Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
De Martin McDonagh
Personaje: Tupolski
Kathurian
Ariel
Michal
Mama
Tatăl
Actul întâi
Scena unu
Katurian: Hah?
Katurian: Hah?
Ariel: Deci suntem prietenii tăi, ca și cum te-am adus aici ca și cum asta ar fi o
vizită socială ca și cum am fi prieteni de-ai tăi?
Ariel: Ți-au fost citite drepturile. Ai fost scos din acasă. Ai fost legat la ochi, în
pula mea. Ce pizda mă-sii, crezi că le facem asta prietenilor noștri buni?
Katurian: Nu suntem prieteni, nu, pe de altă parte sper că nu suntem nici dușmani.
Katurian: Huh?
Ariel: Mă bâlbâi cumva? Tupolski, mă bâlbâi eu cumva?
Katurian: Ce?
Tupolski: Cine e agentul Numărul Unu pe cazul ăsta, Ariel, eu sau tu? (pauză)
Mulțumesc. Nu-l asculta. Așa, deci de ce crezi că te-am adus aici?
Katurian: Nu.
Katurian: Da.
Tupolski: Huh?
Katurian: Pentru că niciodată n-am făcut nimic. Niciodată n-am făcut nimic anti-
polițienesc, nimic anti-statal…
Tupolski: Ți-ai tot stors creierii dar nu te-ai putut gândi la un singur motiv pentru
care te-am fi putut aduce aici?
Tupolski: Legătura cu ce? Sau, legătura dintre ce și ce? Sau, dintre ce și ce?
Katurian: Ce? Doar, numai faptul că mi-ați luat și poveștile când m-ați luat pe
mine și că le aveți aici, ăsta e singurul lucru.
Tupolski: Hârtii care, din câte știi tu, ar putea fi vreo chestie incredibil de
importntă și foarte, foarte secretă.
Katurian: Da.
Tupolski: Dar, stai puțin, ca să fie vorba de vederea ta periferică ar fi trebuit să fii
întors în direcția asta. (Tupolski se întoarce în lateral, uitându-se în jos la hârtii)
Katurian: Desigur.
Tupolski: Dacă există anumite reguli după care ne ghidăm, securitatea orice-ului,
nu e o crimă, scrii o poveste.
Katurian: Da.
Katurian: Da.
Katurian: Da.
Katurian: K.
Tupolski: Mm. Dacă în loc de amuzanți citești complet cretini, presupun că da.
Katurian: Nu vă contrazic.
Katurian: Da.
Tupolski: Unde locuiești cu…?
Tupolski: Familie?
Katurian: Da.
Ariel. Înțeleg.
Katurian: Da.
Ariel: Înțeleg.
Tupolski lasă stiloul jos, apoi rupe foaia de hârtie pe care o tocmai completa în
două.
Katurian: Ce era?
Tupolski caută prin vraful de hârtii până ce o găsește pe cea pe care o căuta.
Tupolski: Asta e o poveste, începe, e cu fetiță, iar tatăl ei se poartă rău cu ea…
Katurian: Ce?
Tupolski: Tatăl.
Katurian: Reprezintă un tată rău. Este un tată rău. Ce vreți să spuneți prin
„reprezintă”?
Katurian. Da.
Katurian: Tot ce spune povestea, cred, e că se poartă rău cu ea. Puteți să trageți
propriile concluzii.
Katurian: Hah?
Katurian: Știu.
Ariel: Ce?
Katurian: Știu.
Tupolski: Ariel a devenit puțin enervat pentru că „să tragem propriile concluzii”
cam e meseria noastră. Și prima concluzie pe care o tragem este cam câte povești
despre „o fetiță maltrată” sau „un băiețel maltratat” ai?
Katurian: Ce?
Ariel: Nu ce?
Katurian: Ce, încercați să spuneți că încerc să spun că acei copii reprezintă ceva?
Ariel: (apropiindu-se) „Încerc să spun”. Acum îmi pune cuvinte în gură. „Încerc să
spun”, darămite să mai tragem propriile futute de concluzii.
Katurian: Nu…!
Ariel: Nici nu mai putem vorbi, asta spune căcatul ăsta acuma! Lasă-ți mâinile jos,
în pizda mă-tii!
Ariel: Oh, era să uit să specific… eu sunt polițistul bun, el e ăla rău. Așadar, înapoi
la literatură. Tatăl, după cum am stabilit, se poartă rău cu fetița , și într-o zi fetița ia
niște mere și sculptează niște oameni mici din ele, din merele respective, cu tot cu
degetele lor mici și ochii lor mici și i le dă tatălui ei dar îi spune că nu sunt de
mâncat ci că trebuie păstrate ca un memento din vremea în care singura lui fetiță
era mică, iar porcul de taică-său normal că înghite automat câțiva omuleți din ăștia
cu totul numai ca să îi facă în ciudă fetei, iar omuleții au lame de ras în ei și el
moare în agonie.
Katurian: Și ăsta-i într-un fel finalul poveștii, ăsta ar trebui să fie într-un fel finalul
poveștii, tatăl primește ceea ce merită. Dar povestea continuă.
Tupolski: Dar povestea continuă. În seara aceea, fetița se trezește. Câțiva omuleți
de măr îi umblă pe piept. Îi țin gura deschisă și îi spun…
Tupolski: „Ne-ai omorât frățiorii…” Apoi i se cațără în gât. Fetița moare înecată în
propriul sânge. Sfârșit.
Katurian: Cartierul evreiesc? Nu. Mai trec pe acolo din când în când, îl iau pe
frate-meu din districtul Lamenec, de la școală. Nu e în cartierul evreiesc, doar treci
prin el ca să ajungi acolo.
