Perspective de abordare a gandirii

Referat – Psihologie An. I

SARAC SANDA

O trecere in revista a principalelor perspective, curente, orientari in abordarea gandirii pune in

evidenta dificultatea analizei gandirii, complexitatea remarcabila a acestui proces psihic. Dupa cum
arata M. Zlate (1999), ceea ce frapeaza din capul locului in psihologia gandirii este polarizarea
conceptiilor. S-a trecut cu usurinta de la tratarea extensiva la tratarea intensiva, de la extensia gandirii
asupra tuturor proceselor psihice la ignorarea ei. Este consemnata in acelasi timp si o varietate
terminologica remarcabila mergand de la inconsecventa si insuficienta la abordari sistematice si
detaliate. Autorul citat consemneaza si atitudinile exclusiviste in modul de prezentare a gandirii in
variate lucrari si dictionare, trecand de la ignorare la abordare detaliata. Dincolo de aceste aspecte
„frapante” o trecere sistematica in revista a variatelor scoli si curente pune in evidenta continuitatea
preocuparilor oamenilor de stiinta in raport cu gandirea si dimensiunea ei psihologica.

Perspectiva logicii clasice isi are originile inca in logica aristoteliana. Aristotel este cel care a intemeiat
logica si principiile asocierii. Logicienii sunt cei care au abordat pentru prima data operatiile gandirii si
le-au definit. Este vorba despre operatiile de analiza, sinteza, abstractizare, generalizare, comparatie,
inductie, deductie sau despre judecati, rationamente, silogisme s.a.m.d. Astfel, pana pe la inceputul
secolului al XX-lea, gandirea era prezenta in diferite manuale sau tratate din aceasta perspectiva a
logicii fiind integrata in studiul filozofiei, al epistemiologiei. Pe aceasta cale se impunea aspectul
normativ al gandirii. Dupa cum arata J. Piaget logica este pentru cunoastere ceea ce este morala
pentru conduita. Acelasi autor a demonstrat, in mod stralucit, convergenta evolutiva a structurilor
biologice, logice si cognitiv-intelectuale. Organizarea logica, structura riguroasa, demersul normativ al
gandirii sunt trasaturi indubitabile care demonstreaza contributia logicii la intelegerea aspectului
formal, operational al gandirii.

Asociationismul senzualist reduce gandirea la o asociere de impresii senzoriale, lipsita de suport

motivational. La baza gandirii sunt puse legile asocierii. Cele trei principii ale asocierii provin inca de la
Aristotel: asocierea prin contrast, prin asemanare si prin contiguitate spatio-temporala. dincolo de
eroarea metodologica de reducere a gandirii la o suma de impresii senzoriale, asociationismul are
meritul de a fi propus totusi un mecanism explicativ al gandirii prin asociatie. Este incontestabil faptul
ca asociatiile constituie modalitati de lucru si de operare ale gandirii. Gandirea umana opereaza in
mod frecvent uzand de lanturi asociative. In cadrul acestor asocieri imaginile si cuvantul joaca un rol
primordial ca suport intuitiv verbal al variatelor asociatii de idei. Toate curentele si scolile psihologice
care au urmat s-au raportat la asociationism ca reper, ca piatra de hotar in psihologie.

Introspectionismul experimental sau Scoala de la Würtzburg prin reprezentantii ei O. Külpe, K. Marbe

