filmării să e desfăşoare astfel încât, prin modul de

133
Emilian Stancu, op. cit., pag. 32
134
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 106.
135
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1996, pag. 106.

57
plasare al operatorului, a aparatului de filmat, să nu fie sugestionat învinuitul sau
inculpatul ori ceilalţi participanţi care execută activităţile, cu privire la ceea ce trebuie
să întreprindă, itinerarul pe care urmează să-l parcurgă, pentru a se înlătura orice
îndoială asupra obiectivitătii rezultatelor obţinute. În acest scop, este indicat ca
filmarea să se execute după ce învinuitul, inculpatul sau martorii oculari au declarat şi
au efectuat cel puţin o dată activităţile prevăzute pentru verificarea afirmaţiilor făcute
în cursul cercetării.136
Trebuie reţinut că aceste mijloace de fixare, ca şi în cazul fotografiilor, nu se
substituie procesului-verbal, ci au menirea de a-l ilustra într-un mod cât mai
convingător.
În ansamblul activităţilor desfăşurate de organele judiciare în procesul de
înfăptuire a justiţiei, folosirea filmului judiciar prezintă multiple avantaje, ca mijloc de
fixare a rezultatelor efectuării unei reconstituiri, din care amintim: surprinderea
tuturor activităţilor desfăşurate la locul reconstituirii, în dinamismul lor; posibilitatea
de a surprinde pe peliculă o multitudine de situaţii, fără un înalt grad de obiectivitate
prin înregistrarea concomitentă atât a imaginilor, cât şi a sunetelor. De asemenea, un
alt avantaj este oferit de posibilitatea înregistrării rapide a unor persoane ce au
legătură cu fapta sau aspectele reconstituite, iar atunci când se impune, de peliculă
cinematografică pot fi executate fotografii mărite.137
La rândul ei videofonograma judiciară prezintă avantaje atât faţă de filmul
judiciar, cât şi faţă de alte mijloace de fixare auxiliare procesului-verbal, avantaje ce
nu pot fi neglijate. Astfel, ea este mai uşor de executat, deci nu necesită o pregătire
deosebită din partea celui ce o execută, oferind posibilitatea obţinerii de îndată fără a
mai fi necesară prelucrarea în laborator. Totodată, permite verificarea imediată a
calităţii şi eventuala refacere a acesteia, în măsura în care situaţia o impune şi
posibilitatea utilizării repetate, după ştergere, a aceleiaşi benzi. Un alt avantaj este
reprezentat de calitatea, de mai multe ori superioară a imaginii oferite de
videofonograma, de posibilitatea înregistrării pe aceeaşi bandă, precum şi
imposibilitatea fixării acesteia.138

136
Aurel Ciopraga, op. cit., pag. 107.
137
Ion Anghelescu, Al. Borciuc, Filmul judiciar, Ministerul de Interne, l.G.M., Institutul de
criminalistică, 1974., pag. 8
138
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați, Oradea
1992, pag. 75.

58
În acest context, remarcăm faptul că o bună parte din laboratoarele de
criminalistică ale unităţilor Parchetului de pe lângă tribunale judeţene sunt dotate cu
videomagnetofoane, folosite cu mult succes, atât în fixarea rezultatelor cercetării la
faţa locului cât şi în fixarea altor acte de urmărire penală, îndeosebi reconstituirile,
percheziţiile, ascultări de martori şi învinuiţi, recunoaşteri din grup etc.
Executarea filmului şi a videofonogramei judiciare mai presupune şi realizarea
genericului şi a unor filmări speciale, genericul având rolul şi scopul de a crea cadrul
procesual pentru folosirea lor ca mijloace de probă, care înregistrează imaginea şi
sunetul, se obţine cu ajutorul videomagnetofonului în alcătuirea căruia distingem două
componente importante: camera de luat vederi împreună cu videomagnetofonul
portativ, care permite cu privire la aceste două modalităţi de cercetare la faţa locului,
reconstituire, percheziţii etc., doctrina de specialitate a subliniat şi un sens restrâns al
noţiunilor de film şi videograma judiciară, prin care se înţelege pelicula
cinematografică şi banda magnetică pe care s-au fixat imagini şi sunete ce însoţesc
săvârşirea unor infracţiuni, fie în timpul comiterii acestora, fie cu ocazia cercetării
lor.139
În ceea ce priveşte unele caracteristici tehnice ale celor două modalităţi de
fixare a rezultatelor, trebuie precizat că filmul judiciar se realizează, de regulă, cu
ajutorul aparatelor de filmat pe 16 mm sau 8 mm, cu înregistrare sincronă, camera
video.
Videofonograma - banda magnetică pe captarea şi înregistrarea concomitentă
pe banda magnetică a imaginii şi sunetului, şi videomagnetofonul cu televizor,
dispozitiv care reproduce după banda magnetică imaginea şi sunetele înregistrate.140

139
Ion Anghelescu, Al. Borciuc, Filmul judiciar, Ministerul de Interne, l.G.M.; Institutul de
criminalistică, 1974., pag. 8
140
Ion Anghelescu, Al. Borciuc, op. cit., pag. 9