Ariel: Îl iei pe fratele tău, el e mai mare ca tine, încă mai merge la școală?
Tupolski: „Ar trebui să am?”, bun răspuns „Ar trebui să am?”. Oarecum slab de
înger și serviabil pe de o parte, dar vag sarcastic și provocativ pe de o alta. „Ar
trebui să am?”.
Katurian: Uite, nu înțeleg ce caut aici. Nu știu ce vreți să spun. N-am nimic cu
nimeni. Cu nici un evreu sau cu dumneavoastrăsau cu oricine altcineva. Eu scriu
povești. Asta e tot ce fac. Asta e viața mea. Stau în casă și scriu povești. Asta-i tot.
Tupolski: Pun pariu că ți-a crescut nivelul de adrenalină în momentul ăsta, nu-i
așa? Și că ești ceva de genul „Ooh, tocmai am țipat la un polițist. Ooh, probabil că
n-ar fi trebuit să fac asta dar m-am enervat așa de tare.” Ooh. Calmează-te, în pula
mea. Bine? Crezi că suntem animale?
Katurian: Nu.
Tupolski: Păi, nu suntem animale. Avem de-a face, uneori, cu animale. (pauză)
Dar nu suntem. Fratele tău va fi bine. Îți dau cuvântul meu.
Tupolski: Știi tu, tema ta: „ceva biet copil e futut în vreun fel”. Tema ta.
Katurian: Asta nu e o temă. Unele dintre ele au ieșit așa. Asta nu e o temă.
Katurian: Deci, ce, aici e vorba de povești cu copii uciși în ele? Credeți că încerc
să spun „Mergeți și ucideți copii”?
Tupolski: Nu, nu spun că încerci să spui „Mergeți și ucideți copii”. (pauză) Încerci
să spui asta?
Katurian: Nu! Nici vorbă! Nu încerc să spun absolut nimic! Asta e toată treaba
mea.
Tupolski: Știu, știu, toată treaba ta, prima datorie a unui povestitor e să…
Katurian: Da…
Tupolski: … bla, bla, bla. Povestea asta, „ Răscrucea celor trei colivii” …
Katurian: Dacă sunt copii în ele, e absolut întâmplător. Dacă există politică în ele, e
întâmplător. E accidental.
Tupolski: Dacă te întreb ceva direct sau dacă îți fac semn din ochi, în sensul „dă-i
drumul și spune ceva”, atunci spui ceva, dar dacă sunt în mijlocul unei pro…
Tupolski: Și o faci din nou, în pizda mă-sii. Te-am întrebat eu ceva direct? Ți-am
făcut eu semn din ochi gen „dă-i drumul și spune ceva”?
Katurian: Nu.
Tupolski: Nu, nu ți-am făcut, nu-i așa? (pauză) Nu-i așa? Vezi, asta a fost o
întrebare directă și ți-am și făcut semn din ochi în sensul „dă-i drumul și spune
ceva”.
Katurian: Știu.
Katurian: De ce?
Tupolski: (pauză) „Răscrucea celor trei colivii”. Ce încerci să ne spui prin povestea
asta?
Katurian: Nu încerc să vă spun nimic. Ar trebui să fie doar un puzzle fără soluție.
Katurian: Asta e o poveste bună. Asta e cumva-esc. Ce fel de „esc” este ? Nu țin
minte. În general oricum nu merg pe genul ăla de chestii „esc”, dar nu e nimic în
neregulă cu povestea aia. Nu-i așa?
Tupolski: Nu, nu e nimic în neregulă cu povestea aia. Nu e nimic în povestea aia
care te-ar face să spui că persoana care a scris-o e un futut de labagiu jegos și
bolnav. Nu. Tot ce e povestea asta pentru mine, povestea asta e un indicator.
Katurian: Un indicator?
Katurian: Oh.
Tupolski: Îmi spune: la suprafață spun un lucru, dar în substrat spun altceva.
Katurian: Oh.
Tupolski: Este un indicator. (pauză) Spui că e cea mai bună poveste a ta?
Katurian: Nu, spun că e una dintre cele mai bune povești ale mele.
Tupolski: Oh, e una dintre cele mai bune povești ale tale. Ai atât de multe.
Katurian: Da. (pauză), Cea mai bună poveste a mea este cea cu „Orășelul de pe
Râu”.„Povestea Orășelului de pe Râu”
Tupolski: Cea mai bună poveste a ta e „Povestea Orășelului de pe Râu”? Stai, stai,
stai, stai, stai, stai, stai, stai…
Tupolski: Am găsit-o. Aha. Asta îmi spune ceva, „Asta e cea mai bună poveste a
ta.”.
Katurian: Da.
Katurian: Trimit poveștile peste tot, știți dumneavoastră, în speranța că, oriunde
le-ar putea publica, nu citesc toate…
Katurian: Nu.
Tupolski: Are tema ta. (pauză). Ți-au dat teme de respectat, cei de la The Libertad?
Gen „Scrie o poveste despre poezie” sau „Scrie o poveste despre ceva copil
complet futut în nu știu ce mod” ? Au făcut asta?
Tupolski: Citește-mi-o.
Katurian: Pe toată?
Tupolski: Mda. Atâta doar că în școală nu te execută la sfârșit. (pauză )Mă rog,
doar dacă nu ai mers la o școală al dracului de strictă.
Pauză. Apoi Katurian își citește povestea, savurând propriile cuvinte, detalii și
întorsături de situație.
