Diabetul zaharat (DZ) este o boala cu evolutie cronica in cadrul careia organismul nu poate

folosi glucidele din alimentatie.

Glucoza este principala sursa de energie a organismului, dar pentru a putea fi utilizata, ea
trebuie sa patrunda in celule. Patrunderea glucozei in celule se face cu ajutorul insulinei, hormon
secretat de pancreas.
Diabetul apare atunci cind organismul nu produce destula insulina sau nu o foloseste cum
trebuie.
La persoanele cu diabet glucoza in loc sa fie folosita ca substanta nutritiva de catre celule,
ramane in sange (creste glicemia) si poate fi eliminate prin urina (glicozurie).
Tratamentul medicamentos al diabetului
Tratamentul medicamentos de combatere a diabetului zaharat presupune administrarea
medicamentelor antihiperglicemiante orale și injectabile noninsulinice sau a insulinei.
Ambele forme terapeutice pot fi administrate în următoarele circumstanțe:
 În cazul persoanelor adulte a căror glicemie este cuprinsă între 70 și 130 mg/dl
preprandial, sub 180 mg/dl postprandial și a căror hemoglobină glicozilată se află sub
6,5%.
 În cadrul diabetului gestațional, cu glicemie sub 95 mg/dl preprandial, sub 140 mg/dl la o
oră postprandial, și sub 120 mg/dl la două ore postprandial.
 În cazul femeilor însărcinate diagnosticate cu diabet zaharat tip I sau II, cu valori ale
glicemiei cuprinse între 60 și 99 mg/dl preprandial, între 100 și 129 mg/dl postprandial și
valori ale hemoglobinei glicozilate aflate sub 6%.
 La copiii cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani, cu valori ale glicemiei aflate între 100 și 180
mg/dl preprandial și hemoglobina glicozilată sub 8,5%.
 La copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, cu valori ale glicemiei aflate între 90 și 180
mg/dl preprandial și hemoglobina glicozilată sub 8%.
 La adolescenții și tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 19 ani, cu valori ale glicemiei aflate
între 90 și 130 mg/dl și hemoglobina glicozilată sub 7,5%.

Medicamentele antihiperglicemiante orale și injectabile noninsulinice sunt

reprezentate de sulfonilureice, biguanide, tiazolidindione, metiglinide, incretinmimtice și
inhibitori ai alfa-glucozidazei.
 Sulfonilureicele (glipizid, glimepirid, glibenclamid, gliquidonă, gliclazid) determină
diminuarea hiperglicemiei prin stimularea secreției de insulină la nivelul pancreasului,
scăderea producției de glucoză la nivel hepatic și creșterea sensibilității receptorilor
periferici din organism la insulină.
 Biguanidele (metformin) reprezintă prima opțiune medicamentoasă de combatere a
diabetului zaharat de tip II, Biguanidele scad valorile glicemiei în cadrul diabetului
zaharat prin scăderea producției de glucoză la nivelul ficatuluiscăderea rezistenței la
insulină a receptorilor periferici din organism și scăderea lipotoxicității.
 Tiazolidindionele (pioglitazonă) îmbunătățesc sensibilitatea ficatului, a țesutului
muscular și a țesutului adipos la insulină.
 Metiglinidele (nateglinidă, repaglinidă) acționează asemănător sulfonilureicelor, dar au
efec mai limitat față de acestea din urmă și astfel sunt administrate doar pentru
combaterea hiperglicemiei postprandiale.
 Incretinmimeticele (linagliptin, sitagliptin, vildagliptin etc. ) redus secreție de insulină și
sinteza de glucagon în organism, încetinesc golirea gastrică și ameliorează senzația de
foame specifică diabetu lui zaharat.
 Inhibitorii alfa-glucozidazei (miglitol, acarboză) determină scăderea glicemiei
postprandiale prin scăderea absorbției de oligozaharide în organism.

Toate aceste medicamente pot fi administrate sub formă de monoterapie (precum

biguanidele-metformin), terapie dublă (biguanide și sulfonilureice, biguanide și
tiazolidindione, biguanide și incretinmimetice) sau triplă terapie (biguanide, sulfonilureice și
tiazolidindione).

Tratamentul cu insulină în diabet

Tratamentul cu insulină reprezintă singurul mijloc de combatere a diabetului zahart de tip I
și poate fi administrat și în cazul diabetului zahart de tip II în următoarele circumstanțe: în
cazul lipsei de răspuns la medicamentele antidiabetice noninsulinice orale sau injectabile,
scăderea toleranței față de medicamentele antidiabetice noninsulinice și apariția unor reacții
adverse severe, existența unor contraindicații de administrare a antidiabeticelor
noninsulinice (în cazul bolnavilor cu afecțiuni renale sau hepatice severe), în caz de apariție
a complicașiilor acute ale diabetului zaharat, în diabetul gestațional, în sarcină și în lactație.

Pot fi descrise trei tipuri de insuline: insuline bazale, insuline prandiale și insuline premixate.
La rândul lor, fiecare clasă de insuline prezintă două subtipuri:
 Insulinele bazale se împart în insuline cu acțiune intermediară (reprezentate de
Insulatard, Humulin N și Insuman Bazal) și analogi de insuline cu acțiune lungă
(reprezentați de Detemir și Glargine).
 Insulinele prandiale se împart în insuline cu acțiune scurtă (reprezentate de Actrapid,
Humulin R și Insuman Rapid) și analogi de insuline cu acțiune rapidă (reprezentați de
Aspart, Lispro și Glulisine).
 Insulinele premixate se împart în insuline premixate umane și analogi de insuline
premixate. [1], [2], [3], [4]

Insuline cu acţiune rapidă Sunt insuline cu aspect clar a căror acţiune se instalează rapid,
iar durata de acţiune este scurtă, de exemplu (scade glicemia la 0-30 de minute dupa
injectare).

Analog de insulină cu acţiune rapidă Necesitatea întroducerii unei insuline cu debut rapid
(10-20') şi durată de acţiune scurtă (3-5 ore) a dus la descoperirea insulinei aspart, analog
de insulină umană cu acţiune rapidă. Obţinută prin inginerie genetică, este asemănătoare ca
structură cu insulina umană, dar diferită prin efectele sale îmbunătăţite.

Insuline cu acţiune intermediară Aceste insuline cu aspect albicios, tulbure sunt obţinute prin
adăugarea unei substanţe care le întîrzie absorbţia. Îşi încep acţunea în cca. 1 1/2 ore după
injectare, iar durata de acţiune este de 24 ore.

Insulina premixată Sunt amestecuri de insuline cu acţiune rapidă cu insuline cu acţiune

intermediară. Gama de amestecuri cuprinde mai multe combinaţii în funcţie de raportul
dintre cele două tipuri de insuline.

Analog de insulină cu acţiune intermediară + acţiune rapidă este analogul de insulină care
conţine 30% insulină aspart cu acţiune rapidă şi 70% protamin insulină aspart cristalizată cu
acţiune intermediară.
Farmacocinetica insulinelor
În continuare vom descrie fiecărui subtip de insuline în parte momentul debutului acțiunii,
durata de acțiune și momentul în care acestea prezintă efect maxim:

Activitatea isulinelor cu acțiune intermediară debutează la una sau trei ore de la

administrare, atinge valoarea maximă la cinci sau opt ore de la administrare și prezintă o
durată cuprinsă între 14 și 18 ore.

Activitatea analogilor de insuline cu acțiune lungă debutează între două și patru ore de la
administrarea și durează între 16 și 24 de ore.

Insulinele cu acțiune scurtă își încep activitatea la 30-60 de minute de la administrarea,

ating valoarea maximă două sau trei ore de la administrare și prezintă o durată de acțiune
cuprinsă între șase și opt ore.

Analogii de insuline cu acțiune rapidă își încep activitatea la 10-15 minute de la

administrare, ating valoarea maximă a activității la o oră sau la o oră jumate de la
administrare și prezintă o durată de acțiune cuprinsă între trei și cinci ore.

Insulinele premixate umane debutează să acționeze la 30-60 de minute de la administrare,

ating valoarea maximă de acțiune la un interval cuprins între două sau trei ore până la cinci
sau opt ore și prezintă o durată de acțiune cuprinsă între 14 și 18 ore. [1], [2], [3], [4]

Analogii de insuline premixate intră în acțiune la 10-15 minute de la administrare, ating

nivelul maxim de activitate la un interval cuprins între o oră sau o oră și jumătate până la
cinci sau opt ore și prezintă o durată de acțiune cuprinsă între 14 și 18 ore.

Mod de administrare a insulinelor

Insulina poate fi administrată în mod continuu, sub formă de terapie intensivă (mai mult de
trei injecții de insulină pe zi) sau convențional, (una, cel mult două injecții de insulină pe zi).
Modul de administrare intensivă a insulinei permite un orar mult mai flexibil a meselor și
ajustarea dozei de insulină în funcție de valorile glicemiei. În schimb, modul convențional de
administrare a insulinei impune un orar strict dal meselor și ajustarea dozelor de insulină în
funcție de valorile glicemiei din ziua precedentă.