si Ach incerca sa depaseasca limitele asociationismului senzualist in abordarea gandirii. Preocuparea
1
acestei scoli pentru studiul gandirii a condus la elaborarea unei psihologii a gandirii in cadrul acesteia.
Este pentru prima data cand se desfasoara un demers sistematic de explorare si interpretare
psihologica a gandirii ca proces de rezolvare de probleme. Reprezentantii acestui curent isi propuneau
sa demonstreze natura abstracta a gandirii, faptul ca aceasta nu este reductibila la o suma de impresii
senzoriale. Metoda de investigare experimentala consta in solicitarea adresata unor subiecti experti
de a rezolva variate probleme de matematica, logica, lingvistica si de a descrie in timp sau dupa
incheierea activitatii rezolutive procedeele, modul de lucru. Se dorea, pe aceasta cale, sa se
demonstreze natura abstracta a gandirii, faptul ca aceasta nu opereaza cu imagini si cuvinte. Ipotezele
nu au fost confirmate, deseori subiectii utilizau descrierea in imagini si cuvinte a unor activitati
abstracte ale gandirii. Aceste rezultate au descumpanit autorii si chiar i-au facut sa aprecieze ca numai
foarte putini oameni sunt capabili de gandire abstracta. Aceasta judecata a fost sever criticata de
lumea academica dar ramane incontestabil meritul acestui curent in initierea unor studii
experimentale cu privire la gandire. Semnificativ este faptul ca psihologia experimentala moderna
subliniaza rolul raportului verbal in studiul gandirii. Mai mult decat atat, Newell si Simon 50 de ani
mai tarziu, in anii ’70 ai secolului al XX-lea au elaborat experimente prin intermediul carora au
incercat sa demonstreze compatibilitatea dintre logica operatorie a gandirii umane si cea a
computerelor. Modelul lor experimental era foarte apropiat de cel al Scolii de la Würtzburg: subiectii
erau solicitati sa descrie in timp ce rezolvau o problema de logica sau matematica pasii, secventele
necesare. Autorii au denumit acest demers „protocolul gandirii cu voce tare”. Transpunerea acestor
protocoale in limbajul de programare al calculatoarelor s-a demonstrat faptul ca gandirea umana si
computerele uzeaza de strategii asemanatoare. Iata cum fiecare curent, scoala psihologica isi aduce
contributia la progresul psihologiei si nu trebuie sa ne grabim cu catalogarile si aprecierile critice la
adresa diferitelor scoli si curente. O contributie remarcabila a acestei scoli psihologice este abordarea
gandirii ca sistem de operatii. O. Selz s-a desprins din cadrul acestei scoli si a realizat primele cercetari
sistematice asupra operatiilor gandirii. Cele mai importante operatii erau: completarea complexului,
abstractia selectiva si reproducerea asemanarilor (vezi P. Popescu-Neveanu, 1977). Completarea
complexului este operatia de umplere a golului cognitiv, de inlocuire a necunoscutului cu ceva
cunoscut; abstractizarea selectiva realizeaza desprinderea variatelor caracteristici ale obiectelor si
relatiilor dintre componentele unei situatii complexe; reproducerea asemanarilor permite detasarea
din experienta a unor insusiri asemanatoare in vederea stabilirii de corespondente, coincidente si
identificari.

Psihologia formei sau gestaltismul abordeaza gandirea prin raportarea pe de o parte la

asociationismul senzualist si pe de alta parte la modelul incercare si eroare propus de catre Thorndike

In cercetarile sale asupra invatarii, Thorndike a ajuns la concluzia ca in rezolvarea unor situatii
problematice se impune strategia incercarii si erorii bazata pe legea efectului. Conform acesteia o
actiune insotita de succes tinde sa fie repetata iar daca a fost insotita de esec va tinde sa fie
indepartata. Acest model valorifica rolul motivatiei in invatare si rezolvarea de probleme.

Gestaltistii prin reprezentantii lor de seama W. Köhler, K. Koffka, M. Wertheimer au abordat

psihologia gandirii pornind de la cercetarile lor in domeniul psihologiei perceptiei. Gandirea era
explicata ca un demers de reorganizare a datelor campului perceptiv. In urma acestei reorganizari si
restructurari rezolvarea unei situatii problematice se impune de la sine avand aspectul unei intuitii
spontane. In cercetarile sale intreprinse in insulele Telerife asupra cimpanzeilor Köhler propune un
model experimental ingenios: cimpanzeul infometat primeste obiectul-stimul (un ciorchine de
banane) atarnat undeva sus deasupra custii fara a putea fi atins. In interiorul custii se afla dispuse

2
una, doua ladite de lemn. Dupa un numar de incercari haotice, cimpanzeul pare ca a renuntat si se
asaza undeva intr-un colt pentru ca la un moment dat sa sara brusc sa se indrepte spre ladita, sa se
suie pe ea si sa incerce sa atinga obiectul-scop. Astfel, in baza reorganizarii campului perceptiv
obiectul-scop si obiectul-mijloc sunt reunite in acelasi camp si drept urmare are loc un fenomen de
intuitie spontana (einsicht, insight) sau momentul „Aha”.

In termenii psihologiei cognitive moderne cele doua orientari, incercare-eroare si intuitie spontana
pot fi subordonate celor doua tipuri de procesari implicate in tratarea informatiilor: procesarea
descendenta, indirecta specifica modelului gestaltist si procesarea ascendenta, directa, bazata pe
datele empirice specifica modelului incercare si eroare. Constatam ca cele doua modele de abordare
a mecanismelor psihologice ale gandirii nu se exclud ci, dimpotriva, se completeaza reciproc si aduc
contributii remarcabile la intelegerea mecanismelor gandirii.

O alta contributie importanta a scolii gestaltiste este legata de rezolvarea de probleme. Cercetarile
initiate de catre Wertheimer au fost continuate in mod stralucit de catre Duncker. Astazi tratatele de
psihologie experimentala utilizeaza modelele experimentale ale acestui savant in descrierea
mecanismelor gandirii, ale rezolvarii de probleme si mai ales ale fixitatii functionale. Pentru cei doi
autori orice problema declanseaza in interiorul subiectului o stare conflictuala iar acesta manifesta
tendinta de a inlatura conflictul prin reorganizarea structurala a datelor. In mod obisnuit, in urma
acestei reorganizari, rezolvarea se impune practic spontan. Spre exemplu, Wertheimer ofera o
problema pe care matematicianul Gauss a rezolvat-o foarte rapid la varsta de sase ani: calculati cat
mai repede suma 1 + 2 + 3 + 4 + 5 + 6 + 7 + 8 + 9 + 10. In baza reorganizarii datelor se poate constata
ca suma extremele este aceeasi: 1 + 10 = 11, 2 + 9 = 11 s.a.m.d, adica cinci perechi de 11 care ne
conduc la suma 55 (vezi P. Popescu-Neveanu, 1977).