Katurian: (pauză) Um, „ A fost o dată ca niciodată, într-un oraș cu străzi pietruite,
aflat la marginea unui râu repede, un băiețel care nu se înțelegea cu ceilalți copii
din oraș; aceștia se luau de el pentru că era sărac și părinții lui erau bețivi și
hainele lui erau rupte și umbla desculț. Cu toate astea, băiețelul avea o dispoziție
fericită și visătoare și nu îi păsa de șicanele și bătăile îndurate, nici de singurătatea
continuă în care trăia. Știa că e bun la suflet și plin de dragost și că, într-o bună zi
cineva, undeva, va vedea această dragoste care zace în el și îl va răsplăti. Apoi,
într-o seară, în timp ce-și îngrijea vânătăile apărute după ultima bătaie, sub podul
de lemn care traversa râul și ducea afară din oraș, a auzit cum, pe strada întunecată
și pietruită, se apropie o trăsură trasă de cai.”
Scena a doua
Mama: Oh, micuţul meu Kat, e doar imaginaţia ta minunată dar hiperactivă care îţi
joacă feste.
Katurian: (cu voce de copil): Oh, toţi băieţeii de vârsta mea aud asemenea sunete
abomianbile în fiecare noapte?
Lumina din camera cealaltă se stinge. Mama,Tatăl şi copilul nu mai pot fi văzuţi.
Katurian adună toate jucăriile, acuarelele şi celelalte lucruri şi le pune deoparte.
Pe bilet scria „Te-au iubit pe tine şi m-au torturat pe mine timp de şapte ani numai
pentru un experiment artistic. Un experiment artistic care a funcţionat. Nu mai scrii
despre porcuşori verzi, nu-i aşa?”. Biletul era semnat „Fratele tău” şi era scris cu
sânge.
... pe părinţii lui stând singuri în cameră şi zâmbind; tatăl pornind burghiul iar
mama imitând ţipetele unui copil cu căluş la gură; aveau un vas mic cu sânge de
porc între ei iar tatăl lui i-a spus să se uite pe cealaltă parte a biletului scris cu
sânge. Băiatul s-a uitat, aflând că a câştigat concursul de proză scurtă şi premiul de
50 de lire oferit... Au râs cu toţii. A doua parte a experimentului părinţilor lui se
încheiase.
Cei doi părinţi se întind de o parte şi de alta a patului lui Katurian ca să doarmă.
Lumina din cameră se stinge.
S-au mutat într-o altă casă la scurt timp după aceea şi deşi sunetele de coşmar
dispăruseră, poveştile lui au rămas ciudate şi bolnave dar de calitate şi a putut să le
mulţumească părinţilor lui pentru ciudăţeniile la care îl supuseseră iar câţiva ani
mai târziu, în ziua în care i-a fost publicată prima carte, s-a hotărât să reviziteze
casa copilăriei sale pentru prima dată de când se mutase de acolo. S-a plimbat prin
vechea lui cameră şi printre jucăriile şi lucrurile lui vechi, care erau încă acolo.
... apoi a intrat în cealaltă cameră, care încă mai avea vechile burghie prăfuite,
lacătele şi cablurile electrice împrăştiate pe jos, a zâmbit gândindu-se la cât de
nebunească fusese toată întâmplarea, dar zâmbetul i-a pierit în momentul în care a
văzut...
... cadavrul unui copil de 14 ani care fusese lăsat să putrezească acolo și care de-
abia avea un os care să nu fi fost rupt sau ars și în mâna căruia se afla o poveste
scrijelită cu sânge. Băiatul a citit povestea respectivă, o poveste care n-ar fi putut fi
scrisă decât în cele mai groaznice circumstanțe și care era cel mai drăguț și mai
blând lucru pe care îl citise vreodată, mai mult, era mai bună decât orice scrisese el
însuși vreodată. Și decât orice avea să scrie.
Așa că a ars povestea, și-a acoperit la loc fratele și n-a spus niciodată nimic
nimănui despre ceea ce văzuse. Nici părinților lui, nici publiciștilor lui, nimănui.
Ultima parte a experimentului părinților lui se încheiase.
Povestea lui Katurian, „Scriitorul și Fratele Scriitorului”, s-a terminat acolo într-o
manieră mai modernă și mai puțin intensă, fără să menționeze detaliile la fel de
intense dar puțin mai incriminatorii ale poveștii mai adevărate, adică a faptului că
după ce a găsit biletul scris cu sânge și a spart ușa încuiată l-a găsit, desigur, în
camera de alături...
Pe fratele său, mai mult sau mai puțin viu dar suferind deja de niște traume psihice
ireparabile și că, în acea noapte, în timp ce părinții lui dormeau, sărbătoritul de
paisprezece ani a luat o pernă și a ținut-o o vreme deasupra feței tatălui său...
Katurian își sufocă Tatăl cu o pernă. Acesta are câteva spasme apoi moare. Își
bate mama pe umăr. Aceasta se trezește somnoroasă și își vede soțul mort, cu
gura larg deschisă.
Iar după ce și-a trezit mama doar pentru o clipă, cât să apuce să-și vadă soțul mort
și albăstriu, i-a ținut și ei o pernă peste față o vreme.
Cu o față lipsită de orice expresie Katurian ține o pernă pe fața Mamei sale.
Mama se zbate spasmotic, dar acesta apasă cu forță perna peste fața ei în timp ce
luminile se sting încet.
Actul doi
Scena unu
Katurian țipă din nou. Michal îi imită țipetele până când acestea se opresc.
Katurian țipă din nou. Michal îi imită țipetele până când acestea se opresc, apoi
se ridică și se plimbă prin cameră.
Of, mai taci odată, Katurian! Mă faci să-mi uit povestea cu porcușorul verde cu
toate țipetele astea. (Pauză) Și ce-a făcut apoi porcușorul verde? I-a... i-a zis
omului... I-a zis omului „Salut... Om...”