Insuline se administrează, de regulă, pe fața laterală sau anterioară a brațelor și la nivelul

abdomenului mijlociu și inferior, exceptând zona periombilicală. [1], [2]
Complicațiile tratamentului cu insulină
Printre complicațiile care pot apărea în urma administrării tratamentului cu insulină se
numără următoarele aspecte patologice:
 Episoadele de hipoglicemie (secundare unor greșeli de alimentație, unor greșeli de
administrare a medicației sau efortului fizic intens neprevăzut)
 Formarea unui abces la locul injectării insulinei (datorită igienei corporale deficitare)
 Lipodistrofie în zona de administrare a insulinei
 Alergia la insulină
 Creștere ponderală (datorată consumului excesiv de glucide și scăderii glicozuriei)
 Edeme (secundare variațiilor bruște ale glicemiei în organism)
 Neuropatia senzitivă hiperalgică. [1], [2], [3], [4]

Vitaminele
 De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 Vitaminele sunt substanțe chimice organice necesare în cantități mici pentru ca organismul să
fie sănătos. Majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de către organism, deci ele trebuie
obținute din alimentație.
 Termenul de vitamine nu cuprinde alți nutrienți esențiali cum ar fi mineralele, acizii grași
esențiali sau aminoacizii esențiali.
 Suplimentarea cu vitamine este larg răspândită în ziua de azi. Multor alimente li se adaugă
vitamine în plus față de ce conțin inițial în timpul procesului de fabricație. Una din problemele
suplimentării cu vitamine este faptul că multe dintre ele cresc în mod semnificativ apetitul. În
ziua de astăzi, obezitatea este o problemă serioasă, iar suplimentarea cu vitamine o poate crea
sau accentua. Există oameni care au devenit obezi din cauza suplimentării cu vitamine în
copilărie sau adolescență.
 Termenul de vitamină a fost folosit pentru prima dată de biochimistul polonez Casimir Funk în
1912. Vita, în limba latină, înseamnă viață, iar sufixul -amină este pentru amine; la momentul
respectiv se credea că toate vitaminele sunt amine. Acum însă se știe că nu este așa.


 Cuprins
 1Istorie
 2Vitaminele umane
 2.1Deficiențe și excese de vitamine
 3Pseudo-vitamine
 4Nomenclatură
 5Clasificare
 6Utilizări colocviale ale termenilor
 7Vitamine non-umane
 8Efecte ale vitaminelor și surse ale acestora
 9Legături externe
 Istorie[modificare | modificare sursă]
 Importanța mâncării anumitor alimente pentru păstrarea sănătății a fost recunoscută cu mult
înainte să se fi identificat vitaminele. Egiptenii antici știau că dacă hrăneau un pacient cu ficat,
 acesta se va vindeca de orbire de noapte, acum știindu-se că este cauzată de o deficiență de
vitamina A. În 1747, chirurgul scoțian James Lind a descoperit că citricele și preparatele din ele
previn scorbutul, o boală letală, în care colagenul nu se formează corect și caracterizată prin
vindecări lente, sângerări ale gingiilor și dureri acute. În 1753, Lind a publicat Tratat asupra
Scorbutlui. Totuși, descoperirea sa nu era unanim acceptată. În expedițiile Marinei Regale din
secolul XIX, de exemplu, se credea că scorbutul era prevenit de o igienă bună la bordul navei,
exerciții fizice regulate și menținerea moralului ridicat al echipajului, în locul unei diete bazată
pe mâncare proaspătă, așa că aceste expediții au continuat să fie compromise de scorbut. În
acea perioadă, când Robert Falcon Scott a făcut cele două expediții în Antarctica la începutul
secolului XX, teoria medicală general acceptată era că scorbutul era cauzat de mâncarea la
conservă contaminată.
 În 1881, chirurgul rus Nikolai Lunin a hrănit șoareci cu un amestec artificial de toți constituenții
laptelui cunoscuți la momentul respectiv, adică proteine, grăsimi, carbohidrați și săruri. Aceștia
au murit, în timp ce șoarecii hrăniți cu lapte natural s-au dezvoltat normal. A formulat o
concluzie precum că "un aliment natural ca laptele trebuie deci să conțină, pe lângă
ingredientele principale cunoscute, mici cantități de substanțe necunoscute esențiale vieții" [1].
Concluzia trasă de el a fost respinsă de ceilalți cercetători, care nu au putut să reproducă
rezultatele experimentelor sale. O diferență a fost faptul că el a folosit zahăr normal (zaharoză),
pe când ceilalți cercetători au folosit zahăr din lapte (lactoză), care încă mai conținea cantități
mici de vitamina B.
 În 1905, William Fletcher a descoperit că prin mâncarea orezului nedecorticat în locul celui
decorticat se prevenea boala beriberi. În anul următor, Frederick Hopkins a afirmat că
alimentele conțin "factori accesori"—pe lângă proteine, carbohidrați, grăsimi etc.—care sunt
necesari corpului uman. Când Casimir Funk a izolat complexul hidrosolubil de micronutrienți a
cărui bioactivitate fusese identificată de Fletcher, a propus ca acesta să fie numit "Vitamină".
Numele a devenit repede sinonim cu "factorii accesori" ai lui Hopkins, iar până când s-a
demonstrat că nu toate vitaminele sunt amine, cuvântul era deja popular. În 1920, Jack Cecil
Drummond a propus ca "e"-ul final să cadă, pentru a se dezaccentua legătura cu "aminele",
după descoperirea faptului că vitamina C nu avea componentă aminică. În limba română, forma
a rămas neschimbată, spre deosebire de limba engleză.
 La începutul anilor 1900, oamenii de știință au fost capabili să izoleze și să identifice un număr
de vitamine. Inițial, lipide din ulei de pește au fost folosite pentru vindecarea rahitismului la
șobolani, iar nutrientul liposolubil a fost numit "antirahitic A". Între timp, numele a fost
schimbat, el devenind vitamina D, care este subiectul dezbaterilor pe tema faptului că aceasta
nu este într-adevăr o vitamină, fiind un derivat steroid.
 Vitaminele umane[modificare | modificare sursă]
 Pentru oameni există 13 vitamine, împărțite în două grupe, cele patru solubile în grăsimi (A, D, E
și K) și cele nouă solubile în apă (opt vitamine B și vitamina C).

Necesarul minim
Numele
Denumire chimică Solubilitate Deficiență, boală Supradoză zilnic mediu
vitaminei
(M,19-30)[2]

Orbire de noapte,
Vitamina A Retinol Grăsimi 25.000 ui 620μg
Keratomalacia
Vitamina
Tiamină Apă Beriberi - 1 mg
B1

Vitamina
Riboflavină Apă Ariboflavinoză - 1,1 mg
B2

Vitamina
Niacină Apă Pelagra 2.500 mg 12 mg
B3

Vitamina
Acid pantotenic Apă Paresteziază - -
B5

Vitamina
Piridoxină Apă - 400 mg 1,1 mg
B6

Vitamina
Biotină Apă - - 30 µg
B7

Vitamina
Acid folic Apă * 1.000 µg 320 μg
B9

Vitamina
Cianocobalamină Apă Anemie - 2 µg
B12

Vitamina C Acid ascorbic Apă Scorbut - 75 mg

Lamisterol, Ergocalciferol, 2 µg pentru

Vitamina
Calciferol, Dihidrotachisterol, Grăsimi Rahitism 50.000 IU toate vitaminele
D1-D4
7-dehidrositosterol D