59
CAPITOLUL 6. APRECIEREA ŞI FOLOSIREA
RECONSTITUIRII

6.1. APRECIEREA REZULTATELOR RECONSTITUIRII

În urma efectuării, se pot obţine rezultate certe sau probabile în raport cu o


serie de factori: natura activităţilor efectuate, modul de desfăşurare a acestora,
apropierea condiţiilor în care au fost făcute reproducerile de cele ce au existat în
momentul producerii faptei, posibilitatea ori imposibilitatea unor fapte de a se
produce, precum şi a fenomenelor în condiţiile de timp şi de loc precizate de
persoanele ce au cunoştinţă despre existenţa lor etc.
După cum organul de urmărire penală trebuie să analizeze şi să aprecieze
rezultatele tuturor activităţilor pe care le întreprinde, tot astfel, şi în cazul reconstituirii
are obligaţia de a le aprecia, în scopul de a stabili valoarea lor pentru cauză, măsura şi
modul cum pot fi folosite, în raport cu problemele ce se cer clarificate în cursul
cercetării.
Rezultatele reconstituirii pot fi apreciate ca certe, atunci când toate activităţile
întreprinse, toate încercările desfăşurate au dus la unul şi acelaşi rezultat, care, în
condiţiile date, este necesar şi nu întâmplător. Aşa, de exemplu, dacă toate încercările
întreprinse cu ocazia efectuării reconstituirii au demonstrat că obiectele reclamate ca
furate, avându-se în vedere dimensiunile acestora şi ale spaţiului (geam, spărtură în
zid etc.) nu puteau fi scoase prin locul indicat, se poate afirma că rezultatul este cert şi
nu probabil. Tot astfel se poate aprecia rezultatul reconstituirii atunci când, în raport
cu măsura şi cantitatea bunurilor reclamate ca furate, se demonstrează că acestea nu
puteau fi depozitate în locul indicat de către persoana care purta răspunderea lor.
Asemenea rezultatele sunt deosebit de valoroase pentru a demonstra netemeinicia
afirmaţiilor persoanelor care poartă răspunderea bunurilor reclamate ca furate şi a
demasca încercarea furturilor din partea lor.141
Dacă, de exemplu, urmărindu-se verificarea posibilităţilor de percepţie ale
unui martor, în cursul reconstituirii, cu toate încercările efectuate, în condiţiile date -

141
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpaţi, Oradea
1992, pag. 272 -273.

60
topografia terenului, existenţa unor obiecte, imobile - se dovedeşte imposibilitatea de
a fi văzut cele declarate, rezultatul reconstituirii poate fi considerat de asemenea, cert.
Referitor la aprecierea rezultatelor reconstituirii, se poate considera că, pe baza
acestora, organul de urmărire penală poate ajunge la concluzii certe sau probabile.
Este necesar să se facă deosebire între rezultatele certe sau probabile ale reconstituirii,
pe de o parte, şi concluziile certe sau probabile la care se poate ajunge pe baza
acestora, pe de altă parte. Este mai acceptabilă această diferenţiere, deoarece de mai
multe ori, pe baza rezultatelor certe ale reconstituirii, nu se pot trage decât concluzii
probabile privind posibilitatea sau imposibilitatea existenţei faptului în condiţiile date.
Spre exemplu, dacă, cu ocazia reconstituirii, prin care se urmăreşte verificarea
vizibilităţii, se constată că în condiţiile concrete există această posibilitate, deci
rezultatul obţinut este cert, acest rezultat nu va fi de natură să ducă la concluzia că
martorul a şi perceput cele declarate anterior, în cursul ascultării sale.142 Deci, într-o
asemenea situaţie, pe baza rezultatului cert al reconstituirii, nu se vor putea desprinde
decât concluzii probabile pentru cauză, dat fiind faptul că, dintr-o multitudine de
motive - lipsa de atenţie, defecţiuni ale analizatorilor perceptivi sau chiar reaua-
credinţă - s-ar putea ca martorul să nu fi perceput cele ce s-au petrecut în realitate.143
Organul judiciar apreciază probele pe baza convingerii sale intime întemeindu-
se pe toate materialele cauzei, întrucât nici o probă nu poate fi preferată alteia,
valoarea fiecărei probe se determină nu în raport cu felul ei ci numai în funcţie de
vericitatea şi conţinutul acesteia.

6.2. FOLOSIREA REZULTATELOR RECONSTITUIRII

Rezultatele reconstituirii nu pot constitui, luate izolat, temei pentru elaborarea


unor concluzii temeinice în cauză; de aceea, ele trebuie să fie coroborate cu rezultatele
tuturor activităţilor întreprinse, să fie verificate prin efectuarea şi a altor acte de
urmărire penală.
Apreciind rezultatul reconstituirii, organul de urmărire penală trebuie să aibă
în vedere condiţiile în care acesta s-a desfăşurat, ca şi conţinutul activităţilor efectuate
pentru realizarea scopului urmărit.

142
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Ediţia a II - a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti
1997, pag. 89 - 90.
143
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpaţi, Oradea
1992, pag. 273.

61
Prin reconstituire se poate ajunge la confirmarea unor mijloace de probă
administrate în cauză. Nu trebuie omis însă, fapt că reconstituirea poate demonstra şi
netemeinicia unora dintre mijloacele de probă existente în dosar, cum ar fi:
declaraţiile unor martori, învinuiţi sau inculpaţi, declaraţiile persoanei ori părţii
vătămate, ale persoanei care poartă răspunderea unor bunuri sau valori; concluziile
constatărilor tehnico-ştiinţifice ori ale expertizelor cu privire la posibilitatea existenţei
sau inexistenţei unui fapt ori fenomen, cu privire la mecanismul creării unor urme în
condiţiile date.144
În toate cazurile, rezultatul reconstituirii trebuie să fie verificat prin efectuarea
unor acte de urmărire penală sau prin activităţi operative, însă, în mod deosebit, se
impune o asemenea verificare mai ales atunci când prin reconstituire, au fost obţinute
rezultate care contrazic celelalte mijloace de probă existente la dosarul cauzei, în
această măsură, verificarea rezultatelor, prin efectuarea unor acte de urmărire penală,
este necesară şi atunci când ele demonstrează imposibilitatea desfăşurării faptelor în
condiţiile prezentate de diverse persoane, îndeosebi martori, învinuiţi sau inculpaţi.
Observăm, aşadar, că rezultatele reconstituirii pot fi folosite ca temei pentru
întreprinderea altor activităţi.
Reţinem că un loc important în cadrul acestora îl ocupă reascultarea
persoanelor ale căror declaraţii au fost informate de rezultatele reconstituirii. De
exemplu, demonstrându-se imposibilitatea săvârşirii infracţiunii în modul prezentat de
către învinuit sau inculpat, va trebui să se procedeze la ascultarea din nou a acestuia
pentru a preciza persoanele ce l-au ajutat ori mijloacele de care s-a folosit în
comiterea faptei.145
Informarea declaraţiilor martorilor oculari impune reascultarea acestora,
pentru a se ajunge la lămurirea cauzelor inexactităţilor din declaraţii sau dispunerea
unei constatări medico-legale ori întreprinderea altor activităţi care apar astfel ca
necesare în cauză.146
Rezultatul reconstituirii mai poate impune elaborarea unor noi versiuni care să
fie verificate prin întreprinderea altor activităţi de urmărire penală sau activităţi
operative.147