Eh, oricum, nu pot să fac povești cum faci tu povești. Aș vrea să se grăbească și să
termine odată cu tortura. Sunt plictisit. E plictisitor aici. Aș vrea...
Se aude cum lacătul ușii de alături se deschide. Michal ascultă. Se aude cum
lacătul ușii celulei lui Michal se deschide și Katurian, însângerat și chinuindu-se
să respire, este aruncat pe podea de către Ariel.
Ariel: Ne întoarcem imediat și la tine. Mă duc să iau cina.
Michal ridică degetul mare în semn de confirmare. Ariel încuie u șa în urma lui.
Michal se uită la Katurian, care zace tremurând pe podea, merge să-l mîngâie pe
cap, nu poate să o facă, se întoarce pe scaun.
Michal: Serus.
Ce faci?
Michal: Grozav. Doar puțin plictisit. Da' știu că făceai gălăgie. Ce-ți făceau, te
torturau?
Katurian: Da.
Michal: Ce să mă doară?
Katurian: Tortura. Când te-au torturat.
Katurian: Ce?
Katurian se uită la el pentru prima dată, observând că nu are tăieturi sau vânătăi.
Michal: A, nu, omul a zis că o să mă tortureze, da ' m-am gândit „Stai, bă, nici
vorbă, că asta o să doară” așa că i-am spus tot ce voia să audă și m-a lăsat în pace.
Michal: Da.
Katurian: Să scăpăm de pedeapsa capitală pentru uciderea celor trei copii, Michal.
Michal: Oh, să scăpăm de pedeapsa capitală pentru uciderea celor trei copii. Asta
ar fi bine. Cum?
Katurian: Aveau ceva cutie plină de degete de la picioare. Nu, stai, ei au spus că
sunt degete. Nu arătau chiar așa de mult a degete. Ar fi putut să fie orice. Rahat!.
(pauză) Și au zis că te-au torturat și pe tine, ăsta avea mâinile pline de sânge. Zici
că nici nu te-au atins?
Michal: Nu, mi-a dat un sendviș cu șuncă. Doar că a trebuit să scot salata din el.
Aha.
Michal: De ce?
Michal: Știu.
Katurian: Nu, știu, vreau să spun, într-o poveste. Un om intră într-o cameră și îi
spune unui alt om „Maică-ta a murit.”. Ce știm? Știm că mama celui de-al doilea
om e moartă?
Michal: Da.
Katurian: Tot ce știm e că un om a intrat într-o cameră și i-a zis unui alt om
„Maică-ta a murit.”. Asta e tot ce știm. Prima regulă a povestitului. Nu crede tot ce
citești în ziare.
Michal: Eu nu citesc ziarele.
Michal: Cred că sunt destul de sigur că nu știu despre ce tot vorbești, Katurian. Da'
ești amuzant.
Michal: Nu.
Michal: Nu.
Katurian: Nu. Știm că au găsit degetele unui copil într-o cutie la ei în casă? Nu.
Știm că... Doamne, Dumnezeule...
Michal: Ce?
Katurian: Nici măcar nu știm dacă au fost omorâți copiii de la bun început.
Michal: Orice mi-ar face face, nu semnez nimic. Indiferent ce mi-ar face, nu
semnez nimic. (pauză) Da' cu numele tău pot să semnez?
Michal: „Și nu era nimic de-a face cu fratele lui, Michal, absolut nimic.” semnat
Katurian Katurian. Hah.
Michal: Nu mă bate...
Katurian: Nu-i nimic. (pauză) O să fim bine, Michal. O să fim bine. O să scăpăm
de aici. Dacă rămânem uniți.
Michal: Aha. Mă mănâncă în cur azi. Nu știu de ce. Mai avem pudră de-aia?
Katurian: Nu.
Michal: Vai, serios? Nu, te prostești. Nu-i posibil ca un cur să-ți ridice moralul,
nu?
Michal: Ce? Stupid. (pauză) Oricum, mă mănâncă foarte tare. Asta-ți pot spune.
Încerc să nu-l scarpin sau așa ceva, știi, pentru că ești tu aici și toate alea da' jur,
băi, chiar mă mănâncă foarte tare. (pauză) Am un cur care mă mănâncă. (pauză)
Spune-ne o poveste, Katurian. O să m-ajute să nu mă mai gândesc la...
Michal: Spune „Omul din perne”.(Again, Paula, if you don't find a better name for
this one you're a disgrace to your profession)
Katurian: Știu, dar încerc să-mi dau seama cum începe pe bune.
Și era făcut tot din niște perne roz pufoase: mâinile îi erau perne și picioarele îi
erau perne și tot corpul lui era o pernă; degetele îi erau niște perne micuțe micuțe
și până și capul îi era o pernă mare și rotundă.
Katurian: Capul îi era o pernă circulară. Și pe cap avea doi ochi din nasture și o
gură mare și zâmbăreață care zâmbea întotdeauna așa că îi puteai vedea mereu
dinții, care erau de asemenea din perne. Pernuțe mici și albe.
Katurian: Ei bine, Omul din Perne trebuia să arate așa, trebuia să pară moale și
sigur, din cauza slujbei pe care o avea, pentru că slujba lui era foarte tristă și foarte
grea...
Katurian: De fiecare dată când un bărbat sau o femeie erau triști pentru că
avuseseră o viață groaznică și grea și voiau să termine cu totul, voiau să-și ia
viețile și să facă toată durerea să dispară, păi, exact în momentul în care aveau de
gând să o facă, fie cu o lamă sau cu un glonț sau cu gaz sau...
