Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Stamati
Stamati
Stamati
Fiul
paharnicului Toma Stamati şi nepot de frate al mitropolitului lacov Stamati. Învaţă, probabil, la
Şcoala Domnească de la Iaşi, apoi îşi desăvîrşeşte instruirea ca autodidact. Însuşeşte limbile
franceză, rusă şi greacă. Îndeplineşte diferite slujbe în cancelaria Vistieriei Moldovei (1806). În
1812 se stabileşte cu traiul la Chișinău. Ocupă diferite funcţii în administraţia Basarabiei:
expeditor şi referent în departamentele guvernului local, ispravnic al ţinuturilor Ismail şi Hotin,
agent cu însărcinări speciale pe lîngă guvernator ş.a. Devine consilier titular (1818), este decorat
cu ordinul „Sf. Ana” de gradul III (1828). Face cunoştinţă cu scriitorul rus P. Svinin (1815-1816)
şi cu marele poet A. S. Puşkin exilat în Basarabia (1821). C. Stamati debutează în literatură cu
traduceri. Publică în „Albina românească” a lui Gh. Asachi tălmăcirea poeziei „Dumnezeu” de G.
Derjavin (20 februarie 1830). A mai tălmăcit poemul „Prizonierul din Caucaz” de A. Puşkin;
poeziile „Întemniţatul” şi „Mi-e urît şi trist”, „Hăulitul închisului” şi respectiv „Bătrîneţele” de M.
Lermontov; baladele „Harpa eoliană”, „Fiica lui Decebal şi Armin cîntăreţul”, „Gromoboi” de V.
Jukovski; „Omul şi cugetul”, „Ce daune fac banii” de F. Bulgarin ş.a. A tradus şi a adaptat peste
30 de fabule din creaţia lui I. Krîlov şi I. Hemniţer.
Partea valoroasă a creaţiei lui C. Stamati, o constituie scrierile cu tematică istorică. În schiţele
„Suceava şi Alexandru cel Bun în secolul al XV-lea”, „Domnul Moldovei”, „Marele Ştefan şi
bravul său hatman Arbore” evocă momente importante din trecutul glorios al poporului. Supune
criticii unele momente negative din viaţa societăţii din Moldova secolului al XlX-lea: „Neneaca,
cuconaşul ei şi dascălul”, ş.a. Este ales membru al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi
(1834); membru al Societăţii Imperiale de Istorie şi Antichităţi din Odessa (1841), în „Însemnările”
căreia publică articolul „Despre Basarabia şi cetăţile ei vechi”, scris în ruseşte (1850). În 1866 este
ales membru al Societăţii Literare Române, viitoarea Academie (22 aprilie 1866); peste un an însă
îşi dă demisia. În 1870 este numit membru onorific al Academiei Române. La 23 octombrie 1988,
în satul Ocniţa, unde este înmormântat scriitorul, a fost inaugurată Casa-muzeu „C. Stamati”. Tot
atunci în curte a fost instalat un bust al acestuia.
„Modestă ca valoare artistică, moştenirea literară a lui C. Stamati se încadrează eforturilor
depuse de primii noştri scriitori la înfiriparea şi statornicirea literaturii moldovenești de tip
modern.” (Vasile Ciocanu)
Publicații
Un român înstrăinat Drumeţii şi câinii
Arderea Iaşului la 1822 Bătrâneţile Frunzele şi rădăcina
Dorul de patrie Cântecul Gafiţei Gâştele
Dragoş Ce este fluturul Leul la vânat
Epitaful Cruceliţa soţiei mele Leul şi ţânţarul
Eroul Ciubăr-Vodă Hăulitul închisului Lupul şi păstorul
Gafiţa blestemată de Închisul către un fluture ce Măgarul împodobit
părinţi intrase în castelul său Mascurii în vie
Imnul lăutei româneşti Lauda lui Dumnezeu Mincinosul
Însuşi în singurătate Luntrea pe uscat Motanul şi bucătarul
Înţelepciunea lui Solomon Păgânul cu fiicele sale Prieteşugul cânesc
Omul onest Pentru săraci Răpitorul
Omul şi cerul Safo Ţânţarul şi păstorul
Omul şi pământul Timpul trecut Ţăranii şi pâraiele
Porumbiţa stingheră Zburătorul la zăbrea Vulturul şi albina
Roagă-te pentru mine Aslanaş cel bogat şi Vulturul şi paingănul
Roman din Vrancea în momiţa lui Cum era educaţia nobililor
oraşul Iaşi Bătrânul ţăran şi moartea români, în secolul trecut,
Stejarul singuratic Ciuma dobitoacelor când domneau fanarioţii în
Tânguirea Domnia elefantului ţară