144
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Ediţia a II - a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti
1997, pag. 89 - 90.
145
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, op. cit., pag. 273
146
Constantin Aioaniţoaie, Vasile Bercheşan, op. cit., pag. 274.
147
Ibidem

62
CAPITOLUL 7. DELIMITĂRI ÎNTRE RECONSTITUIRE ŞI
ALTE ACTIVITĂŢI PROCEDURALE

7.1. RECONSTITUIREA ŞI CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

Cu privire la noțiunea reconstituirii au existat opinii potrivit cărora aceasta nu


ar fi o instituție procedurală bine conturată, autonomă, ci ar reprezenta o activitate
procedurală auxiliară raportată la alte activități procedurale. Există si o opinie, cum că
reconstituirea ar fi o formă auxiliră a cercetării la fața locului.148
Dumitru Ceacanica împărtăşeşte o viziune similară asupra înţelesului noţiunii
de reconstituire, considerând-o un procedeu tactic criminalistic, o variantă a cercetării
la faţa locului, de care se deosebeşte prin metoda de realizare, adică, dacă prin
cercetarea la faţa locului se descoperă şi se fixează elementele constatate în câmpul
infracţiunii, în cazul reconstituiriiacestea sunt reproduse pentru a da posibilitatea
autorului să repete operaţiunile executate cu prilejul săvârşirii infracţiunii.149
Reconstituirea apare aşadar ca un mijloc de verificare şi de întărire a probelor
administrate, furnizând organelor de cercetare penală şi organelor de judecată un plus
de convingere asupra temeiniciei, veridicităţii, probelor, vinovăţiei autorilor,
certitudinii situaţiei de fapt stabilite; totodată, prin efectuarea reconstituirii, uneori, se
descoperă probe noi, deoarece contactul cu locul faptei poate stimula memoria
autorului care, în acest fel, îşi aminteşte aspecte concrete ale acţiunilor sale care n-au
fost relevate pe parcursul anchetei.150
G. Antoniu vede reconstituirea tot ca pe o ”activitate procedurală auxiliară, un
procedeu probator destinat realizării scopului procesului penal”.151
Tot ca o reproducere experimentală a infracţiunii sau a anumitor episoade ale
acesteia pentru ca organul judiciar să poată verifica veridicitatea lor, posibilităţi de

148
Aurel Ciopraga, Criminalistică. Elemente de tactică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași,
Facultatea de drept, 1986, pag .67.
149
Dumitru Ceacanica, Importanţa cunoaşterii elementelor de diferenţiere dintre reconstituire şi
experimentul judiciar. Probleme de Criminalistică şi Criminologie, nr. 4/81, pag. 157.
150
Idem. Pag. 158
151
G. Antoniu în colectiv –”Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român, Partea
generală, Vol. I, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti 1975, pag. 293

63
percepţie, şi date obţinute prin alte mijloace de probă (declaraţii de învinuiţi, inculpaţi,
confruntări)152 apare reconstituirea şi în viziunea lui Emilian Stancu.
Autorilor amintiţi mai sus care consideră că reconstituirea este o activitate
auxiliară, o formă a cercetării la faţa locului, li se alătură şi Aurel Ciopraga 153 şi
Gheorghiţă Mateuţ.154
La baza acestor aprecieri stau, în principal, elemente de asemănare ce se
înregistrează intre cele două activități procedurale. De asemenea nu poate fi trecut cu
vederea faptul că în Codul de procedură penală cercetarea la fața locului și
reconstituirea sunt prezentate împreună, în Titlul III, Capitolul II, Secțiunea XII, cu
mențiunea că primele reglementări privesc cercetarea la fața locului, iar în
reglementările privind reconstituirea se face la un moment dat, trimitere la alineatul 2
al articolului 129 ce se ocupă cu cercetarea la fața locului. Avem de a face cu o
situație care, la prima vedere, ar putea crea impresia că reconstituirea ar fi o activitate
auxiliară a cercetării la fața locului.
Ca un punct de vedere, ne exprimăm opinia că cele două activități procedurale
și tactice prezintă nu numai corespondențe ci și deosebiri esențiale.
Pentru o mai bună înțelegere a acestor chestiuni, este necesar să prezentăm
definiția cercetării la fața locului dată de primul alineat al articolului 129 Cod
procedură penală, care spune că „Cercetarea la fața locului se efectuează atunci când
este necesar să se facă constatări cu privire la situația locului săvârșirii infracțiunii, să
se stabilească poziția și starea mijloacelor materiale de probă și împrejurările în care
infracțiunea a fost săvârșită”.155
După cum se observă, între cercetarea la fața locului și reconstituire se
înregistrează o serie de corespondențe dintre care reținem:
- Ambele pot fi dispuse atunci când se consideră necesar de către
organul de urmărire penală sau instanța de judecată;
- Ambele activități se desfășoară la fața locului;
- Unul din scopurile ambelor activități este stabilirea împrejurărilor în
care infracțiunea a fost săvârșită;

152
Emilian Stancu, Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, vol. 2, Universitatea din Bucureşti, 1988,
pag. 194.
153
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Editura Gama, Iaşi, 1996, pag. 89-91.
154
Gheorghiță Mateuţ, Procedură penală, Parte generală, vol. II, Editura Fundaţiei Chemarea Iaşi,
1997 pag. 205.
155
Valerian Cioclei, Codul Penal și de Procedură Penală, Editura C.H. Beek, București 2010, pag. 219.