Michal: Sau sărind de pe ceva foarte mare.
Michal: Oh. Scuze, Katurian. Dar poți te rog să treci direct la final?
Katurian: (pauză) Păi... sfârșitul Omului din Perne... Vezi tu, când Omul din Perne
avea succes în munca lui un copilaș murea într-un mod îngrozitor. Iar când Omul
din perne nu avea succes, un copilaș avea o viață îngrozitoare, creștea și devenea
un adult care avea o viață îngrozitoare și apoi murea într-un mod îngrozitor. Așa
că Omul din Perne, pe cât de mare și de pufos era, plângea toată ziua iar casa lui
era numai băltoace. Așa că s-a decis să-și mai facă doar o ultimă treaba și apoi să
renunțe. Așa că s-a dus într-un loc frumos pe care-l ținea minte de mai demult,
aflat la marginea unui pârâiaș...
Katurian: Poftim?
Michal: Scheuna?
Katurian: Ăăă...da. Oricum, în apropiere era o rulotă mică, iar Omul din Perne auzi
ușa deschizându-se și niște pași mici ieșind pe ea și vocea băiețelului strigând
„Mama, eu merg afară să mă joc.” și pe mamă spunând „Să nu întârzii la ceai,
dragule.” . Și Omul din Perne auzi pașii mărunți apropiindu-se și când ramurile
salciei se dădură la o parte, văzu că nu vocea nu era a unui băiețel obișnuit, ci a
unui Băiețel de Perne. Iar Băiețelul de perne îl salută pe Omul de Perne și Omul de
Perne îl salută pe Băiețelul de Perne și cei doi se jucară împreună un timp...
Katurian: Și Omul din Perne îi povesti băiețelului totul despre slujba lui tristă și
copiii morți și toate lucrurile alea și Băiețelul de Perne înțelese imediat pentru că
era așa un băiat fericit și tot ce își dorise vreodată fusese să ajute oamenii și își
turnă bidonașul de petrol pe el iar gura lui zâmbăreață încă zâmbea, iar Omul de
Perne, cu ochii lui rotunzi spuse „Mulțumesc.” și Băiețelul de Perne îi spunse „Nu-
i nimic, îi spui tu mamei că n-o să-mi beau ceaiul în seara asta?” iar Omul din
Perne îl minți „Da, o să-i spun” și Băiețelul de Perne aprinse un chibrit și Omul de
Perne rămase acolo privindu-l cum arde și în timp ce Omul de Perne începu încet
să dispară, ultimul lucru pe care putu să îl vadă fu gura larg deschisă și zâmbitoare
a Băiatului de Perne topindu-se și transformându-se în nimic. Ăsta fu ultimul
lucru pe care îl văzu. Ultimul lucru pe care îl auzi fu un lucru la care Omul de
Perne nu se gândise. Ultimul lucru pe care îl auzi fură țipetele sutelor de copii pe
care îi convinsese să se sinucidă revenind la viață și urmând să ducă viețile reci și
blestemate care le fuseseră destinate pentru că el nu se aflase lângă ei ca să-i
oprească. Auzi totul până la țipetele sinuciderilor lor triste care urmau să fie,
desigur, de această dată, comise într-o singurătate totală.
Michal. Hm.(pauză) Nu prea înțeleg sfârșitul dar, ah, deci Omul de perne a
dispărut pur și simplu? Ah.
Michal:În Rai?
Michal: Oh, era până să-mi amintești! Aahhh! (se aranjează) Hmm. Dar tot nu pot
să înțeleg.
Trebuie să fi folosit câini antrenați care să le miroasă, sau așa ceva. Știi câinii ăia?
Probabil că i-au folosit. Pentru că, nici vorbă, le-am ascuns minunat. Suportul de
brad. Nu-l vezi decât odată pe an.
Katurian: Tocmai mi-ai spus... Tocmaimi-ai spus că nu te-ai atins de copiii ăia.
Tocmai m-ai mințit.
Michal: Nu-i adevărat. Ți-am spus doar că omul ăla a venit și mi-a zis că dacă nu-i
spun că am omorât copiii ăia mă torturează, așa că am zis că i-am omorât. Asta nu-
nseamnă cu nu i-am omorât pe copiii ăia. I-am omorât pe copiii ăia.
Michal: Ohhh, vezi, cu aia cu „Jură-mi pe viața ta că nu i-ai omorât pe copiii ăia
trei.”, da, cu aia te-am păcălit. Scuze, Katurian.
Katurian: De ce ai făcut-o?
Katurian: (pauză) Îmi amintesc că ți-am spus să-ți faci temele la timp. Îmi
amintesc că ți-am spus să te speli pe dinți în fiecare seară...
Și...
„Să-i măcelărești”, e cam mult spus. Și n-aș fi făcut nimic dacă nu mi-ai fi spus tu,
așa că nu face pe nevinovatul. Fiecare poveste pe care mi-o spui, ceva oribil i se
întâmplă cuiva. Testam doar să văd cât de exagerate sunt unele dintre ele. Pentru
că unele mi s-au părut întotdeauna puțin exagerate. (pauză) Și știi ceva? Nici nu-s
așa de exagerate.
Katurian: Nu, îți spun eu de ce nu faci niciodată din alea drăguțe, să-ți spun?
Michal: Bine.
Katurian: Pentru că ești un futut de pervers sadic și retardat căruia îi face plăcere
să omoare copii și chiar dacă fiecare poveste pe care am scris-o vreodată ar fi fost
cea mai drăguță chestie imaginabilă, fututul de rezultat final ar fi același.