Structuralismul genetic – J. Piaget. – preia de la gestaltisti conceptul de „schema” ca indicator al unor

structuri mintale de tip operator, dar considera ca structurile operatorii nu sunt innascute ci
achizitionate. Piaget nu contesta existenta unor scheme innascute, care se refera la analizatori si
mecanismele lor neurofunctionale, la variatele reflexe neconditionate care permit nou-nascutului o
prima forma de adaptare la mediu. Inteligenta este definita ca modalitate superioara de adaptare la
mediu. Adaptarea se realizeaza in baza a doua procese majore: asimilarea si acomodarea. Prin
asimilare se interiorizeaza ceva in urma unor exersari, actiuni repetate cu obiectele. Se fixeaza astfel o
schema de actiune, mai intai in planul extern, concret. Schema va fi asimilata, interiorizata, preluata
de structurile mentale, interne care se vor acomoda, se vor restructura, vor integra noua achizitie si
vor deveni astfel mai „competente”, apte sa coordoneze activitati mai complexe si sa solicite asimilari
mai bogate in continut, mai diversificate. Astfel noile asimilari vor conduce la noi acomodari s.a.m.d.
ceea ce sugereaza o dinamica evolutiva, ascendenta a structurilor operatorii ale inteligentei. J. Piaget
si Scoala sa de la Geneva au demonstrat intr-o maniera experimentala si in baza unor observatii
laborioase procesul evolutiei structurilor operatorii ale inteligentei in cadrul celor patru stadii:

• stadiul inteligentei senzorio-motorii (0 – 2 ani);

• stadiul inteligentei preoperationale (2 – 6 ani);

3
• stadiul operatiilor concrete (6 – 11 ani);

• stadiul operatiilor formale (11 – 17 ani).

Abordarea cognitivista a gandirii isi are originile in cercetarile lui Newell, Schaw si Simon (1958) care
au lansat modelarea cibernetica a intelectului in celebrul Rezolvitorul general de probleme ca sistem
de prelucrare a informatiei pentru rezolvarea unor probleme specifice gandirii umane. In rezolvitor
sunt introduse o serie de variabile e pot fi reunite cu ajutorul unor operatii logice de tipul conjunctiei,
disjunctiei si implicatiei. Programul consta in trecerea succesiva de la o etapa la alta prin modificarea
continua a structurii problemei considerate. Programul rezolvitorului realizeaza trei tipuri de sarcini:
1) transformarea obiectului A in obiectul B; 2) aplicarea operatorului B la obiectul A si 3) reducerea
deosebirilor D intre obiectul A si obiectul B.

Mai apoi, W. Reitman (1965) a valorificat din punct de vedere psihologic cercetarile celor trei autori
aratand ca atat in gandirea umana cat si in inteligenta artificiala elementul cel mai important il
constituie procesele informationale. Gandirea este definita prin prisma prelucrarii de informatii cu
ajutorul unor operatori. Operatorii permit ca din stocul memoriei sa se selecteze informatiile
adecvate in raport cu un sistem de ordonare a sarcinilor.

Neisser (1967) este intemeietorul formal al psihologiei cognitive. Din punctul lui de vedere, gandirea
este procesul prin care se executa o serie de operatii centrale asupra reprezentarilor ce contin
informatii din mediul extern. Constatam ca in centrul gandirii este amplasata reprezentarea, imaginea
mintala. Conceptul de schema este preluat pe linia unei continuitati ce-si are originea in cercetarile
gestaltismului si ale structuralismului genetic. Schema are un rol decisiv in organizarea si ordonarea
reprezentarilor interne dirijand activitatea gandirii in scopul disponibilizarii unei cantitati mai mari de
informatii. Procesarea informatiilor in plan mintal se realizeaza cu ajutorul unor inferente, structuri
operatorii ce permit extragerea unei anumite informatii si integrarea ei la nivelul schemelor. Schema
se modifica la randul ei dezvoltand disponibilitati crescute de asimilare conceptuala. In sine
descrierea acestui proces cognitiv ne arata asemanari mari cu modelul lui J. Piaget. Dar, cognitivistii
insista asupra procesarilor, a tratarii informatiei. Astfel gandirea este organizata modular si ierarhic
utilizand simboluri si structuri simbolice. Cognitivistii trateaza gandirea in special din perspectiva
rezolvarii de probleme, a strategiilor rezolutive. Pe aceasta cale procesarea cognitive se exercita
asupra reprezentarilor interne cu scopul de a elabora generalizari predictive.