64
- Despre efectuarea ambelor activități se încheie un proces verbal în care
se consemnează amănunțit activitățile întreprinse.
- Atât la cercetarea la fața locului, cât și la reconstituire se pot face
schițe, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrări care se vizează și
se anexează la procesul-verbal.
Reconstituirea se face numai în prezența învinuitului sau inculpatului,
dispoziție ce nu se aplică și în cazul cercetării la fața locului, care se poate face și în
lipsa învinuitului.
Am prezentat principalele cerespondențe dintre cele două activități, dar sunt
însă, după cum ne-am pronunțat și aspecte importante care le disting:
- Cercetarea la fața locului are un caracter de urgență, ea trebuie să fie
efectuată de către organul de urmărire penală imediat după sesizare.
Avem în vedere așa-numita cercetare la fața locului inițială care nu
poate suferi întârzieri, în caz contrar existând riscul dispariției sau
distrugerii unor probe importante.
- Scopul cercetării la fața locului este de a descoperi și fixa urmele
intracțiunii, de a stabili poziția și starea mijloacelor materiale de probă,
în timp ce prin reconstituire se verifică și se precizează modul și
împrejurările in care s-a produs infracțiunea. Această deosebire din
punct de vedere al scopului este evidentă.
- În cazul cercetării la fața locului organul judiciar poate elabora pe
moment anumite versiuni privind împrejurările comiterii faptei,
versiuni ce se cer verificate. În momentul dispunerii unei reconstituiri,
versiunile sunt deja elaborate și se cer a fi verificate cu precizie.
- O altă deosebire constă în faptul că organul de urmărire penală
cercetează locul real al producerii faptei, în timp ce reconstituirea se
poate desfăşura și într-un alt loc, similar celui în care s-au petrecut
evenimentele, iar în cazul în care este organizată chiar la locul faptei
acesta este de obicei special amenajat pentru activitatea ce va urma.
- Cercetarea la fața locului operează cu situații și elemente concrete,
naturale, în timp ce procedeul reconstituirii se referă la fapte,
împrejurări și scțiuni reproduse artificial și limitativ.
Aceste mari deosebiri între cercetarea la fața locului și recostituire se mențin,
chiar și atunci când cercetarea la fața locului este complementară adică efectuată
65
ulterior cercetării realizate cu ocazia constatării sau deplasării inițiale la locul
infracțiunii.156
În ciuda diferenţelor de opinie majoritatea autorilor consideră reconstituirea
drept o modalitate de reproducere parţială sau totală a activităţii infracţionale şi a
împrejurărilor în care s-a produs aceasta, reconstituirea având în practica
criminalistică o importanţă cel puţin egală cu cea a cercetării la faţa locului, cel puţin
în ceea ce priveşte cercetarea infracţiunilor contra vieţii.157

7.2. RECONSTITUIREA ŞI EXPERIMENTUL JUDICIAR

Majoritatea teoreticienilor consideră că reconstituirea și experimentul judiciar


exprimă unul și același lucru. În cunoscuta lucrare „Criminalistica” apărută sub
redacția lui Golunski, pentru activitatea de reconstituire este folosită doar denumirea
de experiment judiciar. Sinonimia celor două denumiri este însușită și de profesorul
Camil Suciu158. De această părere sunt și alți iluștrii specialiști în materie la fel ca și
Emilian Stancu și Ion Mircea.
În opera „Tratat de tactică criminalistică”, apărut sub coordonarea lui C.
Aionițoaie și I.E. Sandu, E. Stancu și C. Aionițoaie se exprimă în mod direct în
favoarea ideii după care reconstituirea este echivalentă ca termen cu experimentul
judiciar sau cum mai este denumit, experimentul de anchetă. „Unele probleme de
ordin terminologic merită a fi subliniate, doarece în practica organelor judiciare și în
unele lucrări de specialitate se folosește, pe lângă termenul de reconstituire, și cel de
experiment judiciar sau experiment de anchetă, deși în toate cazurile se are în vedere
aceeași activitate”.159
Termenul de experiment judiciar apare doar în practica organelor judiciare și
în lucrările teoretice, legea procesual penală operând doar cu denumirea de
reconstituire. Față de acest aspect se susține ideea că, dat fiind faptul că reconstituirea
a devenit un termen consacrat, ar fi bine ca el să fie folosit consecvent în practica
judiciară și lucrările teoretice.

156
Adrian Frățilă, Constantin Mirea, Reconstituirea Judiciară, Editura Global Lex, București, pag.15
157
Diana Calapodescu, Gheorghe Pasescu, Consideraţii privind rolul reconstituirii şi experimentului
judiciar în cercetarea infracţiunilor contra vieţii, Probleme de Criminalistică şi de Criminologie,
nr.1/95, pag. 85.
158
Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982, pag. 528.
159
Adrian Frățilă, Constantin Mirea, Reconstituirea Judiciară, Editura Global Lex, București, pag.16

66
Nu toată lumea consideră insă că activitatea de reconstituire și experimentul
judiciar ar reprezenta același lucru.
În această privință sunt numeroase argumente, și anume:
Reconstituirea se poate efectua doar la locul unde s-a petrecut evenimentul ce
urmează a fi verificat. Experimentul judiciar se poate organiza, nu numai la faţa
locului, ci şi în alte condiţii, de exemplu când se pune problema verificării forţei fizice
a făptuitorului, care de exemplu declară că a transportat singur un sac cu cereale în
greutate de 80 kg, i se poate cere să execute operaţiunea şi în alt loc, decâtcel în care
îşi plasează acţiunea persoana în cauză, de pildă, la biroul organului de urmărire
penală.
Reconstituirea se efectuează numai pentru verificarea susţinerilor autorilor
infracţiunii. Experimentul judiciar se efectuează şi pentru verificarea declaraţiilor
martorilor sau ale părţii vătămate.160
Reconstituirea se efectuează de regulă în faza de finalizare a cercetărilor.
Experimentul judiciar se execută într-o fază anterioară, uneori chiar înaintea începerii
urmăririi penale, tocmai pentru a lămuri unele circumstanţe ale faptei şi dacă sunt
întrunite elementele constitutive, cerute de Codul penal al României pentru existenţa
unei infracţiuni sau a unei fapte prevăzute de legea penală, dar care nu prezintă gradul
de pericol social specific infracţiunilor.
Reconstituirea este o activitate complexă, care derulează aproape integral
”filmul” săvârşirii infracţiunii. Experimentul judiciar se limitează la verificarea
anumitor secvenţe a unor aspecte sau momente, chiar dacă, în mod frecvent , acestea
sunt fazele cheie alesăvârşirii infracţiunii. Experimentul este un procedeu ştiinţific, de
realizare în sine a reconstituirii , dacă avem învedere relaţia dintre cele două instituţii,
şi care urmăreşte reproducerea modului în care s-a desfăşuratun anumit proces,
procedeu ştiinţific care îşi găseşte aplicabilitatea şi în efectuarea expertizelor
criminalistice.
Susţinerea existenţei unei identităţi între reconstituire şi experimentul judiciar,
ca procedee tactice, generează pericolul alterării calităţii şi valorii probatoriilor;
executarea de experimente judiciare, cu bănuiţii la faţa locului, în fapt reconstituiri
parţiale, poate pune în pericol nu numai valabilitatea probelor în instanţă ci şi garanţia