Michal: Păi, n-o să știm niciodată, nu-i așa? Pentru că n-ai scris așa ceva. (pauză)
Și nu mi-a plăcut să-i omor pe copiii ăia. A fost enervant. A durat o veșnicie. Și nu
voiam să-i omor ci să-i tai degetele unuia și să-i bag lame pe gât celuilalt.
Katurian: Încerci să-mi spui că nu știi că dacă-i tai unui băiețel degetele de la un
picior și dacă-i bagi unei fetițe lame de ras pe gât, nu știi că dacă faci asta o să
moară?
Katurian își lasă fața în palme gândindu-se la un mod de a ieși din această
situație.
Ei bine, omul cu tortura părea cu siguranță să fie de partea mea. Părea să fie de
acord că e vina ta. Mă rog, că e în mare parte vina ta.
Michal: Doar că toate lucrurile pe care le-am făcut copiilor le-am luat din povești
scrise de tine, pe care mi le-ai citit.
Michal: Ba e.
Katurian: Ba nu e.
Michal: Păi, ai scris sau nu niște povești în care sunt omorâți copii?
Michal: Păi, m-am dus și-am omorât niște copii? (pauză) „Da, m-am dus.” E
răspunsul la întrebarea asta. Deci nu-nțeleg cum intră aici partea cu „Ăsta nu e
adevărul.”. Și mai puțin partea cu „Futut de pervers sadic și retardat.”. Adică, ești
frate-meu și te iubesc da' știi, tocmai ai stat douăzeci de minute să-mi povestești
despre un tip, marele lui scop în viață e să convingă niște copii cel puțin să-și dea
foc, așa că, știi? Și ăla îi eroul. Nu critic. E un personaj foarte bun. Îmi amintește
mult de mine.
Michal: Știi tu, partea cu făcutu' copiilor să moară. Toată treaba aia.
Katurian: Omul de Perne n-a omorât niciodată pe nimeni, Michal. Și toți copiii ăia
aveau să ducă vieți mizerabile oricum.
Michal: Ai dreptate, toți copiii o să ducă vieți mizerabile oricum. Mai bine îi
scutești de efort.
Michal: Ăăm, hmm. Tu ai dus o viață mizerabilă de când erai copil? Da. Ăăm, eu
am dus o viață mizerabilă de când eram copil? Da. Pentru început, astea-s două din
două.
Katurian: Omul din Perne era un om decent și atent care ura ceea ce trebuia să
facă. Tu ești opusul lui în fiecare aspect.
Michal: Păi, bine, nu mă prea pricep la opusuri dar cred că înțeleg ce spui.
Mulțumesc. (pauză) Omul de Perne e o poveste bună, Katurian. Una dintre cele
mai bune. Știi, cred că o să fii un scriitor faimos într-o bună zi, da-u-ar Dumnezeu.
Prevăd asta.
Katurian: Când?
Michal: Hăh?
Katurian: Când o să fiu un scriitor faimos?
Michal: Oh, da. Păi, în cazul ăsta cred că n-o să fii un scriitor faimos.
Michal: Păi, cred că pentru noi ar trebui să ne facem griji, Katurian, nu pentru
poveștile tale.
Katurian: A, da?
Katurian: Dacă ar veni la mine acum și mi-ar spune: „O să ardem două din trei
lucruri pentru tine –pe tine, pe fratele tău sau poveștile tale”, i-aș pune să te ardă
pe tine primul, pe mine al doilea și aș salva poveștile.
Katurian: Am observat.
Katurian: Sunt exact ca Mama și Tata. Lasă-mă puțin să înțeleg cum vine asta...
Katurian: Mama și Tata și-au ținut timp de șapte ani primul copil într-o cameră
unde l-au torturat iar tu ai făcut un băiețel să sângereze până a murit, ai făcut o
fetiță să moară sufocată și i-ai făcut Dumnezeu știe ce unei alte fetițe și nu ești ca
Mama și Tata, dar eu am dat un idiot cu capul de o futută de podea și eu sunt ca
Mama și Tata.
Katurian: Să-ți spun ceva: dacă Mama și Tata se uită în jos la noi chiar acum, cred
că o să fie fericiți să vadă că ai ajuns exact genul de băiat de care ar putea fi cu
adevărat mândri.
Katurian: Cu adevărat mândri. Ești o copie fidelă a lor. Poate că ar trebui să-ți lași
să crească barba aici și să-ți iei niște ochelari, ca el...
Michal: Eu nu sunt ca ei, eu n-am vrut să fac rău nimănui. Îți făceam doar
poveștile.
Michal: Când eram aici și te ascultam cum țipi de vizavi m-am gândit că așa
trebuie să fi fost pentru tine toți anii ăia. Păi, lasă-mă să te asigur că e mai ușor să
fii de partea asta.
Michal: Și tu ai trecut prin asta o oră și te-ai întors tremurând și abia îți puteai ține
capul ăla încrezut sus. Încearcă să treci prin asta o viață întreagă.
Michal: Te-a scuzat pentru cele două crime ale tale. De ce să nu mă scuze și pe
mine pentru cele două crime ale mele?
Katurian: Eu am omorât doi oameni care torturaseră un copil timp de șapte ani, tu
ai omorât doi copii care nu torturaseră pe nimeni timp de niciun an. E o diferență.
Michal: Nu torturaseră pe nimeni din câte știi tu. Fetița cu lamele părea o căcănară
mică. Pun pariu că a torturat măcar furnici.
Katurian: Cum ai omorât-o pe a treia fetiță, Michal? Trebuie să știu, atâta tot.
Semăna și ea cu una din povești?
Michal: Mhm.
Michal: Ca și, um... era ca și, um... ca și „Micul Iisus”. „Micul Iisus”
Katurian: De ce aia?