Vitamina E Tocoferol Grăsimi - 50.000 IU 12 mg

Vitamina K Naftoquinonă Grăsimi - - 75 µg

 = Deficiența de acid folic (Vitamin B9) în timpul sarcinii este asociată cu boli congenitale ale
bebelușilor și este legată de apariția cancerului.
 Unele dintre vitamine sunt cunoscute după numele din literatura de specialitate mai veche.
Vitamina B2 este numită și vitamina G. Vitamina B7, sau biotină este știută și ca "vitamina H".
Vitamina B9, sau acid folic și alți folați precum "vitamina M (acid pteril-tri-glutamic)" sunt
cunoscute drept folicină. Vitamina B3 apare și ca "vitamina PP", un nume derivat de la termenul
învechit "factor prevenitor de pelagra". Multe alte substanțe esențiale ale dietei care erau
numite la început vitamine sunt acum clasificate ca făcând parte din alte grupuri.
 Alte vitamine posibile sunt DMAE (pește, ouă, soia, creier), acidul lipoic (ficat), acidul folinic
(ficat), bioptrină (pește, ficat), PPQ (mai jos) și coenzima Q (carne, iaurt, soia).
 Deficiențe și excese de vitamine[modificare | modificare sursă]
 Un organism poate supraviețui pentru un timp fără vitamine, deși deficitul prelungit de vitamine
poate duce la boli, de obicei dureroase și potențial fatale. Rezervele organismului de vitamine
 pot varia foarte mult; un adult poate avea un deficit de vitamina A sau B12 de un an sau mai
mult înainte să apară vreo boală, în timp ce vitamina B1 din rezerve nu rezistă mai mult de două
săptămâni.
 Vitaminele solubile în grăsimi pot fi păstrate ca rezervă în organism și sunt toxice când sunt
luate în exces. Vitaminele solubile în apă nu sunt păstrate în organism, cu excepția vitaminei
B12, rezerva ei aflându-se în ficat.
 Pseudo-vitamine[modificare | modificare sursă]
 Vitamina F este termenul care desemna la început acizii grași esențiali pe care corpul nu îi poate
sintetiza. Au fost excluși din categoria vitaminelor pentru că sunt acizi grași. Acizii grași sunt o
componentă majoră a grăsimilor care, ca și apa, sunt necesare organismului în cantități mari și
deci nu sunt sub incidența definiției vitaminelor, care sunt necesare în cantități mici.
 Herbalistii si naturopatii au numit diferite substanțe chimice terapeutice "vitamine", deși nu
sunt, printre care vitamina T, vitamina U și vitamina X.
 Unele autorități în domeniu spun că ubiquinona, numită și coenzima Q10, este o vitamină.
Ubiquinona este produsă în cantități mici de organism, ca și vitamina D.
 Vitamina B15 (Acid pangamic); substanța înrudită dimetilglicina este numită greșit vitamina B15,
dar numită și B16.
 Toxinele Laetrile și amigdalina sunt numite uneori vitamina B17. Și acidul pangamic, și laetrile au
fost propuse ca fiind vitamine de Ernst T. Krebs; nici una nu a fost recunoscută drept vitamină de
comunitatea medicală. Capacitățile vitaminei B17 de a combate cancerul au fost negate de
multe experimente. Ele produc drept metabolit acid cianhidric și pot provoca moartea.
 Flavonoizii sunt numiți uneori și vitamina P.
 Factorii de creștere a animalelor au fost desemnați vitamine, precum acidul para-aminobenzoic
(PABA), care este factorul datorită căruia cresc penele păsărilor (vitamina B10), folacina (vezi
acid folic) acid pteril-heptaglutamic este factorul de creștere a păsărilor (vitamina B11 sau
vitamina Bc-conjugată) și acidul orotic ca vitamina B13 pentru șobolani.
 Câteva substanțe erau crezute a fi vitamine complexe B și sunt numite vitamine B în literatura
veche, incluzând B4 (adenină) și B8 (acid adenilic), dar nu mai sunt recunoscute ca vitamine.
 Doctorii mici au etichetat și unele analgezice și antibiotice ca vitamine.
 Nomenclatură[modificare | modificare sursă]
 Vitaminele pot prezenta mai multe denumiri:
 DENUMIREA ALFABETICĂ:
 se folosesc literele mari ale alfabetului A,B, C,D,E K și diferiți indici în cadrul unui tip de vitamină
D2-D3, B1, B2 ,B6 etc.
 DENUMIREA CHIMICĂ: are la bază structura chimică a vitaminei
 A1 RETINOL
 B1 TIAMINĂ
 B2 RIBOFLAVINĂ
 B6 PIRIDOXINA
 C ACID ASCORBIC
 E TOCOFEROL
 H1 ACID PARAAMINOBENZOIC
 K FITOMENADIONĂ
 DENUMIREA TERAPEUTICĂ după efectul terapeutic
 A ANTIXEROFTALMICA
 C ANTISCORBUTICĂ
 D ANTIRAHITICĂ
 E ANTISTERILITĂȚII
 PP ANTIPELAGRĂ
 K ANTIHEMORAGICA
 Clasificare[modificare | modificare sursă]
 S-a încercat o clasificare în funcție de mecanismul de acțiune, deși nu este pe deplin cunoscut
pentru toate vitaminele. Multe vitamine funcționează ca atare sau după o prealabilă
biotransformare, formând coenzime ale unor enzime specifice (toate vitaminele B, biotina,
vitaminele A și K). Altele acționează pe căi asemănătoare hormonilor (D și A). Unele (vitaminele
C și E) funcționează ca sisteme antioxidante față de peroxizii nocivi. Vitaminele A (retinalul,
acidul retinoic) au modalități particulare de acțiune. O clasificare mai veche împărțea vitaminele
în 2 mari clase, în funcție de solubilitatea lor:
 - vitamine hidrosolubile (solubile în apă),din care fac parte toate vitaminele B, biotina, acidul
ascorbic;
 - vitamine liposolubile, (insolubile în apă), solubile în lipide (grăsimi), din care fac parte
vitaminele A,D, E și K. Există o serie de substanțe, numite antivitaminecare prezintă o acțiune
antagonistă vitaminelor și care produc efectele avitaminozelor respective. În principiu fiecare
vitamină poate avea una sau mai multe antivitamine.
 SOLUBILITATE:
 LIPOSOLUBILE : A, D, E. K (solubile în grăsimi).
 HIDROSOLUBILE: COMPLEXUL B , VITAMINA C (solubile în apă).
 MECANISM DE ACȚIUNE
 EFECT NUCLEAR – acționează influențând transcripția ADN : vitamina A și vitamina D. EFECT
MEMBRANAR- împiedică acțiunea unor radicali liberi în organism vitamina E, vitamina C.
TRANSFERAREA UNOR GRUPĂRI FUNCȚIONALE (CO2, CH3, NH2) vitaminele B1, B6, B12,
BIOTINA, ACID FOLIC. TRANSFER DE ELECTRONI : Vitamina PP, vitamina B2, vitamina K.
 VITAMINELE HIDROSOLUBILE
 Din această clasă fac parte compuși polari, solubili în apă, dar cu structuri și funcții biochimice
foarte diferite.Un număr dintre ele alcătuiesc grupul vitaminelor B, prezente în drojdie, în
semințe de cereale, în ficat. Lipsa de aport prin alimentație, provoacă stări de policarență și nu
de hipovitaminoză anume. Sunt absorbite la nivelul intestinului subțire, trecând în circulația
portală. Se stochează în cantități foarte mici și sunt eliminate urinar.De aceea trebuie continuu
furnizate prin alimentație . Excesul este, în general bine tolerat, surplusul eliminându-se urinar,
fără afectarea organismului. Excepție face supradozarea unora cum sunt acidul nicotinic și
vitamina B6
 Utilizări colocviale ale termenilor[modificare | modificare sursă]
 Vitamina A și vitamina C sunt folosite în argou ca reprezentând băuturi alcoolice și, respectiv,
cafeină.
 Sedativul ketamină este numit deseori vitamina K când este folosit ca drog.
 Vitamina Dragoste este menționată în cântecul lui Patti Page, I Don't Care if the Sun Don't Shine,
referindu-se la dragostea însăși.
 Vitamina V este un colocvialism pentru Viagra, vitamina Z pentru Zoloft și vitamina R pentru
ritalină (în special când se sugerează că acestea sunt recomandate când nu este nevoie (sau
hiperbolic: luate la fel de comun ca și vitaminele)).
 Colocvial, cuvântul vitamină se referă în general la suplimentele de vitamine, produse, de obicei,
sub formă de pilulă, care conțin una sau mai multe vitamine pure, folosite pentru a suplimenta
conținutul în vitamine al unei diete.
 
Colocvialisme mai puțin cunoscute:

 Vitamina G este argou pentru berea Guinness.
 Vitamina J este folosit pentru a se referi la Jägermeister, care este o băutură alcoolică din plante
exportată din Germania.
 Biotina mai este găsită ca vitamina H.
 Vitamina I este utilizată pentru ibuprofen.
 Vitamina S este argou pentru steroizi.
 Vitamina W este folosit pentru apă.
 Vitamine non-umane[modificare | modificare sursă]
 Organisme diferite au nevoie de substanțe organice diferite. Majoritatea mamiferelor au nevoie,
cu unele excepții, de aceleași vitamine ca și oamenii. O excepție importantă este vitamina D;
majoritatea mamiferelor o poate sintetiza. Cu cât o specie este mai puțin înrudită cu
mamiferele, cu atât cerințele organismului devin mai diferite. De exemplu, unele bacterii au
nevoie de adenină. Quinona pirroloquinolina (PQQ), care se găsește în iaurt, a fost descoperită
ca vitamină pentru șoareci în 2003. Pisicile de casă au nevoie de nutrientul taurină; aceasta este
o vitamină pentru ele, dar nu și pentru oameni, pentru că ei și-o pot sintetiza.
 Efecte ale vitaminelor și surse ale acestora[modificare | modificare sursă]

Vitamina Efecte Surse

întreține vederea, în special cea

nocturnă

ajută la formarea oaselor și dinților

întreține sănătatea pielii, gingiilor,

mucoaselor
morcovi, ardei kapia, ardei gras, sfeclă roșie, spanac,
protejează contra infecțiilor
A varză roșie, tomate, salată verde, unt, brânză, ouă,
reglează multiplicarea celulară și lapte, urzică
troficitatea mucoaselor și a
țesuturilor

necesară în funcția de reproducere

protejează celulele de acțiunea

radicalilor liberi

ajută la transformarea glucidelor și

grăsimilor în energie

are valoare în transmiterea influxului legume uscate, fulgi de cereale, orez integral, pâine
B1
nervos integrală, drojdie de bere, tărâțe de grâu, lapte

are rol important în combaterea

unor afecțiuni ca:
 polinevrite de diferite origini

pareze, paralizii medulare și ale

nervilor periferici și boli infecțioase
ale sistemului nervos

accidente vasculare și afecțiuni

cardiovasculare

afecțiuni hepatice și ale căilor biliare

stări de dezechilibru acido-bazic

este esențială în producerea de

energie

participă la degradarea proteinelor,

glucidelor și grăsimilor

indicată la alăptare

este indicată în:

conjunctivită, keratită
cereale integrale, drojdie de bere,
B2
catar de primăvară, afecțiuni ouă, lactate
alergice

hemoragii retiniene, blefarospasm,

fotofobie, hemeralopie

enterocolite, porfinurie, insuficiență

hepatică

anemii, tulburări de absorbție a

fierului

favorizează absorbția calciului și

fosforului

indirect stimulează depunerea

sărurilor minerale în oase

D indicații: gălbenuș de ou, unt, lapte de vacă

rahitism, osteomalacie, fracturi

carii repetate

decalcifiere în timpul sarcinii

psoriazis, leziuni cutanate, lupus

 tuberculos

contraindicații:

nefrite, litiază renală

procese degenerative
cardiovasculare

arterioscleroză

nu se administrează doze mari în

timpul sarcinii!