160
http://www.scribd.com/doc/83921932/Reconstituirea-Si-Experimentul-Judiciar,
08.05.2012

67
că nu se comite o eroarea judiciară. Astfel bănuiţii fiind conduşi în câmpul
infracţional, în faze ale cercetării când nu erau încă conturate o serie de împrejurări şi
nici nu exista garanţia că ei erau autorii, li s-a creat astfel posibilitatea ca, ulterior, în
faţa instanţei, să retracteze declaraţiile şi să invoce că anumite aspecte relatate
anterior, le-au aflat cu prilejul deplasării în câmpul infracţiunii, înainte de efectuarea
reconstituirii.161
În concluzie este necesar ca învinuitul să nu fie condus la faţa locului până în
momentul reconstituirii, pentru ca să nu i se ofere posibilitatea de a susţine că
operaţiile executate cu prilejul reconstituirii sunt ”lecţii” învăţate la deplasările
anterioare, reconstituirile parţiale. Dumitru Ceacanica e de părere că ceea ce se
impune a fi verificat relativ la persoana învinuitului, trebuie lămurit prin
experimentări în alte locuri, decât cel al săvârşirii faptei, în acest mod evitându-se
posibilitatea ca persoana care anterior reconstituirii, a fost dusă la locul faptei, unde a
aflat informaţii pe care le-ar cunoaşte autorul, deşi nu acea persoană este vinovată, să
prezinte acele informaţii şi în timpul reconstituirii, creând în acest mod iluzia
vinovăţiei sale.

7.3. RECONSTITUIREA ŞI EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ

La o primă vedere orice încercare de asociere a reconstituirii și a expertizei


criminalistice ar putea stârni nedumeriri, dat fiind deosebirile evidente ce se
înregistrează între ele. Dacă reconstituirea este o activitate procedurală și tactică ce
urmărește precizarea și verificarea unor date privind modul și condițiile în care a fost
săvârșită fapta, „definitoriu pentru expertiza criminalistică este faptul că ea reprezintă
o cercetare științifică a probelor materiale destinată identificării persoanelor,
obiectelor, substanțelor și fenomenelor aflate în legătură cauzală cu fapta, stabilirii
anumitor proprietăți a acestora, precum și a unor eventuale modificări de formă,
conținut sau structură...”162
Deosebirea de scopul dintre reconstituire și expertiză criminalistică nu mai are
nevoie să fie subliniată. În esență reconstituirea verifică, în timp ce principala menire
a expertizei criminalistice rezidă în identificarea persoanelor și obiectelor creatoare de

161
http://www.scribd.com/doc/83921932/Reconstituirea-Si-Experimentul-Judiciar,
08.05.2012
162
Emilian Stancu, Criminalistica, Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București, 1994, pag.61.

68
urme. Pentru expertiza criminalistică obiect de studiu sunt urmele concrete, în timp ce
reconstituirea constă în reproducerea unor evenimente trecute și în observarea
acestora pentru a se obține o imagine cât mai clară asupra modului și împrejurărilor în
care s-a comis fapta.
Deși atât reconstituirea cât și expertiza criminalistică sunt plasate în același
Titlu III al Codului de procedură penală intitulat „Probele și mijloacele de probă”,
expertiza constituie un mijloc de probă expres enumerat în art. 64, în timp ce
reconstituirea nu figurează printre mijloacele de probă, fiind mai degrabă o activitate
de verificare a acestora.
Din opiniile de mai sus rezultă clar că între reconstituire și expertiza
criminalistică se înregistrează deosebiri de esență.
Necesitatea unor delimitări survine datorită posibilelor confuzii ce s-ar putea
face între anumite procedee tehnice folosite în expertiza criminalistică și experimentul
judiciar, care după unele opinii se confundă cu reconstituirea. În lipsa unor precizări
s-ar putea acredita ideea că în recuzita expertizei criminalistice s-ar afla și
reconstituirea ceea ce nu ar fi, după opinia noastră, exact deoarece considerăm că
reconstituirea trebuie privită în primul rând ca un mijloc tactic de anchetă.
Expertiza criminalstică folosește ca principală metodă în vederea identificării,
metoda comparativă. Practic, urmele în litigiu ce au legătură cu fapta comisă, sunt
confruntate cu urme de proveniență certă create cu un obiect determinat, sau de o
persoană.163
Obținerea urmelor de comparație se face de obicei în mod experimental.
Astfel, de exemplu în expertiza balistică pentru a interpreta niște urme create de o
împușcătură cu alice, vor fi necesare urme create în mod experimental prin efectuarea
de trageri în ținte așezate la diferite distanțe față de persoana care execută focul.
Comparând urmele în litigiu cu cele obținute în poligon se va putea stabili distața de
la care s-a executat focul asupra victimei.
Folosirea urmelor experimentale este întâlnită nu numai la expertiza balistică
dar și alte genuri de expertiză cum ar fi: expertiza traseologică, expertiza
dactiloscopică și chiar expertiza grafică. În cazul expertizei grafice adică a scrisului și
a semnăturii, necesitatea procurării unor probe experimentale poate apărea atunci când
se bănuiește sau este cunoscut că scrisul în litigiu a fost efectuat în condiții