Michal: (ridică din umeri) E o poveste bună. Ești un scriitor bun, Katurian, să nu
lași pe nimeni să te convingă că nu-i așa.
Michal: Nu știu. Asta e genul de chestie pe care o zici într-un moment de genul
ăsta, nu? „O să fie bine.”. Normal că n-o să fie bine. O să vină dintr-un moment în
altul să ne execute, nu? Și asta nu e bine, nu? Asta e aproape opusul binelui. Mm.
(pauză) Oare o să ne execute împreună sau separat? Sper că împreună. Nu aș vrea
să fiu singur.
Katurian: Și mai exact în care Rai o să mergi tu, Michal? În Raiul Ucigașilor de
Copii?
Michal: Unde? Și nu spune ceva loc oribil doar pentru că ești nervos.
Katurian: O să te duci într-o cameră mică dintr-o căsuță mică dintr-o pădure mică
și vor avea pentru totdeauna grijă de tine, în loc să am eu, o persoană numită
Mama și o persoană numită Tata și o să aibă grijă de tine exact așa cum au avut și
până acum, doar că de data asta eu n-o să fiu acolo să te salvez pentru că eu n-o să
fiu în același loc cu tine pentru că eu n-am măcelărit niște futuți de copii.
Michal: Ăsta-i pur și simplu cel mai răutăcios lucru pe care i l-a spus vreodată o
persoană unei alte persoane și eu n-am de gând să mai vorbesc cu tine niciodată.
Katurian. Bine. Atunci hai să stăm aici în liniște până ce se întorc ca să ne execute.
Michal: Eu încerc să stau aici în liniște. Tu tot spui chestii rele. (pauză )Nu-i așa?
(pauză) Am zis, nu-i așa? Oh, asta e chestia cu statul aici în liniște? Okay.
Katurian: Deci mi-ai cotrobăit prin cameră în timp ce eram la lucru, nu-i așa?
Michal: Normal că ți-am cotrobăit prin cameră cât timp erai la lucru. Ce credeai
că fac când ești la lucru?
Michal: A-ha? Păi, nu masacrez copii, îți cotrobăi prin cameră. Și găsesc
povestioare proaste care nici măcar nu-s adevărate la final. Ăla e pur și simplu un
final complet cretin. Că Mama și Tata au trăit și eu am murit.
Michal: Ce? Povestea mea e cu final fericit. Tu ai venit și m-ai salvat și i-ai omorât
pe mama și pe tata. Ăla a fost un final fericit.
Michal: Apoi i-ai îngropat în spatele fântânii de dorințe și ai pus niște lămâi peste
ei.
Katurian: Am pus lămâie peste ei. „Nişte lămâi peste”, da ce pula mea făceam, o
salată de fructe? Bun şi dup-aia ce s-a întâmplat?
Michal: Dup-aia? Dup-aia m-ai trimis la şcoală şi am început să învăţ lucruri, ceea
ce a fost bine.
Katurian: Şi după asta ai căsăpit nişte copii. Cum pula mea poate să fie acesta un
final fericit? Şi după asta te-au prins şi te-au executat şi din cauza ta l-au executat
şi pe frate-tău care nu făcuse nimic. Cum e acesta un final fericit? Şi stai puţin,
când ai câştigat tu proba cu discul? Ai ieşit al patrulea, în pula mea!
Michal: Da’ nu vorbim despre faptul că am câştigat sau nu proba de disc, vorbim
despre cum arată un sfârşit fericit! Eu câştigând discul, acesta ar fi un final fericit.
Eu mort şi lăsat să putrezesc, ca în prostia aia a ta de poveste, ăla n-ar fi un final
fericit!
Katurian: Ce ţineai în mână când ai murit? O poveste. O poveste mai bună decât
oricare din poveştile mele. Înţelegi, în „Scriitorul şi Fratele lui” tu erai scriitorul.
Eu eram fratele scriitorului. Era un final fericit pentru tine.
Michal: Nu înţeleg.
Katurian: Chiar şi în momentul ăsta, nu îmi pasă dacă mă omoară. Nu îmi pasă.
Dar n-o să-i las să îmi omoare poveştile. N-o să-mi omoare poveştile. Ele sunt tot
ce am.
Michal: (pauză) Mă ai pe mine.
Michal: Pe bune.
Katurian: Pe bune.
Michal: Uau. Ce tare. A fost mai uşor decâr aş fi crezut. Păi, ştii, în cazul ăsta, mai
sunt câteva poveşti pe care ar trebui să le arzi pentru că şi nu-ncerc să fiu amuzant
sau ceva, da’ unele dintre ele sunt cam bolnave, serios.
Michal: Nu,nu, ar fi stupid să le ardem pe toate. Nu. Doar pe alea care fac oamenii
să meargă şi să omoare copii. Şi n-ar dura mult să le triem pe ala care n-ar face
oamenii să meargă şi să omoare copii pentru că n-ai decât vreo două care n-or să
facă oamenii să meargă şi să omoare copii.
Michal: Da.
Katurian: Şi care ar fi alea? Care, dintre cele patru sute de poveşti ale mele, ar fi
cele pe care le-ai alege pentru a fi salvate?
Michal: Păi, cea despre porcuşorul verde, aia e drăguţă. Şi n-ar face pe nimeni să
meargă şi să omoare pe nimeni siin-cer şi… şi… (pauză) Şi… presupun că asta ar
fi tot. Cea cu „Porcuşorul verde”.