protejează organismul față de

acțiunea radicalilor liberi

participă la formarea și protejarea

globulelor roșii și ale țesuturilor

indicații:

sterilitate (la ambele sexe)

avort habitual, iminență de avort

vărsături

tulburări neuromusculare survenite

ulei de germeni de porumb, ulei de germeni de
în cursul sarcinii
floarea soarelui, semințe de floarea soarelui, alune,
E
prurit vulvar spanac, pâine neagră, unt, cartofi prăjiți, făină de
grâu, varză, ouă
hepatită epidemică și cronică

distrofii musculare

reumatism muscular

insuficiență cardiacă

infarct miocardic

psoriazis

acnee

sclerodermie

participă la formarea de
spanac, salată verde, urzici, roșii, mazăre, cereale,
K protrombină (un coagulant natural al
uleiuri vegetale, ouă, lactate
sângelui)
 participă la formarea oaselor

indicat în prevenirea hemoragiilor cu

diverse localizări

Retinolul, forma dietară a vitaminei A, este o vitamină solubilă în grăsimi, antioxidantă, importantă
în vedere și creșterea oaselor. Aparține familiei de compuși chimici numită retinoizi. Retinolul este
ingerat într-o formă precursoare; sursele animale (lapte și ouă) conțin retinil esteri, în timp ce
plantele (morcovi, spanac) conțin pro-vitamina A carotenoizi. Din hidroliza retinil esterilor rezultă
retinol, iar pro-vitamina A poate fi descompusă pentru producerea de retinal. Retinalul, numit și
retinaldehidă, poate fi redus reversibil în retinol sau poate fi oxidat ireversibil în acid retinoic. Cei mai
activi metabolizatori retinoizi sunt 11-cis-retinal și toți-trans și 9-cis-izomerii acidului retinoic.

Riboflavina (vitamina B2) este o vitamină din grupa B. Este solubilă în apă și în etanol. Aceasta
participă activ în procesele metabolice, formarea anticorpilor, celulelor pielii, precum și a celulelor
roșii ale sângelui.

Termenul de vitamină este folosit pentru a descrie un anumit compus organic de care
organismul are nevoie, dar pe care nu îl poate produce singur. În principal, vitaminele
servesc drept catalizatori pentru anumite reacţii din corpul nostru.

Dacă aceşti catalizatori lipsesc, cum este în cazul carenţelor vitaminice, funcţiile normale ale
organismului nu mai funcţionează corect şi astfel apare riscul crescut de dezvoltare a bolilor.

Vitaminele pot fi luate în mare parte din alimentaţie însă există şi situaţii speciale, cum este cazul
vitaminelor K şi D. De exemplu, vitamina K este produsă în condiţii speciale de către organism, mai
exact de anumite bacterii prezente în intestin, iar vitamina D are nevoie de puţin "ajutor" din partea
razelor soarelui pentru a ajunge în corp.

Clasificarea vitaminelor

Vitaminele se clasifică în două categorii: liposolubile (prezente în ţesuturile grase şi musculare ale
corpului şi care sunt absorbite prin intermediul tractului intestinal cu ajutorul grăsimilor) şi
hidrosolubile (care nu rămân pentru mult timp în organism, fiind eliminate prin intermediul urinei).

Vitamine liposolubile: A, D, E, K.
Vitamine hidrosolubile: C şi B.

Cele mai importante vitamine

Vitamina A este o vitamină liposolubilă obţinută din 2 clase de compuşi: vitamina A naturală
preformată (retinolul şi compuşii săi) şi precursorii de vitamina A (betacarotenul şi compuşii înrudiţi).

Vitamina B1 (tiamina), supranumită şi “vitamina bunei dispozitii” sau “vitamina performanţei

intelectuale”, este indispensabilă sănătăţii fizice şi psihice, având efecte benefice asupra sistemului
nervos, digestiv, dar şi la nivelul muşchilor şi chiar al inimii.
Vitamina B2, cunoscută şi sub denumirea de riboflavină, ajută la transformarea grăsimilor,
carbohidraţilor şi proteinelor în energie, este necesară pentru vindecarea şi menţinerea unui
tegument sănătos, ajută organismul la echilibrarea acidităţii şi este importantă pentru păr, unghii şi
ochi.

Vitamina B3, cunoscută şi sub denumirile de niacină, acid nicotinic sau vitamina PP (Pellagra
Preventer), este o vitamină care susţine procesele genetice în celulele organismului şi care ajută la
procesarea grăsimilor din corp.

Vitamina B5, cunoscută şi sub denumirile de acid pantotenic, “vitamina antistres” şi „elixirul
tinereţii”, pe lângă faptul că joacă un rol important în descompunerea grăsimilor şi a carbohidraţilor
pentru producerea de energie, grăbeşte vindecarea rănilor şi operaţiilor chirugicale, fiind extrem de
eficientă în cazurile de acnee.

Vitamina B6, cunoscută şi sub numele de piridoxină, face parte din complexul de vitamine B şi are
un rol important în formarea hemoglobinei, în metabolismul aminoacizilor, proteinelor, glucidelor şi
lipidelor (îndeosebi al acizilor graşi esenţiali), fiind şi stimulent muscular; are influenţă benefică
asupra pielii, precum şi în procesul de creştere.

Vitamina B7, cunoscută şi sub numele de biotină sau vitamina H, este o vitamină hidrosolubilă din
complexul B, care are rol de protecţie a pielii şi părului (încetineşte procesul de albire), având
acţiune sinergică cu vitaminele A, B2 şi B6, împiedică depunerea colesterolului la nivelul endoteliului
vascular, contribuie la eliminarea substanţelor toxice şi a metaboliţilor acumulaţi în organism,
facilitând astfel funcţiile ficatului şi ale vezicii biliare.

Vitamina B9, cunoscută ca şi acid folic sau folat, este esenţială în dezvoltarea şi funcţionarea
organismului. Deoarece acidul folic are un rol important în creşterea şi regenerarea celulelor, acesta
este necesar adulţilor şi vital în cazul sarcinilor.

Vitamina B12, numită şi cianocobalamină sau “vitamina roşie”, are cea mai mare şi complexă
structură chimică dintre toate vitaminele, aceasta având un rol deosebit de important pentru
organismul uman.

Vitamina C, sau acidul ascorbic după cum mai este numită, este una dintre cele mai cunoscute
vitamine, care are un rol deosebit de important în apărarea organismului de acţiunea radicalilor liberi
şi împotriva stresului oxidativ, principala cauză a îmbătrânirii fiziologice.

Vitamina D, numită şi antirahitică, este liposolubilă, adică este absorbită de grăsimi, fiind esenţială
în resorbţia calciului şi fosforului la nivelul intestinului, catalizând totodată transformarea fosforului
organic în anorganic şi mobilizându-l în ţesuturi.

Vitamina E, numită şi vitamina fertilităţii, datorită rolului pe care îl are în procesul fertilităţii, face
parte dintre substanţele cu o importantă acţiune antioxidantă.
Vitamina F constă, de fapt, dintr-o grupare de acizi graşi mono şi polinesaturaţi, intrând în
componenţa uleiurilor vegetale (acid linoleic, acid linolenic, acid arahidonic). Aceşti acizi nu pot fi
sintetizaţi în organism, fiind obtinuţi din unele produse alimentare şi cunoscuţi sub denumirea de
acizi esenţiali.

Vitamina K, numită şi “vitamina antihemoragică”, este unul dintre factorii esenţiali de coagulare a
sângelui, iar în lipsa unui aport suficient chiar şi o mică tăietură ar putea cauza sângerarea continuă.

Vitamina P hidrosolubilă acţionează concomitent şi strâns legat de vitamina C, asigurându-i

acesteia o perfectă absorbţie şi utilizare şi împiedicându-i distrugerea prin oxidare.

Vitamina T - puţină lume a auzit vorbindu-se despre vitamina T; descoperirea (şi numele) i se
datorează în mod bizar, viermelui de făină care, s-a constatat că nu putea supravieţui fără această
vitamină. La început s-a crezut că numai această insectă are nevoie de substanţa cu pricina, dar
curând s-a demonstrat că toate insectele o consumă în procesul de metamorfozare. Nu a trecut mult
şi cercetările au arătat că vitamina T acţioneză şi în cazul oamenilor, iar astăzi este cunoscută mai
ales sub numele de carnitină.

Vitamina U - mulţi specialişti susţin că vitamina U nu este de fapt o vitamină, ci este un termen
folosit care se referă la enzima S-methylmethionine enzima S. Această substanţă şi-a câştigat
popularitate în anii 1950, ca leac pentru ulcerul duodenal şi cel peptic. Dr. Garnett Cheney a efectuat
mai multe studii care au indicat că enzima S-methylmethionine consumată sub formă de suc de
varză calmează ulcerul.

Rolurile si functiile vitaminelor

Sus

Fiecare vitamina are anumite roluri bine stabilite in economia organismului.