163
Adrian Frățilă, Constantin Mirea, Reconstituirea Judiciară, Editura Global Lex, București, pag. 20.

69
neobișnuite. Situația impune compararea sa cu un scris executat în aceleași condiții
sau în condiții cât mai apropiate de acestea.
Obținerea urmelor experimentale la care ne-am referit nu este însă o activitate
ce s-ar putea confunda cu experimentul judiciar.
Pot apărea însă și situații, mai ales cu ocazia efectuării unor expertize balistice,
când procurarea unor urme experimentale se face chiar la locul comiterii infracțiunii.
O astfel de activitate la care uneori, pe lângă organul de anchetă participă și alte părți,
capătă deseori caracteristicile unui adevărat experiment judiciar, distincțiile dintre
acesta și experimentul criminalistic fiind dificil de făcut.164
Considerăm, totuși, că și în astfel de situații esențială pentru catalogarea
activității rămâne intenția finală a organizatorilor. Ori în cazul expertizei
criminalistice printr-un astfel de procedeu se urmărește în primul rând obținerea unor
urme de comparație cât mai potrivite pentru o confruntare eficientă cu cele în litigiu.
Specific pentru expertiza criminalistică ni se pare a fi experimentul de
laborator ce nu se apropie decât rareori de experimentul judiciar.
Privitor la cele menționate anterior ajungem la concluzia că reconstituirea nu
este o activitate ce ar trebui inclusă printre procedeele tehnice pe care le folosește
expertiza criminalistică.

164
Adrian Frățilă, Constantin Mirea, Reconstituirea Judiciară, Editura Global Lex, București, pag. 21.

70
CONCLUZII

De-a lungul anilor de facultate, am studiat numeroase materii, printre care şi


Criminalistica. Aceasta stârnindu-mi un interes mai aparte, m-am decis ca în
elaborarea lucrării mele să abordez domeniul reconstiturii.
După cum bine ştim o problemă de actualitate este dezvoltarea fenomenului
infracţional, dar este cunoscut de toată lumea faptul că ne confruntăm cu aceasta încă
din cele mai vechi timpuri. Începuturile criminalisticii fiind strâns legate de medicina
legală, a apărut necesitatea rezolvării unor probleme de identificare a persoanei sau a
cadavrului, ceea ce a determinat elaborarea unor metode specifice criminalisticii,
printre care se numara şi Reconstituirea.
Aşa cum rezultă şi din prezenta lucrare, reconstituirea, poate fi interpretată,
având la bază textul legal, ca fiind o activitate tactică prin care sunt reproduse integral
sau parţial împrejurări ale cauzei, fapte sau secvenţe ale acestora, care s-au produs
înainte, în timpul, ori după comiterea infracţiunii, astfel verificându-se probatoriul
existent, în condiţiile concrete şi cu mijloacele care rezultă din conţinutul său, putând
fi obţinute şi probe noi.
Aş dori să menţionez faptul că analizând aceată definiţie, prin reconstituire nu
trebuie să înţelegem refacerea sau reproducerea locului săvârşirii faptei.
Reamenajarea locului faptei este numai o activitate pregătitoare a reconstituirii.
Reconstituirea nu presupune reproducerea faptei, ci doar a împrejurărilor în care
aceasta a avut loc, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la reproducerea unor urmări
socialmente periculoase, la săvârşirea unor infracţiuni, ceea ce este cu desăvîrşire
interzis.
Făcând o legătură între teorie şi practică, reconstituirea ar putea fi folosită la
instrumentarea oricărei cauze penale, dar în realitate ne putem da seama că nu este
tocmai aşa, deoarece din baza unor date statistice care reflectă modul de lucru al
organelor penale se poate trage concluzia că reconstituirea se efectuează în cauze
complexe, vizând comiterea unor fapte penale grave, a căror obiect juridic generic
lezează relații sau valori sociale de o importanță deosebită. Reconstituirea se
efectuează în mod curent în cazul anchetei unei infracțiuni contra persoanei, respectiv
acele infracțiuni indreptate împotriva vieții, a integrității corporale și sănătății dar şi în
cazul unor anchetele privind anumite infracțiuni contra patrimoniului precum furtul
calificat, în special cel comis prin efracție sau escaladare.

71
Pornind de la aspectele menţionate anterior, în practica judiciară, de multe ori
reconstituirile au avut rezultate spectaculoase, lămurind probleme și versiuni care
altfel nici nu ar fi fost lămurite sau care ar fi fost considerate imposibile.
În concret analizând lucrarea de faţă, aş dori să încep prin a afirma că potrivit
Codului de Procedură Penală, reconstituirea poate fi dispusă motivat de către organul
de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, dacă aceasta consideră necesar să
verifice ori să precizeze o serie de date ce prezintă importanţă pentru soluţionarea
cauzei şi care nu au fost clarificate prin alte mijloace de probă. Referitor la
modalitatea de dispunere, aceasta se face, în faza de urmărire penală, printr-o rezoluţie
motivată iar după începerea urmăririi penale, în faza de judecată, reconstituirea este
dispusă de către instanţă, printr-o încheiere.
Ne întrebăm ce se întâmplă după dispunere, dacă urmează sau nu
reconstituirea propriu-zisă? Ei bine, nu. Mai întâi are loc pregătirea în vederea
efectuării reconstituirii, dar şi în această fază au loc mai multe activităţi, şi anume cele
ce se desfăşoară până la deplasarea la faţa locului unde se va desfăşura reconstituirea
şi cele ce se desfăşoară la locul reconstituirii înainte de începerea acesteia. După
încheierea pregătirilor în vederea efectuării reconstituirii, a organizării sale potrivit
planului întocmit, organul judiciar va trece la efectuarea sa în condiţiile stabilite de
lege, având în vedere condiţiile prealabile ale reconstituirii.
Analizând aceste etape mai pe larg în lucrare, am ajuns la concluzia că
reconstituirea pentru a fi cât mai eficientă şi pentru a asigura buna ei desfăşurare, se
impune respectatea unor reguli tactice, îndeosebi cu privire la participanţii la
reconstituire, dar şi având în vedere condiţiile de realizare şi nu în ultimul rând
cantitatea şi calitatea reproducerilor.
În ceea ce priveşte desfăşurarea reconstituirii, indiferent de natura obiectului
verificării, se va desfăşura într-o atmosferă de calm şi de sobrietate, fără exagerări sau
acţiuni nesemnificative, inutile şi nu se va limita la o singură reproducere a faptei sau
împrejurării, fiind necesară o repetare a lor, astfel încât să se fixeze cu exactitate
rezultatele.
După cum cunoaştem, aceste rezultate sunt defapt constatările organelor de
urmărire penală,care cu ocazia reconstituirii sunt consemnate într-un proces-verbal,
care este un mijloc de fixare cu valoare probantă de sine stătătoare, care în raport de
împrejurări poate fi întregit cu mijloace considerate secundare, cum sunt: fotografiile
şi schiţele locului în care s-a desfăşurat reconstituirea iar un mijloc tehnic superior de
72
fixare este înregistrarea pe bandă video-magnetică sau filmarea, în cazurile deosebite
ea fiind necesară pentru reţinerea completă şi exactă a modului în care s-a desfăşurat
întreaga reconstituire.
Reconstituirea este aşadar un procedeu probator care are un rol important în
confruntarea elementelor consecutive ale infracţiunii şi în aflarea adevărului.
În concluzie, reconstituirea este o activitate procedurală auxiliară, un procedeu
probator destinat realizării scopului procesual penal, precum şi o formă auxiliară a
cercetării la faţa locului prin care se poate verifica dacă faptele şi împrejurările unei
cauze cercetate s-au săvârşit într-un anumit mod.