Katurian: Toate astea ar fi în regulă dacă n-am ţine cont de faptul că poveştile pe
care ai ales tu să le faci sunt cele mai respingătoare pe care le-ai fi putut alege. N-
au fost pur şi simplu primele trei poveşti pe care le-ai găsit, au fost cele trei poveşti
care s-au potrivit cele mai bine cu mintea aia a ta mică şi respingătoare.
Michal: Deci, ce, aş fi putut să fac unele care n-ar fi fost aşa de oribile? Cum ar fi?
„Beciul feţelor”? Le taie feţele şi le ţine în borcane şi fiecare borcan stă pe corpul
unui manechin în beci? Sau „Camera lui Shakespeare”? Cu bătrânul Shakespeare
care o ţine pe pigmeea aia în cuşcă şi de fiecare dată când mai vrea o piesă o
împunge cu un băţ?
Michal: Dar înţelegi ce spun, Kat? Toate sunt bolnave. N-aveai cum să alegi una
mai puţin bolnavă decât cele pe care le-am făcut eu.
Michal: Of, Katurian, ce-i făcut e bun făcut şi nu poate fi desfăcut. Pa-pam. Pentru
că mi s-a făcut cam somn şi cred c-o să mă întind puţin să dorm dacă o să pot să nu
mă mai gândesc la curul meu care încă mă mănâncă groaznic şi nici n-am mai zis
nimic de el.
Michal: Mhm.
Michal: Exact, aşa că s-ar putea să fie ultimul somn pe care să-l mai prindem
pentru ceva vreme. (pauză) S-ar putea să fie ultimul somn pe care-l prindem. N-ar
fi groaznic? Îmi place aşa de mult să dorm. Crezi că au ăia somn în Rai? Ar face
bine să aibă, că eu altfel nu mă duc. (pauză) Katurian?
Katurian: Ce?
Michal: Spune-mi-o pe aia cu porcuşorul verde. Pe aia nu vreau s-o ard, spune-mi-
o pe aia. Şi după aia te iert.
Michal: Pentru lucrurile alea rele pe care mi le-ai spus despre cum Mama şi Tata o
să aibă grijă de mine pentru totdeauna în păduricea verde şi cum nimeni n-o să mă
salveze.
Michal: Hai, Katurian, că-ţi aminteşti. Primul cuvânt e „a”, al doilea cuvânt e
„fost”, al treilea cuvânt e „odată”, al patrulea cuvânt e… of, oare care e al patrulea
cuvânt?
Katurian: A fost odată ca niciodată într-o fermă intr-un tărâm ciudat şi îndepărtat…
Michal: Îndepărtat…
Katurian: Era diferit de ceilalţi porcuşori pentu că era verde aprins. Aproape un fel
de verde fosforescent.
Katurian: Da.
Michal: Da.
Katurian: Bine. Acuma, porcuşorului nostru chiar îi plăcea să fie verde. Nu că nu-i
plăcea culoarea celorlalţi porci normali şi rozul i se părea o culoare frumoasă, dar îi
plăcea faptul că era puţin diferit, puţin ciudat. Celorlalţi porci însă nu le plăcea
faptul că era verde. Erau geloşi pe el şi îl băteau şi îi făceau viaţa un iad.
Michal: Un iad..
Katurian: Şi l-au băgat în hambar şi au scos o oală mare cu o vopsea roz foarte
specială în care l-au afundat până ce n-a mai rămas nici un petic verde pe el şi l-au
ţinut acolo până ce vopseaua s-a uscat. Şi ce era aşa de special la vopseaua asta e
că nu se putea da jos, nici spăla, nici nu se putea vopsi cu nimic peste ea. Nu se fi
dată jos nici acoperită cu altă vopsea. Şi porcuşorul a zis (voce de porcuşor)
„Doamne, te rog nu-i lăsa să mă facă exact la fel ca pe toţi ceilalţi. Îmi place să fiu
puţin diferit.”
Michal: „Îmi place să fiu puţin diferit”, aşa i-a spus lui Dumnezeu.
Katurian: Dar era prea târziu, vopseaua se uscase şi fermierii l-au trimis înapoi pe
câmp şi ceilalţi porci au râs de el în timp ce a trecut pe lângă ei şi s-a aşezat pe
petecul său preferat de iarbă şi a încercat să-şi dea seama de ce Dumnezeu nu-i
ascultase rugăciunea dar n-a reuşit şi a plâns până a adormit şi nici cele o mie de
lacrimi pe care le-a vărsat n-au putut să spele oribila vopsea roz pentru că…
Katurian:… nici acoperită. Şi când a venit dimineaţa şi toţi porcii s-au trezit şi-au
dat seama că toţi erau verzi. Toţi, desigur, în afară de primul porcuşor verde care
era acum singurul porcuşor roz pentru că ciudata ploaie verde nu avusese nici un
efect asupra vopselei roz cu care îl acoperiseră fermierii, pentru că era o vopsea
care nu putea fi acoperită sau dată jos. (pauză) Şi când a privit în jur şi a văzut
ciudata mare de porci verzi, dintre care majoritatea plângeau, a zâmbit uşurat şi i-a
mulţumit lui Dumnezeu pentru că a înţeles că e încă şi va rămâne pentru totdeauna
puţin diferit.
Katurian ia perna şi o apasă pe faţa lui Michal. Când corpul lui Michal începe să
zvâcnească, Katurian se aşază pe mâinile şi pe corpul lui, ţinând în continuare
perna apăsată. După cam un minut spasmele sunt mai slabe. După încă un minut e
mort. Odată ce Katurian e sigur că a murit, îi ia perna de pe faţă îl sărută pe
Michal pe buze şi plângând, îi închide ochii. Apoi merge la uşă şi o loveşte
puternic.
Heblu
Pauză