Vitamina A - este un nutrient esential si se gaseste in natura sub mai multe forme chimice,
in functie de compozitie si structura indeplinind anumite functii. In general, se considera ca
vitamina A intra in structura pigmentilor retinieni responsabili de vederea la lumina slaba si
distingerea culorilor. Este esentiala pentru mentinerea integritatii si sanatatii tegumentelor si
mucoaselor, dar are si importanta in mentinerea sanatatii oaselor, dintilor (mai ales in
perioada de crestere). Studii recente au demonstrat ca are roluri trofice genitale.

Vitamina B6 - se prezinta sub 3 forme: piridoxina, piridoxal, piridoxamina, insa specialistii

au integrat toate formele sub denumirea de piridoxina. Vitamina B6 face parte din complexe
enzimatice implicate in metabolismul proteinelor si aminoacizilor (deci, cu cat consumul de
proteine va fi mai ridicat, cu atat necesarul va fi mai mare). Alte roluri asociate vitaminei B6
sunt stimularea cresterii si dezvoltarii, cresterea capacitatii de aparare impotriva infectiilor,
favorizarea activitatii cerebrale.

Vitamina B12 - se mai numeste ciancobalamina si, ca si restul vitaminelor din grupul B,
indeplineste roluri in complexele enzimatice asociate diverselor metabolisme. De
asemenea, promoveaza reepitelizarea mucoasei digestive (rol important in ulcer),
stimuleaza dezvoltarea si intretine activitatea maduvei hematoformatoare.

Vitamina C - acidul ascorbic este un antioxidant cu importanta in dezvoltarea normala a

dintilor si gingiilor, in procesul de mineralizare a scheletului. Ea promoveaza vindecarea si
cicatrizarea plagilor si ranilor tegumentare (prin sinteza de colagen), fortifica sistemul imun,
asigurand astfel protectie impotriva infectiilor microbiene si virale. Este implicata in
facilitarea absorbtiei fierului si in cresterea rezistentei organismului fata de diverse
substante toxice din mediu.

Vitamina D - forma naturala a vitaminei apare prin actiunea razelor ultraviolete asupra unui
constituent al sebumului secretat de piele. Expertii sunt de parere ca expunerea de 3
ori/saptamana la soare timp de 10-15 minute, este suficienta pentru a stimula sinteza
acestei vitamine, cu asigurarea cantitatii necesare organismului. Vitamina D faciliteaza
absorbtia calciului si depunerea sa in oase si dinti (asigurand astfel o rezistenta crescuta
acestor structuri) si intervine in homeostazia fosforului.

Vitamina E - sau tocoferol, este o substanta cu importante proprietati antioxidante. Este o

vitamina cu roluri in mentinerea structurii si functiei normale a organelor de reproducere, in
asigurarea troficitatii sistemului muscular. Are dovedit efect hepatoprotector (prin sinteza
unor produsi), rol de a stimula proliferarea celulara si de a forma hematiile, si faciliteaza
utilizarea vitaminei K in organism.

Vitamina K - desi nu este o vitamina esentiala, rolurile sale in procesul coagularii (efecte
procoagulante) o fac indispensabila organismului. Studii recente demonstreaza ca vitamina
K este implicata si in mentinerea rezistentei si integritatii structurilor osoase la persoanele in
varsta.

Biotina - sau vitamina B7, face parte din grupul vitaminelor B si are rol esential in
metabolismul proteinelor si carbohidratilor, in procesul de gluconeogeneza, precum si in
producerea unor hormoni si sinteza de colesterol si acizi grasi. Alte functii importante ale
biotinei sunt: mentinerea in limite normale a glicemiei si promovarea sanatatii fanerelor (par
si unghii).

Niacina - sau vitamina PP (B3) apartine complexului B. Apartenenta la familia vitaminelor

B explica functiile ei in procesele metabolice, avand rol esential in eliberarea energiei din
moleculele de glucide, lipide si proteine. Printre alte functii se numara: scaderea nivelului
colesterolului din sange, mentinerea sanatatii pielii si promovarea functionalitatii la
randament maxim a structurilor nervoase.

Acidul folic - folatul functioneaza in organism in stransa legatura cu vitamina B12, fiind
implicat in formarea hematiilor. Prezenta lui este necesara si sintezei de AND (iar prin
aceasta, acidul folic este implicat in procesul de crestere si dezvoltare tisulara, pe care il
controleaza strict). Acidul folic are roluri protectoare pentru fat, pe care il protejeaza
impotriva aparitiei diverselor anomalii congenitale, de aceea femeile insarcinate ar trebui sa
fie foarte atente la nivelul acestei vitamine. Printre cele mai frecvente malformatiii legate de
insuficienta acidului folic se numara si spina bifida.

Acidul pantotenic - sau vitamina B5, este o vitamina hidrosolubila esentiala, implicata in
metabolismul si sinteza carbohidratilor, proteinelor, lipidelor, in special colesterolului (prin
intermediul unei coenzime la a carei formare contribuie, coenzima A). Prezenta lui este
importanta in sarcina, acesta promovand evolutia normala a gestatiei.

Riboflavina (vitamina B2) - este o vitamina hidrosolubila ce se inactiveaza rapid la lumina.

Este parte constitutiva a unor enzime cu rol in eliberarea energiei necesare fiecarei celule.
Acest lucru o face indispensabila organismului. Este implicata in cresterea somatica si in
formarea hematiilor.

Tiamina (vitamina B1) - este o vitamina hidrosolubila instabila termic (se descompune la
caldura). Ea se combina cu diferite proteine si formeaza astfel, enzime ce metabolizeaza
glucidele (cu eliberare consecutiva de energie). Este esentiala pentru procesul fiziologic de
crestere si participa la mentinerea functionalitatii optime a sistemului cardiovascular, nervos
dar si digestiv.
Vitaminele reprezinta un grup de substante organice naturale, necesare organismului (desi
in cantitati mici), pentru realizarea in conditii optime a unor procese metabolice esentiale.
Vitaminele, prin moleculele lor, nu elibereaza energie si nu au nici roluri plastice, insa sunt
esentiale in generarea acesteia. Deoarece majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de
catre organism, acesta trebuie sa le primeasca prin dieta (fie ca atare, fie sub forma de
provitamine). Exista 13 vitamine esentiale (lipsa lor afecteaza functionalitatea normala a
organismului): A, C, D, E, K, tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), acidul pantotenic,
biotina, vitamina B6, vitamina B12, acidul folic.
Functiile vitaminelor sunt complexe, incluzand aici: functie de hormoni sau hormon-like
(vitamina D), antioxidanti (vitamina E), rol in cresterea si diferentierea tisulara (vitamina A) si
lista poate continua.

Vitaminele sunt grupate in doua categorii (aceasta clasificare fiind utila mai mult din punct
de vedere nutritional):
- liposolubile (A, D, E, K), acestea depozitandu-se in tesuturi liposolubile si in ficat
- hidrosolubile (C, P, B) pe care organismul le foloseste imediat, altfel se pierd prin urina.
Singura vitamina hidrosolubila ce poate realiza depozite este vitamina B12 (la nivel
hepatic), aceste depozite mentinandu-se ani de zile. Vitaminele liposolubile sunt solubile in
lipide si insolubile in apa, iar utilizarea (digestia si absorbtia lor) depinde de capacitatea
organismului de a procesa lipidele alimentare.
Vitaminele hidrosolubile se absorb in proportii mari din tubul digestiv, insa au nevoie de
prezenta acidului clorhidric in sucul gastric. Excesul lor este eliminat urinar, organismul
nerealizand, cu o singura exceptie, deja amintita, depozite (in caz de insuficiente, carentele
lor apar foarte repede).