73
ANEXA

Proces verbal de reconstituire (omor prin cruzime) 165

Întocmit în Muncelu Mic, la data de 24.02.1987 de procuror criminalist M.T.


și procuror S.A. de la Procuratura județeană Hunedoara, col.S.M., lt.col.S.O.,
lt.col.O.E., lt.col.M.O. și mr.B.P., din cadrul Miliției județului Hunedoara.
În vederea stabilirii unor împrejurări referitoare la modul de comitere a
infracțiunii de omor asupra numitei N.F., de către învinuitul P.D., azi 24 Februarie
1987, la ora 14, ne-am deplasat în comuna Vițel, salut Muncelu Mic, în apropierea
sediului Secției miniere Muncel și am efectuat reconstituirea în conformitate cu
prevederile art.130-131 Cod Procedură Penală, în prezența martorilor asistenți:
C.T., domiciliat în comuna Vițel, sat Muncelu Mic – grupul minier
D.I., domiciliat în Deva, cartierul G, bl.A, ap.71
Am pus în vedere învinuitului P.D. să arate cum a procedat când a ucis-o pe N.F., iar
acesta ne conduce spre baraca IPEG, locuită de V.I. A arătat că în această cocină l-a
chemat N.F., pentru a avea raport sexual și se constată că într-adevăr înăuntru sunt
paie curate și există suficient spațiu.
În continuare, inculpatul se deplasează pe cărarea cu lățime de circa 1 metru
dintre cele două garduri, spre pădurea amplasată în direcția opusă barăcii IPEG. După
ce a ieșit din zona gardurilor, a mai parcurs circa 10 m, până în zona platoului pe care
s-au găsit urmele de sânge, baticul și furoul. În acest loc se oprește și declară că aici a
stat culcat cu N.F., încercând a doua oară să întrețină raport sexual, după care a lovit-o
cu pumnii, apoi cu un băț pe care l-a găsit în apropiere. Pe manechinul ce a fost adus
acolo demonstrează cum a lovit-o cu pumnii și bățul, de mai multe ori, în special în
zona capului. Declară că N.F. nu era incă moartă în acel moment, pentru că mișca din
cap și din picioare și se văita, rostind cuvintele ”au,au”.
Declară că a mai stat câteva momente lângă victimă, după care a continuat să o
lovească cu bățul în cap, cu intnsitate mai mare, demonstrând asta pe manechin. Bățul
l-a aruncat în direcția opusă râpei, spre locul unde a fost găsit cel cu sănge și fire de
păr. În continuare afirmă că a fumat o țigară până s-a liniștit, apoi demonstrează cum a

165
Medeanu Tiberiu-Constantin, Criminalistica în acțiune. Cazuistica unui procuror criminalist, vol I,
Editura Lumina Lex, București, 2006, pag. 273. (Procuratura județeană Hunedoara, dosarul
nr.48/P/1987)

74
târât-o pe N.F., apucând manechinul de picioare și târându-l pe poteca din pădure
până la marginea râpei unde a fost găsit, unde i-a dat drumul să se rostogolească pe
mal.
Inculpatul se reîntoarce pe același traseu, iar când ajunge aproape de baracă, în
dreptul beciului, arată geamul prin care a aruncat hainele murdare de sânge, după ce s-
a schimbat și spălat. Merge api până la baraca IPEG, intră în camera lui V.I., de unde
declară că a luat haine curate, apoi se îndreaptă spere centala termică situată peste
drum, indică locul de lângă gardul de sârmă, unde a stat când a vorbit cu fochistul și
poarta peste care a sărit după aceea, când s-a dus la vestiarul din clădirea vecină, unde
a făcut baie. După ce trece de poartă, se deplasează prin fața centralei, până la poteca
ce coboară o pantă abruptă de cca. 10 m, sub care este clădirea vestiarului, indicând că
spălătoarele sunt la etajul acestei clădiri.
Pe tot parcursul reconstituirii inculpatul a comunicat numai cu procurorul
M.T., nu i s-a sugerat sau indicat cum să procedeze, acesta executând totul din propria
inițiativă. În fața lui nu s-au deplasat persoane care să îi arate traseul, iar modul de
comportare al acestuia a fost urmărit de numeroși cetățeni din localitate și oameni ai
muncii de la secția minieră Muncel.
Principalele faze ale reconstituirii au fost fixate prin fotografiere cu aparat
Praktica, dotat cu obiectiv normal și superangular. Traseul urmat de inculpat a fost
marcat pe o schiță. Inculpatul sau martorii asistenți nu au de făcut obiecțiuni.
Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal.

