Sunteți pe pagina 1din 2

Atenţia şi învăţarea

ÎNVĂŢAREA poate fi definită ca o schimbare relativ permanentă a comportamentului


determinată de experienţă; modificările comportamentale datorate maturizării (deci nu determinate de
experienţă) sau stărilor temoprare ale organismului (cum ar fi oboseala sau stările induse de droguri) nu
sunt incluse în cadrul procesului de învăţare. Nu toate situaţiile de învăţare sunt similare.

Se pot distinge patru mari tipuri de învăţare:

• obişnuinţa;

• condiţionarea clasică;

• condiţionarea operantă;

• învăţare complexă.

Obişnuinţa, cea mai simplă situaţie de învăţare, constă în a învăţa să ignori un stimul care a
devenit familiar şi nu are consecinţe semnificative (ex: ignorarea ticăitului unui ceas nou).

Condiţionarea clasică şi condiţionarea operantă presupun ambele formarea de asociaşii,


învăţarea faptului că anumite evenimente se întâmplă simultan.

În cadrul condiţionării clasice, un organism învaţă că un eveniment urmează după un altul; de


exemplu, un copil învaţă că imaginea sânului este urmată de gustul laptelui.

Condiţionarea operantă este procesul prin care un organism învaţă că un anume răspuns va
avea o anumită consecinţă; spre exemplu, un copil învaţă că dacă îşi bate fratele va fi pedepsit de către
părinţi,

Învăţarea complexă presupune şi altceva în afară de formarea asociaţiilor; exemple de învăţare


complexă sunt aplicarea unei anumite strategii pentru rezolvarea unei probleme sau elaborarea unei
scheme mentale a mediului înconjurător.

În psihologia învăţării există o varietate extrem de mare de clasificări, această varietate


încercând să acopere şi să explice mai adecvat structura, conţinutul şi finalitatea actului învăţării, în
funcţie de domeniul sau contextul în care se desfăşoară.

Condiţionarea clasică şi condiţionarea operantă sunt cele mai simple forme ale învăţării
asociate, dar există şi forme elementare de învăţare. Una dintre acestea este obişnuinţa, o altă formă
înrudită este sensibilizarea, prin intermediul căruia un organism învaţă să-şi accentueze reacţiile la un
stimul de intensitate redusă, dacă acesta este urmat de un stimul periculos sau dureros. Spre exemplu,
învăţăm să răspundem mai puternic la sunetul unui anumit aparat, dacă acesta este în mod frecvent
urmat de o bubuitură. (3)