Atunci când vorbim despre vitamine ne gândim în primul rând la hrană

sănătoasă întrucât ele se regăsesc de cele mai multe ori în tot ceea ce mâncăm în
fiecare zi.
Astfel, prin vitamine înțelegem mai multe substanțe organice naturale de care are
nevoie corpul, astfel încât să se asigure necesarul pentru parcurgerea proceselor
metabolice ale organismului.
De regulă, vitaminele nu pot fi sintetizate de organism, foarte puține fiind acelea
pe care noi le putem produce, însă avem mare nevoie de ele pentru ca organismul
să beneficieze de energie. De obicei, aceste vitamine sunt luate din alimentația
zilnică, însă mai pot exista situații în care vitaminele să fie luate cu ajutorul unor
suplimente, doar la recomandarea medicului.
Vitaminele necesare corpului uman sunt în număr de 13. Amintim
vitamina A, C, D, E, K, B1, B2, B3, B6, B12, acidul pantotenic, biotina,
acid folic.
Atunci când amintim despre proprietățile vitaminelor nu putem contesta că
acestea sunt puternici antioxidanți, au o deosebită funcție hormonală, contribuie
la diferențierea tisulară. Ca atare, proprietățile lor sunt numeroase, fiind
esențiale pentru buna dezvoltare și funcționare a organismului.
Din punct de vedere nutrițional, vitaminele sunt împărțite în vitamine
liposolubile (amintim aici vitaminele A, D, E, K) și vitamine hidrosolubile
(amintim vitaminele C, P, B). Deosebirea dintre vitaminele liposolubile și cele
hidrosolubile este că cea de-a doua categorie este folosită mult mai intens de
organism, în caz contrar fiind eliminate prin urină. Există totuși o singură
vitamină hidrosolubilă ce poate fi depozitată în organism – este vorba despre
vitamina B12, putând fi menținută în organism ani întregi, fără a fi consumată în
vreun fel. De asemenea, este bine să remarcăm că vitaminele liposolubile devin
solubile în grăsimi și insolubile în apă. Ele pot fi consumate de organism în
funcție de capacitatea organismului de a procesa grăsimile, acele lipide ce ne sunt
deosebit de necesare. Vitaminele hidrosolubile sunt procesate mult mai ușor,
putându-se absorbi prin tubul digestiv. Ori de câte ori există un exces, atunci
acestea ar putea fi eliminate prin urină.
Care sunt rolurile vitaminelor?
Rolul fiecărei vitamine este de la sine cunoscut, fiecare fiind necesară pentru
buna dezvoltare a organismului uman.
Astfel, mai jos, veți putea observa pe rând care este rolul fiecărei vitamine.
Vitamina A se găsește în multe alimente, având numeroase funcții. Dintre cele
mai importante funcții și proprietăți ale vitaminei A, amintim rolul esențial în
distingerea culorilor și îmbunătățirea vederii. Ca atare, ori de câte ori aveți
probleme oculare este bine să consumați alimente care să conțină vitamina A. În
plus, amintim că vitamina A ajută la sănătatea pielii, mucoaselor, menținerea
sănătății oaselor și dinților. În plus, vitamina A are un rol esențial în reglarea
unor probleme de natură genetică.
Vitamina B6 este foarte importantă pentru organism. Aceasta îndeplinește
numeroase funcții ale organismului. Ca atare, este necesar să avem un consum
permanent de alimente ce conțin această vitamină. Vitamina B6 ajută în creștere
și dezvoltare, contribuie la buna activitate cerebrală și luptă împotriva infecțiilor,
având un rol esențial pentru întărirea sistemului imunitar.
Vitamina B12 face parte din complexul de vitamine B și mai poartă denumirea
de ciancobalamina. Această vitamină are un rol esențial în reglarea proceselor
metabolice ale organismului. De asemenea, vitamina B12 contribuie la
menținerea sănătății digestive, reușind să protejeze mucoasa digestivă,
contribuind major la vindecarea stomacului, în caz de ulcer. De asemenea, un alt
rol esențial al vitaminei B12 constă în dezvoltarea măduvei hematoformatoare.
Vitamina C are un multiplu rol pentru organism. Este un puternic antioxidant
și are și un puternic rol pentru întărirea sistemului imunitar. Acidul ascorbic, așa
cum mai este cunoscută vitamina C reușește să protejeze și să întărească sistemul
osos, menține sănătatea dinților, are un rol esențial în procesul de mineralizare
osoasă, menține gingiile sănătoase. De asemenea, vitamina C contribuie la
vindecarea mai ușoară a rănilor și plăgilor, întărește sistemul imunitar,
contribuie la procesul de absorbție a fierului, necesar organismului și luptă
împotriva infecțiilor.
Vitamina D este acea vitamină ce poate fi luată de la soare. De aceea, cu cât ne
expunem mai mult la soare, de preferat la orele în care razele ultraviolete nu sunt
atât de puternice, cu atât organismul va primi mai multă vitamina D de la soare.
Aceasta contribuie la absorbția calciului și la depunerea sa în oase și dinți. În
plus, vitamina D are un rol esențial și pentru homeostazia fosforului.
Vitamina E este cunoscută sub numele de tocoferol. Aceasta are numeroase
proprietăți antioxidante. Această vitamină are un rol esențial în reglarea
funcțiilor organelor de reproducere, îmbunătățește activitatea sistemului
muscular. Vitamina E protejează împotriva hepatitei, are rol de a stimula
proliferarea celulară și de a se forma hematiile.
Vitamina K este cunoscută a avea un puternic rol anticoagulant. Aceasta este
deosebit de importantă pentru organism, fără de care nu am putea supraviețui. În
plus, rolul acestei vitamine este cunoscut pentru menținerea sănătății oaselor.
Biotina este o altă vitamină importantă pentru organism. Aceasta este
cunoscută și sub numele de vitamina B7. Are un rol esențial în procesul de
gluconeogeneză, contribuie la producerea hormonilor, sinteza colesterolului și a
acizilor grași. În plus, vitamina B7 are rol în menținerea în limite normale a
valorilor glicemiei.
Niacina este cunoscută de vitamina PP sau B3. Aceasta face parte din
complexul de vitamine B. Ea are un rol esențial în funcțiile metabolice ale
organismului. Contribuie la scăderea valorilor colesterolului, menținerea
sănătății tegumentelor. În plus, contribuie la menținerea sănătății sistemului
nervos.
Acidul folic are numeroase funcții esențiale pentru organism. Face parte din
complexul de vitamine B. Această vitamină contribuie la formarea hematiilor. În
plus, acidul folic are un rol esențial pentru sănătatea sarcinii, în mod deosebit
pentru făt. Acidul folic contribuie la prevenirea unei afecțiuni destul de grave,
precum spina bifida, periculoasă pentru sănătatea fătului.
Vitamina B5 este cunoscută sub numele de acidul pantotenic. Aceasta face
parte din categoria vitaminelor hidrosolubile. Este implicată în procesul de
sinteză a lipidelor, proteinelor și carbohidraților. De asemenea, această vitamină
este deosebit de importantă în sarcină, contribuind la dezvoltarea normală a
sarcinii.
Riboflavina sau vitamina B2 este tot o vitamină din grupul celor
hidrosolubile. Reacțiile sale devin aproape inexistente la lumină. Un rol esențial
al acesteia este acela al formării hematiilor, creșterii somatice.
Vitamina B1 sau tiamina nu este stabilă din punct de vedere termic, această
fiind cunoscută ca putându-se descompune la sursele de căldură. De asemenea,
în combinație cu mai multe proteine reușesc să formeze enzime, contribuind la
metabolizarea glucidelor din organism. Această vitamină contribuie la
menținerea sănătății cardiovasculare, a sistemului nervos, dar și a celui digestiv.
Care sunt sursele de vitamine?
Vitaminele sunt luate de cele mai multe ori din alimentație. Ca atare, un regim
alimentare diversificat și sănătos reușește să atragă toate acele vitamine necesare
dezvoltării corpului.
Ca atare, iată mai jos, din ce alimente putem lua vitaminele ce ne sunt necesare,
pentru a funcționa normal:
 vitamina A se găsește în ouă, brânză, lapte, brânză, smântână, ficat, pește, ulei
de pește, rinichi, carne.
 vitamina D se găsește în unt, lapte, stridii, pește, margarină, cereale, brânză.
 vitamina E se găsește în cereale, nuci, măsline, spanac, ulei de floarea soarelui,
ulei de soia, pâine neagră, fasole, mazăre, porumb.
 vitamina K se găsește în salată verde, broccoli, spanac, mărar, leuștean,
pătrunjel, gălbenuș de ou, cereale.
 acidul folic se găsește în legume verzi, ficat, pâine neagră, carne roșie.
 niacina se găsește în carne de pui, pește, ouă, lapte, legume, nuci, cereale.
 acidul pantotenic se găsește în ouă, cereale, legume, drojdie, broccoli, varza,
mazărea, salata.
 biotina se găsește în legume verzi, drojdie, cereale, ouă, salate.
 tiamina se găsește în cereale, pâine neagră, carne de porc, fasole, mazăre,
pește, fructe, drojdie.
 vitamina B2 se găsește în brânză, sucuri de fructe, lapte, paste, cereale.
 vitamina B12 se găsește în ficat, ouă, lapte, carne de pui, pește.
 vitamina B6 se găsește în avocado, nuci, fasole verde, carne de pui, ficat, pește.
 vitamina C se găsește în mandarine, portocale, căpșuni, ardei, broccoli, napi,
cartofi.
Extras din document
VITAMINE
Noţiuni introductive
Vitaminele sunt substanţe chimice de origine exogenă, indispensabile funcţionării normale a
organismului animal. Alături de enzime şi hormoni ele se găsesc în organism în cantitate mică,
influenţează creşterea, dezvoltarea şi desfăşurarea normală a proceselor metabolice; participă la
reglarea funcţiilor celulare, îndeplinesc rol de cofactori enzimatici, intervin în procesele de oxido-
reducere din organism, etc.
Principala sursă de vitamine pentru organism o constituie plantele; ca sursă secundară de vitamine
trebuie menţionată flora bacteriană intestinală precum şi o serie de organe, ţesuturi, lichide de origine
animală în care vitaminele se concentrează sau depozitează.
Organismul îşi procură vitaminele ca atare sau sub formă de provitamine.
Lipsa sau insuficienţa vitaminelor din organism determină tulburări metabolice şi apariţia unor boli
numite avitaminoze sau hipovitaminoze.
O serie de vitamine joacă un rol important în reacţiile biochimice catalizate de enzime, funcţionând
în calitate de cofactor (intră în structura enzimelor). Vitaminele cu rol de cofactor participă direct în
manifestarea activităţii enzimelor respective fie ca vitamine propriu-zise, fie ca derivaţi ai acestora
sub formă de esteri fosforici sau pirofosforici şi nucleotide.
Nomenclatura şi clasificare
Sub aspect chimic, vitaminele sunt substanţe micromoleculare foarte heterogene.
Prima vitamină a fost descoperită de C. Funk în 1911, care a reuşit să izoleze din tărâţele de orez o
substanţă ce vindeca boala beri-beri şi care a fost numită vitamină, adică vitamină vitală.
I s-a dat numele de vitamină deorece substanţa respectivă (vitamina B1) conţinea azot aminic şi era
considerată indispensabilă.
Vitaminele se denumesc cu ajutorul literelor mari din alfabetul latin (A, B, C, D, E, F, etc.). În cadrul
aceleaşi clase, vitaminele se denumesc cu ajutorul indicilor: De exemplu, vitamina D se găseşete sub
mai multe forme: D2, D3, complexul de vitamine B cuprinde vitaminele B1, B2, B3, B6, B12
După structura chimică se denumesc:
- acid ascorbic (vitamina C);
- tiamină (vitamina B1);
- riboflavină (vitamina B2);
- piridoxină (vitamina B6);
După rolul fiziologic ce-l îndeplinesc în organism, vitaminele se clasifică astfel:
- vitamina antihemoragică (vitamina K);
- vitamina antiberi-beri (vitamina B1);
- vitamina antirahitică (vitamina D);
- vitamina antisterilităţii (vitamina E);
- vitamina antiscorbutică (vitamina C).
După solubilitatea acestora în apă sau în solvenţi organici, vitaminele se clasifică în:
- vitamine hidrosolubile;
- vitamine liposolubile.
DESCRIEREA SI IMPORTANTA PRINCIPALELOR VITAMINE
Vitamina A
Această vitamină mai este numită retinol sau vitamină antixeroftalmică. Este liposolubilă. Ea nu se
găseşte în fructe şi legume ca atare, ci sub formă de provitamină A, respectiv de caroteni, pigmenţi,
care în organism se transformă în vitamină A, sub influenţa unei enzime. Sunt necesare 6 mg de
caroten pentru a obţine 1 mg de retinol. Ca vitamină preformată , retinolul se găseşte numai în
alimentele de origine animală. Fructele cele mai bogate în provitamina A sunt: cătina albă, caisele,
piersicile, bananele, scoruşele, murele, etc. Se mai găseşte în morcov, în spanac, patrunjel , germeni
de grau
Alimentele de origine animala care contin vitamina A, sunt:uleiul de ficat de peşte, laptele, untul de
vacă, branza, cascaval, gălbenuşul de ou şi icrele de peşte. În corpul animal, vitamina A se formează
din -carotină (izolată din pigmenţii galbeni carotenoizi ai morcovului), din care cauză se numeşte
provitamina A.
Vitamina A are rol fiziologic complex, de importanţă capitală pentru organism. Ea participă la
structura şi biochimismul membranelor celulare, intervine în metabolismul grăsimilor, ia parte la
formarea elementelor sângelui, stimulează asimilarea proteinelor, contribuie la asigurarea troficităţii
şi bunei funcţionări a ţesuturilor epiteliare şi a mucoaselor căilor respiratorii, digestive şi genito-
urinare. Ajută la refacerea ţesuturilor rănite, asigură integritatea pielii şi a celorlalte epitelii. Menţine
supleţea epiteliilor. Vitamina A are rol esenţial în menţinerea vederii, atât prin acţiunea favorabilă
asupra epiteliilor ochiului, asigurând buna funcţionare a retinei şi reglarea adaptării vizuale la lumină
slabă şi la întuneric.
Această vitamină stimulează funcţionarea glandelor endocrine şi reacţia imunitară a organismului. Ea
este denumită şi vitamina antiinfecţioasă, deoarece asigură o protecţie faţă de diferite boli
infecţioase. Vitamina A măreşte rezistenţa la tuberculoză, la virusul gripei şi la protozoare, stimulând
activitatea limfocitelor T, fagocitoza macrofagelor şi granulocidelor, etc.
Alături de vitaminele C, E şi de fibrele alimentare, vitamina A se numără între factorii de protecţie
anticancerigenă.
Vitamina A se recomandă în terapia aterosclerozei. Este unul din principalii reglatori ai funcţiei
hapatice.
Vitamina a rezistă bine la fierbere, în lipsa aerului, dar are o mare sensibilitate faţă de oxigen; se
degradează prin expunerea la aer şi lumină. De aceea, fructele şi legumele trebuie păstrate la
întuneric şi în locuri răcoroase.
Tocoferolii şi lecitina au efect stabilizator asupra vitaminei A.
O alimentaţie carenţată în vitamină A determină la copii o încetinire a creşterii în greutate, tulburări
în formarea şi creşterea oaselor, întârzieri în apariţia dinţilor. Hipovitaminoza A afectează pielea şi
glandele anexe. Pielea devine mai uscată, se descuamează şi se infectează uşor. În jurul firelor de păr
apar mici ridicături solzoase(hipercheratoză peripapilară), unghiile se rup uşor, dinţii se macină, apar
inflamaţii ale urechii medii(otite). La adulţi, părul încărunţeşte precoce.
Hipovitaminoza A produce tulburări de vedere: hemeralopie, tulburări de vedere diurnă, datorate
îngroşării şi uscării conjunctivitei, apariţiei de pete sidefii în apropiere de cornee, reducerii secreţiei
de lacrimi şi a lizozimei, pierderea luciului globului ocular şi inflamarea acestuia. În cazuri grave se
poate ajunge la orbire.
Carenţa de vitamină A afectează aparatul digestiv, aparatul respirator, aparatul genito-urinar, produce
tulburări hematologice, scade rezistenţa la cancerigenii chimici, la infecţiile bacteriene, fungice,
virale sau cu protozoare, reduce activitatea bactericidă a plasmei sângelui, capacitatea organismului
de a produce anticorpi.
Raţiile alimentare deficitare în vitamina A determină scădere a asimilării azotului alimentar şi a
potasiului.