Procurori Martori asistenți


Organ de poliție

75
BIBLIOGRAFIE

Cărţi, Tratate, Monografii:

 Aioaniţoaie Constantin, Bercheşan Vasile, Tratat de tactică criminalistică,


Editura Carpaţi, Oradea 1992.
 Aioaniţoaie Constantin, Ion Eugen Sandu, Folosirea fotografiei judiciare
operative în reconstituire - 20 de ani de expertiză criminalistică, Editura
Ministerului Justiţiei 1978.
 Aioaniţoaie Constantin, Sandu Ion Eugen, Tactica efectuării reconstituirii,
Curs de tactică criminalistică, Academia de Poliţie "Al.I. Cuza", 1983.
 Alămoreanu Sorin, Elemente de criminalistică, Editura Alma Mater, Cluj-
Napoca, 2000.
 Anghelescu Ion, Borciuc Al., Filmul judiciar, Ministerul de Interne, Institutul
de criminalistică, 1974.
 Antoniu G. în colectiv, Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală
român, Partea generală, vol. I, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti 1975.
 Bercheșan Vasile, Valoarea Științifică a urmelor infracțiunii, Curs de tehnică
criminalistică, vol.I, Editura Little Star, București, 2002.
 Bercheşan Vasile, Dumitraşcu Ion N., Probele şi mijloacele de probă, Editura
Ministerului de Interne, Bucureşti 1994.
 Calapodescu Diana, Pasescu Gheorghe, Consideraţii privind rolul
reconstituirii şi experimentului judiciar în cercetarea infracţiunilor contra
vieţii, Probleme de Criminalistică şi de Criminologie, nr.1/95.
 Cătuna Nelu Viorel, Criminalistică, Editura C.H. Beck, 2008.
 Ceacanica Dumitru, Importanţa cunoaşterii elementelor de diferenţiere dintre
reconstituire şi experimentul judiciar, Probleme de Criminalistică şi
Criminologie, nr. 4/81.
 Cioclei Valerian, Codul Penal și de Procedură Penală, Editura C.H. Beck,
București 2010.
 Ciopraga Aurel, Criminalistica, Tratat de tactică, Editura Grama, Iaşi 1997.
 Ciopraga Aurel, Criminalistica, Tratat de tactică, ediţia a II - a, vol. II, Editura
Actami, Bucureşti 1997.

76
 Ciopraga Aurel, Criminalistică. Elemente de tactică, Universitatea „Alexandru
Ioan Cuza”, Iași, Facultatea de drept, 1986.
 Dongoroz Vintilă şi alţii, Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală
român, vol. I, partea generală, Editura Academiei Române, Bucureşti 1975.
 Emilian Stancu, Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, vol. II, Universitatea
din Bucureşti, 1988.
 Frățilă Adrian, Mirea Constantin, Reconstituirea Judiciară, Editura Global
Lex, București, 1996.
 Gross Hans, Manuel Practique d'instruction criminelle, Paris 1899.
 Ionescu Lucian, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistică, ediția a 2-a,
Editura C.H. Beck, București 2011.
 Ionescu N., Fotografia judiciară la faţa locului, Tratat practic de
criminalistică, vol. I, Ministerul de Interne editura 1976.
 Manea V., Nita Gh., Curs de tehnică criminalistică, vol. I, Academia de
Poliţie „A. I. Cuza”, Bucureşti 1983.
 Mateuț Gheorghiță, Procedură penală, partea generală, vol. II, Editura
Fundaţiei Chemarea Iaşi, 1997.
 Medeanu Tiberiu-Constantin, Criminalistica în acțiune. Cazuistica unui
procuror criminalist, vol I, Editura Lumina Lex, București, 2006.
 Mihuț Elena Ana, Criminalistică – Tehnică și tactică criminalistică, Editura
Universitatea Oradea 2006.
 Mircea Ion, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1978.
 Sandu Ion Eugen, Întocmirea schiţei la faţa locului, Tratat practic de
criminalistică, vol. I, Ministerul de Interne, Ediţia 1976.
 Stancu Emilian, Criminalistica, Ediția a II - a, voi. II, Editura Actami,
Bucureşti, 1997.
 Stancu Emilian, Criminalistica, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.
București, 1994.
 Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, Ediția a IV-a revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București , 2007.
 Suciu Camil, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1972.

77
 Teză de doctorat, Metodica cercetării criminalistice a infracțiunilor de furt,
cordonator științific: Mircea Ioan Nuțu, doctorand: Baco Mihai, Universitatea
„Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, 2006.
 Volonciu Nicolae, Tratat de drept procesual penal, Editura Pleiade, Bucureşti
1994.

Articole din reviste de specialitate:


 Lepăduși Vasile, Reconstituirea – etapă decisivă în drumul către adevăr,
Revista Română de Criminalistică nr.2/2000.
 Mocanu Alexandru, Reconstituirea şi Experimentul judiciar, Revista Română
de Criminalistică, nr.3/2007.
 Păşescu Gheorghe, Experimentul şi reconstituirea în expertiza judiciară,
Revista Română de Criminalistică, nr.5/2009.
 Vladislav Ventzislavov Yanev, Modelarea tridimensională a incidentelor de
tragere şi aplicarea sa la reconstituirea locului faptei, Revisa Română de
Criminalistică, nr.1/2011.

Surse electronice:
 http://ro.scribd.com/doc/28503266/tactica-criminalistica (11.05.2012)
 http://www.drept.ugal.ro/documente/LUCRARI%20ESEURI%20PDF/ALEXA
NDRA%20APOSTU%202.pdf (23.05.2012)
 http://www.scribd.com/doc/48622303/REFERAT-CRIMINALISTICA
(10.05.2012)
 http://www.scribd.com/doc/83921932/Reconstituirea-Si-Experimentul-
Judiciar (08.05.2012)

78

S-ar putea să vă placă și