Extras din document

VITAMINE
Noţiuni introductive
Vitaminele sunt substanţe chimice de origine exogenă, indispensabile funcţionării normale a
organismului animal. Alături de enzime şi hormoni ele se găsesc în organism în cantitate mică,
influenţează creşterea, dezvoltarea şi desfăşurarea normală a proceselor metabolice; participă la
reglarea funcţiilor celulare, îndeplinesc rol de cofactori enzimatici, intervin în procesele de oxido-
reducere din organism, etc.
Principala sursă de vitamine pentru organism o constituie plantele; ca sursă secundară de vitamine
trebuie menţionată flora bacteriană intestinală precum şi o serie de organe, ţesuturi, lichide de origine
animală în care vitaminele se concentrează sau depozitează.
Organismul îşi procură vitaminele ca atare sau sub formă de provitamine.
Lipsa sau insuficienţa vitaminelor din organism determină tulburări metabolice şi apariţia unor boli
numite avitaminoze sau hipovitaminoze.
O serie de vitamine joacă un rol important în reacţiile biochimice catalizate de enzime, funcţionând
în calitate de cofactor (intră în structura enzimelor). Vitaminele cu rol de cofactor participă direct în
manifestarea activităţii enzimelor respective fie ca vitamine propriu-zise, fie ca derivaţi ai acestora
sub formă de esteri fosforici sau pirofosforici şi nucleotide.
Nomenclatura şi clasificare
Sub aspect chimic, vitaminele sunt substanţe micromoleculare foarte heterogene.
Prima vitamină a fost descoperită de C. Funk în 1911, care a reuşit să izoleze din tărâţele de orez o
substanţă ce vindeca boala beri-beri şi care a fost numită vitamină, adică vitamină vitală.
I s-a dat numele de vitamină deorece substanţa respectivă (vitamina B1) conţinea azot aminic şi era
considerată indispensabilă.
Vitaminele se denumesc cu ajutorul literelor mari din alfabetul latin (A, B, C, D, E, F, etc.). În cadrul
aceleaşi clase, vitaminele se denumesc cu ajutorul indicilor: De exemplu, vitamina D se găseşete sub
mai multe forme: D2, D3, complexul de vitamine B cuprinde vitaminele B1, B2, B3, B6, B12
După structura chimică se denumesc:
- acid ascorbic (vitamina C);
- tiamină (vitamina B1);
- riboflavină (vitamina B2);
- piridoxină (vitamina B6);
După rolul fiziologic ce-l îndeplinesc în organism, vitaminele se clasifică astfel:
- vitamina antihemoragică (vitamina K);
- vitamina antiberi-beri (vitamina B1);
- vitamina antirahitică (vitamina D);
- vitamina antisterilităţii (vitamina E);
- vitamina antiscorbutică (vitamina C).
După solubilitatea acestora în apă sau în solvenţi organici, vitaminele se clasifică în:
- vitamine hidrosolubile;
- vitamine liposolubile.
DESCRIEREA SI IMPORTANTA PRINCIPALELOR VITAMINE
Vitamina A
Această vitamină mai este numită retinol sau vitamină antixeroftalmică. Este liposolubilă. Ea nu se
găseşte în fructe şi legume ca atare, ci sub formă de provitamină A, respectiv de caroteni, pigmenţi,
care în organism se transformă în vitamină A, sub influenţa unei enzime. Sunt necesare 6 mg de
caroten pentru a obţine 1 mg de retinol. Ca vitamină preformată , retinolul se găseşte numai în
alimentele de origine animală. Fructele cele mai bogate în provitamina A sunt: cătina albă, caisele,
piersicile, bananele, scoruşele, murele, etc. Se mai găseşte în morcov, în spanac, patrunjel , germeni
de grau
Alimentele de origine animala care contin vitamina A, sunt:uleiul de ficat de peşte, laptele, untul de
vacă, branza, cascaval, gălbenuşul de ou şi icrele de peşte. În corpul animal, vitamina A se formează
din -carotină (izolată din pigmenţii galbeni carotenoizi ai morcovului), din care cauză se numeşte
provitamina A.
Vitamina A are rol fiziologic complex, de importanţă capitală pentru organism. Ea participă la
structura şi biochimismul membranelor celulare, intervine în metabolismul grăsimilor, ia parte la
formarea elementelor sângelui, stimulează asimilarea proteinelor, contribuie la asigurarea troficităţii
şi bunei funcţionări a ţesuturilor epiteliare şi a mucoaselor căilor respiratorii, digestive şi genito-
urinare. Ajută la refacerea ţesuturilor rănite, asigură integritatea pielii şi a celorlalte epitelii. Menţine
supleţea epiteliilor. Vitamina A are rol esenţial în menţinerea vederii, atât prin acţiunea favorabilă
asupra epiteliilor ochiului, asigurând buna funcţionare a retinei şi reglarea adaptării vizuale la lumină
slabă şi la întuneric.
Această vitamină stimulează funcţionarea glandelor endocrine şi reacţia imunitară a organismului. Ea
este denumită şi vitamina antiinfecţioasă, deoarece asigură o protecţie faţă de diferite boli
infecţioase. Vitamina A măreşte rezistenţa la tuberculoză, la virusul gripei şi la protozoare, stimulând
activitatea limfocitelor T, fagocitoza macrofagelor şi granulocidelor, etc.
Alături de vitaminele C, E şi de fibrele alimentare, vitamina A se numără între factorii de protecţie
anticancerigenă.
Vitamina A se recomandă în terapia aterosclerozei. Este unul din principalii reglatori ai funcţiei
hapatice.
Vitamina a rezistă bine la fierbere, în lipsa aerului, dar are o mare sensibilitate faţă de oxigen; se
degradează prin expunerea la aer şi lumină. De aceea, fructele şi legumele trebuie păstrate la
întuneric şi în locuri răcoroase.
Tocoferolii şi lecitina au efect stabilizator asupra vitaminei A.
O alimentaţie carenţată în vitamină A determină la copii o încetinire a creşterii în greutate, tulburări
în formarea şi creşterea oaselor, întârzieri în apariţia dinţilor. Hipovitaminoza A afectează pielea şi
glandele anexe. Pielea devine mai uscată, se descuamează şi se infectează uşor. În jurul firelor de păr
apar mici ridicături solzoase(hipercheratoză peripapilară), unghiile se rup uşor, dinţii se macină, apar
inflamaţii ale urechii medii(otite). La adulţi, părul încărunţeşte precoce.
Hipovitaminoza A produce tulburări de vedere: hemeralopie, tulburări de vedere diurnă, datorate
îngroşării şi uscării conjunctivitei, apariţiei de pete sidefii în apropiere de cornee, reducerii secreţiei
de lacrimi şi a lizozimei, pierderea luciului globului ocular şi inflamarea acestuia. În cazuri grave se
poate ajunge la orbire.
Carenţa de vitamină A afectează aparatul digestiv, aparatul respirator, aparatul genito-urinar, produce
tulburări hematologice, scade rezistenţa la cancerigenii chimici, la infecţiile bacteriene, fungice,
virale sau cu protozoare, reduce activitatea bactericidă a plasmei sângelui, capacitatea organismului
de a produce anticorpi.
Raţiile alimentare deficitare în vitamina A determină scădere a asimilării azotului alimentar şi a
potasiului.
Medic specialist Diabet, nutritie si boli metabolice

Vitaminele sunt componente importante ale alimentatiei. Vitaminele sunt

micronutrienti organici care intra in compozitia alimentelor, esentiali pentru
desfasurarea functiilor organismului. Acesti micronutrienti nu sunt sintetizati de
organism sau sunt sintetizati in cantitati insuficiente.

Alimentele animale sau vegetale contin tipuri si cantitati de vitamine variabile, de

aceea carenta unui aliment se poate asocia cu deficiente de vitamine. Alimentatia
variata asigura necesarul de vitamine fara a se impune suplimentarea acestora.

Descoperirea vitaminelor s-a produs intr-o perioada cand doar 4 factori alimentari
erau considerati esentiali pentru organism : proteinele, glucidele, lipidele si
mineralele. La inceputul secolului XX s-au intensificat cercetarile privind descifrarea
componentelor alimentatiei fiziologice si a crescut interesul pentru identificarea
acestor factori alimentari esentiali numiti vitamine.
Termenul de vitamina este asociat cu Casimir Funk, biochimist nascut in Polonia,
pregatit in universitati europene. In 1912 a izolat un concentrat cu azot din invelisul
orezului brun prin a carui administrare s-au remis simptomele in boala beriberi
(deficitul de vitamina B1) si care s-a considerat ca apartine unor clase de substante
denumite amine. Acesti factori alimentari au fost denumiti vital amines. Ulterior,
desi nu s-a confirmat apartenenta lor la clasa aminelor, in 1920 Cecil Drummond ii
denumeste vitamine (vitamins).
Studii experimentale pe modele animale au demonstrat rolul esential al acestora
pentru organism, ulterior fiind descrisa de catre chimisti structura chimica a
vitaminelor.

Au existat cateva etape in descoperirea vitaminelor :

 consumul de alimente uscate de catre marinarii care calatoreau 10 - 12 saptamini a determinat
aparitia scorbutului (deficitul de vitamina C); dupa consumul de fructe si salate revenirea a
fost spectaculoasa; in 1753 un chirurg din armata britanica a descris scorbutul si efectele
benefice ale sucului de portocala in tratamentul bolii
 1844 - s-a observat ca soriceii hraniti cu lapte inalt purificat nu se dezvoltau corespunzator
 boala beriberi (deficitul de vitamina B1) s-a asociat cu diete bogate in orez alb; initial s-a
considerat ca boala este determinata de o toxina produsa in procesul de preparare a
alimentelor; in 1895 Adolph Vorderman - inspector medical, a constatat ca prizonierii hraniti
cu orez brun nu aveau beriberi decit in proprtie de 1 / 10000 spre deosebire de cei hraniti cu
orez alb care dezvoltau boala in proportie de 1 / 39
 1884 - suplimentarea dietei marinarilor japonezi cu fructe si carne a determinat eradicarea
bolii beriberi
 pellagra ("piele aspra") a fost descrisa de un medic de curte spaniol si se datoreaza deficitului
de vitamina B3 (niacina) si triptofan - un aminoacid esential.
Ioseph Goldberger ofiter in serviciile de sanatate publica a SUA a constatat ca exista o
asociere intre consumul de porumb in detrimentul consumului de grau si pelagra
 sterolii au fost considerati nesemnificativi pentru dieta pana cand s-a constatatat ca participa la
formarea vitaminei D al carei deficit produce rahitismul
 1932 - descoperirea vitaminei A
 1937 - descoperirea vitaminei C
 1943 - descoperirea vitaminei K
 1948 - descoperirea vitaminei B12

Au fost acordate 10 premii Nobel in Fiziologie si Medicina pentru descoperirea

vitaminelor.

Clasificarea vitaminelor :

 liposolubile
 hidrosolubile
 factori alimentari "vitamin-like"

Vitaminele liposolubile se absorb pasiv (fara consum energetic) din intestin

impreuna cu lipidele si se elimina prin materiile fecale.
Vitamine liposolubile sunt : A, D, E , K.

Vitaminele hidrosolubile se absorb din intestin pasiv sau activ (cu consum
energetic) si se elimina prin urina.
Vitamine hidrosolubile sunt : vitamina B1 (tiamina), vitamina B2 (riboflavina), B3
 (niacin), vitamina B6 (piridoxina), B7 (biotina), B5 (acidul pantotenic), vitamina B12,
acidul folic.

Factorii alimentari "vitamin-like" au caracteristici similare cu vitaminele, dar nu

intrunesc toate criteriile de vitamine : pot fi sintetizati de organism, pot fi esentiali
pentru anumite perioade ale dezvoltarii organismului.
Factorii alimentari "vitamin-like" sunt : carnitina, colina, mioinoziotol, ubiquinone
(coenzima Q10), bioflavonoidele.

Surse de vitamine :

 Carne : vitamina B1, B2, B6, B12, B3 (niacin), B5 (acid pantotenic), B7 (biotina)
 Viscere : vitamina A, D, K, B1 (ficat porc), B12, acid folic, B3 (niacin), B5 (rinichi), B7
(biotina)
 Peste : vitamina D, B3 (niacin), B5 (somon), acid folic
 Lapte : vitamina A, D, E, B2 , B6, B12, B3 (niacin), B7 (biotina)
 Ou : vitamina A, D, E, B2, B12, acid folic, B3 (niacin), B7 (biotina)
 Ciuperci : B7 (biotina)
 Piine si creale : vitamina B1, B2, B6, B3 (niacin)
 Uleiuri vegetale : vitamina E, K,
 Vegetale cu frunze verzi : vitamina A, B2, acid folic
 Legume : vitamina B1 (cartof), B6, B3 (niacin), vitamina C (cartof, rosii)
 Fructe : vitamina A (mere, piersici), B7 (biotina) (banane, grapefruit, pepene, capsuni),
vitamina C (citrice, capsuni, ananas, kiwi)
 Nuci : vitamina E